cuprins - cci.ubbcluj.ro · prezentat sistemul educațional din românia și oferta academică a...
Post on 03-Sep-2019
6 Views
Preview:
TRANSCRIPT
Cuprins
Prezentare
Septembrie - Octombrie 2018
Activități de Internaționalizare
Centrul de Cooperări Internaționale este
un promotor al inovării academice,
științifice și culturale continue a
Universității Babeș-Bolyai, iar scopul
echipei CCI este de a consolida rolul
competitiv al instituției clujene în
învățământul superior internațional.
În zilele 19-22 octombrie, Universitatea Babeș-Bolyai
va participa la China International Education Expo
2018 (Beijing), fiind reprezentată de Dr. Smaranda
Moldovan (CCI și Institutul Confucius) și Cristian
Tcaciuc (Biroul Statistică).
În 26 septembrie, cu ocazia Zilei Europene a Limbilor,
colega noastră Dr. Valentina Gîdea a participat la
activitățile francofone organizate de Școala Gimnazială
„Horea, Cloșca și Crișan”, din Turda.
În 24 septembrie, o delegație din partea Universității
Keimyung, din Coreea de Sud, a fost primită de
directorul Centrului de Cooperări Internaționale, Prof.
Dr. Sergiu Mișcoiu, de decanul Facultății de Litere, Prof.
Dr. Corin Braga, de Lect. Dr. Codruța Sîntionean și de
lector Dong Hun Kwak de la Departamentul de Limbi și
Literaturi Asiatice (Secția Coreeană) în vederea
semnării unui acord de cooperare.
Activități de Internaționalizare 1-5
Evenimente Facultăți 6-10
UBB 10-12
Centre Culturale 12-15
Burse/ Internship-uri 16
Contact 16
2
Activități de Internaționalizare
În 21 septembrie, Prof. Dr. Sergiu Mișcoiu, a primit
vizita Dlui. Dr. Saeed Rahnama, de la Universitatea din
Birjand, Iran, în vederea stabilirii unor prime contacte
academice.
În perioada 17-20 septembrie, Prof. Dr. Sergiu Mișcoiu,
a participat la o reuniune cu reprezentanți ai
Universităților Lille și Wrocław pentru pregătirea unor
proiecte în comun de lungă durată.
În perioada 14-17 septembrie, colegele noastre
Ramona Fäder și Oana Cozmuța au luat parte la târgul
Study in Europe Fair, din Seul, Coreea de Sud, unde au
prezentat sistemul educațional din România și
oferta academică a universității noastre.
În perioada 11-14 septembrie 2018, Dr. Ramona
Onciu, șef Birou Erasmus+, a reprezentat
Universitatea Babeș-Bolyai la cea de-a XXX-a
Conferință și Expoziție Anuală EAIE de la Geneva,
Elveția în cadrul standului dedicat României. La
eveniment au participat peste 5700 reprezentanți ai
instituțiilor de educație superioară din 95 de țări. În
cadrul reuniunii, s-au discutat viitoare acorduri de
cooperare, precum și întărirea și extinderea relațiilor
deja existente.
În 30 august, UBB a primit vizita delegației conduse de
Prof. Francis Petersen, Rectorul Universității Free
State din Africa de Sud. Domeniile de interes
identificate pentru dezvoltarea cooperării au fost
știința mediului, studii africane, teologie, fizică,
geologie și chimie.
3
Activități de Internaționalizare
În perioada 16 – 20 iulie, Biroul Erasmus+ a organizat
ediția din iulie a evenimentului International Staff
Week – în urma interesului manifestat de
universitățile partenere și a succesului reportat de
ediția din mai.
Între 22 și 29 iulie, s-a desfășurat, la Regensburg,
programul Tandem Regensburg-Cluj, pe teme de
cultură și civilizație româno-germane, et. a II-a.
În zilele 22-28 iulie, Dr. Mihaela Bogdan și Dr. Anca
Kiss (CCI) au vizitat Universitatea de Științe și
Tehnologie din Zhejiang (ZUST, China), partener al
Universității Babeș-Bolyai în activitățile Institutului
Confucius de la Cluj. Vizita a fost prilej de dezvoltare a
dialogului între cele două instituții, la nivel de relații
internaționale, întrevăzându-se posibilitatea de
cooperare în alte domenii decât cele deja consacrate.
În 26 iulie, în cadrul Taberei UBB de la Baru Mare, Dr.
