1

Editorial:

Anul omagial al Tainei Sfântului Maslu şi al îngrijirii bolnavilor

Anul 2012 a fost declarat de către Sfântul Sinod

al Bisericii Ortodoxe Române, ca fiind anul omagial al Tainei Sfântului Maslu şi al îngrijirii bolnavilor.

Boala, suferinţa sufletească şi trupească reprezintă o realitate de netăgăduit. Suntem supuşi cu toţii suferinţei şi morţii. Ca fenomen de corupere a sufletului şi a trupului, ea este urmare a păcatului, a încălcării voite şi conştiente a voii lui Dumnezeu. Pentru a restabili această situaţie, Dumnezeu trimite un Mântuitor, pe Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu dar şi un Sfinţitor, Sfântul Duh care dă şi posibilitatea izbăvirii din boală şi moarte prin Biserică, Sfintele Taine şi ierurgii.

Cauza existenţei bolii este descoperită de Sfinţii Părinţi care indică că originea bolilor stă în starea păcătoasă a omului. Sfântul Maxim afirmă că o viaţă dezordonată poate fi cauza bolii, iar Sf. Varsanufie arată că bolile vin din neglijenţă şi dezordine. Sf. Nicolae Cabasila este şi mai categoric când spune că: ,,Există oameni cărora le vin boli trupeşti a căror pricină este depravarea morală a sufletului”. (Jean-Claude Larchet, Teologia bolii, trad. Vasile Mihoc, Editura ,,Oastea Domnului”, Sibiu, 2005, p. 56).

În medicina alopată (clasică, universitară), boala este definită ca modificare organică sau funcţională a echilibrului organismului. Boala este, atunci, un semn al dezechilibrului, al rupturii. Şi în medicina energetică, adică medicina tradiţională chineză, starea de boală este definită ca starea de dezechilibru energetic, iar starea de sănătate ca stare de echilibru energetic. Boala este definită ca o manifestare a dezechilibrului, a unei fisuri între ceea ce trebuia să lucreze şi ceea ce lucrează un mădular, o ne-legiure. (Cornel Jupâneanţ, Taina

Sfântului Maslu – o interpretare teologică şi medicală, Editura Diecezană, Caransebeş, 2012, p. 57).

Pentru vindecarea sufletească şi trupească a credincioşilor, Biserica a instituit rugăciuni, Taine şi practici de ungere cu untdelemn sfinţit. Din vechime există Taina Sfântului Maslu însă ca şi celelalte Sfinte Taine legată de Sfânta Liturghie, luând locul

Antifoanelor şi având ca început propriu-zis binecuvântarea mare a Dumnezeieştii Liturghii. Cu timpul, datorită lungimii slujbei, Taina Sfântului Maslu a fost despărţită de Liturghie devenind rânduială de sine-stătătoare încă din secolul al XIII-lea. (C. Jupâneanţ, op. cit., p. 16).

Despre vechimea Tainei avem informaţii de la scriitorul bisericesc Origen, în Omilia a doua a cărţii Leviticul, cap. IV, în care se arată că Taina Sfântului Maslu se săvârşea în Biserica de la început, împreună cu Taina Pocăinţei. Într-adevăr, Molitfelnicul, la ,,Rânduiala Sfântului Maslu” îndrumă: ,,Tuturor creştinilor bolnavi de boală trupească sau

sufletească le este foarte folositoare această sfântă rugăciune, căci le dă tămăduire trupului şi iertare sufletului. Pentru aceasta, se cuvine preoţilor să sfătuiască pe creştinii, care vor cere să li se săvârşească Sfânta Taină, ca mai întâi să se mărturisească curat la duhovnic”. (N. Grosu, Taina Sfântului Maslu, în rev. ,,Ortodoxia”, 1979, nr. 3-4, p. 559).

Untdelemnul întrebuinţat la Taina Sfântului Maslu era considerat în vechime ,,aspirina” epocii.

Pr. Valentin Bugariu

(Continuare în pagina 6)

ArhanghelulBiserica lui Mateiu Basarab și a lui Varlaam, maica spirituală a neamului românesc,

care a născut unitatea limbei și unitatea etnică a poporului. (M. Eminescu)

ArhanghelulPublicaţie parohială trimestrială. Revista Parohiei Ortodoxe Birda, Timiș, 2012, an. I., nr. 2

2

Prân livedzâli d-acas

În sălbătişia mea Cu câmpii, păduri, izvoară,

Mincea paşî mi-i purta După păsări care zboară.

Ploi atâcea m-or scăldat

Fie toamnă, fie vară, Vântu-n joacă-i m-o uscat

Niş nu şciu a câta oară.

Ceru-m înflorea-n fereşci Mari flori albe, îngheţace,

Visăli-mi copilăreşci Mi le-or dăjgheţat pră toace.

Verili cu coptu grâu

M-aţâţau să culeg maş, Să-i anin în păr şî-n brâu

Primei mele fece draz

Toamnili pline dă rod Pân livedzâli d-acas

M-alergau ca pr-un nărod S-astrâng tot şi-o mai rămas.

În sălbătişia mea, Ş-o cema copilărie,

Alergam şî io, şî ea – Numai când?!... Şine măi şcie?!...

Roşia

Roşia înjunghiată, De dantura-mi mestecată, A avut păcat, vreodată?!...

