183502165 drepturile-omului

DREPTURILE OMULUI

A�UL XX

�R. 1

2010

I�STITUTUL ROMÂ� PE�TRU DREPTURILE OMULUI

DREPTURILE OMULUI

Revistă clasificată de Consiliul Național al Cercetării Științifice

din Învățământul Superior

Consiliul științific

Prof. univ. dr. Gérard Conac, membru de onoare al Academiei Române; Prof. univ. dr. �icolas

Mateesco Matte, membru de onoare al Academiei Române; Prof. univ. dr. Vasile Stănecu,

membru al Academiei Române; Prof. univ. dr. Karel Vasak; Prof. univ. dr. Gheorghe Vlăduțescu,

membru al Academiei Române.

Colegiul de redacție

Sergiu Andon; Conf. univ. dr. Gheorghe Bârlea; Prof. univ. dr. Monna-Lisa Belu Magdo; Prof.

dr. Jean Bernard Marie, director de cercetare CNRS; Prof. univ. dr. Raluca Beșteliu; Prof. dr.

Christine Desouches, Paris I; Prof. dr. �icole Guimezanes, Universitatea Paris XII, Membru al

Academiei Internaționale de Drept Comparat; Prof. univ. dr. Ioan Leș; Emil Marinache; Prof.

univ. dr. Irina Moroianu Zlătescu, membru al Academiei Internaționale de Drept Comparat; Prof.

univ. dr. �icolae Popa; Prof. Ioan Oancea; Prof. univ. dr. Dumitra Popescu; Gheorghe Pârvan,

redactor șef; Dr. Ianfred Silberstein; dr. Rodica Șerbănescu, Prof. univ. dr. Laurențiu Șoitu;

Prof. dr. Joseph Voyame; Prof. univ. dr. Ioan Vida, președintele Curții Constituționale;

Institutul Român pentru Drepturile Omului

București, B-dul Nicolae Bălcescu, nr. 21

Tel. +40 21 3114921

e-mail:[email protected]

www.irdo.ro

SUMAR

I. STUDII. CERCETĂRI. ARTICOLE ........................................................................................ 5• Economia şi drepturile omului. Câteva repere - prof. univ. dr. Irina Moroianu Zlătescu .... 5• Noul Cod civil şi drepturile omului - prof. univ. dr. Monna-Lisa Belu Magdo,

prof. univ. dr. Irina Moroianu Zlătescu............................................................................... 12• Buna administrare a justiţiei - judecător Ana Cristina Lăbuş, membru al Consiliului

Superior al Magistraturii........................................................................................................ 22• Dreptul copiilor la un mediu sănătos în familie - Violeta Pop .............................................. 27• Rolul Mediatorului European în respectarea dreptului la bună administrare - Claudiu Ignat .... 34

II. DOCUMENT............................................................................................................................ 40• Declaraţia Forumului Mondial al Familiei +5, „Familia în echilibru. O mobilizare globală

pentru realizarea ODM3 a egalităţii de gen şi a emancipării femeii“..................................... 40III. SEMNAL.................................................................................................................................. 43IV. REMEMBER .......................................................................................................................... 48

SOMMAIRE

I. ETUDES, RECHERCHES, ARTICLES.................................................................................. 5• L'économie et les droits de l'homme. Quelques repères - Prof. univ. dr. Irina Moroianu

Zlătescu................................................................................................................................. 5• Le nouveau Code civil et les droits de l'homme - Prof. dr. Monna-Lisa Belu Magdo,

Prof. Dr. Irina Moroianu Zlătescu........................................................................................ 12• La bonne administration de la justice - Ana Cristina Lăbuş, membre du Conseil Supérieur

de la Magistrature................................................................................................................... 22• Le droit des enfants à un milieu sain dans la famille -Violeta Pop....................................... 27• Le rôle du Médiateur Européen pour le respect du droit à une bonne administration -

Claudiu Ignat........................................................................................................................ 34II. DOCUMENT............................................................................................................................. 40

• Déclaration du Forum Mondial de la Famille+5, «La famille en équilibre. Une mobilisationglobale en vue de la réalisation des ODM3, de l'égalité de genre et de l'émancipationde la femme».......................................................................................................................... 40

DREPTURILE OMULUI 3

III. SIGNAL.................................................................................................................................... 43IV. REMEMBER .......................................................................................................................... 48

CONTENTS

I. STUDIES, RESEARCH, ARTICLES............................................................................................ 5• Economy and human rights. A few reference points - Prof. univ. dr. Irina Moroianu

Zlătescu................................................................................................................................. 5• The Civil Code and human rights - Prof. dr. Monna-Lisa Belu Magdo, Prof. Dr. Irina

Moroianu Zlătescu............................................................................................................... 12• Good administration of justice - Judge Ana Cristina Lăbuş, member of the Superior Council

of Magistracy......................................................................................................................... 22• Children's right to a healthy environment in the family - Violeta Pop................................. 27• Role of the European Mediator with the observance of the right to good administration -

Claudiu Ignat........................................................................................................................ 34II. DOCUMENT............................................................................................................................ 40

• Declaration of the World Family Summit+5, „Families in Balance. Achieving Gender Equalityand Empowering Women“...................................................................................................... 40

III. SIGNAL................................................................................................................................... 43IV. REMEMBER .......................................................................................................................... 48

4 DREPTURILE OMULUI

DREPTURILE OMULUI 5

Începutul mileniului al treilea sub semnul

schimbărilor accelerate, al globalizării și al unor

mari provocări și amenințări, obligă la scrutarea

trecutului și mai ales a viitorului, evaluări și

reevaluări, identificarea unor metode, căi și

mijloace de acțiune pentru gestionarea eficientă a

schimbării, ținându-se cont atât de obligațiile

statelor față de proprii cetățeni, cât și de răspunderea

colectivă asumată pe plan internațional, chiar în

condițiile creșterii procesului de globalizare

1

.

Statelor continuă să le revină un rol important,

pentru că protecția internațională a drepturilor

omului rămâne subsidiară, statele rămânând

debitorii angajamentelor internaționale asumate.

A pune în practică drepturile omului înseamnă

pentru state obligația de a lua măsuri de ordin

legislativ, judiciar, administrativ, bugetar pentru a

asigura realizarea acestor drepturi. Statele trebuie

să adopte și să aplice politici sau programe proprii

care să garanteze accesul la drepturi și să asigure

exercitarea lor. Dacă statul joacă rolul esențial în

protejarea demnității umane, garantând respectarea

și promovarea drepturilor omului, de mobilizarea

societății civile pentru respectarea și promovarea

drepturilor omului depinde progresul lor în

societate. Nu trebuie omis rolul ce revine justiției

pentru că de hotărârile pronunțate depind garanțiile

pentru victime în cazul violării drepturilor lor, rol

a cărui exercitare depinde de garantarea accesului

la justiție, independența judecătorului, efectivitatea

recursului (contradictorialitatea), competență și

puteri adecvate ale judecătorului, termen rezonabil,

compatibilitatea cu formalismul și costul justiției,

executarea efectivă a hotărârilor.

Dimensiunea juridică a drepturilor omului

reprezintă, în același timp, o consecință, un mijloc

și o traducere în drept a proiectului pe care acestea

îl reprezintă pentru umanitate. Un proiect care se

poate declina la diverse nivele de organizare

instituțională, de unde decurg dreptul internațional,

regional, național al drepturilor omului. Acest

proiect se regăsește în preambulul Declarației

Universale a Drepturilor Omului, adoptată la 10

decembrie 1948. Drepturile sunt universale: „Toate

ființele se nasc libere și egale în demnitate și în

drepturi”. Ele sunt indispensabile și necondiționale:

Fiecare se poate prevala de toate drepturile și toate

libertățile proclamate, fără nici o deosebire. Prin

afirmarea și consacrarea drepturilor fundamentale

ale omului acest document fondator susține

implicit ideea necondiționalității vis-a-vis de factori

politici, economici sau culturali.

Drepturile sunt interdependente și indivizibile:

realizarea fiecăruia este legată de celelalte. Pentru

garantarea drepturilor omului și asigurarea realizării

imediate sau progresive a lor, un rol important

revine statelor, societății civile, justiției.

Pe de altă parte, efectivitatea drepturilor și

gradul lor de realizare se înscriu într-un context

general, intern și internațional, economic, social

și politic.

Actuala criză mondială evidențiază deosebit de

pregnant interdependența și interacțiunea tuturor

acestor actori și factori de influență, cu precădere

relația dintre evoluțiile economice și starea

drepturilor sociale precum și necesitatea unor

reglaje complexe și corecții ce depind de decizia

politică la nivelul statelor și a comunității

internaționale.

De aceea, investigarea evoluțiilor de ansamblu,

de după cel de al doilea război mondial, cu

identificarea etapelor succesive,

2

este deosebit de

sugestivă pentru înțelegerea corectă, realistă a

situațiilor actuale și scrutarea responsabilă a

perspectivelor.

Dacă după al doilea război mondial, până în

anii șaptezeci, în majoritatea țărilor democratice

occidentale cel mai mare număr de instrumente

ale puterii au fost concentrate în mâinile statului,

I STUDII. CERCETĂRI. ARTICOLE

ECO�OMIA ȘI DREPTURILE OMULUI. CÂTEVA REPERE

Prof.univ.dr. IRI�A MOROIA�U ZLĂTESCU

1

A se vedea : Irina Moroianu Zlătescu „Economia și

drepturile omului în epoca globalizării” în „Info IRDO”

nr. 2/2010 p.1 și urm. și J.E.Stiglitz, „Globalizarea. Speranțe

și deziluzii”, Editura Economică, București, 2003.

2

A se vedea, în acest sens: Ol. Maurel în „La

responsabilité des entreprises en matière de droits de

l’homme”, I, La documentation Francaise, 2009, p. 90 și

urm.

6 DREPTURILE OMULUI

de regulă stat-națiune, care definește mecanismele

de control al societății asupra căreia îl exercită, pe

plan politic. Guvernele și parlamentele decid

legile și veghează la aplicarea lor în perimetrul

statului-națiune pe calea unei administrații adesea

centralizată. Statul garantează protecția socială a

cetățenilor, ceea ce contribuie la coeziunea

națiunii, crucială pentru o perioadă când se aspira

la pace și democrație.

La nivel economic, statul exercită un rol

important în distribuirea, redistribuirea și planificarea

ajutorului și reconstrucției. Sectorul public cuprinde

întreprinderi din industria grea (de exemplu:

sectorul minier și toate industriile conexe). Statul

este actorul cel mai important și un patron a cărui

politică influențează evident întreprinderile

private.

Prezența statului în sistemul bancar permite în

mod constant întreprinderilor să depindă mai puțin

de acționarii băncilor și de piața financiară. În

această perioadă dolarul american este raportat la

aur, noul sistem monetar internațional se bazează

pe aur schimb standard, fiecare stat națiune decide

masa monetară în circulație, controlează influența

și riscul crizei financiare. Se dezvoltă industria,

economia în general, iar sociologii și politicienii

numesc „poporul” „societate”, adesea cu completarea

„modernă”.

Creșterea nivelului de trai, a nivelului de

socializare, accesul larg la universități, progresul

sistemului sanitar accesibil datorită protecției

sociale, dezvoltarea media duce la avântul

cetățeniei și instituțiile se reînnoiesc, lucrătorii își

renegociază drepturile, fac presiuni asupra statelor

prin contracte colective, existând unitate de loc –

uzine și birouri unde se concentrează sute și mii de

oameni, unitate de timp – ritmul zilnic de muncă

cadențe sistematice și unitate de acțiune –

repetarea atribuțiilor și interschimbarea posturilor

datorată standardizării pentru producția de masă.

În 1970 apare criza care duce la micșorarea

limitelor de acțiune economică a guvernelor și la

schimbarea modelului productiv dominant. La

nivel macroeconomic, politica SUA în materie de

deficit și prezența crescândă a întreprinderilor

americane pe cele cinci continente contribuie ca

dolarul american să devină moneda de referință în

economia mondială

3

.

După cum se evidențiază în literatura de

specialitate, în 1971, SUA decid inconvertibi -

litatea dolarului în raport cu aurul și, în 1973,

sistemul de rată de schimb fixă dispare în favoarea

modificării ratei de schimb în funcție de forța

pieței. Astfel, apare concurența între piețele

financiare. Inflația americană se extinde în Europa,

în special după cele două momente de creștere a

puterii petrolului în 1973 și 1979.

Influența rapidă și instabilitatea schimburilor

vor întări rolul băncilor naționale și a sectorului

de asigurări. Se creează noi instrumente, cum ar

fi GATT sau, în 1995 Organizația Mondială a

Comerțului ori instituții economice regionale.

Influența acțiunii guvernamentale a scăzut,

guvernele nu mai au o putere de acțiune directă ca

înainte din cauza privatizării întreprinderilor

publice, după restructurări finanțate masiv de

contribuabili.

La rândul lor, marile întreprinderi fac nume -

roase schimbări. În țările dezvoltate apare declinul

industriei grele, procesul de concentrare a altor

industrii și dezvoltarea rapidă a serviciilor, o parte

a producătorilor cumpără ceea ce aparținea concu -

renței, apar noi generații de produse și se ajunge la

societăți multinaționale.

Apare gestiunea preventivă sau chiar previ -

zională a locurilor de muncă, măsuri de adaptare

sau de flexibilizare, cel mai adesea pe termen

scurt. Se ajunge la o segmentare a pieței muncii.

Societățile occidentale, așa cum se remarcă în

doctrină sunt afectate de aceste schimbări

economice. Șomajul în masă devine structural,

femeile intră din ce în ce mai mult pe piața muncii.

În același timp descrește forța sindicatelor și

din cauza diminuării sectorului public unde

sindicatele erau puternice. Se schimbă modelul

producției și se creează unități mai mici, interne

și externe în care sindicatele sunt nesemnificative

sau chiar înlocuite de strategii mai personale, care

sunt încurajate de practici manageriale diferențiate

și individualizante care pun salariații în competiție

unii cu alții.

Aceste schimbări sunt produsul raporturilor de

forță, ideale și materiale între stat – mari patroni –

angajați – sindicate.

Un număr important de societăți multinaționale

s-au impus la nivel planetar. Se deschid piețele

liberei concurențe iar acțiunea publică este adesea

contestată în ceea ce privește fiscalitatea, tarifele

vamale, ajutoarele sectoriale sau perimetrul

serviciilor publice.

3

Ibidem

DREPTURILE OMULUI 7

Profitând de poziția lor economică, multina -

ționalele pot influența unele state în privința

orientării cadrului juridic național și obținerii

impunității în caz de nevoie. Aceasta, în absența

unui cadru legal internațional care să li se aplice în

țările în care pătrund aceste multinaționale.

După 1990 și până în prezent circulația

mondială a capitalurilor și presiunea instituțiilor

financiare în economie sunt facilitate de

dezvoltarea investitorilor instituționali, începând

cu fondurile de pensii anglo-saxone, care girează

fonduri pentru terți, rupe legătura între acționarul

individual și întreprinderea în care investește.

Investițiile pierd ancorarea teritorială, socială și

culturală. Acționarul nu își dă seama ce respon sa -

bilitate are când vizează o rentabilitate maximă ale

cărei consecințe politice, economice și sociale

pentru populație nu le cunoaște sau nu-l inte resează.

Internaționalizarea atinge și procesul de

producție, concurența mondială care nu poate fi

concretizată decât printr-un război al prețurilor se

repercutează asupra condițiilor de muncă și asupra

mediului, în țările în care legislația este mai puțin

exigentă, dar și în țările occidentale, unde încep

să apară muncitori săraci.

Practicile manageriale cunosc o globalizare

pornind de la structura tip a întreprinderilor multi -

na ționale. Munca face obiectul unei adevărate

negocieri cu presiune concurențială însoțită de o

creștere a inegalităților, individualizarea și

reversibilitatea remunerațiilor, delocalizarea spre

țări cu mână de lucru ieftină sau unde legislația

muncii este mai puțin constrângătoare. Aceste

decizii manageriale sunt luate cel mai des pornind

de la criterii financiare.

Legea și acordurile sociale cedează pasul unei

logici de contract individual în care prevalează un

dezechilibru al raporturilor sociale. Statele, față în

față cu puterile crescânde ale marilor întreprinderi,

încearcă să existe într-o rețea politică și

instituțională complexă. Suveranitatea națională,

așa cum se remarcă în doctrină și sfera acțiunii

guvernamentale suferă constrângeri din cauza

alianțelor regionale, organizațiilor internaționale

care produc, tratate, coduri, cărți verzi sau albe,

directive, recomandări etc., precum și din cauza

regularizării unor domenii altădată încredințate

statului de către autorități independente inclusiv

bănci centrale devenite independente.

Statele recompun perimetrul lor de acțiune,

caută noi forme de regularizare pentru a menține o

anumită coeziune socială. Investesc în noi domenii

pentru a opri deziluzia cetățenilor cu privire la

clasa politică, la ordinea zilei fiind dezvoltarea

durabilă, care se realizează printr-un progres

economic, justiție socială și conservarea mediului

și responsabilitatea socială a întreprinderii invocate

și în discursul politic, sub presiunea noilor mișcări

sociale. Acestea, de exemplu, cu ocazia unor

reuniuni internaționale își manifestă opoziția sau

organizează propriile lor întâlniri internaționale

cum ar fi „Forumul social interna țional”.

Organizațiile neguvernamentale joacă, la

rândul lor, un rol de catalizator pentru a schimba

comportamentul întreprinderilor considerate

iresponsabile. Unele ONG-uri au ajuns la o mare

eficacitate profesională și sunt de asemenea

internaționalizate.

Datorită acțiunilor lor de teren, al interesului

pe care l-au suscitat în media, au încercat să se

mobilizeze pe subiecte considerate dificile, totuși,

relativ recent s-a creat și Confederația sindicală

mondială. Cu toate acestea, se constată creșterea

în continuare a puterii întreprinderilor multinaționale.

În condițiile globalizării, se schimbă modelele

economiei care așezau în centrul lor statele,

delimitate de granițele politice, iar alături de

autoritățile publice apar noi autorități, noi actori

la nivel mondial și internațional în această nouă

ordine mondială.

Criza apărută la finele anului 2008 în SUA, mai

întâi financiară, a devenit mondială și economică.

Tot mai multe voci, din diverse direcții, se ridică

împotriva limitelor modelului capitalismului

financiar care domină economia de mai bine de

treizeci de ani

4

.

Sunt puse în discuție orientările politicilor

economice, sociale și culturale la scară europeană

și mondială din perspectiva promovării și

protecției drepturilor omului

5

. Acestea se confruntă

cu noi încercări, de exemplu, legate de migrația

internațională al cărei dinamism este fără

precedent, noile forme de migrație implicând noi

populații și destinații din ce în ce mai diversificate,

adaptate la contextul mondial de sărăcie etc

6

.

4

A se vedea Ol. Maurel, op.cit., p. 13.

5

A se vedea și Irina Moroianu Zlătescu „Carta socială

europeană și modelul social european” în Drepturile Omului,

nr. 2/2009, p. 3 și urm și, același autor, „Social Rights-

Developments”, în Științele Educației, Analele Științifice ale

Universității „A.I.Cuza” Iași, 2010, p.63 și urm.

6

A se vedea Catherine Wihtol de Wenden în „La

Declaration universelle des droits de l’homme 1948-2008.

Realité d’un ideal commun?”, La Documentation Francaise,

2009.

8 DREPTURILE OMULUI

Organizația Internațională a Muncii a definit

globalizarea ca un val al liberalizării schimburilor,

al investițiilor și al fluxului de capitaluri, precum

și al importanței crescânde a tuturor acestor

fluxuri și al concurenței internaționale în

economia mondială

7

.

Evident, criza economică determină un interes

mai mare față de instituțiile financiare

internaționale și față de rolul și locul pe care îl

ocupă drepturile omului în activitatea lor, mai ales

dacă ne gândim la „Obiectivele Mileniului”.

În contextul mondial și al dezvoltării unui

model global de guvernare modernă –

mondializarea pieței muncii, internaționalizarea

economiilor care sfidează statul național și

ordinea internațională interstatală specifică

secolului al xx lea – , Conferința populației și

dezvoltării de la Cairo, din 1995 reprezintă

punctul de plecare al unui consens pentru o

guvernare globală. Pornind de la Declarația

universală a drepturilor omului conform căreia

„orice persoană are dreptul de a părăsi o țară și

desigur și a sa”, ONU ajunge în 1990 la „Carta

privind drepturile lucrătorilor migranți” cu vocație

mondială pentru a fixa un nucleu de drepturi ale

omului care să fie recunoscute. Semnată de 34 de

state, dintre care niciunul industrializat, a intrat

deja în vigoare. În privința migrației, Carta verde

a Uniunii Europene a luat în considerare

întredeschiderea frontierelor din rațiuni

economice și demografice pentru a rămâne în

competiția mondială a competențelor și talentelor,

menținând, totodată, obiectivul protecției

frontierelor în lupta contra migrărilor ilegale, deși

în anul 2000, Kofi Annan, la Parlamentul

European, spunea că Europa trebuie să se

deschidă, să se considere un pământ al imigrărilor.

În raportul Secretarului general ONU la

Adunarea mileniului se menționa, între altele că,

„nu vom ști să considerăm domeniul economic ca

independent de țesutul social și politic și să

acceptăm că el nu poate fi tratat decât potrivit

propriei logici. Pentru a supraviețui și a prospera,

economia mondială trebuie să se așeze pe valori

împărtășite și practici instituționale stabile și să

servească obiective sociale mai ambițioase, mai

egalitare”. În acest context, au fost promovate noi

instrumente internaționale. De exemplu, Pactul

mondial, inițiativă lansată de Secretarul general

ONU în 1999, invită societățile transnaționale să

promoveze și să aplice în domeniile de

competență zece principii ce decurg din

instrumentele internaționale pentru promovarea

drepturilor omului, normele de muncă și de mediu

și lupta împotriva corupției. În mod special, două

dintre principii se referă la necesitatea ca

întreprinderile care acționează în cadrul

schimburilor economice mondiale să respecte

drepturile omului. Întreprinderile sunt invitate „să

promoveze și să respecte protecția dreptului

internațional al drepturilor omului în sfera lor de

influență” și să vegheze ca „propriile lor companii

să nu fie complice la violarea drepturilor omului”.

Declarația de la Doha privind acordul asupra

dreptului de proprietate intelectuală care se referă

la comerț (ADPIC) și sănătatea publică, adoptată

de Conferința ministerială a Organizației

Mondiale a Comerțului a însemnat recunoașterea

principiului importanței dreptului la sănătate în

contextul schimburilor comerciale mondiale și a

fost adoptat un amendament la acordul ADPIC, cu

privire la dreptul la protecția sănătății publice și

în special la accesul tuturor la medicamente.

Convenția UNESCO – 2005 – privind

diversitatea culturală insistă asupra importanței

acesteia pentru realizarea deplină a drepturilor

omului proclamate de Declarația universală a

drepturilor omului și alte instrumente

internaționale. Convenția, care oferă o protecție

indirectă a drepturilor omului, se referă la procesul

mondializării și la riscul dezechilibrului între țările

bogate și cele sărace, evidențiind, totodată, faptul

că activitățile, bunurile și serviciile culturale au o

dublă natură, economică și culturală. Ele nu pot fi

tratate ca și cum ar avea doar o valoare

comercială. Trebuie avute în vedere, interacțiunea

dintre libertățile economice care constituie

economia liberală și libertățile civile care fac

democrația. Dreptul de a intra demn într-o relație

de schimb, capacitatea de a fi util și alte implicații

ce reies din analiza economică a drepturilor

omului. De aici decurge și rolul instituțiilor

financiare în respectarea drepturilor omului.

Față de momentul în care au fost create și s-au

dezvoltat, instituțiile financiare trebuie să

7

A se vedea O.I.M. „L emploi dans le monde 1996-1997.

La politique nationale à l’heure de la mondialisation”,

Genève, 1996, p.1.

DREPTURILE OMULUI 9

răspundă globalizării

8

. Acestea înscriu acțiunile

lor într-un mod de gândire inspirat de economia

liberă și țin cont de criteriile care îi sunt asociate.

Ele și-au creat o concepție proprie privind

domeniul de competență axat pe luarea în calcul a

considerentelor economice, printre modurile de

acțiune aflându-se politicile macro-economice și

investițiile. Mult timp s-a considerat că drepturile

omului țin de politicile statelor membre și nu sunt

legate de considerațiile economice, fiind astfel

excluse din câmpul de activitate al acestor instituții.

Încetul cu încetul s-au deschis noi căi, în

special în cadrul Băncii Mondiale, prin afirmarea

participării la promovarea drepturilor economice,

sociale și culturale. Problema care se pune în acest

cadru este de a ști dacă instrumentele existente pot

garanta respectarea anumitor drepturi ale omului

cum ar fi dreptul la educație, dreptul la sănătate,

dreptul la alimentație etc. Un exemplu ar fi

măsurile care au însoțit programele de ajustări

structurale la începutul anilor ’90, de exemplu,

crearea „plaselor de siguranță socială”. Prin

intermediul acestora au fost prevăzute acțiuni care

să ofere „compensații” celor care aveau de suferit

de pe urma aplicării unui program de reducere

structurală sau a unui proiect finanțat de Banca

Mondială.

Concepțiile privind dezvoltarea au evoluat.

Noțiunea a căpătat în prezent o interpretare mai

largă, dând loc aspectelor sociale și culturale. Se

acordă o atenție deosebită participării populației

la elaborarea și punerea în aplicare a proiectelor.

Inițiativele în lupta împotriva sărăciei și a

contractării de datorii au început să ocupe un loc

important și se poate considera că astfel de

obiective contribuie la promovarea anumitor drepturi

ale omului. Evident, nu pot fi omise politicile

operaționale privind tratamentul populațiilor

autohtone sau evaluarea impactului asupra mediului,

care au, de asemenea, o importanță deosebită

pentru luarea în considerare a unor drepturi ale

omului

9

.

Evident, nu trebuie neglijat nici faptul că

instituțiile financiare internaționale țin cont de

evoluția sistemului juridic internațional din care

fac parte

10

. Or, în cadrul acestuia, drepturile

omului au luat o amploare fără precedent. Pentru

ilustrare menționăm că Banca Mondială consideră

că ea trebuie să țină seama de rezoluțiile

Consiliului de Securitate al ONU care decide

sancțiuni economice. Acestea pot interveni când

au loc violări masive ale drepturilor omului, care

aduc atingere păcii și securității internaționale.

