adresa demersuri deschidere suplimrentara luna august 2015

Upload: sindicatul-penitenciarului-bistrita

Post on 07-Aug-2018

213 views

Category:

Documents


0 download

TRANSCRIPT

  • 8/20/2019 Adresa Demersuri Deschidere Suplimrentara Luna August 2015

    1/1

     

    Page 1 of 1 

    Ex. 1 din 1Nr. 59 din 20.07.2015

    Domnului Robert-Marius CAZANCIUCMinistrul Justiţ iei

    Stimate domnule ministru,

     Având în vedere faptul că prima rectificare bugetară pe anul 2015 se preconizeazăa avea loc în data de 28 luna aceasta și ținând cont de faptul că solicitările de deschideride credite pentru plata salariilor din luna August sunt anterioare acestei rectificări, văsolicităm să aveți în vedere susținerea demersurilor Administraţiei  Naţionale aPenitenciarelor pentru o deschidere de credite suplimentară, tot pentru luna August, învederea achitării catre personalul din sistemul penitenciar a drepturilor salariale stabiliteprin lege și de care celelalte structuri din sectorul de apărare, ordine publică și siguranțănațională au beneficiat de la data apariției prevederilor legale. 

    Menționăm faptul, că așa cum am convenit am întreprins demersuri ca personalulsă înțeleagă faptul că nu am avut acele sume prinse în  buget și că pot să aibă toată

     încrederea că acestea vor fi achitate cu ocazia primei rectificări.Oamenii au dat dovada înțelegerii lor și acum așteaptă un efort care să fie

    concretizat prin reușita acestor demersuri. În speranţa unui răspuns transmis cu celeritate la solicitarea noastră, vă asigurăm

    de toată disponibilitatea, în vederea promovării unui climat de dialog şi respect reciproc.

    Cu deosebită consideraţ ie,

    Florin Şchiopu Preşedinte 

    Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor