contestatia la executare 1
Post on 27-Oct-2015
460 Views
Preview:
TRANSCRIPT
CUPRINS
Abrevieri .......................................................................................................................... 3Introducere ...................................................................................................................... 4Capitolul I. Considerații generale privind executarea silită
1.1 Noțiunea și importanța executării silite. Cadrul legal actual............................ 61.2 Natura juridică a executării silite ..................................................................... 91.3 Formele executării silite .................................................................................. 121.4 Scopul și obiectul executării silite ................................................................... 141.5 Participanții la executarea silită ....................................................................... 15
Capitolul II. Aspecte generale privind contestația la executare2.1 Instituția contestației la executare: noțiune, natură juridică, importanță ......... 212.2 Subiectele contestației ..................................................................................... 232.3 Motivul și obiectul contestației ....................................................................... 262.4 Condiții de admisibilitate ................................................................................ 28
Capitolul III. Reguli procedurale privind soluţionarea constestaţiei la executare3.1 Instanţa competentă ........................................................................................ 32
3.1.1 Competenţa alternativă .................................................................. 323.1.2 Contestaţia la titlu .......................................................................... 33
3.2 Natura juridică a termenelor ........................................................................... 333.2.1 Data de la care curge termenul ...................................................... 343.2.2 Contestaţia la titlu ......................................................................... 353.3.3 Terţul care invocă un drept real ..................................................... 353.3.4 Condiţii de formă .......................................................................... 36
3.3 Procedura de judecată. Căile de atac .............................................................. 373.4 Suspendarea executării silite .......................................................................... 413.5 Efectele soluţionării contestaţiei .................................................................... 423.6 Întoarcerea executării ..................................................................................... 44
Concluzii ....................................................................................................................... 47
Bibliografie ................................................................................................................... 50
2
ABREVIERI
alin. - alineatulart. - articolulC. proc. civ. - Codul de procedură civilăC.proc. fisc. - Codul de procedură fiscalăed. - edituraidem - același autor, aceeași operăNCPC - Noul Cod de procedură civilăop. cit. - operă citatăp. / pag. - paginapct. - punctulR.D.C. - Revista de drept comercialR.R.E.S. - Revista română de executare silităurm. - următoarelevol. - volumul
3
INTRODUCERE
Executarea silită reprezintă una din instituţiile fundamentale ale dreptului procesual
civil şi o componentă importantă a justiţiei într-un stat de drept. Încrederea publicului în actul
de justiţie depinde într-o măsură importantă şi de eficacitatea mecanismelor de executare
silită, fiind absolut necesar ca o hotărâre judecătorească obţinută în urma unui demers
judiciar, de multe ori, de durată şi costisitor, să aibă o finalitate practică concretă, astfel încât
justiţiabilul să conştientizeze beneficiile rezultate din obţinerea unui rezultat pozitiv în cadrul
procesului. În caz contrar, în lipsa unor mijloace procedurale coerente, clare, suple şi rapide
care să garanteze ducerea la îndeplinire efectivă a titlului executoriu, partea ar fi în
imposibilitate de a se bucura de câştigarea procesului, titlul executoriu conferind, astfel,
creditorului doar un drept teoretic şi iluzoriu.
Importanţa executării silite rezidă şi din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor
Omului, instanţa europeană statuând în repetate rânduri că dreptul la un proces echitabil nu
acoperă procedura numai până la pronunţarea hotărârii, ci până la executarea acesteia,
considerând că executarea silită face parte integrantă din noţiunea de proces, în sensul art.(6 )
din Convenţia europeană a drepturilor omului.
Actele de executare silită trebuie să fie îndeplinite cu stricta respectare a prevederilor
legale, spre a nu se prejudicia drepturile părţilor sau ale altor persoane. Pentru a se asigura
desfăşurarea legală a procedurii de executare silită s-a creat contestaţia la executare, mijlocul
procedural prin care părţile sau terţele persoane vătămate prin executare se pot plânge
instanţei competente, în scopul de a obţine desfiinţarea actelor ilegale de executare.
Am optat pentru această temă – Contestaţia la executare -, deoarece consider că
reprezintă un fenomen des întâlnit în practica judiciarã, care stârneşte discuţii aprinse în orice
activitate profesională, dar şi în modul de aplicare în relaţia cu instituţia abilitată, trecerea la
procedura de executare pe marginea lui, şi anume contestaţia la executare silită în materie
fiscală.
Natura juridică a contestaţiei la executare prezintă interes, întrucât de calificarea acestui
mijloc procesual depinde modul de soluţionare a altor probleme pe care le ridică activitatea de
executare silită. Încercând sã definesc acest concept, al contestației la executare, pot spune cã
reprezintă mijlocul procedural, specific fazei executãrii silite, prin intermediul căruia persoana
4
interesatã solicitã instanţei ca actele de executare sã fie îndeplinite cu stricta respectare a
prevederilor legale.
Prin prezenta lucrare, mi-am propus ca obiectiv cunoașterea și însușirea de noțiunilor
introductive ale executarii silite, a relațiilor dintre ele, a instituțiilor și conceptelor general
aplicabile în executarea silită (principii fundamentale, elemente, participanți, competență, acte
de procedură, termene, sancțiuni, incidente), dar mai ales, asimilarea tuturor conceptelor în
ceea ce priveşte executarea silită.
Lucrarea de faţă, structurată în trei capitole de o întindere echilibrată, reprezintă o
abordare teoretică a domeniului executării silite, insistând asupra concepţiei procesuale a
Noului Cod de procedură civilă, recent intrat în vigoare.
În primul capitol, intitulat „Natura juridică a executării silite”, am insistat asupra
introducerii în terminologia și în sistemul general al executării silite, dar și asupra prezentării,
poziționării și corelării adecvate a unor noțiuni, concepte și instituții introductive .
Scopul capitolului este acela de a contribui la o mai ușoara înțelegere a temei, astfel
încât cititorul să fie capabil să identifice locul si rolul procedurii executării silite în sistemul
de drept; să stăpânească conținutul, sfera și relațiile dintre noțiuni, concepte, respectiv
instituții, dar și să înțeleagă sistemul (structura) executării silite și a rolului îndeplinit de
aceasta .
În capitolul II și III al acestei lucrări, am insistat asupra unei prezentări succinte a
elementelor contestației, a utilizării corecte a acesteia, precum și asupra evidențierii
procedurii de judecată, dar și a exercitării căilor de atac împotriva soluției pronunțatei în
cadrul contestației la executare și, de asemenea, remediile acesteia. De asemenea, am încercat
să prezint, în esență, instituția intoarcerii executării silite.
Conținutul de idei nu a fost redus, ci doar sintetizat, în principiu, într-o manieră mai
accentuat enunțiativă, elementele de detaliu sau de explicație redundantă (necesare pentru
atingerea scopului pedagogic al fixării si corelării cunostințelor) putând fi găsite de către
cititor în bibliografia de specialitate recomandată.
Lucrarea, prin conținutul său şi numărul de informaţii, se adresează în primul rând
specialiştilor care lucrează în domeniul executării silite, însă constituie un instrument util de
lucru şi pentru persoanele care, într-un fel sau altul, sunt implicate sau sunt interesate de
executarea silită, în general.
5
CAPITOLUL I: CONSIDERAȚII GENERALE PRIVIND EXECUTAREA SILITĂ
1.1 NOȚIUNEA ȘI IMPORTANȚA EXECUTĂRII SILITE. CADRUL LEGAL ACTUAL
Lipsa unei definiții legale a făcut ca doctrina să nu fie unanimă în stabilirea genului
proxim și a diferenței specifice în cazul executării silite. De-a lungul timpului, în literatura de
specialitate1 s-au propus mai multe definiții.
S-a considerat că executarea silită este acea „fază a procesului civil în cadrul căreia
creditorul își poate realiza în mod efectiv drepturile statornicite într-un titlu executoriu prin
constrângerea patrimonială a debitorului”. De asemenea, s-a arătat că procedura de executare
silită este continuarea, în cadrul procesului civil, a procedurii de judecată, în vederea obținerii,
prin constrângere, a executării hotărârii judecătorești și contribuie, astfel, la realizarea efectivă
a drepturilor reclamate, fiind în acealași timp, și un mijloc temeinic pentru asigurarea
respectului cuvenit legii și justiției.
Noul Cod de Procedură Civilă explică executarea silită prin raportare la scopul și
obiectul ei. Din această perspectivă, prin executarea silită se înțelege ansamblul dispozițiilor
legale care reglementează modalitățile de aducere la îndeplinire a obligațiilor prevăzute în
titlul executoriu. Definițiile prezentate nu necesită referințe de ordin istoric pentru a justifica
aserțiunea conform căreia genul proxim al executării silite se regăsește în instituția
răspunderii civile, iar diferența specifică este dată de intervenția specializată și coercitivă a
statului.
Executarea silită, în general, înseamnă procedura prin mijlocirea căreia creditorul,
titular al dreptului recunoscut printr-o, hotărâre judecătorească sau printr-un alt titlu
executoriu2, constrânge, cu concursul organelor competente, pe debitorul său, care nu-şi
execută de bunăvoie obligaţiile decurgând dintr-un asemenea titlu, de a şi le aduce la
îndeplinire, în mod silit.
1 S. Zilberstein, V.-M. Ciobanu, Tratat de executare silită, Ed. Lumina Lex, 2001, p. 23; I. Leș, Principii
și instituții de drept procesual civil, vol. III, Ed. Lumina Lex, București, 1999, p. 266; Gr. Porumb, Codul de
procedură civilă comentat și adnotat, vol. II, Ed. Științifică, București, 1962, p. 143.
2 După cum este cunoscut, titlul de creanță fiscală este ope legis titlu executoriu, astfel că el va fi pusîn
executare fără a mai fi necesară parcurgerea vreunei proceduri prealabile, cum se impune în cazul unui titlu de
creanță din dreptul comun.
6
În vederea realizării efective a creanţei, creditorul trebuie ca, încă din etapa judecăţii în
faţa instanţei de fond, să solicite instanţei luarea unor măsuri asiguratorii, în vederea
indisponibilizării sumelor de bani, titlurilor de valoare ori a bunurilor mobile sau imobile ale
debitorului pentru ca acesta să nu devină insolvabil în perioada desfăşurării procesului, până
la rămânerea definitivă sau irevocabilă a hotărârii.
În literatura juridică de specialitate s-a afirmat că prin măsuri asiguratorii înţelegem
posibilitatea recunoscută de lege reclamantului de a solicita instanţei măsuri de
indisponibilizare şi conservare, de natură să împiedice pe pârât, în timpul procesului, să
distrugă sau să înstrăineze bunul ce constituie obiectul litigiului sau diminuarea activului
patrimonial.
Măsurile asiguratorii în vederea satisfacerii creanţelor fiscale, sunt, potrivit prevederilor
art. 129 din Codul de procedură fiscală, poprirea şi sechestrul asigurător, măsuri care se
dispun şi se duc la îndeplinire, prin procedura administrativă, de organele fiscale competente,
prin decizie emisă de organul fiscal competent3.
Măsura poate fi dispusă asupra bunurilor mobile şi/sau imobile proprietate a debitorului,
precum şi asupra veniturilor acestuia, când există pericolul ca acesta să se sustragă, să îşi
ascundă ori să îşi risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil
colectarea. Dacă valoarea bunurilor proprii ale debitorului nu acoperă integral creanţa fiscală
a bugetului general consolidat, măsurile asiguratorii pot fi înfiinţate şi asupra bunurilor
deţinute de către debitor în proprietate comună cu terţe persoane, pentru cota-parte deţinută de
acesta.
În momentul individualizării creanţei şi ajungerii acesteia la scadenţă, în cazul neplăţii,
măsurile asigurătorii se transformă în măsuri executorii. Măsurile asiguratorii dispuse, se duc
la îndeplinire în conformitate cu dispoziţiile referitoare la executarea silită, care se aplică în
mod corespunzător.
Pentru a evita riscul nerealizării creanţei fiscale, măsurile asiguratorii pot fi luate şi
înainte de emiterea titlului de creanţă, inclusiv în cazul efectuării de controale sau al antrenării
răspunderii solidare. Măsurile asiguratorii dispuse atât de organele fiscale competente, cât şi
3 Codul de Procedură Fiscală al României a fost republicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 513 din
31/07/2007. Codul a fost completat şi modificat de mai multe ori, mai recent prin Ordonanţa nr. 47/2007 privind
reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 603 din 31/08/2007, act
ce a intrat în vigoare la data de 03 septembrie 2007 şi prin Ordonanţa de urgenţă nr. 19/2008 pentru modificarea
şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, publicată în Monitorul
Oficial, Partea I nr. 163 din 03/03/2008 şi intrată în vigoare la data de 03 martie 2008.
7
de instanţele judecătoreşti ori de alte organe competente, dacă nu au fost desfiinţate în
condiţiile legii, rămân valabile pe toată perioada executării silite, fără îndeplinirea altor
formalităţi.
Cu acordul organului de executare, bunurile perisabile şi/sau degradabile sechestrate
asiguratoriu pot fi valorificate de către debitor, urmând ca sumele obţinute să fie consemnate
la dispoziţia organului de executare.
Dacă sechestrul asigurător se aplică asupra bunurilor imobile, un exemplar al
procesului-verbal întocmit de organul de executare se comunică pentru înscriere Biroului de
carte funciară, înscriere ce face opozabil sechestrul tuturor celor care, după înscriere, vor
dobândi vreun drept asupra imobilului respectiv. Actele de dispoziţie realizate ulterior
înscrierii, sunt lovite de nulitate absolută.
Eventualele nemulţumiri ale debitorului sau ale altor persoane interesate, cu privire la
actele prin care se dispun şi se duc la îndeplinire măsurile asiguratorii, se pot invoca prin
contestaţie, contestaţie ce poate fi exercitată şi în cazul în care organele abilitate de lege
refuză să îndeplinească un act de executare în condiţiile legii.
Contestaţia poate fi făcută şi împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită
executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanţă judecătorească sau
de alt organ jurisdicţional şi, dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută
de lege. Contestaţia se introduce la instanţa judecătorească competentă şi se judecă în
procedură de urgenţă.
Măsurile asiguratorii menţionate pot fi ridicate, prin decizie motivată, la solicitarea
creditorilor fiscali, când au încetat motivele pentru care au fost dispuse sau în cazul în care
debitorul creanţei fiscale a constituit garanţia4 care să acopere creanţa şi eventualele cheltuieli
privind aplicarea acestor măsuri.
Executarea silită a creanțelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis
potrivit prevederilor Codului de procedură fiscală și a normelor metodologice de aplicare a
acestuia de către organul de executare competent în a cărei rază teritorială iși are domiciliul
fiscal debitorul sau al unui înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu.
