lucrare de diploma familia
Post on 06-Jul-2018
227 Views
Preview:
TRANSCRIPT
-
8/16/2019 Lucrare de Diploma Familia
1/62
CAPITOLUL I
CONSIDERAŢII INTRODUCTIVE
SECŢIUNEA I
FAMILIA ŞI RELAŢIILE DE FAMILIE
Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, adoptată şi proclamată de
Adunarea Generală a Naţiunilor Unite (prin rezoluţia nr. 21 A(!!!" din 1#$%", prin art. 1& alin. ('" deineşte amilia ca iind )elementul undamental şi natural
al societaţii).
*amilia a reprezentat şi reprezintă o temă predilectă de relecţie şi analiză
a spiritualitţii umane, a politicii sociale, dar şi a multor discipline ştiinţiice+
socioloia, medicina, a politicii sociale, ştinţele -uridice, etc., iecare
propunndu/şi să surprindă, dintr/o perspectivă speciică şi specializată,
dimensiunile, dinamica şi uncţiile rupului amilial. *amilia, s/a spus, este
)realitatea biologica, prin uniunea cese realizează 0ntre ărat şi emeie şi prin
procreereeste o realitate socială, iindcă prin ea se realizează o comunitate de
viată 0ntre cei care o compun este o realitate !ri"ică# iindcă societatea
relementează, prin norme -uridice, cele mai importante relaţii din cadrul ei)1.
3n ce priveşte "i$e%si!%ea !ri"ică a &a$iliei# potrivit 4onstituţiei
5omniei, autorităţile pulice respectă şi ocrotesc amilia (art. 2& alin.(1"", care
1 A se vedea !. Alu, Dreptul amiliei, 6d. Didactică şi 7edaoică, 8ucureşti 1#9 A. !onaşcu, :. :ureşan,:.N. 4ostin, ;. Ursea, *amilia şi rolul ei 0n societatea socialistă, 6d. Dacia 4lu-/Napoca, 1#9 !.7.*ilipescu,aeanu, ;. Dumitrac?e, Dreptulamiliei, 6d. a/!;/a, 6d. All 8ec= 8ucureşti 2@@9 7. !luţ, ociopsi?oloia şi antropoloia amiliei, 6d. 7olirom,8ucureşti 2@@9 :. 8anciu, Dreptul amiliei, 6d. Aronaut 4lu-/Napoca 1##% 6. *lorian, Dreptul amiliei, 6d.All 8ac=, 8ucreşti 2@@& !. 5e?ini, Dreptul *amilieie Universitatea Dimitrie 4antemir *acultatea de Drept,
-
8/16/2019 Lucrare de Diploma Familia
2/62
se 0ntemeiază pe căsătoria liber co%si$'ită "i%tre so'i, iar conorm 4odului
*amiliei, statul ocroteşte căsătoria şi amilia, stailind condiţiile de ond şi de
orma ale 0nc?eierii actului -uridic al căsătoriei.
5eeritor la relaţiile din interiorul amiliei, 4onstituţia 5omniei proclamă (ri%ci(i!l egalită'ii so'ilor, precum şi dreptul acestora de a asiura
creşterea, educarea şi instruirea copiilor (art.$% alin(1"", iar prevederile 4odului
*amiliei relementează cadrul eneral al relaţiilor personale şi patrimoniale
dintre soţi, precum şi dintre parinţii şi descendenţii lor (mai puţin cele derivnd
din rudenia civila, care sunt relementate prin Beea nr. 2'C2@@$ privind
reimul -uridic al adopţiei".
5eimul -uridic al relaţiilor de amilie este apărat prin sncţiunile
prevăzute pentru cei care 0l 0ncalcă, precum şi decăderea din drepturile
parinteşti.
3n lipsa unei deiniţii leale, 0n cuprinsul dieritelor relementări,
%o'i!%ea "e &a$ilie apare 0n accepţiuni dierite. Bund naştere prin căsătorie,
amilia 0ncepe prin a i ormată din soţi, amilia tipică iind cea compusă din
parinţi şi copii. 4odul *amiliei vizează cel mai adesea acest sens restrns al
noţiunii (art. 1/$$, art. $/&9, art. #/112". 7rin alte dispoziţii, cum ar i cele
reeritoare la rudenie (art. $9 şi art. $& 4odul *amiliei", aceleaşi noţiuni i se
atriuie un 0nţeles mai lar, amilia reunind soţii, precum şi persoane care
descind unele din altele sau dintr/un autor comun, 0ntre care eEistă deci o
comuniune de sne.
7otrivit Beii ondului unciar nr. 1%C1##1, prin amilie se 0nţelee soţii şicopiii necăsătoriţi, dacă ospodăresc 0mpreună cu părinţii lor (art.% alin.($"" din
punct de vedere al leislaţiei locative, prin amilie se 0nţelee soţul, soţia copii
şi parinţii soţilor, care locuiesc şi ospodăresc 0mpreună (art.1 din Beea nr.
11$C1##&".
2
-
8/16/2019 Lucrare de Diploma Familia
3/62
Alată la temelia amiliei, căsătoria enerează raporturi multiple şi
compleEe 0ntre memrii ei 0ntre soţi iau naştere relaţii personale şi
patrimoniale, de asemenea, şi 0ntre soţi şi copiii rezultaţi din căsătorie, părinţii
iind datori să crească copii, 0nri-ind de sănătatea, dezvoltarea lor iFică şiintelecuală, de educaţia, 0nvăţătura şi preătirea proesională a acestora (art. 1@1
alin.(2" 4odul *amiliei". Dintre aceste raporturi, numai unele ac oiectul
reementării -uridice raporturile de natură morală, etico/spiritual0ă sunt lăsate
la aprecierea soţilor, care/şi vor pune asupra lor amprenta propriei personalităţi.
Articolul 2 4odul *amiliei, sintetiznd principiile care stau la temelia amiliei,
prevede ca relaţiile de amilie se azează pe prietenie şi aecţiune reciprocă
0ntre memrii ei, care sunt datori să/şi acorde unul altuia spri-in moral şi
material.
SECŢIUNEA A)II)A
NOŢIUNEA DE DREPTUL FAMILIEI
ŞI O*IECTUL DREPTULUI FAMILIEI
3n literatura de specialitate se precizează că dreptul amiliei
relementează raporturile personale şi patrimoniale izvorte din căsătorie,
rudenie, adopţie, precum şi din alte relaţii asimilate de lee, su unele aspecte,
relaţiilor de amilie2.
7nă 0n anul 1#9$, cnd a ost pus 0n aplicare 4odul *amiliei,relementarea materiei s/a ăcut prin 4artea ! a 4odului 4ivil, prin art. & $&@.
anterior usese aroată puterea maritală, prin care o emeie capailă, prin
aptul căsătoriei, devenea incapailă (alături de minori", iind lipsită de
2 6. *lorian, op. cit. p. $ !.7.*ilipescu, op. cit. p. & :.8anciu op. cit. p. 11
1 '
-
8/16/2019 Lucrare de Diploma Familia
4/62
capacitatea de a 0nc?eia sinură actele reeritoare la patrimoniul său, iar prin
Decretul nr. '1C1#9$ a ost aroat art. 1#9 4od 4ivil, conorm căruia ăratul
era dator să/şi prote-eze emeia, iar aceasta să/i dea ascultare.
3n eneral, literatura de specialitate a salutat ruparea relaţiilor care privesc amilia 0ntr/un cod special, eEistnd doar păreri izolate care criticau
desprinderea acestora din 4odul 4ivil, precum cea prin care s/a airmat ca
relaţiile de amilie, 0n mod neiresc, au ost scoase din 4odul 4ivil unde
normal le era locul spre a se elaora 4odul *amiliei'.
Autorii care susţin autonomia dreptului amiliei ca ramură de drept
distinctă apreciază+ 4riteriul oiectului relementării este unanim admis 0n
doctrină ca undament 0n constituirea şi delimitarea ramurilor de drept şi că
dreptul amiliei prezintă particularităţi 0n ce priveşte calitatea suiectelor,
caracterul normelor -uridice şi natura sancţiunilor $.
4onorm unor alti autori, 5elaţiile de amilie, avnd 0n vedere
importanţa lor, rezultnd şi prin relementarea distinctă pe care leiuitorul le/a
dat/o, s/au individualizat şi delimitat 0n suicientă măsură de relaţiile de drept
civil, constituind astel un oiect distinct, de sine stătător, de relementare a
dreptului amiliei9.
3n ce ne priveşte, ără a contesta arumentele autorilor mai sus citaţi,
amintim că 0n ma-oritatea statelor europene materia dreptului amiliei este
relementată 0n 4odurile lor civile. 7oate ca, şi datorită acestui apt, autorii
7roiectului noului 4od 4ivil au inclus materia amiliei 0n 4artea a/!!/a, su
titlul *amilia.!ndierent daca relementarea materiei privind amilia va i inclusă sau
nu 0n noul 4od 4ivil, este util sa conturăm obiect!l acestei relementări. *ără a
' ;.D. Hlătescu, 4onsideraţii 0n leătură cu instituţia prescripţiei, 0n Decretu nr. 2C1### p. 19 nota nr. 1$ 6. *lorian, op. cit. p 99 Al. 8acaci, 4. >ăeanu, ;. Dumitrac?e op. cit. p. 1'
$
-
8/16/2019 Lucrare de Diploma Familia
5/62
i vora despre eEpunerea lor 0n ordinea importanţei, iindcă, ine0nţeles, toate
sunt eale ca importanţă, amintim+
a" relaţiile de căsătorie art. $% alin. (1" din 4onstituţia 5omniei
conturează dreptul undamental al iinţei umane de a se căsători şi prin art. '/$$4odul *amiliei sunt relementate 0nc?eierea, deiinţarea şi desacerea
căsătoriei, precum şi raporturile personale şi patrimoniale dintre soţi
" raprturile rezultate din rudenie att cele rezultnd din leătura de
sne, azată pe descendenţa unei persoane dintr/o altă persoană sau aptul că
mai multe persoane au un descendent comun, ct şi pe leătura cvilă, rezultată
din adopţie, implică iEarea modurilor de stailire a iliaţiei aţă de mamă sau
aţă de tată, din căsătorie sau din aara ei
c" relaţiile reeritoare la ocrotirea părintească ce se reeră la totalitatea
drepturilor şia oliaţiilor pe care părinţii le au pentru realizarea intereselor
personale şi patrimoniale ale copiilor, precum şi cele relative la crşterea şi
educarea lor, relementate de 4odul *amiliei 0n art. #/112
d" raporturile asimilate cu relaţiile de amilie, precum şi oliaţiile de
0ntreţinere 0ntre oştii soţi (art. $$ 4odul *amiliei" oliaţia de 0ntreţinere 0ntre
soţul care a contriuit la 0ntreţinerea copilului celuilalt soţ şi acel copil (art. %
4odul *amiliei" raporturile care se nasc 0n leătură cu plasamentul amilial şi
din 0ncrederea sau luarea minorilor spre creştere şi educare tutela, interdicţia şi
curatela (art. 11'/11 4odul *amiliei".
!zvorul numit oranic al dreptului amiliei este 4odul *amiliei,
dispoziţiile sale iind completate cu cele cuprinse 0n Decretul nr. '1C1##$ privitor la persoanele izice şi la persoanele -uridice Decretul nr. '2C1#9$
pentru punerea 0n aplicare a 4odului *amiliei, Beea nr. 11#C1##& cu privire la
actele de stare civilă, Beea nr. 2'C2@@$ privind protecţia şi promovarea
1 9
-
8/16/2019 Lucrare de Diploma Familia
6/62
drepturilor copilului şi alte acte normative la care ne vom reeri 0n cuprinsul
lucrării.
SECŢIUNEA A)III)A
PRINCIPIILE +ENERALE ALE DREPTULUI FAMILIEI
7rincipiile care stau la aza temeliei leale care relementează relaţiile de
amilie sunt prezentate 0n mod asemănător de toţi autorii şi, ca urmare, le
rezumăm+
a" (ri%ci(i!l ocrotirii căsătoriei ,i &a$iliei# prevăzut de art. 2& alin. (1"
din 4onstituţie şi de art. 1 alin. (1" 4odul *amiliei, unde se arată că statul
spri-ină dezvoltarea şi consolidarea amiliei prin măsuri economice şi sociale.
