mircea diudea psalmi · Şi dărui toamnei. ce-a mai rămas din vară . codrul unei pâini. 26 ....
Post on 31-Aug-2019
10 Views
Preview:
TRANSCRIPT
Mircea Diudea
Psalmi
2017
Preafrumoși și de o exemplară înțelegere ortodoxă
(Angela Jucan, Editor, Baia Mare)
https://ebibliothecaseptentrionalis.wordpress.com/2017/07/17/psalmi/
1
Mergi înainte-mi Pe calea dintre secoli
Să Te pot urma
În bucuria Venirilor pe lume Nevrednic de ea
Ori în tristeţea Petrecerilor mute Urcător la stea
2
Prin pustiu mergând Vânturilor odihnă Calea Lui urmând
Pre față-și căzând Pioasă rugăciune
Domnului nălțând
Noapte de colind Pâine și vin pe masă
Candeli pâlpâind
3
Iată că veneau Pe cale doi arhangheli
Din veşnicie
Ci unul rostea O veste minunată
El va să vie
Iar altul rotea O sabie de pară
Voia-I să fie
4
L-ai văzul singur Printre mai marii lumii
Printre cei proscriși
Ploile verii Din lacrimile tale Psalmi în paraclis
Maică preasfântă Tu nu-ți știai menirea
Locu-n paradis
5
Dună ce piere In clepsidra tăcerii
Urmă in deșert
Cum mă vei salva Când va să se destrame
Drumul mătăsii
Pe discul lunii E capul meu Salome Vino să-mi dansezi
6
Ci două vorbe Primească-le șoptite
Cel făr-de-nceput
Să nu le afle Cel ce-ar primi arginții
Pentru un sărut
Să nu le poarte Pe aripe de bezne Vreun înger căzut
7
Aripi de îngeri Troiene în aprilii Doruri prin livezi
Petale-n plete Un gust amar pe buze
Rareori visezi
Efemeride Istorii irosite
Zei în care crezi
8
Poate să aleg Din cele-amestecate
Cele de folos
Poate să dezleg Din câte-au fost legate
Cele de prisos
Poate să culeg Din cele resfirate Flori de cânt pios
9
Știai că este Orbita îngerilor
Spre mâine zburând
Zvon de poveste Că dibui galaxia
Spre ieri întorcând
Clipe celeste În neorânduială
Psalmi rostiți în gând
10
Ca o pasăre Care își frânge trilul
În gama de jos
Ca o zicere De psalmi neterminată
Pe un drum pietros
Ca o trecere Prin vămile înguste Fără loc de-ntors
11
Pe când lumina Se picura pe piatră
Lacrimă de dor
Pe când târziul Se ruga pentru tine
Fiu rătăcitor
Pe când prin ceruri Alaiul de luceferi Trecea răbdător
12
Turnul ruină Havuzele secate Dune în pustiu
Poate ecoul Să recunoască glasul
Celui încă viu
Poate Seninul Să deie îndurare Psalmului târziu
13
Sunt ale tale Drumurile tăcerii
Căutându-te
Așteptându-te Pe marginile zării Odihnă de vânt
Îngăduința Și vorbele căinței
Tot ale tale
14
Să mă fi pierdut Prin pustiul din mine
Într-o zi de joi
Să mă fi aflat Pleoapele tale blânde
Într-un vis cu ploi
Să fi depărtat
Rugile tale sfinte
Ziua de apoi
15
Pânza subțire Ce desparte lumina
De întuneric
Lacrima scursă Pe marginea durerii
Întru răbdare
Oare Cine ești De mă cunoști pe nume
Spune-mi cine sunt
16
Ardere de tot Pe-altarul Celui veșnic
Dorul de a fi
Lume la un loc Psalmul ce niciodată
Nu se va sfârși
Clipă care-ai fost Te-adaugi veșniciei
Într-o bună zi
17
Pe pământul tău Se luptă Cain și Abel
Sângeră fântâni
Popor netrebnic Le-ai frânt ca să îi saturi
Puținele pâini
Și nu ceri plată Decât îngăduință Ruga unor mâini
18
M-ai lăsat să văd Ce numai mintea poate
Ziua de mâine
Octavă de jos Mâini ce se frâng ca aripi
În rugăciune
Mi-ai dat o lege O pildă de iertare