Pornind de la faptul că obligațiile statelor membre

decurg din art. 43 din Carta ONU conform căruia

„toți Membrii Națiunilor Unite, spre a contribui la

menținerea păcii și securității internaționale, se

obligă să pună la dispoziția Consiliului de

Securitate, la cererea sa si în conformitate cu un

acord sau acorduri speciale, forțele armate,

asistenta și înlesnirile, inclusiv dreptul de trecere,

necesare pentru menținerea păcii și securității

internaționale” și art. 103 din Carta ONU ce

prevede că „în caz de conflict între obligațiile

Membrilor Națiunilor Unite decurgând din

prezenta Carta și obligațiile lor decurgând din

orice alt acord internațional vor prevala obligațiile

decurgând din prezenta Cartă”, Banca Mondială

consideră că trebuie să țină seama de obligațiile

statelor membre. Se poate pune în discuție, prin

procedura de anchetă accesibilă persoanelor

afectate de un proiect al Băncii Mondiale,

aplicarea politicilor operaționale ale acesteia.

Există și opinii potrivit cărora instituțiile

financiare internaționale nu sunt legate direct de

drepturile omului. Totuși ele trebuie să acționeze

cu mai multă atenție, astfel încât să nu aducă

atingere angajamentelor asumate de state. Aceasta

poate fi interpretată și ca o obligație a instituțiilor

financiare internaționale de a asigura ca fiecare să-și

respecte angajamentele asumate.

Anumite elemente ale practicii instituțiilor

financiare se înscriu în dinamica prevenirii violării

drepturilor omului care ar fi legate de activitățile

pe care le desfășoară (în special cele financiare).

Au fost puse în funcțiune unele mecanisme de

prevenire și de supraveghere care, chiar dacă nu

sunt legate direct de problematica drepturilor

omului, acoperă anumite aspecte. Ele ar putea fi

consolidate. Astfel, Fondul Monetar Internațional

(FMI) a creat în 2001 Biroul Independent de

8

J.E.Stiglitz, în opera citată, p.55 și urm., preciza că

Banca Mondială are ca deviză: «Visul nostru este o lume

fără sărăcie», fiind o instituție consacrată eradicării sărăciei,

iar Fondul Monetar Internațional o instituție a « stabilității

globale ».

9

A se vedea L.Boisson de Chazournes în „Economic

Globalisation and Human Rights”, Cambridge University

Press, 2007, p. 210-212.

10

A se vedea Catherine Wihtol de Wenden, op.cit.

Evaluare (BIE). Atribuțiile sale privesc evaluarea

politicilor și activităților FMI. În exercitarea

atribuțiilor sale acesta este independent de

conducerea FMI și raportează Consiliului de

Administrație.

Un cadru de referință pentru a asigura urmările

și supravegherea mai sistematică a aplicării

recomandărilor sale a fost pus în practică în 2007,

prilej cu care s-a remarcat ambiguitatea politicilor

și practicilor FMI în materie de ajutorare și

reducere a sărăciei. Biroul Independent de

Evaluare a elaborat un Raport care a subliniat

necesitatea ca Fondul să fie foarte atent cu

politicile sale de întrajutorare a unor sate. Mai

exact Raportul a evidențiat ambiguitatea și

confuzia existente în jurul politicilor și practicilor

FMI în materie de ajutor și reducerea sărăciei.

Aceste probleme privesc în special rolul Fondului

în mobilizarea de ajutoare, analiza diferitelor

scenarii de ajutor, analiza impactului asupra

sărăciei și consecințele sociale ale politicilor

macroeconomice. Raportul a constatat că există

un hiatus între comunicarea externă a FMI în

privința ajutorului și reducerii sărăciei și practica

la nivelul țărilor cu venituri reduse. Raportul

explică faptul că în lipsa unor orientări clare

asupra măsurilor care ar fi trebuit luate în

domeniul mobilizării ajutorului, scenarii alternative

și analiza impactului asupra sărăciei și situației

sociale serviciile FMI au axat acțiunea lor pe

stabilitatea macroeconomică potrivit mandatului

principal al instituției și culturii profesionale

adânc înrădăcinate a reprezentanților Fondului.

Evident, aceasta ne face să ne gândim că luarea în

considerare a anumitor drepturi ale omului în

momentul formulării politicilor ar putea contribui

la atingerea obiectivului de reducere a sărăciei.

Instituțiile financiare internaționale integrează din

ce în ce mai mult doleanțele celor pe care îi

privesc proiectele lor. Recunoscând, că

participarea populară joacă un rol important în

procesul de finanțare a proiectelor de dezvoltare.

Aici intră în discuție anumite aspecte de drepturile

omului legate de accesul la informație și de

participarea la procesul de decizie în proiectele

finanțate de aceste instituții, ceea ce demonstrează

că în procesul globalizării economiei acțiunile

instituțiilor financiare sunt legate de respectarea

drepturilor omului

11

.

Ridicate în anii ce au urmat celui de al doilea

război mondial la nivelul unui fenomen general,

cu vocație universală, drepturile omului prezintă

conexiuni, de mare complexitate în toate

domeniile existenței umane, cu implicații fără

precedent pe plan politic, juridic, social, cultural și

chiar economic. Evident, un rol important revine

și Declarației Universale a Drepturilor Omului.

O incursiune istorică, oricât de sumară, pornind

de la geneza lor, ce coboară până în zorii

umanității și ajungând în zilele noastre,

evidențiază, pe lângă progrese lente, greoaie,

realizate în cursul unui proces îndelungat și,

totodată, dramatic, marcat de momente sau

perioade de stagnare și chiar regres, discontinuități

și convulsii, interacțiunea cu evoluțiile sociale,

politice, economice, culturale, științifice și

tehnologice generale, și o tendință de accelerare a

schimbării tot mai accentuată, în special în

ultimele decenii.

Cu această provocare se confruntă atât

organizațiile internaționale, cât și statele care le

compun, nevoite să își adapteze politicile la noua

etapă a evoluției, în contextul schimbărilor

globale, dar și în spiritul valorilor împărtășite în

comun, cu conștiința răspunderii față de

generațiile următoare și viitorul planetei.

10 DREPTURILE OMULUI

11

A se vedea și J.E.Stiglitz, op.cit.,p.55 și urm.

RÉSUMÉ

Dans le contexte actuel d’une fin de siècle mouvementéeet riche en renouvellements et du début d’un nouveau siècleet d’un nouveau millénaire sous le signe des changementsaccélérés, de la globalisation et de certains grands défis etmenaces, de nouvelles évaluations et réévaluations ont lieudans le domaine du r espect des dr oits et des libertésfondamentales de l’homme. I s’agit d’identifier desméthodes, voies et moyens d’action en vue d’une gestion

SUMMARY

In the context of an agitated and rich-in-transformationsend of century and a beginning of the new century andmillennium characterized by accelerated changes,globalizations and gr eat challenges and dangers, newevaluations and re-evaluations take place in terms of therespect for human rights and fundamental fr eedoms,identification of new methods, ways and means of action toeffectively manage these changes, while taking into account

efficiente des changements, en tenant compte tant desobligations des Etats vis-á-vis de leurs propres citoyens, quede la responsabilité collective assumée dans les conditionsde l’essor du pr ocessus de globalisation. De vocationuniverselle, les droits de l’homme présentent des connexionsde grande complexité dans tous les domaines de l’existencehumaine, avec des implications sans précédent sur le planpolitique, juridique, culturel et économique.

La mondialisation du mar ché du travail,l’internationalisation des économies qui défient l’Etatnational et l’ordre interétatique propre au XX-e siècle, lecontexte mondial et le développement d’un modèle globalde gouvernance moderne mettent en discussion lesorientations des politiques économiques, sociales etculturelles à l’échelle européenne et mondiale, envisagéesde la perspective de la promotion et protection des droits del’homme.

En divers instruments internationaux qui établissent laprotection des droits de l’homme, des références sont faitesau pr ocessus de mondialisation ainsi qu’au risque dudéséquilibre entre les pays riches et les pays pauvr es. Il yest souligné le fait que les activités, les biens et les servicesculturels ont une double natur e, économique et cultur elle.Il y este démontré qu’on ne peut pas les traiter comme sielles avaient seulement une valeur culturelle et que l’on doitaussi avoir en vue leur interaction avec les libertéséconomiques, qui constituent l’économie libérale, et leslibertés civiles, qui fond la démocratie. D’ici découle le rôledes institutions financièr es dans le r espect des dr oits del’homme: ces institutions doivent répondr e á lamondialisation en inscrivant leurs actions dans un mode depenser inspiré par l’économie libre et en tenant compte descritères qui sont associés à celle-ci. On a longtempsconsidéré que les droits de l’homme tiennent des politiquesdes Etats membres et qu’ils ne sont pas en relation avec desconsidérations d’ordre économique, ce qui fait qu’ils ont étéexclus du champ d’activité de ces institutions. Peu à peu, denouvelles voies on été ouvertes, surtout dans le cadre de laBanque Mondiale, visant la pr omotion des dr oitséconomiques sociaux et culturels. Ils est important de savoirsi les instruments existants peuvent garantir le r espect desdroits de l’homme tels que le droit à l’èducation, le droit àla santé, à l’alimentation etc. Il ne faut pas négliger le faitque les institutions financièr es internationales tiennentcompte de l’évolution du système juridique internationaldont elles font partie, système dans le cadre duquel les droitsde l’homme ont acquis une ampleur sans précédent.

both the obligations of countries towards their citizens andthe collective responsibility assumed under the circumstancesof an intensifying globalization process. Having a universalvocation, human rights are characterized by highly complexconnections with all fields of human life, with unprecedentedimplications at the political, juridical, cultural andeconomic levels.

The globalization of the labour market, theinternalization of economies, which defies the national Stateand the international interstate order that was characteristicof the 20th century , the world context in which a globalmodel of modern governance is being developed, all bringalong questions related to the economic, social and culturalpolicies at Eur opean and global level in terms of thepromotion and the protection of human rights.

Various international instruments r egulating theprotection of human rights refer to the globalization processand the risk of imbalances between the rich countries andthe poor ones, while pointing out that cultural activities,goods and services have a double natur e - economic andcultural. They cannot be dealt with as if they had a culturalvalue only; the interaction between the economic freedoms,which make up the liberal economy, and the civil freedoms,which make up democracy , should also be taken intoaccount. Hence the role financial institutions play in termsof respect for human rights, in their capacity as institutionsthat should respond to globalization by acting and thinkingin a way that is inspired by the free economy and taking intoaccount the criteria associated with the latter . However,human rights have been for a long time consider ed to beonly dependent of the member states’ policies and notconnected with the economic aspects as well, thus beingexcluded from these institutions’ field of activity. Gradually,new ways to pr omote the economic, social and culturalrights were developed, particularly in the framework of theWorld Bank. What is important to know is to what extent theexisting instruments ar e capable to guarantee theobservance of certain human rights, such as the right toeducation, the right to health, the right to food, etc. It shouldalso be borne in mind that the international financialinstitutions take into account the development of theinternational legal system to which they belong, a systemwhere human rights have taken an unprecedented impetus.

DREPTURILE OMULUI 11


�OUL COD CIVIL ȘI DREPTURILE OMULUI

Prof.univ.dr. IRI�A MOROIA�U ZLĂTESCU Prof.univ.dr. MO��A-LISA BELU MAGDO

Noul Cod civil

1

, adoptat în urma angajării

răspunderii Guvernului în fața Parlamentului, se

înscrie în categoria actelor normative de reformare

a sistemului judiciar, a instituțiilor și

mecanismelor fundamentale, ce receptează

substanța relațiilor socio-economice, valorile

europene contemporane și evoluția conceptelor

ideologice. Codul va intra în vigoare la data care

va fi stabilită în legea pentru punerea în aplicare a

acestuia.

Demersul științific, coerent și articulat, de

armonizare a legislației naționale cu standardele

internaționale și normele dreptului comunitar, a

dus la regândirea principiilor generale ale

dreptului civil și la asimilarea unor noi valori

socio-umane, culturale, economice și tehnico-

științifice.

Codul promovează concepția monistă de

reglementare a raporturilor patrimoniale și

nepatrimoniale dintre persoane, ca subiecte de

drept civil în cele 2664 articole. În sfera de

codificare au fost integrate și dispozițiile de drept

internațional privat din Legea nr.105/1992

revizuită și pusă în acord cu instrumentele

comunitare și cele internaționale în domeniul

dreptului internațional privat.

Codul a realizat astfel o unificare a normelor

ce guvernează raporturile de drept privat cuprinse

într-o multitudine de acte normative disparate.

Protecția și promovarea drepturilor și

libertăților fundamentale ale omului constituie o

dimensiune esențială a acestui act normativ, în

deplină armonie cu reglementările internaționale,

din perspectiva unui cadru legislativ unitar,

determinat de evoluția ascendentă a dreptului

comunitar și a normelor internaționale incidente.

2

În această viziune, titlul preliminar al noului

Cod reiterează principiul constituțional al aplicării

prioritare a tratatelor internaționale privind

drepturile omului și a normelor dreptului comunitar,

făcând în același timp mențiunea că în cazul

raporturilor juridice cu elemente de extraneitate

se aplică normele de drept internațional privat,

care de altfel, se regăsesc în Cod.

Codul precizează că se aplică uzanțele pentru

cazurile neprevăzute de lege iar în lipsa lor

dispozițiile legale privind situațiile asemănătoare

și dacă nu există nici astfel de dispoziții,

principiile generale ale dreptului.

Rețin atenția, principiul neretroactivității în

aplicarea temporală a legii, acela al teritorialității,

precum și regulile normelor interpretative care

reiterează principiul neretroactivității și limitează

interpretarea judiciară a legii la cazul dedus

judecății.

În exercitarea drepturilor și executarea

obligațiilor, persoanele fizice și juridice trebuie să

fie animate de bună-credință, nimeni neputând

exercita drepturile în scopul de a vătăma sau

păgubi pe altul, ori după caz, excesiv și nerezonabil,

contrar bunei-credințe.

Legiuitorul cantonează răspunderea civilă la

vinovăție dacă prin lege nu se prevede altfel și

conferă eficiență juridică erorii comune și

invincibile, dacă aceasta este probată.

Cartea I despre persoane, debutează prin a

consacra ocrotirea și garantarea prin lege a

drepturilor civile ale persoanelor fizice și juridice

și asimilarea străinilor și apatrizilor, în condițiile

legii, cu cetățenii români, în privința drepturilor

lor civile.

Dimensiunea drepturilor civile este conferită

de capacitatea civilă recunoscută tuturor persoanelor,

fără nicio discriminare în funcție de rasă, culoare,

naționalitate, origine etnică, limbă, religie, vârstă,

sex sau orientare sexuală, opinie, convingeri

personale, apartenență politică, sindicală, categorie

socială ori apartenență la o categorie defavorizată,

avere, origine socială, grad de cultură precum și

orice altă situație. În accepțiunea Codului, nimeni

nu poate fi îngrădit în capacitatea de folosință, ori

1

Legea privind Codul civil a fost publicată în Monitorul

Oficial al României, Partea I, nr.511 din 24 iulie 2009.

Urmează ca în 12 luni de la publicarea sa, Guvernul să

supună Parlamentului spre adoptare proiectul de lege pentru

punerea în aplicare a Codului civil.

2

A se vedea, Victor Dan Zlătescu „Aspecte specificelegate de aplicarea standardelor europene în țări membr eale Consiliului Eur opei”, în Aspecte ale dreptului de

proprietate, IRDO, 1998, pag. 51.

lipsit în tot sau în parte de capacitatea de exercițiu,

decât în condițiile prevăzute expres de lege.

Între lipsa totală a capacității de exercițiu a

minorului de până la 14 ani, a capacității depline

de exercițiu pentru persoana care a împlinit vârsta

majoratului și capacitatea restrânsă de exercițiu,

pentru minorul între 14 și 18 ani, legiuitorul a

perfecționat regimul capacității de exercițiu prin

recunoașterea pentru motive temeinice de către

instanța tutelară a capacității de exercițiu

anticipată, pentru minorul care a împlinit vârsta

de 16 ani.

În viziunea Codului, respectul ființei umane și

al drepturilor ei inerente este dimensionat de

drepturile personalității, de atributele de identificare

și de dreptul persoanei de a dispune de ea însăși.

Dreptul la viață, la sănătate, la integritate fizică

și psihică, încorporate dreptului personalității

umane, sunt promovate și garantate în mod egal

de lege (art.58 din Cod) și interesul și binele ființei

umane trebuie să primeze asupra interesului unic

al societății și științei. În această idee, legiuitorul

interzice practicile eugenice (prin care se aduce

atingere speciei umane ori se tinde la organizarea

selecției persoanelor) și intervențiile asupra

caracterelor genetice având ca scop modificarea

descendenței, crearea unei ființe umane genetic

identice ori crearea de embrioni umani în scop de

cercetare.

Respectul ființei umane exclude examenul

caracteristicilor genetice ale unei persoane în afara

scopurilor medicale sau de cercetare științifică,

precum și identificarea unei persoane pe baza

amprentelor genetice, în afara procedurilor

judiciare, civile sau penale ori, după caz, în

scopuri medicale sau de cercetare științifică.

Consacrând inviolabilitatea corpului uman,

legiuitorul interzice orice acte care ar avea ca

obiect conferirea unor valori patrimoniale

corpului uman, elementelor sau produselor sale și

încuviințează atingerea integrității ființei umane

numai în caz de necesitate terapeutică și numai în

acest scop. Nicio persoană nu poate fi supusă

experiențelor, testelor, prelevărilor, tratamentelor

sau altor intervenții în scop terapeutic sau în scop

de cercetare științifică, decât după ce aceasta și-a

dat consimțământul în scris, liber și în cunoștință

de cauză, după o prealabilă și corespunzătoare

informare cu privire la scopul, natura,

consecințele și riscurile intervenției medicale.

Aceste intervenții asupra persoanei majore nu

trebuie să aducă atingere vieții sau integrității sale

fizice și psihice.

Intervenția medicală în scop de necesitate, care

face imposibil consimțământul, trebuie făcută în

beneficiul direct al persoanei și exclude folosirea

de tratamente, intervenții, tehnici neomologate ori

ale căror consecințe ar fi intolerabile pentru

persoana în cauză. Instanța tutelară va putea

autoriza efectuarea operațiilor în scop terapeutic

sau de cercetare, dacă persoanele al căror consim -

țământ este cerut de lege sunt în imposibilitate de

a și-l exprima sau refuză nejustificat să și-l dea.

Prelevarea și transplantul de organe, țesuturi și

celule de origine umană de la donator, se face

numai în cazurile expres prevăzute de lege.

Drepturile personalității integrează și respectul

vieții private și al demnității persoanei umane.

Orice persoană are dreptul la respectarea vieții

sale private și nu poate fi supusă unor imixtiuni în

viața intimă, personală și de familie, nici în

domiciliul sau corespondența sa, fără să existe

consimțământul său, ori fără ca legea să permită

acest lucru.

Este interzisă în temeiul art.73 din Cod,

utilizarea în mod public a înregistrărilor, imaginii

sau vocii unei persoane, utilizarea în mod public

a corespondenței, a documentelor personale și a

informațiilor din viața privată a unei persoane fără

acordul său, dacă prin aceasta se aduce atingere

imaginii sau reputației sale.

Art.74 din noul Cod civil enumeră exempli -

ficativ modalitățile prin care se aduce atingere

vieții private sau reputației. Printre aceste

modalități sunt enumerate interceptarea fără drept

a unei convorbiri private, prin orice mijloace

tehnice, captarea ori utilizarea imaginii sau vocii

unei persoane, dacă aceasta nu se află într-un loc

public, ținerea vieții private sub observație, cu

orice mijloace în afara cazurilor prevăzute de lege,

difuzarea de știri, anchete, dezbateri sau reportaje

scrise ori audio-vizuale privind viața intimă,

personală sau de familie, fără acordul persoanei,

difuzarea de materiale privind datele cu caracter

personal ale unui individ aflat în unitățile de

asistență medicală, a stării sale de sănătate, de

diagnostic ori prognostic în legătură cu boala, fără

acordul pacientului, iar în cazul celor decedați,

rezultatele autopsiei, fără acordul familiei sau

acelora îndreptățiți.

Sunt considerate atingeri aduse vieții private,

difuzarea sau utilizarea datelor privind domiciliul,


reședința, numerele de telefon ale unei persoane

sau ale familiei sale, fără acordul acesteia, precum

și orice prelucrare a datelor cu caracter personal

care pot contribui la identificarea persoanei prin

unul sau mai multe elemente specifice de natură

fizică, fiziologică, psihică, economică, culturală,

socială sau politică.

Orice persoană are dreptul la respectarea

demnității sale. Este interzisă în temeiul art.72 din

noul Cod civil, orice atingere adusă imaginii,

onoarei și reputației unei persoane fără

consimțământul acesteia sau fără ca legea să

permită acest lucru. Și persoanei decedate i se

datorează respectul voinței sale și respectul

privitor la memoria sa și la corpul său, iar art.78 și

urm. din noul Cod enunță exemplificativ

modalitățile prin care se poate aduce atingere

memoriei persoanei decedate.

Condițiile legale pentru prelevarea de organe,

țesuturi și celule umane în scop terapeutic sau

științific de la persoanele decedate, reprezintă un

aspect al respectului datorat memoriei corpului și

voinței persoanei decedate (art.81 Cod civil).

Atributele de identificare ale persoanei sunt

dimensionate prin dreptul la nume, la domiciliu, la

reședință și la o anumită stare civilă, dobândite în

condițiile legii.

Orice persoană are dreptul la numele stabilit

sau dobândit potrivit legii și care încorporează

numele de familie și prenumele (art.82 și 83 Cod

civil). Numele de familie se dobândește prin

efectul filiației și se modifică prin efectul

schimbării stării civile, în timp ce prenumele se

stabilește la data înregistrării nașterii, fără ca

acesta să poată avea un caracter fantezist, indecent

și ridicol și altor asemenea de natură a afecta

ordinea publică, bunele moravuri sau interesele

copilului.

Persoana fizică are dreptul în același timp la un

singur domiciliu și la o singură reședință, acestea

constituind elementele de identificare ale

persoanei în spațiu și concură la exercitarea

drepturilor sale civile. Reședința va fi considerată

domiciliu când acesta nu este cunoscut (art.90).

După ce reiterează reglementarea cunoscută din

Codul familiei, referitoare la domiciliul minorului

și a celui pus sub interdicție judecătorească, ca o

noutate, Codul civil definește domiciliul

profesional și reglementează alegerea de

domiciliu pe cale convențională.

Starea civilă reprezintă dreptul persoanei de a

se individualiza în familie și societate prin calități

strict personale, care decurg din actele și faptele

de stare civilă (art.98 din noul Cod civil). Acest

drept este amplu reglementat în dinamica sa.

Ca un corolar al drepturilor personalității și

atributelor de identificare este dreptul persoanei

fizice de a dispune de ea însăși, dacă nu încalcă

drepturile și libertățile altora, ordinea publică sau

bunele moravuri.

Noua reglementare revizuiește instituțiile

tutelei și curatelei în scopul asigurării unei

protecții reale a minorului și a persoanelor care,

deși capabile, nu-și pot administra bunurile sau

apăra interesele din cauza bătrâneții, a bolii sau

infirmității și din motive temeinice nu-și pot numi

un reprezentant sau administrator.

Ca o noutate, în noua reglementare este

desemnarea tutorelui de către părinte prin act

unilateral sau prin contract de mandat încheiat în

formă autentică, ori după caz, prin testament

precum și desemnarea mai multor persoane ca

tutori (art.114-115 Cod civil).

În cazul desemnării mai multor tutori, fără

preferință, precum și în lipsa unui tutore

desemnat, instanța tutelară numește cu prioritate

ca tutore, dacă nu se opun motive întemeiate, o

rudă sau afin, ori un prieten al familiei minorului,

în stare să îndeplinească această sarcină, ținând

seama de relațiile personale, de aproprierea

domiciliilor, de condițiile materiale și de garanțiile

morale pe care le prezintă cel chemat la tutelă.

Desemnarea tutorelui de către instanța tutelară se

face prin încheiere în Camera de consiliu, cu

ascultarea obligatorie a minorului care a împlinit

vârsta de 10 ani și consultarea consiliului de

familie.

Consiliul de familie, constituit de instanța

tutelară, compus din trei rude sau afini, are rolul

de a supraveghea modul în care tutorele își

exercită drepturile și își îndeplinește îndatoririle

cu privire la persoana și bunurile minorului.

Consiliul de familie dă avize consultative la

solicitarea tutorelui sau instanței tutelare și ia

decizii în cazurile prevăzute de lege, cu ascultarea

minorului care a împlinit vârsta de 10 ani.

Protecția minorului prin tutelă se regăsește în

reglementarea privind exercitarea tutelei care

trebuie să se facă în interesul minorului atât în

ceea ce privește persoana cât și bunurile acestuia,

precum și în conținutul tutelei, care vizează


asigurarea îngrijirii copilului, a sănătății și

dezvoltării lui fizice și mentale, educația,

învățătura și pregătirea profesională a acestuia,

potrivit cu aptitudinile sale.

Instanța tutelară este implicată în exercitarea

unui control efectiv și continuu asupra modului în

care tutorele și consiliul de familie își îndeplinesc

atribuțiile cu privire la minor și bunurile acestuia.

În îndeplinirea atribuțiilor de control, instanța

tutelară va putea cere colaborarea autorităților

administrative, a instituțiilor și serviciilor publice

specializate pentru protecția copilului.

Consiliul de familie, persoanele apropiate

minorului, administratorii și locatarii casei în care

locuiește minorul, serviciul de stare civilă, notarul

public, instanțele judecătorești, Ministerul Public,

poliția, organele administrației publice locale,

instituțiile de ocrotire și orice persoană pot face

plângere la instanța tutelară cu privire la actele sau

faptele tutorelui, păgubitoare pentru minori, iar

plângerea se soluționează de instanța tutelară cu

citarea părților, a membrilor consiliului de familie

și ascultarea minorului care a împlinit vârsta de

14 ani, dacă instanța tutelară o socotește necesară.

Această procedură judiciară reprezintă garanția

efectivității exercitării tutelei în interesul superior

al minorului, în ceea ce privește persoana și

bunurile acestuia.

