mediere_cameliaborlean_exempludeplanparental
Post on 03-Jan-2016
9 Views
Preview:
TRANSCRIPT
pagina|1
Exemplu de plan parental, Oradea, ianuarie-februarie 2010
Borlean Camelia-Anca,
Mediator autorizat, Psiholog Curtea de Apel Oradea,
contact: camelia.borlean@just.ro
1. Preambul
Acest model de acord de mediere este specific familiei care, in funcţie de
natura relaţiilor dintre membrii familiei, a dinamicii si structurii au convenit asupra
acestui tip de acord de mediere.
Nu există două acorduri de mediere la fel deoarece fiecare familie reprezintă
un sistem unic de valori, principii, atitudini, paternuri de relaţii şi tipuri de
interacţiune cu o anumită cultură şi istoric de familie.
Dincolo de acordul la care au ajuns cei doi părinţi, există un background
familial extrem de important pentru mediator dar si pentru părţi atunci când îşi
renegociază relaţiile de familie prin mediere, deoarece îi ajută pe părinţi să-şi
recunoască şi să vorbească despre emoţiile lor, despre convingerile si interesele lor cu
scopul de a lua apoi decizii in cunoştinţă de cauză cu privire la custodie care, are un
impact puternic asupra membrilor acesteia, deoarece restructurează, reorientează şi
realiniază sistemul familiei.
2. Conținutul acordului ACORD DE MEDIERE
Încheiat la data de …………
În baza contractului de mediere nr……/2010
Subsemnaţii:
B. Bogdan. , identificat cu ……………, cu domiciliul in ………
Şi
B.Raluca., , identificat cu ……………, cu domiciliul in ………
pagina|2
De comun acord, cu respectarea prevederilor L.192/2006 aşa cum a fost
modificată prin L370/2009 şi O.G.13/2010, am convenit să încheiem prezentul acord
de mediere, prin care convenim asupra capetelor de cerere accesorii – încredinţare
minor, program de vizitare, cheltuieli privind pensia alimentară - cererii de desfacere a
căsătoriei, litigiu existent între noi dedus judecăţii în dos. Nr ………….., cauză aflată
pe rolul Judecătoriei ……………..
Prin voinţa comună, liber exprimată şi neafectată de nici un viciu de
consimţământ, suntem întru-totul de acord cu cele convenite în ceea ce priveşte
încredinţarea copiilor noştri minori B.Maria in vârsta de 9 ani şi B. Ionut in vârsta de 4
ani , obligaţiile de întreţinere ale acestora şi cheltuielile pentru întreţinerea lor, după
cum urmează:
1. Încredinţarea minorilor
Ambii am convenit de comun acord ca minora Maria să rămână cu domiciliul
stabil spre încredinţare la părintele Bogdan cu domiciliul în ….., iar minorul Ionuţ să
rămână cu domiciliul stabil spre încredinţare la părintele Raluca cu viitor domiciliu
stabil……….
2. Program vizitare
Ambii suntem de comun acord să împărţim în mode egal timpul petrecut cu
copii noştri în cadrul programului de vizitare, după cum urmează:
2.1. In timpul săptămânii
• In timpul săptămânii Maria locuieşte cu domiciliul stabil la părintele Bogdan tatăl,
care o va ridica de la şcoală zilnic la ora 15, vor face lecţiile împreună şi apoi vor
veni la domiciliul mamei Raluca în jurul orelor 18 unde rămâne şi Maria până la
orele 20 când părintele Bogdan o va duce înapoi la domiciliul lor.
• In timpul săptămânii Ionuţ locuieşte la domiciliul doamnei Raluca.
• In cazul in care părintele Raluca lucrează în tură de noapte indiferent că este in
week-end sau in timpul săptămânii, înainte de a intra in tura de noapte il va aduce
pe Ionuţ la domiciliul părintelui Bogdan unde va dormi peste noapte împreună cu
pagina|3
sora lui, Maria. Părintele Bogdan se va angaja să le asigure igiena personală
precum şi hrana si pregătirile pentru a doua zi la şcoală şi grădiniţă.
• In acest sens, Raluca se angajează ca in data de întâi a lunii să îi înmâneze
părintelui Bogdan programul de la serviciu, care cuprinde turele pe care le va
efectua pe luna in curs.
• Ambii suntem de acord ca să revină în sarcina părintelui Raluca să-l ridice pe
Ionuţ de la grădiniţă în zilele sale libere.
