alege scoala patriarhie
DESCRIPTION
alege scoalaTRANSCRIPT
Proiectul catehetic „Alege Şcoala!“. Interferenţe cu proiectul „Hristos împărtăşit copiilor“Pr. drd. Sorin Lungoci
Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe
Române, în conformitate cu Temeiurile nr. 3769 din 19 iunie 2009 şi 747 din
11 februarie 2010 ale Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, Patriarhia
Română, prin Sectorul teologic-educaţional, în parteneriat cu Fundaţia World
Vision România, derulează proiectul „Alege Şcoala!“.
I. Obiectivele proiectului „Alege Şcoala!“[1]. Obiectivul general al
proiectului „Alege Şcoala!“ îl constituie prevenirea şi combaterea
fenomenului de părăsire timpurie a şcolii şi prevenirea delincvenţei
juvenile prin dezvoltarea unor soluţii alternative de tip „şcoala de duminică“.
Copiii din mediul rural şi urban, inclusiv populaţia romă, cu vârste cuprinse
între 6 şi 16 ani, sunt asistaţi în însuşirea educaţiei morale de bază, în
dezvoltarea motivaţiei necesare rămânerii în şcoală prin intermediul
participării la „şcoala de duminică“, la concursuri şi la tabere de creaţie.
Alături de obiectivul general – prevenirea şi combaterea fenomenului de
părăsire timpurie a şcolii şi prevenirea delincvenţei juvenile – proiectul „Alege
Şcoala!“ are în vedere şi unele obiective specifice:
– dezvoltarea unor comportamente şi atitudini pozitive faţă de şcoală şi
semeni pentru cel puţin 28.854 de copii din mediul rural şi urban, cu vârste
cuprinse între 6 şi 16 ani;
– formarea specifică a 3.206 persoane adulte implicate în prevenirea
fenomenului de părăsire a şcolii, în vederea dezvoltării deprinderilor de lucru
cu copiii şi a aptitudinilor psiho-pedagogice.
Proiectul „Alege Şcoala!“ este un proiect cu finanţare europeană. El se
încadrează în linia de finanţare a proiectelor strategice nr. 61, „A doua şansă
în educaţie“, axa prioritară 2, domeniul major de intervenţie 2.2., „Prevenirea
şi corectarea părăsirii timpurii a şcolii“ şi este finanţat de Uniunea Europeană
prin Fondul Social European. La nivel naţional, proiectele ce se încadrează în
această linie de finanţare sunt gestionate de Autoritatea de Management
pentru Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane
2007–2013 (AMPOSDRU) prin Organismul Intermediar – Ministerul Educaţiei,
Cercetării, Tineretului şi Sportului (OIPOSDRU – MECTS).
II. Aplicare şi dezvoltare. Proiectul a fost lansat în două etape succesive,
dar pentru zone diferite, după cum urmează:
A) La 1 septembrie 2009, Patriarhia Română a început implementarea
proiectului „Alege Şcoala!“, pe o perioadă de 34 de luni, în trei regiuni [2] de
dezvoltare: Bucureşti-Ilfov, nord-est (în judeţele: Bacău, Botoşani, Iaşi,
Neamţ, Suceava şi Vaslui) şi sud Muntenia(judeţele: Argeş, Călăraşi,
Dâmboviţa, Giurgiu, Ialomiţa, Prahova şi Teleorman), cuprinzând 10 eparhii
(Arhiepiscopia Bucureştilor, Arhiepiscopia Iaşilor, Arhiepiscopia Târgoviştei,
Arhiepiscopia Sucevei, Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului, Arhiepiscopia
Argeşului şi Muscelului, Episcopia Huşilor, Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor,
Episcopia Alexandriei şi Teleormanului şi Episcopia Giurgiului).
B) Deşi nu trecuse mult timp de la lansare şi înregistrându-se rezultate
pozitive prin aplicare proiectului în cele trei regiuni, acesta fiind primit cu
interes de către mulţi preoţi[3], cât şi de către copii, în urma analizei
necesităţii aplicării proiectului şi în celelalte regiuni de dezvoltare ale
României, s-a considerat oportună extinderea proiectului la nivelul întregii
ţări. Prin urmare, începând cu 1 august 2010, proiectul „Alege
Şcoala!“ a devenit un proiect naţional. Fiind un proiect naţional, acesta
a fost prezentat Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în şedinţele de
lucru din 18–19 iunie 2009 şi 10–11 februarie 2010, care a aprobat
implementarea proiectului „Alege Şcoala!“ odată cu activităţile propuse în
cererea de finanţare.
Pentru această a doua etapă de aplicare prin extindere, proiectul este
prevăzut a se desfăşura pe o perioadă de 36 de luni (începând cu luna august
2010), în celelalte cinci regiuni de dezvoltare[4], regiuni care nu au fost
cuprinse în faza iniţială a proiectului început la 1 septembrie 2009, şi anume:
centru (în judeţele: Alba, Braşov, Covasna, Sibiu, Mureş, Harghita), nord-vest
(judeţele: Bihor, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Satu-Mare, Sălaj, Maramureş), vest
(judeţele: Arad, Caraş-Severin, Hunedoara, Timiş), sud-vest Oltenia (judeţele:
Dolj, Gorj, Mehedinţi, Olt şi Vâlcea) şi sud-est (judeţele: Brăila, Buzău,
Constanţa, Galaţi, Tulcea, Vrancea), cuprinzând 19 eparhi: Arhiepiscopia
Sibiului, Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului, Arhiepiscopia Craiovei,
Arhiepiscopia Timişoarei, Arhiepiscopia Tomisului, Arhiepiscopia Alba Iuliei,
Arhiepiscopia Râmnicului, Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei, Arhiepiscopia
Dunării de Jos, Arhiepiscopia Aradului, Episcopia Maramureşului şi Sătmarului,
Episcopia Covasnei şi Harghitei, Episcopia Caransebeşului, Episcopia Oradiei,
Episcopia Severinului şi Strehaiei, Episcopia Slatinei şi Romanaţilor, Episcopia
Tulcei, Episcopia Sălajului, Episcopia Devei şi Hunedoarei.
III. Beneficiarii proiectului „Alege Şcoala!“. Beneficiarii direcţi ai
proiectului sunt3.206[5] de preoţi şi profesori de religie din cuprinsul celor opt
regiuni de dezvoltare menţionate mai sus şi 28.854[6] de copii de vârstă
şcolară, aflaţi sub riscul abandonului şcolar. Beneficiari indirecţi sunt preoţii şi
profesorii de religie (aproximativ 17.000 de persoane), prin preluarea unui
model concret şi eficient de lucru cu copiii aflaţi sub riscul abandonului şcolar
şi 72.000 de copii de vârstă şcolară, aflaţi sub riscul abandonului şcolar [7].
IV. Activităţile proiectului. Activităţile prevăzute în proiect şi care sunt
generate de către obiectivele propuse cuprind: 246[8] de sesiuni de
formare pentru preoţi şi profesori de religie, 235[9] de tabere de creaţie pentru
9.618[10] de copii, un concurs naţional desfăşurat în 4 etape (la nivelul
parohiilor, protopopiatelor, eparhiilor şi Patriarhiei).
Totodată, proiectul propune dezvoltarea unui program special pentru
menţinerea elevilor în educaţie şi prevenirea părăsirii timpurii a şcolii, în aria
de aplicare menţionată, ce include: acţiuni adresate formatorilor şi acţiuni
adresate copiilor.
