12 legamantul cel nou
TRANSCRIPT
Legământul cu Dumnezeu
Noul Legământ încheiat de Fiul lui Dumnezeu cu noi
Relaţia personală cu
Dumnezeu
Relaţia personală cu Dumnezeu este realizată de Domnul Isus
Şi reprezintă cea mai mare comoară pe care o poate avea fiinţa umană.
Relaţia personală cu Dumnezeu ia forma unui Legământ pe care îl încheie Fiul lui Dumnezeu cu noi.
Legămintele lui Dumnezeu
Legământul este forma în care se relaţionează Dumnezeu cu omulLegământ cu Noe (Geneza 9:8-17)Legământ cu Avraam (Gen.15:18)Legământ cu poporul Israel la Muntele Sinai (Exod 24:1-8)Noul Legământ încheiat de Fiul lui Dumnezeu cu noi (Matei 26:28)
Natura Legământului
Un legământ este un tratat de alianţă, sau un contract între două părţi.Cuprinde ofertele celor două părţi (ce dă fiecare parte), şi obligaţiile celor două părţi.Fiecare parte poate rupe legământul, fie printr-un act deliberat fie prin încălcarea obligaţiilor asumate.
Legământul încheiat de Dumnezeu cu poporul Israel
Din partea Mea, legământul este veşnic, adică Eu sunt credincios obligaţiilor asumate.DAR, când îl călcaţi voi, prin aceasta voi rupeţi legământul, adică, nici Eu nu mă mai consider legat să vă fac ce v-am promis.
Legământul căsătoriei
Maleahi 2:14“Domnul a fost martor între tine şi
nevasta din tinereţea ta, căreia acum nu-i eşti credincios, măcar că este tovarăşa şi nevasta cu care ai încheiat un legământ.”
Legământul cu Dumnezeu
Asemănat cu o căsătorie.Când israeliţii mergeau după alţi dumnezei, lucrul acesta era considerat de Dumnezeu drept “preacurvie”, adică adulter.
Ruperea Legământului de la Sinai
Ieremia 31:32“...legământul pe care L-am
încheiat cu părinţii lor, în ziua când i-am apucat de mână să-i scot din ţara Egiptului, legământ pe care l-au călcat, măcar că aveam drepturi de soţ asupra lor, zice Domnul.”
Anunţarea unui legământ nou
Ieremia 31:31 şi 33“Iată vin zile, zice Domnul, când voi
face un legământ nou cu casa lui Israel şi cu casa lui Iuda: voi pune Legea Mea înlăuntrul lor, o voi scrie în inima lor şi Eu voi fi Dumnezeul lor şi ei vor fi poporul Meu.”
Elemente ale legământului celui nou
Ezechiel 36:25-28“Vă voi da o inimă nouă şi voi pune
în voi un Duh nou...Voi pune în voi Duhul Meu şi vă
voi face să urmaţi poruncile Mele şi să păziţi şi să împliniţi legile Mele... Voi veţi fi poporul Meu şi Eu voi fi Dumnezeul vostru.”
Legământul cel nou
Încheierea lui la instituirea Cinei Domnului:
“Acest pahar este legământul cel nou făcut în sângele Meu, care se varsă pentru voi” (Luca 22:20)
Elementul esenţial al Legământului celui nou
Luca 22:29 “De aceea vă pregătesc Împărăţia aşa cum Tatăl Meu Mi-a pregătit-o Mie,
Ca să mâncaţi şi să beţi la masa Mea în Împărăţia Mea şi să şedeţi pe scaune de domnie, ca să judecaţi pe cele douăsprezece seminţii ale lui Israel.”
Elementul esenţial al Legământului celui nou
Elementul esenţial este promisiunea Împărăţiei veşnice!
“vă pregătesc” în original este “vă legământesc.”
“Mă leg cu legământ să vă dau Împărăţia aşa cum Tatăl Meu S-a legat cu legământ să Mi-o dea Mie.”
Legământul vechi şi cel nou
Pralelă între cele două legăminteExod 20-23. Legile sau poruncile de bază
date de Dumnezeu prin Moise. Ele sunt numite “cuvintele Domnului” (Exod 24:3 şi 4) şi “cartea legământului” (24:7).
Legământul este făcut “pe temeiul tuturor acestor cuvinte.” (v.7). Sângele taurilor este
“sângele legământului.”
