referat munca educativa
Post on 04-Jan-2016
168 Views
Preview:
TRANSCRIPT
1. Principii generale privind organizarea muncii educative cu condamnaţii
Prin educaţie înţelegem un fenomen social general, permanent şi continuu, în cadrul căruia
se face un transfer de valori spirituale, politice, morale, ştiinţifice, juridice, culturale, religioase, în
scopul formării şi dezvoltării persoanlităţii omului.
Educaţia înglobează în domeniul său şi recuperarea indivizilor cu conştiinţă înapoiată şi, în
ultimă instanţă, cu comporatment deviant. Această componentă a educaţiei este denumită reeducare.
Deoarece forma flagrantă de manifestare a deprinderilor antisociale o constituie infarcţiunea,
reeducarea se adresează, în primul rând, celor condamnaţi la pedeapsa cu închisoarea.
Administratţia penitenciară trebuie să depună toate eforturile pentru a nu admite degradarea
fizică, morală şi psihică a deţinuţilor. Nu este suficient ca administratţia penitenciară să aibă un
comportament uman şi nepărtinitor în raport cu deţinuţii. Se cere a realiza un complex de activităţi
care ar permite dezvoltarea, în direcţia bună, a personalităţii celui deţinut.
Procesul de reeducare a condamnaţilor este deosebit de complex dar, pentru îndeplinirea
scopurilor sale, legea penală pune la dispoziţie mijloace prin intermediul cărora acţionează asupra
transformării conştiinţei condamnaţilor dintre care cel mai important este munca productivă. Totuşi,
munca social-utilă nu poate fi unica în realizarea sarcinilor reeducării condamnaţilor. Alături de
muncă, legiuitroul a prevăzut acţiunile socio-educative, instruirea generală şi profesională a
condamnaţilor.
Procesul de corijare a condamnaţilor în instituţiile penitenciare se realizează într-un mediu
nefavorabil din punct de vedere pedagogic, cum ar fi concentrarea unui număr mare de persoane
cărora le sunt caracteristice anumite vicii morale. O astfel de atmosferă face dificil procesul de
cultivare a calităţilor morale deoarece micromediul instituţiei penitenciare se manifestă ca un factor
social-psihologic negativ care diminuează eficacitatea influenţării educative asupra condamnaţilor.
În locurile de detenţie există o colectivitate eterogenă de oameni de vârste, profesii şi sexe diferite,
cu unn nivel variat de instruire şi cultură, proveniţi din idverse medii sociale, cu o activitate
infracţională îndelungată sau aflându-se la prima faptă, cu caractere şi trăsături individuale multiple,
mai mult sau mai puţin receptivi la acţiunea de reeducare, având un singur element comun:
încălcarea legilor şi normelor de convieţuire socială. În asemenea condiţii, acţiunile socio-educative
şi instruirea profesională trebuie să îndeplinească anumite cerinţe:
asigurarea unui conţinut corespunzător acţiunilor socio-educative;
particularizarea acţiunilor socio-educative;
adoptarea unei metodologii corespunzătoare gradelor de receptivitate şi de evoluţie a
condamnaţilor;
conducerea unora dintre activităţile socio-educative de specialişti civili din domeniul psiho-
sociologiei;
asigurarea unor anumite condiţi materiale şi organizatorice necesare.
Studiile făcute în diverse ţări referitor la eficacitatea programelor corecţionale, au un punct
comun în a considera că prin apliacraea lor se reduce cu 10 % recidiva. Programele ineficace sau
nepotrivite sunt în general cele care au la bază un model psihodinamic non-directiv sau medical,
strategii slab axate pe o educaţie sau formare profesională în grup, acţiuni sau o altă împrejurare
care nu a fost concepută în funcţie de factorii criminogeni.
Factorii care condiţionează realizarea unor programe eficace în penitenciare – confiorm lui
Paul Gendreau şi Claire Goggin – sunt cele referitoare la:
a) evaluarea factorilor de risc pentru fiecare deţinut şi a celor dinamici care pot influenţa
evoluţia tratamentului; cei doi cercetători propun programe diferenţiate pentru
delicvenţii cu risc înalt de recidivă;
b) caracteristicile tratamentului, abordarea comportamentală pe termen lung (3-4 luni) este
cea mai indicată. Tratamentul va fi personalizat şi axat pe întărirea pozitivă a
comportamentelor prosociale;
c) factorii legaţi de contextul general: credibilitatea celui care a conceput programul,
pregătirea personalului şi aptitudinile de consiliere, supravegherea schimbărilor care
apar la deţinuţi în cursul programului şi mai ales după program. Ca regulă generală,
programele derulate în mediul natural al condamnaţilor oferă rezultate cele mai
convingătoare privind readaptarea.
Până în prezent lucrul educativ cu condamnaţii era bazat pe sistemul sovietic de educare
colectivă, elaborat detaliat de Makarenko A. Ideile căruia au fostt dezvoltate de Suhomlinsky V.,
care a stabilit un şir de principii ale educării individuale pe baza colectivului, prin intermediul
colectivului şi pentru colectiv.
Unua din particularităţile sistemului penitenciar actual constă în stimularea parţială şi
unilaterală a corijării persoanei în care unele procese (care au loc în instituţiile penitenciare)
contribuie la reeducarea condamnaţilor, iar altele – frânează acest proces. Eliminarea acestor
contradictorialităţi se poate fectua nu atât prin perfecţionarea unor mijloace de corijare şi
reeducare în parte, cât prin crearea unui sitem complex, adecvat structurii social-psihologice a
personalităţii.
