OMOLOGAREA PROCEDURII DE SUDARE

Prescripţii tehnice I.S.C.I.R pentru omologarea procedurilor sudurilor folosite la construirea, montarea şi repararea instalaţiilor mecanice sub presiune şi a instalaţiilor de ridicat. Colecţia CR7 – 2003. Generalităţi Domeniul de aplicare: prezentele prescripţii tehnice stabilesc condiţiile de omologare a procedurilor de sudare ce urmează să fie folosite în construirea, montarea şi repararea instalaţiilor mecanice sub presiune şi a instalaţiilor de ridicat, supuse regimului de verificare tehnică I.S.C.I.R. O procedură de sudare este omologată dacă a fost verificată prin probe practice, iar documentaîia aferentă a fost vizată de către I.S.CI.R. În vederea omologării procedeelor de sudare unitatea care solicită acest lucru, va întocmi instrucţiunile specifice ce vor fi vizate de către I.S.C.I.R., acestea cuprinzând:grupele de materiale de bază şi adaos (calitate şi dimensiuni), procedeele de sudare, tipurile de îmbinari, poziţiile de suadare, numărul, forma şi dimensiunile probelor sudate ce trebuie executate, precum si incercările la care acestea se supun şi rezultatele minime ce trebuie obţinute, prevederile generale ale CR7 referitoare la condiţiile de desfăsurare a omologării. Variabile esenţiale pentru omologare şi domeniul de valabilitate

1. Procedee de sudare Prezentele prescripţii tehnice se referă la următoarele procedee de sudare:111 – sudare manuală cu electrozi înveliti

2. Grupe de materiale În vederea omologării unei proceduri de sudare, oţelurile cu caracteristici metalurgice şi de sudabilitate similare sunt grupate conform tabelului de mai jos:

Grupa Tipuri de otel5 Oţeluri cu Cr max 9%, Mo max 1.2%

Dacă un oţel poate fi încadrat in două grupe, se va încadra in grupa cu număr inferior. Metalul de bază ales este 12MoCr90.

Marca oţelului

Standard Compoziţia chimică, [%]C Mn Si Pmax Smax Cr Mo V Al W

12MoCr90

STAS 11512-80

0,08-0,15

0,3-0,6

0,25-1,0

0,03 0,03 8-10

0,9-1,1

- 0,015-0,045

-

Marca oţelului

Limita de curgere, Rp0,2[N/mm²]

Rezistenţa la rupere, Rm [N/mm2]

Alungirea la rupere,

A5min [%]

Energia de rupere KVmin

[J] la 293K≤16 16<a

≤40>40 ≤60 60<a

≤100≤60 60<a

≤100

14MoCr10

205 200 195 410 – 540 (Re) 21 50

395 390 la intelegere

590 – 740 (I) 20 45

a – grosimea tablei [mm]. I – imbunatatit

3. Dimensiuni 3.1. Sudurile cap la cap Omologarea se face în functie de grosimea componentelor, domeniul de valabilitate al omologării în functie de grosimi este prezentat în tabelul de mai jos:

Grosimea probei Domeniul de valabilitate al omologariiPentru o singura trecere sau o singura trecere de ambele parti

Pentru sudare cu mai multe treceri

3 < t < 12 0.8t pana la 1.1t 3 pana la 2t Grosimea t = 5 – 10 mm.

3.2. Ţevi şi racorduri de ţevi Omologarea prin verificarea unei proceduri de sudare pe un diametru D trebuie să includă omologarea pentru toate diametrele din următoarele domenii prezentate în tabelul de mai jos:

Diametrul probei D [mm] Domeniul de valabilitate al omologarii

50 < D < 168.3 0.5D< D <2D (min 50mm)

Diametrul D = 60 – 150 mm.

4. Poziţii de sudare Poziţia de sudare pentru care vom face omologarea este:

- orizontală.

Ţeavă : în rotaţie Ţeavă : fixă Ţeavă : fixăPA Axă : orizontală PF Axă : orizontală PG Axă : orizontală Sudură : orizontal Sudură : vertical ascendent Sudură : vertical descendent

Ţeavă : fixă Ţeavă : fixă Ţeavă : fixăPC Axă : verticală Axă : înclinată Axă : înclinată Sudură : orizontal Sudură : vertical descendent Sudură : ascendent

a) Suduri cap la cap

Figura 1 – Poziţii de sudare pentru ţevi

5. Tipuri de îmbinari Tipurile de îmbinari pentru care vom face omologarea :

- cap la cap la ţevi. 6. Metalul de adaos, gaze de protecţie şi fluxuri În majoritatea omologărilor procedurilor de sudare, tipul metalului de adaos este similar cu metalul de bază. Din punct de vedere al metalului de adaos, omologarea este valabilă şi când se folosesc alte metale dacă:

- au compoziţie chimică echivalentă,- fac parte din aceeaşi clasă de rezistenţă la tracţiune,- în cazul electrozilor au acelaşi tip de înveliş.

Pentru procedeul 111 omologarea este acordată atât pentru diametrul electrodului utilizat în verificare, cât şi pentru dimensiunea superioară sau inferioară.

Materialul de adaos utilizat este : ECrMo9 B 4 2 H5.ClasificareAWS A5.5-96: E8018-B8 Compozitia chimica: C=0,05-0,10% ; Mn=0,6-1,0% ; Si=0,2-0,8% ; Cr=8-10,0% ; Mo=0,9-1,2% ; S=max. 0,02% ; P=max. 0,02% ; Cu=max. 0,1% ; V=max. 0,03%

Carcteristicile mecanice:

Tratament termic

Rm(N/mm2)

Rs(N/mm2)

E (%)5d

KV J -20oC

Stare sudată

După sudare 675 549 21 70

7. Tipul curentului Omologarea acordată se limitează la tipul curentului (c.a. sau c.c) şi la polaritatea utilizată in verificare.Se va suda in curent continuu cu polaritate inversa. 8. Temperatura de preîncălzire Limita inferioara a domeniului de valabilitate a omologării este temperatura nominală de preîncălzire aplicată la începutul verificării. 9. Temperatura între straturi Limita superioară a domeniului de valabilitate a omologării este temperatura nominală între straturi obtinută în verificare pentru omologare. Temperatura între straturi va fi de aprox. 200 oC. 10. Tratament termic după sudare Nu este permisă introducerea suplimentară sau eliminarea tratamentului termic după sudare. Domeniul de temperatură utilizat la verificarea pentru omologarea. Încercarea de omologare a procedurii de sudare va fi supusă unui tratament termic după sudare echivalent cu cel întalnit in producţie, cu o durată de mentinere de cel putin 80% din durata totală de menţinere. Durata de menţinere la temperatura poate fi aplicată într-un singur ciclu de încălzire. După sudare se va aplica o detensionare.

Examinare şi încercare Pentru omologarea procedurilor de sudare, proba sudată va fi executată în prezenţa inspectorului I.S.C.I.R. şi responsabilului tehnic cu sudura (RTS). Se pot realiza probe suplimentare sau probe cu o lungime mai mare decât dimensiunea minimă, cu scopul de a permite prelevarea unor epruvete pentru repetarea încercării sau pentru încercării suplimentare. Pregatirea şi sudarea probelor se va face în conformitate cu WPS şi în condiţiile generale de sudare din producţie.

Metode de verificare şi criterii de acceptare Examinarea vizuala se realizeaza in starea in care se afla probele, dupa sudare. Toate probele se examineaza nedistructiv si distructiv, conform tabelului de mai jos:

Proba Tipul încercării Volumul încercării Nota

Îmbinare cap la cap

Examinare vizualăExaminare cu radiaţii penetrante

sau ultrasuneteExaminarea suprefeţei

Încercarea la tracţiune transversalăÎncercarea la îndoire transversalăÎncercarea la încovoiere prin şoc

Încercarea de duritateExaminarea macro şi microscopică

100%100%

100%2 epruvete4 epruvete

2 seturi (6 epruvete)1 epruveta1 epruveta

--

1-263-

Încercari mecanice Încercarile mecanice mai puţin cele de duritate şi examinările macro şi microscopice, se fac în prezenţa reprezentantului I.S.C.I.R. şi al RTS. Materialele de bază destinate executării probelor pentru omologare şi fiecare epruvetă în parte sunt poansonate de către inspectorul I.S.C.I.R. a. Încercarea la tracţiune transversală. Aceasta se realizeaza pe epruvetele enumerate mai sus ce au forma şi dimensiunile date în STAS 5540/1-85 si STAS 5540/2-85:

- epruvete plate, cu porţiune calibrată, - epruvete fâsii, cu porţiune calibrată în cazul ţevilor.

Încercarea se realizează pe 2 epruvete prelevate transversal, supraînălţarea sudurii îndepărtându-se de pe ambele feţe pentru a se obţine o epruvetă cu grosime egală. Încercarea este declarată admisă dacă pe fiecare epruvetă se obţin următoarele rezultate:

- rezistenţa la rupere a îmbinării sudate este egală sau mai mare decât cea nominală a materialului de bază,

- rezistenţa la rupere a îmbinarii sudate este egală sau mai mare decât rezistenţa minimă a celui mai slab material de bază, dacă se folosesc mai multe materiale de bază.

b. Încercarea la îndoire. Se execută pe epruvete având forma şi dimensiunile date de STAS 5540/1-85 şi STAS 5540/3-85, încercarea făcându-se pe 4 epruvete prelevate transversal (2 cu rădăcina comprimată, 2 cu rădăcina întinsă) Aceasta se excută prin îndoire liberă sau prin îndoire ghidată în matriţă, diametrul dornului este de 3t, unghiul de îndoire fiind de 180. Încercarea se consideră admisă dacă epruvetele nu prezintă defecte deschise mai mari de 3 mm măsurate în orice direcţie pe suprafaţa convexă a epruvetei după îndoire. c. Încercarea la încovoiere prin şoc. Se realizează pe un set de 3 epruvete, cu crestătura în V practicată pe axa transversală a cusăturii şi în ZIT, conform cu STAS 554071 – 85 şi STAS 5540/4-80.

