58744644-psihologia-interogatoriului-judiciar

8/3/2019 58744644-PSIHOLOGIA-INTEROGATORIULUI-JUDICIAR

1/17

UNIVERSITATEA LIBER INTERNAIONAL DIN MOLDOVAFACULTATEA PSIHOLOGIE I ASISTEN SOCIAL

CATEDRA PSIHOLOGIE

REFERATTEMA: Organizarea interogatoriului cu diverse tipuri de nvinuii: ocazionali,

recidiviti, de carier

Realizat: studentul anului III

Coda Victor

Conductor: Russu RuslanLector superior

Chiinu, 2011


2/17

1. Notiuni introductive - distinctii si conotatii asupra interogatoriului judiciar din

perspectiva adunarii dovezilor (urmarirea penala din perspectiva psihologica)A. Definitia interogatoriului;B. Caracteristicile interogatoriului;

C. Planurile situationale.Din perspectiva psihologica, urmarirea penala - prin excelenta ancheta judiciara sicercetarea judecatoreasca - este o suma de relatii interpersonale ale unui subiect constant,reprezentantul organului de urmarire penala si ceilalti participanti la proces, parti sau subiectiai procesului.

Densitatea relatiilor interpersonale ale aofierului de urmrire penal care ramneacelasi n timp ce partenerii sai se schimba, indica de la bun nceput caracterul complex alactivitatilor de urmrire penal, iar din perspectiva psihologica constatarea obligatorie amodalitatii mentale care trebuie sa-l caracterizeze pe ofierul de urmrire penl autentic.

Conform art. 252 din C.pr.pen. "urmarirea penala are ca obiect colectarea probelornecesare cu privire la existenta infractiunilor, la identificarea faptuitorulu, pentru a se

constata dac este sau nu cazul s se transmit cauza penal n judecat n condiiile legii ipentru a se stabili rspunderea acestuia".

Din punct de vedere tehnico-tactic strngerea probelor necesare reprezinta attoperatia de adunare a probelor, ct si examinarea si evaluarea lor pentru a se constata dacasunt suficiente, n vederea luarii hotarrii privind trimiterea sau netrimiterea cauzei n

judecata.Prin identificarea faptuitorilor legiuitorul a vrut sa precizeze ca n cadrul urmaririi

penale, probele adunate trebuie sa ajute la depistarea celor care au savrsit fapta penala(autori, instigatori, complici), ntelegnd prin aceasta att stabilirea faptului ca urmareasocialmente periculoasa se datoreaza unei activitati umane, ct si aflarea datelor de identitateale celui care a savrsit fapta penala. Prin stabilirea raspunderii faptuitorului se ntelege caprobele adunate n cursul urmaririi penale trebuie sa contribuie nu numai la lamurireaaspectelor privind fapta penala, ci ele trebuie sa elucideze si aspectele legate de vinovatiafaptuitorului, daca acesta poate sa fie sau sa nu fie subiect al raspunderii penale1[2].

n obiectul urmaririi penale, de asemenea se nscrie si identificarea victimeiinfractiunii, desi acest lucru nu este prevazut expres n art. 252. Aceasta activitate estenecesara pentru rezolvarea laturii penale si laturii civile a cauzei penale.A. DEFINIIA INTEROGATORIULUI(Comentarii si distinctii de natura psihologica vis--vis de termenii: ascultare, audiere,

urmrirea penal etc.)Avnd n vedere ca marea majoritate a infractiunilor se savrseste sub semnul

clandestinitatii, descoperirea si administrarea probelor presupune o munca de nalta calificaresi maiestrie profesionala adaptata la "particularitatile fiecarui caz n parte"2[3].Savrsirea unei infractiuni, avnd n vedere ca infractiunea este o fapta a omului, este

nsotita de modificari materiale n aproape toate cazurile. Pe lnga acestea, se mai produc sianumite transformari de natura imateriala (N.A. - matricea infractionala "pastrata ca trairementala n constiinta faptuitorului sub forma amintirii despre fapta"), reprezentndschimbarile petrecute n plan psihic, la nivelul constiintei a aceluia care a participat lasavrsirea unei infractiuni, ca autor, complice, instigator, celelalte parti, martori. Acestetransformari care iau forma impresiilor n plan psihic, pot fi cunoscute de organul judiciar peo cale indirecta, mijlocita si nu directa cum este cazul urmelor materiale. Purtatorul

1[2]Neagu Ion - "Tratat de procedur penal", Ed. Pro, Bucureti, 1994, pg.405.2[3]Stancu Emilian - "Criminalistica", Ed. Actami, Bucureti, 1995, pg. 36.


3/17

informatiei (cel care a perceput mprejurari legate de fapta, faptuitor) se afla ntre organuljudiciar si sursa informatiei. "Cunoasterea acestor informatii presupune exteriorizarea,comunicarea, adica transpunerea n imagini verbale a expresiilor pastrate n memorie"3[4].Acest lucru presupune, obligatoriu contactul dintre purtatorul informatiei si organul judiciar,acest contact realizndu-se prin chemarea n fata organelor judiciare a celor care cunosc

mprejurari legate de infractiune pentru ascultarea lor.Una din modalitatile de abordare a persoanei de-a lungul procesului penal esteindubitabil ascultarea: "desfasurarea procesului penal, att n cursul urmaririi penale ct si al

judecatii este de neconceput fara ascultarea celui n jurul caruia se va concretiza ntreagaactivitate a organelor judiciare si a partilor, purtatorul celor mai ample si utile informatii -

nvinuitul sau inculpatul"4[5].Ascultarea reprezinta actul procedural prin care anumite persoane, nvinuitul sau

inculpatul, celelalte parti, martorii, cu privire la care exista fie o presupunere ca detininformatii n legatura cu infractiunea sau faptuitorul acesteia sunt chemate sa dea relatii sauexplicatii n fata organelor de urmrire penal. Alaturi de termenul de ascultare se utilizeazasi termenul de audiere, fara a mai vorbi de consacrata interogare, iar atunci cnd aceasta

activitate l are n vedere pe nvinuit sau inculpat, aceasta activitate este denumitainterogatoriu. Reproducerea orala este principala modalitate de obtinere a informatiilor de lapersoanele care apar n procesul penal n diferite calitati. Aceasta reproducere orala ntr-unproces judiciar poate sa apara sub doua forme:

relatarea libera (nedirijata) a faptelor percepute;raspunsurile la ntrebarile adresate de organul de urmrire penal - ancheta,

interogatoriul.Din perspectiva strict psihologica cteva comentarii se impun:

a) ascultarea, audierea par a fi termeni didactici mult mai apropiati verificarii unorcunostinte scolare sau schimbului unilateral de informatii, conotatiile ambilortermeni, avnd caracter contemplativ-static ori aceasta semnificatie este departe derelatia de opozabilitate interpersonala de tip special specifica urmaririi penale;

b) termenul deurmarire penal, de asemenea, ni se pare impropriu, deoarece trimitecatre domeniile criminologiei pe de o parte, iar pe de alta parte acest termen prinspecificul consacrarii sale n trecut se asociaza relelor tratamente si abuzuluispecific ofierului de urmrire penal de tip tortionar;

c) desi parerile continua sa fie mpartite opiniem pentru termenul de interogatoriu sirespectiv interogarea judecatoreasca, drept fiind cele mai nimerite, realitati pecare n fond o vizeaza.

n ceea ce ne priveste continuam sa credem ca definind interogatoriul ca "fiindcontactul interpersonal verbal, relativ tensionat emotional, desfasurat sistematic si

organizat stiintific, pe care l poarta reprezentantul organului de stat cu persoanabanuita n scopul culegerii de date si informatii despre o fapta infractionala n vedereaprelucrarii si lamuririi mprejurarilor n care s-a comis fapta, a identifica faptuitorii si

n functie de adevar a stabili raspunderile"5[6], ne apropiem cel mai mult de realitatea pecare urmarirea penala o reclama.

