anul ii nr. 10 ianuarie 2014 - ulbs...

12
Universitatea „Lucian Blaga” a inaugurat în luna decembrie, un spațiu nou de laboratoare în cadrul Facultății de Medicină. Laboratoarele sunt situate la etajul IV din Corpul C al Facultății de Medicină și sunt destinate cu precădere studenților de la specializarea Farmacie, dar și celor de la specializările Medicină și Medicină Dentară. Spațiul cuprinde patru laboratoare cu o capacitate de 16 locuri fiecare pentru desfășurarea lucrărilor practice și un laborator de cercetare și pregătire a lucrărilor practice, o sală de balanțe cu mese antivibrație, două săli de aparate, o sală de seminar și o sală profesorală. Toate laboratoarele sunt dotate cu nișe chimice performante, necesare efectuării de experimente cu substanțe volatile, toxice sau corozive, care necesită depozitare și manipulare în condiții speciale. Mobilierul este construit din materiale specifice pentru laborator, rezistente la acizi și baze concentrate, la solvenți organici și alte substanțe chimice. „Dorința noastră este să le oferim studenților condiții optime de studiu și de cercetare. Am făcut investiții substanțiale în dotarea facultăților cu laboratoare și aparatură performantă, inclusiv la Facultatea de Medicină, care joacă un rol important în dezvoltarea Sibiului”, a spus prof. univ. dr. ing. Ioan Bondrea, rectorul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu. Amenajarea spațiului a început în 2011, investindu-se aproximativ 125.000 de euro din fondurile proprii ale Universității „Lucian Blaga” din Sibiu. Laboratoare noi pentru studenții Facultății de Medicină Sărbătorile de iarnă în stil studențesc Biblioteca Universitară, unică la nivel național Târg cu produse de Crăciun Concert de Crăciun Institutul Confucius - o poartă spre cultura chineză Focus student Dăruim împreună Workshop de Anastomoze Digestive Sibiu Lights & more Lauri sportivi adunați la sfârșit de an CUPRINS: Anul II nr. 10 ianuarie 2014 EVENIMENT Laboratoare noi pentru studenții Facultății de Medicină

Upload: phamxuyen

Post on 05-Feb-2018

229 views

Category:

Documents


0 download

TRANSCRIPT

Page 1: Anul II nr. 10 ianuarie 2014 - ULBS Updatenewsletter.ulbsibiu.ro/editii/update-ulbs-editia-10-ianuarie-2014.pdf · duselor zaharoase”, „Tehnologia laptelui și derivate-lor din

Universitatea „Lucian Blaga” a inaugurat în luna decembrie, un spațiu nou de laboratoare în cadrul Facultății de Medicină. Laboratoarele sunt situate la etajul IV din Corpul C al Facultății de Medicină și sunt destinate cu precădere studenților de la specializarea Farmacie, dar și celor de la specializările Medicină și Medicină Dentară. Spațiul cuprinde patru laboratoare cu o capacitate de 16 locuri fiecare pentru desfășurarea lucrărilor practice și un laborator de cercetare și pregătire a lucrărilor practice, o sală de balanțe cu mese antivibrație, două săli de aparate, o sală de seminar și o sală profesorală. Toate laboratoarele sunt dotate cu nișe chimice performante, necesare efectuării de experimente cu substanțe volatile, toxice sau

corozive, care necesită depozitare și manipulare în condiții speciale. Mobilierul este construit din materiale specifice pentru laborator, rezistente la acizi și baze concentrate, la solvenți organici și alte substanțe chimice. „Dorința noastră este să le oferim studenților condiții optime de studiu și de cercetare. Am făcut investiții substanțiale în dotarea facultăților cu laboratoare și aparatură performantă, inclusiv la Facultatea de Medicină, care joacă un rol important în dezvoltarea Sibiului”, a spus prof. univ. dr. ing. Ioan Bondrea, rectorul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu. Amenajarea spațiului a început în 2011, investindu-se aproximativ 125.000 de euro din fondurile proprii ale Universității „Lucian Blaga” din Sibiu.