La fel ca și în dreptul comun, executarea silită în cadrul raporturilor juridice fiscale 5
reprezintă calea excepțională de recuperare a creanțelor financiar-bugetare, ea pornindu-se
4 Pentru garanţiile reale mobiliare, a se vedea: Fl. Măgureanu, G. Măgureanu Poptean, Consideraţii
privind executarea garanţiilor reale mobiliare, Revista de Executare Silită nr. 14/2008.
5 C.-D. Popa, R. Bufan, A. Fanu Moca, Drept financiar. Curs universitar, Ed. Alma Mater Timisiensis,
2001, p. 327-328.
8
numai în cazul neachitării de bunăvoie, în cuantumurile și la termenele legale ale impozitelor,
taxelor sau a altor contribuții datorate bugetului public național6.
Realizând, totuși, o privire comparativă de o manieră generală între executarea silită a
creanțelor fiscale și executarea silită de drept comun, pot să afirm că ceea ce este specific
primei este faptul că această ultimă fază a procedurii fiscale este pornită și se desfășoară de
către organele administrativ-fiscale fără încuviințarea altor organe de stat, în temeiul faptului
că titlurile de creanțe fiscale devin titluri executorii de drept, iar, astfel, nu se mai cere
învestirea lor cu formulă executorie de către o instanță judecătorească7.
1.2. NATURA JURIDICĂ A EXECUTĂRII SILITE
Fiind o fază cu caractere specifice a procesului civil, în care activitatea instanței
continuă și nu se diferentiază calitativ de cea desfășurata anterior, executarea silită este o
activitate jurisdicțională. Natura sa juridică nu este cu nimic influențată de faptul că, uneori,
procesul parcurge numai faza judecății (când hotărârea nu este susceptibilă de executare sau
când debitorul își execută de bunăvoie obligațiile) sau, alteori, parcurge numai faza executării
silite (executarea se face în baza unui alt titlu executoriu decât hotărârea unui organ de
jurisdicție).
În doctrina juridică, introducându-se principiul separaţiei celor trei puteri în stat, s-a
consolidat opinia potrivit căreia executarea silită este o activitate cu caracter administrativ,
judecata şi execuţia fiind reprezentate de două funcţii deosebite în stat, judecata, de funcţia de
jurisdicţie, iar executarea, de funcţia executivă.8
Argumentele aduse în sprijinul acestei concepții ar fi împrejurarea că, la executarea
silită participă și organe administrative sau, aceea că urmărirea se poate face în baza unor
reglementări speciale, cum este cazul procedurii execuționale pentru realizarea creanțelor
fiscale, reglementată prin Codul de procedură fiscală. În cel din urmă caz, instanța nu exercită
un control permanent, ci are rol sancționator, pentru a anula acte de executare ilegale și
prejudiciabile, la contestarea celor interesați.
În clarificarea acestui aspect trebuie avut în vedere că, din cele cinci proceduri
execuționale reglementate de Codul de procedură civilă - urmărirea silită asupra bunurilor
6 M.-Șt. Minea, Dreptul finanțelor publice, Ed. Accent, Cluj-Napoca, 1999, p. 237
7 I. Gliga, Doctrină și reglementări juridice privind executarea creanțelor bugetare, în Fiat Justitia
nr.1/1997, p. 45-64.
8 V. Cădere, Tratat de procedură civilă, ed. a II-a, Bucureşti, 1935, p. 463 şi urm.
9
mobile, poprirea, urmărirea silită a fructelor neculese și a recoltelor prinse în rădăcini,
urmărirea silită asupra bunurilor imobile, predarea silită a bunurilor și executarea silită a altor
obligații de a face sau de a nu face - numai poprirea, parțial, reprezintă, în mod direct, o
procedură execuțională judiciară, realizată sub forma unui adevarat proces civil public si
contradictoriu.
Toate celelalte proceduri execuționale sunt realizate de către executorul judecătoresc,
distanța de executare intervenind, eventual, pentru rezolvarea incidentelor procedurale ce apar
în cursul executării, sau pentru soluționarea contestației la executare.
Așadar, cu mici excepții, toate procedurile execuționale se efectuează de către
executorul judecătoresc, însă, trebuie avut în vedere faptul că acesta este un organ auxiliar al
justiției și al părților, care lucrează din ordinul și sub controlul permanent al acesteia.
Executorul judecătoresc nu are deplină independență operativă, piedicile ivite în activitatea sa
fiind rezolvate pe calea ordonanțelor prezidențiale.
Potrivit Legii nr. 188/20009 care reglementează activitatea executorilor judecătorești,
aceștia sunt „investiți să îndeplinească un serviciu de interes public”, iar actele întocmite de ei
sunt acte de autoritate publică.
De asemenea, trebuie avut in vedere că este posibil ca instanța judecătorească să
intervină, pentru prima dată, în faza executării silite, în situația în care execută un titlu
executoriu ce provine de la un alt organ decât unul de justiție. În acest caz, în principiu,
debitorul are dreptul să invoce pe calea contestației la executare toate apărările de fond
referitoare la existența, întinderea și valabilitatea creanței.
Așa cum am precizat anterior, în doctrină, problema naturii juridice a executării silite a
fost şi este, şi în prezent, controversată, constituind obiect de preocupare pentru toţi
proceduriştii români, atât din perioada interbelică, cât şi postbelică.
Astfel, într-o opinie din perioada interbelică, s-a susţinut că executarea silită are un
caracter administrativ, deoarece, odată pronunţată hotărârea de către instanţa de judecată,
aceasta s-a dezinvestit4. De asemenea, în literatura juridică recentă s-a susţinut că executarea
silită, aşa cum este ea reglementată în Codul de procedură civilă, reprezintă o serie de
operaţiuni şi proceduri care sunt realizate numai de către executorul judecătoresc, în timp ce
instanţa de judecată are rolul de a controla activitatea organelor de executare, atunci când este
9 Lege nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti din 01/11/2000. Versiune actualizată și pusă în
aplicare prin Legea nr. 76/2012 publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 365 din 30/05/2012 de la data de
15.02.2013.
10
sesizată de cei interesaţi; astfel, executarea silită poate fi caracterizată ca o activitate
administrativă, şi nu ca una jurisdicţională.
Într-o altă opinie, însă, se susţine că executarea silită este o activitate de judecată şi, de
regulă, ea reprezintă cea de-a doua fază a procesului civil, întrucât actele şi faptele de
executare silită sunt supuse controlului judecătoresc. În urmă cu patru decenii, se arăta că
executarea silită nu constituie o instituţie diferită de acţiunea civilă, ci ea apare ca o fază
succesivă a procesului civil pentru obţinerea realizării hotărârii definitive. A considera
executarea silită ca o instituţie distinctă de acţiunea civilă înseamnă a goli conţinutul acţiunii
civile de mijlocul concret de realizare efectivă a drepturilor recunoscute.
Conform unei alte păreri, pe care o împărtăşesc, se apreciază că executarea silită are un
caracter mixt, administrativ şi jurisdicţional, caracterul administrativ fiind preponderent,
întrucât executorul judecătoresc este principalul artizan al executării silite, deoarece cererea se
depune la executorul judecătoresc, el întocmeşte toate actele de executare silită, el distribuie
sumele obţinute din executare şi tot el constată încetatarea executarii silite10.
De asemenea, executarea silită are şi un caracter jurisdicţional, întrucât împotriva
executării silite şi împotriva oricărui act de executare se poate face contestaţie la instanţa de
judecată, care, în aceleaşi condiţii, poate lămuri înţelesul, întinderea sau aplicarea titlului
executoriu.
Așadar, pot să afirm că executarea silită de drept comun reprezintă o activitate
complexă, cu caracter mixt, putând vorbi de o latură jurisdicțională, reprezentată de activitatea
instanței de executare și de o latura administrativă, reprezentata de activitatea executorului
judecatoresc. Caracterul mixt al executării rezultă din condițiile prevăzute de lege pentru
pornirea sa. Astfel, după sesizarea executorului judecătoresc, acesta are obligația de a solicita
instanței încuviințarea executării.
Natura juridică a executării silite se prezintă diferit în privința unor proceduri
execuționale reglementate prin legi speciale. În cazul procedurii privind colectarea creanțelor
fiscale, reglementată prin Codul de procedură fiscală, instanța de judecată nu se înfațișează ca
un organ de control permanent al activității de executare, ci intervine doar pentru soluționarea
eventualelor incidente apărute, în special, prin contestația la executare.
Noile reglementări în materia executării silite au redus considerabil formalismul ce
caracteriza procedura de executare. Având în vedere rolul instanței judecătorești, expus
anterior, se poate considera că, în prezent, executarea silită are un caracter mixt, administrativ
și jurisdicțional, latura administrativă fiind însă, preponderentă.
10 I. Gârbuleţ, A. Stoica, Ghid practic de executare silită, ed. a 2-a, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2010, p. 3.
11
1.3 FORMELE EXECUTĂRII SILITE
Legislația reglementează două modalități ale executării silite, respectiv executarea silită
directă și executarea silită indirectă (prin echivalent). Se recurge la executarea silită directă
atunci când creditorul tinde să obțină realizarea în natură a prestației care formează obiectul
obligației debitorului înscris în titlul executoriu.
Totuşi, executarea silită directă nu se face întotdeauna „în mod direct”, adică nemijlocit
asupra debitorului. În principiu, creditorul trebuie să urmărească obţinerea executării în
natură, ori de câte ori acest lucru este posibil, şi de a lua în primire bunul la care se referă
titlul executoriu. Dacă obligaţia de a face constă în faptul personal al debitorului,
jurisprudenţa şi, ulterior, legiuitorul, au creat mijloace de natură a-l determina pe acesta să-şi
execute obligaţia ce îi revine. În situaţia în care executarea în natură nu mai este posibilă, ea
trebuie înlocuită de executarea prin echivalent. Condiţiile acestei operaţii juridice au fost
precizate de literatura de specialitate şi putem avea în vedere două situaţii.
În prima, dacă executarea în natură a fost declanşată în temeiul unei hotărâri de
condamnare alternative, iar creditorul nu îşi mai poate realiza creanţa pe această cale, poate fi
cerută executarea indirectă a sumei de bani stabilită de instanţă ca fiind contravaloarea
prestaţiei în cauză. În cea de-a doua, în situaţia în care creditorului nu-i mai foloseşte
executarea în natură (pe motiv de întârziere sau executare defectuoasă, care îi lasă fără
finalitate creanţa), el poate solicita instanţei modificarea executării în natură într-o executare
prin echivalent.
Deci, executarea silită indirectă intervine în situația în care creditorul, care are de
realizat o creanță bănească, urmărește să-și îndestuleze creanța din sumele obținute prin
valorificarea bunurilor debitorului, prin poprirea sumelor pe care acesta le are de primit de la
terțe persoane ori, în cazul persoanelor juridice titulare de conturi bancare, prin virarea sumei
din contul debitorului în contul creditorului.
Executarea silită indirectă se prezintă sub patru forme :
a) urmărirea silită asupra bunurilor mobile (art. 726-779 NCPC);
b) poprirea (art. 780-793 NCPC );
c) urmărirea silită a fructelor neculese şi a recoltelor prinse de rădăcini (art. 794-798
NCPC);
d) urmărirea silită asupra bunurilor imobile (art. 812-862 NCPC).
12
În cadrul acestei forme de executare, alegerea modalității concrete în care se va face
executarea revine creditorului, care poate folosi simultan mai multe forme de executare silită
indirectă, deoarece dreptul de gaj general al creditorului este format din întregul patrimoniu al
debitorului .
Oarecum, în legatură cu această temă, în literatura juridică și în practica de specialitate
s-a pus problema dacă executarea silită în natură poate fi intervertită în executare silită
indirectă. Răspunsul a fost afirmativ, dar s-a făcut precizarea că, dacă se pune în executare o
hotărâre cu condamnare alternativă, adică o hotărîre în care se constituie, în principal, o
obligație cu executare în natură și, în subsidiar, o obligație in bani, trebuie urmarită silit intâi
obligația în natură și, numai dacă acest lucru este imposibil sau dacă executarea în natură nu-i
mai foloseste debitorului, acesta va putea solicita executarea silită indirectă, adică prin
echivalent.
În prezent, este reglementată şi executatea silită a altor obligaţii de a face sau de a nu
face11. Extinderea sferei executării silite este, de altfel, anticipată chiar prin dispoziţiile
primului articol din materia executării silite - art. 371.
Dispoziţiile comune în materia predării silite a bunurilor şi a executării silite a
obligaţiilor de a face sau de a nu face, cuprinse în art. 572-574 ale Codului de procedură civilă
arată că, în cazul în care obligaţia debitorului prevăzută în titlul executoriu constă în
poredarea unui bun ori a folosinţei acestuia, în desfiinţarea unei construcţii, plantaţii sau a
altei lucrări ori în îndeplinirea oricărei alte activităţi stabilite pentru realizarea drepturilor
creditorului, iar debitorul nu execută de bunăvoie obligaţia sa în termenul prevăzut în somaţie,
executorul sau, după caz, creditorul, în raport cu împrejurările cauzei şi natura obligaţiei ce se
execută, va proceda fie la executarea silită, fie va sesiza instanţa de executare în vederea
aplicării unei amenzi civile.
În cazul în care creditorul justifică o nevoie urgentă sau când există pericol ca
debitorul să se sustragă de la urmărire, preşedintele instanţei de executare va putea dispune,
prin încheiere irevocabilă, dată fără citarea părţilor, ca executarea silită a obligaţiilor
menţionate să se facă de îndată, fără somaţie.
Dispoziţiile privitoare la executarea silită a obligaţiilor de a face şi de a nu face,
inclusiv a celor de predare a bunurilor, sunt aplicabile oricăror persoane indiferent de calitatea
acestora.
11 A.M. Ungureanu, Consideraţii asupra unor modificări legislative prevăzute de Noul Cod de procedură
civilă în materia executării silite, în R.R.E.S, nr.1/2011.
13
1.4 SCOPUL ȘI OBIECTUL EXECUTĂRII SILITE
Am definit executarea silită ca fiind procedura prin mijlocirea căreia creditorul, titular
al dreptului recunoscut printr-o hotărâre judecătorească sau prin alt titlu executoriu,
constrânge, cu concursul organelor de stat competente, pe debitorul său, care nu-şi execută de
bunăvoie obligaţiile decurgând dintr-un asemenea titlu, de a şi le aduce la îndeplinire în mod
silit. De asemenea, am identificat și cele două principale forme ale acesteia, anume executarea
silită directă şi cea indirecta.
Deducem, deci, că noţiunea de obiect al executării silite are înţelesuri deosebite, după
cum o privim în cadrul executării silite directe (în natură) sau al celei indirecte (prin
echivalent).