• In cazul în care Raluca este de serviciu sau nu poate să-l ridice pe copil de la
grădiniţă, il va anunţa prin telefon pe părintele Bogdan înainte cu cel puţin 3 ore
înaintea sfârşitului de program al copilului, ca să meargă acesta să-l ridice pe copil
de la grădiniţă şi să rămână in îngrijirea lui până se reîntoarce Raluca de la
serviciu sau după caz, isi finalizează problemele pe care le-a avut de rezolvat.
• Ambii suntem de acord ca in cazul in care nu putem să o ridicăm pe Maria de la
scoală şi Ionuţ de la grădiniţă, vom hotărî o persoană - dădaca (M.N)– în sarcina
căreia va rămâne să o ridice pe fetiţă si pe băiat de la grădiniţă si să-i îngrijească
până venim noi.
2.2. In week-end copiii noştri vor petrece alternativ cu fiecare dintre noi in mod
egal, după cum urmează :
• Fiecare week-end va fi împărţit între noi.
• Duminica la orele 18-19 copii for urma să revină la domiciliul lor stabil
unde se vor pregăti pentru următoarea zi de program.
2.3. Nopţile
din timpul săptămânii:
o Copiii vor dormi nopţile împreună pe parcursul săptămânii, in
cazul în care Raluca urmează să lucreze in tura de noapte si il
va aduce pe Ionuţ la domiciliul părintelui Bogdan in jurul orelor
18. Aici ambii copiii vor dormi si vor fi îngrijiţi de părintele
Bogdan iar a doua zi vor fi duşi de către acesta la programul de
educaţie.
din week-end:
pagina|4
• Copiii vor dormi nopţile împreună la acel părinte acasă, a cărui rând
urmează in ziua din week-end -ul respectiv.
De asemenea,suntem de acord ca:
• ori de câte ori este nevoie in timpul săptămânii, după terminarea
lecţiilor, Maria să petreacă timp personal cu mama ei iar Ionuţ cu tatăl
lui.
Ambii suntem de acord că este necesară refacerea relaţiei dintre mamă si fiică
iar in acest fel, părintele Bogdan se angajează să o sprijine pe Raluca in acest sens,
aşa cum de altfel a făcut pe parcursul ultimelor 2 luni, după cum urmează:
• Părintele Bogdan o duce pe Maria la părintele Raluca după terminarea
lecţiilor, in jurul orelor 17 si-l ridică pe Ionuţ pe perioada de timp
cuprinsă intre orele 18-20 când mama si fiica işi petrec timpul
împreună.
3. Îngrijiri medicale
• Copiii noştri rămân in îngrijirea medicală a medicului de familie V.V.
• Dentistul nostru ales este L.J.
• Ambii avem nr. de telefon al doctorului de familie si adresa.
În cazul in care unul dintre copii se îmbolnăveşte ne vom informa reciproc,
imediat prin telefon făcând cunoscut atât diagnosticul cat şi tratamentul prescris.
In cazul in care copiii ar avea o boală cronică ne vom obliga amândoi in egală
măsură să ne asumăm îngrijirea medicală în sensul că:
• Vom cotiza in mod egal plata serviciilor medicale dacă este cazul
• Vom pune la cunoştinţa celuilalt toate scrisorile medicale, bilete de
trimitere, ieşire din spital, tratament, reţete
• Vom transporta si medicamentele prescrise in tratament atunci când
copilul se află in programul de vizitare la unul dintre noi si ne vom
asigura că administrarea tratamentului se face conform cu prescripţiile
medicului;
• In acest caz, vom scrie explicit unul altuia pe hârtie de câte ori şi ce
fel de medicament va lua copilul.
4. Comentarii sau remarci negative
pagina|5
Amândoi ne angajam unul faţă de celălalt că ne vom abţine de la comentarii
negative faţă de celălalt, de faţă cu copiii.
5. Consistenţa regulilor in educarea copiilor noştri
Standardele de disciplină in fiecare din casele noastre vor respecta
următoarele:
• Vom explica copiilor pentru ce sunt pedepsiţi, unde au greşit si cum îşi vor
repara greşeala
• Evităm bătaia copiilor atunci când greşesc. Ambii suntem de acord că este
o intervenţie educativă de ultima instanţă.
• Vom respecta regula luării mesei in bucătărie.