•Laboratoare noi pentru studenții Facultății de Medicină

•Sărbătorile de iarnă în stil studențesc

•Biblioteca Universitară, unică la nivel național

•Târg cu produse de Crăciun

•Concert de Crăciun

•Institutul Confucius - o poartă spre cultura chineză

•Focus student

•Dăruim împreună

•Workshop de Anastomoze Digestive

•Sibiu Lights & more

•Lauri sportivi adunați la sfârșit de an

CUPRINS:

Anul II nr. 10 ianuarie 2014

EVENIMENT

Laboratoare noi pentru studențiiFacultății de Medicină

Page 2: Anul II nr. 10 ianuarie 2014 - ULBS Updatenewsletter.ulbsibiu.ro/editii/update-ulbs-editia-10-ianuarie-2014.pdf · duselor zaharoase”, „Tehnologia laptelui și derivate-lor din

2UPDATE NEWSLETTER

EVENIMENT

Sărbătorile de iarnă în stil studenţesc Pentru majoritatea studenţilor care învaţă în Sibiu, dar locuiesc în alte oraşe, vacanţa de Crăciun este ocazia de a se întoarce acasă şi de a petrece sărbătorile alături de familie şi prietenii din copilărie. Dar nu toţi studenţii vor sau reuşesc acest lucru. M o t i v e l e pentru care studenţii ajung să rămână în cămine de sărbători diferă, dar de cele mai multe ori sunt o combinaţie de factori economici şi logistici.Alina Furdui, m a s t e r a n d ă în anul I, a declarat că este primul an în care se află de sărbători d e p a r t e de familie. P r o g r a m u l încărcat de la serviciu nu îi permite să plece acasă. ,,Nu am un plan dinainte stabilit, dar mi-am propus să mă bucur de frumuseţea sărbătorilor alături de colegele de cameră, care, practic, acum reprezintă ce-a de-a doua familie. Este clar că îmi va lipsi mâncarea făcută de mama, dar ne vom strădui să gătim mâncăruri tradiţionale şi să trăim pe deplin sărbătoarea magică a Crăciunului” a completat Alina.

Studenții care aleg să rămână în campus pot intra rapid în atmosfera de sărbătoare. În fiecare an, căminele sunt decorate şi pregătite să îl întâmpine pe Moş Crăciun. Studenţii organizează petreceri, noaptea albă a filmelor de Crăciun, dar şi schimburi de cadouri, deci

se pot bucura de un ambient a s e m ă n ă t o r celui de acasă. În vacanţa de iarnă sunt deschise doar căminele 3 şi 7 pentru cei care aleg să rămână în Sibiu, dar şi pentru studenţii străini ai universităţii.Ca în fiecare an, o parte se vor întoarce în ţara natală cu poveşti despre cum e să fi student în România, iar cei mai curioși vor rămâne. Aceştia, fie s-au lăsat convinşi de colegi, fie au auzit poveşti

despre cât de bună e mâncarea românească, despre vinul cu scorţişoară şi aromă de portocale, dar şi despre tradiţiile noastre şi au decis să ne cunoască mai bine ţara.

Sînziana StaicuGeorgiana-Maria Joică

Page 3: Anul II nr. 10 ianuarie 2014 - ULBS Updatenewsletter.ulbsibiu.ro/editii/update-ulbs-editia-10-ianuarie-2014.pdf · duselor zaharoase”, „Tehnologia laptelui și derivate-lor din

3NEWSLETTER UPDATE

internaţionale de publicaţii. Biblioteca Centrală a Universităţii este structurata pe patru etaje, fiecare având aria sa de interes: Etaj 1: Medicină, Biologie, Nursing, Chimie, Fizică, Matematică, Calculatoare, Inginerie, Industria Alimentară, Industria Textilă, Mediu, Agricultură, Sport, Periodice Etaj 2: Lingvistică, Literatură, Fond Pimen, Biografii, Religie, Artă, Arhitectură, Etnologie, Periodice Etaj 3: Biblioteca Britanică, Biblioteca Germană, Biblioteca Americană, Biblioteca Franceză, Biblioteca Spaniolă, Biblioteca Neerlandeză, Thailandeză Etaj 4: Geografie, Biblioteconomie, Jurnalistică, Drept, Administraţie Publică, Politică, Economie, Management, Sociologie, Asistenţă socială, Psihologie, Filosofie, Educaţie, Istorie, Cultură Informaţiile despre Biblioteca Centrală a Universităţii ne-au fost oferite de dr. ing. Maria Rodica Volovici, directorul instituţiei.