Astăzi, când metodele obişnuite şi învechite nu pot aduce rezultate satisfăcătoare în lucrul
educativ cu condamnaţii, s-a creat situaţia, când devine posibil şi necesra studierea şi crearea
unui sistem de reeducare a delicvenţilor în baza unor metode care ar corespunde noilor realităţi.
Astefl, potrivit Concepţiei reformării sistemului penitenciar pe anii 2003-2013 din
31.12.2003 reorganizarea activităţii educative cu condamnaţii se va efectua în vederea realizării
următoarelor obiective:
asigurarea priorităţii valorilor social-umane în cadrul tuturor direcţiilor de activitate
aducativă desfăşurată cu condamnaţii, cultivându-le colaboratorilor sistemului
penitenciar aptitudini de muncă individuală şi diferenţiată cu condamnaţii în funcţie de
gradul de pericol pe care aceştia îl prezintă pentru societate, precum şi a unei atitudini
binevoitoare faţă de condamnaţi în baza principiilor dreptăţii, umanităţii şi
parteneriatului;
asigurarea unui tratament individual diferenţiat, ţinându-se cont de gradul de pericol pe
care îl prezintă condamnaţii pentru societate şi de rebutul pedagogic;
implimentarea metodelor pedagogice şi psihologice moderne în procesul educaţional,
orientate spre corijarea condamnaţilor;
crearea condiţiilor şi posibilităţilor pentru realizarea năzuinţelor condamnaţilor de
corijare şi autiperfecţionare prin conştientizarea vinovăţiei şi daunei aduse altor persoane
în vederea corectării propriului comportament neadecvat;
păstrarea, consolidarea şi menţinerea legăturilor sociale ale condamnaţilor, satisfacerea
cerinţelor lor spirituale;
organizarea orientării şi pregătirii profesionale a condamnaţilor care nu posedă profesii
(meserii) şi a învăţământului mediu de cultură generală, dirijarea lucrului educativ spre
formarea şi dezvoltarea aptirudinilor pentru activităţile socila-utile;
direcţionarea întregului potenţial al colaboratorilor instituţiei spre utilizarea permanentă a
metodelor psiho-pedagogice de influenţare a condamnaţilor prin diferite activităţi:
muncă, instruire, odihnă, creaţie;
îmbunătăţirea lucrului bibliotecilor din cadrul instituţiilor penitenciare prin asigurarea lor
cu literatură juridică, artisitică, şi religioasă, care contribuie la ridicarea nivelului de
cunoştinţe juridice, la dezvoltarea intelectuală şi cultural-artistică a deţinuţilor.
Munca educativă în instituţiile penitenciare este reglementată de art. 261 CE al RM,
secţiunile 31-36 din Statut şi se organizează conform programelor elaborate de către
Ministerul Justiţiei, de comun acord cu Ministerul Educaţiei. Fiind unul din principalele
mijloace de corijare a condamnaţilor, ea este direcţionată spre familiarizarea lor cu valorile
general umane, respectare legii, cultivarea deprinderilor socila-utile, ridicarea conştiinţei şi
nivelelui lor cultural.
Administratţia penitenciarului, cu concursul autorităţilor administraţiei publice şi
asociaţiilor obşteşti interesate, creează baza tehnico-materială necesară pentru asigurarea
muncii educative cu condamnaţii. Munca educativă cu condamnaţii se efectuează diferenţiat,
în funcţie de tipul penitenciarului şi de regimul de detenţie stabilit, precum şi în conformitate
cu programul penitenciar model, programul penitenciar de bază al instituţiei respective şi
programul individual al deţinutului. Totodată se va ţine cont de particularităţile individuale
ale persoanei condamnatului, utilizându-se instrumente de influenţă individuale sau în grup,
în baza metodelor psihopedagogice, precum şi alte activităţi planificate şi organizate în
cadrul Consiliului educatorilor, activitatea căruia este reglementată prin ordinul dirctorului
general al Departamentului Instituţiilor Penitenciare.
Participarea condamnatului la cţiuni educative se ia în considerare la detreminarea
gradului său de corijare, precum şi la stabilirea măsurilor de stimulare. În ordinea de zi a
penitenciarului pot fi prevăzute măsuri educative şi participarea la ele este obligatorie pentru
condamnaţi.
2. Formele de organizare a muncii educative cu condamnaţii
Formele principale ale muncii educative cu condamnaţii, prevăzute de legislaţie (pct. 411 din
Statut), sunt: activităţile educative; instruirea profesională; activităţi de creaţie; activităţi spirituale
(religioase); consiliere psihologică; asistenţă socială; activităţi sportive; frecventrae bibliotecilor;
activităţi în timpul liber; activitate de profilaxie individuală. De asemenea putem numi şi astfel de
activităţi importante cum ar fi: activitatea de muncă; educarea conştiinţei de drept; munca de agitaţie
şi lămurire.
Munca educativă se efectuează în încăperi speciale, sub supravegherea reprezentanţilor
personalului penitenciar. La regim iniţial şi comun în penitenciare de tip închis, la regim iniţial în
penitenciare de tip semiînchis, celulele în care se deţin condamnaţii la detenţiune pe viaţă, precum şi
în celulele izolatorului disciplinar, munca educativă este efectuată nemijlocit în celule.
Educaţia prin activitatea de muncă presupune cultivarea la condamnat a orientării ferme spre
munca cinstită. Acest lucru este foarte dificil, deoarece, o mare parte din condamnaţi sunt convinşi
că munca cinstită nu le asigură bunăstarea, de aceea, cred ei, este mai convenabil să fure, să
jefuiască, să mintă, să ducă o viaţă uşoară, antisocială.
