1

2

Cuprins

Cuvânt înainte ............................................................................................................ 3

Elena Garofița Rupa: Un vis împlinit dă naştere altor vise!...................................... 4

Cristian Banciu: Am simţit că vreau să fiu medic! .................................................. 10

Daniel Drăghiță: Haideți să le arătăm tuturor că putem, că suntem mândri de noi! 13

Nicoleta Călin: Cred in schimbare! ......................................................................... 17

Aida Farkas: În goana după visuri...banii nu sunt totul! ......................................... 21

Giani Ardelean - "Primul elev de etnie Romă din istoria liceului Eminescu" ........ 24

Carmen Tanasie- De la “caramizi” la Public Policy ............................................... 32

3

Cuvânt înainte

Într-un comunicat de presă din 2013, Români CRISS făcea următoarele observații:

Față de recensământul din 2002, în 2012, procentul de romi care au absolvit învățământul

superior este de 4.25 ori mai mare; spre comparație, creșterea la nivel național a fost de 2 ori.

Tot în aceeași perioadă, procentul absolvenților romi de studii postliceale s-a dublat, iar cel al

absolvenților romi de studii secundare a crescut cu 53%; creșterea la nivel național a fost

aproape nesemnificativă, mai puțin de 1% pentru fiecare categorie (procentul absolvenților la

nivel național de studii postliceale a fluctuat în jurul valorii de 30% în vreme ce procentul

absolvenților de studii secundare la nivel național s-a fost în jur de 65%).

Procentul copiilor romi absolvenți ai învățământului primar reprezintă 0.95 din procentul din

2002 (situându-se în jurul valorii de 34%), în vreme ce la nivel național scăderea este mai

accentuată. Procentul persoanelor de etnie romă fără școală reprezintă 0.58 din procentul din

2002, în comparație cu 0.53 cât este pentru populația totală a țării.

În pofida progreselor înregistrate, decalajul educațional dintre romi și populația majoritară

este încă substanțial. Conform recensământului din 2012, procentul romilor absolvenți de studii

universitare este de 20 de ori mai mic decât media națională (0.71% romi față de 14% media

națională), în vreme ce în 2002, diferență era de 42 de ori mai mare (0.16% față de 7%).

De multe ori elevii de liceu (și nu numai), care provin din familii cu un venit mic sau care fac

parte dintr-un grup minoritar au tendința să supraestimeze costurile de a studia la universitate deși

nici părinții nici elevii nu dețin informațiile corecte. Acest lucru nu face altceva decât să pună și mai

multe bariere (pe lângă multe altele) în față unor tineri capabili și dornici să își exploreze capacitatiile

și să se dezvolte atât pe plan personal cât și profesional.

Mai mult, unii părinți care la rândul lor nu au avut oportunitatea de a merge la universitate,

promovează de multe ori idea cum că "universitatea nu e pentru noi", "doar cei bogați își permit",

"ar fi frumos dar..." și multe altele, iar ținerii sunt îndreptați spre către alte căi, inclusiv școli

tehnice/profesionale sau căutarea unui loc de muncă.

Tinând cont de aceste progrese, Campania “Amen San Barvale” urmărește să inspire și să

ofere sfaturi viitorilor studenți Romi care vor să urmeze cursuri universitare. Prin intermediul ei se

dorește prezintarea de povești și experiențe studențești și de viață despre studenții Romi din

Romania. Poveștiile prezentate vin de la tineri care reprezintă o varietate de experiențe: de la

voluntari sau activiști, la experți pe problematica Romilor sau absolvenți.

Credem că astefel de poveștii sunt esențiale pentru viitoarele generații de studenți Romi. Dacă

vrei să împărtășești cu noi experința ta, trimite-ne povestea ta la adresa torotcoisimona@yahoo.com.

Ajută-ne să facem cunoscută acestă Campanie atât pentru studenții care sunt primii să facă studii

universitare în familiile lor cât și pentru potențialii studenți Romi care vor să aplice la universitate.

4

Elena Garofița Rupa: Un vis împlinit dă naştere altor vise!

Mişto arakhlem tumen! Bine v-am găsit! Nu ştiu

cu ce să încep sau ce să vă spun însă voi începe simplu

prin a mă prezenta, iar apoi voi încerca să vă

împărtăşesc pe scurt câteva aspecte legate de viaţa mea

de până acum ca tanara de etnie romă. Mă numesc Rupa

Elena Garofiţa, sunt absolventă a Facultăţii de Sociologie şi Asistenta Socială,

Universitea din Bucureşti iar în prezent sunt masteranda în anul 2, în cadrul

aceleiaşi facultăţi, studii masterale « Devianta Socială şi Criminalitate ». Prin

această poveste pe scurt răspund la o « provocare » faţă de mine şi faţă de

societatea în care mă dezvolt.

M-am născut într-o familie tradiţională de romi ursari din comuna

Pârscov, judeţul Buzău şi sunt o vorbitoare nativă a limbii romani. Imi aduc

aminte cu nostalgie de copilărie. Am crescut printre cei cinci băieţi şi alte trei

fete, eu fiind al sase-lea copil din familie. Într-o căsuţă modesta cu trei camere

se aflau 11 suflete. Pe langă greutătile din interiorul unei familii atat de

numeroase, trăirile si toate bucuriile aduse de aceasta sunt de nedescris.

Tatăl meu, un om cu ochii mici, păr cărunt, suflet bland şi chip senin, a

fost ceaunar. Şi acum se mai ocupă din când în când. Este un rom tradiţional,

puternic care a avut puterea să crească, alături de mama cei nouă copii, şi care

5

a ştiut să ne insufle valori pe care eu le port în suflet, valori care au contribuit

la tot ceea ce însemn eu astăzi. Mama mea este un exemplu de femeie

puternică, care a ştiut să îmi aline suferinţa mereu, mai ales atunci când la

şcoală mi se spunea că sunt ţigancă şi că nu e posibil ca eu să învăţ carte; ea a

ştiut să mă încurajeze în încercările mele, a ştiut să mă îndrume şi să îmi insufle

principii fundamentale care s-au înrădăcinat în personalitatea mea încă din

primii şapte ani de viaţă şi mi-au dezvoltat simţul acceptării şi orientării către

diversitate.

