2. egt cap 1
DESCRIPTION
bTRANSCRIPT
ECONOMIA ÎNTREPRINDERII
CONF UNIV DR. GOLEA POMPILIU
FACULTATEA DE MANAGEMENT TURISTIC ŞI COMERCIAL - BUCURESTI
ANUL II
CAP 1. ELEMENTE INTRODUCTIVE PRIVIND “ECONOMIA ŞI GESTIUNEA ÎNTREPRINDERII”
1.1.Definirea noţiunilor de economie, gestiune şi întreprindere
1.2. Relaţia gestiune-economie-întreprindere
1.3. Ipostaze ale întreprinderii
1.4. Teorii economice cu privire la întreprindere
1.1.Definirea noţiunilor de economie, gestiune şi întreprindere
Noţiunea de economie =
„economie” = cuvânt provenit din grecescul „oikonomia”, cuvânt compus din „oikos” şi „nomos” („oikos” = casă; „nomos” = ordine)
„economie” semnifică operaţia de a face ordine în casă
ansamblul activităţilor umane desfăşurate în sfera producţiei, distribuţiei şi consumului bunurilor materiale şi serviciilor (cf. DEX)
ştiinţă care se ocupă cu studiul activităţii economice a societăţii umane (cf. NODEX)
totalitatea relaţiilor de producţie dintre oameni care alcătuiesc baza societăţii într-o anumită epocă (cf. DN)
1.1.Definirea noţiunilor de economie, gestiune şi întreprindere
Noţiunea de gestiune =
cuvânt provenit din gestio (latină)
activitatea de gospodărire, administrare
administrare a bunurilor unei întreprinderi, instituţii sau persoane; răspunderea păstrării bunurilor şi a mânuirii fondurilor unei
întreprinderi, instituţii sau persoane; ansamblu de operaţii privind primirea, păstrarea şi eliberarea unor
bunuri materiale aparţinând altcuiva; totalitatea bunurilor încredinţate cuiva în vederea administrării lor
(DEX)
ansamblu de operaţii privind primirea, păstrarea şi eliberarea bunurilor materiale dintr-o întreprindere sau dintr-o instituţie (NODEX)
1.1.Definirea noţiunilor de economie, gestiune şi întreprindere
Întreprindere= celulă de bază a economiei de piaţă
“o grupare de subunităţi legale care se constituie ca o unitate organizaţională de producţie de bunuri, servicii comerciale sau servicii de interes social, care beneficiază de autonomie, mai ales pentru asigurarea resurselor sale curente” (definiţie d.p.d.v. statistic)
“… vom denumi întreprindere executarea de noi combinaţii şi, de asemenea, rezultatele sale în cadrul exploatărilor” (Schumpeter)
“locul unde se combină factorii de producţiei în vederea obţinerii unui produs pe care-l lansează pe piaţă” (F. Perroux)
1.1.Definirea noţiunilor de economie, gestiune şi întreprindere
“formă de organizare a proprietăţii care combină factorii de producţie într-o unitate productivă, în scopul producerii de bunuri sau servicii şi vânzării lor cu un profit”
“locul în care antreprenorul lucrează în comun cu funcţionarii şi cu personalul, în vederea atingerii scopurilor propuse şi pentru binele comun al poporului şi al statului” (J. Brémond, A. Gélédan, „Dicţionar economic şi social”, Editura Expert, Bucureşti, 1995)
1.1.Definirea noţiunilor de economie, gestiune şi întreprindere
locul unde se realizează produse, unde sunt finalizate investiţiile, repartizate veniturile, exportate produsele, unde se crează locuri de muncă, unde oamenii îşi manifestă energiile creatoare şi îşi dezvoltă personalitatea
