aspectele planetelor in tranzit.odt

85
TRANZITELE PLANETELOR ASPECTE TRANZITELE SOARELUI CONJUNCTIILE SOARELUI Soarele în tranzit în conjuncţie cu Soarele natal. Acest tranzit se suprapune cu ziua de naştere a nativului. Activitatea festivă corespunzătoare aceastei ocazii este asociată cu autoritatea (puterea) pe care o are Soarele în casa V-a şi Leul - casa a V-a se asociază cu activităţile sociale şi cu preocupări (îndeletniciri) plăcute. Acest tranzit configurează modelul ciclic pentru anul următor. O hartă realizată pentru conjuncţia exactă a Soarelui în tranzit cu Soarele natal - numită revenire (return) solară - este câteodată folosită de astrologi pentru scopuri predictive, aratând predominanţa perioadei dintre o zi de naştere şi următoarea. Acest tranzit este în special important pentru copii deoarece ei se nasc sub domeniul Soarelui, a zodiei Leului şi în casa a V-a. Soarele în tranzit în conjuncţie cu Soarele natal indică stăpânire asupra activităţilor educaţionale, sociale şi romantice. Legată de copii, de obicei este o sursă de plăcere pentru individ. În general, individul este fericit şi optimist. Măreşte vitalitatea, încrederea în sine şi relaţiile de prietenie iasă în evidenţă. Acesta este un moment favorabil pentru a începe noi îndeletniciri, acţiuni şi eforturi personale şi pentru apropierea de poziţii cu putere şi autoritate. Dacă această conjuncţie este afectată natal sau de tranzitul altor planete, mândria şi egoismul pot ieşi în evidenţă. Soarele în tranzit în conjuncţie cu Luna natală Acest tranzit indică creşterea iniţiativei personale în familie şi chestiuni interne (casnice). Aduce (favorizează) activităţile dinamice, interacţiuni sociale şi obişnuite între persoanele de sex opus. Este o perioadă bună pentru întâlniri familiale şi activităţi sociale acasă, pentru a îmbunătăţi ambientul casnic, pentru a-l face mai artistic şi mai frumos. Preocupările lagate de copii sunt tratate superficial în această perioadă (apt to surfage at this time). Femeile doritoare să nască vor găsi această perioadă favorabilă pentru concepţie. Exprimările de sine deosebit de emotive sunt evidente în timpul acestui tranzit. Acţiunile comerciale cu privire la casă, agricultură, activităţi şi servicii casnice, amuzamente şi investiţii hazardate (speculative) vor fi declanşate. Când Luna în tranzit este în conjuncţie cu Soarele natal, semnificaţia este în mare parte aceeaşi. Oricum, durata acestei influenţe este scurtă, durând doar câteva ore, în timp ce Soarele în tranzit este conjunct cu Luna natală aproximativ patru zile. Soarele în tranzit în conjuncţie cu Mercur natal Indivizii care au experienţa acestui tranzit creşte încrederea în sine şi insistenţa (perseverenţa) în a da expresie ideilor personale. Interesul intelectual este stimulat. Ei au un interes special pentru jocuri, cum ar fi şahul, care dezvoltă abilitatea mentală. Creşte capacitatea de comunicare cu copiii şi cu partenerii romantici iar contactele sociale în general sunt favorizate. Realizează implicări active şi frecvente în educaţia copiilor. Preocupările sociale şi romantice adeseori pot duce la scurte călătorii. Acest tranzit indică relaţii de comunicare dinamice cu fraţii, surorile şi colegii de muncă. Este o perioadă favorabilă în comunicarea cu aceia care deţin putere sau autoritate. Asigură inspiraţie pentru scriitori, profesori, cititori, oameni de ştiinţă şi pentru aceia a căror muncă pretinde acuitate (ascuţime) intelectuală creativă. Este favorabil pentru procurarea stofelor de efect. Este probabilă creşterea interesului pentru regimuri dietetice. Dacă alte planete are aspecte nefavorabile cu această conjuncţie, identificarea egoului cu un punct de vedere personal poate să-i distorsioneze percepţia adevărului.Când tranzitul lui Mercur este conjunct cu Soarele natal efectele sunt similare dar de o durată mai scurtă, mai puţin dacă Mercur este staţionar sau retrograd. Noi percepţii sau legături vor face să manifeste activităţile menţionate mai sus. Soarele în tranzit în conjuncţie cu Venus natal Acest tranzit este caracterizat de implicare personală în activităţile sociale, artistice şi romantice. Dă o perspectivă mai fericită, prietenoasă şi mult mai optimistă, o mare dorinţă de cooperare şi de a crea plăcere celor din jur. Este o bună perioadă pentru planificări şi pentru participare la activităţile sociale sau întâlniri sau de apropiere de poziţii cu putere şi autoritate. Individul poate fi bun şi considerat un copil ascultător şi viceversa. Este o excelentă perioadă pentru toate tipurile de autoexprimare artistică şi pentru afaceri în domeniul artei, muzicii, distracţiei şi a articolelor de lux. Dacă această conjuncţie este afectată de alte tranzite, extravaganţă şi împrăştiere în căutarea plăcerii cât şi (la fel de bine) şi narcisismul se pot dezvolta. Tranzitul lui Venus conjunct cu Soarele natal produce aceleaşi efecte; totuşi, influenţa lui poate fi activată de alţi oameni, în special de femei, mai degrabă decât de propriile acţiuni. Soarele în tranzit în conjuncţie cu Marte natal Acest tranzit este caracterizat de o autoafirmare dinamică în acţiune, deseori în natura fizică. Individul va avea tendinţa probabilă să se implice în sport, în activităţi fizice cu copii şi în jocuri competitive. Sexualitatea este stimulată şi deseori rezultă căutări romantice agresive. Competiţia pentru putere şi supremaţie într-un domeniu important al vieţii individului este manifestat în timpul acestui tranzit. Ambiţia şi iniţiativa este probabil să fie exprimate în legături şi afaceri profesionale. Acest tranzit favorizează încrederea de sine, autoafirmarea agresivă, dorinţa de putere, de autoritate şi dorinţa de a fi mai mare va impulsiona creşterea energiei personale. Acţiunile decisive în această direcţie sunt adesea precipitate de acest tranzit şi poate rezulta

Upload: elena-otilia-matei

Post on 11-Jul-2016

20 views

Category:

Documents


4 download

TRANSCRIPT

TRANZITELE PLANETELOR ASPECTETRANZITELE SOARELUI CONJUNCTIILE SOARELUI Soarele în tranzit în conjuncţie cu Soarele natal. Acest tranzit se suprapune cu ziua de naştere a nativului. Activitatea festivă corespunzătoare aceastei ocazii este asociată cu autoritatea (puterea) pe care o are Soarele în casa V-a şi Leul - casa a V-a se asociază cu activităţile sociale şi cu preocupări (îndeletniciri) plăcute. Acest tranzit configurează modelul ciclic pentru anul următor. O hartă realizată pentru conjuncţia exactă a Soarelui în tranzit cu Soarele natal - numită revenire (return) solară - este câteodată folosită de astrologi pentru scopuri predictive, aratând predominanţa perioadei dintre o zi denaştere şi următoarea. Acest tranzit este în special important pentru copii deoarece ei se nasc sub domeniul Soarelui, a zodiei Leului şi în casa a V-a. Soarele în tranzit în conjuncţie cu Soarele natal indică stăpânire asupra activităţilor educaţionale, sociale şi romantice. Legată de copii, de obicei este o sursă de plăcere pentru individ. În general, individul este fericit şi optimist. Măreşte vitalitatea, încrederea în sine şi relaţiile de prietenie iasă în evidenţă. Acesta este un moment favorabil pentru a începe noi îndeletniciri, acţiuni şi eforturi personale şi pentru apropierea de poziţii cu putere şi autoritate. Dacă această conjuncţie este afectată natal sau de tranzitul altor planete, mândria şi egoismul pot ieşi în evidenţă.

Soarele în tranzit în conjuncţie cu Luna natală Acest tranzit indică creşterea iniţiativei personale în familie şi chestiuni interne (casnice). Aduce (favorizează) activităţile dinamice, interacţiuni sociale şi obişnuite între persoanele de sex opus. Este o perioadă bună pentru întâlniri familiale şi activităţi sociale acasă, pentru a îmbunătăţi ambientul casnic, pentru a-l face mai artistic şi mai frumos. Preocupările lagatede copii sunt tratate superficial în această perioadă (apt to surfage at this time). Femeile doritoare să nască vor găsi această perioadă favorabilă pentru concepţie. Exprimările de sine deosebit de emotive sunt evidente în timpul acestui tranzit. Acţiunile comerciale cu privire la casă, agricultură, activităţi şi servicii casnice, amuzamente şi investiţii hazardate (speculative) vor fi declanşate. Când Luna în tranzit este în conjuncţie cu Soarele natal, semnificaţia este în mare parte aceeaşi. Oricum, durata acestei influenţe este scurtă, durând doar câteva ore, în timp ce Soarele în tranzit este conjunct cu Luna natală aproximativ patru zile.

Soarele în tranzit în conjuncţie cu Mercur natal Indivizii care au experienţa acestui tranzit creşte încrederea în sine şi insistenţa (perseverenţa) în a da expresie ideilor personale. Interesul intelectual este stimulat. Ei au un interes special pentru jocuri, cum ar fi şahul, care dezvoltă abilitatea mentală. Creşte capacitatea de comunicare cu copiii şi cu partenerii romantici iar contactele sociale în general sunt favorizate. Realizează implicări active şi frecvente în educaţia copiilor. Preocupările sociale şi romantice adeseori pot duce la scurte călătorii. Acest tranzit indică relaţii de comunicare dinamice cu fraţii, surorile şi colegii de muncă. Este o perioadă favorabilă în comunicarea cu aceia care deţin putere sau autoritate. Asigură inspiraţie pentru scriitori, profesori, cititori, oameni de ştiinţă şi pentru aceia a căror muncă pretinde acuitate (ascuţime) intelectuală creativă. Este favorabil pentru procurarea stofelor de efect. Este probabilă creşterea interesului pentru regimuri dietetice. Dacă alte planete are aspecte nefavorabile cu această conjuncţie, identificarea egoului cu un punct de vedere personal poatesă-i distorsioneze percepţia adevărului.Când tranzitul lui Mercur este conjunct cu Soarele natal efectele sunt similare dar de o durată mai scurtă, mai puţin dacă Mercur este staţionar sau retrograd. Noi percepţii sau legături vor face să manifeste activităţile menţionate mai sus.

Soarele în tranzit în conjuncţie cu Venus natal Acest tranzit este caracterizat de implicare personală în activităţile sociale, artistice şi romantice. Dă o perspectivă mai fericită, prietenoasă şi mult mai optimistă, o mare dorinţă de cooperare şi de a crea plăcere celor din jur. Este o bună perioadă pentru planificări şi pentru participare la activităţile sociale sau întâlniri sau de apropiere de poziţii cu putere şi autoritate. Individul poate fi bun şi considerat un copil ascultător şi viceversa. Este o excelentă perioadă pentru toate tipurile de autoexprimare artistică şi pentru afaceri în domeniul artei, muzicii, distracţiei şi a articolelor de lux. Dacă această conjuncţie este afectată de alte tranzite, extravaganţă şi împrăştiere în căutarea plăcerii cât şi (la fel de bine) şi narcisismul se pot dezvolta. Tranzitul lui Venus conjunct cu Soarele natal produce aceleaşi efecte; totuşi, influenţa lui poate fi activată de alţi oameni, în special de femei, mai degrabă decât de propriile acţiuni.

Soarele în tranzit în conjuncţie cu Marte natal Acest tranzit este caracterizat de o autoafirmare dinamică în acţiune, deseori în natura fizică. Individul va avea tendinţa probabilă să se implice în sport, în activităţi fizice cu copii şi în jocuri competitive. Sexualitatea este stimulată şi deseori rezultă căutări romantice agresive. Competiţia pentru putere şi supremaţie într-un domeniu important al vieţii individului este manifestat în timpul acestui tranzit. Ambiţia şi iniţiativa este probabil să fie exprimate în legături şi afaceri profesionale. Acest tranzit favorizează încrederea de sine, autoafirmarea agresivă, dorinţa de putere, de autoritate şi dorinţa de a fi mai mare va impulsiona creşterea energiei personale. Acţiunile decisive în această direcţie sunt adesea precipitate de acest tranzit şi poate rezulta

pericol din acţiuni impulsive pripite. Dacă conjuncţia este prost aspectată natal sau de alte tranzite, impacientarea, supărarea, comportamentul agresiv excesiv, lipsa de consideraţie pentru dreptatea altora pot cauza probleme. Comportamentul agresiv sexual poate fi de asemenea o sursă de probleme. Tranzitul lui Marte cu Soarele natal are aceeaşi semnificaţie ca şi Soarele în tranzit în conjuncţie cu Marte natal, ultimul fiind de mai lungă durată.

Soarele în tranzit în conjuncţie cu Jupiter natal Acest tranzit este caracterizat de un mare optimism personal şi o atitudine binevoitoare generoasă atât cu noi cât şi cu ceilalţi. Indivizii cu acest tranzit ajută de obicei pe cei mai fără noroc decât ei. Există un real interes pentru binele şi fericirea celorlalţi, care poate aduce noroc. Interesul personal sau coordonarea preocupărilor educaţionale, culturale, religioase sau filozofice apar de asemenea ca fundal de acţiune. Aceasta este o excelentă perioadă apropierii de cei aflaţi în poziţii de putere şi autoritate. Este o perioadăfavorabilă pentru căutarea admiterii la colegiu sau universitate sau pentru obţinerea oricărui fel de studii post universitare, pentru a intra în legătură cu organizaţiile sau acţiunile legale, educaţionale, culturale sau religioase. De asemenea, sunt favorabile investiţiile şi speculaţiile financiare rezonabile, activităţile sociale şi romantice, preocupările artistice şi alte eforturi creative. Individul poate folosi arta ca mijloc de a convinge de ideile religioase, educaţionale sau filozofice. Este o perioadă favorabilă pentru relaţiile cu copii şi pentru ghidarea spirituală şi educaţia lor. Adesea sunt asociate acestui tranzit graviditatea sau naşterea. În timpul acestei perioade femeile se înţeleg uşor cu bărbaţii şi beneficiază din relaţiile cu ei. Sunt de asemenea favorizate comerţul, tranzacţiile de afaceri de lungă distanţă, călătoriile lungi, acestea din urmă fiind foarte plăcute, instructive şi profitabile. Individul este capabil să se îngraşe în timpul acestei perioade. Dacă conjuncţia este aspectată negativ, natal sau de alte tranzite, individul este capabil să promită prea mult sau să întreţinăidei false despre propria sa importanţă. Jupiter în tranzit în conjuncţie cu Soarele natal are aceeaşi semnificaţie cu Soarele în tranzit în conjuncţie cu Jupiter natal dar durează mai mult şi marchează o perioadă importantă de creştere şi expansiune personală pozitivă. El apare o dată la fiecare doisprezece ani, iar tranzitul Soarelui în conjuncţie cu Jupiter natal apare anual.

Soarele în tranzit în conjuncţie cu Saturn natal În timpul acestui tranzit sunt stimulate ambiţiile profesionale şi politice; individul simte o creştere a responsabilităţii personale faţă de treburile de afaceri, profesionale, legale şi politice, câtşi o creştere a capacităţii de autodisciplinare, organizare şi avansare în carieră. Există o preocupare mare pentru responsabilităţile serioase pe scară largă ale vieţii. Acest tranzit aduce adesea onoare şi recunoaştere pentru munca bine făcută. Oricum, vitalitatea scăzută, responsabilităţile apăsătoare şi dificultăţile în relaţiile cu agenţii guvernamentale sau cu cei la putere ori cu autorităţile pot acompania de asemenea acest tranzit. Atitudinile egotice sau dogmatice se pot evidenţia ele însele în comportamentul individului dacă această conjuncţie este afectată. Acest tranzit tinde să-l facă pe individ precaut, rezervat şi predispus la îndoială. Autoexprimarea creativă poate fi frustrată dacă această conjuncţie este aspectată negativ. Responsabilităţile profesionale pot interfera cu plăcerea socială sau romantică. Aceste responsabilităţi e probabil să implice indivizi mai în vârstă sau cu o poziţie înaltă. Implicaţiile sociale sau romantice cu astfel de indivizi sunt de asemenea posibile iar copii pot deveni o grea responsabilitate. Dacă horoscopul natal indică talent pentru afaceri, acest tranzit poate indica subtilitate în legăturile de afaceri. Dacă este afectat, nu este o perioadă favorabilă pentru speculaţie financiară. Puterea, răbdarea şi tenacitatea individului vor fi testate în timpul acestui tranzit sau, în funcţie de horoscopul natal, frustrările ambiţiilor personale îl descurajeajă sau îi cresc hotărârea individului. Saturn în tranzit în conjuncţie cu Soarele natal are aceeaşi semnificaţie cu Soarele în tranzit în conjuncţie cu Saturn natal. Oricum, durează mai mult şi indică o dezvoltare mult mai semnificativă în dezvoltarea individului. Acest tranzit apare o dată la douăzeci şi nouă de ani şi indică un moment important în dezvoltarea maturităţii individului. El aduce de asemenea meritele muncii şi acţiunilor trecute, indiferent dacă rezultatul este favorabil sau nu, o lecţie valoroasă ttrebuind să fie învăţată prin experienţele pe care le aduce acest tranzit.

Soarele în tranzit în conjuncţie cu Uranus natal Acest tranzit este caracterizat de un impuls către libertate şi independenţă personală. Individul manifestă o creştere a magnetismului personal, al strălucirii şi personalităţi. Adesea apar implicaţii sociale şi romantice neaşteptate. Se pot dezvolta prietenii cu persoane neobişnuite, mai ales cu cei implicaţi în ştiinţă sau în domeniul ocult. Individul îşi poate asuma rolul de conducător printre prieteni şi în organizaţii. Se ivesc oportunităţi bruşte de realizare a scopurilor şi obiectivelor personale deoarece voinţa şi capacitatea personală de conducere sunt trezite. Prietenii pot fi un instrument pentru realizarea scopurilor şi obiectivelor personale. Există o dorinţă de experienţe tulburătoare noi şi o plictiseală faţă de rutinele banale. Poate exista dorinţa de libertate fără responsabilitate dacă această conjuncţie primeşte aspecte stresante de la alte planete în tranzit sau dacă este afectată în harta natală. Este o perioadă favorabilă pentru implicare în ştiinţă, inginerie şi acţiuni colective. Metodele educaţionale neobişnuite pentru copii pot capta interesul individului.

În timpul acestui tranzit există de obicei un nivel de conştiinţă expansionat. Interesul pentru astrologie, reîncarnare, parapsihologie şi subiecte oculte poate să apară sau să crească. Uneori există experienţe oculte sau intuitive neobişnuite. Inspiraţia intuitivă în artă şi în alte exprimări creative devine evidentă. Apar adesea disfuncţiuni ale inimii deşi nu pot fi detectate uneori pe o cardiogramă. Uranus în tranzit în conjuncţie cu Soarele natal apare o dată la optzeci şi patru de ani şi marchează o epocă majoră în trezirea individului faţă de un nivel mai înalt de conştiinţă. Acest tranzit poate dura aproximativ un an când este luată în considerare perioada retrogradă, prin urmare efectele sale sunt mult mai semnificative şi mai importante decât influenţa scurtă de patru zile a Soarelui în tranzit în conjuncţie cu Uranus natal. Aceste contacte scurte ale Soarelui cu Uranus sunt mai degrabă stadii pregătitoare pentru aspectele majore ale lui Uranus în tranzit cu Soarele natal. Adesea, acest tranzit apare foarte devreme sau foarte târziu în viaţă. În acest caz, individul este privat de deplinătatea libertăţii personale, a şansei de autoexprimare creativă originală şi în realizarea scopurilor pe care le au cei care au acest tranzit în timpul primilor ani de viaţă. Dacă apare în copilărie, copilul este probabil să fie tratat într-un mod înălţător de cei care îi ghidează dezvoltarea. Dacă tranzitul apare târziu în viaţă, realizările spirituale profunde îl pot pregăti pe individ pentru trecerea numită moarte.

Soarele în tranzit în conjuncţie cu Neptun natal Acest tranzit este caracterizat de imaginaţie creativă, intuitivă, fiind excelent pentru artişti, muzicieni, fotografi şi cinematografi. Se pot dezvolta relaţii romantice idealiste. Dacă Soarele sau Neptun sunt afectate în harta natală, acest tranzit poate aduce legături de iubire secrete, ataşamente romantice neadecvate sau aberaţii psihologice. Afectările Soarelui, atât natal cât şi de alte planete în tranzit aduce de asemenea pericolul autodecepţiei în special pe plan romantic. Capacităţile intuitive şi abilitatea potenţială de clarvedere sunt stimulate. Acestea pot lua forma telepatiei, premoniţiei, amintirii vieţilor trecute sau a altor întâmplări neobişnuite. Numeroşi indivizi trăiesc vise intense care revelează mesaje subconştiente importante. Activităţi mistice sau artistice pot fi desfăşurate în casă. Este un tranzit favorabil pentru meditaţie şi pentru dezvoltarea capacităţilor intuitive. În particular el aduce înţelegere psihologică, intuitivă a copiilor. Individul devine adesea mult mai conştient de el însuşi ca fiinţă spirituală. El devine adesea implicat în instituţii culturale, spitale, aziluri şimretrageri religioase, adesea în rol de conducător. Totuşi, un simţ exagerat al autoimportanţei spirituale, implicând adesea un anumit cult sau maestru, îl poate face pe individ să simtă adesea că eleste un emisar special ales de sus. Dacă Soarele sau Neptun este afectat pot apărea pierderi din speculaţii sau prin aventuri neînţelepte sau graviditate nedorită. Urmărirea neînţeleaptă a plăcerii, băutura sau abuzul de droguri pot fi folosite ca mecanisme de scăpare psihologică. Indivizii predispuşi la dezechilibre psihologice pot fugi de responsabilităţile practice în timpul acestei perioade. Ei pot visa,pot avea stări de reverie, fiind nevoie să se aplice înţelegerea intuitivă într-un mod realist şi practic. Utilizarea negativă şi meditativă a imaginaţiei trebuie vitate în timpul acestui tranzit. Neptun în tranzit în conjuncţie cu Soarele natal apare la fiecare o sută şaizeci şi patru de ani. Prin urmare el poate să nu apară în decursul vieţii fiecărui individ. Când apare se produc schimbări subtile importante în psihologia, trezirea interioarăşi nivelul înţelegerii spirituale a individului. Numeroase condiţii karmice dau rod şi sunt trăite transformări psihologice importante în bine sau rău. Neptun în tranzit în conjuncţie cu Soarele natal are aceeaşi semnificaţie cu Soarele în tranzit în conjuncţie cu Soarele natal;oricum durează în jur de doi ani datorită mişcării retrograde.

Soarele în tranzit în conjuncţie cu Pluto natal Acest tranzit este caracterizat de creşterea voinţei, aceasta putând lua forma conducerii sau eforturilor de autodezvoltare peun anumit nivel. Numeroşi indivizi încep schimbări fundamentale care au consecinţe pe termen lung pentru ei înşişi şi pentru ceilalţi. Creşterea conducerii, a autoafirmării şi autoexprimarea mult mai dinamică sunt caracteristice acestor schimbări. Poate exista implicare în treburi de afaceri colective, activităţi ştiinţifice sau tehnologice avansate, chestiuni oculte sau probleme privind viaţa şi moartea. Poate exista de asemenea o implicare personală în asigurări, taxe, moşteniri şi bunuri moştenite. Pentru unii indivizi, acest tranzit va fi un stimul sexual puternic care poate conduce la implica romantice de mare intensitate şi la posibila gelozie sexuală, intrigi. Numeroşi indivizi au experienţe oculte profunde iar capacităţile intuitive sunt frecvent crescute. Se vor face eforturi de a introduce metode pentru creşterea copiilor. Aceasta este o perioadă când individul elimină lucrurile nefolositoare, ideile, posesiunile, condiţiile şi atitudinile învechite sau găseşte utilizări noi şi originale pentru ele. Dacă Soarele sau Pluto sunt afectate, individul poate încerca să le impună sau să constrângă pe ceilalţi. În unele cazuri indivizi devin interesaţi în practici magice sau oculte. Pluto în tranzit în conjuncţie cu Soarele natal apare o dată la douăsute patruzeci şi cinci de ani; de aceea el nu poate să apară în viaţa fiecăruia. Acest tranzit are acelaşi efect ca Soarele în tranzit în conjuncţie cu Pluto natal; oricum efectele saledurează o perioadă de aproximativ doi ani şi aduc transformări majore în viaţa şi autoexprimarea individului.

Soarele în tranzit în conjuncţie cu Nodul Nord natal şi în opoziţie cu Nodul Sud natal Acest tranzit este caracterizat de popolaritate personală şi expresie de sine armonioasă cu predominanţă în comportamentulsocial. El indică o abilitate în influenţa personală a comportamentului (atitudinii) şi capriciilor plăcute tuturor. Eforturile creative artistice ale individului se poate bucura popularitatea recunoaşterii şi acceptării. În activitatea socială sau romantică, în speculaţie sau înţelegeri cu copii sau referitor la educaţia lor pot apărea influenţe benefice.

Soarele în tranzit în conjuncţie cu Soarele natal are aceeaşi semnificaţie ca şi Soarele în tranzit în conjuncţie nu Nodul Nord natal; oricum, influenţa sa durează aproximativ o lună în comparaţie cu Soarele în tranzit în conjuncţie cu Nodil Nordnatal.

Soarele în tranzit în conjuncţie cu Nodul Sud natal şi în opoziţie cu Nodul Nord natal Acest tranzit este caracterizat de atitudini conservatoare faţă de moda şi credinţele populare actuale.Poate exista tendinţa de retragere şi de neparticipare la activitatea socială. Numeroşi indivizi aplică în timpul acestui tranzit metode de creştere acopiilor mult mai conservatoare. Nodul Sud în tranzit în conjuncţie cu Soarele natal are aceeaşi semnificaţie ca Soarele în tranzit în conjuncţie cu Nodul Nord natal; oricum durează mai mult (aproximativ o lună).

SEXTILELE SOARELUI Soarele în tranzit în sextil cu Soarele natal Acest tranzit este caracterizat de creşterea vitalităţii şi de idei noi pentru autoexprimare creativă. Indivizii cu acest tranzit tind să-şi asume rolul de conducători printre prietenii lor şi în grupurile sau organizaţiile cu care sunt asociaţi. Discuţiile şi călătoriile scurte implicând activităţi sociale şi romantice au adesea ca rezultat noi oportunităţi de exprimare. Este o perioadă favorabilă relaţilor cu copii şi ajutorului pentru dezvoltarea lor. aansele de speculaţie financiară se pot dovedi profitabile.

Soarele în tranzit în sextil cu Luna natală Acest tranzit este caracterizat de vitalitate crescută şi de noi idei pentru autoexprimare creativă. Sunt posibile întruniri sociale şi familiale în locuinţă. Indivizii au idei pentru a face bani, pentru a creşte bugetul familial sau pentru a îmbunătăţi mediul domestic. Este un tranzit favorabil activităţilor de relaţie publică, activităţilor de afaceri şi speculaţiilor financiare, legate de hrană, agricultură, proprietăţi imobiliare, produse şi servicii domestice. Pot exista multe schimburi în comunicarea dintre fraţi, surori, vecini şi colegi, privind treburile zilnice. Este o perioadă favorabilă pentru bucuria de a fi împreună cu vechii prieteni sau pentru întâlnirea altora noi. Discuţiile cu partenerii de afaceri sau cu sexul opus. Se pot ivi oportunităţi romantice şi de afaceri implicând persoanele de sex opus. Indivizii cu acest tranzit dobândesc pătrunderi ale motivaţiilor subconştiente. Luna în tranzit în sextil cu Soarele natal - are în principal acelaşi efect cu Soarele în tranzit în sextil cu Luna natală. Oricum, durează mult mai puţin, doar câteva ore în timp ce Soarele în tranzit în sextil cu Luna natală durează patru zile. În consecinţă, treburile zilnice e probabil să fie sursa activităţilor asociate tranzitului Lunii în sextil cu Soarele natal.

Soarele în tranzit în sextil cu Mercur natal Acest tranzit este caracterizat de comunicarea autoritară a ideilor personale şi activitate intelectuală creativă. Pot apare idei pentru autexprimare literară sau artistică. Este o perioadă favorabilă pentru a prezenta idei celor cu poziţie şi cu autoritate. Prietenii vor fi folositori în a-i ajuta pe indivizii cu acest tranzit să dobândească acceptarea ideilor lor. Comunicarea prietenească şi schimburile productive de idei pot avea loc între aceşti indivizi şi fraţii, surorile, vecinii, prietenii şi colegii lor. Individul este interesat de comunicare cu copii şi oamenii tineri sau de educarea lor. Călătoriile scurte legate de copii, activitate socială, romantică, muncă şi sănătate vor fi productive. Jocurile de abilitate mentală sunt o sursă specială de plăcere în timpul acestui tranzit. Mercur în tranzit în sextil cu Soarele natal are aceeaşi semnificaţie cu Soarele în tranzit în sextil cu Mercur natal. De obicei, Mercur este mai rapid în mişcare ca Soarele. Dacă Mercur este retrograd sau staţionar, deşi în general acest tranzit durează două săptămâni, efectele sale sunt mai semnificative. Activităţile asociate acestui tranzit sunt bazate pe o informaţie primită de individ.

Soarele în tranzit în sextil cu Venus natal Acest tranzit este caracterizat de plăcerea activităţilor sociale, artei, muzicii şi iubirii. Este o perioadă favorabilă călătoriilor scurte de plăcere, discuţiilor sociale şi romantice cât şi afacerilor legate de artă, muzică, distracţie şi obiecte luxoase. Individul este mai fericit, mai fermecător, mai afectuos, mai respectuos şi optimist în timpul acestei perioade. Un nou tip de atenţie şi consideraţie vis-a-vis de copii se dezvoltă printr-o mai mare înţelegere a nevoilor lor emoţionale. Venus în tranzit în sextil cu Soarele natal are aceeaşi semnificaţie cu Soarele în tranzit în sextil cu Venus natal; oricum poate dura o perioadă mai scurtă sau mai lungă decât tranzitele Soarelui cu Venus natal, individul răspunzând probabil la stimuli sociali sau artistici externi şi estetici.

Soarele în tranzit în sextil cu Marte natal AceSu tranzit e caracterizat de activitate mentală energică şi de creşterea încrederii în sine. Activităţile bine gândite, dinamice şi constructive sunt desfăşurate în afaceri şi plan profesional. Este o perioadă favorabilă pentru afaceri legate de meşteşugărit şi inginerie cât şi pentru proiecte de construcţii. Este o perioadă prielnică pentru munca cu maşini unelte şi pentru a face servicii care necesită efort fizic susţinut. Sporturile, întâlnirile romantice şi activităţile fizice pot fi sursă de plăcere. Tranzitul este favorabil pentru copii şi pentru cel care îi îngrijesc. Marte în tranzit în sextil cu Soarele natal durează şapte zile sau mai mult în timp ce Soarele în tranzit în sextil cu Marte natal durează aproximativ patru zile şi are aceeaşi semnificaţie.

Soarele în tranzit în sextil cu Jupiter natal Acest tranzit este caracterizat de îndeplinirea entuziastă a scopurilor şi obiectivelor educaţionale, culturale, religioase, filozofice şi caritabile. Aceste activităţi sut împărtăşite prietenilor şi asociaţiilor de grup. Oportunităţile romantice se pot iviprin activităţi religioase, educaţionale sau culturale. Adesea individul îşi asumă rolul de conducător în treburi culturale sau educaţionale. Este o perioadă prielnică pentru a căuta sprijinul instituţiilor religioase, educaţionale sau culturale pentru proiectele creative proprii. Sunt favorizate lectura, predarea, publicarea, prezentările artistice şi teatrale. Tranzitul crează o atmosferă favorabilă pentru a căuta recunoaştere şi sprijin din partea celor cu poziţie şi autoritate. Este de asemenea favorabil pentru relaţii cu instituţii legale, culturale, religioase şi caritabile. Este o perioadă excelentă pentru aîndeplini chestiuni legale importanteşi pentru speculaţie financiară înţeleaptă. Este favorabilă călătoriilor lungi în scopul plăcerii, cunoaşterii sau iluminării spirituale. Beneficiile pot apărea prin culturi străine sau prin alte tradiţii religioase. Este de asememea o perioadă favorabilă pentru a ajuta educaţia şi practica religioasă a copiilor şi a tinerilor câtşi pentru a da admitere la o instituţie de educaţie înaltă. Activităţile culturale familiale sunt favorizate. Jupiter în tranzit în sextil cu Soarele natal are aceeaşi semnificaţie cu Soarele în tranzit în sextil cu Jupiter natal. Oricum durează cel puţin o lună şi de aceea produce beneficii mai mari decât Soarele în tranzit ân sextil cu Jupiter natal. Oportunităţile se ivesc din mediul cultural care-i încurajează pe indivizii cu acest tranzit să-şi manifeste ei înşişi creativitatea.

Soarele în tranzit în sextil cu Saturn natal Acest tranzit este caracterizat de ambiţie constructivă, bună organizare, prudenţă şi de o atitudine matură. Indivizii pot dobândi o înţelegere practică a modalităţilor de continuare a afacerilor sau profesiunii sau de progres politic. Artiştii, desenatorii, matematicienii şi arhitecţii care au acest tranzit au un simţ crescut al structurii şi al formei. Este o perioadă favorabilă pentru discuţii importante cu cei cu cpoziţii cu putere şi autoritate. Prieteniile cu indivizi mai maturi e probabil să se dezvolte. Individul poate participala activităţile grupurilor şi organizaţiilor care au un scop serios. Este o perioadă favorabilă pentru a stabili relaţii sociale şi romantice importante. Oportunităţile romantice se pot ivi prin contactele profesionale ale individului. Acesta îşi poate asuma răspunderea ghidării şi disciplinării copiilor într-un mod care ajută construirea unei structuri semnifecative a vieţii lor. În general indvizii fac progrese stabile în realizarea scopurilor lor în timpul acestui tranzit. Va exista un simţ accentuat al demnităţii şi al autorităţii personale. Saturn în tranzit în sextil cu Soarele natal are aceeaşi semnificaţie cu Soarele în tranzit în sextil cu Saturn natal; oricum efectele sale sunt mult mai semnificative datorită faptului că durează mai mult. Oportunităţile aduse de acest sextil sunt acelea de realizare a scopurilor şi obiectivelor pe termen lung.

Soarele în tranzit în sextil cu Uranus natal Acest tranzit este caracterizat de creşterea libertăţii de autoexprimare creativă în prietenii, grupuri şi organizaţii. Individul poate fi inspirat de idei intuitive originale, în special dacă este inventator sau artist. Acest tranzit crează o atmosferă favorabilă pentru a dobândi acceptarea ideilor şi proiectelor creative personale. Se pot ivi oportunităţi bruşte de realizare a scopurilor şi obiectivelor personale. Unii indivizi îşi dezvoltă interesul intelectual în ştiinţă, inginerie, electronică, astrologie sau subiecte oculte. Este o perioadă prielnică pentru a le insufla copiilor concepte ştiinţifice şi metafizice. Tind să apară oportunităţi neobişnuite şi stimulante pentru activităţi sociale, formându-se adesea noi prietenii sau asocieri de grup. Oportunităţile romantice se pot ivi prin prietenii şi prin grupuri şi organizaţii. Se poate face un progres în afacerile colective fiind favorizate şi investiţiile speculative legate de invenţii. Uranus în tranzit în sextil cu Soarele natal are aceeaşi semnificaţie cu Soarele în tranzit în sextil cu Uranus natal; oricum, durează mult mai mult şi marchează o perioadă importantă în fructificarea potenţialului creativ original al individului.

Soarele în tranzit în sextil cu Neptun natal În timpul acestuii tranzit sunt stimulate facultăţile intuitive, creative şi imaginative. Inspiraţia intuitivă îl face pe individ să-şi asume un rol de conducător în relaţiile culturale. Aceasta este o perioadă favorabilă pentru legăturile cu spitale, aziluri şi instituţii religioase şi culturale. Indivizii cu acest tranzit manifestă blândeţe şi generozitate faţă de cei mai puţin norocoşi decât ei. Este o perioadă favorabilă pentru instruirea copiilor în concepte religioase, spirituale şi psihologice. Există de asemenea o creştere a lucidităţii faţă de stările,sentimentele şi activităţile copiilor. Acest tranzit aduce adesea aprecierea artei şi a frumuseţii. El dovedeşte o atmosferă favorabilă, pentru muncă în artă, cinematografie, fotografie. Creativitatea imaginativă este manifestată adesea prin îmbunătăţirea mediului casnic. Indivizii cu acest tranzit dobândesc înţelegerea activităţii minţilor subconştiente şi experimentează o viziune creativă a posibilităţiilor viitoare. Intuiţia şi capacităţile de clarvedere influenţează adesea procesul gândirii. Unii indivizi aud sau vizualizează experienţele trecute sau prin proiecţii ale gândirii ca şi cum ele s-ar fi întâmplat în prezent. Este un tranzit prielnic meditaţiei şi dezvoltării spirituale. Valorile spirituale sunt împărtăşite fraţilor, surorilor, vecinilor şi asociaţiilor de grup. Activităţile sociale şi romantice în timpul acestui tranzit tind să aibă un aspect exotic. Neptun în tranzit în sextil cu Soarele natal are aceeaşi semnificaţie cu Soarele în tranzit în sextil cu Neptun natal. Oricum, datorită faptului că individul resimte această influenţă o perioadă lungă de timp, datorită mişcării retrograde, se produc îmbunătăţiri benefice şi durabile ale înţelegerii creative şi spirituale ale individului.

Soarele în tranzit în sextil cu Pluto natal Acest tranzit este caracterizat de creşterea voinţei, ingeniozităţii, intreprinderii şi trezirii intuitive. Un mai profund nivel al înţelegerii scopului fundamental al vieţii îl poate motiva pe individ pentru eforturi sporite şi acţiune constructivă cât şi pentru autodezvoltare spirituală, mentală şi fizică. Unii indivizi dobândesc pătrunderi intuitive în activitatea legilor universale. Este o perioadă prielnică pentru discipline spirituale destinate creşteri nivelului de conştiinţă. Individul face paşi în eliminarea ideilor, atitudinilor şi posesiunilor nefolositoare învechite. Poate exista implicarea în grupuri şi organizaţii oculte, cât şi un interes în studii şi scopuri metafizice. Unii indivizi resimt o creştere a interesului ppentru ştiinţă şi pentru tehnologie, manifestându-se ingeniozitatea în refolosirea obiectelor învechite. Individul tinde de asemenea să fie ingenios şi curajos în situaţii de urgenţă. Este o perioadă favorabilă pentu a rezolva afacari colective, chestiuni legate de finanţe comune, asigurări, taxe, moşteniri sau bunuri moştenite. Tranzitul crează o atmosferă favorabilă pentru începerea noilor afaceri sau pentru a face investiţii financiare speculative în activităţi ştiinţifice colective, dar numai dacă harta natală şi alte tranzite concură. Pluto în tranzit în sextil cu Soarele natal are aceeaşi semnificaţie cu Soarele în tranzit în sextil cu Pluto natal; oricum, durează o mai lungă perioadă de timp şi poate contribui de aceea la dezvoltarea nivelelor de înţelegere ale indivizilor şi a condiţiilor mediului de viaţă. În timpul acestui tranzit indivizii vor manifesta o conducere constructivă, dinamică.

Soarele în tranzit în sextil cu Nodul Nord natal şi în trigon cu Nodul Sud natal Acest tranzit este caracterizat de modalităţi de autoexprimare acre sunt în armonie cu tendinţele şi atitudinile culturale predominante. Este probabil ca individul să se angajeze în activităţi sociale şi forme de exprimare artistică moderne. Adaptarea la valorile culturale apare cu uşurinţă. Activităţile individului în timpul acestui tranzit sunt caracterizate de inovaţii intelectuale şi de

Soarele în tranzit în sextil cu Nodul Sud natal şi în trigon cu Nodul Nord natal Acest tranzit are aceeaşi semnificaţie cu Soarele în tranzit în sextil cu Nodul Nord şi în trigon cu Nodul Sud. Există o armonizare uşoară cu tendinţele şi atitudinile prezente, combinată cu o trezire intelectuală cu privire la valorile culturale tradiţionale. Deoarece nodurile se mişcă retrograd în zodiac cu rata aproximativă de un grad la fiecare aproximativ douăzeci de zile, aspectele în tranzit ale nodurilor durează în general în jur de o lună. Sextilul sau trigonul cu Soarele natal marchează o perioadă susţinută de implicare personală în curentele şi atitudinile culturale.