Adina OstafiLaura Şoşa

Una dintre cele mai moderne biblioteci din ţară, Biblioteca Centrală a Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu are rolul de a crea cadrul informaţional necesar activităţilor didactice şi de cercetare. Biblioteca este deschisă comunităţii academice sibiene, oamenilor de cultură care doresc să descopere informaţia modernă deţinută, dar şi mediului preuniversitar. Prin noile tehnologii implementate în bibliotecă, aceasta dispune de un sistem informatic integrat alcătuit dintr-un soft performant, o staţie de autoîmprumut și una de autorestituire. Staţia de autorestiture este singura funcţională în România şi permite restituirea cărţilor pe parcursul a 24 de ore.Această automatizare a servicilor din bibliotecă aduce un plus de valoare bibliotecii şi oferă un mediu atragător pentru studenţi. Accesul la resursele în format electronic este permis doar pe baza unui card care conţine un Chip RFID (Radio Frequency Identification). Cardul este eliberat în spaţiul central al bibliotecii, atât pentru utilizatorii interni, cât și pentru cei externi. Cei din urmă trebuie să primească anual aprobarea de obţinere a cardului în funcţie de regulamentul bibliotecii. Acest card reprezintă un mod de a securiza accesul la informaţie iar chipul conţinut de acesta se regăseşte și în cărţi.Studenţii care nu restituie la timp cărţile sunt uşor de identificat şi de „sancţionat”. Sancţiunea reprezintă restricţionarea accesului pe o perioada de una, doua, până la trei luni. În spatele a ceea ce vede utilizatorul este o muncă complexă, aceea de achiziţionare, de prelucrare și de indexare.Toate aceste activităţi sunt necesare pentru a ajuta utilizatorii să găseasca într-un timp cât mai scurt și eficient materialele şi cărţile de care au nevoie. Biblioteca desfaşoară protocoale pe partea de ştiinţă a informării și documentării (noua formă de pregatire pentru viitorii specialişti în biblioteconomie) cu cei din Namur, Belgia și Malburg, Germania şi colaborează cu SUA, Olanda, Bulgaria, Turcia, Anglia şi Republica Moldova pentru schimburi

EVENIMENT

Biblioteca Universitară, unică la nivel național!

Page 4: Anul II nr. 10 ianuarie 2014 - ULBS Updatenewsletter.ulbsibiu.ro/editii/update-ulbs-editia-10-ianuarie-2014.pdf · duselor zaharoase”, „Tehnologia laptelui și derivate-lor din

4UPDATE NEWSLETTER

INFORMAȚII

„Nu numai vizitatorii, dar și studenții au fost foarte entuziasmați și încântați de această manifestare. În anul următor dorim să găsim un spațiu mai generos și să invităm pe toată lumea. Pentru aceasta, vom avea nevoie de sprijinul generos al sponsorilor. Cu ideile de produse inovative venim noi!”, a spus șef lucrări univ. dr. ing. Monica Mironescu.

S-a pus accent pe găsirea unor soluții de reducere a valorii energetice și îmbunătățire a valorii nutritive a produselor (prin adaosul de fibre, proteine, grăsimi fără colesterol) sau a identificării tendințelor actuale ale consumatorilor în privința caracteristicilor senzoriale. Studenții au propus spre degustare: unt cu oregano, brânză de burduf cu smochine, baton de cereale cu mentă, ciocolată cu petale de trandafir și cardamon, cozonac moldovenesc, pâine cu arome mediteraneene.

Spectacolul a adus în scenă colinde, cântece şi diferite obiceiuri de Crăciun. Studenţii-artişti au amintit publicului sibian despre un vechi obicei al şezătorii. Invitat în cadrul spectacolului a fost şi cântăreţul de muzică populară Sebastian Stan. Evenimentul a fost un succes şi o plăcere, atât pentru profesori, cât şi pentru studenţi.