Legământul cel nou
Predica de pe munte (Matei 5-7) cuprinde poruncile Domnului Isus. Ea se încheie cu chemarea să ne clădim viaţa pe “aceste cuvinte ale Mele” (7:24)
Aşa cum Exod 20-23 este “cartea legământului” celui vechi, tot aşa, Predica de pe munte este cartea legământului celui nou.
Legământul cel nou (2)
Aşa cum legământul de la Sinai s-a încheiat “pe temeiul acestor cuvinte”, (Exod 20-23) legământul cel nou este încheiat “pe temeiul acestor cuvintinte” (Predica de pe munte).
Legământul cel vechi, încheiat prin sângele taurilor.
Legământul cel nou, prin sângele lui Isus.
Legământul cel vechi
În Deuteronom 4-5, ajunşi la Iordan, Moise şi poporul reînoiesc legământul de la Sinai.
Apoi Moise ţine o predică lungă (Deut.6-26) în care explică şi completează poruncile (cuvintele) pe temeiul cărora s-a încheiat legământul.
Cap.32 - rugăciunea finală a lui Moise.
Legământul cel nou
Domnul Isus, după ce a încheiat legământul în seara Cinei, rosteşte o predică (Ioan 14-16) în care comentează şi completează poruncile noului legământ.
Predica se încheie cu rugăciunea finală a Domnului Isus (Ioan 17)
Elementele legământului celui nou
1. Promisiunea Domnului Isus:“Mă duc să vă pregătesc un loc.Şi după ce Mă voi duce şi vă voi
pregăti un loc, Mă voi întoarce şi vă voi lua cu Mine, ca acolo unde sunt Eu să fiţi şi voi” (Ioan 14:2-3)
“Mă leg cu legământ..”
Elementele legământului celui nou (2)
2. Obligaţia noastră:Să-L iubim şi să-L ascultăm“Dacă Mă iubiţi, veţi păzi
poruncile Mele” (Ioan 14:15. Repetat încă de
patru ori în 14:21; 14:23; 15:10 şi 15:14)
Elementele legământului celui nou (3)
3. Cererea Domnului Isus să-L iubim şi să o dovedim prin ascultarea de poruncile Lui
corespunde cu cererea lui Dumnezeu din Deuteronom 6:5-7
Domnul Isus cere ceea ce cere Dumnezeu deoarece El este Dumnezeu întrupat.
Şema Israel: Ascultă, Israel!
“Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu toată puterea ta.
Şi poruncile acestea pe care ţi le dau astăzi să le ai în inima ta.
Să le întipăreşti in mintea copiilor tăi...”
Elementele legământului celui nou (4)
4. Trimiterea Duhului Sfânt ca să locuiască în permanenţă în noi.
Ioan 14:15-17Funcţiile Lui, în 14:26 ;15:26; 16:8-15- Vă va călăuzi- Vă va da ce este al Meu- Va mărturisi despre Mine- Mă va proslăvi (Mă va înălţa în ochii
voştri)
Elementele legământului celui nou (5)
5. Unirea organică dintre Domnul Isus şi noi,
ca unirea dintre viţă şi mlădiţă. Ioan 15:1-11
Elementele legământului celui nou (6)
6. Ne defineşte poziţia în lume, urâţi de lume, persecutaţi de lume,
dar biruitori ai lumii, aşa cum a fost El
biruitor asupra lumii.
atât în 15:19-24; 16:32-33,cât şi în rugăciunea Lui finală.
Elementele legământului celui nou (7)
7. Conceptul de întrepătrundereIoan 14:15-23 şi 17:23-26Sfânta Treime ne pregăteşte să
locuim cu Ei în veşnicia viitoare. Locuirea lor în noi şi părtăşia
noastră cu Ei începe aici şi trebuie să se adâncească tot mai mult, aici şi acum.
Cum ne raportăm la Sfânta Treime
La Tatăl ne raportăm ca la Autoritatea Supremă şi la Sursa sau Izvorul a toate.
La Fiul ne raportăm ca la Împăratul, Prea Iubitul, Viaţa noastră, Modelul nostru.
La Duhul Sfânt ne raportăm ca la Dumnezeu în noi, Proprietarul minţii noastre, Călăuza noastră şi Sursa puterii noastre.
Funcţiile Cinei Domnului
Cercetare: Am călcat cumva legământul?Pocăinţă şi reînoirea legământului.Reînoirea unirii noastre cu Cristos.Deblocarea lucrării Duhului Sfânt în noi.Refacerea părtăşiei cu Persoanele Sfintei Treimi.