7rin art. 1 alin. ('" 4odul *amiliei se statutează că amilia are la ază căsătoria
şi leea relementează 0n amănunt condiţiile de valailitate a căsătoriei, eectele
acesteia, relaţiile dintre soţi, ct şi raporturile lor cu copiii
" (ri%ci(i!l ocrotirii i%tereselor $a$ei ,i co(il!l!i, care este
prevazut 0n art. 1 alin. (2" 4odul *amiliei şi se realizează prin dispoziţiile
reeritoare la stailirea iliaţiei aţă de un tată sau aţă de mamă prin stailirea
oliaţiei de 0ntreţinere, prin măsurile de ocrotire a copiilor minori, prin
relementarea adopţiei şi prin instituirea controlului autorităţii tutelare asupra
modului 0n care se 0ndeplinesc 0ndatoririle privind persoana şi unurile
copilului. Amintim, 0n acest conteEt, aptul ca, 0n conormitate cu O.G. nr.'$C1##%, 0n acest domeniu uncţionează Departamentul pentru 7rotecţia
4opilului, oran de specialitate al administraţiei pulice centrale, cu
personalitate -uridica, alat0n suordinea Guvernului
&
-
8/16/2019 Lucrare de Diploma Familia
7/62
c" (ri%ci(i!l căsătoriei liber co%si$'ite -%tre so'i este prevăzut prin
art. $% alin. (1" din 4onstituţie şi prin art. 1 alin. ('" 4odul *amiliei. 3n lumina
acestui principiu, voinţa concordanta a viitorilor soţi este sinurul actor
suviectiv revelant (şi indispensail" la 0nc?eierea căsătoriei. Acordul sauopoziţia părinţilorsau a altor persoane, deşi cu posiile rezonanţe morale, nu are
conotaţii -uridice&.
6ste util să amintim cu acest prile- prevederile art. 1& din Declaraţia
Universală a Drepturilor Omului+ 4u 0ncepere de la vrsta nuilă, ăratul şi
emeia, ară nicio restricţie 0n privinţa rasei, a cetăţeniei sau a reliiei, au
dreptul să se căsătorească şi să 0ntemeieze o amilie. 6i au drepturi eale la
0nc?eierea căsătoriei, pe durata căsătoriei şi la desacerea ei (pct. 1". 4ăsătoria
nu poate i 0nc?eiată dect cu consimţămntul lier şi deplin al viitorilor soţi
(pct.2".
d" (ri%ci(i!l egalită'ii -% "re(t!ri ,i -%"atoriri a so'ilor este o aplicare
a principiului ealităţii depline a emeii cu ăratul 0n toate domeniile vieţii
sociale.
3n art. 1 alin.($" 4odul *amiliei se prevede că 3n relaţiile dintre soţi,
precum şi 0n eEerciţiul drepturilor aţăde copii, ăratul şi emeia au drepturi
eale.
Aceleaşi relementări 0i sunt consacrate şi alte articole, precum art. 29
(8ăratul şi emeia au drepturi eale şi oliaţii eale 0n căsătorie" şi art. 2&
(oţii ?otărăsc de comun acord 0n tot ceea ce priveşte căsătoria", art. # alin
(1" (Amii părinţi au aceleaşi drepturi şi 0ndatoriri aţă de copii lor minori".Drepturile şi oliaţiile iecăruia dintre soţi, avnd aceleaşi conţinut, sunt
complementare, servind scopul trăiniciei amiliei.
& 6. *lorian op. cit. p. &
1
-
8/16/2019 Lucrare de Diploma Familia
8/62
e" (ri%ci(i!l e.ercitării "re(t!rilor ,i al -%"e(li%irii -%"atoririlor
(ări%te,ti -% i%teres!l co(iiloreste prevăzut de art.1 alin. ($" şi art. # alin.
Ultim 4odul *amiliei. 3n primul dintre teEtele amintite, se prevede că drepturile
părinteşti se eEercită numai 0n interesul copiilor, iar 0n cel de/al doilea teEt, sesuliniază, din nou, reula că părinţii eEercită drepturile lor părinteşti numai 0n
interesul copiilor. u acest aspect, este indierent daca copiii sunt din căsătorie,
din aara căsătoriei sau sunt adoptaţi.
" (ri%ci(i!l s(rii%!l!i $oral si $aterial -%tre $e$brii &a$iliei este
prevăzut 0n art. 2 4odul *amiliei. 4omponenţa materială a acestui spri-in
reciproc este asiurată prin oliaţia leală de 0ntreţinere 0ntre memrii
amiliei, prevăzut 0n art. %& 4odul *amiliei, ct şi prin oliaţia iecăruia dintre
soţi de a contriui la c?eltuielile casnice, conorm prevederilor art. 2# 4odul
*amiliei.
Un autor scrie un comentariu la acest principiu cu rumoasă tentă
eseistică+ 8azată pe aecţiune şi prietenie, relaţiile de amilie oeră un model
unic de solidaritate interumană. entimentul de siuranţă oerit de căldura celor
apropiaţi, 0mplinirea nevoii mai mult sau mai puţin suconştiente de certirudine
a apartenenţei noastre la o anumită amilie de care nu ne putem dispensa şi 0n
cadrul căreia suntem indispensaili creează o reţea complicată de dependenţă
0ntre memrii amiliei, de a căreia esenţă sunt onestitatea iecăruia şi 0ncrederea
reciprocă dintre aceştia, şi activează resorturi dintre cele mai trainice, ăcndu/
ne uneori mai vulneraili, alteori, dimpotrivă, mai puternici.
" (ri%ci(i!l $o%oga$iei este proclamat prin art. & 4odul *amiliei,care dispune că este oprit să se căsătorească ăratl căsătorit sau emeia care
este căsătorită. Deci, iecare dintre viitorii soţi treuie să ie, după caz, văduv
!dem p. 11
%
-
8/16/2019 Lucrare de Diploma Familia
9/62
sau divorţat. 8ine0nţeles, nu sunt oprite căsătoriile succesive, ci ana-amentul
concomitent al unei persoane 0n mai multe căsătorii (art. 1# 4odul *amiliei".
7rincipiul monoamiei este apărat şi prin prevederile leii penale care, 0n
art. '@' alin. (1" şi (2" 4od 7enal, caliică inracţiune o persoană care secăsătoreşte cu o persoană pe care o ştie căsătorită.
1 #
-
8/16/2019 Lucrare de Diploma Familia
10/62
CAPITOLUL AL II)LEA
ACTUL /URIDIC AL C0S0TORIEI ŞI STAREA DE C0S0TORIE
SECŢIUNEA I
NOŢIUNEA DE C0S0TORIE
-
8/16/2019 Lucrare de Diploma Familia
11/62
mai dierite aspecte, 0n timp ce eectele căsătoriei sunt stailite de lee, voinţa
părţilor neavnd dect rolul de a determina aplicarea statutului leal al
căsătoriei, ără posiilitatea de a/l modiica 0n vreun el. 4ei care se căsătoresc
au deci numai posiilitatea de a accepta sau nu statutul leal al căsătoriei, aşacum este el stailit de lee
/ 0n principiu, contractul poate i susceptiil de modalităţi (condiţia şi
termenul", pe cnd căsătoria nu poate i aectată de asemenea modalităţi
/ contractul iind stailit prin voinţa părţilor, poate 0nceta tot prin
acordul lor de voinţă, pe cnd căsătoria nu poate lua srşit prin acordul de
voinţă al soţilor. 4?iar 0n condiţiile divorţului prin consensul soţilor, desacerea
căsătoriei are loc ca eect al ?otarrii -udecătoreşti. 3n cazul contractului cu
durată nedeterminată, se admite că acesta poate 0nceta, 0n principiu, prin voinţa
unilaterală a uneia din părţi, pe cnd căsătoria, se 0nţelee, nu poate 0nceta 0n
acest mod. 3n srşit, contractul poate i modiicat de către părţi, prin acordul
lor, ceea ce nu este posiil 0n cazul căsătoriei
/ nulităţile căsătoriei prezintă anumite particularităţi aţă de cele ale
contractului.
SECŢIUNEA A)II)A
TR0S0TURILE ACTULUI /URIDIC AL C0S0TORIEI
7rivită ca act -uridic, căsătoria preFintă următoarele trăsături+a" căsătoria este o !%i!%e "i%tre !% bărbat ,i o &e$eie1 Această
uniune se 0ntemeiază pe consimţămntul celor ce se căsătoresc şi, odată
0nc?eiată, este relementată de normele leale, devenite aplicaile prin acel
consimţămnt. 4ăsătoria se 0nc?eie 0ntre ărat şi emeie
1 11
-
8/16/2019 Lucrare de Diploma Familia
12/62
" căsătoria este liber co%si$'ită. 6Eprimarea consimţămntului lier al
celor ce se căsătoresc este arantată prin dispoziţiile leale care permit
0nc?eierea căsătoriei azate pe aecţiunea reciprocă a viitorilor soţi
c" căsătoria este $o%oga$ă. Acest caracter decure 0n mod iresc dinundamentul căsătoriei, şi anume aecţiunea reciprocă a soţilor. 4aracterul
eEclusivist al draostei implică monoamia, iar dispoziţiile leale asiură
caracterul monoam al căsătoriei
d" căsătoria se 0nc?eie 0n ormele cerute de lee, ea are un caracter
sole$%. Acest caracter eEprimă, printre altele, prin aceea că se 0nc?eie numai
0ntr/un anumit loc, 0n aţa unei autorităţi de stat, 0ntr/o zi dinainte iEată şi 0n
prezenţa eectivă şi concomitentă a amilor viitori soţi, cu posiilitatea pentru
pulic de a asista
e" casătoria are un caracter ci2il. 3nc?eierea şi 0nreistrarea căsătoriei
sunt de competenţă eEclusivă a autorităţii de stat. 7otrivit dispoziţiilor
constituţionale care arantează tuturor cetăţenilor liertatea constienţei şi
liertatea eEercitării cultului reliios, soţii au posiilitatea să pledeze şi la
cererarea reliioasă a căsătoriei, dar aceasta numai după 0nc?eierea căsătoriei
0n aţa autorităţii de stat (4onstituţia 5omniei, art. $% alin. (2"". Această
cererare reliioasă nu produce niciun eect -uridic.
-
8/16/2019 Lucrare de Diploma Familia
13/62
emeie şi ărat depăşeste sera relaţiilor de amilie eEistnd 0n toate domeniile
vieţii sociale
?" căsătoria se 0nc?eie -% sco(!l -%te$eierii !%ei &a$ilii1 4ăsătoria este
ocrotită de lee, deoarce constituie aza amiliei. 3ntemeierea relaţiilor deamilie constituie conţinutul căsătoriei, cauză necesară şi determinată a acesteia.
1 1'
-
8/16/2019 Lucrare de Diploma Familia
14/62
CAPITOLUL AL)III)LEA
CONDIŢIILE DE FOND ŞI IMPEDIMENTELE LA C0S0TORIE
3n vederea 0nc?eierii unei căsătorii valaile şi a oţinerii recunoaşterii
acesteia, este necesară 0ndeplinirea unor condiţii de ond şi de ormă.
;om avea 0n vedere condiţiile de ond ale căsătoriei 0n sens lar,
cuprinznd cerinţele leale de ond ale căsătoriei care indică acele 0mpre-urări
0n prezenţa cărora leea opreşte căsătoria.
Noţiunea -uridică de impediment la căsătorie, 0n sens restrns, este
consacrată de art. 1' şi art. 1$ 4odul *amiliei, su denumirea de (ie"ică
legală la căsătorie.
SECŢIUNEA I
CONDIŢIILE DE FOND ALE C0S0TORIEI
3n 0nţeles restrns, condiţiile de ond se 0năţişează su ormă pozitivă,
adică treuie să eEiste pentru a se putea 0nc?eia căsătoria. 6le sunt+ condiţii
privitoare la opţiunea izică de a 0nc?eia căsătoria, condiţii menite să asiure o
căsătorie lier consimţită, condiţii privitoare la aptitudinea morală de a 0nc?eia
căsătoria.