Viața-n sine
19
Coarne răsfrânte Peste tăcerea nopții
Lună în pătrar
Hrănit cu rugă Şi scoarță de mesteceni
Cu gustul amar
Pustnic ce-n munte Se leapădă de sine Se umple de har
20
Gol de podoabe Pre fața mea cădea-voi
Dumnezeul meu
Numai cu fapte Ce nu am fost prea vrednic
Păcătos mereu
Aşa afla-vei Cum Ți-am urmat Cuvântul
Cine am fost eu
21
Primit să fie Vinul și-un colț de pâine
Dat aproapelui
Puțin din multul Ce ni-l împarte nouă
Fiul Omului
Psalm al tăcerii Chiar nerostit înalță
Slavă Domnului
22
Caut prin gânduri O umbră ce odată
Voi fi fost chiar eu
Toate-s în grabă Când timpul nu așteaptă
Sori rotind mereu
Doar El m-așteaptă La fiece răscruce Bunul Dumnezeu
23
Ca să nu mă uit Mă perind prin vechi fapte
Și mă mir că sunt
Ca să nu vă uit Pe voi pentru mult bine
Ce mi l-ați făcut
Să nu mă uite Cel Ce mi-a dat viață
Cel făr-de-nceput
24
Psalm de mărire Nălțăm Domnului nostru
În sărbătoare
Inimi curate Deschidem dimineții
Livezi în floare
Gânduri pioase Ce mult ne luminează
Măritul Soare
25
Un timp de rugă Trecea prin zări de ceţuri
Cu îngeri puţini
Tu cerci să dibui Drumul ce duce-n faptă
Cât să mai amâni
Şi dărui toamnei Ce-a mai rămas din vară
Codrul unei pâini
26
I-am văzut chipul Luminat de iubire
Mai presus de gând
I-am simţit teama Când îl chemau la templu
Ca să-l întrebe
În vremea-ceea Cuvântul se rostise
Plin de adevăr
27
Buze crăpate În rătăcirea nopţii Pierdute pe drum
O mare moartă Rămasă-n amintirea Ochiului de scrum
Şi o icoană Pe lemn spre care suie
Sufletul de fum
28
În gând Cuvântul Rostit din începuturi
Iubirii prinos
În lut povara Simţirii fără seamăn
Pe drumul pietros
Ce suie-n ceruri Pe Golgota de patimi
Singurul Cristos
29
Nu te atingeau Te-au dus prin lazarete
Deşi nu-i boală
Care să lase Dâră de nefiinţă
Privirea goală
E doar tristeţea Pe chipul îngerului Mocnind spectrală
30
În balanţa Lui Adevăr şi putere Măsurându-se
Căutându-se Prin orbitele lumii
Prigonindu-se
Legănându-se Pe un fir de credinţă
Viaţa mai mult
31
Oare ce era În şovăirea zilei În ochii lui goi
În disperarea Ce chiuie sub streşini
Cu glas de strigoi
Spectru în larguri De tulbure oglindă Din lumi de apoi
32
Colinzi mănăstiri Cu pasul de căinţă
Cu capul plecat
Îţi cauţi chipul În apele oglinzii Mereu însetat
Şi nu te afli Decât în veşnicia Timpului curbat
33
Sfântă icoană Pe buze mai adastă
Psalmul nerostit
Cu ochi de rouă Alcătui chipul verii
Prin vis risipit
Şi-alungi cu gândul Ispita unei patimi
Dorul tăinuit
34
Lungul drumului Când îi măsoară pasul
Dâra de suspin
Spicul grâului
Când îl preface coasa În pâine şi vin
Maica Domnului Când ascultă miloasă
Rugă de creştin
35
Părea că umblă Dar îl pluteau pe aripi
Duioase cântări
Părea o umbră Ce-o poartă spre legendă
Ştiute cărări
Părea că vede Cu ochii stinşi lumina
Uitată-n mirări
36
Ce gând trimis-ai Prin spaţiile goale Prin bezne târzii
Şi ce lumină Zvârlit-ai sus pe ceruri
Ca să ştim că vii
Ci noi urmarăm Voinţa Ta întocmai
Cuvântul dintâi
37
Sfântul cetitor Cetind în stele soarta
Şi rostul firii
Sfântul scriitor Scriind pe frunză verde
Psalmii iubirii
Sfântul muritor Cercând prin ceţuri calea
Desăvârşirii