CUADRATURILE SOARELUI

Soarele în tranzit în cuadratură cu Soarele natal Acest tranzit este caracterizat de probleme cu atitudin autocratice, falsă mândrie, egoism. Îngeneral, fiinţa trebuie să evite încercarea de a-i forţa pe ceilalţi prin propria voinţă. Pot exista dificultăţi în relaţiile cu copii sau în educaţia acestora. Unii indivizi consideră că îndeplinirea neînţeleaptă a plăcerii sau exagerarea în activităţi romantice interferează cu autoexprimarea creativă, personală şi aceasta conduce în schimb la frustrări. În timpul acestui tranzit aventurile şi speculaţia neînţeleaptă trebuie în special evitate. Se ivesc probleme în înţelegerea cu cei în poziţii de putere şi autoritate. Nu este o perioadă favorabilă pentru a cere superiorilor favoruri speciale. În latura sa pozitivă, acest tranzit îl face pe individ mult mai ambiţios şi dacă e folosit constructiv poate conduce la realizări valoroase.

Soarele în tranzit în cuadratură cu Luna natală Acest tranzit este caracterizat de dificultăţi emoţionale în familie şi în situaliile domestice sau în relaţiile cu sexul opus. Conflictele dintre voinţa conştientă şi obiceiurile subconştiente pot crea dificultăţi în autoexprimarea personală şi în relaţiile familiale. Nu este o perioadă prielnică pentru întâlniri familiale sau activităţi sociale. Copii se revoltă împotriva autorităţii parentale în timpul acestui tranzit. În relaţiile romantice se ivesc adesea dificultăţi. Nu este o perioadă propice pentru a cere favoruri celor la putere şi cu autoritate. Problemele emoţionale subconştiente interferează adesea cu autoexprimarea creativă, unii indivizi fiind leneşi şi autoindulgenţi în această perioadă. Treburile artistice e probabil să fie mediocre. Cheltuielile de paradă şi nenecesare pentru plăcere şi activităţi sociale în timpul acestui tranzit pot provoca neplăceri financiare ulterioare. Se pot ivi dificultăţi cu privire la bugetul familial. Această perioadă nu este prielnică speculaţiei, aventurii sau cheltuielilor financiare care nu sunt necesare. Nu este nici momentul de a cumpăra proprietăţi imobiliare sau produse domestice sau de a îndeplini servicii domestice. În general, individul se simte tulburat şi frustrat în timpul acestui tranzit. El poate avea probleme digestive sau poate avea indispoziţii. Luna în tranzit în cuadratură cu Soarele natal are aceeaşi semnificaţie cu Soarele în tranzit în cuadratură cu Luna natală; oricum durează doar câteva ore.

Soarele în tranzit în cuadratură cu Mercur natal Indivizii cu acest tranzit, adesea, îşi identifică fiinţele cu punctele lor de vedere personale, ceea ce are ca rezultat faptul că abilitatea lor de a percepe imparţial realitatea este distorsionată. Apare mândria în modul de a judeca în modul de judecată

abilă. Conflictele egotice şi dificultăţile de comunicare se ivesc în contactele sociale, în mediul de muncă cât şi cu partenerii romantici, membrii familiei, vecini, prieteni, copii şi cu cei în poziţii de putere şi autoritate. Pot exista conflicte şi neînţelegeri în timpul jocurilor de abilitate mentală, în special cu privire la procedurilor corecte. Nerespectarea promisiunilor şi înţelegerilor este adesea o problemă în timpul acestui tranzit. Activităţile sociale şi responsabilităţile de muncă tind să interfereze cu altele. Extravaganţa sau prostul gust în îmbrăcăminte şi în igiena personală dau naştere adeseacomentariilor sau dezaprobării. Mercur în tranzit în cuadratură cu Soarele natal are aceeaşi semnificaţie cu Soarele în tranzit în cuadratură cu Mercur natal.Oricum, durează de obicei mai puţin şi evenimentele asociate lui sunt adesea precipitate de discuţii, atât recepţionate cât şi începute de individ.

Soarele în tranzit în cuadratură cu Venus natal Acest tranzit este caracterizat de lipsa de economie, de autoindulgenţă şi îndeplinirea neînţeleaptă a plăcerii. Poate exista de asemenea extravaganţă financiară. Este posibilă tendinţa de a răsfăţa copiii. Unii indivizi trăiesc o nevoie copilărească de atenţie personală şi admiraţie care poate conduce la extravaganţă şi ostentaţie. Atitudinile centrate pe propria fiinţă, simpatia rău direcţionată şi sentimentalitatea sunt de asemenea capcane. Individul tinde să evite sarcinile neplăcute sau dezagreabile. Sunt posibile dispreţul emoţional şi rănirile în relaţiile sociale şi romantice. Senzualitatea şi exagerările sexuale sunt de asemenea o posibilitate. Nu este o perioadă favorabilă pentru a plănui o petrecere sau pentru o întâlnire socială, diferenţele de gusturi şi neînţelegeri emoţionale sunt posibile. Alegerile individului în artă, muzică sau distracţie în timpul acestei perioade sunt probabil de prost gust. Acest tranzit poate fi folositor, totuşi, celor care sunt în mod normal timizi şi retraşi, deoarece ajută la depăşirea inhibiţiilorsociale. Venus în tranzit în cuadratură cu Soarele natal are aceeaşi semnificaţie cu Soarele în tranzit în cuadratură cu Venus natal. Oricum, durează de obicei mai puţin sau mai mult datorită mişcării retrograde sau directe a lui Venus.

Soarele în tranzit în cuadratură cu Marte natal Acest tranzit e caracterizat de probleme ivite din comportament agresiv, impulsiv, competitiv sau nerespectuos. Atitudinile impulsive, mânioase, autoritare şi încercările de impunere a propriilor voinţe celorlalţi pot provoca, toate, resentimente şi pot conduce la confruntări furioase. În cazuri extreme, aceste confruntări sunt fizice. Accidentele sau prejudiciile pot apărea ca rezultat al lipsei de grijă în folosirea focului, armelor, uneltelor, maşinilor, instrumentelor ascuţite sau chimicalelor periculoase. Atitudinile "poate face bine" sau cele egocentrice ale unor indivizi pot face comunicarea cu ceilalţi dificilă. Este o perioadănefavorabilă pentru apropierea de cei cu poziţii puternice şi cu autoritate - e probabil ca aceştia să resimtă un amestec nedorit. Speculaţia financiară impulsivă poate conduce la pierdere. Relaţiile romantice şi sociale sunt predispuse la perturbări din partea conflictelor egotice sau a comportamentului sexual agresiv. Dorinţele necontrolate şi comportamentul sexual agresiv poate fi în general sursa necazurilor. Suprasolicitarea fizică şi atitudinile emoţionale discordante prezente în timpul acestui tranzit conduc adesea la epuizare fizică sau emoţională, boală sau prejudicii. Nu este un tranzit favorabil pentru cei bolnavi de inimă şi ei trebuie să fie atenţisă evite suprasolicitarea. Marte în tranzit în cuadratură cu Soarele natal are aceeaşi semnificaţie cu Soarele în tranzit în cuadratură cu Marte natal. Oricum, durează o perioadă mai lungă de timp iar dacă Marte e staţionar sau retrograd, efectele sale sunt de câteva săptămâni. Soarele în tranzit în cuadratură cu Marte natal apare aproximativ o dată pe an pe când Marte în tranzit în cuadratură cu Soarele natal apare de două ori pe an.

Soarele în tranzit în cuadratură cu Jupiter natal Acest tranzit este caracterizat de probleme ivite din ipocrizie, extravaganţă şi dintr-un simţ exagerat al autoimportanţei. Expansiunea exagerată, optimismul prostesc şi irosirea sunt câteva extreme asociate acestui tranzit. Există tendinţa de a promite mai mult decât se poate înfăptui. Autoindulgenţa, lipsa atenţiei la detaliu şi lipsa economiei sunt caracteristice acestui tranzit. Trebuie evitate jocurile de noroc şi speculaţiile lipsite de înţelepciune. Atitudinile nepractice privind religia, filozofia şi educaţia înaltă pot provoca probleme. Individul este înclinat spre viziuni dogmatice sau minţi mărginite cu privire la religie, cultură şi educaţie. Acestea, în schimb, crează adesea probleme în situaţii sociale, romantice, politice, administrative şi de afaceri. Generozitatea şi caritatea sunt nuanţate de dorinţa de recunoaştere şi mândrie personală. Extravaganţa şi prostul gus sunt frecvent manifestate în artă, muuzică, distracţie şi activitate socială. Jupiter în tranzit în cuadratură cu Soarele natal are aceeaşi semnificaţie cu Soarele în tranzit în cuadratură cu Jupiter natal. Oricum, durează o perioadă mai lungă de timp, în special dacă Jupiter este staţionar sau retrograd şi în consecinţă, problemele inerente pot fi mai mari.

Soarele în tranzit în cuadratură cu Saturn natal Acest tranzit este caracterizat de frustrarea ambiţiei personale şi de nevoia de autoexprimare. Responsabilităţile profesionale apăsătoare îl devitalizează pe individ şi interferează cu activităţile sociale şi romantice. În general, este un tranzit nefavorabil activităţii sociale şi romantice. Poate să apară o perioadă de singurătate din atitudinea autocratică sau lipsită de simpatie pe care o adoptă individul faţă de

ceilalţi. Tendinţa de a adopta atitudini apăsătoare, rigide, asociată cu acest tranzit, este de obicei rezultatul unui mecanism de apărare a egoului. Această rigiditate, uneori, ia forma aderenţei oarbe la atitudini şi credinţe tradiţionale. Vitalitatea scăzută, oboseala şi deprimarea sunt asociate cu acest tranzit, ele provocând probleme în autoexprimare. Se ivesc resentimente din tendinţa individului de a folosi puterea personală şi autoritatea în scopuri egoiste. Există dificultăţi cu angajaţii, persoanele autoritare şi agenţiile guvernamentale. Este o perioadă nefavorabilă pentru a cere favoruri de la cei din poziţii cu putere şi autoritate fiind probabil ca aceştia să fie neînţelegători sau negativi. Munca grea, disciplina şi organizarea sunt necesare pentru a dobândi recunoaştere pentru eforturile creative personale. Copii cu acest tranzit se simt adesea neiubiţi sau trataţi aspru de cei care răspund de ei. Adulţii cu acest tranzit tind să adopte o atitudine severă, neînţelegătoare, faţă de copii. Saturn în tranzit în cuadratură cu Soarele natal are aceeaşi semnificaţie cu Soarele în tranzit în cuadratură cu Saturn natal. Oricum, durează o mai lungă perioadă de timp şi indică testări şi încercări pentru individ.

Soarele în tranzit în cuadratură cu Uranus natal Acest tranzit este caracterizat de dorinţa de libertate personală cu orice preţ. Dacă aceasta ia formadorinţei de libertate fără responsabilitate personală, mai devreme sau mai târziu se vor dezvolta dificultăţi serioase. Unii indivizi adoptă o dublă poziţie, cerând libertate personală absolută dar în acelaşi timp aşteptând ca ceilalţi să-şi facă strict datoria. Atitudinile egoiste, încăpăţânate, orbesc individul faţă de sfatul bun. În general comportamentul individului este înclinat săfie eretic, inconsecvent şi nefolositor. Lipsa de consecvenţă în comportament va fi evidentă în special în treburile sociale sau în relaţiile romantice. Pot apărea ataşamente romantice bruşte; oricum ele sunt rareori stabile sau durabile. În cazuri extreme, ataşamentul conduce la distrugerea familiei individului şi a securităţii sociale şi financiare. Prieteniile cu persoane excentrice sau instabile nu constituie în această perioadă cea mai bună orientare a individului. Îngrijirea inconsecventă a copiilor este de asemenea un pericol în timpul acestui tranzit. Este un tranzit nefavorabil pentru activităţi oculte sau implicare în grupuri sau organizaţii: se pot ivi probleme şi greutăţi neaşteptate. Raţiunile astrologice făcute în timpul acestui tranzit pot fi superficiale şi greşite. Finanţele comune şi treburile de afaceri colective sunt adesea sursa dificultăţiilor. Jocurile de noroc sau speculaţia neînţeleaptă pot fi ruinătoare. Acest tranzit poate produce afecţiuni neregulate ale inimii, greu de diagnosticat. Circumstanţele vieţii individului pot fi întrerupte de forţe culturale, politice sau economice dincolo de controlul său. În unele cazuri, individul, care a muncit din greu pentru a-şi construi un fel de autoexprimare creativă îl distruge sau abandonează printr-o acţiune prostrească. Schimbările majore nu trebuie să fie pripite; oricum, dacă schimbările sunt forţate, individul trebuie să se corecteze cu graţie, în aşa fel încât să-i fie folositoare în deschiderea uşilor care, eventual, vor conduce la împlinirea scopurilor şi obiectivelor personale. Rezultatul acestui tranzit depinde de puritatea motivaţiei individului. Chiar tranzitele adverse ale luiUranus pot avea un efect eliberator, de expansiune a conştiinţei. Folosit corespunzător, acest tranzit poate aduce înţelegere intuitivă care îl trezeşte pe individ la un nivel de conştiinţă mai înalt. Uranus în tranzit în cuadratură cu Soarele natal are aceeaşi semnificaţie cu Soarele în tranzit în cuadratură cu Uranus natal.Oricum, influenţa sa este de un an sau mai mult şi marchează o perioadă de schimbări majore.

Soarele în tranzit în cuadratură cu Neptun natal Acest tranzit este caracterizat de probleme ivite dintr-o tendinţă de autodecepţie şi din dorinţa de a fugi de responsabili tăţile practice. Individul este supus reveriei, visării, abuzului de droguri, excesului de alcool, preocupării pentru dragoste, jocului de noroc sau domeniilor care ascund cum ar fi arta sau misticismului. Este posibilă împrăştierea printr-o indulgenţă sexuală excesivă sau prin activitate socială. Întrebuinţarea necorespunzătoare a medicamentelor sau a drogurilor îi poate crea individului confuzie şi slăbiciune. Mintea subconştientă poate distorsiona atât concepţia despre sine a individului cât şi realitatea în general. Lipsa unei direcţii clare sau a unui scop serios poate conduce la experienţe psihice neplăcute, la imaginaţie necontrolată şi la confuzie lipsită de logică în viaţa individului.În general, în timpul acestui tranzit, individului îi lipseşte disciplina de a aplica idei inspirate sauceea ce înţelege chiar şi atunci când acestea apar. Este probabil să existe o legătură de dragoste secretă sau o decepţie pe plan romantic în timpul acestui tranzit. Poate apăreade asemenea graviditatea nedorită. Îngrijirea necorespunzătoare a copiilor şi confuzia în a le da o orientare clară poate provoca probleme familiale serioase. Iluzia grandorii şi simţul exagerat al importanţei de sine sunt de asemenea posibile. Adesea aceasta este legată intr-un fel de un cult sau de adorarea unui maestru. Implicarea în practici psihice neînţelepte îl poate expune pe individ unor influenţeşi entităţi nedorite. Modalităţile de îmbogăţire rapidă şi speculaţiile neînţelepte pot fi dezastruoase. Scurgerile de gaz, petrol sau apă pot fi o problemă. Neptun în tranzit în cuadratură cu Soarele natal are aceeaşi semnificaţie cu Soarele în tranzit în cuadratură cu Neptun natal.Oricum, influenţa sa poate dura doi ani, în timpul cărora ancorarea individului în realitate poate fi sever testată.

Soarele în tranzit în cuadratură cu Pluto natal Acest tranzit este caracterizat de tendinţa de a se implica în lupte pentru putere. Astfel de intrigi sunt de obicei legate de relaţii de afaceri colective sau chestiuni legate de finanţe comune, asigurări, taxe, moşteniri, pensie alimentară. Comportamentul sexual agresiv şi gelozia în relaţiile sexuale sunt de asemenea o sursă de probleme. Există o tendinţă de a fi aspru sau lipsit de înţelegere faţă de copii sau faţă de partenerii romantici.

Viaţa individului poate fi întreruptă de forţe dincolo de controlul personal, rezultând un nou sens al valorilor şi o nouă direcţie în viaţă. În cazuri extreme, individul se poate implica în soluţii legate de viaţă şi moarte. Sunt posibile pericole ascunse sau acţiuni din umbră putând fi în defavoarea individului. Unii indivizi sunt expuşi unor pericole psihice prin implicarea în practici oculte sau magice. Pluto în tranzit în cuadratură cu Soarele natal are aceeaşi semnificaţie cu Soarele în tranzit în cuadratură cu Pluto natal; oricum durează doi ani, marcând o perioadă de schimbări majore în viaţa individului.

Soarele în tranzit în cuadratură cu Nodul Nord natal şi în cuadratură cu Nodul Sud natal Acest tranzit este caracterizat de un conflict între autoexprimarea individului, tendinţele la modă şi credinţele populare. Stupiditatea în situaţiile sociale aduce popularitate scăzută şi dificultăţi pe plan romantic. Aceasta nu este o perioadă favorabilă pentru a dobândi sprijin public, pentru treburile creative personale. Pot apărea pierderi prin speculaţii neînţelepte. Metodele de creştere a copiilor sau comportamentul copiilor sunt adesea dizarmonioase faţă de standardele tradiţionale.

Soarele în tranzit în cuadratură cu Nodul Sud natal şi în cuadratură cu Nodul Nord natal A se vedea "Soarele în tranzit în cuadratură cu Nodul Nord natal şi în cuadratură cu Nodul Sud natal".

TRIGOANELE SOARELUI

Soarele în tranzit în trigon cu Soarele natal Acest tranzit este caracterizat de armonie în activitatea socială, pe plan romantic, în preocupările artistice şi în autoexprimarea creatoare concomitent cu creşterea vitalităţii şi încrederii în sine. Este o perioadă favorabilă pentru a lucra cu copii şi pentru educaţia acestor. Capacitatea individului de conducere poate fi manifestată cu rezultate favorabile. Este o perioadă prielnică pentru apropierea de cei în poziţii cu putere şi cu autoritate, căutând sprijin pentru preocupările creatoare personale şi pentru organizarea funcţiilor şi activităţilor sociale. Sunt favorizate investiţiile şi speculaţiile financiare. Călătoriile de plăcere şi cele legate de educaţie pot aduce beneficii individului şi pot expansiona viziunea asupra vieţii.

Soarele în tranzit în trigon cu Luna natală Acest tranzit este caracterizat de relaţii armonioase cu familia, cu sexul opus, vitalitate crescută şi o alunecare uşoară în treburile zilnice. Este o perioadă favorabilă pentru întâlniri familiale şi pentru activităţi sociale. Individul se bucură de sau participă la experimente gastronomice. Este o perioadă propice pentru activităţi de afaceri legate de distracţie, hrană, agricultură, proprieetăţi imobiliare, locuinţă, produse şi servicii domestice, copii şi educaţia lor. Speculaţiile financiare personale sunt de asemenea favorizate cât şi apropierea de cei în puternici şi autoritari pentru favoruri sau ajutor financiar. Acest tranzit crează o atmosferă favorabilă pentru relaţii romantice. Voinţa conştientă şi tendinţele obişnuite subconştiente sunt în această perioadă în armonie. Individul echilibrează acţiunea şi receptivitatea atât în interacţiune cât şi în autoexprimare. Luna în tranzit în trigon cu Soarele natal are aceeaşi semnificaţie ca şi Soarele în tranzit în trigon cu Luna natală; oricum acest tranzit durează doar câteva ore în timp ce tranzitul Soarelui durează patru-cinci zile.

Soarele în tranzit în trigon cu Mercur natal Acest tranzit este caracterizat de autoexprimare intelectuală creativă şi de activitate intelectuală. Ideile personale sunt comunicate clar şi cu încredere în sine. Este o perioadă propice comunicării sociale şi romantice şi discuţiei inteligente şi muncii cu fraţi, surori, vecini şi colegi. Oportunităţile sociale şi romantice se pot ivi din aceste discuţii şi activităţi. Sunt favorizate călătoriile de plăcere iar jocurile de abilitate mentală, cum ar fi şahul, pot fi o sursă de plăcere. E probabil ca individul să fie umorist şi ghiduş în timpul acestui tranzit. El este interesat de lucruri atractive şi care dau o plăcere estetică. Există o creştere a lucidităţii faţă de o dietă şi o igienă personală corespunzătoare. Perioada este favorabilă pentru a ajuta educaţia şi dezvoltarea intelectuală a copiilor. Modul de comunicare convingător al individului câştigă sprijinul celorlalţi penru ideile şi proiectele sale. Este un tranzit propice pentru a formula înţelegeri şi a semna contracte. Individul îşi poate asuma rolul de conducător în promovarea ideilor de dezvoltare a eficienţei şi metodologiei muncii. Mercur în tranzit în trigon cu Soarele natal are aceeaşi semnificaţie ca şi Soarele în tranzit în trigon cu Mercur natal; oricum durează o mai lungă sau mai scurtă perioadă de timp, în funcţie de mişcarea lui Mercur (directă, staţionară sau retrogradă).

Soarele în tranzit în trigon cu Venus natal Acest tranzit este caracterizat de autoexprimare artistică şi de activitate romantică şi socială. Individul are o viziune fericităşi optimistă asupra vieţii. Creşterea farmecului şi atracţiei personale însoţeşte de obicei acest tranzit, el fiiind prielnici planificării evenimentelor sociale. Individul este mult mai conştient şi mai respectuos faţă de nevoile celorlalţi, în special dacă privesc sexul opus. Individul este bun şi înţelegător faţă de copii şi faţă de nevoile lor emoţionale. Acest tranzit poate aduce oportunităţi romantice şi maritale dacă există alte indicaţii favorabile în hartă. Este o perioadă prielnică pentru toate tipurile de expresie artistică creativă, pentru proiecte implicând muzica şi distracţia şi

pentru a cumpăra obiecte de artă sau obiecte luxoase. Este de asemenea o perioadă propice pentru a căuta favoruri sociale sau financiare cât şi pentru relaţii de afaceri, maritale şi legale. Venus în tranzit în trigon cu Soarele natal are aceeaşi semnificaţie ca şi Soarele în tranzit în trigon cu Venus natal; oricum durează o mai lungă sau mai scurtă perioadă de timp, în funcţie de mişcarea lui Venus (staţionară, directă sau retrogradă).

Soarele în tranzit în trigon cu Marte natal Acest tranzit estSoarele în tranzit în trigon cu Marte natal Acest tranzit este caracterizat de energie mărită, curaj, încredere în sine şi autoritate personală. Individul e probabil să îşi pună în aplicare ideile şi scopurile sale constructive. Aceasta ia adesea forma conducerii profesionale şi de afaceri valoroase. Treburile politice sau chestiunile legate de afaceri colective sunt de asemenea favorizate în această perioadă. Munca fizică şi exerciţiul dezvoltă sănătatea şi înfăţişarea individului. Acesta va avea, probabil, un interes activ pentru activităţi în aer liber, sporturi sau interpretare artistică. Este o perioadă prielnică pentru implicarea în educarea fizică a copiilor sau a tinerilor. Individul este mult mai hotărât în treburile sale sociale şi romantice. Sunt favorizate treburile artistice care necesită energie şi efort. Marte în tranzit în trigon cu Soarele natal are aceeaşi semnificaţie ca şi Soarele în tranzit în trigon cu Marte natal; oricum durează o mai mult, şi aceasta indică o perioadă susţinută de acţiune.

Soarele în tranzit în trigon cu Jupiter natal Acest tranzit este caracterizat de o viziune binevoitoare pozitivă.Individul obţine sprijin şi recunoaştere din partea instituţiilor culturale, religioase şi educaţionale şi din partea celor aflaţi în poziţii cu autoritate şi cu putere. În timpul acestei perioade, individul este mult mai intuitiv şi adesea dobândeşte înţelegeri ale tendinţelor şi dezvoltările culturale viitoare. Este un tranzit favorabil unei autodezvoltări morale sau educaţionale cât şi pentru a da admitere la şcoli cu educaţie înaltă. Oportunităţile sociale şi romantice se ivesc prin universităţi şi biserici sau prin instituţii culturale sau religioase. Perioada este propice educării culturale sau religioase a copiilor. Îîn general, indivizii sunt mult mai generoşi sau mai respectuoşi faţă de ceilalţi, în special faţă de cei mai puţin norocoşi decât ei. Călătoriile lungi de plăcere şi educaţie sunt favorizate. Unii indivizi îşi dezvoltă interesul pentru culturi străine şi pentru tradiţiile lor. Este de asemenea o perioadă favorabilă comerţului pe distanţă lungă şi relaţiei cu aceia din locuri îndepărtate. Artiştii şi interpreţii se bucură de popularitate şi succes. Acest tranzit aduce protecţie pentru cei aflaţi în circumstanţe dificile. Individul nu poate fi niciodată complet înfrânt şi doborât. În general el probabil că va culege rezultatele faptelor bune anterioare. Este de asemenea o perioadă favorabilă îndeplinirii treburilor legale. Jupiter în tranzit în trigon cu Soarele natal are aceeaşi semnificaţie ca şi Soarele în tranzit în trigon cu Jupiter natal; oricum durează o perioadă mult mai lungă de timp şi marchează un progres important în viaţa individului.

Soarele în tranzit în trigon cu Saturn natal Acest tranzit este caracterizat de un simţ crescut al responsabilităţii personale şi de ambiţie personală constructivă. Relaţiile romantice şi sociale trecute sunt adesea reînnoite. Individul devine mult mai conştient de responsabilitatea sa faţă de copii. Apare o ghidare constructivă şi alte beneficii din partea indivizilor vârstnici sau cu o poziţie înaltă. În timpul acestei perioade, individul devine mult mai preocupat de scopurile şi obiectivele pe termen lung, ea fiind favorabilă executanţilor, politicienilor şi oamenilor de afaceri. Progresul stabil poate fi făcut atât în afaceri cât şi în treburile profesionale. Este de asemenea o perioadă propice rezolvării treburilor legale serioase, individul manifestând calităţi de organizare, eficienţă şi aplicare care sunt recunoscute de cei cu autoritate. Există o mai mare înclinaţie de a pune în practică idei creative. Artiştii creatori care răiesc acest tranzit au un simţ dezvoltatal formei şi structurii. Saturn în tranzit în trigon cu Soarele natal are aceeaşi semnificaţie ca şi Soarele în tranzit în trigon cu Saturn natal; oricum durează o mai lungă perioadă de timp şi indică o perioadă de progres stabil în viaţa individului.

Soarele în tranzit în trigon cu Uranus natal Acest tranzit este caracterizat de originalitate, autoexprimare creativă şi şanse neaşteptate. Indivizii se bucură de o creştere a popularităţii printre prieteni, asociaţi de grup şi în contactele sociale. E probabil ca ei sătrăiască noi stiluri de viaţă, stabilind noi prietenii interesante şi asocieri de grup cu persoane tulburătoare. Dorinţa de maimare libertate în autoexprimarea personală conduce la extinderea experienţei individului. E posibil să apară aventuri sociale şi romantice tulburătoare şi neobişnuite. Este un tranzit favorabil pentru afaceri colective, speculaţie înţeleaptă sau pentru a căuta suport financiar pentru proiecte creative. Este o perioadă propice pentru a introduce copii în idei ştiinţifice sau metafizice. Adesea, acest tranzit prezintă oportunităţi neobişnuite de realizare a scopurilor şi obiectivelor proprii. El îi dă individului o voinţă mărită pentru a îndeplini sarcini constructive şi eforturi de autodezvoltare. Capacităţile intuitive şi de clarvedere sunt stimulate. Expresia artistică creativă va fi inspirată intuitiv. Unii indivizi îşi dezvoltă interesul pentru studii oculte, astrologice sau ştiinţifice. Uranus în tranzit în trigon cu Soarele natal are aceeaşi semnificaţie ca şi Soarele în tranzit în trigon cu Uranus natal; oricum durează în jur de doi ani în timp ce tranzitul Soarelui în trigon cu Uranus natal durează aproximativ patru zile, marcând o perioadă de dezvoltare şi autoexprimare pentru individ.

Soarele în tranzit în trigon cu Neptun natal Acest tranzit este caracterizat de stimularea imaginaţiei creative. Individul dobândeşte pătrunderi în activitatea subconştientului său. Abilităţile intuitive şi luciditatea spirituală sunt de asemenea dezvoltate în această perioadă, aceasta având ca rezultat o creştere a interesului pentru subiecte religioase, filozofice, mistice şi oculte. Sunt posibile telepatia, premoniţia şi înţelegerea profetică a tendinţelor culturale viitoare. O dragoste ideală apare în vieţile unor indivizi în timpul acestui tranzit. Este trăită adesea empatia intuitivă cu copii şi cu nevoile lor emoţionale. Este o perioadă favorabilă relaţiilor cu spitale, instituţii religioase sau culturale cât şi pentru călătorii lungi şi pelerinaje religioase. Individul poate primi beneficii printr-un învăţător spiritual sau poate deveni un astfel de învăţător. Neptun în tranzit în trigon cu Soarele natal are aceeaşi semnificaţie ca şi Soarele în tranzit în trigon cu Neptun natal; oricum durează aproximativ doi ani şi marchează o perioadă majoră de dezvoltare constructivă pentru individ în timp ce Soarele în tranzit în trigon cu Neptun natal durează doar câteva zile.

Soarele în tranzit în trigon cu Pluto natal Acest tranzit este caracterizat de creşterea voinţei, ingeniozitate şi eforturide autodezvoltare spirituală, mentală şi fizică. Individul îşi poate asuma rolul de conducător în afaceri şi în chestiuni profesionale. Este o perioadă favorabilă pentru a începe acţiuni de afaceri colective sau pentru a se implica în ele cât şi pentu cercetare ştiinţifică, tehnologie avansată şi studii oculte. Capacităţile de clarvedere intuitive pot fi stimulate în timpul acestui tranzit. Este favorizat studiul metafizicii sau practicile spirituale. Adesea individul beneficiază prin asigurări, moşteniri, fonduri guvernamentale, reduceri de taxe, donaţii sau bani în comun. Indivizii îşi manifestă adesea ingeniozitatea prin refacerea sau dezvoltarea resurselor şi condiţiilor existente şi prin găsirea de noi întrebuinţări pentru obiectele învechite. Pluto în tranzit în trigon cu Soarele natal are aceeaşi semnificaţie ca şi Soarele în tranzit în trigon cu Pluto natal; oricum durează aproximativ doi ani (spre deosebire de tranzitul Soarelui în trigon cu Pluto natal care durează patru zile), şi marchează o perioadă majoră de creştere interioară şi de autodezvoltare.

Soarele în tranzit în trigon cu Nodul Nord natal şi în sextil cu Nodul Sud natal A se vedea "Soarele în tranzit în sextil cu Nodul Sud natal şi în trigon cu Nodul Nord natal"

Soarele în tranzit în trigon cu Nodul Sud natal şi în sextil cu Nodul Nord natal A se vedea "Soarele în tranzit în sextil cu Nodul Nord natal şi în trigon cu Nodul Sud natal"

OPOZIŢIILE SOARELUI

Soarele în tranzit în opoziţie cu Soarele natal Acest tranzit este caracterizat de confruntări egotice şi luptă pentru putere. E probabil să se ivească conflicte cu autorităţile,în special în relaţiile maritale şi romantice. E nevoie de o atitudine demmocratică, dacă e necesară armonia în relaţiile importante, în timpul acestui tranzit. În relaţiile cu copii e necesară o atitudine fermă, blândă. Relaţiile sau acţiunile colective cu indivizi puternici, energici, sunt favorabile.

Soarele în tranzit în opoziţie cu Luna natală Acest tranzit este caracterizat de dificultăţi în relaţiile cu sexul opus, cu persoanele autoritare. Confruntările egotice cu privire la aspecte emoţionale pot provoca probleme. Adesea apar neplăceri în treburile domestice. E probabil ca individul să aibă dificultăţi în relaţiile cu copiii. Lipsa de vitalitate sau problemele digestive sunt posibile în timpul acestei perioade, ea nefiind favorabilă activităţilor sociale sau romantice. Trebuie avută grijă în cheltuirea banilor pentru activităţi sociale şi nevoi domestice. Nu este o perioadă favorabilă pentru speculaţie financiară: impulsurile emoţionale pot interfera cu judecata corectă. Luna în tranzit în opoziţie cu Soarele natal are aceeaşi semnificaţie cu Soarele în tranzit în opoziţie cu Luna natală; oricum durează o mai scurtă perioadă de timp, doar câteva ore, în timp ce tranzitul Soarelui durează patru sau cinci zile.

Soarele în tranzit în opoziţie cu Mercur natal Acest tranzit este caracterizat de identificarea dintre fiinţă (ego) şi propriile puncte de vedere. Confruntările egotice se ivesc din discuţii sau idei interferând în schimb cu percepţia imparţială a faptelor. E probabil ca individul să se simtă obositsau indispus faţă de muncă sau studiu. Discuţiile sociale excesive interferează adesea cu munca. Se ivesc dificultăţi în comunicarea cu cei în poziţii puternice şi cu autoritate. Este o perioadă nefavorabilă pentru a cere favoruri angajaţilor sau autorităţilor cât şi pentru a semna contracte sau a formula înţelegeri. Sunt necesare respect şi diplomaţie în comunicarea cu fraţii, surorile, vecinii şi colegii. Există dificultăţi de comunicare cu partenerii romantici sau în contactele sociale. Apar amânări şi confuzie în transport şi în aranjarea întâlnirilor cu ceilalţi. Indivizii cu acest tranzit realizează de obicei că au dificultăţi în comunicarea cu copiii sau că aceştia îi enervează într-un fel. Mercur în tranzit în opoziţie cu Soarele natal are aceeaşi semnificaţie cu Soarele în tranzit în opoziţie cu Mercur natal; oricum durează o mai lungă sau mai scurtă perioadă de timp, în funcţie de mişcarea lui Mercur (staţionară sau retrogradă)

Soarele în tranzit în opoziţie cu Venus natal În timpul acestui tranzit e important, mai ales, să se stabilească armonia în relaţiile de afaceri, sociale, romantice şi maritale. Relaţiile importante suferă adesea de probleme financiare şi de lipsa senzitivităţii emoţionale. Bunătatea temperată de înţelepciune e necesară în relaţiile cu copiii. Aceştia, în tim

CONJUNCŢIILE LUNII

Luna în tranzit în conjuncţie cu Soarele natal A se vedea "Soarele în tranzit în conjuncţie cu Luna natală".

Luna în tranzit în conjuncţie cu Luna natală Acest tranzit este caracterizat de activităţi de rutină, casnice şi familiale: cheltuieli casnice, gătitul, îngrijirea gospodăriei, interacţiuni familiale, grijă de copii, activităţi legate de casă, servicii şi producţii casnice, mâncare, grădinărit, (lucruri legate de fermă - farming), proprietăţi imobiliare. Sunt probabile relaţiile cu femei, afaceri în care să fie implicate femeile într-un fel. În această perioadă individul este predispus a fi sensibil la nivel emoţional

Luna în tranzit în conjuncţie cu Venus natal Activităţile familiale, domestice şi sociale caracterizează acest tranzit. Este posibil ca individul să aibă o linişte emoţională şi o perspectivă optimistă să fie plăcut şi apreciat de către femeile şi membrii familiei fiind totodată sensibil la nevoile emoţionale şi sentimentele celorlalţi. Acest tranzit stimulează sentimentele romantice şi energia sexuală a individului. Este un timp prielnic de a înfrumuseţa casa şi de îmbunătăţi relaţiile maritale şi cele romantice. Sensibilitatea crescută la frumuseţe şi stimularea imaginaţiei pe care o aduce acest tranzit face ca perioada să fie favorabilă exprimării artistice şi muzicale. Activităţile de afaceri, mai ales cele legate de hrană, proprietăţi imobiliare, produse şi servicii domestice, artă, distracţie şi lux sunt favorizate de acest tranzit. Probabil că individul va resimţi oportunităţi crescute pe planul financiar şi al afacerilor şi de asemenea o mai mare prosperitate. Aceasta este o perioadă favorabilă pentru relaţii publice de lucru şi pentru orice tipde relaţii cu femeile. Dacă conjuncţia este afectată de alte planete poate să apară lene şi tristeţe sentimentală (sentimentalitate tristă), cât şi tendinţa către senzualitate, excese în mâncare şi băutură. Venus în tranzit cu Luna natală are aceeaşi semnificaţie ca şi Luna în trazit în conjuncţie cu Venus natal; oricum durează pentru o mai lungă perioadă de timp, depinzând de cât de repede se mişcă Venus (staţionar, retrograd sau direct).

Luna în tranzit în conjuncţie cu Marte natal Mânia şi pierderea cumpătului din cauza mărunţişurilor sunt caracteristice acestui tranzit. Sunt posibile certuri în familie şi probleme casnice şi în afaceri. Individul va începe o activitate energică în propria casă. Aceasta este o perioadă bună pentrua-şi pune în aplicare proiectele casnice, dar este important să se respecte măsurile de protecţie. Nevoile financiare ale familiei motivează ambiţiile profesionale şi de afaceri ale individului în timpul acestei perioade. Sunt posibile preocupările de afaceri în legătură cu hrană, proprietăţile imobiliare, agricultură sau produsele şi serviciile domestice. Nu este o perioadă favorabilă pentru relaţii cu femei. Vânzătorii sau oamenii agresivi pot fi sursa unor necazuri proprii. În general este important să existe control asupra emoţiilor şi în acelaşi timp să existe sensibilitate la sentimentele celorlalţi. Tulburările emoţionale pot provoca indigestie în timpul acestui tranzit. Dacă conjuncţia este afectată de celelalte planete sunt posibile incendii sau accidente. Tranzitul lui Marte în conjucţie cu Luna natală are aceeaşi semnificaţie ca tranzitul Lunii în conjuncţie cu Marte natal; oricum el durează o perioadă mai lungă de timp în funcţie de cât de repede se mişcă Marte (retrograd, staţionar sau direct).

Luna în tranzit în conjuncţie cu Jupiter natal Casa este adesea locul unor activităţi educaţionale, religioase şi culturale în timpul acestui tranzit. Oameni din locuri îndepărtate e posibil să vină în vizită sau individul poate să-şi mute domiciliul departe de casă. Este o perioadă favorabilă pentru schimbarea locuinţei. Acest tranzit trezeşte sentimentele patriotice sau religioase care au fost insuflate în timpul primei copilării. Indivizii cu acest traznit sunt mult mai doritori decât de obicei să aplice principiile spirituale în viaţa de zi cu zi. Atitudinile lor emoţionale sunt senine şi liniştite şi e posibil să arate blândeţe, bunăvoinţă şi înţelegere emoţională faţă de membrii familiei şi faţă de aceia care au nevoie de ajutor. E posibil ca în timpul acestei perioade să crească prosperitatea financiară şi în afaceri, mai ales pentru afacerile legate de hrană, agricultură, locuinţe, produse şi servicii casnice. Este o perioadă favorabilă pentru relaţii cu femei, conexe cu educaţia, cultura sau afacerile. Dacă conjuncţia este afectată de celelalte planete individul e posibil să simtă o tristeţe sentimentală şi să facă excese în mâncare şi băutură. Jupiter în tranzit în conjucţie cu Luna natală are aceeaşi semnificaţie cu Luna în tranzit în conjuncţie cu Jupiter natal; oricum durează o mai lungă perioadă de timp. Acest tranzit, incluzând mişcările retrograde şi directe, se produce odată la fiecare doisprezece ani şi aceasta indică o perioadă susţinută de oportunităţi potrivită pentru îmbunătăţirea condiţiilor

familiale şi financiare.