Încă din primii ani de şcoală am simţit ce înseamnă respingere din partea

majoritarilor, discriminarea etnică şi etichetele care mi se puneau în ficare zi.

În liceu la fel se întâmplă. Ţin minte că o colegă mai mare îmi adresa zi de zi

tot felul de jigniri la adresa etniei mele. Era frustrată ca o fată de etnie romă

nu poate ajunge în unul din liceele de prestigiu ale oraşului. Nu este singurul

caz însă nu mă plâng şi nu mă voi plânge niciodată căci toate tratamenetele

acelea pe mine m-au motivat pozitiv. Am văzut în mine o luptătoare, o

provocare de a îi depăşi atât pe ceilalţi cât şi pe mine. Întotdeauna am dorit să

îmi depăşesc condiţia si am cautat soluţia. La un moment dată am avut o luptă

cu mine însumi. Trebuia să aleg între viaţă tradiţională a unei femei rome şi

educaţie. Am ales educaţia şi datorită ei ştiu să mă folosesc de libertatea mea.

6

Am fost admisă atât la liceu cât şi la facultate pe locurile alocate tinerilor

de etnie romă. Pentru mine a reprezentat o şansă pe care nu am vrut să o ratez

tocmai din dorinţa de reuşită.

Dat fiind faptul că familia mea

nu dispunea de resursele

necesare să mă întreţină la

facultate, am decis să stagnez un

an ca să îmi pot strânge bani

pentru minumul necesar la

facultate. Am muncit cât am

putut în acel an şi eram eram atât de hotărâtă încât nu mai conta oricât era de

greu sau nu.

Nu imi este rusine si nu imi va fi niciodată să recunosc ca am crescut intr-

o familie saracă. Acest lucru nu m-a impiedicat sa lupt pentru ceea ce mi-am

dorit, ba din potriva m-a motivat mai mult. Ulterior am aflat şi de bursele

acordate de RMUSP, bursa care m-a sprijinit si mi-a facut « lupta » mai

usoara, am început să muncesc în Bucureşti în paralel cu studiile şi astfel am

reuşit să finalizez studiile de licenţă. Am avut un parscurs care nu a fost deloc

uşor şi care părea unul fără rezultat însă prin voinţa şi munca scopurile mele

au fost atinse iar altele s-au dezvoltat între timp şi pentru care voi lupta în

continuare până vor fi atinse sau cel puţin voi fi încercat să le ating.

“Ulterior am aflat şi de bursele

acordate de RMUSP, bursa care m-a

sprijinit si mi-a facut « lupta » mai

usoara, am început să muncesc în

Bucureşti în paralel cu studiile şi astfel

am reuşit să finalizez studiile de

licenţă.”

7

În ceea ce priveşte activismul meu pot spune cu mândrie că am ales să

activez pentru romi. De ce spun asta? Este simplu. Dacă noi nu o facem, atunci

cine? Gadjeii? Nu este rău deloc ca gadjeii să activeze pentru comunitaile de

romi, ba din contră, însă din

punctul meu de vedere, un

gadjo nu va putea niciodată

să simtă cum simţit noi. Noi

punem suflet în ceea ce

facem pentru că noi simţim,

trăim şi avem intipărită în noi

emblema etniei noastre.

Indiferent de experienţa fiecăruia, pozitivă sau negativă, ca membri al etniei

rome, înainte de orice ştim că romi suntem şi noi.

Din primii ani de facultate am înţeles şi am simţit că trebuie să dau cumva

înapoi ceea ce eu am primit. Nu a fost ca o obligaţie ci mai degrabă ca o datorie

morală faţă de mine şi neamul meu. Astfel, am început din anul 1 de facultate,

să fac diferite activităţi de voluntariat în diferite programme sau ONG-uri din

Bucureşti iar în prezent am propriul meu grup de iniţiativă care se implica în

diferite activităţi, programe bazate pe educaţie, dezvoltare, motivare etc a

tinerilor romi în dezvoltarea profesională şi personală. Grupul de iniţiativă

« Uco Dikhipen » activează în două licee din Bucureşti şi în orice activitate,

program posibil care înseamnă activism şi voluntariat in lucrul cu tineri romi

8

şi nu numai. Speram că in curând va deveni un ONG de tineret rom. Grupul a

a făcut parte dine chipa de organizare a evenimentului « So keres, Europa?! ».

De curând sunt şi mebru al CTR- Consiliul Tineretului din România, în

departamentul de Programe şi Activităţi, în ideea de a avea reprezentativitate

şi o implicare activa în organizaţiile de tineret din România. Deasemenea,

lucrez intr-o companie multinationala pe limba franceză, in Bucuresti. Ceea

ce mi-a displăcut întotdeauna a fost faptul că am fost considerată tot timpul

excepţia care întăreşte regulă, o regulă care implicit întăreşte stereotipurile

despre romi.

Nu sunt o excepţie, un model poate (pentru cine consideră), sunt doar un om

care şi-a urmat visele şi a avut şansa de a şi le atinge. Unii nu au posibilităţi

economice, resurse materiale, modele, susţinere etc etc. Cunosc o mulţime de

tineri romi de succes care sunt cu adevărat un exemplu chiar şi pentru mine.

Sfatul pe care l-aş da oricând tinerilor este să îşi urmeze visele şi să lupte

pentru ele. Atunci când un scop este atât de bine stabilit şi atât de mult dorit

atunci nu trebuie decât să începi munca pentru a atinge acel scop. Nu este de

ajuns doar să visăm ci să începem să luptăm şi să muncim pentru a îndeplini

acel vis. Indiferent cât de greu va fi, câte piedici vor exista, câte căderi vor

apărea, important este să vrem şi să luptăm pentru scopurile propuse.

Acum vă las cu bine, am plecat la drum în speranţa dezvoltării individuale

şi voi continua să merg până când voi considera că am ajuns unde mi-am dorit.

