duminica a xxiv a după rusalii - zamislireamaiciidomnului.it filecare a ieşit din mine. Şi...
Post on 03-Sep-2019
2 Views
Preview:
TRANSCRIPT
Parohia Ortodoxă Română „Zămislirea Maicii Domnului”
LA RUSTICA – ROMA, Largo Augusto Corelli, nr. 9
Pr. Ilie Ursachi, Tel. 3207037955
Programul sfintelor slujbe:
Duminica şi sărbători - Sf. Liturghie, ora 8:30; Joi - Spovedanie, ora 18;
Curs de formare continuă, ora 20; A treia vineri din lună – Sf. Maslu, ora
19-30; Sâmbăta – Spovedanie, h 16. (În post, vinerea—spovedanie, h17:30)
- VOLUNTARI ÎN SPITALE. Dorim să-i cercetăm pe cei bolnavi,
internați în spitale. Cei care suferă nu au nevoie doar de mila și
compasiunea noastră, ci au nevoie de ajutorul, de grija și slujirea noastră.
Mergând la patul unui bolnav, pe Însuși Domnul Hristos Îl slujim.
Aşadar, cine dorește să devină voluntar într-un spital? Cine dorește
să-l slujească în felul acesta pe Hristos? Vă aștept pe cât mai mulți!
- CONTRIBUŢIA anuală este de 50 euro. Dumnezeu să vă răsplătească!
Săptămâna a XXII-a după Rusalii:
Duminică: Ga 6, 11-18; Lc 16, 19-31 - Sf. Mc. Terentie şi Neonila şi cei 7 fii.
Luni: Col 2, 13-20; Lc 9, 18-22 - Cuv. Mare Mc. Anastasia Romana.
Marţi: Col 2, 20-23; 3, 1-3; Lc 9, 23-27 - Sf. Mc. Zenovie şi sora sa Zenovia.
Miercuri: Col 3, 17-25; 4, 1-2; Lc 9, 44-50 - Sf. Ap. Apelie, Stahie, Amplie.
Joi: Col 4, 2-9; Lc 9, 49-56 - Sf. Doctori fără de arginţi, Cosma şi Damian.
Vineri: Col 4, 10-18; Lc 10, 1-15 - Sf. Mc. Achindin, Pigasie, Aftonie, Agapie.
Sâmbătă: 2 Co 5, 1-10; Lc 7, 1-10 - Sf. Mc. Achepsima, Iosif preotul şi Aitala.
Program de citire zilnică a Sfintei Scripturi și a vieții Sfinților
Dragii mei,
Pe data de 9 decembrie este hramul parohiei noastre "Zămislirea
Maicii Domnului". Anul acesta sărbătoarea hramului este duminica.
Sâmbătă seara, ora 18, va fi VECERNIE, la care sunt invitaţi mai
multi preoți şi credincioși de la alte parohii.
Duminică, după Sf. LITURGHIE, va fi o agapă creștină pentru toți
cei prezenți.
Dorim să facem o COLECTĂ în duminicile premergătoare pentru
cheltuielile necesare unei bune desfăşurări a hramului.
Mulţumim tuturor de înţelegere şi ajutor! (Părintele Ilie)
D Episcopia Ortodoxă Română a Italiei
PAROHIA ,,ZĂMISLIREA MAICII DOMNULUI”
ROMA - LA RUSTICA, L-go Augusto Corelli, nr. 9
An V, Nr. 29 (28 octombrie 2012)
n vremea aceea a
venit la Iisus un om
al cărui nume era
Iair şi care era
mai-marele sinagogii.
Şi, căzând la
picioarele lui Iisus, Îl
ruga să intre în casa
lui, că numai o fiică
avea, ca de
doisprezece ani, şi ea era pe moarte.
Şi, pe când se ducea El, mulţimile Îl
împresurau. Iar o femeie, care de
doisprezece ani avea curgere de
sânge şi cheltuise cu doctorii toată
averea ei şi de nici unul n-a putut
să fie vindecată, apropiindu-se pe la
spate, s-a atins de poala hainei Lui
şi îndată s-a oprit curgerea sângelui
ei. Şi a zis Iisus: Cine este cel ce s-a
atins de Mine? Dar toţi tăgăduind,
Petru şi ceilalţi care erau cu El au
zis: Învăţătorule, mulţimile Te
îmbulzesc şi Te strâmtorează, şi Tu
întrebi: Cine este cel ce s-a atins de
Mine? Iar Iisus a zis: S-a atins de
Mine cineva, căci am simţit o putere
care a ieşit din Mine. Şi femeia,
văzându-se vădită, a venit
tremurând şi, căzând înaintea Lui,
a spus de faţă cu tot poporul din ce
pricină s-a atins de El şi cum s-a
tămăduit îndată. Iar El i-a zis:
Îndrăzneşte, fiică, credinţa ta te-a
mântuit. Mergi în pace! Şi, încă
vorbind El, a venit cineva de la mai-
marele sinagogii, zicând: A murit
fiica ta. Nu mai supăra pe
Învăţătorul. Dar Iisus, auzind, i-a
răspuns: Nu te teme; crede numai
şi se va izbăvi. Şi, venind în casă,
n-a lăsat pe nimeni să intre cu El
decât numai pe Petru şi pe Ioan şi
pe Iacov şi pe tatăl copilei şi pe
mamă. Şi toţi plângeau şi se
tânguiau pentru ea. Iar El a zis: Nu
plângeţi; n-a murit, ci doarme. Şi
râdeau de El, ştiind că a murit. Iar
El, scoţând pe toţi afară şi apucând-
o de mână, a strigat, zicând: Copilă,
scoală-te! Şi duhul ei s-a întors şi a
înviat îndată; şi a poruncit El să i se
dea copilei să mănânce. Şi au
rămas uimiţi părinţii ei. Iar El le-a
poruncit să nu spună nimănui ce
s-a întâmplat."