Protecția persoanei pusă sub interdicție judecă -

torească este asigurată prin tutelă, căreia i se

aplică regulile privitoare la tutela minorului care

nu a împlinit vârsta de 14 ani, precum și de

autoritatea teritorială de sănătate publică, ce

instituie asupra celui interzis o supraveghere medicală

permanentă.

Noul Cod civil consacră explicit ocrotirea

legală și egală a personalității umane, a valorilor

strâns legate de ființa umană cum sunt viața,

sănătatea, integritatea fizică, demnitatea, intimitatea

vieții private, creația științifică, artistică, literară

sau tehnică, precum și a oricăror drepturi nepatri -

moniale.

Consolidarea acestei protecții se realizează prin

reglementarea expresă a mijloacelor de apărare, a

drepturilor nepatrimoniale încălcate sau amenințate,

constând în legitimarea persoanei de a cere

instanței interzicerea încălcării, dacă ea este

iminentă, încetarea încălcării și interzicerea ei

pentru viitor, dacă aceasta durează încă,

constatarea caracterului ilicit al faptei săvârșite,

dacă tulburarea pe care a creat-o subzistă încă,

precum și obligarea autorului faptei la îndeplinirea

oricărei măsuri socotită necesară de către instanță

spre a ajunge la restabilirea dreptului încălcat,

precum și publicarea hotărârii de condamnare,

sechestrarea, distrugerea, confiscarea sau

retragerea din circulație a bunurilor ce au servit la

săvârșirea faptei ilicite și măsuri pentru repararea

prejudiciului patrimonial și chiar nepatrimonial ce

i-a fost cauzat persoanei.

Un mijloc specific de apărare este dreptul la

replică al oricărei persoane ale cărei drepturi sau

interese legitime au fost lezate, ca o contrapondere

la exercitarea abuzivă a libertății de exprimare în

presa scrisă sau audio-vizuală, prin prezentarea

unor fapte neadevărate. Oricare persoană ale cărei

drepturi sau interese legitime au fost lezate prin

aceste modalități are dreptul în temeiul art.255

Cod civil, la rectificarea informațiilor și poate cere

instanței judecătorești luarea unor măsuri

provizorii, precum și interzicerea încălcării sau

încetarea ei provizorie și asigurarea conservării

probelor.

În cartea a II-a a noului Cod, legiuitorul realizează

o regândire a modalității de reglementare a materiei

familiei, renunțând la ideea unui cod distinct care

să guverneze acest domeniu.

În dispozițiunile generale ale Titlului I, legiui -

torul redă într-o formă sintetică principiile pe care

se întemeiază căsătoria și familia, precum și rolul

acesteia în creșterea și educarea minorilor,

realizând astfel o reiterare a prevederilor principa -

lelor instrumente internaționale ratificate de România

în acest domeniu.

Familia, întemeiată pe căsătoria liber consim -

țită între soți și egalitatea acestora, precum și pe

dreptul și îndatorirea părinților de a asigura

creșterea și educarea copiilor, se bucură de

ocrotire din partea societății și a statului, care este

obligat să o sprijine prin măsuri economice și

sociale, în vederea dezvoltării și consolidării sale.

Codul consacră principiul egalității în fața legii

a copiilor din afara căsătoriei cu aceia rezultați din

căsătorie și cu cei adoptați, precum și principiul

interesului superior al copilului în concordanță cu

prevederile Convenției Organizației Națiunilor

Unite privitoare la drepturile copilului și cu cele

din Legea nr.272/2004 privind protecția și

promovarea drepturilor copilului, cu modificările

ulterioare.

Aplicarea dispozițiunilor legale în materia

raporturilor de familie revine în competența


instanței tutelare, chemată să instituie măsurile ce

se impun și să soluționeze litigiile de această

natură.

Pentru prima dată după anul 1954, s-a oferit

soților posibilitatea alegerii regimului matrimonial.

Cei care nu doresc să li se aplice reglementarea în

vigoare, privind comunitatea legală, pot încheia

convenții matrimoniale, care le oferă soților

posibilitatea de a alege între regimul separației de

bunuri și acela al comunității convenționale.

Convenția matrimonială se încheie sub sancțiunea

nulității în formă autentică, cu consim țământul

exprimat al părților. Convenția matrimonială

încheiată înainte de căsătorie produce efecte între

părți de la încheierea căsătoriei, iar aceea

perfectată în timpul căsătoriei își produce efectele

de la data prevăzută de părți sau, în lipsă, de la

data încheierii ei. Față de terți, regimul matri -

monial este opozabil de la data îndeplinirii

formalităților de publicitate prevăzute de lege, iar

neîndeplinirea acestei formalități face ca soții să

fie considerați în raport de terții de bună-credință

ca fiind căsătoriți sub regimul matrimonial al

comunității legale.

Dreptul soților de a încheia convenția matrimo -

nială sau de a o modifica ilustrează egalitatea

acestora de a dispune de drepturile lor patrimoniale

și independența patrimonială a acestora, constând

în dreptul fiecărui soț de a dispune de bunuri

potrivit regimului matrimonial adoptat și de

veniturile încasate din exercitarea profesiei.

Independent de regimul matrimonial, soții sunt

obligați să-și acorde sprijin material reciproc, să

contribuie în raport de mijloacele financiare la

cheltuielile căsătoriei dacă prin convenția

matrimonială nu s-a prevăzut altfel, fără însă ca

suportarea acestor cheltuieli să cadă în

exclusivitate în sarcina unuia din soți.

Munca oricăruia din soți în gospodărie și

pentru creșterea copiilor reprezintă o contribuție

la cheltuielile căsătoriei, iar participarea efectivă a

soțului la activitatea profesională a celuilalt soț,

dacă această participare a depășit limitele de

sprijin material, ale obligației de a contribui la

cheltuielile căsătoriei, se transpune în dreptul

acestuia la o compensație în măsura îmbogățirii

celuilalt soț.

Prin convenția matrimonială nu se poate

deroga sub sancțiunea nulității absolute de la

dispozițiunile legale privind regimul matrimonial

decât în cazurile anume prevăzute de lege, nu se

poate aduce atingere egalității dintre soți,

autorității părintești sau devoluțiunii succesorale

legale, fără însă a se exclude inserarea clauzei de

preciput.

Protejarea intereselor patrimoniale ale familiei

în cadrul regimului matrimonial al comunității

legale sau convenționale împotriva actelor abuzive

ale celuilalt soț, prin care periclitează aceste

interese, se asigură prin pronunțarea de către instanță

a separației judiciare de bunuri, care are drept

consecință încetarea regimului matrimonial

anterior și aplicarea regimului matrimonial al

separației de bunuri de la data formulării cererii

sau după caz, de la despărțirea în fapt.

Indiferent de regimul matrimonial ales,

locuința familiei, ca locuință comună a soților sau,

în lipsă, locuința în care se află copiii, are un

regim identic, iar notarea în cartea funciară a unui

imobil ca locuință a familiei poate fi cerută de

oricare din soți, chiar dacă nu este proprietarul

imobilului. Niciunul dintre soți, chiar dacă este

proprietar exclusiv, nu poate dispune fără

consimțământul celuilalt soț de drepturile asupra

locuinței familiei sub sancțiunea nulității actului

în termen de 1 an de la data la care a luat cunoștință

despre aceasta, dar nu mai târziu de 1 an de la data

încetării regimului matrimonial. În lipsa notării

locuinței familiei în cartea funciară, soțul care nu

și-a dat consimțământul nu poate cere anularea

actului ci numai daune interese de la celălalt soț.

În cazul în care locuința este deținută în temeiul

unui contract de închiriere, fiecare soț are un drept

locativ propriu, chiar dacă numai unul din ei este

titularul contractului, ori contractul este încheiat

înainte de căsătorie.

La desfacerea căsătoriei, dacă nu este posibilă

folosința locuinței de către ambii soți și aceștia nu

se înțeleg în privința beneficiului contractului de

închiriere, aceasta poate fi atribuită unuia din soți,

ținând seama în ordine, de interesul superior al

copiilor minori și de culpa în desfacerea căsătoriei.

Dreptul locativ al fiecărui soț și al copiilor

minori sunt protejate în strânsă legătură cu dreptul

locativ egal al celuilalt soț. În temeiul art.324

alin.2 din Cod, soțul căruia i s-a atribuit beneficiul

contractului de închiriere este obligat să-i

plătească celuilalt soț o indemnizație de instalare,

cu excepția cazului în care divorțul a fost pronunțat

din culpa acestuia din urmă.

Reglementarea instituției divorțului are în

vedere principiul simetriei, constând în acordul


soților în încheierea și desfacerea căsătoriei și în

lipsa acordului, rațiunea și fundamentul căsătoriei.

Divorțul prin acordul soților pe cale judiciară

poate fi formulat indiferent de data încheierii

căsătoriei și a existenței sau inexistenței minorilor

rezultați din căsătorie. Consimțământul liber și

neviciat al fiecărui soț este condiția esențială a

acestui mod de desfacere al căsătoriei.

Divorțul pe cale administrativă, la starea civilă

sau Primăria de la locul încheierii căsătoriei sau

ultimei locuințe comune este condiționat de

acordul soților și de inexistența copiilor minori din

căsătorie sau adoptați.

Desfacerea administrativă a căsătoriei intervine

numai dacă la expirarea celor două luni de

gândire, soții consimt la divorț și în privința

numelui ce urmează a-l purta după divorț; în caz

contrar, ofițerul de stare civilă emite o decizie de

respingere a cererii de divorț, îndrumând părțile

la instanța judecătorească.

Instanța judecătorească pronunță divorțul din

culpa pârâtului sau ambilor soți, în temeiul

probelor administrate, iar divorțul cerut după

separarea în fapt care a durat cel puțin 5 ani, se

pronunță din culpa soțului reclamant, cu excepția

cazului în care pârâtul se declară de acord cu

divorțul, situație în care acesta se pronunță fără

vreo mențiune despre culpă. La fel și divorțul

remediu se pronunță fără a se face vreo mențiune

despre culpa soților.

Prejudiciul material sau moral cauzat soțului

nevinovat prin desfacerea căsătoriei este reparat

prin obligarea soțului vinovat la plata unor

despăgubiri. La aceasta, se poate adăuga prestația

compensatorie de care poate beneficia oricare

dintre soți în cazul în care divorțul s-a pronunțat

din culpă comună sau fără a se stabili culpa lor.

Această prestație, care nu se poate cumula cu

pensia de întreținere, compensează în măsura în

care este posibil diferențele importante pe care

divorțul le-ar determina în modul de viață al celui

care o solicită. La stabilirea prestației compensatorii

se ține seama atât de resursele soțului care a

solicitat, cât și de mijloacele celuilalt soț din

momentul divorțului, de efectele pe care le are sau

le va avea lichidarea regimului matrimonial

precum și de orice alte împrejurări previzibile de

natură să le modifice, cum ar fi vârsta și starea de

sănătate a soților, contribuția la creșterea copiilor

minori pe care a avut-o sau trebuie să o aibă

fiecare dintre soți, pregătirea profesională,

posibilitatea desfășurării unei activități producătoare

de venituri și alte asemenea.

Prestația compensatorie poate fi stabilită în

bani, sub forma unei sume globale sau rente

viagere ori în natură, sub forma uzufructului

asupra unor bunuri mobile sau imobile ce aparțin

debitorului.

Odată cu pronunțarea divorțului, instanța

tutelară hotărăște asupra raporturilor dintre părinții

divorțați și copii, ținând seama de interesul

superior al copiilor, de concluziile raportului de

anchetă socială și, dacă este cazul, de învoiala

părinților și opțiunea minorilor care au împlinit

vârsta de 10 ani și a căror ascultare este

obligatorie.

După divorț, autoritatea părintească revine în

comun ambilor părinți afară de cazul în care, și

numai excepțional, având în vedere interesul

superior al copilului, instanța hotărăște ca

autoritatea părintească să fie exercitată numai de

către unul din părinți sau de către alte persoane

cărora minorul le este dat în plasament.

Din ansamblul reglementării privind instituția

divorțului, se conturează preocuparea legiuitorului

pentru protejarea familiei în condițiile existenței

fundamentului acesteia și nu cu orice preț, pentru

apărarea interesului superior al copiilor rezultați

din căsătorie și exercitarea de regulă a autorității

părintești de către ambii părinți, precum și pentru

repararea prejudiciului material și moral cauzat

soțului inocent prin desfacerea căsătoriei,

asigurându-i-se totodată acestuia prin prestația

compensatorie, acoperirea pe cât posibil a

diferențelor pe care divorțul le-ar determina în

modul de viață.

În materia rudeniei se constată în noua

reglementare o reală preocupare pentru protejarea

interesului copilului prin stabilirea statutului civil

real al acestuia în raport cu ambii părinți, prin

lărgirea sferei celor legitimați să formuleze

acțiunea în stabilirea filiației și tăgăduirea paternității.

Filiația față de tatăl din căsătorie se stabilește

prin prezumția de paternitate, iar față de tatăl din

afara căsătoriei se stabilește prin recunoaștere sau

prin hotărâre judecătorească.

În noul Cod civil, asistăm tot la o detaliere a

prezumției de paternitate și o ordonare a acesteia,

mai întâi în favoarea soțului mamei din căsătoria

în care copilul s-a născut, iar dacă paternitatea

astfel stabilită a fost înlăturată prin hotărâre

judecătorească, prezumția este instituită în


favoarea soțului mamei din căsătoria în timpul

căreia a avut loc concepția. Prezumția de

paternitate este tranșată în caz de bigamie în

favoarea soțului mamei din ultima căsătorie dacă

copilul s-a născut după încheierea acesteia, iar

dacă această paternitate a fost înlăturată prin

hotărâre judecătorească, prezumția operează în

favoarea soțului mamei din căsătoria încheiată

mai întâi.

Acțiunea în stabilirea filiației față de mamă sau

tată aparține copilului și se pornește în numele

acestuia de către reprezentantul său legal și

respectiv, mama, chiar dacă este minoră. Acțiunea

poate fi formulată și, după caz continuată, și de

moștenitorii copilului, în condițiile legii și poate fi

îndreptată chiar împotriva moștenitorilor pretinsei

mame sau pretinsului tată, spre deosebire de

vechea reglementare și în ideea înlăturării oricărui

impediment în stabilirea statutului civil al

copilului; nu numai acțiunea în stabilirea filiației

față de mamă ci și aceea de stabilire a filiației față

de tată este imprescriptibilă în timpul vieții

copilului.

Legitimarea în formularea acțiunii de tăgadă a

paternității aparține nu numai soțului mamei, dar

și mamei și copilului. Acțiunea poate fi formulată

sau, după caz, continuată și de moștenitorii

acestora.

Soțul mamei introduce acțiunea împotriva

copilului, iar când acesta e decedat, acțiunea se

pornește împotriva mamei sale și, dacă este cazul,

a altor moștenitori ai săi.

Mama sau copilul formulează acțiunea în

tăgada paternității împotriva soțului, iar dacă

acesta este decedat, acțiunea se pornește împotriva

moștenitorilor săi.

Termenul de prescripție al acțiunii a fost

dilatat, de la 6 luni la 3 ani, începând cu data

nașterii copilului sau, data de la care soțul mamei

a aflat că prezumția nu corespunde realității, iar

pentru moștenitori, prescripția a fost stabilită la 1

an de la data decesului celui legitimat.

Ceea ce aduce nou Codul civil în materia

acțiunilor în stabilirea filiației, în aceeași idee a

dreptului persoanei de a avea un anumit statut

civil, este posibilitatea formulării acesteia împotriva

statului atunci când moștenitorii împotriva cărora

acțiunea poate fi formulată nu există sau aceștia

au renunțat la succesiune.

În materia reproducerii asistate cu un terț

donator, legătura de filiație nu se realizează între

copil și donator ci între acesta și soțul mamei, care

a consimțit la această modalitate de reproducere.

În acest caz, filiația copilului nu poate fi

contestată, iar tăgăduirea paternității de soțul

mamei este admisă numai dacă acesta nu a

consimțit la o atare modalitate de reproducere.

Noul Cod civil reglementează numai adopția

cu efecte depline, care creează legătura de filiație

între adoptat și adoptator și legături de rudenie

între adoptat și rudele adoptatorului.

Coordonatele adopției, ale căror condiții,

proceduri și efecte se stabilesc prin lege specială,

se înscriu principiului interesului superior al

copilului, al creșterii și educării acestuia într-un

mediu familial, ținând seama de originea etică,

lingvistică și culturală. Adopția se încuviințează

de către instanța tutelară, potrivit legii speciale.

Titlul al IV-lea al noului Cod este consacrat

autorității părintești care încorporează ansamblul

de drepturi și îndatoriri privitoare atât la persona

cât și bunurile copilului și care aparțin în mod egal

ambilor părinți.

Exercitarea autorității drepturilor părintești se

face în interesul superior al copilului, cu respectul

datorat persoanei acestuia, asociindu-l pe copil la

toate deciziile care îl privesc, ținând cont de vârsta

și gradul său de maturitate.

Ambii părinți răspund pentru creșterea copiilor

lor minori și exercită autoritatea părintească până

la data dobândirii de către copil a capacității

depline de exercițiu. Orice neînțelegere între

părinți cu privire la exercițiul drepturilor lor sau

îndeplinirea îndatoririlor părintești, se sancțio -

nează de instanța tutelară după ascultarea părin -

ților, luând în considerare concluziile anchetei

psihologice. Hotărârea se pronunță potrivit

interesului superior al copilului, a cărui ascultare

este obligatorie.

Îndatorirea părinților de creștere a copilului în

condițiile asigurării, dezvoltării fizice, mentale,

spirituale, morale și sociale, se realizează în

deplină cooperare cu copilul și în condițiile

respectării vieții intime, private și demnității

acestuia, a informării sale în privința actelor și

faptelor care l-ar afecta și luării în considerare a

opțiunii sale.

Măsurile disciplinare nu pot fi luate de către

părinți decât cu respectarea demnității copilului,

fiind interzise pedepsele fizice și orice alte măsuri

care ar fi de natură să afecteze dezvoltarea fizică,

psihică sau starea emoțională a copilului. Părinții


aleg religia copilului iar schimbarea acesteia nu

poate interveni decât cu consimțământul copilului,

dacă acesta a împlinit vârsta de 14 ani. De la

împlinirea vârstei de 16 ani, copilul are dreptul să-

și aleagă singur confesiunea.

Dreptul și îndatorirea părinților de suprave -

ghere a copilului trebuie exercitate cu respectarea

relațiilor sociale ale copilului, de maniera de a nu

împiedica corespondența, legăturile personale ale

copilului cu rudele și orice altă persoană. În afara

dreptului la moștenire și întreținere, părintele nu

are niciun drept asupra bunurilor copilului;

părinții au doar dreptul și îndatorirea de a admi -

nistra bunurile copilului lor și de a-l repre zenta în

actele juridice civile, iar după împlinirea vârstei

de 14 ani, minorul își exercită drepturile și își

execută singur obligațiile în condițiile legii, însă

numai cu încuviințarea părinților și, după caz, a

instanței tutelare.

Ambii părinți sunt obligați în solidar să dea

întreținere copilului lor minor, asigurându-i cele

necesare traiului, precum și educația, învățătura

sau pregătirea profesională, dacă minorul nu are

venituri proprii ori acestea nu sunt îndestulătoare.

Obligația părinților de întreținere a copilului lor

major, aflat în continuarea studiilor până la

terminarea acestora, dar nu mai mult de 26 ani, se

înscrie în obligația ce revine părinților de

asigurare a educației, învățăturii și pregătirii

profesionale a copilului lor.

Părinții exercită împreună și în mod egal

autoritatea părintească, iar în caz de divorț ori în

cazul copiilor din afara căsătoriei, dacă părinții nu

conviețuiesc, autoritatea părintească se exercită

potrivit dispozițiunilor referitoare la efectele

divorțului în raporturile dintre părinți și copii.

Decăderea din drepturile părintești care poate fi

totală (atunci când se întinde asupra tuturor

copiilor) sau parțială (dacă vizează anumiți copii

sau anumite drepturi) se pronunță de instanța

tutelară la cererea autorităților administrației

publice, cu atribuții în domeniul protecției

copilului, atunci când părintele pune în pericol

viața, sănătatea sau dezvoltarea copilului prin rele

tratamente aplicate acestuia, prin consumul de

alcool sau stupefiante, prin purtare abuzivă ori

neglijență gravă în îndeplinirea obligațiilor

părintești.

Decăderea din exercițiul drepturilor părintești

nu scutește părintele de obligația sa de întreținerea

copilului, nu-i obstrucționează legăturile

personale cu copilul dacă acestea sunt în interesul

lui. Măsura decăderii din drepturile părintești nu

este ireversibilă; instanța redă drepturile părintești,

dacă împrejurările care au generat această măsură

au încetat și dacă părintele nu mai periclitează

viața, sănătatea și dezvoltarea copilului.

Dreptul la întreținere, căreia îi corespunde obli -

gația corespunzătoare, reprezintă un alt domeniu

de reglementare al noului Cod civil și are la bază

ideea de solidaritate umană. Obligația de între -

ținere înglobează o sferă largă de persoane, legate

prin relații de rudenie, afinitate sau ținute de o

îndatorire morală.

Obligația de întreținere are un caracter perso -

nal, legal și reciproc, ea vizând soții, rudele în linie

dreaptă, frații și surorile, chiar dacă rudenia a fost

generată de adopție, precum și pe copilul celuilalt

soț dacă întreținerea acestuia a fost asigurată de

cel care l-a întreținut timp de 10 ani. La rândul lor,

și moștenitorii persoanei care a fost obligată la

întreținerea unui minor sau care i-a dat întreținere

fără a avea obligație legală sunt ținuți în măsura

bunurilor moștenite să contribuie la întreținere,

dacă părinții minorului au murit, sunt dispăruți ori

se află în stare de nevoie.

Art.519 Cod civil stabilește ordinea de plată a

întreținerii, iar art.522 Cod civil reglementează

obligația subsidiară de întreținere, atunci când cel

obligat în primul rând la întreținere nu are

mijloace îndestulătoare pentru a acoperi nevoile

celui care o cere.

Executarea obligației de întreținere se face în

natură, prin asigurarea celor necesare traiului și

cheltuielilor pentru educare și pregătire profe -

sională, sau prin plata unei pensii de întreținere,

stabilită în bani sub forma unei sume fixe sau cote

procentuale din venitul lunar al celui ce datorează

întreținerea.

Un cadru larg de reglementare este afectat

drepturilor reale și în special celui de proprietate,

în cele două forme publică și privată.

Proprietatea privată, în viziunea codului, înglo -

bează toate bunurile de uz sau interes privat,

aparținând persoanelor fizice, persoanelor juridice

de drept privat sau de drept public, inclusiv

bunurile care alcătuiesc domeniul privat al statului

și al unităților administrativ teritoriale.

Bunurile, obiect al proprietății private, indife -

rent de titular, sunt și rămân în circuitul civil, dacă

prin lege nu se dispune altfel. Ele pot fi înstrăinate,


pot fi urmărite silit și pot fi dobândite pe orice cale

prevăzută de lege.

Proprietatea privată este dreptul titularului de

a poseda, folosi și dispune în mod liber și complet

de un bun, în limitele stabilite de lege. Exercițiul

atributelor dreptului de proprietate poate fi limitat

prin lege și prin convenție, cu excepțiile prevăzute

de lege și tot în condițiile legii dreptul de

proprietate privată este susceptibil de modalități

și dezmembrăminte.

O noutate în materia reglementării dreptului de

proprietate, este aceea prevăzută de art.559 Cod

civil, referitoare la întinderea dreptului de

proprietate asupra terenurilor, care vizează atât

subsolul, cât și spațiul de deasupra terenului cu

respectarea limitelor legale.

Proprietarul poate face deasupra și în subsolul

terenului, toate construcțiile, plantațiile și lucrările

ce găsește de cuviință, în afara excepțiilor stabilite

de lege și poate trage din ele toate foloasele ce

acestea le-ar produce. El este ținut însă să respecte

în condițiile și limitele legale drepturile terților

asupra resurselor minerale ale subsolului, izvoa -

relor și apelor subterane, lucrărilor și instalațiilor

subterane și alte asemenea.

Apele de suprafață și albiile acestora aparțin

proprietarului terenului, pe care se formează și

curg, în condițiile legii, iar proprietarul terenului

are de asemenea dreptul de a-și apropia și de a

utiliza în condițiile legii, apa, apa izvoarelor și

lacurilor aflate pe terenul respectiv și apele

pluviale.

Referindu-se la stingerea dreptului de proprietate,

art.562 alin.3 și 4 Cod civil statuează că

exproprierea se poate face numai pentru cauză de

utilitate publică stabilită potrivit legii, cu o justă și

prealabilă despăgubire fixată de comun acord între

proprietar și expropriator, sau în caz de divergență,

pe cale judecătorească. Aceeași idee a protejării și

garantării dreptului de proprietate se regăsește și

în stingerea acestui drept prin confiscare,

restrângând această sancțiune numai la bunurile

destinate sau folosite pentru săvârșirea unei

infracțiuni ori contravenții, sau cele ce rezultă din

acestea.

Reglementând apărarea dreptului de proprie -

tate pe calea acțiunii în revendicare, legiuitorul se

preocupă și de proba dreptului de proprietate în

privința imobilelor înscrise în cartea funciară, prin

extrasul de carte funciară, precum și de efectele

administrării acesteia în revendicare, în raporturile

dinte proprietar și pârât, în legătură cu restituirea

bunului sau despăgubirilor aferente bunului ce a

pierit din culpa pârâtului ori a fost înstrăinat, în

legătură cu restituirea productelor și fructelor,

precum și a cheltuielilor necesare și utile pentru

imobil, ori pentru culegerea fructelor și

productelor, pe care proprietarul este ținut să le

restituie.

Legea poate limita executarea dreptului de

proprietate în interes public sau privat, iar limitele

legale în interes privat pot fi agravate, modificate

ori desființate temporar prin acordul părților.

Dreptul de proprietate obligă la respectarea

sarcinilor privind protecția mediului și asigurarea

bunei vecinătăți, precum și la respectarea

celorlalte sarcini care potrivit legii sau obiceiului

revin proprietarului.

Astfel, prin reglementări detaliate, se instituie

reguli privind curgerea firească sau provocată a

apelor, întrebuințarea izvoarelor, folosirea apelor,

a picăturii streșinii, distanța minimă a construc -

țiilor, plantațiilor și altor lucrări față de linia de

hotar, distanța minimă pentru fereastra de vedere,

servituțile de trecere, dreptul de trecere pentru

utilitate, pentru efectuarea unor lucrări, dreptul de

trecere pentru reintrarea în posesie ori pentru

starea de necesitate.