Şi de nu, prin ce blestem

Noi o tot sacrificăm Şi la masă-o consumăm?!...

De ce nu ne-ar putea ea Carnea a ne-o digera?!...

Dimitrie Acea

Aşteptare

Se mută mereu cineva în mireasma uitării

lumina pasărea cântecul

uneori mi se pare c-aud tropotul cailor în înfinit

mi se pare că steaua se uită la mine

uneori timpul mă-întreabă

unde-am plecat

înstrăinat sunt în interiorul fără ferestre

al unei aşteptări de demult

vine vântul mă ia şi nu vrea să-mi spună unde mă duce

Mişcare stelară

E târziu nu mai am cum să-mi smulg aripile –

le-am lăsat prea mult în pământ până ce dropii şi fete îşi tăiară cărări

peste nebunele mele iluzii de zbor

acum aş putea fi îngropat

în propria-mi aripă

Anghel Dumbrăveanu

3

Restituiri:

Preotul Ioan Ionescu. Profil biografic

În istoria bisericească locală, amintirea preotului Ioan Ionescu (1860-1943) stă legată de strângerea materialelor necesare ridicării în 1911 a actualei biserici parohiale cu hramul ,,Naşterea Maicii Domnului”. (Bogdan Enăşel, Monografia comunei Birda, Editura Excelsior Art, Timişoara, 2008, p. 44).

Preotul Ioan Ionescu s-a născut la 7 martie 1860 în localitatea Cerna, jud. Timiş-Torontal. Studii: şcoala primară, şase clase gimnaziale şi Academia Teologică din Caransebeş, promoţia 1880-1881.

A cunoscut limbile maghiară şi germană. A fost căsătorit cu Emilia Lupşea din Blajova (născută în 23 aprilie 1866, decedată în 6/8 octombrie 1841). A fost hirotonit preot la 20 ian. 1883 pentru parohia Birda, de episcopul Ioan Popasu din Caransebeş. Gramata a primit-o de la episcopul Nicolae Popea. Din 22 mai 1897 a fost numit preot la Jebel până la pensionare, în iulie 1939.

A avut opt copii: Ioan Cornel –

născut la 17 august 1884 la Birda, decedat la 12 sept. 1884.

Victoria Maria – născută la Birda la 10 februarie 1886, decedată la 12/25 dec. 1919 (33 ani). A fost căsătorită cu preotul Ioan Surlaşiu.

Iuliu Valeriu – născut la Birda la 25 iulie 1888. A fost subprefect şi prefect al judeţului Timiş-Torontal.

Livia – născută la Birda la 13 sept. 1891, decedată la 19 sept. 1991.

Emilia Iulia – născută la Birda la 12 mai 1894. A fost căsătorită cu avocatul Alexandru Iancu, în 8/21 nov. 1912.

Georgina - născută în 14 iulie 1896, la Birda. A fost căsătorită cu inginerul agronom Ioan Chiciudean din Târgul Mare, de religie greco-catolic. Au fost cununaţi la 23 septembrie 1924 de preotul Ioan Russu.

Ioan Octavian – născut în 6/19 iulie 1901 la Jebel. A fost avocat în Timişoara. La 8 noiembrie 1942 s-a căsătorit cu Leontina Catta. A decedat în 1964 şi a fost înmormântat la cimitirul-gară din Jebel.

Sever Emil – născut la Jebel în 28 oct. 1908 – decedat la 28 iulie 1909, înmormântat în cimitirul-gară din Jebel.

A crescut şi trei nepoţi, rămaşi orfani de tată (preotul Ioan Surlaşiu), şi anume: Liviu-6 ani, Lucian-4 ani şi Victor-2 ani.

A fost distins cu brâu roşu de episcopul dr. Vasile Lăzărescu –în biserică- cu prilejul vizitei

canonice pe care a făcut-o în Jebel la 20 iulie 1935. La 1 iulie 1939 s-a pensionat.

A avut o casă minunată, în centrul comunei, la şosea, chiar în faţa bisericii greco-catolice. Casa lui a servit ca sediu al Cooperativei Agricole de Producţie până în 1990, când a fost cumpărată de Aurel Popa, din Jebel. Actualmente în această casă, Aurel Popa a deschis magazin universal şi farmacie.

A decedat la 4 mai 1943, în vârstă de 83 ani. A fost prohodit de 19 preoţi şi un diacon şi înmormântat în cripta familiară din cimitirul-gară din Jebel.

Pr. Petru Gărău

Personalităţi şipeţene

Dimitrie Cioloca – s-a născut la 18 decembrie 1874 în localitatea Şipet, judeţul Timiş, din familie de preot, tata – Teodor Cioloca, descendent şi el din vrednici slujitori

ai altarului. Şcoala primară a făcut-o la Şipet, iar gimnaziul la Timişoara. După absolvirea gimnaziului urmează cursurile Facultăţii de Teologie din Cernăuţi, unde obţine în 1905 şi doctoratul. În paralel cu teologia a urmat şi cursurile Facultăţii de Filozofie (din Cernăuţi), luându-şi licenţa în 1903. La 2 iulie 1904 s-au împlinit patru veacuri de la moartea marelui domnitor al Moldovei, Ştefan cel Mare şi