Liderii lumii criminale concep munca cinstită ca o încălcare a tradiţiilor „cdului deontologic
hoţesc”. Educaţia prin muncă trebuie să fie opusă acestei poziţii amorale, distrugătoare pentru
pesoană şi societate. Prin diferite metode condamnatul trebuie convins că munca cinstită în locurile
de detenţie şi după eliberare este unica cale bună pentru el, acceptată de societate şi prin care poate
să evite recidiva infarcţiunilor. Totodată urmează de menţionat că o problemă a educării prin muncă
este lipsa locurilor de muncă în penitenciare.
O altă formă a muncii educative este formarea conştiinţei de drept la condamnaţi, lămurirea
legislaţiei având ca scop formarea unei culturi juridice, a stimei faţă de lege şi a tendinţei de
respectare strictă a ei. Educaţia juridică are o mare importanţă, fiindcă anume din cauza încălcării
legii condmanţii au ajuns în locurile de detenţie şi mulţi dintre ei, mai ales minorii, declară că, dacă
ar fi cunoscut legea şi consecinţele încălcării ei, n-ar fi încălcat-o niciodată.
Educaţia juridică eficientă constituie una din garanţiile prevenirii recidivei infracţiunilor în
timpul executării pedepsei şi după eliberarea din penitenciare. Ea se înfăptuieşte prin familiarizarea
condamnaţilor cu prevederilor Constituţiei, analiza drepturilor, libertăţilor şi obligaţiilor
constituţionale ale cetăţenilor, importanţa lor pentru societate, studierea legislaţiei penale, de
procedură penală, execuţional-penală, altor legi, formarea pe baza seminarelor, discuţiilor, lecţiilor
practice a deprinderilor respectării normelor juridice, capacităţilor de a rezolva problemele vieţii fără
încadrarea legii. Una din dificultăţilor existente în procesul de educaţie juridică a condamnaţilor este
lipsa în bibliotecile penitenciarelor a literaturii juridice noi şi a cadrelor înalt calificate.
În condiţiile instituţiilor penitenciare una din formele impostante de influenţă educativă
asupra condamnaţilor o constituie munca de agitaţie şi lămurire. Astfel, în penitenciare un rol
important îl are agitaţia vizuală care are sarcina de a explica condamnaţilor cerinţele legislaţiei
execuţional-penale ale RM, Statutului executării pedepsei, drepturile şi obligaţiile persoanelor ce-şi
ispăşesc pedeapsa cât şi normelor de comportare şi a regimului de detenţie, trezind astfel la
condamnaţi tendinţa spre un comportament adecvat.
Textul agitaţiei vizuale trebuie să fie accesibil, laconic, concret. Eficacitatea agitaţiei vizuale
depinde faptul, cât este de informativă, actuală, operativă şi estetic oformată. Materialul textual şi
ilustrativ se plasează pe standuri, luând în consideraţie ca acesta să fie uşor asimilat. Schiţele
agitaţiei vizuale se aprobă de şeful adjunct pentru locul educativ al instituţiei, care este responsabil
personal de conţinut şi de oformarea estetică.
Agitaţia vizuală este afişată în sectorul locativ, în club şi bibliotecă, în localul sectorului şi
teritoriului aferent, în biroul şefului de sector, în carantină, în sectorul de producere al instituţiei
precum şi în încăperile de aşteptare a întrevederilor rudelor cu condamnaţii. Spre exemplu,
nomenclatorul agitaţiei vizuale în sectoul locativ cuprinde următoarele informaţii: regimul zilei în
instituţia penitenciară; orele de primire a condamnaţilor de către administraţia instituţiei; panoul
pentru ziarele republicane şi locale; gazeta de perete a instituţiei, standul de informaţii; standuri,
panouri, lozinci care elucidează sarcinile înaintate condamnaţilor; aforismele persoanelor ilustre,
care contribuie la procesul de corijare şi reeducare a condamnaţilor; drepturile şi obligaţiile
condamnaţilor (art. 166, 167 CE al RM); extrase din CE al RM.
Un mijloc efectiv al muncii educative cu condamnaţii îl constituie activitatea culturală şi
sportivă de masă. Astfel, în penitenciare pot fi organizate cercuri artistice de amatori, ale căror
prezentări, concerte şi spectacole se desfăşoară în cadrul instituţiei respective. Administraţia este în
drept să permită, la solicitarea condamnaţilor, organizarea concertelor cu plată din contul acestora.
De asemenea, în penitenciare se organizează proiectarea filmelor în cinematograf, precum şi
transmiterea filmelor prin reţeaua de televiziune a penitenciarului. Peridiocitatea rulării filmelor este
stabilită de către adminstraţia penitenciarului, în funcţie de comportamentul deţinuţilor şi asigurarea
tehnico-materială a penitenciarului, însă nu mai rar decât o dată în săptămână. Suplimentar, se
permite proiectarea filmelor de cinematograf în zilele de sărbătoare. Pentru persoanele deţinute în
celulele izolatorului disciplinar, proiectarea filmelor este interzisă.
Condamnaţii pot viziona emisiuni televizate, timpul de vizionare a cărora este determinat de
regimul zilei, durata vizinării limitându-se în zilele de muncă de la 6 ore, iar în zilele de odihnă şi de
sărbătoare la 8 ore. Încăperile de locuit, cluburile, bibliotecile, camerele pentru munca educativă,
celulele în izolatoarele de urmărire penală, saloanele unităţilor medicale sunt radioficate.
Accesul deţinuţilor la literatura din biblioteca instituţiei este nelimitat. Schimbarea cărţilor la
regimul iniţial şi comun în penitenciare de tip închis, la regim iniţial în penitenciarele de tip
semiînchis, în izolatoarele de urmărire penală, în celulele izolatorului disciplinar, precum şi
deţinuţilor pe viaţă se efectuează cel puţin o dată la 10 zile.