3[4]Aurel Ciopraga - "Criminalistica. Tratat de Tactic", Ed. Gamma, Bucureti, 1996, pg.129.4[5]Idem - Op.cit.5[6]Butoi Tudorel -Note de curs", Facultatea de Drept "Spiru Haret", 1994/2000.


4/17

O astfel de definitie porneste prin urmare nu numai de la o problematica dificila, dar side la o diversitate de aspecte carora autoritatea publica trebuie sa li se adecveze pentru a-si

ndeplini obiectivele:a) strngerea probelor (dovezilor) care consta att n operatia de adunare a lor, ct si de

examinare si coroborare pentru a se constata daca sunt suficiente pentru

solutionarea cauzei;b) existenta infractiunilor, consumate sau ramase n stare de tentativa;c) identificarea faptuitorilor si a pozitiei acestora fata de infractiune (autori, instigatori,

complici, tainuitori ori favorizatori);d) stabilirea raspunderii penale a faptuitorilor care comporta doua aspecte principale:

- existenta sau inexistenta starii de imputabilitate a faptuitorilor;- existenta sau inexistenta starii de culpabilitate a faptuitorilor, ca si formele

specifice de culpabilitate.B. CARACTERISTICILE INTEROGATORIULUIImaginea pozitiei psihologice a reprezentantului autoritatii publice n interogatoriu nu vaputea fi receptionata si nteleasa corect, nici dimensiunea reala a responsabilitatii sale sociale,

inclusiv sensul profesional, daca se ignora complexitatea fenomenului de criminalitate sidificultatile cauzelor complexe pline de hatisuri cu care acesta se confrunta, fara a mai lua ncalcul riscurile si amenintarile carora adesea trebuie sa le faca fata.

Tensiunea urmririi penale este esentiala pentru a gasi solutia dreapta, ea fiindcomparabila cu tensiunea psihologica specifica unei partide de sah, n care se confruntaparteneri cu stiluri diferite: ofierul de urmrire penal tehnic si plin de imaginatie pe de oparte, iar pe de alta infractorul viclean si speculativ.

Practica judiciara a impus evidentierea ctorva caracteristici distincte propriiinterogatoriului judiciar: opozabilitatea intereselor; inegalitatea statutului; tensiuneacomportamentului expresiv; demersul neuniform, contradictoriu, n "zig-zag"; intimitatea,stresul si riscul.

1. Opozabilitatea intereselorofierul de umrire penal este motivat de standardelesale profesionale, aflarea adevarului cu privire la faptuitor si fapta, elucidarea comiterii fapteisub toate aspectele etc., pe cnd infractorul este motivat de diminuarea responsabilitatii sale ncauza; - pe unul l anima prestigiul profesional, pe celalalt miza apararii cu orice pret alibertatii sale. De fapt, opozabilitatea de interese dintre nvinuit sau inculpat si organul

judiciar este explicata de statutul diferit al celor doi participanti la proces.2. Inegalitatea statutului - inculpatul sau nvinuitul apare n pozitia celui ce a savrsit

infractiunea, n pozitia celui care a nesocotit legea, iar n cazul confirmarii nvinuirii ce i seaduce, urmeaza sa suporte consecintele faptei comise; organul judiciar ocupa o pozitie opusa,el este nvestit cu autoritatea de stat, cu prerogative proprii functiei pe care o exercita n

vederea tragerii la raspundere penala a nvinuitului sau inculpatului. Aparent avantajulpozitiei este detinut de organul judiciar. El are posibilitatea de a tine sub un permanent controlpe cel interogat de a observa acele indicii psihologice ale starii de emotivitate provocate dediverse tulburari neurovegetative, de a observa ntreaga atitudine, modul de a se comporta al

nvinuitului sau inculpatului si pe aceasta baza sa identifice momentele psihologice dealternare si diversificare a procedeelor tactice de ascultare. De asemenea, organul judiciar sepoate folosi si de "elementul surpriza" atunci cnd se afla n posesia unor date verificate si pecare n cursul ascultarii le poate folosi, nu o data caracterul surprinzator al acestora,zdruncinnd rezistenta opusa.Se ntlnesc nsa si cazuri cnd organul de urmrire penal este pus n situatia de a duceconfruntarea n conditii inegale. Este vorba de faptul ca n timp ce organul de umrire penal

foloseste n exclusivitate mijloacele legale, nvinuitul sau inculpatul poate uza de oricemijloace, chiar si ilegale, fara a fi sanctionat n mod expres.


5/17

Toate acestea explica complexitatea activitatii de interogare a nvinuitului sauinculpatului, importanta care trebuie sa i se acorde, precum si multitudinea nsusirilorcerintelor impuse celui chemat sa o efectueze - "asadar ascultarea nvinuitului sau inculpatuluiconstituie o lupta, un joc al inteligentei, purtat, nainte de toate, cu arme psihologice"6[7].

3. Tensiunea comportamentului expresiv - atitudinea nvinuitului sau inculpatului n

interogatoriu este una voluntara, n care persoana autoare a infractiunii si dirijeazacomportarea n mod constient, tinnd seama de situatia reala prezenta si prevaznd si urmarileactelor sale.

Habitudinile lui sociale vor fi prezente n atitudinea infractorului constituind unul dinfactorii ei determinanti. Atitudinea nvinuitului sau inculpatului este "rezultatul dintrehabitudinile sociale si dominanta defensiva"7[8] constnd din prezenta si persistenta nscoarta cerebrala a nvinuitului sau inculpatului a unor puternice focare de excitatie cucaracter dominant reprezentnd pericolul care ameninta libertatea lui. Exista n jur de patrucategorii de manifestari n timpul interactiunii dintre anchetator si anchetat, care reprezintaelemente accesibile unei observari psihologice n timpul interogarii:

- anumite trasaturi de comportament care apar din prima clipa de cnd

nvinuitul sau inculpatul este introdus n cabinet (motricitatea, timpul de reactie, disconfortpsihic etc.);

-expresiile emotionale care se pot urmari fie prin libera lor manifestare fie prinmodul discret de inhibare a lor (modificari de paloare, spasm glotic etc.);

- gndirea nvinuitului sau inculpatului este si ea obiectul observarii, dar siparte n rationamentul logic sau mai putin logic privind faptele expuse sau n contradictii maimari sau mai mici care compun relatarea faptelor (rationamente si judecati, argumentatielogica sau afectiva etc.);

- atitudinea sociala a nvinuitului sau inculpatului care se reflecta ncomportamentul pe care l are fata de ofierul de umrire penal, sau n modul n care raspundela avansurile, serviciile pe care organul de umrire penal i le ofera n timpul interogatoriului.

Concluzionnd cele spuse mai sus putem spune ca "ascultarea (interogatoriul)aduce pe pozitii opuse protagonistii acestei relatii interpersonale de tip special care nu

colaboreaza, ci se confrunta"8[9]4. Demersul neuniform, contradictoriu, n "zig-zag"

Practica judiciara demonstreaza ca infractorii, n special cei ocazionali, chiar daca nu imediat,ajung sa marturiseasca din ce n ce mai mult din fapta comisa, iar n final, n functie deabilitatea ofierului de umrire penal ajunge la marturisiri totale. n aceste cazuri dominantadefensiva se manifesta prin anumite ajustari mai mari sau mai mici ale realitatii, aici avnd dea face cu o atitudine lineara n cabinetul de ancheta.nsa de cele mai multe ori infractorul "merge n zig-zag" (rectiliniu), recunoscnd o parte la

nceput, negnd apoi cu nversunare, revenind cteodata asupra celor declarate, pentru ca nfinal sa faca marturisirea finala, dar si aceea, de foarte multe ori incompleta. Aceste atitudinisunt expresia unor pozitii tactice ale infractorului (nvinuitului sau inculpatului) ce nu suntdeterminate numai de gradul de vinovatie a lui, ci si de pozitia relativa pe care o are fata deofierul de umrrire penal. Daca nvinuitul sau inculpatul l socoteste pe organul de umrire

penal inferior lui, fie ca posibilitate de gndire, fie n raport de datele, dovezile detinute deacesta, atunci nvinuitul sau inculpatul va fi foarte atent si va marturisi ct mai putin si nu varenunta la pozitia lui, dect n fata celor mai zdrobitoare probe. Cnd nsa superioritatea

6[7]Butoi Tudorel - "Note de curs", Facultatea de Drept "Spiru Haret" - 1994/2000.7[8]Bogdan Tiberiu - "Curs de psihologie judiciar", Tipografia nvmntului, Bucureti,1957.8[9]Butoi Tudorel -Note de curs.