Adina Fodor, expert HEInnovate (șef al Biroului de
Acorduri Inter-univeristare, CCI) și Andrei Tecsi,
Prefectul studenților UBB au organizat primul
#HEIHack, hackathon destinat dezvoltării
antreprenoriale a universității prin implicarea
studenților și utilizarea platformei #HEInnovate. La
eveniment au luat parte 35 studenți UBB, care, la
finalul exercițiului, și-au prezentat ideile pentru
avansarea și implementarea agendei antreprenoriale a
UBB, accentul fiind pus pe dezvoltarea aptitudinilor
dobândite de studenți şi creşterea șanselor de
angajare, precum și consolidarea celei de-a treia
misiuni a universităților.
În perioada 2-20 iulie, s-a organizat cea de-a XLVII-a
ediție a Cursurilor de Vară de Limbă și Civilizație
Românească. Anul acesta, au participat 22 de cursanți
din S.U.A., Austria, Olanda, Belgia, Germania, Italia,
Spania, Republica Cehă, Rusia, Tunisia, Elveția, Ungaria
și China.
4
Activități de Internaționalizare
În anul universitar 2017-2018, 61 studenți ai UBB au participat în mobilități de studiu sau cercetare la diferite
universități din Ungaria sau cu predare în limba maghiară din Bazinul Carpatin, în cadrul Programului Makovecz.
Proiectul are ca scop intensificarea schimbului de studenți între instituțiile de învățământ superior cu limbă de predare
maghiară. În același scop, un total de 12 studenți din Ungaria și Serbia au studiat sau au efectuat stagii de cercetare la
UBB (Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor,
Facultatea de Geografie, Facultatea de Istorie și Filosofie, Facultatea de Chimie și Inginerie Chimică). Tot în cadrul
proiectului Makovecz, 12 profesori de la diferite universități din Ungaria au predat una sau mai multe cursuri la
facultățile din cadrul UBB.
Începând cu septembrie 2018, alți 25 de studenți ai UBB efectuează stagii de cercetare sau mobilități de studiu
în cadrul programului, fiind implicate 7 universități din Ungaria.
6
Evenimente Facultăți
Facultatea de Matematică și Informatică:
23 august - cea de-a XLV-a aniversare a finalizării
studiilor de licență a unui important număr de
studenți vietnamezi. La eveniment a participat și E.S.
Tran Thanh Cong, Ambasadorul Republicii
Vietnam în România și foști studenți vietnamezi,
absolvenți ai Facultății de Matematică și Informatică,
lideri ai Asociației de Prietenie Vietnam-România.
Facultatea de Chimie și Inginerie Chimică:
20 octombrie - Ziua Porților Deschise.
Facultatea de Biologie și Geologie:
16-23 septembrie - conferința internațională
International Field Workshop WRB Soil Classification
in Romania.
Facultatea de Ingineria și Știința Mediului:
24-31 august - școala internațională de vară cu tema
Managementul dezastrelor, organizată împreună cu
Institutul de Cercetări pentru Sustenabilitate și
Managementul Dezastrelor bazate pe Calcul de Înaltă
Performanță...
… La eveniment au participat 20 de studenți din 7 țări
(Germania, Elveția, Finlanda, Pakistan, Sudan, Ungaria
și România), aceștia fiind pregătiți de traineri cu
experiență vastă în misiuni de intervenție în caz de
dezastru. Obiectivul acestei școli de vară a fost de a
oferi participanților înscriși pregătire teoretică și
practică în domeniul managementului dezastrelor și de
a consolida legătura instituțională între universități,
institute de cercetare și instituțiile specializate în
răspunsul la astfel de situații.
29-31 august - împreună cu Institutul de Cercetări
pentru Sustenabilitate și Managementul Dezastrelor
bazate pe Calcul de Înaltă Performanță (ISUMADECIP) a
fost primită vizita unei delegații de la Universitatea
Free State, din Bloemfontein, Africa de Sud.
Delegația a fost formată din domnul Rector Prof.
Dr. Francis Petersen, Domnul Prof. Dr. Danie
Vermeulen - Decan al Facultății de Științe Naturale și
Agricole, domnul Prof. dr. Andries Jordaan - directorul
Centrului Disaster Management Training and
Education Centre for Africa (DIMTEC). Continuare la pag. 7
2
Continuare de la pag. 6.
Facultatea de Ingineria și Știința Mediului:
Obiectivul principal a fost identificarea și discutarea
unor oportunități de colaborare între universități și
facultăți. Cu această ocazie, oaspeții au participat la
deschiderea exercițiului de protecție civilă organizat
în cadrul școlii internaționale de vară Managementul
Dezastrelor de către ISUMADECIP. În cadrul discuțiilor
purtate, au fost stabilite viitoare colaborări în
domeniul ingineriei mediului și prevenirii dezastrelor,
al organizării programelor de studii din aceste
domenii pentru a putea realiza schimburi de studenți
și cadre didactice.