Din prima cateorie ac parte dierenţa de seE, vrsta leală pentru
căsătorie, starea izică a viitorilor soţi, care sunt oliaţi să/şi comunicereciproc starea sănătăţii lor din cea de/a doua cateorie ac parte condiţiile de
ond care privesc eEistenţa consimţămntului şi viciile de consimţămnt, iar din
cea de/a treia cateorie ac parte condiţiile de ond care opresc iamia,
căsătoria 0ntre rude, pentru motive de adopţie sau tutelă.
1$
-
8/16/2019 Lucrare de Diploma Familia
15/62
Di&ere%'a "e se.
Această condiţie este att de evidentă, 0nct leea nu a mai considerat
necesar să o prevadă eEpres. Din relementările relaţiilor de amilie (art. 1, art.
$, art. 29, art. $/92, art. 9'/&@ 4odul *amiliei" rezultă că se poate 0nc?eiacăsătoria numai 0ntre persoane de seE dierit. 3n mod practic, această condiţie
poate interesa 0n cazul persoanelor al caror seE nu este suicient dierenţiat. O
asemenea prolemă este de ordin medical, dar, dacă se staileşte că deoseirea
de seE nu eEistă, căsătoria nu se poate 0nc?eia. 3n principiu, seEul iecăruia
dintre viitorii soţi se staileşte cu a-utorul certiicatului de naştere, care are
orurică 0n acest sens.
Nu vom discuta aici presiunile pe care le ac asociaţiile de ?omoseEuali
pentru a oţine dreptul de a se căsători 0ntre ei şi nici aptul că, 0n unele ţări, au
oţinut acest drept. Ne mărinim doar să spunem că rostul undamental al
căsătoriei este acela de a procrea asiurnd astel perpeturea speciei umane
el nu se poate 0mplini prin reunirea persoanelor de acelaşi seE. *aţă de copiii
care se nasc din draoste, eEistă sentimente speciice leaturilor de sne şi care
reu se pot sustituii prin procedee artiiciale.
Dacă s/ar admite şi s/ar 0nmulţi căsătoriile dintre persoanele de acelaşi
seE, misiunea sacră de a asiura continuitatea speciei umane şi implicit, a
umanităţii va rămne numai 0n sarcina căsătoriei ireşti.
V4rsta legală (e%tr! căsătorie
;rsta minimă art. $ alin. (1" 4odul *amiliei staileşte o vrstă
minimă pentru 0nc?eierea căsătoriei. 5aţiunile care se ăsesc la aza acesteicerinţe leale, att la ăraţi, ct şi la emei, sunt multiple+
/ de ordin ioloic şi euenic. ;iitorii soţi treuie să aiă aptitudinea
izică de a se căsători, ceea ce 0nseamnă că ei treuie să ia-uns la vrsta
puertăţii. 7entru a nu i vătămătoare sănătăţii viitorilor soţi şi a permite
1 19
-
8/16/2019 Lucrare de Diploma Familia
16/62
acestora să procreeze copii sănătoşi şi normali, leea permite căsătoria numai
persoanelor puere. Dat iind că vrsta puertăţii dieră de la o persoană la alta,
s/a stailit o minimă pentru căsătorie superioară vrstei puertăţii reale şi,
potrivit leii, vrsta minimă de căsătorie este de 1% ani, att pentru ăraţi, ctşi pentru emei, iar pentru motive temeinice, minorul care a 0mplinit vrsta de
1& ani se poate căsători 0n temeiul unui aviz medical, cu 0ncuvinţarea părinţilor
săi ori, după caz, a tutorelui şi cu autorizarea direcţiei enerale de asistenţă
socială şiprotecţia copilului 0n a cărei rază teritorială 0şi are domiciliu (art. $
4odul *amiliei, astel cum a ost modiicat prin Beea nr. 2%%C2@@".
/ de ordin psi?ic şi moral. ;iitorii soţi treuie să aiă aptitudinea morală
de a 0nc?eia căsătoria, ei treuie să ie 0n măsură să 0nţeleaă 0nsemnătatea unei
căsătorii şi să/şi asume 0n mod conştient drepturile şi oliaţiile pe care aceasta
le implică. ;rsta minimă pentru căsătorie este determinată deci şi de
consideraţii privind comuniunea spirituală care treuie să se ormeze 0ntre soţi
3n azul 0n care căsătoria urmează a se 0nc?eia 0ntre cetăţenii romni pe o
navă romnă alată 0n aara raniţelor tării, dispensa de vrstă se acordă de către
comandantul navei.
Beea nu staileşte o vrstă pnă la cer se poate 0nc?eia căsătoria. De
aceea, căsătoria se poate 0nc?eia c?iar şi la o vrstă 0naintată. Beea nu eEclude
nici căsătoria 0n praul morţii. 3n eneral asemenea căsătorii se 0nc?eie pentru a
lealiza situaţii de apt preeEistente.
Beea nu staileşte o dierenţă 0ntre viitorii soţi.
-
8/16/2019 Lucrare de Diploma Familia
17/62
4onsimţămntul la căsătorie este lier, 0n sensul că au ost 0nlăturate
limitările de castă, rasiale, reliioase şi -uridice 0n ceea ce priveşte liera aleere
a viitorilor soţi. 3n sens -uridic, consimţămntul lier la căsătorie 0nseamnă li(sa
2iciilor "e co%si$'ă$4%t şi anume a erorii, dolului şi violenţei.4onsimţămntul la căsătorie se maniestă, de oicei, prin răspunsul
airmativ la 0ntreările deleatului de stare civilă adresate iecăruia dintre soţi 0n
sensul dacă vor să se căsătorească unul cu altul. 4nd unul dintre soţi este 0n
imposiilitatea de a vorii (de eEemplu este surdo/mut", consimţămntulse
poate da prin orice alt mod, 0nsă el treuie să ie ne0ndoielnic. 3n acest scop,
consimţămntul surdo/muţilor, ca şi cel al celor care voresc o limă pe care nu
o cunoaşte deleatul de stare civilă, se dă 0n prezenţa unui interpret, 0nc?eindu/
se un proces veral.
Din moment ce 0nc?eierea căsătoriei se ace 0n prezenţa deleatului de
stare civilă, deci consimţămintele viitorilor soţi se eEprimă 0n aţa acestuia, 0n
mod practic, czurile de li(să "e co%si$'ă$4%t la căsătorie se 0ntlnesc oarte
rar. Aceste cazuri se pot ivi practic 0n următoarele situaţi+
/ eroarea 0n constatarea 0nc?eierii căsătoriei, 0n sensul că unul dintre cei
care s/au prezentat să 0nc?eie căsătoria răspunde neativ sau nu răspunde nimic
la 0ntrearea pusă de deleatul de stare civilă cu privire la 0nc?eierea căsătoriei,
iar deleatul a declarat, totuşi, căsătoria 0nc?eiată
/ unul dintre cei care sau prezentat 0n aţa deleatului de stare civilă
pentru 0nc?eierea căsătoriei răspunde da la 0ntrearea pusă, dar 0n acel
moment, este lipsit vremelnic de acultatea sa mintală. 3n acest sens, art.# din4odul *amiliei dispune că este oprit să se căsătorească cel care este vremelnic
lipsit acultăţile sale mintale ct timp nu are discernămntul aptelor sale,
deoarec nu poate eEprima un consimţămnt conştient. O asemenea căsătorie
este nulă nu numai pentru aptul că s/a nesocotit art. # 4odul *amiliei, ci şi
1 1
-
8/16/2019 Lucrare de Diploma Familia
18/62
pentru nesocotirea art. 1 alin. ('", art. 1& şi art. 1 4ODUB *amiliei, adică
lipseşte consimţămntul.
4ăsătoria alienatului sau a deilului mintal este interzisă c?iar 0n
perioadele de luciditate trecătoare#/ căsătoria ictivă adică aceea care este 0nc?eiată 0n alt scop dect acela
de a 0ntemeia o amilie, de a se supune statutului leal al căsătoriei, iar 0ntre cei
care au 0nc?eiat căsătoria nu s/au stailit raporturi con-uale poate i
analizată, după cum vom vedea, lipsa de consimţămnt la căsătorie.
5elementarea 2iciilor "e co%si$'ă$4%t -% $ateria căsătoriei prezintă
anumite particularităţi aţă de dreptul comun datorită naturii -uridice şi
importanţei sociale a căsătoriei. ;iciile de consimţămnt la căsătorie sunt
eroarea, dolul şi violenţa. 3n materia căsătoriei nu 0şi poate ăsi aplicarea
leziunea.
Eroarea constituie viciu de consimţămnt numai dacă poartă asupra
identităţii izice a celuilalt soţ (art. 21 4odul *amiliei". Această limitare a
domeniului de aplicare a erorii ace ca anularea căsătoriei pentru acest viciu de
consimtămnt să ie aproape de neputinţă, dat iind condiţiile 0n care se 0nc?eie
căsătoria prezenţa personală a viitorilor soţi şi identiicarea lor ăcută de
deleatul de stare civilă pentru a se căsători după o proailă recunoaştere.
6roarea asupra starii civile a celuilalt viitor soţ (de eEemplu, acesta este
divorţat, deşi celălalt a crezut că este celiratar, sau este copil din aara
căsătoriei, deşi celălalt soţ a crezut că este din căsătorie ori s/a crezut că
aparţine unei anumite amilii, iar el aparţine alteia" nu constituie viciu deconsimţămnt la căsătorie.
# 4. . I. ecţia civilă decizia nr. 192C1##@ 0n Dreptul nr. # 11C1##@ p. 2'2
1%
-
8/16/2019 Lucrare de Diploma Familia
19/62
De asemenea, nu este viciu de consimţămnt eroarea asupra calităţii ori
0nsuşirilor celuilalt soţ, c?iar dacă nu au ost determinate la 0nc?eierea
căsătoriei.
Dol!l (viclenia" viciază consimţămntul viitorului soţ prin eroarea provocată ca urmare a mi-loacelor viclene olosite 0mpotriva sa. *iind o eroare
provocată, dolul cuprinde un element suiectiv, anume eroare, şi un element
oiectiv, anume mi-loacele viclene olosite pentru a provoca eroarea.
Deoarece 4odul *amiliei nu ace nicio deleare de la dispoziţiile
dreptului comun, dolul se determină după reulile acestuia, tinndu/se seama de
caracterul speciic al căsătoriei. Astel, ca şi 0n dreptul comun, dolul constituie
viciul de consimţămnt şi 0n cazul 0n care manoperele dolosive se maniestă
su orma reticienţei.
3n materia căsătoriei, este viciu de consimţămnt numai "ol!l (ri%ci(al#
nu şi dolul incident, deoarece reimul căsătoriei este prestailit de lee.
Domeniul de aplicare a dolului este mai lar dect al erorii, putnd purta
şi asupra altor elemente dect identitatea izică a celuilalt soţ şi anume asupra
unor calităţi ale viitorului soţ, pe care dacă le/ar i cunoscut nu ar i 0nc?eiat
căsătoria, 0nsă aceste calităţi treuie să ie necesare pentru 0nc?eierea unei
căsătorii. Astel dacă un viitor soţ a ost indus 0n eroare, prin mi-loace viclene,
de către celălalt soţ cu privire la starea sa materială, acesta nu este viciu de
consimţămnt prin dol la 0nc?eierea căsătoriei. Dimpotrivă eroarea provocată
prin mi-loace viclene asupra sănătăţii unuia din viitorii soţi constituie viciu de
consimţămnt la căsătorie, deoarece acest element este corespunzător concepţieidreptului nostru privind căsătoria viitorilor soţi, acştia iind c?iar oliaţi să/şi
comunice reciroc starea sănătăţi.
7ractica -udiciară, de pildă, a atatutat că este dol omisiunea comunicării
de către unul dintre soţi, anterior căsătoriei, a olii de care sueră ori a ormelor
1 1#
-
8/16/2019 Lucrare de Diploma Familia
20/62
de maniestare a acestora, a neputinţei patoloice de a procrea sau de a arealiza
actul seEual sau a stării de raviditate a viitoarei soţii1@.
3n sc?im, s/a apreciat că omisiunea comunicării vrstei reale sau a
aaptului că a mai ost căsătorit nu atrae anularea căsătoriei, iindcă nu suntvizate 0nsuşiri personale esenţiale, de natură să pericliteze căsătoria11.