6/17

ofierului de umrire penal este clara si pentru infractor, atunci dominanta defensiva aacestuia se va manifesta doar prin ajustari ale faptei9[10].5. Intimitatea, stresul si riscul - sunt specifice derularii interogatoriului. Marturisirea nu esteo chestiune exclusiv tehnica, ci concomitent psihologica. Pentru ca aceasta sa se puna n fapt,relatia interpersonala devine speciala prin intimitate. n cabinetul de interogare nu trebuie sa

patrunda alte persoane, camerele trebuiesc izolate fonic, sa aiba luminozitate si confortminim.Nu o data nvinuitul trebuie sa treaca peste sentimentul de rusine, peste starea de teama, stiutfiind ca este extrem de greu sa fie marturisite fapte reprobabile: viol, incest, crima etc., nprezenta unor persoane, altele dect ofierul de umrire penal. n acelasi timp, marturisireanu este posibila dect odata cu cstigarea ncrederii, cu trairea sentimentului de ntelegere celputin umana a dramei judiciare pe care nvinuitul o traieste.Desigur, ramas singur cu nvinuitul, n raporturile de confruntare nu o data tensionate,reprezentantul organului de urmarire penala poate avea n fata o personalitate cu un mentaldisfunctional, disperat, razbunator, simulant etc., capabil de gesturi hetero- si autoagresive.Riscul profesional este o realitate la care anchetatorul consimte liber si pe care si-l asuma din

perspectiva profesionistului.C. PLANURILE SITUAIONALE"Un bun magistrat ar trebui sa aiba ntelepciunea lui Solomon, logica lui Aristotel, rabdarealui Hristos, rigurozitatea stiintifica a lui Pasteur si inventivitatea lui Edison"10[11].Activitatea profesionala a organelor de urmarire si cercetare penala consta ntr-o confruntarepermanenta pe care o poarta n calitate de anchetator cu persoanele banuite, concretizata ncontextul unor relatii interpersonale primare. Pe de o parte ofierul de umrire penal cutehnica si imaginatia sa, iar pe de alta parte infractorul care speculeaza orice amanunt,creindu-se o tensiune care se desfasoara pe mai multe planuri, oferind diferite situatii n carerolul primordial n descoperirea adevarului l areofierul de umrire penal.Din perspectiva experientei practicii se disting urmatoarele patru situatii (planurisituationale)11[12]:a) planul situational deschis, este caracterizat de situatia n care datele despre comitereainfractiunii sunt cunoscute de ambele parti (ex. infractiunile flagrante). Aici pot sa apara unelecapcane psihologice legate de infractiunea n cauza, situatie n care infractorul dndu-si seamasi cunoscnd exact datele pe care le cunoaste sau despre care are cunostinta anchetatorul, lepoate nega, pe considerentul ca nu sunt probe suficiente mpotriva sa. O alta situatie delicatase iveste atunci cnd infractorul recunoaste cu usurinta fapta pentru care este cercetat,acoperind practic altele mai grave, dar despre care anchetatorul nu are informatii. Desi n modpractic acest gen de situatii nu ridica probleme deosebite din perspectiva probatiunii, trebuieacordata o atentie deosebita ntregului context si daca infractorul a recunoscut totul cu

usurinta, trebuie sa fie analizata cu atentie aceasta pozitie;b) planul situational orb, este caracterizat de situatia n care datele despre comitereainfractiunii, probele materiale si informationale sunt cunoscute numai de anchetator (ex.denunturile, exploatarea mijloacelor speciale etc.). n aceasta situatie anchetatorul nu trebuiesa-l determine pe infractor sa recunoasca faptele, punndu-i probele direct n fata prinprocedeul frontal, deoarece este posibil sa mai existe totusi alte date si informatii ascunsedespre care anchetatorul sa nu stie. Interogatoriul trebuie sa decurga lent, urmarind toate

9[10] Studenii vor audia casete i video-casete din interogatorii realizate n cauze complexe.(Vezi T. Butoi - arhiv.pers.).10[11]A.B. Tucicov, M. Golu, P. Golu - "Dicionar de psihologie social", Ed. tiinific iEnciclopedic, 1981.11[12]N. Mitrofan, T. Butoi, V. Zdrenghea - "Psihologie judiciar", Ed. ansa S.R.L., 1992.


7/17

detaliile, iar probele trebuie administrate pe rnd, de la cele mai simple la cele complexe,urmarind reactia infractorului de fiecare data cnd i se administreaza o alta proba. n practica,infractorii anchetati de pe pozitia planului situational orb au comis erori flagrante nconstructia apararilor formulate, de obicei pline de contradictii, iar n final si-au recunoscutvinovatiile;

c) planul situational ascuns, este caracterizat de situatia n care datele despre comitereainfractiunii sunt cunoscute numai de catre persoana interogata. Aceste situatii se ntlnescpredilect n cauzele cu autori necunoscuti, cauze vechi (A.N.-uri), peste care timpul a curs nfavoarea faptuitorilor. De regula este vorba de infractiuni grave, complexe, faptele fiindcomise cu premeditare n finalizarea acestora autorii stergnd urmele, distrugnd sauascunznd corpurile delicte, denaturnd si dezinformnd, creindu-si alibiuri sau determinndtacerea eventualilor martori.

n practica judiciara se cunosc situatii n care infractorii au fost cunoscuti n calitate debanuiti n cadrul interogatoriului, dar audierile clasice nu au condus la nici un rezultat, iardosarele au ramas n stadiul initial, cu urmarirea penala nceputa "in rem", iar autorulcontinund sa ramna necunoscut. n conditiile utilizarii investigatiilor comportamentului

simulat prin tehnica poligraf, planurile situationale ascunse sunt tot mai frecvent rasturnate,autorii fiind demascati prin identificarea matricei infractionale (amintirea despre fapta),structurata n constientul acestora si concomitent (prin conversie) efectundu-se n modoperativ probatiunea completa12[13];d) planul situational necunoscut, este caracterizat de situatia n care datele despre comitereainfractiunii nu sunt cunoscute nici de ofierul de umrire penal (acesta nu stie daca banuituldin fata sa este cel care a comis infractiunea vizata), nici de infractor (banuitul nestiind dacaanchetatorul cunoaste vreuna din faptele comise de el, cnd?, cum? si de unde? a aflat) (ex.tipic pentru suspectii cercetati cu ocazia unor razii, scotociri, filtre de circulatie etc.).n situatia planului necunoscut, convorbirea dintre ofier si infractor este lipsita de temeiinformational, iar respectarea prezumtiei de nevinovatie blocheaza orice dialog constructivpentru ancheta, mai ales ca o persoana invitata la politie pentru o asemenea procedura deinterogare ar putea reclama pur si simplu un abuz din partea organelor de urmarire penala.

Aceste situatii sunt excelente oportunitati de a clarifica prin investigatiilecomportamentului simulat, implicarea sau nu a persoanei banuite n speta care face obiectulinterogatoriului.