• Vom respecta deprinderile personale de igienă in ambele case.
• Ora la care se culcă copiii seara este 21:30 – 22:00
• Ora până la care vor sta afară este 20:30 – 21:00
• Comportamentele alimentare vor fi respectate in ambele case : nu vom da
dulciuri copiilor înainte cu o ora de a mânca.
• Dacă unul dintre noi aplică o nouă regulă de comportament copiilor, il va
informa in următoarea zi, telefonic pe celălalt sau vom discuta personal
fără a fi de faţă copiii.
• Dacă unul dintre copiii noştri se plânge in legătură cu disciplina aplicată la
casa unuia dintre părinţi, noi il vom încuraja să vorbească despre acest
lucru cu părintele despre care s-a plâns si nu îi vom ştirbi autoritatea.
• Ambii suntem de acord să nu ne subminăm autoritatea unul celuilalt in
faţa copiilor deoarece cunoaştem consecinţele negative pentru educarea
lor.
• Ne angajam unul faţă de celălalt să nu folosim copiii ca si intermediari ai
mesajelor noastre.
• In cazul in care nu putem fi de acord cu anumite standarde de disciplină
care să se aplice in ambele case, vom face un efort să înţelegem şi să
respectăm drepturile celuilalt părinte de a stabili anumite reguli de
comportament pentru copii.
• Suntem de acord să evităm o competiţie intre noi sau să ne denigrăm in
faţa copiilor.
• Problemele in privinţa copiilor le vom discuta fără ca aceştia să fie de faţă:
ne întâlnim personal sau prin telefon.
pagina|6
• Deciziile noastre vor fi comune in privinţa aspectelor importante in
educaţia copiilor:
� Investiţii financiare in educaţia copiilor (plata in mod egal a
cursurilor şi programelor educative in afara scolii )
� Performante la şcoala, schimbarea şcolii
� Mutatul cu domiciliul in alt oraş
� Probleme medicale ale copiilor
� Activităţi extraşcolare (excursii, vacante cu şcoala)
� Cunoaşterea grupului de prieteni ai copiilor noştri
In cazul in care nu ne vom înţelege pe una dintre aceste probleme, vom apela la
sprijinul unui consilier, mediator (ambii suportând cheltuielile cu onorariile in mod
egal) sau la o altă persoană din familie, prieten, avocat.
6. Vacanţele
Copiii pe perioada vacantelor vor fi zilnic împreună. Acest acord liber consimţit
intre noi are in vedere si petrecerea timpului cu copiii pe perioada vacanţelor astfel:
• Concedii: Ambii suntem de acord să ne petrecem concediile cu ambii copiii.
� Ne vom informa reciproc înainte cu 2 săptămâni de a lua concediul, despre
perioadă, programul cu copiii in concediu, locul unde vom petrece cu copiii
si când ne vom lua concedii.
� Pe aceasta perioada de concediu părintele care va petrece cu copiii se va
asigura că celălalt părinte va putea lua legătura cu copiii oricând doreşte el
si oricând doresc copiii.
� In cazul in care părintele va pleca cu copiii in concediu in altă localitate sau
in străinătatea va obtine acordul celuilalt părinte in perioada in care va
planifica acest concediu, deci înainte cu 2 săptămâni.
• Programul copiilor în perioada vacanţelor când amândoi lucrăm:
� 2 săptămâni pe lună vor sta cu bunicul patern F:D. la domiciliul părintelui
Bogdan şi 2 săptămâni pe lună vor sta cu bunicii materni dimineaţa până
ne întoarcem noi de la serviciu.
� In timpul săptămânii, în zilele libere ale părintelui Raluca, copiii vor sta cu
ea.
� Când părintele Raluca intră în tură de noapte, seara copiii vor dormi la
domiciliul părintelui Bogdan, iar in ziua următoare când iese din tură,
dimineaţa în jurul orelor 10, părintele Raluca va ridica copiii de la domiciliul
pagina|7
părintelui Bogdan şi îi va îngriji pe tot parcursul zilei până când părintele
Bogdan îi va ridica.