Astfel, în cazurile de executare silită directă (în natură), obiectul executării silite
coincide cu obiectul obligaţiei rezultând din titlul executoriu. Întrucât în asemenea cazuri
executarea silită se face tocmai pentru ca creditorul să obţină obiectul obligaţiei asumate de
debitor (de exemplu, predarea unui imobil determinat), nici nu s-ar putea ca obiectul
executării silite să nu poarte asupra însuşi obiectului obligaţiei.
În ceea ce privește situaţia executării silite indirecte (prin echivalent), creditorul având
a-şi realiza o creanţă bănească, executarea silită are ca obiect bunuri din patrimoniul
debitorului care, fiind indisponibilizate şi apoi valorificate, în condiţiile legii, permit ca, din
sumele astfel obţinute, să fie îndestulată creanţa pusă în executare.
Putem, astfel, defini, ca formând obiectul executării silite, bunurile urmăribile ale
debitorului ce pot fi valorificate pentru acoperirea creanţei băneşti a creditorului.
Pot fi executate silit obligațiile al căror obiect constă în plata unor sume de bani,
predarea unui bun ori a folosinței acestuia, desființarea unei construcții, a unei plantații ori a
altei lucrări, încredințarea minorului, stabilirea locuinței și vizitarea acestuia, dar și în luarea
unei alte măsuri stabilite prin titilul executoriu.
În cazul în care, prin titltul executoriu, au fost acordate dobânzi, penalități sau alte
sume, fără să fi fost stabilit cuantumul acestora, ele vor fi calculate de către executorul
judecătoresc, potrivit legii. Dacă prin titlul executoriu nu au fost acordate dobânzi, penalități
sau alte asemenea sume, executorul judecatoresc, la cererea creditorului, poate actualiza
valoarea obligației principale stabilite in bani, indiferent de izvorul ei. Veniturile și bunurile
debitorului pot fi supuse executării silite dacă, potrivit legii, sunt urmăribile și numai în
măsura necesară pentru realizarea drepturilor creditorilor.
14
În tot cursul executării silite, sub suprevegherea executorului judecatoresc, creditorul și
debitorul pot conveni ca aceasta să se efectueze, în total sau în parte, numai asupra veniturilor
bănești sau altor bunuri ale debitorului, ca vânzarea bunurilor supuse urmăririi să se facă prin
bună învoială sau ca plata obligației să se facă în alt mod admis de lege.
Executarea silită poate fi pornită împotriva oricărei persoane fizice sau juridice, de drept
public sau de drept privat, cu excepția acelora care beneficiază, în condițiile legii, de
imunitate de executare. Executarea silită se poate efectua numai în temeiul unui titlu
executoriu. Constituie titluri executorii hotărârile executorii, cele definitive, precum și orice
alte hotărâri sau înscrisuri care, potrivit legii, pot fi puse în executare.
1.5 PARTICIPANȚII LA EXECUTAREA SILITĂ
Conform art. 643, alin (1) al Noului Cod de Procedură Civilă, participanții la executarea
silită sunt: părțile, terții garanți, creditorii intervenienți, instanța de executare, executorul
judecătoresc, Ministerul Public, agenții forței publice, dar și martorii asistenți, experții,
interpreții și alți participanți, în condițiile anume prevăzute de lege.
Enumerarea participanților la executarea silită nu este una exhaustivă, teza ultimă a
punctului 8 de la alin. (1) prevăzând posibilitatea existenței și a altor participanți, în condițiile
prevăzute de lege. Astfel de alți participanți pot fi: terțul deținător al bunului mobil sau
administratorul sechestru,adjudecatarii bunurilor mobile sau imobile vândute la licitație
publică, dar și terțul poprit.
Întrucât contestația la executare face parte integrantă din executarea silită, este posibil
ca, pe parcursul judecării acesteia, terțe persoane să intervină voluntar sau forțat în proces,
lărgind, astfel, sfera participanților. De asemenea, instanța sesizată cu o contestație la
executare va putea pune în discuție, din oficiu, introducerea în cauză a altor persoane.
Părțile
În procedura de executare silită sunt părți creditorul si debitorul. Calitatea de creditor
sau de debitor se poate transmite oricând, în cursul executăriii silite, potrivit legii. Astfel,
actele de executare îndeplinite până la data transmiterii calității procesuale produc efecte, în
condițiile legii, față de succesorii în drepturi ai creditorului sau ai debitorului, după caz.
Pe de o parte, creditorul este subiectul activ al executării silite, în calitate de titular al
unui drept12 susceptibil de a fi valorificat prin executare silită și constatat printr-un titlu
12 Dreptul poate fi atât patrimonial, cât şi nepatrimonial, după cum poate fi luat un drept de creanţă sau un
drept real.
15
executoriu, în condițiile legii. Pe de cealaltă parte, debitorul este subiectul pasiv al executării
silite. Acesta este ținut în baza titlului să execute obligația de a da, de a face sau de a nu face,
corelativă dreptului creditorului și stabilită prin titlu executoriu.
În același titlu executoriu, pot sta, în calitate de creditor și/sau debitor mai multe
persoane. Pot avea calitatea de părți în executare silită atât persoanele fizice, cît și persoanele
juridice, acestea din urmă fie că sunt de drept public, fie că sunt de drept privat. Singura
condiție este ca persoana fizică sau juridică să fie parte și în titlu executoriu, ca titular de
drepturi sau obligații susceptibile de executarea silită.
Calitatea de creditor sau de debitor se poate transmite oricând în cursul executării silite,
prin lege, prin convenție, prin succesiune, prin fuziune, prin divizare sau prin orice alt mijloc
prevăzut de lege.
Actele de executare îndeplinite până la data transmiterii calității produc efecte, în
condițiile legii, față de succesorii în drepturi ai creditorului sau ai debitorului, dupa caz.
Momentul la care are loc transmiterea depinde de fiecare mod de transmitere în parte.
Apoi, pentru a fi opozabilă terților, și pentru a-și produce efecte față de aceștia, este
necesar ca transmiterea sau înstrăinarea calității să le fie adusă la cunoștință. Transmiterea
calității de creditor în executarea silită nu afectează obiectul obligației sau garanțiile
constituite pentru asigurarea realizării acesteia.
Terții garanți
Creditorul, în condițiile legii, poate urmări, în limita creanței și a accesoriilor acesteia,
concomitent sau, după caz, separat, și bunurile terților care au garantat plata datoriilor
debitorului. În acest caz, dispozițiile privitoare la drepturile și obligațiile debitorului se aplică
în mod corespunzător și terților garanți, în afară de cazul în care prin lege se dispune astfel.
Când se urmărește doar terțul fidejusor ori garant ipotecar, toate actele de executare vor
fi comunicate în același timp și debitorului principal, care va fi introdus din oficiu în
procedura de executare silită. Altfel spus, terții garanți sunt persoane care s-au angajat să
garanteze plata datoriilor asumate de debitor. Creditorul poate urmări concomitent sau, după
caz, separat și bunurile terților garanți, în limita garanțiilor asumate de către aceștia.
Creditorii intervenienți
În funcție de felul creanței și de modul în care și-au conservat drepturile, creditorii
intervenienți pot să intervină în cadrul executării silite pornite de un alt creditor impotriva
debitorului lor. Momentele până la care se poate interveni sunt atât în art. 648, cât și în art.
689 al Noului Cod de Procedură Civilă.
16
Astfel, dacă creditorii nu au intervenit până la momentul fixării termenului de
valorificare a bunurilor urmăribile, pot să participe la distribuirea prețului, în anumite condiții.
Dacă cererea de intervenție este încuviințată, creditorii intervenienți au aceleași drepturi ca și
creditorul inițial.
Prin formularea cererii de intervenție, creditorii urmăresc, pe de o parte, să evite o
posibilă insolvență viitoare a debitorului, iar, pe de altă parte, să reducă cheltuielile de
executare. De regulă, creditorul intervenient are și posibilitatea de a porni o executare silită
separată, în baza propriului titlu executoriu. Cu toate acestea, există situații în care un creditor
poate interveni în cursul unei executări începute, fără a avea o creanță care la momentul
intervenției să îi fi permis începerea unei executări silite distincte.
Terții
În doctrină s-a arătat că „uneori, participă la executare și terții. Modul în care aceștia
intervin depinde de împrejurările concrete ale cauzei. Astfel, terțul căruia i se urmăresc
bunurile pentru datoria altuia poate face contestație la executare. Tot astfel, terțul creditor care
socotește că urmărirea a fost pornită de un creditor fictiv se poate opune la distribuirea
prețului realizat din vânzarea bunurilor debitorului sau la validara popririi.13„
Terții care participă la executarea silită nu vin să iși valorifice propriile drepturi, ci să și
le apere. Interesul terților de a interveni este, totodată, condiție pentru a putea să o facă și
constă în suferirea de către aceștia a unei vătămări ca urmare a executării silite sau a unui act
de executare.
Terții pot interveni oricând pe parcursul executării silite, formulând contestație la
executare împotriva acesteia sau împotriva unui anumit act de executare. Terții vătămați
printr-un act de executare participă la executarea silită numai formulând contestație la
executare, cu excepția situațiilor în care legea dispune expres că pot participa și în alt mod.
Stabilind că, de regulă, persoanele vătămate printr-un act de executare pot formula doar
contestaţie la executare, legiuitorul a instituit, pentru astfel de cazuri, reguli speciale care să le
permită terţilor să işi apere drepturile.
Dacă executarea silită s-a incheiat, în orice mod, terţii îşi vor putea apăra drepturile
potrivit dreptului comun.
Instanța de executare
13 I. Stoenescu, op. cit. , vol II, pag. 212
17
Articolul 650 al Noului Cod de Procedură Civilă reglementează regimul juridic de drept
comun al instituției instanței de judecare, ca participant la executarea silită. Instanța de
executare este judecătoria în circumscripția căreia se află biroul executorului judecătoresc
care face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.
Soluția aleasă de legiuitor conține un element de noutate pentru sistemul juridic
românesc care, în materie de competență, opera cu criterii intrinseci raportului juridic litigios,
cum ar fi obiectul sau părțile acestuia14. Dar, noua reglementare stabilește competența
teritorială a instanței de executare în funcție de locul situării biroului executorului
judecătoresc, care este un element extrinsec raportului juridic de executare silită existent între
creditor și debitor.
Executorul judecătoresc
Articolul 651 reiterează caracterul de organ de executare cu plenitudine de competență
al executorilor judecătorești și stabilește competența acestora de a pune în executare hotărârile
și titlurile executorii, prin raportare la raza teritorială a Curții de Apel în cadrul căruia
urmează să se desfașoare executarea, arătand punctual care este respectiva Curte de Apel, în
funcție de felul urmăririi sau al executării.
Sesizarea executorului judecătoresc competent este importantă, deoarece judecătoria în
a cărei rază teritorială își are acesta biroul sau altă instanță de executare compententă potrivit
legii verifică, la momentul soluționării cererii de încuviințare a executării silite, inclusiv
competența organului de executare, iar eventuala constatare a necompetenței acestuia este
sancționată cu respingerea cererii de încuviințare a executării.
Pentru punerea în executare a titlurilor executorii, executorul judecătoresc întocmește
următoarele acte.: încheieri, procese verbale și alte acte de procedură. Valabilitatea acestor
acte este condiționată de respectarea formelor și termenelor prevăzute de lege.
Ministerul Public
Ministerul Public sprijină, în condițiile legii, executarea hotărârilor judecătorești și a
altor titluri executorii. În cazurile anume prevăzute de lege, Ministerul Public poate să ceară
punerea în executare a hotărârilor judecătorești și a altor titluri executorii.
Ministerul Public își exercită atribuțiile prin procurori constituiți în parchete, în
condițiile legii. În activitatea judiciară, Ministerul Public reprezintă interesele generale ale
societății și apără ordinea de drept, precum și drepturile și libertățile cetățenilor.
14 Devenise loc comun al limbajului juridic să reglementezi competența materială raportându-te la obiectul
litigiului și competența teritorială raportându-te la domiciliile părților, la locul situării bunului.
18
Spre deosebire de reglementarea anterioară, în care rolul Ministrului Public, ca
reprezentant al statului în cadrul executării silite, era cvasiinexistent, actualmente există mai
multe prevederi prin care locul și rolul Ministerului Public sunt clar delimitate.
Agenții Forței publice
Agenții forței publice participă la executarea silită fie atunci când executorul consideră
necesar, fie atunci când legea prevede expres necesitatea participării lor. Rolul agenților forței
publice constă în sprijinirea îndeplinirii promte și efective a tuturor actelor de executare silită.
Pentru a obține concursul agenților forței publice, executorul trebuie intotdeauna să se
adreseze autorității competente, care va lua măsuri de urgență pentru a se evita tergiversarea
sau împiedicarea executării.
Agenții forței publice nu au voie să facă aprecieri cu privire la scopul pentru realizarea
căruia li s-a solicitat concursul de către executor și nici să răspundă obiecțiilor părților prin
care se invocă impedimente la executare. Singurul răspunzător pentru nesocotirea acestora
esre executorul judecătoresc, în condițiile legii.
Martorii asistenți
Reglementarea instituției martorilor asistenți denotă intenția legiuitorului de a asigura
deplina respectare a principiului legalității pe parcursul executării silite, în condițiile în care
mijloacele procedurale puse la dispoziția executorului judecătoresc, pentru atingerea scopului
urmărit, sunt pe cât de directe, pe atât de incisive, astfel că trebuie utilizate doar în limitele și
în scopul în care au fost recunoscute. Prezența martorilor asistenți este obligatorie la
pătrunderea într-o locuință, în localuri, depozite sau alte încăperi, în vederea sechestrării sau
ridicării bunurilor, dacă debitorul sau un membru major al familiei acestuia sau un agent al
forței publice nu se află în acel loc.
Părțile pot solicita ca martorii asistenți să fie invitați și în alte cazuri, executorul nu se
opune unei astfel de solicitări decât atunci când invitarea martorilor asistenți ar putea cauza
amânarea executării.
Executorul poate invita martori asistenți la efectuarea oricărui act de executare, dacă
apreciază că este în interesul executării. Asumarea calității de martor asistent ține de opțiunea
persoanei în cauză.
19
CAPITOLUL 2: ASPECTE GENERALE PRIVIND CONTESTATIA LA EXECUTARE
2.1 INSTITUȚIA CONTESTAȚIEI LA EXECUTARE: NOȚIUNE, NATURĂ JURIDICĂ, IMPORTANȚĂ
Actele de executare silită trebuie să fie îndeplinite cu stricta respectare a prevederilor
legale, spre a nu se prejudicia drepturile părţilor sau ale altor persoane. Pentru a se asigura
desfăşurarea legală a procedurii de executare silită s-a creat contestaţia la executare, mijlocul
20
procedural prin care părţile sau terţele persoane vătămate prin executare, se pot plânge
instanţei competente, în scopul de a obţine desfiinţarea actelor ilegale de executare.