În funcţie de dotarea unităţii, la dispoziţia deţinuţilor pot fi puse jocuri de masă în
conformitate cu normele stabilite. La fel deţinuţilor li se poate permite, în funcţie de tipul
penitenciarului, regimul de detenţie, comportamentul acestora, folosirea propriilor figuri de şah,
dame, domino, table, mingi, palete şi mingi de tenis sau badminton. Pe teritoriul fiecărei instituţii se
amenajează locuri corespunzător amenajate şi terenuri sportive.
În scopul asigurării mai eficiente a ocupării condamnaţilor în timpul liber, perfecţionării
continue şi ridicării nivelului de pregătire fizică, propagării culturii fizice, sportului şi unui mod de
viaţă sănătos în penitenciare sunt organizate diferite competiţii sportive, spatachiade şi alte activităţi
cu caracter sportiv. Pentru antrenarea mai amplă a condamnaţilor în măsurile ducative în
penitenciare pot fi petrecute următoarele măsuri sportive: minifotbel; volei; tenis de masă; şah şi
jocul de dame; tragerea otgonului; ridicarea halterelor; ridicarea la bară; petrecerea gimnasticii;
victorine sportive; alergări la distanţa de 60 metri; aruncarea greutăţii; sărituri în lungime.
Colectivele de condamnaţi ce s-au plasat pe locurile premiante se menţionează cu fanioane
memorative, diplome, premii băneşti. Participanţii spartachiadei, învingătorii la colocviile
individuale la un compartiment concret al programei, se menţionează cu premii memorative.
O imporatnţă deosebită în influenţa educativăă asupra condamnatului o are munca de
profilaxie individuală, care se efectuează în baza studierii persoanei condamnatului, ţinându-se cont
de fapta săvârşită, vârsta, studiile, specialitatea, confesiunea şi alte particularităţi ale persoanlităţii
acestuia. Acţiunile educative în sector sau în limitele instituţiei nu pot să producă un efect
considerabil în educarea deţinuţilor, dacă ele nu sunt combinate cu lucrul individual, cu un sistem de
convorbiri individuale.
Munca de profilaxie individuală se organizează pe baza realizărilor medicinii, ştiinţei
psihologice şi pedagogice, recomandărilor ştiinţifice şi metodice elaborate de psihologia şi
pedagogia penitenciară.Într-o mare măsură lucrul individual se efectuează în sector, dar, totodată, şi
toţi ceilalţi funcţionari sunt obligaţi să efectueze munca educativă după principiul: fiecare
colaborator este educator. Acest principiu se relizează prinn consiliile educatorilor create în fiecare
secotr, care îl ajută pe şeful de sector în organizarea şi efectuarea lucrului educativ. Membrii acestor
consilii participă la atestarea condamnaţilor, la determinarea gradului de corijare a candidaţilor, la
eliberarea înainte de termen, la organizarea autoeducării condamnaţilor, pregătirea lor de eliberare.
În scopul valorificării iniţiativelor utile, cultivării valorilor general-umane, în rândurile
deţinuţilor sunt promovate programe educative în baza asociaţiilor pe interese comune, realizarea
cărora urmează a fi asigurată prin intermediul grupurilor de iniţiativă, cluburilor (pct. 413 Statut),
constituite din persoane care au o bună reputaţie şi repectă regimul de detenţie în penitenciar.
Acestea reprezintă formaţiuni de autoadministrare ce acţionează sub conducerea administraţiei şi au
drept sarcini următoarele obiective: acordarea de ajutor condamnaţilor în dezvoltarea spirituală,
profesională şi fizică; dezvoltarea iniţiativei utile a condamnaţilor, efectuarea inflenţei pozitive la
corectarea condamnaţilor; participarea la organizarea muncii, traiului şi odihnei condamnaţilor;
acordarea de ajutor administraţiei instituţiei în menţinerea disciplinei şi ordinii; crearea unor relaţii
normale între condamnaţi, acordarea ajutorului socil condamnaţilor şi familiilor lor. În faţa
grupuriloe de iniţiativă ale condamnaţilor pot fi puse şi alte sarcini, care nu contravin scopurilor,
ordinii şi condiţiilor ispăşirii pedepsei.
Condamnaţii care fac parte din grupurile de iniţiativă nu se folosesc de înlesniri suplimentare
şi nu pot să aibă împuternicirile administraţiei instituţiei penitenciare.
În instituţiile penitenciare sunt create de asemenea consilii ale sectoarelor şi ale
penitenciarelor din care fac parte condamnaţii care se caracterizează pozitiv. Componenţa consiliilor
sus-numite se alege la adunările generale ale condamnaţilor ori ale reprezentanţilor lor şi sunt
aprobate de către şeful instituţiei. Consiliile sectoarelor şi ale penitenciarelor îşi organizează lucrul
conform planurilor acceptate la şedinţa consiliului şi aprobate de către şeful sectorului sau cel al
instituţiei. În componenţa consiliilor colectivelor se formează secţii pe direcţiile principaşe ale
activităţii lor: de profilaxie a delictelor; de producere; de instruire generală; de instruire
profesională; de cultură fizică şi sport; de activitate culturală; de sanitărie ş. a.
Deşi au un grad de independenţă, organizaţiile de iniţiativă ale condamnaţilor, activează,
totuşi, sub conducerea şi controlul permanent al administraţiei penitenciarului. Hotărârile lor nu sunt
valabile fără aprobarea şefului de sector sau al instituţiei. Ele pot îndeplini cu succes sarcinile puse
în faţa lor numai în cazul când sunt organizate pe principiile strict determinate de lege şi activeazăă
în limitele împuternicirilor stabilite.