Drumul meu nu se opreşte aici. Pe acesta cale mulţumesc familei mele care,

9

deşi nu a avut posibilităţi finaciare, mi-a insuflat cele mai frumoase şi

constructive principii, mulţumesc profesorilor ce m-au modelat şi ghidat,

oamenilor ce m-au susţinut şi mi-au dat şansa să mă afirm, celor care mi-au

dat « şuturile » care m-au împins înainte, REF-ului care m-a sprinit de-a lungul

anilor, şi nu în ultimul rând Celui de Sus care mi-a şi îmi dă în continuare

putere.

Cu sinceritate, Elena!

Jan angle, romale! Te aven baxtale!

10

Cristian Banciu: Am simţit că vreau să fiu medic!

Cristian Banciu este un tânăr de etnie

romă din Cuza Vodă, care a dovedit o

ambiţie fără margini. După ce, în copilărie,

medicii i-au restabilit starea de sănătate,

după şase ani de drumuri interminabile cu

mijloace de transport în comun şi după tot atâţia ani de dragoste necontenită

din partea părinţilor şi a celor patru fraţi, el a absolvit Facultatea de Medicină

Generală a Universităţii „Ovidius“. Astăzi, îi vom asculta povestea, în

speranţa că aceasta va servi ca exemplu pentru coetnicii romi şi că va descuraja

persoanele cu prejudecăţi despre aceştia.

Am simţit că vreau să fiu medic când am avut primul contact cu spitalul,

din fragedă copilărie, când am avut câteva probleme de sănătate şi am văzut

cât înseamnă un medic bun pentru pacient. Părinţii m-au ajutat în primul rând

financiar, au făcut eforturi deosebite pentru a putea continua studiile timp de

şase ani, în al doilea rând, ei au constituit principalul stâlp de rezistenţă psiho-

emoţională, încurajările lor fiind vitale pentru a nu renunţa. Am simţit că mă

pot baza doar pe forţele proprii în integrarea în mediul socio-academic al

facultăţii, părinţii mei neavând şansa de a urma o facultate.

11

Un avantaj ce trebuie neapărat menţionat în cazul unei familii numeroase

este bucuria pe care o simţi chiar şi în momentele cele mai rele posibile,

bucuria că nu eşti singur, bucuria să poţi împărţi tot ce ai cu fraţii şi surorile

tale. La capitolul dezavantaje, după cum este lesne de imaginat, o familie

numeroasă este mai greu de întreţinut, responsabilităţile sunt mai mari şi sunt

necesare unele sacrificii din partea

tuturor.

Uneori am simţit că profesorii,

colegii sau chiar prietenii mă privesc

diferit pentru că sunt de etnie romă, dar

în sensul plăcut al cuvântului. Am simţit

că mă apreciază şi că mă respectă pentru

alegerea făcută şi pentru efortul depus

pentru a-mi îndeplini visul de a fi un

medic bun.

Pe lângă naveta extrem de obositoare,

pierzând patru ore zilnic pe drumuri, pot să zic că restul problemelor nu prea

mai contau. În vremurile noastre, absolut totul costă, chiar şi viaţa are un preţ,

estimat la zeci, sute de mii de euro, în funcţie de afecţiunea medicală

respectivă. Mă bucur că am fost sănătos şi că am putut să ajung până aici.

Mă simt cu adevărat norocos că am ajuns să termin facultatea de medicină şi

să fiu în acelaşi timp şi un exemplu pozitiv pentru ceilalţi. Pot spune cu

12

mândrie că nu sunt singurul student de etnie romă care a terminat o facultate

de acest profil, cunosc destul

de mulţi tineri romi care sunt

medici rezidenţi, specialişti,

farmacişti, asistenţi medicali

etc., dar şi din alte domenii.

Aceşti oameni sunt dovada

faptului că merită efortul de a

investi în educaţia romilor.

Pe viitor, mi-ar plăcea să lucrez în Constanţa, în spitalele unde am învăţat

în timpul facultăţii, astfel, va exista o continuitate care eu cred că va fi de bun

augur pentru cariera mea. Ca specializări, îmi plac psihiatria şi neurologia, dar

încă nu sunt decis, rămâne de văzut şi ce notă voi obţine la rezidenţiat şi ce

locuri vor fi scoase la concurs pentru rezidenţi.

“Cunosc destul de mulţi tineri romi

care sunt medici rezidenţi, specialişti,

farmacişti, asistenţi medicali etc., dar

şi din alte domenii. Aceşti oameni sunt

dovada faptului că merită efortul de a

investi în educaţia romilor.”

13

Daniel Drăghiță: Haideți să le arătăm tuturor că putem,

că suntem mândri de noi!

Bună, numele meu este Daniel Drăghiță, 26 de

ani, născut în Alba Iulia, căsătorit, momentan locuiesc

în Germania, în apropiere de Stuttgart. Da! Me sîm

barvalo te sas rom! (nu știu dacă am zis și scris corect

:P )! Oricum ideea este că sunt mândru că sunt Rom!

Am fost, sunt și voi fi mereu mândru de

asta!

Ca să fac o scurtă recapitulare a educației mele vreau să încep prin a

menționa faptul că iubesc muzica și îmi place să cânt. Tocmai din această

cauză m-am înscris în clasa a VI-a la Liceul de muzică și Arte Plastice Alba

Iulia, numit pe atunci așa, actualul nume fiind Liceul de Arte Regina Maria.

Acest lucru se întâmpla în anul 2000, acum 15 ani... 'pfu câtă vreme a trecut...

:) Am terminat liceul unde am petrecut poate cea mai frumoasă parte din viața

mea de până acum. Am învățat foarte multe lucruri bune în acel liceu și

consider că m-a ajutat foarte mult în dezvoltarea mea ca persoană faptul că am

studiat ceea ce mi-a plăcut. Pot recomanda tuturor părinților să își îndrume

copiii spre un liceu cu profil vocațional, mai ales dacă acești copii au vocația

14

respectivă. Cred că aceste tipuri de licee

te formează foarte frumos ca persoană și

îți deschid perspective noi față de alte

licee normale.