IV.1. Acţiuni adresate formatorilor – sesiuni de formare de
formatori pentru 3.206 de preoţi şi profesori de religie responsabili cu
formarea elevilor în cadrul unor activităţi extraşcolare de tip „şcoala de
duminică“. Acestea se vor desfăşura pe parcursul a 24 de luni. Fiecare
sesiune de formare de formatori durează două zile. În prima zi are loc
pregătirea teoretică a formatorilor, iar a doua zi sunt prezentate modalităţi
practice de aplicare a cunoştinţelor dobândite.
IV.1.1. Obiectivele dobândite[11]. La sfârşitul cursului se estimează ca
participanţii să fie capabili:
– să demonstreze înţelegerea informaţiilor de bază despre abandonul şcolar;
– să identifice propriile valori şi atitudini faţă de fenomenul de părăsire
timpurie a şcolii;
– să identifice situaţiile şi atitudinile care pot crea risc de abandon şcolar şi
delincvenţă juvenilă;
– să descrie rolul Bisericii în prevenirea abandonului şcolar şi în sprijinirea
persoanelor afectate, în însuşirea educaţiei morale de bază prin intermediul
participării la „şcoala de duminică“.
În ce priveşte obiectivele seminariilor de formare, au fost identificate mai
multe, printre care:
– completarea cunoştinţelor participanţilor referitoare la problematica
abandonului şcolar;
– îmbunătăţirea nivelului de conştientizare şi sensibilizare asupra problemelor
create de abandonul şcolar şi asupra nevoilor copiilor;
– îmbunăţăţirea abilităţilor de organizare a activităţilor de prevenire în
comunitate/şcoală;
– îmbunătăţirea abilităţilor de motivare şi de mobilizare a membrilor
comunităţii.
Aşadar, rezultatele aşteptate ale sesiunilor de formare şi, implicit ale
proiectului, sunt:
– specializarea participanţilor în elaborarea şi derularea de activităţi de
informare, sensibilizare şi prevenire;
– îmbunăţăţirea gradului de implicare voluntară şi a motivaţiei participanţilor:
preoţi, profesori, membri ai comunităţii, elevi;
– scăderea nivelului de toleranţă faţă de abandonul şcolar în familie;
– consolidarea relevanţei Bisericii Ortodoxe Române pentru echilibrul
societăţii româneşti.
IV.1.2. Suportul de curs. Atelierul (sesiunea) de formare are la bază un
suport de curs destinat formării preoţilor în cadrul proiectului „Alege Şcoala!“,
ce oferă indicaţiile şi materialele necesare pentru a dezvolta/îmbunătăţi
capacitatea acestora de a aborda problema abandonului şcolar la nivelul
catehezei parohiale.
Ambele dezvoltări ale proiectului au avut ca obiectiv şi alcătuirea unui
curriculum (suport de curs) de către un colectiv redacţional. Aşa au fost
elaborate două cursuri de formare. Pentru proiectul „Alege Şcoala!“, lansat în
2009, echipa de redactare a cursului de formare de formatori a fost formată
din: pr. lect. dr. Gheorghe Holbea, diac. dr. Florin Marica, pr. drd. Mihail
Arcadius Iliescu, diac. George Jambore, pr. Eugen Sebastian Teacu şi conf. dr.
Marius Ciprian Ceobanu, iar pentru proiectul lansat în 2010, echipa de
redactare a cursului a fost formată din: pr. lect. dr. Gheorghe Holbea, pr.
conf. dr. Constantin Necula, pr. conf. dr. Miron Erdei, pr. lect. dr. Jan Nicolae,
pr. asist. dr. Sorin Şelaru, pr. drd. Florin Stan, pr. drd. Sorin Lungoci şi diac.
George Jambore.
Primul suport de curs de formare conţine opt secvenţe în cadrul căruia se
regăsesc următoarele teme: „Înţelegerea vieţii lăuntrice a copilului din
perspectivă duhovnicească“, „Caracteristicile vârstelor şcolare“, „Exigenţe
ale educaţiei creştine la vârstele şcolare“, „Dinamica valorilor la vârsta
şcolară“, „Criza valorilor şi lipsa de modele în relaţia Biserică–şcoală–familie“,
„Abandonul şcolar – cauze şi mijloace de prevenire“, „Asumarea vocaţiei de
părinte în familie“, „Comunicarea şi lucru în reţea“, „Învăţarea – mod de
transformare a vieţii“ şi „Cum învaţă copiii?“
Al doilea suport de curs de formare, pe lângă o bogată bibliografie în
domeniul problematicii proiectului inserată la sfârşitul cursului, conţine
următoarele teme: „Principii pedagogice creştine în proiectul naţional Hristos
împărtăşit copiilor“, „Drama abandonului şcolar. Reflecţia şi soluţia pastorală
a Bisericii“, „Familia creştină – laborator al învierii şi şcoală a vituţilor“,
„Exigenţe ale educaţiei creştine la vârstele şcolare“, „Formarea
duhovnicească a catehetului. Importanţa fundamentării duhovniceşti a
catehezei“, „Învăţarea ca mod de transformare a vieţii“, „Asumarea vocaţiei
de părinte în familie“, „Criza valorilor şi lipsa de modele în relaţia Biserică–
şcoală–familie“, „Modalităţi de cultivare a motivaţiei creştine a copiilor şi a
tinerilor“, „Impactul televizorului în educaţia copilului contemporan“ şi
„Metode practice ale comunicării în comunitate. Comunicarea socială şi lucru
în reţea“.
Considerând că Biserica, alături de alte instituţii şi organizaţii, poate contribui
la ameliorarea situaţiei referitoare la abandonul şcolar, s-au elaborat aceste
manuale, luând în considerare specificul misiunii preoţilor şi natura muncii lor
în mijlocul credincioşilor prin şi adaptând informaţia ştiinţifică la nevoile şi
înţelegerea participanţilor.
IV.1.3. Cauzele care favorizează apariţia abandonul şcolar[12]
Preotul este slujitorul comunităţii pe care o păstoreşte şi părintele
duhovnicesc al fiecăruia dintre membrii săi. Scopul preotului, pentru
demersul nostru, este de a fi informat corect astfel încât să poată lua decizii
eficiente.
Având în vedere că abandonul şcolar reprezintă o problemă gravă cu care se
confruntă societatea contemporană, pentru a putea contribui la prevenirea şi
reducerea numărului abandonurilor şcolare, este necesar cunoşterea de către
preot a cauzelor care determină apariţia abandonului şcolar. Astfel, prin
intermediul cursului de formare, pot fi identificate câteva cauze:
a) Şcolile din zonele defavorizate sunt caracterizate de izolare, sărăcie şi lipsa
oportunităţilor de succes socio-profesional pentru absolvenţi. Lipsiţi de
motivaţie, mulţi dintre elevii claselor gimnaziale renunţă în primii ani de
studiu, rămânând să dea o mână de ajutor în gospodăriile proprii, sau
muncind ca zilieri la oameni mai avuţi din sate.
b) Sărăcia comunităţilor din zonele defavorizate limitează posibilităţile
părinţilor de a oferi copiilor resursele materiale necesare educaţiei. Această
stare provoacă deseori, exploatarea copiilor prin muncă de către părinţi.
