litigatorii dla piper sunt implica˙i în recuperarea unei
Post on 20-Oct-2021
2 Views
Preview:
TRANSCRIPT
www.bizlawyer.roUn proiect al Bullet Media & 648 Group2020-07-24 09:41:09
Litigatorii DLA Piper sunt implicați în recuperarea unei investiții straine de peste
200 mil. E în industria energiei regenerabile, iar criza medicala a adus alte câteva
zeci de mandate noi în aceasta practica. Radu Balaș, Partener: Dreptul muncii,
executarile silite și insolvențele ne-au umplut agenda ultimelor luni
Departamentul de litigii din cadrul biroului local al firmei internaționale DLA Piper a constatat, la finalul
starii de urgența, o creștere semnificativa a gradului de încarcare a avocaților pe proiecte facturabile în
raport cu situația existenta la momentul intrarii în criza medicala. „Acest lucru se datoreaza în principal
faptului ca echipa noastra gestiona, chiar la momentul declanșarii crizei sanitare, o serie de proiecte extrem
de importante cu proceduri care se calificau drept pricini urgente și din perspectiva reglementarilor privind
starea de urgența. Astfel, am avut ocazia sa participam la numeroase ședințe de judecata în etapa
respectiva, fapt ce a reprezentat o experiența în sine, dincolo de inconvenientele practice generate de
restricții”, a explicat pentru
Biz
Lawyer Radu Balaș, Partener DLA Piper și coordonator al practicii de Litigii
& Arbitraj a biroului din România.
Echipa DLA Piper din București a ales sa profite din plin de perioada de lockdown. Astfel, avocații au avut
prilejul sa se redescopere și sa-și dea seama ca dețin resurse incredibile de solidaritate, comunicare, prietenie, chiar
și voie buna, combinate cu o activitate profesionala mai intensa ca niciodata în ultimii ani, spune avocatul. „Deși la
nivelul firmei am instituit înca înainte de începutul starii de urgența, ca regula, lucrul de acasa, am avut numeroase
zile cu aproape toata echipa de litigii la birou, nopți albe pentru pregatirea unor depuneri urgente consistente,
conturate în principal în jurul unor proceduri de executare silita și insolvențe cu cereri multiple de suspendare, care
ne-au facut practic sa nu simțim aproape deloc povara psihologica a acestui lockdown și sa traversam perioada de
incertitudini mult mai bine decât am fi putut spera la începutul sau”, arata Radu Balaș.
Descopera oportunitațile de recrutare de pe LegiTeam! GRATUIT.
page 1 / 3
www.bizlawyer.roUn proiect al Bullet Media & 648 Group2020-07-24 09:41:09
Avocații nu au avut ocazia de a participa la ședințe online, dar, din punctul lor de vedere, o astfel de soluție este
viabila cu trei condiții: o baza materiala corespunzatoare, o buna organizare și voința de modernizare.
În ceea ce privește interacțiunea cu instituțiile statului și cu clienții, totul s-a derulat „la distanța”, astfel încât sa fie
respectate toate regulile impuse de starea de urgența.
Partenerul DLA Piper spera ca starea de echilibru ”de dupa” va fi diferita de ce se înțelegea prin aceeași noțiune
”de dinainte”. „Criza a dovedit ca pot fi îmbunatațite multe lucruri în organizarea ședințelor de judecata, ca pot fi
și sali neaglomerate chiar daca sunt multe dosare, ca este posibil sa se fixeze în mod civilizat ore diferite pentru un
numar restrâns de cauze, ca nu este necesara înghesuiala de la începutul ședinței cu pricini la amânare și nici
petrecutul de ore întregi inutil, stând în sala sau pe holuri ca sa-ți vina rândul dintr-o lista lunga și neîntrerupta cu
câteva zeci de dosare toate programate la prima ora a dimineții, parca în dispreț pentru timpul tuturor celor aflați
pe lista respectiva și care nu au de gestionat totuși întreaga ședința de judecata. Transmiterea documentelor în
format electronic este iarași un lucru extrem de bun, ajutând în acest fel și la constituirea dosarului în format
electronic, pe care unele instanțe reușesc sa îl puna în acest fel mult mai ușor la dispoziția parților, valorificând
avantajele evoluției tehnologice și în beneficiul justițiabililor. M-aș feri sa fac o estimare de timp cu privire la când
s-ar putea ajunge la ”starea de echilibru”, însa aceasta stare, în semnificația pe care o înțeleg eu și în care mi-ar
placea sa vad ajunsa activitatea de judecata, aș spera sa fie atinsa totuși în cursul vieții celor care citesc aceste
rânduri”.
