raport științific pn ii idei 0162 - geoecomar report 2014.pdf · 2.1.3. membrul inferior al...
Post on 30-Mar-2021
4 Views
Preview:
TRANSCRIPT
1
Raport științific PN II IDEI 0162
pentru anul 2014
Director de proiect Mihaela‐Carmen Melinte‐Dobrinescu
1. INTRODUCERE
Etapa curentă a Proiectului s‐a concentrat pe două mari obiective: (i) continuarea analizei
multidisciplinare a paleoclimatului din Cretacicul inferior, pe baza datelor acumulate din Carpații
Orientali precum și în extreitatea estică a Carpaților Meridionali (litologie, sedimentologie,
geochimie, micropaleontologie și petrologie sedimentară) și (ii) organizarea unei manifestări
internaționale având ca tematică Paleoclimatul Cretacicului cu invitarea unor personalități din
domeniu Grantului.
În anul 2014 s‐a realizat analiza multidisciplinară a peleoclimatului din Cretacicul inferior cu evidențe
din Carpații României pe baza probării detaliate a succesiunilor cretacic inferioare care conțin
amprenta litologică pentru evenimentele oceanice anoxice (OAE – Oceanic Anoxic Events) din partea
centrală a Carpaților Orientali.
De asemenea s‐a organizat o Conferință internațională în România pe topica proiectului în relație cu
Proiectul UNESCO IGCP 609 intitulat “Climate‐environmental deteriorations during greenhouse
phases: Causes and consequences of short‐term Cretaceous sea‐level changes”.
2. CARPAȚII ORIENTALI
2.1. EVIDENȚIEREA MODIFICĂRILOR PALEOCLIMATICE ÎN CRETACICUL INFERIOR PE BAZA
EVENIMENTELOR OCEANICE ANOXICE (OAE – Oceanic Anoxic Events)
Una dintre regiunile investigate pentru modificările de paleomediu (climat, nivel eustatic) din
Cretacicul inferior este situată în partea centrală a Carpaților Orientali în Valea Putnei (Semifereastra
Vrancea). În această zonă, în unitatea tectonică a Pânzei de Vrancea, este expusă o succesiune
completă a depozitelor cretacice în faciesuri turbiditice și pelagice.
2.1.1. Formațiunea paleocenă Piatra Strei și Formațiunea campanian‐maastrichțiană Lepșa
Formațiunea de Piatra Strei are o grosime de 150 – 200 m și este alcătuită din orto‐ și
paraconglomerate cu intercalații de nivele nisipoase. Orto‐ și paraconglomeratele sunt formate din
claste verzi de tipul dobrogean într‐o matrice nisipoasă (Fig. 1). Cu toate că tendința generală este de
granoclasare inversă, au fost identificate și secvențe de 4 ‐5 m cu granoclasare normală. Partea
superioară a Formațiunii de Piatra Strei conține paraconglomerate și nivele diamictite cu o matrice
argiloasă cu claste și blocuri cretacic superioare din Formațiunea Lepșa.
Formațiunea de Lepșa este predominant turbiditică și este caracterizată de alternanța a doi termeni
litologici: (i) unul fin carbonatic și (ii) unul nisipos‐microconglomeratic, alcătuit aproape exclusiv din
șisturi verzi de tip dobrogean (Fig. 1 și 2). De la bază spre partea superioară s‐a observat o tendință
de progradare ce aparține caracterului progresiv de granoclasare inversă. Cu 22 m mai sus de baza
unității a fost identificat un nivel de 4 m grosime ce conține marne roșii și argile. Vârsta depozitelor
de deasupra nivelului roșu (Fig. 2) este Campanian superior, vârstă dată de ansamblul de nanofosile
cu Uniplanarius trifidus, iar cu 145 m mai sus în secțiunea stratigrafică, limita
Maastrichtian/Paleocen este marcată de limita dintre zonele de foraminifere Abathomphalus
mayaroensis și Parvularogoglobigerina eugubina (Ion și Szasz, 1994).
Fig. 1. A – Litostratigrafia și vârsta formațiunilor Lepșa și Piatra Strei; B – Modelul de facies depozițional al Formațiunii de Piatra Strei.
Fig. 2. Detaliu în Formațiunea Lepșa. A – lamine carbonatice ce alternează cu gresii și microconglomerate; B – alternanțe de argile și marne cenușii și roșii.
2
2.1.2. Sedimentele vărgate ale Formațiunii de Tisaru (Membrul superior) de vârstă Turonian –
Campanian
Membrul superior al Formațiunii de Tisaru are aproximativ 90 m grosime și este alcătuit dintr‐o
alternanță ritmică de marne albicioase‐verzui și argile cenușii (Fig. 3 și 4). Spre partea superioară
unitatea devine predominant clastică, cu intercalații de conglomerate ce depășesc 10 cm grosime
alcătuite exclusiv din claste de șisturi verzi.
Fig. 3. A – Tendință de granoclasare inversă in Membrul superior al Formațiunii de Tisaru; B – alternanță de secvențe roșiatice de carbonați și argile (Turonian) în Membrul superior a Formaținuii de Tisaru (redesenat după Vârban, 2003).
În baza Membrului superior al Formațiunii de Tisaru începe depunerea de marne și argile roșii.
Acesta este caracterul litologic distinctiv care îl diferențiază de Membrul inferior. Culoarea roșiatică
apare în fracția granulometrică fină, lutit‐siltică; culoarea roșie a unor nivele de argile poate fi dată
de eventuale oxidări recente. Acestea apar ca zone difuze roșiatice împreună cu laminele verzui.
Tendința generală de granoclasare inversă indică o creștere a ratei de eroziune și denudare în aria
sursă, concomitent cu creșterea frecvenței proceselor de resedimentare.
Vârsta Membrului superior al Formațiunii Tisaru a fost atribuită pe baza ansamblurilor de nanofosile
calcaroase. Spre bază, prezența speciei Quadrum gartneri în asociație cu Eprolithus floralis și Helenea
chiastia indică vârsta Turonian inferior. Unitatea se extinde până în Campanian superior după cum
ne indică co‐ocurența speciilor Ceratolithoides aculeus și Uniplanarius sissinghi.
3
Fig. 4. Alternanțe de secvențe argiloase și calcare micritice, wackestones și/sau secvențe roșiatice carbonatice.
2.1.3. Membrul inferior al Formațiunii Tisaru de vârstă Albian – Cenomanian
Membrul inferior al Formațiunii Tisaru este alcătuit în principal din cuplete de silicolite cu radiolari și
argile gri‐negricioase, care se depun peste argilele negre (de tip “black shales”) ale Formațiunii de
Streiu (de vârstă Baremian‐Albian). Peste Membrul inferior al Formațiunii de Tisaru s‐au depus
silicolite și argile roșii în alternanță cu marne și argile gri‐verzui ce aparțin Membrului superior al
Formațiunii Tisaru.
