avuțiile ce zboară

Avutiile ce zboara de Traian Dorz

Avuțiile ce zboarăsunt ca pleava cea ușoară,

iute vin și iute pleacă,lăsând inima săracă...

Dar credința când se-așazăe ca soarele de-amiază,

dă căldură și lumină,făcând inima senină.

Nu dori-avuții din lume,c-ai s-ajungi cu negru numeși-ai s-ajungi cu neagră pată,

care n-o speli niciodată.Ci dorește-acea avere

ce nu scade, nici nu piere,ce n-o roade nici o zgurăși nici furii n-o mai fură.

Fericit cel care catăavuția cea curată

a credinței netemuteși-a smereniei tăcute,

a iubirii-adevărateși a faptelor curate,căci această avuție

strălucește-n veșnicie.

Comori neprețuite de amintiri frumoase,ce binecuvântate și scumpe sunteți voi,

căci tot ce-avem pe lume putem odată pierdesau pot să ni se fure,

– dar voi veți rămânea!

Ferice de aceia a căror fapte-s buneși umbletele-s sfinte,și gândul, fără nor,

căci toate-acestea zilnic în amintiri se schimbăși-ajung comoara vieții rămasă până-n veci.

O, amintiri frumoase, ferice-acel ce vă-are,vai de acel ce pleacă în moarte fără voi!...

Când vremea umple golul lăsat de noi în lume,al vostru gol în suflet nu-l umple cu nimic.

E uneori ușoară viața fără voi,dar moartea cea eternă, ne-nchipuit de grea!

O, amintiri frumoase din viața cu Hristos,pentru nimic pe lume n-aș vrea să nu vă am,

căci nu-i nicio comoară să-mi fie-așa de scumpă,nici preț atât de mare pe care să vă dau!...

Căci... ce-i folosește unui om să aibă lumea-ntreagă,când sufletul în iad pe veci și-l duce și și-l leagă?Tot mai spre lume lăcomind cu patimă nebună,pe ne-așteptate-l duce-n iad a focului furtună...

Ce-i folosește-atunci c-a fost tiran și hoț, și rege,când toți de-a valma ard în iad? – satana nu-i alege.

La ce folos au înșelat și-au chinuit o lume,când astea conștiința lor în veci au s-o sugrume?

Ce-i folosește chiar și azi desfrâul și-mbuibarea,când îl pândește pe cel rău, din orice loc, pierzarea,când strigă banul său furat și stors prin nedreptateși conștiința-i arde-n el, mustrându-l pentru toate?

Ce-i folosește-orice belșug și slavă-n lumea asta,Când simte atârnând de-un fir asupra lui năpasta

Și dincolo de vorba lui trufașă și-ngâmfată,O groază-ascunsă-i spune grav: Există Judecată!

Ce-ți folosește, dragul meu, tot ce-ai acum – și ție,Când fără veste poți s-ajungi chiar azi în Veșnicie?

Și ce-ai să dai atunci în schimb, când sufletu-ți vor cere?– N-o să mai ai decât un drum: la veșnica durere...

(„Avuțiile ce zboară”- «Cântările Căinței», „Comori”- «Cântările Roadelor», „Ce-i folosește

unui om”- «Cântarea Viitoare»)