Luna în tranzit în conjuncţie cu Saturn natal Dificultăţile financiare şi depresia emoţională caracterizează acest traznit; primele sunt cauzate adesea de probleme de afaceri sau cheltuieli familiale. Responsabilităţile indivizilor şi cererile făcute către ei în această perioadă tind să le epuizeze vitalitatea. Aceasta în schimb,poate conduce la o viziune emoţională negativă. Este important să se reamintească faptul că această stare nu durează pentru totdeauna. Individul poate simţi sau manifesta răceală, lipsă de simpatie pentru membrii familiei, adesea datorită atitudinii emoţionalenegative pe care o are. Grija pentru un membru incapabil sau vârstnic al familiei poate deveni o posibilitate apăsătoare. O tendinţă de exagerare a milei de sine în această perioadă se poate dovedi distructivă pentru individ. În general acest tranzit tinde să stimuleze amintirile neplăcute bazate pe condiţionările copilăriei. Aceasta este o perioadă nefavorabilă pentru relaţiile cu femei sau pentru activităţi de relaţie publică. Nu e favorabilă nici pentru a începe acţiuni sau mişcări importante. Sarcinile obişnuite trebuie realizate eficient şi practic. Pot apărea obstacole în profesiune şi afaceri. Problemele profesionale pot izola individul de familie şi responsabilităţile domestice pot interfera în schimb cu progresele în carieră şi responsabilităţile profesionale. Oricum, acest tranzit poate indica o împlinire practică prin muncă susţinută şi disciplină. Legăturile vechi şi uitate cu femei pot fi reînnoite în timpul acestui tranzit. Problemele fizice ale individului în această perioadă tind să fie retenţia apoasă şi digestia leneşă. Saturn în tranzit în conjuncţie cu Luna natală are aceeaşi semnificaţie cu Luna în tranzit în conjuncţie cu Saturn natal. Oricum, deoarece durează o lună sau mai mult, efectele sale sunt mai serioase - individul e posibil să treacă printr-o încordare emoţională de lungă durată. E important să menţină o atitudine sănpătoasă şi să se odihnească suficient pentru a evita pierderea vitalităţii asociată cu o depresie emoţională.

Luna în tranzit în conjuncţie cu Uranus natal Schimbările subite de dispoziţie şi acţiunile bruşte, neaşteptate atât cu cât şi către familie, prieteni sunt caracteristice acestui tranzit. Evenimente neaşteptate pot afecta afacerile familiale şi domestice. Rutina zilnică poate fi întreruptă prin modalităţi neobişnuite şi neaşteptate ce adaugă o notă de aventură şi încântare. Prietenii, grupurile şi organizaţiile afectează într-un fel locuinţa, adesea prin activităţi care au loc în ea. E posibil să apară prieteni neaşteptaţi în timpul acestui tranzit. Relaţiile cu femeile e posibil să fie tulburătoare şi imprevizibile. Câştiguri sau poerderi subite în afaceri apar adesea în această perioadă. E posibil ca individul să fie implicat în corporaţii financiare, în banii altora sau în probleme legate de asigurări, taxe, pensii alimentare sau moşteniri. Aceste afaceri sunt adesea legate de femei sau de familie. Aceasta este o perioadă favorabilă pentru îmbunătăţiri originale şi inovative, adesea implicând dispozitive electronice: instrumente electrice, aparate stereo şi alte aplicaţii. Dacă Uranus şi Luna sunt afectate natal sau în traznit individul trebuiesă aibă grijă săevite şocurile electrice sau accidentele. Anumiţi indivizi au experienţe intuitive interesante şi percepţii de clarvedere în acestă perioadă. Astfel de experienţe sau contacte cu aceia care au asemenea percepţii conduc adesea la un interes pentru subiecte astrologice sau oculte. Uranus în tranzit în conjuncţie cu Luna natală are aceeaşi semnificaţie cu Luna în tranzit în conjuncţie cu Uranus natal; oricum, acest tranzit durează un an sau mai mult şi indică o perioadă susţinută de schimbare în familie, viaţa domestică şi afaceri. Adesea, aceste schimbări sunt provocate de forţe dincolo de controlul individului.

Luna în tranzit în conjuncţie cu Neptun natal Memoriile inconştiente şi imaginaţia intuitivă sunt stimulate în timpul acestui tranzit. Dacă aceste memorii inconştiente sunt dureroase ele pot provoca dificultăţi psihologice şi în cazuri extreme comportament iraţional. Uneori, acestea iau forma halucinaţiilor sau experienţelor psihice perturbatoare dar, cel mai adesea, e pur şi simplu lipsa dorinţei de a face faţă aspectelor practice ale vieţii şi izolare psihologică de interacţiunea cu ceilalţi. Evadarea în vise neproductive cu ochii deschişi şi neatenţia trebuie evitate. În sens pozitiv, previziunea şi cunoaşterea intuitivă a dispoziţiilor şi sentimentelor celorlalţi, ghidarea intuitivă şi stimularea imaginaţiei artistice creative pot să apară în timpul acestui tranzit. Activităţile mistice sau religioase pot avea loc în locuinţă sau individul îşi poate folosi locuinţa ca loc de retragere şi meditaţie. Pentru că efectul acestui tranzit este puternic emoţional e nevoie de o viziune echilibrată, raţională în această perioadă. Individul poate căuta ashram-urile, retragerea în anumite locuri, singurătatea. Adesea creşte sensibilitatea pentru frumos. Talentul artistic poate fi manifestat îndecorarea locuinţei. Contactele cu spitale, aziluri, retrageri religioase şi organizaţii culturale e probabil să apară din nevoile şi activităţile familiei. Contactele familiale pot fi cu oameni din locuri îndepărtate sau ţări străine. Acest tranzit poate fi folosit constructiv pentru a îngloba valori culturale, religioase şi educaţionale în viaţa de familie. Neptun în tranzit în conjuncţie cu Luna natală are aceeaşi semnificaţie cu Luna în tranzit în conjuncţie cu Neptun natal; oricum durează un an sau mai mult, indicând o perioadă importantă în dezvoltarea emoţională şi spirituală a individului. Dacă apar căderi psihice în timpul acestei perioade, individul spitalizat.

Luna în tranzit în conjuncţie cu Pluto natal. Acest tranzit este caracterizat de senzitivitate intuitivă crescută şi intensitate emoţională cât şi de relaţii financiare implicând afaceri în corporaţie, banii altora, moşteniri, asigurărişi taxe. Femeile tind să joace un rol important în afacerile

sau finanţele individului. Există o dorinţă puternică de a transforma sau îmbunătăţi condiţiile familiale sau domestice. Aceste schimbări, în general, implică interacţiune emoţională intensă cu femeile sau membrii familiei. Acest tranzit poate fi folosit constructiv pentru proiecte inovatoare, pline de resurse, de îmbunătăţire a locuinţei. E probabil ca individul să domine sau să fie dominat de membrii familiei, cât şi să-şi schimbe reşedinţa. E posibilă moarteaunui membru al familiei. Casa poate fi zdrobită de forţe politice, economice, culturale sau geologice pe scară largă, adesea sub formă de războaie sau catastrofe naturale, dincolo de controlul individului. Indivizii tind să fie războinici, dominatori sau necooperanţi în timpul acestui tranzit. Nu este o perioadă favorabilă implicării în relaţii publice sau în mase de oameni. Pluto în tranzit cu Luna natală are aceeaşi semnificaţie cu Luna în tranzit în conjuncţie cu Pluto natal; oricum durează în jur de doi ani pe când primul dura câteva ore. Indică schimbări fundamentale care afectează viziunea emoţională a individului atât pe plan financiar, familial şi casnic. Schimbări importante şi irevocabile pot să apară în timpul acestui tranzit. Oricum, Luna în tranzit în conjuncţie cu Pluto natal poate împiedica evenimentul decisiv care a fost determinat de influenţe cu rază mare de acţiune.

Luna în tranzit în conjuncţie cu Nodul Nord natal şi în opoziţie cu Nodul Sud natal Acest tranzit este caracterizat de relaţii favorabile cu publicul şi de abilitatea de a se înţelege în relaţiile familiale şi domestice. Indivizii tind să se conformeze aşteptărilor culturale ale familiilor lor. Există o tendinţă automată de a susţine atitudinile, credinţele şi valorile culturale existente. E probabil ca sentimentele patriotice să fie stimulate de acest tranzit şi de tendinţa individului de a se identifica emoţional cu grupul religios, cultural sau etnic căruia îi aparţine. Nodul Nord în tranzit în conjuncţie cu Luna în natală şi Nodul Sud în tranzit în opoziţie cu Luna natală are aceeaşi semnificaţie cu Luna în tranzit în conjuncţie cu Nodul Nord natal şi în opoziţie cu Nodul Sud natal. Oricum durează o mai lungă perioadă de timp şi marchează înţelegere emoţională a atitudinilor sociale şi culturale prezente.

Luna în tranzit în conjuncţie cu Nodul Sud natal şi în opoziţie cu Nodul Nord natal Acest tranzit este caracterizat de dificultăţi în acceptarea atitudinilor şi credinţelor obişnuite ale familiei şi culturii individului. El tinde să se identifice cu valori tradiţionale sau conservatoare, să adopte o viziune emoţională serioasă sau pesimistă şi să evite contactul public sau social. Dezaprobarea părintească, încetinirea în activitatea de afaceri şi dificultăţile în relaţii publice tind să apară în timpul acestuitranzit. Nodul Sud în tranzit în conjuncţie cu Luna natală şi Nodul Nord în tranzit în opoziţie cu Luna natală are aceeaşi semnificaţie ca Luna în tranzit în conjuncţie cu Nodul Sud natal şi în opoziţie cu Nodul Nord natal; oricum marchează o perioadă mai lungă de inadaptare emoţională la atitudinile sociale prezente.

SEXTILELE LUNII

Luna în tranzit în sextil cu Luna natală

Activităţi familiale şi domestice armonioase şi o bună comunicare cu femeile şi cu membrii familiei caracterizează acest tranzit. Individul este capabil să păstreze un grad neobişnuit de stabilitate emoţională şi să fie în pace. Obişnuinţa de a scrie scrisori, de a telefona şi călătoriile scurte pentru hrană şi gospodărie pot fi manevrate satisfăcător în această perioadă. Este o bună perioadă pentru gătit, îmbunătăţiri dietetice, casnice, gospodăreşti şi activităţi de afaceri privind hrana, agricultura, proprietăăţi imobiliare, produsele şi serviciile domestice, afacerile cu lucruri............ femei, afacerile legate de comunicaţie şi scurte călătorii de afaceri sunt favorabile. Acest tranzit este de asemenea favorabil reuniunilor familiale şi primirii musafirilor. Individului îi este uşor să înţeleagă femeile şi să coopereze cu ele. Indivizii trebuie să fie atenţi când apare acest tranzit astfel încât să poată beneficia de oportunităţile care se ivesc, ele fiind de scurtă durată.

Luna în tranzit în sextil cu Mercur natal Activitatea intelectuală în casă şi pătrunderea în activitatea zonelor necunoscute ale minţii, caracterizează acest tranzit. Scopurile literare şi lectura sau activităţile profesionale este probabil să aibă loc în locuinţă. Individul va comunica intens prin conversaţii, scrisori şi vizite împreună cu membrii familiei, vecini, prieteni, grupuri de asociaţi, colegi de muncă. Indivizii cu acest tranzit tind să fie mult mai practici şi raţionali decât de obicei în modelele lor de răspuns automat la stimuli exterior. Aceasta este o perioadă favorabilă de a se îngriji de hainele personale, igienă şi dietă, cât şi de curăţenia casei şi de alte treburi domestice, de a face scurte călătorii pentru a cumpăra îmbrăcăminte, mâncare şi necesităţi casnice. Acest tranzit favorizează afacerile şi comenzile prin corespondenţă, mai ales cele legate de necesităţile şi gusturile femeilor, produse de sănătate, produse gospodăreşti şi material tipărit. Este o bună perioadă pentru reclamă, relaţii publice şi legături cu femei în mediul de muncă. Individul va avea idei practice pentru a îmbunătăţi afacerile şi eficacitatea muncii.

Mercur în tranzit în sextil cu Luna natală are aceeaşi semnificaţie cu Luna în tranzit în sextil cu Mercur natal; oricum durează o perioadă mai lungă de timp, depinzând de mişcarea lui Mercur (staţionar, retrograd sau direct).

Luna în tranzit în sextil cu Venus natal

Acet tranzit este caracterizat de armonie în viaţa domestică şi respect pentru nevoile şi sentimentele celorlalţi. Există posibilitatea ca individul să aibă o viziune veselă şi fericită şi să trăiască un calm emoţional. Activităţile sociale, artistice şi romantice e posibil să aibă loc în casă. E o perioadă favorabilă pentru a decora casa, a face experimente gastronomice sau pentru primi prieteni în casă. Este o perioadă favorabilă relaţiilor cu femei, cumpărăturilor pentru casă (mai ales obiectelor lucoase şi de artă) şi angajării în activităţi sociale cu familia şi prietenii. Această perioadă, în general, aduce prosperitate în afaceri, mai ales în cele de artă, distracţii, obiecte luxoase, hrană, proprietăţi imobiliare, produse şi condiţii domestice. Activitatea de relaţii publice sau participarea la evenimente artistice, muzicale sau culturale sunt favorizate. Aceasta poate fi o perioadă de realizări creative pentru muzicieni şi artişti. În general, acest tranzit intensifică sensibilitatea şi impresionabilitatea faţă de frumuseţe. Venus în tranzit în sextil cu Luna natală are aceeaşi semnificaţie cu Luna în tranzit în sextil cu Venus natal; oricum tranzitulLunii cu Venus natal durează doar câteva ore, în timp ce sextilul lui Venus în tranzit cu luna natală durează o zi sau mai mult şi indică o perioadă susţinută de activităţi sociale şi artistice.

Luna în tranzit în sextil cu Marte natal Acest tranzit este caracterizat de exprimarea emoţională energetică. Indivizii îşi exprimă sentimentele lor şi atitudinile direct şi onest. Este posibilă comunicarea şi interacţiunea dinamică cu femeile. Indivizii sunt capabili să susţină afacerile legături profesionale prin contact cu publicul. Ei sunt energici şi ambiţioşi atât în afaceri cât şi în treburile casnice. Aceasta este o perioadă favorabilă îmbunătăţirii proiectelor legate de locuinţă care necesită folosirea uneltelor şi a efortului fizic. Este probabil ca acţiunile să fie plănuite inteligent şi să crească eficienţa în muncă. Acest tranzit conferă de obicei o mai mare energie şi vitalitate fizică; astfel este o perioadă favorabilă sportului şi exerciţiului fizic. E probabil ca individul să-şi crească un apetit sănătos pe care-l poate exprima în consumarea mâncărurilor calde, condimentate. Marte în tranzit în sextil cu Luna natală are aceeaşi semnificaţie cu Luna în tranzit în sextil cu Marte natal; oricum durează mai mult, mai ales dacă Marte este staţionar sau retrograd şi aceasta indică o perioadă susţinută de activitate emoţională şi fizică energică.

Luna în tranzit în sextil cu Jupiter natal Ideile pentru asimilarea valorilor educaţionale, religioase şi culturale în viaţa de familie şi în mediul casnic caracterizează acest tranzit. Activităţile culturale, educaţionale sau religioase de grup pot avea loc în casă. Oameni din locuri îndepărtate e posibil să vină în vizită sau deosebirile culturale religioase educaţionale sau individuale sunt întreţinute în familie. Aceasta este o perioadă favorabilă relaţiilor sociale legate de femei şi călătoriilor lungi sau călătoriilor de familie. Acest tranzit stimulează atât amintirile conştiente cât şi cele inconştiente ale experienţelor fericite. Indivizii sunt foarte optimişti şi liniştiţi din punct de vedere emoţional şi e probabil să exprime o mare blândeţe şi preţuire faţă de femei, membrii de familie sau cei mai nefericiţi decât ei înşişi. Există o creştere a prosperităţii finanţelor şi afacerilor familiale mai ales a celor legate de hrană, agricultură, proprietăţi imobiliare, produse şi servicii domestice. Jupiter în tranzit în sextil cu Luna natală are aceeaşi semnificaţie cu Luna în tranzit în sextil cu Jupiter natal; oricum durează mai mult şi aceasta indică o perioadă susţinută de armonie şi bunăstare familială şi domestică.

Luna în tranzit în sextil cu Saturn natal Atenţia către treburile domestice şi organizarea afacerilor familiale şi casnice caracterizează acest tranzit. Individul are o judecată sănătoasă atât în finanţele familiei cât şi în exterior, în legăturile de afaceri. Este probabil ca, emoţional, să fie controlat şi rezervat în timpul acestui tranzit. Această stabilitate conduce în schimb la muncă serioasă şi studiu. Probabil va exista o comuncare serioasă referitoare la afaceri, profesie şi viaţa domestică. Este un tranzit favorabil pentru un progres stabil în afaceri legate de hrană, agricultură, proprietăţi imobiliare, produse şi servicii domestice. Prieteniile se pot stabili cu oameni cu oameni vârstnici, maturi, mai ales dacă aceştia sunt femei. Este o perioadă favorabilă relaţiilor cu părinţii sau cu persoanele vârstnice, cu autoritate. Femeile mai în vârstă, mai ales mama individului îl pot sfătui sau ajuta financiar. Acest tranzit nu produce efecte dramatice; oricum dă o atitudine mai conştientă, precaută, conservatoare şi introspectivă care face posibil să fie puse în ordine afacerile practice ale vieţii. Saturn în tranzit în sextil cu Luna natală are aceeaşi semnificaţie cu Luna în tranzit în sextil cu Saturn natal; oricum durează o mult mai lungă perioadă de timp în care individul îşi poate organiza activităţile profesionale de afaceri şi domestice.

Luna în tranzit în sextil cu Uranus natal Evenimentele interesante şi neaşteptate, mai ales în familie şi viaţa domestică pot întrerupe rutina zilnică în timpul acestui tranzit. Este o perioadă agitată, activităţile monotone şi plicticoase nefiind prezente. Individul tinde să aibă idei neobişnuite sau originale de a schimba mediul casnic. Activităţile cu prietenii şi grupurile e posibil să aibă loc în casă. Individul se poate implica în relaţii cu femei neobişnuite care-l stimulează neobişnuit şi intelectual. Adeseori apar oportunităţi neobişnuite şi neaşteptate de afaceri. Unele persoane vin cu idei originale referitoare la afaceri

financiare şi relaţii, în special legate de invenţii, electronice, hrană, agricultură, proprietăţi imobiliare, produse şi servicii domestice, finanţe în comun, corporaţii financiare, asigurări, taxe, moşteniri. Uranus în tranzit în sextil cu Luna natală are aceeaşi semnificaţie cu Luna în tranzit în sextil cu Uranus natal; oricum durează mult mai mult şi indică o perioadă susţinută de activitate neobişnuită şi iluminări intuitive creatoare. Individul poate deveni implicat în interesante grupuri sau organizaţii noi.

Luna în tranzit sextil cu Neptun natal Sub acest tranzit, indivizii sunt sensibili mai ales la sentimentele şi stările celorlalţi. Există o mare tendinţă spre înţelerea psihologică a femeilor, membrilor familie şi a acelor care sunt în nevoie. Acest tranzit este caracterizat de asemenea de stimularea imaginaţiei intuitive. Individul îşi poate dezvolta abilitatea de a intra în legătură cu înţelepciunea intuitivă, resursele memoriei minţii subconştiente. Pot să apară iluminările intuitive legatede modalităţile de utilizare a finanţelor familiale şi a legăturilor de afaceri şi uneori există o comunicare telepatică cu membrii familiei. Se dobândeşte o imaginaţie creativă, fiind favorizate activităţile artistice şi muzicale. Neptun în tranzit în sextil cu Luna natală are aceeaşi semnificaţie cu Luna în tranzit în sextil cu Neptun natal; oricum durează mai mult şi indică o perioadă susţinută de creştere spirituală lăuntrică şi de conştienţă.

Luna în tranzit în sextil cu Pluto natal Acest tranzit este caracterizat de idei pentru dezvoltarea afacerilor familiale şi a locuinţei fiind favorabil relaţiilor cu femeile şi cu membrii familiei. Facilităţile psihice sunt stimulate şi individul devine foarte conştient de întâmplările zilnice şi de vasta lor semnificaţie. Devine disponibilă voinţa de a creşte eficienţa în îndeplinirea treburilor zilnice. Individul devine mai ales conştient de nevoia de a-şi perfecţiona obiceiurile alimentare. E posibil să apară progresul în afaceri şi probleme legate de bani în comun, asigurări, taxe, moşteniri, afaceri sub formă de corporaţii. Este o perioadă favorabilă pentru a găsi noi moduri de a utiliza lucrurile vechi şi nefolosite şi pentru a se debarasa de cele care nu mai folosesc la nimic. Pluto în tranzit în sextil cu Luna natală are aceeaşi semnificaţie cu Luna în tranzit în sextil cu Pluto natal; oricum durează operioadă mai lungă de timp şi indică o susţinută regenerare emoţională şi implicare în afaceri şi în probleme familiale.

Luna în tranzit în sextil cu Nodul Nord natal şi în trigon cu Nodul Sud natal În timpul acestui tranzit indivizii introduc valorile şi atitudinile populare prezente în familiile lor. Ei îşi dezvoltă simţirea stărilor sufleteşti publice şi legătura cu tendinţele, curentele şi atitudinile prezente care pot fi folosite avantajos în relaţii publice sau în afaceri. Nodul Nord în tranzit în sextil cu Luna natală şi Nodul Sud în trigon cu Luna natală are aceeaşi semnificaţie cu Luna în tranzit în sextil cu Nodul Nord natal şi în trigon cu Nodul Sud natal; oricum durează mai mult şi de aceea influenţa sa este mult mai semnificativă Luna în tranzit în sextil cu Nodul Sud natal şi în trigon cu Nodul Nord natal Acest tranzit are aceeaşi semnificaţie cu cea a Lunii în tranzit în sextil cu Nodul Nord şi în trigon cu Nodul Sud. Totuşi, în acestcaz există o evaluare mult mai critică a atitudinilor populare actuale şi o mai mare aderenţă la valorile culturale tradiţionale. Nodul Sud în tranzit în sextil cu Luna natală şi Nodul Nord în trigon cu Luna natală are aceeaşi semnificaţie cu Luna în tranzit în sextil cu Nodul Sud natal şi în trigon cu Nodul Nord natal; oricum durează o mai lungă perioadă de timp şi de aceea este mult mai semnificativ.

CUADRATURILE LUNII Luna în tranzit în cuadratură cu Luna natală Acest tranzit este caracterizat de indispoziţie, inerţie şi probleme emoţionale şi domestice. La femei, pot apărea dificultăţi, mai ales la nivel emoţional. Este probabil sa apară conflicte între responsabilităţile profesionale şi casnice pe timpul aceastei perioade. Aceasta este o perioadă nefavorabilă pentru afaceri sau cumpărarea de proprietăţi imobiliare, hrană sau lucruri gospodăreşti. Este necesarăo bună judecată în consumul hrănii şi băuturii în acest tranzit.

Luna în tranzit în cuadratură cu Mercur natal Dificultăţi emoţionale tind să interfereze cu concentraţia mentală în timpul acestui tranzit. Amuzamentele (zăpăceala) exterioare pot să interfereze cu munca şi concentrarea şi, în unele cazur, să cauzeze nervozităţi. Vorbitul excesiv despre lucruri fără importanţă pot deasemenea să interfereze cu eficienţa muncii efectuate. Greşelile de judecată sau alte probleme pot apărea în cheltuielile financiare şi legăturile de afaceri.. În asemenea cazuri, întreruperile de comunicaţie sau încărcături întârziate pot afecta afacerile şi lucrul. Deficienţe în metodologia de lucru tind să împiedice câştigurile individuale sau eficienţa în afaceri. Există o tendinţă de a pierde ocazii favorabile sau să se scape din vedere detalii importante. Nu este o perioadă favorabilă să se realizeze contracte sau să se semneze angajamente. Este probabil să existe dificultăţi de această natură în mod curent, ducând la insuccese în legăturile cu femeile, cu asociaţii de muncă sau membrii de familie. Vestimentaţia, igiena personală şi obiceiurile dietetice pot fi o sursă de probleme. Pot apărea afecţiuni temporare ale

sănătăţii sau chiar afecţiuni psihosomatice. Problemele emoţionale subconştiente provenite din condiţionările copilăriei tind să interfereze cu realitatea şi judecata reală într-o organizare eficientă. Probleme emoţionale pot părea în comunicarea cu membrii familiei, vecini, prieteni şi colegi de servici. Rutinele obişnuite din familie pot fi întrerupte de vizite sau veşti neaşteptate. Este o perioadă nefavorabilă pentru cumpărarea de haine sau a lucrurilor gospodăreşti. Tranzitul lui Mercur în cuadratură cu Luna natală are aceeaşi semnificaţie cu tranzitul Lunii peste Mercur natal; oricum durează mai mult timp, în special dacă Mercur este retrograd sau staţionar. În al doilea caz, efectele pot fi mult mai importante decât ar putea fi în primul caz, ele însemnând o mai lungă perioadă de dificultăţi în comunicaţie şi în muncă, în care problemele emoţionale interferează cu responsabilităţile practice.

Luna în tranzit în cuadratură cu Venus Natal Caracteristic acestui tranzit este sentimentul de a nu fi iubit, tristeţe sentimentală, o nepriccepere în relaţiile sociale. Răni sentimentale şi neînţelegeri pot apărea în mariaj, familie sau relaţiile romantice. Răni şi slăbiciuni imaginare apărute din senin pot da impresia că individul este hipersensibil emoţional. Există tendinţa de a proteja în mod excesiv membrii familiei, partenerii romantici sau copiii. Acest sindrom de dragoste sufocantă poate intra în contradicţie cu libertatea şi creşterea acelora spre care se îndreaptă această dragoste, şi poate cauza probleme atât individului cât şi asociaţilor săi. Se pot ivi probleme în afaceri şi relaţiile publice. Există o tendinţă de a evita munca sau faptele neplăcute din viaţă. Această fugă poate lua forma excesului în mâncare, în activităţi sociale, în sexualitate sau a extravaganţei financiare. Simţul estetic al individului şi buna judecată în situaţii sociale sunt scăzute în această perioadă. Apare o tendinţă spre ipocrizie în viaţa socială pentru a evita neplăcerile. Tranzitul lui Venus în cuadratură cu Luna natală are aceeaşi semnificaţie cu tranzitul Lunii peste Venus natal; oricum durează mai mult timp şi aceasta are un efect puternic asupra individului.

Luna în tranzit în cuadratură cu Marte natal Nerăbdarea, instabilitatea emoţională, iritabilitatea şi impulsivitatea emoţională caracterizează acest tranzit. Certurile familiale, problemele cu femei sau enervarea din cauza mărunţişurilor sunt caracteristice acestei perioade. E probabil ca problemele familiale să fie corelate cu responsabilităţile de afaceri şi profesionale. Frământările emoţionale şi mânia pot provoca în timpul acestui tranzit indigestie sau probleme cu stomacul. Sunt posibile accidente şi incendii în locuinţă de obicei cauzate de nerăbdare, lipsă de prevedere, mânie, care îl face pe individ neatent. Este necesară o grijă foarte mare în folosirea uneltelor şi maşinilor în timpul acestui tranzit. Nu este o perioadă favorabilă relaţiilor publice. Problemele de afaceri sau profesionale pot produce iritabilitate care va fi îndetrimentul relaţiilor familiale armonioase. Nu este o perioadă favorabilă afacerilor legate de hrană, agricultură, proprietăţi imobiliare, produse şi servicii casnice. Tranzitul lui Marte în cuadratură cu Luna natală are aceeaşi semnificaţie cu tranzitul Lunii peste Marte natal; oricum durează mai mult timp, în special dacă Marte este retrograd sau staţionar. În consecinţă, acest tranzit poate fi mai mult decât o supărare trecătoare.

Luna în tranzit în cuadratură cu Jupiter natal Acest tranzit este caracterizat de un optimism nerealist şi de extravaganţă financiară. Adesea problemele apar din diferenţe în viziunile culturale, educaţionale şi religioase în interiorul familiei. Există o tendinţă de a fi prea îngăduitor. Individul este supus mai ales tendinţelor bazate de condiţionări familiale, culturale, educaţionale şi religioase. Aceste tendinţe iau adesea forma unor prejudecîţi familiale, de clasă, religioase, rasiale sau naţionale. Nevoia excesivă de securitate emoţională produse de acest tranzit se poate dovedi extenuantă. Tristeţea sentimentală şi şi simpatia deplasată provoacă adesea acestor indivizi atât dependenţe emoţionale faţă de ceilalţi mai ales de femei cât şi permite celorlalţi dependenţa de ei. Există o tendinţă de a pătrunde în slăbiciunea psihologică a cuiva şi mai ales în tendinţele de fugă. Inerţia sau sentimentalitatea tind să afecteze profunzimea judecăţii practice. Aşteptările nerealiste în afaceri sau probleme financiare pot provoca dificultăţi. Proiectele casnice, adesea se dovedesc a fi mai costisitoare decât s-a anticipat. Individul trebuie să se păzească de tendinţa de a face promisiuni care nu pot fi împlinite. El trebuie să fie mai ales atent să nu mănânce mult sau să se îngraşe în timpul acestei perioade. Tranzitul lui Jupiter în cuadratură cu Luna natală are aceeaşi semnificaţie cu tranzitul Lunii peste Jupiter natal; oricum durează mai mult timp şi provoacă de aceea probleme serioase şi exagerări.

Luna în tranzit în cuadratură cu Saturn natal Acest tranzit este caracterizat de depresii emoţionale, digestie greoaie şi deasemenea de "tirania" familie şi de responssabilităţile de afaceri. Apar dificultăţi în înţelegerile cu părinţii, cu figurile autoritare de mult stabilite sau cu femeile. Între responsabilităţile familiale şi profesionale pot apărea conflicte. Unii indivizi îşi asumă responsabilitatea de a avea grijă de persoanele lipsite de apărare sau membrii mai în vârstă ai familiei.Problemele în afacerile zilnice silesc individul să se refugieze în realitatea practică. În această perioadă sunt probabile îngreunarea afacerilor şi dificultăţile financiare. Problemele financiare, profesionale, casnice şi afacerile sunt de natură să creeze supărări (preocupări) şi anxietate. Este bine ca în această perioadăsă se menţină situaţia de sine (status quo) şi să se amâne schimbările majore pentru o perioadă mai propice. Amintirile subconştiente dureroase sunt crescute şi pot cauza atitudini emoţionale depresive şi negative, care în schimb, au

un efect contrar în practica afacerilor şi în relaţiile de familie. Unii indivizi, se ascund de alţii sau adoptă o atitudine rece, lipsită de simpatie. Individul care se simte exclus ar putea să realizeze că atitudinea sa negativă i-a creat această stare. Tranzitul lui Saturn în cuadratură cu Luna natală are aceeaşi semnificaţie cu tranzitul Lunii peste Saturn natal; oricum durează mai mult timp, şi indică o perioadă susţinută de probleme care merită toată atenţia, de greutate, lipsă de vitalitate şidepresie emoţională. Tranzitul lui Saturn în cuadratură cu Luna natală apare la aproximativ o dată la fiecare patruzeci şi unu de ani şi jumătate.

Luna în tranzit în cuadratură cu Uranus natal Acest tranzit este caracterizat de instabilitate emoţională şi interacţiuni originale (schimbătoare, neregulate) cu femeile. Această perioadă nu este propice pentru relaţii importante cu femeile. Schimbările de dispoziţie neaşteptate ale individului afectează membrii familiei. Aceştia pot dezaproba prietenii individului sau grupurile asociate lui. Probleme implicând bani sau ieşirile emoţionale tind să se amplifice între individ şi prieteni şi asociaţi. Pot exista în timpul acestui tranzit, separări temporare de prieteni, femei şi de membrii familiei. Sunt probabile moartea neaşteptată a unor prieteni sau unor membrii ai familiei. Deasemenea sunt probabile neaşteptate schimbări de locuinţă şi rupturi neanticipate în rutina zilnică. Nu este o perioadă favorabilă să se invite prieteni acasă sau să se organizeze activităţi în casă. Pot apărea probleme casniceneaşteptate cu privire la pensia alimentară, finanţe în comun, corporaţii băneşti, asigurări, taxe şi moşteniri. Pot apărea probleme electrice în gospodărie cu aplicele sau cu instalaţia electrică în această perioadă, şi trebuie folosită atenţia în rezolvarea acestor probleme. Unele persoane se comportă excentric pentru a câştiga atenţie şi să trezească reacţii emoţionale în ceilalţi. Impulsurile fără sens trebuie să fie oprite în această perioadă. În ciuda tuturor acestor influenţe negative, dacă acest tranzit este folosit corect poate fi un important stimulativ pentru facultăţile intuitive. Tranzitul lui Uranus în cuadratură cu Luna natală are aceeaşi semnificaţie cu tranzitul Lunii peste Uranus natal; oricum durează un an sau chiar mai mult, marcând astfel o perioadă de schimbări şi ajustări emoţionale, familiale şi financiare. Forţele puternice de dincolo de propriul control pot să dezmembreze propria familie, (hoine?) şi legăturile financiare. Acesttranzit apare la fiecare patruzeci şi doi de ani - fiind experimentată în decursul vieţii de două ori.

Luna în tranzit în cuadratură cu Neptun natal În timpul acestui tranzit, individul este subiectul unor reverii, confuzii emoţionale şi a unor impresii psihice nedorite. Pot apărea tendinţe nervoase subconştiente, adesea sub formă de dificultăţi în relaţiile de familie, şi în folosirea nepractică a banilor şi a posesiunilor. Individul are tendinţa psihică să se ascundă de responsabilităţile de familie. Imaginaţie necontrolată, vise în stare de trezire şi ideile religioase şi spirituale nepotrivite pot să influenţeze realizarea eficientă a responsabilităţilor zilnice. Unii indivizi sunt atraşi de hotarele lunatice ale culturilor mistice, de adorarea unui guru şi alte practici mistice încă necunoscute. În această perioadă, mintea subconştientă este influenţată negativ. Sensul valorii individuale poate fi denaturat şi stimulareamemoriilor subconştiente pot stârnească comportamente neadecvate şi reacţii emoţionale. În cazuri extreme, individul se retrage într-o lume proprie sau este spitalizat într-un fel (la nebuni). Individul este atât înclinat să înşele cât şi să fie subiect de decepţie pentru alţii în legături de afaceri. Poate apărea confiuzia în activităţile familiei şi frecvent, apar probleme emoţionale implicând femei. Câteva probleme specifice pe care individul le poate întâlni în timpul tranzitului sunt dificil să fie denumite: probleme de dezordine şi aer intestinal, şi dificultăţi gospodăreşti cu apă, gaz, petrol. Tranzitul lui Neptun în cuadratură cu Luna natală are aceeaşi semnificaţie cu tranzitul Lunii peste Neptun natal; oricum durează mai mult de un an şi aceasta indică o perioadă prelungită de stres psihic şi emoţional pe care individul trebuie să înveţe să o controleze. Acest tranzit apare doar o dată de-a lungul vieţii unui individ.

Luna în tranzit în cuadratură cu Pluto natal Acestui tranzit îi sunt caracteristice declanşarea problemelor emoţionale profunde, latente. De un real pericol este dominaţia psihologică a sau din partea unei femei.Conflictele de autoritate din familie se nasc din încercările individului de a domina emoţional şi de a produce schimbări în membrii familiei. Uniunile financiare, moştenirile, taxele, asigurările, pensiile alimentare şi bunurile morţilor sunt adesea sursa problemelor financiare familiale. Poate apărea nevoia renovării casei, cauzând o întrerupere a activităţilor casnice normale. Liniştea din casă şi stabilitatea emoţională a individului sunt adesea întrerupte de forţă care acţionează pe scară largă. Acest tranzit coincide adesea cu moartea unui membru din familie.(Acest lucru este mult mai probabil să apară când Pluto tranzitează, în cuadratură Luna natală). Experienţe psihice neplăcute apar adesea. Adesea, individul simte o dorinţă să separe vechile trăiri de legăturile familiale. În general apare o tendinţă de a elimina sau regenera condiţionările, atitudinile şi obişnuinţele emoţionale care durează de mult şi să regenereze conţinutul minţii subconştiente. Ieşirile emoţionale pe care individul le are au rol de readaptare. Tranzitul lui Pluto în cuadratură cu Luna natală are aceeaşi semnificaţie cu tranzitul Lunii peste Pluto natal; oricum durează pentru o perioadă mult mai lungă de timp, un an sau mai mult şi indică o perioadă prelungită de transformări emoţionale şi domestice? Acest tranzit apare doar o dată într-o viaţă.

Luna în tranzit în cuadratură cu Nodul Nord natal şi în cuadratură cu Nodul Sud natal Acest tranzit este caracterizat de atitudini emoţionale care nu sunt în armonie cu atitudinile şi aşteptările culturale prezente.

Dificultatea individului de a se adapta la aşteptările familiale şi la cerinţele culturale poate conduce la probleme domestice.Sunt posibile în special conflicte cu părinţii. Este o perioadă nefavorabilă pentru relaţii publice sau activităţi de afaceri implicând contact public. Nodurile Nord şi Sud în tranzit în cuadratură cu Luna natală au aceeaşi semnificaţie cu Luna în tranzit în cuadratură cu Nodul Nord şi în cuadratură cu Nodul Sud; oricum durează mai mult şi indică o perioadă de dificultate emoţională în adaptarea la normele culturale.

Luna în tranzit în cuadratură cu Nodul Sud natal şi în cuadratură cu Nodul Nord natal A se vedea "Luna în tranzit în cuadratură cu Nodul Nord natal şi în cuadratură cu Nodul Sud natal".

TRIGOANELE LUNII Luna în tranzit în trigon cu Soarele natal A se vedea "Soarele în tranzit în trigon cu Luna natală".

Luna în tranzit în trigon cu Luna natală Acest tranzit este caracterizat de o rezolvare uşoară a legăturilor familiale, casnice, sociale, culturale şi financiare. Este o perioadă favorabilă pentru activităţi sociale cum ar fi dineurile şi întrunirile familiale şi, pentru a realiza călătorii pentru cumpărături - în special acelea pentru hrană şi lucruri gospodăreşti. Relaţiile de afaceri legate de hrană, agricultură, proprietăţi imobiliare, produsele şi serviciile domestice sunt de asemenea favorabile în această perioadă. Individul se poate simţi bine gătind, trebăluind prin gospodărie şi în activităţi implicând femei.

Luna în tranzit în trigon cu Mercur natal Acest tranzit este caracterizat de un acces facil la obligaţiile (treburile) zilnice. E probabil să existe multe conversaţii telefonice, plecări şi veniri, vizite în casă implicând membrii familiei, vecini, prieteni şi asociaţii de lucru. Acest tranzit mai este caracterizat şi de comunicaţii armonioase cu femeile şi o activitate intelectuală plăcută. Există un interes de a realiza propria vestimentaţie, igiena personală şi familială, curăţenie şi ordine în gospodărie. Este o perioadă favorabilă pentru o verificare psihică obişnuită, de o informare a propriei persoane în materie de dietă, igienă şi medicină. Se dezvoltă adesea un interes în îmbunătăţirea mediului înconjurător, a condiţiilor ecologice. Este posibil ca individul să facă un efort pentru a realiza activităţi educaţionale în viaţa familiei, în special în relaţiile cu copii. Aceasta este o perioadă favorabilă pentru comenzile de afaceri realizate prin poştă, în special dacă se referă la lucruri tipărite, îmbrăcăminte, mâncare, produse şi servicii gospodăreşti. Comunicarea cu acestea în transformarea mediului înconjurător este mult îmbunătăţită; ideile pentru îmbunătăţirea eficienţei şi metodologiei de lucru este probabil să fie schimbate. Este deasemenea o perioadă favorabilă pentru relaţii de muncă publice şi reclamă. Mercur în tranzit în trigon cu Luna natală are aceeaşi semnificaţie ca Luna în tranzit în trigon cu Mercur natal; oricum durează o mai lungă perioadă de timp care variază în funcţie de micşcarea lui Mercur (retrograd, staţionar sau direct). De aceea, îmbunătăţirea înţelegerii adusă de acest tranzit poate avea o semnificaţie pe termen lung.

