UNIVERSITATEA “ALEXANDRU IOAN CUZA”

FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXĂ “DUMITRU STĂNILOAE “

IAŞI

Pretinse similitudini între Yoga şi mistica isihastă

Prof. coord. : Asist. dr.. Iulian Damian

Studenta: Prodan Valentina

Secţia: Didactică

Anul:II

2014

Cuprins

Introducere........................................................................................................................................3

Pretinsele similitudini........................................................................................................................4

Yoghini bizantini?..........................................................................................................................4

Paralela yoga şi tehnica isihastă..................................................................................................4

a) Recomandarea unor posturi ale corpului specifice................................................................6

b)Controlul respiraţiei................................................................................................................7

c) Concentrarea atenției într-un anumit punct şi rugăciunea....................................................8

Concluzii..........................................................................................................................................10

Bibliografie......................................................................................................................................11

~ 2 ~

Introducere

Perioada contemporană este o perioadă de mari confuzii spirituale deoarece omul

fiind o fiinţa spirituală, va căuta mereu pe acel Cineva la care sa tindă, întotdeauna va dori

să atingă perfecţiunea, acea stare de mulţumire şi împlinire, o stare de desăvârşire

neschimbabilă. De aceea se presupune că fiecare religie este un drum care duce la același

scop, al desăvârşirii.

Este numită o perioadă de confuzii spirituale deoarece, o singura religie posibil sa fi

existat la începuturile vieţii omului pe pământ, dar din cauza faptului că omul dorind mai

mult să-şi satisfacă propriile plăceri, a sărit peste acele mici reguli ale “religiei primare” ce

ar fi ţinut totul într-o armonie şi şi-a inventat propria credinţă, după propriile gusturi(spre

satisfacerea propriilor plăceri). Iar în timp dându-şi seama că acele pofte nu aduc o stare de

linişte şi că nu pot ieşi la lumină, încearcă din nou să caute pe acel Cineva şi de astă dată

fie cad într-un haos mai greoi şi mai sofisticat (pleacă în sânul altei religii, sau amestecă

idei din diferite religii rezultând un sincretism ce ar presupune «adevarata cale »)care duce

tot la întuneric ; fie se intorc la lumină, la “prima religie”(la creştinism, la Dumnezeu).

În cele ce urmează voi prezenta câteva elemente legate de această confuzie

spirituală manifestată în ziua de astăzi şi anume despre faptul că unii teologi,istorici şi

fenomenologi după câteva cercetări au încercat să aducă argumente că între spiritualitatea

creştină răsăriteană şi cea hindusă a Orientului ar exista anumite convergenţe. Dar voi

încerca totodată să aduc argumente şi despre faptul ca ele au scopuri finale diferite

~ 3 ~

Pretinsele similitudini

În aceasta privinţă, părintele Nicolae Achimescu identifică două direcții în care se

profilează cercetările în ceea ce privește pretinsele similitudini între isihasmul creștin care

are în centru rugăciunea inimii și între spiritualitatea indiană care are în centru tehnica de

meditație, yoga. Aceste două direcții se bazează pe cercetări istorice și respectiv,

fenomenologice.1

Yoghini bizantini?

Din perspectiva istorică se pare că există unii cercetători ce suţin că legăturile dintre

spiritualitatea indo-buddhistă și cea elenistă -timpuriu creștină ar fi condus la un amestec

de diferite elemente ale celei dintâi în spiritualitatea Bisericii răsăritene.

Dintre aceștia cei mai renumiți sunt: E. Benz, E. Seeberg, Ed. Zeller, E. Brehier, H.

R. Schlette, R. C. Zaehner, H. Guntzer, E. Schure, S. Levy , etc.

Astfel, Alexandria se pare ca fost locul unde s-a realizat un contact nemijlocit cu

India. Aici s-a consemnat prezența unor asceți din India. Mai mult, convingerea acestor

cercetători este întărită de faptul că Panten, întemeietorul școlii teologice din Alexandria a

mers în India, din motive misionare, dar și de faptul că  filosoful neoplatonic Ammonius

Saccas, profesorul lui Origen și al lui Plotin, susține învățătura cu rezonanță indiană despre

reîncarnare.Alți cercetători sunt de parere că Ammonius era chiar un membru al dinastiei

Sakya din India.

