anul i, nr. 2, aprilie 2016 - scoalaregelemihai1.ro de invatatura nr 2.pdf · tradiţii şi...
TRANSCRIPT
1
ANUL I, NR. 2, APRILIE 2016
2
CUPRINS
1. Școala Gimnazială ”Regele Mihai I” - 30 de ani de existență (1986-2016). Cuvânt la
ceas aniversar. De vorbă cu deschizătorii porților școlii noastre
………...…………..… 1
2. Monarhia în România - 150 de istorie ( 10 mai 1866 – 10 mai 2016) …...……………… 5
3. Istoria unui rege – Mihai I ………………………………………………………………... 5
4. Minte sănătoasă, corp sănătos ………………………………………………………….… 7
5. Cuvântul în mentalitatea satului românesc tradiţional ………………………………… 9
6. Isteria Facebook ………………………………………………………………………….. 10
7. Violența în școli ……………………………………………………………….…….……. 12
8. Șirul lui Fibonacci în natură (partea a II-a) …………………………………………..... 13
9. Ziua numărului PI ……………………………………………………………………….. 15
10. Fizica și invențiile …………………………………………………………………………16
11. Lucruri mai puțin cunoscute despre oxizi - pietre semiprețioase ……..………...……..17
12. Ziua mondială a apei …………………………………………………..………….…...… 21
13. Pisica siberiană ………………………………………………………….……….……… 24
14. Numismatica …………………………………………………………….…….…………. 25
15. Creații literare pe diverse teme ……………………………………….……….……….. 26
16. Sfintele sărbători ale Paştelui. Tradiţii şi obiceiuri …………………..……………….. 40
3
Inițiatorii proiectului și coordonatorii revistei:
Prof. Elena Mărășescu
Prof. Florentina Cristea - Inspector Învățământ Primar Sector 5
Director: Prof. Florica Popa
Director adj.: Prof. Elena Teodorescu
Redactor șef: Prof. Elena Mărășescu
Tehnoredactor: Informatician Eugenia Ion
Redactorii:
Profesori:
Florica Popa Elevi:
Florentina Cristea Mohammadi-Golhin Aria-Antonio
Elena Teodorescu Constantinescu Eduard Lucian
Ofelia Steluța Petrescu Dumitrescu Andrei Bogdan
Clarisa Tălpeanu Stan-Vlad Delia
Tălpan Carmen Mihai Cătălina Delia
Elena Păun Vasiliu Andrei
Amalia Elena Gheorghe Șuba Vlad
Adriana Ralea Voicu Răzvan
Elena Apetrei
Sandu Marian
Secretar de redacție: Informatician Eugenia Ion
Coperta: Prof. Laura Georgiana Mirică
Colaboratori:
Prof. Camelia Daniela Tincu, Școala Gimnazială Nr. 142, București
Prof. Viorica Mogoș
Consilier editorial: Prof. Elena Mărășescu
Poșta redacției:
Impresiile, sugestiile, creațiile literare și articolele dumneavoastră pot fi
trimise la adresele de e-mail: [email protected],
Menționăm că materialele primite nu vor fi returnate.
Editura TIPARG
ISSN-L 2457-9165
4
30 DE ANI DE EXISTENȚĂ (1986-2016)
Cuvânt la ceas aniversar
director prof. Florica Popa
Mă simt onorată și sunt foarte fericită fiindcă acum, la ceas aniversar, sărbătorim
împreună 30 de ani de existență ai școlii noastre.
În calitate de director, apreciez activitatea desfășurată
de-a lungul acestor ani, precum și frumoasele rezultate ale
elevilor, atât în timpul școlii, cât și pe parcursul activității
lor profesionale. De asemenea, munca și dăruirea minunaților
dascăli ai acestei școli a fost aceea care a încununat succesul
și frumoasele rezultate ale copiilor noștri.
Îmi doresc să formăm împreună o echipă puternică,
de elită, care să consolideze în viitor formarea de noi
generații ce își vor aminti cu bucurie de anii petrecuți în
școala noastră.
Urez din inimă La mulți ani!, Școlii Gimnaziale
„Regele Mihai I”, elevilor, părinților și întregului colectiv de
profesori.
De vorbă cu deschizătorii porților școlii noastre
Interviu cu profesor învățământ primar Ofelia Petrescu
E: De cât timp sunteți în învățământ și
la a câta generație de elevi?
P: Sunt în învățământ de 34 de ani, din
anul 1981 și sunt la a 9-a generație de elevi.
E: Ce știți despre înființarea școlii
noastre?
P: Școala Gimnazială „Regele Mihai I”
a fost înființată în anul 1986 și era, inițial, o
școală de protocol, la care trebuia să vină în
vizita de inaugurare domnul Nicolae
Ceaușescu, ,,tovarășul,, cum i se spunea pe
atunci. Deci, era cotată cea mai deosebită
școală din cartier.
E: Cum au fost începuturile?
P: Începuturile au fost frumoase, dar
grele. Noi, un grup de cadre didactice,
veneam de la Școala 174 și în vara
dinaintea inaugurării școlii, am zugrăvit, am
bătut cuie, am măsurat, am ajutat la toate
treburile pe cei din echipa de muncitori
pentru ca școala să fie gata la 1 septembrie
1986. A fost un început greu pentru că noi
veneam de la o altă școală și trebuia să ne
facem repede un renume în cartier, să vină
și la noi în școală copii. Încă de la început
am avut mare succes, au fost foarte mulți
părinți care ne-au preferat pe noi, în
detrimentul Școlii 174.
5
E: Am auzit că școala noastră a fost în
mare concurență cu Școala 174, este
adevărat?
P: Da! A fost mare concurență, era o
școală veche, dar noi, de la început, ne-am
făcut un bun renume. În școala noastră erau
cadre didactice entuziaste și dornice de a
arata ce pot și, în scurt timp, rezultatele s-au
și văzut.
E: Cum vi se par copiii din aceste
generații față de cei din generațiile trecute?
P: Să știi că despre acest subiect am
multe de spus. În primul rând, copiii din
generațiile trecute, din care poate fac parte
și părinții voștri - că puteam să-i educ și pe
ei în atâția ani de carieră - ei erau mult mai
educați în familie, părinții lor aveau mult
mai mult timp de ei și, din aceasta cauză,
copiii veneau cu solide cunoștințe de
respect, de bun simt, lucru care acum nu
prea se mai întâlnește la unii dintre copii,
nu la toți. Acum, copiii sunt educați ca și
parteneri ai părinților, nu sunt învățați să
asculte de adulți, nu sunt învățați să
respecte adulții din familie. Tot greul acesta
revine școlii. Este foarte greu să faci acest
lucru de unul singur, mai ales că până la cei
7 ani de acasă, știți cum se spune: Să ai cei
7 ani de acasă, din familie, lucrurile
acestea trebuiau bine puse la punct. Dar
copiii sunt inteligenți, ca inteligență sunt ca
și cei din generațiile trecute, dar față de cei
din trecut, au mai multe mijloace de
informare. Copiii din trecut nu aveau
calculatoare, laptopuri, gaget-uri moderne și
poate că era mai bine. Generația aceasta,
din care și voi faceți parte, nu mai știe să
socializeze direct, să se joace jocuri în aer
liber cu o minge, un elastic etc. Copiii de
azi știu mai bine să socializeze indirect, prin
intermediul jocurilor virtuale.
E: Ce ați recomanda tinerei generații?
P: Ar fi multe de recomandat, nu le-ar
strica puțină modestie, puțin mai mult bun
simț și să învețe că există limite. Le-aș mai
recomanda să citească pentru că, din păcate,
copiii nu mai citesc și nu ai cum să-ți
îmbogățești cunoștințele și vocabularul fără
acest lucru. Tot ceea ce citești se întipărește
în minte și iese la iveală printr-o exprimare
elegantă, corectă și coerentă.
E: Ce v-a atras la această profesie?
P: În primul rând îmi plac foarte mult
copiii, mi-au plăcut dintotdeauna. La
începuturile carierei am făcut și facultatea
de drept și, cât timp am fost în facultate,
mi-am dorit foarte mult să plec din această
profesie însă, când a venit momentul,
mi-am dat seama că nu pot face pasul acesta
pentru că mi-ar lipsi aceste gâgâlici pufoase
și drăgălașe (doamna arată cu capul spre
clasă), mi-ar lipsi copilașii care, pe lângă
faptul că sunt uneori obraznici, alteori
obositori, te și încarcă cu multă energie
pozitivă.
E: Mi-ați anticipat deja următoarea
întrebare: Ați renunța la această profesie?
P: Clar că nu aș renunța la această
profesie, după cum am mai spus, pe
parcursul carierei, acum mulți ani, mi s-au
ivit oportunități și, cu toate acestea, nu am
putut să renunț. Îmi place atât de mult ceea
ce fac, încât simt că pentru această profesie
am fost făcută.
Interviu realizat de elevii:
Mohammadi Antonio, clasa a V-a B
Vasiliu Andrei, clasa a V-a B
6
Interviu cu profesor învățământ primar Crina Luțea
E: Doamnă învățătoare, cum școala noastră împlinește 30 de ani de existență, vă rog să ne
povestiți câte ceva despre începuturi ….
P: Ei, bine, eram tineri, foarte tineri, ambițioși și plini de elan. În vara aceea am muncit mult să
facem să dispară urmele șantierului. Era nevoie, mai ales, să amenajăm curtea școlii și sălile de
clasă. Clădirea era nouă, frumoasă, tânără ca și noi. Avea nevoie de istoria ei, iar noi trebuia să
scriem această istorie.
E: Și ați scris-o?
P: Firește! Au fost concursuri, rezultate,
expoziții, cercuri pedagogice, olimpiade, serbări.
Copiii au venit, au învățat și au plecat spre viață mai
bogați sufletește.
E: Da … Elevii au venit și au plecat … Mai știți
câte ceva despre ei?
P: Sigur că da. Unii ne mai vizitează. Sunt clase
care-și organizează revederea după 10 ani de la
absolvire. Pot spune cu mândrie că foști elevi de-ai
mei sunt astăzi persoane importante la locurile lor de
muncă: Elis Popescu și Oana Antonescu lucrează în
presă, Marius Enăchescu predă la Politehnică, Alex Neagu conduce o reprezentanță auto, Adrian
Agachi, Liviu Antonescu, Oana și Cristian Buzea, fiecare dintre aceștia și mulți alții fac cinste școlii
noastre. Dar lucrul cel mai impresionant pentru mine este că unii dintre ei revin în școală,
aducându-și de mână copiii ajunși la vârsta școlarității. Și, da, privind-o pe Sara Rusu, îmi aduc
foarte bine aminte de mama ei, Daniela, fostă elevă a școlii. La fel și Vlad Răduță, fiul Nicoletei
Pânișoară și Marius Tănase, băiețelul Georgianei Tănase …Și lista ar putea continua.
E: Extraordinar! Un arc peste timp! Puteți numi lucrul care vă leagă cel mai mult de locul
acesta?
P: Sunt multe lucruri, momente care au contribuit la devenirea mea umană și profesională. Dar,
privește pe fereastră!
E: A … Nucul!
P: Da. Nucul din fața școlii. Era doar o nuielușă fragilă în urmă cu treizeci de primăveri, când
l-am plantat. S-a luptat cu solul aspru și pietros rămas după șantier. Și a rezistat: iată-l, falnic și
generos. Am ținut atâtea lecții la umbra lui! … Am cules toamna și am gustat cu încântare din
roadele lui. Pot spune cu certitudine. Nucul e ceea ce mă leagă mai mult de locul acesta. Și, nu-i
așa? El va fi aici mult timp după ce … noi nu vom mai fi.
E: Vă mulțumesc pentru caldele amintiri pe care ni le-ați împărtășit!
Interviu realizat de elevii: Mihai Cătălina-Delia, clasa a V-a A
Dumitrescu Andrei-Bogdan, clasa a V-a A
Interviu cu doamna învățătoare Ileana Hălmăgianu
E: Stimată doamnă, ne puteți spuneți de câți ani sunteți învățătoare și ce v-a atras în această
profesie?
Î: Eu sunt de 35 de ani învățătoare și cei care m-au atras au fost copiii.
E: De când sunteți cadru didactic în școala noastră?
Î: În Școala Gimnazială ”Regele Mihai I”, sunt de 30 de ani.
E: Ați renunța la această meserie pentru un alt loc mai bun de muncă? De ce?
Î: Niciodată nu aș renunța la acest loc de muncă.
E: Ce ne-ați putea povesti despre începuturile școlii?
7
Î: Îmi amintesc cu mult drag de entuziasmul pe care l-am trăit când am hotărât să lucrez aici.
Aveam deja cinci ani în învățământ și m-am mutat cu tot cu
clasa pe care o conduceam, de la Școala 174, în școala nouă.
Totul era scos din cutie, curat, frumos și nou. Aici am petrecut
cei mai frumoși ani, de aceea sufletul meu se află între pereții
acestei școli. E: Cum vi se par copiii din aceste generații mai noi, față de
copiii din vechile generații?
Î: Fiecare generație a fost specială pentru mine. Fiecare
copil a rămas undeva în sufletul și mintea mea. Copiii tot copii
rămân. Cu trecerea timpului, am observat că elevii mei sunt din
ce în ce mai bine informați, mai curioși…
E: Ce ați recomanda tinerei generații?
Î: Am încredere în cei tineri care au forța de a schimba
lucrurile.
Fiți curioși, entuziaști, veseli, îndrăzneți și fericiți în tot ceea ce
faceți! Școala este alături de voi pe acest drum. Mult succes!
Interviu realizat de elevii:
Mohammadi Antonio , clasa a V-a B
Vasiliu Andrei, clasa a V-a B
Interviu cu doamna învățătoare Nicoleta Bujor
E: De câți ani sunteți învățătoare și ce v-a atras în această profesie?
Î: Sunt în învățământ de 32 de ani, sunt la a 9-a generație de copii. E mult, dar parcă a fost
ieri. Îmi place ceea ce fac! Iubesc copiii și mă recunosc în ei ca într-o oglindă.
E : De când sunteți cadru didactic în școala noastră?
Î: De la înființare, de 30 de ani.
E : Ați renunța la această profesie pentru un alt loc
mai bun de muncă? De ce?
Î: Nu, niciodată. Mulțumirea sufletească nu are
preț.
E: Ce ne-ați putea povesti despre începuturile
școlii? Î: Această școală a fost construită în anul 1986, în
doar 3 luni de zile, cu scopul precis de a fi școală de
protocol, destinată copiilor ai căror părinți făceau parte
din nomenclatura comunistă. Școala primise dotări
speciale, laboratoare utilate și ateliere bine echipate.
Cadrele didactice fuseseră atent selectate, obligate să
poarte halat verde și ecuson, iar directorul era profesor
de limba rusă, doamna Spinei Ioana, un om extraordinar de capabil, inimos și dedicat profesiei.
E: Cum vi se par copiii din aceste generații mai noi, față de copiii din vechile generații?
Î: Generațiile de acum au copii mai isteți, mai informați, cu niște competențe lărgite, dar
socializează mai greu.
E: Ce ați recomanda tinerei generații?
Î : Muncă, multă muncă și joacă organizată! Dacă știi să te organizezi, ai timp pentru toate -
înveți și te distrezi.
Interviu realizat de elevii:
Mohammadi Antonio, clasa a V-a B
Vasiliu Andrei, clasa a V-a B
8
Monarhia în România 150 de ani de istorie ( 10 mai 1866 – 10 mai 2016)
Prof. Elena Păun
“ Jur a fi credincios legilor țării, a păzi religiunea românilor,
precum și integritatea teritoriului ei, și a domni ca domn
constituțional. Voi rămâne fidel noii mele patrii. Cetățean azi,
mâine, de va fi nevoie, soldat, eu voi împărtăși cu d-voastră soarta
cea bună ca și pe cea rea”. (Jurământul rostit de Carol I în fața
Parlamentului - 10 mai 1866), Prin aceste câteva cuvinte, principele
Carol, își exprima devotamentul “fără margini” față de noua sa patrie. Carol I, în vârstă de 27 de ani, locotenent în Regimentul II de dragoni al
gărzii regelui Wilhelm al Prusiei, cel de-al doilea fiu al prințului Carol Anton de Hohenzollern
Sigmaringen, guvernatorul Rhenaniei, văr cu împăratul Napoleon al III-lea al Franței, va fi ales prin
plebiscit pentru a continua opera de făurire a statului național modern, începută de către
Alexandru Ioan Cuza – domnul Unirii din 1859.
Piatra regimului constituțional românesc va fi reprezentată de Constituția adoptată la
11 iulie 1866, pe care domnitorul a depus următorul jurământ: ” Jur a păzi Constituțiunea și legile
poporului român, a menține drepturile lui naționale și integritatea teritoriului.” Era prima lege
fundamentală a statului modern român și baza juridică a instaurării regimului monarhiei
constituționale. Începea astfel, o nouă pagină de istorie națională – cea a monarhiei constituționale.
Un obiectiv fundamental al poporului român era dobândirea Independenței de stat a
României. Încă de la urcarea sa pe tron, Carol a acționat în acest spirit. Sunt emblematice cuvintele
tatălui său care îi scria: „... bate fierul cât e cald. Cuptorul trebuincios pare să fie aprins; așadar, la
lucru, cu tărie și curaj...” Începuse războiul ruso – turc și prima ripostă românească, cea a tunarilor
din Calafat asupra Vidinului, îl va face pe Carol să exprime: “Asta-i muzica ce-mi place!”. Era
preludiul proclamării Independenței absolute a României, pe 9-10 mai 1877. În ordinul de zi către
armată, semnat de Carol la Plevna, pe frontul din Balcani, va spune: „Povestea faptelor mărețe ale
trecutului, voi ați îmbogățit-o cu povestea faptelor nu
mai puțin mari ce ați săvârșit, și cartea veacurilor va
păstra, pe neștersele ei foi, numele acestor fapte
alături de numele vostru”.
Era o fericită împletire a două evenimente istorice
majore din istoria noastră zbuciumată – Ziua monarhiei și
Ziua proclamării Independenței de stat a României. După
acest eveniment, România va cunoaște o evoluție
economică și politică ascendente. România va deveni în
scurt timp, cel mai dezvoltat stat balcanic, din punct de
vedere economic și factor de stabilitate politică în
regiunea Balcanilor.
La 27 septembrie 1914, Carol I înceta din viață la
castelul Peleș (Sinaia), iar la 2 octombrie era înmormântat
la Curtea de Argeș, ctitoria lui Neagoe Basarab, refăcută în timpul său și desemnată necropolă
regală, după 48 de ani de glorioasă domnie.
Istoria monarhiei avea să continue cu regele Ferdinand I, succesorul său la tron și cu alte
fapte mărețe de istorie națională.