Pe cale convențională, proprietarul poate

consimți la limitarea dreptului său prin acte

juridice, dacă nu se încalcă ordinea publică și

bunele moravuri, iar instanța poate acorda

despăgubiri în favoarea celui vătămat sau dispune

restabilirea situației anterioare atunci când acest

lucru este posibil, dacă proprietarul cauzează prin

exercitarea dreptului său inconveniente mai mari

decât cele normale în relațiile de vecinătate.

Ca o noutate în noul Cod este reglementarea

proprietății periodice în absența unei reglementări

speciale, care se transpune prin exercitarea de

către mai multe persoane succesiv, a atributului

folosinței specifice dreptului de proprietate asupra

unui bun mobil sau imobil, la intervale de timp

determinate, egale sau inegale. În intervalul de

timp ce îi revine, orice coproprietar poate încheia

în condițiile legii, acte precum închirierea,

vânzarea, ipotecarea sau alte asemenea, cu

respectarea cotei părți din dreptul de proprietate

aferentă unui alt interval de timp și cu interdicția

actelor prin care se consumă în tot sau în parte

substanța bunului, în afara consimțământului

celorlalți coproprietari.



Aceeași preocupare o manifestă legiuitorul și

în protejarea dezmembrămintelor dreptului de

proprietate privată, ale căror caractere esențiale

sunt configurate de caracterele dreptului din care

decurg.

Cea de-a doua formă de proprietate, este cea

publică aparținând statului, unităților adminis -

trativ teritoriale asupra bunurilor care prin natura

lor sau prin declarația legii, sunt de uz sau interes

public, cu condiția să fie dobândite printr-unul din

modurile prevăzute de lege.

Bunurile proprietate publică fac parte din

domeniul public național, județean și local, iar

delimitarea se face în condițiile legii.

Bunurile proprietate publică sunt inalienabile,

imprescriptibile și insesizabile. Proprietatea acestor

bunuri nu se stinge prin neuz, nu poate fi

dobândită de terți prin uzucapiune sau, după caz,

prin posesiunea de bună-credință asupra bunurilor

mobile. În condițiile legii, bunurile proprietate

publică pot fi date în administrare, în folosință,

concesionate sau închiriate.

Dreptul de proprietate publică est susceptibil

de orice limitare reglementată de lege sau de

Codul civil pentru dreptul de proprietate privată,

în măsura în care acestea sunt compatibile cu uzul

sau interesul public căruia îi sunt destinate

bunurile afectate.

Apărarea în justiție a proprietății publice revine

titularului drepturilor corespunzătoare proprietății

publice, care este obligat să informeze pe

proprietar în privința oricărei tulburări aduse

dreptului de proprietate publică și să-l introducă

în proces.

Apărarea dreptului de proprietate publică se

realizează întocmai proprietății private, pe calea

acțiunii în revendicare și negatorii, prevăzute de

art.865 Cod civil și care face trimitere la art.563

Cod civil.

Exercitarea dreptului de proprietate publică

trebuie să se facă în limitele sale legale și fără a

aduce atingere dreptului de proprietate privată, ori

de a situa forma de proprietate privată într-o

ierarhie superioară. Fiecare formă de proprietate

cu regimul său juridic trebuie să asigure

respectarea dreptului celui ce o deține.

RÉSUMÉ

La démar che scientifique d'harmonisation de lalégislation nationale avec les systèmes de droit d'inspirationeuropéenne, avec les documents internationaux et les actesnormatifs communau taires a déterminé les spécialistes àrepenser les principes généraux du dr oit civil et assimilerde nouvelles valeurs socio-humaines, cultur elles,économiques, techniques et scientifiques, telles que certainsdomaines de protection et de réglementation. En ce sens, lenouveau Code civil (la responsabilité de son adoption ayantété assumée par le Gouvernement) s'inscrit lui-aussi dans lacatégorie des actes normatifs venant réformer le systèmejudiciaire, les institutions et les mécanismes fondamentaux,en assimilant la substance des relations socio-économiques,les valeurs européennes contemporaines et l'évolution desconcepts idéologiques.

En promouvant la conception moniste de réglementationdes rapports de dr oit privé r elatifs aux personnes, auxrelations familiales et commerciales, le nouveau Code civila réalisé l'unification des normes qui régissent les rapportsde dr oit privé, contenues dans une multitude d'actesnormatifs disparates ou qui formaient artificiellement

SUMMARY

The academic work of harmonizing the nationallegislation with the systems of law of European inspiration,with the international documents and the Communitynormative acts, entailed a r econsideration of the generalprinciples of civil law and the assimilation of new social-human, cultural economic and technical-scientific values,as fields of inter est for protection and regulation. In thisrespect, the new Civil Code (adopted by the Government'sassumed responsibility) is thus part of the normative actsmeant to r eform the legal system, the fundamentalinstitutions and mechanisms which reflect the substance ofthe socioeconomic relations, the contemporary Eur opeanvalues and the development of the ideological concepts.

Promoting the monistic concept on the regulation of theprivate law r elationships among persons, the familyrelationships and the commercial ones, the new Civil Codeachieved the unification of the norms governing the privatelaw relationships included in a lar ge number of separatenormative acts, or normative acts the used to be artificiallyclassified as distinctive branches of law, in spite of the fact


des branches distinctes de dr oit, quoique lesdits rapports,réglementés par leur essence de dr oit privé, ne pouvaientêtre soustraits à l'action des normes de droit civil.

Une caractéristique essentielle de ce nouveau actenormatif est la protection et la défense égale et effective desdroits et des libertés fondamentaux de l'homme, en parfaiteharmonie avec les réglementations internationales,envisagées de la perspective d'un cadr e législatif unitaire,déterminé par l'évolution ascendante du dr oitcommunautaire et par les normes internationales incidentes.Considéré de cette perspective, le Code vient réitér er leprincipe constitutionnel de l'application prioritair e destraités internationaux relatifs aux droits de l'homme et dudroit communautaire, en r envoyant en même temps auxnormes de dr oit international privé quand il s'agit dedéterminer les rapports juridiques avec des élémentsd'extranéité.

Il faut également mentionner le principe de la non-rétroactivité en cas d'application tempor elle de la loi, leprincipe de la territorialité, ainsi que les règles des normesinterprétatives, qui réitèr ent le principe de la non-rétroactivité et limitent l'interprétation judiciaire de la loi àseul le cas soumis au jugement.

Il est aussi important de mentionner que, dans l'exercicedes droits et dans l'exécution des obligations, les personnes,tans physiques que morales, doivent faire preuve de bonnefoi, sans léser ou porter préjudice à autrui ou, selon le cas,sans jamais agir excessivement, déraisonnablement ou demauvaise foi. En même temps, le législateur cantonne laresponsabilité civile dans la culpabilité, si la loi ne prévoitpas autr e chose, et confèr e de l'efficience juridique àl'erreur commune et invincible, si celle-ci est prouvée.

that the relationships they regulated in their capacity asprivate law norms could hardly escape the action of the civillaw norms.

An essential characteristic feature of this new normativeact is the equal and effective pr otection and defence of thehuman rights and fundamental fr eedoms, in full harmonywith the international r egulations, within a unitary legalframework r esulting fr om the ascending evolution ofCommunity law and the incidental international norms. Inthis respect, the Code reiterates the constitutional principleaccording to which the international tr eaties and theCommunity treaties on human rights shall outweigh thedomestic legislation, while at the same time r eferring tointernational private law norms for establishing the legalrelationships having extraneousness elements.

It is worth mentioning such principles as non-retroactivity with the temporal application of the law , theprinciple of territoriality as well as the rules of theinterpretative norms which r eiterate the principle of non-retroactivity and limit the juridical interpretation of the lawto the case brought before the court.

It is also worth mentioning the fact that, on exer cisingtheir rights and performing their duties, legal and naturalpersons shall be ur ged by good faith, without hurting orinjuring someone else or , as the case may be, takingexcessive and unreasonable action, contrary to good faith.At the same time, the law-maker accommodates civilliability with guilt, unless otherwise provided under the law,and confers legal effect to common and invincible err or,provided it is proved.

BU�A ADMI�ISTRARE A JUSTIȚIEI

judecător A�A CRISTI�A LĂBUȘ

Membru al Consiliului Superior al Magistraturii

Administrarea justiției poate fi definită ca

activitatea de executare și implementare a

politicilor publice în domeniul justiției, prin

conducerea eficientă a instituțiilor publice care

alcătuiesc acest sistem.

Titularii dreptului de administrare a justiției

sunt Ministerul Justiției, în calitate de organ de

specialitate al administrației publice centrale care

asigură elaborarea, coordonarea și aplicarea

strategiei și a programului de guvernare, în

vederea bunei funcționări a justiției, Consiliul

Superior al Magistraturii, organ administrativ

autonom care gestionează cariera magistraților și

are rolul de garant al independenței justiției și

Ministerul Public, care are o parte din atribuțiile

de organizare și coordonare a activității

parchetelor și gestionează bugetul acestora.

Această scindare a prerogativelor de adminis -

trare a sistemului judiciar a avut în vedere, în

primul rând, asigurarea unui standard mulțumitor

de independență a acestuia, iar în acord cu

preocupările Consiliului Europei și ale Uniunii

Europene în domeniul eficienței și echității

justiției și garantarea dreptului la o justiție

echitabilă prin: informarea publicului referitor la

organizarea și funcționarea sistemului judiciar;

simplificarea și accelerarea procedurilor; reduce -

rea costurilor pe care le implică actul de justiție;

asigurarea resurselor umane și materiale necesare

pentru a putea face față eficient creșterii

numărului cauzelor, dar și a sarcinilor jurisdic -

ționale care incumbă magistraților; asigurarea

unui acces efectiv la justiție; respectarea și

promovarea independenței magistraților.


Administrarea sistemelor judiciare nu poate fi

identică având în vedere condițiile și schimbările

politice, sociale, economice, demografice etc. însă

remarcăm în ultimii ani o tendință de conturare a

unui model european de administrare a justiției,

pe baza unui set de principii elaborat de Comisia

Europeană și Consiliul Europei, pe baza

recomandărilor elaborate de Rețeaua Europeană a

Consiliilor Judiciare.

În România, Ministerul Justiției, ca organ de

specialitate al administrației publice centrale,

asigură elaborarea, coordonarea și aplicarea

strategiei și a programului de guvernare în vederea

bunei funcționări a justiției și veghează la stricta

aplicare a legii, în conformitate cu principiile

democratice ale statului de drept

1

.

Ministerul Justiției a cunoscut o evoluție

interesantă, urmare a factorilor politici, în mod

special, dar mai ales prin prisma condiționa -

lităților ce s-au impus a fi îndeplinite în vederea

integrării în Uniunea Europeană. Atât din punct

de vedere organizatoric, dar, mai ales, din punct

de vedere al atribuțiilor care îi revin, în ultimii ani,

s-au remarcat schimbări majore în acord cu

programele de guvernare și cu strategiile naționale

aferente sistemului judiciar.

Dacă în 2000 se consideră prioritară conti -

nuarea procesului de reformă a justiției,

accelerarea procedurilor de judecată, asigurarea

accesului la justiție pentru cetățeni și creșterea

gradului de protecție a drepturilor cetățeanului,

începând din 2004, în programul de guvernare se

înscriu obiective importante cât privește politica

în domeniul justiției, acestea devenind coordonate

ale activității Ministerului Justiției.

Astfel, intervenția guvernamentală a fost

concepută pe trei obiective fundamentale:

garantarea unei independențe efective a puterii

judecătorești; garantarea accesului la justiție al

cetățeanului, prin îmbunătățirea funcționării

sistemului judiciar ca serviciu public; dezvoltarea

cadrului instituțional.

Concomitent, a sporit rolul Consiliului

Superior al Magistraturii care a preluat o parte

însemnată din atribuțiile Ministerului Justiției, ca

expresie a independenței puterii judecătorești,

determinând astfel creșterea numărului actorilor

implicați în realizarea programelor și strategiilor,

însă nu pe baza unor raporturi de subordonare, ci

de colaborare.

Totodată, a fost implicat Consiliul Superior al

Magistraturii în elaborarea legilor sistemului

judiciar – în 2004 – și responsabilizat cât privește

obiectivele de reformă instituționale stabilite:

asigurarea transparenței actului de justiție;

îmbunătățirea calității actului de justiție; sporirea

eficienței și responsabilizarea sistemului judiciar;

garantarea accesului liber la justiție; justiția pentru

minori; consolidarea mediului de afaceri;

consolidarea cadrului instituțional și legislativ în

domeniul cooptării judiciare internaționale;

consolidarea sistemului penitenciar potrivit

standardelor europene; protecția victimelor și

reintegrarea socială a infractorilor; prevenirea și

combaterea corupției în sistemul judiciar.

Aprobarea Strategiei de reformă a sistemului

judiciar (2003—2007) a fost urmată, așa cum

precizam, în 2004, de evoluții legislative

importante, dar și de dificultăți cu privire la

alocarea resurselor umane și financiare, existența

personalului calificat, a unui proces de recrutare

obiectiv și transparent, accelerarea procedurilor

judiciare, reducerea volumului de activitate,

asigurarea accesului la informațiile de interes

public, astfel că, în vederea realizării angaja -

mentelor asumate în cadrul negocierilor cu

Uniunea Europeană, în vederea aderării, s-a impus

reconsiderarea Strategiei de reformă și actuali -

zarea ei pentru perioada 2005—2007, precum și

elaborarea unui Plan de acțiune corespunzător

care să stabilească, în concret, activitățile aferente

fiecărei direcții de strategie, instituțiile responsa -

bile și termenul de realizare.

Toate aceste modificări de abordare a politicii

în domeniul justiției au determinat în perioada

2003—2008, modificări succesive ale cadrului

legislativ aplicabil, dar și deopotrivă, modificări

semnificative ale cadrului instituțional și organiza -

toric și ale competențelor.

Remarcăm, prin urmare, caracterul politic al

managementului sistemului judiciar, fără ca acesta

să aducă atingere, la nivel de principiu, indepen -

denței justiției, având în vedere faptul că angajații

Ministerului Justiției, prin excelență, desfășoară

activități care au ca scop realizarea obiectivelor

stabilite prin politici și programe definite inițial

de factorul politic.

1

Art. 1 alin. 1 din HG nr. 83/3.02.2005; art. 34, art. 35

din Legea nr. 90/26.03.2001 modificată și completată prin

Legea nr. 23/3.03.2004 și prin Legea nr. 250/22.06.2006.


Pe de altă parte, un număr important de posturi

și funcții publice de conducere și de execuție sunt

ocupate de persoane numite sau alese pe criterii

politice, rămânând în plan secund aspecte care

vizează competența profesională și managerială a

titularilor.

În perioada 2003—2008, au existat frecvente

schimbări în strategiile și politicile naționale

vizând justiția, pe de o parte, ca o consecință a

mutațiilor survenite în administrarea justiției la

nivel internațional, dar și a obligațiilor pe care

România și le-a asumat în vederea aderării la

Uniunea Europeană, iar pe de altă parte, ca urmare

a modificărilor de competențe și ale structurilor

organizatorice, în modul de administrare a

resurselor, în politicile de motivare și în

exercitarea controlului în cadrul sistemului

judiciar, ca o consecință a influenței factorului

politic.

Având în vedere aceste realități care ar fi putut

genera deficiențe majore, prin afectarea sistemului

judiciar, o parte însemnată din competențele

Ministerului Justiției au fost transferate

Consiliului Superior al Magistraturii, prin Legea

nr. 317/2004

2

, tocmai în scopul garantării

independenței instituționale.

Din aceleași considerente, putem concluziona

că administrarea sistemului judiciar are caractercomplex, fiind înfăptuită de mai multe organe și

instituții publice legate între ele prin raporturi de

colaborare și nu de subordonare.

În paralel, Consiliul Superior al Magistraturii

a cunoscut o dezvoltare a competențelor sale, prin

comparație nu doar cu cele stabilite prin Legea nr.

92/1992, dar și cu cele care revin altor consilii

judiciare din Europa

3

.

Constatăm, prin urmare că, potrivit art. 133

alin. 1 din Constituția României și în acord cu

reglementările amintite, Consiliul Superior al

Magistraturii – instituție cu tradiție istorică de 100

de ani, componentă a autorității judecătorești – a

devenit un actor important în procesul de

administrare a justiției, alături de Ministerul

Public, fapt ce, din perspectivă normativă are ca

efect consolidarea puterii judecătorești în

raporturile cu legislativul și executivul.

Această extindere a competențelor s-a realizat

prin preluarea de atribuții de la Ministerul Justiției

și Ministerul Public, în perioada 1.07.2004—

12.01.2005.

Intrarea în vigoare a pachetului legislativ

privind reforma justiției, în 2004, a determinat, în

mod firesc, o modificare și o readaptare a

competențelor Ministerului Justiției, în scopul

bunei organizări și administrări a justiției, ca

serviciu public, fapt ce a determinat o nouă

reglementare a organizării și funcționării acestuia.

Prin urmare, factorii principali care au

determinat o nouă organizare a Ministerului Justiției

începând cu anul 2005, sunt modificarea cadrului

legislativ aplicabil sistemului juridic – factorullegislativ, dar, mai ales, factorul politic, influențat

de angajamentele asumate de România în vederea

aderării la Uniunea Europeană și precizate în

strategia de reformă a sistemului judiciar.

Pe de altă parte, nu trebuie neglijat ca

importanță prin contextul modificării structurii

organizatorice a Ministerului Justiției, sistemul

judiciar însuși, care, prin intermediul asociațiilor

profesionale, a militat permanent, încă dinainte de

2003, pentru transferul competențelor vizând

cariera magistraților, cel puțin de la Ministerul

Justiției către Consiliul Superior al Magistraturii.

S-a susținut, în acest context, că independența

instituțională a justiției, ca principiu fundamental

al unui stat de drept, nu poate fi asigurată decât

prin transferul celor mai multe dintre competențe

de la Ministerul Justiției, în acord cu art. 6

paragraful (1) din Convenția Europeană a

Drepturilor Omului, dar și cu principiile de la

Bangalore cu privire la conduita judiciară 2002 și

recomandările Consiliului Consultativ al Judecă -

torilor Europeni.

În acest context, s-a opus ideea că, începând

din 2004, în ceea ce privește procurorii, cadrul

legislativ român constituțional și organic –

prezintă o anumită particularitate care se referă la

situarea Ministerului Public, în autoritatea

judecătorească, fapt ce îi conferă o autonomie

funcțională, iar, pe de altă parte, la instituirea

autorității ministrului justiției asupra activității

procurorilor, aspect care a generat permanent

2

Legea nr. 317 a fost publicată în Monitorul Oficial al

României, Partea I, nr. 599 din 2 iulie 2004 și republicată în

Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 827 din

13 septembrie 2005.

3

Art. 30 alin. 1, art. 35, art. 36, art. 37, art. 38, art. 44-art. 49

din Legea nr. 317/2004.

dezbateri aprinse, care pun în discuție însăși

independența de acțiune a procurorilor în raport

de puterea exclusivă reprezentată de ministrul

justiției.

În plus, faptul că activitatea procurorilor este

guvernată și de principiul controlului ierarhic face

ca independența acestora să capete alte valențe

decât în cazul judecătorilor.

Cea mai importantă limitare însă a

independenței procurorilor rămâne dispoziția

referitoare la autoritatea ministrului justiției, chiar

dacă aceasta este o relație administrativă cu

anumite particularități care nu are sensul și nu

echivalează cu subordonarea ierarhică (art. 67 din

Legea nr. 304/2004).

Având în vedere însă condiționalitatea

constând în garantarea unei justiții independente,

în acord cu obiectivele de strategie a reformei

justiției asumate de Guvernul României și

Ministerul Justiției, dar și cu art. 6 paragraful (1)

din Convenția Europeană a Drepturilor Omului,

art. 2 din „Principiile fundamentale ale

independenței sistemului judiciar” redactate de

ONU în 1985, Recomandarea nr. R 894/12)

privind independența, eficiența și rolul

judecătorilor a Comitetului de Miniștri al

Consiliului Europei, Proiectul de la Bangalore al

Codului de conduită judiciară – 2001 – adoptat de

Grupul judiciar de întărire a integrității

magistraților, art. 1.1 și art. 4.3 din Carta

europeană privind statutul judecătorilor, Rezoluția

din 27 septembrie – 20 octombrie 2006 a

Asociației Europene a Magistraților, s-a consi -

derat obligatorie modificarea competențelor

Ministerului Justiției în sensul prezentat anterior

(prin transferarea celor referitoare la cariera

magistraților către Consiliul Superior al

Magistraturii).

Pe lângă titularii principali ai dreptului de

administrare a sistemului judiciar – Ministerul

Justiției și Consiliul Superior al Magistraturii – se

impune a menționa că atribuții de administrare

legate de gestionarea resurselor materiale, dar și

a celor umane, revin Ministerului Public și nu în

ultimul rând, conducerilor instanțelor și parche -

telor, în îndeplinirea atribuțiilor ce le sunt conferite

prin lege.

Putem observa că, atât Ministerul Justiției, cât

și Consiliul Superior al Magistraturii sunt instituții

publice care se dezvoltă permanent, urmare a

influențelor mediului politic, celor internaționale,

dar și a cerințelor cetățenilor, aflate în permanentă

creștere.

A devenit necesară modificarea și redefinirea

funcțiilor, competențelor și obiectivelor celor două

instituții, prin completarea structurilor organi -

zatorice a acestora cu structuri adminis trative

compatibile cu cele din Uniunea Europeană, dar,

mai ales elaborarea unui sistem de manage ment

complex și comun al Ministerului Justiției și

Consiliului Superior al Magistraturii, în vederea

unei administrări moderne a întregului sistem

judiciar.

Conceptul de bună administrare a justiției

apare tot mai frecvent, în ultimii ani, cu valoare

de premisă a dreptului la o justiție echitabilă,

având în vedere că justiția se confruntă, la nivel

internațional, cu o reală criză de legitimitate,

identitate sau eficacitate.

Pe de o parte, asistăm, în toate țările europene,

la noi încercări de definire a principiului separației

puterilor statului, în contextul imixtiunilor

frecvente ale legislativului sau executivului în

justiție, în special în modalitatea emiterii de acte

normative succesive care aduc atingere acestui

principiu și, deseori, încălcându-se principiul

ierarhiei normelor judiciare.

Pe de altă parte, a apărut și se manifestă tot mai

pregnant, un fenomen de absolutizare a puterii

judecătorești, mergând până la aspectul care

vizează autoadministrarea acesteia, inclusiv prin

preluarea bugetului justiției.

Înfăptuirea unei justiții echitabile, eficiente și

de calitate presupune ca și condiție indispensabilă

o bună administrare a sistemului judiciar, prin

colaborarea coerentă între principalii actori

implicați și care trebuie să aibă în vedere, ca

priorități, accesul în profesiile juridice, pregătirea

profesională, specializarea personalului, indepen -

dența magistraților, etica profesiei de magistrat și

conceperea celor mai avansate sisteme de evaluare

a performanțelor profesionale pentru profesiile

judiciare, ca bază obiectivă pentru promovarea în

funcțiile de execuție și de conducere.

Este esențial ca justiția să ofere servicii de

calitate societății, gestionând corespunzător toate

riscurile legate de dependența administrativă.



Totodată, este necesară dezvoltarea capacității de

mediere între puterile statului pentru ca sistemul

judiciar să fie la înălțimea așteptărilor politice,

publice și ale justițiabililor, asigurând astfel eficiența,

corectitudinea, transparența și disponibilitatea

socială a serviciilor în timp util, dar, mai ales,

responsabilitatea autorilor actului de justiție.

Mergând mai departe, putem aprecia că analiza

dreptului la o justiție echitabilă conferă cele mai

importante direcții de acțiune în sensul realizării

unei administrări eficiente a justiției atât la nivelul

organelor judiciare naționale, cât și la nivelul

instanțelor europene.

RÉSUMÉ

Pour que la justice soit en mesur e d’offrir à la sociétédes services de qualité, en gestionnant d’une manièr eadéquate tous les risques en r elation avec une certainedépendance administrative, une bonne administration de lajustice este nécessair e. Cette bonne administration peutainsi être définie comme l’activité d’exécution et de mise enoeuvre des politiques publiques dans le domaine de lajustice, par l’intermédiaire d’une administration efficentedes institutions publiques qui composent ce système.

Dans le pr ocessus d’administration de la justice sontinpliqués, en tant que titulair es de droit, le Ministère de laJustice, organe de spécialité de l’administration publiquecentrale qui assure l’élaboration, la coordination et la miseen oeuvre de la stratégie et du programme de gouvernement,en vue d’un bon fonctionnement de la justice; le ConseilSupérieur de la Magistrature, organe administratif autonomeayant la tâche de gestionner la carrière des magistrats et quiest en même temps le garant de l’indépendance de la justice;le Ministère public, char gé d’une partie des attributionsd’organisation et de coordination de l’activité des parquetsainsi que de la gestion de leur budget.

Une condition indispensabile de la réalisation d’unejustice équitable, efficiente et de bonne qualité est une bonneadministration du système judiciair e, obtenue suite à unecollaboration cohérente des principaux acteurs impliquéset qui doit avoir en vue, comme priorités: l’accès auxprofessions juridiques, la formation pr ofessionnelle et laspécialisation du personnel, l’indépendance des magistrats,l’éthique professionnelle du magistrat.

Finalement, et pas en dernier lieu, le développement dela capacité de médiation entr e les pouvoirs de l’Etat estnécessaire, pour que le système judiciair e soit capable derépondre aux attentes politiques, publiques et à celles desjusticiables, ainsi que pour assur er l’efficience, lacorrectitude, la transparence, la disponibilité sociale desservices en temps utile et, surtout, la r esponsabilité desauteurs de l’acte de justice.

SUMMARY

For justice to offer high quality services to society ,adequately managing all the risks r elated to itsadministrative dependency, it is necessary that it should bewell administered. A good administration of justice can thusbe defined as the activity by which the public policies in thefield of justice ar e executed and implemented, thr ough anefficient management of the public institutions this system ismade up of.