Ambii suntem de acord să celebrăm împreună :
• Sărbătorile de Crăciun: prima zi de Crăciun se împarte: un an cu părintele Bogdan
si in următorul an cu părintele Raluca
• Sărbătorile de Paşti : prima zi de Crăciun se împarte: un an cu părintele Bogdan si
in următorul an cu părintele Raluca
In vacanta de iarna, vacanta de Paşti, vacanta intersemestrială, programul copiilor
va fi acelaşi ca şi cel pe perioada verii. Copiii vor fi împreună şi ne vom îngriji de ei cu
ajutorul părinţilor noştri.
7. Educaţia copiilor noştri
� Copiii noştri vor urma învăţământul de stat şi vom susţine financiar educaţia
copiilor după cum urmează:
- Cheltuielile curente cu şcolarizarea copilului nostru Maria, vor fi
achitate de părintele Bogdan
- Cheltuielile curente cu şcolarizarea copilului nostru Ionuţ vor fi
achitate de părintele Raluca.
- Cheltuielile extraşcolare ale copiilor noştri vor fi suportate de către
ambii dintre noi în mod egal.
� Ambii suntem de acord să participăm împreună la următoarele evenimente ale
copiilor noştri, astfel:
o La serbările copiilor de sfârşit de an şcolar
o La serbările ocazionate de sărbătorile de Crăciun
o La competiţii, concursuri
� La şedinţele cu părinţii va participa unul dintre noi, în funcţie de programul de la
serviciu pe care il vom avea in ziua respectivă. Ne obligăm unul faţă de celălalt să
ne anunţăm înainte cu o săptămână în legătură cu şedinţa cu părintii, si ulterior
in legătură cu ce s-a discutat.
� Orice decizia de a schimba copiii şcoala se va face dacă:
- ambii vom fi de acord după ce înainte ne vom consulta
� Orice decizie despre activităţile extraşcolare ale copiilor se va lua dacă:
pagina|8
- vom vorbi împreună despre acest lucru, in sensul că ne anunţăm telefonic si
ne întâlnim atunci când ducem copiii de la unul la celălalt.
� Ne vom informa reciproc de îndată ce unul dintre noi va cunoaşte problemele
copiilor la şcoala, in legătură cu performanţele şcolare sau comportamente
inadecvate si vom găsi împreună o soluţie de rezolvare a lor.
• Vorbim la telefon
• Ne întâlnim personal în absenţa copiilor
• Discutăm cu învăţătoarea / diriginta
� Ambii dintre am lăsat educatoarei si învăţătoarei numerele de telefon si date de
contact ale noastre.
� Amândoi vom încuraja şi recompensa performanţa şcolară prin laude şi activităţi
preferate ale copiilor.
� Vom descuraja performanta slaba prin:
- decidem împreună daca are sa u nu nevoie de meditaţii
- plata meditaţiilor se va suporta in mod egal de către amândoi
- vom lua legătura cu învăţătoarea / profesorul
� Orice decizie privind opţiunile copiilor in alegerea gimnaziului liceului si
facultăţii se va lua de comun acord după ce ne vom consulta cu copiii.
8. Luarea deciziilor
� Atunci când vom lua o decizi împreună asupra problemelor importante în
privinţa copiilor vom urmări:
o Care este scopul si unde vrem să ajungem?
o Ce au de câştigat vs. de pierdut copiii prin decizia noastră?
o Al cărui interes îl avem în vedere?
o Cum vom şti dacă prin aceste decizii ne atingem obiectivul?
� Problemele importante în legătură cu copiii noştri, asupra cărora vom
decide împreună sunt:
o Activităţile şi performanţele şcolare
o Activităţi extraşcolare (excursii, tabere, cursuri, competiţii)
o Starea lor de sănătate
pagina|9
o Grupul de prieteni
� Deciziile in legătură cu problemele curente vor fi luate de fiecare dintre noi
in parte pentru fiecare dintre copii pe care îi avem în îngrijire:
o Rutina zilnică
o Efectuarea temelor
� Părintele Bogdan se va ocupa permanent de asistarea Mariei la
temele de casă
� Părintele Raluca se va ocupa de activităţile suplimentare ale lui
Ionuţ
� Atunci când Maria se va afla in programul de vizită la Raluca,
aceasta o va asista pe fiica sa le temele de casă
o Alimentaţie
o Cumpărături (îmbrăcăminte, încălţăminte, rechizite, etc)
o Plimbări şi activităţi cu copiii in timpul liber
o Vizite la prieteni, cunoştinţe, rude
9. Rezolvarea disputelor atunci când trebuie să luăm decizii împreună
� Dacă apar dezacorduri sau neînţelegeri în privinţa planului nostru parental
suntem de acord cu următoarele:
o Vom discuta în legătură cu aceste neînţelegeri si vom încerca să ne punem
de acord discutând împreună fără altă persoană de faţă
o Dacă nu ajungem la un acord după discuţiile noaste comune vom apela la
o a treia persoană care poate fi: un prieten, mediator, consilier. Suntem de
acord să achităm onorariul în părţi egale
o Dacă nu ne vom soluţiona amiabil neînţelegerile vom apela la un avocat.