Istoria unui rege – Mihai I (1927 – 1930; 1940 – 1947)
prof. Elena Păun
“ Jur credință națiunii române. Jur să păzesc cu sfințenie legile statului. Jur să păzesc
și să apăr ființa statului și integritatea teritorială a României. AȘA să-mi ajute Dumnezeu”.
9
Este jurământul depus de către Regele Mihai pe 6 septembrie 1940, la numai o zi de la
abdicarea tatălui său, regele Carol al II-lea, a cărei domnie fusese grav afectată de instaurarea
regimului de dictatură personală și a pierderilor teritoriale din vara anului 1940, ce aveau să
marcheze dispariția “României Mari “ și apropierea țării de Germania fascistă.
Pentru Regele Mihai începea astfel, cea de-a doua domnie, ( 1940 -1947), ce se va
desfășura în condiții interne și externe deosebite. Marcată de ascensiunea legionarilor în viața
politică internă și de evenimentele din cel de-al doilea război mondial, domnia tânărului rege, în
vârsta de numai 19 ani, avea sa fie o sarcină extrem de dificilă. Puterea regelui, prin investirea lui
Ion Antonescu ca președinte al Consiliului de Miniștri, va fi mult diminuată, încât rolul
monarhului, de garant al bunei funcționări a instituțiilor statului și al democrației, deveniseră “pur
decorative”. De altfel, Ion Antonescu a ținut să precizeze după ceremonia de depunere a
jurământului regal, că “... națiunea română va trece întotdeauna înaintea regelui”.
Izolarea regelui va deveni evidentă în momentul în care Ion Antonescu, din proprie
inițiativă, va angaja România în război alături de Germania hitleristă, împotriva U.R.S.S. După
eliberarea Basarabiei, regele Mihai își exprima deschis, dezacordul față de continuarea războiului
dincolo de Nistru, război ce transforma România în stat agresor . Poziția diferită față de abordarea
gravelor evenimente politice și militare, va duce la răcirea accentuată a regelui față de Antonescu,
mai ales după evenimentele din Italia, unde, Mussolini fusese înlăturat de la conducerea statului, de
către regele Victor Emanuel al III-lea.
La îndemnul regelui, principalul om politic al
țării, Iuliu Maniu, aflat în opoziție față de regimul militar
al mareșalului Antonescu, va încerca la Cairo (prin Barbu
Stirbey), să apropie România de Alianța antifascistă
(S.U.A., Marea Britanie, U.R.S.S.) și să părăsească
războiul, lucru de altfel imposibil, deoarece România
fusese desemnată de aliați ca stat agresor și satelit al
Germaniei.
În condițiile ofensivei sovietice din primăvara
anului 1944, pe linia Iași – Chișinău, regele Mihai, alături
de forțele politice democratice hotărăște îndepărtarea
guvernului Antonescu, eveniment concretizat în seara
zilei de 23 august 1944. România întorcea oficial armele
împotriva Germaniei și aliaților săi și se alătura coaliției
antifasciste.
Istoria tragică a domniei regelui Mihai nu se încheia însă aici. După mai multe încercări de a
numi în fruntea statului, guverne reprezentative de coaliție națională, la presiunea Moscovei,
reprezentată de trimisul special Visinski, se va instaura un așa zis guvern democratic, condus de dr.
Petru Groza la 2 martie 1945. Era primul pas către instaurarea regimului comunist în Romania.
Aflată sub ocupație sovietică, România se îndrepta cu pași repezi spre sistemul stalinist de
guvernare, întemeiat pe monopartitism. De altfel, Regele Mihai rămăsese singurul monarh în
această parte a Europei, iar perspectivele sale erau cu totul incerte.
În acele momente, evoluția situației politice din România depindea de marile puteri. Aflat la
Londra, la căsătoria principesei Elisabeta, moștenitoarea tronului Marii Britanii, Regele Mihai a
discutat cu diferiți oameni politici, mai mult, reprezentantul SUA, i-a comunicat că guvernul țării
sale “nu găsea utilă întoarcerea sa acasă”. Revenit în țară, Regele Mihai va trăi tragica zi de 30
decembrie 1947, când, pentru a evita un război civil, sau pierderi de vieți omenești, va semna actul
de abdicare spunând: “Poporul a suferit deja foarte mult; el nu trebuie să-și verse sângele pentru
mine. Mă simt obligat să consimt la acest act de violență”.
Începeau anii de exil. Regele Mihai va avea însă puterea de a spera și speranța de a reveni în
țară se va împlini. Va găsi o țară tristă și veselă totodată, o țară care deplângea anii grei de
comunism, dar și morții Revoluției din 1989 și multă, multă speranța renăscută!
10
Aceeași speranță o trăiesc astăzi și cei aflați cu sufletul aproape de Regele Mihai, aflat în
grea suferință.
Domnia Regelui Mihai I, este istoria vie a neamului nostru. Regele este singurul conducător
în viață ce a trăit tragicele evenimente din al doilea război mondial. Povestea sa se împletește cu
destinul postbelic al României, și viața sa este o filă impresionantă de istorie trăită.
Majestate, bun venit! de prof. Viorica Mogoș
România-n sărbătoare,
E-ntoarcerea Majestății Sale;
Gând curat CASEI REGALE!
E simbolul demnității,
Libertății și-al nobleței,
E-onoare pentru România!
Monarhia e mândria,
Iar REGELE – garanția.
Hristos să vă dea de toate:
Ani mulți, tihnă, sănătate,
In țara VOASTRĂ, MAJESTATE!
Minte sănătoasă, corp sănătos prof. Elena Apetrei
MOTO:”Un om sănătos este cel care se simte puternic şi în siguranţă.”- Larousse
Din copilărie, fiecare trebuie să se preocupe de
sănătatea sa. O persoană sănătoasă trăieşte în armonie cu sine,
cu semenii, cu mediul înconjurător. Omul sănătos poate
munci, gândi şi crea pentru el, dar şi pentru ceilalţi.
Cel care are grijă de sănătatea sa este puternic.
Igiena te ajută să-ţi păstrezi sănătatea. Dacă vei învăţa
şi vei respecta regulile de igienă, vei fi un copil sănătos.
Fiecare copil trebuie să cunoască şi să aplice unele
reguli de igienă pentru a avea un corp sănătos.
Regulile de igienă corporală te învaţă cum să-ţi
îngrijeşti pielea, mâinile, picioarele, părul, ochii, urechile,
nasul, dinţii. Pe mâinile murdare sunt microbi care pot ajunge în organism, provocând apariţia unor
boli: hepatita, dizenteria, ş.a.
Dacă vei respecta întotdeauna aceste reguli, vei fi sănătos pentru că mama sănătăţii este
curăţenia.
Un rol foarte important îl are alimentația.
Vieţuitoarele au nevoie de aer, apă şi hrană
pentru a trăi.
Igiena alimentaţiei stabileşte regulile privind
alimentele şi modul de hrănire.
Pentru a fi sănătoşi trebuie să cunoşti aceste
reguli, deoarece nerespectarea lor duce, în mod sigur,
la îmbolnăvire.
Pentru a nu te îmbolnăvi, din alimentaţia ta nu
trebuie să lipsească: laptele şi brânzeturile; carnea,
peştele şi ouăle; legumele şi fructele; cerealele; produsele zaharoase; grăsimile.
Sfaturi:
Nu servi masa în picioare sau în grabă, deoarece stomacul face un efort mare şi se poate
îmbolnăvi.
Serveşte masa la aceeaşi oră, fii liniştit la masă, nu citi, nu vorbi, nu privi la televizor în timp
ce mănânci.
11
Nu mânca foarte mult la o singură masă, nu-ţi încărca stomacul şi nici nu bea prea multă apă
sau suc dintr-o dată, pentru că aşa îţi vei obosi stomacul şi el se va îmbolnăvi.
Nu vorbi în timp ce mănânci.
Bea apă sau suc numai după ce ai mâncat.
O alimentaţie corectă îţi asigură sănătatea şi energia necesară pentru a învăţa, a te juca, a
practica un sport sau o activitate preferată şi un somn odihnitor.
Sănătatea organismului prin influenţa mediului natural
Sănătatea organismului este influenţată de unii factori naturali, cum ar fi: aerul, apa, soarele.
Băile de aer (plimbări, sport în aer liber, excursii, expediţii, activitate /odihnă cu ferestrele
deschise în sezonul cald etc.) te ajută să ai un organism sănătos.
În timpul băilor de aer, exerciţiile de respiraţie te vor ajuta la întărirea sănătăţii.
Apa are un efect pozitiv asupra circulaţiei sângelui, asupra rezistenţei organismului la
îmbolnăviri şi asupra poftei de mâncare.
Soarele ne dă sănătate, nu doar lumină şi căldură. Soarele face bine corpului, contribuind la
întărirea oaselor şi a muşchilor, îmbogăţind circulaţia sângelui, crescând pofta de mâncare.
Soarele contribuie la dezvoltarea ta, la mărirea rezistenţei organismului faţă de îmbolnăviri.
Sănătatea mentală se degradează tot mai mult odată cu vârsta, însă, chiar și atunci când ești
tânăr pot exista perioade în care creierul tău nu este atât de funcțional pe cât ar trebui. Menținerea
unei minți active ajută la funcționarea mai bună a creierului, ceea ce duce la funcționarea mai bună a
întregului organism.
O minte ageră și antrenată solicită un consum crescut de energie, iar pentru a fi
stimulat, creierul are nevoie nu doar de jocuri logice sau cuvinte încrucișate, ci și de o hrană
sănătoasă și mișcare fizică regulată.
Pentru a-ți folosi cât mai mult din potențialul intelectual, creativ și emoțional, trebuie să îi
administrezi creierului tău combinația potrivită de nutrienți și să faci din sport o obișnuință,
indiferent de forma în care alegi să îl practici (fitness, jogging, dansuri, înot, tenis). Mișcarea fizică
favorizează creșterea producției de endorfine care induc o senzație de relaxare și energie.
Învățarea de lucruri noi în fiecare zi Învățând mereu lucruri noi, înseamnă să îți folosești creierul cât mai des. Dacă ai
posibilitatea să te înscrii la un nou curs, fă-o cu încredere. Nu trebuie să fie un curs full, care să
dureze foarte mult, poate fi foarte bine un tutorial video de pe youtube. Făcând asta îți ajuți neuronii
să funcționeze în parametrii normali.
Antrenarea creierului să-ți amintească lucruri prin jocuri Oferindu-i creierului tău activități precum memorarea de lucruri îl ajuți să fie mai funcțional.
De exemplu, există anumite jocuri ale memoriei care determină jucătorii să țină minte ce văd.
Aceștia, jucând aceste jocuri, își ajută creierul să funcționeze, activându-și mai multe funcții,
precum primirea de informații, memoria și gândirea.
Nu trebuie să uiți nici de hidratare, esențială în echilibrarea organismului și menținerea
energiei, vitală pentru funcţiile de bază ale organismului și pentru buna funcționare a celulelor. De
asemenea, hidratarea are o importanță deosebită în funcționarea optimă a creierului, neuronii fiind
alimentați cu nutrienți și sânge oxigenat. O persoană deshidratată va întâmpina probleme în
prelucrarea informațiilor sau cu memoria de scurtă durată.
Creierul este cel mai bine alimentat printr-o aprovizionare constantă cu glucoză. De aceea,
un rol deosebit în menținerea performanțelor intelectuale îl are un mic dejun echilibrat, bogat în
fibre și proteine. Uită de mâncarea de tip „junk-food” și redu semnificativ cantitatea de dulciuri.
Consumă zilnic salate vitaminizante, bogate în antioxidanți, cu rol de îndepărtare a radicalilor liberi
și câte un ou, gălbenușul fiind indicat în îmbunătățirea memoriei.
Din alimentația zilnică nu trebuie să lipsească nici acizii grași din Omega 3 - peștele fiind o
sursă excelentă de „grăsimi bune” pentru creier, format în proporție de 60% din grăsime, nici
fructele, precum afinele, căpșunele, merele, cireșele, strugurii sau portocalele, recomandate pentru
a-ți îmbunătăți performanțele creierului.
12
Cuvântul în mentalitatea satului românesc tradiţional Tincu Camelia Daniela, Şcoala Gimnazială Nr. 142 Bucureşti
Veacurile de existenţă ale poporului român au favorizat cristalizarea unei mentalităţi
specifice, individualizatoare între celelalte popoare europene. Un loc deosebit de însemnat îi este
rezervat cuvântului ca materializare a voinţei şi a gândului. În sensul unei bune înţelegeri, este
necesară o întoarcere în timp, în epoca preistorică, dominată de magie, predecesoarea tuturor
religiilor. Magia conferea omului primitiv o mentalitate total diferită de cea a omului modern.
Arhistrămoşul omului din zilele noastre se simţea mult mai liber, atotputernic, fiindcă se
credea depozitarul tainelor care-i dădeau posibilitatea de a-şi dirija singur destinul, după propria
voinţă. În gura omului primitiv cuvântul avea o putere extraordinară, simpla lui rostire era suficientă
pentru ca, ceea ce exprima, să devină realitate. La ivirea sa pe lume, omul avea ca principal mijloc
de exprimare a stărilor sale sufleteşti – graiul, atribuindu-i forţe magice. Textul Bibliei este
concludent în ceea ce priveşte transferul operat de fantezia umană asupra Divinităţii, identificată cu
acel „Cuvânt” : „ … şi cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul”.
Astfel „cuvântul” era perceput ca principiul primordial, alături de Divinitate, cu care a
coexistat iniţial, şi graţie căreia există lumea. Această idee este puternic înrădăcinată în concepţiile
despre lume ale poporului român, cărora Ernest Bernea le-a acordat o deosebită atenţie în laboriosul
său studiu intitulat Spaţiu, timp şi cauzalitate la poporul român . Rezultat al unor asidue cercetări pe
teren, lucrarea aceasta cuprinde numeroase texte culese de la ţăranii cu îndelungată experienţă de
viaţă şi cu idei bine conturate, exprimate într-un limbaj limpede, dovedind înţelepciune şi o anumită
naivitate. Vom lua în discuţie aspectele referitoare la “Cauzalitatea spirituală”.
Esenţial este faptul că actul (acţiunea concretă) este precedat de „cuvânt”, a cărui origine este
în gând. Aceste trei elemente se află într-o strânsă dependenţă (gând - cuvânt - act ).
Din alte mărturii reiese că centrul în jurul căruia gravitează acţiunile este reprezentat de
“credinţă”, acea activitate a spiritului generatoare a voinţei faptice: “Sunt lucruri care se pot
schimba, da numa să crezi”. Se poate constata că, în sistemul de credinţe populare, un loc larg şi de
mare importanţă este acordat cauzalităţii spirituale. Iar actele produse prin forţa spiritului au o
eficienţă nu mai puţin vizibilă decât cele de ordin material.
Ernest Bernea notează: ”În lumea satului românesc tradiţional (…) cuvântul nu este doar
ceva fonetic, ci are un bogat conţinut de semnificaţii.“
Cuvântul, beneficiind de o impresionantă încărcătură emoţională şi ideatică, îşi depăşeşte
condiţia de simplu instrument al comunicării, dobândind o existenţă proprie. Dar, ca instrument
ritual, magic sau religios, cuvântul este nedespărţit de o credinţă, de un gând îndreptat spre o
finalitate: “Gându şi vorba merg laolaltă. Cum ai putea să vorbeşti dacă nu gândeşti? Eu zic că nu se
despart.”
Alcătuind împreună o singură unitate - gândul şi cuvântul - au un potenţial spiritual de mare
efect deoarece sunt expresia vieţii umane interioare: „Eu cred că tot cuvântu are putere, că e rupt din
sufletu nostru, e plin de puterea noastră, că avem un suflet. Cuvântu-i totuna cu cugetu, cu mintea şi
sufletu nostru.”
Dintre mărturisirile pe această temă se distinge o piesă de filosofie populară: “Când zici o
vorbă să fii judecat; vorba nu e vânt, vorba e suflet, e ceva rupt din inima ta.
În mentalitatea satului românesc tradiţional, cuvântul era înţeles ca făcând parte din fiinţa
spirituală, reprezentând ceva din esenţa celui care-l rosteşte şi-l trimite în lume, lăsându-l să
acţioneze în locul său pentru ca apoi să suporte consecinţele, mai mult sau mai puţin favorabile, în
funcţie de ceea ce exprimă.
Forţa cu care este investit cuvântul este sacră, datorită originii sale: “Cuvântul vine de la
Dumnezeu şi are taina lui. Cuvântul are putere că e de la Dumnezeu”. Înţelepciunea populară
demonstrează valoarea inestimabilă a cuvântului ce trebuie conştientizată şi preţuită, având în
vedere că utilizarea lui poate fi decisivă în anumite situaţii: „Şi cuvântul are putere, are putere mare
de nici nu-ţi dai seama. O vorbă bună la timp potrivit face cât un car de aur. ”
13
Isteria Facebook Informatician Ion Eugenia
Facebook este o rețea socială, unde poți ține legătura cu prietenii și poți vedea ce fac
aceștia. Când a fost lansat, în data de 4 februarie 2004, nimeni nu-și imagina că va ajunge un
fenomen de talie mondială. În prezent, în
Occident, cât și în România, aproape oricine
are un cont de Facebook, fiind parte din viața
de zi cu zi și un mod de a menține relațiile și
de a comunica cu prietenii.
Totul a demarat în 2004, când Mark
Zuckerberg, un puști de 20 de ani, care a
început să facă programare încă din gimnaziu,
în special jocuri; a creat un program care să-i
ajute pe colegii de serviciu ai tatălui său să comunice mai ușor între ei.
A creat, de asemenea, o versiune a jocului Risk și programul de muzica Synapse. Companii
precum Microsoft au încercat să cumpere Synapse și să-l recruteze pe Zuckerberg, însă acesta a
preferat să meargă să studieze la Harvard.
În primul an de facultate, Mark Zuckerberg, a creat Facebook în camera sa de student de la
Harvard, inițial pentru Universitățile din Ivy League, ca un instrument prin care colegii săi să se
poată împrieteni și cunoaște mai bine. Însă, până la finele primului semestru, baza de utilizatori
ajunsese la 100.000, moment ce a reprezentat începutul acestei afaceri pentru Zuckerberg.
El a lucrat la înființarea rețelei de socializare cu colegii săi Dustin Moskovitz (care era și
colegul său de cameră), Eduardo Saverin și Chris Hughes.
Imediat după ce Facebook a început să strângă cât mai mulți utilizatori, Zuckerberg a fost
acuzat de trei colegi ca le-a furat ideea de a crea o rețea socială pentru Harvard. Procesul a durat
trei ani și sentința s-a declarat în favoarea lui Zuckerberg.
Facebook a creat o
adevarată isterie în rândul
unor utilizatori, iar aceasta
s-a manifestat în multe
moduri. Unii dintre
utilizatori s-au declarat
dependenți de acest site,
unul dintre aceste
“simptome” fiind statul mai
multe ore pe zi on-line
în această rețea de
socializare.