Încercarea se execută la temperatura cea mai scazută prevazută prin norma de produs pentru materialul de bază. Pentru încercări la temperaturi intermediare, numărul epruvetelor se măreşte. Încercarea se declară admisă atunci când se obţin rezultate minime prevăzute prin norma de produs pentru materialul de bază în aceleaşi condiţii de încercare. d. Încercarea de rupere a îmbinarilor sudate în colţ. Această încercare se face în conformitate cu STAS 5976/1-82 şi STAS10952/1-77. încercarea este admisă dacă la rădăcină nu se constată lipsă de topire, iar suma incluziunilor de zgură sau a porilor nu depaşeşte 500mm. e. Încercarea de aplatisare. Se execută pe epruvete prelevate din ţevi cu diametrul mai mic de 51 mm, conform STAS 5540/6-77, dacă epruveta sudată este aplatisată la valoarea prescrisă, fară apariţia fisurilor pe suprafaţa cordonului de sudură, încercarea se consideră admisă. f. Analiza macro şi microscopică. Se face în condiţiile prevăzute de STA10952/1-77 şi STAS10952/2-77. Pentru a analiza proba se prelucrează şi se atacă chimic pe faţă, pentru a se observa linia de topire, ZIT şi trecerile la sudarea multistrat. Se va admite proba în următoarele condiţii:

- la analiza macroscopică a îmbinarii sudate cap la cap şi îmbinărilor de racord nu se constată lipsa de pătrundere sau de topire şi fisuri, precum şi alte defecte cu dimensiuni peste limitele prevăzute,

- la analiza microscopică a îmbinărilor sudate cap la cap şi racord să nu apară neomogenităţi sau structuri care reduc proprietăţile de plasticitate ale sudurii.

g. Încercarea de duritate. Aceasta se desfasoară conform STAS 5540/5-85 şi STAS 5976/1-82, se va utiliza metoda Vickers HV10.. amprentele se fac în sudură, în cele ZIT-uri şi în metalul de bază. Pentru fiecare şir de amprente trebuie să existe minim 3 urme individuale în fiecare parte a sudurii, în cele două ZIT-uri şi în cele două părţi ale materialului de bază. Valoarea maximă nu trebuie sa depasească 350HV10, cu excepţia materialelor de bază care au valori mai mari. Diferenţa de duritate dintre materialul de bază, ZIT şi metalul depus, nu trebuie să depaşească:

- 100 de unităţi pentru oţelurile carbon sau slab aliate,- 150 unităţi pentru oţelurile aliate.

Cu acordul I.S.C.I.R., în cazuri speciale se admit şi durităti mai mari.

SPECIFICAŢIA ŞI CALIFICAREA PROCEDURILOR DE SUDARE PENTRU MATERIALELE METALICE

Specificaţia procedurii de sudare pentru sudarea cu arc electric

INTRODUCERE

Elaborarea unei specificaţii a procedurii de sudare constituie baza necesară dar nu garantează prin ea însăşi că sudurile executate îndeplinesc condiţiile. Unele abateri, în special imperfecţiuni şi distorsiuni, pot fi evaluate prin metode de examinare nedistructivă a produsului finit.Modificările metalurgice constituie oricum o problemă deosebită, deoarece o evaluare nedistructivă a caracteristicilor mecanice este imposibilă în stadiul actual al tehnologiei de examinare nedistructivă. Aceasta a condus la elaborarea unei serii de reguli pentru calificarea procedurilor de sudare înainte de introducerea specificaţiilor în producţia efectivă.

DEFINIŢII

Procedură de sudare

Succesiune specificată de acţiuni care trebuie să fie urmată în cazul executării unei suduri, incluzând referirea la materiale, pregătire, preîncălzire (dacă este necesară), metoda de sudare şi controlul sudării şi tratamentul termic după sudare (dacă este relevant) precum şi echipamentul necesar care trebuie utilizat.

Procedeu de sudare

În prezentul standard sunt utilizate denumirile şi definiţiile procedeelor de sudare date în ISO 857. Este respectat sistemul de numerotare a procedeelor de sudare din ISO 4063.

Specificaţie preliminară a procedurii de sudare (pWPS)

Proiect de specificaţie a unei proceduri de sudare, presupusă adecvată de către producător, dar care nu a fost calificată, Sudarea probelor necesare pentru calificarea unei specificaţii a procedurii de sudare trebuie să se efectueze pe baza unei specificaţii preliminare a procedurii de sudare (pWPS).

Specificaţia procedurii de sudare (WPS)

Document care prevede în detaliu variabilele necesare unei aplicaţii specifice pentru asigurarea repetabilităţii.

Instrucţiuni de lucru

Specificaţie simplificată (scrisă sau verbală) a procedurii de sudare, adecvată pentru utilizarea directă în atelier.

Specificaţia procedurii de sudare calificate

Specificaţie pentru care procedura de sudare a fost calificată în conformitate cu regulile standardului.

Proces verbal de calificare a procedurii de sudare (WPAR)

Proces verbal cuprinzând toate datele relevante despre sudarea unei probe necesare pentru calificarea unei proceduri de sudare, precum şi toate rezultatele obţinute în urma examinării şi încercării probelor sudate.

Experienţă anterioară în sudare

Situaţie în care se poate demonstra prin rezultate autentificate ale verificărilor că procedurile de sudare ale producătorului, instituite în practica curentă, au fost capabile să producă în mod constant suduri de calitate acceptabilă în decursul unei perioade de timp.

Material pentru sudare aprobat

Material pentru sudare (consumabil) sau o combinaţie de materiale pentru sudare încercate şi certificate de către un examinator sau un organism de examinare independent.

Verificarea procedurii de sudare

Executarea şi încercarea unei îmbinări sudate, considerată reprezentativă pentru cele realizate în producţie, pentru a demonstra fezabilitatea unei proceduri de sudare.

Procedură de sudare standard

Procedură de sudare verificată şi certificată de către un examinator sau un organism de examinare independent, care poate fi pusă la dispoziţia oricărui producător.

Încercare de sudare înainte de începerea fabricaţiei

Verificare a sudării cu aceeaşi funcţie ca şi o verificare pentru calificarea procedurii de sudare, dar care se bazează pe probe nestandardizate, care simulează condiţiile de fabricaţie.

Materiale pentru sudare

Materiale consumate la realizarea unei suduri, care includ metalele de adaos, fluxurile şi gazele de protecţie.

Variabilă de sudare

Variabilă esenţialăVariabilă care influenţează caracteristicile mecanice şi/sau metalurgice ale îmbinării sudate. Variabilă complementarăVariabilă care nu influenţează caracteristicile mecanice şi/sau metalurgice ale îmbinării sudate.

Domeniu de valabilitate

Extindere a calificării date pentru o variabilă esenţială.

Metal de bază

Material standardizatMetal de bază cu compoziţie, caracteristici mecanice, tratament termic etc., produs şi livrat conform unui standard sau unei specificaţii cuprinzătoare similare.Grupă de materiale standardizateNumăr definit de materiale standardizate similare.

Lot de materiale standardizate

Metale de bază cu aceeaşi compoziţie chimică, aceleaşi caracteristici mecanice, acelaşi tratament termic etc, livrate ca o unitate de către un singur producător (de ex. oţelărie). Lotul se limitează la materialele din aceeaşi şarjă.

Probă

Ansamblu sudat care se utilizează la verificarea pentru calificare.

Epruvetă

Parte sau porţiune prelevată din probă pentru a fi supusă unei încercări distructive specificate.

Verificare

Serie de operaţii care trebuie să includă executarea unei probe sudate, examinările nedistructive şi/sau încercările distructive ulterioare, precum şi consemnarea rezultatelor într-un proces verbal.

Îmbinare omogenă

Îmbinare în care sudura şi metalul de bază nu prezintă diferenţe semnificative ale caracteristicilor mecanice şi/sau ale compoziţiei chimice.NOTĂ - O îmbinare executată din metale de bază similare fără metal de adaos este considerată omogenă.

Îmbinare eterogenă

Îmbinare în care sudura şi metalul de bază prezintă diferenţe semnificative ale caracteristicilor mecanice şi/sau ale compoziţiei chimice.

Îmbinare din metale diferite

Îmbinare în care metalele de bază prezintă diferenţe semnificative ale caracteristicilor mecanice şi/sau ale compoziţiei chimice.

Imperfecţiune

Discontinuitate în sudură sau o abatere de la forma geometrică prevăzută. Imperfecţiunile includ de exemplu: fisuri, lipsă de pătrundere, sufluri, incluziuni de zgură.NOTĂ - EN 26520 conţine o listă amănunţită a imperfecţiunilor.

Modificare metalurgică

Modificări ale caracteristicilor mecanice şi/sau ale structurii metalurgice a sudurii sau a zonelor influenţate termic în comparaţie cu caracteristicile metalului de bază.NOTĂ - Modificările metalurgice cuprind: reducerea rezistenţei, ductilităţii, tenacităţii etc., metalului în sudură şi în zonele influenţate termic. Modificările metalurgice sunt cauzate de variaţiile temperaturii în timpul sudării în corelaţie cu compoziţia chimică finală şi cu structura metalului în sudură.

Producător

Persoană sau organizaţie care este responsabilă pentru executarea lucrărilor de sudare (atelier de sudare).

Sudor manual

Sudor care ţine şi conduce manual portelectrodul, pistoletul de sudare, capul de sudare sau arzătorul.

Operator sudor

Persoană care execută sudarea mecanizată sau automată

Examinator sau organism de examinare

Persoană sau organism care verifică conformitatea cu standardul care se aplică. Examinatorul sau organismul de examinare trebuie să fie acceptat de toate părţile contractante.

Furnizor de materiale pentru sudare

Societate care produce sau furnizează materialele pentru sudare.

Personal pentru coordonarea sudării

Personal care, la un producător, are responsabilităţi în cadrul procesului de fabricaţie pentru sudare şi pentru activităţi conexe sudării, ale cărui competenţă şi cunoştinţe au fost demonstrate, de exemplu, prin formare, educaţie şi/sau experienţă de producţie relevantă.

Energie de sudare

Energie introdusă în zona sudurii, în timpul sudării unui rând, pe unitatea de lungime a rândului. NOTĂ - A se vedea EN 1011 pentru calculul energiei de sudare.

Lungimea rândului

Lungimea unui rând realizat prin topirea unui electrod învelit. NOTĂ - A se vedea EN 1011 pentru calculul lungimii rândului.

Grosimea materialului de bază

Grosimea nominală a materialelor de sudat.

Grosimea sudurii

A se vedea prEN 12345.

Grosimea sudurii în colţ

A se vedea prEN 12345.

Sudură parţial pătrunsă

A se vedea prEN 12345.