Roxana Samfira

Studenții și cadrele didactice ale Facultății de Științe Agricole, Industrie Alimentară și Protecția Mediului din cadrul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu au organizat luni, 16 decembrie, un Târg cu Pro-duse de Crăciun. Cu ocazia celei de-a XIV-a ediții a Simpozi-onului de Produse Noi Zaharoase, organizatorii au invitat studenții de la toate disciplinele să își prezinte produsele lor inovative. Au fost expuse produse noi, elaborate de către studenții din anul IV, în cadrul proiectelor de licență la disciplinele „Tehnologia zahărului, amidonului și pro-duselor zaharoase”, „Tehnologia laptelui și derivate-lor din lapte” și „Tehnologia pâinii și a produselor de panificație”. Studenții aparțin specializărilor Ingineria Produselor Alimentare (IPA), Controlul și Expertiza Produselor Alimentare (CEPA) și Biotehnologii în In-dustria Alimentară (BIA). Studenții din anul IV au fost susținuți de către colegii mai mici din anul III, de la specializarea Ingin-erie și Management în Alimentație Publică și Agro-turism (IMAPA), care au făcut degustări de vinuri și rachiu. La acest eveniment au participat și studenții de la master, specializarea Asigurarea Calității și Siguranței Alimentului (ACSA) care, în prezent, sunt angajați ai firmei Scandia SA și care au prezentat produsele noi puse pe piață de renumita firmă sibiană.Aproximativ 50 de studenți au lucrat pe parcursul primului semestru din anul universitar 2013-2014, testând mai multe rețete pentru fiecare produs, realizând analize senzoriale și caracterizări fizico-chimice.

Ansamblul Studenţesc „Mărginimea” al Casei de Cultură a Studenţilor Sibiu împreună cu stundeţi de la Ştiinţe Agricole, Industrie Alimentară şi Protecţia Mediului, acompaniaţi de Corul Facultăţii de Teologie au susţinut un spectacol de Crăciun. Acesta a avut loc în Aula Magna a Universităţii. Universitatea „Lucian Blaga” a inivitat întreaga comunitate academică pentru a se bucura împreună de reprezentaţii.

Târg cu Produse de Crăciun

Concert de Crăciun

Page 5: Anul II nr. 10 ianuarie 2014 - ULBS Updatenewsletter.ulbsibiu.ro/editii/update-ulbs-editia-10-ianuarie-2014.pdf · duselor zaharoase”, „Tehnologia laptelui și derivate-lor din

5NEWSLETTER UPDATE

Toate aceste planuri și multe altele sunt sponsorizate de Office of Chinese Language Council International (HANBAN). Elevii au mai multe posibilități atunci când vine vorba de ofertele institutului. Cursurile de limba Chineză pot fi urmate atât de elevi de școală generală, liceu sau facultate, cât și de către adulți. „Vârsta nu este un criteriu după care alegem elevii - oricine poate să aplice. Importante sunt notele și determinarea lor, dacă vor să facă parte din schimbul cultural”, a declarat Song Shao Feng, actualul director al Insitutului Confucius. Cultura, istoria, politica și economia sunt câteva dintre subiectele principale pe care se axează profesorii în cadrul orelor. Acestea sunt prezentate și în format video, elevii având ocazia să urmărească filme și programe TV în limba chineză. Participanții au acces la toate materialele necesare pentru a se putea documenta. Seminariile și workshopurile sunt nelipsite în cadrul institutului,acestea fiind un pas important în formarea studenților. Schimburile de experiență au un succes foarte mare. „Elevii sunt foarte receptivi când vine vorba de a trăi pe deplin experiența chinezo-română, în funcție de originea lor”, a ținut să adauge directorul.

Andrei Ciocan

INFORMAȚII

Institutul Confucius este una din cele mai importante organizații studențești ale momentului. În prezent există 14 studenți înscriși la licență. Directorul, Song Shao Feng, este de părere că numărul acesta este unul impresionant, dat fiind faptul că limba chineză este una foarte dificil de asimilat și nu oricine are răbdarea și talentul necesar să ajungă într-atât de învățat, încât să o cunoască în întregime. Confucius a fost primul institut de acest gen din România, înființat în 18 noiembrie 2007. Fiind prima organizație de acest gen, și-a dedicat activitatea în sprijinul înlesnirii legăturii dintre cultura chineză și cea română, prin intermediul studenților. Legătura China-România, din acest unghi de abordare, a fost posibilă datorită conexiunii create între Universitatea „Lucian Blaga” Sibiu și Beijing Language and culture University (BLCU) din Beijing. Activitatea institutului are rolul principal de a înlesni legătura dintre cele două țări. Astfel, elevii învață limba și cultura Chinei, pentru ca mai apoi să se poată integra cât mai ușor în țară. Acest proces este valabil și în sens invers, deoarece Confucius se concentrează pe schimbul de experiențe, chinezii având posibilitatea să viziteze țara noastră și să învețe ce înseamnă să fii român.