Tendinţa de a considera că familiile din zonele defavorizate nu valorizează
pozitiv importanţa educaţiei este superficială. Lipsa interesului pentru şcoală
se explică prin presiunile de ordin economic, prin dezamăgirile personale ale
părinţilor şi prin lipsa de cultură a comunităţii care poate fi susceptibilă faţă
de instituţiile formale.
c) Aceste cauze ar putea fi eliminate prin orientarea fondurilor disponibile
spre şcoli din asemenea zone, prin stabilirea unor legături cu centre de
instruire existente, prin asigurarea unei infrastructuri care să asigure
transportul elevilor, dar şi asigurarea hranei pentru elevi care au domiciliul la
distanţe mari de şcoală.
d) Cultura de origine a elevilor – cercetările din domeniul educaţional au
relevat faptul ca mediul socio-cultural de provenienţă al elevilor este una
dintre cele mai importante variabile în reuşita sau eşecul şcolar şi profesional
al elevului. Este foarte importantă atitudinea familiei în raport cu şcoala.
Cunoaşterea acestor atitudini şi identificarea surselor de posibile tensiuni sau
blocaje manifestate faţă de cariera şcolară a tinerilor constituie un factor
important în prevenirea abandonurilor.
e) Climatul familial – are un rol hotărâtor în cauzele de abandon şcolar. Astfel,
dezorganizarea vieţii de familie, consecinţă a divorţului[13], a decesului vreunui
părinte, a muncii în străinătate, a navetismului, a lipsei părinţilor de acasă pe
o perioadă mai mare, transferarea funcţiilor parentale asupra bunicilor sau
alte rude, climatul familial conflictual (nemulţumiri, reproşuri, certuri etc) şi
imoral, excesiv de permisiv, divergenţa metodelor educative şi lipsa de
autoritate a părinţilor, atitudinea rece, indiferentă sau dimpotrivă, tiranică [14] a
acestora, iată alte câteva aspecte care conduc spre abandonul şcolar.
f) Factori de natură socială şi economică – cum ar fi: crize politice,
economice, sociale şi morale, prabuşirea sistemului de protecţie socială,
confuzia sau absenţa unor norme sau valori.
g) Factorii de natură educaţională – insubordonare faţă de normele şi regulile
şcolare, chiul, absenteism, repetenţie, motivaţii şi interese slabe în raport cu
şcoala, greşelile dascălilor (de atitudine şi relaţionare, competenţă
profesională, autoritate morală) – au şi ei un rol important în apariţia
fenomenului de abandon şcolar[15].
h) Anturajul – de proastă calitate debusolează elevii cu un psihic labil datorat
unor carenţe din copilărie – dorinţa de a scăpa de sub tutela educaţională sau
familială, dorinţa de a primi obiecte, haine sau mâncare prin căi ocolite,
necinstite.
IV.1.4. Modalităţi de intervenţie la nivelul Bisericii sau activitatea
practică a preoţilor[16]
Pentru a realiza misiunea complexă de a promova şi proteja copiii din cadrul
unei comunităţi este important ca toate grupurile profesionale şi instituţiile
care intră în contact cu copilul şi familia să-şi cunoască atribuţiile şi să-şi
înţeleagă locul în reţeaua instituţiilor şi serviciilor comunitare. Între instituţiile
importante din comunitate, Biserica are un rol aparte, pentru că, deşi nu se
poate vorbi de un rol sau atribuţii conferite prin lege, Biserica a acordat
dintotdeauna sprijin categoriilor vulnerabile din punct de vedere social şi a
militat pentru păstrarea valorilor familiale. Ca şi în alte ţări europene, şi în
România primele aşezăminte de ocrotire pentru persoanele defavorizate s-au
constituit în jurul bisericilor şi al mănăstirilor şi au fost susţinute de acestea
cu resurse materiale, financiare şi umane.
Având în vedere valorile creştine pe care le promovează şi vocaţia lor
umanitară, preoţii pot contribui la prevenirea abandonului şcolar din
comunitatea lor prin:
– educarea comunităţii cu privire la drepturile copilului şi la beneficiile pe
care respectarea acestora le aduce întregii comunităţi;
– identificarea nevoilor copiilor şi familiilor, precum şi a situaţiilor de risc în
care se pot afla acestea;
– îndrumarea, informarea şi orientarea către servicii specializate;
– medierea în vederea restabilirii relaţiilor familiale sau în vederea prevenirii
abandonului (mediere între mamă şi tată, copil şi părinţi, familie şi
comunitate, mama singură şi familia acesteia) prin promovarea reconcilierii şi
a iertării greşelilor celorlalţi etc.;
– sesizarea situaţiilor de abuz sau neglijare a copiilor;
– implicarea în rezolvarea problemelor prin structurile comunitare;
– mobilizarea comunităţii pentru a sprijini familiile şi copiii aflaţi în nevoie;
– implicare în dezvoltarea unor servicii pentru copii şi familii la nivelul
comunităţii.
În cele ce urmează vom detalia modalităţile prin care preoţii pot realiza
aceste activităţi.
a) Educarea comunităţii cu privire la drepturile copilului şi la beneficiile pe
care respectarea acestora le aduce întregii comunităţi
O misiune importantă a preoţilor în comunitate este cea a promovării unui
nou tip de atitudine faţă de copil, bazată pe respect, pe înţelegerea
capacităţilor şi nevoilor fiecărei vârste, stimularea participării şi implicării
copiilor în viaţa comunităţii şi în luarea deciziilor care îi privesc. Pentru a
îndeplini această misiune, preoţii pot folosi ocaziile în care comunitatea este
prezentă în biserică pentru slujbă sau alte momente religioase şi în care este
receptivă şi deschisă la îndrumările privind relaţia cu copilul. Pe lângă
promovarea valorilor iubirii, a bunei înţelegeri şi convieţuiri în cadrul
comunităţii, a întrajutorării şi respectului pentru fiecare membru al acesteia,
predica preotului poate conţine informaţii valoroase privind importanţa
educaţiei copilului şi consolidarea unui sistem de valori moral-civice. Mai mult
decât atât, prin intermediul ei, preotul le poate da oamenilor repere despre
ce înseamnă un climat familial şi social pozitiv, în cadrul căruia copilul să se
simtă respectat şi în siguranţă.
b) Identificarea nevoilor copiilor şi familiilor, precum şi a situaţiilor de risc în
care se pot afla acestea
Sarcina creşterii şi educării unui copil poate fi mai dificilă decât anticipează
un părinte. De multe ori problemele ce ţin de îngrijirea unui copil sau
problemele de relaţie între membrii unei familii depăşesc cunoştinţele
părinţilor sau capacitatea acestora de a gestiona relaţia cu copilul. Prin
natura relaţiilor pe care le stabileşte cu familia, preotul este, de cele mai
multe ori, învestit cu încredere şi poate afla care sunt problemele familiei sau
copilului. Uneori, părinţii sau copiii se adresează preotului atunci când se
confruntă cu anumite dificultăţi, destăinuindu-i-se şi cerându-i sfatul. Printr-o
serie de întrebări simple, preotul poate obţine numeroase informaţii privind
situaţia familiei şi va reuşi să consilieze părinţii sau copiii pentru depăşirea
situaţiei respective sau să îi îndrume spre alte servicii din comunitate. Alteori,
preotul observă el însuşi anumite probleme, de natură materială sau care
privesc relaţiile din cadrul familiei, atunci când vizitează casele oamenilor în
diferite ocazii legate de sărbători religioase. Aceste vizite pastorale au
avantajul de a înlesni comunicarea directă, dat fiind faptul că membrii
familiei acceptă cu uşurinţă prezenţa preotului în casă şi nu o percep ca
având un scop de evaluare a situaţiei lor (cum se întâmplă în cazul
evaluărilor făcute de asistenţii sociali sau alţi profesionişti locali). Este o
ocazie de a afla dacă în acea familie copiii frecventează şcoala, dacă sunt
martori sau victime ale violenţei domestice, dacă părinţii pot răspunde
nevoilor de bază ale copiilor.