Referitor la planurile situationale ascunse sau necunoscute, apar situatii neprevazutecare pot duce la descoperirea ntmplatoare a faptelor n cauza. Aceasta presupune rabdare,calm, tact n discutiile purtate de catre anchetator cu orice persoana care nu are aparent nici olegatura cu fapta comisa. Astfel se educa si se exerseaza intuitia, calitatile si aptitudinilepersonale, valorificndu-se o data cu trecerea anilor n ceea ce se ntelege ndeobste prin fler

profesional.O deosebita importanta n cadrul relatiilor interpersonale o are autocontrolulofierului de umrire penal asupra manifestarilor comportamentului sau expresiv(nervozitate, superficialitate, duritate, labilitate emotionala, simpatie sau antipatie fata depersoana interogata etc.).

Autocontrolul nu este un exercitiu n sine, gratuit, ci dimpotriva este o necesitatemenita a contracara studierea ofierului de umrire penal de catre persoana suspecta.Practica evidentiaza n acest sens existenta unei categorii de infractori extrem de intuitivi sivicleni, capabili sa interpreteze cu abilitate comportamentul ofierului de umrire penal,

12[13]N. Mitrofan, V. Zdrenghea, T. Butoi - "Psihologia judiciar", Ed. ansa S.R.L, 1992- vezi cpt. "Biodetecia judiciar".


8/17

reusind sa-si de-a seama de impresiile pe care le produc declaratiile sale, sau sa deduca ceinformatii sau probe detine organul judiciar n legatura cu obiectul ascultarii.

Creativitatea n gndire, capacitatea de prelucrare cu obiectivitate si simt critic adatelor, exersarea intuitiei si ndeosebi utilizarea investigatiei tehnico-stiintifice acomportamentului simulat al persoanelor incluse n cercurile de banuiti pot duce la eliminarea

situatiilor de blocaj, n opinia noastra, hazardul n solutionarea cauzelor complexe nefiindnimic altceva dect expresia limitelor de competenta.2. Problematica psihologica a relatiei ofier de umrire penal-interogat13[14]Relatia interpersonala ofier de umrire penal-interogat pune n evidenta, n primul rnd,trairea emotionala creata de contactul cu reprezentantul oficial al autoritatii, n cadrul caruiase va derula o activitate cu caracteristici absolut speciale (ancheta judiciara). Atitudineaoficiala, politicoasa, dar rezervata, profesionala, prin tinuta si vocabular a ofierului deumrire penal, care solicita lamuriri, chestioneaza, pune n vedere, precizeaza etc., creeazaun fond difuz emotional pentru persoana anchetata (banuit, nvinuit, inculpat), fapt resimtit dealtfel de oricare alta persoana chemata n mod oficial pentru a da relatii n cauza (martori,reclamant etc.).

Datorita acestui fapt, majoritatea cercetarilor se desfasoara ntr-o anumita tensiuneemotiva sau nervoasa, cel interogat, de multe ori, apreciind hiperbolizat gesturi, expresii, fapteetc. Aleofierului de umrire penal. "Din motive diferite, (ntre care: lipsa obisnuintei de aavea de-a face cu autoritatile, traditiile deformate referitoare la caracterul represiv ori opticarelelor tratamente exercitate de organele de cercetare etc.) persoana anchetata manifestateama"14[15]. Fie si numai din aceste motive, iata de ce cunostintele de psihologie devinobligatorii pentru magistratul nsarcinat cu derularea urmririi penale, n cadrul careiapsihologul vine sa "cenzureze" penalul n sensul benefic aflarii adevarului, aceastapresupunnd consolidarea asa-zisului "fler" prin "stiinta anchetei" n efortul mereu perfectibilde a-i reda acestei activitati profesionalismul si demnitatea care i se cuvin n actul de justitieindependenta.

2.1. Contactul interpersonal n biroul de urmrire penaln baza contactelor initiale, ofierul de umrire penal apreciaza comportamentul expresiv, nmod special mimica nvinuitului ca pe o realitate evidenta, ca pe o totalitate de trasaturi sicaracteristici dinamico-functionale care evidentiaza stari, sentimente si dispozitii sufletesti acaror interpretare corecta este o necesitate absoluta. n acest sens, anchetatorul trebuie sa fieatent asupra componentei voluntare a comportamentului expresiv, ntelegnd prin aceastaprocesele functionale dinamice mai mult sau mai putin deformate emotional, deghizate,simulate n scopul de a masca adevaratele stari sufletesti resimtite n timpul ascultarii.nvinuitul poate simula stapnirea de sine, calmul, nedumerirea, unele stari de suferinta(boala, lesin) atitudinea de revolta ori de protest, toate cu scopul de a impresiona, de a

intimida pe anchetator.Lipsa de naturalete si de convingere a acestor simulari este evidenta n fata uneiconduite ferme, ofensive a anchetatorului, nlaturarea lor fiind, de regula, consecintaexploatarii calificate a unor momente psihologice abil create pe parcursul ascultarii. Spredeosebire de acestea, manifestarile involuntare reprezinta reactii fiziologice interne aleanumitor sisteme functionale aflate preponderent sub dependenta sistemului neurovegetativ,ele nu pot fi mascate si nici nu pot fi provocate de om n scop voit.

Nu rareori inhibitia emotionala (teama inocentului prilejuita de contactul interpersonalcu reprezentantul autoritatii) este interpretata ca indiciu al vinovatiei, iar comportamentul

13[14]C. Aionioaie, T. Butoi - "Ascultarea nvinuitului sau inculpatului", n volumul "Tratatde criminalistic", Ed. Carpai, 1992, pg. 109-122.14[15]Idem, pg. 109.


9/17

nvinuitului se apreciaza ca fiind simulat. Cu privire la problematica interpretarii corecte atabloului psihocomportamental, ea si fundamenteaza temeiurile n psihologia persoanei,psihologia medicala etc. dar a cere acestor discipline punerea n formule interpretative precisea gesturile, a mimicii, a conduitei de relatie si expresie a unei persoane ntr-o mprejurare, estemult prea pretentios.

Trecerea de la stiinta catre arta anchetei judiciare se face prin personalitatea ofieruluide umrire penal, observator si investigator fin, a carui intuitie profesionala este izvorulinterpretarii.

n cazul persoanelor sincere, dar labile emotional (sfera n care, de regula, intraminorii, femeile, batrnii, convalescentii), fara experienta n raport cu situatiile de acest gen,este necesara, ca o conditie a reusitei, crearea unui climat de siguranta si ncredere reciproca,a unui dialog deschis, degajat n care ele sa-si nteleaga statutul n fata autoritatii si ceobligatii le revin. Nerealizarea acestui climat poate duce (mai ales atunci cnd se utilizeazaprocedeul frontal al ascultarii), odata cu atacarea problemei critice, la inhibari emotionaleartificiale, cu ntregul lor cortegiu de manifestari mimico-gesticulare si neurovegetative.

Exista n acest punct al contactului interpesonal, pericolul de a se interpreta gresit asa-

zisul "moment psihologic" creat si de a-l "exploata eficient" prin chestionare directa,implicare, precizari cu caracter acuzatorial sau prezentarea de probe poate complica si maimult tabloul psihocomportamental al emotivului, el putnd ajunge, n ultima instanta, chiar larecunoasterea unor fapte pe care nu le-a savrsit. Din acest motiv trebuie privita cu multaprecautie orice relatare a nvinuitului si, n special, tot ceea ce afirma si i este defavorabil.Altfel stau lucrurile n situatia n care n persoana nvinuitului se afla chiarautorul faptei. Seconstata, de regula, ca discutiile introductive pe problematica colaterala nu dau roadelescontate. Ambianta ramne rece, raspunsurile sunt monosilabice, nvinuitul nu se angajeazasincer n dialog, "nu da nimic de la el" Analiznd comparativ reactivitatea mimico-gesticularaa nvinuitului, o fina interpretare va surprinde faptul ca, daca totusi pe fondul sarac aldialogului colateral, se obtin raspunsuri si crmpeie de discutii n limite relativ normale, nuacelasi lucru se ntmpla atunci cnd se ataca problemele critice. Revenind la exemplulmentionat, prin aducerea n discutie a problematicii ridicate de mprejurarile savrsiriiomorului, s-au evidentiat pe lnga negarile stereotipe ("nu cunosc", "nu stiu", "nu-miamintesc"), manifestari frecvente de evitare a privirii, pauze nainte de raspuns, spasmulglotic, sudoratie, tremurul minilor, lipsa oricarei initiative, toate acestea pe un fond generalde suspiciuni din partea nvinuitului. Manifestarea acestor tulburari psihocomportamentale netdiferentiate se explica printr-un mecanism psihologic extrem de subtil. Esenta sa consta naceea ca persoana care a comis fapta dispune, n planul intim al personalitatii sale, decapacitatea psihica de a se degaja cu usurinta de situatia de nvinuit n cauza. Ea, neavndnimic cu cauza care este ascultata, si comuta cu usurinta sfera preocuparilor si a atentiei catre

