distanier ol 50 1000000 buc
Post on 09-Aug-2015
21 Views
Preview:
TRANSCRIPT
Capitolul 2
Alegerea materialului optim folosind
metoda valorilor optime
După stabilirea rolului funcţional se alege materialul optim ce va fi folosit la obţinerea piesei. Rolul funcţional ne arată şi proprietăţile pe care trebuie să le îndeplinească piesa . O alegere optimă a unui material pentru o anumită destinaţie , este o problemă foarte complexă ce trebuie rezolvată de proiectant.
Concluzia este că dacă se doresc anumite proprietăţi se face o proiectare a materialului cu o astfel de structură care să implice cerinţele cerute de rolul funcţional . Adică se alege acel material care să îndeplinească cerinţele minime de rezistenţă şi durabilitate ale piesei în condiţiile unui preţ de cost minim şi al unei fiabilităţi sporite.
Proprietăţile unui material trebuie considerate ca o sumă de relaţii între material şi mediul înconjurător în care va lucra.
Prezentăm o clasificare a proprietăţilor din punct de vedere al alegerii materialului optim şi a caracteristicilor acestuia :
Proprietăţi
Funcţionale
Fizice Greutate specifică , temperatura de topire , condiţii termice
Chimice Rezistenţa la coroziune
Mecanice Rezistenţa la rupere , duritatea
Electrice Conductibilitate , impedanţă
Magnetice Permeabilitate magnetică
Optice Opacitate , reflexie
Nucleare Perioada de înjumătăţire , absorbţia , atenuarea
Estetice Culoare , aspect , grad de netezime
Proprietăţi
Tehnologice
Turnabilitate
Deformabilitate
Uzinabilitate
Călibilitate
Sudabilitate
Proprietăţi
Preţ de cost , consum de resurse şi de energie , coeficient de poluare si coeficient de protecţie a operatorului
Economice
Nr. crt.
Proprietatea Game de variate
Nota
Obs.
0 1 2 3 4
1 Densitatea materialului. Ρ in [Kg/dm3]
< 5,0 15,0…10,0 2
>10 32 Conductibilitate termica Cr
in [cal/cm*s*° C]<0,2 1
0,2…0,4 2>0,4 3
3 Rezistenta la coroziune. Rc viteza de coroziune
in[mm/an]
<0,02 3
0.02…0,05 2
>0,05 1
4 Duritatea. HB, in [HB]
<90 190…160 2
>160 35 Modulul de elasticitate. E
in [daN/cm2]<10 6 1
10 6…2,0*10 6 2>2,0*10 6 3
6 Rezistenta la curgere a materialului Rp 0,2
In [N/mm2]
<700 1700…1500 2
>1500 37 Rezistenta la rupere. Rm ,
in [daN/mm2]<35,0 1
35,0…60,0 2>60,0 3
8 Rezistenta la oboseala. σ1
In [N/m2]<300 1
300…1000 2>1000 3
9 Alungirea relativa At[%]
<20% 120%…40% 2
>40% 310 Rezilienţa KCU 30/2
in [J/cm2]<50 1
50…100 2>100 3
11 Rezistenţa la fluaj in [N/mm2]
<100 1 Se ţine cont şi de
temperatura100…300 2
>300 312 Proprietăţile tehnologice
(turnabilitatea ,deformabilitatea , uzinabilitatea , sudabilitatea ,
călibilitatea)
Satisfăcătoare 1 Notarea se face cu
calificativeBună 2
Foarte bună 3
13 Preţul de cost , PC in [lei/kg]
<500 3500…1000 2
>1000 1
Obs
.