Luna în tranzit în trigon cu Venus natal Acest tranzit este caracterizat de popularitate în relaţiile cu femei, de o viziune emoţională fericită şi plăcere în activităţile sociale şi romantice în casă. Aceasta este o perioadă favorabilă relaţiilor romantice şi maritale datorită senzitivităţii emoţionale crescute şi respectului pentru sentimentele şi nevoile celorlalţi. Individul manifestă o mai mare înţelegere emoţională şi bunătate faţe de membrii familiei. Este deasemenea o perioadă bună pentru relaţii cu femei sau pentru a se apropia de femei bogate şi importante, pentru organizarea sau frecventarea activităţile sociale. Această perioadă favorizează prosperitatea financiară, bucuria faţă de bunurile vieţii şi afacerile legate de hrană, locuinţă, produse şi servicii casnice, artă, muzică, distracţii şi obiecte luxoase. Este un moment favorabil pentru a decora sau înfrumuseţa casa, pentru a schimba reşedinţele sau pentru acceptarea unor noi membrii în mediul casnic. Venus în tranzit în trigon cu Luna natală are aceeaşi semnificaţie ca Luna în tranzit în trigon cu Venus natal; oricum durează o mai lungă perioadă de timp care variază în funcţie de mişcarea lui Venus (staţionar, retrograd sau direct). El indică o perioadă susţinută de viziune emoţională fericită împreună cu benficii sociale şi financiare.

Luna în tranzit în trigon cu Marte natal Acest tranzit este caracterizat de energie şi vitalitate mărită, de acţiune construcţivă în locuinţă. E posibil ca indivizii să fie direcţi şi cinstiţi în exprimarea sentimentelor lor. Ei pot clarifica sentimentele ascunse într-un mod care nu este distructiv. Prudenţa emoţională şi timiditatea pot fi depăşite în timpul acestui tranzit. Aplanarea conflictelor familiale, care au loc adesea se poate dovedi benefică pentru ambele părţi. În timpul acestei perioade înteracţiunea dinamică şi armonioasă cu femei va produce realizări constructive. Aceasta este o perioadă favorabilă pentru proiecte personale şi activitate fizică susţinută, pentru munca fizică implicată în mutarea sau schimbarea locuinţei şi pentru participarea familială la sporturi şi jocuri. Individul manifestă o mare ambiţie şi este întreprinzător în afaceri şi pe plan profesional. Acest tranzit este în special favorabil pentru afaceri legate de maşini, construcţii, hrană, agricultură, proprietăţi imobiliare, produse şi servicii

domestice. Marte în tranzit în trigon cu Luna natală are aceeaşi semnificaţie ca Luna în tranzit în trigon cu Marte natal; oricum durează o mai lungă perioadă de timp care variază în funcţie de mişcarea lui Marte (staţionar, retrograd sau direct). El indică o perioadă susţinută de acţiune constructivă în afaceri şi în treburile casnice.

Luna în tranzit în trigon cu Jupiter natal Acest tranzit este caracterizat de blândeţe, respect şi cooperare în relaţiile familiale şi de o viziune emoţională optimistă. Există o reală posibilitate de a se dezvolta condiţiile familiale de viaţă şi prosperitatea financiară. Această perioadă este favorabilă călătoriilor familiale de vacanţă şi primirii unor oaspeţi din locuri îndepărtate. Individul este interesat de asimilarea valorilor educaţionale, culturale şi religioase în viaţa de familie. Această perioadă este favorabilă gravidităţii şi îngrijirii copiilor sau pentru extinderea cercului familial. Este un timp prielnic strângerii de fonduri pentru instituţii caritabile, religioase, culturale sau educaţionale şi pentru vizitarea rudelor în spitale sau instituţii. Este o perioadă favorabilă şi pentru relaţii cu instituţii religioase, spitale, şcoli sau aziluri. Este un timp propice pentru cooperarea cu femei şi cu personalităţi culturale. Afacerile legate de hrană, agricultură, produse şi servicii domestice, publicaţii, proprietăţi imobiliare şi treburile financiare ale instituţiilor religioase, culturale şi educaţionale sunt favorizate de acest tranzit. Jupiter în tranzit în trigon cu Luna natală are aceeaşi semnificaţie ca Luna în tranzit în trigon cu Jupiter natal; oricum durează o mai lungă perioadă de timp şi indică beneficii importante pe scară largă spre deosebire de celelalte care sunt momentane. Acest tranzit apare de două ori în ciclul de doisprezece ani al lui Jupiter.

Luna în tranzit în trigon cu Saturn natal Acest tranzit e prielnic punerii în ordine a propriei case. Emoţiile sunt stabilizate iar în afaceri şi responsabilităţi casnice predomină abordarea practică. Individul este mai precaut şi mai rezervat în eexprimările şi răspunsurile emoţionale. Există un mare simţ al loialităţii atât din partea individului cât şi din partea prietenilor pe care şi I-a făcut şi strângerii legăturilor organizaţionale. Relaţiile maritale şi familiale pot fi puse în ordine. Este un moment favorabil relaţiilor cu indivizi vârstnici sau recent cunoscuţi, în special dacîă sunt femei. Individul îşi asumă responsabilitatea legăturilor de afaceri, profesionale şi casnice. Acţiunile sunt organizate efectiv, cu o mare disciplină astfel încât cheltuielile fără folos sunt evitate şi poziţia financiară a individului este stabilizată. Este o perioadă favorabilă afacerilor, implicând locuinţa, produsele şi serviciile casnice, afacerile imobiliare, agricultura şi afacerile în care sunt implicate femeile. Saturn în tranzit în trigon cu Luna natală are aceeaşi semnificaţie ca Luna în tranzit în trigon cu Saturn natal; oricum durează o mai lungă perioadă de timp şi indică o perioadă susţinută de atabilizare a emoţiilor, treburilor domestice, finanţelor personale şi de afaceri. Acest tranzit apare de două ori în ciclul de douăzeci şi nouă de ani al lui Saturn.

Luna în tranzit în trigon cu Uranus natal Indivizii experimentează sub acesttranzit ghidarea intuitivă şi inspiraţia în treburile familiale, casnice şi financiare. Potenţialul lor intuitiv şi de clarvedere este stimulat, adesea brusc şi neaşteptat. Aceşti indivizi pot avea pătrunderi subite în activitatea minţii subconştiente şi în modelele obişnuite de condiţionare ale acestuia. Satisfacţia emoţională poate fi obţinută prin prietenii, grupuri şi organizaţii. E posibil să existe interacţiuni tulburătoare cu femei neobişnuite. Interacţiunile sociale cu prieteni şi grupuri în locuinţă vor fi o sursă de plăcare în timpul acestei perioade. Activităţile de relaţie publică au în această perioadă un farmec unic. Individul are idei originale inspirate de intuiţie pentru a obţine bani şi pentru a dezvolta mediul casnic. Aparatura electronică sau invenţiile electrice moderne sunt introduse adesea în casă sau afaceri. Preocupările ecologice şi reciclarea produselor folosite devin o afacere. Beneficii neaşteptate apar adesea din asigurări, taxe, moşteniri, bani şi afaceri în comun. Venituri financiare şi sociale neaşteptate pot apare prin femei, asociaţi. O schimbare subită, benefică a reşedinţei este posibilă în această perioadă. Un prieten poate veni de asemenea să locuiască cu individul sau să se dovedească util în găsirea unei locuinţe noi şi mai bune. Uranus în tranzit în trigon cu Luna natală are aceeaşi semnificaţie ca Luna în tranzit în trigon cu Uranus natal; oricum durează o mai lungă perioadă de timp de mai mult de un an şi indică o perioadă susţinută de schimbări bruşte în viziunea emoţională, în trezirea intuitivă şi afacerile domestice.

Luna în tranzit în trigon cu Neptun natal Acest tranzit este caracterizat de inspiraţie intuitivă şi stimulare a imaginaţiei. Indivizii se bucură de răsplata pentru acţiunile bune din trecut prin modalităţi subtile deşi ei pot să nu înţeleagă pe deplin cum s-a produs aceasta şi să o atribuie pur şi simplu norocului. Ei pot avea pătrunderi intuitive nu doar în activităţile propriei minţi subconştiente ci şi în procesele subconştiente ale membrilor familiei. Aceasta-i face mult mai înţelegători şi compasivi faţe de nevoile şi sentimentele celorlalţi, mai ales a celor mai puţin norocoşi decât ei. Este un tranzit favorabil relaţiilor cu femei şi înţelegerii nevoilor lor emoţionale. Pătrunderile intuitive dobândite în timpul acestei perioade îl pot ajuta pe individ să-şi depăşească obiceiurile comportamentale negative şi de ghidarea intuitivă pe care o furnizează pot beneficia treburile practice cum ar fi finanţele familiei şi chestiunile de afaceri. Manifestarea artistică şi muzicală este sporită de abilităţile imaginative pe care le stimulează acest tranzit. Indivizii caută să

înglobeze valorile şi activităţile artistice, religioase şi mistice în viaţa casnică şi de familie. Aceasta include adesea înfrumuseţarea artistică a locuinţei. Este o perioadă favorabilă practicilor spirituale meditative şi a astrologiei sau percepţiilor extrasenzoriale. Este de asemenea prielnică relaţiilor cu spitalele şi instituţiile. Neptun în tranzit în trigon cu Luna natală are aceeaşi semnificaţie ca Luna în tranzit în trigon cu Neptun natal; oricum durează o mai lungă perioadă de timp de un sau mai mult şi aceasta marchează o evoluţie psihologică importantă şi susţinută a individului. Luna în tranzit în trigon cu Pluto natal

Luna în tranzit în trigon cu Pluto natal În timpul acestui tranzit individul resimte o creşte a voinţei direcţionată către status quo-ul condiţiilor domestice. Aceasta este o perioadă favorabilă pentru a depăşi modelele emoţionale negative obişnuite. Abilităţile intuitive sporite, stimulate de acest tranzit fac posibilă înţelegerea stărilor emoţionale trecute ale fiinţei şi eliminarea celor care sunt dăunătoare. Creşterea conştienţei legată de partea ocultă a vieţii pe care numeroşi indivizi o resimt poate aduce o mai bună înţelegere a morţii şi a vieţii după moarte. Acest tranzit dă de asemenea pătrunderi în psihologia maselor şi capacitatea de ale influenţa. Probabil că indivizii beneficiază de finanţe comune, asigurări, taxe, afaceri în corporaţii şi moşteniri. Ei sunt mult mai respectuoşi în afaceri şi în chestiuni financiare, cheltuind banii înţelept. Adesea creşte preocuparea pentru soluţiile ecologice şi de mediu. Atenţia individului este atrasă de lucrurile vechi sau nefolositoare. Ele sunt atât înlăturate cât şi folosite, adesea, creator şi profitabil. Este un tranzit favorabil afacerilor legate de proprietăţi imobiliare, agricultură, hrană, produse şi servicii domestice, contrucţii şi preocupările ecologice. Este o perioadă favorabilă regimurilor de dietă, de îngrăşare sau altor regimuri de sănătate. Pluto în tranzit în trigon cu Luna natală are aceeaşi semnificaţie ca Luna în tranzit în trigon cu Pluto natal; oricum durează o mai lungă perioadă de timp, intermitent mai mult de un an şi aceasta aduce transformări în condiţionările vieţii zilnice care au consecinţe importante şi de lungă durată.

Luna în tranzit în trigon cu Nodul Nord natal şi în sextil cu Nodul Sud natal A se vedea "Luna în tranzit în sextil cu Nodul Sud natal şi în trigon cu Nodul Nord natal".

Luna în tranzit în trigon cu Nodul Sud natal şi în sextil cu Nodul Nord natal A se vedea "Luna în tranzit în sextil cu Nodul Nord natal şi în trigon cu Nodul Sud natal".

OPOZIŢIILE LUNII Luna în tranzit în opoziţie cu Luna natală Acest tranzit este caracterizat de nevoia cooperării casnice şi familiale. Individul trebuie să-şi dezvolte sezitivitatea (deschiderea) către treburile casnice de zi cu zi şi către interacţiunile interpersonale. Lipsa acestora poate cauza neînţelegeri cu cei din mediul apropiat. Individul va fi probabil sub influenţa unor perioade de indispoziţie care vor face foarte dificile interacţiunile emoţionale cu ceilalţi. Această perioadă nu este favorabilă relaţiilor cu femeile mai ales dacă există implicaţii emoţionale. E posibil să apară dificultăţi în tranzacţiile de afaceri zilnice sau în utilizarea finanţelor familiei. Lipsa de pricepere în administrarea finanţelor poate afecta relaţiile familiale. Problemele emoţionale sau obiceiurile alimentare proaste provoacă adesea în timpul acestei perioade indigestie. Există şi tendinţa de a face excese în mâncare şi băutură. Acest tranzit durează doar câteva ore şi de aceea, problemele asociate lui sunt de scurtă durată.

Luna în tranzit în opoziţie cu Mercur natal Acest tranzit este însoţit adesea de tendinţa de a vorbi inconsecvent, de existenţa unor neînţelegeri legate de îndatporirile casnice şi dificultăţi de comunicare datorate emoţiilor. Discuţiile despre treburile zilnice tind să fie confuze sau incomplete.Adeseori apar neînţelegeri în comunicarea cu membrii familiei, cu vecinii şi colegii, dar mai ales cu femeile, adeseori ca rezultat al problemelor emoţionale de un fel sau altul. Există tendinţa de a realiza treburile necesare în casă sau la locul de muncă şi aceasta aduce în schimb probleme şi neînţelegeri cu cei din jur. În timpul acestui tranzit indivizii pot suferi răceli sau tulburări digestive, cauzate de obicei de probleme emoţionale sau de o dietă necorespunzătoare. Adeseori ei arată un prost gust (decizie lipsită de judecată) cu privire la igiena personale, îmbrăcăminte, vorbire sau obiceiuri personale. Tensinţele emoţionale şi prejudecăţile pot interfera cu procesele relaţionale, imparţiale, făcându-le dificile pentru indivizi sau pentru aceia cu care ei relaţionează pentru a lua în considerare toate faptele pertinente. Bârfa poate fi de asemenea o problemă şi conversaţia inutilă poate interfera cu eficienţa în muncă. Această perioadă nu este favorabilă formulării unor înţelegeri, semnării contractelor, luării unor decizii importante sau discuţiilor. E posibil ca micile probleme înconjurătoare să perturbe concentrarea şi să facă individul nervos şi iritabil. Pot să apară probleme din cauza unor vizite nedorite din partea membrilor familiei, vecinilor sau colegilor. În unele cazuri indivizii vizează cu ochii deschişi sau îşi lasă mintea să hoinărească. Ei tind să piardă întâlniri sau să se rătăcească pe stradă. Nu este o perioadă favorabilă reclamei sau relaţiilor publice pentru că gândirea individului tinde să fie în dizarmonie cu

opinia publică. Mercur în tranzit în opoziţie cu Luna natală are aceeaşi semnificaţie ca şi Luna în tranzit în opoziţie cu Mercur natal; oricum, durează o mai lungă perioadă de timp în funcţie de mişcarea lui Mercur (staţionară, retrogradă sau directă). În consecinţă, indică o perioadă susţinută de confuzie mentală şi emoţională şi nevoia de cooperare.

Luna în tranzit în opoziţie cu Venus natal Acest tranzit e caracterizat de probleme în relaţiile maritale, romantice, familiale, sociale şi de afaceri, existând o nevoie specială de cooperare în aceste domenii. Indivizii sau cei cu care se relaţionează ei sunt înclinaţi să fie hipersenzitivi şi uşor de rănit în sentimente. Bunătatea şi senzitivitatea emoţională este necesară în relaţiile familiale pentru a evita dizarmonia şi separaţia. Cheltuielile fără rost sunt sursa obişnuită a neînţelegerilor familiale în timpul acestui tranzit. Chestiunile sociale şi romantice legate de femei necesită cooperarea specială din partea individului, altfel dând naştere dizarmoniei şi tulburărilor emoţionale. Extravaganţa financiară privitoare la lucrurile luxoase nefolositoare şi căutarea excesivă a plăcerii poate fi sursa unor neplăceri ulterioare. Obiectele luxoase sau de artă achiziţionate în această perioadă sunt adesea mult mai scumpe decât s-a anticipat sau lipsite de rafinament estetic. Excesele de hrană, băutură, contacte sociale şi activitate sexuală pot duce la împrăştiere, lipsă de împlinire şi probleme relaţionale. Individul este înclinat către simpatii greşite şi tristeţe sentimentală. Nu este un tranzit favorabil afacerilor legate de artă, muzică, lucrurilor luxoase, hrană, produselor şi serviciilor domestice. Poate să existe o activitate susţinută privind aceste domenii dar, e posibil să existe în general o lipsă de luciditate şi cooperare. Venus în tranzit în opoziţie cu Luna natală are aceeaşi semnificaţie cu Luna în tranzit în opoziţie cu Venus natal; oricum durează o mai lungă perioadă de timp, în funcţie de mişcarea lui Venus (staţionară, retrogradă sau directă). În consecinţă el indică o lungă perioadă de susceptibilitate emoţională, financiară şi probleme sexuale.

Luna în tranzit în opoziţie cu Marte natal Impulsivitatea emoţională, lipsa de consideraţie pentru sentimentele celorlalţi şi conflictele emoţionale familiale sunt tipiceacestui tranzit. Senzitivitatea emoţională faţă de ceilalţi şi respectul pentru sentimentele lor sunt necesare dacă trebuie evitate conflictele şi separaţiile în această perioadă. Aceasta este valabil mai ales în situaţiile familiale şi de afaceri, căsătorii şi relaţiile cu femei. Există o tendinţă de a fi nerăbdător şi supărat de ceea ce individul consideră a fi indispoziţie şi nevroză emoţională a celorlalţi. Agresivitatea sexuală poate provoca mânie şi resentiment în relaţiile romantice şi maritale. E probabil să apară conflict în responsabilităţile domestice şi profesionale ale individului. Individul trebuie să fie foarte diplomat în afacerile legate de femei astfel încât să evite publicitatea nefavorabilă şi încălcarea moralei. E probabil ca cheltuieli impulsive să aducă în această perioadă dificultăţi financiare. Individul poate suferi de indigestie cauzate de tulburări emoţionale, sentimente de mânie sau mâncăruri fierbinţi, condimentate. Este necesară protecţia împotriva incendiului, calomniei, accidentelor în casă sau în locurile de desfăşurare a afacerilor. Trebuie mânuite cu grijă uneltele, armele de foc şi chimicalele periculoase. Marte în tranzit în opoziţie cu Luna natală are aceeaşi semnificaţie cu Luna în tranzit în opoziţie cu Marte natal; oricum durează o mai lungă perioadă de timp, în funcţie de mişcarea lui Marte (staţionară, retrogradă sau directă). În consecinţă, marchează o perioadă susţinută de agitaţie emoţională şi mici probleme.

Luna în tranzit în opoziţie cu Jupiter natal Tristeţea sentimentală şi simpatia greşită caracterizează acest tranzit. Există o tendinţă de a fi plin de optimism şi extravaganţă financiară. Prejudecăţile religioase, etnice, religioase, rasiale, naţionale şi culturale insuflate de condiţionările familiale e posibil să provoace probleme în această perioadă. Problemele familiale sau cu femei tind să se ivească din diferenţele şi atitudinile culturale, religioase şi educaţionale. Indivizii cu acest tranzit sunt adesea hipercritici în aceste domenii, tinzând să spună fără a acţiona după sentimente şi ideologii nobile. În general, ei tind să promită mai mult decât pot îndeplini. Există o tendinţă către inerţie şi amânare când e vorba de muncă şi studiu şi de excese în mâncare şi băutură. Există de asemenea o tendinţă de a admite prea multe în relaţiile familiale şi casnice. Schimbările de reşedinţă, călătoria şi cheltuielile financiare pot să nu decurgă aşa de bine cum s-a anticipat. Există o nevoiede precauţie şi conservatorism în afaceri şi relaţii financiare, mai ales dacă acestea sunt legate de hrană, agricultură, proprietăţi imobiliare, produse şi servicii domestice. E posibil ca indivizii care cooperează cu spitale, instituţii educaţionale, culturale sau religioase să aibă unele dificultăţi. Jupiter în tranzit în opoziţie cu Luna natală are aceeaşi semnificaţie cu Luna în tranzit în opoziţie cu Jupiter natal; oricum durează o mai lungă perioadă de timp, în funcţie de mişcarea lui Jupiter (staţionară, retrogradă sau directă). Acest tranzit apare odată la doisprezece ani şi marchează o perioadă susţinută de autoindulgenţă emoţională şi extravaganţă financiară.

Luna în tranzit în opoziţie cu Saturn natal Acest tranzit este caracterizat de vitalitate scăzută, digestie leneşă, singurătate şi depresie emoţională. În relaţiile familiale e posibil să apară răceala fiind stimulate amintirile subconştiente dureroase. Există adesea o lipsă de simpatie şi înţelegere către sau din partea femeilor şi a membrilor familiei. Nu este o perioadă favorabilă relaţiilor cu femei, cu persoane mai în vârstă, cu autorităţile sau cu cei puternici. Pot exista

dificultăţi specifice în relaţiile cu părinţii şi femeile în vârstă. Adeseori, dificultăţile în relaţiile familiale în această perioadăsunt rezultatul unui conflict între responsabilităţile profesionale şi casnice sau al limitărilor financiare. Adeseori, depresia emoţională şi lipsa încrederii în sine au un efect paralizant asupra individului. Nu este o perioadă favorabilă afacerilor, mai ales celor legate de proprietăţi imobiliare, clădiri, agricultură, hrană, produse şi servicii domestice. Relaţiile publice şi politice nu sunt favorizate. Pot să apară dificultăţi în agenţiile guvernamentale saucu oficialităţile publice. Dificultăţile asocialte acestui tranzit pot fi depăşite dacă individul cultivă o viziune fericită, optimistă şi cooperează într-un mod raţional cu cei la putereşi cu autorităţile. Saturn în tranzit în opoziţie cu Luna natală are aceeaşi semnificaţie cu Luna în tranzit în opoziţie cu Saturn natal; oricum durează o mai lungă perioadă de timp, în funcţie de mişcarea lui Saturn (staţionară, retrogradă sau directă). El indică o perioadă susţinută de frustrare emoţională şi responsabilitate apăsătoare apărând o dată la fiecare 29 de ani şi durează în jurde o lună sau câteva luni.

Luna în tranzit în opoziţie cu Uranus natal Acest tranzit e însoţit de instabilitate şi dezordine emoţională şi de întreruperi bruşte ale rutinei zilnice. Schimbările bruşte de dispoziţie, o lipsă a voinţei de a coopera şi o dorinţă pentru libertate personală neîngrădită pot provoca dificultăţi în relaţiile familiale. Adesea vizite bruşte, neaşteptate ale prietenilor sau colegilor individului întrerup scena domestică şi provoacă probleme altor membri ai familiei. Aceştia au tendinţa să dezaprobe prietenii individului în timpul acestei perioade. Legăturile organizaţionale şi de grup pot interfera cu afacerile familiei şi cu responsabilităţile domestice. E posibil ca relaţiile cu femeile să fie instabile şi supuse unor schimbări dezordonate. Fluctuaţiile financiare şi proasta funcţionare a sistemului de legături electrice din casă apar adeseori în această perioadă. Sepot ivi dificultăţi legate de pensia alimentară, taxe, asigurări, bani în comun, moştenirii, corporaţii financiare. Este important să se evite în această perioadă tendinţa de a face cheltuieli care nu sunt necesare. Cheltuieli neaşteptate, bruşte, se pot ivi făcând greutăţi în rezervele financiare. Uranus în tranzit în opoziţie cu Luna natală are aceeaşi semnificaţie cu Luna în tranzit în opoziţie cu Uranus natal, oricum durează mai mult de un an şi marchează o perioadă majoră de instabilitate şi schimbare emoţională, financiară şi domestică. Acest tranzit are loc o dată la optzeci şi patru ani.

Luna în tranzit în opoziţie cu Neptun natal Acest tranzit este caracterizat de sentimentalitate, simpatie greşită şi impresii psihice nedorite, confuze. Stimularea amintirilor subconştiente dureroase poate interfera cu relaţiile de familie normale. În anumite cazuri individul se ascunde într-o lume personală a visului, evadând de acolo pentru responsabilităţi domestice şi practice, ocolind astfel responsabilităţile domestice şi de afaceri. Abuzul în mâncare alterată, alcool şi droguri este periculos. Relaţiile confuze, decepţionate sau relaţiile psihologice denaturate cu femei sunt de asemenea posibile. Confuzia, indecizia şi zăpăceala în treburile zilnice pot să apară dintr-o atitudine nerealistă faţă de necesitatea de cooperareîn familie şi afaceri şi faţă de îndeplinirea responsabilităţilor practice. Individul tinde să întreţină idei neprectice în domeniile educaţiei, culturii sau religiei. Acestea pot lua forma unor practici psihice negative şi nedorite cum ar fi implicarea în culte, adorarea unui maestru sau întreţinerea unor influenţe psihice nedorite. Administrarea proastă a resurselor financiare ppoate rezulta din împrăştierea banilor cu neînţelegerea modului în care aceasta a apărut. Se pot ivi probleme cu gazul, petrolul şi apa în casă sau în locurile de afaceri. Lipsa igienei corespunzătoare în folosirea mâncării sau în mediul casnic poate provoca boală individului. Neptun în tranzit în opoziţie cu Luna natală are aceeaşi semnificaţie cu Luna în tranzit în opoziţie cu Neptun natal; oricum durează în jur de un an, indicând o perioadă susţinută de confuzie psihică şi emoţională. Aceest tranzit apare o dată în decursul unei vieţi normale.

Luna în tranzit în opoziţie cu Pluto natal În timpul acestui tranzit, individul nu are consideraţie pentru stările şi nevoile emoţionale ale celorlalţi. Confruntările emoţionale şi despărţirile pot să apară în relaţiile familiale ca rezultat al încercării de dominare emoţională al membrilor familiei sau de refacere a ambelor. E posibil să apară în această perioadă confruntări emoţionale cu femei. În viaţa individului apar schimbări drastice sau transformări domestice, adeseori ca rezultat al forţelor ecologice, geologice, politice, economice sau culturale dincolo de controlul individului. Acest tranzit poate coincide cu moartea unui membru al familiei sau cu schimbări forţate ale reşedinţei sau ale afacerilor. În unele cazuri există o nevoie de a dezvolta eficienţa, siguranţa mediului casnic iar cheltuielile legate de acestea pot fi o necesitate. Se pot ivi dificultăţi financiare, din finanţele în comun, banii corporaţiei, asigurări, taxe şi pensii alimentare. Forţele subconştiente ies la suprafaţă şi necesită regenerare în această perioadă. Individul poate primi influenţe psihice perturbatoare sau nedorite. Aceasta nu e o perioadă favorabilă preocupării lipsite de discernământ pentru practici oculte şi psihice. Această perioadă poate fi folosită constructiv dacă individul se debarasează de obiceiurile şi atitudinile vechi necorespunzătoare şi nefolositoare. Pluto în tranzit în opoziţie cu Luna natală are aceeaşi semnificaţie cu Luna în tranzit în opoziţie cu Pluto natal; oricum

durează o mai lungă perioadă de timp - cel puţin un an - şi necesită un efort susţinut de regenerare a aspectelor emoţionale, domestice şi financiare.

Luna în tranzit în opoziţie cu Nodul Nord natal şi în conjuncţie cu Nodul Sud natal A se vedea "Luna în tranzit în conjunţie Nodul Sud natal şi în opoziţie cu Nodul Nord natal".

Luna în tranzit în opoziţie Nodul Sud natal şi în conjuncţie cu Nodul Nord natal A se vedea "Luna în tranzit în conjuncţie Nodul Nord natal şi în opoziţie cu Nodul Sud natal".

CONJUNCTILE LUI MERCUR Mercur în tranzit în conjuncţie cu Soarele natal A se vedea "Soarele în tranzit conjuncţie cu Mercur natal".

Mercur în tranzit în conjuncţie cu Luna natală A se vedea "Luna în tranzit în conjuncţie cu Mercur natal".

Mercur în tranzit în conjuncţie cu Mercur natal Aceasta este o perioadă de activitate intelectuală intensă, de începere a unor proiecte intelectuale de curiozitate, idei originale şi de exprimare a ideilor personale. Este un timp favorabil pentru studiu, scris, lectură, învăţat şi pentru alte activităţi mentale. Este mai ales favorabil studiilor şi preocupărilor ştiinţifice. Este un timp pentru analiză raţională. Este probabil ca indivizii să-şi formuleze mental scopurile şi obiectivele şi să ia decizii importante. Unii oameni au idei de a îmbunătăţi eficienţa şi metodologiile muncii. Alţii iau decizii să-şi schimbe obiceiurile alimentare, de a se îmbrăca şi de muncă sau regimurile de sănătate. Va avea loc o comunicare intensă şi o activitate intelectuală între fraţi, surori, prieteni şi colegi. Anumiţi indivizi devin implicaţi în mass-media. E posibil să existe o corespondenţă intensă, convorbiri telefonice şi scurte călătorii. Va exista o creştere a activităţii nervoase şi aceasta îl va face pe individ să pară mai alert şi lucid.

Mercur în tranzit în conjuncţie cu Venus natal Acest tranzit este caracterizat de discuţii de afaceri sociale şi romantice. Individul e posibil să primească veşti bune. Tranzacţiile de afaceri, invitaţiile sau alte contacte sociale vor avea loc prin corespondenşă mai ales dacă acestea sunt legate de artă, muzică, distracţie sau obiecte luxoase. E posibil ca individul să aibă un interes intelectual în artă, muzică şi distracţie. Poate exista un interes în înfrumuseţarea mediului de muncă şi în comunicarea socială cu colegii. Oricum, dacă ultima este împinsă prea departe pălăvrageala nefolositoare poate interfera cu eficienţa muncii. Dacă această conjuncţie primeşte aspecte stresante poate exista o tendinţă de superficialitate în comunicările sociale. Viziunea intelectuală a individului este veselă şi prietenoasă. Există o o curiozitate referitoare la psihologia celorlalţi. Acceasta este o perioadă favorabilă pentru reclame şi relaţii publice. Indivizii sub acest tranzit manifestă o mai mare inteligenţă, farme şi umor decât de obicei paralel cu un mod de a vorbi maidiplomatic, mai fermecător care le creşte atractivitatea personală. Există un mai mare interes pentru modul de a se îmbrăca şi de a se împodobi pentru a creşte farmecul personal. Venus în tranzit în conjuncţie cu Mercur natal are aceeaşi semnificaţie cu Mercur în tranzit în conjuncţie cu Venus natal. Oricum poate dura o mai lungă perioadă de timp, în funcţie de mişcarea lui Venus (retrograd staţionar sau direct), putând fiînsoţită de o uşoară accentuare a expresivităţii în aspectele sociale de comunicare.

Mercur în tranzit în conjuncţie cu Marte natal Acest tranzit este caracterizat de dezbatere intelectuală, contestaţie şi competiţie. Individul este predispus să fie mai agresivdecât în mod obişnuit în exprimarea ideilor şi în apărarea punctului său de vedere. Aceasta este o perioadă bună pentru afaceri, strategii profesionale, politice şi militare. Se accentuează determinarea de a avea o slujbă, de a rezolva probleme şi dorinţa de a elucida misterele. Energia mentală şi spiritul întreprinzător este folosit de individ în muncă şi studiu, le poate creşte eficienţa în muncă şi îi poate ajuta să găsească soluţii la problemele lor. În timpul acestui tranzit argumentele fierbinţi pot fi o problemă. Dacă această conjuncţie primeşte aspecte stresante, iritaţie, spirit argumentativ şi vorbirea sarcastică poate cauza o problemă serioasă. Dezbaterile politice şi argumentele asupra afacerilor economiei sunt comune. Există o tendinţă spre iritaţie nervoasă, decizie impulsivă şi vorbire sarcastică. Nerăbdarea în timpul lucrului poate creşte pericolul de a avea ocupaţii hazardate, de a ruina slujba sau de a cauza prejudicii personale. Infecţii, inflamaţii, stricăciuni sau necesităţi de urgenţă pot apare în timpul acestui tranzit. Individul poate fi implicat într-un fel în investigaţii secrete. Marte în tranzit în conjuncţie cu Mercur natal are aceeaşi semnificaţie cu Mercur în tranzit în conjuncţie cu Marte natal. Apare o dată la fiecare doi ani, fiind de o durată mai mare şi marcând o perioadă susţinută de dinamizare (excitare) mentală

şi vorbire şi luări de decizie impulsive. Perioada variază, oricum, în funcţie de mişcarea lui Marte (retrogradă, staţionară sau directă)

Mercur în tranzit în conjuncţie cu Jupiter natal Caracteristic acestui tranzit sunt planurile de lungă durată, activitatea educaţională, călătoria, expansiunea în muncă şi optimismul mental. Gândirea pozitivă care este încurajată de acest tranzit poate direcţiona energia individului spre canale care conduc la realizări care merită efortul, la un mai mare succes şi prosperitate. Individul poate dezvolta interesul intelectual în religie, filozofie, culturile străine sau studii înalte. Este o perioadă favorabilă pentru admiterea la colegiu sau universitate. Aceasta este deasemenea o perioadă bună pentru a scrie, a preda, a lectura, a prezenta un manuscris pentru publicare sau dea avea relaţii cu mijloacele mass media şi ziarele. Este o perioadă favorabilă pentru a da anunţuri în ziare, de a face publicitate, peentru formularea de contracte şi înţelegeri. Favorabile sunt acum atât călătoriile scurte cât şi cele lungi. Acestea pot fi începute din motive de muncă, educaţionale, de sănătate, religioase sau pot fi vizite la prietenii sau membrii familiei. Jupiter în tranzit în conjuncţie cu Mercur natal are aceeaşi semnificaţie cu Mercur în tranzit cu Jupiter natal; oricum, durează mai mult şi indică o perioadă susţinută de dezvoltare mentală, comunicare armonioasă şi îmbogăţire culturală şi intelectuală. Este caracterizată de o intensificare a intereselor religioase, filozofice şi educaţionale şi este în special favorabilă pentru profesori, scriitori, cititori, studenţi, comentatori, avocaţi, miniştrii şi reporteri. Acest tranzit apare o dată la doisprezece ani.

Mercur în tranzit în conjuncţie cu Saturn natal Indivizii cu acest tranzit manifestă o mai mare disciplină în dezvoltarea eficienţei muncii lor, a obiceiurilor de studiu, a metodologiei ştiinţifice, a unei diete sănătoase, a igienei personale şi a treburilor profesionale şi de afaceri. În această perioadă ei sunt neobişnuit de precişi, calculaţi, ştiinţifici, organizaţi şi sistematici. E posibil să se ivească discuţii şi decizii importante privind treburile profesionale. Indivizii pot fi supuşi unor sarcini grele de muncă şi responsabilităţilor serioase care le pot îngreuna mintea şi slăbi vitalitatea. Se pot ivi responsabilităţi serioase din partea unor prieteni, grupuri sau organizaţii ori în legătură cu ţelurile de perspectivă a individului. Indivizii care nu sunt suficient de maturi pentru a răspunde constructiv acestui tranzit pot deveni îngrijoraţi, deprimaţi mental, temători şi pot să dezvolte în consecinţi o atitudine mentală negativă care închide temporar uşa fericirii, creşterii şi dezvoltării. E posibil să aibă loc discuţii serioase cu persoane vârstnice, cu oameni cu statut înalt şi cu fraţi, surori, vecini şi colegi de muncă. Acest tranzit coincide adesea cu semnarea unor contracte şi cu formularea unor serioase înţelegeri profesionale sau de afaceri. Individul se poate implica în redactarea unor acte raporturi şi hârtii importante referitoare la afaceri sau legături profesionale. Acesta este un tranzit favorabil matematicienilor, inginerilor, oamenilor de ştiinţă, desenatoriloe, cercetătorilor şi specialiştilor în eficienţa muncii. Dacă această conjuncţie primeşte aspecte stresante, munca excesivă sau supărarea pot duce la boală sau la şomaj. Saturn în tranzit în conjuncţie cu Mercur natal are aceeaşi semnificaţie cu Mercur în tranzit cu Saturn natal; oricum, durează o mai lungă perioadă de timp în care este dobândită o susţinută disciplină în muncă şi în studiu. Acest tranzit apareo dată în douăzeci şi nouă de ani şi poate dura câteva luni.

Mercur în tranzit în conjuncţie cu Uranus natal Ideile originale, pătrunderile intuitive bruşte şi comunicarea cu oameni neobişnuiţi, interesanţi sunt specifice acestui tranzit. Individul îşi poate interesul intelectual în domenii ştiinţifice sau culte cum ar fi: electronica, fizica, astrologia, reîncarnarea,viaţa după moartea şi psihologia. Unii indivizi experimentează un interes crescut pentru folosirea invenţiilor tehnologice moderne pentru accelerarea muncii şi pentru dezvoltarea metodologiilor de muncă. Acest tranzit stimulează de asemenea ideile originale despre afaceri şi despre treburi în comun. Pot apărea decizii subite sau discuţii referitoare la afacerile în comun, asigurări, taxe, moşteniri, pensie alimentară sau finanţe comune. Munca va fi mult mai interesantă şi mai stimulată intelectual. Prin prietenii individului, grupuri asociaţii şi prin muncă, studiu, cercetare sau activităţi ştiinţifice pot apărea discuţii neaşteptate şi tulburătoare sau scurte călătorii. Inspiraţia intelectuală originală asociată acestui tranzit este favorabilă în special pentru scriitori, cititori, profesori, inventatori, reporteri, comentatori şi cercetători ştiinţifici. Este un tranzit excelent pentru aceia din mass media. Oricum, dacă conjunţia primeşte aspecte stresante, ideile individului pot fi lipsite aplicabilitate şi de bun simţ. Uranus în tranzit în conjuncţie cu Mercur natal are aceeaşi semnificaţie cu Mercur în tranzit cu Uranus natal; oricum, durează o mai lungă perioadă de timp şi indică o perioadă susţinută de pătrundere intuitivă, intelectuală, creatoare. Acest tranzit apare doar o dată de-a lungul vieţii.

Mercur în tranzit în conjuncţie cu Neptun natal În timpul acestui tranzit imaginaţia creativă a individului este stimulată fiindu-le de folos mai ales celor angajaţi în domeniiliterare sau artistice. Pot avea loc pătrunderi în activitatea minţii subconştiente. Oricum, dacă acceastă conjuncţie are alte aspecte stresante natale sau în tranzit raţiunea conştientă poate fi perturbată de tendinţele şi prejudecăţile subconştiente. Visarea, reveria şi

imaginaţia necontrolată pot însoţi această stare. Capacităţile de clarvedere şi cele telepatice pot fi de asemenea stimulate de acest tranzit, dezvoltându-se şi abilitatea de a vizualiza lăuntric. Această capacitate de vizualizare poate fi poate fi de un extraordinar ajutor desenatorilor, matematicienilor, oamenilor de ştiinţă şi artiştilor. Individul poate avea percepţii profetice ale evenimentelor viitoare şi a tendinţelor culturale. Chiar şi atunci când întâmplările psihice dramatice nu sunt prezente, individul este adesea influenţat de interferenţele telepatice inconştiente care acţionează la nivel subliminal şi influenţează atitudinile fără ca individul să înţeleagă de ce. În această perioadă se poate dezvolta un interes pentru ocultism, parapsihologie, misticism sau pentru formele de vindecare spirituale. Există o susceptibilitate crescută la schimbările de dietă, droguri alcool sau medicamente. Toate acestea pot avea o influenţă nedorită dacă individul nu este precaut. Poate exista deasemenea o susceptibilitate la boli serioase sau greu de diagnosticat.

Discuţiile individului sau călătoriile scurte în timpul acestei perioade pot fi legate de universităţi, instituţii culturale, spitalesau aziluri. Dacă această conjuncţie are aspecte stresante cu alte planete natale sau în tranzit, individul poate fi supus unor decepţii sau confuzii în comuncaţii. Aceasta nu este o perioadă favorabilă pentru formularea sau semnarea contractelor din cauza unor factori ascunşi. Neptun în tranzit în conjuncţie cu Mercur natal are aceeaşi semnificaţie cu Mercur în tranzit cu Neptun natal; oricum, durează în jur de un an şi indică o perioadă susţinută atât de inspiraţie intuitivă sau intelectuală cât şi de confuzie mentală, psihică. Acest tranzit apare o dată în decursul vieţii.