problematica introductiva, colaterala ce o captiveaza si pe care o accepta cu placere si interes.Dimpotriva, nvinuitul care a savrsit infractiunea "nu are posibilitati pentru tematicicolaterale", cu alte cuvinte, nu se dispune de capacitatea psihica de comutare. Problematica sacentrala se exercita cu o forta inhibitorie deosebita asupra oricaror altor aspecte care se aduc

n discutie. Centrul excitatiei sale nervoase, polarizeaza ntreaga personalitate exclusiv catrefapta savrsita si implicatiile acesteia. Chiar daca i se ofera posibilitatea destinderii, structurilesubconstiente, prin mecanisme inhibitive l tin prizonierul conditiei de nvinuit n cauza, statutsi rol pe care nu le poate abandona.

Desi n fata organului de urmarire penala, nvinuitul si impune constient iesirea dinrol, sta n posibilitatile anchetatorului experimentat sa desprinda cu usurinta si sa interpretezecorect notele artificialului, lipsa de participare, starea de disconfort psihic, teama si

suspiciunea continua n ntreaga atitudine de relatie si expresie a nvinuitului nesincer.Aceasta teama rezulta din aceea ca persoana care a comis fapta realizeaza natura pur


10/17

introductiva a discutiilor colaterale. Ea este preocupata de ceea ce banuieste ca va urma dupaaceasta, fiind continuu n garda cu privire la aspectele critice pe care le intuieste ca urmeaza si

n raport cu care si faureste alibiurileCt priveste nvinuitul care nu a savrsit fapta ce i se imputa, acesta se daruieste lesne

tematicii abordate, participnd cu naturalete la dezvoltarea ei. Odata fiindu-i lamurite statutul

si rolul n cadrul ascultarii, el va alunga din plan psihic toata problematica ce-i provocasetemere, iar cu privire la nvinuire va argumenta natural, dezinvolt, participativ, dezinhibat,neavnd, cu alte cuvinte, nimic care sa-i inspire teama.

Rezultate deosebit de interesante n diferentierea celor doua conduite opuse se potobtine prin interpretarea manifestarilor psihocomportamentale si a reactivitatii de expresie a

nvinuitilor fata de ntrebarile directe n raport cu aspectele critice. Astfel, adresndu-i-sentrebari de genul:

- Daca sustineti ca nu a-ti savrsit fapta, atunci pe cine banuiti?- Ce credeti, va fi descoperit autorul acestei fapte?- Ce credeti ca ar merita autorul pentru fapta sa? etc.

nvinuitul care nu a savrsit fapta va fi caracterizat printr-o participare autentica.

n fata aceleiasi ntrebari, nvinuitul care a comis infractiunea este ezitant, stnjenit,"deosebit de ncurcat". Explicatia psihologica consta n efectul paralizant - inhibitoriu, nstupoarea creata de ntrebarea de genul "Ce credeti, va fi identificat autorul omorului?" . pusatocmai ntr-o mprejurare deloc placuta pentru acesta, viznd tragerea la raspundere penalapentru nfaptuirea justitiei. Suspiciunea banuitului, n raport cu saracia datelor pe care ledetine referitor la ce stie anchetatorul, ct stie, de la cine stie, mpovareaza la maximumconduita acestuia. Neparticipativ, ostil, ramnnd n expectativa, de regula, nu are puterea dea banui pe cineva, vine cu justificari si temeri de genul "nu pot sa dau vina pe nimeni" ori "s-ar putea sa gresesc", nepropunnd solutii sau, chiar daca o face, devine stngaci, neplauzibil,artificial.

Neputnd fi marcate, dar nici provocate de om n scop voit, manifestarilecomportamentale si psihofiziologice amintite vor acompania ca un veritabil cortegiu starea dedisconfort psihic pe care o traieste nvinuitul. Cu privire la aceasta complexa problematicatrebuie subliniat, nsa, faptul ca a socoti asemenea manifestari drept probe de vinovatie

nseamna a face o greseala tot att de mare ca si atunci cnd s-ar afirma ca siguranta de sineori promptitudinea si certitudinea raspunsurilor date sunt probe certe ale vinovatiei. Ceea cetrebuie retinut este faptul ca expresiile emotionale, coroborate cu probe verificate, potsublinia, adica pot confirma sau infirma, ca un argument n plus, o teza valabila, constituindindici orientativi asupra tentativelor comportamentului simulat n ancheta judiciara.2.2. Comunicarea non-verbala - reguli tactice specifice raporturilor interpersonale de

opozabilitate si confruntare

Comunicarea dintre anchetator si nvinuit sau inculpat, nu se efectueaza numai pe planverbal, utiliznd limbajul natural articulat, ci oamenii realizeaza transfer de informatii si pealte canale, prin asa-numita comunicare non-verbala, extralingvistica (gestica, mimica, fondsonor al vorbirii).

Canalele non-verbale realizeaza un surplus de comunicare, transmitndu-se staripsiho-emotionale, anxietate, depresie etc. Avantajul comunicarii extra-verbale consta n faptulca acesta scapa, n general, controlului voluntar, constient creind astfel o posibilitate de accesspre procesele informationale, att din sfera gndirii reflectate, ct si a nivelurilor psihologice,nereflectate, antrenate n comunicarea realizata involuntar.

Majoritatea transferului informational al afectivitatii are loc prin canalele extra-verbale. n timpul conversatiei, comunicarea extra-verbala, si n concret "contactele oculare"

care au loc ntre privirile interlocutorilor n timp ce vorbesc sunt foarte importante. Controluldin privire se efectueaza de catre emitator (nvinuitul sau inculpatul) chiar si n timpul n care


11/17

el vorbeste n timpul unei conversatii obisnuite sau al unei relatari, privirea penduleaza lapartener cu intermitenta. n momentele cruciale, exact la argumentele cele mai importante, oriunde ar fi, privirea revine la interlocutor spre a controla daca a nteles, daca este de acord saunu cu cele relatate. Urmarirea acestei pendulari oculare cere din partea anchetatorului foartemulta experienta si inteligenta, caci revenirea la privirea directa poate semnala ca nvinuitul

sau inculpatul a ajuns la un punct nodal, unde vrea sa strecoare un neadevar care ar putea aveaimportanta.Ofierul de urmrire penal va obtine o informatie pretioasa, fie ca este un adevar si

atunci l apropie de lamurirea cazului, fie ca este o minciuna, si atunci poate evalua mai corectgradul de sinceritate, respectiv de nesinceritate a banuitului.

n anumite momente ale dialogului, banuitul nu trebuie sa stie sub nici un motiv caanchetatorul aproba sau nu unele din afirmatiile sale. Privirea interlocutorului nu este numai osursa de informatii, ci si un mijloc de conditionare a interlocutorului. La prima audiere, cnd ise cere banuitului sa relateze faptul incriminat, si unde el va da o versiune evident favorabilalui, anchetatorul trebuie sa l lase sa spuna tot ce vrea, sa aiba mare fluenta n expunere. Daca

n cursul acestei relatari spontane nvinuitul nu este ntrerupt, ci dimpotriva, prin privirea sau

prin miscarile capului, anchetatorul l ncurajeaza, foarte probabil el va furniza suficientmaterial pentru ca monologul odata terminat, sa se ajunga la un dialog critic. Aceastaconditionare prin gratificare este o capcana eficienta, care l va ajuta pe anchetator saelaboreze n continuare o tactica adecvata situatiei.