SPECIFICAŢIA PROCEDURILOR DE SUDARE

O operaţie de sudare trebuie să fie planificată în mod adecvat înainte de începerea producţiei; planificarea trebuie să prevadă specificaţii ale procedurilor de sudare pentru toate îmbinările sudate. Nivelul specificaţiei trebuie să fie compatibil cu metoda de calificare aleasă.Specificaţia procedurii de sudare trebuie să fie considerată ca specificaţie preliminară a procedurii până la calificarea acesteia în conformitate cu regulile standardului.Producătorul poate elabora, suplimentar faţă de specificaţia procedurii de sudare, instrucţiuni de lucru detaliate etc., pentru a fi utilizate în timpul fabricaţiei propriu-zise. Instrucţiunile de lucru nu sunt obligatorii, dacă nu sunt solicitate de producătorul însuşi. În cazul în care sunt elaborate instrucţiunilede lucru trebuie:

- sa fie elaborate pe baza unei WPS calificate;- să definească valori pentru toate variabilele esenţiale aflate sub controlul direct

al sudorului, care să fie utilizate de către sudor în cazul procedeului de sudare respectiv. Aceste valori pot fi date ca parametrii iniţiali de reglare a echipamentului de sudare, cu condiţia să existe o corespondenţă clar definită între parametrii iniţiali de reglare a echipamentului şi valorile variabilelor esenţiale şi suplimentare definite în specificaţia procedurii de sudare.

CALIFICAREA PROCEDURILOR DE SUDARE

1.Generalităţi

1.1.Metode de calificareAcest standard defineşte mai multe metode pentru calificarea procedurilor de sudare. Fiecare metodă de calificare are anumite limite de aplicare în ceea ce priveşte procedeul de sudare, metalul de bază şi materialele pentru sudare (dacă se utilizează). Limitele de aplicare ale diverselor metode de calificare sunt stabilite în prezentul standard şi în părţile următoare ale acestui standard.Fiecare WPS trebuie să fie calificată printr-o singură metodă. Alegerea unei anumite metode de calificare este adesea o condiţie obligatorie pentru standardul de aplicaţie. în absenţa unei astfel de condiţii, metoda de calificare trebuie să fie stabilită prin acord între părţile contractante în etapa de consultare sau de contractare.Calificarea trebuie să fie obţinută prin una din următoarele metode

- verificări ale procedurii de sudare conform EN 288-3 sau 4;- materiale pentru sudare aprobate conform EN 288-5;- experienţă anterioară în sudare conform EN 288-6;- procedura de sudare standard conform EN 288-7;- încercare de sudare înainte de începerea fabricaţiei conform EN 288-8 .

1.2.AplicareProducătorul trebuie să elaboreze o pWPS în concordanţă cu prescripţiile de la punctul 4. Atelierul de lucru trebuie să se asigure că pWPS este aplicabilă în producţia curentă,

utilizând experienţa din producţia anterioară şi fondul general de cunoştinţe din domeniul tehnologiei sudării. în continuare, pWPS trebuie să fie calificată prin una dintre metodele stabilite la 1.1.în cazul în care calificarea implică sudarea unor probe, acestea trebuie să fie sudate în conformitate cu pWPS. Procedurile de sudare trebuie să fie calificate înainte de sudarea curentă în producţie.

Calificare prin verificări ale procedurii de sudare

Această metodă precizează cum poate fi calificată o procedură de sudare prin sudarea şi verificarea unei probe standardizate.

Calificare prin utilizarea unor materiale pentru sudare aprobate

Unele materiale nu se modifică în mod semnificativ în zonele influenţate termic, dacă energiile de sudare sunt menţinute în limitele specificate. Pentru astfel de materiale, o procedură se consideră calificată dacă materialele pentru sudare sunt aprobate şi dacă toate variabilele esenţiale se situează în domeniul pentru care este valabilă calificarea.Calificarea obţinută prin utilizarea unor materiale pentru sudare aprobate trebuie să fie limitată la procedeele de sudare cu arc electric care utilizează metale de adaos.Toate activităţile legate de sudarea, examinarea şi încercarea probelor trebuie să fie în responsabilitatea unui examinator sau organism de examinare independent. Examinatorul sau organismul de examinare trebuie să stabilească domeniul de valabilitate a calificării cu privire la variabilele esenţiale ale materialelor pentru sudare aprobate.

Calificare prin experienţa anterioară în sudare

Un producător poate avea o pWPS calificată prin referire la experienţa anterioară în sudare, cu condiţia să poată dovedi, printr-o documentaţie adecvată, autentică, obiectivă, că a sudat anterior în mod corespunzător tipul de îmbinare şi materialele în discuţie.Domeniul de valabilitate a unei WPS, calificate prin referire la experienţa anterioară în sudare trebuie să fie limitat la materialul(ele) standardizat(e), procedeul(ele) de sudare, materialul(le) pentru sudare şi la domeniile variabilelor esenţiale pentru care poate fi documentată o experienţă anterioară adecvată.

Calificare prin utilizarea unei proceduri de sudare standard

O pWPS elaborată de către un producător este calificată dacă domeniile pentru toate variabilele se află între limitele admise de o procedură de sudare standard.O procedură de sudare standard trebuie publicată ca o specificaţie de tipul WPS sau WPAR, bazată pe o calificare conform părţii relevante a EN 288 pentru verificarea

procedurii de sudare. Publicarea şi revizuirea procedurilor de sudare standard se fac prin examinatorul sau organismul de examinare care au responsabilitatea primei calificări.Aplicarea unei proceduri de sudare standard este supusă de asemenea condiţiilor pe care trebuie să le satisfacă utilizatorul.

Calificare printr-o încercare de sudare înainte de începerea fabricaţiei

Calificarea printr-o încercare de sudare înainte de începerea fabricaţiei poate fi utilizată atunci când forma şi dimensiunile probelor nu sunt suficient de reprezentative, pentru îmbinarea care trebuie sudată, de exemplu, un guşeu sudat pe o ţeavă cu pereţi subţiri.în astfel de cazuri trebuie să fie realizate una sau mai multe probe speciale pentru a simula îmbinarea din producţie în toate aspectele esenţiale, de exemplu, dimensiuni, deformare, efecte termice. Verificarea trebuie să fie efectuată înainte de începerea fabricaţiei şi în condiţiile care se aplică în producţie.Examinarea şi încercarea probei trebuie să fie efectuate, pe cât posibil, în conformitate cu condiţiile prezentului standard, dar pot fi suplimentate sau înlocuite, dacă este necesar, cu încercări speciale în concordanţă cu tipul de îmbinare respectiv, care trebuie să fie acceptate de către examinator sau de către organismul de examinare.

CONTINUTUL TEHNIC AL SPECIFICAŢIEI PROCEDURII DE SUDARE (WPS)

1. Generalităţi

Specificaţia procedurii de sudare (WPS) trebuie să ofere detalii despre modul în care trebuie să se efectueze o operaţie de sudare şi trebuie să conţină toate informaţiile relevante despre lucrarea respectivă.

Specificaţia procedurii de sudare poate cuprinde un anumit domeniu de grosimi ale părţilor îmbinate şi, de asemenea, poate acoperi un domeniu de metale de bază sau de metale de adaos. Unii producători pot prefera să elaboreze, în mod suplimentar, instrucţiuni de lucru pentru fiecare lucrare specifică, ca parte a unui plan detaliat de producţie.Acolo unde este cazul, trebuie să fie specificate domenii de valabilitate şi toleranţe, în concordanţă cu experienţa producătorului.

2. Referitor la producător

- Identificarea producătorului- Identificarea WPS- Referire la procesul verbal de calificare a procedurii de sudare (WPAR) sau la

alte documente necesare

3. Referitor la materialul de bază

- Tipul materialului de bazăIdentificarea materialului, de preferinţă prin referire la un standard corespunzător. O WPS poate acoperi o grupă de materiale.- Dimensiunile materialuluiDomeniul grosimilor îmbinării.Domeniul diametrelor exterioare ale îmbinării.

4. Comun tuturor procedurilor de sudare

4.1 Procedeul de sudare- Procedeul(ele) de sudare utilizate trebuie să fie simbolizate în conformitate cu

standardul EN 24063.4.2 Geometria îmbinării

- Schiţa îmbinării arătând configuraţia şi dimensiunile sale. Detaliile pot fi indicate prin referire la un standard general pentru pregătirea pieselor de îmbinat.

- Succesiunea trecerilor trebuie să fie indicată în schiţă, dacă aceasta este esenţială pentru caracteristicile sudurii.

4.3 Poziţia de sudare- Poziţia de sudare aplicabilă trebuie să fie specificată în conformitate cu

standardul EN ISO 6947.4.4 Pregătirea rostului sau a marginilor

- Curăţarea rostului, degresarea, calibrarea şi sudarea de prindere. - Metodele care trebuie să fie utilizate.

4.5 Tehnica de sudare- Fără pendulare.

- Cu pendulare:a) Pentru sudare manuală lăţimea maximă a unei treceri.b) Pentru sudare mecanizată deviaţia maximă sau amplitudinea, frecvenţa

şi temporizarea oscilaţiei.- Unghiul capului de sudare, a electrodului şi/sau a sârmei de adaos.

4.6 Scobirea rădăcinii- Metoda prescrisă.

4.7 Protecţia rădăcinii- Metoda şi tipul suportului la rădăcină, material şi dimensiuni. - Pentru protecţia cu gaz a rădăcinii se aplică 5.3 până la 5.5.

4.8 Material pentru sudare, definire Definire, producător şi marca de fabricaţie.

4.9 Material pentru sudare, dimensiuniDiametrul electrodului/sârmei sau lăţimea şi grosimea electrodului bandă.

4.10 Metal de adaos şi flux, tratament- Prescripţia, dacă este necesară, pentru uscarea sau tratamentul metalelor

de adaos sau al fluxurilor înainte de utilizare. Se permite referirea la un standard specific.

4.11 Parametri electrici- Tipul curentului (c.a sau c.c) şi polaritatea.- Curent pulsatoriu: Trebuie precizate durata pulsaţiei, curentul de pulsaţie,

frecvenţa pulsaţiei, curentul şi tensiunea de bază.- Domeniul intensităţii curentului.- Domeniul tensiunii arcului.