23
opti
m
10
Σ
t kd k
k=
1 22 2,15
2,10
2,45
1,90
2,35
2,50
2,55
2,30
2,55
2,35
2,15
2,20
1,95
2,40
1,75
Pro
pri
etăţ
i ec
onom
ice
Pre
ţul d
e co
st [
lei/
kg]
T10 21 3 2 3 2 3 3 3 3 3 2 1 3 2 3 1
V 20
500
1000
300
900
450
475
400
425
750
750
1300
350
625
390
1200
Pro
pri
etăţ
i teh
nol
ogic
e
Uzi
nab
ilit
atea
T9 19 3 3 3 3 3 3 3 3 3 2 2 3 3 3 3
Cal
fica
tiv
18 FB
FB
FB
FB
FB
FB
FB
FB
FB B B FB
FB
FB
FB
Def
orm
abil
itat
ea T8 17 3 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 0 2 0 1
Cal
ifi
cati
v
16 FB S S S S S S S S S S N B N S
Tu
rnab
ilit
atea
T7 15 3 3 3 3 2 2 3 3 3 3 2 3 3 3 3
Cal
ific
ati
14 FB
FB
FB
FB B B FB
FB
FB
FB B FB
FB
FB
FB
Pro
pri
etăţ
i Fu
ncţ
ion
ale
Mec
anic
e
(E*1
0 p
6)[d
aN/m
m2 ]
T6 13 1 2 2 2 2 3 3 3 3 3 3 2 1 2 2
V 12 0.74 1.2
1.6
1.5
1.7
2.1
2.1
2.1
2.1
2.1
2.1
1.3
0.8
1.6
1.2
Rez
iste
n-
ţa la
ru
per
e[d
aN/
mm
2 ] T5 11 1 3 3 1 2 2 2 1 2 3 2 1 1 3 1
V 10 30 64 70 60 45 58 54 40 60 95 60 40 20 65 30
Du
rita
tea
[HB
] T4 9 1 1 3 1 3 3 3 2 3 3 3 3 1 3 1
V 8 50 60 280
20 120
164
187
110
169
217
187
260
90 250
65
Ch
imic
e
Rez
iste
n-ţ
a la
co
rozi
un
e[m
m/a
n] T3 7 3 2 1 2 2 2 2 2 2 2 3 1 3 1 2
V 6
<.0
5
>.0
5
>.0
5
>.0
5
<.0
5
<.0
5
<.0
5
<.0
5
<.0
5
<.0
5
<.0
2
>.0
5
<.0
1
>.0
5
<.0
3
Fiz
ice
Con
du
ctib
ili
tate
a te
rmic
ă[c
al/
cm*s
*°C
]
T2 5 2 2 1 2 1 1 1 1 1 1 2 1 2 1 2
V 4
0.25 0.3
0.01
0.25 0.2
0.2
0.2
0.2
0.2
0.2
0.3
0.14
0.20
0.14 0.2
Den
sita
-te
a[K
g/d
m3 ]
T1 3 3 2 2 2 2 2 2 2 2 2 2 2 3 2 2
V 2 2.8
8.8
7.32 8.8
7.3
7.3
7.7
7.4
7.4
7.5
7.5
7.3
2.6
7.36 8.4
Mat
eria
-lu
l 1
Dur
alum
iniu
CuZ
n15
Fgn
-700
-2
CuS
n10
OL
37
OL
50
OL
C45
OT
40
OT
60
41M
oCr1
1
12C
r130
Fc3
00
AT
Si5
Cu
Fm
320p
CuZ
n39P
b2
Nr.
cr
t. 0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15
Obs
.
23
10
Σ
t kd k
k=
1 22 2,55
2,30
2,40
1,85
2,55
2,40
2,35
2,35
2,35
2,20
2,35
2,40
2,50
2,40
2,40
1,00
Pro
pri
e-tă
ţi
econ
omic
e
Pre
ţul d
e co
st [
lei/
kg]
T10 21 2 1 1 2 3 3 3 3 3 3 3 3 3 2 2
0,20
V 20 1000
2100
2000
1500
500
200
200
200
210
300
310
310
310
310
320
Pro
pri
etăţ
i teh
nol
ogic
e
Uzi
nab
ili
tate
a T9 19 3 3 3 2 3 3 3 3 3 3 3 3 3 3 3
0,15
Cal
fica
tiv
18 FB
FB
FB B FB
FB
FB
FB
FB
FB
FB
FB
FB
FB
FB
Def
orm
ab
ilit
atea T
8 17 2 3 3 3 1 2 1 1 1 1 1 2 1 2 2
0,05
Cal
ifi
cati
v
16 B FB
FB
FB S B S S S S S B S B B
Tu
rnab
ili
tate
a T7 15 3 3 3 3 3 3 3 3 3 3 3 3 3 3 3
0,05
Cal
ific
ati
14 FB
FB
FB
FB
FB
FB
FB
FB
FB
FB
FB
FB
FB
FB
FB
Pro
pri
etăţ
i Fu
ncţ
ion
ale
Mec
anic
e
(E*1
0 p
6)[d
aN/m
m2 ]
T6 13 3 2 2 1 3 1 1 1 1 1 1 1 2 2 2
0,05
V 12 2,2
1,9
1,8
1,4
2,2
0,9
1,05 1,2
1,3
1,9