Sfânt. Comemorarea din iulie 1904 şi impresionantele acţiuni cultural-politice desfăşurate la Putna, Bucureşti, Suceava, Borzeşti şi în întreaga Românie, au prilejuit în lumea românească a Banatului adevărate acte de mândrie şi demnitate naţională. Printre cei prezenţi la Putna în timpul serbărilor din iulie 1904 a fost şi Dimitrie Cioloca, redactor al ziarului ,,Drapelul” din Lugoj. La 21 iulie 1907 s-a căsătorit cu Paraschiva – Elena (Minca) Loichiţă din Jebel –născută în 1888– fiica lui Dănilă şi Paraschiva. Cununia religioasă a făcut-o la biserica din Jebel. Preotul slujitor a fost Ioan Pepa – protopop de Buziaş. Din căsătorie au rezultat doi copii (băieţi). După absolvire îndeplineşte mai multe funcţii administrative până în 1908, când este numit profesor la Institut, apoi la Academia Teologică din Caransebeş. Timp de 30 de ani predă Apologetica, Teologia morală şi în câţiva ani Sectologia.

Pr. Oliviu Crişan (Continuare în pagina 4)

4

Urme din trecut:

Din trecutul satului Sângeorge Localitatea este amintitLocalitatea este amintită pentru prima dată în anul

1319, când despoţii sârbi vor coloniza ortodocşi în jurul mănăstirii Sf. Gheorghe pentru a da naştere unui centru de rezistenţă împotriva propagandei catolice (Ion Lotreanu, Monografia Banatului, 1935, p. 374), fiind menţionată în comitatul Caraş. În evidenţele papale de dijmă din 1332-1337 este amintită între parohiile protopopiatului de Caraşova. În anul 1427 este menţionat Albert Nagymihalyi ca fiind proprietar al localităţii, sub regele Matei Corvin localitatea este donată familiilor Orszagh şi Ongor în anul 1471 (R. Creţan, V. Frăţilă, Dicţionar geografico-istoric şi toponimic al judeţului Timiş, 2007, p.116).

Conscripţia din 1717 o aminteşte ca aparţinând districtului Ciacova, sub numele de Sankt Georg, având 30 de case. Ehrler o aminteşte la 1774 în districtul Ciacova, cercul Bârzava, sub numele de Sant Georg, fiind locuită de sârbi şi români. Numele derivă de la Sânt George, varianta catolică a lui Sfântul Gheorghe. Situată pe malul drept al râului Bârzava cu locuitori sârbi şi români, marea majoritate a populaţiei până la sfârşitul primului război mondial o formau sârbii, românii fiind mai puţini. Sângeorge este singura localitate din plasa Deta unde populaţia sârbă este majoritară. În anul 1782 Lorincz Cotoi, Latskovits Istvan vor cumpăra localitatea, apoi denumind-o Kamora-Sant-Georgi. Această denumire persistă până în 1894 când denumirea de Sant-Georgi a fost schimbată în Kincstar-Sant-Georgy, pentru ca pe la 1910 să primească un nume nou de Tarnokszentgyörgy. (S. Borovsky, Temes Varmegye, Budapesta, f. a, p. 99).

În sârbeşte denumirea localităţii este de comuna Sveti Giuraţ. În apropiere sunt amintite marea pajişte Tormos Sant Georgi şi pajiştea lui Damjan Ianos. La finele veacului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea la Sângeorge se vor înfiinţa diverse asociaţii precum „Asociaţia plugarilor” sau asociaţii culturale.

Interesant este cazul unui locuitor din Sângeorge care a căzut prizonier la ruşi în cursul primului război mondial şi apoi s-a înrolat voluntar în Corpul de voluntari sârbi din Rusia, a făcut parte din Divizia I-a de voluntari sârbi ce a luptat în 1916 în Dobrogea. Numele său este Sima Beceiaţ şi a căzut în lupta de la Endja

Mahala, alături de el este posibil să se fi înrolat şi alţi locuitori ai localităţii Sângeorge. (L. Cerovici, Sârbii din România, 2005, p.233)

Prof. drd. Bogdan Enăşel

(Urmare din pagina 3)

Cât a fost profesor a colaborat la ,,Dreptatea” din Timişoara, ,,Patria” din Cernăuţi şi ,,Viitorul graniţei” din Caransebeş.

A predat limba germană la liceul din Caransebeş. În anul 1938 s-a pensionat.

La stăruinţele sale s-a înfiinţat Banca Populară din Caransebeş.

Înzestrat cu talent literar scrie câteva lucrări în domeniul folclorului bănăţean. Amintim: Cântece din război – I Vitejeşti, Caransebeş, 1915, 96 p.; Cântece din război – II Dor şi jale, Caransebeş, 1916, 96 p.; Poveşti din Banat, Caransebeş, 1924. (după un manuscris al lui

Iuliu I. Olariu). Pentru Teologia sistematică reţinem studiul Virtutea teologică a credinţei – studiu din Teologia morală, Cernăuţi, 1925, 94 p..

A fost pasionat de colecţionarea rarităţilor bibliofile, manuscrise, picturi, monede etc. S-a stins din viaţă în 1963.