Dar Facebook este,
până la urmă, un nou mod
de a comunica. Pe lângă
faptul că poți fi la curent cu
tot ce fac prietenii, pot fi
dezvoltate și diferite
campanii sociale sau, de ce
nu, electorale. În era internetului, mulți politicieni apelează la Facebook pentru a ajunge la putere.
Unul dintre cele mai elocvente exemple este cel al actualului președinte american Barack Obama, a
cărui campanie pe internet a fost unul dintre factorii principali ai victoriei sale din 2008.
14
Șase lucruri care ar trebui știute despre Facebook:
1. Anumite date sunt întotdeauna vizibile: numele, poza de profil, sexul şi altele. Mai
mult, dacă profilul tău este public, acesta se va regăsi în motoarele de căutare. Dacă vrei
să ai un profil privat, intră în contul tău, dă click pe Privacy Settings/Applications și apoi
alege bifa Websites/Edit your settings.
2. Atenţie la ce scrii pe Facebook! Chiar dacă îţi ştergi contul, mesajele tale nu dispar. Statusurile tale sunt stocate separat
de contul tău şi vor rămâne vizibile şi atunci când îţi vei şterge profilul.
3. Facebook provoacă dependență și îți toacă timpul!
4. Facebook are dreptul să transfere datele tale personale către alte “dispozitive”. Odată ce ai introdus datele tale personale în Facebook, contactele tale îşi pot salva datele pe
telefoanele lor mobile (de aceea unele telefoane mobile te întreabă dacă vrei să îţi sincronizezi
agenda cu contactele din contul de Facebook). Aşadar, nu îţi publica numărul de telefon dacă nu
vrei să îl ştie şi altcineva!
5. Cum sunt folosite datele tale personale?
Datele tale personale înscrise pe Facebook sunt folosite pentru a te “ţinti” cu mesaje
publicitare chiar şi atunci când navighezi pe alte site-uri.
6. Aplicaţiile şterse nu şterg şi datele
Aplicaţiile instalate în contul tău de Facebook îţi reţin datele personale chiar dacă ştergi
respectivele aplicaţii din contul de Facebook.
Toate aceste informaţii ar trebui să recomande puţină prudenţă când vine vorba de
Facebook.
Ştiaţi că…
… facebook are aproape un miliard de utilizatori în întreaga lume (200 de milioane numai în
Statele Unite ale Americii), în afară de China, acolo unde platforma nu funcţionează?
… atât de utilizatul buton „Like“ trebuia să se intituleze iniţial „Awesome“?
… Mark Zuckerberg a negociat preluarea Instagram pentru suma de 1 miliard de dolari fără ca
măcar să îşi consulte consiliul de conducere?
… în faza de creare a facebook, opţiunea „Photo Sharing“ nu exista, iar Mark Zuckerberg s-a
lăsat cu greu înduplecat să o adauge? Cu timpul, ea s-a transformat în cel mai de succes
instrument ale platformei.
… unul dintre cei trei fondatori ai YouTube, Steve Chen, a lucrat pentru câteva săptămâni
pentru facebook înainte să dea startul YouTube.
Termenul „informatică” provine din alăturarea cuvintelor ”informație” și „matematică”
pentru că înainte de anul 1920, termenul de "computer" se referea, în limba engleză, la cineva
sau ceva care efectua calcule. Alte surse susțin că provine din combinația informație și
automatică.
Numele de Google este o greșeală de ortografie. Inițial trebuia să se numească Googol, un
termen din matematică, care reprezintă un număr mare, egal cu 1 urmat de 100 de zerouri.
Termenul a fost inventat de Milton Sirotta, nepotul de 9 ani al matematicianului american
Edward Kasner (care a scris din greșeală „Google” în loc de Googol”). Motorul de căutare
urma să primească acest nume datorită rolului pe care-l are: de a organiza cantitatea imensă de
informație disponibilă pe web.
Proiectat de către japonezi ca o nouă minune a tehnicii moderne, cel mai mic calculator din
lume se prezintă sub forma unui cub cu latura de aproximativ 5 cm și a fost botezat de către
15
creatorii săi cu numele Space Cube. Cube vine, bineînțeles, de la forma sa, iar Space trimite la
destinația pentru care a fost creat acest mini-computer, respectiv funcționarea în spațiul cosmic.
Utilizatorul de calculator clipeşte, în medie, de 7 ori pe minut, adică mai puţin de jumătate din
cât ar fi normal, de 20 de ori pe minut.
Violența în școli prof. Elena Mărăşescu
prof. Florentina Cristea
Zilnic vedem în jurul nostru acte de violență: cineva înjură pe altcineva sau îl lovește.
Mulți dintre noi am avut cel puțin un conflict sau am provocat unul. Violența a devenit o
problemă incurabilă, ne înconjoară ca o plagă. Pe stradă vedem tot mai des părinți care-și bat
copiii, dar și în parc copiii mici își lovesc părinții în joacă, acasă violența chiar dacă n-o
invităm, sosește prin mijloacele mas-media, copiii noștri văd acte de violență în desenele
animate, în jocurile video. La școală dăm peste violență. În aproape toate școlile există, aceasta
devenind un subiect tot mai des abordat. Ce este ea? Răspunsul oferit de DEX este:
VIOLENŢĂ,violenţe, s. f. 1. Însuşirea, caracterul a ceea ce este violent. (1); putere
mare, intensitate, tărie. 2. Lipsă de stăpânire în vorbe sau fapte; vehemenţă, furie. 3. Faptul de a
întrebuinţa forţa brutală; constrângere, violentare, siluire, încălcarea ordinii legale. ͼ Faptă
violentă, impulsivă. [Pr.:vi-o-] Din fr. violenter.
Dacă vrem să ne explicăm termenul și prin niște proverbe care să reflecte
înțelepciunea poporului român, atunci putem nota: „Bătaia e ruptă din Rai.” ; „Ce ţie nu-ţi
place / Altuia nu face.” ; „Cine sapă groapa altuia cade singur în ea.”
Pentru câmpul lexico-semantic al cuvântului am găsit: bătaie, agresivitate, agresor,
agresoraş, agresat, victimă, rană, frustrare, apărare, autoapărare, anormalitate, dezumanizare,
dizarmonie, pedeapsă, legiuitor, nonviolenţă.
Am discutat cu elevii despre această temă și am disecat problema sub forma clasică,
întrebare/răspuns. Le vom nota pe cele mai reprezentative:
Î.: Când şi unde credeţi că a avut loc primul act de violenţă?
R.: În Rai, la începuturi, că doar nu degeaba proverbul românesc zice: „Bătaia este
ruptă din Rai.”
Corectare: pe Pământ, fiindcă Eva muşcând din măr, Adam și Eva au fost pedepsiţi şi
alungaţi din Eden pe Pământ, unde mult mai târziu, copilul lor cel mare, Cain - agresorul, l-a
ucis pe fratele său, Abel, din gelozie. Da, Biblia oferă multe informaţii despre acte de violenţă,
inclusiv acela când Iisus Hristos, Mântuitorul, a Treia persoană a Dumnezeirii, i-a alungat pe
comercianţi cu biciul din templu.
Î.: Cum începe violenţa, unde şi când?
R.: „În spatele clasei, în pauze, dintr-o joacă nevinovată. Se preface unul că vrea să-l
lovească pe celălalt!”, / „Dintr-o glumă neînţeleasă, pe hol.”, / „Copiii răi îi împing pe cei mai
liniştiţi, în careu.”, / „În bancă, l-am bătut că n-a vrut să-mi dea un pix şi o foaie.”, / „În baie,
nu-mi place faţa lui, e prost, nu-l suport.”, / „Pe terenul de spor, mă sâcâie .” / ”Vorbeşte prea
mult.”/ „m-a îmbrâncit”, / „M-a tras de păr”, / „Degeaba, când suntem nesupravegheaţi ”.
I.: Cine şi cum este agresorul?
R.: „Un frustrat ce provine dintr-o familie dezorganizată” /, „unul ″cu probleme″, ce
nu are un model bun de urmat sau educaţie”, / „un avid de putere mai mare care abordează la
bătaie”, / „unul care se crede deştept pentru că are note mari”, / „unul mai slab la învăţătură
care este atenţionat de profesori că dacă va continua astfel nu va ajunge nimic în viaţă”, / „unul
care vorbeşte murdar, suburban”, „Eu domin prin tăcere, am învăţat asta de la mama”.
I.: Cine şi cum este agresatul, victima?
R.: Persoană/e, în general, slabă/e: „un handicapat”, /„un prost”, / „un timid”.
Î.: Cum se manifestă violenţa în şcoli?
16
R.: „Este o violenţă domestică, mai ales de limbaj, deci verbală, dar şi fizică sau
psihică. În clasele mici elevii îşi fac ”sâc-sâc!” - în ciudă, iar la gimnaziu, violenţa verbală este
preponderentă, dar şi cea fizică”.
Î.: De ce atacă agresorul?
R.: „A fost agresat şi el înainte.”; / „Din plăcere, o are în sânge, aşa se simte bine.”;
/ „Să-mi descarc nervii, să mă mai calmez!”; / „Lipsa dialogului.”; / „Este învăţat de acasă să
dea pentru a nu veni bătut că altfel o mai ia o dată.”; „A vorbit urât despre mine.”; / „ M-a
înjurat de morţi şi mama a murit.”; „Se crede şmecher, se dă mare.”
Î.: Ce dovedeşte agresorul prin violenţă?
R.: „Nimic pozitiv.”; / „Anormalitatea.”; / „Lipsa e stăpânire a instinctelor.”; / „Face
victime colaterale. Ne loveşte şi pe noi, care ne vedem de treabă, din greşeală, din nimereală.”
Î.: Cum trebuie stopat fenomenul şi de către cine?
R.: „E o problemă a sistemului.”; / „Raţional! Şmecheria este să ştii să socializezi cu
ei, să nu te dai mai deştept decât ei.”; / „Directorul şcolii să pună legi mai dure, exmatricularea
pentru cazurile mai grave, mai mulţi paznici.”;/ „Poliţia să vină mai des prin şcoală.”; / „Copiii
agresaţi se ruşinează şi nu spun părinţilor acasă. Am văzut atâţia copiii bătuţi pe stradă de către
părinţi, dar și copii care-și bat părinții.”; / „Consilierea şcolară a celui cu problema şi a familiei
lui.”
Î.: Ce-i sfătuiţi pe cei răi?
R.: „Vă sugerez să nu faceţi rău! Fără violenţă nu ar mai fi războaie, ar fi mai multă
pace.”, „Trebuie să îţi doreşti să te îndrepţi, altfel degeaba vorbesc profesorii, consilierii,
psihologii.”; / „Fără violenţă în şcoală!”
Stimați colegi și dragi elevi, haideţi, vă rogăm, să ne implicăm mai mult! Faceţi ceva,
încât în şcoli să fie un climat fără violență!
Șirul lui Fibonacci în natură (partea a II-a) Prof. Teodorescu Elena
Una dintre cele mai renumite secvențe de numere din matematică este șirul lui Fibonacci:
1; 1; 2; 3; 5; 8; 13; 21; 34; 55; 89; ......... Aceasta i-a intrigat pe matematicieni, pe biologi și i-a
inspirat pe artiști și designeri.
Cei mai mulți dintre noi nu dăm prea multă importanță petalelor florilor. Dacă le examinăm
cu atenție, vom constata că unele au un număr de petale care se găsește în șirul lui Fibonacci, așa
cum putem observa în imaginile următoare.
o petală două petale (nu se întâlnesc
prea des)
trei petale - sunt mai des
întâlnite
zantedeschia aethiopica euphorbia trillium
17
cinci petale – există sute de
specii ale căror flori au cinci
petale
opt petale - nu sunt la fel de
des întâlnite, dar există
destule specii cunoscute
treisprezece petale
sanguinaria canadensis rudbeckia hirta
21 și 34 de petale sunt destul de întâlnite în familia margaretelor
De mult timp s-a constatat că numerele din șirul lui Fibonacci sunt importante în natură, dar
mai recent s-a descoperit că este o problemă de eficiență în timpul procesului de creștere a
plantelor. Spre exemplu, regăsim numere din această secvență în aranjarea frunzelor pe tija unei
plante; ele sunt poziționate astfel încât să aibă parte de lumină și spațiu pentru dezvoltare. Pentru a
preveni supraaglomerarea natura utilizează spirale, pe care le identificăm la: floarea soarelui,
ananas, conuri de brad.
Privind semințele pălăriei florii-soarelui distingem faptul că acestea sunt așezate în două
tipuri de spirale: unele într-un sens și celelalte în sens invers. În general, aceste tipuri de spirale sunt
în număr de 21 și 34, sau 34 și 55, sau 55 și 89, sau 89 și 144 (ați recunoscut numerele?).
Liniile roșii indică semințele așezate pe
34 de spirale în sens antiorar (sau
trigonometric).
Liniile verzi indică semințele așezate pe
55 de spirale în sens orar.
18
Dacă ne uităm cu atenție la un ananas, remarcăm cunoscuta secvența în numărul diverselor
spirale de pe suprafața lui, așa cum rezultă din imaginea de mai jos (depinde și de mărimea
fructului).
.
Uneori, natura este sursă de inspirație pentru arhitecți și aducem ca argument fotografia unui
zgârie-nori situat în zona financiară a Londrei, ușor identificabil prin forma specială. Designul unic,
îndrăzneț, dar și sistemul eficient de economisire a energiei le-a adus numeroase premii designerilor
clădirii.
Prin alipirea unor pătrate cu laturile egale cu 1; 1; 2; 3; 5; 8; 13; .... construim o spirală pe
care o recunoaștem în forma cochiliei unor moluște, așa cum ilustrează imaginea de mai jos a unui
nautilus. Forma spiralată a cochiliei o face suficient de puternică să reziste la scufundări până la
adâncimi de 700-800 de metri. Impresionat de aceste ”fosile vii”, Jules Verne, în cartea ”200 de
leghe sub mări” a botezat submarinul căpitanului Nemo cu numele de Nautilus.
Aflăm unele dintre celebrele numere acolo unde nici nu ne gândim: 1 mâna are 5 degete,
fiecare deget are 3 falange cu excepția degetului mare care prezintă 2 falange.
În concluzie, numerele din șirul lui Fibonacci sunt pretutindeni, trebuie doar să fim atenți și
le vom descoperi.
Ziua numărului PI prof. Gheorghe Amalia
În luna martie se serbează ziua numărului Pi. De ce însă 14 martie? Această dată nu include
niciun element care să ţină de vreo aniversare. Explicaţia constă în formatul american de scriere a
datelor calendaristice. Astfel, această dată se scrie 3/14. Respectiva scriere se apropie de valoarea
3,14 care reprezintă aproximarea obişnuită, din trei cifre, a numărului Pi. Creată în urmă cu 25 de
19
ani în Statele Unite, Ziua numărului Pi este celebrată în special în ţările anglo-saxone, dar a început
de curând să fie sărbătorită şi în alte state.
Evenimentele prin care numărul Pi este sărbătorit nu duc lipsă de imaginaţie. Având la bază
jocuri de cuvinte, cei interesaţi obişnuiesc să prepare tarte în forma constantei Pi. Într-adevăr,
cuvântul "tartă" se traduce prin "pie" în limba engleză, fapt care conduce la jocul de cuvinte "Pi Pie"
(se pronunţă „pi pai”). Există şi alte alternative, precum cele ale jocurilor de societate (jocuri de
cuvinte cu Pinata - o cutie colorată ce conţine dulciuri şi jucării).
Pentru memorarea facilă a cât mai multor zecimale ale numărului Pi s-au întocmit, în
diferite limbi, tot felul de fraze, zicale, poezioare etc. uşor de memorat şi care dau, prin numărul de
litere ale cuvintelor, luate în ordine, cifrele zecimale respective. În limba română propoziţia “Aşa e
uşor a scrie renumitul şi utilul număr.” dă valoarea lui Pi cu 8 zecimale, în germană este un catren
care dă 23 de zecimale, iar în limba franceză - 4, versuri alexandrine dau primele 30 de zecimale
ale numărului Pi. Acesta este aproape de recordul absolut, pentru că mai departe nu se mai poate,
deoarece a 32-a zecimală e… zero!
În limba română performanța este de 25 de zecimale, dată de următoarele două poezii:
“Dar o ştim, e număr important ce trebuie iubit
Din toate numerele însemnate diamant neasemuit,
Cei ce vor temeinic asta preţui
Ei veşnic bine vor trăi.”
A doua, ceva mai uşor de reţinut:
“Sus e lună;
O zeiţă fermecată,
Ca nebuna
Peste ape trece supărată.
Cântecele toamnei parfumate
Mor de dor;
Legănate uşor
Visuri de iubire
Spre cer zbor”.
Și la noi în școală, sub îndrumarea doamnei director adjunct, profesor Elena Teodorescu s-a
sărbătorit această zi. S-au realizat desene, documentare, materiale specifice acestei zile, împreună
cu elevii claselor a VII-a A, a VIII-a, a VI-a. De asemenea, s-au organizat concursuri: Concursul
de cultură generală dedicat numărului PI; Concursul de plăcinte. Atmosfera a fost minunată,
copiii s-au distrat și au fost răsplătiți cu diplome.
Fizica și invențiile
prof. Sandu Marian
În următoarele rânduri am să vă povestesc despre descoperiri realizate accidental,
descoperiri care astăzi sunt folosite în activitatea umană de zi cu zi. Din multele întâmplări care au
dus la descoperirile ce au lărgit orizontul de cunoaștere al omenirii m-am oprit astăzi la trei.
Lectură plăcută!
Artificiile
Pentru multă lume nu mai este un secret că artificiile au fost inițial folosite în China, cu
peste o mie de ani în urmă. Ceea ce, probabil, nu cunosc mulți este faptul că, potrivit unei legende
larg răspândite și în general acceptată, ele au fost inventate accidental acum două mii de ani de către
un bucătar chinez care experimenta rețete culinare. Bucătarul ar fi amestecat cărbune, pucioasă și
salpetru (nitrat de potasiu) – ingrediente comune în gastronomia acelor vremuri, pe care le-a
introdus într-un tub de bambus. Atunci când mixtura a intrat în contact cu focul, totul a explodat.
Cea mai timpurie documentare oficială a artificiilor datează din secolul al șaptelea d. H., atunci
când erau folosite în China pentru alungarea spiritelor rele – grație zgomotului produs, cât și în
20
cadrul ritualurilor religioase de invocare a fericirii și prosperității. În cele din urmă, meșteșugul
obținerii artificiilor a devenit o profesie independentă, iar în China pirotehnicienii (maeștrii
artificiilor) au ajuns în scurt timp să fie respectați pentru priceperea lor de a organiza spectacole
uimitoare de sunet și lumină.