4.12 Parametri mecanici- Domeniul vitezei de deplasare.- Domeniul vitezei de avans a sârmei de sudare.

NOTĂ — Se aplică ia 4.4.11 şi 4.4.12. în cazul în care echipamentul de sudare nu permite controlul uneia din aceste variabile, trebuie specificaţi în schimb parametrii iniţiali de reglare a echipamentului. Domeniul de valabilitate a WPS trebuie limitat la echipamente de tipul celor utilizate în acest caz.4.13 Temperatura de preîncălzire

- Temperatura nominală aplicată la începerea procesului de sudare.- Dacă nu este prescrisă preîncălzire, temperatura cea mai mică a piesei

înainte de sudare.4.14 Temperatura între straturi succesive

- Temperatura maximă între straturi succesive.4.15 Tratament termic după sudare

- Pentru orice tratament termic după sudare sau tratament de îmbătrânire trebuie să fie precizată procedura sau să se facă referire Ia o specificaţie separată pentru tratamentul termic după sudare sau tratamentul de îmbătrânire.

4.16 Gaz de protecţie

Definire conform EN 439, producători şi marcă de fabricaţie.

5. Specific unei grupe de procedee de sudare

5.1 Grupa de procedee 11 (Sudare cu arc electric cu electrod fuzibil fără protecţie gazoasă)

- Pentru procedeul 111, lungimea metalului depus a electrodului consumat.

Sudarea cu arc electric cuprinde următorul procedeu de sudare în conformitate cu ISO 4063:

111 - Sudare cu arc electric cu electrod învelit.

Verificarea procedurii de sudare cu arc electric

Realizarea şi încercarea probelor reprezentative pentru condiţiile de sudare utilizate în producţie trebuie să fie în conformitate cu capitolele următoare.Sudorul care realizează în mod corespunzător probele utilizate la verificarea pentru calificarea procedurii de sudare în conformitate cu prezentul standard se consideră calificat pentru domeniul respectiv al calificării din partea corespunzătoare a EN 287.

PROBA

Generalităţi

Îmbinarea la care se aplică procedura de sudare în producţie trebuie să fie reprezentată prin realizarea uneia sau a mai multor probe standardizate, în conformitate cu cele specificate la 6.2.

Forma şi dimensiunile probelor

Proba trebuie să aibă o dimensiune suficientă pentru a asigura o distribuţie corespunzătoare a căldurii, în figurile 1 până la 5, t este grosimea componentei cu grosimea cea mai mare dintre t1 şi t2. Dacă t > 100 mm dimensiunile a şi b ale probei se pot reduce prin acord între părţi.Se pot realiza probe suplimentare sau probe cu o lungime mai mare decât dimensiunea minimă, cu scopul de a permite confecţionarea unor epruvete pentru repetarea încercării sau pentru încercări suplimentare.Dacă se cere, prin standardul care se aplică, direcţia de laminare trebuie să fie marcată pe probă, când este necesar ca încercările la încovoiere prin şoc să fie efectuate în zona influenţată termic (ZIT).

Dacă nu se convine altfel, forma şi dimensiunile minime ale probelor trebuie să fie după cum urmează:

- îmbinare cu sudură cap la cap la ţevi;Proba trebuie să fie în conformitate cu figura 1. Pentru ţevi de diametru mic poate fi necesară realizarea mai multor probe.

Sudarea probei

Pregătirea şi sudarea probelor se efectuează în conformitate cu pWPS şi în condiţiile generale de sudare din producţie pe care acestea trebuie să le reprezinte. Poziţiile de sudare şi limitele unghiurilor de înclinare şi rotire trebuie să fie în conformitate cu EN ISO 6947.În cazul în care se execută suduri de prindere în îmbinarea finală, acestea trebuie să fie incluse în probă. Sudarea şi încercarea probelor trebuie să fie asistată de către un examinator sau organism de examinare.

Figura 1 – Probă pentru o sudură cap la cap la ţevi

Examinare şi încercare

1. Volumul încercăriiÎncercarea include atât examinarea nedistructivă (NED) cât şi încercarea

distructivă care trebuie să fie în conformitate cu condiţiile din tabelul 1:Tabelul 1. Examinarea şi încercarea probelor

Probă Tipul încercării Volumul încercării NotaExaminare vizuală 100% -

Examinare cu radiaţii 100% -

penetrante sau cu ultrasuneteExaminarea suprafeţei 100% 1

îmbinare cu sudură cap la cap

încercare la tracţiune transversală

2 epruvete -

Figura 1 încercare la îndoire transversală

2 epruvete cu rădăcină comprimată şi 2

epruvete cu rădăcină întinsă

2

încercare la încovoiere prin şoc

2 seturi 6

încercare de duritate cerut 3Examinare macroscopică 1 probă -

NOTA 1 - Examinare cu lichide penetrante sau cu pulberi magnetice. Pentru materiale neferomagnetice, numai cu lichide penetranteNOTA 2 - Cele 2 epruvete pentru încercarea la îndoire transversală cu rădăcină comprimată şi alte 2 epruvete pentru încercarea la îndoire transversală cu rădăcină întinsă se pot înlocui, de preferinţă, cu 4 epruvete pentru încercare la îndoire transversală laterală pentru t > 12 mm.NOTA 3 - Nu se cere pentru metale de bază:

oţeluri feritice cu Rm < 430 N/mm2 (Re < 275 N/mm2): oţeluri din grupa 9.

Re este definit în standardul de produs corespunzător.NOTA 4 - Examinarea cu ultrasunete se aplică numai pentru oteluri feritice şi pentru t > 8 mm.NOTA 5 - încercările enumerate nu furnizează informaţii asupra proprietăţilor mecanice ale îmbinării sudate. în căzui în care aceste proprietăţi sunt cerute de standardul de aplicaţie, trebuie să se facă o încercare de calificare suplimentară care să cuprindă de exemplu o îmbinare sudată cap la cap.NOTA 6 - Un set în sudură şi un set în ZIT. Se cere numai pentru t ≥ 12 mm şi numai pentru metale de bază cu rezilienţa cunoscută sau dacă aceasta este prescrisă de standardul care se aplică. Dacă nu se specifică o temperatură de încercare, atunci aceasta trebuie să se efectueze la temperatura camerei.

NOTA 7 - Nu se cere examinarea cu ultrasunete pentru un diametru exterior < 50 mm. Pentru un diametru exterior > 50 mm şi unde nu este posibil din punct de vedere tehnic să se realizeze examinarea cu ultrasunete, trebuie efectuată o examinare cu radiaţii penetrante atunci când configuraţia îmbinării permite obţinerea unor rezultate semnificative

2. Amplasarea şi prelevarea epruvetelor

Amplasarea epruvetelor trebuie să fie în conformitate cu figura 2

Epruvetele se prelevează după ce rezultatele examinărilor nedistructive (END) sunt corespunzătoare. Se permite prelevarea epruvetelor din afara zonelor cu imperfecţiuni în limitele de toleranţă pentru nivelul de acceptare.

NOTĂ – desenul nu este la scară

Figura 2 – Localizarea epruvetelor pentru o sudură cap la cap la ţevi

3. Examinare nedistructivă

3.1 Metodă

Toate probele se examinează vizual şi nedistructiv în conformitate cu punctul 1, după efectuarea oricărui tratament termic după sudare şi înainte de prelevarea epruvetelor.In cazul probelor care nu se supun unui tratament termic după sudare, trebuie să se ţină seama de materialele sensibile la fisurare sub efectul hidrogenului difuzibil şi în consecinţă examinarea nedistructivă END trebuie să fie amânată.în funcţie de forma geometrică a îmbinării, de materiale şi de condiţiile de fabricaţie, END trebuie să se efectueze în conformitate cu EN 970 (examinare vizuală), EN 1435

(examinare cu radiaţii penetrante), EN 1714 (examinare cu ultrasunete), EN 571-1 (examinare cu lichide penetrante) şi EN 1290 (examinare cu pulberi magnetice).

3.2 Niveluri de acceptare

Procedura de sudare este calificată dacă imperfecţiunile constatate la examinarea probei se încadrează în limitele specificate de nivelul B din EN 25817, excepţie făcând următoarele tipuri de imperfecţiuni: supraînălţare excesivă, convexitate excesivă, grosime excesivă a sudurii în colţ şi exces de pătrundere, pentru care se aplică nivelul C.

4. Încercări mecanice

4.1 Încercarea la tracţiune transversală

Epruvetele şi modul de efectuare a încercării la tracţiune transversală pentru îmbinări cu sudură cap la cap trebuie să fie în conformitate cu EN 895.În căzui ţevilor cu diametrul exterior > 50 mm, trebuie să se îndepărteze supraînălţarea sudurii pe ambele feţe, pentru a se obţine o epruvetă cu grosimea egală cu cea a peretelui ţevii.În cazul ţevilor cu diametrul exterior < 50 mm şi când se utilizează ţevi cu pereţi subţiri cu diametru mic, supraînălţarea sudurii poate fi lăsată neprelucrată pe suprafaţa interioară a ţevii.În general, rezistenţa la tracţiune a epruvetei nu trebuie să fie mai mică decât valoarea minjmă specificată corespunzătoare metalului de bază.Când valoarea care trebuie să se obţină este mai mică decât valoarea minimă specificată corespunzătoare metalului de bază, aceasta trebuie specificată înaintea încercării şi inclusă în pWPS.

4.2 Încercarea la îndoire

Epruvetele şi modul de efectuare a încercării la îndoire pentru îmbinări cu sudură cap ca cap trebuie să fie în conformitate cu EN 910.În cazul îmbinărilor din metale diferite sau eterogene, cu sudură cap la cap la table, în locul a patru epruvete pentru încercare la îndoire transversală se poate utiliza o epruvetă cu rădăcină comprimată şi una cu rădăcină întinsă pentru încercarea la îndoire longitudinală.Diametrul dornului sau al rolei de îndoire trebuie să fie At iar unghiul de îndoire trebuie să fie de minimum 120° cu excepţia cazurilor în care ductilitatea metalului de bază sau a metalului de adaos impune alte valori.În timpul încercării nu trebuie să apară pe epruvetă nici o fisură > 3 mm în orice direcţie. La evaluare, fisurile care apar în timpul încercării pe muchiile epruvetei se ignoră.

4.3 Examinarea macroscopică trebuie să includă şi metalul de bază neinfluenţat termic

Proba pentru examinare macroscopică se prelucrează şi se atacă chimic în conformitate cu EN 1321 pe o faţă, pentru a se observa clar linia de topire ZIT şi aşezarea rândurilor la sudarea multistrat.Examinarea macroscopică trebuie să includă şi metalul de bază neinfluenţat termic.Trebuie aplicate nivelurile de acceptare stipulate la 3.2.