Alexandru Jebeleanu – s-a născut la 7 octombrie 1923 la Şipet. Studii: şcoala primară în localitatea natală, Liceul Industrial din Timişoara. În 1959 absolvă Facultatea de

Filologie din Bucureşti. A fost redactor şef al revistei timişorene ,,Orizont”.

Poet de esenţă simbolistă este autorul mai multor plachete de versuri. Moare în 26 aprilie 1996.

Alexandru Radivoievici – născut la Şipet. A fost profesor doctor în medicină, specialitatea cardiologie.

Liviu Matcău – născut la Şipet în anul 1940. Este profesor doctor la Facultatea de Medicină din Timişoara. Profesează ca medic neurolog la Spitalul Judeţean din Timişoara.

Paraschiva Petoi Dragomir – născută în Şipet. Este conferenţiar doctor la Universitatea de Vest din Timişoara, catedra matematică.

Ioan Florescu – născut la Şipet. Este profesor universitar la Facultatea de Agronomie din Cluj-Napoca.

Nicolae Ţăran – s-a născut la 9 noiembrie 1945 în localitatea Şipet, într-o familie de învăţători. A absolvit Facultatea de Chimie Alimentară la Galaţi (1968) şi Facultatea de Ştiinţe Economice din Timişoara (1975). Inginer doctor, conferenţiar universitar, titularul catedrei Managementul Cercetării-Dezvoltării din cadrul Universităţii de Vest.

5

Documentar: Aproape de pulsul ,,falnicei Veneţii”

(II)

De pe Ponte di Rialto admirăm tabloul mirific care se derulează pe marele canal. Vaporaşe, motonave, bărci de toate tipurile se întretaie cu supleţea gondolelor, adevărate lebede cu un penaj multicolor. Acest bulevard acvatic coloana vertrebrală a urbei, este, în acelaşi timp, şi principala arteră care dă puls oraşului. Lângă maluri şi pe canalele secundare, vezi alte gondole superbe, bogat ornamentate cu catifea, cu elemente sculptate şi bronzate conduse de un gondolier cu vestimentaţie tradiţională, aşteptând cuminţi turiştii, legănându-şi graţios trupurile în cadenţa ondulată a valurilor. Ne-am mulţumit să-i invidiem pe cei care îşi permiteau să plătească 100 E pe oră.

Ne continuăm călătoria pe uscat orientându-ne după indicatoarele care ne ajută să ne îndreptăm spre piaţa San Marco. Am ajuns la o răscruce numită Campo S. Bartolomeo destul de aproape de marele canal. Trecem apoi pe lângă Banca Comercială şi păşim înainte spre Palatul Dogilor. Femeile se mai opresc pe la vitrine, intră în magazinele doldora de marfă, admiră, dar ies repede când văd preţurile. Mă gândeam în senin de consolare: Veneţia e un depozit al artei, nu unul comercial, chiar dacă afaceriştii speculează situaţia.

În sfârşit, intrăm în Piaţa San Marco. Numele celei mai frumoase pieţe din lume îşi are sorgintea în evenimentul din 1828, când moaştele evanghelistului Marcu, fost patriarh al Alexandriei, au fost aduse în Veneţia şi predate dogelui de atunci, Iustiniano Participazio. În credinţa vremii, prezenţa relicvelor dădea putere dogilor.

Ieşeam dintr-o încorsetare stradală şi, în faţă, mi se deschidea o altă lume, o mare de lumină, un tărâm de vis încărcat de istorie. Piaţa închide în spaţiul princiar Basilica San Marco, Palatul Ducal şi clopotniţa Basilicii, care, asemenea unui observator şi a unui ocrotitor, domină aerian locul.

Lumea, turiştii stăpâneau caldarâmul mozaicat. Peste tot vedeai grupuri de vizitatori care aveau permanent un coleg în faţă ridicând un steag (probabil naţional), pentru ca membrii să nu se rătăcească de echipă. Încercam să mă dezmeticesc. Doamne, câte chipuri şi ce amestec de naţiuni şi rase se perindau prin seculara piaţă! O diversitate de limbi şi de culturi, trăiau aceleaşi momente unice: toţi contemplau frumosul, toţi uitau acum urâtul şi toţi erau subjugaţi cultural şi artistic aceluiaşi microb, cel estetic. Mii şi zeci de mii de oameni setoşi de frumos, de artă şi de spiritualitate calcă lespezile pe care au păşit cândva temuţii dogi. Pacea şi comuniunea dintre turişti, pe lângă consumul de artă şi istorie, au un liant comun aici, pe acela al miilor de porumbei care ciugulesc firimituri din mâna vizitatorilor şi fac deliciul copiilor. Aceste păsări, simbolul păcii şi al înţelegerii, se aşează cu blândeţe în palmele turiştilor, indiferent de culoare şi naţionalitate. Aici este centrul spiritual universal, aici este, poate, altarul păcii mondiale (o dovedesc întâlnirile

internaţionale, concursurile, festivalurile, expoziţiile organizate…) iar gângăritul porumbeilor este limbajul sincer al omului liber, nemanipulat, în timp ce zborul lor prietenos sugerează descătuşarea umană şi bucuria de a trăi în demnitate.