Problemele litigioase apărute cu prilejul executării silite sunt soluționate de instanța de
executare, prin intermediul contestației la executare, care apare ca fiind mijlocul procedural
prin care părțile sau terțele persoane vătămate prin executare se pot plânge instanței
competente cu scopul de a obține desființarea actelor ilegale de executare.
Așadar, procedura execuțională trebuie să se realizeze numai cu respectarea condițiilor
precrise de legiuitor. În măsura în care aceste condiții sunt nesocotite, cei vătămați prin
executare silită pot recurge la mijlocul procedural pus la dispoziție de lege în acest sens pentru
apărarea drepturilor și intereselor lor.15 În toate cazurile, executarea silită este pusă de lege sub
controlul instanţei judecătoreşti iar cei interesaţi pot folosi calea contestaţiei la executare,
reglementată de art. 711-719 al Noului Cod de procedură civilă.
Astfel, în art. 711 al Noului Cod de procedură civilă, se prevede principiul general că
„împotriva executării silite însăşi, precum şi împotriva oricărui act de executare se poate face
contestaţie de către cei interesaţi sau vătămaţi prin executare”, textul precizând în alin. (3)
că ,,după începerea executării silite, cei interesați sau vătămați pot cere, pe calea contestației
la executare, și anularea încheierii prin care s-a admis cererea de încuviințare a executării
silite, dacă a fost dată fără îndeplinirea condițiilor legale”.
Contestația la executare este o cale de atac specială, pentru înlăturarea unor acte
procesuale îndeplinite în mod nelegal de organele de executare, care nu trebuie confundată,
însă, cu contestația în anulare, care este o cale extraordinarã de atac, mijlocul procedural prin
intermediul căruia se poate obține anularea unei hotărâri irevocabile.
Din punctul de vedere al naturii juridice al contestaţiei la executare, doctrina de drept
procesual civil16 a conchis că, aşa cum rezultă din interpretarea sistematică a prevederilor art.
399 din vechiul Cod de procedură civilă, aceasta este o cale de atac specială în cadrul
sistemului căilor de atac din procedura civilă românească, prin intermediul ei urmărindu-se
înlăturarea, în anumite condiţii stabilite de lege, a unor acte procesuale îndeplinite în mod
ilegal de către organele de executare. În cadrul procedurii executării silite, contestaţia la
executare este, însă, o cale de atac generală17 , putând fi uzitată pentru valorificarea pe cale
15 Pentru amănunte a se vedea Evelina Oprina, Executarea silită în procesul civil, Ed. a IV-a revăzută si
adăugită, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 201116 S. Zilberstein, V.-M. Ciobanu, Tratat de executare silită, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2001, p. 263-264.
17 În literatura juridică de specialitate mai veche contestaţia la executare a fost caracterizată şi ca mijloc
procedural mixt: cale de atac şi acţiune în anulare. În acest sens, A. Rizeanu, Contestaţia la executare în materie
21
procesuală a oricărei nemulţumiri şi de către orice persoană interesată, fiind, de altfel, şi
singura cale de atac în materie.
Contestaţia la executare este un mijloc procedural special creat pentru procedura de
executare silită, o plângere specifică acestei proceduri, prin care se poate obţine anularea sau
îndreptarea unor acte de executare sau chiar anihilarea efectului executoriu al unui titlu
executoriu18.
Astfel, contestația la executare poate viza fie clarificarea înțelesului, întinderii sau
aplicarea titlului executoriu, fie desființarea actelor de executare nelegale, fie obligarea
organului de executare la îndeplinirea actului în condițiile prevăzute de lege. O astfel de
contestație se promovează atunci când titlul nu este suficient de clar, iar pentru a putea fi pus
în executare este necesara clarificarea, interpretarea ori explicarea lui.
În toate cazurile în care executarea silită este pusă sub controlul instanței judecătorești,
control ce vizează atât interesul creditorului, cât și pe cel al debitorului, persoanele interesate
pot folosi această cale prevăzută de dispozitțiile art. 711-719 din Noul Cod de procedurã
civilã.
Procedura fiscală stabilește că, orice persoană interesată, care demonstrează că are un
interes, poate face contestatie îndreptată împotriva măsurilor de executare silită, a oricărei
modalități ale executării silite, dar și împotriva oricărui act de executare silită efectuat de
organele de executare competente sau contra refuzului organului de executare silită de a
îndeplini un act de executare în condițiile legi, dar și împotriva titlurilor executorii.
După ce a început executarea silită, se poate solicita, în calitate de persoană interesată
sau vătămată, pe calea contestației la executare și anularea încheierii prin care s-a dispus
investirea cu formula executorie sau, după caz, încuviințarea executării silite dată fără
îndeplinirea condițiilor legale.
Asemenea prevederilor dreptului comun, și în cazul contestației la executarea silită
exercitată conform Codului de procedură fiscală, dupa obiectul contestației, acesta poate fi o
contestație la executare propriu-zisă, adică se contestă orice acte de executare sau chiar
executarea silită în întregime, o contestație la titlul, prin care se contestă chiar titlul executoriu
în temeiul căruia a fost pornită executarea, sau o contestație împotriva refuzului organului de
executare de a îndeplini un act de executare în condițiile legii .
civilă în lumina practicii judiciare, „Legalitatea populară” nr. 3/1960, p. 9.18 S. Zilberstein, V. M. Ciobanu, op. cit., p. 230; B. Ionescu, Studiu tematic şi de practică judiciară
referitor la instituţia procesual-procedurală a contestaţiei la executare (I), în „Dreptul” nr. 10/2004, p. 217.
22
Contestația poate fi îndreptată împotriva titlului executoriu, în temeiul căruia a fost
pornită executarea, în cazul în care acest titlul nu este o hotărâre dată de o instanță
judecătorească sau de alt organ jurisdicțional și, dacă, pentru contestarea lui nu există o
procedură care să prevadă posibilitatea ca o instanță competentă să se pronunțe asupra
acestuia.
Caracterizarea contestației ca o cale de atac este întemeiată, dacă este vorba despre
contestația uneia din părți. Debitorul se poate plânge de luarea unor măsuri asiguratorii, de
nerespectarea unor anumite termene prohibitive, de urmărirea unor bunuri exceptate de la
urmărire, iar creditorul se poate plânge că organul de executare nu a extins urmărirea asupra
unor bunuri ale debitorului mai ușor valorificabile decât cele urmărite.
Când, însă, contestația este introdusă de o terță persoană, care pretinde scoaterea de sub
urmărire a bunurilor sale, urmărite greșit, ca fiind ale debitorului, ne aflăm în fața unei
adevărate acțiuni de scoatere de sub urmărire, o acțiune ce nu are caracterul unei simple
plângeri. Terțul cere să se constate că bunul este al său, deci că urmărirea este greșit
îndreptată sau, dacă bunul nu se află în posesia sa, terțul îl revendică cu ocazia executării silite
de la cel care a ajuns pe nedrept în posesia bunului. Terțul proprietar al bunului urmărit
angajează, astfel, un adevărat litigiu pețitoriu cu privire la proprietatea bunului, în cadrul
căruia se pune în discuție și trebuie să se facă dovada dreptului de proprietate.
2.2 SUBIECTELE CONTESTAȚIEI
Pot formula contestație la executare cei interesați sau vătămați prin executare, și anume:
părțile executării silite, terții garanți, creditorii intervenienți, Ministerul public, terții vătămați
prin efectuarea executării silite, martorii asistenți, experții, interpreții și alți participanți, în
condițiile anume prevăzute de lege (adjudecatarii bunurilor valorificate silit, administratorul
sechestru etc.)
Față de dispozițiile art. 635 din Noul Cod de procedură civilă, potrivit cărora sunt părți
în procedura de executare silită creditorul și debitorul, rezultă că, atât creditorul, cât si
debitorul sunt și subiecte ale contestației la executare.
Potrivit alin. 2 al art. 644, așa cum a fost modificat prin Legea de punere in aplicare a
Legii nr. 134/201019, calitatea de creditor sau de debitor se poate transmite oricând în cursul
executării silite, situație în care succesorii în drepturi ai creditorului sau ai debitorului devin
părți ale raportului de executare silită, actele de executare îndeplinite până la data transmiterii
calității procesuale producând efecte față de aceștia, în condițiile legii. De asemenea, în cadrul
19 Legea 134/2010 privind Codul de procedură Civilă republicat.
23
contestației la executare pot fi părți și terții garanți care au garantat plata datoriilor debitorului,
în măsura în care aceștia sunt afectați de executarea silită.
În egală măsură, părți în cadrul contestației la executare vor fi și ceilalți creditori
intervenienți care, potrivit art. 648, pot să intervină în procedura de executare silită aflată în
curs, până la data fixării de către executorul judecătoresc a termenului pentru valorificarea
bunurilor urmăribile, iar după depunerea sau consemnarea sumelor realizate din urmărire, pot
să participe la distribuirea acestor sume.
Nu în ultimul rând, parte în contestația la executare poate fi orice terță persoană
vătămată printr-un act de executare și care, în temeiul art. 649, poate solicita desființarea
acestuia sau, după caz, încetarea executării silite, numai pe calea contestației la executare,
dacă prin lege nu se dispune altfel.
De asemenea, mai avem și terțul poprit ca subiect de drept, în cadrul executării silite
prin poprire, unde se intalnesc 3 subiecte de drept – creditorul popritor, debitorul poprit și
terțul poprit, existând tot atâtea raporturi juridice.20 Spre deosebire, însă, de reglemetarea
actuală care nu prevede nicio interdicție în acest sens, potrivit art. 786, alin. (5) din Noul Cod
de procedură civilă, terțul poprit nu va putea face contestație împotriva popririi, el putând să-
și formuleze apărările în instanța de validare.
Calea contestaţiei la executare poate fi folosită şi de persoanele străine de raportul
execuţional. Terţii pot uza de această cale procedurală numai în măsura în care au fost
vătămaţi prin actele sau măsurile de executare silită21 .
Dacă, în regulă generală, debitorul răspunde indefinit şi nelimitat pentru datoriile sale cu
toate bunurile sale prezente şi viitoare, iar creditorii au drepturi egale asupra bunurilor
debitorului, acestea servindu-le drept garanţie comună şi concursuală a executării creanţelor,
în condiţiile art. 31 alin. (2) Noul Cod civil, legea sau debitorul poate să opereze diviziuni ale
patrimoniului debitorului, cu consecinţa fixării unor limite juridice. Potrivit acestora,
creditorii aferenţi fiecăreia dintre diviziunile operate de debitor sunt opriţi, temporar sau
definitiv, să urmărească silit bunurile aferente unei diviziuni patrimoniale. De asemenea,
aceiaşi creditori sunt opriţi, temporar sau definitiv, să intre în concurs într-o executare silită cu
creditorii aferenţi unei diviziuni patrimoniale de care, de asemenea, creanţa lor este străină22 .
20 Pentru amănunte a se vedea Eugen Huruba, Contestaţia la executare în materie civilă, cu referiri la
Noul Cod de procedură civilă, Ed. Universul juridic, Bucureşti, 2011, p. 9521 Gh. Piperea, C. Antonache, P. Piperea, A. Dimitriu, op. cit., p. 720.22 I. Leş, op. cit., p. 990.
24
Legitimarea procesuală este recunoscută de lege şi procurorului. Ministerul Public va
putea uza de calea contestaţiei la executare în condiţiile generale statornicite de art. 92 noul
Cod de procedură civilă 23.
Potrivit art. 92 din Noul Cod de procedură civilă, Ministerul public, prin procuror, poate
porni acțiunea civilă ori de câte ori este necesar, pentru apărarea drepturilor și intereselor
legitime ale minorului, ale persoanelor puse sub interdicție și ale dispăruților, precum și în
alte cazuri expres prevăzute de lege. Procurorul, fiind prin natura sa un organ al legii, un
reprezentant al interesului general al societății în activitatea juridică, prezența lui în procesul
civil este cât se poate de firească. El nu este parte în procesul civil, decât în sens procedural,
iar nu și în sens material, el având obligația înscrisă în art. 132 alin.(1) din Constituție, și
anume, aceea de a fi imparțial24.
În ceea ce privește calitatea de subiect a executorului judecătoresc în cadrul contestației
la executare, apreciez că și acesta poate avea calitate în cadrul unei astfel de acțiuni, având în
vedere că aceasta poate fi promovată inclusiv în cazul refuzului executorului de a efectua o
executare silită, de a întocmi un act de executare sau de a lua o altă măsură în condițiile legii,
situație în care, admiterea contestației va naște obligații în sarcina executorului, obligații
cărora trebuie să li se conformeze, inclusiv prin raportare la dispozițiile art. 719 alin (5).
De asemenea, calitatea executorului judecătoresc de subiect în cadrul contestației la
executare este justificată inclusiv prin faptul că, în cazul admiterii contestației, la cererea
părților, executorul poate fi obligat la plata de despăgubiri pentru pagubele cauzate, conform
art. 719 alin (7), pagube care pot fi pricinuite nu numai prin refuzul de a efectua o executare
silită sau de a îndeplini un act de executare în condițiile legii, dar și prin îndeplinirea unor acte
sau măsuri de executare nelegale. În consecință, având în vedere că prin hotărârea pronunțată
în contestația la executare se pot naște inclusiv obligații pecuniare în sarcina executorului,
acesta ar trebui să beneficieze de dreptul la apărare într-o astfel de procedură.
O opinie similară este împărtășită și de doctrina actuală25 cu privire la reglementarea din
actualul Cod de procedură civilă, reținându-se, în acest sens că, în condițiile dispozițiilor art.
399 alin.(1) teza III din actualul Cod de procedură civilă – dispoziții care sunt preluate in art.
701 alin.(1) teza finală din noul Cod de procedură civilă, așa cum este modificat prin legea de
punere in aplicare – în cazul în care organul de executare refuză să înceapă executarea silită
23 Gh. Piperea, C. Antonache, M. Piperea, A. Răţoi, A. Atanasiu, op. cit., p. 710
24 Art. 132 alin (1) din Constituția României, secțiunea Ministerul Public, articole vizând rolul
procurorilor25 Evelina Oprina, op. cit., p. 405
25
ori să îndeplinească un act de executare în condițiile prevăzute de lege, se poate formula
contestație la executare în contradictoriu cu organul de executare respectiv. Într-o astfel de
situație, organul de executare este parte in proces, având calitate procesuală pasivă, întrucât
acesta este cel obligat în raportul juridic litigios din moment ce contestația se poartă asupra
unui refuz exprimat în sensul celor de mai sus.