Duminica a XXIV-a după Rusalii (Învierea fiicei lui Iair) Luca 8, 41-56
"Dumnezeu n-a făcut moartea şi nu Se bucură de pieirea celor vii. El
a zidit toate lucrurile spre viaţă
(…) Dumnezeu a zidit pe om spre nestricăciune şi l-a făcut chip al
propriei Sale veşnicii. Iar prin
pizma diavolului moartea a intrat în lume (…)" (Septuaginta,
Înţelepciunea lui Solomon, 1, 13-
14 şi 2, 23-24). Minunea pe care o prezintă
Evanghelia Duminicii a XXIV-a după
Rusalii, şi anume, învierea fiicei lui Iair, precum şi celelalte două minuni de
înviere a morţilor săvârşite de
Mântuitorul Iisus Hristos - învierea
fiului văduvei din Nain şi a lui Lazăr din Betania - sunt prefigurări ale Învierii
Mântuitorului Iisus Hristos. Prin aceste
minuni, Mântuitorul arată că omul a fost creat nu pentru a sta în mormânt,
ci pentru a trăi veşnic în iubirea
Preasfintei Treimi, în Împărăţia cerurilor.
Omul a fost creat de Dumnezeu
pentru a fi incoruptibil sau nemuritor. Altfel spus, el avea în sine premisele
nemuririi, dar nu plinătatea nemuririi.
Omul a fost creat după chipul
Dumnezeului veşnic viu, dar el trebuia să dobândească asemănarea cu
Dumnezeu prin libera alegere a voinţei
sale sau prin stabilitatea sa în comuniunea cu Dumnezeu - Izvorul
unic al vieţii veşnice. Incoruptibilitatea
sau nemurirea nu a fost un dat definitiv al naturii umane, ci mai
degrabă un dar care trebuia cultivat
prin comuniunea spirituală a omului cu Dumnezeu. Aceasta arată că viaţa este
dar oferit creaturilor de Dumnezeu,
Creatorul Care aşteaptă dăruirea de sine a creaturilor, pentru ca existenţa
lor să se împlinească în starea de
comuniune în iubire.
Harul divin dăruieşte existenţă făpturilor inteligente pentru ca viaţa lor
să se manifeste drept mulţumire sau recunoştinţă-euharistie. Păcatul lui
Adam şi Eva ca neascultare faţă de
Dumnezeu este de fapt o ruptură a comuniunii de iubire cu Dumnezeu.
Când omul vrea să devină ca
Dumnezeu, fără Dumnezeu şi împotriva lui Dumnezeu, existenţa
sa spirituală menţinută de suflarea
divină (cf. Facerea 2, 7)încetează a mai fi comuniune în univers şi
începe să decadă în lăcomie
pătimaşă sau iraţională a materialităţii terestre, golită de
spiritualitatea celestă: "te vei
întoarce în pământul din care eşti luat;
căci pământ eşti şi în pământ te vei întoarce"(Facerea 3, 19). Creat după
chipul Dumnezeului veşnic, omul este
chemat să dobândească nemurirea sau viaţa veşnică prin libera comuniune cu
Dumnezeu. "Slava lui Dumnezeu -
spunea Sfântul Irineu de Lyon - este omul viu, iar viaţa omului este vederea
lui Dumnezeu." Întrucât comuniunea
liberă a omului cu Dumnezeu este esenţială pentru a dobândi asemănarea
cu Dumnezeu, adică sfinţenia şi viaţa
veşnică, ruperea comuniunii cu
Dumnezeu prin păcat a dus la moarte şi stricăciune care sunt contrare
vocaţiei omului creat după chipul
Dumnezeului Celui veşnic viu. Tocmai de aceea Noul Testament nu
consideră moartea un fenomen
natural, ci un duşman al omului de care Hristos ne eliberează prin
Înviere (cf. I Corinteni 15, 26;
Apocalipsa 21, 4). Mai mult, întreaga făptură supusă stricăciunii "se va izbăvi
din robia stricăciunii ca să fie părtaşă
la l ibertatea mărir i i f i i lor lui Dumnezeu" (Romani 8, 21; Apocalipsa
21, 4). Sfântul Vasile cel Mare
precizează că "moartea este o urmare
necesară a păcatului: ne apropiem de moarte în măsura în care ne
îndepărtăm de viaţă, care este Dumnezeu; moartea este privarea
vieţii: Adam, îndepărtându-se de
Dumnezeu, s-a expus morţii". Prin păcatul lor - tulburare a existenţei
interioare - Adam şi Eva au transmis
urmaş i lo r natura l or căzută , adică supusă coruptibilităţii şi
morţii. Sfântul Apostol Pavel ne învaţă
astfel: "precum printr-un om a intrat păcatul în lume şi prin păcat moartea,
aşa şi moartea a trecut la toţi
oamenii" (Romani 5, 12). Sfinţii Părinţi ai Bisericii, urmând Sfintei
Scripturi, învaţă şi ei
că urmările păcatului care au
afectat natura au fost t r a n s m i s e î n t r e g i i
umanităţi. Unii Sfinţi Părinţi
cons ide ră că aceas t ă transmitere se face pe cale
biologică încă de la concepere.