Revista Microbiome a publicat un articol despre
schimbările climatice, efectul emisiilor de gaze asupra
lor și modalitățile de reducere a acestora, semnat de
M. Farhan Ul Haque, A.T. Crombie, S.A. Ensminger,
Călin Baciu și J.C. Murrell. Autorii își concentrează
atenția asupra metanului, gaz care, deși mult mai
puțin concentrat în atmosferă decât dioxidul de
carbon, are o mare capacitate de a produce efectul de
seră și, în consecință, o contribuție semnificativă la
schimbările climatice. Articolul prezintă un aspect
important al ciclului biogeochimic al metanului și
anume modificările care apar la limita dintre
atmosferă și scoarța terestră sub influența
microorganismelor. Cercetătorii au analizat prezența
unui grup particular de microorganisme
consumatoare de metan (metanotrofe) în preajma
emisiilor naturale, care dețin capacitatea de a oxida
cantități însemnate de metan, reducând astfel
volumul eliberat în atmosferă.
Evenimente Facultăți
Facultatea de Drept:
26-27 octombrie - Conferința Națională a
Doctoranzilor în Drept Penal și Procedură Penală.
29 septembrie - Conferința Națională de Drept Civil
Familia și Parteneriatul Civil. În cadrul conferinței, vor
fi lansate volumele Fișe de drept civil. Dreptul familiei
și Familia și parteneriatul civil.
Facultatea de Litere:
Departamentul de Limbă și Literatură Germană
10-12 octombrie - participare la conferinţa
internaţională organizată de Ludwig-Maximilians-
Universität München Mehrsprachigkeit in der
Donaumonarchie (1848–1918) Wissen – Herrschaft –
Soziale Praxis (Lect. Dr. Wittstock Ursula).
13-14 septembrie - participare la Colocviul
doctoranzilor trinaţional de la Budapesta: UBB,
Andrassy Universität şi Universität Passau
(Participantă: lect DAAD Schwantuschke Franziska).
Departamentul de Limbi și Literaturi Slave
27-30 august – un grup de 10 studenți ai
Departamentului de Limbi și Literaturi Slave au
participat la școala de vară de limbă, cultură și
civilizație rusă, organizată de People’s Friendship
University of Russia, Moscova.
Departamentul de Limbă și Literatură Germană
11 septembrie - vizita de lucru a rectorului
Universităţii Tübingen, prof. dr. Bernd Engler, la
Germanistica din Cluj, discuţie informală cu membrii
departamentului.
7
2
Facultatea de Litere:
11 septembrie - participare la prelegerea ţinută de Dr.
Olivia Spiridon de la Univ. Tübingen, Negotiation and
Translation. Strategies against Uniformity in the
Literary Communication of the German Minority in
Romania after 1945, din cadrul Academiei de vară
organizată de UBB, ȋn colaborare cu ELTE Budapesta şi
Universitatea din Tübingen - Diversity beyond Nation/
State. The Danube Region after World War II.
24 iulie - donaţie de carte la Germanistica din Cluj din
partea Univ. Humboldt din Berlin. Transportul la Cluj
de aprox 200 cărţi din domeniul limbii şi literaturii
germane s-a efectuat cu un microbuz UBB.
4 iulie - participare online la workshopul pe teme de
interculturalitate Tandemseminar Gießen-Cluj
(Participanţi: Prof. Dr. Habil. Andras Balogh, Conf. Dr.
Daniela Vladu).
Departamentul de Limbi și Literaturi Scandinave
18-20 octombrie - Lect. Dr. Roxana Dreve va participa
la conferința lectorilor de suedeză din Europa
Centrală și de Sud-Est, ținută la București.
9-13 septembrie - Prof. Dr. Sanda Tomescu Baciu a
efectuat un stagiu de documentare pentru proiect
NORLA, Oslo, și a participat la Festivalul Internațional
de Teatru Henrik Ibsen, Oslo.
5-8 septembrie - Prof. Dr. Sanda Tomescu Baciu a
participat la cea de-a XIV-a Conferință Internațională
Henrik Ibsen, la Skien, în Norvegia, cu lucrarea A Peer
Gynt Performance. The Power of Adaptation and
Mediation, fiind şi chair al sesiunii Eastern European
Historical Perspectives on Ibsen. Organizator: Centrul
de studii ibseniene, Universitatea din Oslo, şi
Ibsenhuset, Skien, Norvegia.
Evenimente Facultăți
Departamentul de Limbi și Literaturi Scandinave
31 iulie - 10 august - Lect. Dr. Roxana Dreve a
participat la cursul pentru profesori de suedeză la
Tjörn, Suedia.
23-27 iulie - Lect. Dr. Raluca Răduț a participat la
școala de vară Junior Summer University 2018, Cluj,
prin susținerea unui curs practic de norvegiană.
