8/16/2019 391-398

1/6

Pare fresc ca explicaţia genetică a enomenului baroc să depindă, total sau parţial,de modul în care se înţelege natura şi semnifcaţia lui. Aşa se explică marele numărde ipoteze şi teorii care s-au elaborat asupra acestui aspect; aceasta multiplicitatede teorii coincide cu arietatea semnifcaţilor care au ost atribuite barocului. Apre-cierea implică prezenţa anumitor criterii, care în mod obligatoriu interin şi in

explicaţia ,,de ce !-urilor după ce au serit drept g"id in căutarea !cum !-urilor. #elmai bun exemplu al acestei întrepătrunderi a criteriilor este acela pe care îl oeră#roce , care începea prin a stabili pe plan estetic, că barocul nu este o ormulă deartă, ci o negaţie, pentru a deduce apoi, cît luai fresc cu putinţă că, in ond, nuexistă, o !cauză! a barocului$.

%ăcînd abstracţie de acest caz deosebit, ceea ce pînă acum a atras cel mai multatenţia în barocul literar, este ără îndoială tendinţa inoatoare a stilisticii sale, aburidenta metaorelor exagerate, a recentelor sale "iperbole şi concepte, acontrastelor sale, urmărite pînă la obtinerea totalei epuizări a eectelor posibile, oexprimare c"inuită. şi artifcioasă care pretinde ocolirea exactităţii limba&ului curent,

prin intermediul a mii de rafnamente retorice. Acest aspect al barocului iese îneidenţă mai mult decît elementele de conţinut care, de altel, sînt cu mult maipuţin recente şi coneră operelor literare pe care le aectează un niel eidentsuperior, într-o asemenea, măsură incit pare să se sustragă aplicării criteriilorcurente. 'ectele stilistice ormale au ost, prin urmare,acelea care$ au indicat ingeneral posibila explicaţie genetică a barocului.

Această explicaţie se bazează, in ma&oritatea cazurilor, pe necesitatea, eidentăpentru scriitorii care urmau (enaşteril, de a ace în operele lor altcea decit aceiacare ii precedaseră, adică pe dorinţa frească ele noutate şi originalitate. $Poeţii, caşi artiştii plastici repetau teme şi idei cunoscute dintotdeauna şi spuse de&a de o miede ori inaintea lor. Pentru a eita monotonia, trebuiau să caute mi&locul de a creailuzia unei noutăţi. Problema poetului baroc a f, deci, aceea a modului în care !săatragă atenţia cititorului, a cititorului de la începutul secolului al )*++-lea, dezgustatde&a de repetarea aceloraşi -+ocuri comune. Aceasta este raţiunea secretă a poezieilui. ongora şi a intregii arte baroce.

Astel înţeles, barocul deine un manierism, o intenţie conştientă de a supraincărca+iniile simple şi pure ale artei clasice, cu scopul de a ascunde monotonia repetării şia ace interesanteunele locuri comune ale artei, pentru, ca în elul acesta să sepoată sala originalitatea expresiei. +poteza nu este lipsită de temei. 'ste cert, apt

notat de&a, că odată cu trecerea entuziasmului (enaşterii, o senzaţie de descura&arepune stăpînire pe spirite şi că poeţii nu mai au aceeaşi încredere în iitor şi în mi-siune artei lor. odelele clasice care, iniţial seriseră drept stimulent imaginaţieicreatoare, dein mai tîrziu un scrupul şi un sterilizator al acesteia.

 oţi cunosc celebra re/exie a lui 0a 1ru2ere3 !4-a spus de&a totul şi enim preatîrziu!. 5i această idee usese de&a. spusă! ca şi eelelalte; iar imposibilitatea de aspune lucruri noi, după atîtea secole de literatură care all epui zat toate

8/16/2019 391-398

2/6

imaginaţiile, este un obiect permanent de lamen taţii,.din.partea scriitorilor. 6e&a6onat, la inceputul erei creştine, izbucnea $in iolente inectie impotria autorilorcare luaseră totul pentru ei, astel incît nu le mai rămînea nimic celor din propria luigeneraţie. *e"emenţa lui contrastează cu eleganţa obosită a moralistului rancez3!Pereant illi, 7ui ante nos, nostra dixerunt8$ +n realitate, problema originalitătii este

aceea a tuturor scriitorilor care au, într-un grad mai mult sau mai puţin inalt,complexul epigonilor.