Eram înconjuraţi de artă şi istorie. Basilica domina piaţa prin monumentalitate şi frumuseţe unică. Este împodobită cu turnuleţe şi cupole ornate cu sculpturi şi elemente de mare fineţe arhitecturală. Interioarele acestei bijuterii întrec imaginaţia prin perfecţiune şi frumuseţe. Se adevereşte maxima lui Hippocrat: ,,Arta este lungă, doar viaţa este scurtă”. Aceste minuni ale măiestriei umane sunt ca un arc peste timp. Ele comunică cu prezentul grăbit şi sufocat şi şi întind o punte a păcii şi a cunoaşterii către viitorul imprevizibil.

Alături, marele palat al dogilor, răspândeşte în jur solemnitate şi respect pentru cei ce au lăsat posteriorităţii această perlă artistică. Arhitectura acestuia este grandioasă. Zeci de coloane la terasă sprijină arcurile sculptate care dau o nobleţe regală princiarului palat.

Ne apropiem de miniportul pentru vaporete. Înainte de a urca, mai aruncăm o ultimă privire spre universul de basm lăsat pe acest tărâm. Ne despărţeam cu greu de miracolul văzut. L-am prins în aparatele de fotografiat şi de filmat, l-am înregistrat pe reportofon, dar mai ales l-am luat cu noi în suflet şi în cuget. Imaginile acestea, de neuitat, vor fi pentru mult timp de acum înainte un medicament de echilibru şi liniştire în clipele când ,,urâtul” va încerca să ne clatine verticalitatea.

Trecem în mers legănat pe lângă insula Di S. Giorgio Magiore şi admirăm pe lângă malul acesteia Chiesa (biserica) di S. Giorgio, o minune arhitecturală. Intrăm pe Canale de la Giudeca între insula cu acelaşi nume şi oraşul vechi. În dreapta noastră, o altă splendoare care sfidează timpul: Chiesa Santa Maria della Salute, care ar fi fost ridicată ca slavă lui Dumnezeu pentru că i-a scăpat pe veneţieni de epidemia din

anul 1630. Azi, ea este considerată o capodoperă de artă barocă veneţiană. Pe traseul acvatic, înconjurând oraşul gondolelor, ne-au salutat şi alte monumente: Chiesa del Redentore, în stânga, pe insula Giudeca, şi Chiesa Gesuati, pe malul drept, şi ele încărcate de o îndelungată istorie.

Înaintăm pe luciul lagunei şi ne îndreptăm spre locul de unde vom părăsi Veneţia. Vaporaşe mari sunt acostate în dreapta noastră. Viaţa ,,falnicei Veneţii” este trezită la realitate şi ne dezmeticim cu adevărat când trecem pe sub un pod care traversează şi gara feroviară. Podul, o construcţie foarte veche, din cărămidă, contrastează cu garniturile şi locomotivele moderne ce-l străbat. Simţim din nou tumultul şi vâltoarea prezentului. Păcat că am lăsat în urmă istoria şi frumosul atât de preţioase. Imaginea lor însă s-a contopit cu fiinţa noastră.

Ne-am consolat la gândul că, pentru o vreme, ne-am hrănit sufletul cu linişte, soare, splendoare, frumuseţe şi bunătate. Am fost liberi, descătuşaţi şi neatârnaţi.

(Continuare în pagina 7)

Prof. Iosif Marius Circa

6

Cateheza:

Sfânta Taină a Maslului şi viaţa sfântă

Sfânta Taină a Maslului este lucrarea prin care o

persoană, prin rugăciunile preoţilor şi ungerea cu untdelemn sfinţit, primeşte harul tămăduirii, al mângăierii, al întăririi în purtarea cu vrednicie a încercărilor venite asupra sa, şi al iertării de păcate.

Sfântul Iacob vorbeşte despre Sfântul Maslu zicând: ,,Este cineva bolnav între voi? Să cheme preoţii Bisericii şi să se roage pentru el, ungându-l cu untdelemn în numele Domnului. Şi rugăciunea credinţei va mântui pe cel bolnav şi Domnul îl va ridica şi de va fi făcut păcate i se vor ierta lui”. (Iacob 5, 14-15).

Sfântul Maslu a fost instituit de Mântuitorul, practicat de Sfinţii Apostoli şi mai apoi de Biserică prin slujitorii ei sfinţiţi. Sfântul Maslu se săvârşeşte fie la biserică, fie la casa bolnavului. În ceea ce priveşte timpul, se face de câte ori va fi nevoie. Se obişnuieşte însă să se facă Sfântul Maslu în zilele de luni, miercuri şi vineri şi în timpul posturilor de peste an.

După rânduiala Sfintei Biserici, Maslul se săvârşeşte de şapte preoţi, după numărul celor şapte daruri ale Duhului Sfânt, despre care vorbeşte proorocul Isaia (cap. 11, 2-5). La nevoie, Sfântul Maslu poate fi săvârşit şi de mai puţini preoţi, până la cel puţin doi. Când Maslul se face la casa bolnavului, atunci acesta trebuie să fie spovedit şi împărtăşit. Untdelemnul sfinţit la Sfântul Maslu, cu care este uns bolnavul, este simbol al îndurării divine şi totodată medicament, mijloc de însănătoşire, având o întrebuinţare foarte veche, amintită şi în Sfânta Scriptură. (Luca 10,34; Marcu 6,13).