Paralela yoga şi tehnica isihastă

Cea de a doua direcție, fenomenologică, încearcă să accentueze așa-numitele

convergențe între cele două spiritualități cu privire la calea mistică spre desăvârșirea

omului prin meditația de tip yoga și, respectiv prin ”rugăciunea inimii”, și la unirea mistică

cu Absolutul, respectiv cu Dumnezeul creștin.2

Spiritualitatea indiană învață că omul își realizează singur mântuirea în această

viață de pe pământ.Astfel, pentru ei nu există un sfarsit, înțeles în sensul nostru creștin, ci o

1 N.Achimescu, Religii în dialog, Ed. Trinitas, Iași, 2006, p.168;2 Ibidem, p. 170-171;

~ 4 ~

eliberare cu caracter eshatologic, care presupune dizolvarea omului într-un absolut

impersonal. 3

Practicile yoga nu pot fi înţelese dacă nu se ţine cont de doctrina Samkhya-Yoga,

care admite instaurarea unui nou univers construit prin propriile eforturi ale yoghinului,

după o experienţă ultimă, ca rezultat al meditaţiei ce conduce la eliberarea de durerea

existenţei.

Yoga admite posibilitatea a trei experienţe ce se deosebesc structural şi calitativ

între ele: experienţa senzorială, considerată falsă şi iluzorie, experienţa cotidiană-umană, şi

experienţa ultimă, obţinută prin samādhi.

Suprimarea experienţei umane nu reprezintă o sarcină facilă, chiar şi pentru tehnica

yoga, întru cât obstacolul principal nu îl reprezintă trupul, cu funcţiile sale, ci

subconştientul sau „setea de viaţă”. Yoghinul are de luptat cu partea fluidă, subconştientă a

minţii. Însă ascensiunea practică, prin purificări, renunţări şi meditaţii, nu poate începe

înaintea unei cunoaşteri teoretice.

Din această perspectivă, trebuie observat faptul că asceza creştină, spre deosebire

de tehnicile ascetice yoghine, nu este o tehnică artificială şi unilaterală ci una care produce

prin ea însăşi trăire mistică, o unire a omului cu Dumnezeu, care este real și personal,

cunoaște de asemenea un drum pe care creștinul trebuie să îl urmeze.

Asceza orientală, prin faptul că utilizează procedee fizice, tinde să promoveze un

anumit tip de egoism spiritual. Astfel, yoghinul este suficient sieşi, pentru că are în posesia

sa toate mijloacele care îl pot conduce la samāndhi şi depinde numai de un anumit

antrenament şi o anumită tehnică pentru a le scoate în evidenţă.

Dar Sfinții Parinți și Tradiția Ortodoxă învață că mântuirea se realizează aici și

acum, dar aceasta  nu o poate face omul singur, ci conlucrând cu harul lui Dumnezeu.

Drumul spre unirea cu Dumnezeu începe cu rugăciunea personală a creștinului, rugăciune

care trebuie să devină necontenită și neîntreruptă, precum respirația sau bătăile inimii.

Pentru aceasta este necesară o adevărată măiestrie, o adevărată arta pe care monahii, în

special, o dobândesc după multe eforturi și osteneli, rugăciunea fiind cea care îi scapă de

acțiunea patimilor și a gândurilor rele. 4

3 N. Achimescu, Yoga, încercare de răspuns critic din perspectiva misticii isihaste, în S.T., anul XLVI, nr. 1-3, ianuarie-aprilie, 1994, pp. 101-102.4 Ierod. P.Cleopa, Arhim. M. Dobzeu, Rugăciunea lui Iisus, Unirea minții cu inima și a omului cu Dumnezeu, Ed. Agaton, Făgăraș, 2002, p. 17;