10. Suportarea cheltuielilor privind pensia alimentară (obligaţia de
întreţinere)
Ambii suntem de acord să suportăm cheltuielile privind obligaţia de întreţinere
faţă de copilul pe care fiecare dintre noi îl are in încredinţare şi întreţinere. Nu avem
pretenţii unul faţă de celălalt la plata pensiei alimentare pentru copilul care nu are
domiciliul permanent la unul dintre noi. Cheltuieli se compensează.
11. Cum comunicăm şi schimbăm informaţii
pagina|10
Ambii suntem de acord să nu ne folosim de copiii noştri pentru a schimba
informaţii intre noi. Vom discuta deciziile care îi privesc pe copii atunci când aducem
copiii unul la celălalt. Acest lucru se întâmplă zilnic.
• Părintele Raluca se angajează ca la începutul fiecărei luni calendaristice, in date
de întâi se angajează să-i dea părintelui Bogdan programul cu turele de la serviciu
pentru luna respectivă. Orice schimbare in acest program pe parcursul lunii in
curs, părintele Raluca il va informa pe Bogdan imediat ce află despre această
schimbare.
• Părintele Bogdan se angajează să o informeze pe Raluca in legătură cu orice
schimbare în programul său de la serviciu, în ziua în care află despre aceste
schimbări.
• În orice problemă urgentă in privinţa copiilor se va lua legătura prin telefon.
• Cel care este aşteptat să aducă copiii şi întârzie se obligă să-l încunoştinţeze pe
celălalt părinte prin telefon.
• Acel părinte care schimbă planurile deja comunicate celuilalt părinte privind
petrecerea timpului din programul de vizitare, se obligă să-l informeze telefonic in
această privinţă.
• Dacă unul dintre noi nu poate ridica copii de la şcoală, respectiv grădiniţă aşa cum
ne-am stabilit, il anunţă de îndată pe celălalt părinte sau cel puţin cu o oră înainte
de terminarea programului copiilor .
• Dacă nici unul dintre noi nu poate ridica copiii la terminarea programului de scoală
sau grădiniţă vom apela la dădacă.
• Ambii ne asumăm responsabilitatea de părinţi de a menţine legătura cu sursele de
informare privind copiii: şcoala, grădiniţa, îngrijiri medicale, in sensul că vom
particip la şedinţele cu părinţii iar in caz de nereguli observate in comportamentul
copiilor ne vom prezenta la şcoală respectiv la grădiniţă.
12. Îngrijirea copiilor în lipsa noastră
Atunci când nici unul dintre noi nu poate avea grijă de copii, deoarece suntem
la serviciu,
• pe perioada şcolii, copiii vor rămâne in îngrijirea bonei (aprox.3 ore) până ne
întoarcem de la serviciu, iar
• pe perioada vacanţelor vor sta alternativ cu bunicul patern şi cu bunicii materni in
cursul zilei pana la orele 15-15.30.
pagina|11
13. Ocazii si evenimente speciale
Copiii au nevoie de prezenta noastră comună la următoarele evenimente:
• Serbări la şcoală de Crăciun şi de final de an şcolar
• Serbări la grădiniţă de Crăciun şi de final de an şcolar
14. Activităţi extraşcolare
Copiii noştri vor participa la activităţi extraşcolare după ce ne vom consulta si
vom decide împreună dacă vor urma sau nu aceste activităţi.
15. Transportarea copiilor între cele două case
Copiii noştri se vor vedea zilnic după cum urmează:
• Cand părintele Raluca este liberă, Bogdan il ridică de la grădiniţă pe Ionuţ şi vine
la domiciliul părintelui Raluca in jurul orelor 18 lăsând si pe fiica noastră Maria
până in jurul orelor 20 când părintele Bogdan o ridică pe fetiţă şi merg la
domiciliul acestuia.