Departamentul de Literatură Comparată
12-14 octombrie - Conf. Dr. Habil. Mihaela Ursa
participă la wokrshop-ul internațional dedicat
literaturii române în context planetar al Centrului de
la Păltiniș, organizat de Facultatea de Litere ULB,
Sibiu.
9 octombrie - aniversarea Prof. Dr. Vasile Voia, prin
lansarea volumului colectiv coordonat de Mihaela
Ursa, Intersecții comparatiste contemporane. Studii
dedicate profesorului Vasile Voia.
6-8 septembrie - prezentarea Made in
Transmediation: Postliterary Afterlives of Don Quijote
susținută de Conf. Dr. Habil. Mihaela Ursa, în cadrul
conferinței Symbiotic Cinema: Confluences between
Film and Other Media a SERCIA, Linnaeus University
Centre for Intermedial and Multimodal Studies, Vaxjo,
Suedia.
5 septembrie - curs-prelegere internațională susținut
de Conf. Dr. Mihaela Ursa, intitulată Non-Human
Displacements in Herta Muller’s Prose, în cadrul
proiectului Anthropocene Studies al Linnaeus
University Centre for Intermedial and Multimodal
Studies, Vaxjo, Suedia.
8
2
Facultatea de Istorie și Filosofie:
21-22 septembrie - conferința doctoranzilor în istorie,
ed. a XIII-a.
29 august - 1 septembrie - Congresul Național al
Istoricilor Români.
- Ziua porților deschise la
Sarmisegetusa Regia.
12-16 iulie - seminarul de filosofie din Valea
Lăpușului, ed. a XXIII-a.
Facultatea de Sociologie și Asistență Socială
3-8 septembrie – organizarea concertului copiilor
participanți la școala de vară de educație muzicală
integrativă, în parteneriat cu Asociația Music Camp
International. Cei 65 de elevi din ciclul gimnazial
participanți la școala de vară au învățat, timp de o
săptămână, să interpreteze la instrumente muzicale
consacrate (vioară, violoncel, orf, clopoței clasici de
rezonanță) și să cânte piese corale clasice.
Dr. László Péter, de la Catedra de Sociologie, a
publicat cartea intitulată Forbidden Football in
Ceausescu’s Romania, caer oferă o analiză a unui
fenomen social larg răspândit în România anilor ‘80 și
se constituie într-o istorie socială a vieții cotidiene de
atunci, autorul tratând vizionările cvasi-clandestine
ale meciurilor de fotbal (pe care le denumește
football gatherings).
Facultatea de Psihologie și Științele Educației:
12-14 octombrie - conferința internațională
Education, Religion, Family in the Contemporary
Society.
6-7 iulie - a VI-a ediție a conferinței internaționale
Education, Reflection, Development.
Evenimente Facultăți
Facultatea de Științe Economice și Gestiunea
Afacerilor:
26-27 octombrie - conferința internațională
Marketing - From Information to Decision, ed. a XI-a.
Începând cu anul universitar 2018-2019, Facultatea
deține o nouă acreditare internațională din partea
Association of Chartered Certified Accountans (ACCA).
Prin această acreditare, studenților care urmează
programul de studii Contabilitate și informatică de
gestiune (nivel licență), în cadrul FSEGA, le va fi
facilitată obținerea certificării profesionale ACCA, o
parte dintre disciplinele urmate conform planului de
învățământ al facultății fiind echivalate cu module de
pregătire necesare acestei certificări. Certificarea
profesională ACCA conferă deținătorilor un avantaj
competitiv important pe piața muncii, aceștia fiind
recunoscuți la nivel global ca având gândirea
strategică, abilitățile tehnice și valorile profesionale
necesare pentru a contribui semnificativ la
dezvoltarea oricărei organizații pentru care ar lucra
sau din care ar face parte.
Studenții FSEGA au fost invitați în premieră la una
dintre cele mai importante competiții de studii de caz
din lume, Global Business Case Competition,
organizată de University of Washington, Foster School
of Business. În perioada 9-13 aprilie 2019, o echipă
studențească reprezentând UBB va avea posibilitatea
de a participa la acest concurs, invitația fiind
rezultatul performanțelor remarcabile obținute de
diferite echipe studențești ale instituției noastre la
competiții globale, cum ar fi Harvard International
Consulting Competition (SUA), John Molson
Undergraduate Case Competition (Canada), CFA
Research Challenge (Milano, Dublin), NHH Case
Competition (Norvegia), KPMG International Case
Competition (Dubai) etc. 9
2
Facultatea de Studii Europene:
14 septembrie - prezența comisarilor europeni Phil
Hogan, responsabil pentru agricultură și dezvoltare
rurală, și Corina Crețu, responsabil pentru politică
regională, în cadrul dialogului cu tema Un buget
modern pentru o Uniune Europeană mai puternică.
Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale
Comunicării:
30 septembrie - Ziua Internațională a Comunicării
Nonviolente, organizată pentru a doua oară la Cluj, de
un grup de voluntari.
2-9 iulie - școala de vară de Metode Aplicate de
Cercetare Socială.
Departamentul de Administrație și Management
Public a intrat în clasamentul mondial Academic
Ranking of World Universities (Shanghai) 2018, între
locurile 150-200.
Facultatea de Educație Fizică și Sport:
23 septembrie - Sports Festival Baschet - UBT
Cluj-Napoca - Panathinaikos BC OBAP, unde studenții
facultății au aprticipat în calitate de voluntari.
4-8 septembrie - renumitul club spaniol FC Barcelona
a organizat Barca Academy Cluj-Napoca, în Parcul
Sportiv Iuliu Hațieganu, în colaborare cu Universitatea
Babeș-Bolyai, o tabără de pregătire sportivă, adresată
micilor fotbaliști, cu vârsta cuprinsă între 8-14 ani.
Copiii participanți au venit din toată România, având
ocazia să se pregătească cu antrenori din cadrul
clubului, după metodele și valorile celebrului club
catalan. Acest CAMP a fost o reușită, foarte apreciat
atât de copii, părinți, oameni de afaceri, dar mai ales
de către profesorii/antrenorii care au avut prilejul să
lucreze ca si voluntari, alături de acești tehnicieni.
Evenimente Facultăți
Facultatea de Educație Fizică și Sport:
Concursul național Olimpiada Sportivă a Liceelor
Maghiare, cls. VIII-XII, ed. 2018.
10
Galeria „Paul Sima” inaugurează noul an academic cu
vernisajul expoziției artistului Liviu Brad, drd.
Universitatății de Artă și Design, Cluj. Titlul expoziției
este Transylvania Vetera, reprezentând biserici de
lemn și setăți fortificate ale regiunii, fiind deschisă
publicului larg în perioada 1-31 octombrie 2018.
Festivalul Internațional de Carte Transilvania (FICT) va
sărbători în 6 octombrie Centenarul Marii Uniri printr-
un eveniment inedit: Marea Lectură, la care sunt
așteptați 10.000 de cititori pentru o tentativă oficială
de intrare în GUINNESS WORLD RECORDS™. Un
adjudecător al GUINNESS WORLD RECORDS va fi
alături de participanți pentru a verifica momentul în
care Clujul ar putea obține noul titlu GUINNESS
WORLD RECORDS la secțiunea „Most people in a
reading relay”.
În perioada 20-30 septembrie, Grădina Botanică
„Alexandru Borza” organizează expoziția de fluturi
exotici și autohtoni Petale zburătoare, la sera acvariu
din apropierea grădini japoneze.
În 24 septembrie, a fost lansat cel de-al șaselea volum
din colecția Personalități ale Universității Babeș-
Bolyai, fiind dedicat profesorului Nicolae Bocșan. Noul
volum este intitulat Nicolae Bocșan. Istoria sub
semnul Generozității și Umanității, omagiu adus
profesorului.
UBB
2
Între 20 și 23 septembrie, peste 250 de elevi de liceu
din diverse județe din Transilvania au putut
experimenta viața de student la UBB, ei fiind cazați în
căminele universității și participând la cursuri și
seminarii interactive ținute de cadre didactice.
În perioada 19-21 septembrie, Universitatea Babeș-
Bolyai a găzduit conferința națională a doctoranzilor
din Consorțiul Universitaria. La conferință au
participat peste 80 de doctoranzi în științe socio-
umane, marcând, astfel, prima ediție de acest gen în
cadrul consorțiului, urmând ca și alte universități
membre să organizeze alte conferințe, pe domenii
diferite.
În 20 septembrie, UBB a organizat evenimentul
intitulat Un secol de eroism: 1918-2018, eveniment
organizat în contextul Centenarului Marii Uniri și la
care au participat veterani din Cluj-Napoca. Cu
această ocazie, veteranii au fost omagiați pentru
sacrificiul de sine dovedit pe fronturile celui de-al
Doilea Război Mondial.
În 15 septembrie, Grădina Botanică „Alexandru
Borza” și Centrul pentru Cercetarea și Conservarea
Liliecilor, în parteneriat cu Primăria Municipiului Cluj-
Napoca, prin Centrul de Informare Turistică al
Municipiului Cluj-Napoca și Visit Cluj, Institutul de
Speologie „Emil Racoviță”, Asociația Natura
Transilvaniei, Universitatea de Științe Agricole și
Medicină Veterinară, Blogul „Vlady, un vampir
simpatic”, Clubul de Speologie „Avenul” Brașov,
Clubul Speologilor Amatori Cluj și BW Photo Booth, au
organizat Noaptea Internațională a Liliecilor.