c) Îndrumarea, informarea şi orientarea către servicii specializate
Părinţii au, uneori, nevoie să fie susţinuţi, sprijiniţi să-şi dezvolte abilităţile,
într-un mod în care să le fie respectată viaţa de familie, iar accentul să cadă
pe valorificarea calităţilor şi resurselor intrinseci fiecărei familii. Atunci când
se află în situaţii dificile, părinţilor le vine, câteodată, greu să apeleze la
autorităţile competente, din diferite motive: teama de a fi etichetat,
necunoaşterea procedurilor şi a metodelor de intervenţie ale acestor instituţii
sau chiar a instituţiilor la care pot apela. În aceste cazuri, preotul îi poate
consilia pe părinţi, încurajându-i să ceară ajutor şi orientându-i către
instituţiile sau serviciile adecvate, din domenii precum educaţia, protecţia şi
asistenţa socială, sănătatea. Preotul poate discuta cu părinţii, atunci când
este cazul, despre importanţa creşterii, educaţiei şi îngrijirii copilului de către
aceştia, precum şi despre faptul că nici un alt tip de îngrijire alternativă nu
poate înlocui un mediu familial stabil, şi poate ajuta familia, dacă este nevoie,
să devină conştientă de consecinţele abandonului, ale neglijării sau abuzului
asupra dezvoltării copilului. Organizarea şi moderarea de grupuri de sprijin
pentru părinţi, în cadrul cărora aceştia îşi pot împărtăşi experienţele legate
de creşterea şi educarea copiilor reprezintă un alt tip de activitate în care pot
fi antrenaţi preoţii, cu rezultate extrem de utile şi eficiente.
d) Medierea în vederea restabilirii relaţiilor familiale prin promovarea
reconcilierii
Medierea este o modalitate de rezolvare a conflictelor care îi permite
preotului să sprijine familia în vederea restabilirii echilibrului şi a depăşirii
situaţiilor de criză. În cadrul acestui proces, preotul poate trage semnale de
alarmă cu privire la repercusiunile situaţiilor de violenţă, abuz şi neglijare, îi
poate sprijini pe membrii familiei să găsească singuri soluţii la problemele
care tulbură echilibrul familiei, afectând emoţional şi fizic copilul, şi poate
facilita valorizarea resurselor familiei în depăşirea unor situaţii de criză care
pot conduce la abandon şcolar. Medierea este un proces care se bazează pe
ascultarea celor implicaţi, pe respectarea confidenţialităţii, pe încredere în
autoritatea mediatorului (în această situaţie, a preotului), dată de statutul
său în comunitate, de capacitatea de comunicare, de competenţele şi de
calitatea sa de „avocat al copilului“.
Atunci când se discută trebuie avut în vedere tonul folosit, respectul faţă de
demnitatea părinţilor şi faţă de eforturile acestora de a se îngriji de copii.
Unul dintre aspectele cele mai complexe este acela al recomandărilor privind
creşterea capacităţilor parentale, mulţi părinţi manifestând reticenţă la a
introduce schimbări în modul în care relaţionează cu copilul şi la a accepta
intervenţii ale profesioniştilor. Prin chiar vocaţia sa, preotul poate găsi cel mai
potrivit mod de comunicare cu părinţii, dovedind înţelegere pentru situaţia
fiecărei familii în parte şi adaptându-şi mesajul astfel încât acesta să fie
accesibil fiecărei persoane căreia i se adresează.
e) Sesizarea situaţiilor de abuz şi neglijare a copiilor
Angajaţii instituţiilor publice sau private care, prin natura profesiei, intră în
contact cu copilul şi au suspiciuni asupra unui posibil caz de abuz, neglijare
sau rele tratamente au obligaţia de a sesiza de urgenţă „Direcţia generală de
asistenţă socială şi protecţia copilului“. Articolul 91 alin.1 din Legea nr.
272/2004 precizează: „Orice persoană care, prin natura profesiei sau
ocupaţiei sale, lucrează direct cu un copil şi are suspiciuni în legătură cu
existenţa unei situaţii de abuz sau de neglijare a acestuia este obligată să
sesizeze Serviciul public de asistenţă socială sau Direcţia generală de
asistenţă socială şi protecţia copilului în a cărei rază teritorială a fost
identificat cazul respectiv“. Aşa cum am arătat anterior, preoţii, prin natura
profesiei lor, intră în contact cu copiii şi familiile lor în diverse ocazii. Ei au
astfel prilejul de a remarca indicii care pot sugera existenţa unor abuzuri
asupra copiilor. Dacă implicarea preoţilor în respectarea şi promovarea
celorlalte drepturi ale copiilor nu este prevăzută în mod imperativ de lege, ea
ţinând de propria lor vocaţie, când vine vorba despre semnalarea cazurilor de
abuz, aceasta este în mod clar o obligaţie. Uneori preoţii pot afla despre
existenţa abuzurilor din spovedaniile enoriaşilor, ceea ce creează o
conjunctură delicată, generată de conflictul dintre obligaţia de a păstra
confidenţialitatea mărturisirilor care le sunt făcute şi aceea de a sesiza
autorităţile. Chiar dacă nu poate trece peste obligaţia de păstrare a
confidenţialităţii, preotul îl poate sfătui pe cel care mărturiseşte că a comis
un abuz sau că are cunoştinţă despre existenţa unui abuz să anunţe el însuşi
autorităţile, pentru a fi iertat de păcate sau pentru a se elibera de povara
care îl apasă, ştiind ceea ce ştie.
f) Implicarea în rezolvarea problemelor prin structurile comunitare
consultative
Sprijinul oferit familiei şi copilului este cu atât mai eficient cu cât sunt
utilizate cât mai multe dintre resursele comunităţii. Astfel, în situaţia unei
familii cu mulţi copii care se confruntă cu sărăcia, problemele asociate pot fi
multiple: de exemplu, părinţii nu au un loc de muncă, copiii sunt antrenaţi în
munci agricole sau în gospodărie şi lipsesc de la şcoală din acest motiv,
condiţiile de viaţă sunt inadecvate, unii membri ai familiei au probleme
deosebite de sănătate etc. Pe termen lung, toate acestea pot avea
consecinţe majore asupra educaţiei copiilor şi asupra integrării lor sociale şi
profesionale. Dintre grupurile sociale cele mai expuse situaţiilor de risc şi
care pot să beneficieze de sprijinul profesioniştilor şi al comunităţii, putem
menţiona: familiile cu mulţi copii, familiile cu situaţie materială dificilă,
familiile monoparentale, femeile însărcinate care nu beneficiază de sprijinul
familiei, copiii cu dizabilităţi, familiile cu istoric de violenţă domestic, copiii
străzii, copiii neglijaţi sau exploataţi prin muncă.
