Art.5.[Principiul nediscriminarii]

(1) In cadrul relatiilor de munca functioneaza principiul egalitatii de tratament fata de toti salariatii si angajatorii. (2) Orice discriminare directa sau indirecta fata de un salariat, bazata pe criterii de sex, orientare sexuala, caracteristici genetice, varsta, apartenenta nationala, rasa, culoare, etnie, religie, optiune politica, origine sociala, handicap, situatie sau responsabilitate familiala, apartenenta ori activitate sindicala, este interzisa. (3) Constituie discriminare directa actele si faptele de excludere, deosebire, restrictie sau preferinta, intemeiate pe unul sau mai multe dintre criteriile prevazute la alin. (2) , care au ca scop sau ca efect neacordarea, restrangerea ori inlaturarea recunoasterii, folosintei sau exercitarii drepturilor prevazute in legislatia muncii. (4) Constituie discriminare indirecta actele si faptele intemeiate in mod aparent pe alte criterii decat cele prevazute la alin. (2) , dar care produc efectele unei discriminari directe.

1. Nediscriminarea în raporturile de munca – principiu fundamental

Constitutia Romaniei consacra pincipiul egalitatii în drepturi. Potrivit art.16 alin.(1), ,, cetatenii sunt egali în fata legii și a autoritatilor publice, fără privilegii și fără discriminari”. Consacrand dreptul la munca și libertatea muncii, art.41 alin.(4) din Constitutie prevede ca ,, la munca egala, femeile au salariu egal cu barbatii”.

În prezent, în legislatia noastră sunt garantate egalitatea intre cetateni, excluderea privilegiilor și discriminarii în exercitarea dreptului la munca, a dreptului la libera alegere a ocupatiei, a dreptului la condiții de munca echitabile și satisfacatoare, la protecția împotriva somajului, la un salariu egal pentru munca egala, la o remuneratie echitabila și satisfacatoare, și prin prevederile O.G. nr. 137/200 privind prevenirea și sanctionarea tuturor formelor de discriminare, republicata (M.Of. nr. 99 din 8 februarie 2007), și ale Legii nr.202/2002 privind egalitatea de sanse intre femei și bărbați, republicata (M.Of. nr.150 din 1 martie 2007).

Codul Muncii reglementeaza principiul nediscriminarii (egalitatii de tratamente) în raporturile de munca utilizand terminologia și notiunile consacrate de normele europene și internaționale. Astfel, sunt intrezise în mod expres, după modelul reglementarilor europene, atât discriminarile directe, cât și cele indifecte fata de un salariat, ,,bazate pe criterii de sex, orientare sexuală, caracteristici genetice, vârsta, apartenența naționala, rasa, culoare, etnie, religie, optiune politica, origine sociala, handicap, situație sau responsabilitate familiala, apartenența ori activitate sindicala”[art.5 alin.(2)].

În cadrul aceluiasi tipar consacrat de reglementarile europene în materie, Codul muncii defineste atât notiunea de discriminare directa, cât și pe cea de discriminare indirecta.Prevederile cu caracter general ale art.5 C. muncii vor fi intrepretate prin coroborare cu dispozitiile O.G. nr.137/2000 privind prevenirea și sanctionarea tuturor formelor de discriminare și ale celorlalte legi speciale în materie.

2. Reglementari internaționale

Dispozitiile constitutionale și ale Codului muncii în materia egalitatii de remunerare sunt în concordanta cu dispozitiile Pactului internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, ale Declaratiei universale a drepturilor omului și ale Cartei sociale europene.Prin art.7 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale se consacra dreptul la ,, un salariu echitabil și la o remuneratie egala pentru o munca de valoare egala, fără nicio distinctie; în special femeile trebuie sa aibă garantia ca conditiile de munca ce li se acorda nu sunt

inferioare acelora de care beneficiaza bărbații și sa primeasca aceeași remuneratie ca ei pentru aceeași munca”. Potrivit art.23 pc.2 din declarația universala a drepturilor omului, ,, toți oamenii, fără nicio discriminare, au dreptul la salariu egal pentru munca egala”.Articolul 20 din Carta sociala europeana consacra dreptul la egalitate de șanse și de tratament în materie de angajare și profesie, fără discriminare în funcție de sex.În 1957 Romania a ratificat Conventia OIM nr.100/1951 privind egalitatea de remunerare ( prin Decretul nr.213/1957, publicat în B. Of.nr.4 din 18 ianuarie 1958), care consacra principiul egalitatii de remunerare a mainii de lucru masculine și a mainii de lucru feminine pentru o munca de valoare egala.