'ste incontestabil că scriitorii baroci aeau, în proporţii dierite, acest complex.9bseraţiile amare, ca aceea a lui 0a 1ru2ere, sau indignate, cum este cea a lui6onat, se multiplică în această epocă, denotind astel un spirit de descura&are şi unel de non possumus al unei intregi generaţii, în aţa problemei celei mai grae aartei. Astel 0a raciăn, care e posibil să-i f sugerat tema lui 0a 1ru2ere3 !4untemde&a la sîrşitul secolelor. Atunci, în $'poca de Aur se inenta; apoi s-a adăugat;acum de&a totul se repetă. otul se doedeşte atît de eoluat, încît nu ne mai rămînede ăcut. altcea decît să alegem!!. Aeeaşi obseraţie la :uana +nes de la #luz3

9,secol neericit şi palid

in care totul este consumat de&a,

căci nu există cuînt, ec"ioc sau rază

care drept comună să nu treacă

şi să spună cenzorii3

Aceasta Au gîndit-o de&a cei mari8

%ericiti anticii, care au aut

din ce să aleagă

6e abia apuc să spun lucru mai de soi,

 #a antic"itatea toată-n păr

pretinde că l-a spus inaintea mea.

'ste o aentura cu "az;

de ce n-a sosit ea dup$ă mine

 Atunci l-aş f spus eu înaintea ei.

0a el, $#aalerul arino se plînge că trăieşte !în se colul acesta, în care esteocupată de&a cea mai mare parte a rumuseţilor de seamă8$$$ Pină şi 4carron, care

8/16/2019 391-398

3/6

totuşi, găsise un flon poetic atît de neericit de nou, se plînge că !,pentru că ama&uns printre ultimii, mă edeam silit să seresc drept ecou acelora care trecuserăinainte mea!

 oate aceste$ +amentări, cînd sînt sincere, sînt eiden nedrepte, nu numai pentru că

situaţia artei continuă să fe aceeaşi ca şi în acel 4ecol de Aur de care orbeşteracian; ci şi pentru că, dacă n-ar f existat tot ce s-a spus inaintea noastră, ar foarte posibil, după cum oarte

bine o sugerează depreciatul #otin să rămînem muţi cu toţii. Arta noastră trăieştedoar din experienţa trecutului, se plînge de aceia care +-au precedat, se plînge deinstrumentul pe care i l-au lăsat in mină sipe care nu este în stare să-+ olosească şi,in ultimă instanţă, se plînge de arta ca atare. otuşi, nu e mai puţin adeărat, că$poeţii secolului al )+++-lea nu gindeau astel. 9bsedaţi de ideea că nu puteau acenimic altcea decît să repete, ariaţia ormei era, pentru ei singura iluzie posibilăasupra noutăţii şi originalităţii operei lor. Această căutare, şi aproape, se poate

spune că această ne linişte a noutăţii, este un enomen izibil la un mare numar descriitori; căci odată cu barocul incepe să se impună ideea, din ce in ce mai precisă şimai exigentă, a originalităţii creatoare.

+n timpul 'ului ediu, autorii de cîntece de gestă sau de romane de aenturapretindeau să trezească interesul auditoriului prin noutatea naraţiunii lor; şi segrăbeau sa garanteze acest merit al operei lor, c"iar înainte de a o f inceput.