Vârsta Albian superior – Turonian inferior a Membrului inferior a Formațiunii de Tisaru a fost
stabilită pe baza biostratigrafiei nanofosilelor calcaroase; întreaga succesiune este cuprinsă între FO
(prima ocurență) a speciei Eiffellithus turriseiffelii și FO a speciei Quadrum gartneri.
Toate asociațiile de nanofosile calcaroase de vârstă Albian superior – Turonian inferior prezintă
abundență și diversitate scăzute, dar prezența lor continuă în această unitate litologică indică că
depunerea a avut loc deasupra nivelului CCD (Calcium Compensation Depth – limita de compensare
a carbonatului de calciu).
2.1.4. Sedimentele medio‐cretacice din Valea Putna
Membrul inferior al Formațiunii de Tisaru aflorează de‐a lungul Văii Putna (Fig. 5). Intervalul Albian
superior – Turonian inferior este alcătuit în principal din cuplete de silicolite verzi și
radiolarite/silicolite gri‐negricioase. Baza Formațiunii de Tisaru are vârsta Albian superior, fiind
plasată în zona de nanofosile CC9; limita dintre Membrul inferior și Membrul superior al acestei
unități este de vârstă Turonian inferior, după cum indică prima ocurență a nanofosilei Quadrum
gartneri, bio‐eveniment care marchează baza zonei CC11.
4
Argilele negre depuse în intervalele limitelor Albian/Cenomanian și Cenomanian/Turonian au valori
ridicate de TOC (carbon organic total), cu valori cuprinse între 1,2% și 3%. În restul succesiunii, în
argilele gri și în radiolaritele negre, conținutul de TOC este foarte scăzut, aproximativ 0,1%. Probabil
că depunerea șisturilor negre centimetrice din intervalele menționate anterior este legată de
generarea evenimentelor oceanice anoxice din Cretacicul mediu, OAE1d și OAE2. Grosimea
compactată a cupletelor radiolarite/argile negre a Membrului inferior a Formațiunii Tisaru are în
medie 6 cm (Fig. 6), în timp ce grosimea necompactată se presupune a fi de 20 cm (Vârban, 2003).
Pentru modelul decompactat a fost folosit un factor de 2x pentru argile și un factor de 5x pentru
radiolarite (Tada, 1991). Luând în considerare ratele de sedimentare globale din acea perioadă, de
exemplu 10‐33 m/1 Ma pentru sedimentele decompactate (De Wever și Baudin, 1996), putem
presupune o corespondență între cupletele radiolarite/argile negre și ciclurile precesionale
Milankovitch.
Fig. 5. Lito‐ și biostratigrafia Membrului inferior (Formațiunea de Tisaru), ce aflorează pe Valea Putna, pe baza nanofosilelor
calcaroase.
Se poate presupune că radiolaritele au fost acumulate în timpul episoadelor mai reci, caracterizate
de o circulație de estuar ce prezenta intensificări ale curenților de adâncime bogați în nutrienți spre
suprafață, pe când acumularea argilelor a avut loc în perioade mai calde. În timpul Albianului
5
superior – Turonianului inferior putem presupune, pe baza dominării radiolaritelor asupra argilelor,
că o bioproductivitate ridicată caracteriza partea externă a Carpaților Orientali. Probabil, modurile
climatice cald/rece au alternat în intervale scurte de timp, 10.000‐20.000 ani. În Turonianul inferior a
avut loc o schimbare de facies, indicată de prezența argilelor roșii care au inceput să se acumuleze
datorită unui influx terigen substanțial. Aceasta corespunde probabil cu evenimentul eustatic global
Ktu2 a lui Haq (2014).
Fig. 6. A – Detaliu asupra cupletelor radiolarite/argile din Formațiunea de Tisaru (Membru inferior);
B – microfotografii la microscopul optic cu silicolite (jos) și argile (sus).
2.1.5 Șisturile negre Cretacic inferioare din Formațiunea de Streiu de pe Valea Streiu (satul Lepșa)
Formațiunea de Streiu, aproximativ 300 m grosime, este expusă doar în zona studiată (Valea Putnei)
în axul anticlinalului Coza al Semiferestrei de Vrancea (Fig. 7). Această unitate (Fig. 8) prezintă
asemănări cu unitățile “Argilelor negre” care aflorează în structurile interne ale Carpaților Orientali,
cum sunt Moldavidele Interne (Roban & Melinte‐Dobrinescu, 2012).
Formațiunea de Streiu este formată în principal din argile negre și gri‐verzui, cu alternanțe
centimetrice de gresii și siderite. Gresiile prezintă laminații paralele și încrucișate și mai rar laminații
convolute de alunecare, atribuite din punct de vedere sedimentologic mediilor marine de mare
adâncime. Valorile conținutului total de carbon organic (TOC) al argilelor negre fluctuează între
valorile de 0,5 și 1,5%, iar tipurile II și III de cherogen identificate sunt specifice pentru rocile
generatoare de hidrocarburi (Fig. 8).
6
Fig. 7. Harta geologică a Pânzei Vrancea, în Semifereastra de Vrancea (după Harta geologică a României, scara 1:200.000,
Foaia Covasna, Dumitrescu et al., 1968).
Fig. 8. A – Lito‐ și biostratigrafia Formațiunii de Streiu; B – Fluctuații ale conținutului total de carbon organic (TOC); C –
Afloriment al stratotipului Formațiunii de Streiu; D – Diagrama Pseudo‐Van Krevelen cu tipurile de cherogen; NC – Zonări
ale nanofosilelor calcaroase după Roth (1978).
7
Formațiunea de Streiu este cuprinsă în intervalul Baremian – Albian; vârsta fiind identificată pe baza
asociațiilor de nanofosile calcaroase ce aparțin zonelor NC5 d‐e, NC6, NC7, NC8 și NC9 ale lui Roth
(1978; 1983). În Formațiunea de Streiu au fost identificate primele ocurențe (FO) succesive de
nanofloră calcaroasă ale speciilor Hayesites irregularis, Eprolithus floralis, Prediscosphaera
columnata, Tranolithus orionatus și Axopodorhabdus albianus.
2.1.6. Membrul mediu al Formațiunii Dumbrăvioara din Teliu de vârstă Albian – Turonian inferior
O altă zonă studiată în cadrul acestui proiect este amplasată în pânzele interne ale Carpaților
Orientali (Dacide Externe, Pânza de Bobu), în apropierea localității Teliu (Poiana Florilor).