Mercur în tranzit în conjunţie cu Pluto natal În timpul acestui tranzit, individul poate avea pătrunderi în profunzimea ştiinţelor sau a domeniului ocult, poate lua decizii irevocabile sau poate iniţia discuţii şi cercetări secrete legate de bani în comun, corporaţii financiare, asigurări, taxe, pensii alimentare sau moşteniri. Este o perioadă favorabilă pentru studierea subiectelor ştiinţifice avansate, parapsihologiei şi fenomenelor paranormale. În unele cazuri sunt stimulate capacittăţile intuitive, clarvăzătoare şi telepatice şi uneori apare comunicarea cu spirite. Pentru unii indivizi aceasta este o perioadă de lipsă a compromisului în aderenţa la idei şi puncte de vedere personale. Este un timp favorabil pentru îmbunătăţirea sănătăţii şi dietei personale, a metodologiei în muncă. Indivizii cu acest tranzit vor primi informaţii critice despre fraţi, surori, vecini, prieteni sau colegi. Dacă conjunţia lui Mercur în tranzit cu Pluto natal are aspecte stresante din partea altor planete natale sau în tranzit, individul atât experimentează cât şi este supus dominării mentale şi constrângerii din partea altora. Pluto în tranzit în conjuncţie cu Mercur natal are aceeaşi semnificaţie cu Mercur în tranzit cu Pluto natal; oricum durează omai lungă perioadă de timp indicând senzitivitate intelectuală şi intuitivă crescută cât şi discuţii, decizii critice. Acest tranzit poate să apară doar o dată de-a lungul vieţii datorită mişcării lente a lui Pluto.

Mercur în tranzit în conjuncţie cu Nodul Nord natal şi în opoziţie cu Nodul Sud natal Curiozitatea cu privire la tendinţele şi atitudinile culturale populare este tipică pentru acest tranzit. Ideile proprii şi discuţiile individului se bucură de aprobare socială. Publicitatea sauobservarea publică într-o anumittă formă pot apărea la rândul lor. Este un tranzit favorabil pentru relaţii cu domeniile reclamei şi comunicaţiilor. Este probabil ca indivizii să adere intelectual la atitudinile culturale şi punctele de vedere actuale. Ei sunt populari cu prietenii, vecinii, fraţii, surorile şicolegii. Nodul Nord în tranzit în conjuncţie cu Mercur natal şi Nodul Sud în tranzit în opoziţie cu Mercur natal are aceeaşi semnificaţie cu Mercur în tranzit în conjuncţie cu Nodul Nord natal şi în opoziţie cu Nodul Sud natal; oricum durează o mai lungă perioadă de timp şi indică înţelegere intelectuală a normelor sociale.

Mercur în tranzit în conjuncţie cu Nodul Sud natal şi în opoziţie cu Nodul Nord natal În timpul acestui tranzit punctele de vedere intelectuale ale individului nu sunt simpatizate de normele sociale actuale. E probabil ca individul să se identifice cu valori şi idei culturale tradiţionale decât cu cele populare actuale şi să fie înclinat către rezervă în exprimarea ideilor şi părerilor personale. Acest tranzit este nefavorabil relaţiei cu publicul sau cu mass-media. Nodul Sud în tranzit în conjuncţie cu Mercur natal şi Nodul Nord în tranzit în opoziţie cu Mercur natal are aceeaşi semnificaţie cu Mercur în tranzit în conjuncţie cu Nodul Sud natal şi în opoziţie cu Nodul Nord natal; oricum durează o mai lungă perioadă de timp şi indică o perioadă susţinută în care părerile intelectuale personale nu sunt simpatizate de normele sociale populare actuale.

SEXTILELE LUI MERCUR

Mercur în tranzit în sextil cu Soarele natal A se vedea "Soarele în tranzit în sextil cu Mercur natal".

Mercur în tranzit în sextil cu Luna natală A se vedea "Luna în tranzit în sextil cu Mercur natal".

Mercur în tranzit în sextil cu Mercur natal

Acest tranzit este caracterizat de activitate intelectuală, idei originale şi de dezvoltarea studiului, cititului, comunicaţiilor. Este o perioadă favorabilă pentru relaţii cu mass media, pentru activitatea de reclamă sau pentru relaţii publice. Este deasemenea o perioadă favorabilă scrisului, predării, studiului şi frecventării cursurilor. Pot fi aşteptate numeroase călătorii scurte legate de muncă, sănătate, prieteni, interese intelectuale, activităţi organizaţionale şi de grup.

Mercur în tranzit în sextil cu Venus natal Acest tranzit este caracterizat de comunicare armonioasă în contactele sociale şi cu partenerii de afaceri, romantici şi de căsnicie. Este un tranzit favorabil pentru relaţii publice, reclamă şi discuţii de afaceri. Favorizează de asemenea munca sau afacerile legate de artă, muzică, distracţie sau obiecte luxoase. Devine importantă atmosfera armonioasă în mediul de muncă. Indivizii cu acest tranzit tind să exprime apreciere pentru formele literare şi de artă. Ei manifestă un grad neobişnuit de graţie, diplomaţie şi tact în vorbire şi comunicare devenind mult mai interesaţi pentru a-i încânta pe ceilalţi prin îmbrăcămintea şi împodobirea personală. Este un tranzit favorabil călătoriilor scurte legate de afaceri sau aventură. Unii indivizi îşi dezvoltă interesul în relaţii umane şi psihologie. În timpul acestui tranzit se pot realiza discuţii şi relaţii armonioase cu fraţi, surori, vecini, colegi, în grupurile şi organizaţiile cărora le aparţine individul. Venus în tranzit în sextil cu Mercur natal are aceeaşi semnificaţie ca Mercur în tranzit în sextil cu Venus natal; oricum durează de obicei o mai lungă perioadă de timp în funcţie de mişcarea lui Venus (staţionară, retrogradă sau directă), aceastaindicând o lungă perioadă de schimburi armonioase între planul social şi cel intelectual.

Mercur în tranzit în sextil cu Marte natal Acest tranzit este caracterizat de susţinere pozitivă şi dinamică a propriilor idei. Este o perioadă favorabilă dezbaterilor şi disputelor intelectuale. Sunt posibile discuţii şi scurte călătorii legate de servici, lucru în comun, afaceri, inginerie, preocupări ştiinţifice sau activităţi fizice cum ar sporturile. Individul tinde să dezvolte idei de îmbunătăţire a eficienţei muncii, profesionale, în afaceri. În general, acest tranzit indică oportunitatea de a pune propriile idei în aplicare. Este o perioadă favorabilă pentru a formula contracte şi înţelegeri de afaceri şi pentru strategie şi planificare profesională şi de afaceri. În această perioadă pot fi folosite eficient aspectele legate de bani în comun, afaceri sub formă de corporaţii, asigurări, taxe şi pensie alimentară. Individul afişează o mai mare energie şi iniţiativă în studiu, mai ales în domeniile legate de ştiinţă, inginerie, relaţii economice şi militare. Este o perioadă favorabilă muncii de investigare de orice tip cât şi artizanilor îndemânatici şi meşteşugarilor care lucrează manual. Individul este capabil să să comunice sincer şi direct despre problemele sexuale şi emoţionale. Marte în tranzit în sextil cu Mercur natal are aceeaşi semnificaţie ca Mercur în tranzit în sextil cu Marte natal; oricum durează de obicei o mai lungă perioadă de timp în funcţie de mişcarea lui Marte (staţionară, retrogradă sau directă) aceasta indicând o perioadă susţinută de iniţiativă mentală.

Mercur în tranzit în sextil cu Jupiter natal Acest tranzit este caracterizat de gândire pozitivă, optimism intelectual, curiozitate despre filozofie, religie şi educaţie înaltă. Este un tranzit favorabil atât pentru călătorii, scurte sau lungi, cât şi pentru discuţii cu cei din locuri îndepărtate. Individul manifestă o mare curiozitate privind culturile, religiile, istoriile, limbile şi tradiţiile străine. Este un timp favorabil de a da admitere la colegiu sau universitate sau de a propune publicarea unui manuscris. Acest tranzit este favorabil scriitorilor, profesorilor, cititorilor celor angajaţi în scopuri literare şi celor implicaţi în mass media. Munca individului tinde să se desfăşoare armonios în timpul acestui tranzit. E posibil să existe o implicare în studii culturale, religioase, filozofice sau educaţionale, în grupuri sau organizaţii. Pot să apară intuiţii profetice a tendinţelor şi dezvoltărilor viitoare. Este o perioadă favorabilă formulării şi semnării contractelor şi înţelegerilor, a comenzilor prin poştă, afacerilor navale şi deasemenea căutării unor diagnostice şi tratamente medicale adecvate. Jupiter în tranzit în sextil cu Mercur natal are aceeaşi semnificaţie ca Mercur în tranzit în sextil cu Jupiter natal; oricum durează de obicei o mai lungă perioadă de timp şi indică un interval susţinut de îmbogăţire intelectuală şi culturală. Acest tranzit apare de două ori în doisprezece ani şi indică o perioadă importantă de expansiune intelectuală, religioasă şi culturală.

Mercur în tranzit în sextil cu Saturn natal Acest tranzit este caracterizat de gândire realistă, organizare mentală, studiu serios, organizarea muncii şi planuri pe termenlung. Este un tranzit excelent studiului serios şi muncii în domenii ca matematica, ştiinţa, afacerile şi ingineria. Deasemenea esteo perioadă propice scrierii în domeniul ştiinţific sau profesional. Individul e capabil să îşi adune toate puterile pentru a scrie examene, articole, rapoarte. Educaţia poate fi căutată ca mijloc pentru avansarea în carieră. Unii oameni devin implicaţi în grupuri şi organizaţii educaţionale, ştiinţifice sau profesionale şi se pot ivi din astfel de implicări noi oportunităţi profesionale şi educaţionale. Călătoriile scurte şi discuţiile de afaceri şi profesionale pot aduce de asemenea noi ocazii în timpul acestui tranzit favorizând înţelegerile contractuale sau asocierile serioase. Individul se preocupă mult mai atent de dietă, regimuri de sănătate şi igienă corespunzătoare. Este posibilă o comunicare

serioasă cu fraţi, surori, prieteni, colegi şi asociaţi. Contacte cu prietenii mai în vârstă sau asociaţi tind să fie restabilită. Individul poate beneficia de sfatul unor persoane vârstnice, mature sau cu experienţă. Saturn în tranzit în sextil cu Mercur natal are aceeaşi semnificaţie ca Mercur în tranzit în sextil cu Saturn natal; oricum durează de obicei o mai lungă perioadă de timp şi marchează o perioadă susţinută de concentrare mentală şi disciplină. Acest tranzit poate dura câteva luni, în funcţie de mişcarea lui Saturn (staţionară, retrogradă sau directă). Apare de două oriîntr-o perioadă de douăzeci şi nouă de ani.

Mercur în tranzit în sextil cu Uranus natal În timpul acestui tranzit, individul se implică în discuţii neaşteptate, neobişnuite sau interesante şi are idei sau percepţii intuitive. Acesta este un tranzit favorabil pentru munca cu tehnologie ştiinţifică, electronică sau tehnici noi de dezvoltare a eficienţei şi productivităţii. Individul se poate implica în comunicaţii electronice, astrologie, împrejurări oculte sau în studiu şi cercetare ştiinţifică. Facultăţile intuitive şi de clarvedere latente sunt uneori stimulate; individul poate fi interesat mai mult de metodele de vindecare neobişnuite. Frecvent, au loc discuţii neaşteptate cu fraţii, surorile, vecinii, prietenii, asociaţii şi colegii. E probabil să se facă scurte călătorii în legătură cu interese ştiinţifice, prieteni, grupuri sau organizaţii. Stimularea intelectuală de grup şi legăturile organizaţionale aduc adesea oportunităăţi bruşte de realizare a scopurilor şi obiectivelor personale. Uranus în tranzit în sextil cu Mercur natal are aceeaşi semnificaţie ca Mercur în tranzit în sextil cu Uranus natal; oricum durează un an sau mai mult, indicând o perioadă susţinută de dezvoltare intelectuală. Acest tranzit apare de două ori în optzeci şi patru de ani.

Mercur în tranzit în sextil cu Neptun natal Acest tranzit este caracterizat de o abilitate crescută de a vizualiza idei, de comunicare telepatică, de înaltă conştienţă intuitivă şi pătrundere în mintea subconştientă. Este o perioadă favorabilă pentru studiul subiectelor mistice şi oculte. Individul poate deveni un canal de informaţie pentru o sursă spirituală. Sunt posibile scurte călătorii. Se deschid în timpul acestui tranzit posibilităţi de muncă sau educaţie care implică spitale, biserici, aziluri sau alte instituţii. Sunt favorizate exprimarea creativă şi alte forme de artă în special fotografia, desenul şi pictura. Individul poate deveni părtaşul unor informaţii secrete care îi pot aduce unele avantaje. Neptun în tranzit în sextil cu Mercur natal are aceeaşi semnificaţie ca Mercur în tranzit în sextil cu Neptun natal; oricum durează un an sau mai mult, indicând o perioadă susţinută de trezire mentală intuitivă. Acest tranzit apare de două ori de-a lungul vieţii.

Mercur în tranzit în sextil cu Pluto natal Acest tranzit este caracterizat de depăşirea neînţelerilor ştiinţifice şi pătrunderea în legile oculte ale naturii şi în cauzele fundemantale din spatele întregii manifestări. Percepţiile de clarvedere, comunicarea telepatică şi ghidarea intuitivă sunt adesea experimentate în timpul acestui tranzit. Este o perioadă favorabilă pentru studiul subiectelor parapsihologice sau mistice. Individul poate deveni părtaşu unor informaţii secrete privilegiate care pot fi folosite în beneficiul său. Individul tinde să fie motivat spre dezvoltare educaţională şi intelectuală. Unii indivizi devin interesaţi în domenii ca fizica, matematica, economia, genetica şi sexualitatea. Devine evidentă pentru individ nevoia de regenerare a sănătăţii, dietei şi igienei personale. Sunt favorizate în acestă perioadă ideile, deciziile, discuţiile şi munca legată de bani în comun, corporaţii financiare, taxe, asigurări şi moşteniri. Aceste afaceri şi activităţi financiare poat aduce nevoia de a face scurte călătorii. Pluto în tranzit în sextil cu Mercur natal are aceeaşi semnificaţie ca Mercur în tranzit în sextil cu Pluto natal; oricum durează o mai lungă perioadă de timp şi indică gândire profundă, studiu şi oportunităţi de dezvoltare a minţii, abilităţilor perceptive, muncii, sănătăţii şi comunicaţiilor. Acest tranzit apare o dată, cel mult de două ori în viaţă.

Mercur în tranzit în sextil cu Nodul Nord natal şi în trigon cu Nodul Sud natal Acest tranzit este caracterizat de creşterea discuţiilor şi ideilor personale care sunt în armonie cu tendinţele, obiceiurile şi atitudinile culturale actuale. În această perioadă individul poate fi capabil să influenţeze atitudinile şi opiniile culturale din cercul său imediat şi poate chiar în afara lui. Este o perioadă favorabilă pentru relaţii publice, reclamă sau călătorii scurte implicând contact cu publicul. Obiceiurile vestimentare şi alimentare ale individului e probabil să reflecte moda actuală. Nodul Nord în tranzit în sextil cu Mercur natal şi Nodul Sud în tranzit în trigon cu Mercur natal are aceeaşi semnificaţie cuMercur în tranzit în sextil cu Nodul Nord natal şi în trigon cu Nodul Sud natal; oricum durează mai mult şi indică o perioadă susţinută de interacţiune intelectuală armonioasă, cu mediul cultural actual.

Mercur în tranzit în sextil cu Nodul Sud natal şi în trigon cu Nodul Nord natal Acest tranzit are aceeaşi semnificaţie cu Mercur în tranzit în sextil cu Nodul Nord natal şi în trigon cu Nodul Sud natal, diferenţa fiiind un mai mare interes intelectual pentru gândirea culturală tradiţională şi o curgere uşoară legată de ideile

populare actuale. Nodul Sud în tranzit în sextil cu Mercur natal şi Nodul Nord în tranzit în trigon cu Mercur natal are aceeaşi semnificaţie cuMercur în tranzit în sextil cu Nodul Sud natal şi în trigon cu Nodul Nord natal; oricum durează mai mult şi indică o perioadă prelungită de comunicare cu publicul şi de înţelegere a psihologiei maselor.

CUADRATURILE LUI MERCUR

Mercur în tranzit în cuadratură cu Soarele natal A se vedea "Soarele în tranzit în cuadratură cu Mercur natal".

Mercur în tranzit în cuadratură cu Luna natală A se vedea "Luna în tranzit în cuadratură cu Mercur natal".

Mercur în tranzit în cuadratură cu Mercur natal Acest tranzit este caracterizat de frustrare mentală, nervozitate, probleme cu sănătatea şi munca, dificultăţi în comunicare şi transport cât şi cu fraţii, surorile şi vecinii. E posibil ca individul să manifeste greşeli în judecată şi să aibă dificultăţi în a-şi face recunoscute punctele de vedere. Se pot ivi probleme în relaţiile cu mass media. Amânările în corespondenţă şi livrare sau dificultăţile de transport pot interferacu eficienţa în muncă a individului. Pot apărea probleme legate de îmbrăcăminte, dietă sau igienă personală. Individul se poate arăta nerăbdător cu îndatoririle de muncă, studiu sau cele intelectuale.

Mercur în tranzit în cuadratură cu Venus natal Dificultăţile în comunicarea socială şi romantică sunt specifice acestui tranzit. Individul tinde să fie reticent în manifestarea sentimentelor şi opiniilor sincere pentru a evita neplăceri. Unii oameni devin hipersenzitivi din punct de vedere emoţional la atitudinile celorlalţi şi consideră că ei trebuie să se înţeleagă cu oamenii aşa cum sunt. Nu este o perioadă favorabilă apelurilor sociale sau conversaţiilor telefonice, relaţiilor publice, discuţiilor de afaceri, comunicării cu femei, exprimării literare cât şi cererii unei avansări sau căutării favorurilor sociale sau financiare. Disciplina mentală a individului tinde să slăbească. Favoritismul, plăcerile sau neplăcerile emoţionale pot interfera cu dciziile logice şi practice. Bârfa sau discuţia socială trivială poate interfera cu munca individului. Cheltuielile financiare financiare sau prostul gust în alegerea hainelor sau podoabelor personale însoţeşte adeseori acest tranzit. Există o tendinţă de exagerare în dulciuri sau în mâncăruri copioase. Venus în tranzit în cuadratură cu Mercur natal are aceeaşi semnificaţie ca Mercur în tranzit în cuadratură cu Venus natal; oricum durează de obicei o mai lungă perioadă de timp în funcţie de mişcarea lui Venus (staţionară, retrogradă sau directă).Acest tranzit indică o perioadă mai lungă de dificultăţi şi probleme cu comunicarea şi interacţiunea socială.

Mercur în tranzit în cuadratură cu Marte natal Acest tranzit este caracterizat de iritare mentală, argumente aprinse, lovituri pe la spate, sarcasm şi exprimare verbală a mâniei. Dificultăţile în discuţiile de afaceri şi neînţelgerile referitoare la banii în comun, taxe, asigurări, moşteniri, pensie alimentară şi activităţi profesionale sunt posibile. Nu este o perioadă favorabilă de a propune autorităţilor ideile şi proiectele personale. Se pot ivi neînţelegeri în legătură cu metodologiile de muncă. Riscurile profesionale şi accidentele legate de muncă reprezintă un pericol în această perioadă şi trebuie avută grijă în mânuirea uneltelor, instrumentelor ascuţite, armelor de focşi a focului. E posibil ca impulsivitatea şi iritaţia să provoace accidente de automobil în această perioadă. Zgomotul din mediu, poluarea şi confuzia au un efect ăpreponderent de iritare a individului. În această perioadă indigestia şi bolile infecţioase reprezintă de asemenea un pericol. Marte în tranzit în cuadratură cu Mercur natal are aceeaşi semnificaţie ca Mercur în tranzit în cuadratură cu Marte natal; oricum durează de obicei o mai lungă perioadă de timp în funcţie de mişcarea lui Marte (staţionară, retrogradă sau directă).El indică o lungă perioadă de probleme de muncă şi sănătate inclusiv nervozitate.

Mercur în tranzit în cuadratură cu Jupiter natal Acest tranzit este caracterizat de gândire nerealistă, studii preocupări intelectuale nepractice, lene mentală şi lipsă de atenţie la detalii. Individului îi poate lipsi disciplina în aplicarea practică a ideilor sale. Confuzia în păstrarea programărilor, problemele în transport şi lipsa focalizării clare asupra sarcinilor intelectuale îl pot face pe individ de asemenea mai puţin eficient în această perioadă. Utilizarea corectă a informaţiei de fapt tinde să fie o problemă. Simpatia greşită şi ipocrizia în ideile religioase, educaţionale, filozofice şi culturale sunt tipice acestui tranzit. Nu este o perioadă favorabilă pentru călătorie, schimbarea ocupaţiei, admiterea la o şcoală sau universitate sau legături cu instituţii religioase, educaţionale, culturale. În timpul acestui tranzit, educaţia familială şi viziunile religioase, filozofice, educaţionale şi culturale tind să interfereze cu viziunea practică şi obiectivă asupra realităţii. Ideile individului în timpul acestei perioade tind să fie prea grandioase pentru timpul, banii, energia şi resursele disponibile. Nu este nici favorabilă pentru relaţii cu cei care sunt departe sau pentru chestiuni legate de comunicarea şi comerţul la distanţă. În particular se pot ivi probleme în comunicarea cu străinii sau în legăturile cu culturile străine.

Jupiter în tranzit în cuadratură cu Mercur natal are aceeaşi semnificaţie ca Mercur în tranzit în cuadratură cu Jupiter natal; oricum durează de obicei o mai lungă perioadă de timp şi indică o perioadă susţinută de lipsă a focalizării mentale clare. Apare de două ori în timpul ciclului de doisprezece ani a lui Jupiter.

Mercur în tranzit în cuadratură cu Saturn natal Acest tranzit este caracterizat de o viziune mentală pesimistă, grijă şi anxietate, înhibiţii în comunicare şi sarcini de muncă grele. Poate fi o perioadă dificilă pentru studenţi sau pentru aceia a căror muncă necesită disciplină intelectuală. Poate exista o lipsă de inspiraţie mentală cât şi dificultăţi în relaţia cu şefii şi superiorii. Nu este o perioadă favorabilă pentru a înainta profesional sau pentru a căuta comunicarea cu cei la putere şi cu autorităţile. Se pot ivi neînţelegeri şi probleme cu prieteni, grupuri şi asociaţii organizaţionale. Pot fi trăite atitudini de lipsă de înţelegere faţă de fraţi, surori, vecini, prieteni, colegi sau faţă de oamenii mai în vârstă ori de aceia la putere, în poziţii autoritare. Munca şi productivitatea pot fi încetinite prin discuţii şi livrări amânate. Dificultăţile legale,firul roşu, probleme cu agenţiile guvernamentale şi responsabilităţile legate de persoanele mai în vârstă pot reprezenta dificultăţile acestei perioade. Boala datorată exceselor de muncă, riscurilor de mediu, vitalităţii scăzute, grijii sau încordării mentale sunt tipice acestui tranzit. Problemele de sănătate e probabil să implice nervii, plămânii, dinţii, pielea, oasele, genunchii sau intestinele. Saturn în tranzit în cuadratură cu Mercur natal are aceeaşi semnificaţie ca Mercur în tranzit în cuadratură cu Saturn natal; oricum durează de obicei o mai lungă perioadă de timp şi indică o perioadă susţinută de grijă şi responsabilitate. Acest tranzit apare de două ori în ciclul de douăzeci şi nouă de ani al lui Saturn.

Mercur în tranzit în cuadratură cu Uranus natal Acest tranzit este caracterizat de idei nepractice, lipsa continuităţii mentale, decizii impulsive, inabilitate sau lipsa voinţei de a apica ideile în practică. Problemele neaşteptate pot interfera de asemenea cu indivizii bine organizaţi şi disciplinaţi. Nervozitatea, impulsivitatea, îngânfarea intelectuală şi asocierea cu oameni excentrici sau neserioşi îl pot face pe individ ineficient atât în idei cât şi în îndeplinirea sarcinilor. Îndividul trebuie să evite tendinţa de a trage concluzii fără a avea informaţii suficiente. E posibil ca sfaturile bune să fie ignorate datorită opiniilor sau atitudinilor fixe. Oscilaţiile mentale în răspunsul la părerile prietenilor, vecinilor, fraţilor, surorilor şi colegilor pot deveni o problemă. Evenimentele neaşteptate pot întrerupr planurile; individul îşi poate pierde brusc slujba. Nu e o perioadă favorabilă pentru a căuta de lucru sau pentru a-şi schimba serviciul. Este necesară o grijă în formularea contractelor şi a înţelegerilor sau în realizarea unor planuri privind prieteni, grupuri sau organizaţii; se vor ivi probabil dificultăţi care nu pot fi anticipate. Pot apărea de asemenea dificultăţi neaşteptate privind banii în comun, asigurările, taxele, pensia alimentară şi moştenirile. E posibil ca echipamentul electronic, cum ar fi calculatoarele, telefonele, radiourile şi televizoarele să funcţioneze prost în această perioadă. Individul trebuie să conducă maşina foarte atent în timpul acestui tranzit. Circulaţia neregulată sau spasmodica a sângelui poate afecta sănătatea. Uranus în tranzit în cuadratură cu Mercur natal are aceeaşi semnificaţie ca Mercur în tranzit în cuadratură cu Uranus natal; oricum durează de obicei o mai lungă perioadă de timp indicînd o perioadă de confuzie mentală şi dificultăţi. Acest tranzit apare de obicei de două ori în timpul ciclului de optzeci şi patru de ani al lui Uranus.

Mercur în tranzit în cuadratură cu Neptun natal Visarea şi perturbarea subconştientă a proceselor raţionale sunt caracteristice acestui tranzit. E probabil ca individul să experimenteze confuzia mentală, superficialitatea, izolarea psihică, fantasmele şi evadarea din muncă. Există adesea tendinţa de a observa anumite fapte şi de a ignora altele fiind dictată de prejudecăţi emoţionale subconştiente. Gândirea individului poate deveni atât de vagă sau generală încât aplicaţiile practice ale ideilor sale devin dificile sau imposibile. Confuzia, decepţia sau neînţelegerea în comunicare are adesea consecinţe nedorite iar divulgarea neintenţionată a secretelor poate fi problematică pentru individ. Proasta utilizare a drogurilor sau medicamentelor în timpul acestui tranzit e mult mai probabil ca de obicei să aducă dezorientare. Individul poate fi adesea deranjat de experienţe psihice perturbatoare. Este o perioadă nefavorabilă pentru a formula contracte sau pentru a formula înţelegeri; factori ascunşi pot provoca dificultăţi care pot submina situaţia. Neptun în tranzit în cuadratură cu Mercur natal are aceeaşi semnificaţie ca Mercur în tranzit în cuadratură cu Neptun natal; oricum durează de obicei o mai lungă perioadă de timp şi indică confuzie şi probleme psihologice. El apare o singură dată de-a lungul vieţii deoarece Neptun are un ciclu de 164 de ani.

Mercur în tranzit în cuadratură cu Pluto natal Acest tranzit este caracterizat de curiozitate exagerată, suspiciune, investigaţii secrete, lupte pentru putere, constrângeri mentale şi vorbire sarcastică. Dificultăţile în luarea deciziilor de afaceri şi neplăcerile datorate cunoaşterii unor informaţii secrete sunt adesea asociate acestui tranzit. Experienţele telepatice sau psihice neplăcute, perturbatoare pot fi o problemă. Se pot ivi dificultăţi legate de finanţele în comun, taxe asigurări, pensie alimentară şi moşteniri. Aceasta nu este o perioadă favorabilă semnării unor contracte sau înţelegeri.

Dieta personală, îmbrăcămintea şi igiena pot avea nevoie de revizuiri sau schimbări. Adesea există neînţelegeri cu privire la sexualitate. Bolile sociale sunt contactate adesea în timpul acestui tranzit. Riscurile profesionale, călătoriile şi problemele ecologice pot periclita de asemenea viaţa şi sănătatea individului. Călătoriile scurte prin vecinătăţi periculoase sau locuri unde există bande şi mulţimi e necesar să fie ocolite în această perioadă. Necesitatea unor noi metodologii în mediul de lucru vor afecta într-un fel individul. Indivizii cu acest tranzit pot fi forţaţi să se debaraseze de vechile idei şi concepte şi să-şi schimbe radical viziunile. Preocupările lor mentale sunt probleme pe scară largă care afectează civilizaţia ca întreg. Pluto în tranzit în cuadratură cu Mercur natal are aceeaşi semnificaţie ca Mercur în tranzit în cuadratură cu Pluto natal; oricum durează de obicei o mai lungă perioadă de timp şi apare doar o dată în viaţă marcând un interval de stress şi tensiune. Ciclul lui Pluto durează în jur de 245 ani.

Mercur în tranzit în cuadratură cu Nodul Nord natal şi în cuadratură cu Nodul Sud natal Ideile şi discuţiile individului tind să nu fie în armonie cu normele culturale actuale în timpul acestui tranzit. Esta adoptată adesea o atitudine critică faţă de curentele populare şi credinţele sociale. Comunicarea socială este adesea limită într-un fel sau altul ori chiar întreruptă. Este o perioadă nefavorabilă pentru implicarea în activităţi de relaţie publică sau legături cu mass-media. Nodul Nord şi Nodul Sud în tranzit în cuadratură cu Mercur natal are aceeaşi semnificaţie cu Mercur în tranzit în cuadratură cu Nodul Nord natal şi în cuadratură cu nodul Sud natal; oricum aduce o perioadă susţinută de inadaptare intelectuală şi socială care crează probleme pentru individ.

Mercur în tranzit în cuadratură cu Nodul Sud natal şi în cuadratură cu Nodul Nord natal A se vedea "Mercur în tranzit în cuadratură cu Nodul Nord natal şi în cuadratură cu Nodul Sud natal".

TRIGOANELE LUI MERCUR

Mercur în tranzit în trigon cu Soarele natal A se vedea "Soarele în tranzit în trigon cu Mercur natal".

Mercur în tranzit în trigon cu Luna natală A se vedea "Luna în tranzit în trigon cu Mercur natal".

Mercur în tranzit în trigon cu Mercur natal Acest tranzit este caracterizat de o uşoară curgere în comunicare şi în gândire creativă, în special unde ideile creative pentru creşterea eficienţei muncii sunt în legătură cu acesta. Este o bună perioadă pentru a cere o slujbă sau să se formuleze contracte, să se semneze angajamente. Este un tranzit favorabil pentru toate îndatoririle intelectuale sau educaţionale, în special scris, citit, predare, lectură, muncă matematică şiştiinţifică. Discuţiile cu fraţi, surori, vecini, prieteni, colegi şi asociaţi sunt de asemenea favorizate.

Mercur în tranzit în trigon cu Venus natal Acest tranzit este caracterizat de graţie în vorbire, îmbunătăţirea înfăţişării personale, discuţii sociale armonioase şi o mai mare luciditate a comunicării privind nevoile şi sentimentele celorlalţi. Este un tranzit excelent pentru discuţii şi coreespondenţă care necesită tact şi diplomaţie. Este favorabil afacerilor legate deîmbrăcăminte, hrană, restaurante artă, muzică, distracţie, sănătate, produse cosmetice şi obiecte luxoase. Individul va aprecia intelectual şi se va bucura de artă, muzică, teatru şi de alte ctivităţi culturale, artistice. Pot fi făcute călătorii atât scurte cât şi lungi pentru muncă, plăcere sau din motivaţii sociale; în timpul acestei perioade călătoria îmbină adesea munca şi plăcerea. Oportunităţile sociale şi romantice se ivesc prin muncă, fraţi, surori, vecini şi prieteni. Venus în tranzit în trigon cu Mercur natal are aceeaşi semnificaţie cu Mercur în tranzit în trigon cu Venus natal; oricum, de obicei durează o mai lungă perioadă de timp, depinzînd de cât de repede se mişcă Venus (staţionar, retrograd sau direct).

Mercur în tranzit, în trigon cu Marte natal Acest tranzit este caracterizat de energie inteligent dirijată, hotărâre şi capacitate de a planifica acţiuni efective. Indivizii cu acest tranzit sunt capabili să-şi coordoneze gândurile şi acţiunile fizice. Ei sunt întreprinzători şi eficienţi în muncă. Ei manifestă iniţiativa în studiu, scris şi cercetare sau în domeniile comunicaţiilor, strategiilor de afaceri, ştiinţei sau ingineriei. Este o perioadă excelentă pentru a dobândi îndemânare manuală în folosirea uneltelor, pentru a formula şi semna înţelegeri contractuale. Este un tranzit favorabil discuţiilor politice, dezbaterilor şi planificării strategiei militare. Sunt favorizate activităţile poliţiei şi armatei. E probabil ca sănătatea individului să sporească prin exerciţii şi programe de armonizare fizică (fitness). Marte în tranzit în trigon cu Mercur natal are aceeaşi semnificaţie cu Mercur în tranzit în trigon cu Marte natal; oricum, de obicei durează o mai lungă perioadă de timp, depinzînd de cât de repede se mişcă Marte (staţionar, retrograd sau direct). Marchează o perioadă susţinută de iniţiativă mentală susţinută şi creativitate.

Mercur în tranzit în trigon cu Jupiter natal Acest tranzit este caracterizat de o viziune mentală expansivă optimistă.

Datorită acestui optimism, indivizii se relaxează şi în consecinţă sănătatea lor creşte prin relaxarea sistemului nervos şi endocrin. Este o perioadă excelentă pentru studiu, scris, predare, lectură, legături cu mass media, admiterea la universitate, călătorii lungi sau scurte legate de filozofie, religie şi educaţie înaltă. Sunt favorizate negoţul şi comerţul pe scară largă deoarece sunt legate de străini, ţări străine sau culturi străine. Oportunităţile de serviciu sau promovările pot apărea ca rezultat al eforturilor trecute ale individului care garantau o astfel de expansiune. Este o perioadă favorabilă relaţiilor publice culturale reclamei şi eforturilor promoţionale. Se dezvoltă comunicarea în familie şi relaţiile domestice. Indivizii cu acest tranzi se pot bucura atât ei înşişi cât şi alţii prin participarea la grupuri şi organizaţii culturale, educaţionale şi religioase. Există un echilibru între atenţia la detalii practice şi o viziune comprehensivă a lucrurilor, folosirea etică a informaţiilor este o preocupare specială pentru individ. Jupiter în tranzit în trigon cu Mercur natal are aceeaşi semnificaţie cu Mercur în tranzit în trigon cu Jupiter natal; oricum, durează o mai lungă perioadă de timp, depinzînd de cât de repede se mişcă Jupiter (staţionar, retrograd sau direct). El indică o perioadă susţinută de creştere intelectuală şi optimism intelectual.

Mercur în tranzit în trigon cu Saturn natal Acest tranzit este caracterizat de acurateţe în comunicare gândire practică, şi bună planificare a afacerilor şi pe plan profesional. Individul poate avea motivaţia de a căuta specializarea sau educarea în scopul avansării în carieră. Numeroşi oameni sunt înclinaţi să-şi dezvolte ideile practice şi aceasta îi ajută, de asemenea, în carieră şi totodată în creşterea eficienţei muncii. Se poate obţine sfatul şi ajutorul celor vârstnici sau experimentaţi iar dacă individul este calificat, el poate fi un ghid sau sfătuitor pentru ceilalţi. Este o perioadă favorabilă comunicării cu aceia la putere şi cu autorităţile. Este o perioadă excelentă pentru scris şi citit şi pentru a învăţa subiecte serioase. Studiul serios al matematicii, ingineriei, ştiinţei, economiei şi altor discipline mentale care necesită o abordare sistematică este favorizat. Individul tinde să fie mult mai serios în ceea ce priveşte organizarea şi eficienţa muncii în general. Este o perioadă favorabilă pentru arhitecţi, desenatori şi tehnicieni îndemânatici. Individul este înclinat să fie mult mai disciplinat în ceea ce priveşte dieta personală, sănătatea şi igiena. Saturn în tranzit în trigon cu Mercur natal are aceeaşi semnificaţie cu Mercur în tranzit în trigon cu Saturn natal; oricum, deobicei durează o mai lungă perioadă de timp, depinzând de cât de repede se mişcă Saturn (staţionar, retrograd sau direct). Marchează o perioadă de disciplină mentală şi organizare.

Mercur în tranzit în trigon cu Uranus natal Acest tranzit este caracterizat de gândire originală creativă, pătrunderi intuitive subite şi creşterea capacităţilor telepatice. Este adesea însoţit de trezire intelectuală şi de accelerarea proceselor mentale. Individul se poate implica în muncă legată de tehnologie electronică şi comunicare. Este un tranzit favorabil pentru ingineri; individul poate avea idei privind folosirea tehnologiei ştiinţifice pentru a dezvolta eficienţa muncii sau pentru a îndeplini scopurile şi obiectivele personale. În mod frecvent apar ştiri neaşteptate legate de scopurile sau obiectivele personale. Este de asemenea un tranzit favorabil pentru cei interesaţi să studieze parapsihologia, astrologia sau alte subiecte oculte. Este o perioadă favorabilă pentru a lua decizii sau pentru discuţii privind asigurările, baii în comun, taxele şi activităţile de afaceri. Profesorii, scriitorii, studenţii, elevii, cititorii şi cercetătorii primesc în timpul acestui tranzit o inspiraţie creativă originală în munca lor. Individul tinde să se implice în activităţi stimulative intelectual cu prieteni sau să înceapă noi prietenii. Existădiscuţii neobişnuite incluzând noutăţi despre fraţi, surori, prieteni, vecini, colegi şi asociaţi. De obicei călătorii scurte şi neaşteptate se dovedesc interesante şi profitabile în timpul acestui tranzit. Uranus în tranzit în trigon cu Mercur natal are aceeaşi semnificaţie cu Mercur în tranzit în trigon cu Uranus natal; oricum, de obicei durează o mai lungă perioadă de timp, în jur de un an şi indică creativitate intelectuală şi inspiraţie intuitivă.

Mercur în tranzit în trigon cu Neptun natal Acest tranzit este caracterizat de stimularea capacităţilor stimulative şi creşterea abilităţilor telepatice şi a proceselor mentale creative, intuitive. Individul poate fi capabil să scoată la iveală informaţii relevante din mintea subconştientă. Adesea devine uşor să vizualizeze idei intuitive. Este o perioadă excelentă pentru studiul psihologiei şi pentru pătrunderi în motivaţiile subconştiente. Dezvoltarea imaginaţiei şi a abilităţilor intuitive pot fi folosite pentru a rezolva problemele legate de muncă. Este un tranzitfavorabil în special scriitorilor, actorilor, artiştilor, poeţilor, muzicienilor sau acelora implicaţi în domenii religioase, mistice sau oculte. Individul se poate implica în grupuri religioase, mistice sau în munca legată de spitale, instituţii, retrageri religioase ori să-şi dezvolte interesul pentru vindecarea spirituală. Este un tranzit favorabil vizitării celor din spitale sau din instituţii. Este un tranzit favorabil comunicării cu străinii. Neptun în tranzit în trigon cu Mercur natal are aceeaşi semnificaţie cu Mercur în tranzit în trigon cu Neptun natal; oricum, durează în jur de un an sau mai mult şi indică o perioadă de trezire a potenţialului telepatic şi de conştienţă mentală intuitivă.