Un sprijin unilateral (venit doar din partea Bisericii) nu poate garanta
întotdeauna depăşirea problemelor, intervenţia coordonată a profesioniştilor
şi utilizarea tuturor resurselor disponibile fiind în aceste situaţii mai eficiente.
În acest sens, Legea nr. 272/2004 a prevăzut posibilitatea ca autorităţile
administraţiei publice să creeze structuri comunitare consultative, având în
componenţă oameni de afaceri locali, preoţi, cadre didactice, personal
medical, consilieri locali, poliţişti.
g) Mobilizarea comunităţii pentru a sprijini familiile şi copiii aflaţi în nevoie
Preotul poate contribui la sensibilizarea membrilor comunităţii şi la angajarea
lor în diverse activităţi caritabile concrete de sprijin în beneficiul acestor
familii.
h) Implicarea în dezvoltarea unor servicii pentru copii şi familii la nivelul
comunităţii
În cadrul „şcolii de duminică“, preotul poate antrena membrii comunităţii sale
în acordarea de asistenţă educaţională copiilor cu risc de abandon şcolar prin
antrenarea voluntară a enoriaşilor în acordarea gratuită de meditaţii şcolare,
ajutor în rezolvarea temelor, organizarea de activităţi extra-şcolare, cercuri
tematice etc[17].
Prin urmare, rolul proiectului „Alege Şcoala“ este unul de orientare şi de
recomandare în ceea ce priveşte modalitatea de interacţiune cu enoriaşii
păstoriţi: atât cu cei care suferă din cauza abandonului şcolar, cât şi cu cei
care cauzează aceste situaţii, de găsire a unui reper de folosit în construcţia
unei strategii de abordare a acestui fenomen, în contextul comunităţii de azi.
Însă, nu există recomandări care să se potrivescă tuturor cazurilor abordate,
fiecare caz în parte are o tipologie unică.
IV.2. Acţiuni adresate copiilor – 235 de tabere de creaţie pentru 9.618 de
copii, un concurs naţional desfăşurat în 4 etape (la nivelul parohiilor,
protopopiatelor, eparhiilor şi Patriarhiei), precum şi serii de cateheze pentru
cel puţin 28.854 de copii care prezintă risc de părăsire a şcolii şi potenţial
infracţional, din comunităţile celor opt regiuni de dezvoltare. Temele de
educaţie morală vor fi corelate cu realităţile mediului din care provine fiecare
copil, în vederea conştientizării necesităţii şcolii pentru formarea lor
profesională viitoare. Preoţii formatori vor susţine în comunităţile de
provenienţă cateheze/sesiuni de formare pentru copiii şi tinerii cu vârste între
6 şi 16 ani.
Întrucât în spaţiul dedicat interferenţei proiectului „Alege Şcoala!“ cu
programul catehetic „Hristos împărtăşit copiilor“ vom aborda problema
seriilor catehetice cu copiii, în cele ce urmează vom avea în vedere celelalte
activităţi adresate copiilor.
IV.2.1. Organizarea de tabere de creaţie[18] – taberele de creaţie se vor
desfăşura pe perioada vacanţelor de vară, conform graficului şi programului
zilnic stabilit dinainte, pe grupe de vârstă, fiecare tabără având o perioadă de
minimum 5 zile. Toţi copiii, beneficiari ai acestor tabere, vor participa şi la un
concurs de creaţie.
La nivelul parohiilor cuprinse în proiect, au fost selectaţi câte nouă copii,
dintre care trei vor merge în tabere de creaţie organizate la diferite mănăstiri
din ţară[19].
Copiii vor participa la trei ateliere de creaţie: un atelier de creaţie religioasă
care va însemna confecţionarea de diferite obiecte religioase din materiale
refolosibile sau din alte materiale, un atelier religios care va cuprinde
activităţi legate de studiul Bibliei, de orientare turistică, de lecţii
demonstrative, dar şi un atelier de pictură care va cuprinde desen şi grafică.
Pe lângă aceste ateliere tabăra va avea în fiecare seară şi un film tematic,
film care va fi urmat de o dezbatere cu copiii.
Prin participarea la activităţi de creaţie artistică în cadrul atelierelor de
educaţie plastică, dar şi de dezvoltare a unor abilităţi practice din tabere,
copiii îşi dezvoltă creativitatea, afectivitatea, sensibilitatea estetică, dar şi
motivaţia de a continua şcoala. Tabăra şi ambianţa din interiorul ei
stimulează dezvoltarea unor sentimente superioare, de natură intelectuală,
morală şi estetică. Intensificarea interacţiunilor psiho-sociale, a convieţuirii şi
a lucrului în echipă, conduc la accentuarea sensibilităţii umane, la
consolidarea unor sentimente morale pozitive. Prin toate aceste activităţi se
urmăreşte încurajarea fiecărui copil de a participa activ la descoperirea
adevărurilor despre lucruri şi fenomene, care corespund orizontului de
cunoaştere specific vârstei, în vederea continuării studiilor pentru reuşita în
viaţă.
Taberele de creaţie care s-au desfăşurat în anii precedenţi aveau să confirme
aşteptările proiectului, a echipei de implementare, a celor care s-au ocupat
direct de organizarea şi derularea activităţilor cu copiii în tabără, a părinţilor
copiilor şi, implicit, a copiilor participanţi. În sprijinul argumentării celor
afirmate ne vin impresiile copiilor participanţi la taberele de creaţie. Sugestiv
vom reda doar câteva dintre ele[20]: „Această tabără m-a făcut să privesc
lumea cu alţi ochi şi să nu ezit să dau o mână de ajutor celor ce au nevoie. A
fost o adevărată lecţie de viaţă. Mi-am făcut o mulţime de prieteni. Am
cunoscut profesori de la care am avut ce învăţa. Am cunoscut alte stiluri de
viaţă. Am învăţat să apreciez viaţa pe care o am, văzând că alţii nu par să
aibă ce am eu“; „Această tabără m-a schimbat foarte mult. Am învăţat unele
lucruri pe care nu credeam că le voi face. Această experienţă va fi de neuitat.
A fost cea mai frumoasă tabără“; „Eu aici am învăţat un lucru: să-L iubim pe
Dumnezeu şi pe aproapele. A fost foarte frumos, şi-mi pare rău că mă despart
de voi“.
IV.2.2. Concursul de creaţie „Alege Şcoala!“[21] se va desfăşura în 4 etape:
A) În prima etapă (etapa parohială) participă toţi copiii (cca. 28.854) incluşi în
proiect din cele 3.206 de comunităţi (câte 9 copii din fiecare grupă/parohie).
Pentru această etapă, tema concursului este Şcoala mea, iar copiii
participanţi la concurs au de ales o singură abordare din cele trei secţiuni:
a) Secţiunea literară: o scrisoare către Dumnezeu despre şcoala mea; un
articol de ziar despre şcoala mea; o poezie despre şcoala mea; o povestioară
moralizatoare despre şcoală; o rugăciune către Dumnezeu pentru cei care nu
merg la şcoală.
b) Secţiunea artistică: un desen/pictură despre şcoala mea (A4 sau A3); o
fotografie inedită în concordanţă cu tema concursului; o descriere a unui joc
imaginat de copii, care a fost jucat/poate fi jucat.
c) Secţiunea multimedia: interviu cu preotul (profesorul de religie) – un copil
din grupa de cateheză intervievează preotul/prof. de religie despre cum a fost
şcoala lui; o prezentare multimedia despre şcoala mea (film, ppt. etc.).