Pentru formularea contestației la executare trebuie îndeplinite condițiile generale pentru
exercițiul acțiunii civile, astfel cum acestea sunt prevăzute în art. 32 alin (1), Noul Cod de
proedură civilă. Interesul terților de a formula contestație la executare este condiționat de
existența unei vătămari cauzate prin executarea silită sau actul de executare contestat.
2.3 MOTIVUL ŞI OBIECTUL CONTESTAȚIEI
Motivele contestaţiei la executare sunt strâns legate de condiţiile de exercitare ale
acestui mijloc procedural. În esenţă, contestaţia la executare este destinată să înlăture
neregularităţile comise cu prilejul urmăririi silite sau să expliciteze dispozitivul hotărârii ce
urmează a fi valorificat spre a se putea proceda la desăvârşirea executării silite. Ea nu este şi
nu poate fi considerată ca im mijloc procedural destinat a anula sau a modifica însuşi titlule
executoriu26.
Dispozițiile Noului Cod de Procedură civilă se aplică doar contestațiilor la executare
formulate în executările silite începute după data intrării lui în vigoare. Asigurarea legalității
executării silite se realizează, în primul rând, prin intermediul contestației la executare.
Aceasta a fost considerată în doctrină ca fiind mijlocul procedural specific executării silite,
prin care părțile, direct interesate în raportul juridic de executare, precum și terții vătămați
prin modul în care s-a efectuat executarea silită, pot obține anularea sau îndreptarea actelor
de executare nelegale și, uneori, chiar lipsirea de efecte a titlului executoriu.
Pe calea contestației la executare se poate ataca:
– executarea silită însăși;
– încheierile date de executorul judecătoresc;
– orice act de executare;
– refuzul executorului judecătoresc de a efectua o executare silită;
– refuzul executorului judecătoresc de a indeplini un act de executare în condițiile legii;
– încheierea instanței de încuviințare a executării silite.
Tilul executoriu reprezentat de o hotărâre judecătorească poate forma obiect al
contestației la executare dacă nu s-a utilizat procedura prevăzută la art. 443 al Noului Cod de
26 I. Leş, op. cit., p. 992.
26
procedură civilă și dacă sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea
acestuia. Celelalte titluri executorii pot forma obiectul contestației la executare dacă legea nu
prevede o cale procesuală specifică pentru desființarea lor.
Prin noua reglementare se clarifică, prin simplitatea formulării, obiectul contestației la
executare, reformulându-se articole din actualul Cod de procedură civilă. Așa cum rezultă din
definiția acestui mijloc procedural, obiectul contestației la executare îl constituie executarea
silită în sine și orice acte de executare realizate cu nerespectarea dispozițiilor legale, a căror
desființare se poate solicita instanței pe această cale de către cei vatamați.
Noul Cod de procedură civilă prevede la art. 711 alin.(1), așa cum este modificat prin
legea de punere in aplicare, că împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul
judecătoresc, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către
cei interesați sau vătămați prin executare. De asemenea, se poate face contestatie la
executare si in cazul in care executorul judecatoresc refuza sa efectueze o executare silita
sau sa indeplineasca un act de executare silita in conditiile legii.
Alin. (2) al art. 711 prevede că, dacă nu s-a utilizat procedura prevăzută la art. 437, se
poate face contestație și în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul,
întinderea sau aplicarea titlului executoriu. Prin alin. (3) al aceluiași articol, se stabilește că,
după începerea executării silite, cei interesați sau vătămați pot cere, pe calea contestației la
executare, și anularea încheierii prin care s-a admis cererea de încuviințare a executării silite,
dacă a fost dată fără îndeplinirea condițiilor legale. Potrivit alin. (4) al art. 711, împărțirea
bunurilor proprietate comună pe cote-părți sau în devălmășie poate fi hotărâtă, la cererea
părții interesate, și în cadrul judecării contestației la executare.
Noul Cod de procedură civilă introduce, ca element de noutate, contestația la executare
împotriva „încheierilor date de executorul judecătoresc”. Astfel, în conformitate cu art. 647,
executorul judecătoresc dispune, prin încheiere, amânarea, suspendarea și încetarea executării
silite, eliberarea sau distribuirea sumelor obținute din executare. Dacă prin lege nu se dispune
altfel, aceste incheieri sunt executorii de drept și pot fi atacate numai cu contestație la
executare.
De asemenea, în conformitate cu art. 665, tot prin încheiere, executorul judecătoresc va
dispune înregistrarea cererii de executare și deschiderea dosarului de executare sau, după caz,
va refuza motivat deschiderea procedurii de executare.
Încheierea executorului judecătoresc prevăzută de alin. (1) al art. 655, respectiv
încheierea prin care se dipune înregistrarea cererii de executare și deschiderea dosarului de
executare sau, după caz, refuzul motivat de deschidere a procedurii de executare, se comunică
27
de îndată creditorului. În cazul în care executorul refuză deschiderea procedurii de executare,
creditorul poate face plângere în termen de 15 zile de la data comunicării încheierii, la
instanța de executare.
De asemenea, art. 669 prevede, la alineatul 4, faptul ca Sumele datorate ce urmează să
fie plătite se stabilesc de către executorul judecătoresc, prin încheiere, pe baza dovezilor
prezentate de partea interesată, în condițiile legii. Aceste sume pot fi cenzurate de instanța de
executare, pe calea contestației la executare formulată de partea interesată și ținând seama de
probele administrate de aceasta [Art. 669, alin (4), Noul Cod de procedură civilă].
2.4 CONDIȚIILE DE ADMISIBILITATE
Sub titulatura „condiții de admisibilitate”, art. 712 dispune cu privire la cazuri și motive
de inadmisibilitate a contestației la executare și, totdată, fixează limite procedurale în
utilizarea acestei proceduri.
Alineatul (1) al articolului pe care l-am analizat reglementează, într-o formă susceptibilă
de îmbunătațiri, principiul potrivit căruia, pe calea contestației la executare nu se pot invoca
motive de drept și de fapt care ar fi putut fi invocate în cursul judecății în primă instanță sau
într-o cale de atac, atunci când titlul executoriu este reprezentat de o hotărâre judecătorească
sau arbitrală.
Deși legiuitorul se referă exclusiv la debitor, putem afirma, fără teama de a greși, că nici
creditorul sau alt participant la executarea silită, care a fost parte în procesul finalizat prin
hotărârea judecătorească ce constituie titlu executoriu, nu va putea invoca motivele pe care le-
ar fi putut invoca pe parcursul procesului până în momentul rămânerii definitive a hotărârii.
Pe calea contestației la executare nu se pot aduce critici titlului executoriu reprezentat de o
hotărâre judecătorească sau arbitrală.
Instanțele care soluționeaza o contestație la executare sunt ținute a respecta, la fel ca și
părțile din executarea silită, autoritatea de lucru judecat de care se bucură titlul executoriu,
atât în privința celor stabilite prin dispozitiv, cât și în privinșa celor explicate în considerente.
Prin intermediul contestației la executare se pot invoca motive de drept sau de fapt
privitoare la fondul dreptului cuprins în titlul executoriu doar dacă sunt indeplinite cumulativ
două condiții, și anume: titlul executoriu pus în executare silită nu este o hotărâre
judecătorească sau arbitrală; legea nu prevede in legătură cu acel titlu executoriu o cale
specifică pentru desființarea lui.
În legătură cu a doua condiție, consider că respectiva „cale specifică de desființare”
trebuie să fi fost accesibilă părții care formulează contestația la executare. Spre exemplu,
28
avem cazul în care calea procesuală specifică pentru desființarea unui titlu executoriu
reprezentat de un proces verbal de contravenție este plângerea contravențională. Apoi, cererea
în anulare formulată împotriva unei ordonanțe de plată are caracterul unei căi procesuale
specifice pentru desființare. În schimb, acțiunea în anulare avută la îndemână de părțile unui
act juridic autentificat de notar și care este titlu executoriu nu are semnificația unei căi
procesuale specifice de desființare. Aceasta, deoarece acțiunea în anulare, ca mijloc procesual
pentru protecția dreptului subiectiv, este generală, pe cand alin. (2) al art. 712 face trimitere la
o cale procesuală specifică de desființare a titlului executoriu.
Noul Cod de procedură civilă consacră inclusiv în materia contestației la executare un
principiu pe care vechea reglementare îl enunța doar în cazul contestației în anulare. Este
vorba de principiul enunțat în alin. (3) al art. 712, potrivit căruia nu se poate face o nouă
contestație la executare de către aceeași parte pentru motive care au existat la data primei
contestații. Interdicția pe care o are partea de a formula o nouă contestație operează indiferent
de felul titlului executoriu și are același efect cu decăderea părții respective din dreptul de a
invoca neregularitățile executării sau ale titlului executoriu existente la momentul formulării
primei contestații.
Întrucât contestația la executare se judecă după procedura prevăzută pentru judecata în
primă instanță, contestatarul îsi poate completa motivele de contestație până la închiderea
dezbaterilor în fața primei instanțe, moment procesual reglementat prin art. 394, Noul Cod de
procedură civilă. Indiferent de momentul la care contestatorul își completează cererea,
instanța care soluționează contestația va verifica respectarea termenului pentru exercitarea
contestației cu privire la fiecare motiv completator în parte, raportându-se la data completării,
și nu la data cererii inițiale.
Condiţiile de admisibilitate ale contestaţiei la executare diferă după cum executarea
silită se face în temeiul unei hotărâri judecătoreşti sau în temeiul unui alt titlu executor .
Astfel, în primul caz, debitorul nu va putea invoca pe cale de contestaţie motive de fapt
sau de drept pe care le-ar fi putut opune în cursul judecăţii în primă instanţă sau într-o cale de
atac ce i-a fost deschisă. Aceasta deoarece debitorul a avut deja posibilitatea în judecata în
primă instanţă sau în calea de atac recunoscută de lege să invoce aceste motive.
În cazul în care executarea silită se face în temeiul unui alt titlu executoriu decât o
hotărâre judecătorească, se pot invoca în contestaţia la executare şi motive de fapt sau de
drept privitoare la fondul dreptului cuprins în titlul executoriu, numai dacă legea nu prevede
în legătură cu acel titlu executoriu o cale procesuală specifică pentru desfiinţarea lui.
29
Contestaţia la executare vizează doar împrejurări survenite după începerea executării
silite şi care sunt legate de modul de aducere la îndeplinire a dispoziţiilor cuprinse într-un titlu
executoriu. De aceea, pe calea contestaţiei la executare nu pot fi invocate acte sau împrejurări
de natură a diminua sau stinge datoria, dacă asemenea acte sau împrejurări existau la data
soluţionării cauzei. Asemenea împrejurări pot constitui doar temei pentru exercitarea căilor
legale de atac, iar nu pentru exercitarea contestaţiei la executare .
Dacă a mai fost pronunţată o hotărâre într-o contestaţie la executare, aceasta se bucură
de autoritate de lucru judecat, motiv pentru care nu se poate face o nouă contestaţie de către
aceeaşi parte pentru motive care au existat la data primei contestaţii. Cu toate acestea,
contestatorul îşi poate modifica cererea iniţială adăugând motive noi de contestaţie dacă, în
privinţa acestora din urmă, este respectat termenul de exercitare a contestaţiei la executare27.
Creditorii neurmăritori au dreptul de a interveni în executarea efectuată de alţi creditori
pentru a lua parte la executare sau la distribuirea sumelor obţinute din urmărirea silită a
bunurilor debitorului. Referitor la această situaţie, în literatura juridică s-au afirmat rezerve
faţă de consacrarea acestei dispoziţii procedurale în materia contestaţiei la executare, locul său
firesc fiind în secţiunea privitoare la „intervenţia altor creditori”.
O terţă persoană poate introduce contestaţie la executare în cadrul procedurii urmăririi
silite mobiliare sau imobiliare ori a predării silite a bunului imobil sau mobil, însă numai dacă
aceasta pretinde un drept de proprietate ori un alt drept real cu privire la bunul respectiv.
Contestaţiile se fac cu respectarea cerinţelor de formă prevăzute pentru cererile de
chemare în judecată şi vor trebui să cuprindă toate menţiunile privitoare la identificarea
părţilor, la identificarea titlului pe baza căruia se face executarea, la motivele contestaţiei, la
dovezile invocate de contestator şi semnătura acestuia. În determinarea elementelor
contestaţiei la executare va trebui să se ţină seama şi de natura acesteia, respectiv dacă este o
contestaţie la executare propriu-zisă sau o contestaţie la titlu.
27 C. Roşu, op. cit., p. 470.
30
CAPITOLUL 3: REGULI PROCEDURALE PRIVIND SOLUȚIONAREA CONTESTAȚIEI LA EXECUTARE
3.1 INSTANȚA COMPETENTĂ
3.1.1 Competența alternativă. Competentă să soluționeze contestația la executare este
instanța de executare, la fel ca și în vechea reglementare.
Alineatul (2) al art. 713 reglementează cazuri de competență alternativă, când alegerea
uneia dintre instanțele deopotrivă competente aparține contestatorului, potrivit regulii înscrise
în art. 116 al Noului Cod de procedură civilă.
Contestația la executare poate fi introdusă și la altă instanță decât instanța de executare
în trei situații, și anume:
a) în cazul urmăririi silite prin poprire, dacă domiciliul sau sediul debitorului se
află în circumscripția altei curți de apel decât cea ăn care se află instanța de executare,
31
contestația se poate introduce și la judecătoria în a cărei circumscripție își are domiciliul sau
sediul debitorului. Incidența acestei dispoziții nu este influențată de titularul contestației la
executare sau de domiciliul creditorului ori al terțului poprit. Dacă domiciliul sau sediul
debitorului se află doar în raza teritorială a altui tribunal, contestația la executare nu se poate
introduce decât la instanța de executare. Nu este caz de competență alternativă atunci când
debitorul are domiciliul sau sediul în afara țării;
b) în cazul urmăririi silite a imobilelor sau al urmăririi silite a fructelor și a
veniturilor generale ale imobilelor, dacă imobilul se află în circumscripția altei curți de apel
decât cea în care se află instanța de executare, contestația se poate introduce și la judecătoria
de la locul situării imobilului. Dacă imobilul este situat în raza teritorială a altei judecătorii,
dar în circumscripția aceleiași curți de apel, nu există competență alternativă;
c) în cazul predării silite a bunurilor imobile sau, altfel spus, în cazul executării
silite directe imobiliare, dacă imobilul se află în circumscripția altei curți de apel decât cea în
care se află instanța de executare, contestația se poate introduce și la judecătoria de la locul
situării imobilului.
Competența teritorială este alternativă între instanța de executare și una dintre
judecătoriile arătate expres ca fiind deopotrivă competente pentru fiecare situație. Întrucât art.
(2) vorbește expres de judecătorii, pe când art. (1) vorbește de instanța de executare, care,
după cum s-a arătat, poate fi tribunalul, apreciem că art. 713 reglementează un caz singular în
care competența teritorială este alternativă între un tribunal și o judecătorie.