Institutul Confucius – o poartă spre cultura chineză

Page 6: Anul II nr. 10 ianuarie 2014 - ULBS Updatenewsletter.ulbsibiu.ro/editii/update-ulbs-editia-10-ianuarie-2014.pdf · duselor zaharoase”, „Tehnologia laptelui și derivate-lor din

6UPDATE NEWSLETTER

Prof.univ.dr. Livia Ilie a mărturisit că este foarte mulțumită de rezultate și a ținut să mulțumească la rândul ei echipei „pentru inițiativă, pentru mobilizare, pentru auto-motivare”. „Ne bucurăm că după nouă luni de zile avem un copil frumos”, a mai adăugat aceasta.

Ziua de miercuri 11 noiembrie a fost una specială pentru membrii echipei newsletter-ului UpDate. Aceștia s-au întrunit în Sala Senatului universității pentru a sărbători apariția cu succes a primelor nouă numere din acest an. Eforturile depuse de către toți colaboratorii newsletter-ului au fost răsplătite în cadrul unei mici ceremonii la care au participat prorectorii ULBS, prof.univ.dr. Livia Ilie și conf.univ.dr. Ioan Marian Ţiplic, echipa de redactori compusă din studenți ai specializărilor Comunicare și Relații Publice și Jurnalism și coordonatorii newsletter-ului, lect. univ. dr. Ioana Bărbulescu, conf. univ . dr. Lucian Grozea, lect. univ. dr. Adina Pintea şi lect. univ. dr. Raluca Stanciu.

Echipa UpDate premiată la Sala Senatului

INFORMAȚII

Page 7: Anul II nr. 10 ianuarie 2014 - ULBS Updatenewsletter.ulbsibiu.ro/editii/update-ulbs-editia-10-ianuarie-2014.pdf · duselor zaharoase”, „Tehnologia laptelui și derivate-lor din

7NEWSLETTER UPDATE

INFORMAȚII

un miez tare al facultății!” Aceasta a mulțumit conducerii pentru încrederea acordată redacției și și-a exprimat convingerera ca doar o bună colaborare poate conduce la un bun rezultat. Lect. univ. dr. Adina Pintea a mărturisit cât de bucuroasă este să retrăiască emoția de redacție, dublată de provocarea polemicilor. De asemenea, a mai precizat că această premiere a echipei UpDate nu este o concluzie, ci un pretext pentru a merge mai departe şi mai bine cu ceea ce s-a început în urmă cu nouă luni. Festivitatea de la Sala Senatului s-a încheiat prin acordarea de diplome, iar aniversarea a continuat cu o surpriza pregătită de profesorii coordonatori, în ziua următoare.

Raluca Sopa

La rândul său, conf. univ. dr. Ioan Marian Ţiplic a declarat că UpDate „a devenit un proiect profesionist, care trebuie susținut.” De asemenea, acesta a precizat că se încearcă a se găsi soluții pentru susținerea și motivarea echipei. Conf. univ. dr. Lucian Grozea a explicat importanța newsletter-ului pentru universitate. Totodată, coordonatorul a subliniat cât de mult apreciază echipa cu care colaborează în scopul promovării imaginii universității. Studenții- redactori Adina Ostafi, Laura Șoșa, Bianca Pescaru, Andreea Runceanu, Anda Mircevi, Raluca Sopa, Carmen Mătea, Ioana Radu, Andreea Barbu, Elene Badea, Andrei Ciocan, Roxana Samfira, Joică Georgiana, Sânziana Staicu, Cobuz Alina s-au declarat onorați pentru că pot contribui la clădirea unui mijlocde promovare a activităților derulate de către universitate. Lect. univ. dr. Ioana Bărbulescu a adresat câteva cuvinte frumoase despre progresul celor din redacție, mulțumind pentru implicarea și devotamentul fiecăruia. „Newsletter-ul UpDate crește de la un număr la altul, atât din punctul de vedere al numărului informațiilor pe care le prelucrăm zi de zi, cât și al calității articolelor, iar aceasta, pe noi cei care îi coordonăm, nu poate decât să ne bucure.” Lect. univ. dr. Raluca Stanciu a încurajat studenții din echipă, declarând: „Voi sunteți

Page 8: Anul II nr. 10 ianuarie 2014 - ULBS Updatenewsletter.ulbsibiu.ro/editii/update-ulbs-editia-10-ianuarie-2014.pdf · duselor zaharoase”, „Tehnologia laptelui și derivate-lor din