B) La etapa a doua (etapa la nivel de protopopiat) lucrările tuturor copiilor
participanţi vor fi evaluate de către o comisie de jurizare formată din: părinţii
protopopi, responsabilii la nivel de protopopiat pentru cateheza parohială, un
profesor de religie, un profesor de desen şi un profesor de limba română.
Pentru evaluarea lucrărilor, membrii juriului au în vedere: conţinutul
(conexiunea cu educaţia catehetică a Bisericii: valorile educaţiei creştine,
necesitatea educaţiei creştine, mijloace educative creştine, finalitatea
educaţiei creştine), claritatea, imaginaţia, originalitatea, precum şi viziunea
unitară a portofoliului. În urma evaluării lucrărilor, alcătuite de către copii,
comisiile de jurizare vor desemna pe cei 9 câştigători, câte trei pentru fiecare
secţiune (literară, artistică şi multimedia) şi vor evidenţia portofoliul parohiei
cu punctajul cel mai mare.
C) Următoarea etapă a concursului este cea la nivel de eparhie. Pentru
această etapă, tema concursului este Şcoala din pridvorul Bisericii. Dacă la
prima etapă lurările aveau ca temă centrală Şcoala mea, în cadrul acestei
etape lucrările vor avea în vedere parohia mea. La această etapă vor
participa toţi copiii desemnaţi câştigători la faza pe protopopiat. Ei vor realiza
lucrări individuale (una singură) pe tema dată, alegându-şi abordarea care li
se potriveşte (poate fi alta decât cea din prima etapă, conform sugestiilor din
conceptul concursului), dar numai din secţiunea la care au câştigat. Şi la
această etapă, în urma evaluării lucrărilor copiilor, comisiile de jurizare vor
desemna pe cei 9 câştigători, câte trei pentru fiecare secţiune (literară,
artistică şi multimedia).
D) Ultima etapă a concursului este cea naţională (etapa la nivel de
Patriarhie). Pentru această etapă, tema concursului va fi În Biserică şi în
şcoală, educaţie pentru viaţă. La această etapă vor participa toţi copiii
desemnaţi câştigători la faza pe eparhie. Ei vor realiza, de asemeni, lucrări
individuale pe tema dată, alegându-şi abordarea care li se potriveşte, din
secţiunea la care au câştigat. Ca şi la etapele precedente, în urma evaluării
lucrărilor copiilor, comisia de jurizare va desemna pe cei 9 câştigători, câte
trei pentru fiecare secţiune (literară, artistică şi multimedia).
IV.2.2.1. Scopul concursului[22]. Scopul acestui concurs este multiplu:
valorificarea aptitudinilor şi competenţelor sociale ale copiilor înscrişi în
proiect; identificarea elevilor cu aptitudini speciale: artistice (literare şi de
dezvoltare a interesului pentru lectură şi pentru creaţie literară), plastice
(desen, fotografie), teologice, de comunicare şi organizare etc.; cunoaşterea,
afirmarea şi stimularea potenţialului social, artistic, plastic, teologic şi de
comunicare al copiilor; conştientizarea rolului educaţiei în viaţa unui copil şi a
posibilităţilor pe care le oferă aceasta pentru integrarea în viaţa socială;
integrarea copiilor în viaţa şcolară şi combaterea abandonului şcolar prin
reabilitarea socio-emoţională şi comportamentală a elevilor participanţi;
asigurarea educaţiei morale de bază necesară fiecărui copil.
IV.2.2.2. Obiectivele concursului[23]. Obiectivele concursului „Alege Şcoala!“
sunt:înţelegerea valorilor copilăriei ca etapă esenţială în formarea
personalităţii copiilor; stimularea creativităţii prin realizarea/redactarea unor
creaţii artistice, plastice, literare sau teologice; dezvoltarea imaginaţiei şi a
încrederii în talentul lor; utilizarea corectă şi adecvată a limbii române în
producerea de mesaje scrise; dezvoltarea competenţelor lingvistice şi a
abilităţilor artistice; interpretarea plastică a unui mod de a-şi petrece
copilăria; socializarea şi culturalizarea elevilor şi a comunităţii; integrarea
copiilor de vârstă şcolară şi formarea unei atitudini favorabile faţă de şcoală;
identificarea elevilor cu devieri comportamentale şi cuprinderea lor într-un
program de reabilitare socio-emoţională şi comportamentală de tip „şcoala
de duminică“; depistarea cauzelor care duc la înregistrarea absenţelor şi a
efectelor imediate resimţite în plan şcolar, analiza complexităţii problemelor
puse de prevenirea, diminuarea şi înlăturarea lor; asigurarea unei bune
colaborări a şcolii cu familia şi monitorizarea copiilor a căror părinţi lucrează
în străinătate.
IV.2.2.3. Acordarea premiilor. Se ştie că motivaţia educaţională se naşte
nu doar în contextul unui complex de factori şi procese interne, ci şi cu
concursul unei suite de factori externi. Factorii interni cuprind atât trăsături
înnăscute (vârstă, temperament, gen, stare generală de sănătate), cât şi
dobândite. Factorii externi se referă la acele influenţe contextuale generale
sau specifice cum ar fi: mediul socio-cultural general, familia, educaţia,
Biserica etc.
Pe lângă acei factori interni înnăscuţi pe care i-am amintit, factorii interni
dobândiţi (valori, credinţe, cunoştinţe, imagine despre sine, despre lume,
convingeri legate de eficienţa personală etc.) exercită aceeaşi presiune
motivaţională asupra elevilor. Prin valorile, credinţele şi cunoştinţele
antropologice pe care le promovează în cadrul activităţilor catehetice,
taberelor şi concursurilor de creaţie, Biserica este un factor major în
reducerea riscului de abandon şcolar şi în reintegrarea educaţională a copiilor
şi tinerilor aflaţi în abandon şcolar.
Metoda cea mai viabilă în cultivarea şi potenţarea autoeficacităţii copiilor
aflaţi în risc de abandon şcolar este creaţia. Activităţile de creaţie contribuie
decisiv la descoperirea şi cultivarea unor aptitudini înnăscute, sporind astfel
încrederea în potenţialul personal şi în valoarea actului educativ.
Lumea copilăriei cu valorile sale oferă elevilor posibilităţi de a crea în diferite
domenii, de a-şi dezvolta imaginaţia, aptitudinile şi talentul. Prin Concursul de
creaţie „Alege Şcoala!“ se are în vedere înţelegerea acestei lumi, să se
cunoască mai bine preocupările, interesele şi aspiraţiile generaţiilor actuale
de elevi pentru ca acestea să fie evidenţiate şi fructificate.
Un alt aspect motivaţional al concursului îl reprezintă acordarea premiilor [24].