Viole%'a viciază consimţămntul viitorului soţ prin teama ce i/a ost
provocată ca urmare a constrnerii izice sau morale eEercitate 0mpotriva sa.
;iolenţa cuprinde un element oiectiv co%str4%gerea sau un element
suiectiv tea$a i%s!&lată care determină lipsa de liertate a
consimţămntului viitorului soţ.
4onsimţămntul treuie sa &ie act!al# treuie să eEiste c?iar 0n momentul
0nc?eierii acesteia. De aceea, promisiunile de căsătorie pe care şi le/au acut
viitorii soţi (logo"%a" nu creează oliaţia de a 0nc?eia căsătoria, viitorii soţi
iind lieri să se căsătorească sau nu.
Din caracterul actual al consimţămntului rezultă că acesta se e.(ri$ă
(erso%al de către iecare soţ şi 0n mod simultan, adică viitorii soţi treuie să ie
prezenţi 0mpreună 0n aţa deleatului de stare civilă pentru a/şi da
consimţămntul la căsătorie.
3n vederea 0nc?eierii căsătoriei, viitorii soţi sunt oliaţi să declare că ,i)
a! co$!%icat reci(roc starea să%ătă'ii lor. 3n mod iresc, această comunicare
a stării sănătăţii se realizează prin certiicate medicale privind starea de sănatate
a viitorilor soţi care se aneEează la declaraţia de căsătorie. 7rin această cerinţă
leală se urmăreşte ca iecare dintre soţi să cunoască pericolul pe care/l prezintă pentru ei şi pentru copiii lor 0nc?eierea unei căsătorii 0n condiţii
necorespunzătoare din punct de vedere al sănătăţii. 8oala de care sueră unul
1@
-
8/16/2019 Lucrare de Diploma Familia
21/62
dintre soţi, cu eEcepţia celor de o anumită ravitate prevăzută de lee, nu
constituie o piedică la 0nc?eierea unei căsătorii 0ntemeiată pe aecţiune, spri-in
moral şi material reciproc. De aceea, dacă unul dintre viitorii soţi sueră de o
asemenea oală, ?otărrea de a 0nc?eiea ori nu căsătoria aparţine acestora.
SECŢIUNEA A)II)A
LIPSA IMPEDIMENTELOR LA C0S0TORIE
e numeşte impediment la căsătorie acele 0mpre-urări de apt sau de drept
a căror eEistenţă 0mpiedică 0nc?eierea căsătoriei. !mpedimentele se invocă
0mpotriva viitorilor soţi pe calea o(o5i'iei la căsătorie sau "i% o&ici! de către
deleatul stării civile.
Din punct de vedere al sa%c'i!%ilor prevăzute de lee, impedimentele la
căsătorie sunt+
/ dirimante, nesocotirea lor atrănd %!litatea absol!tă a căsătoriei
(starea de persoană căsătorită, rudenia irească, rudenia civilă 0n linie dreaptă,
alienaţia sau deilitatea mintală şi lipsa vremelnică a acultăţilor mintale"
/ pro?iitive, a căror eEistenţă nu aectează valailitatea căsătoriei, dar
poate atrae sa%c'io%area a"$i%istrati2ă a deleatului de stare civilă vinovat
de neoservarea lor (rudenia civilă 0n linie colaterală, starea de tutelă".
3n raport cu s&era (ersoa%elor 0ntre care este interzisă căsătoria,
impedimentele pot i+
/ asolute, care opresc căsătoria unei persoane cu orice altă persoană(starea de persoană căsătorită, alienaţia sau deilitatea mintală, lipsa vremelnică
a acultăţilor mintale"
/ relative, care 0mpiedică 0nc?eierea căsătoriei numai 0ntreanumite
persoane (rudenia irească, rudenia civilă, tutela".
1 21
-
8/16/2019 Lucrare de Diploma Familia
22/62
Beea noastră cunoaşte următoarele impedimente la căsătorie+
a6 e.iste%'a !%ei căsătorii %e"es&ăc!te a unuia dintre viitorii soţi.
7otrivit art. 9 4odul *amiliei nu se poate căsători persoana care este căsătorită.
6ste vora de (ri%ci(i!l $o%oga$iei care se ăseşte la aza căsătoriei.3ncălcarea monoamiei se numeşte biga$ie (poliamie" şi se sancţionează att
civil (art.9 şi art. 1# 4odul *amiliei" ct şi penal (art. '@' 4odul 7enal".
4a eect, monoamia are un caracter serial şi nu asolut. 4a urmare,
monoamia este respectată 0n cazul 0n care căsătoria 0n care a ost implicat
viitorul soţ a 0ncetat şi cnd impedimentul la căsătorie se dezactivează.
4ăsătoria 0n care a ost implicat viitorul soţ putea să 0nceteze prin moartea izică
sau declararea morţii prezumate a soţului acestuia. 3n cazul declarării $or'ii
(re5!$ate, căsătoria 0ncetează de la data stailită prin ?otărre ca iind data
morţii. ;iitorul soţ poate 0nc?eia căsătoria susecventă numai după rămnerea
deinitivă a ?otărrii care iEeaFă data morţii, eEistnd şi opinii reeritoare la
valailitatea acestei căsătorii 0nc?eiate 0ntre data morţii iEate prin ?otărre şi
rămnerea deinitivă a acestei ?otărri12.
3n cazul desacerii căsătoriei prin "i2or', soţii sunt consideraţi divorţaţi
de la data rmnerii irevocaile a ?otărrii de divorţ şi din acel moment
impedimentul care rezultă din starea de căsătorie se stine.
!mpedimentul rezultnd din starea de căsătorie se aplică cetăţenilor
străini, dar căsătoriile acestora 0nc?eiate 0n aara 5omniei nu vor putea i
desinţate pentru iamie.
b6 r!"e%ia. 4ăsătoria este oprită 0ntre rudele apropiate. Acestimpediment se 0ntemeiază pe consideraţii de ordin medical, căci uniunile dintre
rude apropiate nu asiură descendenţi sănătoşi, şi de ordin moral, deoarece
12 !.7.*ilipescu op. cit. p. 1%@ Al 8acaci, 4. >aeanu, ;. Dumitrac?e op. cit. p. 12$
22
-
8/16/2019 Lucrare de Diploma Familia
23/62
uniunile dintre rude apropiate ar avea o inluenţă neavorailă asupra vieţii de
amilie. 3ncălcarea impedimentului rezultnd din rudenie se numeşte i%cest.
7otrivit art. & alin.(1" 4odul *amiliei căsătoria e oprită+
/ 0ntre rudele 0n linie directă, cnd eEistă descendenţa unei persoanedintr/o altă persoană, indierent de radul de rudenie, şi cnd nu se pot căsători
tatăl cu iica, mama cu iul, unicul cu nepoata, unica cu nepotul
/ 0ntre rudele de linie colaterală, cnd mai multe persoane au un
ascendent comun, pnă la radul patru inclusiv, şi cnd nu se pot căsători ratele
cu sora, unc?iul cu nepoata, mătuşa cu nepotul, vărul cu vara lui.
3n cazul adopţiei cu eecte depline, sinura admisă 0n prezent, 0ncetează
leăturile de rudenie 0ntre adoptat şi rudele ireşti. 4u toate acestea, este oprită
căsătoria 0ntre adoptat şi rudele sale ireşti, 0n aceleaşi condiţii ca mai sus (art. &
4odul *amiliei, art. 9@ alin ('" din Beea nr. $'C2@@$".
7entru aceste motive temeinice, căsătoria poate i 0ncuvinţată 0ntre rude
0n linie colaterală de radul patru de către 7rimarul General al :unicipiului
8ucureşti sau de către 7reşedintele 4onsiliului Iudeţean 0n cuprinsul căruia cel
care cere această 0ncuvinţare 0şi are domiciliul (art. & alin. (2" 4odul *amiliei".
3n 7roiectul noului 4od 4ivil se prevede că+ 6ste interzisă căsătoria 0ntre
rudele 0n linie dreaptă, precum şi cele 0n linie colaterală pnă la al patrulea rad
inclusiv (art. 2@& alin. (1"". 3n alin. (2" al aceluiaşi articol se ace precizarea că
pentru motive temeinice, căsătoria 0ntre rudele colaterale de radul al patrulea
poate i 0ncuvinţată de 7reşedintele 4onsiliului Iudeţean sau, după caz, de
7rimarul General al :unicipiului 8ucureşti, 0n a cărui rază teritorială 0şi aredomiciliul cel care cere 0ncuvinţarea. Oservăm că noile relementări propuse
nu se deoseesc de cele actuale.
c6 a"o('ia relaţiile rezultnd din adopţie sunt un impediment la
căsătorie. 7otrivit art. 4odul *amiliei este oprită căsătoria+
1 2'
-
8/16/2019 Lucrare de Diploma Familia
24/62
/ 0ntre adoptator sau descendenţi lui, pe de o parte, şi adoptat ori
descendenţii lui, pe de altă parte
/ 0ntre copiii adoptatorului, pe de o parte, şi adoptat şi copiii acestuia, pe
de altă parte/ 0ntre cei adoptaţi de către aceeaşi persoană
7entru motive temeinice, căsătoria 0ntre copii adoptatorului, pe de o
parte, şi adoptat şi copii acestuia, pe de altă parte, precum şi 0ntre adoptaţii de
către aceeaşi persoană poate i 0ncuvinţată de către 7rimarul General al
:unicipiului 8ucureşti sau de către 7reşedintele 4onsiliului Iudeţean 0n
cuprinsul căruia cel care cere această 0ncuvnţate 0şi are domiciliul (art. alin.
Ultim 4odul *amiliei"
3n cazul adopţiei cu eecte restrnse, impedimentul la căsătorie se
0ntemeiază pe rudenia civilă la care dă naştere adopţia (0ntre adoptator, pe de o
parte, şi adoptat şi descendenţii acestuia, pe de altă parte", ie pe consideraţii de
ordin moral, datorită vieţii comune de amilie pe care o duc respectivele
persoane (0ntre celelalte persoane 0ntre care este oprită căsătoria".
3n ceea ce priveşte discuţia dacă interdicţiile din art. 4odul *amiliei se
reeră la amele orme de adopţie sau la cea cu eecte restrnse 1', considerăm
că, după apariţia Beii nr. 22C2@@$, aceste interdicţii se reeră la adopţiile cu
eecte restrnse care au mai rămas 0n vioare iindcă la adopţiile cu eecte
depline (sinurele admise 0n prezent" se realizează sustituirea relaţiilor civile
cu cele de rudenie şi, ca urmare, interdicţiile 0n discuţie se aplică pe motiv de
rudenie."6 t!tela. 3n timpul tutelei este oprită căsătoria 0ntre tutor şi persoana
minoră alată su tutela sa (art. % 4odul *amiliei". !mpedimentul rezultnd din
1' !.7. *ilipescu op. cit. p. 22/2'
-
8/16/2019 Lucrare de Diploma Familia
25/62
tutelă se 0ntemeiază pe consideraţii de ordin moral, căci tutorele are datoria de a
ocroti pe minor, de a se 0nri-i de creşterea lui, 0nlocuind astel atriuţiile
părinteşti. Aceste relaţii nu treuie inluenţate deavorail de posiilitatea
eEistenţei unor relaţii eEtracon-uale 0ntre tutor şi persoana alată su tutela sa.Odată cu 0ncetarea tutelei, căsătoria minorului cu ostul său tutore devine
posiilă.
Aceeaşi interdicţie a căsătoriei 0n timpul tutelei 0ntre tutore şi persoana
minoră care se ală su tutela sa o reăsim şi 0n 7roiectu noului 4od 4ivil.
e6 alie%a'ia ,i "ebilitatea $i%tală. Articolul # 4odul *amiliei dispune
că este oprit să se căsătorească alienatul şi deilul mintal, precum si cel care
este lipsit vremelnic de acultăţile mintale, ct timp nu are discernămntul
aptelor sale. Acest teEt relementează deci două situaţii+
/ privind pe alienatul şi deilul mintal
/ privind pe cel lipsit vremelnic de acultăţile mintale.