• Cand părintele Raluca lucrează, copilul Ionuţ este ridicat de părintele Bogdan iar
după ce Raluca iese de la serviciu, in jurul orelor 20 il ridică pe Ionuţ de la
domiciliul părintelui Bogdan.
• Când părintele Raluca lucrează de noapte, Ionuţ este dus la domiciliul părintelui
Bogdan unde va dormi peste noapte pana a doua zi dimineaţa când va fi dus la
şcoală de către tatăl său.
• De vineri după-amiaza de la orele 15 copiii rămân împreună cu părintele a cărui
week-end urmează până Duminica la orele 18 când fiecare dintre copii este dus
la domiciliul lor stabil pentru a se pregăti pentru noua săptămână de program.
• Ca regulă comună:
� Noi suntem cei care transportăm copiii de la o casă la cealaltă.
� Dacă unul dintre noi nu poate transporta copiii, in sarcina acestuia va fi de
a-l informa înainte cu cel puţin o oră pe celălalt, cu privire la persoana care
il va înlocui şi va avea sarcina să transporte copilul.
� Vom avea grijă să menţinem aceleaşi ritualuri atât la venirea cât şi la
plecarea copiilor in cadrul programului de vizitare.
� Ne vom strădui să fim răbdători cu ei şi să le răspundem la orice întrebare
privind custodia lor.
pagina|12
16. Menţinerea contactului când copiii sunt cu celălalt părinte
• Copiii noştri vor menţine contactul cu celălalt părinte prin telefon, ori de câte ori
solicită acest lucru copilul sau părintele.
• Părintele cu care sunt copiii se va asigura că poate realiza această comunicare.
• În cazul in care copilul nu este disponibil în momentul in care este căutat la
telefon de către celălalt părinte, i se va lăsa un mesaj acestuia şi va fi resunat.
• Vizitele în timpul săptămânii la părintele Raluca va include o cină cu ambii copii
înainte ca Maria să fie ridicată la orele 20 de către părintele Bogdan.
• Vizitele în timpul săptămânii la părintele Bogdan va include o cină cu ambii copii
înainte ca Ionuţ să fie dus la orele 20 la domiciliul său la părintele Raluca.
• Ambii dintre noi ne vom dedica un timp personal special cu fiecare dintre copii,
după cum urmează:
• Maria cu părintele Raluca vor avea o dată pe săptămână un timp
personal in care să meargă la cumpărături, coafură, la joacă,
teatru, film, activităţi casnice, in bucătărie.
• Ionuţ cu părintele Bogdan va avea o dată pe săptămână cel puţin,
un timp personal in care să joace fotbal, să iasă in parc sau la
cumpărături, sa aibă activităţi de „băieţi”.
17. Menţinerea legăturilor cu membrii familiei extinse
Ambii suntem de acord ca cei doi copiii ai noştri să menţină legăturile cu
bunicii lor precum si cu celelalte rude astfel:
• In vacanţe, copiii vor sta împreună cu bunicii lor alternativ, fiecare două
săptămâni pe lună, intr-un program aşa cum l-am stabilit la capitolul „Vacanţe”.
• In legătură cu menţinerea relaţiilor cu celelalte rude ale familiilor noastre, copiii
vor fi însoţiţi de fiecare dată de către unul dintre noi, când vor merge în vizită la
aceştia.
• Suntem de acord ca ambii copii să petreacă zile libere cu bunicii materni la
domiciliul acestora, in cazul in care nu sunt implicaţi in alte activităţi si doresc
acest lucru.
18. Aspecte privind eventuale probleme de comportament sau psihiatrice
pagina|13
Ambii suntem de acord ca atunci când vom sesiza tulburări in comportamentul
vreunuia dintre copii, vom lua o decizie împreună privind recomandările persoanelor
de specialitate de a urma copiii un tratament.
Ambii suntem de acord să suportăm in mod egal cheltuieli ce se vor ivi.
19. Religie
Copiii noştri sunt de religie catolici si vom încuraja credinţa lor aşa cum am
făcut şi până acum.
20. Abordarea copilului ca individ cu personalitate unică
Fiecare dinte copiii noştri are nevoie de timp special petrecut separat, cu
fiecare dintre noi, după cum urmează:
• Raluca şi Maria vor avea o dată pe săptămână activităţi separate, in timpul
programului de vizitare, intre orele 18-20 când va fi adusă de părintele Bogdan la
domiciliul părintelui Raluca. Aceste activităţi sunt: să meargă la cumpărături,
coafură, la joacă, teatru, film, activităţi casnice, in bucătărie.