Mercur în tranzit în trigon cu Pluto natal Acest tranzit este caracterizat de percepţii ascuţite de clarvedere şi de pătrunderi profunde în ştiinţă şi ocultism. Stimularea clarviziunii sau a facultăţilor intuitive aduse de acest tranzit pot să aducă înţelegeri ale legilor fundamentale şi proceselor naturii. Extiinderea acestei înţelegeri deprinde de premisele din horoscopul natal. Individul îşi poate dezvolta interesul intelectual în studii ştiinţifice, economie, sexualitate, parapsihologie şi misterele ascunse de orice tip. Este o perioadă favorabilă pentru a planifica afacerile, politica, finanţele, strategia militară şi pentru a rezolva chestiunile legate de bani în comun, activităţi de afaceri, asigurări, taxe, pensie alimentară, pentru a formula şi semna contracte şi înţelegeri importante. Individul face eforturi de autodezvoltare prin regimuri de sănătate, dietă, igienă personală, îmbrăcăminte. Adesea se iveşte interesul de a dezvolta metodele de utilizare şi reciclare a produselor consumate. Pluto în tranzit în trigon cu Mercur natal are aceeaşi semnificaţie cu Mercur în tranzit în trigon cu Pluto natal; oricum, durează un an sau mai mult şi indică o perioadă de pătrundere intelectuală.

Mercur în tranzit în trigon cu Nodul Nord natal şi în sextil cu Nodul Sud natal A se vedea "Mercur în tranzit în sextil cu Nodul Sud natal şi în trigon cu Nodul Nord natal".

Mercur în tranzit în trigon cu Nodul Sud natal şi în sextil cu Nodul Nord natal A se vedea "Mercur în tranzit în sextil cu Nodul Nord natal şi în trigon cu Nodul Sud natal".

OPOZIŢIILE LUI MERCUR

Mercur în tranzit în opoziţie cu Soarele natal A se vedea "Soarele în tranzit în opoziţie cu Mercur natal".

Mercur în tranzit în opoziţie cu Luna natală A se vedea "Luna în tranzit în opoziţie cu Mercur natal"

Mercur în tranzit în opoziţie cu Mercur natal Acest tranzit este caracterizat de neînţelegeri intelectuale, nervozitate, agitaţie şi nevoia de a vedea punctul altuia de vedere. Dificultăţilede comuncare sau depresiile pot influenţa mediul de lucru. Se pot ivi confuzii în încercarea de coordona programările sau de a aranja întâlniri. Programele sau întâlnirile tind să fie deranjate datorită dificultăţilor de transport. Amânările în corespondenţă sau livrare pot interfera cu afacerile sau eficienţa muncii. Individul poate lua decizii greşite bazate pe informaţii incorecte sau incomplete. Individul poate trece printr-o perioadă dificilă în deciziile legate de muncă, sănătate, îmbrăcăminte, fraţi şi surori, vecini, prieteni sau colegi. Poate apărea confuzie şi neînţelegere în relaţiile cu fraţii şi surorile, vecinii, prietenii, colegii.

Mercur în tranzit în opoziţie cu Venus natal Acest tranzit este caracterizat de insuccese în afaceri, discuţii sociale, romantice şi maritale. În particular, dificultăţile tind să se ivească î n afacerile legate de hrană, îmbrăcăminte, artă, literatură, comunicaţii şi obiecte luxoase. Bârfa fără rost şi flecăreala pot diminua eficienţa muncii. Individul tinde să manifeste o lipsă de raţiune în problemele legate de comportamentul perdonal, îmbrăcăminte, igienă, obiceiuri de muncă, vorbire şi dietă. Individul poate deveni atât hipersenzitiv emoţional la remarcile şi atitudinile celorlalţi cât şi să fie forţat să aibă de a face cu alţii care au un acelaşi temperament ca el. În unele cazuri ipocrizia e folosită pentru aevita neplăcerile sociale. Efectele acestui tranzit pot fi armonioase dacă individul este conştient de nevoile, sentimentele şi atitudinile celorlalţi acţionând în concordanţă cu ele. Există o nevoie specială pentru cinste şi diplomaţie în afaceri şi în relaţii sociale sau personale. Individul se poate implica în afaceri sau negocieri financiare. Unii oameni participă la acţiuni culturale, literare sau artistice. Venus în tranzit în opoziţie cu Mercur natal are aceeaşi semnificaţie cu Mercur natal în opoziţie cu Venus în tranzit; oricumdurează în general puţin mai mult, în funcţie de mişcarea lui Venus (staţionară, retrogradă sau directă) şi marchează o perioadă lungă de necesitate a lucidităţii în social. Mercur în tranzit în opoziţie cu Marte natal Acest tranzit este caracterizat de argumentări, neînţelegeri, vorbire caustică şi probleme mentale. Nu este o perioadă favorabilă negocierilor de afaceri sau profesiunii: va fi dificil pentru ambele părţi să ajungă la o înţelegere. Chestiunile legate de finanţe în comun, asigurări, taxe, moştenire şi pensie alimentară pot fi sursa unor dificultăţi.

Individul poate fi subiectul unor frustrări la locul de muncă din care sepoate ivi iritabilitate. Livrările amânate şi întreruperile în transport pot interfera cu munca sau afacerile. Există o nevoie specială de a manifesta prevedere, respect şi diplomaţie în toate discuţiile şi mai ales în cele din mediul de muncă. O identificare egoistă cu propriul punct de vedere poate conduce la lipsa obiectivităţii şi poate provoca argumente fierbinţi şi dezbateri frecvente. Se ivesc argumente şi neînţelegeri în relaţiile cu fraţii şi surorile, vecinii, prietenii, colegii şi asociaţii.

E probabil ca orice încercare de a constrânge mental, atât din partea individului cât şi direcţionată către acesta să provoace dificultăţi. În timpul acestui tranzit individul este susceptibil mai ales la boli infecţioase. Marte în tranzit în opoziţie cu Mercur natal are aceeaşi semnificaţie cu Mercur natal în opoziţie cu Marte în tranzit; oricum durează în general puţin mai mult, în funcţie de mişcarea lui Marte (staţionară, retrogradă sau directă), marcând o perioadă de iritare mentală, dificultăţi în muncă şi nevoie de cooperare. Acest tranzit apare o dată la doi ani.

Mercur în tranzit în opoziţie cu Jupiter natal Acest tranzit este caracterizat de excese de optimism, incoerenţă verbală, neatenţie, scopuri şi promisiuni nerealiste. Ideile în muncă şi comunicaţii pot fi atât de generale încât să nu poată fi aplicate practic. Ca şi în tranzitele stresante ale lui Mercur cu Neptun natal poate exista o tendinţă de reverie şi visare cu ochii deschişi. Neînţelegerile intelectuale se pot ivi din credinţe educaţionale, religioase sau culturale şi se pot manifesta în relaţiile cu instituţii religioase, educaţionale sau culturale. Călătoriile de lungă distanţă, discuţiile sau relaţiile cu străini sau oameni din locuri îndepărtate pot conduce la dezamăgire. Ipocrizia este prezentă uneori în discuţiile cu fraţi, surori, prieteni, vecini sau asociaţi. Individul poate fi bolnav datorită unei diete necorespunzătoare. Jupiter în tranzit în opoziţie cu Mercur natal are aceeaşi semnificaţie cu Mercur natal în opoziţie cu Jupiter în tranzit; oricumdurează o mai lungă perioadăde timp şi indică exagerări în generalizările intelectuale. Acest tranzit apare o dată în ciclul de doisprezece ani a lui Jupiter şi necesită realism pentru a evita erorile în judecată.

Mercur în tranzit în opoziţie cu Saturn natal Acest tranzit este caracterizat de îngrijorare, o viziune mentală negativă, lipsa voinţei de a accepta ideile celorlalţi. E posibil ca alţi oameni, mai ales aceia în poziţii autoritare şi care sunt la putere să reacţioneze negativ la ideile individului. Ei pot critica individul, se pot comporta necooperant sau pot impune sarcini de muncă grele. Toate acestea pot duce la devitalizare şi deprimare. Individul se poate îmbolnăvi datorită acestei munci exagerate sau riscului profesional. E posibil caproblemele de sănătate să fie legate de piele, oase, dinţi, genunchi, glezne, nervi, intestine şi aparat digestiv. Amânările în corespondenţă şi livrare pot interfera deasemenea cu munca şi afacerile. Birocraţia şi făţărnicia pot adesea cu munca şi cu rutinele obişnuite. Procesele, dificultăţile legale sau necesitatea de a completa forme legale pot produce depresii. Aceasta este o perioadă nefavorabilă de a semna contracte legale sau angajamente. E necesar ca deciziile importante să fie luate mai târziu, într-o perioadă mai favorabilă. Este probabil ca publicitatea adversă să afecteze statutul sau reputaţia individuală. Poate exista o înstrăinare temporară de fraţi şi surori, vecini, prieteni, grupuri asociate sau colegi. Lipsa de inspiraţie poate să îl facă pe individ să se simtă insensibil într-un anumit domeniu. Un punct de vederemental negativ pot face ca lucrurile să apară mai rele decât sunt în realitate. Saturn în tranzit în opoziţie cu Mercur natal are aceeaşi semnificaţie cu Mercur natal în opoziţie cu Saturn în tranzit; oricum este de o durată mai mare şi arată o perioadă de îngrijorare şi de grele responsabilităţi în muncă. Este o perioadă dificilă în special pentru studenţi sau pentru aceia angajaţi în profesiuni care necesită muncă mentală. Acest tranzit apare o dată în ciclul de douăzeci şi nouă de ani al lui Saturn.

Mercur în tranzit în opoziţie cu Uranus natal Acest tranzit este caracterizat de idei impractice, nervozitate, iritabilitate, întrerupeir neaşteptate ale rutinei de muncă şi discuţii cu persoane excentrice sau neinteresante. Este un tranzit nefavorabil penru a lua decizii privind finanţele în comun, moştenirile, asigurările, taxele sau pensia alimentară. Se pot ivi probleme de transport neaşteptate. Comportamentul neatent, imprevizibil la volan din partea individului sau a altora poate fi o sursă de pericol. Discuţiile nepractice şi convulsive cu fraţi şi surori, vecini, prieteni, asociaţi şi colegi pot fi sursă de confizie. Individul poate primi de asemenea ştiri nefavorabile neaşteptate în ceea ce-i priveşte. Cooperarea sensibilă şi realistă cu ceilalţi este necesară în timpul acestui tranzit iar abordarea sensibilă şi practică este utilă mai ales în îndatoririle şi studiile ştiinţifice, oculte şi astrologice. Problemele de circulaţie proastă la nivelulo plămânilor şi debilitatea datorată nervozităţii sunt posibile în timpul acestui tranzit. Uranus în tranzit în opoziţie cu Mercur natal are aceeaşi semnificaţie cu Mercur natal în opoziţie cu Uranus în tranzit; oricum durează o mai lungă perioadă de timp, în jur de un an, marcând confuzie intelectuală şi schimbare radicală a viziunii mentale. Acest tranzit apare o dată la optzeci şi patru de ani.

Mercur în tranzit în opoziţie cu Neptun natal

Acest treanzit este caracterizat de reverie, visare, experienţe psihice nedorite sau perturbatoare şi gândire nerealistă. În timpul acestei perioade, unii indivizi devin absorbiţi în lumea viselor lor interioare uitând de mediul înconjurător şi fiind incapabili să răspundă la stările şi ideile celorlalţi. Individul tinde să fie lipsit de luciditate sau să folosească modalităţi evazive sau înşelătoare în comunicarea cu fraţii şi surorile, vecinii, prietenii, colegii şi asociaţii. Problemele psihologice subconştiente pot interfera cu comunicarea sinceră şi cu acurateţea percepţiei realităţii. În unele cazuri, individul este atât iniţiatorul cât şi victima înşelării deliberate în comunicare. Individul poate recurge la ipohondrie ca mijloc de a evita responsabilităţile. Absenteismul şi uitarea pot interfera cu eficienţamuncii şi cu indeplinirea înţelegerilor. Poate exista confuzie şi amânare în efectuarea corespondenţei şi a livrărilor. Este o perioadă nefavorabilă pentru a semna contracte sau pentru a formula înţelegeri deoarece ele pot avea puncte slabe ascunse. Există o tendinţă de a uita întâlnirile, de a fi confuz în discuţii sau de a se rătăci în timpul călătoriilor. Lipsa de atenţie la volan poate fi foarte periculoasă în timpul acestui tranzit. Individul tinde să întreţină idei educaţionale, filozofice sau religioase nepractice. Se agravează tendinţele deboală mentală. În timpul acestui tranzit boala este adesea rezultatul folosirii necorespunzătoare a drogurilor, medicamentaţiei sau alcoolului şi poate fi psihosomatică sau greu de diagnosticat. Neptun în tranzit în opoziţie cu Mercur natal are aceeaşi semnificaţie cu Mercur natal în opoziţie cu Neptun întranzit; oricum dureazăo mai lungă perioadă de timp, în jur de un an şi indică confuzie mentală şi psihologică şi necesitatea unei gândiri realiste. Acest tranzit apare doar o dată de-a lungul vieţii.

Mercur în tranzit în opoziţie cu Pluto natal Acest tranzit este caracterizat de sarcasm în vorbire, suspiciune, cercetări secrete, opinii fanatice şi constrângeri mentale. Circumstanţele pot forţa apariţia unor schimbări drastice în viziunea mentală a individului. Indivizii cu acest tranzit trebuie să fie atenţi să nu încerce să refacă ideile şi opiniile altora şi nici să permită ca ei înşişi să fie supuşi unui asemenea "tratament". E necesară, în timpul acestui tranzit, cooperarea în comunicare şi muncă şi dacă este imposibil e mai bine săse caute o nouă situaţie. Nevoia de cooperare este importantă pentru regenerarea muncii şi sănătăţii proprii. Unii indivizi devin suspicioşi la motivele altora sau alţii devin suspicioşi la motivele lor. Aceasta poate degenera în spionaj, intrigi şi discuţii secrete. Nu este o perioadă favorabilă pentru a formula sau semna înţelegeri sau contracte legate de afaceri în comun, bani în comun,asigurări, taxe, moşteniri şi pensii alimentare. Viaţa sau sănătatea individului poate fi periclitată de riscuri profesionale, mai ales acelea legate de poluarea mediului sau soluţiile ecologice. Problemele de sănătate pot rezulta de asemenea, din eliminarea necorespunzătoare în această perioadă. Unii indivizi sunt predispuşi la perturbări psihice neplăcute. Ei devin preocupaţi mental de moarte, viaţa după moarte, reîncarnare sau de alte subiecte oculte. În timpul acestui tranzit apar veşti despre moartea unui frate, a unei surori, a unui vecin, coleg sau asociat. Trebuie observatecu atenţie regulile de circulaţie sigură. Pluto în tranzit în opoziţie cu Mercur natal are aceeaşi semnificaţie cu Mercur natal în opoziţie cu Pluto întranzit; oricum durează neregulat, în jur de un an sau mai mult şi marchează o perioadă de tensiune mentală şi întrerupere. Acest tranzit apare doar o dată de-a lungul vieţii.

Mercur în tranzit în opoziţie cu Nodul Nord natal şi în conjuncţie cu Nodul Sud natal A se vedea "Mercur în tranzit în conjunţie Nodul Sud natal şi în opoziţie cu Nodul Nord natal".

Mercur în tranzit în opoziţie Nodul Sud natal şi în conjuncţie cu Nodul Nord natal A se vedea "Mercur în tranzit în conjuncţie Nodul Nord natal şi în opoziţie cu Nodul Sud natal".

CONJUNCŢIILE LUI VENUS

Venus în tranzit în conjuncţie cu Soarele natal A se vedea "Soarele în tranzit în conjuncţie cu Venus natal".

Venus în tranzit în conjuncţie cu Luna natală A se vedea "Luna în tranzit în conjuncţie cu Venus natal".

Venus în tranzit în conjuncţie cu Mercur natal A se vedea "Mercur în tranzit în conjuncţie cu Venus natal".

Venus în tranzit în conjuncţie cu Venus natal Acest tranzit este caracterizat de armonie şi creaţie în exprimarea socială şi artistică. Individul este mult mai înclinat decât de obicei să fie cooperant şi înţelegător. Este o perioadă favorabilă treburilor artistice şi muzicale şi împlinirii romantice, activităţilor de afaceri legate de artă, muzică, distracţii cât şi relaţiilor de afaceri sociale şi romantice cu femei. Dacă conjuncţia este afectată de aspecte stresante trebuie evitate extravaganţa, ostentaţia şi senzualitatea excesivă.

Venus în tranzit în conjuncţie cu Marte natal Acest tranzit este caracterizat de energie artistică dinamică şi de dorinţa împlinirii romantice. Este asociat adesea cu stimularea sexuală şi implicarea în relaţii sexuale. Oricum, atracţiile sexuale care cresc în timpul acestei perioade nu indică în mod necesar compatibilitate mentală, emoţională sau culturală. Dacă conjuncţia primeşte aspecte stresante din parte altor planete în tranzit poate exista un exces de senzualitate şi lipsa senzitivităţii la sentimentele celorlalţi sau individul poate fi cel supus unui altfel de tratament. Unii indivizi sunt motivaţi pentru exprimare muzicală sau artistică. Este un tranzit prielnic exprimării artistice în general, activităţilor sociale care implică manifestare fizică, cum ar fi dansul. Activităţile de afaceri şi asocierile legate de artă, muzică şi obiecte luxoase apar frecvent în timpul acestui tranzit, fiind favorizate afacerile conexe cu distracţiile, activitatea socială, romantismul sau sexualitatea. Câştigul financiar poate să apară prin asociere, căsătorie, afaceri în comun, daruri, asigurări, moşteniri, talente (înzestrări). Marte în tranzit în conjuncţie cu Venus natal are aceeaşi semnificaţie cu Venus în tranzit în conjuncţie cu Marte natal; oricum durează de obicei o mai lungă perioadă de timp, în funcţie de mişcarea lui Marte (staţionară, retrogradă sau directă). Astfel, el indică o perioadă de autoexprimare agresivă în afaceri, pe plan social şi sexual.

Venus în tranzit în conjuncţie cu Jupiter natal Acest tranzit este caracterizat de o viziune emoţională veselă, optimistă, de generozitate faţă de ceilalţi şi popularitate socială.E probabil ca individul să arate mai multă bunătate şi respect pentru nevoile celorlalţi având totodată o anumită trezire emoţională.Este o perioadă excelentă pentru expansiune în activităţi muzicale, artistice, sociale şi romantice. E probabil ca activităţile sociale în timpul acestui tranzit să fie legate de religie, filosofie, educaţie înaltă şi de activităţi culturale conexe cu aceste domenii. Oportunităţile sociale, romantice şi de afaceri pot să apară prin contactul cu universităţi,biserici şi alte instituţii culturale. Activităţile sociale sunt de asemenea frecvent legate de strângerea de fonduri pentru instituţii culturale, atât afacerile cât şi activităţile sociale fiind conexe cu oameni din locuri îndepărtate, străini, sau persoane asociate cu instituţii culturale, religioase sau educaţionale. Este posibil ca individul să călătorească pentru plăcere şi să-i crească interesul pentru formele străine de artă. Este o perioadă favorabilă afacerilor legate de artă, muzică, distracţii, obiecte luxoase şi activităţi culturale. Jupiter în tranzit în conjuncţie cu Venus natal are aceeaşi semnificaţie ca Venus în tranzit în conjuncfţie cu Jupiter natal; oricum durează mai mult şi indică o perioadă de expansiune culturală, socială şi de afaceri, cât şi şansă pe plan romantic. Acest tranzit apare o dată la fiecare doisprezece ani.

Venus în tranzit în conjuncţie cu Saturn natal Acest tranzit este caracterizat de o viziune emoţională rezervată,de implicaţii sociale, romantice sau de afaceri co persoane mai mature sau vârtstnice. Majoritatea fiinţelor îşi dezvoltă un comportament formal, precaut, rezervat. Creşte totodată dorinţa de securitate emoţională şi financiară începându-se colaborări de afaceri sau profesionale. Această perioadă coincide adesea cu întâlniri critice în relaţiile romantice: acestea sau se răcesc sau sunt cimebtate într-o înţelegere mutuală permanentă. Vechi relaţii romantice, de afaceri sau de cuplu pot fi reînnoite în timpul acestui tranzit. Individul Işi poate asuma responsabilităţi practice privind problemele emoţionale ale celorlalţi. Singurătatea sau lipsa oportinităţilor romantice poate fi o problemă. Cei care au treburi artistice vor descoperi că se li dezvoltă simţul proporţiei (structurii). Oricum, responsabilităţile serioase pe plan financiar, de afaceri sau profesional pot interfera cu realizîrile artistice, sociale sau romantice. Activităţile de afaceri,sau cele profesionale sunt adesea legate de artă, muzică, distracţie sau obiecte luxoase. Greutăţile financiare şi limitările apar adesea deşi ele pot fi un stimul constructiv. Dacă conjuncţia primeşte aspecte stresante de la alte planete în tranzit, rezultatul poate fi singurătateaşi deprimarea. Saturn în tranzit în conjuncţie cu Venus natal are aceeaşi semnificaţie cu Venus în tranzit în conjuncţie cu Saturn natal; oricum durează mai mult şi indică o perioadă susţinută de restricţie emoţională. Acest tranzit apare o dată la douăzeci şi nouă de ani.

Venus în tranzit în conjuncţie cu Uranus natal Acest tranzit este caracterizat de noi prietenii şi relaţii sociale tulburătoare cât şi de exaltări romantice. Oportunităţile sociale, de afaceri şi cele romantice se ivesc prin prieteni, grupuri şi organizaţii. Este posibil ca individul să primească daruri neaşteptate sau să apară ocazii neaşteptate pe plan financiar şi social. Există un sentiment puternic de libertate emoţională şi de autoexprimare. Aceasta ia adesea forma aventurierismului şi a dispoziţiei de a avea experienţe romantice, artistice, sociale şi de afaceri. Există o tendinţă de îndepărtare sau de ruptură faţăde valorile sociale, sexuale şi financiare tradiţionale. Individul îşi dezvoltă adesea interesul pentru formele de artă moderne şi pentru electronică. Aceasta intensifică inspiraţia intuitivă în treburile artistice şi muzicale. Individul poate avea pătrunderi intuitive în sentimentele şi reacţiile celorlalţi iar înacelaşi timp, personalitatea sa este imbogăţită cu calităţi emoţionale, efervescenţă şi strălucire. Este o perioadă favorabilă relaţiilor cu femei. Dacă apar aspecte stresante ale acestei conjuncţii, se pot ivi cheltuieli financiare neaşteptate sau aventuri sexuale nepotrivite.Ca şi în tranzitele Venus - Marte şi Venus - Pluto, acest tranzit acţionează ca un foarte puternic stimul sexual. Uranus în tranzit în conjuncţie cu Venus natal are aceeaşi semnificaţie ca Venus în tranzit în conjuncţie cu Uranus natal; oricum durează în jur de un an şi indică o perioadă de libertate emoţională, artistică, socială şi romantică. El îi oferă individului posibilitatea de a realiza scopuri şi obiective personale, sociale, financiare, artistice şi romantice pe termen lung.

Acest tranzit apare o dată la optzeci şi patru de ani, adică o dată în viaţă.

Venus în tranzit în conjuncţie cu Neptun natal Acest tranzit este caracterizat de capacităţi intuitive, estetice, de clarvedere şi imaginative. Individul experimentează o creştere a raporturilor telepatice cu ceilalţi. Acest tranzit este un stimul puternic pentru imaginaţia artistică, creativă ceea ce face perioada deosebit de creativă pentru artişti, muzicieni, fotografi şi pentru aceia din divertisment. Individul are o mare sensibilitate la frumos. Sunt posibile călătoriile de plăcere iar interesul pentru formele artistice şi culturale creşte. Individul se poate implica în activităţi secrete de afaceri sau în relaţii romantice şi sexuale secrete. Este un tranzit favorabil pentru relaţii cuinstituţii religioase, culturale, educaţionale şi cu spitale, locuri de retragere, aziluri. Dacă conjuncţia primeşte aspecte stresante cdin partea altor planete în tranzit, bunăstarea individului poate fi periclitată de decepţie şi lipsă de practicabilitate în activităţile sociale, romantice şi financiare. Trebuie evitate lenea şi inactivitatea. Neptun în tranzit în conjuncţie cu Venus natal are aceeaşi semnificaţie cu Venus în tranzit în conjuncţie cu Neptun natal; oricum durează în jur de un an şi apare o dată în viaţă.

Venus în tranzit în conjuncţie cu Pluto natal Acest tranzit este caracterizat de intense experienţe emoţionale, sexuale şi estetice. Relaţiile sociale şi romantice au un efect transformator asupra individului, în bine sau în rău. În timpul acestei perioade, există o nevoie de regenerare a atitudinilor privind relaţiile personale strânse. Dacă conjuncţia primeşte aspecte stresante din partea altor planete în tranzit, trebuie evitate gelozia şi manipulările necinstite. Acest tranzit aduce inspiraţie intuitivă pentru artişti şi muzicieni. Este probabil ca individul să aibă relaţii financiare legate de finanţe în comun, asigurări, taxe, moşteniri, pensie alimentară. Acestea sunt adesea legate de afaceri conexe cu relaţiile publice, distracţie, obiectele luxoase, muzica şi arta. Numeroşi indivizi manifestă un interes în găsirea unor noi întrebuinţări pentru obiectele vechi şi nefolositoare şi pentru renovare în general. Pluto în tranzit în conjuncţie cu Venus natal are aceeaşi semnificaţie cu Venus în tranzit în conjuncţie cu Pluto natal; oricum durează în jur de un an şi poate apare o dată de-a lungul vieţii. Astfel marchează o perioadă de implicaţii emoţionale transformatoare şi importante.

Venus în tranzit în conjuncţie cu Nodul Nord natal şi în opoziţie cu Nodul Sud natal Acest tranzit este caracterizat de abilitatea de a se conforma standardelor acceptate de comportament social şi de popularitate. Majoritatea indivizilor cu acest tranzit acceptă atitudinile sociale populare şi se consideră în acord cu tendinţeleactuale. Lor le place să participe la manifestări artistice, muzicale şi sociale actuale populare. Nodul Nord în tranzit în conjuncţie cu Venus natal şi Nodul Sud în tranzit în opoziţie cu Venus natal are aceeaşi semnificaţieca Venus în tranzit în conjuncţie cu Nodul Nord natal şi în opoziţie cu Nodul Sud natal; oricum durează mai mult şi indică o perioadă susţinută de interacţiune socială armonioasă.

Venus în tranzit în conjuncţie cu Nodul Sud natal şi în opoziţie cu Nodul Nord natal Acest tranzit este caracterizat de un comportament social rezervat şi de indiferenţă faţă de atitudinile artistice, sociale şi sexuale populare curente. Poate apărea în această perioadă o încetinire în treburile de afaceri şi financiare. Nodul Sud în tranzit în conjuncţie cu Venus natal şi Nodul Nord în tranzit în opoziţie cu Venus natal are aceeaşi semnificaţiecu Venus în tranzit în conjuncţie cu Nodul Sud natal şi în opoziţie cu Nodul Nord natal; oricum durează mai mult şi indică o perioadă susţinută de indiferenţă sau restricţii sociale.

SEXTILELE LUI VENUS

Venus în tranzit în sextil cu Soarele natal A se vedea "Soarele natal în sextil cu Venus în tranzit".

Venus în tranzit în sextil cu Luna natală A se vedea "Luna natală în sextil cu Venus în tranzit".

Venus în tranzit în sextil cu Mercur natal A se vedea "Mercur natal în sextil cu Venus în tranzit".

Venus în tranzit în sextil cu Venus natal Acest tranzit este caracterizat de o pătrundere intelectuală rafinată în timpul îndatoririlor artistice, muzicale şi sociale. Prietenia şi graţia sunt frecvent manifestate în vorbire şi comunicare. Individul se va implica probabil foarte mult în discuţii implicând afacerile sau relaţiile sale sociale ori romantice. Aceasta este o perioadă favorabilă relaţiilor publice sau celor cu femei. Tranzitul este caracterizat de asemenea de discuţii privind arta, muzica, distracţia şi obiectele luxoase.

Venus în tranzit în sextil cu Marte natal

Acest tranzit este caracterizat de tendinţa de a lua iniţiativa în afaceri, în exprimările sociale, romantice şi artistice. Este o perioadă favorabilă armoniei sexuale în căsătorie şi relaţiilor romantice. Femeilor care doresc să rămână însărcinate, acest tranzit le este prielnic. Afacerile, activităţile sociale, artistice şi romantice adesea aduc scurte călătorii şi comunicări. Individul poate avea idei de exprimare creativă în distracţii şi activitate socială, aceasta din urmă implicând dansul sau alte manifestări fizice. Este o perioadă favorabilă activităţilor care implică afaceri, bani în comun, corporaţii financiaree, taxe, asigurări, pensie alimentară, artă, muzică, distracţiile şi obiectele luxoase. Marte în tranzit în sextil cu Venus natal are aceeaşi semnificaţie ca şi Venus în tranzit în sextil cu Marte natal, oricum durează mai mult şi indică o perioadă susţinută de afirmare, iniţiativă şi programări de afaceri, sociale, romantice şi în expresia artistică.

Venus în tranzit în sextil cu Jupiter natal Acest tranzit este caracterizat de o atitudine fericită, optimistă, expansivă şi de apreciere pentru pentru schimbarea stărilor, de nevoia de alte persoane. Individul poate beneficia atât ei înşişi cât şi alţii de idei şi de participarea în activităţi sociale, particulare, în special acelea care implică religia, filozofia şi educaţia avansată. Adesea, pot apărea implicaţii sociale, de afaceri, artistice sau romantice cu străinii sau cu persoanele asociate instituţiilor religioase, educaţionale şi culturale. Unii indivizi pot fi inplicaţi în finanţarea serioasă a activităţilor unor organizaţii sociale,culturale, educaţionale sau religioase. Călătoriile în scop de afaceri, educaţie, pelerinaj religios, plăcere, sociale sau romantice pot fi începute cu succes. Oportunităţile romantice şi maritale pot fi şi ele prezente în această perioadă, dovedind că în harta natală există astfel de premise. Individul realizează în timpul acestui tranzit o nouă apreciere a artei, muzicii şi a frumuseţii naturii. Scriitorii sau muzicieniipot primi suporturi financiare sau recunoaştere publică. Este o perioadă favorabilă pentru legături legate de artă, muzică, distracţie, educaţie, publicare şi activităţi culturale. Jupiter în tranzit în sextil cu Venus natal are aceeaşi semnificaţie ca şi Venus în tranzit în sextil cu Jupiter natal, oricum durează mai mult şi indică o perioadă mai lungă de timp şi indică armonie în relaţiile personale intime, prosperitate financiară şi bunătate atât către cât şi din partea celorlalţi. Acest tranzit apare de două ori în ciclul de doisprezece ani a lui Jupiter.

Venus în tranzit în sextil cu Saturn natal Acest tranzit este caracterizat de un comportament formal, rezervat. Individul are idei pentru organizarea şi stabilizarea afacerilor şi finanţelor şi pentru realizarea unor proiecte personale cu sprijinul celor la putere sau celor cu autoritate. Se poate ivi în această perioadă o oportunitate pentru asocieri în afaceri dacă şi harta natală indică aceasta. Unii indivizi devin implicaţi social sau romantic cu persoane vârstnice sau cu persoane importante sau chiar se căsătoresc cuo persoană mai în vârstă dacă şi harta natală conţine astfel de indicaţii. Este o perioadă favorabilă relaţiilor publice de muncă şi legăturilor legale legislative, politice sau afacerilor importante. Individul tinde să-şi dezvolte aprecierile intelectuale serioase asupra formelor de artă tradiţoonală. Este de asemenea o perioadă bună pentru a crea artă serioasă, mai ales cea care necesită simţ al formei sau structurii. Saturn în tranzit în sextil cu Venus natal are aceeaşi semnificaţie ca şi Venus în tranzit în sextil cu Saturn natal, oricum durează mai mult şi indică o perioadă de oportunitate în stabilirea de relaţii importante şi în afaceri. Acest tranzit apare doar de două ori în ciclul de douăzeci şi nouă de ani al lui Saturn.

Venus în tranzit în sextil cu Uranus natal În această perioadă tind să apară oportunităţi neobişnuite, tulburătoare şi neaşteptate în afaceri, pe plan social şi romantic. Individul e capabil să fie viu, strălucitor, să-i placă distracţia în viaţa socială. Se pot ivi adesea oportunităţi neaşteptate din căsătorie sau prin partenerii de afaceri dovedind că există indicaţii de acest gen în arta natală. Oportunităţi tulburătoare şi neaşteptate privind scurte călătorii legate de prietenii, activităţi sociale, activităţi de grup şi interese ştiinţifice, artistice sau de afaceri tind să apară în această perioadă. Individul poate avea idei originale pentru a face bani mai ales în domeniile distracţiei, artei, muzicii, electronicii, obiectelor luxoase, ştiinţei sau domeniului ocult. Artiştii şi muzicienii pot primi o inspiraţie intuitivă originaşă în munca lor în timpul acestui tranzit. Uranus în tranzit în sextil cu Venus natal are aceeaşi semnificaţie ca şi Venus în tranzit în sextil cu Uranus natal, oricum durează mai o mult mai lungă perioadă de timp şi indică fericire şi libertate socială. Acest tranzit apare de două ori de-a lungul vieţii.

Venus în tranzit în sextil cu Neptun natal În timpul acestui tranzit este stimulată imaginaţia creativă. Inspiraţia religioasă şi artistică sunt adesea strâns legatte. Senzititivatea crescută în aprecierea frumuseţii pe care mulţi indivizi o trăiesc în această perioadă poate conduce la inspiraţie artistică. O capacitate crescută de vizualizare va creşte talentul artistic creativ al individului. Activităţile de obţinere a banilor sau cheltuielile financiare inplică adesea muzica, distracţia, fotografia şi cinematografia.

Apare o mare simpatie pentru ceilalţi şi o pătrundere intuitivă a stărilor, sentimentelor şi gândurilor lor. Unii indivizi adoptă o atitudine idealistă faţă de prieteniile romantice şi sociale. Este o perioadă favorabilă pentru a vizita rude sau prieteni în azile, spitale sau în alte instituţii. Neptun în tranzit în sextil cu Venus natal are aceeaşi semnificaţie ca şi Venus în tranzit în sextil cu Neptun natal, oricum durează mai mult şi indică o perioadă de rafinament emoţional şi estetic. Acest tranzit apare de două ori de-a lungul vieţii.

Venus în tranzit în sextil cu Pluto natal Acest tranzit este caracterizat de noi pătrunderi în căile de regenerare a relaţiilor şi obişnuinţelor emoţionale. Indivizii pot primi inspiraţie în îndatoririle lor artistice, muzicale şi creative. În timpul acestui tranzit Arta sau frumuseţea naturală au un efect de elevare spirituală. Indivizii au adesea idei de afaceri îndrăzneţe şi de întreprinderi financiare sub formă de corporaţii mai ales dacă sunt legate de artă, distracţie sau obiecte luxoase. Stimularea sexuală este de asemenea caracteristică acestui tranzit iar dacă harta natală conţine astfel de elemente, el poate aduce oportunităţi romanticesau maritale. Puto în tranzit în sextil cu Venus natal are aceeaşi semnificaţie ca Venus în tranzit în sextil cu Pluto nata; oricum durează în jur de un an sau mai mult şi marchează o perioadă de dinamizare emoţională constructivă şi de abilităţi artistice intuitive.

Venus în tranzit în sextil cu Nodul Nord natal şi în trigon cu Nodul Sud natal Acest tranzit este caracterizat de cooperare socială armonioasă cu standardele şi tendinţele sociale actuale. Indivizii apreciază intelectual obiceiurile şi tendinţele sociale prezente şi le place să se angajeze în discuţii despre acestea. Ei se vor descoperi ca fiind mult mai populari în timpul acestui tranzit. Nodul Nord în tranzit în sextil cu Venus natal şi Nodul Sud în tranzit în trigon cu Venus natal are aceeaşi semnificaţie cu Venus în tranzit în sextil cu Nodul Nord natal şi în trigon cu Nodul Sud natal; oricum durează mai mult şi indică o perioadă de existenţă conform mediului social.

Venus în tranzit în sextil cu Nodul Sud natal şi în trigon cu Nodul Nord natal Acest tranzit are aceeaşi semnificaţie cu Venus în tranzit în sextil cu Nodul Nord natal şi în trigon cu Nodul Sud natal; oricum e probabil ca individul să se identifice emoţional cu valorile sociale şi intelectuale tradiţionale. Nodul Sud în tranzit în sextil cu Venus natal şi Nodul Nord în tranzit în trigon cu Venus natal are aceeaşi semnificaţie cu Venus în tranzit în sextil cu Nodul Sud natal şi în trigon cu Nodul Nord natal; oricum durează mai mult şi indică o perioadă susţinută de evaluare a tendinţelor populare actuale în lumina experienţei tradiţionale.

CUADRATURILE LUI VENUS

Venus în tranzit în cuadratură cu Soarele natal A se vedea "Soarele în tranzit în cuadratură cu Venus natal".

Venus în tranzit în cuadratură cu Luna natală A se vedea "Luna în tranzit în cuadratură cu Venus natal".

Venus în tranzit în cuadratură cu Mercur natal A se vedea "Mercur în tranzit în cuadratură cu Venus natal".

Venus în tranzit în cuadratură cu Venus natal Simpatia greşită, lenea, autoindulgenţa şi hipersenzitivitatea emoţională caracterizează acest tranzit. Postul gust estetic este manifestat adesea în această perioadă. Nu este un interval favorabil treburilor sociale şi artistice, apărând totodată dificultăţi şi în relaţiile cu femei. Extravaganţa financiară în timpul acestei perioade e posibil să provoace neplăceri ulterioare.

Venus în tranzit în sextil cu Marte natal Acest tranzit este caracterizat de probleme în relaţiile romantice şi sexuale. Printre pericolele acestui tranzit sunt exagerările sexuale şi lipsa de consideraţie faţă de stările şi sentimentele celorlalţi. Sepot ivi frecvent atât dificultăţi sociale cât şi financiare. Finanţele în comun, taxele, pensia alimentară şi moştenirile sunt adesea sursa unor dificultăţi. Individul trebuie să evite extravaganţa financiară, în specialcând se referă la obiecte luxoase şi la plăceri. Gusturile artistice şi muzicale ale individului sunt adesea lipsite de rafinament în timpul acestei perioade. Marte în tranzit în cuadratură cu Venus natal are aceeaşi semnificaţie ca Venus în tranzit în cuadratură cu Marte natal; oricum durează o perioadă de timp puţin mai lungă în funcţie de mişcarea lui Marte (staţionară, retrogradă sau directă) şi indică probleme serioase referitoare la dorinţele şi pasiunile emoţionale.

Venus în tranzit în cuadratură cu Jupiter natal Acest tranzit este caracterizat de autoindulgenţă, lene, simpatie greşită şi tristeţe sentimentală în special în chestiuni religioase sau culturale. Efectele sale sunt asemănătoare cu cele ale lui Venus tranzit în cuadratură cu Venus natal. Individul tinde să fie lipsit de graţie şi să facă gesturi nesincere de prietenie pentru a evita neplăcerile.

Acestui tranzit îi sunt asociate frecvent amânarea şi extravaganţa financiară. Individul tinde să aibă fantezii nefolositoare şi să fie lipsit de moderaţie în scopul plăcerii şi al vieţii luxoase. Dificultăţile financiare şi sociale tind să se ivească în relaţiile individului cu spitale, biserici, universităţi şi alte instituţii culturale. Pot să apară probleme şi din relaţiile cu străinii sau cu oamenii din locuri îndepărtate. Vacanţele, călătoriile de plăcere, spitalizările sau şederile în instituţii se pot dovedi mult mai costisitoare decât s-a anticipat. Exagerările în activităţi sociale pot abate atenţia individului de la responsabilităţi mai importante. În pofida tuturor acestor dificultăţi, acest tranzit nu produce probleme serioase. Jupiter în tranzit în cuadratură cu Venus natal are aceeaşi semnificaţie ca Venus în tranzit în cuadratură cu Jupiter natal; oricum, durează mai mult şi indică o perioadă de extravaganţă şi autoindulgenţă. Acest tranzit apare de două ori la doisprezece ani.