1,9 2 2,1
2,1
2,1
Rez
iste
n-ţ
a la
ru
per
e[d
aN/m
m2 ]
T5 11 3 3 3 3 2 3 3 3 3 3 3 3 3 3 3
0,10
V 10 79 89 117
98 50 74,5
88 98 113
76 75 230
115
120
180
Du
rita
tea
[HB
] T4 9 3 3 3 1 3 3 3 3 3 2 3 3 3 3 3
0,10
V 8 174
207
208
217
190
195
300
380
385
180
180
170
240
260
280
Ch
imic
e
Rez
iste
n-
ţa la
co
rozi
un
e[m
m/a
n] T3 7 2 2 2 2 2 2 2 2 2 2 2 2 2 2 2
0,15
V 6
<.0
5
<.0
5
<.0
5
<.0
5
<0,
5
<0,
5
<0,
5
<0,
5
<0,
1
<0,
1
<0,
1
<0,
1
<0,
1
<0,
1
<0,
1
Fiz
ice Con
du
cti
bil
itat
ea
term
ică
[cal
/cm
*s*°
C]
T2 5 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1
0,05
V 4
0,22
0,19
0,20
0,10
0,20
0,01
0,01
0,01
0,07
0,01
0,01
0,02
0,01
0,01
0,03
Den
sita
-te
a[K
g/d
m3 ]
T1 3 2 2 3 2 2 2 2 2 2 2 2 2 2 2 2
0,10
V 2 7,9
8,0
6,5
7,2
7,4
7,1
7,1
7,2
7,1
7,4
7,3
7,1
7,2
7,2
7,3
Mat
eria
-lu
l
1
15C
r08
18M
gCr
20M
oNi
40C
r10
OL
C 6
0
FcX
200
FcX
250
FcX
300
FcX
350
Fc1
00
Fc1
50
Fc2
00
Fc2
50
Fc3
00
Fc3
50
Pon
der
e
Nr
crt.
0 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30
Optimizarea alegerii materialului se bazează pe experienţa proiectantului şi pentru o alegere rapidă a materialului se pleacă de la câteva date referitoare la : solicitările din timpul exploatării , condiţiile de exploatare , clasa din care face parte piesa şi condiţiile de execuţie . În continuare se va prezenta o metodă de alegere a materialului optim numită metoda de analiză a valorilor optime .
Metoda presupune rezolvarea următoarelor etape : 1. stabilirea rolului funcţional al piesei , a tehnologicităţii construcţiei şi a condiţiilor economice de funcţionare ale acesteia ;2. determinarea şi stabilirea factorilor analitici ai problemei alegerii materialului optim ;3. descompunerea factorilor analitici în elemente primare ;4. aprecierea cantitativă a factorilor analitici se face folosind un sistem de notare , în funcţie de valoare fiecărei proprietăţi k acordându-i-se o notă tk;5. stabilirea ponderii importanţei fiecărui factor primar se face ţinând cont de datele rezultate din etapele 1 şi 3 acordând fiecărei proprietăţi k o pondere dk în stabilirea ponderi trebuie îndeplinita
condiţia : ;
6. alegerea soluţiei optime la momentul dat se face aplicând criteriul :
7. analiza soluţiilor din punct de vedere al utilităţii lor şi stabilirea condiţiilor de înlocuire economică a unui material cu alt material .
Ţinând cont de proprietăţile funcţionale (rezistenţa la coroziune, rezistenţa la rupere) şi de cele tehnologice(turnabilitatea şi uzinabilitatea) la care se adaugă cele economice materialul ales pentru realizarea piesei este OLC 45.