Radioactivitatea
Radioactivitatea este procesul prin care nuclee atomice instabile eliberează particule
energetice subatomice. Fenomenul poate fi observat în cazul elementelor grele, precum uraniul și în
izotopi radioactive, precum carbonul-14. Există trei tipuri de radiație radioactivă – particule alfa,
particule beta și raze gamma. Acestea sunt încărcate pozitiv, negativ și neutru. Expunerea umană la
radioactivitate se măsoară în razi, unde un rad reprezintă 0,01 jouli de energie absorbită per
kilogram de țesut.
În anul 1896, fizicianul francez Antonie Henri Becquerel era preocupat de fluorescența
naturală și de novatoarea rază X. În cadrul cercetărilor sale, specialistul a executat numeroase
experimente pentru a observa dacă mineralele fluorescente natural aveau capacitatea de a produce
raze X după ce au fost expuse la Soare. Din păcate sau din fericire, era iarnă atunci când Becquerel
își desfășura testele și, vreme de o săptămână întreagă cerul a fost acoperit de nori. Acest lucru l-a
determinat pe specialist să își abandoneze temporar echipamentul într-un sertar, în așteptarea unor
condiții meteo favorabile. Atunci când Becquerel a vrut să-și reia experimentul,el a constatat că
bucata de uraniu lăsată în sertare se autoimpregnase pe o placă fotografică în absența unei expuneri
anterioare la lumină. Cercetând în continuare, alături de Marie și Pierre Curie, pe această nouă
direcție, francezul a descoperit radioactivitatea.
Cauciucul vulcanizat
Cauciucul s-a răspândit în toată lumea pornind de la aborigenii din America Centrală și de
Sud. Aceștia sunt cei care l-au și denumit “caoutchouc”, deviat din termenul “cahuchu”, aparținând,
posibil, dialectului mezoamerican Nahuatl și care s-ar traduce, aproximativ, prin “lemn plângător”.
Columb a fost cel care a introdus noul material în lumea occidentală, iar produsele din cauciuc s-au
bucurat de un mare success, până în anii 1830, atunci când frenezia s-a domolit din cauza faptului
că “lemnul exotic” se topea în apă fierbinte și devenea casant la frig.
Charles Goodyear a fost inventatorul care a descoperit cu acea ocazie cauciucul vulcanizat,
sau neutru din punct de vedere termic. S-a întâmplat în Massachusetts, în 1839, atunci când
cercetătorul își prezenta cel mai recent amestec de rășină, pucioasă și plumb. Ridiculizat, și-a ridicat
nevrotic pumnul în aer și câteva picături din substanță au sărit pe o etuvă înfierbântată. Atunci când
Goodyear a început să o curețe, a observat că o bordură elastică se formase la marginea materialului
întărit. Era începutul. Executând teste ulterioare, inventatorul a descoperit în cele din urmă cheia:
aplicarea unui abur cauciucului sulfurizat timp de mai multe ore sub presiune, la o temperatură de
aproximativ 132 de grade Celsius, a avut ca rezultat cauciucul vulcanizat.
Bibliografie.www.historia.ro
Lucruri mai puțin cunoscute despre oxizi - pietre semiprețioase
prof. Talpan Carmen
Oxizii sunt compuși binari ai oxigenului cu alte elemente: metale sau nemetale. Oxizii pot fi
clasificați în oxizi metalici și nemetalici. Cei metalici sunt substanțe solide albe sau colorate. Dintre
cei mai cunoscuți amintim: oxidul de aluminiu, oxidul de fier trivalent și divalent, dioxidul de
siliciu. Aceștia pot fi folosiți la confecționarea unor bijuterii foarte apreciate prin faptul că prezintă
o mare paletă coloristică și luciu deosebit, fapt datorat proprietăților lor fizice, de aceea după o
prelucrare adecvată se cunosc sub numele de pietre semiprețioase.
Pietrele prețioase / semiprețioase, pietre de podoabă, cunosc o foarte largă gamă specifică și
mai ales coloristică și sunt purtate de genul frumos, la toate vârstele, sub formă de bijuterii (cercei,
inele, broșe, brățări, mărgele, medalioane, nasturi, butoni, brelocuri) în mod adecvat. Ele nu au
21
numai valoare de podoabe, ci și de talismane aducătoare de noroc, ferind purtătorul de rele și
nenorociri.
Însușirile estetice ale mineralelor, ale unor roci, minereuri și substanțe organice, precum
culoarea și jocurile de culori, strălucirea și opalescenta, duritatea și clivajul, forma de cristalizare
derivate din proprietățile lor intrinseci, au atras privirea, atenția și încântarea
omului din toate timpurile.
Pentru confecționarea pietrelor de podoabă se folosesc tehnici avansate
de prelucrare precum micro-sculptura (gliptica) sub lupă. În micile ateliere se
folosește aparatura simplă – dispozitive de tăiat și șlefuit manual, camere
vibratoare pentru lustruire mecanică, dar suficient de eficace.
Pietrele nobile reprezintă un simbol al puterii, bogăției, dar mai ales al
unui gust rafinat. Dintre cele mai des întâlnite putem enumera: agate, rubine,
topaz, ametist, smarald, safir, onix, jad etc.
1. Agat Este o varietate de calcedonie fin stratificată, alcătuită din pături succesive divers colorate,
este un agregat microcristalin de cristale de cuarț (SiO2) și opal amorf. Prezintă luciu de ceară până
la mat. În funcție de culoarea, traseul și forma benzilor ce compun agatele se întâlnesc o serie de
varietăți:
- carneol – agat (nuanțe de roșu);
- agat negru – comercializat sub numele de onix (este piatra șamanilor, piatra vrăjitorilor);
- agat dendritic – prezintă depuneri fine de oxizi și hidroxizi de fier și sau mangan cu
incluziuni de amfiboli care prin alterare dau pete brune, roșii sau negre;
- agat nebulos – culoare neagră sau în nuanțe de negru, cu aspecte coloristice și de structură
ce amintesc norii (aspect neclar, confuz);
- agat pestriț – aspect pătat, batat, în care culorile se amestecă neuniform;
- agat ocular – prezintă benzi perfect circular concentrice;
- agat piele de tigru – prezintă benzi ondulate, în diferite nuanțe de roșu, portocaliu, galben
- agat safirinic – de culoare albăstruie-cenușie;
- agat stelat – varietate foarte rară;
- agat peisaj – de culoare brun sau roșcat, al cărui aspect sugerează un peisaj (pădure).
2. Ametist
Este o varietate de cuarț violet, uneori violet spre purpuriu. Culoarea este dată de prezența
impurităților de fier în stare coloidală. Este cel mai prețios cuarț nobil. Numele vine din greaca
veche și înseamnă fie “de culoarea vinului”, fie “contra beției”. În antichitate se credea că ferește
de îmbătare. Culoarea ametistului este mai intensă către vârful cristalelor și mai slabă la baza
acestora. Prin încălzirea lui se obține un fals topaz de o frumoasă culoare galben aurie, care este, în
realitate, un citrin (artificial). Mai întâlnim:
- ametist cuarț – varietate de cuarț, cu aspect dungat, vărgat, zonar, conferit de alternanța de
zone (hexagonale-transversal pe cristal) de culori diferite: alb (cuarț) și violet (ametist);
- ametist oriental – varietate de corindon (Al2O3) de culoare violet.
3. Chihlimbar
Reprezintă rășina fosilă amorfă a unor specii de pin. Are culori variate, cel mai des galben
de miere, galben ca ceara, dar și galben brun, roșu, roșu-brun, verzui, negru, verde-negru și, foarte
rar, albastru. Este transparent sau translucid. Transparența se ameliorează prin încălzire ușoară. Este
casant și foarte ușor. Se electrizează prin frecare. Uneori prezintă irizații datorită fisurilor și
canalelor interne, amintind de opalul nobil. În lumina ultravioletă devine fluorescent. Formula
aproximativă a chihlimbarului este C10H16O.
Renumit este chihlimbar de baltica – transparent, de culoare galbenă, brună până la roșu sau
chiar verde. Conține, de obicei, numeroase incluziuni de aer, apă, din care cauză prezintă pete,
desene sau “nori” opaci într-o masă transparentă. Cele mai rare și mai prețioase sunt culorile verde
și albastru.
4. Corindon - oxid de aluminiu diferit colorat:
22
- roșu – rubin;
- verde – smarald oriental;
- incolor – leucosafir;
- albastru – safir;
- violet – ametist oriental;
- galben – topaz oriental;
- negru – diamond – spar;
- galben roșcat – topaz regal.
Denumirea de oriental indică faptul că aceste pietre prețioase sunt varietăți de corindon,
pentru a le deosebi de smaraldele, ametistele și topazele propriu-zise. Pietrele orientale sunt
mai dure decât corespondentele lor.
5. Cuarț - Este dioxidul de siliciu SiO2.
Se cunosc foarte multe varietăți, în funcție de culoare, aspect, incluziuni:
- cristal de stâncă – incolor;
- ametist – violet până la purpuriu;
- cuarț fumuriu – cenușiu, fumuriu sau brun;
- citrin – galben auriu sau galben de lămâie;
- prasem – verde;
- aventurin – cu incluziuni de mică și/sau oxizi de fier; culoare galbenă, brună, roșie
- morion – negru;
- safir cuarț – verde-bleu;
- cuarț roz – roz până spre roșu;
- ochi de șoim – gri-bleu;
- ochi de pisică – gri-verde;
- ochi de tigru – galben-brun;
- binghanut – galben brun;
- cuarț de Nil – varietate de jasp de culoare brun castanie sau galben cafenie provenită din
Egipt; piatra de Nil.
6. Granat Este un silicat complex ai unor metale diferite Mg3Al2[SiO4]3 – transparent, sticlos, divers
colorat. Găsim:
- andradit – galben, verzui, roșu brun;
- pirop – roșu;
- almandin – roșu, roșu-brun, negru;
- uwarowit – verde de smarald;
- grossular – galben de miere, verde deschis, brun, roșu; cel verde este granat-jad; cel roșu-
rubin;
- spessartin – roșu închis, galben portocaliu, brun.
7. Hematit
Este oxid de fier Fe2O3, luciu metalic, de culoare roșie, neagră, uneori cu reflexe albăstrui,
este semitransparent.
8. Jad. Are culoare verde închis, slab translucid sau un verde pal, verde de
măr transparent; este piatra sfână.
23
9. Onix
Varietate de agat cu structura concentric zonară, cu pături
alternante. Cea mai cunoscută clasificare a onixului:
- onix arab – alb cu negru, se numește nicolo;
- sardonix – alb cu brun;
- carneol onix – alb cu roșu.
Agatul de culoare neagră prezintă, adesea, dungi albe-cenușii sau roșii.
10. Opal
Dioxid de siliciu hidratat, amorf, cu aspect sticlos sau
opalescent, incolor sau foarte variat colorat. Culoarea opalului este data
de oxizii de fier sau de particulele străine fine. Întâlnim:
- opal comun – translucid și foarte irizat;
- opal nobil – opalescent colorat în roșu, verde sau albastru,
uneori cu irizații; opal prețios;
- opal de foc – roșu carmin, portocaliu, după șlefuire prezintă un joc de culori.
11. Rubin Varietate de corindon Al2O3 de culoare roșie datorată prezenței cromului ca element cromofor.
Cristalele de rubin au, în general, dimensiuni mici, rar depășind un carat. Cele mai frumoase și mai
căutate rubine:
- rubin trandafir – culoare roșie (conține mangan);
- rubin de Boemia – cuarț roz;
- rubin de Siberia – culoare roșu vin;
- rubin brazilian – topaz roz-roșcat;
- rubin sânge de porumbel – roșu vin, cea mai apreciată varietate de rubin;
- rubin spinel – culoare roșie de sânge sau roz.
12. Safir Varietate de corindon colorat în albastru datorită prezentei titanului și fierului; cea mai
căutată piatră; prin iradiere își schimbă culoarea; întâlnim și alte culori de safire: galbene, verzi,
violet, roz, negre, portocaliu, ca “cerul”, precum și:
- safir brazilian – albastru intens;
- safir cuarț – verde bleu;
- safir de apă – albastru; safir înșelător, fals;
- safir galben – de culoare galbenă, foarte rar,
foarte scump numit topaz oriental.
13. Smarald Varietate de beril, de culoare verde specifică, considerată una din cele
mai scumpe pietre prețioase. Culoarea se datorează unei cantități infime de crom;
are luciu sticlos, este casant. Prezența incluziunilor mărește valoarea pietrei.
Evreii au numit smaraldul Piatra lui Solomon. Cele mai frumoase smaralde
provin din Columbia.
14. Topaz
Silicat bazic de aluminiu cu fluor Al2[SiO4][F,OH]2. Prezintă diferite culori în cadrul
aceluiași cristal, în funcție de unghiul sub care sunt privite: pe o muchie apar albastre, pe alta
galbene ca vinul. Prin expunere la lumina soarelui unele topaze, mai ales cele intens colorate, pălesc
(se decolorează). Găsim:
- topaz de argint – incolor, denumit diamantul robilor;
- topaz oriental – safire galbene sau verzi;
- topaz regal – galben roșcat;
- topaz scoțian – citrin;
- topaz siberian – albastru;
- topazolit – galben de lămâie, granat.
24
16.Turcoaz Fosfat bazic hidratat de cupru și aluminiu CuAl6[PO4]4(OH)8 ; opac sau translucid, colorat în
albastru ca cerul, verde-albăstrui, verde de măr crud, verde clar, verde cenușiu, luciu de ceară. Cele
mai frumoase turcoaze se aduc din Iran. Sunt foarte sensibile la agenții chimici, săpun, transpirație
(din albastru devine verde). Mai cunoscute sunt:
- turcoaz persan – albastru închis, uneori în “ape” și irizații;
- turcoaz matrix – prezintă fisuri fine umplute cu oxizi de fier, mangan;
culoare brun-negru.
17. Zircon
Silicat de zirconiu ZrSiO4, casant, cu luciu, incolor, dar și colorat în galben (jargon); alb
albăstrui (starlit); roșu - roșu portocaliu (hiacint); brun închis (malacon); albastru, verde sau
verde-gălbui, negru. Pe piață a fost adus sub numele de “diamant de Matara”. Se taie tip briliant,
este foarte mult utilizat în ultima vreme. Sub influența luminii, după un timp, zirconiul alb trece în
galben-brun.
Concluzii Valoarea mare, raritatea și frumusețea pietrelor prețioase și semiprețioase au determinat de
mult apariția de contrafaceri. Imitațiile rămân totuși imitații. Adevăratele pietre veritabile se
determină coroborând toate datele privind proprietățile fizice: culoare, strălucire, duritate, luciu,
luminiscență, incluziuni.
Unele pietre nobile prezintă și proprietăți “magice”:
- agatul – aduce vise frumoase, alină durerile de dinți, cel negru apără de primejdii;
- ametist – șterge ridurile, face omul mai blând, mai bun, ferește de beție. Este simbolul
prieteniei sincere;
- jadul – piatra nemuririi;
- onixul – combate epilepsia;
- opalul – aduce fericire purtătorului;
- rubinul – aduce fericire și dragoste;
- safirul – ferește de accidente;
- smarald – alina insomniile, întărește vederea;
- topaz – combate mania, dementa;
- turcoazul – aduce prosperitate, prezice primejdiile;
- zirconiul roșu – piatra vrăjitorilor.
Bijuteriile executate cu pietre prețioase, semiprețioase se păstrează cu grija în casete
potrivite, căptușite cu catifea și nu se expun la căldură.
Carat Este unitatea de măsură a pietrelor prețioase și
semiprețioase. Până în secolul trecut se utilizau:
- caratul indian 0,205g;
- caratul brazilian 0,192g.
În 1907 Convenția Metrică Internațională a stabilit un carat unic 0,215g. Denumirea de carat
vine din greaca veche (keration), care, la rândul ei, provine din arabă (quirat), acestea fiind numele
semințelor de roșcov (ceratonia), utilizate în antichitate la cântărirea pietrelor prețioase.
Ziua mondială a apei
prof. Adriana Ralea
Ziua Mondială a Apei se sărbătorește anual în data de 22 martie.
Decizia instituirii acestei sărbători a fost luată în cadrul Conferinței Națiunilor Unite pentru
Mediu și Dezvoltare de la Rio de Janeiro, la 22 decembrie 1992. În România, această zi se
sărbătorește din 1993.
25
Sărbătorirea Zilei Mondiale a Apei are ca
scop aducere în atenția opiniei publice a
problemelor legate de necesitatea protejării
cantitative și calitative a apelor și de a pune în
adevărata lumină rolul, îndatoririle și
responsabilitățile celor cu atribuții în întreținerea,
valorificarea și protejarea surselor de apă.
În fiecare an, sărbătorirea se face sub un
slogan.
Anul Tema în engleză Tema în română
2012 Water and Food Security: The World is
Thirsty Because We are Hungry
Apa și securitatea alimentară: lumea este
însetată pentru că noi suntem flămânzi 2011 Water for cities: responding to the urban
challenge
Apă pentru orașe: răspunzând provocării
urbane 2010 Clean water for a healthy world Apă curată pentru o lume sănătoasă!
2009 Transboundary waters: sharing water,
sharing opportunities]
Ape transfrontaliere: împărțind apa, împărțind
oportunitățile 2008 Sanitation Sanitație
2007 Coping with water scarcity Făcând față penuriei de apă
Acum 2016
Conferința Națiunilor Unite asupra mediului
înconjurător de la Rio de Janeiro a adoptat, la 22 decembrie
1992, hotărârea prin care ziua de 22 martie devenea Ziua
mondială a apei (World Water Day) (rezoluția 47/193).
Stația de Epurare Ape Uzate Glina
În mesajul său pentru ediția din 2016 a zilei, secretarul general al ONU, Ban Ki-moon ne
transmite îndemnul de a ne reafirma "angajamentul nostru de a îmbunătăți calitatea, gestionarea și
protecția resurselor de apă, ca parte a campaniei noastre istorice pentru a obține o viață demnă
pentru toți oamenii.", potrivit paginii ONU, dedicată zilei.
Ziua mondială a apei se marchează anual, iar tema anului 2016 "Apă și locuri de muncă"
scoate în evidență legătura dintre cantitatea și calitatea apei necesare și oamenii care lucrează în
acest domeniu, care reprezintă un aspect
definitoriu pentru asigurarea calității vieții. De
asemenea, prin acțiunile organizate în acest an
se urmărește și recunoaștere muncii depuse în
acest sector de activitate și conștientizarea
necesității de a avea condiții de muncă
decente, potrivit unwater.org.
Ediția din 2016 a zilei este coordonată
de către Organizația Internațională a Muncii în
numele Grupului ONU pentru Apă.