Venus în tranzit în cuadratură cu Saturn natal Acest tranzit este caracterizat de probleme şi dezamăgiri în viaţa socială, financiară şi romantică. Există uneori răceală şi lipsă de înţelegere faţă de nevoile emoţionale ale celorlalţi. Răceala şi înstrăinarea apar adesea în relaţiile romantice şi maritale. Responsabilităţile profesionale pot interfera cu treburile sociale, romantice şi maritale ale individului. Egoismul şi lipsa de consideraţie în afaceri şi în relaţiile profesionale pot conduce la dificultăţi şi pierderi financiare. Nu este o perioadă favorabilă pentru acele favoruri de la cei bogaţi, puternici şi autoritari. Se pot ivi dificultăţi în respectarea relaţiilor publice, a chestiunilor legale şi a contractelor. Saturn în tranzit în cuadratură cu Venus natal are aceeaşi semnificaţie ca Venus în tranzit în cuadratură cu Saturn natal; oricum, durează mai mult şi indică o perioadă de singurătate, sentimente de neimplicare şi lipsă de căldură în relaţiile personale. Acest tranzit apare de două ori în ciclul de douăzeci şi nouă de ani al lui Saturn.

Venus în tranzit în cuadratură cu Uranus natal Acest tranzit este caracterizat de pasiuni romantice instabile şi atitudini impractice şi iresponsabile faţă de responsabilităţile maritale sau comportamentul sexual. Căutarea excesivă a plăcerii sau dificultatea de a controla impulsurile sexuale pot deveni probleme. Cheltuielile neraţionale cu prietenii sau în activităţile sociale pot conduce la neplăceri financiare, mai ales cât timp se pot ivi cheltuieli neaşteptate. Există adesea o lipsă de respect faţă de ceilalţi în relaţiile sociale. Partenerii romantici sau maritali tind să dezaprobe prietenii sau asociaţii individului în această perioadă. Comportamentul individului, gusturile sociale şi esteticee pot fi atât debizare că pot să amuze pe oricine altcineva. Toate aceste lucruri pot să facă ca individul să coopereze dificil cu prietenii şi grupurile. În general, această perioadă nu este favorabilă pentru relaţiile publice. Uranus în tranzit în cuadratură cu Venus natal are aceeaşi semnificaţie ca Venus în tranzit în cuadratură cu Uranus natal; oricum, tranzitul este de o durată mai mare şi reprezintă o perioadă de excentricităţi financiare, sociale şi de comportament sexual care afectuează relaţiile personale intime. Acest tranzit apare doar de două ori în timpul vieţii.

Venus în tranzit în cuadratură cu Neptun natal Acest tranzit este caracterizat de decepţii şi confuzie în relaţiile maritale şi romantice. Hipersensibilitatea emoţională şi fanteziile romantice nereale pot deveni de asemenea o problemă. Sunt posibile legăturile de dragoste secrete, simpatii nelalocul lor (nepotrivite) sau retrageri psihice din contactelor sociale. Individul este susceptibil să joace sau să povestească "plângăcios" de dragul celorlalţi sau pentru a câştiga simpatia lor. Excesul de alcool sau abuzul de droguri pentu a evaa psihologic pot contribui la autodistrugerea individului. Dificultăţi emoţionale inconştiente bazate pe amintiri subconştiente ale experienţelor trecute se pot manifesta singure în această perioadă şi pot cauza dificultăţi în relaţiile cu ceilalţi sau incapacitatea de a avea relaţii cu ceilalţi. Schemele nereale de îmbogăţire rapidă pot avea efect de bumerang. Trebuie evitate decepţia şi lipsa de onestitate în înţelegerile financiare. Individul poate fi înşelat în estimările propriilor sale capacităţi artistice. Acest tranzit poate avea o influenţă constructivă pentru aceia care sunt în mod natural rezervaţi sau neînţelegători. Neptun în tranzit în cuadratură cu Venus natal are aceeaşi semnificaţie ca Venus în tranzit în cuadratură cu Neptun natal; oricum, are o durată mai mare şi indică o perioadă de confuzie emoţională, financiară şi romantică şi uneori autodecepţie. Acest tranzit poate apare doar de două ori de-a lungul vieţii.

Venus în tranzit în cuadratură cu Pluto natal Acest tranzit este caracterizat de lipsă de respect pentru nevoile emoţionale şi pentru sentimentele celorlalţi cât şi dificultatea de a controla impulsurile sexuale. Încrcările emoţionale de a-i transforma sau schimba pe ceilalţi pot provoca resentimente şi pot strica armonia relaţiilor personale intime. Ataşementele şi atitudinile emoţionale trecute pot fi distruse în timpul acestui tranzit. Circumstanţele care scapă controlului individului îl pot forţa să adopte o atitudine detaşată. Incompatibilitatea sexuală sau gelozia pot apărea în relaţiile romantice sau maritale. În cazuri extreme individul poate fi răpit sau molestat sexual dar numai dacă apar indicaţii în harta natală. Problemele şi neînţelegerile cu privire la folosirea finanţelor comune, asigurărilor, taxelor, moştenirilor, pensiilor alimentarese pot ivi în această perioadă. Posesiunile sau proprietăţile personale valoroase trebuie să fie păzite cu atenţie. Elementele criminale ale societăţii sau persoanele din lumea interlopă trebuie să fie evitate cu orice preţ. Există pericolul jecmănirii sau

constrângerii în afacerile financiare. Pluto în tranzit în cuadratură cu Venus natal are aceeaşi semnificaţie ca Venus în tranzit în cuadratură cu Pluto natal; oricum,durează în jur de un an sau mai mult şi indică o perioadă de dificultăţi şi tensiuni emoţionale, sexuale şi financiare.

Venus în tranzit în cuadratură cu Nodul Nord natal şi în cuadratură cu Nodul Sud natal Acest tranzit este caracterizat de lipsa armoniei emoţionale cu dispoziţiile actuale ale comportamentului social, gustului estetic şi moralităţii sexuale. Există adesea o lipsă de acceptare pubşlică, a îndatoririlor personale artistice sau de afaceri ale individului. Nodul Nord şi Nodul Sud în tranzit în cuadratură cu Venus natal au aceeaşi semnificaţie cu Venus în tranzit în cuadratură cuNodul Nord şi în cuadratură cu Nodul Sud; oricum durează mai mult şi indică o perioadă susţinută de dizarmonie cu aşteptările culturale şi sociale actuale.

Venus în tranzit în cuadratură cu Nodul Sud natal şi în cuadratură cu Nodul Nord natal A se vedea "Venus în tranzit în cuadratură cu Nodul Nord natal şi în cuadratură cu Nodul Sud natal".

TRIGOANELE LUI VENUS

Venus în tranzit în trigon cu Soarele natal A se vedea "Soarele în tranzit în trigon cu Venus natal".

Venus în tranzit în trigon cu Luna natală A se vedea "Luna în tranzit în trigon cu Venus natal".

Venus în tranzit în trigon cu Mercur natal A se vedea "Mercur în tranzit în trigon cu Venus natal".

Venus în tranzit în trigon cu Venus natal Acest tranzit este caracterizat de bucuria dată de artă, muzică, distracţii în relaţiile romantice, sociale şi maritale. Această perioadă aduce promisiunea fericirii maritale şi împlinirii romantice. Există un schimb reciproc de bunătate şi respect în relaţiile personale intime. Se pot ivi atât oportunităţi de afaceri cât şi romantice prin activităţi sociale. Este o perioadă favorabilă pentru a planifica întruniri şi distracţii sociale. Este de asemenea favorabilă relaţiilor publice şi a activităţilor de afaceri legate de artă, muzică, distracţie şi obiecte luxoase. Este probabil ca artiştii, muzicienii şi creatorii de spectacole să găsească sprijin şi recunoaştere pentru munca lor. Este o perioadă favorabilă pentru relaţiile cu femei.

Venus în tranzit în trigon cu Marte natal Acest tranzit este caracterizat de activitate romantică şi atracţie sexuală. Femeile care doresc să rămână însărcinate sunt capabile să facă aceasta, în afară de cazul când condiţiile fizice fac acest lucru imposibil.Acţiunea creativă în autoexprimarea artistică este asociată acestui tranzit. Prin urmare, este o perioadă excelentă pentru actori, muzicieni şi interpreţi artistici. Individul poate exprima de asemenea o mai mare creativitate în ceea ce intreprinde şi în afaceri. Este mult mai uşor să se obţină bani prin treburi personale creative, mai ales dacă ele sunt legate de artă, muzică şi distracţie. Individul se bucură să participe la activitatea socială şi poate câştiga financiar prin contacte sociale. Darurile, fondurile şi favorurile obţinute de la alţii sunt toate posibile, perioada fiind favorabilă investiţiilor financiare, în afaceri sub formă de corporaţii. Marte în tranzit în trigon cu Venus natal are aceeaşi semnificaţie cu Venus în tranzit în trigon cu Marte natal; oricum dureazăo perioadă de timp mult mai lungă, în funcţie de mişcarea lui Marte (staţionară, retrogradă sau directă). În consecinţă, indicăo perioadă mai lungă de iniţiativă personală creativă în afaceri şi în treburi artistice şi sociale.

Venus în tranzit în trigon cu Jupiter natal Acest tranzit este caracterizat de o viziune fericită, generoasă asupra vieţii şi de bunătate şi respect pentru ceilalţi. Armonia în afaceri, în relaţiile sociale şi romantice apare cu uşurinţă. Acest tranzit poate fi inspirator pentru artişti şi muzicieni: este probabil ca ei să primească o mai mare susţinere şi recunoaştere culturală. Activităţile sociale legate de instituţii educaţionale, religioase, culturale şi caritabile pot fi îndeplinite cu succes. Individul este capabil să dobândească o înţelegere armonioasă în relaţiile personale intime privind credinţele culturale, religioase şi educaţionale şi valorile celorlalţi. Interacţiunile cu străinii sau cu cei legaţi de instituţii educaţionale, culturale sau religioase sunt armonioase. Indivizii vor fi bine dispuşi faţă de copii, oameni tineri şi faţă de aceia mai puţin norocoşi decât ei înşişi. Este o perioadă favorabilă pentru studiu sau muncă profesională legată de educaţie şi lege cât şi pentru vacanţe sau călătorii lungi. Jupiter în tranzit în trigon cu Venus natal are aceeaşi semnificaţie cu Venus în tranzit în trigon cu Jupiter natal; oricum durează o perioadă de timp mult mai lungă, în funcţie de mişcarea lui Jupiter (staţionară, retrogradă sau directă). Indică o perioadă de progres şi expansiune religioasă, educaţională, socială, artistică, culturală şi romantică.

Venus în tranzit în trigon cu Saturn natal

Acest tranzit este caracterizat printr-o matură apreciere a frumuseţii şi o abordare serioasă artei şi muzicii. Indivizii îşi dezvoltă adesea interesul pentru muzica clasică şi pentru formele de artă. Tranzitul este favorabil în special pentru afaceri legate de formele de artă antice şi clasice mai ales acelea care necesită un simţ al structurii şi al compoziţiei pentru a fi apreciate. Sunt favorizaţi arhitecţii şi desenatorii. Adesea se cimentează relaţiile personale intime, reînnoindu-se prieteniile, relaţiile de afaceri sau romantice mai vechi. Acest tranzit conduce la o atitudine emoţională calmă, împăciuitoare, comportamentul social al individului fiind matur şi rezervat. Individul are un înalt simţ al responsabilităţii în prietenii, în relaţiile de afaceri, de grup şi în relaţiile personale intime. Se poate face un progres în treburile de afaceri, financiare sau profesionale. Este o perioadă bună pentru relaţiile publice legate de afaceri serioase sau de natură politică ori pentru a stabili colaborări de afaceri sau profesionale. Este favorabilă de asemenea contactului cu cei în poziţii autoritare sau de cei puternici pentru a cere favoruri sau suport financiar (spre exemplu a cere amânarea unei plăţi). Saturn în tranzit în trigon cu Venus natal are aceeaşi semnificaţie cu Venus în tranzit în trigon cu Saturn natal; oricum durează o perioadă de timp mult mai lungă şi apare o dată la fiecare douăzeci şi nouă de ani, marcând o perioadă susţinută de progres stabil în afaceri şi pe plan social, artistic, romantic şi marital.

Venus în tranzit în trigon cu Uranus natal Este o perioadă de inspiraţie creativă neobişnuită pentru artişti, muzicieni şi interpreţi. Individul tinde să se bucure de formele de artă neobişnuite. Este caracteristică acestui tranzit o viziune emoţională veselă, fericită, strălucitoare. Este probabil să aibă loc numeroase activităţi sociale privind prietenii, grupurile, organizaţiile. Este o perioadă favorabilă activităţilor legate de grupuri, prieteni, organizaţii, distracţie, artă, muzică, obiecte luxoase, electronică şi afaceri în comun. Adesea apar în timpul acestui tranzit prietenii, contacte sociale şi oportunităţi romantice neaşteptate şi tulburătoare. Sunt posibile oportunităţi de asociere şi maritale dovedind premisele din horoscopul natal pentru astfel de uniuni. În orice caz acest tranzit indică un răstimp plăcut. În general, fiinţa se bucură de o mai mare libertate emoţională, financiară şi socială, pentru a căuta în felul ei fericirea. Uranus în tranzit în trigon cu Venus natal are aceeaşi semnificaţie cu Venus în tranzit în trigon cu Uranus natal; oricum durează o perioadă de timp mult mai lungă şi indică oportunităţi noi şi tulburătoare de afaceri, prietenii, grupuri cât şi pe plan social, artistic şi romantic. Acest tranzit apate doar de două ori de-a lungul vieţii.

Venus în tranzit în trigon cu Neptun natal Acest tranzit este caracterizat de senzitivitate psihică şi creşterea trezirii faţă de frumos, de imaginaţie artistică creativă şi sensibilitate emoţională la nevoile şi sentimentele celorlalţi. O mai mare armonie şi înţelegere în relaţiile romantice, maritale şi familiale poate rezulta din această bunătate şi sensitivitate emoţională crescută. Acest tranzit poate aduce o dragoste sau aventură ideală sau pe cineva care întrupează acest ideal. Este o perioadă favorabilă penru contemplare plăcută, meditaţie sau pentru vizitarea persoanelor din spitale, aziluri sau alte instituţii. Sunt posibile călătoriile de plăcere sau pelerinajele religioase. Legăturile financiare conexe cu arta, muzica, distracţia şi obiectele luxoase sunt favorizate. În această perioadă individul poate atât să primească daruri sau moşteniri cât şi să le reverse asupra altora. Neptun în tranzit în trigon cu Venus natal are aceeaşi semnificaţie cu Venus în tranzit în trigon cu Neptun natal; oricum durează o perioadă de timp mult mai lungă şi indică imaginaţie creativă, senzitivitate şi bunătate în relaţiile personale intime. Acest tranzit apare doar o dată de-a lungul vieţii.

Venus în tranzit în trigon cu Pluto natal Acest tranzit este caracterizat de inspiraţie intuitivă în treburile artistice, muzicale şi creative. Individul se poate decide să speculeze în afacerile legate de artă, muzică şi distracţii. Există adesea un interes în restaurarea obiectelor vechi de artă, sau în găsirea de noi întrebuinţări pentru obiectele nefolositoare. Inspiraţia intuitivă în domeniile artistice creative ia adesea forma ideilor de dezvoltare a vechilor metode prin care se fac lucrurile. Aceasta se aplică totodatăîn finanţe şi afaceri. Individul poate înţelege modul de a folosi resursele financiare (şi acelea ale unui partener, dacă acela există) mult mai eficient şi constructiv. Afacerile legate de asigurări, taxe, bani în comun, moşteniri, pensie alimentară şi refolosire sunt favorizate. Sunt posibile de asemenea implicări în afaceri cu bani în comun riscante legate de artă, muzică, distracţie şi obiecte luxoase. Individul poate primi înţelegere elevatoare asupra naturii iubirii. În unele cazuri, o relaţie fără rost are un efect puternic regenerator asupra vieţii individului. Aceasta este o perioadă de puternici atracţii faţă de sexul opus. Relaţiile romantice, sexuale şi în unele cazuri maritale puternice pot fi începute. Pluto în tranzit în trigon cu Venus natal are aceeaşi semnificaţie cu Venus în tranzit în trigon cu Pluto natal; oricum durează o perioadă de timp mult mai lungă şi indică posibilitatea unui efort original creativ susţinut. Individul obţine o înţelegere nouă a ceea ce este necesar în relaţiile personale intime. Acest tranzit apare o dată de-a lungul vieţii.

Venus în tranzit în trigon cu Nodul Nord natal şi în sextil cu Nodul Sud natal A se vedea "Venus în tranzit în sextil cu Nodul Sud natal şi în trigon cu Nodul Nord natal".

Venus în tranzit în trigon cu Nodul Sud natal şi în sextil cu Nodul Nord natal

A se vedea "Venus în tranzit în sextil cu Nodul Nord natal şi în trigon cu Nodul Sud natal".

OPOZIŢIILE LUI VENUS

Venus în tranzit în opoziţie cu Soarele natal A se vedea "Soarele în tranzit în opoziţie cu Venus natal"

Venus în tranzit în opoziţie cu Luna natală A se vedea "Luna în tranzit în opoziţie cu Venus natal"

Venus în tranzit în opoziţie cu Mercur natal A se vedea "Mercur în tranzit în opoziţie cu Venus natal"

Venus în tranzit în opoziţie cu Venus natal Acest tranzit este caracterizat de activitate socială excesivă, dificultăţi în modul de expresie sau în a accepta dragoste. Relaţiile importante este necesar să fie făcute cu diplomaţie şi atenţie (sensibilitate). Viaţa socială mult prea activă asociată acestui tranzit pot duce la extravaganţe financiare şi senzuale. Cheltuieli neprevăzute în obiecte de artă sunt foarte probabile.

Venus în tranzit în opoziţie cu Marte natal Acest tranzit este caracterizat de gelozie şi reacţii emoţionale extreme în relaţiile intime. Relaţiile romantice ale individului în această perioadă e probabil să fie motivate mai mult pe necesităţi sexuale decât de împlinirea comună a scopurilor în viaţă. Incompatibilitatea sexuală, agresivitatea sexuală pot cauza probleme. Individul tinde să nu fie conştient de nevoile şi sentimentele celorlalţi şi aceasta poate conduce la resentimente emoţionale şicontradicţii. Există o tendinţă de a fi egoist şi o probabilitate de a intra în relaţie cu persoane egoiste pe plan romantic, marital, sexual şi financiar. Extravaganţa financiară poate avea un efect negativ asupra acestor relaţii. Se pot ivi conflicte cu privire la banii în comun; acest tranzit nu e favorabil afacerilor importante. Marte în tranzit în opoziţie cu Venus natal are aceeaşi semnificaţie ca Venus în tranzit în opoziţie cu Marte natal; oricum durează o mai lungă perioadă de timp, în funcţie de mişcarea lui Marte (staţionară, retrogradă sau directă). Indică o perioadăde dificultăţi emoţionale, sexuale şi în relaţiile de afaceri. Acest tranzit apare o dată la fiecare doi ani.

Venus în tranzit în opoziţie cu Jupiter natal Acest tranzit este caracterizat de extravaganţă emoţională şi financiară, gesturi nesincere de prietenie şi tristeţe sentimentală.

Există o tendinţă de excese în mâncare, băutură şi de activita sexuală şi de afişare a unui prost gust în artă şi în muzică. Vacanţele şi călătoriile de plăcere se pot dovedi mai costisitoare decât s-a anticipat. Există o tendinţă către lene, amânare, autoindulgenţă, acestea fiind adesea încurajate de ceilalţi. Există adesea ipocrizie în implicarea individului în activităţi religioase, educaţionale sauculturale şi este posibil ca astfel de implicări să nu producă rezultate folositoare. Apare o nevoie specială de cooperare în relaţiile legate de activităţi educaţionale, filozofice, religioase şi culturale. Principalul pericol al acestui tranzit este evadarea din munca importantă şi din responsabilităţi pentru a urma activităţile neproductive orientate către plăcere. Jupiter în tranzit în opoziţie cu Venus natal are aceeaşi semnificaţie ca Venus în tranzit în opoziţie cu Jupiter natal; oricum durează o mai lungă perioadă de timp şi indică o perioadă de extravaganţă şi expansiune exagerată. Acest tranzit apare o dată la doisprezece ani.

Venus în tranzit în opoziţie cu Saturn natal Acest tranzit este caracterizat de depresii emoţionale şi sentimente de neimplicare. Adeseori singurătatea şi lipsa de împlinire romantică sunt cauza unor stări emoţionale de nefericire. Pot exista dezamăgiri romantice şi dragoste neîmpărtăşită. Individul poate fi separat de cei iubiţi. Responsabilităţile profesionale şi de muncă pot interfera cu relaţiile romantice şi maritale. Atât indivizii sunt răi şi lipsiţi de simpatie cât şi ceilalţi, care se comportă în acest fel faţă de ei. Timiditatea, comportamentul formal rigid şi lipsa de încredere socială sunt de asemenea probleme. Comportamentul social rezervat al individului poate fi interpretat ca snobism. Este o perioadă nefavorabilă activităţilor de relaţie publică sau legăturilor cu cei aflaţi în poziţii de putere şi autoritate. În activităţile financiare şi de afaceri pot să apară frustrare şi amânări. Individul tinde să devină conştient de limitările financiare personale într-un mod neplăcut. Proasta administrare a finanţelor din trecut necesită o revenire actuală. Individul poate fi forţat să-şi reducă cheltuielile pentru plăceri şi obiecte luxoase. Saturn în tranzit în opoziţie cu Venus natal are aceeaşi semnificaţie ca Venus în tranzit în opoziţie cu Saturn natal; oricum durează mai mult şi indică greutăţi, restricţii şi nepăsare. Acest tranzit apare o dată la douăzeci şi nouă de ani.

Venus în tranzit în opoziţie cu Uranus natal Acest tranzit este caracterizat de pasiuni romantice instabile, promiscuitate şi iresponsabilitate socială. Astfel de atitudini şi acţiuni pot provoca conflicte în relaţiile personale intime.

Individul este supus unor răspunsuri emoţionale, plăceri şi neplăceri neprevăzute. Se manifestă adesea giusturi excentrice în artă, muzică şi activitate socială. Sunt probabile prietenii şi contacte sociale nesăbuite din obligaţie. Pot să apară rupturi în prietenii, asocieri de grup, căsătorii şi alte relaţii intime. Vechile relaţii sunt adesea desfăcute fiind create altele noi. Adesea apar în timpul acestui tranzit legături romantice şi sexuale neadecvate. Astfel de activităţi aduc rupturi în relaţiile durabile existente. Există o nevoie de cooperare sensibilă cu prieteni, asociaţi de grup, parteneri şi organizaţii. Tendinţele hedonice (către plăcere) pot provoca indiferenţă la responsabilităţile practice şi la siguranţa pe scară largă. Individul poate fi supus unor dificultăţi neaşteptate privind banii în comun. Pot apărea pierderi prin decizii financiare, impulsive, lipsite de înţelepciune. Conflictele se pot ivi cu privire la finanţele în comun, asigurări, taxe, moşteniri şi pensie alimentară. Trebuie să existe precauţie în afacerile legate de electronică, tehnologie avansată, artă., muzică, distracţie şi alte modalităţi de "îmbogăţire rapidă". Uranus în tranzit în opoziţie cu Venus natal are aceeaşi semnificaţie ca Venus în tranzit în opoziţie cu Uranus natal; oricum durează mai mult şi indică o perioadă de excentricitate financiară, socială şi de comportament sexual. Acest tranzit apare doar o dată de-a lungul vieţii.

Venus în tranzit în opoziţie cu Neptun natal Simpatia greşită, tristeţea sentimentală, decepţia emoţională, fantezia romantică, legăturile amoroase secrete, legăturile romantice şi sexuale neadecvate, decepţia în relaţiile romantice şi maritale şi atracţiile romantice doar din partea individului,toate caracterizează acest tranzit. Poate exista de asemenea prost gust şi lipsă de spirit practic în activităţilesociale, artistice şi de afaceri. Individul este vulnerabil la a avea încredere în artişti, în modaşităţi de îmbogăţire rapidă şi în afaceri false. Această vulnerabilitate este confirmată de o atitudine narealistă faţă de afaceri şi finanţe. Este nevoie de realism pentru a evita decepţia financiară. Este probabil ca sentimentalismul să interfereze cu judecata temeinică în afaceri. Lenea şi extravaganţa financiară pot sta în calea succesului şi a împlinirii corespunzătoare. Arta şi miisticismul poate fi folosită ca o fugă de responsabilităţile practice şi tot astfel pot fi folosite drogurile şi alcoolul. Poate exista o atracţie pentru practici mistice şi de cult contestabile. Neptun în tranzit în opoziţie cu Venus natal are aceeaşi semnificaţie ca Venus în tranzit în opoziţie cu Neptun natal; oricum durează în jur de un an şi indică pericolul de a exista o perioadă de fugă de realitatea emoţională. Acest tranzit apare doar o dată de-a lungul vieţii.

Venus în tranzit în opoziţie cu Pluto natal Acest tranzit este caracterizat de egoism şi lipsă de respect pentru emoţiile celorlalţi. Există o tendinţă de a-i folosi pe ceilalţi doar pentrusatisfacţii sexuale. Individul este susceptibil la seducţia sexuală. Relaţiile de dragoste extramaritale apar adesea în timpul acestui tranzit. Gelozia sexuală şi dificultăţile în stăpânirea dorinţelor sexuale sunt adesea o problemă. Există pericolul de a încerca să-i domine pe ceilalţi sau de-a di dominaţi de ei pe motivul împlinirii sexuale. În unele cazuri acest tranzit aduce o relaţie utilă din punct de vedere spiritual. Individul poate atât să primească remarcile şi transformările din partea celorlalţi, în relaţiile personale intime sau să fie supuşi unor astfel deaşteptări de către cei din jur. Există o nevoie specială şi de cooperare şi de cinste în toate relaţiile în timpul acestui tranzit. Se pot ivi conflicte cu privire la finanţele comune, asigurări, taxe, moşteniri şi pensie alimentară. Pot apărea probleme în relaţiile financiare sub formă de corporaţie. E nevoie de precauţie în relaţiile de afaceri şi trebuie evitate afacerile lipsite de etică. Individul poate fi lipsit de rafinanemt social. Acest tranzit poate fi dirijat către o expresie artistică creativă prin folosirea intuiţiei. Pluto în tranzit în opoziţie cu Venus natal are aceeaşi semnificaţie ca Venus în tranzit în opoziţie cu Pluto natal; oricum durează în jur de un an sau mai mult şi indică o perioadă de necesitate a regenerării spirituale a relaţiilor.

Venus în tranzit în opoziţie cu Nodul Nord natal şi în conjuncţie cu Nodul Sud natal A se vedea "Venus în tranzit în conjunţie Nodul Sud natal şi în opoziţie cu Nodul Nord natal".

Venus în tranzit în opoziţie Nodul Sud natal şi în conjuncţie cu Nodul Nord natal A se vedea "Venus în tranzit în conjuncţie Nodul Nord natal şi în opoziţie cu Nodul Sud natal".

CONJUNCŢIILE LUI MARTE

Marte în tranzit în conjuncţie cu Soarele natal A se vedea "Soarele în tranzit în conjuncţie cu Marte natal"

Marte în tranzit în conjuncţie cu Luna natală A se vedea "Luna în tranzit în conjuncţie cu Marte natal"

Marte în tranzit în conjuncţie cu Mercur natal A se vedea "Mercur în tranzit în conjuncţie cu Marte natal"

Marte în tranzit în conjuncţie cu Venus natal A se vedea "Venus în tranzit în conjuncţie cu Marte natal"

Marte în tranzit în conjuncţie cu Marte natal Acest tranzit este caracterizat de creşterea iniţiativei, competitivităţii şi a începuturilor. Agitaţia personală, acţiunea intensă şi activitatea rapidă, energia sporită, comportamentul agresiv, efortul muscular, intensificarea dorinţelor materiale şi sexuale sunt asociate cu acest tranzit. Ambişţiile de afaceri şi profesionale ale individului sunt intensificate conducând la creşterea acţiunii pentru a dobâdi o poziţie înaltă şi succes. Activităţile de afaceri pot implica afaceri în comun, asigurări, taxe, moşteniri, bani în comun, meşteşugărit, echipment greu, clădiri sau alte construcţii. Unii indivizi vin în legătură cu unelte, maşini sau arme.

Marte în tranzit în conjuncţie cu Jupiter natal Acest tranzit este caracterizat de creşterea entuziasmului, ambiţiei şi încrederii în sine. Este o perioadă favorabilă pentru a căuta o slujbă şi pentru specializare şi avansare în carieră. Individul este mai întreprinzător decât de obicei în relaţiile de afaceri. Acestea pot fi legate de comerţul exterior, călătorii de afaceri sau comerţul de lungă distanţă. Este o bună perioadă pentru a se implica în afaceri legale sau chestiuni legate de finanţe în comun, afaceri sub formă de corporaţie, asigurări, taxe, pensie alimentară şi moşteniri. Individul este mult mai înclinat decât de obicei să-şi pună în acţiune, într-un mod practic credinţele sale religioase. Individul poate acţiona de asemenea în probleme legate de educaţie, filozofie, justiţie sau cultură. Creşte ambiţia pentru autoritate şi distincţie educaţională, religioasă sau culturală. Trebuie evitată atitudinea de "poate face bine" în încercarea de aforţa valorile culturale ale celorlalţi. Dacă această tendinţă este împinsă prea departe poate duce la fanatism. Este probabilă implicarea în sport mai ales dacă individul urmează un colegiu sau universitate. Este o perioadă favorabilă pentru a călători. Jupiter în tranzit în conjuncţie cu Marte natal are aceeaşi semnificaţie cu Marte în tranzit în conjuncţie cu Jupiter natal; oricum durează mai mult şi marchează o perioadă de activitate entuziastă şi expansivă. Acest tranzit apare o dată în ciclul dedoisprezece ani al lui Jupiter.

Marte în tranzit în conjuncţie cu Saturn natal Acest tranzit este caracterizat de muncă fizică grea, impulsuri de acţiune frustrate şi de reprimarea mâniei şi resentimentelor.

Acest tranzit sporeşte precauţia individului, determinarea precizia şi resursele interioare, în special dacă conjuncţia este într-un semn fix. Este de obicei o perioadă de muncă grea şi responsabilitate care necesită acţiune organizată. Dacă tranzitul este folosit corespunzător, individul îşi ăndeplineşte munca şi responsabilităţile într.un mod deliberat, eficient, organizat. Datorită acestei organizări şi discipline acţiunile individului produc rezultate practice concrete. Unii indivizi sunt atât de nestăpâniţi în ambiţiile lor încât sunt desconsideraţi de ceilalţi. Se poate dezvolta o atitudine greoaie, neînţelegătoare. Se pot ivi conflicte sau neplăceri cu angajaţii, autorităţile sau agenţiile guvernamentale. În cazuri extreme individul poate fi arestat. Individul se poate implica în afaceri sub formă de corporaţie, industrie grea, construcţie de maşini, afaceri legale, militare sau în administraţia guvernamentală. Saturn în tranzit în conjuncţie cu Marte natal are aceeaşi semnificaţie cu Marte în tranzit în conjuncţie cu Saturn natal; oricum durează mai mult şi indică o perioadă de muncă grea şi de serioase responsabilităţi profesionale. Acest tranzit apare o dată la douăzeci şi nouă de ani.

Marte în tranzit în conjuncţie cu Uranus natal Acest tranzit este caracterizat de dorinţa de independenţă şi impulsivitate în acţiune. Este probabil ca individul să manifeste o mai mare iniţiativă în afaceri, inclusiv în cele sub formă de corporaţie. Este de asemenea probabil să crească activitatea legată de prieteni, grupuri şi organizaţii. Individul îşi poate asuma rol de conducere. Comportamentul individului este agresiv sau inconsistent iar prietenii şi asociaţii se pot înstrăina de el. Există o dorinţă de a schimba status quo-ul care în unele cazuri pot conduce la evenimente distrugătoare neaşteptate în viaţa individului. Acest tranzit coincide adesea cu moartea unui prieten sau moartea unei cunoştinţe. Individul poate deveni activ implicat cu stimuli oculţi, astrologie, economie, politică, mecanică, inginerie sau electronică. Dacă conjuncţia primeşte aspecte stresante de la alte planete natale sau în tranzit există pericolul de accidente, accese de furie sau posibilă violenţă. Aceste pericole sunt probabile în special dacă individul este implicat în arme, foc, electricitate sau automobile. Uranus în tranzit în conjuncţie cu Marte natal are aceeaşi semnificaţie cu Marte în tranzit în conjuncţie cu Uranus natal; oricum durează mai mult, în jur de un an şi indică distrugeri subite

Marte în tranzit în conjuncţie cu Neptun natal Acest tranzit este caracterizat de acţiune secretivă sau ascunsă. Adesea activitatea este desfăşurată în secret pentru a evita opoziţia şi dezaprobarea celorlalţi. Dorinţele şi sentimentele subconştiente ale individului pot fi stimulate în această perioadă având ca rezultat faptul că forţele subconştiente aduc la lumină impulsuri necontrolate. Capacităţile psihice şi intuitive ale individului cât şi potenţialul săi de a primi vindecare spirituală sunt activate. Individul se poate implica în activităţi legate de religii şi culte mistice sau organizaţii. Artiştii şi interpreţii creativi vor găsi acest tranzit ca un ajutor în exprimarea imaginaţiei lor creative într-un mod dinamic. Există adesea o dorinţă de călătorie şi aventură. Individul trebuie să fie precaut în afaceri şi în relaţii financiare şi în toate propunerile de afaceri. Tranzacţiile de afaceri pot fi făcute în secret. Există adesea un fel de legătură cu spitalele şi instituţiile. Individul poate fi expus unor pericole prin droguri, alcool sau medicamentaţie. Poate să apară o proastă anastezie, spre exemplu, în timpul unei operaţii. Neptun în tranzit în conjuncţie cu Marte natal are aceeaşi semnificaţie cu Marte în tranzit în conjuncţie cu Neptun natal; oricum durează în jur de un an sau mai mult şi indică o perioadă de expansiune a energiei psihice emoţionale.

Marte în tranzit în conjuncţie cu Pluto natal Acest tranzit este caracterizat de un comportament agresiv şi de o intensă dorinţă de putere şi de schimbare. El poate conduce la o dorinţă de autodezvoltare spirituală, mentală sau fizică. Poate exista o activitate dinamică privind interesele ştiinţifice sau oculte. Individul poate deveni implicat în cercetări şi investigaţii secrete sau în legături militare sau de poliţie, inginerie sau energie atomică. Individul se angajează adesea într-o muncă fizică energică. Este un tranzit favorabil pentru atleţi. Oricum există o nevoie de a evita situaţiile de pericol fizic cum ar fi mulţimile sau mediile periculoase. În situaţii extreme individul este silit să se luptepentru a supravieţui. Dacă această conjuncţie primeşte aspecte stresante de la alte planete natale sau în tranzit există pericolul morţii sau prejudiciului fizic mai ales în situaţii de război, revoluţie sau tulburări sociale. Este o perioadă nefavorabilă relaţiilor de afaceri corporate, finanţelor în comun, taxelor, asigurărilor şi moştenirilor. Indivizii cu acest tranzit vor manifesta o conducere constructivă şi plină de resurse în activităţile de afaceri şi ştiinţifice. Ei sunt capabili să elimine vechile condiţii care şI-au epuizat utilitatea şi să creeze în locul lor altele noi. Pluto în tranzit în conjuncţie cu Marte natal are aceeaşi semnificaţie cu Marte în tranzit în conjuncţie cu Pluto natal; oricum durează un an sau mai mult şi indică o perioadă de schimbare drastică. Acest tranzit apare doar o dată de-a lungul vieţii.

Marte în tranzit în conjuncţie cu Nodul Nord natal şi în opoziţie cu Nodul Sud natal Acest tranzit este caracterizat de activittăţi care sunt în armonie cu tendinţele şi atitudinile culturale predominante. Individul concurează pentru o recunoaştere a sa de cei din jur în legăturile profesionale, de afaceri sau politice, ori în activităţile fizice sau sportive. Individul poate primi un ajutor social sau în afaceri pentru afacerile sale sau în activităţile sale profesionale, politice sau fizice. Nodul Nord în conjuncţie cu Marte natal şi Nodul Sud în opoziţie cu Marte natal are aceeaşi semnificaţie cu Marte în tranzitîn conjuncţie cu Nodul Nord natal şi în opoziţie cu Nodul Sud natal; oricum durează mai mult şi indică o perioadă susţinută de implicaţii dinamice culturale.

Marte în tranzit în conjuncţie cu Nodul Sud natal şi în opoziţie cu Nodul Nord natal Acest tranzit caracterizează acţiunea în sprijinul valorilor tradiţionale sociale. Acţiunile individuale profesionale, de afaceri sau politice pot fi lipsite de sprijin public cauzate de natura sa tradiţională sau lipsită de popularitate. Oricum, poate exista susţinere din partea instituţiilor tradiţionale. Nodul Sud în conjuncţie cu Marte natal şi Nodul Nord în opoziţie cu Marte natal are aceeaşi semnificaţie cu Marte în tranzitîn conjuncţie cu Nodul Sud natal şi în opoziţie cu Nodul Nord natal; oricum durează mai mult şi indică o perioadă susţinută de acţiuni sociale, de afaceri şi politice nepopulare din partea individului.

SEXTILELE LUI MARTE

Marte în tranzit în sextil cu Soarele natal A se vedea "Soarele în tranzit în sextil cu Marte natal".

Marte în tranzit în sextil cu Luna natală A se vedea "Luna în tranzit în sextil cu Marte natal".

Marte în tranzit în sextil cu Mercur natal A se vedea "Mercur în tranzit în sextil cu Marte natal".

Marte în tranzit în sextil cu Venus natal A se vedea "Venus în tranzit în sextil cu Marte natal".

Marte în tranzit în sextil cu Marte natal Acest tranzit este caracterizat de acţiune inteligentă, energie sporită şi de noi oportunităţi de împlinire a ţelurilor personele. Indivizii cu acest tranzit sunt motivaţi pentru a-şi pune ăn acţiune ideile şi pot înţelege cum să o facă. Adeseori, aceste pătrunderi iau forma ideilor de cuntinuare a afacerilor şi cea a ambiţiilor personale. Este un tranzit favorabil programelor fizice de autodezvoltare. Poate fi foarte prielnic călătoriilor scurte, mecanicii, ingineriei, construcţiei de maşini, intereselor ştiinţifice, tehnologiilor producătoare de energie şi organizaţiilor militare, politice, industriale. Activităţile individului în timpul, acestui tranzit implică adesea prieteni, grupuri şi asociaţii. Dacă Marte este staţionar, acest aspect poate dura o lună.

Marte în tranzit în sextil cu Jupiter natal Acest tranzit este caracterizat de un progres stabil în afaceri şi pe plan profesional. Indivizii cu acest tranzit sunt foarte conştienţi de nevoia de onestitate şi dreptate, inspirându-le astfel încredere celorlalţi. Aceasta este o perioadă favorabilă avansării politice, educaţionale şi culturale a indivizilor, ei fiind entuziaşti cu privire la aplicarea ideilor politice, educaţionale şi religioase şi la obţinerea unei mai mari acceptanţe sociale pentru ele. Ei tind să acţioneze pentru a sprijini proiectele religioase, politice şi culturale. Este o perioadă prielnică pentru afaceri şi chestiuni profesionale legale implicând instituţiile religioase, caritabile, culturale şi educaţionale. Perioada este favorabilă comerţului la lungă distanţă, preocupărilor legete de livrare şi transport, sporturilor şi preocupărilor în aer liber. Jupiter în tranzit în sextil cu Marte natal are aceeaşi semnificaţie ca Marte în tranzit în sextil cu Jupiter natal; oricum durează mai mult şi indică o perioadă susţinută de acţiune constructivă. Acest tranzit apare de două ori în ciclul de doisprezece ani al lui Jupiter.