The holders of this right involved with the administrationof justice process are: the Ministry of Justice, in its capacityas a specialized body of the central public administration,which provides the elaboration, the coor dination and theapplication of the governing strategy and pr ogramme, forjustice to function well; the Superior Council of Magistracy,an autonomous administrative body , which managesmagistrates’ careers and has the r ole of guarantor of theindependence of justice; the Public Ministry, which has partof the powers to organize and coordinate the activity of theParquets, while managing their budgets.

A sine qua non condition for the accomplishment of anequitable, efficient and high quality justice is the goodadministration of the legal system, achievable thr ough acoherent coordination of the main actors involved, whosepriorities should be access to the legal pr ofessions,professional training and specialization of the staff,independence of magistrates, as well as the pr ofessionalmagistrate ethic behaviour.

And, last but not least, it is necessary to develop thecapacity to mediate between the State’s powers for the legalsystem to rise to the political, the public and the citizens’expectations, to provide efficiency, fairness, transparencyand social availability of the service in due time and, aboveall, to provide the responsibility of the makers of justice.

La reuniunea organizată la Geneva în 8—9

octombrie 2009, de către Comitetul pentru

drepturile copilului și Înaltul Comisariat al

Națiunilor Unite pentru Drepturile Omului pentru

sărbătorirea celei de-a douăzecea aniversări a

adoptării Convenției cu privire la drepturile

copilului au rezultat o serie de recomandări pentru

responsabilii decizionali și alți actori care

participă la aplicarea acestei convenții. Între

acestea, s-a subliniat necesitatea de a se garanta

un mediu sigur și protector în familie, comunități,

școli și instituții prin promovarea unor metode de

educație pozitive și neviolente și organizarea unor

campanii de sensibilizare în acest sens,

identificarea copiilor în dificultate și adoptarea

unor măsuri eficiente de luptă împotriva sărăciei și

sprijin pentru familiile cele mai lipsite de

mijloace.

1

În ultimii ani se constată că la noi în țară a luat

amploare un fenomen legat de plecarea a tot mai

multor părinți în străinătate, lăsându-și copiii în

grija altor persoane sau, pur și simplu, nesuprave -

gheați. Deși puternic mediatizată, situația copiilor

cu părinți plecați în străinătate a fost puțin

studiată, reflectarea fenomenului în presă ducând

la formarea unei opinii de masă tentantă să

eticheteze copiii migranților drept „copii-problemă”.

Am observat că acestor copii li s-au încălcat

următoarele drepturi: dreptul de a avea o familie,

dreptul la educație, dreptul la opinie și participare,

dreptul la timp liber, joc și activități culturale,

dreptul la nediscriminare/ incluziune socială.

Dreptul de a avea o familie.

2

Dreptul copiilor

de a crește în familie este garantat prin Convenția

Organizației Națiunilor Unite cu privire la

Drepturile Copilului, nerespectarea lui având

consecințe negative asupra copiilor. Mediul

familial este crucial pentru sănătatea și

dezvoltarea acestora. Copilul are dreptul să

crească alături de părinții săi și să fie crescut în

condiții care să permită dezvoltarea sa fizică,

mentală, spirituală, morală și socială.

Relația pe care părinții plecați o stabilesc cu

copiii rămași acasă a fost percepută, atât de către

copii cât și de către cei care rămân cu aceștia, ca

având o importanță deosebită în atitudinea și

comportamentul copiilor. O relație apropiată,

constantă, bazată pe încredere și sinceritate îi ajută

pe copii să accepte mai ușor lipsa lor, pe când lipsa

relației cu părinții s-a dovedit a avea efecte de

izolare, scădere a încrederii și a participării la

acțiuni extrașcolare ajungând chiar la

comportamente și atitudini indezirabile social (ca

infracționalitate, violență etc.).

Lipsa mamei este mai des și mai intens

resimțită de majoritatea copiilor atât pentru că

aceasta este cea care se ocupă de majoritatea

treburilor gospodărești, care în lipsa acesteia

revin, în grija copiilor, cât și pentru că mamele

reușesc mai bine să aibă o relație apropiată și o

comunicare deschisă cu copiii.

Există probleme de comunicare între copii și

bunici, cauzate de înțelegerea diferită a

priorităților și responsabilităților în familie și

societate; problemele de comunicare devin și mai

accentuate în cazul tinerilor adolescenți, asupra

cărora bunicii nu mai au niciun control.

Adolescentele par a se adapta mai ușor la relația

cu bunicii, însă opinia lor este că ar avea nevoie de

comunicare mai strânsă și mai deschisă cu ei așa

cum o aveau cu mama.

Există o categorie de minori care nu se află sub

directa supraveghere a unui adult (părinte, rudă

sau cunoștință), fără să beneficieze de un mediu

familial adecvat pentru dezvoltarea lor psiho-

emoțională normală. Ei au în general peste

13—14 ani și sunt lăsați de părinți singuri, fără

bunici sau alte rude. S-a evidențiat faptul că pentru

această categorie de copii riscurile de a abandona

școala, de implicare în comiterea de fapte penale

sau consum de droguri sunt mai mari.


DREPTUL COPIILOR LA U� MEDIU SĂ�ĂTOS Î� FAMILIE

VIOLETA POP

1

A se vedea Irina Moroianu Zlătescu, Convențiainternațională cu privire la drepturile copilului – 20 de anide la adoptare, în revista Drepturile Omului nr. 3/2009.

2 Salvați Copiii România, Ghid de bune practici pentruprevenirea abuzului asupra copilului,București, 2005, p. 21.


EFECTELE MIGRAȚIEI ASUPRA

COPIILOR RĂMAȘI ACASĂ

Studii focalizate pe principalele efecte ale

migrației. Migrația forței de muncă este un

fenomen care a apărut în România imediat după

1990. Studiile și cercetările realizate asupra

acestui fenomen în perioada 1990—2005 în

România identifică mai multe valori migraționiste

după țara de destinație: Germania, Israel, Italia,

Spania etc. Aceste studii prezintă profiluri ale

migrantului, trasee de migrație, număr de

migranți, impactul economic al migrației, zone

geografice din România afectate de numărul

migranților și chiar impactul cultural asupra

migrantului, a experienței de emigrație. Cauza și

motorul care întreține migrație, banii sunt

principala motivație a plecării la muncă în

străinătate.

În 2005 începe să se vorbească, din ce în ce mai

mult, în mass-media despre efectele plecării

părinților la muncă în străinătate asupra copilului,

despre situația minorilor care rămân singuri acasă.

În acest context, putem observa o schimbare de

paradigmă a cercetărilor privind migrația. De la

aspectele structurale și informațiile statistice care

definesc migrația economică a românilor

identificăm deplasarea interesului cercetărilor

către servicii sociale, familie, copil și implicațiile

sociale ale migrației pentru muncă a părinților.

Iată câteva din cercetările sociologice asupra

fenomenului copiilor singuri acasă în România:

● 2005 – Studiu asupra fenomenului migra -

ției în Țara Oașului, realizat în cadrul

proiectului „Prevenirea pericolelor migrației

copiilor din Țara Oașului”, derulat de

Fundația Română pentru Copii, Comunitate

și Familie (FRCCF) și finanțat de UNICEF,

Comitetul Catolic împotriva Foamei și pentru

Dezvoltare (CCDF) și Terre des Homes

Foundation (TDH);

● 2006 – Singur acasă! – Studiu efectuat în

zona Iași asupra copiilor separați de unul sau

ambii părinți prin plecarea acestora la muncă

în străinătate, Asociația Alternative Sociale

(coordonator conf. Gabriela Irimescu);

● 2008 – Analiza la nivel internațional

asupra fenomenului copiilor rămași acasă

prin plecarea părinților la muncă în

străinătate, Asociația Alternative Sociale

și U�ICEF România (Alexandru Toth,

Daniela Munteanu, Ana Bleahu);

● 2005—2008 – Studiul privind efectele

migra ției părinților la muncă în străină -

tate asupra copiilor, Centrul Județean de

Asistență Psihopedagogică Iași (coordonator

prof. Psihopedagog Maricica Buzescu),

nepublicat;

● 2006—2008 – Situații copii cu părinți ple -

cați la muncă în străinătate, Autoritatea

�ațională pentru Protecția Drepturilor

Copiilor, România;

● 2009 – Studiu comparativ Iași—Chișinău

privind situația copilului singur acasă,

Fundația Iosif (Cătălin Luca, Adrian Lupu,

Mihaela Pitea, Alina Stîngaciu).

Datele statistice oferite de studiile din România

ne dau informațiile importante despre valorile

numerice ale fenomenului și prin corelarea

cifrelor din mai multe studii putem observa

amploarea fenomenului.

Astfel, surse oficiale arată că la 31.12.2006 –

59.959 copii au cel puțin un părinte plecat la

muncă în străinătate; la 31.12.2007 – 82.464 copii

au cel puțin un părinte plecat la muncă în

străinătate; la 31.12.2008 – 92.328 copii au cel

puțin un părinte plecat la muncă în străinătate; la

31 martie 2009

3

– 91.232 copii cu părinți plecați la

muncă în străinătate.

Impactul absenței părinților plecați la muncă

în străinătate asupra copiilor rămași în țară.

Separarea copiilor de unul sau de ambii părinți

plecați la muncă în străinătate pe o perioadă

prelungită de timp generează trăirea sentimentului

de abandon, cu repercusiuni asupra personalității.

Se recomandă să se evite plecarea ambilor părinți

în străinătate și de asemenea, înainte de aceasta,

câteva întâlniri de consiliere psihologică care să

stabilească relația dintre părinți după plecare și

relația între părintele plecat și copil/copii, pentru

a se evita apariția de probleme în familie. Altfel, se

creează la copii sentimentul abandonului și este

posibil ca odată ajunși la maturitate să abandoneze

și ei pe copiii lor ca un fel de protest și ca

răzbunare împotriva propriilor părinți.

Efectul cel mai puternic al migrației externe se

manifestă asupra familiei prin câteva fenomene

deja vizibile în România: neînțelegeri, tensiuni

3 Situație copii cu părinți plecați la muncă în străinătate,Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copiilor,

România, 31.03.2009.


intra-familiale; subcontrolul copiilor, devianță

juvenilă; incapacitatea celui rămas acasă de a

supraveghea copii: situația bunicilor fără autori tate

sau cu „prea multă dragoste”; absenteis mul și

eșecul școlar, alcoolul, fumatul, droguri: destră -

marea familiilor, divorțul.

Influența migrării părinților asupra vieții

emoționale a copiilor. Copii au nevoie să dezvolte

legături puternice de atașament cu părinții sau cu

alte persoane adulte pentru a avea la rândul lor o

personalitate echilibrată la vârsta adultă. Legăturile

afective discontinue cu părinții, carențele afective,

comunicare deficitară a sentimentelor și emoțiilor

etc. pot produce perturbări în dezvoltarea psiho-

socială a copilului.

Asociația Alternative Sociale a constatat în

2006, prin Studiul „Singur Acasă!”, studiu

efectuat în zona Iași asupra copiilor separați de

unul sau ambii părinți prin plecarea acestora la

muncă în străinătate

4

, în ceea ce privește nevoia

de afecțiune, în cazul copiilor din clasele I—VIII,

peste 70 % dintre aceștia resimt lipsa afecțiunii

părintești. Pentru elevii cu studii liceale nevoia de

afecțiune scade odată cu creșterea duratei absenței

părinților/părintelui: 6 luni—1 an (67,8 %), 1—3

ani (57,1%), 3—5 ani (56,7%), peste 5 ani (42,5%)

și treptat este înlocuită de nevoia de comunicare

cu părinții.

O mare parte dintre copiii și tinerii care locuiesc

separat de părinți, din cauză că aceștia au plecat la

muncă peste hotare, trăiesc emoții neplăcute de

dor, tristețe, nesiguranță. Copiii simt lipsa

sprijinului emoțional pe care îl ofereau părinții și

au un sentiment de singurătate. Dorul de părinți îi

face pe unii copii și tineri să-și revizuiască atât

relațiile cu părinții, cât și comportamentul pe care

îl aveau până la plecarea lor. Deseori, ei ajung să

aprecieze mai mult tot ce le oferea viața în familia

unită.

Mulți copii își asumă „eșecul” familiei consi -

derând că ei sunt de vină pentru plecarea părinților.

Ei au tendința să se considere responsabili de

situația creată. Este posibil ca acest fapt să fie

amplificat, în mod neintenționat, de părinți, care

obișnuiesc să spună copiilor că pleacă pentru binele

lor, precum și de îngrijitori, care le amintesc foarte

frecvent acest lucru. Totodată, mulți dintre ei au

sentimente de regrete și vină legate de diferite

situații din trecut, în care ei cred că ar fi trebuit să

procedeze altfel. Copiii se simt cel mai mult afectați

în prima perioadă după plecarea părinților sau atunci

când părinții pleacă pentru prima dată. Depășirea

acestor trăiri emoționale negative poate fi ușurată

prin pregătirea copiilor de a trăi și de a se descurca

independent și susținerea pe care o primesc din

partea altor persoane.

Lipsa de afectivitate este de cele mai multe ori

autocompensată prin cheltuieli nejustificate și prin

imaginea afișată, însă banii nu pot compensa lipsa

părinților și rolul lor în dezvoltarea copilului și în

viața de zi cu zi.

Lipsa atașamentului poate conduce și la

probleme școlare, copilul nu se mai concentrează,

se închide în el sau devine neliniștit, abandonează

școala, uneori nimeni nu mai are puterea să-l

controleze. Copii acordă mai puțină atenție școlii și

manifestă grave tulburări de comportament.

Din perspectiva Legii nr. 272/2004 privind

protecția și promovarea drepturilor copilului, copiii

singuri acasă care nu sunt lăsați în grija unui adult

capabil să răspundă nevoilor de creștere și

dezvoltare a lor, sunt copii neglijați. Copiii singuri

acasă suferă de neglijare emoțională din partea

părinților plecați deoarece absența fizică a părinților

îi lipsește pe aceștia de contactele fizice cu părinții,

de semnele de afecțiune directe și nemijlocite, de

atenția și grija părintească pe care părinții ar putea-

o oferi fiind prezenți. Pentru unii copii lăsați în grija

rudelor apropriate cu care copii au avut ocazia să

dezvolte legături de atașament încă dinaintea

plecării părinților, nevoia de afecțiune a copiilor este

în mare acoperită de îngrijirea și afecțiunea oferită

de aceste rude. În aceste cazuri, copii deși resimt

dorul de părinți și suferă neglijarea emoțională din

partea părinților plecați găsesc suportul efectiv

necesar la persoana de îngrijire.

Manifestărule psiho-comportamentale ale

copiilor singuri acasă. Copii rămași singuri acasă

ca urmare a plecării părinților la muncă în

străinătate sunt expuși pe fondul privării afective la

următoarele riscuri:

● Supraîncărcarea cu sarcini: preluarea respon-

sabilității de adult (gătitul, menajul, spălatul

hainelor, plata facturilor lunare etc.), îngri -

jirea și creșterea fraților mai mici.

● Deteriorarea stării fizice a copilului: datorită

lipsei hranei sau alimentației necores pun -

zătoare, datorită programului dezordonat sau

a exploatării prin muncă.

4

Irimescu, G./coord., SI�GUR ACASĂ – studiu

efectuat în zona Iași asupra copiilor ai căror părinți sunt

plecați în străinătate, Asociația Alternative Sociale, Iași,

2006.


● Deteriorarea stării psihice a copilului:

depresie, anxietate, scăderea stimei de sine,

etichetare, sentimente de abandon, de

nesiguranță, scăderea încrederii în relația cu

părinții.

● Insuficienta dezvoltare a abilităților de viață

independentă necesare pentru a face față

dificultăților viitoare ca adult: independență

în luarea deciziilor, încrederea în forțele

proprii, abilități de management al timpului

și al banului, controlul și exprimarea

emoțiilor, relaționare și comunicare.

● Vulnerabilitate la abuzuri fizice, psihice,

sexuale, exploatare prin muncă, trafic de

copii și prostituție (agresorii sexuali, recru -

torii sau traficanții de persoane, persoa nele

care exploatează copii prin muncă își aleg

victimele din rândul copiilor neglijați,

nesupravegheați).

● Deteriorarea conduitei școlare: scăderea

performanțelor școlare, lipsa de motivație,

stări de apatie (indiferența față de ceea ce se

întâmplă în jur), absenteism, risc de abandon

școlar, conflicte cu profesorii și colegii pe

fondul lipsei autorității părinților și ca o

consecință a lipsei de aspirații pe termen

lung.

● Debutul precoce al vieții sexuale: în special

puberii și adolescenții vor căuta afecțiunea și

aprecierea de care au nevoie nu numai în

grupul de prieteni ci și în relațiile intime;

lipsa unei educații adecvate privind viața

sexuală, lipsa supravegherii, supraaglo -

merarea cu sarcini în familie pot conduce la

relații intime, fuga de acasă, concubinaj,

comportamente cu risc crescut pentru

contractarea unor infecții cu transmiterea

sexuală sau chiar apariția de sarcini nedorite

la vârste fragede

5

.

● Atitudine de indiferență, încăpățânare care

poate merge uneori până la comportament

agresiv ca rezultat al frustrării și al nevoii de

atenție. În momentele dificile cu care se

confruntă, copilul interpretează absența

părinților ca o manifestare a indiferenței

acestora față de el și de nevoile lui.

● Absența aspirațiilor pe termen lung (nu se

pot proiecta în viitor) sau prezența unor

aspirații nerealiste determinate de distorsiuni

cognitive de genul: „Ca să ai bani nu trebuie

să înveți”, „Când voi fi mare o să plec și o să

muncesc în străinătate și pentru asta nu

trebuie să ai carte” etc. Apariția sau dezvo -

ltarea acestei atitudini negative față de

educație este favorizată în special de

modelele oferite de acei părinți care deși

absolvenți de studii superioare, în străinătate

efectuează munci necalificate. Copiii și

tinerii află așadar că în străinătate lucrând ca

muncitor necalificat poți câștiga considerabil

mai mult decât dacă muncești în țară și în

domeniul în care ai calificare.

● Toleranța la frustrare de nivel scăzut sau

dimpotrivă de nivel prea ridicat în directa

relație cu capacitatea de adaptare a copilului,

cu mecanismele de apărare ale acestuia.

● Dificultăți de adaptare. După plecarea

părinților copii traversează o perioadă de

adaptare la noua situație, la schimbările

apărute în viața lor. În lipsa unei pregătiri

adecvate a copiilor din partea părinților sau a

unei consilieri psihologice, copiii pot

dezvolta în această perioadă de adaptare

reacție acută la stres sau reacție de adaptare.

● Însușirea deficitară a normelor etico-morale:

în absența unui model familial funcțional, a

unui mediu sigur și coerent, copiii singuri

acasă pot interioriza modelul de neglijare

afectivă din cadrul familiei de origine pentru

a-l aplica ulterior la vârsta adultă.

● Comiterea de fapte delincvente – ca parte a

unui grup infracțional, ca făptuitor, ca

victimă a presiunii grupului; în rândul

copiilor ai căror părinți sunt plecați la muncă

în străinătate s-a constatat o incidență mai

mare a delincvenței juvenile datorată lipsei

autorității și controlului din mediul familial și

sub influența negativă a grupului de prieteni.

● Conduite sinucigașe. Pe fondul unor

tulburări psiho-emoționale și din cauza

plecării părinților la muncă în străinătate, în

anii 2006—2007 s-au înregistrat în România

sinucideri ale unor copii. Separarea este un

moment dificil, care poate fi însă depășit, cu

puțină voință, dacă este conștientizat.

5

Luca C., Gulei A.-S. (coord.), Metodologie – asistențăsocială, psihologică și juridică a copiilor rămași singuriacasă ca urmar e a plecării părinților la muncă înstrăinătate, Ed. Terra Nova, București, 2007, p. 10.


Sinuciderea la copii și adolescenți impresio -

nează în mod deosebit prin fragilitatea

motivației și lipsa conștiinței ireversibilității

gestului.

● Efectele pozitive ale migrației. Principalele

efecte pozitive ale acestui fenomen în

continuă răspândire sunt legate de drepturile

economice ale elevilor ai căror părinți sunt

plecați în străinătate. În cele mai multe dintre

cazuri migrația părinților determină o

creștere a nivelului de trai al copilului rămas

acasă.

Așa cum au arătat și alte studii, veniturile

din străinătate sunt folosite în mare parte la

îmbunătățirea condițiilor de trai și la înzestra -

rea cu bunuri de folosință îndelungată. Principalul

efect pozitiv invocat de către copii este bunăstarea

materială. Copii migranților, în special cei cu

ambii părinți plecați, tind într-o pondere mai mare,

să aibă experiența unor călătorii în străinătate

comparativ cu ceilalți copii. 34% dintre copiii cu

ambii părinți migranți au călătorit în străinătate,

spre deosebire de doar 1,4% dintre copiii

nonmigranți. 20% dintre copii cu ambii părinți

plecați și-au petrecut vacanța de vară din 2006 în

străinătate la părinții lor.

Specialiștii

6

identifică o serie de servicii

necesare pentru prevenirea acestor efecte. Ca

direcții de acțiune și intervenție, cele mai

importante sunt următoarele:

1. Intervenție psiho-socială pentru prevenirea

și combaterea efectelor neglijării

● Evaluare și intervenție psihologică. Evaluarea

problemelor de natură psihologică a

copilului survenite ca urmare a neglijării

fizice și emoționale a acestuia și soluționarea

acestora prin terapie specializată.

● Consiliere (pentru copil, părinte, persoană

de îngrijire) cu scopul menținerii și

îmbunătățirii relațiilor copilului cu părinții

și alte persoane resursă pentru acesta.

● Activități de socializare pentru prevenirea

(auto) marginalizării copilului în cadrul

grupului de prieteni și a colegilor.

● Facilitarea instituirii unei măsuri de

protecție pentru acei copii lipsiți de grija

unui adult, în conformitate cu legislația în

vigoare.

● Facilitarea obținerii prestațiilor prevăzute

legal, de care copilul sau reprezentantul

legal al acestuia pot beneficia.

2. Dezvoltarea abilităților și a comporta -

men telor pro-sociale

● Formarea de abilități de viață indepen -

dentă cu scopul dezvoltării capacității de

acomodare a copilului cu noul statut de

„adult” și cu responsabilitățile implicite.

● Facilitarea accesului la serviciile din

comunitate. Informare și suport pentru

beneficiari, cu privire la resursele existente

în comunitate și la modul de accesare a

acestora, în funcție de dificultățile cu care

se confruntă.

● Alternative de petrecere a timpului liber.

Implicarea copiilor în activități de tip

„after school” cu scopul dezvoltării com -

por ta mentelor pro-sociale.

3. Ameliorarea conduitei școlare

● Meditații oferite pentru suplinirea spriji -

nului oferit de familie în procesul de

educare școlară.

● Orientare școlară – identificarea discipli -

nelor școlare la care copilul întâmpină

dificultăți și a metodelor de îmbunătățire a

performanțelor la aceste materii.

● Orientare în carieră – îndrumare vocațio -

nală a copiilor, în special a celor din anii

terminali, pentru continuarea studiilor.

● Reintegrare socială pentru acei copii care

au abandonat școala.

4. Prevenirea comportamentului de risc

● Medierea relațiilor dintre copil și părinți/

persoane resursă precum și a relațiilor

dintre copil și instituțiile din comunitate

pentru aplanarea și soluționarea conflictelor.

● Activități de informare și conștientizare

pentru prevenirea delicvenței juvenile

pentru copiii „singuri acasă” care pot

dezvolta comportamente (pre) delincvente.

● Activități de informare și conștientizare

pentru prevenirea exploatării prin muncă,

a exploatării sexuale și a traficului de

copii.

6

Din practica Asociației Alternative Sociale în lucrul cu

copiii singuri acasă. Asociația Alternative Sociale oferă

servicii psiho-sociale copiilor singuri acasă ca urmare a

plecării părinților la muncă în străinătate din anul 2006.


ASISTE�ȚA COPIILOR AI CĂROR

PĂRI�ȚI SU�T PLECAȚI LA MU�CĂ

Î� STRĂI�ĂTATE

Asistența socială. Una dintre problemele

esențiale cu care se confruntă cel mai adesea

copilul ai cărui părinți sunt plecați la muncă în

străinătate o reprezintă rămânerea acestuia fără

îngrijirea părintească (sau fără o persoană

responsabilă pentru supravegherea, creșterea și

îngrijirea sa sau cu o putere de reprezentare legală

a acestuia). Considerăm că în aceste situații o

prioritate o reprezintă rezolvarea problemei

responsabilității privind supravegherea, creșterea,

îngrijirea și reprezentarea copilului, inclusiv prin

luarea unei măsuri de protecție specială, respectiv

plasamentul (în familia lărgită etc.), măsură

aplicabilă atunci când, după acordarea serviciilor

prevăzute în planul de servicii, se constată că

menținerea copilului alături de părinții săi nu este

posibilă. Implementarea acestei măsuri, având în

vedere numărul foarte mare de copii aflați în

situația descrisă de Ordinul nr. 219 din 15 iunie

2006 privind activitățile de identificare, intervenție

și monitorizare a copiilor care sunt lipsiți de

îngrijirea părinților pe perioada în care aceștia se

află la muncă în străinătate, poate părea dificilă și

implicând costuri foarte mari, legate în special de

acordarea alocației de plasament. Plasamentul

creează obligații și responsabilități referitoare la

îngrijirea copilului. Permite reprezentarea acestuia

în fața autorităților, inclusiv pentru realizarea

actelor de identitate, înscrierea în sistemul de

învățământ sau realizarea unor intervenții

medicale.

Managementul de caz

7

. Managementul de

caz, reprezintă „o metodă de coordonare a tuturor

activităților de asistență socială și protecție

specială desfășurate în interesul superior al

copilului de către specialiștii din diferite servicii

sau instituții publice și private”. Managementul de

caz, aplicat în domeniul protecției drepturilor

omului, implică parcurgerea următoarelor etape:

identificarea, evaluarea inițială și preluarea

cazurilor; evaluarea detaliată/complexă a situației

copilului; planificarea serviciilor și intervențiilor

concretizată într-un plan prevăzut în legislație:

PIP, plan de recuperare, plan de reabilitare și/sau

reintegrare socială, PS; furnizarea serviciilor și

intervențiilor pentru copil, familie/reprezentantul

legal și alte persoane importante pentru copil;

monitorizarea și reevaluarea periodică a progreselor

înregistrate, deciziilor și intervențiilor specializate;

închiderea cazului.