~ 5 ~

Pentru creştini, asceza reprezintă urcuşul care duce spre vârful vieţii religioase mistice. La

starea de desăvârşire şi de unire mistică cu Dumnezeu nu se poate ajunge decât prin eforturi

ascetice, iar asceza ce nu tinde spre desăvârşire, apare ca un lucru fără scop.5

Presupusele convergențe între cele două spiritualități în ceea ce priveşte calea

mistică spre desăvârșirea omului se referă la următoarele tehnici:

a)recomandarea unor posturi ale corpului specifice;

b)controlul respiraţiei;

c) concentrarea atenției pe un anumit punct şi rugăciunea.

a) Recomandarea unor posturi ale corpului specifice

Postura corpului are un rol important atât în exercitiile yoghine cât și în cele

isihaste şi într-o oarecare masura este luată drept o asemănare. Dar, privită în amănunt,

poziția corpului se diferenţiază mult în cele două practici.

Āsana, din practica yoghină, reprezintă primul pas concret făcut în vederea

desfiinţării modalităţilor existenţei umane şi marchează transcederea condiţiei umane, prin

faptul că poziţia corpului imită o altă condiţie decât cea umană. De altfel, yoghinii nu

concep aceste poziții ale trupului ca pe o pregătire specială pentru dedicarea și pregătirea

ascetului față de Dumnezeu sau pentru rugăciune, după cum se întâmplă în rugăciunea

minții, ci ca pe o treaptă premergătoare neutralizării conștiinței eului și lumii6.

Astfel, în tehnica yoga mâinile se întind cu degetele închise, astfel încât energia

yoghinului să se întoarcă în sine, ceea ce indica absența oricărei relații interpersonale și

amprenta unui individualism absolut, pe când în practica isihasta, mâinile se întind

deschise spre implorare, denotand o relație personală, directa a creștinului cu Dumnezeu.

În practica yoga spatele rămâne drept, imobil, fruntea ridicată semeț, omul sprijinindu-se

pe propria persoana, în timp ce în creștinism mijlocul omului se îndoaie, genunchii ating

pământul, întregul om se înclină, iar uneori atinge cu capul pământul în semn de smerenie

și de recunoaștere a stării sale și deci implicit a ajutorului de care are nevoie din partea lui

Dumnezeu.

5 V.Pop, Yoga și Isihasmul, București, Editura Lidia, 2003, p. 159.6 N. Achimescu, op.cit,.Iași, 2006, p. 178.

~ 6 ~

b)Controlul respiraţiei

Cea de-a doua treaptă importantă pentru meditația yoghinică și cea isihastă o

constituie disciplinarea respirației, care este cunoscută în yoga sub denumirea de

pranayama. Respirația este un act care condiționează viața totală a ființei, care face

posibilă gândirea. Gândirea fiind legată de respirație poate face din aceasta un act

conștient.

Astfel, și inima datorită aerului inspirat și expirat întreține cugetarea, iar cugetarea

la rândul ei poate face respirația conștientă. Cugetarea devine conștientă de respirație ca o

condiție a vieții totale a subiectului ei și de faptul că ea trebuie să o sfințească pe aceasta și

să se sfințească pe ea însăși prin pomenirea numelui lui Dumnezeu. De aceea inima celui

ce se roagă neîncetat va deveni transparentă pentru Dumnezeu, sau loc al lui Dumnezeu.7

În acest context, concentrarea asupra respirației are ca efect, în primă fază, atât în

meditația yoga cât și în rugăciunea lui Iisus, un negrăit sentiment de bucurie și armonie

interioară, un fel de nivelare a tuturor disproporționalităților și de eliminare a disfuncțiilor

fiziologice. Dar cu toate acestea, în contrast cu cel ce practică rugăciunea inimii, pentru

pentru yoghin înfrânarea respirației reprezintă un pas mai departe spre stări de conştiinţă

care sunt inaccesibile în starea de veghe şi, în special, stările de conştiinţă ce caracterizează

somnul Respiraţia trebuie să fie ritmată în aşa fel încât să fie ajunga la o suspendare totala

a gandirii. 8

În schimb, dacă studiem cu atenţie metodele rugăciunii lui Iisus, vom observa că la

rugăciunea curată nu se ajunge instantaneu, prin întrebuinţarea de către oricine şi oricând a

unor metode fiziologice, ci ea este încoronarea unor eforturi îndelungate de purificare de

patimi şi de gânduri. Astfel, numai după ce a fost obţinută o conştiinţă curată faţă de

Dumnezeu, faţă de oameni şi faţă de lucrurile lumii, se poate folosi o anumită metodă

pentru a dobândi rugăciunea curată.