4.4 Încercarea la încovoiere prin şoc

Epruvetele şi modul de efectuare a încercărilor la încovoiere prin şoc pentru îmbinări cu sudură cap la cap trebuie să fie în conformitate cu acest standard, în ceea ce priveşte poziţia epruvetelor şi temperatura de încercare, şi cu EN 857, în ceea ce priveşte dimensiunile acestora şi încercarea.Se utilizează epruvete tip VWT (V: Charpy, cu crestătură în V - W: cu crestătură în sudură - T: cu crestătură perpendiculară pe suprafaţa exterioară) pentru sudură şi epruvete tip VHT (V: Charpy, cu crestătură în V - H: cu crestătură în zona influenţată termic - T: cu crestătură perpendiculară pe suprafaţa exterioară) pentru zona influenţată termic. Fiecare set trebuie să cuprindă trei epruvete din fiecare poziţie specificată.Se utilizează epruvete Charpy cu crestătură în V prelevate la maximum 2 mm sub suprafaţa exterioară a metalului de bază şi transversal pe sudură.Crestătura se execută perpendicular pe suprafaţa exterioară a sudurii.În ZIT crestătura trebuie să fie la 1 mm până la 2 mm faţă de linia de topire iar în sudură crestătura trebuie să fie pe axa sudurii.Pentru grosimi > 50 mm, trebuie să fie prelevate două seturi suplimentare, unul în sudură şi unul în ZIT, situate la jumătatea grosimii sau la rădăcină.Temperatura de încercare şi energia absorbită trebuie să fie în conformitate cu condiţiile de proiectare specificate pentru întregul produs, presupunând că sunt respectate condiţiile impuse de standardul care se aplică.Pentru îmbinări din metale diferite, se efectuează încercări la încovoiere prin şoc pe epruvete prelevate din fiecare ZIT în fiecare metal de bază.

4.5 Încercarea de duritate

Metoda pentru încercarea de duritate trebuie să fie în conformitate cu EN 1043-1. Trebuie utilizată metoda Vickers HV 10. Amprentele se fac în sudură, în cele două ZIT şi în metalul de bază cu scopul de a măsura şi înregistra domeniul valorilor din îmbinarea sudată. Pentru materiale cu grosimi mai mici de 5 mm se realizează un şir de amprente care trebuie să se afle la maximum 2 mm sub suprafaţă. Pentru materiale cu grosimi mai mari de 5 mm se realizează două şiruri de amprente care trebuie să se

afle la maximum 2 mm sub fiecare suprafaţă. Pentru sudurile din ambele părţi, sudurile în colţ şi sudurile cu pătrundere completă, în T trebuie să se realizeze un şir de amprente suplimentar lângă suprafaţa rădăcinii. Exemple tipice sunt prezentate în figurile 1 a, b, e şi f din EN 1043-1.Pentru fiecare şir de amprente, trebuie să existe minimum 3 urme individuale în fiecare parte a sudurii, în cele două ZIT şi în cele două părţi ale metalului de bază. Un exemplu tipic este prezentat în figura 10.Prima amprentă din ZIT se plasează cât mai aproape de linia de topire.Rezultatele încercării de duritate trebuie să satisfacă condiţiile din tabelul 2.

Figura 10 – Exemple tipice pentru încercarea de duritate

Tabelul 2 - Valori maxime admisibile pentru încercarea de duritate HV 10Grupe de oţel Suduri cap la cap şi în colţ

dintr-o singură trecereSuduri cap la cap şi în colţ din mai

multe trecerinetratat termic tratat termic netratat termic tratat termic

4, 5 (3) 320 (3) 320

NOTA 3 - Sunt necesare acorduri speciale între părţi.

5. Repetarea încercării

În cazul în care proba sudată nu îndeplineşte una din condiţiile specificate la 7.3.2 pentru examinarea vizuală sau END, trebuie sudată o probă suplimentară care se supune aceleiaşi examinări. Dacă proba suplimentară nu îndeplineşte condiţia respectivă, se consideră că pWPS nu îndeplineşte condiţiile din acest standard, fără a fi modificată.În cazul în care oricare epruvetă nu îndeplineşte condiţiile de la 7.4 numai datorită imperfecţiunilor sudurii, trebuie obţinute două epruvete suplimentare pentru fiecare epruvetă necorespunzătoare. Acestea se pot preleva din aceeaşi probă, dacă există suficient material disponibil sau dintr-o nouă probă şi trebuie supuse aceleiaşi încercări.În cazul în care oricare dintre epruvetele suplimentare nu îndeplineşte condiţiile respective, se consideră că pWPS nu îndeplineşte condiţiile din acest standard, fără a fi modificată.

DOMENIUL DE VALABILITATE A CALIFICĂRII

1. Generalităţi

Toate condiţiile de valabilitate stipulate în continuare trebuie satisfăcute independent una de cealaltă. Depăşirea domeniului de valabilitate impune o nouă verificare pentru calificarea procedurii de sudare

2. Referitor la producător

Calificarea unei proceduri de sudare (WPS) obţinută de către un producător este valabilă numai în ateliere sau locuri de muncă (şantiere) aflate sub aceeaşi conducere tehnică şi a calităţii a acelui producător.

3. Referitor la material

3.1 Metal de bază3.1.1 Sistem de gruparePentru a evita multiplicarea verificărilor pentru calificarea procedurii de sudare, oţelurile trebuie grupate în modul prezentat în tabelul 3.Verificarea pentru calificarea procedurii de sudare efectuată cu unul dintre oţelurile dintr-o grupă acoperă oţelurile mai slab aliate din aceeaşi grupă (precizare valabilă pentru elementele de aliere adăugate intenţionat, dar nu şi pentru impurităţile întâmplătoare) sau oţeluri cu limita de curgere egală sau mai scăzută din aceeaşi

grupă, în măsura în care materialele pentru sudare utilizate la încercare se pot utiliza şi pentru celelalte oţeluri din acea grupă. Grupa 2 acoperă grupa 1.Materialul suportului permanent la rădăcină se consideră ca un metal de bază.Trebuie să fie obţinută o calificare separată a procedurii de sudare pentru fiecare oţel sau combinaţie de oţeluri care nu aparţine sistemului de gupare.Dacă un oţel poate fi încadrat în două grupe, se clasifică întotdeauna în grupa cu număr inferior.

Tabelul 3 - Sistemul de grupare a oţelurilorGrupa Tipul de oţel (1)

5 Oţeluri cu Cr max. 10%, Mo max. 1,2%(1) ReH poate fi înlocuit cu Rp0,2, conform standardului de material.

3.2 Grosimea materialului de bază şi diametrul ţevii

3.2.1 GeneralităţiGrosimea nominală t trebuie să aibă următoarele semnificaţii:a) Pentru o îmbinare cu sudură cap la cap:

grosimea metalului de bază, care pentru îmbinări din materiale de grosime diferită este cea a materialului mai subţire

3.2.2 Domeniul de valabilitate a calificării pentru suduri cap la cap şi în T Calificarea prin verificarea procedurii de sudare pentru o grosime t include calificarea pentru grosimile din domeniile următoare prezentate în tabelul 5.

Tabelul 5 - Domeniul de valabilitate a calificării în funcţie de grosime (Dimensiuni în milimetri)

Grosimea probei (1)t

Domeniul de valabilitate a calificării (2)îmbinare sudată cap la cap, în T şi racorduri la ţevi pentru o singură trecere sau o singură

trecere de pe ambele părţi

îmbinare sudată cap la cap, în T şi racorduri la ţevi pentru sudare cu mai multe treceri

3 < t ≤ 12 0,8t pana la 1,1t 3 până la 2t(1) Pentru proceduri cu procedee de sudare multiple, grosimea menţionată pentru fiecare procedeu poate să constituie baza pentru domeniul de valabilitate a calificării pentru procedeul de sudare corespunzător.(2) Pentru mărcile de oţel la care se cere efectuarea încercării la încovoiere prin şoc, atunci când calificarea se face pentru o grosime < 12 mm, domeniul de valabilitate a calificării este < 12 mm fără încercarea de încovoiere prin şoc.

3.2.3 Domeniul de valabilitate a calificării pentru diametrul ţevilor şi al racordurilor la ţevi.Calificarea prin verificarea unei proceduri de sudare pe un diametru D, trebuie să includă calificarea pentru toate diametrele din următoarele domenii prezentate în tabelul 6.

Tabelul 6 - Domeniul de valabilitate a calificării pentru ţevi şi racord la ţeviDiametrul probei D (1)(2)

mmDomeniul de valabilitate a calificării

D< 168,3 0,5 D până la 2 D(1) O este diametrul exterior al ţevii sau diametrul exterior al racordului la ţevi.(2) Calificarea dată pentru table este de asemenea valabilă pentru ţevi, în cazul în care diametrul este > 500 mm.

3.3 Unghiul racordului la ţevi

Verificarea pentru calificarea procedurii efectuată pe un racord la ţevi cu un unghi α, trebuie să califice toate unghiurile de racord α1 din domeniul α ≤ α1 ≤ 90°.

4. Comun tuturor procedurilor de sudare

4.1 Procedee de sudare

Calificarea este valabilă numai pentru procedeele de sudare utilizate la verificarea procedurii de sudare. O calificare obţinută pentru sudare cu mai multe treceri nu este valabilă pentru o sudare cu o singură trecere (sau cu o trecere pe fiecare faţă) sau invers pentru un anume procedeu. în cazul verificării unei proceduri cu procedee de sudare multiple, calificarea este valabilă numai pentru ordinea procedeelor utilizată în timpul verificării pentru calificare.NOTĂ - Pentru proceduri cu procedee de sudare multiple, fiecare procedeu de sudare poate fi calificat separat sau în combinaţie cu alte procedee de sudare. în mod similar, unul sau mai multe procedee de sudare pot fi eliminate dintr-o WPS calificată, presupunând că grosimea îmbinării se află în domeniul de valabilitate a calificării procedeului(elor) de sudare pertinent(e) care se va (vor) aplica.

4.2 Poziţii de sudare

În cazul în care nu se specifică nici o condiţie de rezilienţă sau de duritate, sudarea în oricare dintre poziţii (ţeava sau tablă) califică pentru sudare în toate poziţiile (ţeavă sau tablă).