3.1.2. Contestația la titlu. Instanța de executare nu este competentă să soluționeze
contestațiile privind lămurirea înțelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu atunci
când acesta este reprezentat de o hotărâre judecătorească, o hotărâre arbitrală sau o hotărâre a
altui organ de jurisdicție. În cazul altor titluri executorii decât cele arătate anterior, instanța de
executare este competentă să soluționeze inclusiv contestațiile la titlu.
Având în vedere rațiunea care a determinat stabilirea competenței de soluționare a
contestațiilor la titlu în favoarea instanțelor care au pronunțat titlul, și anume că cea mai bună
lămurire sau clarificarea provine de la emitent, cosiderăm că alin. (3) al art. 713 are în vedere
atât instanțele judecătoreși, cât și instanțele arbitrale, atunci când se referă la instanța care a
pronunțat hotărârea ce se execută.
Contestația la titlu va fi soluționată de instanța care a pronunțat hotărârea, aceasta
putând fi atât o judecătorie, cât și un tribunal, curte de apel sau Înalta Curte de Casație și
Justiție. Dacă titlul executoriu este pronunțat într-o materie în care există secții sau complete
32
specializate, contestația la titlu se va soluționa cu respectarea specializării secției sau
completului.
În cadrul contestației la titlu se contestă titlul executoriu, dar nu din perspectiva
validității, ci din perspectiva înțelesului, întinderii și aplicării sale28. Pe calea contestației la
titlu29 nu se poate modifica sau anula hotărârea pusă în executare, deoarece nu ne aflăm în
prezența unei căi de atac de reformare sau de retractare a hotărârii care constituie titlu
executoriu.
Dacă unele motive de contestație vizează lămurirea titlului executoriu, iar altele
vizează actele de executare efectuate, instanța de executare va disjunge capetele de cerere
subsumate contestației la titlu și va declina competența soluționării acestora în favoarea
instanței care a pronunțat titlul executoriu.
3.2 NATURA JURIDICĂ A TERMENELOR
Termenul pentru formularea contestației împotriva executării silite propriu-zis este de
15 zile. Pentru contestațiile împotriva încheierilor executorului judecătoresc s-a stabilit un
termen de 5 zile. Termenele reglementate de art. 714 sunt de decădere.
Contestația la executare formulată cu depășirea termenului va fi respinsă ca tardivă,
chiar dacă, prima facie, ar părea că art.185 alin. (1) teza a II-a trimite la soluția declarării
nulității contestației. Raționamentul se justifică prin aceea că decăderea este prima sancțiune
enunțată [art. 185 alin.(1) teza I], iar nulitatea este sancțiunea subsecventă [art. 185 alin. (1)
teza a II-a] care intervine doar „dacă se ignoră o decădere deja dispusă de instanță”.
Decăderea afectează exercițiul dreptului de a formula contestația la executare și trebuie
dispusă cu prioritate față de nulitate, care afecteză actul de procedură concret în care s-a
materializat dreptul.
Calculul termenului în cadrul căruia poate fi formulată contestația la excutarea
propriu-zisă se face potrivit art. 181 alin. (1) pct. 2 și alin. (2), art.182 și art. 183 conform
Noului Cod de procedură civilă.
3.2.1 Data de la care curge termenul. Luarea la cunoștință, comunicare, înștiințarea
sau primirea sunt sintagmele folosite de legiuitor pentru ca, ținând seama de titularul
contestației și de obiectul acesteia, să stabilească momentul de când începe să curgă termenul
de 15 zile.
28 S. Zilberstein, V.M. Ciobanu, op.cit., 2005, pag. 257
29 Idem, pag. 258
33
Comunicarea, înștiințarea sau primirea sunt aspecte care se dovedesc în condițiile art.
666, art. 667 și art. 671, Noul Cod de procedură civilă și trebuie să rezulte din actele dosarului
de executare, pe când luarea la cunnoștință este un aspect care, ca orice fapt juridic, poate fi
dovedit prin orice mijloace de probă30.
a) Astfel, în cazul contestațiilor la executare propriu-zise, prin care se contestă un
anumit act de executare, termenul începe să curgă de la data când contestatorul a luat
cunoștință de actul contestat.
b) În cazul popririi, termenul începe să curgă de la data la care debitorul sau terțul
garant (nu terțul poprit) au fost înștiințați cu privire la înființarea popirii. Dacă se popresc
venituri periodice, termenul va începe să curgă pentru debitor cel mai târziu de la data
efectuării primei rețineri din aceste venituri de către terțul poprit. Precizăm că debitorul nu
trebuie să fie înștiințat de data efectuării primei rețineri.
Preluând, cuvânt cu cuvânt, prevederile vechii reglementări relative la data de când
începea să curgă termenul pentru formularea contestației, la pct. 2 al alin. (1) al art. 714 s-a
păstrat inclusiv ipoteza în care termenul începe să curgă de când cel interesant a primit
comunicarea înființării popririi. Această ipoteză se referea la terțul poprit care putea formula
contestație la executare. Actualmente, după cum s-a mai arătat, terțul poprit nu poate formula
contestație la executor, iar dispozițiile de la poprire nu permit identificarea altor persoane
interesate, cărora li se comunică adresa de înființare a popririi, pentru a se justifica menținerea
ipotezei.
c) În cazul contestației împotriva executării silite înseși, termenul de 15 zile
începe să curgă de când debitorul a primit încheierea de încuviințare a excutării sau somația.
Dacă executare se face fără somație ori dacă, indiferent de motiv, aceasta sau încheierea de
încuviințare nu au fost comunicate debitorului, termenul începe să curgă de la data când
acesta a luat cunoștință de primul act de executare.
d) Împotriva încheierilor executorului judecătoresc, dacă acesta nu sunt
definitive, se poate face contestație în termen de 5 (cinci) zile de la comunicare. Per a
contrario, nu se poate face contestație împotriva încheierilor executorului care sunt definitive.
Reamintim că, potrivit art. 656 alin. ultim din Noul Cod de procedură civilă, încheierile se
comunică părților și pot fi atacate numai cu contestație la executare. Caracterul definitiv al
încheierii trebuie stabilit prin lege și nu rezultă din faptul respingerii anterioare a unei
contestații la executare formulate de altă parte.
30 D. Dascălu, C. Alexandru, Explicațiile teoretice și practice ale Codului de procedură fiscală, Ed.
Rosetti, București, 2005, p.414
34
3.2.2 Contestația la titlu. În cazul contestației privind lămurirea înțelesului, întinderii
sau aplicării titlului executoriu legiuitorului nu a stabilit un termen, dar a prevăzut că aceasta
poate fi formulată oricând înlăuntrul termenului de prescripție a dreptului de a obține
executarea silită.
Practic, contestația la titlu va putea fi formulată cel mai târziu în 3 ani de la data
nașterii dreptului de a obține executare silită. Dacă titlul executoriu a fost emis în materia
drepturilor reale, contestația la titlu va putea fi formulată cel mai târziu în 10 ani de la data
nașterii dreptului de a obține executare silită.
Ambele termene vor începe să curgă de la data rămânerii definitive a hotărârii
judecătorești în cazul unui astfel de titlu executoriu. Precizăm că termenul în cadrul căruia se
poate formula contestație la titlu este de decădere, chiar dacă este egal ca durată cu termenul
de prescripție, și că decăderea operează chiar pentru situațiile în care dreptul de a obține
obligarea pârâtului este imprescriptibil31.
3.2.3 Terțul care invocă un drept real. Terțul care invocă un drept de proprietate sau
un alt drept real asupra bunului urmărit poate formula contestație la executare în tot cursul
executării silite, dar nu mai târziu de 15 zile de la data vânzării ori de la data predării silite a
bunului.
La fel ca în vechea reglementare, legiuitorul prevede expres că neintroducerea
contestației în termenul prevăzut la alin. (4) al art. 714 nu îl împiedică pe cel de-al treilea să
își realizeze dreptul pe calea unei cereri separate, în condițiile legii.
Noua reglementare prevede, în plus, că respectiva realizare pe cale separată a dreptului
se va face sub rezerva drepturilor definitiv dobândite de către terții adjudecatari în cadrul
vânzării silite a bunurilor urmărite.
Prin urmare, terțul nu își va putea realiza dreptul de proprietate sau drepul real în
situația în car bunul a fost definitiv dobândit de un terț adjudecatar. Per a contrario, dacă
bunul a fost adjudecat, în urma vânzării silite, de către creditorul urmăritor, terțul își va putea
realiza dreptul pe cale separată.
3.2.4 Condiţii de formă. Contestația la executare trebuie formulată în scris, cu
respectarea dispozițiilor art.194, art. 195, art. 197-199 din Noul Cod de procedură civilă 32.
31 D.-P. Popa, C.-N. Popa, Contestația la executare silită în lumina Codului de procedură fiscală, în
Dreptul nr. 4/2004, p.19.32 Comentariile aferente aticolelor menționate sunt valabile și în cazul contestației la executare.
35
Dispozițiile articolului 196 referitoare la nulitate sunt aplicabile contestației la excutare,
deoarece vizează neregularități formale ale cererii de chemare în judecată. Contestația la
executare se depunde la instanță, în una dintre modalitățile prevăzute de articolul 199 al
Noului Cod de procedură civilă și nu la executorul judecătoresc.
Alegerea de domiciliu sau sediu în localitatea de reședință a instanței este facultativă,
dar este valabilă doar dacă se arată persoana căreia urmează să i se facă comunicările.
Contestatorul cu domiciliul ales în străinătate va arăta și domiciliul ales în România unde
urmează să i se facă toate comunicările privind procesul [art. 194 lit. a) teza ultimă a Noului
Cod de procedură civilă].
În cazul contestației la executare, întâmpinarea este obligatorie. Nedepunerea
întâmpinării în termenul prevăzut de art. 201 alin.(1) și (5) este sancționată conform
dispozițiilor art. 208, Noul Cod de procedură civilă, și anume decăderea din dreptul de a mai
propune probe și de a invoca excepții, în afara celor de ordine publică, dacă legea nu prevede
altfel.
3.3 PROCEDURA DE JUDECATĂ. CĂILE DE ATAC
Contestația la executare se judecă după procedura contencioasă prevăzută de cod pentru
judecata în primă instanță ( art. 211-405, Noul Cod de procedură civilă).
Trebuie precizat că, potrivit art. XII din Legea nr. 2/2013, în contestațiile la executare
formulate în executările silite pornite începând cu 15 februarie 2013, cercetarea procesului și,
după caz, dezbaterea fondului se vor desfășura în ședință publică. Dispozițiile noului Cod de
procedură civilă privind cercetarea procesului și, după caz, dezbaterea fondului în camera de
consiliu se vor aplica doar contestațiilor la executare introduse începând cu data de 1 ianuarie
2016.
Articolul 716 prevede regulile speciale pentru judecarea contestației la executare:
a) Instanța sesizează cu o contestație la executare va solicita de îndată
executorului judecătoresc să îi transmită, în cadrul termenului fixat, copii certificate de pe
actele dosarului de executare. Din punctul de vedere al forței probatorii, copiilor certificate de
executor de pe actele dosarului de executare le sunt aplicabile dispozițiile art. 286 NCPC.
Regula enunțată în alin. (2) al art. 716 presupune că judecătorul căruia i s-a repartizat
aleatoriu contestația la executare va solicita, de îndată, în cadrul măsurilor pentru pregătirea
36
judecății- reglementate în art. 203 din Noul Cod de procedură civilă -, exectorului
judecătoresc să îi transmită copiile certificate de pe actele dosarului de executare.
Practic, judecătorul va dispune, în cazul fiecărei contestații la executare, emiterea unei
adrese către executorul judecătoresc cu solicitarea menționată. Textul prevede că se vor
solicita doar copii de pe actele de executare contestate. Apreciem că judecătorul, dacă
consideră necesar, va putea solicita copii de pe întreg dosarul de executare, chiar dacă nu se
contestă însăși executarea silită.
Important de reținut este faptul că partea interesantă, adică titularul contestației la
executare, și nu executorul judecătoresc, va suporta costurile cu efectuarea și transmiterea
copiilor de pe actele de executare contestate. Instanța îi va pune în vedere părții să achite
costurile ocazionate de transmiterea copiilor. Dacă partea interesantă nu își îndeplinește
obligația menționată, instanța va face aplicarea dispozițiilor art. 242 alin. (1).
b) Termenul stabilit de judecător pentru judecarea contestației va fi scurt, în
condițiile art. 201 alin. (5), Noul Cod de procedură civilă.
Judecarea contestației se va face de urgență și cu precădere. Potrivit art. 215 alin. (2) al
Noului Cod de procedură civilă, procesele declarate urgente, cele rămase în divergență și cele
care au primit termen în continuare se vor dezbate înaintea celorlalte.
c) Instanța, din oficiu sau la cererea părților, dacă apreciază necesar, va putea
solicita relații și explicații scrise de la executorul judecătoresc. Astfel de relații sau explicații
pot viza, spre exemplu, stadiul executării silite în ipoteza în care nu s-a dispus suspendarea
până la soluționarea contestației.
Partea interesată, care este de regulă debitorul, dar poate fi, aşa cum am arătat mai sus,
şi un terţ, poate solicita instanţei competente, până la soluţionarea contestaţiei la executare sau
a altei cereri privind executarea silită şi numai pentru motive temeinice, suspendarea
executării. Suspendarea se poate solicita odată cu contestaţia la executare sau prin cerere
separată33.
Legea nu determină motivele ce pot fi considerate temeinice. Ele trebuie raportate însă
la prejudiciul pe care i l-ar produce contestatorului executarea hotărârii înainte de soluţionarea
contestaţiei la executare sau a oricărei alte cereri privind executarea. Instanţa este chemată să
aprecieze asupra motivelor invocate de către partea interesată.
Pentru a se dispune suspendarea, cel care o solicită trebuie să dea în prealabil o
cauţiune, calculată la valoarea obiectului contestaţiei. În funcţie de plafonul valoric al sumei,
procentul este diferit:
33 C. Roşu, op. cit., p. 471.
37
– 10%, dacă această valoare este până la 10.000 lei;
– 1.000 lei plus 5% pentru ceea ce depăşeşte 10.000 lei;
– 5.500 lei plus 1% pentru ceea ce depăşeşte 100.000 lei;
– 14.500 lei plus 0,1% pentru ceea ce depăşeşte 1.000.000 lei.
Dacă obiectul contestaţiei nu este evaluabil în bani, cauţiunea va fi de 1.000 lei, în afară
de cazul în care legea dispune altfel.