După această etapă am hotărât că

aș vrea să schimb puțin domeniul și să

încep să studiez un sector care mia

începuse să îmi placă încă din liceu și anume jurnalismul. Astfel în anul 2007

mă înscriam la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale

Comunicării din cadrul Universității Babeș-Bolyai de la Cluj-Napoca, secția

Jurnalism. Aici am schimbat și domeniul și orașul, deoarece a trebuit să mă

mut la Cluj-Napoca pentru că am intrat pe un loc bugetat de stat, frecventând

facultatea la zi, am primit și loc în cămin și așa a început o aventură, din nou,

de neuitat. De asemenea și din acest loc am învățat foarte multe, am cunoscut

atât de multă lume, am participat la tot felul de evenimente si pot spune că am

fost un student nu cel mai bun, dar bun.

Mai apoi a urmat următorul pas în care am ales să mă întorc acasă la Alba

Iulia deoarece întotdeauna am fost legat de familie și m-am gândit că poate

este mai bine așa să mă întorc și să încerc ceva totuși și acasă la Alba Iulia.

Astfel în anul 2010 m-am înscris la programul de masterat Administrarea

Dezvoltării Regionale Durabile în cadrul Universității 1 Decembrie 1918 Alba

Iulia. Așadar m-am gândit că dacă tot am schimbat și experimentat, de ce nu

15

și acest master? Așadar am terminat și acest masterat în anul 2012 și astfel mi-

am încheiat studiile.

Am încercat să rezum niște ani buni în

câteva rânduri ceea ce a însemnat educația

mea. Pot să spun fără să mă laud că în toți

acești ani de școli am fost un elev/student

bun și am avut rezultate bune tot timpul. La

liceu am fost al doilea pe liceu ca medie la

bacalaureat, la facultate am fost printre

puținii care au luat 10 curat la lucrarea de licență (care apropos a fost numită

Imaginea romilor în mass-media din România).

Cu toate acestea, chiar dacă eram un învățăcel, tot am simțit de multe ori

că sunt nedreptățit din cauza culorii pielii. Dar îi mulțumesc lui Dumnezeu că

am avut o familie bună, iar părinții mei au știut să ne dea o educație bună, iar

astfel să fim niște "țigani educați", civilizați și să nu ne facem de râs între

oameni. Am fost învățat ca să nu îmi fie rușine că sunt Rom orice mi-ar spune

lumea, iar eu asta am și făcut. Nu mi-a fost rușine niciodată să spun că sunt

țigan, deoarece știu foarte bine cine sunt și sunt mândru să arăt altora că DA!,

mai există în lumea aceasta și "țigani cu valori"! De asemenea am avut bucuria

să am niște prieteni care nu au făcut niciodată diferența că sunt țigan, îi am

prieteni pe viață.

16

Să fii Rom poate că nu este

ușor, deoarece se știe foarte bine

ce imagine avem noi nu numai în

România ci pretutindeni. Suntem

cei care fură, violează, dau în cap

și de care majoritatea se tem și încearcă să stea cât mai departe. De aceea tot

timpul trebuie să demonstrăm mai mult ca alții, ne chinuim poate. DAR! totuși

cred și eu foarte mult în noi, în tinerii Romi, în noua generație. Cred că mai

există acolo undeva Romi care sunt ca si orice oameni: normali, cu valori, bine

educați și care reușesc în viață și pot fi exemple pentru alții. Eu unul nu pot

spune că am ajuns cineva, deoarece sunt un simplu tănăr care am plecat din

țară pentru o viață mai bună, ca mulți alții. Dar aș vrea foarte mult să îi

încurajez pe tinerii Romi din România să meargă la școală, să facă o facultate,

sau să studieze ceva ce le place. Este foarte importantă educația, și nu doar ca

să ajungi poate cineva mare, că doar dacă faci facultăți asta nu înseamnă că

neapărat ajungi bogat, dar este important pentru că te ajută foarte mult în

formarea ta ca persoană, în comportamentul social, te ajută să îți setezi unele

valori, etc.

Haideți să le arătăm tuturor că putem, că suntem mândri de noi!

“Aș vrea foarte mult să îi încurajez pe

tinerii Romi din România să meargă la

școală, să facă o facultate, sau să

studieze ceva ce le place.”

17

Nicoleta Călin: Cred in schimbare!

Multe poveşti se aud despre tinerii de etnie romă care studiază la

Universităţi de prestigiu, care au planuri mari, sunt ambiţioşi şi avizi după

succes dar mai ales să lupte pentru drepturile celor din comunitatea din care

fac parte, fapt ce mă bucură şi mă face mândră să

spun că fac parte din acest grup de tineri. O nouă

generaţie care aleargă după schimbări, o nouă

generaţie mânuita de optimism şi speranţe care

luptă pentru îndeplinirea visului măreţ de a integra

comunitatea romă în societate.

Sunt Nicoleta Călin, studentă şi femeie de

etnie romă venită din comunitate. Provin dintr-o

familie tradiţională din casta ursarilor, în care

valorile şi principiile excelează. Recunosc că

reprezint un factor al schimbării în familia mea încă de când eram elevă. Am

fost tot timpul preocupată şi curioasă în ceea ce priveşte desenul şi cărţile, şi

astfel petreceam foarte mult timp citind şi desenând în loc să merg afară să mă

joc aşa cum făcea sora mea şi ceilalţi copii. încă de atunci părinţii mei şi

familia au sesizat că eu sunt ‘’diferita’’, fapt ce i-a făcut să devină mândrii de

mine şi să mă susţină din toate punctele de vedere. “Tu trebuie să devii un lider

!!’’, este ceea ce tata îmi spunea întotdeauna.

18

Am avut prilejul să am ca învăţătoare o femeie minunată care în acea

perioadă, mi-a devenit model. Vroiam să devin învăţătoare. Am fost tot timpul

o fire ambiţioasă şi vroiam tot timpul să fiu prima în tot ceea ce fac. Nu prea

înţelegeam pe atunci diferenţă dintre “tigani” şi români. Tocmai de aceea,

eram şi mai mult apreciată de învăţătoarea mea.