Alinenaţia şi deilitatea mintală constituie impediment la căsătorie att
cazul 0n care au ost constatate prin procedura specială a interdicţiei, ct şi 0n
cazul 0n care nu au ost constatate printr/o aemenea procedură, deoarece leea
nu distine.
De asemenea, alienatul şi deilul mintal nu se pot căsători att 0n
momentul 0n care nu se ăsesc 0n stare de luciditate, ct şi 0n momentele 0n care
se ăsesc 0n stare de luciditate pasaeră. Aceasta rezultă din art. # 4odul
*amiliei, care deoseeşte 0ntre alienatul şi deilul mintal, pe de o parte, şi cel
lipsit vremelnic de acultăţile mintale, pe de altă parte, ăcnd precizarea numai pentru aceasta din urmă că nu se poate căsători ct timp nu are discernămntul
1 29
-
8/16/2019 Lucrare de Diploma Familia
26/62
aptelor sale, ceea ce 0nseamnă că alienatul şi deilul mintal nu se pot căsători
ără a deosei dacă se ăsesc sau nu 0n momente de luciditate1$.
SECŢIUNEA A)III)A
CONDIŢIILE DE FORM0 ALE C0S0TORIEI
7entru valailitatea actului -uridic al căsătoriei, leea impune şi unele
cerinţe de ormă, care se 0mpart 0n ormalităţi premerătoare 0nc?eierii
căsătoriei şi ormalităţi privind 0nc?eierea căsătoriei.
a. For$alită'i (re$ergătoare -%c3eierii căsătoriei
5elementarea ormalităţilor anterioare căsătoriei este ăcută din
considerarea mai multor scopuri+
/ de a asiura consimţămntul lier al celor ce vor să se căsătorească,
aceştia treuind să/şi eEprime voinţa de a se căsători 0n aţa autorităţilor
competente
/ de a inorma pe deleatul stării civile asupra statutului civil al
viitorilor soţi, care pe aza acestor inormaţii, va veriica dacă sunt 0ndeplinite
condiţiile de ond şi lipsa impedimentelor la căsătorie
/ de a aduce la cunoştinţă terţelor persoane 0nc?eierea căsătoriei
proiectate şi de a pune 0n mişcare, dacă e cazul opoziţiile la căsătorie
Declara'ia "e căsătorie ,i -%registrarea ei7rima ormalitate anterioară căsătoriei este declaraţia de căsătorie, prin
care viitorii soţi 0şi maniestă voinţa 0n vederea 0nc?eierii căsătoriei.
1$ Al. 8acaci, 4. >aeanu, ;. Dumitrac?e op. cit. p. '@ 6. *lorian, op. cit. p. '$/'9
-
8/16/2019 Lucrare de Diploma Familia
27/62
Declaraţia se ace de către viitori soţi, 0n scris, la serviciul de stare civilă
la care urmează a se 0nc?eia căsătoria. Daca unul dintre viitorii soţi nu se ală 0n
aceeaşi localitate, declaraţia de căsătorie se poate ace la serviciul de stare civilă
din localitatea 0n care se ală, care o va transmite din oiciu şi ără 0ntrziereserviciului de stare civilă competent să 0nc?eie căsătoria (art. 12 4odul
*amiliei". Dacă unul dintre viitorii soţi nu se poate prezenta la serviciul de stare
civilă pentru a ace declaraţia, atunci prin analoie cu situaţia 0n care căsătoria
se poate 0nc?eia 0n aara sediului serviciului de stare civilă, declaraţia de
căsătorie va putea i luată de către deleatul de stare civilă şi 0n aara sediului
serviciului de stare civilă.
Declaraţia de căsătorie treb!ie să c!(ri%"ă7
/ voinţa ne0ndoielnică a viitorilor soţi de a se căsători
/ declaraţia acestora că au luat la cunoştinţă reciproc despre sarea
sănătăţii lor
/ declaraţia viitorilor soţi că 0ndeplinesc cerinţele prevăzute de art. $ 1@
4odul *amiliei (condiţiile de ond şi lipsa impedimentelor la căsătorie"
/ declaraţia acestora cu privire la numele pe care s/au 0nţeles de a/l purta
0n timpul căsătoriei (această declaraţie se poate ace şi ulterior, pna la
0nc?eierea căsătoriei, 0n scris şi se aneEează la declaraţia de căsătorie ăcută".
3n cazul 0n care viitorii soţi au ăcut declaraţiile la servicii de stare civilă
separate (art. 12 4odul *amiliei", atunci declaraţia treuie să cuprindă şi
indicaţia locului unde uremează să se 0nc?eie căsătoria.
Declaraţia de căsătorie ăcută 0n scris se semneză de către declarant şi decătre deleatul de stare civilă. Dacă declarantul nu poate semna ceea ce
reprezintă cazuri eEtrem de rave declaraţia se semnează de către deleatul
stării civile, care va menţiona că datele 0nscrise 0n declaraţie corespund cu cele
declarate veral şi că s/au citit cuvnt cu cuvnt declarantului.
1 2
-
8/16/2019 Lucrare de Diploma Familia
28/62
;iitorii soţi treuie să prezinte, odată cu declaraţia de căsătorie, actele de
identitate, certiicatele de naştere şi dovezile prevăzute de 4odul *amiliei
necesare 0nc?eierii căsătoriei. Aceste dovezi se reeră la satisacerea condiţiilor
de ond şi la lipsa impedimentelor la căsătorie (art. $/1@ 4odul *amiliei".Deleatul de stare civilă este oliat să veriice, 0ndată după primirea
declaraţiilor, dacă viitorii soţi au vrsta leală de căsătorie.
Ba primirea declaraţiei de căsătorie, deleatul de stare civilă va citi
viitorilor soţi prevederile art. $/1@ din 4odul *amiliei, ct şi condiţiile de ond
şi impedimentele la căsătorie şi cele ale art.2 din acelaşi cod reeritoare la
numele pe care urmează a/l purta in timpul căsătoriei.
-
8/16/2019 Lucrare de Diploma Familia
29/62
0ndeplinite condiţiile de ond sau eEistă impedimente care nu permit 0nc?eierea
acesteia.
3n anumite situaţii speciale, căsătoria se poate 0nc?eia şi 0nainte de
eEpirarea termenului ,menţionat, dar numai cu 0ncuviinţarea primaruluilocalităţii ori sectorului :unicipiului 8ucureşti unde urmează a se 0nc?eia
căsătoria. 4nd căsătoria se 0nc?eie pe o navă romnească 0n timpul unei
călătorii 0n aara raniţelor ţării, 0ntre cetăţeni romăni, dispensa de termen se
poate acorda de către comandantul navei, care este investit cu atriuţii de
deleat de stare civilă. 4azurile de acordare a dispensei de termen sunt+
viitoarea soţie este ravidă, copilul iind conceput de viitorul soţ, iar naştera
urmează a avea loc 0năuntrul termenului de 1@ zile viitorul soţ este militar şi
are o permisie acordată de unitate mai mică dect termenul iEat pentru
0nc?eierea căsătoriei viitorul soţ urmează a pleca la studii sau 0n misiune 0n
străinătate 0nauntrul termenului de 1@ zile, etc.
Opoziţia la căsătorie este actul prin care o persoană aduce la cunoştinţa
deleatului de stare civilă eEistenţa unei 0mpre-urări de apt sau de drept care nu
permite 0nc?eierea căsătoriei19. 6a treuie acută cu respectarea următoarelor
cerinţe (art. 1$ 4odul *amiliei"+
/ să ie ăcută 0n ormă scrisă
/ să arate 0mpre-urarea de apt sau de drept pentru care nu se poate
0nc?eia căsătoria
/ să arate dovezile pe care se 0ntemeiază.
Opoziţiile care nu sunt ăcute cu 0ndeplinirea acestor cerinţe lealeconstituie acte oicioase de inormare a deleatului de stare civilă. Aceste acte
sunt oliatorii pentru acesta, 0n sensul că el nu este ţinut să suspende
19 pentru deiniţii asemănătoare, a se vedea 6. *lorian op. cit. p. ' Al. 8acaci, 4. >aneanu, ;. Dumitrac?e op.cit. p. ''
1 2#
-
8/16/2019 Lucrare de Diploma Familia
30/62
0nc?eierea căsătoriei sau ă reuze 0nc?eierea ei. 3n temeiul art. 19 4odul
*amiliei, deleatul de stare civilă este oliat să veriice aceste acte oicioase
sau inormări pe care le are cu privire la viitorii soţi.
Opoziţia la căsătorie poate i ăcută de orice persoană , ără a i ţinută să -ustiice eEistenţa unui interes (art. 1$ 4odul *amiliei", aceasta deoarece statul
urmăreşte 0n scopul ocrotirii căsătorieie şi amilieie să nu 0nc?eie căsătorii
0mpotriva dispoziţiilor leii. Opoziţia poate i ăcută şi de către deleatul de
stare civilă, cnd constată personal că eEistă cauze care duc la oprirea
căsătoriei. 3n acest sens, opoziţia se ace prin 0ntocmirea unui proces veral 0n
care se consemnează cauzele care opresc 0nc?eierea căsătoriei.
Opoziţia se poate ace 0n perioada de timp cuprinsă 0ntre data depunerii
declaraţiei de căsătorie şi momentul 0nc?eierii căsătoriei. 7rimind opoziţia,
deleatul de stare civilă procedează 0n elul următor+
/ dacă aceasta este 0ntemeiată, va reuza 0nc?eierea căsătoriei (art. 19
4odul *amiliei", 0ntocmind un proces veral constatator
/ dacă opoziţia necesită timp pentru veriicare, mai mult dect a rămas
pnă la data cnd urmează a se 0nc?eia căsătoria, va amna data acestei
0nc?eieri, apoi, 0n raport de rezultatul veriicării, va ?otar0 0n mod
corespunzător
/ dacă opoziţia este considerată ne0ntemeiată, nu va ţine seama de ea şi va
instrumenta 0nc?eierea căsătoriei (art. 19 4odul *amiliei". 7ersoana
nemulţumită de această soluţie se poate adresa instanţei de -udecată de la
domiciliul său (art. 1@ din Beea nr. 11#C1##&".
'@
-
8/16/2019 Lucrare de Diploma Familia
31/62
. For$alită'i (ri2i%" -%să,i -%c3eierea căsătoriei
4ondiţiile de ormă prevăzute de lee pentru momentul 0nc?eierii
căsătoriei se reeră la solemnitatea celerării, la pulicitatea acestuia (art. 1&
4odul *amiliei", precum şi la 0ntocmirea actului de căsătorie.Sole$%itatea -%c3eierii căsătoriei
4aracterul solemn al actului -uridic al căsătoriei se eEprimă prin
următoarele elemente+
A. căsătoria se 0nc?eie 0n aţa deleatului de stare civilă competent
8. căsătoria se 0nc?eie 0ntr/un anumit loc
4. 0nc?eierea căsătoriei presupune prezenţa eectivă şi concomitentă a
viitorilor soţi, 0nsoţiţi de doi martori
D. constatarea căsătoriei de către oiţerul de stare civilă.
Co$(ete%'a "elegat!l!i "e stare ci2ilă
7otrivit art. 11 4. *am, căsătoria se 0nc?eie 0n aţa deleatului de stre
civilă din localitatea in care oricare dintre soţi 0şi are domiciliul sau reşedinţa
,aleerea aparţinnd viitorilor soţi.
3n ceea ce priveşte competenţa deleatului de stare civilă, deoseim mai
multe aspecte.
a6 co$(ete%'a $aterială. 4ăsătoria se 0nc?eie numai 0n aţa deleatului
de stare civilă. Numai o asemenea căsătorie se ucură de protecţia leii (art. '
4odul *amiliei".
3n cazul 0n care persoana care a instrumentat 0nc?eierea căsătoriei 0n
calitate de deleat de stare civilă nu a avut această calitate, actul 0nc?eiat estenul.