o formă de organizare umană, autonomă, ce dispune de resurse umane, financiare, materiale şi informaţionale pe care le combină pe baza unor criterii de optim în scopul producerii de bunuri/servicii destinate vânzărilor pe piaţă
veriga organizatorică unde are loc fuziunea între factorii de producţie cu scopul de produce bunuri economice în structura, calitatea şi cantitatea impuse de cererea de pe piaţă şi în vederea obţinerii unui profit
agent economic activ în cadrul economiei naţionale
1.1.Definirea noţiunilor de economie, gestiune şi întreprindere
Agent economicUn actor independent al vieţii economice = un centru de
decizie pe care economistul îl apreciază ca fiind semnificativ pentru a-l izola în vederea analizei (A-L Ristea (coordonator), „Marketing. Crestomaţie de termeni şi concepte”, Editura Expert, Bucureşti, 2001, p. 13)
Agentul economic este constituit din una sau mai multe persoane fizice sau juridice
Agenţii economici sunt grupaţi în şase categorii în funcţie de rolul lor în cadrul funcţionării mecanismului de piaţă:
1. societăţile şi cvasi-societăţile nefinanciare (producători, distribuitori, intermediari etc.);
2. administraţiile publice şi private;3. instituţiile financiare (credit);4. instituţiile de asigurări;5. agenţii externi sau restul lumii, care permite măsurarea
schimburilor cu exteriorul unei economii naţionale;6. gospodăriile populaţiei. (adaptare după J. Brémond, A.
Gélédan, „Dicţionar economic şi social”, Editura Expert, Bucureşti, 1995, p. 90)
1.1.Definirea noţiunilor de economie, gestiune şi întreprindere
Deci, întreprinderea:
va fi organizată: va avea verigi de producţie, birouri, laboratoare, unităţi de cazare etc.;
fiecare clădire va fi destinată unei funcţiuni: producţie, administraţie, aprovizionare, distribuţie, comercializare etc.;
va avea drept obiect: producerea de bunuri şi/sau servicii; îşi va procura resurse materiale, umane (laboranţi, cofetari,
ospătari, vânzători, funcţionari, etc.), financiare (capital propriu, credite de la bănci) şi informaţii;
îşi va forma o cultură organizaţională care se va dezvolta astfel încât să susţină strategia firmei şi atingerea obiectivelor stabilite
1.2. Relaţia gestiune-economie-întreprindere
Economia furnizează cadrul de referinţă relativ adaptat prin:norme;normative;indicatori etc.
Abordarea conceptului de „economie” în raport de întreprindere se concentrează pe aspectele vizând:
producerea, distribuirea şi consumarea bunurilor/serviciilor.
1.2. Relaţia gestiune-economie-întreprindere
Relaţia economie-întreprindere
explicarea naturii întreprinderii şi a dezvoltării acesteia; analiza raportului de forţe între diferitele categorii de agenţi
economici implicaţi în funcţionarea unei întreprinderi; evidenţierea activităţilor şi principiilor fundamentale pe care se
întemeiază deciziile curente; studierea relaţiilor organizatorice; studierea strategiilor elaborate de întreprindere.
Relaţia gestiune-întreprindere
dirijarea organizaţiilor într-o manieră optimă astfel încât dificultăţile să fie cât mai mici posibile;
evidenţierea aspectelor caracteristice procesului de funcţionare.