Prin definitie, orice nvinuit sau inculpat, cei aflati n detentie preventiva, sunt ntr-oputernica stare de frustrare. Pierderea, chiar si vremelnica a libertatii, contribuie la acea starede frustrare, care n majoritatea cazurilor va duce la manifestari agresive. Agresivitatea ncamera de audiere se manifesta mai ales n raspunsuri insolente, ncercari de sfidare si careactie la privirea scrutatoare a anchetatorului, evitarea de a-l privi n fata. Simptomul starii defrustrare nu trebuie sa fie deci confundat cu o trasatura de personalitate (sinceritate -nesinceritate).

Ofierul de umrire penal care vrea sa stabileasca un contact uman cu nvinuitul sauinculpatul trebuie sa evite orice privire, gest sau vorba care ar potenta, ct de ct, starea defrustrare n care se gaseste acesta.2.3. Reguli tactice specifice raporturilor interpersonale de opozabilitate i confruntaren literatura de specialitate, sunt cteva reguli tactice care pot facilita nu numai stabilirea unuicontact verbal ntre interlocutori, dar n acelasi timp, pot aduce un oponent n situatia de acolabora:1. n contactul cu adversarul nainte de a fi ascultati, suntem priviti;2. exprimarea clara, n limbaj inteligibil a interlocutorului este obligatorie;3. nainte de a vorbi, trebuie sa stim sa observam si sa ascultam. Din primele clipe de contact

cu banuitul trebuie sa-l studiem la nceput n ansamblu, si apoi miscarile necontrolabile nmomentul n care este chestionat asupra problematicii critice. Mare semnificatie au si pauzelepe care le face banuitul, durata acestora putnd fi interpretata ca indice al efortului dedenaturare sau disimulare;4. fata de interlocutor se recomanda a se avea o atitudine deschisa. Adesea cel anchetat trebuiesa fie ncurajat, fie prin flatare ("Eu te stiam de baiat destept."), fie prin utilizarea uneiformule de generalizare si nu de particularizare ("Da, au mai facut si altii asa ceva, nu estidumneata singurul."), ori de minimalizare si ndepartare a pericolului ("Vezi unde duceanturajul, consumul de alcool, n alte mprejurari fapta asta nu s-ar fi putut ntmpla.") etc.5. nvinuitul sau inculpatul trebuie sa fie convins ca este ascultat cu cea mai mare atentie, caciaceasta atitudine exprima respectul anchetatorului fata de el. De aceea dupa ce si termina

relatarea si are impresia ca a fost integral crezut se pot valorifica momentele psihologice


12/17

create de ntrebarile de verificare a elementelor contradictorii sau nonconcordante, consecintaa neadevarurilor structurate de interlocutor.6. fata de interlocutor se recomanda a avea o atitudine echilibrata, exasperant de calma,rabdatoare (de fapt tenacitate si rezistenta - "mai insista nca putin dupa momentul n care tu

nsuti simti ca totul este zadarnic"). Aceasta deoarece n majoritatea cazurilor, timpul

opereaza n defavoarea nvinuitului sau inculpatului, starea tensionala n care se afla, pna lamarturisirea completa, insecuritatea crescnda pe care o resimte n privinta viitorului facndu-l sa comita greseli;7.ntelegerea umana fata de nvinuit, prescrisa de legile noastre, dar care nu se confunda cu"bunavointa" sau cu "iertarea", respectul persoanei nvinuitului sau inculpatului, oricare ar ficrima pe care a savrsit-o, creeaza un climat favorabil pentru a obtine n limitele posibilului,ct mai multe informatii de la nvinuit sau inculpat - un gest de prieteni (apropierea scaunului,oferirea unei tigari, a unei cafele etc.), un sfat, istorisirea unei ntmplari asemanatoare princonsecinte, un proverb, o bataie prieteneasca pe umar etc., pot duce n momentele psihologiceadecvat create, la marturisiri complete.3 Strategii de interogare a nvinuitului sau inculpatului (banuitului)15[16]

Cunoasterea mprejurarilor n care a fost savrsita infractiunea si stabilirea corecta a datelorprivind persoana nvinuitului (inculpatului) folosesc ofierului de urmarire penal la stabilireaprocedeelor tactice de efectuare a ascultarii.

Tactica ascultarii nvinuitului (inculpatului) cuprinde metode si mijloace legalefolosite n activitatea de ascultare, n scopul obtinerii unor declaratii complete si veridice, caresa contribuie la aflarea adevarului si clarificarea tuturor aspectelor cauzei. Dispozitiile legalesi regulile tactice criminalistice reprezinta elemente de baza n stabilirea tacticii de ascultare.O tactica adecvata presupune adaptarea regulilor generale la fiecare cauza n parte, lapersonalitatea celui ascultat si la pozitia nvinuitului (inculpatului).

n cele ce urmeaza vom prezenta procedeele tactice de ascultare a nvinuitului,cunoscute n practica autoritatilor judiciare:

a) Strategii de interogare viznd folosirea ntrebarilor de detaliu.ntrebarile de aceasta natura se folosesc pentru a obtine de la nvinuit amanunte referitoare ladiferitele mprejurari ale faptei savrsite, care sa permita verificarea explicatiilor. Scopulutilizarii acestor ntrebari este de a demonstra banuitului netemeinicia sustinerilor sale si de a-l determina sa renunte la negarea faptelor savrsite. Practica atesta ca acest procedeu tactic darezultate bune n cazul nvinuitilor recidivisti (infractori cu experienta) care, desi si pregatescatent declaratiile, comit totusi erori si inconsecvente logice. Or, tocmai asemenea aspectetrebuie exploatate, prin folosirea acestui gen de ntrebari, pentru a determina furnizareadatelor necesare aflarii adevarului, colaborarea nvinuitului, clarificarea problemelor cauzei.De aceea, ntrebarile detaliu, mpreuna cu alte procedee de ascultare, sunt folosite frecvent n

cazul cnd nvinuitul face declaratii nesigure, contradictorii.b) Strategii de interogare repetata.Acest procedeu consta n reaudieri ale nvinuitului cu privire la aceleasi fapte, mprejurari,amanunte, la intervale diferite de timp. ntre diversele declaratii ale nvinuitului vor apare,inevitabil, contraziceri, nepotriviri, cu toate ncercarile de a reproduce cele relatate anterior,pentru ca detaliile nu vor putea fi puse la punct, nu vor putea fi repetate, cu toate pregatirilefacute n acest sens de catre acesta, demonstrndu-i-se, astfel, netemeinicia afirmatiilor pecare le-a facut anterior si putnd fi determinat sa recunoasca adevarul.

c) Strategii de interogare sistematica

15[16]Aionioaie, C., Butoi, T. - Op.cit., pg. 109-120.