A fost lansat proiectul Consiliere – Practică – Motivare
– avantaje pentru angajare!, în vederea facilitării
tranziției de la educație la viața activă pentru 250
studenți de la Facultățile de Geografie, Educație Fizică
și Sport și Știința și Ingineria Mediului. Perioada de
implementare este de 24 luni.
Universitatea Babeș-Bolyai împreună cu Universitatea
din Tübingen, Germania și Universitatea Eötvös
Lorand Budapesta, Ungaria, a organizat, în perioada
10-15 septembrie 2018, Academia internațională de
vară pentru doctoranzi Diversity beyond Nation/
State. The Danube Region after World War II.
Academia de vară este rezultatul a numeroși ani de
cooperare între cele trei universități, îndeosebi în
domeniile istoriei și studiilor culturale. Primele ediții
ale academiei de vară au avut loc în anul 2016 la
Tübingen (Diversity and Empire: The Habsburg
Monarchy in the “long” 19th Century) și în anul 2017 la
Budapesta (Nation/ State/ Diversity in the Danube
Region, 1918–1948).
UBB a primit oficial statutul de universitate de 4 stele
în cadrul evaluării QS Star derulate de la începutul
anului 2018, fapt care corespunde statutului de
universitate internațională de excelență. UBB se
prezintă astfel ca o universitate cu profil internațional,
demonstrând excelență în predare și cercetare, cu un
mediu academic stimulativ care asigură oportunități
excelente de studiu și de integrare a absolvenților pe
piața muncii, contribuind prin inovare avansată la o
societate bazată pe cunoaștere, care asigură o calitate
crescută a vieții oamenilor.
11
UBB
2
În contextul sărbătorii centenarului, la data de 28 iulie
2018, în satul Borzești, comuna Iara, a fost
comemorată amintirea marelui academician și
participant la Unirea de la Alba Iulia 1918, Alexandru
Borza, fondatorul Grădinii botanice din Cluj-Napoca.
Universitatea Babeș-Bolyai își menține poziția printre
cele mai bune universități ale lumii, conform
clasamentelor internaționale de referință în mediul
academic european și internațional, ocupând cea mai
înaltă poziție românească din Academic Ranking of
World Universities/ARWU 2018. În clasamentul
general dat publicității în 15 august 2018, UBB se
situează în intervalul 601-700, fiind urmată de
Universitatea din București (UB), poziționată în
intervalul 801-900 (http://
www.shanghairanking.com/ARWU2018.html). În
același timp, UBB a înregistrat, prin Facultatea de
Fizică, o nouă intrare în topul primelor 500 de
universități ale lumii, conform datelor publicate
recent de același clasament (http://
www.shanghairanking.com/Shanghairanking-Subject-
Rankings). În domeniul Fizică, UBB este poziționată în
intervalul 401-500, ocupând a doua poziție la nivel
național.
Universitatea Babeș-Bolyai va avea un Ghid pentru
combaterea discriminării, menit să stabilească un set
de criterii uniforme de evaluare care au ca scop
promovarea unui mediu educațional și profesional
fără discriminare și hărțuire, să reafirme
angajamentul UBB față de principiile egalității de
șanse, să promoveze un mediu universitar sigur și
nediscriminatoriu...
... Ghidul elaborat de reprezentanții UBB se va aplica
tuturor aspectelor educaționale sau de altă natură
organizate în cadrul instituției și definește atât
discriminarea, cât și actul de hărțuire în contextul
universității, oferă exemple de conduită fizică, verbală
sau non-verbală care pot genera situații
discriminatorii sau de hărțuire și conturează o serie de
politici interne pentru combaterea acestor
comportamente/ situații.
12
UBB
Centre Culturale
Centrul de Limbă Portugheză, Camões I.P.:
22-26 octombrie - vizita scriitorului portughez José
Manuel Saraiva, autor de romane istorice, care va ține
o prelgere pentru studenți.
2-7 octombrie - în cadrul Festivalului de Literatură
Transilvania, va veni scriitorul portughez Gonçalo M.
Tavares. În cadrul FICT, scriitorul va avea lansare de
carte, se va întâlni și va avea discuții cu publicul și cu
traducătoarea Corina Nuțu.
Institutul Confucius:
15 octombrie – demararea cursurilor de limba
chineză, caligrafie și taichi.
29 septembrie – Ziua Confucius la Iulius Mall.
14-31 iulie – școala de vară din China.