Identificare. Principala responsabilitate de a

crește un copil revine în primul rând părinților

naturali. Articolul 7 (alin. 1) al Convenției cu

privire la drepturile copilului stipulează dreptul

copilului „de a-și cunoaște părinții și de a fi îngrijit

de aceștia”. Situația copiilor rămași singuri acasă

ca urmare a plecării părinților la muncă în

străinătate implică un grad de vulnerabilitate a

copilului din cauza, nu doar a absenței fizice a

părinților, ci și a posibilităților de dezvoltare a

legăturilor afective necesare evoluției psiho-sociale

a copilului .

Evaluare. Evaluarea inițială a copilului

implică obținerea unei imagini de ansamblu cu

privire la situația copilului la un moment dat și

presupune obținerea unor informații minime

despre copil, familia copilului/persoana de

îngrijire, alte persoane relevante din viața

copilului, mediul în care trăiește copilul, gradul în

care sunt asigurate nevoile de bază (hrană, somn,

igienă, siguranță), concluzii vizând propuneri de

măsuri ulterioare sau nu.

Intervenție. Avându-se în vedere interesul

superior al copilului, în asistența socială a copi -

lului singur acasă responsabilul de caz întoc mește

Planul de Servicii ce are ca scop prevenirea

separării copilului de părinți. Planul de Servicii

include de regulă, pe lângă datele de identificare,

următoarele „câmpuri”: prestații, servicii pentru

copil, pentru familie, pentru persoana de îngrijire,

pentru persoana față de care copilul a dezvoltat

legături de atașament.

Monitorizarea. După Planul de Servicii

urmează etapa de monitorizare. Această etapă are

ca scop verificarea modului în care Planul de

Servicii implementat pe parcursul perioadei de

asistență are impactul așteptat. Monitorizarea

presupune de asemenea folosirea informațiilor

aflate pentru a clarifica sau îndruma copilul cu

privire la situațiile noi care au intervenit între timp

(ex. referitoare la accesarea unor servicii) sau

pentru a reîncepe procesul de intervenție în cazul

în care se constată că planul de servicii sau planul

de protecție trebuie revizuit.

7

Luca, C. Gulei, A - S. (coord.), Metodologie –asistență socială, psihologică și juridică a copiilor rămașisinguri acasă ca urmare a plecării părinților în străinătate,Ed. Terra Nova, București, 2007, p. 17.


8

Ibidem.

9

Ibidem.

10

Dafinoiu, I., Varga, J,-I. Psihoterapii scurte,Strategii, metode, tehnici, Ed. Polirom, Iar, 2005, p. 47.

Evaluarea psihologică. Evaluarea psihologică

a copiilor singuri acasă este utilă în înțelegerea

manifestărilor psiho-comportamentale ale

copilului, a mecanismelor care determină aceste

manifestări, a factorilor de risc și protectori ai

copilului, a tipului de atașament dezvoltat de

copil precum și a posibilelor consecințe pe care

situația prezentă a copilului le poate avea asupra

dezvoltării sale psiho-sociale. Evaluarea

psihologică a copiilor singuri acasă trebuie să

răspundă nevoii de concepere și aplicare a unei

intervenții psihosociale centrale pe copil și

familie.

Etapele evaluării psihologice

8

. Evaluarea

psihologică a copilului singur acasă presupune

parcurgerea mai multor secvențe: interviu cu

copilul și discuții suplimentare cu managerul de

caz, asistentul social, părinte, persoana de îngrijire

a copilului; teste de inteligență și de dezvoltare

mintală, inventare/chestionare de personalitate,

probe proiective, scale de măsurare a eventualelor

simptome dezvoltate de copil; investigarea

relațiilor copilului cu părinții, frații/surorile,

persoane de îngrijire, părintele plecat.

Raportul de evaluare psihologică

9

. În urma

parcurgerii etapei de evaluare psihologică se

întocmește Raportul de Evaluare Psihologică ce

poate include: date de identificare a copilului;

număr de întâlniri pentru realizarea evaluării și

metodele de evaluare folosite; informații

referitoare la dezvoltarea psiho-socială a copilului

(nivelul de dezvoltare sematofiziologică, evaluarea

psihologică, gândire, limbaj, atenție, afectivitate,

dezvoltare morală, informații despre atașamentul

dezvoltat de copil); modul în care acesta se

raportează la plecarea părintelui/ părinților, aspecte

ale profitului psihologic; concluzii și propuneri.

Dacă, în urma evaluării psihologice, se

constată necesitatea intervenției pentru asistarea

copilului în vederea adaptării la perioada de

absență a părintelui/părinților psihologul poate

opta, în funcție de vârstă și de abilitățile mintale

ale copilului, pentru: consiliere suportivă

10

(încurajarea exprimării emoțiilor, ascultare activă,

asistare în vederea

Gestionării constructive a emoțiilor); psiho -

terapie (probleme legate de stres, dificultăți în

gestionarea unor emoții, furie, anxietate, depresie,

probleme de comunicare, tulburări de compor -

tament, descoperirea unor noi metode adaptive de

a face față situației de copil singur acasă, creșterea

stimei de sine și a încrederii în ceilalți, o mai bună

cunoaștere a propriei persoane); terapie prin joc

(folosirea funcției simbolice a jocului pentru

exprimarea nevoilor, sentimentelor și emoțiilor,

creșterea sentimentului de siguranță, învățarea

și/sau dezvoltarea unor abilități de adaptare la

situația plecării unuia sau ambilor părinți.

În lucrul cu copiii singuri acasă, pentru a-i ajuta

să traverseze perioada de separare de părinți, pot

fi abordate mai multe teme terapeutice, cum ar fi

dorul de părinți, sentimentul de vinovăție pentru

plecarea părintelui/părinților, stima de sine,

supraîncărcarea cu sarcini, comportamentale (pre)

delincvente.

RÉSUMÉ

La Convention international r elative aux dr oits del’Enfant, tout comme d’autr es nombr eux documents dusystème des �ations Unies, prévoit une série de principessociaux et juridiques applicables à la protection des enfants,que l’on peut grouper en: droits de protection contre toutes lesformes d’abus physique ou émotionnel; dr oits dedéveloppement, en étr oite r elation avec la garantie desservices nécessaire, tels que l’education, les soins medicaux,l’accès de tous les enfants à ceux-ci; les droits de participationet de consultation qant’aux décisions qui les concernent.

En soulignant la nécessité de garantir aux enfants unmilieu sûr et pr otecteur dans la famille, dans leurcommunauté, à l’école et dans les institutions, l’auteur

SUMMARY

The International Convention on the Rights of the Childas well as other numerous human rights documents on thewebpage of the United �ations provide for a number ofsocial and juridical principles applicable to the pr otectionof the child, which can be grouped into rights to protectionagainst any forms of physical or emotional abuse, rights todevelopment, closely r elated to the pr ovision of thenecessary services, such as education and healthcar e, allchildren’s access to these rights, and the rights toparticipation and consultancy on the decisions affectingthem.

With r egards to the need that childr en should beguaranteed a safe envir onment and pr otection within


constate un phénomène en train de s’amplifier dans notrepays, soit le nombre croissant de parents qui quittent le payspour aller travailler à l’étranger et qui confient leursenfants à d’autres personnes ou qui les laissent pratiquentsans surveillance. La situation des enfants dont les parentssont partis à l’étranger a été moins étudiée; en échange, lereflèt de ce phénomène dans la pr esse a engendrè uneopinion tentée à étiqueter les enfants des migrantsd’«enfants-problème». Il faut observer que plusieurs droitsde ces enfants sont violés, tels que le dr oit d’avoir unefamille et d’être protégés, le droit à l’éducation, le dr oit àl’opinion et à la participation, le dr oit au loisir, au jeu etaux activités culturelles, le droit à la non-discrimination, àl’inclusion sociale.

Les effets de la migration des par ents pour les enfantsrestés à la maison sont ainsi des plus indésirables. Laséparation des enfants de l’un ou bien des deux par ents,partis travailler à l’étranger pour une période de longuedurée, engendre chez l’enfant un sentiment d’abandon, àfortes répercussions sur sa personnalité. Les enfants ontbesoin de développer des liens affectifs puissants avec leursparents ou avec d’autres personnes adultes, de s’attacher àceux-ci. La discontinuité des liens affectifs avec leursparents, les carences affective, la communication déficitairedes sentiments et des émotions peuvent ainsi pr oduire desperturbations dans le développement phycho-social del’enfant. En ces conditions, l’assistance de ces enfants, enpremier lieu l’assistance sociale, devient particulièrementimportante, pour les mettr e à l’abri des vulnérabilités quiles guettent.

families, communities, schools and institutions, aphenomenon that has lately become more and more largelyspread is to be remarked, namely, the fact that a constantlyincreasing number of par ents go abr oad leaving theirchildren to be taken care by other persons or simply leavingthem unsupervised. The situation of children whose parentsleft the country has been studied to a lesser extent; instead,mirroring of the phenomenon by the pr ess entailed a trendof opinion that tempted to label immigrants’childr en as”problem children”. It has to be noticed, however, that thesechildren are violated a number of rights, such as the right tohave and be pr otected by a family , the right to education,the right to opinion and participation, the right to spar etime, play and cultural activities, the right to non-discrimination/social inclusion.

Parents’ migration has thus some of the most unwantedeffects upon the childr en left behind at home. Childr en’sseparation fr om one or both their par ents for a longerperiod of time generates a feeling of abandon, withrepercussion upon their personalities. Childr en need todevelop strong attachment relations with their par ents orother adult persons, while discontinuous affective relations,affective deficiencies, defective communication of feelingsand emotions may negatively affect the child’ s pshycho-social development. Under the cir cumstances, specialattention should be paid to assistance, particularly socialassistance, to spare children from the vulnerabilities thatmay occur.

ROLUL MEDIATORULUI EUROPEA� Î� RESPECTAREA

DREPTULUI LA BU�Ă ADMI�ISTRARE

CLAUDIU IG�AT

Întâlnirea de la Nisa a Consiliului European

din Decembrie 2000 reprezintă un mare pas

înainte, în sensul că, pentru prima oară, un acord

internațional asupra drepturilor omului include

dreptul cetățenilor la bună administrare.

Cel mai înalt for al Uniunii Europene descrie

acum în detaliu drepturile și principiile funda -

mentale care fuseseră până la acea dată doar

menționate în Tratate. Aceasta va avea un impact

concret asupra activităților administrației Uniunii

și va fi aplicat de Curțile Uniunii ca și de

Mediatorul European.

Articolul 41 al noii Carte UE a Drepturilor

Fundamentale este intitulat „Dreptul la buna

administrare”. Articolul stipulează că orice

persoană are dreptul de a avea propriile afaceri

tratate de o manieră imparțială, onestă și într-un

interval de timp rezonabil de către instituțiile și

organismele Uniunii Europene. Acesta mențio -

nează, în continuare, anumite cerințe elementare

privitoare la conduita administrativă, acceptă

inclusiv dreptul cetățenilor de a se exprima,

dreptul de a avea acces la dosarele proprii și

obligația administrației de a justifica deciziile sale.

De asemenea, conține obligația administrației

de a îndrepta orice prejudiciu cauzat de instituția

respectivă sau de funcționarii săi în exercițiul

funcțiunii. Mai mult, cetățenii au acum dreptul de

a folosi una dintre limbile Tratatelor în comu -

nicarea lor cu administrația UE.

Este clar că aceste cerințe elementare de bună

administrare nu sunt numai reguli și principii de

urmat de către instituții și organisme, dar și de

către funcționarii lor publici, pentru a garanta

buna administrare. Este, prin urmare, important ca

fiecare instituție și organism să adopte un set de

reguli și principii, o lege sau un Cod de bună

conduită administrativă, în care drepturile cetățe -

nilor să fie clar definite.

Progresul făcut la Nisa în această privință se va

dovedi un pas important în lupta pe termen lung a

administrației UE de a intensifica relațiile cu

cetățenii europeni, însă este necesar ca intenția

exprimată de cel mai înalt for al autorității UE să

fie respectată și pusă în practică.

Instituția Mediatorului European a fost inițiată

printr-un proiect al delegației spaniole la întâlnirea

șefilor de stat și de guverne ai Comunității

Europene ținută la Roma în Decembrie 1990.

Scopul avut în vedere de către inițiator nu era de

a institui un Ombudsman în sensul propriu, ci un

fel de procuror general pentru drepturile comunitare.

Mediatorul European, potrivit acestui proiect,

ar fi trebuit să asigure controlul asigurării

respectării drepturilor cetățenilor europeni la nivel

național, să informeze și să protejeze cetățenii în

planul drepturilor comunitare, putând chiar să

substituie Ombudsmanii naționali. Proiectul a fost

însă modificat, în final ajungându-se la o soluție

de compromis bazată pe propunerea delegației

daneze.

Mediatorul European este instituit, astfel, la

nivel comunitar și nu la nivel național, iar

mandatul său este limitat la cazurile de proastă

administrare imputabilă instituțiilor și organelor

comunitare.

Art. 195 din T.C.E. stabilește normele de

principiu ce privesc Mediatorul European, norme

cu privire la atribuții și competențe în exercitarea

profesiei. În Noiembrie 1993 Parlamentul

European a aprobat decizia statutului Mediatorului

European, iar un an mai târziu, decizia privind

statutul și condițiile generale pentru exercitarea

atribuțiilor Mediatorului și a funcției sale.

Raporturile existente dintre Mediatorul European

și autoritățile naționale ale statelor membre s-au

dovedit a fi motive de dispută între acestea,

punctul cel mai critic fiind delimitarea puterilor

de anchetă și mai ales puterea de a accesa diferite

documente ale statelor membre aflate în posesia

comisiei.

În cadrul Uniunii Europene, în cazurile de

proastă administrare în aplicarea drepturilor

comunitare, cetățenii europeni se adresează

Mediatorului chiar și când problema privește o

autoritate națională.

Potrivit art. 195, Mediatorul European este

numit la începutul fiecărui ciclu legislativ al

Parlamentului European, pe durata acestuia, fiind

ales dintre candidații ce dovedesc că sunt indepen -

denți și îndeplinesc condițiile de înaltă competență

profesională în domeniul drepturilor cetățenești.

La cererea Parlamentului, Mediatorul European

poate fi revocat de Curtea de Justiție, atunci când

acesta nu mai corespunde condițiilor de exercitare

a funcțiilor sale sau pentru culpa gravă în

exercitarea atribuțiilor sale personale.

În exercitarea atribuțiilor, Mediatorul European

este independent față de orice organism profe -

sional, politic sau administrativ, pe toată durata

exercitării mandatului său.

Mediatorul poate conduce și investigații din

propria inițiativă, la plângerea persoanelor

afectate în drepturile lor, iar cei care se pot adresa

Mediatorului cu plângeri, sunt persoane fizice sau

juridice europene sau orice necetățean european

care are rezidența într-un stat membru sau sediul

social în cazul persoanelor juridice.

Chiar după ce introducerea Mediatorului

European a fost acceptată, Parlamentul European

a afirmat că rolul ombudsmanului va trebui să

rămână pur complementar.

Regulamentul Parlamentului stabilește dreptul

și obligația Mediatorului European (în exercitarea

funcției sale) de a fi ascultat de Comisia pentru

petiții din parlament.

Cazurile de plângeri împotriva proastei

administrări privesc situația când instituțiile

publice europene nu reușesc să acționeze potrivit

regulilor și principiilor obligatorii instituite de

Comunitatea Europeană. Mediatorul European are

un mandat special, definit în relație cu

administrarea defectuoasă. De aici rezultă că toate

investigațiile privitoare la accesul liber la infor -mație trebuie filtrate prin prisma existenței unui

caz de administrare defectuoasă, ceea ce poate

reprezenta o povară pentru Mediator și un

obstacol în calea fructificării de către cetățeni a

drepturilor și libertăților individuale.

Prin proasta administrare se înțeleg orice

acțiune sau inacțiune administrativă bazate sau

influențate de supoziții sau comportament

nepotrivit.

Arbitrarul, dolul și lipsa de imparțialitate

(discriminare de orice natură) sunt exemple de

premise ce duc la încălcarea normelor de bună

administrare.


Neglijența, întârzierea nejustificată, lipsa de

respect față de regulile de procedură aplicabile,

refuzul de luare în considerare a unor stări de fapt

pertinente sunt exemple de comportament

nepotrivit care devin punctul de plecare în

plângerile formulate și înaintate Mediatorului

European, investindu-l pe acesta cu rezolvarea lor.

Din jurisprudență rezultă noțiunea de proastă

administrare, fiind definită ca activitate

administrativă improprie ce nu răspunde la

regulile juridice și nejuridice ale unei bune

administrări. Proasta administrare nu coincide însă

cu activitatea administrativă invalidă, contrară

parametrilor legislativi aplicabili.

Statistica a arătat că în perioada 1996—2003

cele mai multe plângeri adresate Mediatorului au

privit: lipsa sau refuzul de informații și

transparență; întârzierile evitabile; lipsa echității

și abuzul de putere; procedura și drepturile de

apărare; discriminarea și neglijența; disfuncțio -

nalități și alte tipuri de proastă administrare;

neîndeplinirea obligațiilor; erorile judiciare.

Plângerile către Mediatorul European cu

privire la proasta administrare cuprind trei grupe:

1. Nelegalitatea actelor administrative de

natură decizională.

2. Incompetența, violarea formei substanțiale,

încălcarea tratatelor sau a altor norme

comunitare.

3. Ilegalitatea în exercitarea puterilor discre -

ționare.

Practica a dovedit că cele mai multe motive de

inadmisibilitate a plângerilor se datorează faptului

că acestea nu privesc un organ sau o instituție a

uniunii europene.

Plângerile care exced mandatului Mediatorului

sunt acelea în care: petentul nu este o persoană

îndreptățită să depună plângerea; aceasta este

formulată împotriva Curții de Justiție sau a

Tribunalului de Primă Instanță; nu privește un

posibil caz de administrare defectuoasă.

Cetățeanul european vede în Mediatorul

European destinatarul plângerilor ce privesc

dreptul comunitar, chiar și atunci când faza

administrativă este gestionată la nivel național.

În ceea ce privește criteriile de admisibilitate

ale unei plângeri adresate Mediatorului, acestea

au fost stipulate în statutul Mediatorului și anume:

autorul și obiectul plângerii trebuie să fie

identificabili; mediatorul nu poate interveni în

cazuri care se află pe rolul curților și nu poate

pune la îndoială justețea hotărârii curții; plângerea

trebuie să fie făcută în cel mult doi ani de la

momentul în care petentul a luat la cunoștință de

încălcarea dreptului sau libertății care face

obiectul plângerii; plângerea trebuie să fie

precedată de toate abordările administrative și/sau

judiciare față de instituția sau organismul vizat;

plângerile privitoare la relațiile de muncă dintre

instituții/organisme și oficiali/funcționari devin

admisibile doar după epuizarea solicitărilor și

recursurilor interne cu privire la relațiile de

muncă.

În baza acestor filtre s-a constatat că 40% din

plângeri nu sunt examinate datorită neîndeplinirii

condițiilor de procedură. La acestea se adaugă

plângerile care exced mandatului Mediatorului și

care nu pot fi examinate de către acesta datorită

faptului că nu intră în competența sa.

Atunci când plângerea excede mandatului sau

este inadmisibilă, Mediatorul va încerca

întotdeauna, fie să-l îndrume pe petent spre

forumul competent de soluționare a problemei, fie

să transfere plângerea cu acordul prealabil al

petentului către forumul competent, cu condiția

ca aceasta să fie întemeiată.

Limitarea mandatului Mediatorului European

la cazurile de proastă administrare, pune o limită

relevantă asupra puterilor de anchetă ale acestuia.

Astfel toate plângerile ce aduc în cauză chestiuni

de natură mai mult politică decât administrativă

sunt în afara competențelor sale. (Cum este cazul

denunțărilor care au ca obiect decizii ale

Parlamentului sau ale Comisiilor Parlamentare,

care sunt de natură politică chiar și când au

caracter administrativ).

Asemenea denunțări au fost considerate ca

fiind inadmisibile. Mai mult, tratatul CE

menționează că Mediatorul este dator să desfă -

șoare investigații pe care le consideră întemeiate.

Plângerile către Mediatorul European sunt

tratate într-o manieră transparentă câtă vreme

petentul nu cere confidențialitate. Acestea se

depun la Mediatorul European numai după ce

toate canalele administrative și/sau judiciare de

soluționare au fost epuizate. Intervalul de timp nu

poate depăși însă 2 ani de la data comiterii faptei

care face obiectul plângerii.

Intervalul ține cont de durata rezonabilă a

problemelor administrative și/sau judiciare de mare

complexitate, în condițiile în care Curțile Europene

fac dovada unui grad ridicat de celeritate.



Este important ca Mediatorul să acționeze într-

o manieră cât mai deschisă și mai transparentă,

pentru ca, astfel, cetățenii să înțeleagă și să îi poată

urmări activitatea, respectiv, pentru a servi drept

exemplu pentru alte instituții.

Ca prim pas în investigația unei plângeri este

trimiterea acesteia și a anexelor sale instituției sau

organismului vizat pentru o opinie informativă.

Odată primit punctul de vedere al forumului

vizat, Mediatorul are obligația să-l trimită

petentului în vederea formulării de observații.

Nu de puține ori se întâmplă ca instituția/

organismul vizat să depună toate diligențele să

rezolve cererea petentului.

A. În acest caz Mediatorul constată buna

credință a forumului și închide cazul ca fiind

soluționat de instituție.

B. Dacă instituția vizată nu soluționează cazul,

iar petentul insistă în soluționarea plângerii,

Mediatorul continuă investigațiile procedând după

cum urmează:

– închide cazul și informează instituția sau

organismul vizat atunci când nu există caz de

administrare defectuoasă;

– caută o soluționare amiabilă pentru satisfa -

cerea petentului când găsește motive de

admi nis trare defectuoasă;

– dacă rezolvarea amiabilă nu este posibilă sau

eșuează, închide cazul cu o observație critică

la adresa instituției vizate, și elaborează un

raport formal asupra administrării defectuoase.

În raport sunt incluse recomandări în legătură

cu procedurile interne ale instituției vizate.

C. În cazurile grave de administrare defec -

tuoasă sau cu implicare generală asupra bunului

mers al instituțiilor comunitare, Mediatorul trebuie

să continue investigația făcând recomandări

pertinente instituției vizate.

Instituția trebuie ca în maximum 3 luni de la

primirea recomandărilor să trimită Mediatorului o

opinie, fie de acceptare a deciziei Mediatorului,

fie de refuz a recomandărilor. În urma refuzului

de a răspunde satisfăcător unei recomandări,

potrivit statutului, Mediatorul va trimite un raport

Parlamentului European și instituției respective.

În raport, Mediatorul poate cuprinde și recoman -

dări suplimentare.

Organele și instituțiile comunitare vizate au

obligația ca în timpul anchetei că coopereze cu

Mediatorul European. Procedurile și prevederile

prin care instituțiile europene sunt obligate să

răspundă sunt clar definite, explicite și nu lasă

spațiu pentru evitare sau interpretare. Asemenea

reglementări au fost introduse la solicitarea

insistentă a Mediatorului și, în cele din urmă,

acceptate și sprijinite de instituțiile investigate,

care au recunoscut nevoia Mediatorului de a avea

la dispoziție instrumente adecvate pentru

investigațiile sale.

Accesul la informații. În ceea ce privește

accesul la informații instituțiile și organismele

comunitare sunt obligate să îi furnizeze Media -

torului European orice informații pe care acesta le

solicită și să îi permită accesul la dosarele în

cauză. Instituțiile pot refuza acest lucru numai din

motive suficient de temeinice de păstrare a

secretului.

Autoritățile statelor membre sunt obligate să îi

furnizeze Mediatorului European, oricând acesta

solicită, prin intermediul Reprezentanților perma -

nenți ai statelor membre pe lângă Comunitățile

Europene, orice informații care l-ar putea ajuta să

clarifice cazurile de administrare defectuoasă din

cadrul instituțiilor sau organismelor comunitare,

cu excepția cazurilor în care astfel de informații

sunt acoperite de dispoziții legale sau de regle -

mentare privind secretul sau de dispoziții care

împiedică comunicarea acestora. Totuși în cazul

din urmă, statul membru în cauză poate permite

furnizarea acestor informații mediatorului, cu

condiția ca acesta să se angajeze să nu le divulge.

În cazul în care asistența cerută nu este oferită cu

solicitudine, Mediatorul informează Parlamentul

European, care ia măsurile adecvate

1

.

Instrucțiunile Mediatorului către personalul său

în ceea ce privește inspectarea documentelor

acoperă următoarele aspecte:

● Consilierul juridic [funcționar al instituției

Mediatorului] nu va semna nici un formu -

lar de acțiune sau de confirmare, în afara

unei simple liste a documentelor inspectate

sau copiate. Dacă serviciile instituției vizate

fac o asemenea propunere, consilierul

juridic trimite o copie către Mediator.

● Dacă serviciile instituției vizate caută să

împiedice sau să impună condiții nerezo -

nabile cu privire la inspectarea docu men-

telor, consilierul juridic va trebui să infor-

meze despre interpretarea acestora ca pe

un refuz.

1

Art. 3.3 din Statutul Mediatorului European.


● Dacă inspecția unui document este refu -

zată, consilierul juridic solicită serviciile

instituției sau organismului vizat să declare

motivele întemeiate care justifică refuzul.

Audierea martorilor. Funcționarii și ceilalți

angajați ai instituțiilor și organismelor comunitare

trebuie să depună mărturie la cererea Mediatorului;

aceștia vorbesc în numele și conform instruc -

țiunilor administrațiilor lor și sunt supuși în

continuare respectării datoriei de păstrare a

secretului profesional.

2

În cazul în care pe parcursul anchetelor i se

aduce la cunoștință existența unor acte pe care le

consideră de natură penală, Mediatorul infor -

mează imediat autoritățile naționale competente

prin intermediul reprezentanților permanenți ai

statelor pe lângă Comunitățile Europene, și, dacă

este cazul instituția comunitară sub autoritatea

căreia se află funcționarul sau angajatul în cauză.

Procedura generală aplicată pentru audierea

martorilor este următoarea:

● Data, timpul și locația de obținere a mărtu -

riilor sunt convenite între Mediator și

secretariatul general al instituției sau

organis mului vizat, care informează

martorii. Probele orale se iau de regulă la

sediul Mediatorului, cel mai adesea la

Bruxelles.