Acest untdelemn se poate pune în candelă să ardă, poate fi folosit la miruit sau se poate amesteca cu făina de la Maslu şi să se facă pâinişoare din care se dă bolnavului să mănânce.

Efectele Tainei Sfântului Maslu – vindecarea bolilor trupeşti şi sufleteşti, toate depind de credinţa celui ce primeşte această Taină după cuvântul Mântuitorului: ,,Fie vouă după credinţa voastră”. (Matei 9, 29).

Biserica, folosind Sfânta Taină a Maslului pentru ocrotirea sănătăţii trupeşti şi sufleteşti a credincioşilor, nu exclude consultarea medicală şi folosirea medicamentelor în caz de boală, ci prin această Taină vrea să-l apropie de Hristos care dă vindecarea, iar

Eseu premiat la Concursul judeţean de religie ,,Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş”, faza locală, Gătaia, 29. 03. 2012.

bolnavul devenit sănătos trupeşte şi sufleteşte, prin binefacerile Sfântului Maslu, poate trăi o viaţă curată.

Gabor Roberta, cls. a V-a, Şcoala cu clasele I-VIII, Birda.

(Urmare din pagina 1)

Untdelemnul era binecuvântat în cadrul Sfintei Liturghii îndată după sfinţirea pâinii şi a vinului: ,,Dacă aduce cineva ofrandă untdelemn [episcopul] să mulţumească în aceeaşi ordine ca şi la pâine şi vin. Să mulţumească însă nu spunând aceleaşi cuvinte, ci în acelaşi sens astfel: <<Ca sfinţind acest ulei, să dai, Dumnezeule, sănătate celor ce se ung cu el şi gustă din el. Aşa cum ai uns împăraţi, preoţi şi profeţi, tot aşa să dea tuturor celor ce gustă din el şi se folosesc de el întărire şi sănătate>>”. (Tradiţia Apostolică V, după Paul Meyendorff, Taina Sfântului Maslu, trad. Cezar Login, Editura Renaşterea, Cluj-Napoca, 2011, p. 36). În Biserica Primară exista şi un ritual al ungerii: ,,Grecii însemnează bolnavul cu untdelemn, în chipul Crucii, de trei ori, turnând cruciş dintr-un vas de sticlă pe cap, pe îmbrăcăminte şi pe întregul trup al celui bolnav,

începând crucea de la cap şi mergând până jos, la picioare, apoi de la palma dreaptă până la umăr şi de-a curmezişul pieptului, până la palma stângă, iar la fiecare ungere în chipul crucii zic: <<Eşti uns în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, iar Domnul să te ridice şi, dacă ai păcătuit, păcatele tale vor fi iertate>>”. (J. Meyendorff, op. cit., p. 43).

Biserica dispunea din epoca veche de fel de fel de instituţii sociale, între care

amintim: chirocomiile, care erau azile pentru văduvele dedicate Bisericii, partenocomiile care îngrijeau fecioarele, brefotofiile, orfelinate, ptohiile, aşezăminte pentru săraci, nasocomiile, spitalele creştine, gherontocomiile, azile pentru bătrâni.

Grija pentru bolnavi a fost o activitate permanentă în Biserica Ortodoxă Română. Aşa spre exemplu în veacul al XIII-lea au fost organizate pe lângă mănăstiri aşa numitele bolniţe (ex. Cozia) care erau aşezăminte pentru săraci, bolnavi, persoanele cu handicap, bătrâni, săraci. În secolul al XVI-lea la Câmpulung a luat naştere un adăpost pentru persoanele cu handicap. Dintre aşezămintele sociale, amintim bolniţele mănăstirilor: Putna, Bistriţa-Vâlcea, Cozia, Argeş (sec. al XVI-lea), Dragomirna, Sadova (1692), Hurezi (1696), Sfântul Spiridon din Iaşi (1757), Precista Mare, Roman (1757).

(Continuare în pagina 7)

7

Popasuri omiletice:

Anul bisericesc

În cursul anului bisericesc ortodox, care începe la 1 Septembrie, pentru că în această zi potrivit tradiţiei moştenită din Legea Veche s-a început creaţia lumii şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos şi-ar fi început activitatea Sa publică, adică atunci când a citit în sinagogă cuvintele proorocului Isaia cap.62 vs 1-2, care profeţeau despre Sine: " Duhul Domnului este peste Mine, pentru că M-a uns să binevestesc săracilor...., să vestesc anul milei Domnului”, stau cele trei mari perioade, adică: -perioada Triodului-prepascală -perioada Penticostarului-pascală -perioada Octoihului-postpascală

Aşa cum în centrul istoriei mântuirii noastre şi al activităţii răscumpărătoare a Mântuitorului stă Jertfa Sa, adică Patimile şi moartea Sa pe Cruce, urmate de Învierea Sa din morţi, tot aşa în centrul anului bisericesc stau Paştile sau sărbătoarea Învierii, de care depind cele trei perioade.

Fiecare din aceste perioade cuprinde un anumit număr de săptămâni, astfel: - Triodul ţine de la Duminica Vameşului şi a Fariseului până la Duminica Paştilor, adică 10 săptămâni. Primele trei săptămâni constituie vremea de pregătire sufletească în vederea începerii postului, iar restul de şapte săptămâni- adică însuşi Postul Paştilor- reprezintă vremea de pregătire prin pocăinţă, post şi rugăciune pentru marea sărbătoare a Învierii. - Penticostarul ţine de la Duminica Paştilor până la Duminica I-a după Rusalii sau a Tuturor Sfinţilor, adică 8 săptămâni. - Octoihul ţine tot restul anului, adică de la sfârşitul perioadei Penticostarului până la începutul Triodului, fiind cea mai lungă perioadă din cursul anului bisericesc.