Festivitățile oficiale, în acest an, se desfășoară
la sediul central al Organizației Mondiale a Muncii, la Geneva. În paralel, diverse evenimente
regionale pe tema "Apă și locuri de muncă" sunt găzduite la nivel global.
26
Alimentarea cu apa a municipiului București
În 1830 au apărut primele intenţii de realizare a unui sistem „pentru scurgerea mocirlelor”.
Urmează decizia Consiliul Municipal, care în anul 1880 hotărăşte să aducă apa de la Arcuda
(proiectul Bürkli – Ziegler). Astfel, prin apeductul de 1.200 mm, apa ajunge la rezervorul de 40.000
mc de la Cotroceni, conform apanovabucuresti.ro.
În documentele referitoare la alimentarea cu apă şi amenajarea sistemului de canalizare în
Bucureşti se consemnează: „La 13/25 iulie 1882, Primăria publică licitaţia pentru darea în
întreprindere a lucrărilor de captare şi aducere a apei în oraş. […] Se prevedeau următoarele lucrări:
captarea apelor, executarea unui rezervor pentru regularea debitului Dâmboviţei […]”, construirea
la Arcuda a „3 bazine […] pentru decantarea apei; la Bâcu două filtre […]; un rezervor de 10.000
mc la Cotroceni. Lucrările trebuiau terminate în 1884, dar s-au prelungit până în 1889.”
În 1890 se finalizează uzina de apa de la Grozăveşti (3 pompe de 500 l/s); în 1905 Primăria
a comandat o pompă centrifugă acţionată de o turbină cu aburi. În acelaşi an, se caută şi alte surse
de alimentare cu apă, iar Elie Radu propune alimentarea oraşului cu apă subterană, deoarece
izvoarele subterane din jurul capitalei sunt multe şi de calitate.
Între anii 1899 – 1901 se derulează lucrările de captare a apelor subterane din sud-vestul
oraşului, din zona Bragadiru. Între 1906 – 1908 se construieşte staţia de la Ulmi.
În perioada primului război mondial, atât reţeaua de distribuţie, cât şi instalaţiile sunt
neglijate. Între anii 1924 – 1948 se constituie şi funcţionează Uzinele Comunale Bucureşti (UCB).
Între 1926 -1927 staţia de la Arcuda este modernizată cu instalaţii de limpezire şi de prefiltrare a
apei.
În anul 1939 sunt începute lucrări pentru captarea apei din râul Argeş, în dreptul localităţii
Crivina. În perioada 1923-1940 se execută lucrări pentru a asigura alimentarea cu apă potabilă în
condiţii mai bune de presiune şi de calitate.
1970 este anul în care se inaugurează Uzina Roşu, care furnizează zilnic în jur de 300.000
m3 de apă; capacitatea sa poate creşte până la 520.000 m3 de apă. În 2002 s-a încheiat
modernizarea Uzinei Roşu şi în 2006 s-a finalizat modernizării Uzinei de la Arcuda. În anul 2006,
cea mai nouă şi cea mai modernă uzină din Bucureşti, Uzina Crivina, începe să producă apă
potabilă.
De-a lungul timpului, structura care s-a ocupat de sistemul de alimentare cu apă potabilă şi
canalizare a avut diverse denumiri:
1948 – 1955 - Întreprinderea de canal-apă-salubritate (ICAS);
1955 – 1990 - Întreprinderea de apă-canal Bucureşti din cadrul GIGC (ICAB);
În perioada 1990 – 2000 de sistemul de apă şi de canalizare s-a ocupat Regia Generală de
Apă Bucureşti (RGAB), iar din anul 2000 până în prezent S.C. Apa Nova Bucureşti S.A.
1887 - conducta Calea Victoriei, bulevardul Nicolae Bălcescu;
1888 - artera pe bulevard, între Republicii şi Colţei;
1890 - se caută şi alte surse de alimentare cu apă. Elie Radu propune alimentarea oraşului cu
apă subterană, deoarece izvoarelor subterane din jurul capitalei sunt multe şi de calitate.
Între anii 1899 - 1901 - se derulează lucrările de captare a apelor subterane din sud-vestul
oraşului, din zona Bragadiru.
Între 1906 - 1908 se construieşte staţia de la Ulmi.
În perioada primului război mondial, atât reţeaua de distribuţie, cât şi instalaţiile sunt
neglijate.
Între anii 1924 - 1948 se constituie şi funcţionează Uzinele Comunale Bucureşti (UCB).
Între 1926 -1927 staţia de la Arcuda este modernizată cu instalaţii de limpezire şi de
prefiltrare a apei.
27
În anul 1939 sunt începute lucrări pentru captarea apei din râul Argeş, în dreptul localităţii
Crivina.
În perioada 1923-1940 se execută lucrări pentru a asigura alimentarea cu apă potabilă în
condiţii mai bune de presiune şi de calitate.
1970 - se inaugurează Uzina Roşu care furnizează zilnic în jur de 300.000 m3 de apă;
capacitatea sa poate creşte până la 520.000 m3 de apă, dacă este nevoie.
De-a lungul vremii, structura care s-a ocupat de sistemul de alimentare cu apă potabilă şi
canalizare a avut diverse denumiri:
1948 - 1955 Întreprinderea de canal-apă-salubritate (ICAS)
1955 - 1990 Întreprinderea de apă-canal Bucureşti din cadrul GIGC (ICAB)
În perioada 1990 - 2000 de sistemul de apă şi de canalizare s-a ocupat Regia Generală de
Apă Bucureşti (RGAB).
2000 - şi până în prezent - S.C. Apa Nova Bucureşti S.A.
2002 - modernizarea Uzinei Roşu
2006 - finalizarea modernizării Uzinei de la Arcuda
În anul 2006 Uzina Crivina începe să producă apă potabilă. Este cea mai nouă şi cea mai
modernă uzină din Bucureşti.
2011 - În urma semnării Actului Adiţional nr. 7 la Contractul de Concesiune, la data de
17.05.2011, Municipiul Bucureşti a încredinţat în concesiune societăţii Apa Nova Bucureşti
caseta colectoare de sub râul Dâmboviţa. Caseta are în plan o lungime de aproximativ 18
km, şi desfăşurată aproximativ 45 km și funcţionează ca un colector de canalizare compus
din:
2 semicasete situate pe tronsonul Ciurel - Opera;
2 situate pe tronsonul Opera - Vitan;
3 situate pe tronsonul Vitan – Popeşti.
În urma semnării Actului Adiţional nr. 9 la Contractul de Concesiune, la data de 11.07.2011
Municipiul Bucureşti a încredinţat în concesiune societăţii Apa Nova Bucureşti Staţia de Epurare
Ape Uzate Glina Faza I.
Pisica siberiană administrator Tănase Maria
Iubesc animalele de mică și dintre toate cel mai mult îmi
place pisica. Am acasă un exemplar de pisică siberiană, e
animalul mu de companie.
Pisica siberiană, originară din Siberia, are blana deasă,
picioarele sunt protejate de smocuri de păr, coada lungă, cu păr
abundent.
În anul 1989, Hans și Betty Shultz au redescoperit rasa
într-o piață a animalelor, de la Moscova și au importat unele
exemplare din Sankt-Petersburg. Siberiana este o pisică cu temperament foarte natural și este destul
de activă. Este afectuoasă și sociabilă, fiind un mare vânător, nu se teme de frig și îi plac spațiile
deschise. Este o pisică foarte puternică, nu are nevoie de multă îndemânare în îngrijire, este
important să se obișnuiască, încă din copilărie, să fie manipulate și periate, cel puțin, o dată sau de
două ori pe săptămână. Siberiana este singura rasă hipoalergică naturală, și este, de asemenea,
utilizată în spitale pentru PET de terapie. Este pisică inteligentă și poate învăța rapid cum să obțină
ceea ce-și dorește.
Un comportament ciudat al acestei pisici este faptul că îi place să-și bage jucăriile preferate
în vasul cu apă. Totodată, este activă și adoră ca lumea să se joace cu ea. Este fascinată de apă,
inteligentă, ca majoritatea felinelor și extrem de curioasă. În afara faptului că această pisică are
rezerve uriașe de energie, poate fi și blândă, această caracteristică o face ideală pentru copii. S-a
constatat că se împacă bine și cu alte animale, inclusiv câinii. De aceea o iubesc, adoptați și voi una!
28
Numismatica Mohammadi-Golhin Aria-Antonio, clasa a V-a B
Numismatica (gr. numisma, lat. nummus,-i / nomisma,-tis - monedă, ban) este știința
auxiliară a istoriei ce are drept obiect de cercetare tipurile de monede, descrierea lor, descifrarea
legendelor, materialul din care sunt monedele confecționate, raporturile dintre diferitele categorii de
monedă, circulația monetară, evoluția sistemelor
monetare dispărute. O ramură a ei, medalistica, se ocupă cu
studiul medaliilor.
Deseori, numismatul se interesează și de bancnote, care
reprezintă obiectul de studiu al notafiliei.
Termenul numismatică, în limba română, provine
din franceză, din numismatique care, la rândul său, își are originea din latinescul numisma.
Istoria monedei
Franc à cheval, emis sub Ioan cel Bun (1360).
Invenție foarte veche, originea monedelor este, totuși, imposibil de situat geografic și de
datat cu precizie. Se poate specula, desigur, că, încă de la apariția schimburilor comerciale regulate
și specializarea sarcinilor sociale, trocul s-a dovedit ineficace și o anumită formă primitivă de
monedă a văzut lumina zilei. Probabil, constituită la origine din mici obiecte prețioase naturale (ex.
cochilii) sau artizanale, moneda s-a perpetuat sub această formă în numeroase regiuni.
Avantajele acestei invenții par decisive și determină un uz economic care s-a perpetuat până
la noi.
Istoria numismaticii. Începuturi Dacă trebuie să dăm crezare istoricului roman Suetonius (70 - 140 d. Hr.),
împăratul Augustus a fost unul dintre primii colecționari de „monede reale și străine”, cu peste 2000
de ani în urmă. Au fost raportate și alte cazuri de colecții și de colecționari în perioada romană. Spre
deosebire de alte opere de artă, în colecțiile de monede centrul de interes nu cădea doar pe aspectul
estetic.
Primul periodic consacrat monedelor metalice a văzut lumina zilei în Germania cu Blätter
für Munzkunde care a apărut la Hanovra, din 1834 până în 1844. În Marea Britanie, John Young
Ackerman a fondat în 1836, trimestrialul The Numismatic Chronicle care va apărea până în zilele
noastre ca publicație a "Royal Numismatic Society". În Statele Unite ale Americii, American
Numismatic Association (ANA), fără îndoială cea mai importantă societate numismatică din lume,
cu 33.000 de membri în 2008, a fost fondată la Chicagoin, în octombrie 1891. Unul dintre
fondatorii ANA, George F. Heath, publicase încă din 1888 periodicul The Numismatist, care este și
astăzi jurnalul asociației.
Colecții și colecționari celebri
Din epoca Renașterii, era de bon ton pentru persoanele cu dare de mână să posede un cabinet
de monede. Printre acești amatori, se pot aminti Petrarca, Familia Medici, Papa Paul al III-lea,
regina Cristina a Suediei, Carol al VI-lea al Austriei sau Bartolomeo Borghese.
Regele Angliei, George al III-lea, merită un loc deosebit, întrucât pasiunea sa era împărtășită de
chirurgul său, William Hunter, ale cărui colecții au format bazele fondului numismatic
al muzeului din Glasgow. Colecțiile fratelui acestuia, John Hunter și cele ale lui Hans Sloane, au
format bazele fondului numismatic ale Muzeului Britanic.
Începând cu secolul al XVIII-lea, colecționarii erudiți au constituit cabinete de medalii,
numite așa de la denumirea care li se dădea monedelor antice, în care ei își organizau achizițiile.
Mai aproape de noi, regii Carol al II-lea al României, Victor Emmanuel al III-lea al
Italiei, Farouk al Egiptului, sau prințul Rainier erau cunoscuți și pentru bogatele lor colecții
numismatice.
Tipuri de colecții
Numismații pot alege să-și organizeze colecția urmărind criterii arbitrare și foarte variate. De
exemplu:
• după aliaj (aur, argint, bronz, platină, ...);
29
• după monedă (actuală sau veche);
• după valoarea nominală;
• după țară sau zonă geografică;
• după epocă (regim politic, monarh, perioadă istorică, an calendaristic, un eveniment etc.);
• după atelierul monetar, semnul monetar ori semnul / semnătura graficianului;
• după natură (jetoane, monedă de necesitate, medalie, piesă comemorativă; monedă falsă,
erori de batere etc.);
• după temă (vapoare, animale, castele, biserici, personalități, sport etc.).
Părerea mea:
Aceasta pasiune este una foarte frumoasă, păcat că în anul 2014 s-a dat o lege prin care
colecționarii din România nu au voie să dețină monede mai vechi de anul 1900. Însă lucrul acesta
pe mine nu mă oprește cu nimic să-mi îmbogățesc mintea cu date noi, ce se regăsesc în cărțile de
specialitate.
Regret că această pasiune nu mai poate fi trăită cu plăcere, plăcerea de a palpa monezile așa
cum am făcut-o eu când aveam doar 8 ani și am început să am acest hobby. Consider că s-au frânt
aripile celor care voiau să călătorească în spațiu și timp!
Jurnal de călătorie în Ţara Teutonilor – partea I Răzvan Gabriel Voicu, clasa a VI-a B
Joi 28 ianuarie 2016
O zi frumoasă, cu cer senin şi soare cu dinţi. Nu foarte mari, dar dinţi. Azi trebuia să plecăm
dis-de-dimineaţă spre Germania, într-o vacanţă de o săptămână. Trebuia, spuneam, pentru că, exact
ȋn ziua plecării, s-a mai găsit ceva de făcut. Turbez! Iar ajungem a treia zi! Ar fi trebuit să mă
obişnuiesc cu asta, deoarece, fix când ne pregătim de plecare, apare ceva şi tot după-amiază plecăm.
De ce ar face azi excepţie?
Evident că am plecat la 4, mă rog, 16! Și exact când ne pregăteam să ieşim din Bucureşti
“voioşi, cu cântec de pionier”, cum spunea cântecul, mami își dă seama că a uitat portofelul acasă.
Cu toate actele! Și banii! Aşa că, exact ca data trecută, când am plecat ȋn Bulgaria, am apelat iar la
vecina noastră binevoitoare care ne-a adus obiectul prețios, cu maşina. De remarcat că se putea şi
mai rău: data trecută am uitat paşapoartele acasă şi ne-am dat seama abia la Constanţa!
În fine, am purces la drum! Și, după nenumărate coloane de autovehicule, semafoare, pietoni
neatenţi şi şoferi grăbiţi, am ajuns la Ploieşti. Am mai fost de multe ori, la bunica, dar, de fiecare
dată, mi se strânge inima când mă gândesc că l-au făcut una cu pământul, în iulie 1944. Fondat sub
Mihai Viteazul, pe la 1600, a fost un oraş de târgoveţi, dar adevărata dezvoltare a cunoscut-o la
sfârşitul secolului al XIX-lea, dar, mai ales, ȋn prima jumătate a secolului trecut, odată cu
dezvoltarea industriei petroliere.
Lăsăm în urmă Ploieştiul şi ne îndreptăm spre Braşov, traversând faimoasa vale a Prahovei.
Mda! Braşov sau Brassö, sau Krönstadt (Oraşul Coroanei? Știam că Alba Iulia a fost capitala
Transilvaniei. Trebuie să mai citesc la istorie!). Dinamic oraş! De când n-am mai fost pe aici, s-au
schimbat toate! Nu-i de mirare că, la început, ne-am rătăcit ….
De la Braşov am plecat spre Făgăraş, unde am ajuns pe la 10 noaptea. Bineînţeles că n-am
putut vizita faimoasa cetate, construită sub Mircea cel Bătrân (ştiţi voi, “domnul Ţării Româneşti,
pân' la marea cea mare, stăpânul Ţării Almaşului şi Făgăraşului), locul de temniţă al nefericitului
domnitor Vlad Ţepeş.
Am trecut mai departe prin Victoria, oraşul fondat în timpul comunismului, numit, în glumă,
Explodava, datorită fabricilor de explozibili şi muniţii, apoi am ajuns în Sibiu. N-am oprit, deşi ar fi
fost multe de vizitat (muzeul Brückental, turnurile breslelor, sediul fundaţiei Astra, etc. Era totuşi
11 noaptea!
Am aţipit, pierzând din vedere Deva, cu a sa cetate, acum proaspăt restaurată, apoi Aradul,
oraşul ȋn care s-a fondat Congresul Naţional Român, promotorul, în Transilvania, al Marii Uniri.
30
Vineri, 29 ianuarie 2016
Am dormit toată Ungaria (am înţeles că la fel a făcut
mama, dar şi tata, cu rândul) şi m-am trezit la Viena. Nici aici
n-am oprit, decât pentru o mică gustare la McDonald's, deşi ar fi
fost de văzut palatul Hoffburg, castelul Schönbrunn, grădina
zoologică, roata mare din Pratter …
Am trecut ca vântul şi ca gândul pe lângă Linz şi
Salzburg (oraşul natal al lui Mozart, cu casa memorială şi
castelul cu linie de funicular) şi am ajuns în Germania. Încă de
la graniţă, ne-au luat în primire controalele poliţiei. Nouă ne-au
făcut semn să trecem, fără să ne controleze. Mai în glumă, mai
în serios, tata a zis că am trecut atât de uşor pentru că aveam
tenul alb, mama nu purta hijab şi tot ea conducea maşina, deci
nu puteam fi musulmani.
Drumul spre Bad Aibling, destinaţia noastră, mi-era,
până la un punct, cunoscut, pentru că, din el, se desprinde la un
moment dat, drumul spre Inzell (“acasă”, conform tata), iar, de
când se despart, drumul spre Bad Aibling e scurt (cam 50 km),
trecând pe lângă Chiemsee, al doilea lac glaciar ca mărime,
cunoscut şi sub numele de Marea.
Am ajuns şi la Bad Aibling, o staţiune balneoclimaterică din vremea romanilor (ceva ȋn
genul Băilor Herculane, băi termale, vestite în toată Germania). Clima de aici e mai blândă decât la
Inzell, Bad Aibling fiind situat într-o depresiune cam la altitudinea Braşovului. Aici nu e zăpadă.
Bu-hu-huu! eu am venit la schi!
Hotelul nostru este situat lângă un sanatoriu pentru persoanele în vârstă, construit de
compania farmaceutică Novalis. Din afară pare mic, dar, în realitate, are cinci corpuri, fiind cel mai
mare din zonă, cu piscină interioară încălzită şi jacuzzi, cu bibliotecă şi restaurant, cu bar şi un
număr mare de magazine. De la hotel, se poate merge în centrul oraşului cu autobuzul (transportul
fiind inclus în taxa de staţiune). Îţi poţi potrivi ceasul după mersul autobuzelor de aici. Punctualitate
la maxim!