13
Centre Culturale
Centrul Cultural Rus:
28 iulie – 1 august – concursul școlar național
Festivalul Poeziei Ruse, ed. a XI-a, organizat de
Comunitatea Rușilor Lipoveni din România, în
parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Cluj,
Fundația Russkiy Mir și Universitatea Babeș-Bolyai.
28 iulie – vizita Dlui. Mario de Martino, șeful biroului
Erasmus+ din cadrul People’s Friendship University of
Russia, Moscova.
25 iulie – proiecția filmului Dramă la vânătoare, după
povestirea lui A.P. Cehov.
24 iulie – proiecția filmului Douăsprezece scaune,
după romanul lui Ilf și Petrov.
1-7 iulie – împreună cu Centrul de Limbă și Cultură
Rusă din cadrul ASE București, au fost reprezentate la
forumul științific Limbă. Cultură. Traducere, organizat
de Universitatea de Stat Lomonosov din Moscova, în
parteneriat cu Universitatea Democrit, de la Komotini,
Grecia.
Centrul Cultural Rus:
1-2 iulie – vizita reprezentanților Comunității Rușilor
Lipoveni – Svetlana Moldovan, redactor-șef al revistei
bilingve Zorile și Valentin Stalenoi, director executiv al
Comunității Rușilor Lipoveni din România.
Centrul de Limbă și Cultură Poloneză:
4-8 septembrie - Ioana Diaconu Mureșan din partea
Centrului de Limbă și Cultură Poloneza și Dr. Ana
Maria Stan din partea Muzeului Universității Babeș-
Bolyai au onorat invitația Consiliului Voievodatului
Wielkopolska de a veni în regiunea Wielkopolska
pentru a defini principalele direcții ale unei colaborări
viitoare cu UBB...
14
... Cea de-a doua parte a vizitei a avut loc în
localitatea Trzcianka și a inclus întâlniri cu oficialitățile
orașului, conducerea Bibliotecii și Centrului Cultural
„Kazimiera Iłłakowiczówna” (directorul acesteia,
membru în Consiliul Regiunii, a fost de altfel
promotorul vizitei părții române în Polonia) și cu
scriitorii Karolina Kubilus, Mieczysław Ślesicki și
Elżbieta Panert-Mumot. Pe 7 septembrie,
reprezentantele UBB au participat la „ziua de lectură
națională” în care în toată Polonia oficialități,
profesori, scriitori și elevi au citit fragmente din
romanul “Przedwiośnie” de Stefan Żeromski. Apoi, în
fața elevilor a două clase de liceu, Ioana Diaconu-
Mureșan a prezentat activitatea Centrului de Limbă și
Cultură Poloneză din Cluj și a răspuns la întrebările
acestora privind relațiile polono-române și cultivarea
limbii și culturii poloneze în România.
Vizita de studiu a delegației UBB la Poznań, la
invitația conducerii Consiliului Județean Wielkopolska
și-a atins obiectivul principal: punerea în contact al
reprezentantelor UBB cu instituțiile și persoanele din
Wielkopolska ce ar putea deveni partenerii
Universității și Centrului Polonez de la Cluj în proiecte
și inițiative comune privind promovarea schimburilor
și parteneriatelor cultural-științifice între Cluj și
Poznań prin organizarea de expoziții, promovarea
literaturii poloneze la Cluj și a celei românești la
Poznań (seri culturale, traduceri etc.), precum și
colaborarea la nivel academic în cadrul programului
Erasmus+ și a parteneriatelor între studenții CLCP și
cei care studiază limba română la Poznań, prin
organizarea unor schimburi academice, co-redactarea
unei reviste electronice polono-române care să
cuprindă articole despre cultura română și cea
poloneză.
Centre Culturale
Centrul de Limbă și Cultură Poloneză:
... Vizita a fost dinamică, punctată de numeroase
întâlniri: la Biblioteca Universității Adam Mickiewicz
(ce găzduiește, între altele, o impresionantă colecție
de obiecte masonice), la Departamentul de limbă și
cultură poloneză pentru străini și Departamentul de
Studii Românești al UAM. În urma discuțiilor a fost
exprimată dorința unei colaborări mai intense la nivel
academic, prin vizite ale cadrelor universității Adam
Mickiewicz la Cluj cu participarea la activități ale
Centrului de Limbă și Cultură Poloneză și între
studenții Universității poloneze care învață limba
română și studenții Centrului.
Reprezentantele UBB s-au întâlnit și cu
Președintele Comisiei Strategiei de Dezvoltare
Regională și Colaborare Internațională a Consiliului
Voievodatului Wielkopolska, precum și cu
reprezentanții Consiliului responsabili cu instituțiile de
cultură și muzeele din regiune.
A avut loc de asemenea o vizită de lucru la
sediul Organizației pentru Turism din Wielkopolska în
cadrul căreia, după prezentarea principalelor atracții
ale regiunii, s-au discutat posibilitățile de realizare a
unei expoziții despre Wielkopolska la UBB...