Formațiunea analizată este formată din marne gri cu intercalații centimetrice de calcare. Aceste
sedimente conțin microfaună reprezentată prin inocerami (Inoceramus labiatus) și mai rar prin
amoniți, ex. Eucalycoceras sp. (Dumitrescu et al., 1968; Neagu, 1970). Pe baza biostratigrafiei
foraminiferelor planctonice, Membrul mediu al Formațiunii Dumbrăvioara a fost amplasat în
intervalul Albian‐Turonian inferior.
Spre partea superioară a acestei unități se întâlnește limita dintre zonele de foraminifere Whiteinella
archaeocretacea și Helvetoglobotruncata helvetica (Neagu, 1970), ce ne indică limita Cenomanian‐
Turonian.
Studiile realizate în acest proiect, au relevat existența unei nanoflore diversificate și bine conservate.
Spre partea superioară a acestei unități, asociațiile cenomaniene ce conțin, printre alți taxoni,
Corollithion kennedyi, Lithraphidites acutus, Axopodorhabdus albianus, Eprolithus floralis și Helenea
chiastia, au fost înlocuite de asociații de vârstă Cenomanian terminal cu Quadrum intermedium și
Eprolithus moratus (Fig. 9); mai sus în această succesiune s‐a identificat prima apariție a speciei
Quadrum gartneri, ce indică vârsta Turonian inferior.
Fig. 9. Nanofosile calcaroase din Membrul mediu, Formațiunea Dumbrăvioara.
8
3. CARPAȚII MERIDIONALI
3.1. Culoarul Dâmbovicioara
Din punct de vedere geologic, regiunea Dâmbovicioara aparține Carpaților Meridionali. În aceasă
zonă, rocile mezozoice ce aparțin Pânzei Getice (limita estică) sunt în principal de vârstă Jurasic‐
Cretacic inferior (Fig. 10). Depozitele Jurasic mediu/superior (calcare nodulare) depășesc zona de
extindere a sedimentelor Jurasic inferioare (în principal microconglomerate și gresii stratificate);
formațiunile jurasice aflorează la sud de Bran (în zona Dâmbovicioara) și în partea de vest a Munților
Bucegi, unde stau direct pe șisturile cristaline din Succesiunea Leaota (Patrulius, 1969).
În timpul Jurasicului superior‐Cretacicului inferior, acumularea carbonatică a avut loc sub forma unei
platforme carbonatice întinsă dar fragmentată, ce s‐a format în timpul unui regim tectonic
extensional. Depozite ale acestei platforme carbonatice sunt întâlnite în toată zona sudică a
Carpaților. Patrulius et al. (1976) a interpretat toată suita de roci carbonatice Jurasic superior‐
Cretacic inferior din Carpații Meridionali ca fiind formate în cadrul mai multor platforme carbonatice,
grupate sub numele de Platforma carbonatică Getică. Datele structurale și sedimentologice
(Patrulius și Avram, 1976; Avram și Melinte, 1998; Barbu și Melinte‐Dobrinescu, 2008) indică
scufundarea platformei carbonatice a Carpaților Meridionali în Apțianul inferior. Acest eveniment a
fost asociat cu regimul tectonic extensional al zonei.
Regiunea Dâmbovicioara conține una dintre cele mai bogate macrofaune (în special amoniți) din
Carpații României. Studiile paleontologice au început în secolul 19 (Herbich, 1888; Popovici‐Hatzeg,
1898), au continuat la începutul secolului 20 (Jekelius, 1938; Oncescu, 1943) și au avansat
semnificativ cu investigațiile lui Patrulius (1969). Investigații recente asupra faunei de amoniți
Cretacic inferioară din regiune aparțin lui Avram (1999) și Avram și Melinte (1998).
Fig. 10. Harta geologică a părții centrale a regiunii Dâmbovicioara (după Patrulius, 1969);
Legend: th‐v = Titonian‐Valanginian; h = Hauterivian; br = Baremian; ap1 = Apțian inferior; vr‐cm1 = Vraconian (Albian
superior)‐Cenomanian.
9
10
Depozitele de vârstă Jurasic superior (Kimeridgian)‐Cretacic inferior (Valanghinian inferior), descrise
ca Formațiunea Cheile Dâmbovicioarei, incluse în Platforma carbonatică Getică a lui Patrulius (1969),
sunt formate din calcare albe groase, care în anumite zone (ex. Piatra Craiului) stau direct pe
fundamentul cristalin. În aceste sedimente au fost identificate asociații bogate de amoniți, unele
dintre cele mai bogate din Carpații României, de vârstă Kimeridgian, Titonian, Beriasian și
Valanginian inferior (Patrulius, 1969; Patrulius și Avram, 1976). Algele calcaroase au format asociații
tipice pentru povârnișuri de recifi și platforme interne. Cele din urmă pot fi împărțite în: (1) medii
restrictive (subtidal‐intertidal de energie scăzută) dominate de cianobacterii de tipul rivulariacean și
(2) medii marine deschise (subtidal moderat și de energie crescută) în care apar în special algele
Dasycladales (Bucur, 1999; Mircescu et al., 2014).
În general, succesiunea carbonatică Kimeridgian‐Valanghinian inferioară este alcătuită din depozite
formate în diferite paleomedii depoziționale, de la depozite de margine de platformă până la
depozite carbonatice de platformă internă. Împreună cu progradarea platformei carbonatice,
adâncimea apei a scăzut. Schimbările eustatice au influențat direct dezvoltarea faunei și florei. În
mediile restrictive, cianobacteriile au prosperat, în timp ce algele dasicladacee, cum ar fi Clypeina
sulcata, Salpingoporella annulata și Clypeina parasolkani, au avut o dezvoltare optimă în lagune
(Bucur et al., 2009; Mircescu et al., 2014).
Succesiunea Valanghinian superior‐Apțian inferior, descrisă ca Formațiunea de Dâmbovicioara
(Patrulius și Avram, 1976), este așezată transgresiv peste sedimentele Jurasic superioare‐
Valanghinian inferioare (Fig. 10). Este formată din trei membrii (Patrulius și Avram, 1976; Avram et
al., 1996) după cum urmează (de la vechi la nou):
(i) Membrul de Cetatea Neamțului, Valanginian superior pro parte, cu o grosime de
aproximativ 50 m, ce debutează cu un nivel bogat în macrofaună, ce conține amoniți,
bivalve și brahiopode; local sunt prezente și nivele bogate în glauconit; unitatea este
formată predominant din calcare.
(ii) Membrul de Dealul Sasului, de vârstă Valanginian superior‐Hauterivian superior, este
format din marne și calcarenite fin‐granulare, și local, nivele centimetrice bogate în
glauconit sunt prezente. Asociațiile bogate în amoniți, identificate în special în nivelele
marnoase, se extind de la Zona Trinodosum până la Zona Balearis.