În cazul în care se specifică fie condiţii de rezilienţă, fie condiţii de duritate, epruvetele pentru încercarea la încovoiere prin şoc trebuie să fie prelevate din zona sudurii în care energia termică introdusă este maximă iar epruvetele pentru încercarea de duritate trebuie să fie prelevate din zona sudurii în care energia termică introdusă este minimă pentru a obţine calificarea pentru toate poziţiile de sudare.Pentru a satisface atât condiţiile de rezilienţă cât şi pe cele de duritate, trebuie realizate două probe pentru încercare din poziţii de sudare diferite în afară de cazul când calificarea este cerută pentru o singură poziţie de sudare. Atunci când calificarea este cerută pentru toate poziţiile de sudare cele două probe pentru calificare trebuie supuse unei examinări vizuale complete şi unei examinări nedistructive conform tabelului 1.NOTĂ - Pot fi efectuate şi alte încercări distructive pe oricare din cele două probe. Una din probe poate fi de lungime redusă.

4.3 Tip de îmbinare

Domeniul de valabilitate a calificării pentru tipurile de îmbinări utilizate în verificările pentru calificarea procedurii este indicat în tabelul 7. În acest tabel, domeniul de valabilitate a calificării este indicat pe aceeaşi linie orizontală.

Tabelul 7 – Domeniul de valabilitate a calificării pentru tipul îmbinăriiTipul de îmbinare a probei utilizate în verificarea pentru

calificare

Domeniul de valabilitate a calificăriiSuduri cap la cap la table Sudură cu

pătrundere completă la table, în T

Sudu-ră în

colt la table

Suduri cap la cap la ţevi

Su-duri în

colt lateviSudare dintr-o

parteSudate din

ambele părţiSudat

e dintr-

o parte

Sudatedin

ambele părţi

Sudate dintr-o parte

cu suport

fără suport

cu scobir

e

fără scobir

e

cu supor

t

fără suport

Sudură cap la capla ţevi

Sudată

dintr-o

parte

cu suport

X - X X - X X * - X

fără suport

X X X X X X X X * X

Legendă* indică îmbinarea pentru care a fost calificată WPS prin verificarea pentru calificare x indică acele îmbinări pentru care WPS este de asemenea calificată - indică acele îmbinări pentru care WPS nu este calificată

4.4 Metal de adaos, definire

Dacă definirea metalului de adaos se face în funcţie de limita de curgere sau de rezistenţa la tracţiune, calificarea obţinută pentru un metal de adaos acoperă toate celelalte metale din grupa respectivă, cu excepţia cazurilor în care se cere încercarea la încovoiere prin şoc.În cazul în care definirea metalului de adaos se face în funcţie de compoziţia chimică, calificarea obţinută pentru un metal de adaos acoperă toate metalele din grupă care au aceeaşi compoziţie chimică.Modificarea tipului de înveliş al electrodului sau a fluxului, de exemplu bazic/rutilic/celulozic, implică o nouă calificare a procedeului de sudare.

4.5 Metal de adaos, marcă de fabricaţie

În cazul în care se cere încercarea la încovoiere prin şoc, calificarea acordată se aplică numai mărcii specifice de fabricaţie utilizate în verificarea pentru calificarea procedurii de sudare. Se permite schimbarea mărcii specifice de fabricaţie a metalului de adaos cu altă marcă, cu aceeaşi codificare pentru variabilele esenţiale, în cazul în care se sudează o probă suplimentară.Această probă trebuie să fie sudată utilizând parametri de sudare identici cu cei din verificarea procedurii de sudare aflată la origine şi trebuie să fie încercate numai epruvete pentru încercarea la încovoiere prin şoc prelevate din sudură.NOTĂ - Această prevedere nu se aplică sârmelor pline şi baghetelor cu aceeaşi codificare şi cu aceeaşi compoziţie chimică nominală.

4.6 Tipul curentului

Calificarea acordată se limitează la tipul curentului (c.a., c.c., curent pulsatoriu) şi la polaritatea utilizate în verificarea pentru calificarea procedurii de sudare.

4.7 Energia de sudare

Condiţiile de la acest punct se aplică numai în cazul în care este specificat controlul energiei termice introduse.În cazul în care se cere o condiţie referitoare la rezilienţă, limita superioară a energiei termice introduse, pentru care este dată calificarea, este cu 25% mai mare decât cea utilizată în sudarea probei.În cazul în care se cere o condiţie referitoare la duritate, limita superioară a energiei termice introduse, pentru care este dată calificarea, este cu 25% mai mică decât cea utilizată în sudarea probei.

4.8 Temperatură de preîncălzire

Limita inferioară a domeniului de valabilitate a calificării este temperatura de preîncălzire aplicată la începutul verificării pentru calificarea procedurii de sudare.

4.9 Temperatura între treceri

Limita superioară a domeniului de valabilitate a calificării este temperatura nominală între treceri obţinută în verificarea pentru calificarea procedurii.

4.10 Tratament termic după sudare

Nu este permisă introducerea suplimentară sau eliminarea tratamentului termic după sudare.Domeniul de valabilitate al temperaturii este temperatura de menţinere pe parcursul verificării pentru calificarea procedurii de sudare ± 20°C dacă nu se specifică altfel. Acolo unde este cazul, viteza de încălzire, viteza de răcire şi timpul de menţinere trebuie să fie în funcţie de piesa din fabricaţie.

5. Specific procedeelor de sudare

5.1 Procedurile 111 şi 114

Calificarea acordată este atât pentru diametrul electrodului utilizat în verificarea pentru calificarea procedurii de sudare cât şi pentru dimensiunea apropiată superioară sau inferioară, aceasta pentru fiecare trecere, cu excepţia rădăcinii sudurilor cap la cap dintr-o singură parte, fără suport permanent la rădăcină, pentru care nu este permisă nici o modificare de dimensiune.

CALIFICAREA SUDORILOR

1. Definiţii

SudorSudor care ţine şi conduce manual portelectrodul, pistoletul de sudare, capul de sudare sau arzătorul.Operator sudorSudor care deserveşte un echipament de sudare la care mişcarea relativă dintre portelectrod, pistoletul de sudare, capul de sudare sau arzător şi piesa de lucru se realizează semimecanizat.Examinator sau organism de examinarePersoană sau organizaţie care verifică conformitatea cu standardul care se aplică. Examinatorul/organismul de examinare trebuie să fie acceptat de toate părţile contractante.Specificaţia procedurii de sudare (WPS)Document care prevede toate variabilele necesare unei aplicaţii specifice, pentru asigurarea repetabilităţii.Domeniu de valabilitateExtindere a calificării date pentru o variabilă esenţială.ProbăAnsamblu sudat care se utilizează la verificarea pentru calificareEpruvetăParte sau porţiune prelevată din probă, pentru a fi supusă unei încercări mecanice specificate.VerificareSerie de operaţii care trebuie să includă executarea unei probe sudate, examinările nedistructive şi/sau încercările mecanice ulterioare precum şi consemnarea rezultatelor într-un proces-verbal.

2. SIMBOLURI Şl PRESCURTĂRI

2.1 Generalităţi

În cazul în care nu se utilizează definiţii complete, se utilizează următoarele simboluri şi prescurtări atunci când se completează certificatul de calificare (a se vedea Anexa B).2.2 Probăa grosime nominală a suduriiBW sudură cap la capD diametrul exterior al ţeviiFW sudură în colţP tablăt grosimea tablei sau a peretelui ţeviiT ţeavăz lungimea catetei unei suduri în colţ 2.3 Materiale pentru sudare (inclusiv materiale auxiliare, de exemplu, gaze de protecţie, fluxuri)nm fără metal de adaoswm cu metal de adaosA învelş acidB învelş bazicC învelş celulozicR învelş rutilicRA învelş rutilic-acidRB învelş rutilic-bazicRC învelş rutilic-celulozicRR învelş rutilic cu grosime mareS alte tipuri2.4 Diversebs sudare din ambele părţigg scobire sau polizare a rădăciniimb sudare cu material de suport la rădăcinănb sudare fără material de suport la rădăcinăng fără scobire sau polizare a rădăciniiss sudare dintr-o parte

3. VARIABILE ESENŢIALE PENTRU CALIFICARE

3.1 GeneralităţiCriteriile enumerate în continuare sunt cele care trebuie examinate pentru a identifica competenţa sudorului în aceste domenii. Fiecare criteriu este considerat ca un factor determinant în calificare.Calificarea sudorului trebuie efectuată pe probe şi este independentă de tipul construcţiei.

3.2 Procedee de sudare

Procedeele de sudare sunt definite în ISO 857, iar simbolurile lor numerice pentru reprezentare pe desen sunt conform ISO 4063.Prezentul standard se referă la următoarele procedee de sudare:111 sudare cu arc electric cu electrod învelit 114 sudare cu arc electric cu sârmă tubulară

3.3 Tipuri de îmbinări (cu suduri cap la cap şi în colţ)Probele pentru sudură cap la cap (BW) şi pentru sudură în colţ (FW) la table (P) sau la ţevi (T) trebuie executate conform 7.2.

3.4 Grupe de material3.4.1 GeneralităţiÎn vederea calificării unui sudor (a se vedea 4.2), oţelurile cu caracteristici metalurgice şi de sudabilitate similare sunt grupate, în scopul micşorării pe cât posibil a numărului de verificări tehnic similare.În general, o probă de calificare a unui sudor, presupune depunerea unui metal prin sudare, a cărui compoziţie chimică este compatibilă cu cea a unuia din oţelurile cuprinse într-o grupă (grupe) de metale de bază.Sudarea oricărui material dintr-o grupă conduce la calificarea sudorului pentru sudarea tuturor celorlalte materiale din acea grupă.în cazul în care se sudează metale de bază din două grupe diferite, care nu conduc la o calificare reciprocă în concordanţă cu tabelele 4 şi 5 (a se vedea 4), calificarea se efectuează pentru combinaţia lor, ca pentru o grupă separată.În cazul în care metalul de adaos nu aparţine grupei metalului de bază, este necesară o calificare pentru această combinaţie, cu excepţia cazurilor permise în tabelele 4 şi 5.3.4.2 Metale de bază - Grupe de oţeluri3.4.2.1 GeneralităţiÎn vederea comparării grupelor de oţeluri pentru calificarea sudorilor şi pentru calificarea procedurilor de sudare conform EN 288-3, a se vedea Anexa A.