8UPDATE NEWSLETTER

Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, împreună cu postul local de televiziune Antena1 Sibiu, au demarat din 10 decembrie, proiectul „Focus Student”. Emisiunea își propune să promoveze studenții Universității dar, în același timp, le oferă șansa să împărtășească experiențele din acești ani. „E important ca cei de acasă să vadă și lucrurile bune, să vadă că studenții nu sunt, așa cum ar spune cei mai în vârstă, niște tineri care doar se distrează. Ei chiar fac lucruri importante și prin emisiunea asta vrem să-i arătăm pe cei care au talente deosebite și pe cei care fac ceva pentru Universitate”, a declarat Alexandra Blejan, gazda emisiunii. În prima ediție a emisiunii s-a vorbit despre felul în care este percepută sărbătoarea de Crăciun în diferite colțuri ale țării, despre viața de cămin și despre concursul de Miss și Mister Boboc 2013. În cadrul emisiunii au participat studenții de la specializările Jurnalism și Relații Publice. „Este o emisiune interactivă, îmi place că vor să afle părerile noastre”, a spus Raluca, studentă la Jurnalism. Majoritatea studenților au fost foarte deschiși și încântați de proiect. „E foarte interesant, e o idee bună pentru studenți, putem spune problemele pe care le întâmpinăm în facultate și sper să se rezolve cât, mai multe din

problemele cu care ne confruntăm”, a spus Roxana, studentă la Jurnalism. În fiecare emisiune o să fie prezenți invitați speciali. Ediția pilot i-a avut ca invitați pe conf. univ. dr. Ramona Toderici, lect. univ. dr. Ioana Bărbulescu și conf. univ. dr. Lucian Grozea, care s-au arătat optimiști în ceea ce privește acest proiect. Conf. univ. dr. Lucian Grozea a declarat: „este o inițiativă benefică, pentru Universitatea „Lucian Blaga”, dar și pentru Antena1. E un fel de win-win, ei își fac imagine prin intermediul nostru, dar și noi prin intermediul lor putem contribui la consolidarea imaginii Universității”. Emisiunea „Focus Student” va fi difuzată în fiecare vineri, de la ora 16:00, pe postul local de televiziune Antena1 Sibiu.

Elena Badea

„Focus Student”

EVENIMENT

Page 9: Anul II nr. 10 ianuarie 2014 - ULBS Updatenewsletter.ulbsibiu.ro/editii/update-ulbs-editia-10-ianuarie-2014.pdf · duselor zaharoase”, „Tehnologia laptelui și derivate-lor din

9NEWSLETTER UPDATE

Cu ocazia sărbătorilor de Crăciun, studenții din cadrul asociației SOLIDUS au demarat o campanie umanitară pentru ajutorarea copiilor din centrele de plasament din Sibiu și împrejurumile acestuia. Activitatea s-a desfășurat în incinta Facultății de Inginerie. Campania, intitulată „Dăruim împreună”, a avut ca scop colectarea de bunuri necesare copiilor din centrele de plasament. Studenți, profesori sau alte persoane dornice să ajute, puteau cumpăra un ceai de la standul amplasat în holul facultății, banii fiind donați în sprijinul cauzei sau puteau dărui haine și jucării. După finalizarea campaniei, membrii asociației s-au deplasat la școala din Drașov și la centrele de plasament din Cisnădie și Prichindelul din Sibiu, unde i-au întâmpinat pe copii cu o grămadă de haine, jucării și dulciuri. Copiii au fost foarte bucuroși când au primit cadourile, având într-adevăr parte de un Moș Crăciun foarte darnic! La sfârșit,

toată lumea era fericită și mulțumită de cele întâmplate, astfel campania atingându-și scopul propus.Pe lângă ajutorul oferit acestor centre, au mai fost sprijinite încă trei familii, două din Sibiu și una din Cristian. Întrebat de ce a simțit nevoia derulării unei astfel de campanii, președintele asociației a răspuns: „Pentru că asta simțim! Înainte de a fi studenți, viitori ingineri, trebuie să fim oameni!”