În acelaşi sens se exprimă Sfântul Grigorie Palama: "Moartea
survine în suflet prin păcat; ea nu doar
corupe însuşi sufletul…, ci împovărează şi trupul cu dureri şi patimi, îl face
stricăcios şi în cele din urmă îl supune
morţii. De altfel, după moartea omului
interior prin păcat, Adamul pământesc a auzit: "Eşti pământ şi în pământ te
vei întoarce" (Facerea 3, 19)". (...)
Timpul dintre Învierea lui Hristos şi învierea de obşte este timpul pregătirii
pentru viaţa veşnică incoruptibilă şi
nemuritoare. Orice săptămână începe în calendarul creştin cuduminica sau
ziua Învierii. Viaţa pământească este
îndreptată către viaţa veşnică, deoarece moartea trupului nu mai este
veşnică, întrucât ea a devenit în
H r i s t o s C e l Î n v i a t P a ş t e , adică trecere definitivă a sufletului
omenesc în comuniunea cu Hristos Cel
Înviat şi slăvit. Morţii sunt adormiţi
întru Domnul în aşteptarea învierii. Necropola antică - oraş al
morţilor - şi-a schimbat numele în
"cimitir", adică loc de odihnă. Lumina şi bucuria Învierii sunt trăsăturile
fundamentale ale vieţii creştine, în pof ida tuturor încercăr i lor ş i
dificultăţilor vieţii pe pământ (cf. II
Corinteni 2, 4; Filipeni 4, 4; I Tesaloniceni 5, 16; I Petru 1, 8).
Credinţa în înviere şi în comuniunea vie
cu Cel Veşnic Viu, cu Hristos Cel înviat, este pentru Apostolii şi Sfinţii Bisericii
motivaţia fundamentală pentru a preţui
darul şi timpul vieţii pe pământ ca loc şi durată de pregătire pentru viaţa
veşnică. Lumina şi bucuria Învierii ne
arată în primul rând că viaţa este dar sfânt al lui Dumnezeu şi
comuniune de iubire cu El şi
cu oamenii (cf. Matei 25, 34-
46). De asemenea, faptele bune ale credinţei săvârşite în
t impu l v ie ţ i i l im it ate
pământeşti au o valoare veşnică. În acelaşi timp,
când credinţa în înviere,
rugăciunea şi comuniunea spirituală frăţească slăbesc, scade
şi adevărata bucurie în Duhul
Sfânt, iar sensul vieţii şi al morţii omeneşti devine nesigur.
Biserica se roagă pentru odihna
sufletelor celor adormiţi în Domnul,
cinsteşte şi cultivă memoria lor şi aşteaptă cu credinţă şi speranţă
învierea morţilor şi viaţa Împărăţiei lui
Dumnezeu. Rugăciunile Sfinţilor, trecuţi la viaţa veşnică, înălţate către
Dumnezeu despre care vorbeşte Sfânta
Scriptură (cf. Apocalipsa 6, 9-10; 7, 15) atestă existenţa invizibilă, dar
reală a persoanei umane după moartea
sa fizică. După cum Hristos Domnul a adus
sănătate femeii bolnave de hemoragie,
prin vindecare, şi bucurie lui Iair, prin învierea fiicei sale, tot aşa Biserica Lui
trebuie să ajute spiritual şi material pe
cei bolnavi şi să consoleze pe cei
îndoliaţi. Astfel, înţelegem că numai iubirea smerită şi milostivă poartă în
ea lumina Învierii, spre slava lui
Dumnezeu şi mântuirea oamenilor. Amin. (preluat din Ziarul Lumina)
top related