După cum s-a menţionat, în instituţiile penitenciare se realizează atestarea condamnaţilor,
care constituie o activitate sistematică, orientată spre un anumit scop al colectivului de educatori,
pentru stabilirea nivelului de corijare a persoanlităţii condamnatului, aprecierea comportării acestuia.
Aprecierea periodică complexă a comportării are asupra condamnaţilor o influenţă educativă de
profilaxie, contribuie la evitarea pe viitor a acţiunilor ilicite. Condamnatul care încalcă cerinţele
regimului înţelege bine că, în diferite circumstanţe va trebui să prezinte o dare de seamă despre
comportarea şi acţiunile sale în faţa comisiei de atestare.
Atestarea are următoarele scopuri:
- studierea profundă şi multilaterală a personalităţii condamnatului, determinarea obiectivă a
nivelului de corijare, elaborarea căilor de perspectivă pentru reeducarea acestuia;
- ameliorarea lucrului individual-educativ, intensificarea influenţei lui pozitive pentru întărirea
regimului de detenţie, atitudinii conştiincioase faţă de muncă, faţă de măsurile cu caracter
educativ, instruirea generală şi profesională;
- antrenarea în lucrul educativ a tuturor colaboratorilor instituţiei;
- ridicarea la un nou nivel, mai caşlitativ al rolului grupurilor de iniţiativă şi ale condamnaţilor.
Atestarea condamnaţilor contribuie, de asemenea, la ridicarea eficacităţii lucrului membrilor
Consiliului de educatori. Deoarece la şedinţele comisiei de atestare îşi prezintă darea de seamă
nu numai condamnaţii dificili, dar şi membrii consiliului de educatori, care îi patronează (în
privinţa lucrului concret efectuat cu condamnaţii dificili), această practică dezvoltă tendinţa
membrilor consiliului de educatori spre studierea profundă a personalităţii violatorului de regim,
de a vizita mai frecvent sectorul, a studia mecanismele interne ce detrmină faptele ilegale, a
elabora strategiile şi recomandările care ar putea contribui la lichidarea dereglărilor în conduită,
acordând ajutor în atingerea scopurilor educative. În rezultat, fiecare membru al comisiei de
atestare face cunoştinţă cu starea de lucruri din sector, cu modificările ce au loc în acesta.
Aprecierea periodică în complex a comportării condamnaţilor acordă şefilor de sectoare
ajutor în activitatea de lucru, deoarece se creează posibilitatea de a se baza în reeducarea
infractorilor pe colaboratorii tuturor serviciilor instituţiei penitenciare, permite de asemenea în
decursul atestării să introducă modificări în planul de lucru cu condamnaţii, să determine căile
optime de corijare şi reeducare a acestora.
Din rândul altor forme ale muncii educative cu condamnaţii menţionăm organizarea
măsurilor de iniţiere a lor cu valorile spiritual-religioase, influenţa opiniei publice şi serviciului
de probaţiune penitenciară asupra deţinuţilor, aducaţia politico-ideologică, estetică, economică şi
ecologică.
Un rol activ în ultimii ani în educarea condamnaţilor îl joacă Biserica, diferite asociaţii
religioase, care exercită o influenţă benefică asupra credincioşilor şi altor condamnaţi, acre au
nevoie de susţinere morală, ajutor spiritual pe calea căinţei pentru infracţiunea săvârşită şi
alegerii unui mod de viaţă social util.
Activitatea preoţilor din penitenciare s-a dovedit a fi o acţiune ce constituie temelia activităţii
de reabilitare, de resocializare şi de redare societăţii a celor care la un moment dat au încălcat
legea penală şi cea morală.
Deţinutul este în drept să profeseze orice religie, să nu profeseze nici o religie, să-şi exprime
liber convingerile religioase şi să acţioneze în conformitate cu ele, inclusiv să se alimenteze, din
cont propriui, în conformitate cu religia profesată. În acelaşi timp realizarea dreptului la
libertatea conştiinţei şi libertatea confesională nu trebuie să lezeze drepturile şi libertăţile alltor
persoane.
Deţinuţilor li se permite, în timpul rezervat pentru aceasta, să participe la oficierea serviciilor
divine, să folosească scripturile religioase şi şi obiectele de cult, să primească literatură, să
corespondeze cu adepţii de idei, să desfăşoare ritualuri religioase.
Administraţia penitenciarului, îîn măsura posibilităţilor, pune la dispoziţia deţinuţilor
încăperi speciale şi creează condiţiile necesare pentru întrevederile cu clericii şi desfăşurarea
ritualurilor. Măsurile religioase, cu excepţia spovedaniei, se petrec, de regulă, în prezenţa
personalului penitenciar.
Opinia publică prin intermediul asociaţiilor obşteşti, partidelor politice, organizaţiilor
necomerciale, reprezentanţilor mass-media, altor persoane juridice înfiinţate pe bază de interese
comune, concepţii politice şi interese confesionale, precum şi consiliile sectoarelor şi ale
penitenciarelor constituie o modalitate de resocializare a deţinuţilor prin influenţa educativă şi
profilactică exercitată asupra individului.
Principalele mijloace de influenţare a condamnaţilor de către opinia publică sunt: întâlnirile
cu condamnaţii, practicarea riturilor religioase legal admise, citarea lecţiilor, demonstrarea
filmelor de cinematograf şi video, organizarea şi prezentarea concertelor, disputelor şi
conferinţelor precum şi referinţele în mijloacele mass-media privind viaţa şi activitatea acestora
în instituţiile penitenciare. Organizaţiile sus-numite pot înainta administraţiei penitenciare
demersuri privind acordarea ajutorului umanitar deţinuţilor sau penitenciarului, ajutorului la
plasarea deţinuţilor în câmpul muncii şi la aranjarea traiului după eliberarea din detenţie.