(iii) Membrul de Valea Muierii, de vârstă Hauterivian superior‐Apțian inferior, este format din
marne, calcare, inclusiv calcare recifale și calcarenite. Asociațiile de amoniți se extind de
la Zona Angulicostata până la Zona Weissi. În această unitate s‐a identificat o microfaună
și o nanofloră bogată (Neagu, 1972, 1975; Barragán și Melinte, 2006). În Baremianul
terminal a fost identificată o creștere a nivelului eustatic (Avram și Melinte, 1998;
Barragán și Melinte, 2006), pe baza macrofaunei (amoniți) și a nanoflorei de tip Tethys
amestecate cu cea de tip Boreal. Acest eveniment a fost urmat de restaurarea unui
mediu marin de apă puțin adâncă în Apțianul inferior. Ulterior, a apărut o schimbare
majoră în timpul Apțianului inferior când, calcarele recifale și calcarenitele au fost
înlocuite complet de secvențe marnoase ce conțineau din nou floră și faună de tip
Tethys amestecată cu cea de tip Boreal și cosmopolită, probabil ca o consecință a
ridicării nivelului eustatic global din Apțianul inferior.
11
Formațiunea de Dâmbovicioara este urmată de Formațiunea de Gura Râului (de vârstă Apțian
superior‐?Albian). Aceasta este formată în special din conglomerate și aflorează în partea de
nord a regiunii Dâmbovicioara (ex. între aliniamentele Brusturet‐Ciocanu și Bran‐Zărnești).
Primul termen al cuverturii post‐tectonice a Pânzei Getice din regiunea Dâmbovicioara este
Formațiunea de Brașov (Albian superior‐Cenomanian), care este formată din conglomerate și
gresii și care acoperă un paleorelief morfologic și structural cu grabene și horsturi (Patrulius și
Avram, 1976). Pe pragul Bran‐Măgura Mică, la extremitatea nordică a regiunii Dâmbovicioara,
apare Formațiunea de Brașov exclusiv în facies polimictic, ce include megabrecii cu calcare
klippen. Cele mai tinere sedimente marine din această regiune cunoscute până în prezent sunt
marnele gri‐albicioase, de vârstă Cenomanian, descrise ca „Șisturile cu radiolari” (Patrulius,
1969; Dumitrică, 1975).
3.1.1. Cretacicul inferior din Dealul Sasului
Succesiunea Jurasic superioară‐Cretacic inferioară prezintă caractere tectonice complicate,
caracterizate prin multiple structuri de tip graben și horst. Grabenele și horsturile au fost
formate în timpul regimului extensional din Jurasicul terminal‐Cretacicul inferior (Patrulius,
1969). În intervalul Apțian‐Albian, a avut loc o reactivare a structurilor de tip graben și horst,
datorită activității tectonice intense din zonă din timpul etapelor tectonice Mezocretacice. Prin
urmare, horsturile conțin depozite mai vechi, ex. sedimente Jurasic superioare‐Cretacic
inferioare, în timp ce grabenele sunt umplute cu depozite siliciclastice Apțian superior‐
Cenomanian.
În jurul ruinelor Cetății Neamțului aflorează o succesiune completă Jurasic superior‐Hauterivian;
cele mai vechi depozite, de vârstă Titonian‐Valanginian inferior, sunt formate din calcare,
biocalcarenite și biosparite, acoperite de un hard‐ground și urmate de calcare.
Mai sus este expus Membrul de Dealul Sasului, format din cherte și calcarenite, de vârstă
Valanginian superior‐Hauterivian superior. Această unitate stă la baza marnelor cu
Pseudothurmannia (ce aparțin Membrului de Valea Muierii) și a conglomeratelor Albian
superioare. Partea inferioară a Membrului de Dealul Sasului aflorează în zonă de‐a lungul șoselei
ce coboară din Pasul Branului. Aici sunt expuse marne cu amoniți valanginieni, ex. Himantoceras
trinodosum, Leopoldia leopoldina și Haploceras desmoceratoides.
De‐a lungul drumului aflorează calcarele Formațiunii de Dâmbovicioara de vârstă Jurasic
superior‐Valanginian inferior. În cadrul depozitelor Cretacicului inferior (Beriasian‐Valanginian),
au fost depozitate argile şi calcarenite intraclastice ce conțin noduli porostomatici.
Limita Beriasian‐Valanginian este marcată de o discontinuitate erozională minoră, evidențiată
prin acumularea unei brecii groasă de 10 cm, ce conține claste de argile şi wackestone cu specia
de foraminifere Pseudotextulariella salevensis. Partea superioară a succesiunii prezintă
alternanțe de argile şi calcarenite, cu rari noduli porostomatici şi, pe alocuri, aglomerări de
cochilii de gastropode, ex. taxoni de Nerinea (Fig. 11).
Fig. 11. Succesiunea Beriasian‐Valanginian din Cheile Dâmbovicioarei.
3.1.2. Cretacicul inferior din Cheile Dâmbovicioarei
Pe Valea Dâmbovicioarei, amonte de Cheile Dâmbovicioarei, aflorează marnele Membrului de Dealul
Sasului (de vârstă Valanginian superior‐Hauterivian superior), precum şi marnele Membrului de
Valea Muierii (de vârstă Hauterivian superior‐Apțian inferior). Nanoflora identificată în afloriment
(Fig. 12) conține, pe lângă alți taxoni, Lithraphidites bollii. Această specie are prima ocurență în
Hauterivian, iar extincția ei este situată la limita Hauterivian‐Baremian (Burnett, 1998).
Fig. 12. Nanofosile calcaroase de vârstă Hauterivian identificate.
În consecință, vârsta părții bazale a Membrului de Valea Muierii este hauteriviană. Caracterul
nanoflorei calcaroase, integral Tethysian, indică un climat cald în zona bazinului Dâmbovicioara în
Cretacicul inferior.
12
13
4. Organizarea Conferinței internaționale în România pe topica proiectului – Cretacicul si
schimbari paleoclimatice si eustatice ‐în relație cu IGCP Project 609 si ESF EARTHTIME EU
4.1. Rezumatul manifestării
Manifestarea a fost realizată în colaborare cu ESF EARTHTIME‐EU și UNESCO IGCP Proiect 609 în
București, între 23 și 25 august 2014. Au participat 41 de persoane, în principal specialiști în
stratigrafie secvențială cretacică, cercetători din industria petrolieră și geofizicieni din 14 tări
(Austria, China, Germania, Bulgaria, Rusia, Spania, SUA, Romania, Polonia, Thailanda, Anglia,
Danemarca, Franta, Slovacia) pentru a discuta cronostratigrafia, modificările eustatice, stratigrafia
secvențială și scara numerică a timpului pentru perioada Cretacică. Manifestarea a fost urmată de
două aplicatii de teren pentru studierea secventelor cretacice din Romania in Carpatii Orientali (26‐
28 august) si Carpatii Meridionali (29‐31 august).