De altfel, Radu Balaș considera ca „principala lecție a crizei a fost ca distanța fizica nu ne îndeparteaza ci,
dimpotriva, poate avea darul sa ne apropie. Ca putem lucra la fel de bine și de eficient sau chiar mai bine uneori și
de la distanța. Ca responsabilitatea fiecaruia crește în situații atipice, iar aceste situații ne ajuta sa ne descoperim
resurse nebanuite și interacțiuni neașteptate. Ca putem schimba și îmbunatați mult mai multe în activitatea noastra
și ca putem avea încrederea de a fi deschiși și a experimenta noi abordari. Ca avem o echipa grozava!”.
Intra pe portalul de concurența pentru mai multe articole referitoare la proiectele avocaților din aceasta arie de practica
Alte mandate noi, în perioada urmatoare
Chiar daca mulți se așteptau ca volumul de lucru sa se reduca semnificativ, avocații DLA Piper au obținut, în
aceasta perioada, câteva zeci de mandate noi, majoritatea în litigii de dreptul muncii. De asemenea, experții au de
soluționat și o serie de dosare de insolvența, dar și o speța „în ton” cu aceasta etapa, în care profesioniștii DLA
Piper asista o importanta companie din domeniul medical în legatura cu o investigație penala referitoare la
infracțiunea de zadarnicire a combaterii bolilor. „Cu siguranța, dreptul muncii, executarile silite și insolvențele
ne-au umplut agenda ultimelor luni”, puncteaza Radu Balaș.
În perioada urmatoare, reprezentanții firmei de avocatura se așteapta sa primeasca și alte mandate noi, în contextul
în care toate industriile au fost afectate de acesta criza determinata de pandemia de COVID-19.
„În general, în piața avocaturii (cu excepția formelor de exercitare a profesiei care au avut șansa de a gestiona
proiecte care se încadrau în noțiunea de pricini urgente și a caror judecata a continuat – cum a fost și cazul firmei
noastre) segmentul litigiilor a scazut substanțial în perioada starii de urgența datorita restricțiilor privind
desfașurarea ședințelor de judecata, iar acum se afla într-o perioada de creștere accelerata datorita repunerii pe rol a
cauzelor, inclusiv a scurtarii vacanței judecatorești și stabilirii termenelor obișnuite și în luna iulie. Impactul real
pâna la sfârșitul anului îl vom putea evalua mai bine începând cu luna septembrie, dar cu siguranța va exista o
creștere a volumului de litigii (ca și numar de cauze noi)”, precizeaza Partenerul DLA Piper.
page 2 / 3
www.bizlawyer.roUn proiect al Bullet Media & 648 Group2020-07-24 09:41:09
La ora actuala, cel mai spectaculos proiect pe care avocații firmei îl au pe masa de lucru vizeaza recuperarea unei
investiții straine de peste 200 de milioane de euro în industria energiei regenerabile. Dosarul este coordonat de
partenerul coordonator al echipei de litigii, Radu Balaș, dar aproape întreaga echipa de litigii plus avocați din înca
doua-trei departamente sunt implicați în numeroasele aspecte legale pe care mandatul le presupune.
În prezent, echipa de litigii a biroului DLA Piper din București este formata din zece persoane (șapte avocați și trei
support staff). Avocații din departament lucreaza exclusiv pe proiecte de litigii, arbitraje și investigații penale,
nefiind alocați și pentru proiecte de consultanța, dar colaborând foarte strâns cu colegii din departamentele de
consultanța la care se refera obiectul litigiilor gestionate. Proiectele sunt coordonate de avocații desemnați sa
îndeplineasca acest rol, în funcție de complexitatea proiectului și domeniul și expertiza fiecaruia. Nu exista în
general o abordare ierarhica, toți avocații, indiferent de gradul formal de senioritate fiind încurajați sa îndeplineasca
roluri de coordonare pe diverse componente ale proiectelor și chiar pe ansamblu, în consultare cu partenerul
coordonator al echipei sau cu alți colegi cu mare experiența.
Intra pe LadyLawyer.ro și afla mai multe despre activitatea, preocuparile și proiectele doamnelor avocat din cele
mai importante firme de pe piața locala
page 3 / 3
top related