13/17

Acest procedeu se foloseste att n cazul nvinuitului sincer, pentru a-l ajuta sa lamureascacomplet toata problematica cauzei, mai ales n cauzele complexe, ct si al celor nesinceripentru ca i obliga sa dea explicatii logice si cronologice la toate aspectele privind nvinuirea.

n cadrul acestui procedeu, prin intermediul ntrebarilor problema, nvinuitului i sesolicita sa clarifice sistematic cum a conceput si pregatit infractiunea, persoanele participante

si modul n care a actionat fiecare. Atunci cnd cel ascultat a savrsit mai multe infractiuni, nraport cu personalitatea si psihologia acestuia, anchetatorul va stabili daca ascultarea vancepe n legatura cu infractiunea cea mai usoara sau cea mai grava. Cnd exista mai multinvinuiti n cauza, fiecare trebuie ascultat att cu privire la activitatea proprie, ct si separat,cu privire la activitatea fiecarui participant.

d) Strategii de interogare ncrucisataScopul acestui procedeu este de a nfrnge sistemul de aparare al nvinuitului nesincer, care sesitueaza pe pozitia negarii totale a faptelor savrsite. Este un procedeu ofensiv si consta nascultarea aceluiasi nvinuit de catre doi ori mai multi anchetatori ce s-au pregatit n modspecial n acest scop si cunosc problemele cauzei n care se face ascultarea. Procedeul prezintaun anumit avantaj, dar si dezavantaj. Avantajul consta n faptul ca nvinuitului sau

inculpatului nu i se da posibilitatea sa-si pregateasca raspunsuri mincinoase, ntrebarile fiindadresate de fiecare ofier de umrire penal alternativ, ntr-un ritm sustinut, alert. Dezavantaje:derutarea persoanelor cu structura psihica slaba, ncurcarea celui ascultat, anchetatorii nsusiputndu-se ncurca reciproc, mai ales atunci cnd nu toti stapnesc perfect problema cauzei.

e) Strategii de interogare viznd tactica complexului de vinovatie.Acest procedeu consta n adresarea alternativa a unor ntrebari care contin cuvinte

afectogene (critice) privitoare la fapta si la rezultatele ei si a unor ntrebari ce nu au legaturadirecta cu cauza. Pentru realizarea scopului - obtinerea unor declaratii sincere - trebuieobservate atent reactiile nvinuitului la diversele ntrebari ce i se adreseaza, ntruct reusitaprocedeului nu depinde numai de raspunsurile celui ascultat, ci si de observarea si apreciereaacestuia.

f) Strategii de interogare viznd folosirea probelor de vinovatie.Procedeul se foloseste n ascultarea nvinuitului nesincer, care ncearca sa

denatureze adevarul, sa ngreuneze cercetarile, mai ales daca este recidivist, ce, de

regula, recunoaste faptele numai n masura n care este convins despre existenta sitemeinicia probelor administrate mpotriva sa. Procedeul se utilizeaza numai dupa

cunoasterea exacta a pozitiei nvinuitului. Aceasta presupune ca nvinuitului ascultat sa ise consemneze declaratia, indiferent de pozitia avuta fata de faptele pentru care este

nvinuit, ntruct numai astfel se poate adopta procedeul tactic de ascultare adecvat.Obtinerea de rezultate bune prin folosirea acestui procedeu este asigurata de respectarea unorcerinte, printre care:

- cunoasterea temeinica de catre anchetator a tuturor probelor din dosar, a legaturii ce existantre acestea si activitatea ilicita desfasurata de catre nvinuit;- cunoasterea valorii fiecarei probe din dosar;- stabilirea celui mai indicat moment pentru folosirea probelor de vinovatie si a ordinii n careacestea vor fi prezentate;- stabilirea judicioasa a ntrebarilor ce vor nsoti prezentarea probelor.Atentia care trebuie acordata folosirii acestui procedeu de ascultare se explica prin aceea caorice eroare din partea anchetatorului poate compromite ntreaga munca desfasurata pentrudeterminarea nvinuitului sa faca declaratii veridice si complete; lund cunostinta prematur deprobele existente, cel ascultat va recunoaste numai ceea ce este dovedit sau, convingndu-sede insuficienta ori de forta probanta redusa a dovezilor de vinovatie prezentate, va continua sa

persevereze n a respinge nvinuirea adusa. n raport de personalitatea si psihologianvinuitului se poate proceda la prezentarea frontala sau prezentarea progresiva a probelor de


14/17

vinovatie. Prima metoda presupune prezentarea n mod neasteptat, de la nceput, a probelorcare i dovedesc vinovatia si adresarea de ntrebari directe cu privire la fapta savrsita.naintea acestui moment, nvinuitul sau inculpatul trebuie sa fie ntrebat n legatura cu

mprejurarile dovedite prin probele care urmeaza a fi folosite, urmarindu-se, astfel, creareamomentului psihologic necesar cunoasterii faptelor, renuntarii la pozitia de nesinceritate.

n practica organelor de urmrire penal este mai frecvent folosita prezentareaprogresiva a probelor de vinovatie, ce consta n ascultarea n mod treptat, plecndu-se de laaspecte mai putin importante, cu prezentarea de probe care nu dovedesc nemijlocit savrsireafaptei, vinovatia, continundu-se cu cele ce au relevanta deosebita, din care rezulta directvinovatia.

g) Strategia interogarii unui nvinuit sau inculpat despre activitatea celorlalti

participanti la savrsirea infractiunii.Procedeul se aplica atunci cnd n cauza exista mai multi nvinuiti (inculpati) participanti lasavrsirea aceleiasi infractiuni. Cunoasterea nvinuirilor, inculpatilor implicati n cauzapermite anchetatorului sa gaseasca veriga cea mai slaba n rndul participantilor si cu aceastasa nceapa ascultarea. Se solicita celui ascultat sa declare ceea ce cunoaste despre activitatea

celorlalti participanti la infractiune, lasndu-i-se impresia sa persoana sa intereseaza mai putinorganul de urmarire penala. n acest mod, nvinuitul poate prezenta date valoroase n legaturacu infractiunea savrsita, date pe care ulterior, va trebui sa le explice, iar apoi sa facadeclaratii despre propria activitate.

Procedeul prezinta si dezavantaje pentru ca nu ntotdeauna cel ascultat este dispus sadivulge activitatea participantilor, avnd n vedere ntelegerile stabilite nainte, dar mai alesdupa savrsirea infractiunii, privitoare la modul de comportare n eventualitatea descopeririifaptelor. Nestiind daca si ce au declarat ceilalti participanti, fiecare va avea retineri, dar vamanifesta, n schimb, un interes deosebit pentru a afla din ancheta care este pozitia celorlalti

nvinuiti. Cu rabdare, tact si perseverenta se poate ajunge la determinarea nvinuitilor sa facamarturisiri, sa declare despre faptele comise de catre ceilalti participanti.

Prin confruntarea datelor obtinute din declaratiile participantilor, chiar daca nu audeclarat totul despre propria activitate, anchetatorul poate desprinde concluzii cu privire lasinceritatea celor implicati n cauza. Acest procedeu permite obtinerea unor rezultate pozitive,

ntruct fiecare nvinuit aflat n fata unor date cunoscute de anchetator, despre care el nudeclarase nimic anterior, va fi mai cooperant n relatarea activitatilor infractionale a celorlaltiparticipanti, n masura n care le cunoaste.

h) Strategia interogarii viznd spargerea alibiului sau justificarea timpului criticTimpul critic reprezinta suma duratei activitatilor ce au precedat savrsirea infractiunii, aactiunilor ce caracterizeaza savrsirea infractiunii si perioada imediat post-infractionala. Acestprocedeu se foloseste, de regula, atunci cnd banuitul refuza sa faca declaratii. Cunoscndu-se

activitatea banuitului i se va solicita sa declare locul unde s-a aflat, cu cine a luat legatura, cea ntreprins nainte, n timpul si dupa savrsirea infractiunii. Explicatiile date vor fi verificateminutios pe zile, ore, minute si locuri. De asemenea, procedeul se foloseste n ascultareainfractorilor nesinceri, refractari, oscilanti n declaratii, care ncearca sa ngreuneze aflareaadevarului. Acestora li se va cere sa arate ce au facut pe zile si ore, sa prezinte locurile unde s-au aflat si persoanele cu care au luat legatura.

Verificarea datelor furnizate de banuit ofera anchetatorului posibilitatea constatariinesinceritatii relatarilor, ntruct n declaratiile acestuia apar neconcordante n justificareatimpului critic.