CAPITOLUL 1
STABILREA ROLULUI FUNCŢIONAL AL PIESEI FOLOSIND ANALIZA MORFAFUNCŢIONALĂ A SUPRAFEŢELOR
Cunoaşterea rolului funcţional al piesei este prima etapă în proiectarea oricărui proces tehnologic de realizare a piesei respective rolul funcţional al piesei este dat de rolul funcţional al oricărei suprafeţe ce delimitează piesa in spaţiu de aceea in primul rând se stabileşte rolul funcţional al fiecărei suprafeţe din punct de vedere al rolului lor funcţional suprafeţele se clasifică în:
- suprafeţele de asamblare –caracterizate prin:- o anumită configuraţie geometrică;- precizie dimensională ridicată;- rugozitate mică;
- prescripţii referitoare la forma geometrică;- prescripţii referitoare al poziţia suprafeţei in raport cu alte suprafeţe;- eventuale prescripţii referitoare la duritatea suprafeţei.- suprafeţe funcţionale – caracterizate prin:- precizie dimensională ridicată(depinde de rolul funcţional in ansamblul din care face parte);- rugozitate mică(uneori este mare , depinde de rolul funcţional);- prescripţii referitoare la poziţia suprafeţei in corespondenţă cu alte suprafeţe;- eventuale prescripţii referitore la configuraţia geometrică;- eventuale prescripţii referitoare la proprietăţile mecanice, aspectul suprafeţelor.- suprafeţe tehnologice – apar în timpul prelucrări şi ajută la poziţionarea piesei în vederea
prelucrări ele pot rămâne după terminarea prelucrări sau pot dispare, in funcţie de configuraţia geometrică finală a piesei . Se caracterizează prin:
- precizie dimensională corespunzătoare(neprecizată, de cele mai multe ori cote libere);- rugozitatea suprafeţei corespunzătoare cu procedeul tehnologic de realizare a suprafeţei;- fără prescripţii sau eventuale prescripţii referitoare la forma geometrică;- eventuale prescripţii referitoare la poziţia suprafeţei in raport cu suprafeţele ce urmează a fi
prelucrate.- suprafeţe auxiliare (de legătură) – fac legătura intre suprafeţele funcţionale şi cele de
asamblare. Se caracterizează prin:- precizia dimensională mică (neprecizată);- rugozitatea suprafeţei mare (cea care rezulta din procedeul de obţinere a semifabricatului);- fără prescripţii referitoare la precizia de forma;- fără prescripţii referitoare la precizia de poziţii.Cunoscând aceste elemente referitoare al tipurile de suprafeţe ce delimitează o piesă în
spaţiu se poate stabili rolul funcţional al unei piese fără a cunoaşte ansamblul din care face parte piesa sau se poate proiecta o piesă care să îndeplinească un anumit rol funcţional impus.
Metoda folosită pentru stabilirea rolului funcţional posibil sau pentru proiectarea unei piese care să îndeplinească un anumit rol funcţional impus poarta numele de metoda de analiză morfofuncţională a suprafeţelor.
Acesta metodă presupune parcurgerea intr-o succesiune logică a următoarelor etape:- descompunerea piesei în suprafeţe cât mai simple (plane, cilindrice, conice, evolventice,
elicoidale etc.);– notarea tuturor suprafeţelor ce delimitează piesa in spaţiu ;– analizarea fiecărei suprafeţe în parte din următoarele puncte de vedere: forma geometrică a
suprafeţei, dimensiuni de gabarit, precizie dimensională, precizie de formă, precizie de poziţie, rugozitate şi duritate;
– întocmirea uni graf ” suprafeţe – caracteristici “ – stabilirea rolului funcţional al piesei , se face în urma analizei de corelaţie a diferitelor
tipuri de suprafeţe obţinute in graful suprafeţe – caracteristici . Rolul funcţional impus unei pese se obţine presupunând pentru suprafeţele ce delimitează piesa in spaţiu caracteristicile corespunzătoare tipurilor de suprafeţe (de asamblare, funcţionale, tehnologice, sau auxiliare).
Ţinând cont de rolul funcţional al fiecărei suprafeţe în parte si analizând forma şi dimensiunile piesei, ne rezultă că aceasta va fi folosită ca dispozitiv de menţinere a distanţei constante între două piese.