1.2. Relaţia gestiune-economie-întreprindere
„Economia întreprinderii” =
studiul întreprinderii, adică al oricărei organizaţii care produce bunuri şi/sau servicii, privită prin prisma scopurilor pe care ea şi le fixează şi a mijloacelor pe care le foloseşte în vederea atingerii lor;
fotografierea modului de organizare şi funcţionare a întreprinderii
prezentarea anatomiei acesteia, fără a intra în mecanismele intime de funcţionare
““Gestiunea întreprinderii”Gestiunea întreprinderii” =
o succesiune de decizii prin care managementul se asigură că obiectivele stabilite vor fi atinse;
nu se confundă cu managementul întreprinderii
1.3. Ipostaze ale întreprinderii
întreprinderea ca organizaţie
întreprinderea ca sistem
întreprinderea ca unitate economică de producţie şi repartiţie
întreprinderea ca unitate socială
1.3. Ipostaze ale întreprinderii
Întreprinderea ca organizaţie Întreprinderea ca organizaţie
Organizaţia: este cel mai eficient model de existenţă; are un sediu şi un teritoriu precis stabilit; funcţionează pe baza reglementărilor specifice;
ansamblu de persoane care: au obiective comune, pentru a căror realizare
îşi elaborează planuri, îşi alocă resurse financiare, materiale, umane şi
informaţionale, dispune de manageri, care determină fixarea şi realizarea
obiectivelor are o anumită personalitate ce se manifestă şi prin care este
cunoscută atât în relaţiile cu membrii săi, cât şi cu alte organizaţii
1.3. Ipostaze ale întreprinderii
Întreprinderea ca organizaţieÎntreprinderea ca organizaţie
Caracteristici:
este o realitate în continuă devenire;
activităţile, diferite ca formă şi dimensiune, sunt cele care îi asigură unitatea sa socială şi economică;
este alcătuită din subsisteme interdependente, deschise faţă de mediu, adaptive şi dinamice.
1.3. Ipostaze ale întreprinderii
Întreprinderea ca sistemÎntreprinderea ca sistem
prezintă o anumită finalitate finalitatea = orientarea activităţii firmei spre patru obiective
fundamentale:
1. profit;2. supravieţuire;3. dezvoltare;4. responsabilitate socială;
prezintă o anumită barieră care o separă de mediul său specific;
asigură, în permanenţă, fluxuri materiale, financiare, informaţionale.
1.3. Ipostaze ale întreprinderii
Întreprinderea ca sistemÎntreprinderea ca sistem
Trăsături:
sistem complex;
sistem socio-economic;
sistem tehnico-material (dependenţa tehnologică dintre compartimentele firmei);
1.3. Ipostaze ale întreprinderii
Întreprinderea ca sistemÎntreprinderea ca sistem
sistem organizatorico-administrativ: întreprinderea dispune de: o structură organizatorică; un regulament de organizare şi funcţionare;
sistem dinamic (organic-adaptiv);
sistem deschis;
sistem autoreglabil (modificarea activităţii în scopul atingerii obiectivelor propuse).
1.3. Ipostaze ale întreprinderii
Întreprinderea ca unitate de producţie şi de repartiţieÎntreprinderea ca unitate de producţie şi de repartiţie
reprezintă un agent economic a cărei funcţie principală constă în producerea de bunuri şi/sau servicii destinate a fi vândute pe piaţă pentru a satisface necesităţile consumatorilor sub aspect cantitativ, calitativ şi ca nivel de preţ.
În vederea îndeplinirii acestei funcţii, întreprinderea:
poate avea în structura sa organizatorică diferite subunităţi;
are nevoie de factori de producţie pe care-i procură de pe pieţele corespunzătoare;
îşi comercializează produsele/serviciile pe piaţa bunurilor şi serviciilor;
acţionează pe două categorii de piaţă: în amonte şi în aval;
operaţiunile de vânzare-cumpărare realizate au ca efect o distribuire a veniturilor între agenţii economici din societate.
1.3. Ipostaze ale întreprinderii
Întreprinderea ca unitate socialăÎntreprinderea ca unitate socială
ca grup social, este alcătuită dintr-un ansamblu eterogen de subgrupuri şi indivizi, care se deosebesc atat prin nivelul de calificare, cultură cat şi prin finalităţile sau scopurile urmărite.
Întreprinderea este investită cu o funcţie socială deoarece în cadrul ei îşi desfăşoară activitatea un număr mare de indivizi, cu aspiraţii şi idealuri când convergente, când divergente.
Funcţia socială a întreprinderii presupune satisfacerea unui anumit număr de nevoi resimţite de salariaţi cu ocazia muncii lor: nivelul de salarizare; stabilitatea locurilor de muncă; promovarea; formarea profesională; îmbunătăţirea condiţiilor de muncă etc..