Prevederile Codului muncii referitoare la principiul nediscriminarii în raporturile de munca sunt în concordanta cu reglementarile internaționale în materie.În 1973 a fost ratificata Conventia OIM nr.111/1958 privind discriminarea în domeniul ocuparii forței de munca și exercitarii profesiei ( prin Decretul nr.284/1973, publicat în B.Of.nr.81 din 6 iunie 1973). Potrivit art. 2, ,,orice stat membru care aplica aceasta conventie se angajeaza sa formuleze și sa practice o politica naționala care sa urmărească promovarea, prin metode adaptate conditiilor și uzantelor naționale, a egalitatii de posibilitate și de tratament în materie de ocupare a forței de munca și exercitare a profesiei, în scopul eliminarii oricaror discriminari”.Prin discriminare se înțelege orice diferentiere, excludere sau preferinta intemeitate pe rasa, culoare, sex, religie, convingeri politice ascendenta naționala sau origine sociala, care are ca efect sa suprime sau sa stirbeasca egalitatea de posibilități sau de tratament în materie de ocupare a forței de munca și de exercitare a profesiei[art.1.pct.(1)]. Nu sunt considerate discriminari diferentierile, excluderile sau preferintele intemeiate pe calificarile cerute pentru o anumita ocupație [art.1 pct.(2)] și nici măsurile ce afecteaza individual o persoana banuita în mod legitim ca desfășoară o activitate care prejudiciaza securitatea statului sau în privința careia s-a stabilită ca desfasoare în fapt aceasta activitate, cu conditia ca persoana în cauza sa aibă dreptul sa apeleze la o intanta competenta stabilită conform practicii naționale (art.4). De asemenea, nu sunt considerate discriminari nici măsurile speciale de protecția sau de asistenta prevazute de alte conventii sau recomandări adoptate de carte OIM (art.5) – de exemplu Conventia OIM nr.3/1919 privind protecția maternitatii, Conventia OIM nr.4/1919 privind munca de noapte a femeilor, Conventia OIM nr.5/1919 privind vărsta minima la angajarea în industrie, Conventia OIM nr.135/1971 privind protecția reprezentantilor lucratorilor în intreprinderi și inlensnirile ce se acorda acestora, Conventia OIM nr.138/1973 privind vârsta minima de incadrare în muca. Potrivit prevederilor Conventiei nr.111/1958, orice stat membru poate sa defineasca drept nediscriminatorii orice alte măsuri speciale destinate sa țină seama de nevoile deosebite ale persoanelor fata de care o protecția sau o asistenta specială este recunoscuta în mod general ca necesara datorită sexului, varstei, invaliditatii, sarcinilor familiale sau nivelului social ori cultural (art.5 pct.2). De exemplu, potrivit art.31 alin.(2 C.muncii , ,,verificarea aptitudinilor profesionale la încadrarea persoanelor cu handicap se realizeaza exclusiv prin modalitatea peroadei de proba de maximum 30 de zile calendaristice”.

Conventia OIM nr.117/1962 privind obiectivele și normele de baza ale politicii socaiel a fost ratificata prin același Decret nr.284/1973. Potrivit dispozitiilor art.14 din Partea a V-a - ,,Nediscriminarea în materie de rasam culoare, sex, credința, apartenența la o grupare traditionala sau de afiliere sindicala”, unul din scopurile politicii sociale trebuie să fie desfiintarea oricarei dscriminare între lucratori, intemeiate pe rasa, culoare, sex, credința, apartenența la o grupare traditionala sau de afiliere sindicala, în materie de: legislatie și contracte de munca, care trebuie sa ofere un tratament economic echitabil tuturor celor care locuiesc sau nu muncesc în mod legal în țara; adimiterea atât la ocupatiile publice, cât și la cele private; condiții de angajare și avansare; inlesniri de pregătire profesională; condiții de munca; măsuri referitoare la igiena; protecție și bunastare; disciplina; participare la negocierea contractelor colective; nivelurile de salarii, acestea trebuind să fie stabilite în conformitate cu principiul ,,la munca egala, salariu egal”, pentru același

proces de munca și aceeași intreprindere.

Pe de alta partem se poate observa apropierea reglementarilor din Codul muncii referitoare la nesicriminarea în raporturile de munca fata de prevederile Tratatului privind instituirea Comunității Europene, cu modificarile ulterioare [art.3 alin.(2), art.12 și art.141 în versiunea consolidata], ale Directivei 2000/43/CE orivind punerea în aplicare a principiului egalitatii de tratament fără deosebire de rasa sau de origine etnica, ale Directivei 200/78/CE privind crearea unui cadru general în favoarea egalitatii de tratament în privința angajarii și a prestarii muncii, precum și ale Directivei 2006/54/CE privind punerea în aplicare a principiului egalitatii de șanse și al egalitatii de tratament intre bărbați și femei în materia angajarii și a prestarii muncii.