9. integrare
DESCRIPTION
INTEGRARETRANSCRIPT
Controverse
T psihodinamică este neştiinţifică, se bazează pe teorii nevalidate, iar succesul intervenţiei nu este demonstrat (behavioriştii, ex., Eysenck, 1953)
T cognitiv comportamentală este o intervenţie periculoasă ce vandalizează libertatea şi demnitatea omului (Winnicott, 1969)
Orientarea umanist-experienţială este un amalgam de practici excentrice bazate pe teorii superficiale relevante – în cel mai bun caz - pentru indivizii cu nivele înalte de funcţionare (Landsman, 1974)
Necesitatea integrării Vechile controverse ce au dominat
psihoterapia mai mult de o jumătate de secol sunt astăzi înlocuite cu eforturi de conciliere şi integrare
Integrarea ca mişcare reprezintă o forţă semnificativă în psihoterapia contemporană caracterizată de expansiunea şcolilor de psihoterapie
Integrarea poate fi un răspuns la limitele teoretice, clinice şi epistemologice ale orientărilor psihoterapeutice moderne
Etape comune ale dezvoltării orientărilor majore în psihoterapie, similare cu fazele evoluţiei profesionale (Goldfried, 2003)
1. Perioada iniţială - marcată de mândrie şi descurajare, de confuzie şi îndoială, de discrepanţa dintre teorie şi observaţia clinică
2. Perioada de încredere şi rigiditate: adoptarea modelelor explicative şi a metodelor de intervenţie, definirea regulilor (instituţionalizarea programelor de training -clinicienii care stăpânesc modelul şi tehnicile devin supervizori) şi refuzul oricărei critici
3. Perioada de modestie şi deschidere faţă de contribuţiile altor orientări – recunoaşterea propriilor limite şi a necesităţii adoptării altor modele şi practici
Suportul integrării: cercetarea ştiinţifică
Psihoterapia funcţionează - fapt demonstrat prin cercetarea lucrărilor referitoare la rezultatele psihoterapiei pe o perioadă de cincizeci de ani (Lambert şi Bergin, 1994)
Eficienţa intervenţiei psihoterapeutice este dovedită practic (Kendall, 1998)
Psihoterapia este superioară pseudoterapiei, intervenţiilor placebo, lipsei tratamentului
Psihoterapia nu este un panaceu: unii clienţi nu ating obiectivele tratamentului sau nu le ating în întregime, nu finalizează tratamentul sau chiar îşi înrăutăţesc starea în timpul intervenţiei (Garfield,, 1994, Lambert şi Bergin, 1994)
Există diferenţe serioase între clienţii şi condiţiile din practică şi din verificările clinice experimentale
Prin TCC – standard în anxietatea generală – doar 50% din pacienţii care urmează tratamentul sunt deplin vindecaţi, iar în cazul fobiei, 75% (condiţii testate)
Suportul integrării: cercetarea ştiinţifică
Rezultatele cercetării nu dovedesc nici puterea extraordinară a psihoterapiei nici superioritatea unei abordări faţă de altele
Exceptând unele tulburări specifice (panică, obsesiv-compulsivă), efectul majorităţii formelor de psihoterapie este similar
Deşi majoritatea lucrărilor teoretice şi a programelor asociate susţin eficacitatea unor intervenţii specifice, cercetările arată că 45% din varianţa rezultatelor se explică prin efectul placebo şi factorii comuni psihoterapiilor (Lambert, 1992)
Succesul unei abordări se explică prin variabile comune psihoterapiilor şi prin variabile specifice altor orientări
Studii recente demonstrează că aderenţa la o tehnică specifică interferează cu rezultatul (Goldfried, 2003)
Suportul integrării: cercetarea ştiinţifică
S-au identificat elemente specifice unei abordări terapeutice care funcţionează ca factori ai schimbării în alte abordări:
profunzimea trăirii emoţionale din TU este predictivă pentru progresul clientului în TCC
principiile condiţionării operante specifice TC, funcţionează în TU şi TP
alianţa terapeutică din TP este necesară şi în TCC şi în TU
În ce abordare aţi întâlnit ? Să convingi pacientul fobic să intre într-o situaţie
fobiogenă Reducerea solicitărilor exterioare faţă de pacient Prescrierea activităţilor zilnice Dezangajarea din situaţii de viaţă nefavorabile,
dăunătoare, generatoare de conflict Să faci educaţie sub formă de sugestie, sfat,
informaţie în direcţia standardelor şi expectanţelor normative ale societăţii
Schimbarea interacţiunilor şi atitudinilor în raport cu persoanele semnificative
Demistificarea
În ultimele decenii, reprezentanţi de seamă din fiecare orientare psihoterapeutică majoră au scos în evidenţă punctele vulnerabile ale propriei abordări şi importanţa integrării unor elemente specifice altora :
În TP - Alexander, Grinker, Marmor, Strupp (Freud însuşi, mai devreme)
În TCC - Lazarus, Mahoney, Beck, Goldfried În TU – Koch, Rogers,
Aspecte contemporane în integrarea psihoterapiei: eclectismul
Eclectismul se referă la aplicarea unor tehnici terapeutice diferite fără a ţine cont de compatibilitatea bazelor lor teoretice. Selecţia tehnicilor se face în funcţie de nevoile clientului şi de rezultatele cercetării
Sincretismul este o combinare necritică, nesitematică, dezordonată, de tehnici
Aspecte contemporane în integrarea psihoterapiei: eclectismul
Terapia multimodală – Arnold Lazarus (1992) Se bazează pe evaluarea punctelor tari şi a
punctelor slabe ale clientului privind funcţionarea (comportament, afect, cogniţie, senzaţie, etc.)