• Pe această perioadă de timp, celălalt părinte, Bogdan se va îngriji de copilul
nostru Ionuţ cu care va petrece de asemenea timp personal desfăşurând activităţi
împreună ca de exemplu: fotbal, joacă în parc.
• Suportarea cheltuielilor cu aceste activităţi îi revine în sarcina acelui părinte care
petrece timpul personal cu copilul.
21. Separarea problemelor noastre de cuplu faţă de cele de părinţi
• Suntem de acord să punem cu prioritate rezolvarea problemelor copiilor noştri ce
tin de responsabilitatea noastră ca părinţi şi apoi problemele legate de fosta
noastră relaţie de cuplu, ca şi adulţi.
• Suntem de acord, ca de la data încheierii şi semnării acestui acord să stabilim un
orar cu convorbirile noastre separate, in prima parte a zilei în care să discutăm
problemele noastre de adulţi în absenţa copiilor.
• Atunci când vom considera necesar, vom apela la un consilier unde vom discuta
aspectele personale ale relaţiei noastre. Cheltuielile le vom suporta de comun
acord împreună.
22. Cum facem schimbări de rutină
• Schimbările in privinţa activităţilor zilnice cu copii noştri le vom aduce fiecare aşa
cum vom considera de cuviinţă. Deciziile privind îngrijirea zilnică a copiilor care
pagina|14
sunt in custodia noastră legală, vor fi luate separat fără a decide împreună
asupra eventualelor schimbări.
• Atunci când vor apărea neînţelegeri, vom revedea acordul dintre noi: vom stabili o
zi de comun acord, ne vom întâlni fără prezenţa copiilor, care vor fi in îngrijirea
bonei pe durata orelor in care vom discuta.
23. Cum aducem schimbări importante
Schimbările importante în viaţa copiilor noştri vor fi realizate astfel:
• În urma unei discuţii si decizii comune intre noi doi, prin revizuirea acordului. Noile
decizii se vor consemna in scris separat la acordul încheiat azi.
• În cazul in care nu putem negocia aceste schimbări deoarece nu ne putem pune
de acord împreună, vom apela la o a treia persoană - asistarea unui mediator,
unde vom revedea acordul si vom aduce modificări in conţinutul acestuia.
24. Raportarea eventualelor cazuri de violenţă
• Dacă unul dintre noi va abuza fizic (bătăi, răniri) sarcina celuilalt părinte
este de a discuta împreună cu celălalt despre ce s-a întâmplat asigurându-
ne că aceste incidente nu se vor mai repeta. In caz de nevoie vom apela la
şedinţe de consiliere.
• Dacă aceste incidente se vor repeta de către acelaşi părinte, celălalt se
obligă să anunţe organele competente de Protecţie a copilului şi se vor lua
măsurile legale.
• Dacă vom sesiza, oricare dintre noi, faptul că copiii noştri au fost răniţi,
loviţi, abuzaţi fizic prin violenţă de către alte persoane vom sesiza de
îndată organele legale competente. Această decizie o vom lua de comun
acord.
25. Încurajarea relaţiei părinte-copil
Ambii ne angajam de comun acord să încurajăm şi să asigurăm suport copiilor
noştri în privinţa menţinerii unei relaţii bune dintre noi şi vom proceda după cum
urmează:
• Problemelor importante privind copiii în care vom decide împreună sunt:
o Îngrijire medicală
o Performanţă la şcoală
o Supravegherea copiilor la şcoală şi in afara şcolii
pagina|15
o Activităţile extraşcolare ale copiilor
o Supravegherea grupului de prieteni
o Persoanele care vor îngriji copiii in lipsa noastră
o Modul în care copiii îşi vor petrece vacanţele
o Stilul de educaţie in menţinerea consistentei şi a disciplinei
o Menţinerea relaţiilor cu membrii familiei extinse
o Sărbători şi evenimente speciale pentru copii
o Accesul la petrecerea timpului cu copiii
26. Cum vom spune copiilor despre acordul nostru.
Ambii considerăm deopotrivă, că este foarte important să le spunem copiilor
despre acord împreună si nu separat. In acest fel vom proceda astfel:
• La data de :………, ne vom întâlni toţi patru, acasă la domiciliul părintelui
Bogdan, împreună cu copiii, după-amiază, vom pregăti o masă. Părintele
Bogdan aduce prăjiturile.