În fiecare din aceste perioade se află câte un moment liturgic important, de care depinde celelalte sărbători, de exemplu: Octoihul are ca sărbătoare centrală Naşterea Domnului, Triodul- Vinerea Patimilor, iar Penticostarul sărbătoarea Paştilor şi sărbătoarea Cincizecimii- a Pogorârii Sfântului Duh; şi comemorând în acelaşi timp viaţa şi activitatea Mântuitorului, în toate cele trei laturi sau aspecte ale misiunii Sale: - cea de învăţător, profet- perioada Octoihului- în care se sărbătoresc evenimentele dinainte de venirea Mântuitorului şi până în ajunul Patimilor Sale. - cea de arhiereu, mare preot- perioada Octoihului- în care această activitate a Mântuitorului de Mare Preot

este îndeplinită mai ales prin Jertfă, adică prin Patimile şi moartea Sa pe cruce. - cea de împărat sau biruitor al păcatului şi al morţii- perioada Penticostarului- care reprezintă şi celebrează timpul dintre Înviere şi Înălţare în slavă a Domnului, urmată de Pogorârea Sfântului Duh şi întemeierea Bisericii Sale şi în acelaşi timp vremea triumfului şi a bucuriei pascale, care urmează după vremea de luptă cu păcatul, de întristare şi pocăinţă. Dintre aceste aspecte cel mai important în iconomia mântuirii rămâne activitatea arhierească transpusă în perioada Triodului pentru că tot ceea ce premerge şi ceea ce urmează patimilor şi morţii pe Cruce a Mântuitorului -- Învierea Sa-- constituie o pregătire şi o desăvârşire pe care orice credincios trebuie să o conştientizeze în inima sa, să o transpună în viaţa sa şi mai mult chiar în timpul Postului Mare, să lupte împotriva păcatului, deschizându-şi drumul spre desăvârşire, înviind într-o viaţă nouă împreună cu Hristos.

În fiecare zi să prăznuim prin omorârea patimilor învierea virtuţilor imitând pe Domnul Iisus Hristos- Mântuitorul sufletelor noastre. (Sf. Teodor Studitul).

Pr. Călin Negrea

(Urmare din pagina 6)

Primul spital organizat pe

teritoriul ţării noastre s-a datorat mitropolitului Anastasie Crimca (1600-1629).

Locul pentru spital a fost dăruit Mitropoliei de către domnitorul Gaşpar Graţiani ,,un loc în mijlocul târgului […] Sucevii, din locul domnesc, din sus de unde se face târgul, împotriva caselor

Foltei Sas, ca să facă acolo, pe acel loc întru numele Domnului, ca să fie pentru cei săraci şi neputincioşi şi şchiopi şi orbi şi alţii care vor să se odihnească tot aciia, acolo într-acel spital”. (N. Grigoraş, Mitropolitul Anastasie Crimca (1600-1629), în rev ,,Mitropolia Moldovei şi Sucevei”, 1958, nr. 3-4, p. 308).

După descătuşarea din 1989 Biserica a încetat a mai fi un ghetou liturgic - sublinia Preafericitul Daniel, patriarhul Bisericii Ortodoxe Române - ieşind cu demnitate în arena socialului. Numai aşa s-au putut ivi manifestări social-caritative: preoţi cu atribuţii sociale în spitale, cabinete medicale, policlinici creştine, cantine sociale ş.a.m.d..

(Urmare din pagina 5) Am ajuns din nou pe canalul Carraregio. La Trei

Archi, ne-am urcat într-o şalupă rapidă care ne-a dus la parcarea auto. Ne întoarcem de pe o altă lume parcă. Veneam dintr-un tunel al timpului, dintr-o urbe a secolului al XV-lea, ce-şi poartă încă cu mândrie mantia istorică.

A fost o experienţă plăcută pe care am consemnat-o întucât ,,Fixarea în cuvinte este singura formă de conservare a emoţiilor trăite”. (Ana Blandiana).

8

Cronica parohială:

o Concursul judeţean de religie ,,Sfântul Iosif cel Nou de la Partoş”. În 29. 02. 2012 s-a desfăşurat faza zonală în organizarea Liceului Teoretic din Gătaia. Din partea Parohiei Birda au participat trei copii: Şuclea Petronela (cls. a III-a), Murgea Alexandra (cls. a IV-a) şi Gabor Roberta (cls. a V-a). Copiii au fost recompensaţi cu premii şi menţiuni: Şuclea Petronela (secţiunea poezie religioasă, premiul III); Murgea Alexandra (desen tematic, menţiunea I) şi Gabor Roberta (eseu, menţiunea I).