În sens isihast, aceste metode nu sunt considerate de asceţi neapărat necesare, ci

doar mijloace auxiliare pentru cei care nu sunt deprinşi să îşi adune „mintea în inimă” şi să

rostească continuu cuvintele rugăciunii lui Iisus. Prin urmare, rolul respiraţiei este de a da o

ritmicitate atenţiei şi rostirii rugăciunii. În timpul practicării acestei metode, nu este vorba

7 Filocalia, traducere şi note de Pr. Prof. Dumitru Staniloae, Editura IBMBOR,București,1977,p.288N. Achimescu, op.cit., Iași, 2006, p. 180

~ 7 ~

despre rugăciunea minţii unită cu inima, ci doar rugăciunea de început în numele lui Iisus.

Ea devine rugăciune curată când nu mai este nevoie de cuvinte şi de metode, ci mintea

împreună cu inima sunt preocupate permanent de ea.

Există în tehnica yoghină o stare de desăvârşire numită Nirvana,în sens literar

înseamnă „a nu mai respira”9. De asemenea şi în spiritualitatea creștină se vorbește uneori

de o oprire a respirației în fața lui Dumnezeu, dar aici este vorba despre o reținere a

respirației în fața lui Dumnezeu, și nicidecum de un fel de a nu mai respira în Dumnezeu,

de a nu mai trăi după învățătura Sa și în comuniune cu El.

c) Concentrarea aten iei într-un anumit punct şi rugăciuneaț

O altă similitudine între cele două practici poate consta în concentrarea sau fixarea

atenţiei asupra unui punct.

Dacă această treaptă superioară a practicii yoga implică o fixare a obiectului în

minte, în mod static şi deconectarea de la lumea exterioară, până în momentul în care își

suspendă activitatea  și rămâne doar conștiință pură, concentrarea isihastului are în vedere

sporirea atenției privind concentrarea minții în inimă.Ca să fie concentrată mintea în inimă

trebuie să fie statornicită și atenția în inimă pentru a-L vedea în chip negrăit pe Dumnezeu

Cel nevăzut. Este vorba de o stare mentală dinamică ce implică paza minții și a inimii de

mișcări rele.

Mulți cercetărori care susțin că postul creștin, tăcerea, izolarea călugărilor,

suspendarea periodică a capacității de gândire din rugăciunea inimii ar fi și ele o

pratyahara10.

În spiritualitatea orientală procesul cosmic se derulează ca unul care fuge de

Dumnezeu. De aceea, prin susupendarea simțurilor, yoghinul încearcă să intercepteze în

interior această mișcare deifugală și să anuleze procesul cosmic. În spiritualitatea creștină

ascetul se izolează de lume, renunță la simțurile proprii dar nu pentru a-și nimici conștiința,

ci pentru a-L regăsi pe Dumnezeu, pentru a putea reintra în comnuniune cu El.

Yoghinii, în tehnica de concentrare şi meditaţie folosesc o silabă scurtă, care se repetă

neîncetat numită mantra. Aceasta repetare continuă a mantrei însemna trecerea în universul

izolării şi al necondiţionalului, la experiența unei lumini interioare, a unei călduri, lucru

despre amintesc și Sfinții Părinți referitor la experiențele lor.

9 Ibidem.10 Ibidem, p. 181-182

~ 8 ~

Pentru yoghinii, care folosesc adesea concentrarea asupra unui punct sau sunet, meditația

reprezintă un monolog impersonal în propria concentrare,o experiență a nimicirii, a

depersonalizării, a anulării propriului eu, a propriei conștiințe, și nu ca în tradiţia isihastă, un

dialog persoanal între om şi Dumnezeu, prin ridicarea omului spre Dumnezeu prin Hristos.