15
Centre Culturale
Casa do Brasil:
17 septembrie - 12 octombrie - înscrieri la cursul de
limba portugheză braziliană. Cursurile se organizează
pe parcursul anului academic 2018 - 2019, 1 curs de 2
ore pe săptămână la sediul Centrului (Str. Mihail
Kogălniceanu, nr. 4) și sunt deschise atât comunității
academice din UBB, cât și tuturor clujenilor interesați
de limba portugheză braziliană și cultura Braziliei.
Pentru detalii privind înscrierea și costurile cursurilor,
vă rugăm să accesați site-ul http://
casadobrasil.centre.ubbcluj.ro.
16 iulie - vernisajul expoziției de fotografie Misiune în
Angola a talentatei fotografe Claudia Istrate, care a
împărtășit pasiunea ei pentru una dintre fascinantele
și diversele țări vorbitoare de portugheză, atât prin
intermediul imaginilor, cât și prin poveștile ce au stat
la baza acestora. Vernisajul expoziției a avut loc la
Atelierul de Icoane.
Institutul Francez - Cluj:
28-30 septembrie - Clujotronic, festival de artă digitală
și muzică electronică.
9-13 iulie - ateliere digitale pentru copii FrancoTech.
Institutul de Turcologie:
25 septembrie - la București, Insitutul de Turcologie al
UBB (IT-UBB) și Institutul de Studii Avansate pentru
Cultura și Civilizația Levantului (ISACCL) au organizat
conferința Cercetări privind relațiile dintre România și
Turcia în perioada 1878 – 2018, cu participarea mai
multor specialiști de la universități și institute din țară.
În prezența E. Sale Domnul Osman Koray ERTAȘ,
Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al
Republicii Turcia în România și a doamnei Yasemin
MELEZ BİÇER, coordonator TIKA, București, Prof. dr.
Emil Constantinescu, Președintele României (1996-
2000) și Rectorul UBB, Acad. Prof. Dr. Ioan Aurel Pop
au semnat protocolul-cadru de colaborare între
ISACCL și IT-UBB.
Contact
Centrul de Cooperări Internaționale
Str. Avram Iancu, nr. 68
Cluj-Napoca, 400083 Cluj
Tel.: +40.264.429.762/ Fax: +40.264.429.755
E-mail: cci@ubbcluj.ro
Web: www.cci.ubbcluj.ro
Contact
Centrul de Cooperări Internaționale
Str. Avram Iancu, nr. 68
Cluj-Napoca, 400083 Cluj
Tel.: +40.264.429.762/ Fax: +40.264.429.755
E-mail: cci@ubbcluj.ro
Web: www.cci.ubbcluj.ro
Burse/ Internship-uri
Apel deschis pentru bursele postdoctorale Eugen Ionescu 2018-2019 (termen: 14 septembrie - 4 noiembrie 2018).
Bundestagul german împreună cu Freie Universität Berlin, Humboldt-Universität Berlin, Technische Universität
Berlin vă invită să candidați pentru o Bursă Parlamentară Internațională (IPS) de cinci luni la Berlin. Condiții:
cetățenia română, studii universitare încheiate, cunoștințe foarte bune ale limbii germane, cunoștințe ale politicii,
societății și istoriei germane, vârsta sub 30 ani la începerea stagiului de bursă Bursa: 500 EURO lunar, cazare
gratuită, cheltuieli de asigurare și de călătorie. Depunerea candidaturii: până la data de 30 iunie. Informații
suplimentare: www.bundestag.de/ips.
Stagiu în Departamentul Politic al Reprezentanței Comisiei Europene în România pentru studenți.
Burse de studiu în baza acorduriolr bilaterale de colaborare ale României, a.a. 2018-2019
(http://cci.ubbcluj.ro/international_news/files/burse%2018-19.pdf).
Programe de studiu lansate de Institutul de Diplomație Culturală.
Burse de studii provenite din acordurile bilaterale ale României, 2017-2018 (http://roburse.ro/burse-de-studii/).
Internship la Biroul de Relații Internaționale, Hochschule Darmstadt, Germania, septembrie-ianuarie, martie-iulie.
Mobilități pentru cercetători din Estul și Centrul Europei de a prezenta o contribuție științifică.
International Youth Leaders Assembly, USA.
Informații burse pentru studenți/ masteranzi/ doctoranzi
http://cci.ubbcluj.ro/international_news/international_opportunities.php
https://www.facebook.com/cci.ubbcluj/
Informații stagii de mobilitate pentru personalul administrativ
https://www.facebook.com/cci.ubbcluj/
http://staffmobility.eu/staff-week-search
top related