Punctele cheie ale manifestării de la București au fost corelarea, datarea, cauzele și consecințele
schimbărilor de nivel eustatic majore de scurtă durată, ex. de la mii de ani la câteva milioane de ani,
din timpul ultimului episod major cu efect de seră din timpul Cretacicului. Procesele și mecanismele
declanșatoare pentru aceste fluctuații eustatice de scurtă durată din timpul episoadelor cu efect de
seră sunt foarte controversate. Modificările de nivel eustatic globale, ce implică procese precum
episoade glaciare scurte (nivel eustatic glaciar), au fost evidențiate, cel puțin unele dintre perioadele
Cretacicului inferior (ex. Valanginian) și ale Cretacicului superior (Campanian). În timpul manifestării
au fost propuse alternative și procese adiționale, cum ar fi stocarea și eliberarea apelor subterane
(acvifer de nivel eustatic) pentru a explica mecanismele care au condus la schimbarile profunde din
timpul Cretacicului, care au modificat semnificativ biosfera Terrei.
Intervale critice din Cretacic și cicluri particulare de nivel eustatic au fost discutate în detaliu și
corelate cu noua scara geologică pentru Cretacic, în relație cu stratigrafia secvențială (inclusiv date
industriale nepublicate din industria petrolului) și ciclurile astronomice. De asemenea, au fost
discutate perioadele critice, cum ar fi Apțianul, intervalul Cenomanian‐Turonian și intervalul
Campanian‐Maastrichtian. Corelările dintre Arabia și Europa indică fluctuații eustatice de durată și
magnitudine variate, controlate orbital și izocron, în timpul perioadei globale de incalzire cald din
Meso‐Cretacic (Mesoc‐Cretaceous Greenhouse).
Stratigrafia secvențială a fost pusă într‐un model numeric pentru Cretacic folosind anumite studii de
caz și au fost integrate inregistrări stratigrafice folosind stratigrafia secvențială (și cicluri eustatice),
biostratigrafia, chemostratigrafia (ex. izotopi stabili), magnetostratigrafia și calibrarea astronomică.
Principalele mecanisme pentru schimbările eustatice globale și regionale au fost cuantificate și au
fost discutate mecanismele schimbărilor eustatice regionale (induse tectonice) versus mecanismele
schimbărilor eustatice globale, precum și probleme care implică neconcordanțe în conceptele
taxonomice, ocurențe rare sau conservare selectivă a taxonilor cheie. Din perspectiva industrială, au
fost aduse în discuție modelele eustatice ca principale elemente temporare pentru corelare,
predicție și cartare a faciesurilor din mediul de explorare pentru petrol si gaze. O altă provocare a
14
constat în interpretarea diferitelor elemente ce stau la baza reconstituirilor de nivel marin din timpul
Cretacicului. Forța orbitală corelataă cu fluctuatiile climatice au fost identificată ca principali factori
pentru ciclurile eustatice din timpul episoadelor cu efect de seră.
4.2. Descrierea conținutului științific și discuțiile din timpul manifestării
Locația manifestării a fost Casa Universitarilor, unde au avut loc prezentările orale (26 de prezentări)
și sesiunea de postere (15 postere). Manifestarea a fost urmată de două aplicatii geologice de teren:
prima a avut loc între 26 și 28 august și a fost axată pe succesiunile cretacice din Carpații Orientali,
iar a doua a avut loc între 29 și 31 august și a fost axată pe depozitele continentale și marine
cretacice din Carpații Meridionali.
În prima zi a manifestării, după sosirea în București, participanții au vizitat Muzeul Geologic, vizită
urmată de întâlnirea de bun venit ținută la Institutul National de Cercetare‐Dezvoltare pentru
Geologie si Geo‐ecologie Marina, GeoEcoMar.
Prima zi de prezentări a debutat cu trei prezentări semnificative, ale Prof. Clinton Conrad (Hawai
University, USA). Prof. Bilal Haq (Univ. Marie et Pierre Curie, Paria, Franta) si Dr. Mike Simmons
(Director la Neftex, Londra, Anglia). Interlocutorii au discutat despre influența uscatului asupra
nivelului mării, modificarile geomorfologice rezultate din schimbările repetate ale nivelului mării,
precum și importanța de a cunoaște schimbările eustatice pentru oamenii de știință care lucrează în
industria petrolului.
În după‐amiaza primei zile a manifestării, au fost prezentate și discutate mai multe puncte cheie
despre nivelul eustatic, cicluri și perioade geologice. În a doua zi a reuniunii, prezentările s‐au axat pe
diverse aspecte legate de stratigrafie, evenimente, paleobiologie și schimbările nivelului mării din
perioada Cretacică. Prezentările orale au fost urmate de sesiunea de postere, unde oamenii de
știință, în principal tineri cercetători și studenți, au prezentat date noi asupra perioadei cu efect de
seră din Cretacic. De asemenea, în timpul sesiunii de postere, s‐au format grupuri de discuții pe
diverse teme. Întâlnirea s‐a încheiat cu discuții într‐o sesiune plenară, în care organizatorii au
sintetizat principalele direcții științifice, rezultatele și au discutat eventuale colaborări. De asemenea,
au fost subliniate viitoare direcții de abordare ce trebuiesc dezvoltate în domeniul stratigrafiei
secvențiale și a modificarilor eustatice din Cretacic, inclusiv intervalele de încălzire globală datorate
climatului cald care a condus la efectul de seră, similar cu cel din epoca actuală.
În ansamblu, conținutul științific al workshop‐ului s‐a axat pe modificările eustatice în conditiile
existente de efect de seră, respectiv perioada Cretacică. Creșterea recentă a nivelului mării, ca
răspuns la creșterea nivelului de gaze cu efect de seră din atmosferă și încălzirea globală asociată
este o preocupare principală pentru societatea actuală. Pentru a prezice modificările nivelului mării
este necesară o mai bună înțelegere a proceselor ce au cauzat ultimele schimbări eustatice.