De asemenea administraţia penitenciară favorizează contactele condamnaţilor condamnaţilor
cu serviciul de probaţiune penitenciară şi reprezentanţii asociaţiilor obşteşti, care pot acorda
asistenţă medicală, juridică sau psihologică condamnaţilor, precum şi pot contribui la adaptarea
şi reintegrarea lor socială. Serviciul de probaţiune este creat în temeiul art. 223 alin. (2) CE al
RM şi are drept scop, crearea, menţinerea şi dezvoltarea relaţiilor condamnaţilor cu familia sau
rudele acestora, identificarea factorilor relevanţi care ar conduce la: reabilitarea condamnatului,
prevenirea comiterii în viitor a unor infracţiuni, pregătirea condamnatului pentru eliberare (în
termen sau eliberare condiţionată înainte de termen), dezvoltarea şi consolidarea ablităţilor
sociale, cognitive sau de autocontrol ale condamnatului, utilizarea în mod constructiv a timpului
petrecut în penitenciar, informarea factorilor care decid liberarea condiţionată înainte de termen
despre comporatmentul condamnaţilor, posibilităţile de resocializare şi reabilitare a acestora.
Serviciul de probaţiune depune toate diligenţele în scopul crării relaţiilor de colaborare cu
asociaţiile obşteşti care pot acorda consiliere şi asistenţă condamnaţilor, contribuind laadaptarea
şi reintegrarea lor în societate. Serviciul de probaţiune penitenciară constituie o unitate
structurală a instituţiei penitenciare şi este inclus în structura organizatorică şi schema de
încadrare a acestuia. Drepturile, obligaţiile şi competenţele serviciului de probaţiune sunt
reglementate de Regulamentul privind activitatea serviciului de probaţiune, aprobat prin ordinul
Directorului General al Departamentului Instituţiilor Penitenciare.
Educaţia politico-ideologică a condamnaţilor se bazează pe ideologia trasată de Constituţia
RM, pe ideile umanismului şi democraţiei. Condamnaţilor le sunt explicate ideile politice pe
care se bazează Constituţia, trăsăturile de bază ale sistemului politic şi economic al RM ale
structurii de stat, împuternicirile Parlamentului, Guvernului şi altor instituţii ale puterii de stat,
direcţiile de bază ale politicii interne şi externe ale RM, etc. Prin intermediul educaţiei politico-
ideologice la condamnaţi se cultivă deprinderi de cultură politică, de orientare în evenimente
politice şi participare în viaţa politică.
Educaţia estetică are menirea de a familiariza condamnaţii cu marile realizări ale artei, a le
trezi simţul aportului la dezvoltarea culturii umane şi a responsabilităţii sale pentru păstrarea
valorilor culturale şi comportarea în societate.
Educaţia economică este orientată spre iniţierea cu principiile de bază ale funcţionării
economiei de piaţă şi adaptării condamnaţilor spre existenţa în noile condiţii economice.
Educaţia ecologică se bazează pe necesitatea unui comporatament respectuos faţă de natură ca
mediu firesc de habitat al omului. Condamnaţilor le sunt explicate activităţile statului şi ale
organizaţiilor obşteşti pentru organizarea ocrotirii mediului înconjurător, normele de comportare
care contribuie la păstrarea unor condiţii ecologice acceptabile ale vieţii umane, se cultivă
deprinderi de respectare a acestor norme.
În scopul realizării efective ale direcţiilor examinate ale muncii educative este creată baza
organizatorico-legală şi metodică, se elaborează instrucţiuni, ordine şi alte documente care
reglementează această activitate la nivelul actelor subnormative.
Este necesar de a menţiona existenţa unui şir de probleme care împiedică sporirea eficacităţii
lucrului educativ şi anume: marea majoritate a colaboratorilor nu au studiile şi experienţa
necesară, iar numărul condamnaţilor în sectoare depăşeşte normele internaţionale de 2 sau 3 ori.
Condamnaţii în prezent sunt repartizaţi pe sectoare până la 150 de oameni, ceea ce sporeşte
conflictele între ei, favorizează infectarea criminală a lor şi reduce la minim efectele măsurilor
educative realizate de către şefii de sector. În plus, consiliile de educatori ale penitenciarelor
activează ineficient, iar informaţiile obşteşti ale condamnaţilor în majoritatea penitenciarelor
sunt formale.
3. Instruirea generală şi profesională a condamnaţilor
Constituţia RM prin art. 35 garantează dreptul cetăţenilor la învăţătură şi dispune că acest
drept este asigurat prin învăţământul general obligatoriu, prin învăţământul liceal şi prin cel
profesional, prin învăţământul superior, precum şi alte forme de intruire şi de perfecţionare.
Reieşind din prevederile constituţionale, art. 259 alin. (1) CE al RM stipulează că în
penitenciare se organizează în mod obligatoriu învăţământul secundar general al condamnaţilor.
De asemenea şi art. 77 din Ansamblul regulilor minime pentru tratamentul deţinuţilor arată
că trebuie să se ia măsuri pentru a se desfăşura instruirea tuturor deţinuţilor capabili să profite de
aceasta, inclusiv instruirea religioasă. Instruirea analfabeţilor şi a tinerilor deţinuţi trebuie să fie
obligatorie, iar administraţia trebuie să supravegheze cu atenţie acest proces. În limita
posibilităţilor, instruirea deţinuţilor trebuie să fie în concordanţă cu sistemul învăţământului
public, pentru ca aceştia să-ţi poată continua pregătirea fără dificultăţi după punerea în libertate.