Odată ajunşi în cameră, ne-am aşezat în pat! The end! Am coborât doar la masa de seară (un
minunat bufet suedez, cu mâncare rece, dar şi caldă! Ah, plus bere pentru tata!
Sâmbătă. 30 ianuarie 2016
Prima zi! Ne-am hotărât să vizităm staţiunea, mergând cu autobuzul. Am coborât în centru,
lângă primărie. Am aflat că se pot vizita: muzeul Heimat (un fel de muzeu al ţăranului bavarez),
băile termale şi parcul staţiunii. Aşa că am purces la vizitat.
Heimatmuseum Bad Aibling (Muzeul patriei) Primăria Bad Aibling
Am zis să lăsăm băile termale pentru altă zi şi ne-am plimbat prin parc.
Ne-am întors înapoi la hotel obosiţi, dar fericiţi. Iar masa de seară, iar bericica pentru tata.
31
Duminică, 31 ianuarie 2016
Vremea e frumoasă, deci plecăm spre München. Azi vom vizita palatul regelui Bavariei
(cunoscut ca Rezidenz). Am aflat că a fost reşedinţa ducilor, principilor electori şi, ulterior, a regilor
Bavariei, începând cu 1508 şi sfârşind cu 1918. Statul german unitar s-a format târziu, după 1850,
sub forma Imperiului German (Deutsche Reich), dar au existat şi regate independente (Bavaria, de
exemplu) care a intrat în componenţa statului german abia după primul război mondial. Până atunci,
din 555, a fiinţat ducatul Bavariei care a intrat în componenţa Sfântului Imperiu Roman de Neam
Germanic. Din secolul al XVII-lea, Bavaria a fost condusă de un Principe Elector al Sfântului
Imperiu Roman de Neam Germanic. Spre deosebire de dinastiile europene ereditare, principele
elector era ales din rândul nobilimii locale de către electori, care reprezentau toate păturile sociale
existente, alcătuind un soi de Parlament. Principele era ales pe durata vieţii sale, dar nu transmitea
titlul urmaşilor săi.
Rezidenz cuprinde 130 de camere şi 10 curţi interioare. Se compune din trei părţi:
Alte Rezidenz (partea veche, construită începând cu 1385 şi finanţată de oraşul München, drept
pedeapsă pentru rebeliunea contra regelui Stephan III), Königsbau (construcţia regală, datând din
1825 – 1835, sub conducerea lui Ludwig I) şi Festsaalbau (sala de ceremonii, 1832 – 1842).
Pe mine m-au impresionat luxul şi fastul în care trăiau regii Bavariei. Ştiam deja că Bavaria
era un stat bogat (în special, datorită principalei bogăţii a subsolului: sarea), dar n-am crezut că este
posibilă atâta opulenţă.
Tata n-a prea fost impresionat. Cred şi eu: după ce a văzut Buckingham, castelele din Scoţia,
cele de pe valea Loarei, Luvrul,Versailles, Sans-Souci (Potsdam), Ermitaj, Kremlin, Palazzo Real,
Konopište şi Karlstadt (Cehia), nu prea mai poţi fi uşor de mişcat.
Palatul Rezidenz Biserica Sfântul Nicolae şi a Sfântului Duh
Luni, 1 februarie 2016
Azi muzeele sunt închise, aşa că am mers în vizită la Rosenheim, la 25 de kilometri. Aici
s-ar fi putut vizita Muzeul de Paleontologie. Dar e luni, e închis. Deci, vom merge la cumpărături şi
vizităm oraşul.
Dragă Luluţa,
Prof. Mărăşescu Elena
Bucureşti, 24.01.2009
Ţi-am promis că-ţi voi scrie. A sosit acum momentul şi mă bucur.
Timpul nu mă mai presează. Mi-am adus cu drag aminte de zilele
fericite şi lipsite de griji ale copilăriei. M-a cuprins dorul de satul natal, de
Ciolăneştiul nostru drag, pierdut în Câmpia Română, învecinat cu
Siliştea-Gumeşti a celui mai iubit dintre teleormăneni, ce vorbesc eu?, a
celui mai iubit dintre românii secolului al XX-lea, a celebrului prozator
postbelic, a lui Marin Preda.
Mi-e dor de noi, copiii, de bunici, de vecini, de toate câte ne
umpleau sufletul. Nu aveam griji, nu aveam necazuri, dar nici nu prea
32
ştiam că există, fiindcă cei apropiaţi, care le aveau, nu ne împovărau cu ele. Ce oameni şi ce
timpuri!!!
Dorul mă apasă şi mă mistuie. Am închis ochii şi m-am pomenit retrăind cu plăcere
secvenţe comune din această minunată şi irepetabilă etapă din viaţa fiecăruia, crâmpeie de neuitat
din timpul unei zile de vacanţă, zi toridă de cuptor .
Ai timp?!!! Urmăreşte-mă până la capăt, cine ştie...
E vară. E încă dimineaţă. Soarele a răsărit demult. Odată cu apariţia acestuia, cocoşii şi-au
încheiat misiunea lor nocturnă, iar în tăcerea imensă ce înconjoară satul, numai păsările cerului se
veselesc înălţând triluri plăcute şi cuceritoare. Oamenii au plecat la câmp cu noaptea-n cap.
Drumurile sunt aproape pustii, vezi numai din când în când câte un bătrân căutându-şi rostul prin
sat, ici sau colo. Soarele mângâie totul cu razele lui călduţe şi jucăuşe.
Satul nostru pare puţin adormit. Pulsează viaţa, pulsează şi el. După un timp minunaţii
copii, puştimea, vin să populeze uliţele prăfuite, umplându-le de glume şi voie bună, armonie.
Soarele dă viaţă şi ucide în acelaşi timp, trimiţând săgeţi de foc pe pământ. Căldura devine
de nesuportat, astfel încât fiecare îşi caută un locşor convenabil la umbră. Ploaie n-a mai căzut de
ceva timp. Pământul s-a crăpat, încât pare un balaur flămând, care şi-ar fi deschis gura să înghită pe
cineva. Ţăranii sunt îngrijoraţi din pricina secetei, dar nu deznădăjduiesc nicio clipă. Credincioşi
fiind, bătrânii merg la biserică şi se roagă lui Dumnezeu să plouă.
Priveşte pe uliţa noastră! E trecut puţin de ora prânzului. Noi, adică eu cu Gina, sora mea -
ale lui Ion Mărăşescu al lui Mitică al lui Stoica al Badii, tu – nepoata lui Ilie Niţă, Doiniţa cu Iulica
– fetele lui Florea Ocnaru, Violeta a lui Tudor Beciu, Lili a lui Pomană şi Margareta, copila cea
mare a profesorului Petrescu, suntem singure acasă şi ce grijă avem? Ne mutăm de la umbră la
umbră, la poartă, de sub teiul Mariei lui Jiga sub nucul vostru, ne tolănim în iarbă. Vreo două cos
pe etamină feţe de masă pe care şi le strâng de zestre, trei tricotează bentiţe albe pe care să le poarte
la şcoală, una croşetează un mileu, iar restul mâncăm seminţe de floarea-soarelui şi jucăm macao,
pe porunci. În acelaşi timp comentăm ce-am mai văzut sau ce-am mai auzit, cine cu cine s-a mai
măritat, cine a mai murit, cine a mai bătut pe cine, spunem bancuri, câte-n lună şi-n stele, ba chiar
povestim lecturile particulare, eu cu Marga. La noi vin şi ale lui Mărin Neghiniţă, veterinarul, cu
ştiri proaspete de pe uliţa lor.
Deodată, când o vedem pe tuşa Miţa, fata cea mică, harnică şi frumoasă a străbunicului
Stoica, plecând să îngrijească vacile pe care le avea în lot, la C.A.P., eu, tu şi cu Marga ne luăm
după ea.
Cui să-i fi cerut voie înainte? Ai noştri erau în câmp sau la moară, cu treburi.
Ca să se ştie de capul nostru lăsăm vorbă ţaţii Veta, soră-sa bunicului, o femeie zdravănă şi
la trup, şi la minte, văduvă de război la vârsta de doar douăzeci şi şapte de ani, cu cinci copii, care
nu s-a mai căsătorit niciodată, chiar dacă a mai fost cerută după ce şi-a rostuit copiii.
N-aveam decât oi acasă şi ne erau tare dragi toate animalele, mai ales viţeii aceia ţintaţi în
frunte, cu nişte ochi mari-mari, fătaţi de câteva zile. Femeia ne mai luase cu ea la colectiv şi
altădată cu voia alor noştri, fiindc-o mai ajutam să rânească un bălegar, mai puneam un braţ de fân
în iesle, mai căram, târându-l, un balot de paie să-l pună aşternut vitelor. Drept recompensă ne-a
învăţat să mulgem vacile. Ţi-aduci aminte cum spunea?
- „Nu vă fie, fa, frică! Punem scăunelul colea, întâi pe stânga. Ne aşezăm nici prea aproape
să nu-ţi dea cu coada când se apără de muşte, ori vreun picior, vreo copită dacă se sperie. Nici prea
departe nu e bine că n-ajungi la uger. Susţinând găleata cu genunchii, între picioare, spălăm ugerul
vacii, apoi trecem la muls. Luăm în fiecare mână câte-o ţâţă şi tragem din amândouă odată. Când se
golesc, trecem pe partea ailaltă. Facem la fel şi e gata!”
Doamne, ce ne mai plăcea! Ce satisfacţie am avut acasă când le-am spus alor mei să-mi
cumpere o vacă fiindcă aş avea bine grijă de ea, că doar am învăţat s-o şi mulg. Nu m-a luat nimeni
în serios, au spus: - „Da! Da! O să luăm!”. Până după Revoluţie dorinţa mea a rămas vis, dar era
deja prea târziu, fiindcă plecasem demult din sat, devenind, de!, domnişoară.
Să revin. Terminăm treaba la saivan şi plecăm fericite către casă, cu tuşa. Este foarte cald,
curge transpiraţia de pe noi de parcă acum am ieşit din apă. Ne ştergem, iarăşi ne ştergem mergând.
33
Când să coborâm dealul, pe la al lu’ Vărzaru, îl vedem pe Stan Nebunul, un bătrânel
minion, ras proaspăt, curat îmbrăcat, îngrijit chiar. Fusese în vechiul regim politic om cu stare.
Orfan de mic şi crescut de o bunică cu frică de Dumnezeu şi iubire de glie, când ţara a cerut-o,
plecase pe front, luptase în linia întâi, în al Doilea Război Mondial. Fusese decorat cu mai multe
medalii, dar el o iubea şi o purta cu mândrie pe cea rusească, cu chipul lui Stalin, care atunci când
strălucea lumina soarelui, cădea pe ea. Păcat că întors acasă, îşi sărise din minţi fiindcă logodnica
lui avea deja copil cu altul, cu al lui Ciortan, iar la colectivizare, îi luaseră şi vite, şi conac, şi tot.
Acum mergea cu-n ciomag pe umăr, pe care-şi ducea toată averea lui, o legătura cu cine ştie ce-o fi
avut acolo. Se plimba de la un capăt al satului la altul, de la C.A.P. la Bază, de la Bază la Porzolat
şi tot aşa.
Nu saluta pe nimeni şi rareori vorbea. Când o făcea, comunica cu oamenii lui de încredere,
ori îi striga păcatele mari ale cuiva după ce trecea de el, sau se lua după copiii care îl pândeau şi-i
cântau:
- „Stan Nebunul,
Trage cu tunul.
Împuşcă raţe
Şi mănâncă maţe!”
Am fi vrut să-l „omagiem” şi noi, dar nu ne-a lăsat tuşa:
- „Fa, voi sunteţi nebune? Staţi, dracului, cuminţi că mă faceţi de râs şi vă huiduie ăsta. Eu
mă înțeleg bine cu el. Păzeşte saivanul, mă ajută şi când nu sunt acolo. Când fată câte o vacă,
noaptea, îngrijeşte de tot ce trebuie, ca şi când ar fi a lui. Îi mai dau câte ceva de mâncare, o
strachină cu zeamă, o sticlă cu lapte sau câte-o haină bunicică de-a lui fi-mio. E tare curat, deşi
n-are nici casă, nici nevastă, nici copii. E pe lume ca păsările cerului. Suflet sărman greu încercat!
Doamne, nici la duşmani să nu dai aşa ceva! Trage păcatele la nouă neamuri! Nu face rău nimănui,
doar suduie şi ameninţă pe cine-l supără. Se roagă, se-nchină, pe ascuns că l-am văzut într-o
dimineaţă. Lăsaţi creştinul în pace!”
Ne continuăm drumul înduioşate de povestea bietului om şi-i promitem că n-o să-l mai
supărăm niciodată. Vrea să ne ia pe la ea ca să vedem dacă s-au prins guguştiuci pe sală, în laţ, o
sfoară pe care înşirase boabe de porumb. Nouă ne plăcea să ne jucăm cu ei, dar ea-i mânca.
Nici nu intrăm bine pe poartă că ne vede şi ne strigă baba Veta. Vine la noi urmată la doi
paşi de soră-sa, Drăguţa, parcă ar fi fost vorbite:
- De ce nu vă faceţi voi, maică, paparude? întrebă. Aşteptam ţigăncile că la ele are leac, da’
voi sunteţi suflete nevinovate şi s-o îndura Dumnezeu. Chemaţi ploaia după obicei! Poate ne-o
trimite Domnul apa cerească în dar, ca binecuvântare. Hai, fa, ce mai staţi?!!!
- Ba ne facem... Dar cum? zicem încântate de idee, convinse că nu este ceva rău.
Ne strângem toate în jurul muierilor la sfat:
- Duceţi-vă în grădină! Găsiţi între pomi şi rupeţi nişte bozii. Înşiraţi-le pe o sârmuliţă sau,
dacă n-aveţi, pe o sfoară mai lungă. Apoi vă încingeţi cu ele în jurul brâului. Or să vină ca o fustiţă
pusă, musai, pe pielea goală. Luaţi-le şi p-alea din drum!
- Altceva nu mai luăm pe noi? întrebarăm ruşinate toate, într-un glas.
- Nu. Aşa-i obiceiul.
- Da?!!! strâmbarăm din nas, neconvenindu-ne.
- Bozii au un miros urât - ai spus tu. Cum să punem aşa ceva pe noi? N-ar fi mai bune nişte
crengi de soc?
Am dispărut fără să mai aşteptăm răspunsul. S-a strâns crila imediat şi la treabă!
După o jumătate de oră am apărut în uliţă, noi, eroinele, copilele de zece-doisprezece ani,
lăieţe foc: desculţe, despletite, goale de sus până la mijloc, cu câte o fustiţă verde, naturală, din
crenguţe de soc. Nu e nici prea lungă, dar nici exagerat de scurtă. Dacă te uiţi atent, vezi pe
dedesubt pantalonaşii scurţi. Crezând că babele au râs de noi, nu ne-am dat jos totul.
Te recunoşti? Mergem în şir indian la casele fiecăreia dintre femei cântând:
34
-„Paparudă, rudă,
Vino de ne udă
Cu găleata, leata,
Peste toată ceata,
Cu ciubăru’, băru’,
Peste tot ogoru’.
Când oi da cu sapa,
Să curgă ca apa,
Când oi da cu plugu’,
Să curgă ca untu’”.
Femeile scot apă din puţ şi aruncă peste noi cu găleata. Ce bine!!! Ce răcoreală!!!
Ne ducem acasă. Ne schimbăm, mâncăm. Mai dăm ştir şi apă la porci, apoi intrăm în casă,
la televizor să vedem desenele animate cu Mihaela.
Era program redus pe tvr şi emisiunile politice nu le înţelegeam. Ne mai uitam seara la
teatru sau la film. Dădeam pe bulgari mai mult, că-i prindeam, cu purici, ce-i drept, dar era altceva.
Mai ne învârtim prin cămară, mai prin odaie, ieşim afară că s-a răcorit un pic. Ce poftă
aveam de ceva dulce! Mama nu prea ne făcea. Ce bune erau eugeniile de la magazin! De unde
bani?!! Ne descurcam şi fără.
Mă văd cum mă duceam în vatră, luam un tăciune, fugeam apoi pe scara fânarului şi sus,
ţuşti! direct la cuibar, niciodată lunea, miercurea sau vinerea ca să nu urască găinile cuibul şi să nu-
l schimbe. Puneam cenuşa jos zicând: „Ptiu! ptiu! eu sunt stăpâna cuibului!” Furam două sau trei
ouă, nu mai multe că să nu se bage de seamă . Coboram cu ele în buzunare, cu grijă să nu le sparg.
Zburam pe drum, de la mine la tine şi amândouă până la magazin, unde ne întâmpina vânzătorul,
Iulică Mărăşescu, impunător bărbat:
- „Iar aţi venit? Daţi ouăle-ncoa!”
Le testa printr-un cerc ca o sârmă rotundă, mai groasă, cu un mâner. Dacă trecea, oul făcea
cincizeci şi cinci de bani, de care primeam cinci biscuiţi. Dacă nu trecea, costa şaptezeci şi cinci de
bani – preţul unei eugenii.
Luăm bunătăţile şi plecăm nu înainte de a-l saluta şi a-i răspunde la ce mă întreba. Era văr
bun cu tata şi ne muştruluia dacă greşeam cu ceva sau ne spunea alor noştri, mai rău! Ne ducem
mâncând în curtea şcolii. Ne ospătăm, după care jucăm un baschet sau un fotbal dacă avem cu cine,
dacă nu, o imităm un pic pe Nadia Comăneci la paralele. După o jumătate de oră fugim acasă
fiindcă îmi amintisem că, în graba mea, lăsasem uşa casei descuiată.
Aşteptăm, aşteptăm. Ploaia refuză să cadă.
Copilele s-au abătut de la ritual?!!! Dumnezeu s-a supărat pe oameni pentru că au devenit din
ce în ce mai răi şi mai meschini?!!!
După vreo oră continuăm să chemăm ploaia. De data aceasta suntem cu mâinile în pământul
negru al Bărăganului. Îl amestecăm cu puţină apă, îl frământăm ca pe pâine, iar când devine o
pastă vâscoasă, îl modelăm dându-i formă omenească, arătarea numind-o Mumuliţă. E ca o păpuşă
de ciocolată.
O aşezăm apoi pe o scândură de lemn, punem flori frumoase pe lângă ea, lumânări aprinse de
jur împrejur ca morţilor şi o jelim de ţi se rupe sufletul:
- „Mumuliţăăăăă,
Mumaaa ploiiiii,
Deschide uşiţele
Să curgă ploiţele!”
Cortegiul porneşte. Zeiţa, Muma Ploii, supărată şi ea din cauza răutăţilor oamenilor şi-a întors
privirile de la dânşii. Acum doarme un somn lung şi greu. Numai lacrimile sufletelor nevinovate
care o conduc pe ultimul drum o mai pot mişca şi înduioşa.