La prima etapă toţi copiii participanţi vor primi premii şi diplome, urmând ca
la celelalte etape premiile să fie acordate doar copiilor clasaţi pe primele trei
locuri, la una dintre cele trei secţiuni. Acordare premilor se va face într-un
cadru festiv, conform sugestiilor din conceptul concursului. Într-una dintre
duminici sau sărbători, va avea loc premierea copiilor câştigători. La acest
eveniment vor fi invitaţi să participe copiii câştigători, împreună cu părinţii şi
preoţii/profesorii lor îndrumători, precum şi alţi copii şi tineri implicaţi în
activităţile catehetice ale Bisericii, profesorii de religie din localitate, alte
cadre didactice etc. După Sfânta Liturghie coordonatorul programului
catehetic va rosti un scurt cuvânt în care va evidenţia: efortul Bisericii pe
tărâmul educaţiei catehetice şi importanţa acesteia în promovarea valorilor
educaţiei autentice în rândul tinerilor; activitatea educativ-catehetică a
proiectului „Alege Şcoala!“; efortul şi rezultatele copiilor câştigători ai fazei
respective a Concursului de creaţie „Alege Şcoala!“.
Concluzionând, activităţile acestui proiect: cateheze, tabere de creaţie,
concursuri, ateliere de formare pentru preoţi au în intenţie prevenirea şi
combaterea fenomenului de părăsire timpurie a şcolii şi apropierea copiilor
de viaţa Bisericii.
V. Interferenţa cu proiectul catehetic „Hristos împărtăşit copiilor“
Asigurarea educaţiei morale de bază, necesară fiecărui copil, este unul
dintre pilonii ce susţin formarea şi menţinerea în educaţie a copiilor şi ajută la
prevenirea delincvenţei juvenile. Prin aplicarea proiectului propus rezultă
formatori care, la rândul lor, vor asigura furnizarea educaţiei moral-civice şi a
motivaţiei necesare rămânerii în şcoală, printr-o educaţie de tip „şcoala de
duminică“.
Proiectul „Alege Şcoala!“ nu este un proiect separat de activitatea de
catehizare, el fiind gândit ca un mod de a ajuta preoţii şi copiii din parohii să
înţeleagă mai bine metoda de catehizare a proiectului „Hristos împărtăşit
copiilor“ şi să susţină începerea efectivă a activităţilor cu grupa de copii în
parohie, acolo unde demersul catehetic este mai anevoios şi să consolideze
activitatea catehetică cu copiii, acolo unde ea este în desfăşurare. Nu
întâmplător, în a doua zi de participare la cursul de formare, li se prezintă
celor prezenţi în mod practic, pe viu, o lecţie, o cateheză conform
programului „Hristos împărtăşit copiilor“[25]. Astfel, proiectul „Alege Şcoala!“
este parte integrantă a programului de catehizare „Hristos împărtăşit
copiilor“, aplicat de Patriarhia Română, fiind dezvoltat împreună cu acesta.
Acest program propune o metodă de catehizare şi un curriculum biblic
adaptat vârstei şi caracteristicilor specifice dezvoltării psihologice a copiilor.
Întâlnirile catehetice pe grupe cu copiii sunt necesare asigurării educaţiei de
bază şi motivaţiei pentru rămânerea în educaţie a copiilor din mediul rural şi
urban. Copiii sunt asistaţi în însuşirea educaţiei morale de bază, în
dezvoltarea motivaţiei necesare rămânerii în şcoală prin intermediul
participării la „şcoala de duminică“, la concursuri şi la tabere de creaţie. Prin
acestea copilul poate dobândi o nouă perspectivă duhovnicească asupra
vieţii, având orientare nu numai către viaţa aceasta, care este din păcate
observată ca o viaţă de consum şi de plăcere, ci o perspectivă şi o orientare,
o finalitate în viaţa veşnică.
În ce priveşte programul catehetic „Hristos împărtăşit copiilor“, acesta s-a
dezvoltat cu scopul de a susţine activitatea de catehizare a copiilor prin
punerea la dispoziţia preoţilor şi a cateheţilor a unui set de instrumente
catehetice pentru a transmite copiilor, încă de la cele mai fragede vârste,
învăţăturile biblice, ajutându-i astfel să atingă maturitatea întru credinţă
pentru că, în general, în Biserica Ortodoxă lipsea cateheza biblică, fiind
redusă în foarte multe situaţii la serviciul divin, fără a face obiectul unui
studiu separat, mai aprofundat[26].
Se simţea nevoia şi în ţara noastră a unei cateheze mai specializate pentru
că în lumea în care trăim secularizarea se face tot mai simţită, mai mult sau
mai puţin agresiv, în toate mediile, cu atât mai mult în rândul tinerilor care
sunt cei mai expuşi, iar capcanele imoralităţii întinse copiilor noştri devin tot
mai numeroase. Tinerii cu vârste cuprinse între 6 şi 17 ani, cărora li se
adresează acest program naţional, se află în perioada formării personalităţii
lor şi sunt cei mai vulnerabili în faţa unei lumi fără Dumnezeu.
Nevoia acoperită de acest program catehetic provine şi din necesitatea
urgentă de a oferi copiilor Cuvântul lui Dumnezeu într-o formă atractivă care
să le deschidă inimile spre un set de valori autentice într-o lume seculară
înţesată de pseudovalori precum şi ca urmare a golului care s-a format în
societatea românească, după perioada comunistă. Importanţa proiectului
rezidă în generaţia care acum se formează şi devine responsabilă pentru
viitorul ţării[27].
Prin acest proiect se realizează aducerea Sfintei Scripturi, a Cuvântului lui
Dumnezeu în viaţa tânărului la modul cel mai concret, pentru ca el să
înţeleagă că în Sfânta Scriptură se află izvorul tuturor celorlalte învăţături. În
cadrul parohiilor unde proiectul este deja implementat, copiii, tinerii devin
mult mai responsabili şi activi în biserică şi participă la foarte multe proiecte
social-filantropice şi pastorale din cadrul comunităţii din care fac parte.
Dacă pe planul pastoraţiei individuale, educaţia religioasă se realizează mai
ales prin Taina Spovedaniei, pe planul pastoraţiei colective, ea se realizează
prin grupul de dialogcatehetic în cadrul programului „Hristos împărtăşit
copiilor“. Specificul grupului catehetic în raport cu alte grupuri de interes
sociologic, terapeutic sau psihosocial, constă în prezenţa lui Hristos în
mijlocul celor adunaţi în numele Lui şi a Duhului Adevărului, care-i luminează
şi călăuzeşte spre o mai profundă înţelegere a realităţilor spirituale şi spre o
adâncire a comuniunii ecleziale[28].
Grupul/grupurile catehetice nu constituie o tentativă de fragmentare şi
separare de comunitatea bisericii parohiale, ci o expresie a misionarismului şi
dinamismului didactic parohial. Educaţia în grupul catehetic reprezintă o
introducere în experienţa comunitară eclezială, dezvoltând relaţii de
solidaritate şi influenţare reciprocă între membrii săi. Grupul catehetic, pe
lângă faptul că îndeplineşte un rol instructiv-educativ, devine şi un important
factor de influenţare a personalităţii şi de dezvoltare a simţului comunitar-
eclezial, în el regăsindu-se „funcţionarea exemplară a experienţei comunităţii
apostolice“ (Luciano Meddi) a Bisericii primare[29].