Distincţia între educaţie şi formare poate fi, practic, neimportantă pentru populaţia
penitenciară. Mulţi deţinuţi au puţine calificări educative şi au nevoie să obţină competenţe de
bază. Educaţia în închisoare poate beneficia de o exploatare intensivă a resurselor umane (este
cazul în care populaţia condamnaţilor reţine indivizi calificaţi, care pot fi antrenaţi în activităţile
de învăţământ şi de formare a celorlalţi deţinuţi).
O primă măsură în această direcţie este posibilă în penitenciarele cu resurse educative
limitate prin folosirea deţinuţilor care ştiu să citească, pentru a le explica celorlalţi regulile şi
regulamentele de ordine internă a penitenciarului, inclusiv şi normele de drept naţional şi
internaţional. Educaţia şi instruirea pot fi necesare şi pentru recâştigarea autorespectului
condamnatului şi a speranţei de reîntoarcere în societate.
Prevederile de bază privind organizarea instruirii generale a condamnaţilor se conţin în art.
259 CE al RM. Astfel, condamnaţii în vârstă de peste 50 de ani, invalizii de gradul I, precum şi
condamnaţii la detenţiune pe viaţă urmează învăţământul secundar la dorinţă. La solicitarea
condamnatului, administraţia penitenciarului şi autoritatea administraţiei publice locale îi
creează condiţii pentru învăţământul secundar profesional sau învăţământ superior.
Pentru facilitarea procesului de instruire, în fiecare penitenciar funcţionează o bibliotecă
pentru uzul tuturor categoriilor de condamnaţi, alcătuită adecvat din literatură artistică şi de
instruire, iar condamnaţii sunt încurajaţi să frecventeze biblioteca. Fondul de carte se
completează din contul veniturilor proprii de către Departamentul Instituţiilor Penitenciare,
administraţia penitenciarului, precum şi din sponsorizări şi donaţii cu concursul instituţiilor şi
organizaţiilor interesate.
Crearea condiţiilor pentru învăţământul secundar şi superior al condamnaţilor, fondarea,
reorganizarea şi lichidarea instituţiilor de învăţământ din sistemul penitenciar se efectuează în
modul stabilit de Ministerul Justiţiei, de comuna cord cu Ministerul Educaţiei.
Obţinerea de către condamnaţi a unor studii în instituţiile penitenciare reprezintă un ajutor
administraţiei în munca educativă cu condamnaţii. Instruirea generală şi profesională are o mare
importanţă la corectarea condamnaţilor şi prevenirea săvârşirii altor infracţiuni din partea lor.
În situaţia în care cea mai mare parte a condamnaţilor nu sunt antrenaţi în muncă, instruirea
devine una din ocupaţiile social-utile de bază, destinată să-i abată pe condamnaţi de la gânduri,
intenţii şi fapte rele, acţiuni social periculoase.
Lipsa de specialitate, de deprinderi de muncă constituie un factor criminogen, ce duce adesea
la comiterea infracţiunilor. Articolul 260 alin. (1) CE al RM prevede că în penitenciare se
organizează, în mod obligatoriu, instruirea profesională a condamnaţilor.
Instruirea profesională a condamnaţilor este o problemă complexă şi dificilă, deoarece, pe de
o parte, această calificare se face în penitenciar care are o gamă restrânsă de profesiuni şi
îndrumători calificaţi şi competenţi, iar pe de altă parte, este vorba despre persoane condamnate,
care ispăşesc o pedeapsă şi care nu pot să aibă în suficientă măsură grija calificării profesionale,
ei trebuind să muncească în contul pedepsei lor. În afară de aceasta, condamnatul îndemnat la
calificare profesională, trebuie să fie cunoscut şi sub raportul capacităţii mintale, aptirudinilor,
înclinaţiilor pentru a se şti în ce direcţie să fie orientat profesional. De asemenea urmează să se
ţină cont de faptul că unii condamnaţi execută o pedeapsă de durată mijlocie, cuprinsă între un
an şi doi ani. Problema este complexă şi trebuie căutate soluţii diverse, aceste rezolvări fiind
condiţionate de situaţia condamnaţilor şi de condiţiile şi posibilităţile penitenciarului.
Instruirea profesională a condamnaţilor în diferite specialităţi, fiind prevăzută de art. 260 CE
al RM, precum şi de pct. 417-421 ale Statutultui, este organizată în scopul pregătirii teoretice şi
cultivării deprinderilor practice în profesia obţinută, precum şi pentru protecţia social-juridică a
condamnaţilor după eliberarea din instituţiile penitenciare şi plasarea lor ulterioară în câmpul
muncii.
În instruire sunt atraşi de regulă, condamnaţii care nu au o specialitate sau care au o
specialitate ce nu corespunde profilului acelui proces de producere în care condamnaţii urmeazăă
să lucreze în penitenciar.
Formele de instruire depind de o serie de factori, cum ar fi:
- condiţiile de care dispun penitenciarele pentru o asemenea activitate (existenţa unor ateliere,
secţii de producere, spaţii existente în penitenciare);
- particularităţile şi gradul de complexitate al diferitelor meserii (dezvoltarea tehnică a
acestora);
- prezenţa cadrelor de îndrumare etc.
În situaţia în care, în cardul penitenciarului există asemenea condiţii, aici poate funcţiona o
şcoală de meserii. Şcolile de meserii din cadrul instituţiilor penitenciare îndeplinesc următoareşe
funcţii:
- efectuează pregătirea specialiştilor pe profilul respectiv;
- organizează perfecţionarea calificării pentru specializarea avută;
- au rolul de centru metodic, care acordă ajutor condamnaţilor ce se instruiesc
nemijlocit în procesul de producere al întreprinderilor sistemului penitenciar.