o Elevi teologi timişoreni la Birda. În 3. 04 elevii claselor teologice de la Liceul Pedagogic ,,Carmen Sylva” din Timişoara au poposit în biserica parohială cu hramul ,,Naşterea Maicii Domnului” din localitate. Elevii coordonaţi de pr. prof. Petru Suru şi prof. drd. Nicolae Şincari şi dr. Ionuţ Mura au intonat câteva imne religioase. Preotul Valentin Bugariu a făcut un scurt istoric al lăcaşului de cult. La finalul întâlnirii fiecare elev a primit un exemplar din publicaţia parohială şi un calendar de buzunar.

o Pelerinaj la mănăstiri. În 26. 03. 2012 cu sprijinul financiar al Primăriei, Parohia Birda în colaborare cu cea din Berecuţa a organizat un pelerinaj la mai multe mănăstiri din Caraş-Severin şi Mehedinţi. Au fost cercetate mănăstirile: Vasiova, Soceni, Catedrala episcopală ,,Învierea Domnului” din Caransebeş, Piatra Scrisă şi Sfânta Ana (Orşova).

o Premierea copiilor din proiectul ,,Alege Şcoala”. La Şcoala cu clasele I-VIII din localitatea Birda a avut în 6. 04. 2012 festivitatea de premiere a copiilor implicaţi în amintitul proiect. Au fost recompensaţi următorii copii: Mercea Madalina, Mercea Andreea, Mercea Viorel, Buha Florina, Paşca Andrada, Buha Bogdan, Stănescu Ilie, Voroş Melinda şi Pojar Roxana. În 23. 05. s-a desfăşurat premierea copiilor la faza zonală la Deta. A fost răsplătită cu premiul I eleva Buha Florina care s-a calificat la faza eparhială a concursului intitulat ,,Şcoala din pridvorul Bisericii”.

o Participări ştiinţifice. Preotul Valentin Bugariu a prezentat comunicări la câteva întruniri ştiinţifice internaţionale şi locale: Conceptul de ecleziologie organică la Sfântul Andrei Şaguna la Simpozionul internaţional ,,Taină şi comuniune” desfăşurat în 24. 04. 2012 la Caransebeş; Istorie, misiune şi viaţă creştină. Studiu de caz pe marginea unui volum în 12. 05. 2012 la sesiunea de comunicări desfăşurată la Muzeul Satului bănăţean; Istorie şi viaţă bisericească. Întemeirea Coloniei Gătaia în 17. 05. la Zilele administraţiei arădene.

o Slujiri litugice. În ultimul timp, preotul Valentin Bugariu a slujit la Taina Sfântului Maslu în parohiile: Ferendia (1. 04) şi Voiteg (23. 04).

o Noi publicaţii. Am primit la parohie, următoarele reviste rurale: ,,Gazeta Bocşei”, nr. 10-12/2011 şi 1-2/2012; ,,Vatră nouă” (Giarmata Vii), nr. 137; 140; 141/2012; ,,Iconostas”, nr. 1 şi ,,Lumina giroceană” , nr. 1 (Giroc); ,,Foaia Săcoşană” (Sacoşu Mare), nr. 1/2012; şi ,,Opinia” (Săcălaz), nr. 3/2012.

o Biblioteca parohială. La biserica parohială a fost organizată biblioteca parohială. Biblioteca este compusă din veche carte bisericească, cărţi religioase şi reviste teologice locale şi centrale.

o Ziua eroilor. De praznicul Înălţării Domnului, după săvârşirea Sfintei Liturghii în biserica cu hramul ,,Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” din localitatea Sângeorge, la orele 1130 a fost oficiată slujba

parastasului pentru eroii comunei. La finalul slujbei religioase, elevii de la Şcoala cu clasele I-IV din localitate au susţinut un bogat program patriotic. Au fost prezente oficialităţi locale, precum şi reprezentanţi ai Poliţiei.

o Împărtăşirea copiilor. În Postul ,,Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel” au fost împărtăşiţi copiii de la şcolile din Birda, Mănăstire, Sângeorge şi Berecuţa. În 14. 03. 2012 la

invitaţia C. Păr. Zoran Milovanov în biserica cu hramul ,,Învierea Domnului” din localitatea Berecuţa a fost oficiată Sfânta Litughie, urmată de împărtăşirea propriu-zisă a copiilor. Taina Mărturisirii a fost administrată în ajunul slujirii liturgice de preotul Valentin Bugariu.

o Arhanghelul. A apărut primul număr al revistei parohială ,,Arhanghelul”. Editată de Parohia Birda, revista îşi propune să familiarizeze pe ortodocşii din Birda şi Sângeorge cu învăţătura de credinţă, dar şi să rememoreze ,,urme ale trecutului” local şi nu numai. Revista a apărut într-un tiraj de 200 de exemplare. Apariţia primului număr a fost sponsorizată de domnul Marius Gheorghe Stoian, primarul comunei Birda, căruia îi mulţumim şi pe această cale.

COLEGIUL DE REDACŢIE: Prof. univ. dr. Rodica Popescu, Prof. univ. dr. Ioan Viorel Boldureanu, Prof. Ioan Traia, Pr. dr. Iliia

Pavlovici-Pătruţ, Redactor-şef:

Pr. dr. Valentin Bugariu ISSN 2284 – 7731

Redacţia: Birda, Str. Principală, nr. 229, tel. 0729145610, cod postal:307187, jud.Timiş, e-mail:

parohiabirda@yahoo.com arhanghelulparohiaortodoxabirda.blogspot.com/