Făcând parte din tehnologia educaţională colectivă, promovată de
numeroase orientări psihopedagogice actuale, cateheza de grup, pe lângă
faptul că oferă un cadru propice dezvoltării personalităţii moral-duhovniceşti
şi de stimulare a creativităţii, este şi un mijloc remarcabil de învăţare a
adevărurilor de credinţă şi de formare duhovnicească atât a copilului, cât şi a
celorlalte vârste. Se impune însă o nouă viziune
catehetică,hristocentrică şi pnevmatizată, care să aibă drept scop nu doar
simpla informare teologică, ci înduhovnicirea copilului[30]. Un astfel de demers
îl constituie programul catehetic „Hristos împărtăşit copiilor“ având drept
consecinţă şi schimbarea atitudinii faţă de învăţământul de masă a copiilor
aflaţi în risc de părăsire timpurie a şcolii.
Aducerea Cuvântului lui Dumnezeu mai aproape de copii şi tineri într-o formă
atractivă şi creativă, uşor de înţeles şi de asimilat se realizează în cadrul
proiectului „Hristos împărtăşit copiilor“ prin intermediul ghidurilor
catehetice. Acestea sunt concepute într-un limbaj aflat în concordanţă cu
nivelul de înţelegere al fiecărei vârste, de la 6 la 17 ani. Metoda folosită are
trei componente: descoperirea, interacţiunea şi aplicaţia. Ghidurile catehetice
nu se substituie manualelor de religie folosite în şcoli [31], nu le înlocuiesc, ci
reprezintă instrumente complementare de lucru de care preoţii şi cateheţii au
nevoie pentru a transmite copiilor, încă de la cele mai fragede vârste,
învăţăturile biblice şi a-i ajuta astfel să atingă maturitatea întru credinţă. Sunt
concepute astfel încât să asigure interactivitatea în cadrul lecţiilor de
cateheză şi implicarea directă a copiilor în procesul de învăţare. Predarea
este centrată pe copil. Aceasta înseamnă că activitatea catehetului,
înţelepciunea Sfintelor Scripturi, resursele curriculum-ului şi puterea lui
Dumnezeu sunt toate concentrate pe fiecare elev şi către progresul său spre
deplina maturitate spirituală. Cu alte cuvinte, chiar şi cele mai bune materiale
de educaţie creştină şi cel mai dedicat catehet pot avea un impact scăzut
asupra elevului dacă nu este provocată o schimbare într-un anumit fel. Este
imperativ să se folosească doar acele metode de predare [32] care pot
determina o schimbare în viaţa fiecărui elev.
Un alt element demn de reţinut este şi acela că o cateheză captivantă,
atractivă şi ziditoare pentru copii solicită şi impune o atmosferă relaxantă,
dar plină de evlavie. Copilul doreşte să se detaşeze (să scape) de tiparele
existente în şcoală. El nu mai vrea o altă oră de religie, care îşi are limitele şi
neajunsurile ei. La biserică nu mai există constrângerea vreunei note. El vine
din plăcere, pentru a afla lucruri noi. Se aşteaptă să găsească altceva. De
aceea, preotul este chemat, ca prin tactul său pastoral şi prin experienţa sa
didactică, să asigure un climat psiho-afectiv relaxant. O asemenea atmosferă
are ca efect consolidarea grupului, asigurarea continuităţii lui, stimulează
gândirea, creativitatea, comunicarea, oferă echilibru interior, încredere
personală în exprimarea opiniilor, favorizează propria cunoaştere.
Astfel întâlnirea catehetică devine o adevărată sărbătoare a dialogului şi a
frăţietăţii, în care copilul se simte în elementul lui, se poate deschide, spune
ce gândeşte, ce simte, ce îl frământă, întreabă la rându-i, are sentimentul
susţinerii, comuniunii şi comunicării sincere cu preotul şi cu colegii săi [33].
Lecţiile aduc Cuvântul lui Dumnezeu la nivel personal, asociindu-l
întotdeauna cu experienţele de viaţă personale ale copilului, extinzându-l şi
la nivelul familiei. Noutatea pe care o aduce „şcoala de duminică“ prin aceste
ghiduri catehetice propuse o reprezintămetoda modernă de predare a unor
cunoştinţe religioase (biblice, liturgice, istorice, aghiografice, iconografice),
precum şi accentul pe însuşirea şi aplicarea în viaţa de zi cu zi a acestor
cunoştinţe. Fiecare lecţie are, la sfârşit, o serie de îndrumări practice, strâns
legate de conţinutul respectivei lecţii, reunite sub titlul „Acasă şi în
familie“[34]. Catehizarea efectuată după metoda propusă în ghidurile „Hristos
împărtăşit copiilor“ creează o adevărată emulaţie religioasă în sânul familiei,
copilul fiind în permanenţă îndemnat să discute cu ceilalţi membri ai familiei,
să rezolve sarcinile propuse pentru acasă şi să aplice în viaţa de zi cu zi
cunoştinţele dobândite prin cateheză. Elevul este călăuzit să descopere el
însuşi adevărul prin activitatea proprie. Această metodă prezintă avantajul
implicării active şi directe, al participării afective şi efective a lui la procesul
învăţării şi al cunoaşterii[35]. Nu este vorba doar de acceptarea pasivă a unor
cunoştinţe gata formulate. Ea are menirea de a dezvolta capacitatea de
autoinvestigaţie a copilului, punând bazele unei gândiri autonome, învăţându-
l să descopere, să ştie ce şi cum să caute, să problematizeze, să vadă dincolo
de aparenţe cauza interioară a manifestărilor comportamentale, a
atitudinilor, „îl ajută să descopere esenţa vieţii, nu numai cu mintea, ci cu
întreaga lui fiinţă“[36].
Concluzii
Concluzionând ne manifestăm convingerea că atât proiectul „Alege Şcoala!“,
cât şi proiectul catehetic „Hristos împărtăşit copiilor“ arată preocuparea
Bisericii noastre pentru lucrarea educativ-misionară a noii generaţii. Ele sunt
un impuls de revigorare a catehezei parohiale, este o invitaţie de implicare în
demersul de creştere a copiilor în iubirea lui Hristos. Prin ele, Biserica dă un
răspuns[37] unei tot mai largi de tineri şi copii, care încearcă să-şi regăsească
rostul şi propriul drum în viaţă. Sfântul Ioan Gură de Aur înComentariu la
Evanghelia după Matei (LIX; Despre Ana, III) îndemna: „Să depuneţi în
sufletele copiilor bunătatea, smerenia, buna-cuviinţă, înţelepciunea şi orice
altă virtute. Dacă strângem această bogăţie pentru noi şi pentru copiii noştri,
şi în această viaţă ne vom bucura de strălucire, dar şi în cea viitoare vom auzi
vocea fericită cu care Domnul Iisus Hristos îi recunoaşte ca ai Săi pe toţi cei
care L-au mărturisit“.
Preot drd. SORIN LUNGOCI
[3] Au fost şi preoţi reticenţi la implicarea în derularea şi aplicarea proiectului
ca urmare a dificultăţilor întâmpinate: în a identifica şi convinge pe
părinţi/copii pentru a face parte din proiect (mai ales la parohiile urbane);
dificultatea de a înregistra copii aflaţi în abandon şcolar, copii delincvenţi sau
adolescenţi care au depăşit vârsta de 18 ani şi care nu au finalizat perioada
de şcolarizare obligatorie; greutatea de a obţine documentele justificative
pentru înregistrarea copiilor, conform formularului de înregistrare a grupului
ţintă; nemulţumirea cauzată de imposibilitatea ca toţi cei 9 copii înscrişi în
proiect (cu atât mai mult a copiilor preoţilor) din parohie să participe la
tabăra de creaţie de cinci zile etc.