38
Mi-ai spus să zidesc Ce am mai drag în zidul
Care se surpa
Mi-ai spus să primesc Lumină din lumină
Şi că voi vedea
Iar la răscruce Să las să treacă vara
Dacă pot lăsa
39
Se face târziu Şi rătăceşti prin gânduri
Fără de cuvânt
Cu deget aspru Atingi singurătatea Chipul unui sfânt
Şi laşi să treacă Prin sufletul-ruină
Aripă de vânt
40
Numai ea-I ştia Eclipsele de suflet Prigoană de vânt
Numai ea venea Desculţă dimineaţa
Să-L întâmpine
În vremea-ceea O femeie Îl plânse
Cu ploi de vară
41
Era o sete În pietrele ce crapă
De soare şi vânt
Era credinţă În lutul ce înalţă
Psalm cu glas smerit
În vremea-ceea Un om îşi făcu milă
De-un năpăstuit
42
Iată e târziu A ruginit pădurea
Cuibul dorului
S-au dus cocorii Lăsând risipă vara
Echinoxului
În vremea-ceea O femeie hrănise Câinii nimănui
43
Tetrahedronul Cristalul de lumină
Clipa veşnică
Sieşi dualul Cuvântul şi tăcerea
Îngemănate
În vremea-ceea Călca duios pe ape
Fiul omului
44
Ce însetată Era câmpia verii Lutul ce-l nărui
Ce neştiută Era ispita serii
Drumul ce-l dibui
În vremea-ceea O femeie Îi şterse Paşii cu păru-i
45
Du-te spre mâine Şi nu-ţi mai fă păcate
Cu neiubirea
Trei zile după Apusul pe Golgota
Mă vei întâlni
În vremea-ceea Adevereau Cuvântul
Doar doisprezece
46
Lumini şi umbre Prin care treci mirată
Şi fără destin
Ploi ale verii Năvala bucuriei Căzând din senin
În vremea-ceea Se închinau la idoli
Puţinii creştini
47
Că se va naşte Într-un staul de vite
Pe-o mână de fân
Că îi vor pune Pe fruntea de lumină
Cunună de spini
În vremea-ceea Îi urmăriră steaua
Magi şi beduini
48
Piatra drumului Se şlefuia de paşii
Ce-L urmau venind
Faptele Sale Descumpăneau religii
Se făceau Cuvânt
În vremea-ceea Se lumina de ziuă
Pe-un întreg pământ
49
Să se hrănească Din crugul pâinii Tale
Cel înfometat
Iar cel însetat Să afle nemurire
Sorbindu-Ţi vinul
În vremea-ceea Se gătiră de nuntă
In Galileea
50
Calea magilor Ce trece prin pustie
O umblai mereu
Luai cu tine Dintre popoare unul
Pe nume Zacheu
În vremea-ceea Un vameş găzduise Chiar pe Dumnezeu
51
Trei magi şi steaua La marginea pustiei Sfârşiţi de umblet
În palmă aur Şi smirnă şi tămâie
Daruri de suflet
În vremea-ceea Se năştea din femeie
Fiul omului
52
Grea ca păcatul Era piatra cu care Te loveau urlând
Lume nebună În pieţele vrajbei Degrabă venind
Să te arate Răsturnător al Legii Cu degetul strâmb
53
Unde iubirea E geamănă prigoanei
Ţară de pripas
Iei din puţinul Eclipselor de lună Ce-ar mai fi rămas
Geneza face Din forme cale-ntoarsă
În ultimul ceas
54
Mă trezea mereu În noapte filomela
Care triluia
Poate eram eu Cel pentru care cântă
Poate era ea
Blând arhiereu Pătruns de cele sfinte
Nu pre cât dorea
55
Am văzut magii Prin deşertul de patimi
Urmându-I steaua
Am văzut ieslea În care se născuse În zori Cristosul
Am urmat calea Ce suie pe Golgota
Să-I fiu alături
56
Liturgicelor Preaînaltelor taine
Iată mă închin
Eu nevrednicul Ce mâinile curate Ridic spre Senin
Cerând iertare Și pace întru Domnul
Harul Lui divin
57
Ruină este Castelul și cetatea
Luptelor cavou
Ora în turlă Se surpă în risipa
Unui vag ecou
Legenda spune Că îngerul salvat-a
Sfera într-un ou
58