CAPITOLUL 3Obţinerea piesei semifabricat printr-un procedeu tehnologic de turnare
Turnarea, ca procedeu tehnologic este una din cele mai vechi metode de obţinere a pieselor prin punere in forma, dezvoltate de om. Turnarea intervine întotdeauna ca metoda tehnologica distinctă la materialele care sunt elaborate in stare lichida sau vâscoasa. Împreună cu prelucrările prin matriţare si cu cele de formare prin sintetizare sunt utilizate in mod nemijlocit la realizarea formei pieselor – spre deosebire de alte prelucrări, unde forma rezulta prin mijlocirea unor procese tehnologice preliminare distincte (laminare, tragere, forjare libera, aşchiere si microaşchiere).
Prin turnare se pot realiza forme practic nelimitate, piese cu mase diverse, de la fracţiuni de gram si pana la sute de tone, care îşi găsesc utilizări in toate domeniile de activitate.
Procesele de execuţie a pieselor prin turnare se remarca prin următoarele avantaje:- permit realizarea de piese cu configuraţii diverse, in clasele de precizie 6..16, cu suprafeţe de
rugozitate Ra=1,6...200 μm;permit realizarea de piese cu proprietăţi diferite in secţiune (unimaterial, polimaterial);creează posibilitatea obţinerii de adaosuri de prelucrare minime ( fata de forjarea libera, sau
prelucrările prin aşchiere);creează posibilitatea de automatizare complexa a procesului tehnologic, fapt ce permite
repetabilitatea preciziei si a caracteristicilor mecanice, la toate loturile de piese de acelaşi tip;- permit obţinerea unei structuri uniforme a materialului piesei, fapt ce îi conferă acesteia o
rezistenţă multidirecţională. In general, compactitatea, structura i rezistenta mecanica a pieselor turnate sunt inferioare pieselor similare realizate prin deformare plastica (deoarece acestea poseda o rezistenta unidirecţională, după direcţii preferenţiale).
Dintre dezavantajele procedeelor de realizare a pieselor prin turnare se pot enumera: - consum mare de manopera, îndeosebi la turnarea in forme temporare; - costuri ridicate pentru materialele auxiliare;- consum mare de energie pentru elaborarea si menţinerea materialelor in stare lichida la
temperatura de turnare;
- necesită măsuri eficiente contra poluării mediului si pentru îmbunătăţirea condiţiilor de muncă.
Se pot prelucra prin turnare materiale metalice si nemetalice , in producţie de serie sau de unicate.
De menţionat că , prin turnare se pot realiza atât piese/semifabricate dintr-un material unic, sau din cel puţin doua materiale ( acoperiri prin turnare statica sau centrifugala, utilizarea turnării cu inserţii, obţinerea prin turnare a materialelor compozite etc.).
Tendinţa actuală este de a eficientiza procesele de producţie prin reducerea adaosurilor de prelucrare si a operaţiilor de prelucrare dimensionala ulterioare. Din acest motiv, procedeele de punere in forma, între care şi turnarea, capătă o atenţie deosebită, cunoscând un grad mai ridicat de perfecţiune şi inovare faţă de alte procedee.
In funcţie de domeniul de aplicare al procesului de turnare (tehnologii mecanice, metalurgice, de mecanica fina, de tehnica dentara, de prelucrări de industria chimica, de construcţii etc.), pot exista denumiri specifice, care sunt sinonime.
Principalele denumiri cu care se prezintă in continuare.Amestecul de formare este materialul din care e realizează interiorul formei de turnare ( la
turnare in forme temporare), fiind compus din doua elemente: un material granulat, care are rolul de a se modela după configuraţia modelului si de a umple rama de formare, si un liant, care conferă rezistenta si stabilitate formei de turnare, permiţând ulterior dezbaterea formei pentru extragerea piesei. Amestecul de formare trebuie sa aibă o bună refractaritate, pentru a rezista la contactul cu topitura, precum si o granulaţie corespunzătoare, pentru a asigura etanşeitatea pereţilor cavitaţii formei.
Forma de turnare este scula specifica procesului tehnologic de turnare care conţine cavitatea de turnare reţeaua de turnare si canalele de evacuare a gazelor. Cu ajutorul ei se realizează configuraţia ,gabaritul si calitatea suprafeţei piesei.