Apetitul pentru studiu a

continuat să persevereze şi să

mă îndrume să-mi urmez

calea prin educaţie. Mai târziu

am înţeles care este diferenţă

dintre romi şi români, pentru

că societatea în care trăim a reuşit să o evidenţieze, dar nu mi-a păsat, din

contra m-a ambiţionat şi mai tare, iar în liceu am terminat cu cea mai mare

medie la Bacalaureat. Eram prima pe lista, prima « ţigancă » deasupra

românilor.

Atunci a fost momentul când am înţeles că se poate, că schimbarea

există. Atunci a fost momentul când am înţeles cu adevărat că romii au de fapt

un incredibil potenţial, iar dacă sunt îndrumaţi pot să îşi atingă ţelurile cu

uşurinţă. Am decis astfel, să contribui într-un mod sau altul la acest proces de

îndrumare şi am ales să studiez mai departe la facultatea de Relaţii

Internaţionale şi Studii Europene în Iaşi, la o Universitate de prestigiu:

Alexandru Ioan Cuza. Asta însemna să plec să locuiesc în alt oraş. Era trist,

“Atunci a fost momentul când am

înţeles cu adevărat că romii au de fapt

un incredibil potenţial, iar dacă sunt

îndrumaţi pot să îşi atingă ţelurile cu

uşurinţă.”

19

înfricoşător dar în acelaşi timp zâmbeam, spunând: ‘’Asta e, trebuie să încep

de la zero!’’ Era, practic că o provocare şi astfel am învăţat că sunt perioade

în viaţă când de fiecare data trebuie să o iei de la capăt. Nou oraş, nou început.

Părea uimitor domeniul pe care l-am ales, îmi plăcea istoria şi faptul că

eram prin 2010 când eram încă la începutul procesului de integrare în Uniunea

Europeană iar eu studiam despre asta, era incredibil. îmi place să studiez

despre situaţiile recente şi să aplic rareori măsuri din trecut că să rezolv o

problemă. Cred cu tărie în creativitivate şi originalitate, dar mai ales cred în

curaj, necesar pentru a-ţi făcea vocea auzită.

De asemenea, în aceeaşi perioadă am

cunoscut o femeie de etnie romă, activsita,

preşedinte al unei organizaţii rome şi cu care am

început să descopăr activismul pentru romi,

având poziţia de voluntar pe toată perioadă

facultăţii. Imi plăcea extrem de mult să aplic

teoria care o învăţam la faculate în cadrul unor

activităţi la care participăm în acea Organizaţie.

Se potriveau perfect: făceam şi practică necesară

pentru a înţelege mai bine conceptele (integrare,

asimilare, europenizare, grup minoritar, etc.) pe care le discutăm la cursuri.

Credeam şi cred în schimbare, descopeream încet, încet realitatea dură

cu care romii de pretutindeni se confruntă atât la nivel local cât şi internaţional.

20

Am devenit din ce în ce mai indignată, puneam multe întrebări şi încercam tot

timpul să găsesc soluţii pentru a îndreptă situaţia. Am înţeles ca asta este ce

trebuie să fac: Să lupt pentru schimbare, este ceea ce îmi aduce satisfacţie, deşi

tata de multe ori îmi explică că ‘’Nu există eroi, doar politicieni, de asta

situaţia noastră nu e pe drumul cel bun’’. Nu vreau să fiu erou, vreau doar să

contribui la o schimbare care din punctul meu de vedere este necesară.

De aceea, în prezent, sunt studentă la Central European University, în

Budapesta (inimă proiectelor europene pentru romi), locul în care speranţa îşi

are locul şi în care îţi poţi face vocea auzită. Din nou, alt oraş, alt început.

Calea prin care am ales să fac asta este să studiez Public Policy, să devin un

policy maker (nu un politician şi nu un erou), funcţie care să-mi asigure

accesul la implementarea politicilor pentru romi. In acest mod, îmi voi face

auzită vocea şi voi demonstra că noi romii nu suntem mai prejos decât

majoritarii, din toate punctele de vedere.

Cred în schimbare şi cred că totul este posibil cu puţină voinţa şi ambiţie!

21

Aida Farkas: În goana dupa visuri...banii nu sunt totul!

Numele meu este Aida Farkas și da,

sunt de etnie Romă și spun asta cu mandrie.

Provin dintr-o familie tradițională de romi,

în care valorile și principiile sunt la locul

lor. Asadar, am fost crescută cu frică de

Dumnezeu de bunica mea, pentru că

părinții au fost mai mereu plecați, ca eu să

nu duc lipsă de nimic și să am tot ce ei nu

au avut. Viata mea nu este una desprinsă din filme, dar cu sigurantă poate fi o

dovadă ca ambiția, perseverența și dorința de reușită pot face minuni.

Am crescut și copilărit în orașul Nădlac, poarta de Vest a României. Este

singurul oraș din România în care trăiește cea mai mare comunitate de slovaci.

Nu am avut decât de caștigat de pe urma acestui fapt, pentru ca soarta mi-a

scos în cale un cuplu de slovaci pe care i-am

considerat bunici. Singură la părinți, ei erau prietenii

mei cei mai buni, m-au dus la gradiniță slovăcească,

m-au învățat limba slovacă și mi-au oferit iubire

necondiționată.

În educația mea, mama a avut un rol crucial. Nu

datorită suportului financiar, ci a celui moral, vorbele

ei fiindu-mi calauză. Ea m-a determinat să privesc

22

educația ca fiind cheie a succesului, spunandu-mi "Învață, să nu treci

niciodată prin ce am trecut noi. Invată să demonstrezi că și țiganii pot". Mi-a

insuflat ideea că prin învățământ și performantă, oamenii vor da la o parte

prejudecățile legate de etnia mea. Asadar, am avut media 10 în toți cei 12 ani

de scoală, absolvind liceul de profil matematică-informatică, fiind șefă de

promoție. Acel moment a fost unic și de neuitat prin faptul că, pentru prima

data am putut citi mandria pe fețele părinților mei.

Dorința de a face dreptate

m-a determinat sa aleg

Facultatea de Drept. Zvonuri

precum: fară bani nu am ce

căuta în acest domeniu sau că voi fi șomeră cu facultate, nu m-au descurajat.

Așadar, am aplicat la Facultatea de Drept Babeș-Bolyai Cluj-Napoca,

renumita școală de drept a țarii, unde am fost acceptată pe locurile bugetate.