1.3. Ipostaze ale întreprinderii
Întreprinderea ca unitate socialăÎntreprinderea ca unitate socială
este un factor de mobilitate şi echilibru social; trebuie să îndeplinească următoarele funcţii:
socializare; consum productiv; refugiu şi protecţie; transmiterea cunoştinţelor şi patrimoniului; transmiterea modelelor pozitive de comportament; control social; reproducerea normelor şi valorilor.
1.4. Teorii economice cu privire la întreprindere
Firma, întreprinderea (enterprise) este formă a acţiunii umane, mai precis creaţia
întreprinzătorului (numit de el enterpriser); ea este parte integrantă a pieţei, şi trebuie integrată în teoria
generală a procesului pieţei şi formării preţurilor– teoria distribuţiei;
prezintă un tip special de contribuţie a întreprinzătorului la procesul economic de alocare a resurselor rare, funcţia sa economică ce presupune şi crearea, menţinerea în activitate sau desfiinţarea unităţilor de afaceri;
prezintă un tip special de venit aferent: profitul (el fiind un exponent al risk theory of profit).
1.4. Teorii economice cu privire la întreprindere
Teorii: teoria comportamentului centrată pe nevoia oamenilor de a coopera
în organizaţii teoria stabilirii obiectivelor organizaţionale (impactul puterii şi politicii
în stabilirea obiectivelor) teoria competiţiei perfecte (firma există pentru a combina factorii de
producţie în vederea obţinerii unui produs final) teoria preţurilor (firmele sunt funcţii de producție identice, fiecare
transformând inputuri omogene în outputuri omogene conform unor planuri tehnice cunoscute tuturor)
teorii ale firmei bazate pe costurile de tranzacţie, drepturile de proprietate, costurile de agenţie
teoriile contractuale – se bazează pe importanţa drepturilor de proprietate
teoria firmei bazată pe resurse
1.4. Teorii economice cu privire la întreprindere
Critici ale teoriilor moderne ale firmei:
că nu asumă în mod explicit o încercare de teoretizare în termeni de acţiune umană (lipseşte din firmă, companie, întreprindere, unitate de afaceri elementul intenţional uman, factorul teleologic)
pune firma în contrast cu piaţa
sunt în contradicţie cu teoria economică generală.
1.4. Teorii economice cu privire la întreprindere
Teoria antreprenoriatului şi a firmei (Hawley 1907): Funcţia economică a întreprinzătorului: teoria bazată pe risc
a profitului - profitul aferent unei iniţiative antreprenoriale nu este răsplata pentru management sau coordonare, ci pentru riscurile şi responsabilităţile pe care întreprinzătorul şi le asumă
Întreprinzător versus manager: managementul – gestiunea resurselor într-un cadru antreprenorial nu poate fi elementul central al firmei şi nici nu se poate suprapune peste activitatea antreprenorială
Întreprinzător versus inovator: piaţa nu este o arenă managerială sau a inovaţiei, ci în primul rând, este un spaţiu al antreprenoriatului, al proprietarilor care-şi asumă responsabilitatea pentru proiecte de afaceri.
1.4. Teorii economice cu privire la întreprindere
Întreprinzător versus capitalist: agentul proprietar-capitalist-întreprinzător, rolul primordial îl deţine întreprinzătorul între toate funcţiile economice. Acesta devine centrul analizei, singurul factor de producţie realmente activ; munca, pământul şi capitalul nu pot fi decât unelte în mâna întreprinzătorului. De fapt, dacă e să i se acorde combinării factorilor de producţie un rol în teoria producţiei, atunci întreprinzătorul este cel care realizează această combinare.
Întreprinzător versus asigurător: asigurarea este un cost pentru întreprinzătorul individual care se asigură. În măsura în care se asigură, îşi restrânge exercitarea funcţiei antreprenoriale, dar riscul este doar transferat asigurătorului, care devine el însuşi întreprinzător şi recipient al unui venit rezidual ne-predeterminat prin această asumare.