Cristian LazărAne-Mari Hann

Dăruim împreună

EVENIMENT

Page 10: Anul II nr. 10 ianuarie 2014 - ULBS Updatenewsletter.ulbsibiu.ro/editii/update-ulbs-editia-10-ianuarie-2014.pdf · duselor zaharoase”, „Tehnologia laptelui și derivate-lor din

10UPDATE NEWSLETTER

INFORMAȚII

Aceasta a fost și opinia secretarei generale a Federaţiei Asociaţiilor Studenţilor în Medicină din România - 2012-2013, Iulia - Lorena Keil, coordonatoarea locală a proiectului. Proiectul s-a desfăşurat pe durata a două zile și a cuprins următoarele activități:

Ziua 1•Prezentări powerpoint ale principaleloranastomoze digestive- termino-laterală, termino-terminală, latero-laterală;•Prezentărivideoîndiverseintervenţiichirurgicaleşi principalele indicaţii ale acestor anastomoze;•Prezentarea instrumentarului şi resurselornecesare pentru realizarea a astfel de intervenţii;•Recapitularea principalelor reguli de asepsie şiantisepsie în sala de operaţii.•Împărţireaparticipanţilorînechipedecâte2.

Ziua 2•Realizarea anastomozelor propriu-zise curecapitularea indicaţiilor pentru fiecare în parte (în funcţie de localizare şi tipul de patologie). Workshopul de Anastomoze Digestive este un proiect realizat în cadrul Departamentului de Educaţie Medicală SCOME al SSMHS şi a fost sponsorizat de firmele Ortopedica, Medical Corp, Rombiomedica şi Clinica Proctoven.

Ioana RaduBianca Pescaru

Studenţii medicinişti s-au antrenat pentru viitorul lor de practicieni ai chirurgiei generale şi şi-au testat îndemânarea, în cadrul atelierului de anastomoze digestive (legătura dintre două organe din abdomen). Proiectul s-a adresat, în special, studenţilor din anii terminali ai Facultăţii de Medicină „Victor Papilian” din Sibiu.

Decanul Facultăţii de Medicină „Victor Papilian”, conf. univ. dr. Silviu Morar a afirmat în deschiderea workshop-ului că scopul este ca la finalul pregătirii oferite de Facultatea de Medicină, să le aducă studenţilor cunoştinţe practice, abilităţi pe care să le poată dezvolta, participând la ateliere precum acesta. „Accentul se pune pe dezvoltarea competentelor, abilitaţilor practice, este o modalitate de a vă autoperfecţiona şi vă garantez că vă va fi util pe viitor” a declarat conf.univ.dr. Silviu Morar. Coordonatorul workshop-ului, dr. Ciprian Tănăsescu, medic primar chirurg, şef de lucrări la Facultatea de Medicină din Sibiu, a subliniat faptul că, în general, la Facultatea de Medicină sunt foarte multe cursuri teoretice şi foarte puţine activităţi practice: „Această activitate a fost organizată, în special, pentru studenţii pasionați de domeniul chirurgiei şi pentru a le arăta din tainele acestui domeniu. Scopul este să aducem cât mai mulţi studenţi pe partea chirurgiei“, a adaugat dr. Ciprian Tănăsescu

Studenții mediciniști se pregătescpentru a deveni cei mai buni chirurgi

Workshop de Anastomoze Digestive sub îndrumarea dr. Tănăsescu

Page 11: Anul II nr. 10 ianuarie 2014 - ULBS Updatenewsletter.ulbsibiu.ro/editii/update-ulbs-editia-10-ianuarie-2014.pdf · duselor zaharoase”, „Tehnologia laptelui și derivate-lor din

11NEWSLETTER UPDATE

Sibiul s-a luminat în perioada 13-15 decembrie, grație unui concept inedit care a făcut înconjurul lumii, din Hong-Kong și Coreea până în Ierusalim, Japonia sau Italia. Structura impresionantă a fost construită la intrarea pe Bulevardul Nicolae Bălcescu, având 24 de metri înălțime și o lungime de 40 de metri. Evenimentul a fost realizat de o echipă formată din 10 persoane, coordonate de către Sandra Dragoman, absolventă a Facultății de Jurnalism în anul 2010, împreună cu Asociația M&S EVENTS. Eveni-mentul a început cu aprinderea celor aproximativ 55.000 led-uri în fața unui public numeros. Prima seară la Sibiu Lights & More a continuat cu un concert Renegates, formație care a încântat audiența cu o serie de cover-uri celebre, interpretate într-o manieră proprie de către cei doi soliști - Maria Cojocaru și Vlad Simon, concurenți în sezonul II al emisiunii Vocea României, alături de membrii band-ului. În ultima seară a festivalului au cântat Fade Out, o altă trupă care are o legătură strânsă cu celebrul show de talente: solistul Mihai Farkaș, student la Facultatea de Litere și Arte din cadrul Universității „Lucian Blaga”, a ajuns în acest sezon al emisiunii Vocea României până în etapa confruntărilor, făcând