3.5 Materiale pentru sudare3.5.1 GeneralităţiSe admite că, în majoritatea calificărilor de sudori, tipul metalului de adaos este similar cu metalul de bază. Dacă examinarea se efectuează cu un metal de adaos, un gaz de protecţie sau un flux pentru o grupă de materiale, calificarea se acordă sudorului pentru a utiliza orice alte materiale pentru sudare similare, (metale de adaos, gaze de protecţie sau fluxuri) pentru aceeaşi grupă de material.3.5.2 Sudarea manuală cu arc electric cu electrozi înveliţiGrupele de electrozi înveliţi se clasifică conform pr. EN 499, după cele mai importante caracteristici, astfel:- A înveliş acid- B înveliş bazic- C înveliş celulozic

- R înveliş rutilic- RA înveliş rutilic-acid- RB înveliş rutilic-bazic- RC înveliş rutilic-celulozic- RR înveliş rutilic cu grosime mare- S alte tipuriNOTĂ - Pentru alte detalii despre electrozi înveliţi trebuie să se facă referire, în funcţie de oţel, la standardele pr. EN 499, ISO 3580 şi ISO 3581.

3.6 DimensiuniCalificarea sudorului se bazează pe grosimea materialului (de exemplu, grosimea tablei, sau a peretelui ţevii) şi pe diametrele ţevilor pe care le utilizează sudorul în producţie. Pentru fiecare din cele trei domenii de grosimi ale tablelor şi ale pereţilor de ţeavă sau ale diametrului de ţeava, conform tabelelor 1 şi 2, se face câte o verificare.Nu este necesar ca grosimile sau diametrele să fie măsurate cu precizie, dar se recomandă respectarea domeniilor prezentate în tabelele 1 şi 2.

Tabelul 1 - Proba (tablă sau ţeavă) şi domeniul de valabilitate a calificării

Grosimea probei tmm

Domeniul de valabilitate a calificării

3 < t< 12 3 mm până la 2 t

Tabelul 2 - Diametrul probei şi domeniul de valabilitate a calificării

Diametrul probei D1)

mmDomeniul de valabilitate a

calificării25 <D< 150 0,5 D până la 2 D (minim 25

mm)

1) Pentru secţiuni tubulare de construcţii. "D" este dimensiunea celei mai mici laturi

3.7 Poziţii de sudarePoziţiile de sudare utilizate pentru aplicarea prezentului standard (conform ISO 6947) sunt reprezentate în figura 1. Pentru sudurile rectilinii, unghiurile de înclinare şi de rotire ale diferitelor poziţii de sudare sunt conform ISO 6947.Poziţiile şi unghiurile de sudare reţinute pentru calificare trebuie să aibă aceleaşi toleranţe cu cele din fabricaţie.

Ţeavă : în rotaţie Ţeavă : fixă Ţeavă : fixăPA Axă : orizontală PF Axă : orizontală PG Axă : orizontală Sudură : orizontal Sudură : vertical ascendent Sudură : vertical descendent

Ţeavă : fixă Ţeavă : fixă Ţeavă : fixăPC Axă : verticală Axă : înclinată Axă : înclinată Sudură : orizontal Sudură : vertical descendent Sudură : ascendent

a) Suduri cap la cap

Figura 1 – Poziţii de sudare pentru ţevi

4. DOMENIU DE VALABILITATE A CALIFICĂRII SUDORULUI

4.1 GeneralităţiCa regulă generală, probă sudată califică sudorul nu numai pentru condiţiile folosite la calificare, ci şi pentru toate îmbinările, care se consideră mai uşor de sudat. Domeniul de valabilitate a calificării pentru fiecare tip de probă este prezentat în capitolele şi tabelele respective. în aceste tabele domeniul de valabilitate este indicat pe aceeaşi linie orizontală.

4.2 Procedeu de sudareDe obicei, fiecare calificare corespunde unui procedeu. O schimbare de procedeu necesită o nouă calificare. De aceea este posibil ca pentru un sudor să se facă verficări cu mai multe procedee printr-una sau două calificări separate, pentru o îmbinare sudată realizată prin mai multe procedee.De exemplu, în cazul în care se cere o calificare pentru o imbinare cu sudură cap la cap dintr-o parte, cu rădăcina sudată WIG (141), fără suport şi cu completare prin sudare manuală cu arc electric cu electrozi înveliţi (111), sudorul poate fi calificat prin una din următoarele variante:a) calificare reuşită care simulează o îmbinare realizată prin mai multe procedee, de exemplu: rădăcina sudată WIG (141), fără suport, trecerile sau straturile ulterioare

fiind realizate prin sudare manuală cu arc electric cu electrozi înveliţi (111), în limitele domeniului de calificare pentru fiecare procedeu de sudare:b) calificare reuşită a două procedee separate reprezentative, unul WIG (141), fără suport la rădăcină şi unul separat pentru completare prin sudare manuală cu arc electric cu electrozi înveliţi (111) cu suport, sau sudat din ambele părţi, cu sau fără scobire.

4.3 Tipuri de îmbinăriDomeniul sudurilor pentru care sudorul este calificat în funcţie de probă, este indicat în tabelul 3; sunt aplicabile următoarele criterii:

- calificarea pentru suduri cap la cap la ţevi include sudurile cap la cap la table;- calificarea pentru suduri cap la cap la table în toate poziţiile de sudare include

sudurile cap la cap la ţevi cu diametru > 500 mm, cu excepţia cazului la care se referă c);

- calificarea pentru suduri cap la cap la table sudate în poziţie orizontală (PA) sau orizontal pe perete vertical (PC) include calificarea pentru suduri cap la cap la ţevi cu diametrul > 150 mm, în poziţii de sudare similare, în concordanţă cu tabelul 7;

- sudarea dintr-o parte fără suport include sudurile dintr-o parte cu suport şi sudurile din ambele părţi cu sau fără scobire la rădăcină;

- sudarea la table sau la ţevi cu suport include sudurile realizate din ambele părţi dar nu şi sudurile fără suport;

- sudurile cap la cap includ sudurile în colţ pentru condiţii similare de sudare;- în cazul în care în producţie predomină sudurile în colţ, se recomandă ca

sudorul să fie calificat printr-o probă de sudare în colţ adecvată, de exemplu: la tablă, ţeavă sau racord (a se vedea EN 288-3);

- sudarea din ambele părţi fără scobire include sudurile dintr-o parte cu suport şi sudurile din ambele părţi cu scobire;

- calificarea pentru suduri cap la cap la ţevi fără suport include calificarea pentru racorduri în limitele domeniilor din tabelele 3 până la 7. Pentru o suduia de racord domeniul de calificare se bazează pe diametrul racordului;

- în cazul în care în producţie predomină racordurile sau implică un racord complex, se recomandă ca sudorul să primească instruire specială. în ambele cazuri calificarea se face pe un racord.

Tabelul 3 - Domeniul de valabilitate pentru verificări pe îmbinări cap la cap (Detaliile tipului de sudură)

Domeniul de valabilitate a calificării

Suduri cap la cap la table Suduri cap la cap la tevi

Detaliile tipului de sudurisudate dintr-o

partess

sudate din ambele părţi bs

sudate dintr-o parte ss

cu suport

mb

fără suport

nb

cu scobire

99

fără scobire

ng

cu suport mb

fără suport

nbSudură cap la cap laţevi

sudate dintr-o parte

ss

cu suport mb X - X - - -

fără suport

nb X X X X X *

1 ) A se vedea 6 3b) şi 6.3c) Legendă:* indică îmbinarea pentru care sudorul este calificat x indică acele îmbinări pentru care sudorul este de asemenea calificat - indică acele îmbinări pentru care sudorul nu este calificat

4.4 Grupe de material Pentru oţeluri care nu sunt cuprinse în grupele de oţel, sudorul trebuie supus unei verificări numai cu oţelul respectiv şi calificarea este valabilă numai pentru acel oţel.

4.5 Electrozi invelitiModificarea tipului învelişului necesită modificarea tehnicii de sudare. Calificarea pentru învelişul electrodului conduce la calificarea sudorului pentru alte învelişuri, conform tabelului 6.

Tabelul 6 - Domeniul de valabilitate a calificării pentru învelişul electrodului

Tipul electrudului învelit pentru probă

Domeniul de valabilitate a calificării

A;RA R;RB;RC;RR B C SA;RA * - - - -

R;RB;RC;RR x * - - -B x x * - -C - - - * -S1) - - - - *

1) "S" conferă calificarea doar pentru tipuri speciale de înveliş folosite la examinare Legendă:* indică tipul de electrod învelit pentru care sudorul este calificat x indică acele grupe de electrozi pentru care sudorul este de asemenea calificat - indică acele grupe de electrozi pentru care sudorul nu este calificat

4.6 DimensiuniDomeniul de valabilitate în funcţie de grosimea tablei sau a peretelui ţevii şi/sau de diametrul ţevii, este indicat în tabelele 1 şi 2.

4.7 Poziţii de sudarePoziţiile de sudare şi simbolurile sunt cele din figura 1 si 2 (conform ISO 6947).

5. Examinare si incercare

5.1 Supraveghere

Sudarea şi verificarea probei trebuie supravegheate de un examinator sau de un organism de examinare. Proba trebuie marcată cu semnul examinatorului şi al sudorului, înainte de începerea sudării.

Examinatorul sau organismul de examinare poate opri examinarea în cazul în care condiţiile de sudare nu sunt corecte sau dacă se dovedeşte că sudorul nu are competenţa tehnică pentru satisfacerea standardului impus, de exemplu când există remedieri excesive şi/sau sistematice.

5.2 Forma si dimensiunile probelor

Forma şi dimensiunile probelor, conform figurii 3.

Figura 3 – Dimensiunile probei pentru sudura cap la cap la teava (dimensiuni in milimetri)

5.3 Condiţii pentru sudare

Calificarea sudorului trebuie să corespundă condiţiilor utilizate în producţie şi să urmeze o WPS sau pWPS, elaborată conform EN 288-2.

La elaborarea WPS sau pWPS se aplică următoarele principii:a) calificarea se efectuează cu procedeul care se utilizează în producţie;

b) metalele de adaos trebuie să fie compatibile cu procedeul şi cu poziţia de sudare;

c) prelucrarea marginilor tablelor şi/sau ţevilor pentru probă trebuie să fie aceeaşi cu cea din producţie;

d) dimensiunile probei trebuie să fie cele specificate în tabelele şi figurile din prezentul standard (a se vedea tabelele 1 şi 2 şi figura 3);

e) sudarea trebuie efectuată în poziţiile şi la unghiurile racordurilor utilizate în producţie (a se vedea figurile 1 şi 2);

f) sudura trebuie acceptată conform capitolului 6;

g) timpul de sudare pentru probă trebuie să corespundă timpului de lucru în producţie, în condiţii medii;

h) proba trebuie să prezinte cel puţin un punct de oprire şi altul de reluare a sudării la rădăcină şi la ultima trecere şi acestea trebuie identificate pe lungimea de examinat;

i) preîncălzirea sau tratamentul termic prealabil cuprinse în WPS sau pWPS sunt obligatorii pentru probă;

j) tratamentul termic după sudare cuprins în WPS sau pWPS se poate elimina dacă nu se cere încercare la îndoire;

k) identificarea probei;

l) sudorului i se permite să elimine defectele minore, cu excepţia celor de pe suprafaţa ultimului strat, prin polizare, scobire, sau alte metode utilizate în producţie; trebuie obţinut acceptul examinatorului sau al organismului de examinare.