Modificările nivelului mării de scurtă durată din timpul episoadelor majore ale istoriei Pământului cu
efect de seră sunt încă prost înțelese. Corelările globale versus corelările regionale, precum și
perioada, cauzele și consecințele acestor schimbări de nivel al mării au fost discutate în timpul
manifestării. De asemenea, au fost discutate în detaliu subiecte majore ce includ recenzii ale
15
elementelor utilizate pentru identificarea schimbărilor de nivel al mării în sedimentele marine,
inclusiv în depozitele pelagice și hemipelagice, dar și în cele turbiditice. Au fost prezentate studii de
caz și date noi din Platforma Arabică (Florian Maurer și Mike Simmons), Austria (Michael Wagreich,
Benjamin Sames și Erik Wolfgring), Bulgaria (Jacek Grabowski, Polina Pavlishina și Kristalina
Stoykova), China (Chen Xi și Xiaoqiao Wan), Iordan (Jens Wendler), Germania (Markus Wilmsen),
Polonia (Ewa Malata), România (Jaume Gallemi, Mihaela Melinte‐Dobrinescu, Cornel Olariu, Silviu
Rădan, Relu Roban și Dorina Țambrea), Rusia (Ludmila Kopaevich și Svetlana Zorina), Tanzania (Ines
Wendler), Turcia (Okan Tüysüz și Ismail Yilmaz), Spania (Florentin Maurrasse) și SUA (Ronald Steel).
Bilal Haq a evidențiat diverse procese ale scoarței terestre și implicările acestora în stratigrafie și în
special în conservarea marginilor continentale. Interlocutorul a luat în considerare și sintezele
mondiale recente a datelor stratigrafice care au condus la modelari ale perioadei Cretacice, inclusiv
determinarea valorilor globale ale schimbărilor eustatice.
Pe baza investigațiilor asupra unor secțiuni din Italia cretacic superioare, Mario Sprovieri a propus,
luand in considerare ciclurilor excentricitatii δ13C pe termen lung, existenta unor cicluri stabile de
405 mii de ani. Interlocutorul a emis ipoteza că ciclurile 8.0, 4.7, 3.4 și 2.4 milioane ani modulează
întreaga înregistrare de δ13C și oferă oportunitatea de a extinde detectarea din Cenozioc până la
aproximativ 100 milioane ani; acestea reprezintă modelele primare și stabile de oscilații pe termen
lung ale sistemului climat‐ocean ale Pământului.
Mike Simmons a discutat modificările eustatice cretacice dintr‐o perspectivă industrială. A prezentat
cum a fost utilizat controlul nivelului mării pentru a identifica rezerve suplimentare de petrol și gaze,
cu exemple dintr‐o perspectivă globală, pe baza unein semnificative baze de date existente la nivel
mondial.
Florian Maurer s‐a axat pe fluctuațiile de nivel ale mării de mare amplitudine din Cretacic,
înregistrate în sistemele carbonatice ale Platformei Arabice de est. A concluzionat că realizarea unor
secțiuni bine documentate de‐a lungul marginilor Oceanului NeoTethys ar fi un pas important pentru
stabilirea înțelegerii naturii (rata și amplitudinea) fluctuațiilor eustatice globale și efectul lor asupra
modelelor sedimentologice.
Gregory Price a introdus climatul dinamic polar din timpul perioadei cu efect de seră Cretacic
inferior. Prelucrarea datelor din analiza izotopică a sedimentelor Cretacicului inferior distribuite pe
plan global sunt în concordanță cu intervalelein in care gheața polară stătea la baza climatelor polare
dinamice. De asemenea, date combinate de oxigen și izotopi permit evaluarea compoziției de izotopi
din apa mării.
Prezentarea realizată de Svetlana Zorina s‐a axat pe modelarea mecanismelor de integrare și
sedimentare siliciclastică din bazinele de sedimentare de tip platformă. În prezentare a luat în
considerare diversitatea scenarii ce duc la formarea seturilor de parasecvențe de progradare și
retrogradare. Astfel, modelele propuse în prezentare au avut ca scop suplimentarea bazei teoretice
a stratigrafiei secvențiale ce oferă oportunitatea de a lărgi spectrul scenariilor posibile și a
consecințelor interacțiunii dintre modelele eustatice globale, mișcările tectonice verticale și
gradientul depozițional.
Markus Wilmsen a analizat corelarea dintre bazinele sedimentare din Europa, Africa de nord și
Orientul Mijlociu, punând accentul pe implicările amplitudinilor, a ratelor și a periodicităților
16
schimbărilor eustatice din Cretacic. Analizele ciclostratigrafice ale succesiunilor acumulate în
bazinele de șelf adânc din nordul Germaniei au indicat că secvențele depoziționale Cretacic mediu,
ex. Cenomanian superior până la Turonian mediu, conțin un număr identic de aproximativ 60 cuplete
(aproximativ 20 mii de ani) grupate în 12 cicluri cu excentricitate scurtă (aproximativ 100 mii de ani)
și 3 cicluri cu excentricitate lungă (aproximativ 400 mii de ani). Această descoperire susține controlul
orbital asupra nivelului mării și ciclurile de amplitudine modulară ale oscilațiilor Milankovitch.
Corelările dintre stările solide, lichide și gazoase ale Pământului, legate de schimbările eustatice au
fost prezentate de către Clint Conrad. Pe o scară de la decade de ani la milenii, partea solidă a
Pământului se deformează atât elastic cât și vâscos, ca răspuns al redistribuirii energiei hidrologice
de pe suprafața sa. Au fost discutate concepte de bază, cât și implicații cantitative pentru
schimbările eustatice.
Ismail Yilmaz a prezentat evidențele limitelor tectonice secvențiale din Cretacicul superior cât și
schimbările de nivel ale mării pe termen scurt, dând ca exemplu sugestiv Placa Arabică din sud‐estul
Turciei. Schimbările eustatice tectonice pot fi observate la scară mare cu un decalaj relativ în timp pe
Platforma Arabică, pe când ciclurile la scară mică pot evidenția schimbări
climatice/oceanografice/tectono‐oceanografice și pot fi corelate global.