Formarea este denumirea generica a operaţiilor prin care se realizează forma de turnare; acest termen se refera numai la realizarea formelor temporare şi semitemporare, confecţionate din amestecuri de formare. Formele permanente , de tipul matriţelor si al cochilelor se realizează prin turnare sau forjare, urmate de prelucrări mecanice, tratamente termice şi de suprafaţă .
Extragerea piesei denumeşte operaţia de scoatere a piesei solidificate din forma de turnare.
Miezul este o parte distincta a formei de turnare, cu ajutorul căruia se obţin golurile interioare ale piese turnate. Miezurile pot fi permanente(la turnare in matriţe sau cochile) sau temporare ( la turnarea in cochile sau in forme temporare).Formarea miezurilor se fa ce cu ajutorul cutiilor de miez.
Modelul de turnatorie este o macheta tridimensionala care reproduce aproape identic piesa, mărită corespunzător in funcţie de caracteristica de contracţie ala solidificare a materialului piesei si serveşte in operaţiile de formare.
Mulajul este un model intermediar (negativul formei piesei reale); serveşte la realizarea modelului de turnatorie(pozitivul formei piesei).
Reţeaua de turnare este partea tehnologica a cavitaţii formei de turnare, care conţine pâlnia d turnare, totalitatea canalelor de conducere a materialului lichid spre cavitatea piesei, precum si maselotele. Pentru formarea reţelei de turnare se realizează modele corespunzătoare.
Turnabilitatea este proprietatea tehnologica a unui material ce defineşte capacitatea acestuia de a capătă după solidificare configuraţia geometrica si dimensiunile unei forme geometrice in care se introduce in stare lichida sau lichido-vâscoasă. Este o proprietate tehnologica complexa, care determina posibilităţile unui material de a fi prelucrat prin turnare; ea este influenţată de mărimi fizice precum: fuzibilitatea, fluiditatea, contracţia de solidificare etc.
Turnarea este denumirea generica a unor grupe de procese tehnologice de realizare a pieselor semifabricat şi/sau finite .
Proprietăţi de turnare ale metalelor şi aliajelor1. Turnabilitatea : proprietatea tehnologică globală , care reflectă comportarea materialelor în raport cu procedeele tehnologice din grupa turnării . Ea se exprimă prin calificative : foarte bună , bună , satisfăcătoare , slabă , nesatisfăcătoare .2. Fuzibilitatea : este proprietatea materialului de a trece în stare topită . 3. Fluiditatea: este proprietatea materialului aflat în stare lichidă sau vâscoasă de a curge şi umple toate detaliile cavitaţii formei de turnare.4. Contracţia: este proprietatea materialului metalic de a-şi micşora volumul în timpul solidificării .5. Segregarea: este separarea constituenţilor unui amestec eterogen astfel încât distribuţia acestora nu mai este uniformă .6. Absorbţia gazelor: exprimă proprietatea de a dizolva gaze .
La proiectarea modelelor şi a cutiilor de miez trebuie parcurse următoarele etape:1. –stabilirea rolului funcţional al piesei – se face pe baza metodei de analiză morfofuncţională a suprafeţelor;2. –alegerea materialului optim pentru confecţionarea piesei - se foloseşte metoda de analiză a valorilor optime;3. – întocmirea desenului piesei brut turnate – se face pornind de la desenul piesei finite, pe care se adaugă: -Ap - adaosuri de prelucrare, pe toate suprafeţele a căror precizii dimensionale şi rugozităţi nu pot rezulta direct din turnare; -At - adaosuri tehnologice, pentru toate suprafeţele a căror configuraţie sau poziţie nu poate fi obişnuită direct prin turnare sau în vederea simplificării formei tehnologice a piesei; -Aî - adaosuri de înclinare, care facilitează scoaterea modelului din formă şi a piesei din formă. Valoarea adaosurilor de înclinare depinde de poziţia planului de separaţie; -Rc - adaosuri sub forma razelor de racordare constructive, în scopul de a evita apariţia defectelor de tipul fisurilor şi crăpăturilor; -Ac - adaosuri de contracţie. Stabilirea acestuia se face în funcţie de natura materialului de turnat;4. –întocmirea desenului modelului – se face pornind de la desenul piesei brut turnate ţinându-se seama de valorile adaosurilor de contracţie şi de numărul şi forma mărcilor;5. –întocmirea desenului cutiilor de miez – se face ţinând cont de configuraţia interiorului piesei brut turnate care indică numărul şi forma miezurilor. Alegerea planului de separaţie se face ţinând cont de următoarele recomandări:- să fie, pe cât posibil, plan de simetrie;- să fie, pe cât posibil, un plan drept;- să fie situat în poziţie orizontală;- să conţină suprafaţa cea mai mare a piesei.