'ste o expresie care fgurează în mod recent la inceputul acestorcompoziţii.#întecul nou este cel care narează episoade şi împre&urări noi, aenturinecunoscute încă; dar nu se atrage niciodată atenţia asupra modului de a le nara;

asupra manierei în care sînt prezentate, asupra meritului ormei; iar autorii nici nuse or f gîndit poate la aptul că expresia ar putea f ariată şi că, ingri&ind-o malmult, ar spori interesul naratiunii lor. ?u aşa stau lucrurile în timpul secolului al )*++-lea, cînd străduinţa autorilor este tocmai aceea de a se exprima în modinconundabil, de a coneri personalitate operei de artă prin intermediul ormei.#ontemplîndu şi poeziile, "eop"ile încearcă o izibilă satisacţie!, nu, atît pentrurumuseţea lor intrinsecă, ci pentru că

alcatuirea noilor mele scrieri,

dieră, de aceea a celor mai celebre spirite,

şi, nu urmează drumul obişnuit

 pe unde scriitorii noştri caută aima.

 'ste exact ceea ce #aalerul arino le recomanda poetilor. 4e ştie că arino estepartizanul unei arte poetice bazate pe surpriză, iar surpriza nu se poate realiza decîtprintr-o exprimare care să diere de a celorlalti. 6e aceea3

8/16/2019 391-398

4/6

i se potrieşte unui spirit

aenturos dar nu ulgar$!

să se îndepărteze putin, de căile bătătorite

şi pe drumuri noi

să meargă după noi idei.

Aşadar, barocul coincide cu o epocă de saturaţie a ormelor, +n care e necesar să seinenteze noi tipare sau, cel puţin, să se arieze şi nuanţele cele ec"i, dacă nuc"iar să fe traestite pentru a nu putea f identifcate cu cele cunoscute de&a. Aşase explică, ără îndoială, exagerarea crescindă şi oarecum supralicitarea temelorclasice celor mai tocite. #ostar de&a atrăsese atenţia asupra progresiei atale dupăcare 1ion îl înc"ipuia pe Amor plingînd pe mormintul lui Adonis şi Pindar, le imaginape uze ărsind +acrimi pe acela al lui Ac"ile; mai tirziu 4annazaro, care nu se mai

putea mulţumi cu aceleaşi lacrimi, il a înc"ide in mormintul aximillei sale pe in-suşi Amor, iar uarini, nemulţumit doar cu Amor, a înmorminta în acelaşi timptoate uzele.

+n astel de condiţii, supralicitarea este ineitabilă şi monotonia repetitiei temeiproduce altă monotonie, oarte puţin dierită de ea, aceea a detaliilor! acumulate cuorice preţ! Am ăzut la timpul potriit, cum se agraează temele petrarc"iste; omadăga aici doar un singur exem plu. +n toată poezia secolului al )*+-lea, emeileiubite au părul blond, adică, de aur. 'ste imposibil ca in plină epocă barocă. să serepete acest loc comun atit de uzat, după ce mii de poeţi l-au olosit şi epuizatpoetic. +maginaţia nu are multe $posibilităţi de a aria metaora; de a o prelungi

 însă, da; aceasta ace Ac"ilini, cind presupune că emeia pe care o iubeşte poate sădeina bogată în orice moment,

căci dacă doreşti alte comori

inclină-ţi capul bogat şi preţios

si din pletele tale a ploua cu aur.

'ste cert, prin urmare, că trebuie să se ţină seama de necesitatea renoăriiexpresiei în artă, din cauza epuizării ormelor tradiţionale; @nşişi autorii epocii au

 înţeles-o astel8.. otuşi, această explicaţie, c"iar dacă este eidentă, nu poate funică şi exclusiă; iar dacă ar f mînuită ără circumspecţie, i s-ar putea atribui o maimare importanţă şi efcacitate decît are în realitate.