● Fiecare martor este audiat separat, fără a fi

însoțit.

● Serviciile Mediatorului și secretariatul

general al instituției sau organismului vizat

convin asupra limbii sau limbilor în care

se va desfășura audierea. Dacă un martor

solicită în avans acest lucru, audierile se

fac în limba maternă a martorului.

● Întrebările și răspunsurile sunt înregistrate

și transcrise prin serviciile Mediatorului.

● Transcrierea este trimisă martorilor pentru

a fi semnată. Martorul poate propune

corecții de natură lingvistică a răspunsu -

rilor. Dacă martorul dorește să corecteze

sau să completeze un răspuns, atunci

răspunsul revizuit și motivele revizuirii

sunt menționate separat într-un alt

document anexat la transcriere.

● Transcrierea semnată, inclusiv anexele,

constituie parte a dosarului de investigație

al Mediatorului.

Acest ultim punct determină ca petentul să

primească o copie a transcrierii semnate și să aibă

ocazia să facă observații.

De regulă, petenții pot solicita ca Mediatorul

European să conducă investigațiile, în cazurile

particulare care îi privesc, fără să divulge numele

și alte date care ar putea dezvălui identitatea

petentului către instituția împotriva căreia este

făcută plângerea.

O asemenea regulă este deosebit de binevenită

în cazuri de discriminare sau abuz din partea unei

instituții cu care petentul are o interacțiune de

lungă durată sau frecventă – de pildă, un birou

care reglementează libera concurență pe piață

și/sau eliberarea de autorizații pentru comerț – iar

„răzbunarea” din partea (unui funcționar al)

instituției împotriva petentului poate cauza mai

mult rău pe termen scurt.

Instituția Mediatorului European reprezintă,

astfel, un mecanism de reglare a activității

instituțiilor Comunității Europene prin organele

sale decizionale, fiind un regulator de monito -

rizare și implementare a respectării drepturilor

omului în cadrul comunității.

Ca și instituție, Mediatorul European acțio -

nează, deci, ca o pârghie de control asupra bunei

sau proastei administrări cu privire la normele de

aplicare a dreptului comunitar în toate statele

membre.

Prin atribuțiile sale, Mediatorul European și

prin modul de rezolvare a incidentelor apărute

(atunci când este cazul), contribuie la dezvoltarea

armonioasă a sistemului juridic de implementare

a drepturilor cetățeanului comunitar.

Iar procedura confidențială este garantul

voinței legiuitorului european de a proteja cetă țea -

nul comunitar de eventualele abuzuri adminis -

trative fie din partea satului membru fie din partea

organelor sau instituțiilor comunitare.

Mediatorul European, alături de Ombudsman,

este instituția care rămâne în slujba cetățeanului

comunitar, atât pentru sprijinul cât și pentru

protecția acestuia. De aceea, de lege ferenda,

Mediatorul European ar trebui promovat nu numai

la nivel central, ci și la nivel local în interiorul

statelor membre, atât ca instituție, cât și ca sistem

juridic de protejare și promovare a drepturilor

omului în raport cu instituțiile administrative

statale și europene.

2

Art. 3.2 din Statutul Mediatorului European.

RÉSUMÉ

Réglementé par la nouvelle Charte des Dr oitsfondamentaux, le droit à une bonne administration supposeque toute personne a le dr oit de voir ses pr opres affairestraitées d’une manière impartielle, honnête et dans un délairaisonnable par les institutions et les organismes de l’UnionEuropéenne. Ce qui implique certaines exigencesélémentaires relatives à la conduite administrative, le droitdes citoyens de s’exprimer , d’avoir accès aux pr opresdossiers ainsi que l’obligation de l’administration dejustifier ses décisions et de réparer tout préjudice causé parl’institution en cause ou par ses fonctionnair es dansl’exercice de leur fonction.

L’institution du Médiateur Européen a été initiée dans lebut de surveiller le r espect du dr oit à une bonneadministration, son mandat se résumant aux cas demauvaise administration imputables aux institutions etorganes communautair es. Le Médiateur Eur opéenreprésente ainsi un mécanisme de réglage de l’activité desinstitutions de la Communauté Européene par ses organesdécisionnels, étant un véritable régulateur de surveillance etde mise en oeuvr e du respect des droits de lomme dans lecadre de la Communauté.

Le Médiateur Européen agit donc comme un levier decontrôle sur la bonne ou la mauvaise administration du pontde vue des normes d’application du dr oit communautairedans tous les Etats membres.

SUMMARY

Regulated by the new Charter of the FundamentalRights, the right to good administration involves that everyperson has the right to have his or her affairs handledimpartially, fairly and within a r easonable time by theinstitutions and bodies of the Union. This also involvescertain elementary r equirements r elated to theadministrative conduct, the citizens’ right to expr essthemselves, the right to access to their own files, as well asthe obligation of the administration to give r easons for itsdecisions and the right to have the Community compensatefor any damage caused by its institutions or by its servantsin the performance of their duties.

The Eur opean Mediator institution was initiated tomonitor the way the right to good administration isobserved, its mandate being limited to the cases of badadministration imputable to the Community institutions andbodies. Thus, the Eur opean Mediator is a mechanismregulating the activity of the Eur opean Communityinstitutuins by means of its decision-making bodies, whilebeing a r egulator monitoring and implementing theobservance of human rights within the Community .Therefore, the European Mediator controls the good or thebad administration in terms of application of the Communitylaw norms in all the Member States.



II. DOCUME�T

DECLARAȚIA

Forumului Mondial al Familiei +5, „Familii în echilibru. O mobilizare globală

pentru realizarea ODM 3 a egalității de gen și a emancipării femeii”*

Participanții din 54 de țări de pe toate

continentele la Summit-ul Mondial al Familiei +5,

Luând în considerare tema care urmează să fie

discutată la Întâlnirea Interministerială anuală pe

probleme de cooperare în domeniul dezvoltării, la

Forumul ECOSOC 2010 „Realizarea egalității de

gen și emanciparea femeii”;

Reamintindu-ne de rezultatele Conferinței

Mondiale a Anului Internațional al Femeii de la

Mexico City din 1975 și de Conferința Decadei

Națiunilor Unite pentru Femei care a avut loc la

Copenhaga în 1980, Conferința Mondială pentru

revizuirea și evaluarea realizărilor Decadei

Națiunilor Unite pentru Femei, Nairobi 1985,

Conferința mondială privind femeile de la Beijing

din 1995, Revizuirea implementării și punerii în

aplicare a Declarației de la Beijing și a Planului

de Acțiune Beijing +5, adoptat de către Adunarea

Generală ONU în 2000, după cinci ani de la

Conferința de la Beijing, și a 49-a sesiune a

Adunării generale a Comisiei privind Statutul

Femeii;

Ținând cont de rezultatele aniversării Anului

Internațional al Familiei în 1994 și luând în

considerare rezultatele Panoului de deliberări al

Națiunilor Unite cu ocazia aniversării în anul 2004

a zece ani de la Anul Internațional al Familiei;

Amintindu-ne de Summit-ul Mileniului din

anul 2000 și de adoptarea Declarației Mileniului,

precum și de angajamentele exprimate de către

statele participante pentru un nou parteneriat

global în vederea reducerii sărăciei extreme prin

stabilirea îndeplinirii până în anul 2015 a unei serii

de ținte cunoscute sub denumirea de Obiectivele

Mileniului;

Luând în considerare recomandările și

declarațiile Forumului Mondial al Familiei, Sanya

2004, Forumul Mondial al Familiei+1 Aracaju

2005, Forumul Mondial al Familiei +2, Marea

Moartă, 2006; Forumul Mondial al Familiei +3,

Varșovia, 2007 și Forumul Mondial al Familiei

+4, Cairo, 2008,

Având în vedere revizuirea celor 15 ani care au

trecut de la adoptarea Planului de Acțiune de la

Beijing (Beijing+15), care va avea loc la New

York, 1-12 martie 2010;

Recunoscând că reducerea inegalităților și

emanciparea femeii reprezintă instrumente puter -

nice de reducere a sărăciei și atingerea unui nivel

înalt de trai pentru familiile din toate societățile și

culturile de pe glob;

Recunoscând că inegalitatea de gen este adânc

înrădăcinată și fixată ca mentalitate și atitudine în

instituțiile societăii și în forțele pieței, este nevoie

de angajare politică la cel mai înalt nivel național,

dar în special acțiunile la nivel local sunt esențiale

în acest sens.

Afirmând că angajamentele politice trebuie să

permită stabilirea unor strategii adecvate care să

urmărească schimbări sociale și alocări de resurse

pentru realizarea egalității între sexe și pentru

emanciparea femeilor;

Recunoscând că politica de gen este cea care

definește și diferențiază rolurile, drepturile, puterea,

responsabilitățile și obligațiile femeilor și bărba -

ților, constituind baza normelor sociale care

definesc comportamentul oamenilor și determină

puterea lor socială, economică și politică;

Îngrijorați de faptul că multe obstacole, cum ar

fi în special violența împotriva femeilor împiedică

realizarea egalității de șanse, a dezvoltării și a

păcii, așa cum s-a recunoscut în Strategiile de

viitor pentru promovarea femeilor elaborate la

Nairobi; Convinși că documentul prezentat de

Grupul operativ al ONU despre Obiectivul de

Dezvoltare a Mileniului 3 (ODM3) reflectă

nevoile reale pentru atingerea sa.

Salutând rezultatele și recmandările Sesiunii

Plenare a Forumului Familiei +5 cu privire la cele

șapte strategii menționate în documentul prezentat

de Grupul operativ al ONU referitor la ODM 3

* Forumul mondial al familiei+5, cu tema „Familii în

echilibru. O mobilizare globală pentru realizarea ODM3 al

egalității de gen și a emancipării femeii” s-a desfășurat la

Istanbul - Turcia, în perioada 4-7 decembrie 2009

Am adoptat următoarea declarație:

1. Realizarea egalității de gen și afirmarea

femeilor este o problemă care are soluții, iar

familia este cadrul ideal pentru începerea

dialogului cu privire la găsirea acestor soluții.

2. Există multe măsuri practice pentru

reducerea inegalităților care limitează potențialul

de reducere a sărăciei și pentru atingerea unui

nivel ridicat de bunăstare a familiei în societate

peste tot în lume.

3. Capacitatea de conducere și voința politică

sunt primii și cei mai importanți pași care trebuie

urmați pentru îndeplinirea ODM3 deoarece

inegalitatea de acest gen este adânc înrădăcinată în

atitudini, iar angajamentul politic la cel mai înalt

nivel, familial, local, național, regional și

internațional este un factor esențial pentru

stabilirea, implementarea, exercitarea unor politici

care să poată declanșa schimbări sociale.

4. Suntem cu toții de acord că este imperios

necesar să se aloce resurse adecvate necesare

pentru egalitatea de șanse și pentru emanciparea

femeilor la nivel local, național, regional și

internațional și pentru a garanta că următorul

deceniu va oferi noi oportunități și va lua acțiune

la nivel global pentru realizarea egalității de gen și

a emancipării femeii, pentru consolidarea familiei

și îndeplinirea tuturor obiectivelor de dezvoltare

ale mileniului.

5. Suntem cu toți de acord că este esențial să

se promoveze o transformare profundă a felului în

care societățile concep și organizează rolurile

femeilor și ale bărbaților, responsabilitățile

fiecăruia, accesul la resurse și controlul asupra

acestora.

6. Acesta este un acord comun al delegaților că,

pentru a asigura îndeplinirea ODM3 până în 2015

există șapte priorități majore interdependente

pentru a da posibilitate femeilor de a-și modifica

moștenirea istorică și dezavantajul de a fi femei,

ceea ce încă mai reprezintă o problemă în multe

societăți de pe glob.

I. Educația – în timp ce se insistă pe dreptul la

educație primară egală atât pentru băieți cât și

pentru fete, consolidarea învățământului secundar

și superior devine o necesitate pentru afirmarea

femeilor deoarece creează posibilitatea unui venit

crescut, capacitatea lor de a negocia pentru resurse

în cadrul gospodăriei, de luare autonomă a

deciziilor, de control asupra fertilității, participare

la viață publică și consolidarea familiei.

II. Fără garantarea dreptului la sănătatea

reproducerii și la educația sexuală pentru fete și

băieți, femei și bărbați, ODM 3 nu poate fi atins.

Dreptul la reproducere și la sănătatea sexuală sunt

esențiale pentru abilitatea femeilor de a-și

dezvolta capacitățile în interiorul familiei și de a

profita de oportunitățile economice și politice

pentru a-și controla în mod eficient destinul.

Punerea eficientă în aplicare a serviciilor publice

pe aceste domenii, în special la nivel local și la

nivelul familiei, este strategică pentru realizarea

egalității de gen și emanciparea femeii.

III. Infrastructura – Lipsa infrastructurii

adecvate, cum ar fi sistemele de transport, apa și

salubritatea publică, sistemele de energie,

existența grădinițelor pentru copii, precum și

diviziunea muncii, responsabilitatea sarcinilor

zilnice de întreținere a locuinței limitează

egalitatea între sexe și emanciparea femeii.

Creșterea participării femeilor în proiectarea și

punerea în aplicare a politicilor de familie și a

proiectelor de infrastructură este un factor

strategic determinant în realizarea egalității de gen

și a emancipării femeii.

IV. Dreptul la proprietate și la moștenire –

Asigurând femeilor dreptul la proprietate și la

moștenire se rectifică o nedreptate fundamentală

atât din punct de vedere economic cât și social.

Posesiunea sigură de terenuri și case îmbunătă -

țăște bunăstarea femeilor, oferă stabilitate

economică, reprezintă un stimulent pentru

asumarea riscurilor economice, ceea ce conduce

la creșterea veniturilor și implicit la progres,

rectificând astfel o nedreptate fundamentală.

Drepturile egale asupra proproetății de terenuri,

precum și drepturile femeilor la credit, duc la

creșterea avuției familiei și la consolidarea

activelor.

V. Angajarea în muncă – Inegalitatea se

manifestă și la locurile de muncă, în ce privește

angajarea, condițiile de muncă și încetarea

activității. Munca femeilor, plătită sau nu, este de

importanță critică pentru supraviețuirea și

siguranța familiei și reprezintă o cale importantă

prin care familiile scapă de sărăcie. De asemenea,

sunt esențiale pentru emanciparea femeilor

expansiunea politicilor naționale care sprijină

eliminarea inegalității în legislațiile de muncă și

cu privire la piața muncii, eliminarea lacunelor

existente cu privire la șomaj, la câștigul salarial la

care se face referire în inițiativa privind munca


decentă și dreptul la protecție și dialog, precum și

necesitatea de a promova oportunități pentru

femei și bărbați de a obține condiții de libertate,

productiviate și de muncă decente, sub semnul

echității, securității și demnității umane.

Extinderea politicilor naționale și a programelor

pentru a oferi sprijin în îngrijirea copiilor, a

persoanelor cu handicap din sânul familiei,

precum și a persoanelor în vârstă este o intervenție

de natură să permită femeilor și bărbaților

participarea în mod egal la ocuparea forței de

muncă plătite, emanciparea femeilor și

consolidarea rolului bărbatului în familie, ceea ce

permite concilierea dintre viața profesională și

responsabilitățile familiale.

VI. Participarea în aparatul guvernamental și

în parlament – egalitatea de șanse în politică,

participarea în parlamente naționale și locale,

organisme guvernamentale. Egalitatea de șanse în

politică este un drept al omului. Lipsa reprezen -

tării femeilor în aparatele guvernamentale și la

nivel decizional sugerează societăți mai puțin

inclusive, egalitare și democratice. Întărirea

participării femeilor în mod direct la nivel

decizional îmbunătățește calitatea guvernării și

este o condiție importantă pentru a îmbunătăți și

politicile familiale. Reprezentarea egală la nivel

parlamentar, electoral, paritatea de sex a celor

nominalizați sau aleși la nivel național, regional

și local întărește autoritatea femeilor și îmbună -

tățește calitatea serviciilor publice furnizate

familiilor.

VII. Violența domestică – inegalitatea între

sexe perpetuează violența împotriva femeilor și

violența domestică limitând posibilitățile femeilor

de a-și folosi capacitățile lor. Costurile economice,

sociale și de sănătate legate de violența domestică

sunt extrem de ridicate, Recunoaștem că

amploarea și complexitatea violenței întemeiate

pe sex denotă că nu există soluție uniformă la

nivel global și că este necesară o strategie

multisectorială. Intervențiile și inițiativele

naționale și locale privind familia joacă un rol

important în identificarea soluțiilor. Lupta

împotriva violenței domestice reprezintă unul

dintre cele mai relevante instrumente de abordare

și realizare a ODM 3.

Recunoscând toate afirmațiile de mai sus, noi

delegații la Forumul Mondial al Familiei +5

„Familii în echilibru. Realizarea Egalității de gen

și emanciparea femeii – ODM 3” ne angajăm să

promovăm acțiuni practice care pot fi aplicate de

fiecare strategie în parte pentru a determina

egalitatea de gen, emanciparea femeii,

consolidarea familiei prin:

1. Promovarea angajării politice pentru

mobilizarea unui grup larg de agenți ai

schimbării la diferite niveluri ale instituțiilor

locale, naționale, regionale, internaționale,

care doresc să implementeze viziunea

globală asupra acestei probleme.

2. Asigurarea capacității tehnice de a pune în

aplicare schimbarea.

3. Responsabilizarea proceselor instituționale

pentru sprijinirea transformării, inclusiv în

cadrul structurilor care să permită femeilor

și bărbaților să-și ceară drepturile.

4. O cerere adecvată de resurse financiare

pentru a susține punerea în aplicare a

schimbării.

5. Sisteme exigente de monitorizare și

raportare pentru a se asigura că modificările

fundamentale sunt aplicate la scară largă și

se dovedesc de durată.

Ne exprimăm hotărârea de nestrămutat de a

implementa prezenta declarație de față.

Istanbul, decembrie 7, 2009.



IV. SEM�AL

Dezrobirea romilor – „lumini și umbre”

Joi, 18 februarie 2010, a avut loc la Palatul

Parlamentului, cu ocazia comemorării a 154 de

ani de la dezrobirea romilor, dezbaterea cu tema

„Dezrobirea romilor – lumini și umbre”, sub egida

Comisiei pentru drepturile omului, culte și

problemele minorităților naționale a Camerei

Deputaților, a Agenției Naționale pentru Romi și

a Partidei Romilor „Pro-Europa”. La lucrări,

alături de organizatori, au luat parte reprezentanți

ai ambasadelor acreditate la București, condu -

cători și reprezentanți ai Avocatului Poporului și

IRDO, ai unor instituții și agenții guvernamentale

de profil, ca și ai unor organizații non-guver -

namentale.

În deschidere, domnul deputat Nicolae Păun,

președintele Comisiei pentru drepturile omului,

culte și problemele minorităților naționale a

Camerei Deputaților, a subliniat importanța acestei

zile în istoria romilor din România, precum și

argumentele pentru care vorbim de o comemorare

și nu de o aniversare a acestui eveniment.

Domnul Ilie Dinca, președintele Agenției

Naționale pentru Romi, a expus în intervenția sa

problemele concrete cu care etnia română se

confruntă în România precum și activitatea și

obiectivele Agenției în acest sens.

Dezrobirea romilor în perioada pașoptistă șiunionistă – Proclamația de la Izlaz 1848 a fost

tema abordată de domnul profesor Adrian

Niculescu. O amplă prezentare a contextului

social politic și a evenimentelor ce au dus la

includerea punctului 14 – „dezrobirea țiganilor

prin despăgubire” în Proclamație.

În cazul lucrărilor au fost de asemenea

abordate teme precum: statul român în raport cu

minoritatea romă, migrația romilor în spațiul

European, mișcările cu caracter rasist în Europa.

La final, domnul deputat Nicolae Păun a

anunțat depunerea unui proiect de lege privind

comemorarea dezrobirii romilor din România,

proiect ce prevede data de 20 februarie ca zi de

comemorare, precum și introducerea în programa

școlară a perioadei de robie a romilor din istoria

României.

8 Martie

Ziua Internațională a Femeii

Cu prilejul zilei de 8 martie, Institutul Român

pentru Drepturile Omului (IRDO) a organizat, în

colaborare cu ANUROM, Clubul de la Cheia

„Victor Dan Zlătescu”, ARODF și IDEF, o masă

rotundă cu titlul „Progresul poate fi realizat

doar prin drepturi egale, șanse egale”. Pornind

de la deviza mesajului din acest an al Secretarului

General ONU, Ban Ki-moon, cu prilejul Zilei

Internaționale a femeii, IRDO și-a propus ca prin

această masă rotundă organizată la sediul său, să

reunească specialiști din domeniul drepturilor

omului, pentru un dialog incitant și complex pe

tema drepturilor femeii, care a avut în vedere în

mod special identificarea unor acțiuni concrete

pentru asigurarea respectării și promovării

drepturilor femeii în toate sectoarele societății.

În cuvântul de deschidere, prof. univ. dr. Irina

Moroianu Zlătescu, director al Institutului Român

pentru Drepturile Omului, a subliniat, între altele,

că, dacă totul ar fi perfect în privința respectării

drepturilor femeii, acest subiect nu ar mai suscita

numeroase dezbateri, or tocmai acest lucru

demonstrează că este loc de mai bine în acest

domeniu. Dintre femeile active care beneficiază de

independență economică, numărul celor care au

funcții administrative rămâne destul de redus.

Trebuie să recunoaștem faptul că independența

economică reprezintă o condiție pentru libertatea

femeii deoarece egalitatea autentică nu poate fi

garantată decât prin accesul la viața politică, la

nivel decizional. S-a amintit, apoi, faptul că anul

2010 marchează a 15-a aniversare a Declarației

Conferinței de la Beijing. Cu acest prilej a avut loc

la 27—28 februarie și Forumul Mondial ONG

pentru femei, care a încercat o evaluare a situației

implementării Platformei de Acțiune de la Beijing

după 15 ani de la Conferința mondială, în

avanpremieră la cea de a 54-a sesiune a Comisiei

Licitatie

DO

Licitatie

43


ONU pentru statutul femeii. Tocmai de aceea, anul

2010 este un an important al bilanțului progresului

înregistrat de către statele lumii în acțiunile pentru

îndeplinirea obiectivelor Mileniului și asigurarea în

mod concret a egalității de șanse, a păcii și

dezvoltării în condițiile crizei economice mondiale.

Alți participanți la dezbatere s-au referit în

intervențiile lor la modalități de formare în domeniul

educației pentru drepturile femeii, la importanța

șanselor egale în cadrul familiei, cu referire la

Convenția cu privire la eliminarea tuturor formelor

de discriminare împotriva femeii (CEDAW), s-a

apreciat că „egalitatea femeii este o obligație socială,

politică și economică” și s-a subliniat că violența

domestică limitează capacitatea de afirmare a

femeilor și deși nu există o strategie globală în acest

sens, este necesară o strategie locală multisectorială

și, implicit, antrenarea politicienilor lumii în lupta

împotriva violenței pentru promovarea egalității de

gen și afirmarea femeilor, una dintre țintele

principale ale obiectivelor mileniului, fără de care nu

se poate vorbi despre progres.

La masa rotundă au participat membri ai

Parlamentului, reprezentanți ai Secretariatului

General al Guvernului și al Consiliului Superior

al Magistraturii, membrii ai IDEF și ai unor

numeroase organizații neguvernamentale printre

care și colaboratori apropiați ca ANUROM,

Clubul de la Cheia „Victor Dan Zlătescu”,

ARDOF, AROMES, Family Forum, ARDOVT,

Filiala pentru România a Asociației Europene

pentru Drept Bancar și Financiar, cercetători

științifici, cadre didactice universitare și

reprezentanți ai mass media.

Educație pentru egalitate de șanse între femei și bărbați.

O nouă Cartă europeană a femeilor

Politica educațională românească și europeană

de azi și a viitorului nu poate face abstracție de

cele mai noi evenimente și recomandări ale U.E.

în domeniu. Noua Cartă europeană a femeilor

demonstrează angajamentul Comisiei Europene

de a susține și a face ca egalitatea de șanse între

femei și bărbați să devină o realitate în Uniunea

Europeană.

Această declarație politică stabilește cinci

domenii-cheie de acțiune și angajează Comisia să

introducă egalitatea de șanse între femei și bărbați

în toate politicile sale pentru următorii cinci ani.

Am putea adăuga că acest angajament țintește în

egală măsură și domeniul educațional, care joacă

un rol atât de important în realizarea celor propuse

în Carta femeilor.

„Inegalitățile cu care se confruntă în continuare

femeile și bărbații, afirmă președintele José

Manuel Barosso vorbind despre importanța

Cartei, sunt larg răspândite, având repercusiuni

grave asupra coeziunii economice și sociale,

dezvoltării durabile și creșterii competitivității, cât

și asupra îmbătrânirii populației Europei. Prin

urmare, este important să includem un element

puternic al egalității de șanse în cadrul viitoarei

strategii „Europa 2020” pe care Comisia o va

elabora în următorii cinci ani. Mai ales în perioade

de criză, trebuie să integrăm egalitatea de șanse în

toate politicile noastre, atât în beneficiul femeilor,

cât și al bărbaților.”

Noua Cartă europeană a femeilor militează,

astfel, pentru o egalitate reală. În acest scop, Carta

prezintă o serie de angajamente pe baza

principiilor convenite privind egalitatea de șanse

între femei și bărbați. Scopul acesteia este de a

promova: egalitatea de șanse pe piața forței de

muncă și o independență economică egală între

femei și bărbați, în special prin intermediul

strategiei „Europa 2020”; plată egală pentru

muncă egală, precum și muncă de valoare egală,

prin colaborarea cu statele membre pentru a

reduce în mod semnificativ diferențele de

remunerare între femei și bărbați în următorii cinci

ani; egalitatea în luarea deciziilor prin intermediul

unor măsuri de stimulare ale UE; demnitatea,

integritatea și eradicarea violenței în relațiile

dintre femei și bărbați prin intermediul unui cadru

cuprinzător de politici; egalitatea de șanse între

femei și bărbați în afara UE prin abordarea acestei

chestiuni în relațiile externe și cu organizațiile

internaționale.

Barierele actuale în fața realizării egalității de

șanse între femei și bărbați, sunt mai mult de

domeniul complex al mentalităților și carențelor

educaționale.