Este foarte trist. Ea refuză să se trezească.
Alaiul se apropie cu paşi repezi de locul de îngropăciune, o fântână părăsită de lângă biserică,
din faţa curţii pădurarului.
35
Cu o ultimă rugă trupul neînsufleţit este aruncat, cu mari speranţe, în apă. Florile, lumânările
au aceeaşi crudă soartă. În aer parcă mai pluteşte parfumul lor. Privind în fundul fântânii observi
deasupra apei puţin pământ, flori, lumânări. Pământ. Zeiţa unde-i?
Copiii au plecat fiecare la casele lor şi aşteaptă să vină ploaia mult dorită de toţi.
Înserarea domneşte acum peste sat, iar liniştea nopţii este spartă doar de glasurile câinilor ce
se aud chemându-se unul pe celălalt în noapte. Deodată, un fulger spintecă întunericul luminând
pământul! Imediat se auzi bubuitura unui tunet, urmă un trăznet, încă unul şi încă unul. Începu o
răpăială...
Încă nu eram complet adormită. Ca prin vis am auzit-o pe bunica zicând:
- „Dă, Doamne, pupa-Ţi-aş tălpile!!! Îţi mulţumim că nu ţi-ai întors de tot faţa de la noi”.
Am început să visez că suntem afară şi că alergăm desculţe prin ploaie, ca bezmeticii. Aveam
un fâş lălâu, al bunicului pe mine, o pungă de plastic în cap şi fugeam, şi fugeam, şi fugeam! până
m-a trezit bunica fiindcă loveam cu picioarele în pat.
Luluţa dragă, acum trebuie să mă opresc. Timpul nu mai este la fel de îngăduitor cu mine.
Închei întrebându-te: Ce zici? Ai retrăit şi tu? Ţi-e dor de acele timpuri?
Aştept răspunsul tău. Până atunci, te sărut din depărtare!
Mergem în şir indian la casele fiecăreia dintre femei cântând:
Cu drag şi dor,
Elena,
A ta prietenă cu suflet de copil
Adevărata prietenie
de Constantinescu Eduard Lucian, clasa a V-a B
Mulţi oameni cred că au prieteni, dar ştiu ei ce este acela un prieten? Un prieten este
persoana care ţine la tine cel puţin la fel de mult ca la ea. În ochii unui prieten poţi vedea bucurie
atunci când sunteţi împreună. Între doi prieteni nu contează diferenţa de vârstă, credinţa sau orice
altceva ce îi poate determina pe unii oameni să încheie o “ prietenie “. Se poate naște o prietenie, nu
numai între două persoane, ci şi între un om şi un animal. Animalele pot fi uneori prieteni mai
credincioşi decât oamenii.
În clasa a V-a m-am mutat de la clasa A la B. Pe atunci îi ştiam doar pe câţiva copii din clasa
respectivă, cu care nu am putut să închei nici acum, după un semestru, o prietenie adevărată. Toţi
copiii pe care îi cunosc sunt buni la suflet şi caută prietenie, dar puţini dintre ei ştiu să o preţuiască.
Acum, după şase luni de stat cu aceşti colegi noi, am ajuns la concluzia că în orice loc ai merge, în
orice clasă sau nu numai, vei găsi prieteni.
Unii oameni vor să devină prieteni doar pentru câştiguri, alţii pentru faimă, alţii doar ca să
nu se plictisească pe moment, însă un prieten adevărat nu aşteaptă nimic de la tine, ba e chiar gata
să îţi ofere ceea ce ai nevoie, simţindu-se în culmea fericirii că a făcut acest lucru. Pentru a fi un
prieten bun, nu trebuie să aştepţi să ţi se ofere, trebuie să dăruieşti de două ori mai mult decât ţi se
cere.
Dacă m-aş gândi mai bine, din zecile de „prieteni” pe care mi i-am făcut, doar câţiva sunt
prieteni adevăraţi, pe care mă pot baza. Și nu mă refer numai la aceia cu care m-am împrietenit când
eram mic şi cu care mă cunosc de-o viaţă, ci şi la cei mai noi.
Îndemn pe oricine să caute adevărata prietenie şi să nu se mulţumească cu o prietenie de
faţadă.
Copilăria
de Dumitrescu Andrei Bogdan, clasa a V-a A
Ce frumoasă e lumea copilăriei, o lume unică, fascinantă, încărcată de bucuria poveştilor cu
personajele lor fantastice şi a jucăriilor. Este darul cel mai de preţ pentru noi, oamenii, deoarece bucuriile copilăriei sunt ca nişte
nestemate în salba de ani ai vieţii. Niciodată nu voi uita locul în care m-am născut, casa părintească,
fiinţele dragi, prietenii şi perioada feerică a vacanţelor.
36
“Copilăria e veselă şi nevinovată”, e perioada lipsită de griji când neajunsurile şi greutăţile nu
au pentru copii nici un fel de importanţă.
Singura preocupare la această vârstă fericită este jocul, aşa cum fiecare copil şi-l imaginează sau îl
imită. Nu degeaba, acest miracol al copilăriei îl găsim deseori în” Amintirile” lui Creangă
“ Copilul încălecat pe băţul său gândeşte că se află călare pe un cal din cei mai straşnici, pe care
aleargă cu voie bună şi-l bate cu biciul, şi-l struneşte cu tot dinadinsul şi răcneşte la el din toată
inima de-ţi ia auzul şi de cade jos, crede că l-a trântit calul şi pe băţ îşi descarcă mânia în toată
puterea cuvântului”.
Copilăria mai înseamnă primul zâmbet al mamei, prima zăpadă dar şi prima căzătură pe
derdeluş, obrajii îmbujoraţi de la jocurile iernii, mirosul cozonacilor făcuţi de bunica, chiotele
copiilor la apariţia Moşului.
Bucuria primei biciclete, a primei maşinuţe, dar şi a primei linii de lemn de cale ferată primite
în dar, va rămâne veşnic în amintirea mea. Nu voi uita şcoala unde învăţ, Abecedarul, nici pe
Doamna Învăţătoare şi nici primul “a” scris cu stângăcie pe caiet sau prima lecţie de socotit.
De asemenea, îmi voi aduce aminte cu plăcere de primii mei profesori şi dăruirea lor de a-mi
împărtăşi toate tainele învăţăturii, dar şi de excursiile pe care le-am făcut împreună cu clasa.
Care este cea mai frumoasă amintire? Nu există aşa ceva, pentru că toată copilăria este o
sărbătoare, un imens carnaval al inocenţei, purităţii şi gingăşiei.
Să ne bucurăm cât mai mult de ea, pentru că în curând va deveni o amintire. O amintire care
face parte din noi toţi şi ne va călăuzi paşii pe calea vieţii.
Aşadar, oameni buni, lăsaţi copiii să se bucure de copilărie!
Mama de Bacuiani Ana-Maria, clasa a V-a A
Îmi iubesc mămica,
Ce frumoasă-i ea!
Al ei zâmbet larg,
Îmi înseninează ziua.
Mă îmbrățișează și
Ea îmi dă putere:
Îmi spune mereu că viața e frumoasă
Și în mine să am încredere.
De plâng sau râd,
Ea pe frunte mă sărută
Mă face să surâd,
Mereu mă ascultă.
Că există-I mulțumesc.
Foarte mult o îndrăgesc,
Ea știe și va ști mereu
Cât de mult o iubesc eu!
Animăluțul meu de pluș de Mihai Cătălina-Delia, clasa a V-a A
Animăluțul meu de Pluș
Este mic și drăguț,
Are năsuc rotund,
Ochișori negri tuci,
Corpulețul liniat
Urechiușe dreptunghiulare,
O guriță nu prea mare,
Care zâmbește mereu,
„Hellow!”, „Bună!”,
Îi spun eu,
Și îl voi iubi mereu.
Copilăria mea
de Mohammadi-Golhin Aria-Antonio, clasa a V-a B
Vara se terminase de mult….
Stolurile de păsări călătoare treceau pe deasupra terasei, plecau .
Eu, surioara mea, părinții mei și bunica stăteam la masa de pe terasă și nu ne mai săturam
privind cerul.
Tăcerea se lăsase și era apăsătoare….Se gândeau la viitorul nostru, îi auzeam mereu
vorbind. Oricât de mult se fereau, tot îi surprindeam, se gândeau mereu numai la noi. Își doreau să
fim sănătoși, să avem tot ce ne trebuie pentru a ne dezvolta frumos. Conștientizam multe lucruri,
fapte, învățături și totuși eram un copil naiv și inocent ce alergam toată ziua prin curtea bunicii,
împreună cu surioara mea.
37
Devenisem nostalgic. Mă gândeam la vara ce ne răsfățase cu fructe și legume proaspete din
curtea bunicii, la piscina, ce-i drept, cam mică, dar răcoroasă pe vreme caniculară, la Dolica,
iepurica noastră liberă și independentă ca pasărea cerului, la serile de lectură și de dans, la tot ce
ține de vacanța în sânul familiei și al naturii.
Anii aceia s-au scurs cu repeziciune. Așa trece tot ce e frumos! Îmi dăinuie și acum în minte
acele amintiri ce-mi vor rămâne veșnic de neuitat.
Te iubesc, copilărie, și nu te voi uita!
Ce e un prieten
de Stan - Vlad Delia Maria, clasa a V-a A
Era joi. Toți eram atenți la ora de limba și literatura română, în afara de doi băieți din ultima
bancă. Profesorul se opri din scris și îi întrebă pe cei doi:
- Prietenie, ce cuvânt interesant, dar ce înseamnă? Voi ce ziceți?
Copiii tăcură.
- Așa credeam și eu. Haideți să vă spun o povestioară:
“Erau odată doi băieți, pe nume Mircea și Luca. Ei erau foarte buni prieteni (așa credeau
până atunci). Într-o zi ei au plecat singuri, în pădure. Dar, dintr-un tufiș s-a auzit un foșnet,
speriindu-i pe băieți și au fugit. Luca s-a împiedicat și scrântindu-și glezna, nu a mai putut fugi. El a
strigat după ajutor, dar nu venea nimeni. Un pădurar l-a găsit înaintea înserării și l-a luat în spate,
ducându-l spre sat. Pe drum, pădurarul îl întreabă ce s-a întâmplat, iar Luca îi spune povestea “Un
bun prieten”.
De aceea trebuie să știm că prietenii buni nu se părăsesc, orice ar fi.
Liniștea strălucitoare Nenciu Maria Cristina, clasa a II-a B
Toată noaptea a nins de parcă site mari cerneau saci întregi
de făină.
Dimineața e liniște! Soarele strălucește peste întinderea albă,
de parcă nimic nu s-a întâmplat. Doar copacii care-și poartă mantia
albă și pufoasă își amintesc de viscolul din noapte. Pe câmpul
imaculat încep să apară urme de la animalele din pădure, care au
ieșit din adăpost în căutare de hrană.
Soarele își trimite razele înșelătoare anunțând o noapte
friguroasă.
Cu acest peisaj frumos în minte, ne retragem în casă, la
căldură, să citim povești cu zâne, spiriduși și vreme liniștită!
Covor pentru pisică Nenciu Maria Cristina, clasa a II-a B
Pisoiul meu, Albăstrel,
Se juca astăzi c-un ghem.
Pân’la urmă, după o vreme,
A stricat vreo șapte gheme.
Toată casa-i numai lână! Asta nu cred că-i a bună!
Vine mama de la piață
Și se împiedică în ață!
Dar Maria, mititica,
Vrea să salveze pisica!
- Mami, mami stai ușor,
Am făcut un nou covor!
- Draga mea, eu nu văd bine,
Dar minciuna nu prea ține!
Eu ce calc, nu e covor
E doar lână în pridvor!
- Cum nu vezi, dragă mămică?
E covor pentru pisică!
Cu andreaua și croșeta,
Îndată e gata mocheta!
38
Învățătoarea mea de Irimia Gabriela, clasa a IV-a C
Învățătoarea mea e ca o zână dragă și frumoasă,
Mereu ea are pentru noi
Un sfat bun, o vorbă duioasă.
Un zâmbet și un chip cu o privire caldă.
Ea e înzestrată cu minte …
Și o inimă minunată,
Ea e adiere lină,
Un suflet plin de lumină.
Ei îi cerem ajutorul mereu,
O rază plină de speranță
Ce zilnic ne învață
Ce-i bun și de folos în viață.
Un ghiocel fericit
Nenciu Maria Cristina - clasa a II-a B
Este sfârşitul lunii februarie, iar soarele îşi face din ce în ce
mai simţită prezenţa. Micul ghiocel încearcă să iasă, dar ceva rece
şi umed îl opreşte:
- Dă-te la o parte! spuse el agitându-se sub plapuma de omăt. De
ce îmi stai în cale, nu vezi că vreau să ies?
- Ai răbdare micuţule, încă nu a venit vremea ta!
Cu cât treceau zilele, pătura se subţia, iar ghiocelul vedea
razele aurii ale soarelui. Ca prin vis, auzi un susur care îi şoptea:
- A sosit timpul, micuţule!
Pe frunza proaspăt ieşită, a aterizat o buburuză.
- Bine te-am găsit, ghiocelule!
- Bună, gâză roşie! Ai mai văzut şi alte flori în călătoria ta?
- Nu! Tu eşti singura floare ieşită de sub zăpadă!
- Mă simt trist că nu văd pe nimeni care să se bucure de prezenţa mea!
Chiar atunci însă auzi un glas necunoscut: „Mami, mami! Uite
ghiocei!”
- Pentru cine vrei să culegi flori, fetiţo? - întrebă ghiocelul.
- Pentru mama! - răspunse fetița.
- Şi cine este mama?
- Mama este cea mai bună fiinţă de pe pământ!
Atunci ghiocelul s-a fericit, că este dăruit unei fiinţe atât de
speciale!
Mult iubita mea pădure
Dumitrescu Andrei Bogdan
clasa a V-a A
O comoară înverzită
E pădurea mult iubită.
Aici aeru-i curat
Numai bun de respirat.
Peste tot umbra domneşte,
Sufletul ţi-l linişteşte.
Auzi păsări ciripind
Si vezi cerbii tresărind.
Codru-i viu, e-o casă mare
Şi-i o gazdă primitoare,
Iară pragul de îi treci,
Foarte bine aici petreci.
39
Găseşti fragi, găseşti si mure,
Apă din izvoare pure,
Lemn să-ţi faci şi-o căbănuţă
Pe o pajişte drăguţă.
Codru-ţi spune în limba lui,
Că-i fratele românului.
El mereu l-a ajutat,
De duşmani l-a apărat,
Sufletul şi-a dăruit
Celor care l-au iubit.
Darul
de Mohammadi-Golhin Aria-Antonio
clasa a V-a B
Asta-i tot ce îți dorești,
O ființă s-o iubești,
O ființă, cu un glas
Ce te-ndrumă la un pas,
La un pas de neuitat,
La un pas iluminat.
De te uiți la chipul ei,
Vezi puterea dragostei.
O iubesc, ea mă iubește,
Cu duioșie zâmbește,
Când te uiți în ochi la ea,
Vezi iubirea, dragostea.
Inima ei misterioasă
Izvorul liniștii în casă,
Caldă ca pâinea de pe masă.
Eu sunt cel mai norocos,
Fericit și bucuros…
Mama-i darul meu sublim
Ce vine de la CEL DIVIN.
O, mamă…
de Mohammadi-Golhin Aria-Antonio
clasa a V-a B
Doar o zi pe an
Eu te slăvesc,
O! doamnă, mamă sau femeie!
Cu toate că în piept
Te port mereu cu mine,
Dacă aș putea
Ți-aș face o statuie.
Dacă aș putea
Te-aș ridica până la ceruri.
Dacă aș putea
Aș face .....tot ce s-ar putea.
O, mamă cu sufletul puternic,
O, mamă cu trupul tău gingaș,
Ooo, mamă ființă prea curată,
Ce te iubesc prea mult!
Îți mulțumesc!
Îți mulțumesc pentru viață, pentru că exist,
pentru că te am!
Primăvara de Mohammadi-Golhin Aria-Antonio, clasa a V-a B
Stropi de ploaie
Râd la geamuri
Într-o zi, gri, colorată ...
Drumu-i plin de umbreluțe,
Fremătând străduța toată.
Ploaie caldă si finuță, Zburdă încolo și încoace,
Vine-n valuri și dărâmă ...
În grădina de pe stradă,
Ghiocei și zambiluțe.
Însă-n zare se arată,
Purpuriul diafan
Ce vestește chiar acuma:
Vreme bună, flori pe ram,
Și…că-i primăvară!
40
Natura în ţara mea
de Dumitrescu Andrei, clasa a V-a A
Sunt fericit că m-am născut în astă ţară,
Căci e frumoasă și are o zestre rară.
Aici găseşti tot ce-ţi doreşti,
Natura ei e ca-n poveşti.
Doar într-un an tu te vei bucura
De tot ce e frumos în ţara mea.
Ai patru anotimpuri frumos colorate
Şi-un relief cu peisaje minunate.
Când iarna îmbracă o manta de nea
Noi ne vom da pe derdeluş cu sania.
Primăvara când totul înfrunzește
Natura, parcă, dintr-odată se trezeşte.
Pomii poartă flori, grădinile-nverzesc
Şi oamenii la lucru cu dragoste pornesc.
Iar vara soarele surâde neîncetat
Şi cu mare bucurie, el ne cheamă la scăldat.
Vacanţele-nsorite pe toţi ne veselesc
Şi spre frumoase locuri oamenii păşesc.
Dar timpul trece iute şi toamna cea bogată
Aduce roade multe din tolba-i colorată.
Un dar minunat de Dumitrescu Andrei, clasa a V-a A
În viaţă cât trăieşti e bine
Să ai prieteni lângă tine,
Să fie sinceri şi cinstiţi mereu,
Să te ajute la bine şi la greu.
Dar nu mereu tu întâlneşti
Prietenul pe care ţi-l doreşti.
Ai grijă şi alege foarte bine
Să ai un bun prieten lângă tine.
Prietenia e floare foarte rară,
Din cauza minciunii ea o să dispară.
Dac-o găseşti vei fi un norocos,
Vei fi ferit de rele şi vei trăi frumos.
Primăvara-i minunată,
Mirosurile te îmbată
Natura s-o ocrotim
Totul în jur să iubim.
Pădurea de Șuba Vlad, clasa a VI-a B
Cer senin,pomii în floare
Zi călduță,cu mult soare
Drumul iute l-am parcurs
La pădure am ajuns.
Micșunele,toporași,
Ghioceii cei gingași,
Miros dulce de lalele,
Ciripit de păsărele.
Primăvara-i minunată,
Mirosurile te îmbată
Natura s-o ocrotim
Totul în jur să iubim.