Dupa un an, din cauza unor probleme de sanatate, am decis transferul la

Facultatea de Drept din cadrul Universității de Vest Timișoara, pentru a fi mai

aproape de părintii mei. Aici mi s-a confirmat încă odată că "ceea ce știi nu

îți poate lua nimeni", zvonurile legate de Facultatea de drept infirmandu-

se. Am obținut exact notele pe care le meritam, am obținut un loc de practica

pe lângă Preșdintele Secției Penale de la Curtea de Apel Timișoara, si am

absolvit facultatea numărându-mă printre primii 5 studenți.

“Eventualele piedici din drumul către

visuri reprezintă doar un rău necesar,

care odată depășit ne face invincibili.”

23

Acum studiez la Budapesta, la prestigioasa Central European University,

datorită unui program destinat tinerilor romi (la care va incurajez sa aplicati).

Cu pași înceți imi construiesc visul de a urma studii masterale în domeniul

Drepturilor Omului la nivel internațional. Toate acestea pentru a deveni o voce

puternică în apararea drepturilor etnicilor mei. Mesajul meu se îndreaptă

tinerilor romi de pretutindeni cu visuri și țeluri mărețe care ezită să lupte pentru

îndeplinirea lor din cauza unor impedimentelor precum condiția socială. Da,

educația este cheia succesului! Nimic nu este imposibil dacă mergem înainte

cu ambiție și dorință de reușită. Eventualele piedici din drumul către visuri

reprezintă doar un rău necesar, care odată depășit ne face invincibili.

24

Giani Ardelean - "Primul elev de etnie Romă din istoria

liceului Eminescu"

In primul rând, doresc să mă prezint:

numele meu este Giani Ardelean, am 25 de ani și

9 luni, locuiesc în județul Maramureș, sat

Hideaga și sunt de etnie rromă. Locuiesc încă în

satul natal, acolo unde am absolvit și ciclul

gimnazial de 8 clase.

Provin dintr-o familie modestă de rromi –

cărămidari, fiind sigurul copil al Baronitei și al lui Alexandru. Mama mea a

făcut 7 clase la școală din sat, iar tatăl meu, băimărean fiind a urmat ciclul

inferior al liceului, adică 10 clase. Incă de mic copil, am fost apreciat în

comunitate pentru dragostea pe care o arătăm față de școală, pentru rezultatele

foarte bune la învățătura și purtare, fiind mereu printre primi elevi din clasă.

Faptul că un elev de etnie rromă este premiant la școală din sat era o

noutate, nu doar pentru profesori care erau surpinsi de acest fapt, dar și pentru

părinții colegilor mei care până acum erau obișnuiți să-și învețe copii să se

ferească de “copii tigani”, care recunosc că erau catalogați drept: elevi

agresivi, prost îmbrăcați, cu rezultate slabe la învățătura și purtare, dezinteres

față de școală. Rezultatele pozitive pe care le obțineam în școală, îmi aduceau

25

un respect în comunitate foarte mare, însă invidia părinților majoritari nu era

de neglijat.

Imi amintesc cu drag, când la examenul “de capacitate” – susținut la

finele celor opt clase într-un centru regional (localitatea Miresu Mare) la care

au participat elevii din foarte multe școli din regiune, am obținut cea mai mare

medie dintre toți elevi participanți, iar directorul școlii și dirigintă mea au ținut

morțiș să mă aștepte pentru a-mi comunica rezultatul, cu mare bucurie.

Să nu credeți că mi-a fost foarte ușor, deaorece unii profesori erau foarte

aspri cu mine și uneori chiar mă discriminau la note și metode de examinare,

însă tenacitatea și dragostea față de școală m-au făcut să reușesc. îmi aduc și

acum aminte, cu un gust amar de profesoară de limbă română care pur și

simplu nu acceptă că un țigan să fie primul în clasă și totdeauna încerca să mă

obstrucționeze, nu acceptă să mă trimită la olimpiadă, deși aveam notă cea mai

mare din clasă, ba mai mult înaintea acelui “examen de capacitate ” de care va

aminteam mai sus m-a demoralizat total, spunându-mi că locul meu nu este

acolo, nici să nu particip, că voi luă notă mică și o să trag clasă în jos, deși eu

aveam notele cele mai mari, însă eu eram conștient că trebuie să îmi depășesc

condiția și că trebuie să demonstrez că eu pot chiar dacă sunt țigan. Visam

foarte mult să mă întâlnesc cu această profesoară, mai târziu în viață și să-i

arăt că am reușit, să-i demonstrez că un țigan nu este mai prejos decât ceilalți,

iar visul meu a devenit realitate în primul an de master, când într-un

supermarket m-am întâlnit cu acea doamnă profesoară (acuma pensionară), pe

26

care am ținut morțiș să o salut și să întru în dialog cu dansa; visul meu a devenit

realitate, iar doamnă pofesoara m-a felicitat și a început să lăcrimeze, cerându-

și scuze pentru acele momente ….!

Faptul că eram printre cei mai buni

elevi din clasă, nu m-a făcut să mă feresc

de colegii mei țigani, ba mai mult încă de

pe băncile școli generale am avut acel

spirit de întrajutorare și în fiecare zi, îi

ajutăm la teme sau înaintea fiecărui

examen încercam să le explic lecțiile și le

convingeam să vina la școală. Dacă unul

dintre ei, lipsea de la școală, după ore mergeam la el acasă pentru a-i explica

lecțiile învățate.

Liceul a fost o etapă extrem de importantă în viață mea, atât profesional

cât și din punct de vedere al maturității, al descoperirii mele. Eram un copil nu

prea ieșit din sat, nu știam să merg singur în oraș, îmi era frică încă să mă

gândesc că trebuie să plec din sat la oraș pentru a face școală. Recunosc că m-

am adaptat foarte greu cu mediul urban cu noii colegi, cu liceul în general,

însă nu regret niciodată că am făcut liceul, iar dacă aș mai putea să repet încă

odată, aș alege același liceu, aceiași colegi, acelas oras…!