5.4 Metode de verificare

Fiecare sudură realizată trebuie examinată vizual, în starea în care se află după sudare. La cerere (a se vedea tabelul 8), examinarea vizuală poate fi suplimentată cu examinări cu pulberi magnetice (a se vedea EN 1290), cu lichide penetrante (a se vedea EN 571-1) sau cu alte metode şi cu examinări macroscopice (a se vedea EN 1321) pe sudurile cap la cap.

Dacă sudura se acceptă la examinarea vizuală, se pot cere: examinarea radiografică, încercări la rupere şi/sau examinări macroscopice (a se vedea tabelul 8).

Proba macroscopică trebuie pregătită şi atacată pe o faţă pentru a evidenţia sudura.

După radiografiere, încercarea de îndoire se efectuează obligatoriu pentru sudurile cap la cap obţinute prin procedeul MIG/MAG (131, 135) sau cu flacără oxiacetilenică (311).

Înaintea încercărilor mecanice, suportul la rădăcină, dacă se utilizează, trebuie eliminat. Proba poate fi secţionată prin tăiere termică -sau prin mijloace mecanice, înlăturând la capetele tablelor minimum 25 mm (figurile 7 şi 8).

Tabelul 8 – Metode de verificare

Metodă de verificare Sudură cap la cap la

table

Sudură cap la cap la

ţeavă

Sudură în colţ

Vizuală * * *

Radiografică *1)5) *1)5) +

îndoire *2) *2) +

Rupere *1) *1) *3) 4)

Macroscopică (fără şlefuire) + + *4)

Cu pulberi magnetice/cu lichide penetrante

+ + +

- Se execută radiografiere sau încercare la rupere, dar nu ambele.- Dacă se execută radiografiere, se impun încercări la îndoire pentru procedeele 131, 135 şi 311.- încercarea la rupere trebuie să fie completată cu examinarea cu pulberi magnetice/lichide penetrante dacă este cerută de către examinator sau de organismul de examinare.- încercarea la rupere se poate înlocui cu o examinare macroscopică a cel puţin 4 secţiuni, dintre care una trebuie să provină din zona de oprire/începere a sudurii.- Examinarea radiografică se poate înlocui cu o examinare ultrasonică pentru grosimi 18 mm numai la oţeluri feritice. Legendă:* indică faptul că verificarea este obligatorie + indică faptul că verificarea nu este obligatorie

5.5 Probe şi epruvete

Sudura cap la cap la teviDacă se utilizează radiografierea, lungimea de examinare a sudurii probei trebuie radiografiată în starea de după sudare, conform EN 1435, prin utilizarea tehnicii B.Dacă se efectuează încercarea la rupere conform EN 1320, proba se încearcă pe toată lungimea sa, prin tăierea ei în cel puţin 4 epruvete (a se vedea figura 9a).

Pentru încercarea ţevilor este necesară o lungime minimă a sudurii de 150 mm. Dacă circumferinţa ţevii este mai mică de 150 mm trebuie sudate probe suplimentare, dar nu mai mult de trei probe.Lungimea de examinare a fiecărei epruvete este de 40 mm. Dacă este necesar se înlătură supraînălţarea sudurii şi se crestează marginile sudurii la o adâncime de 5 mm pentru a favoriza ruperea în metalul depus (a se vedea figura 9b). în cazul unei suduri dintr-o parte (ss) fără suport ia rădăcină (nb) se încearcă o jumătate din lungimea de examinare a probei (a se vedea figura 9a) cu rădăcină întinsă şi cealaltă cu rădăcină comprimată (a se vedea figurile 9c şi 9d).Dacă se efectuează încercări la îndoire transversala se încearcă două epruvete cu rădăcina întinsă şi două cu rădăcina comprimată conform EN 910. Diametru! dornului sau a rolei trebuie să fie de 4 t şi unghiul de îndoire de 120°, cu excepţia cazurilor când ductilitatea scăzută a metalului de bază sau de adaos impune alte limitări.Pentru porţiuni de probe sudate în poziţiile PF. PG, H-L045 şi J-L045 (a se vedea figura 2 şi 9a), epruvetele trebuie prelevate din zone cu diferite poziţii de sudare.Pe parcursul încercării, epruve-iele nu trebuie să prezinte fisuri > 3 mm pe nici o direcţie. Fisurile care apar pe muchiile epruvetelor pe parcursul încercării nu se iau în considerare la evaluare.Pentru pereţi cu grosime > 12 mm : indoirea transversală se poate înlocui cu 4 îndoiri laterale.

a) Se preleveaza cel b) Pregatire d) Incercare la rupere cu putin 4 probe radacina intinsa

1 - 1 epruvetă pentru încercarea la îndoire transversală cu rădăcină întinsă sau 1 epruvetă pentru încercarea la îndoire transversală laterală 2 - 1 epruvetă pentru încercarea la îndoire transversală cu rădăcină comprimată sau 1 epruvetă pentru încercarea la îndoire transversală laterală3 - 1 epruvetă pentru încercarea la îndoire transversală cu rădăcină întinsă sau 1 epruvetă pentru încercarea la îndoire transversală laterală4 - 1 epruvetă pentru încercarea la îndoire transversală cu rădăcină comprimată sau 1 epruvetă pentru încercarea la îndoire transversală laterală

Figura 9 - Pregătirea şi încercarea la rupere a epruvetelor pentru sudura cap la cap la ţeavă (Dimensiuni în milimetri)

CONDIŢII DE ACCEPTARE PENTRU PROBE

Probele se apreciază conform condiţiilor de acceptare stabilite care se referă la tipurile semnificative de imperfecţiuni. Detalierea acestor imperfecţiuni este prezentată în EN 26520. Condiţiile de acceptare a imperfecţiunilor determinate prin metodele de încercare din prezentul standard trebuie să fie conform EN 25817, dacă nu se specifică altfel. Sudorul este calificat dacă imperfecţiunile constatate la examinarea probei se încadrează în limitele specificate de nivelul B din EN 25817, cu excepţia următoarelor tipuri de imperfecţiuni: supraînălţare excesivă, convexitate excesivă, grosime excesivă a sudurii în colţ şi exces de pătrundere, pentru care se aplică nivelul C.

Dacă imperfecţiunile din proba sudorului depăşesc limitele specificate, sudorul nu este calificat. La examinarea nedistructivă se fac trimiteri la referinţe care precizează criteriile de acceptare. Examinările nedistructive şi încercările mecanice se efectuează conform unor proceduri specificate.

REVERIFICĂRI

Dacă o probă nu satisface cerinţele acestui standard sudorul trebuie să realizeze o nouă probă.

Dacă se stabileşte că această neconformitate este consecinţa lipsei de îndemânare a sudorului, acesta trebuie să fie considerat că nu poate satisface cerinţele standardului fără o instruire prealabilă unei noi verificări.

Dacă neconformitatea se datorează unor cauze metalurgice sau altor cauze exterioare, care nu pot fi atribuite direct îndemânării sudorului, trebuie făcută o verificare suplimentară sau sunt necesare epruvete suplimentare privind compatibilitatea noilor materiale şi/sau noilor condiţii de execuţie.

PROCEDURA DE OMOLOGARE.

FIŞA DE OMOLOGARE A PROCEDURII DE SUDAREWPAR Nr. 1

DETALII PENTRU VERIFICAREA SUDURII PAG. 1 DIN 2

UNITATEA: Sudor: Nr. poanson:

SPECIFICAŢIA PROCEDURII DE SUDARE WPS: 1 TIPUL ÎMBINĂRII: BW

PROCEDEUL DE SUDARE: 111 POZIŢIA DE SUDARE: PA

MATERIALE DE BAZĂ MATERIALE DE ADAOS

MB1 Denumire: 12CrMo90 Marca: ECrMo9

Norma: STAS 11512-80 Norma: AWS A5.5-96

Grupa: 5 Dimensiuni (mm): Ø 2.5

Grosime (mm): 5 Diametru (mm): 80 Uscare Temp (C)/timp

MB2 Denumire: 12CrMo90 Electrod

nefuzibil

Tip:

Norma: STAS 11512-80 Diametru (mm):

Grupa: 5 Gaz/flux De protecţie:

Grosime (mm): 5 Diametru (mm): 80 La rădăcină:

Temp. de preîncălzire (C): - Debitul

gazului

De protecţie:

Temp. între straturi (C): 200 La rădăcină:

SCHEMA DE PREGĂTIRE A ÎMBINĂRII SUCCESIUNEA OPERAŢIILOR DE SUDARE

Rând Procedeu de

sudarere

Dimensiunea metalului de

adaos(mm)

Intensitatea curentului

A

TensiuneV

Tip curent/polaritate

Viteza de avans a sârmei

(m/min)

Viteza de sudare*

(cm/min)

Energie termică

introdusă*(KJ/cm)

1 111 Ø 2.5 70 CC+

2 111 Ø 2.5 70 CC+

TRATAMENT TERMIC DUPĂ SUDARE TEHNICA DE SUDARE

Tip: DETENSIONARE Pregătirea marginilor: TERMIC

Temperatura: 550 °C Suport rădăcină: NU

Timp menţinere: - Pendulare: NU

Răcire: lentă până la 200 °C Scobirea rădăcini: NU

Viteze încălzire/răcire * - Curăţire între straturi: NU

Detalii pentru sudare în impulsuri Detalii pt. sud. cu plasmă:

Dist. de meţinere: Unghi înclinare cap sudare:

Pentru a acoperi domeniul de grosimi proba va avea o grosime t=5mm si diametrul D=80mm

Domeniul de valabilitate al omologarii:Procedeul de sudare: 111Tipul imbinarii: BWPozitii de sudare: PAMetal de baza Grupa: 12MoCr90Domeniul de grosimi (mm): 5÷10Domeniul diametrelor (mm): 60÷150Temperatura intre straturi (°C): 200Tipul metalului de adaos: ECrMo9Tipul si polaritatea curentului de sudare: c.c.+

Tratament termic după sudare: detensionare