3n unele situaţii, căsătoria 0nc?eiată 0n aţă unei persoane care nu are
calitate de deleat de stare civilă deci necompetentă este valailă. Astel,
potrivit art. din Beea nr. 11# C1##&, 0nreistrarea ăcută 0n reistru de stare
1 '1
-
8/16/2019 Lucrare de Diploma Familia
32/62
civilă de o persoană necompetentă, dar care eEercită 0n mod pulic atriuţiilr de
deleat de stare civilă, este valaila. Bipsa calităţii de deleat de stare civilă nu
0mpiedică deci valailitatea căsătoriei, dacă a eEistat convinerea enerală că
persoana 0n aţa căreia s/a 0nc?eiat căsatoria avea calitatea să instrumenteze(error communis acit ius".
b6 co$(ete%'ă (erso%ală. Această competenţă este determinată de
domiciliul sau reşedinţa viitorilor soţi. Deleatul de stare civilă este competent
să 0nc?eie căsătoria dacă cel puţin unul dintre viitorii soţi 0şi are domiciliul sau
reşedinţa pe teritoriul localităţii 0n care el eEercită atriuţiile sale. 7rin urmare,
competenţa personală aparţine deleatului din localitatea 0n cuprinsul căreia se
ală domiciliul sau reşedinţa unuia dintre viitorii soţi. 5ezultă că nu se cere
condiţia ca viitorii soţi să aiă domiciliul sau reşedinţa 0n cuprinsul unde
deleatul 0şi eEercită atriuţiile sale. 7entru căsătoria viitorilor soţi amndoi
cetăţeni romni, pe o navă alată 0n aara raniţelor tării, competenţa aparţine
comandantului acelei nave, care este investit cu atriuţii de deleate de stare
civilă.
Nerespectarea dispoziţiilor leale privind competenţa personală a
deleatului de stare civilă nu este sancţionată cu nulitatea căsătoriei 0nc?eiate 0n
aceste condiţii.
c6 co$(ete%'a teritorilă1 Această competenţă este determinată de
limitele teritoriale ale comunei, oraşului, municipiului sau sectorului de
municipiu unde uncţionează deleatul de stare civilă.
3n cazul 0n care deleatul de stare civilă a 0n aara acestor limite, el şi/adepăşit atriuţiile din punct de vedere al competenţei teritoriale. O atare
depăşire de competenţă este posiilă numai 0n cazul 0n care căsătoria se 0nc?eie
0n alt loc dect sediul serviciului de stare civilă. Dacă acest loc este situat 0n
aara limitelor localităţii respective, 0nseamnă că s/a depăşit competenţa
'2
-
8/16/2019 Lucrare de Diploma Familia
33/62
teritorială a deleatului de stare civilă. 3ncălcarea dispoziţiilor leale privind
competenţa teritorială a deleatului de stare civilă nu este sancţionată cu
nulitatea căsătoriei 0nc?eiate 0n aceste condiţii.
"6 0nc?eierea căsătoriei cnd eEistă un ele$e%t "e e.tra%eitate14ăsătoria 0nc?eiată 0n străinătate 0ntre cetăţenii romni 0n aţa reprezentaţilor
noştri diplomatici sau consulari este supusă condiţiilor de ormă prevăzute de
leea romnă, iar căsătoria 0nc?eiată 0n străinătate 0n aţa oranelor de stare
civilă locale este supusă condiţiilor de ormă prevăzute de leea locală (locus
reit actum".
4ăsătoria 0nc?eiată 0n ţara noastră 0ntre cetăţeni străini 0n aţa oranelor
de stare civilă romne este supusă condiţiilor de ormă prevăzute de leea
romnă. Asemenea căsătoriei 0nc?eiate 0n aţa reprezentanţilor diplomatici sau
reprezentanţilor consulari din ţara noastră, căsătoria 0nc?eiată 0n aţa unui
reprezentant străin este supusă condiţiilor de ormă prevăzute de leea ţării
căreia 0i aparţine acel reprezentant.
4ăsătoria miEtă (0ntre un cetăţean romn şi unul străin" este supusă
condiţiilor de ormă prevăzute de leea locului 0nc?eierii acesteia. 3n consecinţă
o asemenea căsătorie 0nc?eiată 0n ţara noastră este msupusă condiţiilor de ormă
prevăzute de leea romnă şi căsătoria miEtă 0nc?eiată 0n străinătate este supusă
condiţiilor de ormă prevăzute de leea străină respectivă.
Localitatea !%"e se -%c3eie căsătoria
7otrivit art. 11 4odul *amiliei, căsătoria se poate 0nc?eia 0n localitatea 0n
care iecare dintre viitorii soţi 0şi are domiciliul sau reşedinţa, aleereaaparţinnd viitorilor soţi. 3n mod oişnuit, domiciliul se dovedeşte cu cartea de
identitate, iar reşedinţa cu viza de lotant pe cartea de identitate.
3n localitatea determinată mai sus, căsătoria se poate 0nc?eia la sediul
serviciului de stare civilă (art. 1& alin. (1" 4odul *amiliei". 3n cazuri
1 ''
-
8/16/2019 Lucrare de Diploma Familia
34/62
eEcepţionale, căsătoria se poate 0nc?eia şi 0n aara sediului de stare civilă (art.
1& alin. (2" 4odul *amiliei", cu respectarea, inenţeles, a tuturor celorlalte
dispoziţii leale privind 0nc?eierea căsătoriei. 4azurile 0n care 0nc?eierea
căsătoriei ar putea avea loc 0n altă parte dect sediul serviciului de stare civilăsunt, de eEemplu, acela 0n care unul dintre soţi este inirm, rav olnav ori cnd
viitoarea soţie are o sarcină 0naintată.
3n cazul viitorilor soţi care au amndoi cetăţenie romnă, căsătoria se
poate 0nc?eia pe o navă su pavilion romnesc alat 0n timpul unei căsătorii 0n
aara raniţelor ţării, comandantul navei iind investit cu atriuţii de deleat de
stare civilă. 7entru motie temeinice, comandantul navei poate acorda dispensă
de vrstă de căsătorie, precum şi o dispensă de termen. 4nd căsătoria se
0nc?eie 0n condiţiile arătate pe o navă, comandantul acesteia este oliat la
sosirea 0n ţară, să 0nainteze o copie certiicată de pe 0nreistrarea ăcută, prin
căpetenia portului de 0nscrierea ăcută, prin căpetenia portului de 0nscriere a
navei, la oranul local al administraţiei de stat competente, care este cel al
sectorului 1 din 8ucureşti. 4ăsătoria nu se poate 0nc?eia pe o aeronavă, c?iar
dacă se ală 0n cursul unei călătorii 0n aara raniţelor ţării.
Pre5e%'a e&ecti2ă ,i co%co$ite%tă a 2iitorilor so'i
Aceştia treuie să 0şi eEprime personal consimţămntul, răspunznd la
0ntrearea deleatului de stare civilă, adresată iecăruia dintre ei, dacăvor să se
căsătorească 0mpreună. 8ine0nţeles, 0nc?eierea căsătoriei presupune răspunsuri
deopotrivă airmative. 7recizăm că 0n această materie tăcerea %! are 2aloare
!ri"ică, astel că tăcerea unuia sau a amilor soţi ori reuzul de a răspunde, lael ca şi răspunsul neativ 0mpiedică 0nc?eierea căsătoriei.
Co%statarea -%c3eierii căsătoriei
e ace de către deleatul de stare civilă. :omentul 0nc?eierii căsătoriei
este acela 0n care deleatul de stare civilă, constatnd eEistenţa
'$
-
8/16/2019 Lucrare de Diploma Familia
35/62
consimţămntului viitorilor soţii, declară 0nc?eiată căsătoriea (art. 1&, art. 1
4odul *amiliei".
P!blicitatea -%c3eierii căsătoriei
4erinţa pulicităţii 0nc?eierii căsătoriei 0nseamnă posiilitatea de accesasiurată oricărei persoane care doreşte să asiste la celerarea căsătoriei, ără a
i necesară prezenţa eectivă a unui animit număr de persoane1&.
7ractic, 0ntreaa procedură stailită de lee pentru inc?eierea căsătoriei
aste de natura să aranteze realizarea cerinţei pulicităţii+ căsătoria se 0nc?eie
0ntr/o localitate 0n care cel puţin unul dintre viitorii soţi este cunoscut, avnd
domiciliu sau reşedinţa 0n acea localitate. 3ntre maniestarea voinţei viitorilor
soţi de a se căsători, cuprinsă 0n declaraţia de căsătorie şi 0nc?eierea propriu/
zisă a căsătoriei se ală de reulă un interval de timp.3nc?eierea căsătoriei are
loc 0ntr/o zi dinaintea stailită, 0n principiu la sediul de stare civilă.
8registrarea căsătoriei
Declarnd 0nc?eiată căsătoria, deleatul de stare civilă va proceda de
0ndată la 0nreistrarea acesteia, aceasta presupune următoarele operatiuni+
/ 0ntocmirea actului de căsătorie 0n reistrul de stare civilă
/ semnarea actului de căsătorie, mai 0nti de către soţi, apoi de către
deleatul de stare civilă şi de către cei doi martori.
3n urma eectuării 0nreistrării, oiţerului de stare civilă va completa
certi&icat!l "e căsătorie, care va i 0mnat soţilor acesta va constituii
principalul mi-loc de dovadă a stării civile.
7racizăm că, 0nreistrarea căsătoriei nu are valoare constitutivă momentul 0nc?eierii căsătoriei iind anterior acesteia şi reprezintă principalul
mi-loc de proă a actului -uridic al căsătoriei. 3n consecinţă, nereularităţile
1&
-
8/16/2019 Lucrare de Diploma Familia
36/62
privind 0nreistrarea căsătoriei sau c?iar nenreistrarea căsătoriei nu aectează
valailitatea acesteia, eEistnd posiilitatea -%toc$irii !lterioare a act!l!i9:.
;1 Căsătoriea (ro(ri!)5isă
3n vederea 0nc?eieri căsătoriei, viitorii soţi treuie să acă personal, 0nscris declaraţia de căsătorie, care ace parte din dosarul ce treuie depus la
primăria locului de domiciliu sau reşedinţă a unuia dintre ei. Odată cu declaraţia
de căsătorie, viitorii soţi prezintă următoarele acte+
a" actul de identitate
" certiicatul de naştere, 0n oriinal şi copie
c" certiicatul medical privind starea sănătăţii.4ertiicatele medicale sunt
valaile 1$ zile de la data elierării şi treuie să cuprindă menţiunea eEpresă că
persoana se poate sau nu căsătorii
d" alte acte, cum ar i+
/ certiicatul de deces al ostului soţ
/ certiicatul de divorţ (elierat 0n perioada anilor 1#91/1#&@"
/ certiicatul de naştere sau de căsătorie, cu menţiunea de desacerea
căsătoriei
/sentinţa de divorţ rămasă deinitivă şi irevocailă (pentru divorţurile
pronunţate 0ntre % octomrie 1#&& şi '1 iulie 1#$, acestea treuie să poarte
menţiunea că a ost 0nscrisă pe actul de căsătorie 0n termen de &@ zile de la
pronunţare".
Oiţerul de stare civilă este oliat să conrunte datele 0nscrise 0n
declaraţie cu actele prezentate, iar semnarea declaraţiei se ace 0n prezenţa sa.Dosarul actului de căsătorie mai cuprinde, după caz, următoarele
documente+
1
-
8/16/2019 Lucrare de Diploma Familia
37/62
/ aproarea primarului pentru 0nc?eierea căsătoriei 0n aara sediului
primăriei, la cererea persoanei interesate
/ 0ncuviinţarea primarului sau comandantului navei pentru 0nc?eierea
căsătoriei 0nainte de 0mplinirea termenului de 1@ zile de la data 0nreistrăriideclaraţiei de căsătorie, la cererea persoanei interesate
/ aproarea preşedintelui consiliului -udeţean sau a primarului eneral al
municipiului 8ucureşti 0n cazul eEistenţei unor impedimente rezultate din
condiţiile de vrstă, ruedenie irească sau adopţie prevăzute de art. $ alin. (2",
art. & alin. (2" şi art. alin. (2" 4odul *amiliei.