In toamna anului 2004, am pășit pentru prima dată pe coridorul

Colegiului Național “Mihai Eminescu” din Baia Mare – singură “Scoala

27

Europeana” la acel moment din județul nostru. Am ocupat un loc la profilul

“filologie” foarte greu, deaorece concurență era foarte mare, 5 elevi pe un loc,

iar eu am reușit având o medie foarte mare, putând altfel să ocup orice loc, la

oricare liceu din județ. Poate va întrebați, de ce nu am accesat locurile speciale

acordate romilor, însă eu nu staim de existența acelor locuri. Va mărturisesc

că eram primul elev de etnie romă din istoria acestui prestigios liceu; nu îmi

ascudeam identitatea, pentru că scopul meu era încă din școala generală bine

definit: “vreau să ajung mare, vreau să fiu un țigan important în societatea

românească și îmi doresc să arăt lumii întregi că țigani pot reuși prin educație",

voiam altfel să fiu un model pentru ceilalți...

Susțin că am avut și susținerea părinților, a bunicilor, a întregi familii

pentru a merge la școală; bineînțeles că gură rea a celorlalți rromi din

comunitate vorbea, replicând către părinții mei: “nu îți strică banii cu el pe

drumuri, că nu o să reuseasca” sau “”ce rost să facă atâta școală, că doar nu o

să fie doctor”, etc.

Faptul că am reușit să termin liceul cu o o medie foarte mare, iar

examenul de bacalaureat l-am absolvit cu o medie aproape maximă, nu m-a

făcut decât să îmi continui ideea de a fi mare prin școală și m-am înscris la

facultate.

Nu mi-e rușine să va spun că am reusit să admit că am intrat la facultate

in Cluj Napoca, la UBB, Facultatea de științe Politice – specializarea

Administrație (nu pe locurile pt romi) insă după doar 2 luni de zile am renunțat,

28

deoarece nu aveam nici o sursă de venit, iar părinții mei nu m-au putut ajuta

cu întreținerea, transportul, cazarea, etc. A fost o period extreme de grea, visul

meu era să termin la Cluj la UBB. Simțeam interiorul meu se prăbușește ceva,

eram fără chef, mă simțeam neîmplinit. Nu m-am oprit din studii, am reușit

mă transfer Baia la UNBM, Facultatea de Litere – specializarea comunicare

relații publice.

In semestrul doi al primului an universitar, datorită faptului că eram

occupantul unui loc special alocat romilor, am fost identificat de Loredana

Mihaly. Apoi am participat la cursuri de calificare in vederea ocupării unui

job de professor in cadrul scolii V. Alecsandri din Baia Mare. Am urmat aceste

cursuri in jud. Bihor, Oradea, alături de prof. Mihaly Loredana pe care eu o

consider mentorul meu. Nu am profesat la școală, deoarece după o zi de

practică, am constatat că nu e locul meu aici, nu îmi place, eu trebuie să fac

altceva…! Acesta este momentul cheie din viață mea, dna această respectabilă

mi-a ridicat mingea le fileu, făcându-mă astfel cunoscut în județ că un tânăr

țigan, care urmează o școală, un țigan cu potențial.

După câteva luni am fost contactat de

Asociația Partidă Romilor, mai exact de

unchiul meu Radu Chereji care mi-a

propus să aplic la Agenția Națională pentru

Romi prin Primăria Municipiului Baia

Mare pentru funcția de expert local pentru

29

problemele romilor. Am reușit să ocup această funcție în urmă unui exmen,

susținut la Cluj, iar pentru o perioadă de 2 ani am lucrat aici, câștigând astfel

respectful și încrederea comunității de romi, dar și a reprezentanților

instituțiilor locale. Aici, la Primăria Baia Mare (SPAS) am avut norocul să

întâlnesc o persoană minunată, de la care am câștigat foarte multă experinta și

informații, era șeful meu de birou Sorin Pop.

Pe parcursul celor doi ani, petrecuți la Primăria Baia Mare, am avut

prilejul de a mă integra foarte mult în viață comunităților de romi, am început

să cunosc problemele oamenilor din comunitate, am început să mă atașez de

viață lor și oarecum problemă lor este și problema mea. Faptul că am dovedit

că sunt o persoană serioasă, de încredere și capabilă de a gestiona problemele

comunităților de romi, m-a făcut să mă implic și mai adânc în problematică

romilor și pe parcurs am fost ales în mai multe funcții de conducere la nivelul

Asociației Partidă Romilor, devenind astfel o voce a comunităților de romi, o

persoană de contact pentru comunitatea romă. Problematică romilor mă

preocupa zi de zi, problema țiganilor mei este și problemă mea, deoarece ei

sunt sângele meu, iar scopul meu este acela de a-i ajută să – și își depășească

condiția, iar în acest sens cheia succesului este EDUCAȚIA!

Problematica romilor am abordat-o și în lucrarea mea de licență care se

inituleaza: “Schimbarea comportamentului de grup în comunitățile de romi

din Baia Mare, prin marketing social”; pot să zic că am avut un succes foarte

mare cu această temă de licență, deoarece în primul rând am reușit să surprind

30

comisia de examinare și să iau notă 10 (zece), iar în al doilea rând această temă

a devenit subiect de discuții în mai multe seminarii și foarte mediatizată la

nivelul mass-mediei locale.

Așadar, în vară lui 2011 eram deja licențiat în comunicare și relații

publice, însă cum educația este cheia succesului, am hotărât să urmez cursurile

de master în cadrul aceleiași universități, specializarea “Drepturile omului,

pace și toleranta”. Am hotărât să urmez această specializare deoarece

drepturile omului mă preocupa în muncă mea zilnică, este imperios necesar să

cunosc drepturile pe care le au rromi, însă de fiecare data obișnuiesc să atașez

fiecărui drept câte-o obligație.

Teză mea de disertația a avut că temă de dezbatere: “Drepturile omului

în perspective comunităților de romi”, în cadrul căruia am dorit să subliniez

aspră unor noțiuni cheie, cum ar fi: stereotipiile, prejudecățile, marginalitate

socială, stimă de șine, discrimininarea, autoexcluderea, etc.