Există însă şi cazuri în care cauţiunea nu este necesară, iar suspendarea executării este
obligatorie: hotărârea sau înscrisul care se execută nu este, potrivit legii, executoriu; înscrisul
care se execută a fost declarat fals printr-o hotărâre judecătorească dată în primă instanţă;
debitorul face dovada cu înscris autentic că a obţinut de la creditor o amânare ori, după caz,
beneficiază de un termen de plată.
Dacă bunurile urmărite sunt supuse pieirii, degradării, alterării sau deprecierii, nu se
dispune suspendarea executării, ci se va suspenda numai distribuirea preţului obţinut din
valorificarea acestor bunuri.
În toate cazurile, instanţa sesizată cu cererea de suspendare se pronunţă prin încheiere,
chiar şi înaintea termenului fixat pentru judecarea contestaţiei34. Părţile vor fi întotdeauna
citate, iar încheierea poate fi atacată numai cu apel, în mod separat, în termen de 5 zile de la
pronunţare pentru partea prezentă, respectiv de la comunicare pentru cea lipsă. Existenţa unui
termen scurt de apel se justifică datorită interesului de a se soluţiona de urgenţă cererea de
suspendare35.
Instanţa poate dispune, prin încheiere şi fără citarea părţilor, şi măsura suspendării
provizorii a executării până la soluţionarea cererii de suspendare.
Această măsură, poate fi luată numai în cazuri urgente şi dacă s-a plătit cauţiune.
Încheierea nu este supusă în acest caz niciunei căi de atac. Fiind o măsură provizorie, asupra
căreia se va pronunţa oricum instanţa, împotriva încheierii prin care aceasta s-a pronunţat
asupra ei nu există nicio cale de atac.
Cauţiunea depusă în cazurile urgente, este deductibilă din cauţiunea finală stabilită de
instanţă, dacă este cazul.
Încheierea prin care s-a dispus suspendarea executării silite se comunică de instanţa care
a pronunţat-o, din oficiu şi de îndată, executorului judecătoresc. Această prevedere se aplică
atât în cazul suspendării obişnuite, cât şi a suspendării provizorii a executării silite. Identitatea
34 V. Cârstoiu, Procedura de judecată a contestației la executare, in R.D.C., nr. 12/2004, p. 96.
35 I. Leș, Tratat de drept procesual civil, Ed. All Beck, București, 2001, p. 914
38
de raţiunea între cele două situaţii este evidentă. Soluţia enunţată este şi legitimă, deoarece
numai astfel executorul judecătoresc poate lua măsuri urgente pentru sistarea executării36.
Deşi contestaţia la executare poate fi caracterizată drept o cale de atac, aceasta se judecă
cu procedura prevăzută pentru judecata în primă instanţă, care se aplică în mod
corespunzător37.
Instanţa sesizată va solicita de îndată executorului judecătoresc să îi transmită, în
termenul fixat, copii certificate de pe actele dosarului de executare contestate şi îi va pune în
vedere părţii interesate să achite cheltuielile ocazionate de acestea. Copia, chiar legalizată, de
pe orice înscris autentic, sau sub semnătură privată nu poate face dovadă decât despre ceea ce
este cuprins în înscrisul original.
Copiile de pe copii nu au nicio putere doveditoare. Extrasele sau copiile parţiale fac
dovada ca şi copiile integrale sau copiile asimilate acestora, însă numai pentru partea din
înscrisul original pe care o reproduc.
Părţile vor fi citate în termen scurt, iar judecarea contestaţiei se face de urgenţă şi cu
precădere. Tocmai datorită acestui motiv şi administrarea probelor se va face în timp scurt.
La cererea părţilor sau atunci când apreciază că este necesar, instanţa va putea solicita
relaţii şi explicaţii scrise de la executorul judecătoresc.
Administrarea probelor se va face şi în faţa instanţei de executare după regulile
dreptului comun. Cu toate acestea, în cadrul contestaţiei la executare, nu se vor administra
decât acele probe care sunt necesare pentru a demonstra nelegalitatea măsurilor sau a actelor
de urmărire silită.
Instanţa învestită poate admite sau poate respinge contestaţia la executare. Dacă admite
contestaţia la executare, instanţa, ţinând seama de obiectul acesteia, după caz, pronunţă
următoarele soluţii38:
– va îndrepta ori anula actul de executare contestat;
– va dispune anularea ori încetarea executării înseşi;
– va anula ori lămuri titlul executoriu;
– dacă prin contestaţia la executare s-a cerut de către partea interesată împărţirea
bunurilor proprietate comună, instanţa va hotărî şi asupra împărţelii acestora, potrivit legii.
Dacă contestaţia este admisă, executorul judecătoresc este obligat să se conformeze
măsurilor luate sau dispuse de instanţă.
36 I. Leş, op. cit., p. 1007.
37 C. Roşu, op. cit., p. 472.
38 C. Roşu, op. cit., p. 473.
39
Atunci când contestaţia a fost respinsă, suma reprezentând cauţiunea depusă rămâne
indisponibilizată, urmând a servi la acoperirea creanţelor cu titlu de despăgubiri pentru
pagubele cauzate prin întârzierea executării şi eventual la plata unei amenzi judiciare sau a
celor stabilite prin titlul executoriu, după caz, situaţie în care se va comunica executorului şi
recipisa de consemnare a acestei sume.
Dacă se respinge contestaţia, contestatorul poate fi obligat, la cerere, la despăgubiri
pentru pagubele cauzate prin întârzierea executării, iar când contestaţia a fost exercitată cu
rea-credinţă, el poate fi obligat şi la plata unei amenzi judiciare de la 1.000 lei la 7.000 lei.
În cazul în care constată refuzul nejustificat al executorului de a primi ori de a înregistra
cererea de executare silită sau de a îndeplini un act de executare silită ori de a lua orice altă
măsură prevăzută de lege, instanţa de executare va putea obliga executorul, prin aceeaşi
hotărâre, la plata unei amenzi judiciare de la 1.000 lei la 7.000 lei, iar, la cererea părţii
interesate, la plata de despăgubiri pentru paguba astfel cauzată. În această situaţie, instanţa va
solicita încheierea de înregistrare şi deschidere a dosarului de executare sau, după caz, actul
care constată refuzul executorului judecătoresc de a îndeplini un act de executare silită ori de
a lua altă măsură prevăzută de lege.
Hotărârea de admitere sau de respingere a contestaţiei, rămasă definitivă, va fi
comunicată, din oficiu şi de îndată, şi executorului judecătoresc39.
Hotărârea pronunţată cu privire la contestaţie poate fi atacată numai cu apel, cu excepţia
hotărârilor pronunţate în cererile de împărţire a bunurilor proprietate comună pe cote-părţi sau
în devălmăşie şi în cererile prin care un terţ pretinde un drept de proprietate sau un alt drept
real asupra bunului urmărit, care pot fi atacate în condiţiile dreptului comun. Calea de atac în
acest ultim caz este cea prevăzută de lege pentru aceste cereri, dacă ar fi fost introduse în mod
obişnuit şi nu pe calea contestaţiei la executare, ceea ce înseamnă că pot fi atacate cu apel şi
cu recurs.
Potrivit art. 483 din noul Cod de procedură civilă, dacă valoarea este de până la 500.000
lei inclusiv, calea de atac este numai apelul, iar dacă valoarea depăşeşte această limită,
hotărârea judecătorească poate fi atacă cu apel şi recurs.
Hotărârea prin care s-a soluţionat contestaţia privind înţelesul, întinderea sau aplicarea
titlului executoriu este supusă, de asemenea, aceloraşi căi de atac ca şi hotărârea ce se
execută. Dacă prin contestaţie s-a cerut lămurirea înţelesului, întinderii ori aplicării unui titlu
care nu constituie hotărâre a unui organ de jurisdicţie, hotărârea prin care s-a soluţionat
contestaţia va putea fi atacată numai cu apel.
39
40
Noul Cod de procedură civilă nu conţine dispoziţii derogatorii de la dreptul comun în
privinţa posibilităţilor de exercitare a căilor extraordinare de atac. De aceea, s-a apreciat că nu
sunt excluse căile extraordinare de atac de retractare40.
3.4 SUSPENDAREA EXECUTĂRII SILITE
Suspendarea executării silite poate fi dispusă de instanța competentă, de regulă instanța
de executare, numai la cererea părții interesate. Suspendarea executării se dispune până la
soluționarea contestației la executare sau a altei cereri privind executarea de către respectiva
instanță, și nu până la soluționarea definitivă a contestației.
Cererea de suspendare poate fi formulată împreună cu contestația la executare sau prin
cerere separată. Instanța va putea dispune suspendarea executării numai pentru motive
temeinice. Pentru a putea dispune suspendarea executării silite, instanța trebuie să constate
plata prealabilă a cauțiunii. Modul de calcul al cauțiunii este stabilit în detaliu, raportat la
valoarea obiectului contestației. Instanța nu va putea dispune suspendarea executării sub
condiția plății ulterioare a cauțiunii.
Cererea de suspendare va fi soluționată de instanță prin încheiere, cu citarea părților. De
asemenea, ea va fi soluționată înaintea soluționării contestației la executare, deoarece, la acest
din urmă moment, cererea de suspendare nu mai are obiect.
Încheierea va putea fi atacată numai cu apel, în mod separat, în termen de 5 zile de la
pronunțare pentru partea prezentă, respectiv de la comunicare pentru cea lipsă. Calea de atac
împotriva încheierii menționate este aceeași chiar și în ipoteza prevăzută la art. 714 alin (4)
Noul Cod de procedură civilă, și anume ,,dacă prin lege nu se prevede altfel, contestația prin
care o terță persoană pretinde că are un drept de proprietate sau un alt drept real asupra
bunului urmărit poate fi introdusă în tot cursul executării silite, dar nu mai târziu de 15 zile de
la efectuarea vânzării ori de la data predării silite a bunului.,,
Alineatul (7) al art, 718 reglementează un caz special de suspendare provizorie a
executării, care se dispune de îndată ce s-a depus cererea de suspendare și durează până la
soluționarea cererii de suspendare în condițiile alineatului anterior. Procedura suspendării
provizorii a executării silite era reglementată și în art. 403 alin (4) al Codului de procedură
civilă 1865, cu singura diferență că era stabilită în sarcina președintelui Instanței.
Caracteristica măsurii suspendării provizorii a executării silite de a fi limitată în timp
până la soluționarea cererii de suspendare permite aserțiunea conform căreia cererea de
40 I. Leş, op. cit., p. 1004.
41
suspendare provizorie, în condițiile art. 718 alin (7), nu este admisibilă dacă prin contestația la
executare nu s-a solicitat și suspendarea executării silite în condițiile art. 718, alin (6).
Încheierea prin care s-a dispus suspendarea executării silite sau suspendarea provizorie
a executării silite se comunică de către instanță, din oficiu, executorului judecătoresc.
3.5 EFECTELE SOLUȚIONĂRII CONTESTAȚIEI
Soluționând contestația la executare pe fond, instanța o va putea admite sau respinge. În
cazul unor incidente procedurale precum perimarea, renunțarea la judecată, renunțarea la
dreptul pretins și în cazul soluționării contestației prin admiterea unei excepții de procedură
sau de fond, instanța va pronunța soluția care se impune raportat la specificul fiecăreia dintre
situațiile menționate.
Admițând contestația la executare, instanța va putea dispune, în funcție de obiectul
cererii:
– îndreptarea actului de executare contestat;
– anularea actului de executare contestat;
– anularea executării silite;
– încetarea executării silite;
– anularea titlului executoriu;
– lămurirea titlului executoriu;
– împărțirea bunurilor comune în cazul reglementat de art. 711 alin. (4);
– obligarea la restituirea bunului sau recunoașterea dreptului real, în cazul reglementat
de art. 714 alin. (4) al Noului Cod de procedură civilă.
Alineatul (3) al art, 719 reglementează două instituții care concură la realizarea cu
celeritate a executării silite și la asigurarea premiselor exercitării cu bună-credință a
drepturilor procesuale.
Astfel, în cazul respingerii contestației, contestatorul poate fi obligat la plata de
despăgubiri pentru pagubele cauzate prin întârzierea executării. Instituția obligării
contestatorului la plata de despăgubiri este fundamentată pe ideea culpei procesuale si este
condiționată de formularea unei cereri în acest sens de către parte prejudiciată. O cerere în
despăgubiri este admisibilă doar dacă prin formularea contestației s-a întârziat executarea.
42
De asemenea, în același caz al respingerii contestației, dacă instanța va constata ca,
constestația a fost formulată cu rea-credință, îl va obliga pe contestator la plata unei amenzi
judiciare de la 1.000 lei la 7.000 lei. Reaua-credință a contestatorului este o chestiune de fapt
ce trebuie dedusă din conduita procesuală a acestuia.
Aplicare amenzii judiciare este obligatorie în caz de rea-credință, cuantumul acesteia,
raportat la limitele stabilite prin lege, fiind lăsat la aprecierea instanței. În cazul amenzii
judiciare pentru formularea cu rea-credință a contestației nu este necesară îndeplinirea cerinței
relative la întârzierea executării silite și la formularea unei cereri în acest sens de către partea
adversă.
La momentul rămânerii definitive, hotărârea de admitere sau de respingere a contestației
se va comunica din oficiu executorului judecătoresc. Este necesară întocmirea unei evidențe
speciale la instanța care soluționează contestația, pentru raportarea la zi a cazurilor în care
termenele pentru exercitarea căii de atac au expirat pentru toate părțile.
De asemenea, în cazul declarării căii de atac, se presupune ca, după restituirea dosarului
pentru arhivare la prima instanță, să se proceze la efectuarea comunicării menționate către
executor ( de îndată, dar nu înainte de restituirea dosarului de la instanța de control judiciar41).
Față de cele arătate, consider că mai simplu ar fi fost ca legiuitorul să prevadă
obligativitatea comunicării hotărârii pronunțate în contestație și în căile de atac, inclusiv, către
executor. Conform alin. (5), executorul este obligat să se conformeze măsurilor luate sau
dispuse de instanță prin hotărârea de admitere a contestației. Din topografia alineatului în
cadrul articolului rezultă că este avută în vedere hotărârea de admitere a contestației, rămasă
definitivă.
În caz de admitere a cererii, instanța dispune prin hotărâre și cu privire la restituirea
cauțiunii către contestator. Dacă instanța omite a se pronunța cu privire la acest aspect,
contestatorul va putea solicita restituirea cauțiunii ulterior, pe cale separată.
Dacă s-a respins contestația, cauțiunea rămâne indisponibilizată, urmând a servi la
acoperirea creanțelor arătate la alin.(3) sau a celor stabilite prin titlu executoriu, după caz. În
ultima dintre situații, instanța va comunica executorului, împreună cu hotărârea, chitanța de
consemnare a acestei sume. Cauțiunea neutilizată până la finalul executării va fi restituită
plătitorului.
