articolul 3 interzicerea torturii

2
ARTICOLUL 3 Interzicerea torturii Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante. ARTICOLUL 5 Dreptul la libertate şi la siguranţă 1. Orice persoană are dreptul la libertate şi la siguranţă. Nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa, cu excepţia următoarelor cazuri şi potrivit căilor legale : a. dacă este deţinut legal pe baza condamnării pronunţate de către un tribunal competent ; b. dacă a făcut obiectul unei arestări sau deţineri legale pentru nerespectarea unei hotărâri pronunţate de un tribunal, conform legii, ori în vederea garantării executării unei obligaţii prevăzute de lege ; c. dacă a fost arestat sau reţinut în vederea aducerii sale în faţa autorităţii judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a se bănui că a săvârşit o infracţiune sau când există motive temeinice ale necesităţii de a-l împiedica să săvârşească o infracţiune sau să fugă după săvârşirea acesteia ; d. dacă este vorba de detenţia legală a unui minor, hotărâtă pentru educaţia sa sub supraveghere sau despre detenţia sa legală, în vederea aducerii sale în faţa autorităţii competente ; e. dacă este vorba despre detenţia legală a unei persoane susceptibile să transmită o boală contagioasă, a unui alienat, a unui alcoolic, a unui toxicoman sau a unui vagabond ; f. dacă este vorba despre arestarea sau detenţia legală unei persoane în scopul împiedicării pătrunderii ilegale pe teritoriu sau împotriva căreia se află în curs o procedură de expulzare ori de extrădare. 2. Orice persoană arestată trebuie să fie informată, în cel mai scurt termen şi într-o limbă pe care o înţelege, asupra motivelor arestării sale şi asupra oricărei acuzaţii aduse împotriva sa. 3. Orice persoană arestată sau deţinută în condiţiile prevăzute de paragraful 1 lit. c) din prezentul articol trebuie adusă de îndată înaintea unui judecător sau a altui magistrat împuternicit prin lege cu exercitarea atribuţiilor judiciare şi are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii. Punerea în libertate poate fi subordonată unei garanţii care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere. 4. Orice persoană lipsită de libertatea sa prin arestare sau detenţie are dreptul să introducă recurs în faţa unui tribunal, pentru ca acesta să statueze într-un termen scurt asupra legalităţii detenţiei sale şi să dispună eliberarea sa dacă detenţia este ilegală. 5. Orice persoană, victimă a unei arestări sau deţineri în condiţii contrare dispoziţiilor acestui articol, are dreptul la reparaţii. ARTICOLUL 8 Dreptul la respectarea vieţii private şi de familie

Upload: kris-silva

Post on 29-Sep-2015

215 views

Category:

Documents


0 download

DESCRIPTION

3

TRANSCRIPT

ARTICOLUL 3 Interzicerea torturii Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante.

ARTICOLUL 5 Dreptul la libertate i la siguran 1. Orice persoan are dreptul la libertate i la siguran. Nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa, cu excepia urmtoarelor cazuri i potrivit cilor legale : a. dac este deinut legal pe baza condamnrii pronunate de ctre un tribunal competent ; b. dac a fcut obiectul unei arestri sau deineri legale pentru nerespectarea unei hotrri pronunate de un tribunal, conform legii, ori n vederea garantrii executrii unei obligaii prevzute de lege ; c. dac a fost arestat sau reinut n vederea aducerii sale n faa autoritii judiciare competente, atunci cnd exist motive verosimile de a se bnui c a svrit o infraciune sau cnd exist motive temeinice ale necesitii de a-l mpiedica s svreasc o infraciune sau s fug dup svrirea acesteia ; d. dac este vorba de detenia legal a unui minor, hotrt pentru educaia sa sub supraveghere sau despre detenia sa legal, n vederea aducerii sale n faa autoritii competente ; e. dac este vorba despre detenia legal a unei persoane susceptibile s transmit o boal contagioas, a unui alienat, a unui alcoolic, a unui toxicoman sau a unui vagabond ; f. dac este vorba despre arestarea sau detenia legal unei persoane n scopul mpiedicrii ptrunderii ilegale pe teritoriu sau mpotriva creia se afl n curs o procedur de expulzare ori de extrdare.

2. Orice persoan arestat trebuie s fie informat, n cel mai scurt termen i ntr-o limb pe care o nelege, asupra motivelor arestrii sale i asupra oricrei acuzaii aduse mpotriva sa. 3. Orice persoan arestat sau deinut n condiiile prevzute de paragraful 1 lit. c) din prezentul articol trebuie adus de ndat naintea unui judector sau a altui magistrat mputernicit prin lege cu exercitarea atribuiilor judiciare i are dreptul de a fi judecat ntr-un termen rezonabil sau eliberat n cursul procedurii. Punerea n libertate poate fi subordonat unei garanii care s asigure prezentarea persoanei n cauz la audiere. 4. Orice persoan lipsit de libertatea sa prin arestare sau detenie are dreptul s introduc recurs n faa unui tribunal, pentru ca acesta s statueze ntr-un termen scurt asupra legalitii deteniei sale i s dispun eliberarea sa dac detenia este ilegal. 5. Orice persoan, victim a unei arestri sau deineri n condiii contrare dispoziiilor acestui articol, are dreptul la reparaii.

ARTICOLUL 8 Dreptul la respectarea vieii private i de familie 1. Orice persoan are dreptul la respectarea vieii sale private i de familie, a domiciliului su i a corespondenei sale. 2. Nu este admis amestecul unei autoriti publice n exercitarea acestui drept dect n msura n care acesta este prevzut de lege i constituie, ntr-o societate democratic, o msur necesar pentru securitatea naional, sigurana public, bunstarea economic a rii, aprarea ordinii i prevenirea faptelor penale, protecia sntii, a moralei, a drepturilor i a libertilor altora.

Evaluarea acestui nivel este relativa: el depinde de toate circumstantele cauzei, cum ar fi durata maltratarii, consecintele fizice si psihice, si in unele cazuri de sexul, virsta, si starea sanatatii victimei.In cauza Becciev c. Moldovei curtea a constatat ca suferintele cauzate reclamantului pin detentia lui in izolatorul de detentie provizorie al inspectoratului general de politie Chisinau timp de 37 de zile au deposit nivelul minim de severitate, iar in cauza sarban vs.moldova suferintele cauzate reclamantului pin detentia lui in izolatorul de detentie provizorie al cccec (Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice i Corupiei (CCCEC)) timp de 96 de zile nu au depasit nivelul minim de severitate