Educația poate și trebuie să joace și de acum

înainte odată cu apariția Cartei femeilor, un rol

deosebit în realizarea realei egalități de gen și în

promovarea drepturilor femeilor. Educația are

suficiente pârghii și putere ca să modeleze ceea ce

Licitatie

DO

Licitatie

44


este cel mai greu de influențat: mentalitatea omului,

felul în care raționează și se raportează emoțional la

această problemă. Educației îi revin sarcini

importante pentru educarea tinerei generații și chiar

și a adulților în spiritul asigurării egalității de șanse.

Sunt create astfel condiții (instituționale,

organizatorice, curriculare, metodologice etc.)

pentru ca educația să devină un factor primordial

al eradicării inegalităților de gen, în principal prin:

educație pentru egalitate de șanse, la toate

nivelurile sistemului educațional, începând cu

educația timpurie, preșcolară – prin toate

disciplinele de studiu cu valențe educative;

consiliere și orientare școlară și consiliere în

alegerea carierei; consiliere psihopedagogică;

implementarea unor programe comunitare;

introducerea unor programe de informare; formare

de formatori în domeniul educării pentru

asigurarea egalității de gen; formarea unor

specialiști, promotori locali, regionali sau

naționali pentru promovarea asigurării șanselor

egale; elaborări de proiecte de finanțare pentru

acțiuni de stimulare a interesului pentru cunoaș -

terea drepturilor femeilor; coordonarea și

implementarea unor proiecte educaționale inter -

naționale, europene în România, menite a aduce

cât mai aproape de realitate cerința imperativă a

asigurării egalității de șanse; prezentarea pe o

scară cât mai largă a exem plarelor (interne sau

externe) de bună practică în acest domeniu.

Atingerea țintei de a transforma în realitate

egalitatea de șanse dintre femei și bărbați

constituie astfel o mare provocare a timpului

nostru.

Edita �agy

Cristi Danileț, Corupția și anticorupția în sistemul juridic. Editura C.H.Beck, 2009

Statul de drept, valorile și principiile acestuia

presupun încrederea în justiție. Dar pentru ca

aceasta să funcționeze este necesar ca profesio -

niștii din sistemul juridic să ofere credibilitate,

ceea ce înseamnă o conduită profesională

excepțională, un comportament dincolo de orice

reproș. Pornind de la asemenea considerente

studiul realizat în lucrarea „Corupția și antico -

rupția în sistemul juridic”, publicată de editura

C.H.Beck, face o analiză aprofundată a integrității

judiciare și cum este afectată aceasta prin corupție.

Într-o primă parte, studiul prezintă noțiuni

generale despre corupție, care este definiția sa, se

referă la reglementări interne și internaționale

privind corupția, cum influențează corupția

sistemul judiciar.

O parte importantă a lucrării este dedicată

vulnerabilităților sistemului juridic. Se fac, astfel,

referiri la încrederea populației în justiție, la

corupția din justiție reflectată în sondajele de

opinie, vulnerabilități în sectorul judiciar și în cel

administrativ-judiciar, vulnerabilități în sectorul

administrativ, se face o diagnoză a corupției din

sistemul juridic, sunt analizate etiologia corupției

și diverse forme ale acesteia, mijloace și moda -

lități de corupere, efectele corupției judiciare etc.

În partea a III-a, volumul cuprinde standardele

de integritate judiciară, reglementări și eforturi la

nivel mondial, instrumente ale Consiliului

Europei și ale Uniunii Europene, alte programe

anticorupție și de integritate publică.

O atenție deosebită este acordată în lucrare

politicilor anticorupție pentru sistemul juridic.

Astfel, sunt analizate pe larg componentele și

caracteristicile politicilor anticorupție, cadrul

actual privind anticorupția, căi și mijloace de

prevenire a corupției în sistemul juridic,

conflictele de interese, codurile de conduită din

sistemul juridic. Pentru ca în final să se facă

referire la combaterea corupției în sistemul juridic,

fiind prezentate reglementări privind abaterile,

depistarea și urmărirea acestora, sancționarea

corupției și a conflictelor de interese.

Studiul este însoțit de unele anexe deosebit de

utile, și anume, I. Raport TI asupra corupției

globale pe anul 2007; probleme-cheie ale

corupției judiciare; II. Punct de vedere al

Comisarului pentru Drepturile Omului asupra

corupției din justiție; III. Hotărâri penale

definitive de condamnare pentru corupție în

sistemul juridic românesc.

Marius Mocanu

CĂRȚI I�TRATE Î� FO�DUL DE DOCUME�TARE AL IRDO

Licitatie

DO

Licitatie

45

Dreptul la o bună administrare reprezintă o

formulare relativ recentă în instrumentele politico-

juridice europene și în literatura de specialitate,

fiind consacrat expres și implicit în Carta

europeană a drepturilor fundamentale. Buna

guvernare este o noțiune întâlnită tot mai frecvent

în documentele strategice și studiile ce privesc

reforma ori modernizarea administrației publice.

O constantă a discuțiilor publice prezente în

acest volum pe tema bunei administrări o

reprezintă aprecierea inițiativei comunitare de a

lărgi sfera de aplicare a unor principii, care

guvernau pâna acum doar procesul în fața

instanțelor judecătorești, la domeniul raporturilor

administrative.

In prima parte a volumului intitulată

„Dezbaterea disciplinară” sunt prezentate, alături

de lucrări tematice ale unor specialiști în domeniu,

dezbaterile în cadrul conferinței organizată de

Școala Națională de Științe Politice și

Administrative în cadrul proiectului intitulat

„Dreptul la o bună administrare și impactul

acestuia asupra procedurilor adminis trației

publice”. Sunt expuse pe larg conceptul de bună

administrare, cadrul legislativ și pespectivele în

România și la nivel european.

In cea de-a doua parte „Consacrarea normativă

și jurisprudențială” sunt expuse natura juridică,

elemente comparative, dimensiunile și aplicabili -

tatea acestui nou principiu în diverse domenii de

interes public, urmărind pe această cale și gradul

de concretizare, atins la nivel normativ, prin

dreptul la o bună administrare. Totodată, alături

de aceste componente, un rol important în studiile

de cercetare prezente în această parte a lucrării îl

reprezintă expunerea reperelor jurisprudențiale

dar și modelele de bună practică cu privire la

dreptul de bună guvernare.

Autorii acestei lucrări, sub coordonarea prof.

univ. dr. Emil Bălan, au reușit, prin tematica

dezbaterilor expuse să-și atingă scopul propus și

anume acela de a promova și dezvolta continuu

conceptul dreptului la o bună administrare în

România.

Mircea Voinea


Emil Bălan, coordonator. Dreptul la o bună administrare. Intre dezbaterea

și consacrarea normativă. Editura Comunicare.ro, București, 2010

Emil Bălan, coordonator. Dreptul administrativ contemporan spre o concepție

unitară în doctrina și practica românească. Editura Comunicare.ro,

București, 2008

Lucrarea de față coordonată de prof. univ. dr.

Emil Bălan și colaboraborii școlii doctorale din

cadrul S.N.S.P.A. București reprezintă o abordare

sistematică a problematicii pe care o ridică

interpretarea și aplicarea principiilor dreptului

administrativ în România în raport cu structurile

Uniunii Europene.

În prima secțiune a acestei lucrări sunt

prezentate studii de cercetare care privesc doctrina

și practica în dreptul administrativ la nivel

national, cea de-a doua secțiune fiind rezervată

expunerii temelor si dezbaterilor privind dreptul

administrativ contemporan la nivel de relații cu

instituțiile U.E. și abordărilor acestuia prin studii

comparative la nivel global.

Licitatie

DO

Licitatie

46

In volum sunt incluse, alături de studii de

cercetare, și stenograme ale dezbaterilor pe diverse

teme. De asemenea, în dezbaterile prezentate la

finele fiecărui capitol sunt puse în discuție teme de

actualitate privind rolul și dezvoltarea, precum și

modele de bună practica în dreptul administrativ

contemporan dar și reflecții asupra modificărilor

legislative în materia alegerii și constituirii

autorităților administrației publice locale.

În context, pe parcursul fiecărui capitol sunt

examinate, în mod pertinent, de către specialiști

ai dreptului administrativ consacrați în România

aspecte relevante, conceptuale și empirice, ale

proceselor fundamentale din administrația națională,

la nivel european dar și internațional.

Sunt amplu expuse cercetări științifice privind

interpretarea unor texte constituționale ce regle -

men tează raporturile dintre Președintele României

și Guvern și consecințele practice ale absenței

unei concepții unitare în acest domeniu.

Beneficiind de aportul unei echipe științifice și

de colaboratori cu experiență, lucrarea se prezintă

ca un tot unitar de cercetări științifice de calitate,

utilă atât științelor juridice cât și administrative.

Mircea Voinea


Licitatie

DO

Licitatie

47

V. REMEMBER

ACTIVITĂȚI PROPRII SAU Î� COLABORARE

5-9 ianuarie 2010 Dezbatere cu tema „Consolidarea societății democratice și drepturile

omului”, organizată de Institutul Român pentru Drepturile Omului în

parteneriat cu Asociația pentru Națiunile Unite din România.

6-9 ianuarie 2010 Lansarea volumului “Statutul juridic al refugiaților” și prezentarea

lucrărilor editate sub egida Institutului Român pentru Drepturile Omului.

13-15 ianuarie 2010 Masa rotundă cu tema „Protecția persoanelor cu handicap”, organizată de

Institutul Român pentru Drepturile Omului în colaborare cu Asociația

Nevăzătorilor din România filiala Bistrița Năsăud.

13-16 ianuarie 2010 Activități de formare în domeniul drepturilor omului organizate de

Institutul Român pentru Drepturile Omului în colaborare cu Casa

Corpului Didactic Cluj Napoca.

18-20 ianuarie 2010 Dezbatere cu tema „Asistența religioasă ca dimensiune moral-creștină a

libertății și suport recuperativ în reinserția socială a persoanelor private

de libertate” organizată de Institutul Român pentru Drepturile Omului în

parteneriat cu Mitropolia Moldovei și Bucovinei și Universitatea

„Al.I.Cuza”din Iași.

20-23 ianuarie 2010 Întâlnire privind introducerea unor programe educaționale pentru

prevenirea genocidului, organizată cu ocazia Zilei internaționale a

comemorării victimelor Holocaustului de Institutul Român pentru

Drepturile Omului în parteneriat cu Casa Corpului Didactic Cluj.

22-23 ianuarie 2010 Prezentarea în cadrul Universității „Andrei Șaguna”, Facultatea de Drept

a „Raportului Institutului Român pentru Drepturile Omului privind

drepturile omului.

22-24 ianuarie 2010 Masa rotundă cu tema „Respectarea drepturilor persoanelor cu handicap

în România”, organizată de Institutul Român pentru Drepturile Omului

în parteneriat cu Clubul de la Cheia și Direcția de asistență socială

Bistrița.

25-27 ianuarie 2010 Masa rotundă cu tema „Religia, disciplină în învățământul românesc și

dialogul între culturi și civilizații”, organizată de Institutul Român pentru

Drepturile Omului în colaborare cu Universitatea „Al.I.Cuza” și Catedra

UNESCO pentru drepturile omului, democrație, pace și toleranță.


Licitatie

DO

Licitatie

48

26 ianuarie 2010 Inaugurarea manifestărilor consacrate celebrării Zilei internaționale a

alegerilor prin organizarea unei întâlniri cu tema „Sunt major, votez!” cu

tinerii alegători ai Liceului Pedagogic din Galați de către Autoritatea

Electorală Permanentă în parteneriat cu Institutul Român pentru

Drepturile Omului și sprijinul Inspectoratului Școlar Județean Galați

28 ianuarie 2010 Întâlnire, cu tinerii alegători ai Colegiului German Goethe din București,

cu tema „Sunt major, votez!”, organizată de Autoritatea Electorală

Permanentă în parteneriat cu Institutul Român pentru Drepturile Omului.

28 ianuarie 2010 Întâlnire, cu tinerii alegători ai Liceului Gheorghe Șincai din Cluj, cu

tema „Sunt major, votez!”, organizată de Autoritatea Electorală

Permanentă în parteneriat cu Institutul Român pentru Drepturile Omului

la Liceul Pedagogic din Galați și Casa Corpului Didactic Cluj.

4 februarie 2010 Dezbatere cu tema „Implicarea tinerilor în derularea procesului

electoral”, organizată de Autoritatea Electorală Permanentă în parteneriat

cu Institutul Român pentru Drepturile Omului cu ocazia Zilei

internaționale a alegerilor.

4-6 februarie 2010 Activități de formare în domeniul drepturilor omului privind educația

civică, organizate de Asociația de Educație Civică filiala Cluj în

parteneriat cu Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului și

Institutul Român pentru Drepturile Omului.

9-12 februarie 2010 Dezbatere cu tema „Practici pozitive în promovarea cetățenilor de etnie

romă în procesul integrării în societate”, organizată de Institutul Român

pentru Drepturile Omului în colaborare cu Asociația pentru Națiunile

Unite din România și Catedra UNESCO pentru drepturile omului,

democrație, pace și toleranță.

11-12 februarie 2010 Manifestări consacrate finalizării celei de-a IV-a ediții a Concursului

național de artă plastică și creație literară consacrat drepturilor copilului

cu tema „Imagini din copilăria mea”, organizate de Școala generală

„Constantin Brâncoveanu” din Slatina și Institutul Român pentru

Drepturile Omului.

11-12 februarie 2010 Activități de formare, în domeniul drepturilor omului în general și ale

copilului în mod special, a consilierilor educativi din zona Luduș,

organizate de Comisia metodică a consilierilor educaționali Mureș în

colaborare cu Institutul Român pentru Drepturile Omului.

12-13 februarie 2010 Dezbatere privind reforma Curții Europene a Drepturilor Omului

abordată în cadrul Conferinței de la Interlaken.

16-18 februarie 2010 Dezbatere cu tema „Legiferarea emancipării țiganilor în România”,

organizată de Institutul Român pentru Drepturile Omului în colaborare cu

Mitropolia Moldovei și Bucovinei și Universitatea „Al.I.Cuza”– Iași.


Licitatie

DO

Licitatie

49

17-19 februarie 2010 Activități de finalizare a Proiectului cu tema „Copiii și drepturile lor.

Existăm. Ascultați-ne!”, organizate de Inspectoratul Școlar Județean

Bistrița-Năsăud în colaborare cu Liceul cu program sportiv Bistrița și

Institutul Român pentru Drepturile Omului.

18 februarie 2010 Dezbatere cu tema „Eradicarea sărăciei și integrarea socială”, organizată

de Institutul Român pentru Drepturile Omului cu ocazia Zilei mondiale

a justiției sociale.

18-20 februarie 2010 Masa rotundă cu tema „Romii în raport cu instituțiile Uniunii Europene”,

organizată de Institutul Român pentru Drepturile Omului în parteneriat

cu Asociația pentru Națiunile Unite din România și Clubul de la Cheia cu

ocazia împlinirii a 154 de ani de la dezrobirea romilor.

22-25 februarie 2010 Activități de inaugurare a Campaniei de luptă împotriva discriminării în

muncă organizate de Institutul Român pentru Drepturile Omului în

colaborare cu Catedra UNESCO pentru drepturile omului, democrație,

pace și toleranță.

24-26 februarie 2010 Dezbatere privind educația pentru drepturile omului în general și ale

copilului în mod special, organizată de Centrul de documentare și

informare și Grupul Școlar „Radu Petrescu” din Prundu Bârgăului în

colaborare cu Institutul Român pentru Drepturile Omului.

27februarie-3martie 2010 Activități de informare, formare și documentare în cadrul Catedrei

UNESCO pentru drepturile omului, democrație, pace și toleranță.

3-5 martie 2010 Dezbatere cu tema „Asigurarea egalității de șanse între femei și bărbați

în Uniunea Europeană”, organizată de Institutul Român pentru Drepturile

Omului în parteneriat cu Universitatea „Babeș Bolyai” Cluj– Napoca cu

ocazia Zilei internaționale a femeii.

8 martie 2010 Masă rotundă cu titlul ”Progresul poate fi realizat doar prin drepturi egale,

șanse egale”, organizată de Institutul Român pentru Drepturile Omului în

colaborare cu Asociația pentru Națiunile Unite din România, Clubul de

la Cheia, Asociația Română pentru Drepturile Femeii și IDEF.

11-14 martie 2010 Masa rotundă cu tema „Prevenirea și sancționarea tuturor formelor de

discriminare”, organizată de Institutul Român pentru Drepturile Omului

în colaborare cu Casa Corpului Didactic Iași.

13-17 martie 2010 Seminar cu tema „Aplicarea principiului egalității de șanse pentru

persoane cu handicap”, organizat de Institutul Român pentru Drepturile

Omului în parteneriat cu Direcția de Asistență Socială Bistrița.

15-17 martie 2010 Dezbatere cu tema „Drepturile religioase ale elevilor și studenților în

sistemul de învățământ public”, organizată de Institutul Român pentru

Drepturile Omului în colaborare cu Mitropolia Moldovei și Bucovinei.


Licitatie

DO

Licitatie

50

17-19 martie 2010 Dezbatere cu tema „Asistența socială și educația pentru drepturile

omului”, organizată de Universitatea „Babeș-Bolyai”, Facultatea de

Sociologie și Asistență Socială în colaborare cu Ministerul Educației,

Cercetării, Tineretului și Sportului și Institutul Român pentru Drepturile

Omului.

19-21 martie 2010 Masă rotundă cu tema „Protecția juridică și educația împotriva

discriminării rasiale, xenofobiei și intoleranței”, organizată de Institutul

Român pentru Drepturile Omului în colaborare cu Asociația Clubul de la

Cheia.

21 martie 2010 Simpozion cu tema „Dreptul la un mediu sănătos și stabil”, organizat cu

ocazia Zilei Pământului de Institutul Român pentru Drepturile Omului

în parteneriat cu Asociația Româna pentru un Mediu Sănătos și Asociația

Clubul de la Cheia.

24-26 martie 2010 Masă rotundă cu tema „Drepturile omului la un mediu sănătos și stabil”,

organizată de Institutul Român pentru Drepturile Omului în colaborare cu

Casa Corpului Didactic Mureș cu ocazia Zilei Pământului.

24-26 martie 2010 Dezbatere cu tema „Să lucrăm împreună pentru sănătate”, organizată în

cadrul seriei de evenimente consacrate Zilei internaționale a sănătății de

Institutul Român pentru Drepturile Omului în colaborare cu Asociația

Clubul de la Cheia „Victor Dan Zlătescu” Casa Corpului Didactic Mureș

cu ocazia Zilei Pământului.

31martie– 2 aprilie 2010 Monitorizarea organizării expozițiilor județene din cadrul Concursului

național de creativitate didactică în domeniul materialelor auxiliare

destinate educației pentru drepturile omului, democrație și o cultură a

păcii în învățământul preuniversitar, organizată de Institutul Român

pentru Drepturile Omului în parteneriat cu Ministerul Educației,

Cercetării, Tineretului și Sportului.


Licitatie

DO

Licitatie

51

PARTICIPĂRI LA ALTE MA�IFESTĂRI

7 ianuarie 2010 Masă rotundă cu tema „Summit-ul ONU de la Copenhaga și problema

schimbărilor climatice un compromis dezamăgitor”, organizată de

Fundația Europeană Titulescu, Centrul de Studii Strategice.

12 ianuarie 2010 Masă rotundă prilejuită de lansarea volumului „Istoria civilizației

românești”, organizată de Fundația Europeană Titulescu,Centrul de Studii

Strategice.

19 ianuarie 2010 Conferința de deschidere a proiectului cu tema „Asistență tehnică pentru

consolidarea capacității de management a Consiliului Superior al

Magistraturii în domeniul resurselor umane din aparatul tehnic

administrativ propriu și din sistemul judiciar din România”, organizată de

Consiliul Superior al Magistraturii.

26 ianuarie 2010 Întâlnirea Comitetului Național de Bioetică al CNR UNESCO organizată

de Comisia Națională a României pentru UNESCO.

27 ianuarie 2010 Încheierea săptămânii de acțiune împotriva violenței din cadrul

proiectului „Pași către nonviolență” prin organizarea de către școala

nr.190 „Marcela Peneș” a acțiunii cu tema „Să învățăm să fim toleranți”.

3 februarie 2010 Masă rotundă prilejuită de lansarea volumului „România și lumea la

confluența secolelor XX și XXI”, organizată de Fundația Europeană

Titulescu, Centrul de Studii Strategice.

15 februarie 2010 Conferința de deschidere a proiectului de înfrățire instituțională cu tema

„Consolidarea eficienței inspecției judiciare din România”, organizată de

Consiliul Superior al Magistraturii în parteneriat cu Consiliul General al

Puterii Judiciare din Spania.

18 februarie 2010 Masa rotundă cu tema „Romii-Lumini și umbre”, organizată de Comisia

pentru drepturile omului, culte și problemele minorităților naționale din

Camera Deputaților împreună cu Partida Romilor „Pro-Europa” și

Agenția Națională pentru Romi cu prilejul comemorării „Zilei

Dezrobirii”.

18-22 februarie 2010 Dezbatere cu tema „Protecția juridică a drepturilor omului”, organizată

de Universitatea de Vest din Timișoara cu ocazia împlinirii a 154 de ani

de la dezrobirea romilor.

19 februarie 2010 Conferința cu tema „Teroare, demnitate și instrumentalizarea vieții

umane”, organizată de Școala Națională de Studii Politice și

Administrative, Facultatea de Administrație Publică.


Licitatie

52

Licitatie

DO

21-26 februarie 2010 Seminar privind dreptul european al muncii cu tema „Înfruntând

provocările Europei Sociale”, organizat de Institutul pentru Dreptul

Muncii-Universitatea Catolică Leuven, Catedra „Jean Monnet” de

Dreptul Muncii-Universitatea Tilburg și Institutul Reflect.

24 februarie 2010 Conferința de prezentare a proiectului de înfrățire instituțională cu tema

„Creșterea eficienței sistemului de evaluare a activității profesionale a

magistraților”, organizată de Consiliul Superior al Magistraturii în

parteneriat cu Consiliul Superior al Magistraturii din Italia.

25 februarie 2010 Întâlnire de lucru cu experții germani implicați în implementarea

proiectului de înfrățire instituțională pe termen scurt cu tema „Sprijin în

vederea stabilirii unui mecanism național de prevenire pentru o mai bună

promovare și protecție a drepturilor omului în locurile de detenție”,

organizată de Ministerul de Justiție în parteneriat cu Fundația Germană

pentru Cooperare Juridică Internațională.

4 martie 2010 Întâlnire de lucru privind organizarea reuniunii aniversare privind

împlinirea a 35 de ani de la adoptarea Actului Final de la Helsinki–

1 august 1975, în cadrul Conferinței pentru Securitate și Cooperare în

Europa, organizată de Ministerul afacerilor Externe.

4 martie 2010 Conferința cu tema „Nicolae Titulescu și dictaturile din România”,

organizată de Fundația Europeană Titulescu,Centrul de Studii Strategice.

8-12 martie 2010 Întâlnire cu experții italieni în cadrul proiectului de înfrățire instituțională

cu tema „Creșterea eficienței sistemului de evaluare a activității

profesionale a magistraților”, organizată de Consiliul Superior al

Magistraturii în parteneriat cu Consiliul Superior al Magistraturii din

Italia.

10-12 martie 2010 Reuniunea studenților și cadrelor didactice de la Universitatea „1

Decembrie 1918”, Facultatea de Asistență Socială, cu tema „Problema

asistenței sociale și educația pentru drepturile omului a celor asistați”.

11 martie 2010 Conferința cu tema “Mistica naționalismului și naționalismul mistic în

gândirea românească interbelică”, organizată de Fundația Europeană

Titulescu, Centrul de Studii Strategice.

12 martie 2010 Lansarea volumului „Culegere de Jurisprudență CEDO – cauze recente

împotriva României, vol.I editată de Institutul European din România.

17 martie 2010 Conferința cu tema „Lansare Studii de Strategii și Politici – SPOS 2009”,

organizată de Institutul European din România.


Licitatie

DO

Licitatie

53

19 martie 2010 Inaugurarea Centrului de Perfecționare a Magistraților de la Girov,

județul Timiș. Cu prilejul acestei manifestări, organizată de Consiliul

Superior al Magistraturii și Institutul Național al Magistraturii s-a

subliniat importanța Centrului pentru asigurarea pregătirii profesionale a

magistraților români la standardele europene.

22-24 martie 2010 Reuniunea grupului european al instituțiilor naționale pentru drepturile

omului.

22-23 martie 2010 Masă rotundă, organizată de Ministerul Justiției în parteneriat cu Fundația

Germană pentru Cooperare Juridică Internațională privind implementarea

proiectului de înfrățire instituțională asupra aspectelor referitoare la

înființarea și buna funcționare a unor mecanisme naționale de prevenire

a torturii și a pedepselor ori tratamentelor inumane sau degradante care

ar putea fi aplicate persoanelor private de libertate în locurile de detenție

în conformitate cu obligația asumată de statul român prin ratificarea

Protocolului opțional la Convenția împotriva torturii și a altor pedepse ori

tratamente cu cruzime, inumane sau degradante, adoptate la New York la

10 decembrie 1984.

23 martie 2010 Conferința cu tema „Aspecte recente ale cazuisticii Curții Europene a

Drepturilor Omului în materia dreptului la un proces echitabil”,

organizată de Consiliul Superior al Magistraturii în parteneriat cu

Ministerul Afacerilor Externe.

25 martie 2010 Masă rotundă cu tema „Frontiera răsăriteană a Uniunii Europene”,

organizată de Fundația Europeană Titulescu, Centrul de Studii Strategice.

26 martie 2010 Manifestări consacrate aniversării a 20 de ani de la înființarea Asociației

pentru Apărarea Drepturilor Omului în România – Comitetul Helsinki

(APADOR-CH).

26 martie 2010 Conferința cu tema „The European Union’s legislature: striking the right

balance between the EU and the national level”, organizată de Școala

Națională de Studii Politice și Administrative, Facultatea de

Administrație Publică și Organizația de Drept Public European – EPLO

reprezentanța la București în cadrul ciclului de conferințe „Dialogurile

EPLO la SNSPA”.

31 martie 2010 Lansarea Enciclopediei Juridice Online de Dreptul Muncii, bibliotecă

organizată în scopul ușurării activității și facilitării comunicării cu

specialiștii în domeniu.


Licitatie

DO

Licitatie

54

183502165 drepturile-omului

Documents