3.6 ÎNTOARCEREA EXECUTĂRII
41 Instanța de apel nu poate comunica executorului hotărârea primei instanțe.
43
Articolul 722 stabilește două cazuri în care debitorul are dreptul la întoarcerea executării
silite, și anume: s-a desființat titlul executoriu sau s-a desființat însăși executarea silită.
Prin desființarea titlului executoriu, se înțelege orice modalitate legală prin care acesta
este lipsit de efecte juridice, precum anularea, casarea, schimbarea etc. Desființarea executării
silite poate fi dispusă pe calea contestației la executare.
Cheltuielile de executare pentru actele efectuate, inclusiv onorariul încasat de către
executorul judecătoresc, rămân în sarcina creditorului. În măsura în care nu au fost avansate,
cheltuielile de executare vor fi suportate tot de către creditor.
Instituția întoarcerii executării nu poate fi utilizată decât dacă fost efectuată o executare
silită. Actele de executare benevolă a unei hotărâri judecătorești, care ulterior este casată în
recurs, vor putea fi supuse repetițiunii doar în condițiile art. 500 alin.(2) al Noului Cod de
procedură civilă sau în condițiile dreptului comun.
În cazul în care instanța judecătorească a desființat titlul executoriu sau însăși
executarea silită, restabilirea situației anterioare executării va fi dispusă prin aceeași hotărâre,
dacă cel interesat a formulat o cerere în acest sens. În recurs, instanța este obligată să constate
în dispozitiv desființarea actelor de executare efectuate.
În cazul în care titlul executoriu nu este o hotărâre judecătorească și a fost desființat de
către organul emitent sau de către un alt organ din afara sistemului instanțelor judecătorești,
iar modalitatea restabilirii situației anterioare nu este prevăzută de lege, persoana interesată va
obține întoarcerea executării pe calea unei noi cereri introduse la instanța de judecare.
Întoarcerea executării este mijlocul procedural graţie căruia reclamantul restituie
pârâtului tot ceea ce a primit în temeiul hotărârii judecătoreşti executate, prin restabilirea
situaţiei anterioare, ca urmare a desfiinţării titlului executoriu sau a însăşi executării silite; în
toate cazurile în care se desfiinţează titlul executoriu sau însăşi executarea silită42, cel interesat
are dreptul la întoarcerea executării, prin restabilirea situaţiei anterioare acesteia. Acest proces
are loc atunci când, după efectuarea executării silite, titlul executoriu a fost anulat fie pe calea
contestaţiei la executare, fie prin exercitarea unor căi legale de atac (ordinare sau
extraordinare).
Anularea titlului executoriu pe calea contestaţiei la executare poate interveni, spre
exemplu, în cazul în care acest titlu este un act autentic; întoarcerea executării poate fi
ocazionată şi de desfiinţarea unei hotărâri cu execuţie vremelnică de către instanţa de control
judiciar, ca urmare a apelului sau recursului introdus de partea interesată; tot astfel, se
prezintă situaţia şi în cazul în care desfiinţarea hotărârii puse în executare se produce în urma
42 I. Leș, Tratat de drept procesual civil, Ed. All Beck, București, 2001, p. 920.
44
exercitării unei căi extraordinare de atac de retractare, dat fiind că o atare exercitare nu
produce, prin ea însăşi, în nicio situaţie, suspendarea executării.
În cazul în care instanţa judecătorească a desfiinţat titlul executoriu sau actele de
executare, la cererea celui interesat, va dispune, prin aceeaşi hotărâre, şi asupra restabilirii
situaţiei anterioare executării; dacă instanţa care a desfiinţat hotărârea executată a dispus
rejudecarea în fond a procesului şi nu a luat măsura restabilirii situaţiei anterioare executării,
această măsură se va putea dispune de instanţa care rejudecă fondul; dacă restabilirea situaţiei
anterioare executării nu s-a dispus în aceste condiţii, cel îndreptăţit o va putea cere instanţei
judecătoreşti competente potrivit legii; în acest scop, cel interesat urmează să-şi valorifice
dreptul fie pe calea unei acţiuni proprii, care poate fi o acţiune de drept comun, fie pe calea
ordonanţei preşedinţiale, dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute pentru exercitarea unei
asemenea cereri.
Dacă titlul executoriu emis de un alt organ decât o instanţă judecătorească a fost
desfiinţat de acel organ sau de un alt organ din afara sistemului instanţelor judecătoreşti, iar
modalitatea restabilirii situaţiei anterioare executării nu este prevăzută de lege ori, deşi este
prevăzută, nu s-a luat această măsură, ea se va putea obţine pe calea unei cereri introduse la
instanţa judecătorească competentă potrivit legii. Prin efectul întoarcerii executării, creditorul
trebuie să restituie debitorului tot ceea ce a primit în temeiul hotărârii desfiinţate, debitorul
urmând să fie repus în toate drepturile sale anterioare executării acelei hotărâri; astfel,
bunurile asupra cărora s-a făcut executarea se vor restitui celui îndreptăţit; dacă executarea
silită s-a făcut prin vânzarea unor bunuri mobile, întoarcerea executării se va face prin
restituirea de către creditor a sumei rezultate din vânzare, actualizată în funcţie de rata
inflaţiei, cu excepţia situaţiei în care adjudecatarul bunului a plătit preţul; în acest ultim caz,
nu este admisibilă nicio cerere de desfiinţare a vânzării împotriva terţului adjudecatar, în afară
de cazul în care a existat fraudă din partea acestuia, în privinţa titlurilor notariale, dacă un
asemenea titlu este desfiinţat, în totul sau în parte, în urma unei acţiuni în anulare, instanţa va
dispune prin chiar hotărârea de anulare a titlului restituirea bunurilor datornicului, dacă ele au
fost numai ridicate, sau a contravalorii lor, dacă acestea au fost vândute.
Întoarcerea executării este modalitatea prin care se restabileşte situaţia anterioară, în
cazurile în care se desfiinţează titlul executoriu sau însăşi executarea silită; bunurile asupra
cărora s-a făcut executarea se vor restitui celui îndreptăţit. La cererea celui interesat, instanţa
va dispune prin aceeaşi hotărâre, şi asupra restabilirii situaţiei anterioare executării.
45
CONCLUZII
Având în vedere cele afirmate până acum, pot să afirm că, contestaţia la executare este
considerată o cale de atac care are trăsături distincte faţă de alte căi de atac referitoare la
instanţa la care se introduce, subiectele care pot face contestaţie, obiectul contestaţiei,
procedura de judecată şi efectele admiterii contestaţiei.
Competenţa materială în contestaţia la executare aparţine judecătoriei, cu excepţia
cazului în care prin lege s-ar stabili o competenţă materială specială a unei instanţe de grad
mai înalt.
Competenţa teritorială a instanţei de executare se determină, conform art. 651 Noul Cod
de procedură civilă, după sediul executorului, deşi competenţa teritorială a executorului se
stabileşte nu la nivel de judecătorie, ci la nivel de Curte de apel.
În ceea ce privește procedura execuţională, impărtășesc părerea conform căreia aceasta
se poate realiza numai cu respectarea condiţiilor şi formalităţilor legale, iar nu în mod arbitrar
sau cu nesocotirea drepturilor unor persoane. De aceea, legea a pus la dispoziţia părţilor şi a
terţilor interesaţi un mijloc procedural eficient pentru desfiinţarea acelor acte sau măsuri de
executare care s-au realizat cu ignorarea normelor de drept. În aceasta rezidă însăşi importanţa
incontestabilă a contestaţiei la executare.
Totodată, un alt punct de vedere care trebuie reținut este acela conform căruia
contestaţia la executare este în principal, un mijloc procedural special creat pentru procedura
de executare silită, o plângere specifică acestei proceduri, prin care se obţine anularea sau
îndepărtarea unor acte de executare sau uneori chiar şi anihilarea efectului executoriu al unui
46
titlu executoriu. Totuşi, aceasta nu trebuie confundată cu contestaţia în anulare, reglementată
de art. 317 şi următoarele din Codul de procedură civil, cale de atac extraordinară, prin care se
poate obţine, în condiţiile legii, anularea unei hotărâri irevocabile.
Apoi, în practică se întâlnesc şi contestaţii la titlu, când se contestă însuşi titlu
executoriu, dar nu în ceea ce priveşte validitatea sa în fond, ci numai înţelesul, întinderea şi
aplicarea sa. Titlul nefiind suficient de clar este necesară lămurirea sa, în vederea executării
corecte, părţile – de obicei debitorul – nefiind de acord cu modul în care s-ar putea face
executarea în temeiul acelui titlu.
Se mai poate reţine un al treilea fel de contestaţie la executare şi anume contestaţia
împotriva refuzului organului de executare de a îndeplini un act de executare în condiţiile
prevăzute de lege. Pentru a da posibilitatea exercitării acestei contestaţii, art. 53 alin. 1 din
Legea nr. 188/2000 cu modificările şi completările ulterioare, stabileşte că în cazul refuzului
executorului de a îndeplini un act sau de a îndeplini o executare silită, dacă părţile stăruie în
cererea de îndeplinire a actului, executorul judecătoresc este obligat să motiveze refuzul în
termen de cel mult 5 zile de la data refuzului.
Indiferent de felul contestaţiei, în mod constant s-a decis că, pe această cale nu se poate
modifica sau anula hotărârea pusă în aplicare. Instanţa care rezolvă contestaţia se limitează să
cerceteze dacă actele de executare se realizează cu respectarea dispoziţiilor legale privind
executarea silită, sau, când este cazul, stabileşte întinderea şi înţelesul dispozitivului ce se
execută. Singurele apărări de fond care pot fi invocate sunt cele care vizează cauze de stingere
a obligaţiei intervenite după rămânerea definitivă a hotărârii.
Dacă această soluţie este fermă în cazul hotărârilor care emană de la organele cu
activitate jurisdicţională şi deci în faţa cărora au avut loc dezbateri contradictorii, ea trebuie
nuanţată în cazul altor titluri executorii. S-a decis astfel că, în cazul titlurilor care nu provin de
la organe de jurisdicţie, debitorul are dreptul să invoce, pe calea contestaţiei, toate apărările de
fond referitoare la existenţa, întinderea şi valabilitatea creanţei.
Consider că, în fiecare ramură de drept, contestaţia la executare îmbracă unele forme
specifice specializării.
De asemenea, contestaţia la executare îşi păstrează şi în viziunea noului Cod de
procedură civilă arhitectura procesuală reglementată de vechea lege procesuală în materia
controlului legalităţii actelor de executare silită. Cu toate acestea, reglementarea a fost
armonizată cu noua viziune a legiuitorului în materia căilor de atac, fiind prevăzută drept cale
de atac generală împotriva sentinţelor prin care se soluţionează contestaţii la executare sau a
încheierilor prin care se soluţionează cererile de suspendare apelul şi nu recursul omisso
47
medio, cum era în vechea reglementare. Noul Cod de procedură civilă, venind în întâmpinarea
ideii apropierii justiţiabilului de justiţie, a prevăzut o competenţă teritorială alternativă în
favoarea judecătoriei de la locul situării imobilului, în cazul urmăririi silite a imobilelor, al
urmăririi silite a fructelor şi a veniturilor generale ale imobilelor, precum şi în cazul predării
silite a bunurilor imobile, dacă imobilul se află în circumscripţia altei curţi de apel decât cea
în care se află instanţa de executare.
Așadar, toate argumentele prezentate mai sus mă îndreptăţesc să consider că acest
fenomen, și anume, contestația la executare, reprezintă un fenomen des întâlnit în practica
judiciarã, care stârnește discuții aprinse în orice activitatea profesională, dar și în modul de
aplicare în relația cu instituția abilitată să treacă la procedura de executare pe marginea lui, și
anume, contestația la executare silită în materie fiscală.
Natura juridică a contestației la executare prezintă interes, întrucât de calificarea acestui
mijloc procesual depinde modul de soluționare a altor probleme pe care le ridică activitatea de
executare silită.
48
BIBLIOGRAFIE
A. Tratate, cursuri universitare, monografii
1. C.-D. Popa, R. Bufan, A. Fanu Moca, Drept financiar. Curs universitar, Ed. Alma
Mater Timisiensis, 2001, p. 327-328
2. C. Roşu, op. cit., p. 470
3. D. Dascălu, C. Alexandru, Explicațiile teoretice și practice ale Codului de procedură
fiscală, Ed. Rosetti, București, 2005, p.414
4. Eugen Huruba, Contestaţia la executare în materie civilă, cu referiri la Noul Cod de
procedură civilă, Ed. Universul juridic, Bucureşti, 2011, p. 95
5. Evelina Oprina, Executarea silită în procesul civil, Ed. a IV-a revăzută si adăugită, Ed.
Universul Juridic, Bucureşti, 2011
6. Gr. Porumb, Codul de procedură civilă comentat și adnotat, vol. II, Ed. Științifică,
București, 1962, p. 143.
7. Gh. Piperea, C. Antonache, M. Piperea, A. Răţoi, A. Atanasiu, op. cit., p. 710
8. I. Leș, Principii și instituții de drept procesual civil, vol. III, Ed. Lumina Lex,
București, 1999, p. 266;
9. I. Gârbuleţ, A. Stoica, Ghid practic de executare silită, ediţia a 2-a, Ed. Hamangiu,
Bucureşti, 2010, p. 3.
10. I. Stoenescu, op. cit. , vol II, pag. 212
1. M. Minea, Dreptul finanțelor publice, Ed. Accent, Cluj-Napoca, 1999, p. 237
11. S. Zilberstein, V.-M. Ciobanu, Tratat de executare silită, Ed. Lumina Lex, 2001, p. 23;
49
12. V. Cădere, Tratat de procedură civilă, ed. a II-a, Bucureşti, 1935, p. 463 şi urm.
B. Articole și studii din reviste de specialitate
1. A.M. Ungureanu, Consideraţii asupra unor modificări legislative prevăzute de Noul
Cod de procedură civilă în materia executării silite, în R.R.E.S, nr.1/2011
2. D.-P. Popa, C.-N. Popa, Contestația la executare silită în lumina Codului de procedură
fiscală, în Dreptul nr. 4/2004, p.19
3. Fl. Măgureanu, G. Măgureanu Poptean, Consideraţii privind executarea garanţiilor
reale mobiliare, Revista de Executare Silită nr. 14/2008
4. Gliga, Doctrină și reglementări juridice privind executarea creanțelor bugetare, în Fiat
Justitia nr.1/1997, p. 45-64
5. S. Zilberstein, V. M. Ciobanu, op. cit., p. 230; B. Ionescu, Studiu tematic şi de practică
judiciară referitor la instituţia procesual-procedurală a contestaţiei la executare (I), în
„Dreptul” nr. 10/2004, p. 217
6. V. Cârstoiu, Procedura de judecată a contestației la executare, în R.D.C., nr. 12/2004,
p. 96.
50
top related