Alegerea tratamentului are la bază rezultatele cercetării despre remedii specifice pentru o problemă specifică
Intervenţia presupune selecţia strategiilor adecvate pentru scopurile clientului, coping, contexte situaţionale, reacţii afective, rezistenţe şi convingeri fundamentale
Stilul terapeutului este specific caracteristicilor clientului
Aspecte contemporane în integrarea psihoterapiei: eclectismul
Terapia eclectică sistematică – Larry Beutler 1983, Beutler şi Consoli, 1992 se concentrează pe
Corespondenţa variabilelor demografice, a atitudinilor, credinţelor, valorilor terapeutului şi cele ale clientului
Caracteristicile clientului (impactul problemei asupra funcţionării, stil de coping, relaţia dintre problemă şi simptome/comportament, măsura în care acceptă directivitatea fără a se simţi ameninţat sau fără a dezvolta rezistenţă
Funcţiile diferitelor proceduri de intervenţie legate de obiective, de nivelul experienţei, de gradul de directivitate solicitat, de preferinţa pentru intraterapie vs. extraterapie (material)
Aspecte contemporane în integrarea psihoterapiei: integrarea teoretică
Teoreticienii se preocupă de extragerea constructelor şi a principiilor teoretice din orientări diferite şi de integrarea lor într-o teorie mai cuprinzătoare, cu un potenţial explicativ superior
Modelul transteoretic al schimbării terapeutice - Prochaska şi DiClemente, 1992 şi modelul asimilării – Stiles, 1992
Integrarea teoretică – Stiles şi alţii, 1992
Stagiul 0: Evitarea problemei
Stagiul 1: Gânduri nedorite legate de problemă, afect negativ, încercări de evitare a gândurilor
Stagiul 2: Conştientizare vagă, afect negativ puternic
Stagiul 3: Exprimarea problemei, clarificare; afectul negativ persistă
Integrarea teoretică – Stiles şi alţii, 1992 Stagiul 4: Înţelegere, insight, integrarea
problemei, afectul poate fi negativ, dar sunt prezente şi emoţiile pozitive
Stagiul 5: Aplicarea, eforturi de soluţionare a problemei, afect pozitiv
Stagiul 6: Soluţia problemei. afect pozitiv, satisfacţie, mândrie
Stagiul 7: Stăpânirea, noile soluţii se aplică automat, afectul este neutru, deoarece problema nu mai este relevantăă pentru client
Paul Wachtel, 1977 cel mai puternic asociat cu tendinţa integrării teoretice
Explică patternul maladaptativ interpersonal prin modelul psihodinamic al cercului vicios
Conceptul esenţial: profeţia care se autoîmplineşte, fiind întărită de percepţia distorsionată asupra comportamentului (propriu faţă de ceilalţi şi al celorlalţi legat de propria persoană)
Modificarea căilor de interacţiune şi înlăturarea întăririlor actuale ale interacţiunilor maladaptative se face prin metode comportamentale
Aspecte contemporane în integrarea psihoterapiei: factorii comuni Modelul transteoretic propus de Castonguay
şi Borgeat (2001) identifică similarităţi în următoarele dimensiuni ale psihoterapiei:
Cadrul terapeutic – locaţie , evaluare, contract
Procese de bază – influenţa terapeutului, angajamentul clientului şi al terapeutului, relaţia terapeutică
Acţiuni terapeutice – procese de comunicare, tehnici şi strategii de intervenţie
Aspecte contemporane în integrarea psihoterapiei: factorii comuni Modelul propus de Grencave şi
Norcross (1990) organizează factorii comuni în următoarele categorii:
Caracteristicile clientului Calităţile terapeutului Procesele de schimbare Structura tratamentului Relaţionarea
Aspecte contemporane în integrarea psihoterapiei: factorii comuni
O variabilă este deopotrivă comună şi terapeutică dacă
Este prezentă în toate sau în majoritatea terapiilor
Este corelată cu rezultatul tratamentului în majoritatea terapiilor, fapt demonstrat de cercetările empirice
Abordări integrative ale unor probleme clinice specifice Linehan (1987) – terapia dialectic –
comportamentală pentru tulburarea de personalitate borderline
Wolfe – terapia tulburărilor de anxietate McCullough (2000) – terapia depresiei
cronice (principiile condiţionarii, trainingul asertivităţii şi training în rezolvarea problemelor sociale pe baza stagiilor piagetiene, feeback oferit de terapeut, identificarea şi provocarea transferului)
Dezvoltarea abordărilor teoretice majore Obiectivul integrării nu este crearea unei
noi şcoli terapeutice (din moment ce mişcarea se autodefineşte ca eclectică sau integratoare)
Apropierea de alte orientări nu implică negarea propriei identităţi profesionale
Reprezentanţi de seamă din fiecare orientare au încercat să-şi îmbunătăţească activitatea prin integrarea constructelor şi practicilor din alte orientări (integrare prin asimilare, Messer, 2001)
Perspective în formare şi cercetare Problema formării este încă dezbătută SEPI http://www.cyberpsych.org/sepi/
Societatea pentru Explorarea Integrării Psihoterapiei
Journal for Psychotherapy Integration Cercetarea se concentrează asupra - validităţii predictive a stadiilor,
proceselor şi nivelelor schimbării
Perspective în formare şi cercetare Cercetarea se concentrează asupra - factorilor comuni - tipurilor de tratament care au cea
mai mare eficienţă pentru anumite tipuri de clienţi
- tipurilor de tratament care au cea mai mare eficienţă pentru anumite probleme sau tulburări