Acest dialog divino-uman subliniază mai puţin stricăciunea naturii umane prin păcat, decât

înnoirea sa în Hristos şi participarea la o viaţă duhovnicească. Astfel, ca exerciţiu de înduhovnicire

a omului, rugăciunea este mai mult decât un ajutor, ea este mijlocul prin excelenţă al mântuirii

noastre11.

În rugăciunea  inimii nu se găsește nimic legat de o astfel de stare de depersonalizare care

să îl facă pe om să se dizolve în contemplarea unui dumnezeu impersonal. În spiritualitatea

ortodoxă tocmai întâlnirea cu un Dumnezeu personal constituie această experință de

necuprins în cuvinte omenești.

În rugăciunea isihastă inima nu devine un loc al nimicului, un loc în care misticul

își nimicește propriul eu, pentru ca să devină el însuși nimic, ci devine locul în care îl

întâlnește pe Hristos, locul care Îl primește în mod real pe Hristos al Cărui nume îl invocă.

Dacă în meditația yoghină omul se golește sub toate aspectele, devenind un vacuum,

misticul ortodox se golește pentru a se umple de Dumnezeu, pentru a se unui cu

Dumnezeu. De aceea și Sfântul Apostol Pavel  afirmă că „Nu mai trăiesc eu, ci Hristos

trăiește în mine” (Galateni 2, 20).12

Concluzii

11 V.Pop, op.cit., București, 2003, p. 165;12 N. Achimescu, op.cit., Iași, 2006, p.186-187

~ 9 ~

Toate aceste părute similitudini între cele două practici,  yoga și isihasm, sunt doar

de ordin tehnic, între ele existând mari diferențe în ceea ce privește sensul, scopul si

finalitatea lor. Așadar, atât yoga cât și isihasmul în aparență, par să aibă cateva elemente

comune. Această aparență este dată de meditație care apare ca un mijloc de comunicare cu

Dumnezeu. Cu toate acestea meditația yoga rămâne doar la o exteriorizare prin expansiune

a câmpului conștiinței, la o exteriorizare care să dea senzația că ești peste tot în Univers, că

ființa ta intră în rezonanță cu Marele Univers, cu însăși divinitatea; divinitate care însă

rămâne necunoscută, pentru că este impersonală. Iar in ceea ce priveste traditia crestina ,

isihastul prin aceasta tehnica reuseste sa treaca de propria persoana si ajunge la o

cumuniune cu un Dumnezeu real si personal, nu o stare de golire ci de umplere cu harul

Duhului Sfant.

De asemenea nu este nevoie sa spunem acest lucru dar, în sine, o dovadă de

influență directă nu există între cele două practici.Practica rugăciunii singulare se află într-

o mare varietate, atât la creştini cât și necreștini. 

În concluzie aceste tehnici ascetice ar fi putut apărea spontan în grupuri separate, cu

totul independente unele de altele. Și nu este surprinzător că mulți dintre cei care folosesc

rugăciunea le este util sa lege aceasta repetiție cu ritmul respirației lor. O astfel de idee ar

putea avea loc cu ușurință la diferite persoane fără ca ele sa fie conștienti de existenţă

celorlalţi.

~ 10 ~

Bibliografie

1. Filocalia, traducere şi note de Pr. Prof. Dumitru Staniloae, Editura IBMBOR,Bucureşti,1977

2. Ierodiacon, Cleopa, Paraschiv, Arhimandrit Mina Dobzeu, Rugăciunea lui Iisus, Unirea minții cu inima și a omului cu Dumnezeu, Ed. Agaton, Făgăraș, 2002

3. Pr. Lect. Dr. Achimescu, Nicolae , Religii în dialog, Ed. Trinitas, Iași, 20064. Pr. Lect. Dr. Achimescu, Nicolae, Yoga, încercare de răspuns critic din perspectiva

misticii isihaste, în S.T., anul XLVI, nr. 1-3, ianuarie-aprilie, 19945. Pop, Vasile, Yoga şi Isihasmul, Bucureşti, Editura Lidia, 2003

~ 11 ~