Pe baza rezultatelor verificarilor, folosindu-se starea psihica a banuitului, acesta vaputea fi determinat sa recunoasca faptele cu ocazia unei noi ascultari. n cazul acestui

procedeu se mai poate solicita banuitului sa justifice sursa mijloacelor de existenta (n cazul


15/17

celor nencadrati n munca), sa dea explicatii cu privire la provenienta bunurilor, valorilorgasite cu ocazia perchezitiilor corporale sau domiciliare.

Utilizarea procedeului de justificare a timpului critic permite extinderea ancheteijudiciare asupra altor infractiuni si faptuitori mai ales ca, asa cum demonstreaza cazuisticajudiciara, tacerea reprezinta, la fel ca si alibiul, ncercarea de a ascunde si alte fapte, ca si pe

participanti.i) Strategii viznd interogatoriul psihanaliticInterogatoriul psihanalitic16[18] este interogatoriul viitorului, este inofensiv, curat,

respecta "integral demnitatea, drepturile si libertatile cetateanului din perspectiva prezumtieide nevinovatie este un joc al inteligentei prilejuit preponderent de o simpla discutie asupracazului si care da posibilitatea individului de a se apara cu toate mijloacele - cele legale sauilegale".

Comportamentul duplicitar este des ntlnit n practica judiciara, simularea desemnndefortul constient ntreprins cu perseverenta de catre subiectul interogat pentru a masca trairi,unele stari sufletesti, intentii, actiuni, fapte si probe cu scopul de a aduce ancheta judiciara pecai gresite, n vederea sustragerii de la pedeapsa. Duplicitatea (simularea) este caracteristica

unei persoane care adopta doua atitudini si joaca premeditat doua roluri, afiseaza sentimentesi gnduri diferite de cele pe care le simte cu adevarat. Analiznd minciuna la intersectiadintre forma gndita, forma transmisa si factualitate, se retine:

- simularea este asigurata de divergenta dintre forma gndita si cea exprimata;Minciuna reprezinta constructul mental strategic, apararea, pe care din perspectiva psihologiei

judiciare, banuitul o ndreapta mpotriva celui ce l interogheaza, adoptnd un comportamentvoit contrafactual cu referinta voit pragmatica si viznd o finalizare persuasiv intentionala.

n timpul anchetei apare la individul supusei, un dezechilibru psihic provocat deexcesiva acumulare de energie determinata de conflictele interpsihice. Astfel, conflictul dintrepulsiunile inconstientului si actul constient determinate de raportul Eu - realitate, seconcretizeaza n manifestari ce scapa cenzurii constientului, fiind localizate la nivelulpreconstientului.

Altfel spus, continuturile intelectuale sunt respinse, refulate de constiinta ca stari cetrezesc anchetatorului atitudini de autocontrol n scopul acoperirii manifestarilor emotionale,dar ele continund sa-si exercite presiunea asupra cenzurii constientului, provocnd actegresite. n interogatoriul care se adreseaza faptuitorului acesta se va autodemasca subinfluenta Eu-ului sedimentat n subconstient, alaturi de Eu-ul primitiv si brutal, identificnd laacestia lapsusuri, erori caracteristice, acte simptomatice, uitarea sau deformarea unor numefamiliare etc.

- lasarea obiectelor; n cursul cercetarii cmpului faptei, specialistul criminalistidentifica primele acte simptomatice ale subconstientului care sunt veritabili indici orientativi

n directia identificarii faptuitorului. Acest act simptomatic de uitare a obiectelor n cmpulfaptei se explica prin faptul ca se scapa de sub controlul cenzurii a unora din elementeleasupra carora acesta vegheaza, aceasta slabindu-se din cauza instinctului de conservare activatde teama de a fi identificat;

- revenirea la locul faptei, este consecinta necesitatii detensionarii psihice afaptuitorului sub presiunea Eu-ului social care dezaproba inconstient actul criminal. Uniiautori cred ca eterna rentoarcere la locul faptei este generata de placerea nfioratoare si dulcea tensiunilor emotional afective pe care o da faptuitorului retrairea actului infractional sidescarcarea treptata a tensiunilor. Psihanalitic credem ca revenirea vine din instinctul deconservare, de a se asigura ca nu s-a comis nici o greseala;

16[18] Butoi, T. - "Psihanaliza crimei", Ed. tiinfific i Tehnic, Bucureti, 1994.


16/17

- lapsusul, este tributar imaginilor flotante care sunt n apropierea constiintei,Influenta lor se resimte facnd sa devieze curgerea normala a vorbirii, nu din cauzaasemanarilor pur acustice dintre doua cuvinte, ci din cauza unui gnd ascuns sau din cauzaunei stari generale contradictorie celei pe care o afirma verbal;

- uitarea cuvintelor si a numelor proprii: cercetarea numelor proprii n interogatoriu

este de o mare importanta. Atentia trebuie ndreptata asupra numelor n legatura directa cuvina, asupra carora constiinta vegheaza cu rezonanta sau contiguitate n acest sens;- erorile de lectura i de scris: cauza este aceeasi ca si la producerea unui lapsus. O

idee este refulata sub presiune unei neplaceri ulterioare, imaginile flotante din jurul constiinteiprin forta lor dinamica modifica mersul normal al scrisului si cititului, de aceea nu este lipsitde importanta obiceiul unor magistrati de a-l pune pe reclamant sa-si citeasca singurdeclaratiile;

- actele simptomatice accidentale, sunt marturisiri involuntare ale unor gnduri,afectiuni, repulsii, care scapa de sub controlul vigilent al Eu-ului constient. Autorul unui actsimptomatic si dezvaluie p intentie a subconstientului ntr-un moment cnd cenzura nu siexercita cu strictete rolul sau;

- asociatiile de idei17[19], se bazeaza pe aglutinarea ideilor si centrarea lor pe untrunchi ideativ, un cuvnt sau o idee ce face parte dintr-un complex psihic.

Conditia interogatoriului psihanalitic, este realizarea atmosferei de intimitate dincare se poate obtine starea de confianta permitnd Eu-ului social, matricei morale sa se

armonizeze cu tensiunile refulate prin actul marturisirii, acceptarii comiterii faptei si a

pedepsei.

17[19]Butoi, T. - "Psihanaliza crimei", Ed. tiinfic i Tehnic, Bucureti, 1997


17/17

Bibliografie:1. Tudorel Butoi, Ioana Teodora Butoi-Psihologie judiciara-curs universitar, Ed.

Fundatia Romania de Maine, Bucuresti 20062. Tudorel Butoi,Tratat universitar de psihologie judiciara-teorie si practica, editura

Phobos, Bucuresti 2003

3. Tudorel Butoi,Criminali in serie-psihologia crimei-serial killer,profiler, psihopatulsexualpe terenul criminalitatii, editura Phobos20034. Tudorel Butoi, Interogatoriul-psihologia confruntrii in procesul judiciar, editura

Phobos2004 ;5. Pirozynski T., Scripcaru Gh., Berlescu M., E Psihopatologie relaional, , , Editura

Junimea Iai, .,1996;6. Bogdan & colab Psihologie Judiciara,.,Ed. Polirom, Iasi, 1983;7. Gladchi, Ghe.,Victimologie criminologic:probleme teoretice,metodologice i

aplicative, , Chiinu, 2005;8. Mitrofan, N., Zdrenghea, V., Butoi, T Psihologie judiciar, , Casa de Editur i Pres

ansa S.R.L.. Bucureti, 1992;

9. Neagu Ion - "Tratat deprocedur penal", Ed. Pro, Bucureti, 1994;10.Stancu Emilian - "Criminalistica", Ed. Actami, Bucureti, 1995;11.Bogdan Tiberiu - "Curs de psihologie judiciar", Tipografia nvmntului,

Bucureti, 1957;12.C. Aionioaie, T. Butoi - "Ascultarea nvinuitului sau inculpatului", n volumul "Tratat

de criminalistic", Ed. Carpai, 1992

58744644-psihologia-interogatoriului-judiciar

Documents