4.3. Programul manifestării
Saturday, the 23rd of August 18.00-19.00 Visit of the Geological Museum 19.00 –… Ice breaker party at GeoEcoMar Sunday, August 24, 2014 8:30-8:45 Welcome 8:45-9:10 Michael Wagreich INTERNATIONAL GEOSCIENCE PROGRAM PROJECT IGCP 609 AND ESF RESEARCH NETWORKING PROGRAM EARTHTIME-EU: RESEARCH INTO THE CRETACEOUS WORLD Invited overview key notes 9:10-10:00 Clinton Conrad THE SOLID EARTH’S INFLUENCE ON SEA LEVEL 10:00-10:30 Coffee/Tea Break 10:30-11:20 Bilal Haq INHERITED LANDSCAPES AND SEA-LEVEL CHANGE: AS EXEMPLIFIED BY CRETACEOUS 11:20-12:10 Mike Simmons CRETACEOUS EUSTASY: INDUSTRIAL PERSPECTIVES 12:10-13:30 Lunch Break Key notes: Eustasy, Cycles and Time Scales 13:30-14:00 Mario Sprovieri
17
ASTRONOMICAL TUNING OF THE UPPER ALBIAN-LOWER CAMPANIAN: FROM SHORT TO VERY LONG-TERM ORBITAL CYCLES 14:00-14:30 Ismail Yılmaz EUSTATIC AND TECTONIC CONTROLS IN RECORDS OF CRETACEOUS SEA-LEVEL CHANGES ON THE CENTRAL TAURIDE AND PONTIDE PLATFORMS 14:30-15:00 Florian Maurer HIGH AMPLITUDE CRETACEOUS SEA LEVEL FLUCTUATIONS RECORDED IN THE CARBONATE SYSTEMS OF THE EASTERN ARABIAN PLATE 15:00-15:30 Markus Wilmsen SEQUENCE STRATIGRAPHIC CORRELATIONS BETWEEN SEDIMENTARY BASINS IN EUROPE, NORTHERN AFRICA AND THE MIDDLE EAST: IMPLICATIONS FOR AMPLITUDES, RATES AND PERIODICITIES OF EARLY LATE CRETACEOUS SEA-LEVEL CHANGES 15:30-16:00 Coffee/Tea break 16:00-16:20 Gregory Price DYNAMIC POLAR CLIMATES IN AN EARLY CRETACEOUS GREENHOUSE WORLD 16:20-16:40 Jens Wendler CHALLENGES IN RECONSTRUCTION AND GLOBAL CORRELATION OF CRETACEOUS SEA-LEVEL FLUCTUATIONS 16:40-17:00 Michael Wagreich LIMNO-EUSTASY – A MECHANISM FOR SHORT-TERM EUSTATIC SEA-LEVEL CHANGES DURING THE CRETACEOUS GREENHOUSE CLIMATE 17:00:17.20 Xiumian HU TECTONIC AND CLIMATIC CONTROL ON CRETACEOUS-PALEOGENE SEA LEVEL CHANGES IN NORTHERN INDIAN MARGIN (TIBETAN TETHYS HIMALAYA) 17:20-17:40 Svetlana Zorina MODELLING OF ACCOMMODATION AND SILICICLASTIC SEDIMENTATION MECHANISMS IN PLATFORMAL SEDIMENTARY BASINS 17:40-18:00 Xiaoqiao Wan EARTHTIME CHINA: INTEGRATED CRETACEOUS STRATIGRAPHIC TIME SCALE OF CHINA Monday August 25, 2014 8:20-10:30 Stratigraphy, Events, Biota, and Sea-level changes EARLY CRETACEOUS 8:20-8:40 Jacek Grabowski MAGNETOSTRATIGRAPHY, MAGNETIC SUSCEPTIBILITY AND CALPIONELLID STRATIGRAPHY OF THE UPPER BERRIASIAN IN THE WEST BALKAN MTS., BULGARIA (BARLYA SECTION) 8:40-9:00 Cornel Olariu THE IMPORTANCE OF FRACTURED OLISTOLITHS AND SHELF-GRAVEL SORTING FOR THE CONSTRUCTION OF A TECTONICALLY-CONTROLLED MARGIN: CASE STUDY THE ALBIAN BUCEGI CONGLOMERATES, EASTERN CARPATHIANS, ROMANIA. 9:00-9:20 Florentin Maurrasse HIGH-RESOLUTION CHEMOSTRATIGRAPHY AND FACIES ANALYSIS OF AN EARLY CRETACEOUS EXPANDED SECTION OF THE ORGANYÀ BASIN: IMPLICATIONS FOR BARREMIAN-APTIAN GLOBAL �13C CORRELATION AND SEA LEVEL CHANGES
18
MID-CRETACEOUS 9:20-9:40 Relu-Dumitru Roban SHORT ORBITAL CYCLES IN THE MID CRETACEOUS TIMES: AN EXAMPLE FROM THE EASTERN CARPATHIANS (ROMANIA) 9:40-10:00 Polina Pavlishina PALYNOLOGY OF THE ALBIAN – CENOMANIAN BOUNDARY INTERVAL IN A PART OF NORTH BULGARIA 10:00-10:20 Mihaela Melinte-Dobrinescu CRETACEOUS SEA-LEVEL CHANGES IN THE SOUTHERN CARPATHIANS (HATEG BASIN, ROMANIA) 10:20-10:40 Okan Tüysüz CENOMANIAN-TURONIAN PALAEOGEOGRAPHY OF THE PONTIDES, NORTHERN TURKEY 10:40-11:00 Coffee/Tea Break 11:00-11:40 Ron Steel IMPORTANCE OF TIDAL DEPOSITS IN THE CAMPANIAN WESTERN INTERIOR SEAWAY, USA 11:40-12:00 Jaume Gallemí THE CRETACEOUS ECHINOIDS OF ORMENIŞ (BRAŞOV, PERŞANI MOUNTAINS, EASTERN CARPATHIANS): SYSTEMATICS, BIOSTRATIGRAPHY AND PALAEOBIOGEOGRAPHIC SIGNIFICANCE LATE CRETACEOUS 12:00-12:20 Ismail Yılmaz RECORDS OF LATE CRETACEOUS TECTONICALLY ENHANCED SEQUENCE BOUNDARIES AND SHORT-TERM SEA LEVEL CHANGES, SE TURKEY, ARABIAN PLATFORM 12:20-12:40 Corneliu Dinu BASIN SUBSIDENCE AND ITS IMPLICATION TO SEDIMENTARY SEQUENCES GENERATION, CENTRAL ROMANIAN BLACK SEA OFFSHORE 12:40-13:40 Lunch Break 13:40-14:00 Erik Wolfgring PALAEOENVIRONMENT AND BIOSTRATIGRAPHY OF POSTALM-SECTION, NORTHERN CALCAREOUS ALPS (AUSTRIA) 14.00:-14:20 Ines WendlerCHALLENGES IN RECONSTRUCTION AND GLOBAL CORRELATION OF CRETACEOUS SEA-LEVEL FLUCTUATIONS14:20-14:40 Coffee/Tea Break 14:40-16:00 POSTER SESSION 16:00-18:30 Plenary Session Discussion, EARTHTIME-EU and Sequence Stratigraphy 19.00 –…. Gala Dinner
19
Bibliografie
Avram, E., 1999. The Deshayesites KAZANSKY 1914 (Ammonoidea) representatives in Romania, a link
between the West‐European and Caspian assemblages of this genus. In: Oloriz, F. &
Rodríguez‐Tovar, F.J. (Eds.), Advanced Research in Living and Fossil Cephalopods. Kluwer
Academic/Plenum Publishers New York, p. 437‐462.