/ dovada elierată sau autentiicată de misiunile diplomatice sau oiciile
consulare acreditate 0n 5omnia, 0n cazul căsătoriei unui cetăţean străin, din
care să rezulte că 0ndeplineşte condiţiile de ond cerute de leea naţională,
pentru 0nc?eierea căsătoriei 0n 5omnia, 0n conormitate cu prevederile art. ''
din Beea nr.11#C1##&, coroorat cu art.1% din Beea nr. 1@9C1##2 cu privire la
relementările raporturilor de drept internaţional privat, cu eEcepţia cetăţenilor
statelor cu care 5omnia a 0nc?eiat trarate, convenţii sau acorduri de asistenţă
-uridică, ce pot prezenta documente elierate de autorităţile competente din
teritoriile respective
/ declaraţia dată pe propria răspundere, autentiicată de un notar pulic,
din care să rezulte că viitorul soţ, cetăţean străin sau apatrid, nu este căsătorit şi
0ndeplineşte condiţiile de ond cerute de leea sa naţională pentru 0nc?eierea
căsătoriei 0n 5omnia, 0n cazul 0n care dovada prezentă mai sus nu poate i
oţinută, 0ntruct statul respectiv nu are misiune diplomatică sau oiciu consular acreditat 0n 5omnia. 7entru apatrizi, leea naţională este leea statului 0n care
are domiciliul sau, 0n lipsă, reşedinţa
1 '
-
8/16/2019 Lucrare de Diploma Familia
38/62
/ procesul veral 0nc?eiat 0mpreună cu interpretul autorizat, 0n cazul
0nc?eierii căsătoriei 0ntre persoane care nu cunosc lima romnă sau 0ntre
surdomuţi
/ aproarea ministrului apărării naţionale, a ministrului de interne, aministrului -ustiţiei ori a conducătorilor serviciilor de stat specializate 0n
domeniul apărarii şi siuranţei naţionale, 0n cazul cadrelor militare active
(oiţeri, maiştri militari şi suoiţeri" care se căsătoresc cu o persoană apatridă
sau care nu are eEclusiv cetăţenie romnă.
Odată cu depunerea declaraţiei sau ulterior, pnă la 0nc?eierea căsătoriei,
viitorii soţi declară oiţerului de stare civilă numele amiliei pe care s/au 0nvoit
sa/l poarte, potrivit dispoziţiilor 4odului *amiliei. Dacă prin căsătorie unul sau
amii soţi 0şi sc?imă numele, deleatul de stare civilă va ace menţiune despre
aceasta pe uletinul, respectiv uletinele de identitate ale soţilor.
4onstatnd 0ndeplinirea condiţiilor leale, deleatul de stare civilă va
0nc?eia actul -uridic al căsătoriei, prin ormula+ )0n aza consimţmntului lier
eEprimat, vă declar căsătoriţi).
După 0nc?eierea şi 0nreistrarea căsătoriei, deleatul de stare civilă va
comunica iroutilor care păstraeză reistrele de acte de naştere menţiunea de
0nreistrare a căsătoriei.
3nreistrarea căsătoriei constituie modalitatea de recunoaştere a acesteia
de către stat. 6a mai prezintă importanţă şi su aspectul dovedirii acesteia. 3ntr/
adevăr, 0n leătură cu aceasta, 0n art. 1% 4odul *amiliei se dispune+ )căsătoria
nu poate i dovedită dect prin certiicatul de căsătorie, elierat pe aza actului0ntocmit 0n reistrul de stare civilă). Dar ne0ntocmirea actului 0n conormitate cu
prevederile art. 1 4odul *amiliei nu atrae după sine nulitatea căsătoriei, ci
creează numai diicultatea de proă prevăzută de art. 1% din acelaşi cod.
Această diicultate poate i totuşi 0nlăturată, deoarece prin art. 2$ lit. 4 din
'%
-
8/16/2019 Lucrare de Diploma Familia
39/62
Decretul nr. '1C1#9$ s/a prevăzut posiilitatea dovedirii unui act de stare civilă
a cărui 0ntocmire a ost omisă prin orice mi-loc de proă admis de lee, ără a se
ace distincţie 0ntre actul căsătoiei şi celelalte acte de stare civilă.
Dacă omiterea 0nreistrării actului nu atraenulitatea căsătoriei, cu attmai mult lipsa semnăturii soţilor pe acte nu poate avea acest eect, nici asupra
căsătoriei, nici asupra actului ca instrument proator.
1 '#
-
8/16/2019 Lucrare de Diploma Familia
40/62
CAPITOLUL AL < IV)LEA
NULITATEA C0S0TORIEI
SECŢIUNEA I
CONSIDERAŢII INTRODUCTIVE
Nulitatea căsătoriei este sa%c'i!%ea ci2ilă care intervine ca urmare a
nerespectării unora dintre cerinţele de valailitate a actului -uridic al căsătoriei,
avnd ca oiect, de reulă,"es&ii%'area c! e&ect retroacit2
a căsătoriei
0nc?eiate, deci producnd eect nu numai pe viitor, ci şi pentru trecut.
*ormalităţile premerătoare, ct şi cele concomitente 0nc?eierii actului
-uridic al căsătoriei, precum si dreptul recunoscut deleatului de stare civilă de a
reuza 0nc?eierea căsătoriei ori de cte ori se constată ne0ndeplinirea cerinţelor
leii (art. 19 4odul *amiliei" diminuează considerail riscul unor căsătorii nule
sau anulaile. 3n acelaşi timp, aţă de consecinţele radicale ale nulităţii actelor
-uridice 0n eneral, preocuparea leiuitorului de dispoziţii leale deroatorii de
la dreptul comun 0n materie de nulitate. Astel, deşi 0nc?eierea valailă a
căsătoriei presupune respectarea tuturor condiţiilor de ond şi de ormă
prevăzute de lee, numai nesocotirea unora dintre acestea constituie cauze de
desiinţare a căsătoriei.
4odul *amiliei, 0n art. 1# şi art. 21, prevede 0n mod eEpres cazurile de
nulitate a căsătoriei, la care se mai adauă două cazuri de %!litate i$(licită,admise de literatura de specialitate şi de practica -uridică, şi anume căsătoria
0nc?eiată 0ntre persoane al căroro seE nu este dierenţiat şi căsătoria ictivă 1%.
1% !. 7. *ilipescu op. cit. p. #2 /#9 !. Alu, Nulitatea căsătoriei 0n practica -udiciară 0n .U.8.8. 1#$ p. 1$# G?.8eleiu, Unele proleme privind nulitatea căsătoriei ridicate 0n practica -uridică 0n 5.5.D. nr. #C1#$ p. 9
$@
-
8/16/2019 Lucrare de Diploma Familia
41/62
acestora li se adauă nulitatea prevăzută la art. din Beea nr. 11#C1##&, cu
incidenţă asupra nulităţii căsătoriei pentru necompetenţa deleatului de stare
civilă, aară de cazul cnd persoana necompetentă a eEercitat 0n mod pulic
atriuţiile de deleat de stare civilă.3n concepţia leiuitorului, măsura desiinţării căsătoriei este o soluţie
eEtremă, de aceea aşa cum s/a suliniat 0n doctrină, interpretarea dispoziţiilor
leale privitoare la nulitatea treuie să se acă 0n modul cel mai circumspect,
pentru că desiinţarea căsătoriei să nu ie pronunţată dect atunci cnd un teEt
de lee ordonă acest lucru 0n mod eEpres sau cnd măsura desiinţării se impune
ne0ndoielnic aţă de interesul de ordin eneral, social prote-at prin norma
0ncălcată1#.
Ne0mplinirea altor cerinţe de ond sau de ormă, altele dect acelea
sancţionate 0n mod eEpres sau implicit cu nulitatea actului -uridic al căsătoriei,
nu impietează valailitatea căsătorieie, dar pot avea drept consecinţă traerea la
răspundere disciplinară a deleatului de stare civilă care a instrumentat
0nc?eierea căsătoriei. 3n practica -udiciară s/a decis, de eEemplu, că este
valailă căsătoria 0nc?eiată 0n alt loc dect la sediul serviciului de stare civilă,
c?iar dacă s/a cerut sau oţinut aproarea prevăzută de lee la el,
ne0nreistrarea sau 0nreistrarea reşită a căsătoriei nu aectează valailitatea
acesteia, 0ntruct momentul 0nc?eierii căsătoriei este acela 0n care soţii 0şi
eEprimă consimţămntul, 0nreistrarea căsătoriei iind o cerinţă ulterioară,
prevăzută de lee ca mi-loc de dovadă a 0nc?eierii căsătoriei.
7rin deroare de la dreptul comun, leea admite posiilitatea 2ali"ăriicăsătoriei %!le pentru ne0ndeplinirea vrstei cerute de lee, cnd soţul care nu
avea vrsta matrimonială a 0mplinit/o 0ntre timp ori soţiaa dat naştere unui copli
sau a rămas 0nsărcinată (art. 2@ 4odul *amiliei".
1#
-
8/16/2019 Lucrare de Diploma Familia
42/62
6ectele retroactive ale nulităţii căsătoriei sunt 0nlăturare aţă de soţul de
ună/credinţă prin relementarea căsătoriei (!tati2e (art. 2' 4odul *amiliei",
iar aţă de copiii rezultaţi din căsătoria desiinţată nulitatea nu produce eecte,
aceştia păstrnd calitatea de copii născuţi sau concepuţi 0n timpul unei căsătoriivalail 0nc?eiate (art. 2' alin. (2", art. 2$ alin. (2" 4odul *amiliei".
3n uncţie de cauzele determinate şi de reimul -uridic aplicail, adică
sera persoanelor 0ndreptăţite să invoce sancţiunea nulităţii şi termenul 0n care
poate i invocat, nulitatea căsătoriei poate i absol!tă sau relati2ă. Jinnd
seama de terminoloia consacrată 0n doctrină, precum şi de inalitatea
condiţiilor de valailitate a căsătoriei instituite de lee a căror nesocotire atrae
nulitatea, se poate conc?ide că art. 1# 4odul *amiliei, prin ormularea
cateorică )este nulă căsătoria), enumeră cazurile de nulitate asolută, iar art. 21
4odul *amiliei, 0n redactarea )căsătoria poate i anulatăţ), indică motivele de
nulitate relativă. 4u eEcepţia viciilor de consimţămnt eroarea, dolul şi
violenţa care atra nulitatea relativă a căsătoriei, toate celelalte cazuri de
nulitate, eEprese sau virtuale, sunt nulităţi asolute.
SECŢIUNEA A)II)A
CAU=ELE DE NULITATE A C0S0TORIEI
91 Ca!5ele "e %!litate absol!tă a căsătoriei
7otrivit art. 1# 4odul *amiliei, nulitatea asolută a căsătoriei intervine 0nurmătoarele situaţii+
$2
-
8/16/2019 Lucrare de Diploma Familia
43/62
I$(!bertatea legală >art1 9? ,i art1 @ Co"!l Fa$iliei6
Nerespectarea cerinţei privitoare la vărsta matrimonială atrae nulitatea
asolută a căsătoriei, nulitate ce (oate &i totuşi aco(erită, conorm art. 2@
4odul *amiliei, dacă+/ soţul care nu avea vrsta leală pentru căsătorie a 0mplinit/o pnă la
data constatării nulităţii. 3ntr/adevăr, 0ntr/o asemenea ipoteză, declararea
nulităţii ar avea caracter pur ormal, iindcă imediat după constatarea nulităţii
căsătoriei, oştii soţi ar putea să se recăsătorească
/ pnă la constatarea nulităţii, soţia a dat naştere unui copil
/ soţia a rămas 0nsărcinată.
Ultimele două 0mpre-urări sunt de natură să dovedească puertatea reală a
soţilor, căsătoria acestora mentinndu/se şi din considerente care privesc
ocrotirea intereselor copilului. 3ntruct teEtul de lee nu distine, nulitatea
căsătoriei este acoperită şi atunci cnd soţul nu are 0mplinită vrsta
matrimonială, iar soţia a dat naştere unui copil sau a rămas 0nsărcinată2@.
7otrivit practicii -udiciare, 0mpre-urarea că dispensa de vrstă prevăzută
la art. $ alin. (2" 4odul *amiliei, nu a eEistat la data 0nc?eierii căsătoriei sau că
aceasta a ost solicitată de o altă persoană dect emeia 0n cauză este lipsită de
relevanţă 0n cazul 0n care 0ncuviinţarea s/a dat ulterior, iar emeia s/a prezentat
0n aţa deleatului de stare civilă şi a cerut să se căsătorească.