INTERVIU

parte din echipa antrenorului Marius Moga. Prima ediție a even-imentului Sibiu Lights & More s-a încheiat în jurul orei

22:00 cu un impresionant foc de artificii și cu promisiunea că proiectul nu se încheie acum, ci va reveni în anul 2014, cu o structură mai mare și mai spectaculoasă, întrucât feedback-ul ediției din acest an este unul pozitiv și chiar peste măsura așteptărilor. Sandra Dragoman, organizatoarea festivalului de la Sibiu, dezvăluie prin intermediul Update că „organizarea unui eveniment de o asemenea amploare a presupus luni întregi de pregătire: din punct de vedere administrativ, tehnic, din punctul de vedere al realizării întregului concept și, bineînțeles, în ceea ce privește promovarea și comunicarea cu cei din presă.”

Paul Opricean

Colectivul redacțional:Coordonatori:

lect. univ. dr. Ioana Bărbulescuconf. univ. dr. Lucian Grozea

lect. univ. dr. Adina Pintealect. univ. dr. Raluca Stanciu

Studenți - reporteri voluntari:

Badea Elena, Barbu Andreea, Bălău Cristina, Ciocan Andrei, Cotârlea Dragoș, Hann Ane-Mari,

Matei Răzvan, Mătea Carmen, Mircevi Anda-Maria, Opricean Paul, Ostafi Adina, Pescaru Bianca,

Popescu Paul, Lazăr Cristian, Radu Ioana, Runceanu Andreea, Samfira Roxana,

Sopa Andreea-Raluca, Şoşa Laura-Mihaela, Zdîrcea Cătălin.Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu

e-mail: [email protected]

© 2014, ianuarie, ULBS

Sibiu Lights & More

Page 12: Anul II nr. 10 ianuarie 2014 - ULBS Updatenewsletter.ulbsibiu.ro/editii/update-ulbs-editia-10-ianuarie-2014.pdf · duselor zaharoase”, „Tehnologia laptelui și derivate-lor din

12UPDATE NEWSLETTER

În topul celor mai bune rezultate obținute de sportivii ULBS în acest an amintim în primul rând medalia de aur obținută de Drăgan Adrian , anul 2 la master, la 400 m, atât pe teren acoperit cât şi în aer liber. De asemenea, echipa de baschet a ULBS a obținut locul 3 la Turneul final al Campionatului Național Universitar de la Bucureşti. Un rezultat excelent l-a obținut şi echipa de mini fotbal, care s-a clasat pe locul 1 pe țară. Cele mai mari rezultate au venit de la judo. Studenții universității noastre au participat la campionate naționale, europene şi mondiale, unde au avut rezultate excelente. Dintre medaliații la judo îi amintim pe Cristian Bodârlau, campion național la 81 de kg, reprezentantul României la Campionatul Mondial Universitar din această vară, Natea Daniel, deținătorul bronzului la campionatul european +100 de kg, Alexandru Dragoman, medaliat cu argint la 66 de kg, Robert Papp, de asemenea medaliat cu argint la 73 de kg, Munteanu Andrei, bronz la 100 de kg, precum şi Paula Vesa locul 2 la fete. Nu în ultimul rând,

studenții participanți la campionat au adus cu mândrie în universitate locul 1 pe echipe la masculin, în cadrul Campionatului Național Universitar, titlu cucerit şi anul trecut. Alte rezultate notabile au fost locul 8 obținut de Adea Dan la campionatul european de culturism și locul 4 la campionatul european de taekwondo obținut de Ban Niculae. Dionisie Turcu, șeful catedrei de Educație Fizică și Sport s-a arătat extrem de mulțumit de bilanțul pe acest an al studenților. „Rezultatele obținute de sportivi au fost excelente, având în vedere confruntările cu marile universități din țară. Sunt foarte mulțumit”, a declarat acesta.

Începând cu anul viitor conducerea universității are în plan începerea lucrărilor de construcție a unui complex sportiv mulțifunctional. Acesta va fi amplasat pe terenul de fotbal din spatele liceului Carol și va avea rolul de a facilita munca de pregătire pe care o depun studenții pentru campionate.

Cotîrlea DragoşPopescu Paul

INFORMAȚII

Lauri sportivi adunați la sfârșit de an