Copilăria de Dumitrescu Andrei Bogdan, clasa a V-a A
Orice om simte-o bucurie
Când se gândeşte la copilărie,
Căci n-avea multe griji şi era alintat,
Mereu el se juca, era un răsfăţat.
Dar anii au trecut, la şcoală am plecat
Şi primele emoţii cu toţii le-am încercat.
Şi-acum ne mai jucăm, însă mult mai puţin,
Fiindcă suntem şcolari şi învăţăm din plin.
Eu aş putea să spun că sunt un norocos,
Părinţii mei cei dragi m-au educat frumos.
Nimic nu mi-a lipsit atunci când eram mic
Şi din copilărie eu nu regret nimic.
Voi încercă de-acum de viaţă să mă bucur,
Să ocolesc ce-i rău şi grija să o scutur.
Şi când voi fi om mare cu drag mi-oi aminti
De-a mea copilărie, de joaca cu copiii.
41
Prima zi de școală de Herta Crina-Ariana - clasa a IV-a C
Când la școală-n prima zi,
Învățătoarea zâmbind,
M-a luat dintre copii,
Eu am început să plâng.
Ca o mamă iubitoare
M-a rugat cu tonu-i blând:
"Hai, zâmbește ca o floare!
Nu vreau să te vad plângând".
Cu căldura ei de mamă
Spre mine s-a aplecat.
Mi-a spus să nu-mi fie teamă,
Și fruntea mi-a sărutat.
Mama de Stan - Vlad Delia Maria - V A
Ochii mamei plini de viață,
Vorba, numai de povață,
Sufletul, plin de iubire,
Ea e totul pentru mine.
Am căzut
Și m-a durut,
Ea mă face mult mai bine
Ca să râd din nou cu tine.
Și mai am ceva de spus,
Ca să o bucur nespus,
Și la bine și la greu
Eu o voi iubi mereu.
Să fim copii de Bacuiani Ana-Maria - clasa a V-a A
E frumos să fii copil.
Acum,totul e senin!
Să te joci, să-nveți, să scrii...
Să citești cărți mii și mii!
Când ești mic, e minunat!
Totul e de neratat!
Dacă ai putea, timpu-n loc
L-ai opri
Tu copil mereu să fii!
Copilărie de Bacuiani Ana-Maria - clasa a V-a A
Lumea-n care-ncepe magia
Este una, copilăria.
Aici nu există anotimp,
Căci de joacă, mereu e timp.
Că e soare, că e vânt
Noi tot joaca o avem în gând
Că e ploaie,că e lună
Jucării cine adună?
Cu un pic de imaginative
Orice devine distracție.
Și o piatră oarecare,
Pusă lângă o baltă mare,
Pare un măreț castel
C-un lac mare lângă el.
O micuță crenguță
Pe apă, pare o bărcuță
Nimic nu-i rău,totul e bine
Aici se bucură oricine
Un lucru trebuie sa știți
Oricât de mari vreți să fiți,
Nu-i nevoie de jucării,
Doar să fiți mereu copii!
Clopote de Paște de Ciocan Mihai - clasa a IV-a C
De departe, în lungi ecouri,
Mii de sunete de clopot
Își amestecă-armonia
În acest feeric ropot.
42
Și când templele sfințite
Deschid vechile lor porți
E-ntr-un gând întreg pământul:
“- A-nviat Hristos din morți!”
Deșteptați-vă și aprindeți iarăși
Sfântă candela vegherii!
Salutați în mândre cânturi
Sărbătoarea primăverii!
Uniți glasurile voastre
Cu al clopotelor cor
Și înnoiți-vă viața
La al vieții sfânt izvor!
-“Primăvara” lung răsună
Prin văzduhuri cadențat,
Iar ecoul blând răspunde:
“ - Adevărat a Înviat!”
Paștele în Republica Moldova Ganaciuc Andreea, clasa a VII-a B
Sărbătorile pascale sunt întâmpinate cu căldură
de către creștinii ortodocși, pentru care Paștele
semnifică trecerea de la moarte la Înviere și la viața
veșnică, fiind cel mai important eveniment al anului
în religia ortodoxă.
Sărbătoarea Paștelui necesită pregătire, pentru
care avem la dispoziție 6 săptămâni în care se
desfășoară Postul Mare. Fiecare creștin trebuie să se
abțină de la carne și lactate, să facă milostenii.
După ce sunt trecute toate etapele, poți primi sfânta
împărtășanie.
Ultima săptămână din Postul Mare se
numește Săptămâna patimilor, începe în Duminica
Floriilor și se sfârșește în Sâmbăta Mare. De Florii
se aduc la biserică ramuri de salcie care se sfințesc
și se dăruiesc creștinilor, ca semn de bucurie pentru
sosirea lui Isus la Ierusalim.
Tradiția spune că în Sâmbăta Mare femeile
fac ultimele pregătiri. Pentru masa de sărbătoare se
pregătesc miel și pască de brânză, se vopsesc ouăle
în roșu. Până duminică dimineața nu se mănâncă,
nu se bea alcool, nu se râde tare, nu se vorbește urât și nu se face gălăgie.
În noaptea Învierii, creștinii merg la biserică cu coșuri în care pun bucate (ouă roșii, carne de
miel, pască, caș, sare și vin roșu) pentru a fi sfințite. O lumânare aprinsă în biserică trebuie adusă
acasă. Se crede că în noaptea Învierii lui Isus Hristos nu e bine să te culci, fiindcă ai putea să ratezi
fericirea Domnului.
Înainte de a se așeza la masă, creștinii se spală pe față cu apă în care pun un ou roșu, unul alb
și o monedă de argint, pentru a fi sănătoși, curați, rumeni și bogați tot anul.
Așezându-se la masă, creștinii se salută cu “Hristos a Înviat!” răspunsul fiind “Adevărat a
Înviat!” și ciocnesc ouăle roșii. Mai apoi, creștinii mănâncă din cele sfințite. Din mâncărurile
sfințite se înfruptă timp de 3 zile, după care toate resturile sunt adunate și îngropate în spatele casei.
În următoarea Duminică după Paște, creștinii merg la cimitir pentru a vizita rudele plecate în
Împărăția Cerului. Pentru a ne aminti de sufletul lor, se face o pomană celor apropiați sau unei
persoane străine, aceasta zi numindu-se Paștele Blajinilor.
43
Sfintele sărbători ale Paştelui
Tradiţii şi obiceiuri prof. Elena Mărăşescu
Paştele în Vechiul Testament
Pentru prima dată, Paştele a fost sărbătorit
în jurul anului 1400, înainte de Hristos, cu ocazia
părăsirii Egiptului de către evreii conduşi de
Moise. El, prin puterea dată de Dumnezeu, a
despicat Marea Roşie în două, traversând-o şi
scăpând astfel de robia egipteană.
În cartea a doua a Vechiului Testament,
Exodul (Ieşirea ) în capitolul 12, se află
instrucţiunile date de Dumnezeu pentru
sărbătorirea Paştelui, în acea vreme. Fiecare
familie trebuia să sacrifice un miel sau un ied de
un an, parte bărbătească şi fără meteahnă. Din
sângele animalului trebuia să se ia şi să se ungă cu
el amândoi uşorii uşii şi pragul de sus al uşii casei,
unde-l mâncau. Carnea friptă în foc trebuia
consumată în seara aceea, cu azimă şi cu ierburi
amare. Nu trebuia lăsat nimic pe a doua zi, iar oasele nu trebuiau zdrobite. Când mâncau, cu grabă,
trebuia să aibă coapsele încinse, încălţămintea în picioare şi toiegele în mâini.
În noaptea aceea, îngerul morţii trimis de Dumnezeu a trecut prin Egipt şi i-a omorât pe toţi
fiii întâi născuţi ai egiptenilor, în casele care nu aveau pe uşă sângele mielului. În casele israeliţilor
nu a murit nimeni, pentru că aceştia ascultaseră porunca Domnului. Sângele mielului oferea o
garanţie, un semn vizibil prin care credincioşii dădeau de înţeles că respectă instrucţiunile.
Paştele în Noul Testament
În Noul Testament, Mielul înjunghiat vineri,
în Săptămâna Mare, a fost Mântuitorul Iisus Hristos,
a treia Persoană a Dumnezeirii, Omul născut de
Sfânta Fecioară Maria, Fiul pe Care Dumnezeu
Tatăl L-a oferit drept jertfă pentru păcatele noastre.
Sângele Lui scurs pe Cruce este răscumpărător
pentru noi, păcătoşii.
La Cina cea de Taină, în joia mare, Iisus
Hristos a instituit Taina Sfintei Împărtăşanii, Paştele
Nou Testamentar, după porunca ce I-a fost dată de
către Dumnezeu Tatăl astfel: prin frângerea pâinii
care este Trupul Lui şi prin închinarea paharului cu
vin care este Sângele Lui care se vărsa pentru noi.
De Învierea minunată a Mântuitorului
omenirii, a Domnului nostru Iisus Hristos, de
aproape două mii de ani creştinii îşi reamintesc, o
aşteaptă şi se pregătesc pentru întâmpinarea ei cu
post (patruzeci de zile), cu rugăciune, făcând fapte
bune pentru a-L întâlni curaţi spiritual, dar nu numai
pe Iisus.
Paştele - sărbătoare cu dată schimbătoare
În legătură cu data serbării Paştelui, în
primele secole creştine se cunosc mai multe controverse ce au la bază tradiţiile locale. Acestea au
44
avut loc între creştinii din Asia Mică şi cei de la Roma. Sinodul I Ecumenic (Niceea, 325) rezolvă
problema, fixând ca dată a sărbătorii Paştelui prima duminică după lună plină, după echinocţiul de
primăvară. În cazul în care această duminică va coincide cu Paştele evreiesc, Paştele creştin se va
serba cu o duminică înainte sau după acesta.
Tradiţii şi obiceiuri de Paşte din satul meu natal,
Ciolăneşti – Teleorman
Creştinii se pregătesc de cum soseşte postul cel mare (după lăsata secului). Gospodinele
deretică prin case, începând de la uşă, cu pereţii, iar gospodarii trebăluiesc prin grădini. Se umblă la
flori în săptămâna Floriilor.
O credinţă mai veche spune că aceia care nu termină treburile până în sâmbătă cea mare,
nu-i bine văzut de Dumnezeu, iar la finele vieţii sale, tot nepregătit va fi, moartea luându-l pe
neaşteptate.
În săptămâna mare nu se consumă urzici,
oţet şi nu se scuipă pe jos, fiindcă Iisus Hristos a
fost bătut cu urzici, I S-a dat să bea oţet în loc de
apă şi a fost scuipat.
Tot acum încep deniile. Oamenii îşi
pregătesc hainele de participare la slujba de
Înviere cu o săptămână înainte şi se gândesc la ce
şi-ar dori pentru anul care va veni. Se spune că
îngerul păzitor al fiecăruia vine şi îl ascultă
urmând a mijloci pentru a-i îndeplini sau nu
dorinţa, după cât de meritoriu este.
Din Joia Mare se fac buchetele de flori
pentru dus la biserică drept ofrandă, unul se pune
la icoana Maicii Domnului, altul la icoana
Mântuitorului, iar al treilea se pune pe masa pe
sub care se trece. Cu acestea vor merge vinerea.
Tot joia se începe roşirea ouălor. Se curăţă coşul,
se aşterne un ştergar roşu peste care se pune
leuştean. Ritualul roşirii ouălor se face astfel: se
spală, se roşesc, după care se ung cu ulei, în
amintirea mirungerii Mântuitorului, dar şi pentru
a căpăta luciu.
Oamenii cărora le-au murit apropiaţi fără lumânare, nespovediţi sau neîmpărtăşiţi, aprind
lumânări şi împart cocoşi albi-albi, fără nici o meteahnă (pentru păcatele nemărturisite) şi chibrituri
(pentru ca acei repauzaţi să primească lumină). Joia, de la denie, se vine cu lumină (lumânarea
aprinsă) până acasă, dându-li-se şi celor bolnavi. Aceasta se lasă a arde continuu sau se reaprinde
aceeaşi lumânare, unindu-se cu lumina de la Înviere.
Vinerea, după prohod, se iau flori de la biserică şi se duc acasă. Se dăruiesc celor bolnavi
pentru a se pune pe locurile dureroase ca să se tămăduiască. Fetele nemăritate le pun sub cap pentru
a-şi visa ursitul.
Sâmbăta se pregăteşte prinosul pentru Înviere: două pachete conţinând ouă roşii, cozonac,
fructe, ce are fiecare, dar obligatoriu ou şi cozonac. Unul se dă de pomană, iar cu celălalt se
împărtăşeşte. În noaptea de Paşte se împart, la Înviere, patruzeci de pachete (ou şi cozonac) pentru
cei morţi fără lumânare. Acest număr nu este întâmplător, ci corespunde celor patruzeci de
mucenici.
În ziua de Paşte, după ce se vine de la slujbă, înainte de a intra în casă, se pune la pragul de
la uşa de la intrare, o bucată de ţarină înverzită (ca să fii sănătos, crud la obraz) peste care se
suprapune un fier (ca să fii tare ca oţelul). Este bine ca să se atingă mai întâi fierul, dar mai întâi de
aceasta să se atingă piatra. Este recomandat ca flăcăii şi fetele să se uite mai întâi în fântână ca să fie
45
frumoşi tot anul. De asemenea, când mergi la biserică de Înviere, este bine să ai un ou roşu cu tine,
să fii rumen în obraji.
Din bătrâni se ştie că în ziua de Paşte nu se dă cu mătura. Firimiturile căzute pe jos se strâng
cu ciorapii. Aceasta se face pentru a nu da gunoiul în ochii lui Hristos şi pentru a avea curajul să
lunece până acolo. Nu se calcă în cojile de ou înroşit
sau în tăvălitura de măgar pentru a nu-ţi crăpa
călcâiele.
Puţin înainte de douăsprezece noaptea toţi, mari
şi mici, tineri şi mai puţin tineri merg la biserică, la
slujba de Înviere. Tot satul răsună de voci cântând:
„Hristos a Înviat din morţi/ Cu moartea pe moarte
călcând/ Şi celor din morminte/ Viaţă dăruindu-le.” Începând de acum, timp de patruzeci de zile,
oamenii se salută astfel: cei mai tineri le adresează
„Hristos a Înviat!” celor mai în vârstă care, la rândul lor, răspund: „Adevărat a Înviat! La fel
procedează şi când ciocnesc oule înroşite, bătrânii, apoi bărbaţii (fiindcă sunt consideraţi cruce
întreagă) au prioritate.
Cei care s-au împărtăşit nu au voie să se pupe
cu nimeni până nu dorm, altfel li se fură grijania.
Lumânarea de la Înviere se păstrează, se
aprinde la nevoie (când visează urât copilul, când îţi
este rău sau când trăznește afară).
Când Sfintele Paşte este în aceeaşi zi cu
Sfântul Mucenic Gheorghe, se pune la poartă, pe prag,
la gaura cheii jugastru (un arbore din categoria
foioaselor). El are rolul de a îndepărta duhurile rele,
smintelile, şerpii de la cele gospodării.
În zilele pascale toţi creştinii cinstesc Învierea Mântuitorului prin participarea la slujbele
religioase, după care se petrece cu voie bună, iubire creştină şi înţelegere.
Lumina Sfântă
Lumina Sfântă (termen provenit din grecește, Άγιον Φως) este considerată de către
creștinii ortodocși a fi o minune care se întâmplă în fiecare an, la Biserica Sfântului
Mormânt din Ierusalim, în Sâmbăta Mare, în ziua dinaintea Paștelui Ortodox.
Mulți o consideră cea mai veche minune a lumii creștine, anuală, atestată. A fost
documentată consecvent din anul 1106, mențiunile anterioare fiind sporadice. Ceremonia este
transmisă în direct, în Grecia, în Rusia, în Ucraina, în România, în Belarus, în Bulgaria, în Georgia,
în Cipru, în Liban și în alte țări care au comunități majoritare creștin-ortodoxe.
46
SURSE
Cuvântul în mentalitatea satului românesc tradiţional:
1. Biblia sau Sfânta Scriptură a Vechiului şi Noului Testament, Societatea Biblică,
Geneza, cap. 1-3
2. Bernea Ernest, Spaţiu, timp şi cauzalitate la poporul român, Ed. Humanitas, Bucureşti.
3. Caraman Petru, Descolindatul în orientul şi sud – estul Europei, Ed. Universităţii Al I.
Cuza “Iaşi, 1987.
Violența în școli:
1. Biblia sau Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, Bucureşti,
2013.
2. Cartea înţelepciunii populare. Proverbe, Editura Minerva, Bucureşti, 1974.
3. ACADEMIA ROMÂNĂ; Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan” - DEX, Ediţia a II –a,
Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 1998.
4. ACADEMIA ROMÂNĂ; Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Rosetti” - DOOM²,
Ediţia a II –a revăzută şi adăugită, Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2005.
5. Stan, Mihail – Aspecte ortografice, ortoepice și morfologice ale limbii române, conform
DOOOM², Editura Art, București, 2007.
Dragă Luluţa: material autentic, prelucrat de autoare, din satul natal, Ciolăneşti, Teleorman
Sfintele sărbători ale Paști, Tradiţii şi obiceiuri:
1. Biblia sau Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, Bucureşti,
2013, Vechiului Testament, capitolul 12; Noul Testament.
2. Călăuză în credinţa ortodoxă, arhimandrit Cleopa Ilie, ediţia a I V - a revizuită şi adăugită
Editur a Episcopiei Romanului, 2000, F.E.P. «Tipografia Centrală» Chişinău,
Departamentul Edituri, Poligrafie şi Comerţul cu Cărţi
3. http://ro.orthodoxwiki.org/Sinodul_I_Ecumenic , "Primul conciliu de la Niceea".
Imagini/diverse:
http://valentinbosioc.com/minte-sanatoasa-corp-sanatos/
https://holistsan.wordpress.com/page/7/
https://ro.wikipedia.org/wiki/Facebook
http://playtech.ro/2015/facebook-implineste-11-ani-ce-s-a-schimbat/
https://www.facebook.com/
www.historia.ro
http://www.bsg.ro/blog/despre-pietre-pretioase-si-semipretioase/
https://ro.wikipedia.org/wiki/Ziua_Mondial%C4%83_a_Apei
http://www.libertatea.ro/stiri/stiri-interne/afla-istoria-sistemului-de-alimentare-cu-apa-din-
bucuresti-640282
http://casa.acasa.ro/animale-de-companie-288/siberiana-14745.html
https://ro.wikipedia.org/wiki/Numismatic%C4%83
http://www.traditieialomita.ro/obiceiuri/cu-data-mobila/paparudele/
http://www.centruldepelerinaj.ro/articol/sfanta-lumina-de-la-ierusalim
Responsabilitatea asupra conținutului materialelor publicate revine în exclusivitate autorilor.