Pentru condamnaţii la detenţie de până la 6 luni, calificarea profesională este mai dificilă,
fiindcă o meserie nu se poate învăţa într-o perioadă atât de scurtă de timp. Pentru această
categorie de deţinuţi se poate face, în schimb, o apropiere, o familiarizare, o practică
profesională, urmând ca după eliberare să urmeze un curs, o şcoală profesională în vederea
unei calificări profesionale complete.
În condiţiile în care condamnaţii rămân în penitenciar un an sau doi, aceştia pot învăţa
meserii mai simple, ca de exemplu: yidar, cizmar, tâmplar, fierar, croitor, sudor, etc.
Condamnaţii care rămân mai mult timp în penitenciar, ar putea însuşi meserii care necesită o
calificare mai înaltă şi anume: macanic, instalator, electrician, etc.
Dacă profesia este relativ simplă, ea poate fi însuşită lucrând într-o brigadă cu specialiştii de
profilul respectiv. În cazurile în acer pentru însuşirea noii specialităţi este necesraă o oarecare
pregătire teoretică, pentru aceştia se organizează cursuri de instruire.
Pentru însuşirea unor profesii, care necesită transmiterea deprinderilor practice de la un
profesionist, se organizează instruirea individuală. Astfel, în cadrul întreprinderilor sau
şantierilor în care lucrează condamnaţii, un condamnat care îndeplineşte condiţiile de a se
califica sau recalifica, este repartizat în custodia unui maistru, acesta având obligaţia de a-l
ajuta pe ucenic. Organizarea uceniciei se face în aceleaşi condiţii ca şi ucenicia în stare de
libertate, care este prevăzută de art. 216-221 CE al RM (durata, orele de lucru zilnic,
specializarea, etc.).
Alegerea profesiei se efectuează de către condamnaţi şi este absoult benevolă, în
limitele ofertei de specialităţi instruirea cărora este realizată în penitenciarul respectiv.
Instruirea în specialitate este un proces continuu, care oferă condamnaţilor fără specialitate
posibilitatea de a asimila în perioada executării pedepsei în locurile de detenţie, a câtorva
specialităţi conexe. În acest scop administraţia instituţiei asigură condamnaţii cu încăperi
speciale, cu baza materială adecvată, literatură ştiinţifică şi tehnică, precum şi cu cadre de
calificare înaltă. Este permisă folosirea în calitate de profesori a specialiştilor din economia
naţională şi a apersonalului penitenciar pe bază de contract.
Ministerul Justiţiei, de comun acord cu Ministerul Educaţiei creează condiţii şi
elaborează programe de instruire profesională a condamnaţilor. Diplomele, certificatele sau
orice alte documente care atestă însuşirea unei meserii, calificarea sau recalificarea
profesională în cursul executării pedepsei sunt recunoscute în condiţiile stabilite de lege.
În ceea ce priveşte organizarea muncii educarive în penitenciare, condiţiile, rigorile şi
mecanismele de implementare şi realizare a scopurilor, trebuie de menţionat Recomandarea
nr. (89) 12 a Comitetului de Miniştri ai statelor membre privind educaţia în închisori, care
cuprinde direcţiile de bază a politicilor educative:
- toţi deţinuţii trebuie să aibă acces la educaţie, calificare, activităţi creative şi culturale,
sport, educaţie socială şi bibliotecă;
- educaţia deţinuţilor trebuie să fie asemănătoare cu educaţia care se desfăşoară în
lumea din afară şi posibilităţile de învăţătură pentru deţinuţi să fie cât mai multe cu
putinţă;
- educaţia în închisori trebuie să aibă drept scop dezvoltarea individuală în raport cu
contextul socio-economic şi cultural al fiecăruia;
- toate măsurile trebuie să fie introduse în administrarea şi managementul închisorilor;
- educaţia nu trebuie să aibă un statut mai puţin important decât munca, iar deţinuţii nu
trebuie să piardă financiar când sunt implicaţi în procesul educaţional;
- fiecare efort trebuie să încurajeze deţinutul să participe activ la toate aspectele
educaţiei;
- dezvoltarea programelor trebuie să ţină cont de faptul că educatorii adoptă metode
asemănătoare celor din instituţiile educaţionale normale;
- o atenţie specială trebuie acordată acelor deţinuţi cu dificultăţi şi în special acelora cu
probleme de citit sau scris;
- educaţia vocaţională trebuie să se axeze pe o dezvoltare individuală mai largă, pe
dobândirea unor abilităţi care să răspundă cerinţelor de pe piaţa muncii;
- deţinuţii trebuie să aibă acces la bibliotecă cel puţin o dată pe săptămână;
- educaţia fizică şi sportul pentru deţinuţi trebuie să fie încurajată;
- activităţilor culturale şi creative trebuie să li se dea un rol semnificatv deoarece aceste
activităţi au un potenţial aparte în dezvoltarea şi exprimarea individuală;
- educaţia socială trebuie să includă elemente practice care să creeze deprinderi de
gestionare de sinestătătoare a vieţii zilnice şi să ajute reântoarcerea deţinuţilor în
societate;
- comunitatea ar trebui să fie implicată cât mai mult în educaţia deţinuţilor;
- luarea măsurilor pentru ca deţinuţii să-şi continuie educaţia după eliberare;
- fondurile, echipamentul şi persoanlul angajat în educaţie trebuie să satisfacă, pe cât
posibil, procesul educaţional.
top related