+n primul rind, explicaţia este insufcientă, căci arată doar necesitatea sc"imbării,ără sa indice deloc directia ei. +deea sc"imbării nu repugna spiritului, c"iar dacăom crede mai puţin in oboseala ormelor tradiţionale pentru că totul se sc"imbă, inliteratură rnal mult decît oriunde; dar nu ni se spune de ce direcţia modicafcărilor

8/16/2019 391-398

5/6

trebuia să fe cea pe care-o obserăm şi nu alta. 'xistau ără îndoială, şi alteposibilităţi de a se aria expresia3 de exemplu, reîntoarcerea la modalităţiletradiţionale ale eului mediu sau, mai simplu, la purismul şi simplitatea liniilor pecare le recomanda al"erbe, cu un succes mediocru! cu mult inaintea epociiclasice3 de ce simpli tatea nu putea f acceptată înainte de a f existat o criza a

barocului

Pe de altă parte, dacă admitem că stilistica barocă este o reacţie împotriaormulelor prea uzate ale antic"ităţii şi urmaşilor ei, efcacitatea lor ar f trebuit săfe cu mult mai mică in poezia spaniolă el secolelor al )*+ lea şi al )*++-lea. în 4paniapetrarc"ismul, la el de răspîndit ca şi în alte părţi în timpul primei &umătăţi a se-colului al )*++-lea, nu a pătruns şi nu a domnit in cel anterior in mod atît de absolutşi de tiranic ca in +talia şi în %ranţa. 9boseala ormelor este oarte departe de a fizibilă, la poeţii din şcoala seiliană, de exemplu, in momentul @n care incep săapară primele semne ale barocului. +n ciuda acestui apt, c"iar poezia spaniolă esteaceea în care exagerările culterane şi căutarea de noi eecte au ost mai actie; nu

s-ar putea explica, deci, acest interes prin epuizarea petrarc"ismului, care îşi maipăstra încă pe atunci relatia prospeţime. rebuie să adăugăm că acelaşi enomense produce in ar"itectură, unde ormulele baroce par a f adoptate înainte ca cla-sicismul pur să-şi f spus ultimul cuint şi, în orice caz, înairrtea eşecului sau aepuizării sale.

'ste de asemenea cert că numeroşi poeţi critică, uneori, cu amărăciune, alteori cuironie, genurile literare tradiţionale. Adesea îi edem bătîndu-şi &oc, ca 0ope de *ega

 în La Nina de plata, de sonetele supraincărcate de termeni grandilocenţi, care deapt sîrşesc prin a nu spune nimic; sau, ca acelaşi autor in Dorotea, de pastoralelein care păstorii sînt întotdeauna aşezaţi pe o stincă, în timp ce-şi cîntă neericirile.6acă ironia trebuie interpretată ca un semn al exasperării, este fresc ca autorii săcaute noi modalităţi de expresie; dar, care sint genurile literare tradiţionale pe carele-au abandonat scriitorii baroci şi care sint cele pe care le-au inentat #ritica sausatira nu sint în aceste cazuri altcea decît un amuzament; iar aceiaşi poeţi care işibat &oc de pastorale, or continua să le creeze urmind canoanele tradiţionale.

+n sîrşit, rezera cea mai puternică pe care trebuie s-o opunem tentaţiei de aexplica barocul prin simpla dorinţă de originalitate, este obseraţia că o astel eleexplicaţie nu se poate reeri decît la aspectul ormal al operei de artă. Acest aspectnu este deloc de dispreţuit şi doada cea mai bună este atenţia pe care i-am

acordat-o pînă acum, dar nu se conundă cu însăşi opera de artă. 6in cele spuse anterior se a f putut conc"ide că barocul se caracterizează printr-oserie ele procedee care in/uenţează asupra stilului ca şi asupra concepţiei opereiliterare. +n priinţa ultimului aspect, este orba eident de o in/uenţă cu mult maisubtilă şi mai diuză, inconştientă probabil sau, cel puţin, depinzînd în mică măsurăde ointa deliberată a scriitorului. 1arocul deine astel o forma mentis, o concepţiedespre lume şi, prin urmare in/uenţează toate aspectele şi toate maniestarile artei.

8/16/2019 391-398

6/6

A reduce această nouă modalitate a spiritului la simpla dorinţă de a inenta expresiişi de a crea surprize, în seamnă a o reduce la simpla artă poetică a #aaleruluiarino, poet mediocru, dar caracteristic, şi a percepe din edifciul baroc doar oproiecţie superfcială, care nu ţine seamă de a treia şi cea mai importantădimensiune a acestuia care ne dă adeărata lui măsură.