Stabilirea adaosului de contracţie, se face utilizând formula: (mm)unde: dm –
dimensiunea modelului; dp – dimensiunea piesei; k – contracţia liniară
Turnarea în forme temporare
Pentru obţinerea piesei (1) , se foloseşte modelul format din semiforma superioară (2) şi semiforma inferioară (3) asamblate dea lungul planului de separaţie X-X cu ştifturi de centrare (5,6) . Pentru obţinerea cavităţii (10) se utilizează semimodelul inferior (4) care se plasează în interiorul semiramei (8) în care se pune amestecul de model (9) şi amestecul de umplere (12) . Cavitatea (11) se obţine cu ajutorul semimodelului superior (7) plasat în semirama superioară (13) în care se pune amestec de umplere (14). Rezultă cavitatea (22).
Lichidul (18) se toarnă prin reţeaua de turnare formată din pâlnie (19) , piciorul pâlniei (20) şi canalul de alimentare (21) . Evacuarea gazelor (15) şi a aerului din cavitatea de tunare se realizează prin canalele (16) şi răsuflătoarea (17) în urma solidificării metalului sau aliajului lichid rezultând piesa brut turnată care are o bavură în planul de separaţie şi resturi ale reţelei de turnare . În urma operaţiei de debavurare rezultă piesa turnată .
Turnarea în forme permanente
Pentru piesa în discuţie am ales ca procedeu de turnare , turnarea în forme permanente statice . Acest procedeu permite obţinerea de piese cu configuraţie simplă sau complexă , în serie mare sau masă , o precizie dimensională mm sau mm; o calitate a suprafeţei bună (Ra m ) , permite obţinerea de piese cu grosimea peretelui de 0,75 – 1 mm cu găuri interioare mm filetate sau nefiletate .La acest procedeu metalul sau aliajul lichid se introduce prin cădere liberă .Forma permanentă poartă uzual numele de cochilă şi este confecţionată din aliaje de Al , rezistând până la 70.000 turnări sau fonte aliate 150.000 turnări .
În pereţii semicochilelor (1) şi (1’) se prelucrează cavitatea (2) şi elementele reţelei de turnare : pâlnia (3) , piciorul pâlniei (4) , canalele de alimentare (5) şi răsuflătorile (6) prin care se elimină gazele (7) . Metalul sau aliajul lichid (8) se introduce prin reţeaua de turnare în cavitatea de turnare (9) . Pentru scoaterea piesei din cochilă se acţionează dispozitivele (10) prin rotaţie sau prin translaţie.
Analiza economică a procedeului de turnare în forme temporale
Se vor folosi următoarele notaţii :- ştiind că un lot are 1.000.000 ucăţi :
CT =cost total; CF =cost fix; CV =cost variabil.
CF/buc= lei CT/lot= leiCV/buc= lei CF/lot= lei
CV/lot= lei
Din formulele anterioare se poate calcula, luând în considerare şi cheltuielile de stocaj s = lei/buc, numărul de bucăţi rentabile pentru procedeul respectiv:
nop=( CF/lot /s)1/2= bucAnaliza economică a procedeului de turnere în forme permenente
CF/buc= lei CT/lot= leiCV/buc= lei CF/lot= lei CV/lot= lei
Din formulele anterioare se poate calcula, luând în considerare şi cheltuielile de stocaj s = lei/buc, numărul de bucăţi rentabile pentru procedeul respectiv:
nop=( CF/lot /s)1/2= buc
Compararea celor două procedeelortehnologice de obţinere a piesei
Pentru determinarea procedeului de obţinere optim , folosim o metodă grafică .Numărul de bucăţi pentru care costurile de producţie pentru cele două
procedee sunt aceleaşi este :
N = -----------------------------------
=_______________________bucăţi
Rezultă că procedeul de obţinere prin _______________________ este mai eficient din punct de vedere economic .
top related