Actualmente lucrez că expert pentru problemele romilor, la Primăria

Satulung, aici acasă unde m-am născut eu, unde îmi place să locuiesc și să

trăiesc, unde comunitatea mă cunoaște și îmi recunoaște meritele.

In viitor , îmi doresc foarte mult să urmez cursurile de doctorat, deoarece

cheia succesului este educația!

Pe scurt, această este povestea mea!

Cu siguranță, puteam să întru în detalii, însă aici v-am relatat doar câteva

dintre etapele vieții mele, poate într-o carte viitoare voi reuși să va împărtășesc

31

mai multe întâmplări, și partea familiară. Am pus accent pe partea de formare

și cea profesională, tocmai pentru a evidenția faptul că eu prin educație am

reușit!

Sloganul meu este:

“Educatia este armă tinerilor romi”

Hideaga, Giani Ardelean

04.03.2015 gianiardelean@yahoo.com

32

Carmen Tanasie- De la “caramizi” la Public Policy

Imi aduc aminte prima mea zi, când am

decis să merg la liceu de parcă a fost ieri. Asta se

întâmplă pe data de 19 iunie 2002.

Mă numesc Carmen, vin din comuna

Sadova județul Dolj, o comună compusă de

aproximativ 8000 de locuitori, printre care mai

mult de 1500 sunt de etnie romă. Comunitatea și

familia mea sunt foarte tradiționale în toate aspectele posibile: limbă, cultură,

etc.) și în același timp cu o situație economică foarte precară, cel puțin la

începutul lui 2002. Nu că acum nu ar fi la fel, sunt destul de mulți în

comunitate care trăiesc la limită subzistenței.

Singură cale de a supraviețui în vremea aceea era confecționarea de

cărămizi. In timpul verii, din cauza ocupației sezoniere, familiile se mutau cu

toți membrii în diferite orașe din țara să confecționeze cărămizi și se

intoarceau iarnă, înainte de Crăciun. Din cauza asta, rată de abandon școlar era

foarte mare, mai ales în rândul fetelor (care trebuiau să stea cu frații lor și să

ajute în treburile casnice).

Acum să revenim la povestea mea. Provin dintr-o famile minunată,

norocul și nenorocul meu este că sunt singură față din famile. In ziua în care

am decis să merg mai departe la liceu, părinții mei se aflau în Sibiu lucrând la

33

cărămizi, în perioadă aceea eu eram acasă cu bunicii. I-am spus bunicului meu

că vreau să merg mai departe cu școală el să uitat la mine și mi-a spus: “Daca

crezi că ești capabilă și nu o să renunți când o să fii discriminată du-te, da' îți

dau un sfat o să ai mult de suferit, noi nu o să fim alături de ține, o data ce ai

ieșit din sat nu o să mai fii primită înapoi și o să aduci rușine și familiei și o

să fii și tu condamnată dacă nu o să te ții de școală și nu o să ai rezultate

bune.” Cuvintele bunicului meu m-au pus pe gânduri, nu știam ce înseamnă

să stai cu “romanii”, doar ce terminasem școală cu Romii mei într-o clasă

specială, la 2 km de școală principală.

M-am decis și am spus că o să pot și nu o să îmi fac familia de rușine, am

vorbit cu tata și împreună am hotărât să merg mai departe. Părinții mei au fost

de accord cu mine și am început liceul agricol. Tin să menționez că sunt

singură din comunitatea mea care a reușit să merga la liceu, la universitate și

mai apoi la master. Până în prezent, un număr foarte mic de tineri s-au înscris

la liceu (doar foarte puțini au și terminat), din păcate nimeni nu a ajuns încă la

stadiul de universitate. Când am ajuns la liceu nu știam să vorbesc bine limbă

română, din cauza segregării și a neinteresului profesorilor mei.

Ai mei, erau foarte strâmtorați financiar și a trebuit să învăț foarte mult

să pot avea bursă de merit și în același timp bursă socială. Am avut parte de

multe lucruri neplăcute, dar acestea m-au încurajat foarte mult și în scurt timp

(8 luni), în primul an de liceu am reușit să devin cel bun elev din clasă.

34

O data cu terminarea liceului, m-am decis să merg la facultate, am ales

Sociologia în 2006. A fost destul de greu din cauza etniei și a situației

financiare, în primul rând a trebuit să mă mut în oraș, ai mei abia au putut să

îmi plătească chiria. Am încercat să mă angajez nu am avut nici-o șansa din

cauza culorii mele - de care sunt foarte mândră. Nu am avut șansa de a lucra

și am fost nevoită să mă întorc în comuntate și să lucrez pe timp de vară cu ai

mei la făcut de cărămizii, să îmi pot plăti chiria și ajută părinții. Un lucru e

sigur: să lucrezi pământul nu este cel mai ușor lucru mai ales dacă faci manual

câte 3000 de bucății de cărămizi zilnic.

După ce am terminat Masteratul în 2011, am aplicat într-un program

destinat tinerilor romi la Central European University în Budapesta, Ungaria.

Acest program este finanțat de către Open

Society Foundation și da șansa învățării

într-un cadru internațional în limbă

engleză. Aici am avut șansa să cunosc

tineri romi minunați din mai multe țări

care au avut parte de aceleași condiții sau

experiențe asemănătoare cu ale mele.

Acest lucru m-a ajutat enorm să cresc intelectual și personal. Dintr-o dată nu

mai eram singură care a reușit să treacă peste normele societății rome și să

ajungă independența și să lupte pentru drepturile romilor, pentru o viață mai

bună.

35

După ce am terminat programul Roma Access Program, am aplicat la

Comisia Europeană unde am făcut un stagiu de 6 luni în domeniul incluziunii

sociale. In prezent mă aflu în Budapesta unde fac al doilea master în Politici

Publice (Public Policy) unde învăț alături de colegi din 32 de țări din lumea

întreagă. Nu a fost un process ușor, am avut multe de îndurat și de învățat cel

mai mult m-a rănit faptul că multe fețe de etnie sunt dotate intelectual însă

uneori mediul din comunității le oprește să se dezvolte și să ajungă femei

independente, care pot schimbă streoptipurile legate de etnia noastră în ziua

de azi.