Mai ești în viață După atâtea lupte Ce poți să mai ceri
Supus greșelii Cu ce poți să răscumperi
Faptele de ieri
Oră ce-așteaptă În portul de rugină
Vești de nicăieri
59
Îngăduie dar Să mă pot ruga Ție
Dumnezeul meu
Să mai frâng pâinea Ce cu sudoarea frunții
O câștig mereu
Flori sub zăpadă Miluie cu iertare Doamne cine-s eu
60
Iarnă în april Și vara ce-o să vină
Anul într-o zi
Pe-un picior de plai Rugă și plâns în noapte
Pân-a doua zi
Valuri pe marea Din largul gândurilor
Până într-o zi
61
Oare unde ești Început al vieții
Copilărie
Și cum ai trecut Fără să fi iubiă
Adolescență
Și cum va să treci Clipă în veșnicie
Tu senectute
62
Ai fost o clipă Veșnică alergare
Deșertăciune
Ai fost risipă De frumuseți și rele
Ce nu poți spune
Și totuși ai vrut Să fie dimineață Să ieși în lume
63
Îți duci viața Cu ce ți-i dat pe umeri
Cruce de purtat
Singur cu boala Pe patul de durere
Cruce de păcat
Și cu căința De gând ascuns și fapte
Cruce de iertat
64
Doamne apără De omul fără minte
De omul viclean
De cel ce fură De cel care mă minte
De cel inuman
De mine însumi De cele fără cinste De vorba în van
65
Mulțumiri aduc Dumnezeului nostru
Pentru viață
Pentru iubire Și pentru sănătate
Pentru credință
Pentru frântura Din pâinea spre ființă
Pentru dreptate
66
Pământule slab Răstignit pe durere
Încercat destin
Deschide-ți mintea Cuvântului iubirii
Inima din plin
Urmează-I pilda Trecând prin rău și bine
Spiritul divin
67
David regele Cu praștia învins-a
Pe-acel Goliat
David psalmistul Pre fața lui căzut-a De prea mult păcat
David vestitul Pentru credința-i multă
De Domnul iertat
68
Laudă Ție Celui fără de-nceput
Tată din ceruri
Și Filului Tău Cuvânt plin de iubire
Și de adevăr
Și Duhului Sfânt Cel dătăror de viață
Sfântă Treime
69
Cel ce se roagă Pentru lumina lumii Drept credinciosul
Cel ce se roagă Pentru iubirea lumii Drept credinciosul
Cel ce se roagă Pentru iertarea lumii
Drept credinciosul
70
Chipul Domnului Zugrăvit pe planetă
Pe naltele bolți
Cel ce deschide Tăriile cerului Galactice porți
Cel ce pogoară În inimi cu prihană Și-i iartă pe toți
71
Doamne e târziu Uneltele lăsat-am Ție să mă-nchin
Roada e multă Sub cortul meu e pace
Bolta-i de senin
Când ești cu mine Dușmanul e departe
Sufletul mi-e plin
72
Infatuate Sunt vorbele acelui Ce se crede domn
Căci Tu dezvălui Doar celui ce se roagă
Vis rodit în somn
Cum după chipul Și marea Ta iubire L-ai zidit pe om
73
Doamne preamărit Care ai zidit lumea
Din lut și spirit
Și cine vine Cu faptă de netrebnic
Să o dărâme
Zadarnic cearcă Apoi cu mintea-i slabă
Să o refacă
74
Maica Domnului Mai curată ca roua
Dimineților
Mai rugătoare Ca rugile din sfânta
Mănăstirilor
Mai lăudată În evangeliile Apostolilor
75
Sfântă icoană A Celei ce pre Domnul
L-ai întrupat om
Ce cu pioasă Smerită rugăciune La greu te chemăm
Ce cu aleasă Cântare de mărire
Noi Te lăudăm
76
Ci nalță rugă Luminii ca să ierte Umbra de pe drum
Ce în mirajul Deșertului destramă
Veacul în acum
Ce nălucește Avere și mărire
Ochiului de scrum
77
Dar ei caută Insule presupuse Loc pentru altar
Unde să nalțe Cântare de mărire
Iubire și har
Și mântuire Pentru greșite fapte
Adunate iar
top related