*iga$ia >art1 9? ,i art1 Co"!l Fa$iliei6
4ăsătoria 0nc?eiată de o persoană avnd calitatea de soţ rezultnd dintr/o
altă căsătorie anterioară care este 0ncă 0n iinţă este sancţionată cu nulitateaasolută a căsătoriei susecvente.
2@ aeanu, ;. Dumitrac?e op. cit. p. 1@%6. *lorian op. cit. p. $%
1 $'
-
8/16/2019 Lucrare de Diploma Familia
44/62
Declararea nulităţii căsătoriei presupune, 0n acest caz, 0ntrunirea a "o!ă
co%"i'ii c!$!lati2e7
/ eEistă o căsătorie a unuia dintre soţi, valailă din punct de vedere
-uridic 0n momentul 0nc?eierii căsătoriei ulterioare, 0n sensul că nu a ostdes?ăcută sau desiinţată prin ?otărre -udecătorească irevocailă şi nici nu a
0ncetat prin moarte izică sau prezumtivă a unuia dintre soţi. Desacerea sau
0ncetarea căsătoriei anterioare după 0nc?eierea căsătoriei susecvente nu
0nlătură starea de iamie, astel 0nct nulitatea asolută nu se acoperă prin
dispariţia, ulterior 0nc?eierii căsătoriei, a cauzei care stă la oriinea sancţiunii21
/ cea din urmă căsătorie s/a 0nc?eiat potrivit leii loodna sau aptul
depunerii declaraţiei de căsătorie nu 0ncalcă impedimentul rezultnd din starea
de persoană căsătorită, deoarece căsătoria susecventă eEistă doar 0n stadiul de
proiect, ără a i eectiv 0nc?eiată.
3n cazul "eclararii $or'ii (re5!$ate# căsătoria ulterioară a soţului
supravieţuitor este valailă, c?iar dacă s/a 0nc?eiat 0n răstimpul dintre data
stailită prin ?otărre -udecătorească drept cea a morţii şi rămnerea irevocailă
a ?otărrii declarative de moarte. Anularea ?otărrii delarative de moarte, ca
urmare a reapatiţiei soţului, nu atrae nulitatea noii căsătorii a soţului
supravieţuitor.
4ăsătoria susecventă va rămne deci 0n iinţă, prima căsătorie
socotindu/se desăcută la data 0nc?eierii celei de a doua (art. 22 4odul
*amiliei". Deşi leea nu distine, această soluţie 0şi ăseşte aplicare numai cnd
soţul celui declarat mort a ost de ună/credinţă 0n caz contrar, dacă sedovedeşte că la data 0nc?eierii celei de a doua căsătorii el avea cunoştinţă de
aptul că celălalt soţ declarat mort prin ?otărre -udecătorească se ală 0n viaţă,21 !nstanţa sesizată cu acţiune 0n declararea nulităţii celei de/a doua căsătorii a unei persoane condamnate pentruinracţiunea de iamie este oliată să pronunţe nulitatea acestei căsătorii c?iar dacă 0ntre timp prima căsătoriea ost desăcută prin divorţ
-
8/16/2019 Lucrare de Diploma Familia
45/62
nu va eneicia de dispoziţiile art. 22 4odul *amiliei. 7rin urmare, 0n ipoteza
reapariţiei )deunctului) noua căsătorie a soţului de rea/credinţă va i lovită de
nulitate asolută, menţinndu/se căsătoria anterioară.
4ăsătoria 0nc?eiată de so'!l cel!i "eclarat "is(ăr!t (ri% 3otăr4re !"ecătorească este lovită de nulitate asolută, 0ntruct conorm art. 1# din
Decretul nr. '1C1#9$, cel dispărut este socotit 0n viaţă pnă la rămnerea
irevocailă a ?orărrii declarative de moarte şi ca urmare soţul acestuia
recăsătorindu/se devine iam.
Rela'iile "e r!be"e%ie -% gra" i%ter5is "e lege >art1 9? ,i art1 B Co"!l
Fa$iliei6
*ără a dosei după cum rudenia este din căsătorie sau din aara acesteia,
su sancţiunea nulităţii asolute este oprită căsătoria 0ntre rudele 0n linie
colaterală pnă la al patrulea rad inclusiv.
7entru motive temeinice rudele colaterale de radul al patrulea se vor
putea căsătorii, dacă au oţinut dispensă prealailă de rudenie (art. & alin. (2"
4odul *amilie". 4nd 0nsă persoanele 0ndreptăţite să solicite o astel de
dispensă 0ncuviinţarea prealailă, căsătoria lor va i declarată nulă.
A"o('ia >art1 9? ,i art1 : Co"!l Fa$iliei6
5udenia izvortă din actul -uridic al adopţieie, precum şi relaţiile de
amilie rezultate din adopţie sunt impedimente la căsătorie (art. 4odul
*amiliei". Nulitatea asolută loveşte 0nsă numai căsătoria ce a intervenit 0ntre
adoptator sau ascendenţii săi, pe de o parte, şi adoptat ori descendenţii acestuia,
pe de altă parte (art. lit. a" 4odul *amiliei". 4onsiderăm că leiuitorul are 0nvedere numai adopţi cu eecte restnse, deoarece, 0n cazul adopţieie cu eecte
depline, adoptatul devine rudă att cu adoptatorul, ct şi cu rudele acestuia sunt
incidente dispoziţiile art. & 4odul *amiliei privind interzicerea căsătoriei 0ntre
rudele apropiate, a căror nesocotire atrae de asemenea nulitatea asolută,
1 $9
-
8/16/2019 Lucrare de Diploma Familia
46/62
numai că cercul persoanelor vizate este mult mai lar. Aşadar, 0n cazul adopţieie
cu eecte depline, este nulă asolut att căsătoria dintre adoptat şi descendenţii
săi, pe de o parte, şi alte rude ale adoptatorului dect ascendenţii, pe de altă
parte.Starea "e alie%a'ie sa! "ebilitate $i%tală# (rec!$ ,i li(sa 2re$el%ică
"e "iscer%ă$4%t >art1 9? ,i art1 ? Co"!l Fa$iliei6
4ăsătoria alienatului sau deilului mintal este lovită de nulitate asolută,
ără a deosei după cum persoana 0n cauză a ost sa nu pusă su interdicţie
-udecătorească, c?iar dacă 0nc?eierea căsătoriei a avut loc 0ntr/un moment de
luciditate pasaeră. 7entru a se putea pronunţa nulitatea căsătoriei, esenţial este
ca o oală psi?ică, su orma alienaţiei sau a deilităţii mintale, să i eEistat la
data 0nc?eierii căsătoriei, 0mpre-urare ce poate i dovedită 0n aţa instanţei prin
orice mi-loc de proă22. Deşi aectează sistemul nervos, epilepsia nu este o
ormă de alienaţie mintală care să antreneze nulitatea asolută a căsătoriei2'.
alienaţia sau deilitatea mintală cu deut ulterior 0nc?eierii căsătoriei nu
constituie motiv de nulitate, dar poate susţine 0n apt cererea de desacere a
căsătoriei, ormulată de oricare dintre soţi, 0n aza (art. '% alin. ('" 4odul
*amilieie". *aptul cunoaşterii de către celălalt soţ a eEistenţei maladieie este
lipsit de relevanţă, neiind de natură să 0mpidice aplicarea sancţiunii nulităţii
asolute. !nterzicerea căsătoriei alienatului şi deilului mintal este asolută, iar
instanţa sesizată cu o acţiune 0n declararea nulităţii va pronunţa desiinţarea
căsătorieie, ără a ţine seama de aptitudinea soţului olnav de a desăşura o
actvitate proesională utilă, 0ntruct leea nu condiţionează valailitateacăsătoriei de posiilităţile de adaptare la viaţă oranizată.
22
-
8/16/2019 Lucrare de Diploma Familia
47/62
Bipsa vremelnică a acultăţilor mintale determină nulitatea asolută
numai dacă 0nc?eierea căsătoriei a avut loc 0n timpul ct cel 0n cauză nu a avut
discernămntul aptelor sale, deoarece lipsa discernămntului implică lipsa
totală a consimţămntului. 3n perioadele de remisiune, eEistenţadiscernămntului şi, deci, implicit, a consimţămntului la căsătorie valail
eEprimat este prezumată. tarea de oală treuie comunicată viitorului soţ,
pentru ca acesta să se ?otărască dacă acceptă să nu se căsătorească. !nducerea 0n
eroare, prin ascunderea acestei stări, constituie viciu de consimţămnt şi atrae,
la cererea soţului indus 0n eroare, anularea căsătoriei2$.
Li(sa $aterială a co%si$'ă$4%t!l!i la căsătorie >art1 9? ,i art1 9BCo"!l Fa$iliei6
!neEistenţa materială a consimţămntului la căsătorie al unuia sau al
amilor soţi este, de asemenea, motiv de nulitate asolută. 7ractic, o astel de
ipoteză se poate ivi cnd la 0ntrearea deleatului de stare civilă unul sau amii
soţi nu au răspuns sau au răspuns neativ şi, cu toate acestea, căsătoria a ost
declarată 0nc?eiată ori cnd 0n locul unuia dintre viitorii soţi s/a prezentat o altă
persoană la celerarea căsătoriei29.
Neres(ectarea ceri%'elor "e &or$ă (ri2itoare la (!blicitatea ,i
caracter!l sole$% al act!l!i !ri"ic al căsătoriei >art1 9? ,i art1 9B Co"!l
Fa$iliei6
7otrivit art. 1& 4odul *amilieie, căsătoria treuie 0nc?eiată 0n aţa
deleatului de stare civilă, la sediul serviciului de stare civilă (sau 0n aara
acestuia, dar numai pentru motive temeinice, datorită cărora amnarea 0nc?eieriicăsătoriei nu este posiilă ără urmări pre-udiciaile pentru viitorii soţi", 0n
2$
-
8/16/2019 Lucrare de Diploma Familia
48/62
prezenţa amilor viitori soţi, care 0şi vor da consimţămntul personal şi 0n mod
pulic.
4ăsătoria 0nc?eiată 0n condiţii de clandestinitate este lovită de nulitate
asolută, c?iar dacă celerarea sa a ost solemnă. Aceiaşi sancţiune intervine şi0n privinţa actului -uridic al căsătoriei realizat 0n lipsa unuia deintre elementele
solemnităţii ori a solemnităţii 0n 0ntreul ei2&.
Neco$(ete%'a $aterială a "elegat!l!i "e stare ci2ilă
4odul *amiliei nu prevede 0n mod eEpres această cauză de nulitate, 0nsă
ea rezultă 0n mod implicit din teEtul art. ' şi art. 11 din 4odul *amiliei potrivit
cărora numai căsătoria 0nc?eiată 0n aţa deleatului de stare civilă eneiciază
de protecţia leii.
4ăsătoria instrumentată de un uncţionar care nu avea calitatea de deleat
de stare civilă (necompetenţa materială" este lovită de nulitate asolută, aară de
cazul 0n care atriutele speciice deleatului de stare civilă au ost eEercitate 0n
mod pulic (error communis acit ius". Jinnd seama de 0nţelesul cerinţei
pulicităţii căsătoriei, ct şi de aptul că viitorii soţi nu sunt ailitaţi să veriice
competenţa persoanei care celerează căsătoria este considerat că eEercită 0n
mod pulic atriuţiile de deleat de stare civilă persoana care 0n ziua stailită
pentru 0nc?eierea căsătoriei se ală la locul oicierii căsătoriei, purtnd eventual
anumite 0nsemne care 0i atestă 0n mod ormal calitatea şi care urmnd procedura
leală, instrumentează 0nc?eierea căsătoriei sau a căsătoriilor proramate.
Necompetenţa teritorială (rationae loci" şi necompetenţa personală
(rationae personae" a deleatului de stare civilă nu atra nulitatea căsătoriei2.
2&
-
8/16/2019 Lucrare de Diploma Familia
49/62
Li(sa "i&ere%'ei "e se.
Această cauză de nulitate asolută a căsătoriei, neprevăzută de lee, este
admisă 0n mod unanim de literatura şi practica -udiciară. Asupra acestui suiect
am eEpus opinia noastră anterior.ancţiunea se reeră şi la persoana al cărui seE nu este suicient precizat
(?er
top related