Avram, E., Melinte, M., 1998. Barremian‐Aptian boundary beds in the Dâmbovicioara area
(Rumanian Carpathians). Zbl. Geol. Paläontol. 11/12, 1117‐1129.
Avram, E., Ion, J., Săndulescu, M., 1996. Carpathians Bend Area. Excursion Guide C2. The 90th
Anniversary Conference of the Geological Institute of Romania, June 12‐22, 1996. Anuarul
Institutului Geologic al României 69, Suppl. 8, 28 pp.
Barragán, R., Melinte, M.C., 2006. Palaeoenvironmental and palaeobiologic changes across the
Barremian/Aptian boundary interval in the Tethys Realm, Mexico and Romania. Cretaceous
Research 27, 529‐541.
Barbu, V., Melinte‐Dobrinescu, M.C., 2008. Latest Jurassic to Earliest Cretaceous Paleoenvironmental
Changes in the Southern Carpathians (Romania): Regional Record of the Late Valanginian
Nutrification Event. Cretaceous Research 29, 790‐802.
Bucur, I., 1999. Stratigraphic significance of some skeletal algae (Dasycladales, Caulerpales) of the
Phanerozoic. In: Farinacci, A., Lord, R. (Eds.), Depositional episodes and bioevents.
Palaeopelagos Special Publication 2, p. 53‐104.
Bucur, I.I., Săsăran, E., Iacob, R., Ichim, C., Turi, V. 2009, Upper Jurassic shallow‐water carbonate
deposits from some Carpathian areas: new micropaleontological results. In: Popa, M.E. (Ed.),
Proceedings of the 8th Symposium of IGCP 506, Marine and non‐marine Jurassic: global
correlation and major global events, Bucharest, Romania, p. 13‐14.
Burnett, J.A., 1998. Upper Cretaceous. In: Bown, P.R. (Ed.), Calcareous Nannofossil Biostratigraphy.
In: Bown, P.R. (Ed.), Calcareous Nannofossil Biostratigraphy. Kluwer Academic Publishers,
Dortrecht, p. 132‐199.
Dumitrescu, I., Săndulescu, M., Brandabur, T., Săndulescu, J., 1968. Geological Maps of Romania,
Covasna Sheet, scale 1:200,000. Geological Institute of Romania Printing House.
Dumitrică, P. 1975. Cenomanian radiolarian at Podul Dâmboviței. In: Bombiță, G. (Ed.),
Micropalaeontological Guide to the Mesozoic and Tertiary of the Romanian Carpathians. The
14th European Micropaleontological Colloqium, p. 87‐91.
Haq, B. U., 2014. Cretaceous eustasy revisited. Global and Planetary Change 113, 44‐58.
Herbich, F. 1888. Données paléontologiques sur les Carpates roumains. I Sistème crétacique dans le
basin des sources de la Dâmbovița. Anuarul Biroului Geologic III (1895), 177‐303.
Ion, J., Szasz L., 1994. Biostratigraphy of the Upper Cretaceous of Romania. Cretac. Res. 15, 59‐87.
Jekelius, E., 1938. Das Gebirge von Braşov. Anuarul Institutului Geologic al României XIX, 379‐408.
20
Mircescu, C.V., Bucur, I., Săsăran, E., 2014. Dasycladalean algae from Upper Jurassic‐Lower
Cretaceous limestones of Piatra Craiului Massif (South Carpathians, Romania) and their
relationship to paleoenvironment. Studia Universitatis Babes‐Bolyai Geologia 59 (1), 5‐27.
Neagu, T., 1970. Micropaleontological and stratigraphical study of the Upper Cretaceous deposits
between the upper valleys of Buzău and Râul Negru rivers (East Carpathians): Mém. 12, 3‐75.
Neagu, T., 1972. The Eo‐Cretaceous foraminiferal fauna from the area between the Ialomița and
Prahova Valleys (Eastern Carpathians). Revista Española de Micropaleontologia 4, 181‐224.
Neagu, T., 1975. Monographie de la faune des foraminifères éocrétacés du couloir de
Dâmbovicioara, de Codlea et des Monts Perşani. Mémoires 62 (4), 135‐160.
Oncescu, N., 1943. Région de Piatra Craiului‐Bucegi. Anuarul Institutului Geologic al României XXII, 1‐
124.
Patrulius, D., 1969. Geologia Masivului Bucegi şi a Culoarului Dîmbovicioara. Editura Academiei
Republicii Scoialiste România, 321 pp.
Patrulius, D., Avram, E., 1976. Stratigraphie et corrélation des terraines néocomiens et barrêmo‐
bedouliens du Couloir de Dâmbovicioara (Carpates Orientales). Comptes Rendus de
l’Académie des Sciences 62 (4), 135‐160.
Patrulius, D., Neagu, Th., Avram, E., Pop, G., 1976. The Jurassic‐Cretaceous Boundary Beds in
Romania. Anuarul Institutului de Geologie şi Geofizic� 50, 71–125.
Popovici‐Hatzeg, V., 1898. Études géologique des environs de Câmpulung et de Sinaia. Carée et Naud
(Paris), 220 pp.
Roban, R.‐D., Melinte‐Dobrinescu, M.C., 2012. Lower Cretaceous lithofacies of the Audia Fromation,
Tarcau Nappe, Eastern Carpathians: genetic significance and palaeoenvironments.
Cretaceous Research 38, 52‐67.
Roth, P.H., 1978. Cretaceous nannoplankton biostratigraphy and oceanography of the northwestern
Atlantic Ocean. Initial Rep. DSDP 44, 731‐760.
Roth, P.H., 1983. Jurassic and Lower Cretaceous calcareous nannoplankton in the western North
Atlantic (Site 534): biostratigraphy, preservation and some observations on biogeography
and palaeoceanography. Init. Rep. DSDP 76, 587‐621.
Tada R., 1991. Compaction and cementation in siliceous rocks and their possible effect on bedding
enhancement. In: Einsele, G., Ricken, W &. Seilacher, A. (Eds.), Cycles and events in
stratigraphy Springer‐Verlag, p.480‐491.
Vârban, B.L., 2003. Analiza sedimentologică a secvențelor ciclice de vârstă Cretacic superior din
Moldavide: reconstituiri paleoambientale. Unpublished Ph. D Thesis, University of Bucharest,
Romania.
de Wever, P., Baudin, F., 1996. Paleogeography of radiolarite and organic‐rich deposits in Mesozoic
Tethys. Geol. Rundsch.85, 310–326.
top related