• Ambii suntem conştienţi că acest lucru îi va ajuta pe copiii să înţeleagă
faptul că ambii dintre noi vom fi in egală măsură prezenţi in viata lor ca şi
până acum. Este un ritual de trecere spre alte relaţii care vor aduce
stabilitate şi suport in viaţa copiilor noştri. Pentru noi, reprezintă o altă
etapă în vieţile noastre.
Prezentul acord reprezintă voinţa liberă şi neviciată a subsemnaţilor, şi,
potrivit dispoziţiilor art. 58 si următoarele din L. 192/2006 am convenit prezentarea
acestui acord instanţei de judecată în vederea validării şi pronunţării unei hotărâri de
expedient care să cuprindă prezentul acord, potrivit dispoziţiilor art. 271 şi
următoarele C.proc. civ., in dosar ……………………………
Prezentul acord are valoarea unui înscris sub semnătură privată şi nu conţine
clauze care să aducă atingere legii, ordinii publice şi interesului superior al copilului
astfel prevăzut in Legea 272/2004, şi poate fi supus încuviinţării instanţei de judecată.
Prezentul acord a fost redactat de către mediator Borlean Camelia-Anca în
3 (trei) exemplare originale, câte una pentru fiecare parte, una pentru instanţă, azi
…………….., părţile semnând acordul la data de ……………. şi declarând că sunt de
acord să li se prezinte spre încuviinţare instanţei de judecată.
Tatăl B.B
Despre autoare
şi terapia unor cazuri complexe ce implicau minorii, precum rezolvarea disputelor legate de încredininstanţă • Este licenţiată in psihologie (2000), licenîn managementul resurselor umane (2007), studii universitare de psihologie judiciar(2007) fiind autorizată ca mediator autorizat din 2009. În calitate de mediator a rezolvat cazuri complexe de mediere în încredinde referinţă în domeniu • Experienserie de articole pe tema psihologiei divorla înţelegeri eficiente de solubeneficiul copiilor şi al lor personal. • Detalii de contact:
Mama B.R.
Mediator redactor,
Borlean Camelia-Anca
Camelia Borlean este mediator autorizat, psihoterapeut psiholog al Curţii de Apel Oradea având o experienpeste 10 ani ca psiholog şcolar şi de resurse umane, fiind specializată în psihologia muncii psihologia organizaţională şi psihologia securităţii naActivează de asemenea ca psihoterapeut independent specializat în psihoterapie de familie şi practicîn supervizare şi în terapii cognitiv comportao experienţa vastă în lucrul cu copiii, inclusiv monitorizarea
i terapia unor cazuri complexe ce implicau minorii, precum şi experienrezolvarea disputelor legate de încredinţarea minorilor prin metoda divor
ţ ă in psihologie (2000), licenţiată in drept (2002), are un master gementul resurselor umane (2007), studii universitare de psihologie judiciar
ă ca mediator autorizat din 2009. În calitate de mediator a rezolvat cazuri complexe de mediere în încredinţarea minorilor, care au devenit cazuri
în domeniu • Experienţa ca mediator şi psiholog o a fructificatserie de articole pe tema psihologiei divorţului şi a modului în care pă
elegeri eficiente de soluţionare a conflictelor legate de custodia minorilor, în i al lor personal. • Detalii de contact: cameliaborlean@gmail.com
pagina|16
Mama B.R.
Camelia Borlean este mediator autorizat, psihoterapeut şi ii de Apel Oradea având o experienţă de
i de resurse umane, fiind în psihologia muncii psihologia
ţii naţionale • de asemenea ca psihoterapeut independent
şi practică sistemică, i în terapii cognitiv comporta-mentale • Are
în lucrul cu copiii, inclusiv monitorizarea şi experienţa în
area minorilor prin metoda divorţului în in drept (2002), are un master
gementul resurselor umane (2007), studii universitare de psihologie judiciară ca mediator autorizat din 2009. În calitate de mediator a
area minorilor, care au devenit cazuri i psiholog o a fructificat-o într-o
i a modului în care părinţii pot ajunge ionare a conflictelor legate de custodia minorilor, în
cameliaborlean@gmail.com)
top related