Marte în tranzit în sextil cu Saturn natal Acest tranzit este caracterizat de creşterea disciplinei şi a organizării profesionale cât şi a eficienţei şi resurselor în muncă. Dorinţa de a protesta faţă de status-quo poate duce la o atitudine politică mai conservatoare, Individul tinde să se implice în tranzacţii de afaceri cu cei în poziţii de autoritate sau cu putere. El face adesea în timpul acestui tranzit contracte sau înţelegeri de afaceri, profesionale sau politice. Perioada este favorabilă celor implicaţi în construcţii, inginerie sau domenii care necesită îndemânare fizică în muncă şi maiales pentru meşteşugari, tehnicieni, ingineri şi oameni de ştiinţă care fac o muncă mecanică sau ştiinţifică precisă cum ar fi proiectarea, matematica, maşinile cu precizie şi munca optică. Este un interval prielnic lucrului cu unelte şi maşini. Saturn în tranzit în sextil cu Marte natal are aceeaşi semnificaţie ca Marte în tranzit în sextil cu Saturn natal; oricum dureazămai mult şi indică o perioadă de acţiune şi îndatoriri profesionale bine organizate şi dirijate. Acest tranzit apare de două ori în ciclul de douăzeci şi nouă de ani al lui Saturn.

Marte în tranzit în sextil cu Uranus natal Acest tranzit este caracterizat de activitate creativă originală şi de dorinţa de indapendenţă. Individul manifestă potenţialităţi şi iniţiativă în activităţile de afaceri şi în realizarea scopurilor şi obiectivelor sale. Se pot iniţia acţiuni efective cu prieteni, grupuri şi organizaţii. Este o perioadă favorabilă legăturilor cu finanţe comune, afaceri sub formă de corporaţie, taxe, moşteniri cât şi pentru cei implicaţi în ştiinţă, electronică, inginerie şi în domenii tehnologice. Tranzitul este prielni studiului astrologic şi ocult. Uranus în tranzit în sextil cu Marte natal are aceeaşi semnificaţie ca Marte în tranzit în sextil cu Uranus natal; oricum durează mai mult şi indică o perioadă susţinută de acţiune dinamică originală. Acest tranzit apare doar de două ori de-a lungul vieţii.

Marte în tranzit în sextil cu Neptun natal Indivizii cu acest tranzit sunt ghidaţi de intuiţie în treburile profesionale şi de afaceri. Imaginaţia lor le va oferi înţelegerea modului în care îşi pot continua acţiunile mai eficient şi mai îndemânatic. În timpul acestei perioade activităţile se desfăşoară adesea în spatele scenei. Este o perioadă favorabilă înţelegeriişi depăşiriimodelelor emoţionale de comportament şi dorinţelor negatie, subconştiente. Este de asemenea prielnic legăturilor cu persoane şi activităţi psihologice, oculte, cât şi pentru aprimi sau a oferi vindecare spirituală. Individul poate face o muncă constructivă conexă cu instituţii cairtabile, spitale, şcoli, biserici sau alte instituţii culturale. Poate existe totodată o acţiune constructivă în domenii artistice, în special în muzică. Neptun în tranzit în sextil cu Marte natal are aceeaşi semnificaţie ca Marte în tranzit în sextil cu Neptun natal; oricum durează mai mult şi indică o perioadă de acţiune constructivă inspirată intuitiv. Acest tranzit apare doar o dată de-a lungul vieţii.

Marte în tranzit în sextil cu Pluto natal Acest tranzit este caracterizat de intensificarea voinţei în acţiune şi de dorinţa pentru aventură. Individul îşi poate dezvolta interesul pentru investigarea subiectelor ştiinţifice sau oculte. Tranzitul favorizează implicarea în poliţie şi armată. Individul poate acţiona constructiv în afaceri sub formă de corporaţie treburi profesionale şi chestiuni legate de finanţe în comun, taxe şi moşteniri. Este un tranzit favorabil autodezvoltării fizice şi proiectelor care necesită un efort fizic susţinut. Pluto în tranzit în sextil cu Marte natal are aceeaşi semnificaţie ca Marte în tranzit în sextil cu Pluto natal; oricum durează

mai mult şi indică o perioadă de acţiune dinamică, constructivă, bine gândită şi de autodezvoltare. Acest tranzit apare doar odată de-a lungul vieţii.

Marte în tranzit în sextil cu Nodul Nord natal şi în trigon cu Nodul Sud natal Acest tranzit este caracterizat de o dorinţă de acceptare socială şi acord cultural în acţiunile sale personale. Indivizii cu acest tranzit pot iniţia acţiuni de îmbunătăţire a condiţiilor sociale, acţiuni care, la fel de bine, îl pot ajuta să beneficieze de direcţiile populare (plăcute tuturor) curente în afaceri. Adesea, ei pot fi interesaţi de sporturile la modă (populare) şi de activităţile fizice. Nodul Nord în sextil cu Marte natal şi Nodul Sud în trigon cu Marte natal are aceeaşi semnificaţie cu Marte în tranzit în sextil cu Nodul Nord natal şi în trigon cu Nodul Sud natal; oricum durează mai mult şi indică o perioadă de implicări dinamice în curentele (direcţiile) populare (simpatizate de ceilalţi).

Marte în tranzit în sextil cu Nodul Sud natal şi în trigon cu Nodul Nord natal Acest tranzit are aceeaşi semnificaţie cu tranzitul lui Marte în sextil cu Nodul Nord şi în trigon cu Nodul Sud; oricum individul este mult mai conştient din punct de vedere intelectual de tradiţiile culturale şi găseşte a fi uşor să se adapteze la dezvoltările curente ale acestor tradiţii. Nodul Sud în sextil cu Marte natal şi Nodul Nord în trigon cu Marte natal are aceeaşi semnificaţie cu Marte în tranzit în sextil cu Nodul Sud natal şi în trigon cu Nodul Nord natal; oricum durează mai mult şi indică o perioadă de adaptare din "mers" la tipurile de activităţi culturale acceptabile.

CUADRATURILE LUI MARTE

Marte în tranzit în cuadratură cu Soarele natal A se vedea "Soarele în tranzit în cuadratură cu Marte natal".

Marte în tranzit în cuadratură cu Luna natală A se vedea "Luna în tranzit în cuadratură cu Marte natal".

Marte în tranzit în cuadratură cu Mercur natal A se vedea "Mercur în tranzit în cuadratură cu Marte natal".

Marte în tranzit în cuadratură cu Venus natal A se vedea "Venus în tranzit în cuadratură cu Marte natal".

Marte în tranzit în cuadratură cu Marte natal Acest tranzit ester caracterizat de un comportament impulsiv, agresiv. Conflictele cu autorităţile pot să apară dintr-o ambiţie egoistă şi din dorinţa de supremaţie. Mânia, luptele, certurile, izbucnirile de furie, nesăbuinţa, acţiunile pripite şi în cazuri extreme confruntările fizice sunt de asemenea caracteristice acestui tranzit. Dorinţele şi impulsurile sexuale necontrolate potda naştere la dificultăţi. Pericolul conflictelor şi neînţelegerilor face ca această perioadă să nu fie adecvată treburilor de afaceri sau profesionale. O atitudine nesăbuită de genul "eu-întâi" poate provoca resentimente. Din acţiunile pripite, negândite sau din exagerări în activitatea fizică pot să apară accidente sau prejudicii. Există o predispoziţie la febră şi la infecţii. Individul trebuie să fie atent în utilizarea focului, materialelor explozive, uneltelor şi chimicalelor periculoase.

Marte în tranzit în cuadratură cu Jupiter natal Acest tranzit este caracterizat de un crescut simî al importanţei personale şi de o tendinţă de a aproba foarte uşor.Frecvent, individului îi lipseşte moderaţia în acţiune. Este probabil să fie prezente ambiţii puternice pentruautoritate culturală şi conducere însă pregătirea necorespunzătoare pentru astfel de roluri poate provoca neplăceri. Nu este o perioadă favorabilă pentru a începe noi treburi privind instituţiile culturale, religioase sau educaţionale. Individul este înclinat spre puncte de vedere religioase sau filozofice limitate, fiind supus prozelitismului prin organizaţii religioase fanatice agresive. Adesea apare tentaţia de a se implica în obţinerea unor profituri prin afaceri care nu sunt etice. Trebuie evitate riscurile financiare şi fizice. Pot să apară probleme legate de banii în comun, afaceri sub formă de corporaţie, chestiuni privind legea,asigurări, taxe, pensie alimentară, moşteniri. Nu este o perioadă favorabilă pentru a se implica în procese. Trebuie avută grijă în relaţiile legate de străini, de persoane din locuri îndepărtate sau de comerţ la distanţă. Nerăbdarea, nesăbuinţa, neatenţia sunt de asemenea pericole în timpul acestei perioade. Individul poate fi expus pericolelot în timp ce călătoreşte, în timp ce vizitează ţări străine sau în timpul implicării într-un război străin. Jupiter în tranzit în cuadratură cu Marte natal are aceeaşi semnificaţie ca Marte în tranzit în cuadratură cu Jupiter natal ; oricum durează mai mult şi indică o perioadă de extravaganţă şi de proastă direcţionare a energiei. Acest tranzit apare de două ori în ciclul de douăzeci şi nouă de ani al lui Saturn.

Marte în tranzit în cuadratură cu Saturn natal Acest tranzit este caracterizat de ambiţii frustrate, de o viziune emoţională greoaie, neînţelegătoare, de mânie înăbuşită şi de o ambiţie neîndurătoare pentru putere. Individul poate fi supus unor sarcini de muncă şi responsabilităţi grele. S-ar părea că trebuie un efort dublu pentru a împlini aceeaşi sarcină de muncă în timpul acestei perioade. Există o tendinţă de a lucra în salturi mai degrabă decât în paşi constanţi, şi de aceea există pericolul prejudiciilor fizice sau extenuării fizice prin exces de muncă. Inflamaţiile pielii, erupţiile, căzăturile, vânătăile, oasele rupte şi problemele cu dinţii sunt indispoziţiile asociate în mod obişnuit cu acest tranzit. Problemele profesionale, frustrările şi supărările e posibil să apară în această perioadă deoarece există procese şi conflicte cuautorităţile, persoanele mai în vârstă şi agenţiile guvernamentale. Individul poate fi supus unor pericole fizice, greutăţi şi chiar să fie arestat. Saturn în tranzit în cuadratură cu Marte natal are aceeaşi semnificaţie ca Marte în tranzit în cuadratură cu Saturn natal ; oricum durează mai mult şi indică o perioadă de greutăţi şi frustrare. Acest tranzit apare de două ori în ciclul de douăzeci şi nouă de ani al lui Saturn.

Marte în tranzit în cuadratură cu Uranus natal Acest tranzit este caracterizat de acţiune impulsivă, exploziile de mânie, dorinţa de libertate cu orice preţ şi atitudinile egoiste, autocentrate care pot înstrăinaaa prietenii individului. E posibil să apară neplăceri sau certuri cu grupurile şi organizaţiile cât şi cu prietenii. Finanţele comune, treburile administrative, taxele, asigurările, moştenirile sau pensia alimentară pot fi toate surse de conflict. Nu este o perioadă propice pentru a începe proiecte profesionale sau de afaceri: se pot ivi numeroşi factori neaşteptaţi. Forţe pe scară largă care depăşesc posibilitatea de control din partea individului, îi pot întrerupe afacerile sau viaţa. Individul poate afla de moartea subită a unui prieten sau asociat. Pot să apară pericole şi prin explozive, electricitate, accidente de automobil sau prin mânuirea necorespunzătoare a maşinilor sau armelor de foc. Uranus în tranzit în cuadratură cu Marte natal are aceeaşi semnificaţie ca Marte în tranzit în cuadratură cu Uranus natal ; oricum durează mai mult şi indică o perioadă de evenimente distructive în viaţa individului. Acest tranzit apare de două ori de-a lungul vieţii.

Marte în tranzit în cuadratură cu Neptun natal Acest tranzit este caracterizat de mânie reţinută, intrigi secrete, acţiuni secretive şi de didficultatea de a controla dorinţele subconştiente. Pot exista implicaţii sexuale secrete sau comportament sexual anormal, excesele sexuale fiind un adevărat pericol, ca şi tendinţele autodistructive care au motivaţie secretă sau sobconştientă. Excesul de alcool sau abuzul de droguri pot fi sursa unor neplăceri. Se pot ivi pericole şi din experimentarea ocultă sau psihică neînţeleaptă. Bolile şi infecţiile greu de diagnosticat care-l slăbesc pe individ sunt o altă sursă potenţială de probleme. Individul este supus pericolului otrăvirii, al unei anestazii nereuşite, al tratamentului crud sau abuziv în timpul şederii în spital ori în alte instituţii. Este posibil să apară decepţii în afaceri şi pe plan profesional. Indivizii cu acest tranzit sau aceia cu care se asociază pot fi tentaţi să folosească mijloace necinstite pentru a-şi realiza ambiţiile profesionale, politice sau de afaceri. Există pericolul unor fraude privind asigurările, taxele, banii în comun, afacerile sub formă de corporaţie sau penssia alimentară. Neptun în tranzit în cuadratură cu Marte natal are aceeaşi semnificaţie ca Marte în tranzit în cuadratură cu Neptun natal ; oricum durează un an sau mai mult şi indică o perioadă de pericole datorate intrigilor secrete, luptelor pentru putere şi autodecepţiei. Acest tranzit apare o dată sau de două ori de-a lungul vieţii.

Marte în tranzit în cuadratură cu Pluto natal Acest tranzit este caracterizat de acţiune impulsivă, lupte pentru putere, de nevoia de autoregenerare, de încercări de transformere forţată, constrângere sau remodelare a celorlalţi. Individul poate fi agresiv sau mânios în această perioadă. Este important sămanifeste precauţie, diplomaţie şi să jugece înţelept. El poate manifesta sau poate fi supus unor atitudini dictatoriale, dominatoare în relaţiile interpersonale. Se pot ivi conflicte cu privire la finanţele comune, asigurări, taxe, moşteniri, pensie alimentară. În această perioadă există şi pericolulviolenţei sexuale sau geloziei. Sunt probabile luptele pentru putere implicând chestiuni politice, profesionale sau militare. Individul trebuie să fie atent în special să evite situaţiile de pericol sau violenţă potenţială, mai ales mulţimile şi grupurile sau asocierile cu preocupări criminale sau negetive. În situaţii de război, revoluţie sau catastrofe naturale, individul poate fi de asemenea în pericol de prejudicii sau moarte. Trebuie avută grijă în mânuirea uneltelor, maşinilor, armelor, chimicalelor periculoase sau substanţelor radioactive în special dacă Pluto este în cuadratură cu Marte în horoscopul natal. Pluto în tranzit în cuadratură cu Marte natal are aceeaşi semnificaţie ca Marte în tranzit în cuadratură cu Pluto natal ; oricumdurează mai mult şi indică o perioadă de mânie, conflict şi luptă. Acest tranzit apare doar o dată de-a lungul vieţii şi adesea implică soluţii vitale.

Marte în tranzit în cuadratură cu Nodul Nord natal şi în cuadratură cu Nodul Sud natal

În timpul acestui tranzit acţiunile personale ale individului tind să fi dizarmonioase mai ales în atitudinile şi tradiţiile culturale. Poate exista o proastă coordonare în legăturile de afaceri şi profesionale. Comportamentul individului pot să exprime atitudini antisociale şi lipsite de respect pentru tradiţiile sociale şi chiar pentru mai multe. Nodul Nord şi Nodul Sud în tranzit în cuadratură cu Marte natal are aceeaşi semnificaţie cu Marte în tranzit în cuadratură cuNodul Nord natal şi cu Nodul Sud natal; oricum durează mai mult şi indică o perioadă de supărare direcţionată către obiceiurile acceptate social.

Marte în tranzit în cuadratură cu Nodul Sud natal şi în cuadratură cu Nodul Nord natal A se vedea "Marte în tranzit în cuadratură cu Nodul Nord natal şi în cuadratură cu Nodul Sud natal".

TRIGOANELE LUI MARTE

Marte în tranzit în trigon cu Soarele natal A se vedea "Soarele în tranzit în trigon cu Marte natal".

Marte în tranzit în trigon cu Luna natală A se vedea "Luna în tranzit în trigon cu Marte natal".

Marte în tranzit în trigon cu Mercur natal A se vedea "Mercur în tranzit în trigon cu Marte natal".

Marte în tranzit în trigon cu Venus natal A se vedea "Venus în tranzit în trigon cu Marte natal".

Marte în tranzit în trigon cu Marte natal. Acest tranzit este caracterizat de acţiune creativă, ambiţie constructivă, vitalitate fizică şi de creşterea încrederii în sine. Indivizii cu acest tranzit manifestă o mai mare capacitate de iniţiativă şi conducere. E posibil să le placă sportul, munca de construcţie şi alte activităţi fizice. Este o perioadă favorabilă pentru muncă ce necesită efort fizic sau utilizarea uneltelor şi maşinilor. Este o perioadă prielnică pentru a călătorii sau pentru a iniţia noi proiecte în legătură cu afacerile sau profesiunea. Sunt favorizate mai ales activităţile militare sau ale poliţiei.

Marte în tranzit în trigon cu Jupiter natal Acest tranzit este caracterizat de acţiune constructivă, expansivă, entuziasm, încredere în sine şi dragoste de aventură. Individul poate realiza un progres semnificativ şi o expansiune în afaceri şi profesiune. Este o perioadă favorabilă rezolvării problemelor cu legea şi proiactelor de dezvoltare a locuinţei. Este probabil ca individul să-şi pună în practică mai mult decâtde obicei credinţele şi idealurile religioase. Tranzitul favorizează organizaţiile culturale, educaţionale sau religioase şi proiectele lor. Contactul cu străinii şi cu culturile străine sau călătoriile în străinătate îi pot aduce individului beneficii. Este un tranzit favorabil sporturilor sau activităţilor în aer liber. Individul va fi preocupat de onoare şi de cinste. Jupiter în tranzit în trigon cu Marte natal are aceeaşi semnificaţie ca Marte în tranzit în trigon cu Jupiter natal; oricum durează mult mai mult şi indică o perioadă de expansiune prin acţiune constructivă. Acest tranzit apare de două ori în ciclul de doisprezece ani al lui Jupiter.

Marte în tranzit în trigon cu Saturn natal Acest tranzit este caracterizat de utilizarea eficientă a energiei, ambiţie mărită şi de o determinare practică pentru a reuşi. Este o perioadă favorabilă pentru realizări practice prin disciplină şi muncă susţinută. Individul manifestă iniţiativă şi o bunăorganizare în afaceri şi pe plan profesional. Acest tranzit favorizează eforturile manageriale şi administrative. Trebirile industriale,ale poliţiei sau cele militare pot fi indeplinite eficient. Este de asemenea un tranzit favorabil pentru aceia din profesiuni de inginer, constructor, arhitect sau meşteşugar şi pentru munca ce implică unelte, maşini şi precizie manuală. Realizările practice pot apare prin asocierea cu prieteni, grupuri şi organizaţii. Este o perioadă favorabilă relaţiilor cu autorităţile şi cu agenţiile guvernamentale. Saturn în tranzit în trigon cu Marte natal are aceeaşi semnificaţie ca Marte în tranzit în trigon cu Saturn natal; oricum durează mult mai mult şi indică o perioadă de realizări practice prin disciplină, muncă susţinută şi bună organizare. Acest tranzit apare de două ori în ciclul de douăzeci şi nouă de ani al lui Saturn.

Marte în tranzi în trigon cu Uranus natal Acest tranzit este caracterizat de acţiune constructivă dinamică, de aventură tulburătoare şi de dorinţă de libertate în manifestare. Individul manifestă o mai mare încredere în sine în utilizarea unor lucruri noi în afaceri, pe plan profesional, în domeniile ingineriei, ştiinţei, activităţilor oculte şi fizice. Există o creştere a interesului pentru programele de autodezvoltare fizică, mentală şi spirituală. Individul se angajează în acţiuni constructive cu prietenii, cu grupuri sau organizaţii.

Este o perioadă excelentă pentru munca legată de electronică, tehnologie ştiinţifică şi pentru afacerile conexe cu aceste domenii. Sunt favorizate activităţile şi experimentarea ocultă şi astrologică. Uranus în tranzit în trigon cu Marte natal are aceeaşi semnificaţie ca Marte în tranzit în trigon cu Uranus natal; oricum durează mult mai mult şi indică o perioadă de acţiuni creative, dinamice şi neobişnuite. Acest tranzit apare de două oride-a lungul vieţii.

Marte în tranzit în trigon cu Neptun natal Acest tranzit este caracterizat de stimularea capacităţilor intuitive şi imaginative cât şi de o manifestare energică a creativităţii artistice. Este un tranzit favorabil pentru dansatori şi artişti de performanţă. Individul simte armonia în timp ce-şi manifestă dorinţele cele mai profunde. Capacităţile latente pentru vindecare spirituală sunt de asemenea stimulate. Se dezvoltă şi interesul pentru îndeplinirea activităţilor religioase, mistice, educaţionale sau spirituale în mediul casnic. Aceste activităţi pot include meditaţia sau practicile spirituale. Perioada este excelentă pentrucercetări şi investigaţii secrete. Progresul poate fi făcut în secret, prin activităţi sau muncă ascunsă. Indivizii cu acest tranzit îşi susţin activ credinţele religioase, educaţionale şi filozofice. Adesea ei au un rol esenţial în realizarea unor schimbări constructive în spitale sau instituţii. Ei pot beneficia prin finanţe în comun, afaceri, asigurări, taxe sau moşteniri. Neptun în tranzit în trogon cu Marte natal are aceeaşi semnificaţie ca Marte în tranzit în trigon cu Neptun natal; oricum în jur de un an sau mai mult mai mult şi indică o perioadă de energie mărită în manifestarea capacităţilor creative, imaginative.

Marte în tranzit în trigon cu Pluto natal Acest tranzit este caracterizat de intensificarea energiei, a voinţei şi de tendinţa de a conduce în afaceri şi pe plan profesional. Există o mai mare voinţă în a combate principiile cuiva ori de câte ori e necesar. Individul are un elan energic, constructiv spre împlinire perioada fiind excelentă pentru a găsi modalităţi de creştere a eficienţei profesionale. Se poate realiza un progres şi în afacerile sub formă de corporaţie, în cercetarea ştiinţifică şi în chestiunile tehnologice. Manifestarea individului este mult mai fermă în efortul de autodezvoltare fizică şi spirituală. Este o perioadă favorabilă pentru autodezvoltare şi pentru activitate ocultă constructivă şi pentru atleţi sau pentru aceia a căroro muncă necesită efort fizic susţinut. Pluto în tranzit în trigon cu Marte natal are aceeaşi semnificaţie ca Marte în tranzit în trigon cu Pluto natal; oricum durează mult mai mult şi indică o perioadă de acţiune dinamică şi bine orientată, de dezvoltare a status-quo-ului. Acest tranzit apare o dată de- lungul vieţii.

Marte în tranzit în trigon cu Nodul Nord natal şi în sextil cu Nodul Sud natal A se vedea "Marte în tranzit în sextil cu Nodul Sud natal şi în trigon cu Nodul Nord natal".

Marte în tranzit în trigon cu Nodul Sud natal şi în sextil cu Nodul Nord natal A se vedea "Marte în tranzit în sextil cu Nodul Nord natal şi în trigon cu Nodul Sud natal".

OPOZIŢIILE LUI MARTE

Marte în tranzit în opoziţie cu Soarele natal A se vedea " Soarele în tranzit în opoziţie cu Marte natal". Marte în tranzit în opoziţie cu Luna natală A se vedea " Luna în tranzit în opoziţie cu Marte natal".

Marte în tranzit în opoziţie cu Mercur natal A se vedea " Mercur în tranzit în opoziţie cu Marte natal".

Marte în tranzit în opoziţie cu Venus natal A se vedea " Venus în tranzit în opoziţie cu Marte natal".

Marte în tranzit în opoziţie cu Marte natal Acest tranzit este caracterizat de un comportament lipsit de respect şi agresiv atât către cât şi din partea altora. Acest comportament adesea indică o nevoie egoistă de autoritate personală şi de putere. Se pot ivi lupte şi confruntări în problemele emoţionale cât şi neînţelegeri privind finanţele comune, asigurările, taxele, moştenirile, pensia alimentară, afacerile şi profesiunea. Nu este o perioadă favorabilă pentru a cere favoruri de la cei la putere sau de la autorităţi.

Pericolele fizice pot apărea din lipsa de atenţie în mânuirea focului, armelor, uneltelor, maţinilor, automobilelor şi chimicalelor periculoase. Comportamentul impulsiv, agresiv îi poate provoca neplăceri individului. În cazuri extreme, individul se poate implica în confruntări fizice sau poate să fie arestat.

Marte în tranzit în opoziţie cu Jupiter natal acest tranzit este caracterizat de extravaganţă, de irosirea resurselor şi de o expansiune exagerată în afaceri, Există pericolul unei atitudini de genul "poate face bine", al credulităţii şi al tendinţei de a face promisiuni "goale". Individultinde să sufere de un simţ accentuat al autoimportanţei. El poate fi expus pericolelor în timpul călătoriilor sau să întâmpine dificultăţi în ţări străine. Este probabil să apară conflicte mai ales în interiorul familiei cu privire la atitudinile şi credinţele religioase, educaţionale şi culturale.dificultăţile se pot ivi şi în relaţiile cu universităţi, aziluri, spitale şi alte instituţi culturale. Pot apărea şi procese sauprobleme cu legea. Jupiter în tranzit în opoziţie cu Marte natal are aceeaşi semnificaţie ca Marte în tranzit în opoziţie cu Jupiter natal; oricum, durează mai mult şi indică o perioadă de extremism în atitudinile religioase, culturale şi educaţionale. Acest tranzit apare o dată la doisprezece ani.

Marte în tranzit în opoziţie cu Saturn natal Acest tranzit este caracterizat de efort fizic excesiv şi de epuizare. Individul poate fi supus unor fracturi, probleme cu dinţii, iritaţii ale pielii, variaţii mari ale temperaturii şi riscuri profesionale. Trebuie avută grijă în mânuirea uneltelor, automobilelor, maşinilor, armelor şi cuţitelor. Dorinţa de acţiune a individului poate fi frustrată de conflicte cu autorităţile sau cu persoanele în vărstă. Individul poare atât să exprime atitudini dictatoriale, autoritare, cât şi să fie supus de alţii unor astfel de atitudini. Nu este o perioadă favorabilă pentru a cere favoruri celor la putere sau cu autoritate. Individul poate avea probleme cu părinţiiangajaţii sau agenţiile guvernamentale. În cazuri extreme, el este arestat sau reţinut de poliţie. El poate avea sarcina neplăcută de a îngriji persoanele vârstnice. Se pot ivi probleme şi frustrări în afaceri şi pe plan profesional. Nu trebuie făcute schimbări importante în afaceri sau pe plan profesional în timpul acestui tranzit. Sunt posibile dificultăţile legale şi procesele. Saturn în tranzit în opoziţie cu Marte natal are aceeaşi semnificaţie ca Marte în tranzit în opoziţie cu Saturn natal; oricum, durează mai mult şi indică o perioadă de greutăţi şi frustrări. Acest tranzit apare o dată la douăzeci şi nouă de ani.

Marte în tranzit în opoziţie cu Uranus natal Acest tranzit este caracterizat de conflicte cu prietenii, acţiuni impulsive, pripite şi accese de furie. Individul trebuie să fie prevăzător în mânuirea uneltelor, electricităţii, expolzivelor, armelor de foc şi automobilelor. Se pot ivi de asemenea pericole din partea poliţiei şi armatei. Acest tranzit trezeşte adesea sentimentele revoluţionare şi dorinţa de arăsturna structura existentă a puterii. Nerăbdarea şi impulsivitatea pot provoca dificultăţi ăn realizarea scopurilor şi obiectivelor. Aceasta este o perioadă nefavorabilă pentru a începe noi proiecte de activităţi în grup. Conflictele pot să apară şi cu privire la treburile financiare ale grupurilor şi organizaţiilor şi la finanţele comune, asigurăti, taxe, pensie alimentară, taxe şi moşteniri. Cei angajaţi în domenii tehnologice sau inginerie pot avea dificultăţi în munca lor. Pericolele pot rezulta şi din experienţe oculte greşite cum ar fi contactarea entităţilor astrale sau comunicarea cu spiritele morţilor. Uranus în tranzit în opoziţie cu Marte natal are aceeaşi semnificaţie ca Marte în tranzit în opoziţie cu Uranus natal; oricum, durează mai mult şi indică o perioadă de schimbări drastice şi de stres nervos, emoţional şi fizic.. Acest tranzit apare o dată de-a lungul vieţii.

Marte în tranzit în opoziţie cu Neptun natal Acest tranzit este caracterizat de intrigi secrete, de autodistrugere prin conspiraţii secrete şi de activitate ilicită. Mânia reţinută şi dorinţele subconştiente greu de controlat tind să provoace neplăceri individului în această perioadă. Furia subconştientă poate fi manifestată într-un mod subtil. Bolile şi infecţiile psihisomatice greu de diagnosticat sunt de asemenea asociate acestui tranzit. E probabil ca drogurile şi alcoolul să aibă un efect negativ în această perioadă. Pot apărea pericole prin practici oculte dubioase cum ar fi comunicarea cu spiritele, şedinţele şi magia sexuală. Individul poate fi supus unui tratament necorespunzător sau să fie neglijat în timpul şederii în spitale sau instituţii. Se pot ivi probleme privind scurgerile de gaz, benzină sau apă ori contaminările cu bacterii. Aceasta este o perioadă nefavorabilă pentru chestiuni maritale şi pentru relaţii profesionale. Nu trebuie făcute afaceri importante în timpul acestui tranzit deoarece pot apare decepţii şi influenţe ascunse în muncă. Frauda şi decepţiile se pot ivi din finanţele comune,afaceri sub formă de corporaţie, taxe, asigurări, moşteniri, pensie alimentară şi activităţi profesionale. Este probabil ca acestea să se manifeste în legăturile de afaceri conexe cu spitalele, instituţiile şi organizaţiile religioase. Individul sau cei cu care face afaceri pot încerca să fugă de obligaţiile financiare. Individul are nevoie de o viziune practică şi realistă în această perioadă. Neptun în tranzit în opoziţie cu Marte natal are aceeaşi semnificaţie ca Marte în tranzit în opoziţie cu Neptun natal; oricum, durează mai mult şi indică o perioadă de confuzii psihologice şi emoţionale în relaţiile personale. Pot să apară totodată experienţe psihice neplăcute în această perioadă. Acest tranzit apare doar o dată de-a lungul vieţii. Marte în tranzit în opoziţie cu Pluto natal

Acest tranzit este caracterizat de atitudini agresive, autocratice, de conflicte şi lupte pentru putere. Este important să nu se încerce constrângerea celorlalţi sau să nu se permită constrângeri din partea lor. Practicile oculte periculoase cum ar fi încercarea de a-i controla mental pe ceilalţi, trebuie evitate. Pot apare conflicte cu privire la treburile profesionale, afaceri în comun, asigurări, taxe, moşteniri, pensie alimentară şi bani în comun. Individul este în pericolul de a fi insultat sau omorât în cazuri de război, revoluţii, revolte sau în cazul implicării în activităţi criminale, interlope. Pericolele pot să apară şi prin radioactivitate, arme, chimicale periculoase, maşini, mulţimi şi alte surse depericol fizic Gelozia sexuală şi impulsurile sexuale necontrolate pot provocaprobleme, fiind necesară regenerarea în relaţiile sexuale, personale şi de afaceri. În latura pozitivă, acest tranzit poate fi folosit pentru realizări constructive, energice prin cooperare cu ceilalţi. Pluto în tranzit în opoziţie cu Marte natal are aceeaşi semnificaţie ca Marte în tranzit în opoziţie cu Pluto natal; oricum, durează mai mult şi indică o perioadă de pericol, stres şi conflict. Acest tranzit apare doar o dată de-a lungul vieţii.

Marte în tranzit în opoziţie cu Nodul Nord natal şi în conjuncţie cu Nodul Sud natal A se vedea "Marte în tranzit în conjuncţie cu Nodul Sud natal şi în opoziţie cu Nodul Nord natal".

Marte în tranzit în opoziţie cu Nodul Sud natal şi în conjuncţie cu Nodul Nord natal A se vedea "Marte în tranzit în conjuncţie cu Nodul Nord natal şi în opoziţie cu Nodul Sud natal".

CONJUNCŢIILE LUI JUPITER

Jupiter în tranzit în conjuncţie cu Soarele natal A se vedea "Soarele natal în conjuncţie cu Jupiter în tranzit".

Jupiter în tranzit în conjuncţie cu Luna natală A se vedea "Luna natală în conjuncţie cu Jupiter în tranzit".

Jupiter în tranzit în conjuncţie cu Mercur natal A se vedea "Mercur natal în conjuncţie cu Jupiter în tranzit".

Jupiter în tranzit în conjuncţie cu Venus natal A se vedea "Venus natal în conjuncţie cu Jupiter în tranzit".

Jupiter în tranzit în conjuncţie cu Marte natal A se vedea "Marte natal în conjuncţie cu Jupiter în tranzit".

Jupiter în tranzit în conjuncţie cu Jupiter natal Acest tranzit este caracterizat de o viziune morală, optimistă, încrezătoare şi de eforturi de autodezvoltare. Poate exista o îmbunătăţire în viaţa de familie şi în condiţiile domestice. E probabil ca individul să aibă un interes crescut pentru a înţelege tendinţele culturale şi dezvoltarea lor viitoare. Adesea există o intensificare a interesului pentru religie, filosofie, lege, educaţie, călătorie, scopuri culturale, ţări străine şi străini. Este o perioadă favorabilă pentru relaţii cu biserici, spitale şi instituţii şi pentru publicare, lectură, predare sau pentru rezolvarea problemelor legale. Dacă această conjuncţie primaşte aspecte stresante de la alte planete, există pericolul de a-şi lua angajamente prea mari sau de a cheltui exagerat. Acest tranzit apare o dată în ciclul de doisprezece ani al lui jupiter.

Jupiter în tranzit în conjuncţie cu Saturn natal Acest tranzit este caracterizat de o atitudine serioasă şi harnică concomitent cu preocuparea pentru scopuri şi obiective pe termen lung. Există nevoia de a combina creşterea şi expansiunea cu prudenţa şi buna administrare. În acelaşi timp, individul trebuie să caute să facă pe cât posibil treburi practice conform idealurilor filosofoce. Altfel spus, există o necesitate de performenţă etică la nivel înalt în această perioadă, în special în realizarea treburilor de afaceri, profesionale, organizaţionale şi politice. Administrarea finanţelor şi raţiunea sunt esenţiale în toate legăturile personale şi profesionale. Acţiunile trecute pot da rod în această perioadă dar se ivesc adesea şi evenimente critice care pot influenţa statutul şi reputaţia individului pentru multă vreme, în bine sau în rău în funcţie de motivaţia pe care o are şi de mijloacele de rezolvare a situaţiei. Este un tranzit favorabilş pentru realizarea afacerilor şi a treburilor profesionale într-un mod sistematic. Este adesea un timp al noilor începuturi în educaţie, lege, afaceri şi profesiune. Individul se poate implica în activităţi legate într-un fel de lege sau de guvern. Pot exista de asemenea implicări în scopuri educaţionale, filozofice, de afaceri, profesionale şi politice serioase. Activităţile individului în timpul acestui tranzit sunt adesea legate de responsabilităţi administrative, relaţii publice şi responsabilităţi legete de şcoli, biserici şi organizaţii. Individul poate călători din motive de afaceri. Saturn în tranzit în conjuncţie cu Jupiter natal are aceeaşi semnificaţie cu Jupiter în tranzit în conjuncţie cu Saturn natal;

oricum durează de obicei mai mult şi indică o perioadă susţinută de activitate politică, profesională, de afaceri şi culturală. Acest tranzit apare doar o dată la douăzeci şi nouă de ani. Jupiter în tranzit în conjuncţie cu Uranus natal Acest tranzit este caracterizat de o creştere a toleranţei pentru toate punctele de vedere şi pentru toate modurile de viaţă. Capacităţile intuitive sau de clarvedere latente sunt adesea stimulate în această perioadă. Se poate obţine o înţelegere profetică intuitivă a tendinţelor şi a dezvoltării viitoare. Individul poate deveni interesat de domeniul ocult şi îşi poate dezvolta modul de abordare ocultă a astrologiei şi religiei. Unii indivizi îşi dezvoltă o viziune ştiinţifică asupra subiectelor religioase sau mistice în timpul acestui tranzit. Poate să apară interesul pentru experienţele în afara corpului, pentru reîncarnare şi viaţă după moarte. aansa bruscă în afacerile financiare şi câştigurile financiare neaşteptate prin daruri, finanţe în comun, moşteniri, taxe, asigurări sau fonduri şi donaţii guvernamentale, însoţesc adesea acest tranzit. Individul are o mare libertate de a călători şi de a urma studii înalte şi I se ivesc adesea oportunităţi neaşteptate pentru călătorie şi educaţie înaltă.În timpul acestui tranzit se pot stabili prietenii neaşteptate cu străini sau oameni din locuri îndepărtate. Prieteniile individului şi asocierile de grup sunt adesea atât stimulative cultural cât şi iluminatoare intr-un mod intuitiv în timpul acestui tranzit şi individul poate avea beneficii prin noi prietenii şi asociaţii organizaţionale. Se manifestă şi o dorinţă umanitară de a-i ajuta pe cei aflaţi în nevoie. Acest tranzit poate stimula tendinţele umanitare şi reformiste ale individului, tendinţe care se manifestă adesea prin legături cu grupuri şi organizaţii religioase, culturale, oculte, mistice, ştiinţifice sau educaţionale. Uranus în tranzit în conjuncţie cu Jupiter natal are aceeaşi semnificaţie cu Jupiter în tranzit în conjuncţie cu Uranus natal; oricum durează de obicei mai mult şi indică o perioadă susţinută de creştere personală şi de iluminare prin înţelegere culturală, ştiinţifică, umanitară şi ocultă extinsă. Acest tranzit apare doar o dată de-a lungul vieţii.

Jupiter în tranzit în conjuncţie cu Neptun natal Acest tranzit este caracterizat de creşterea trezirii pspirituale intuitive manifestată în exprimarea bucuriei şi a generozităţii spiritului. Individul tinde să se asocieze cu biserici, culturi religioase, maeştri sau aşramuri. Tendinţele mistice sunt stimulate iar individul poate deveni foarte interesat de meditaţie şi alte practici mistice. Acest tranzit poate inspira evlavia şi supunerea în faţa lui Domnezeu şi a universului iar convertirile religioase pot apărea frecvent. Idealismul şi fervoarea emoţionaşă a acestui tranzit îi pot provoca individului o lipsă de obiectivitate mentală şi de simţ practic în aplicarea idealurilor sale. Oricum individul exprimă înţelegere şi compasiune faţă de cei în nevoie chiar dacă doar la nivel emoţional. Individul poate beneficia prin relaţiile cu spitale, aziluri, aşramuri, universităţi sau alte instituţii religioase asu culturale. Există o tendinţă către generozitate şi bunătate faţă de membri familiei. Există totodată o nevoie puternică de a pleca în călătorii lungi, în special în scopul pelerinajelor religioase şi explorăriii culturilor străine. Numerişi indivizi simt dorinţa de a fugi de rutina zilnică mărginită,monotonă. Este o perioadă favorabilă inspiraţiei artistice şi muzicale, în special legată de idei mistice sau religioase. Dacă conjuncţia primeşte aspecte stresante de la alte planete, sunt manifestate uneori tendinţe de fugă, mai ales sub forma excesului de alcool sau a abuzului de droguri. Neptun în tranzit în conjuncţie cu Jupiter natal are aceeaşi semnificaţie cu Jupiter în tranzit în conjuncţie cu Neptun natal; oricum durează mai mult şi indică o perioadă susţinută de căutare a adevărurilor mistice înalte. Acest tranzit apare doar o dată de-a lungul vieţii.

Jupiter în tranzit în conjuncţie cu Pluto natal Acest tranzit este caracterizat de eforturi constructive pentru autodezvoltare spirituală. El poate aduce schimbări importante şi permanente în viziunea filozofică şi religioasă. Există o mai mare nădejde în ghidarea spirituală interioară. Indivizii cu acest tranzit pot avea pătrunderi spirituale bazate pe experienţele personale directeprivind realitatea ocultă superioară. Există o profundă înţelegere a tainelor vieţii şi adesea un interes special pentru viaţa după moarte, pentru reîncarnare şi karmă. Este un tranzit favorabil pentru practicile oculte şi religioase. Aceşti indivizi simt nevoia să-şi pună ideile filozofice şi religioase în practică. Perioada este favorabilă pentru munca destinată regenerării şi reformei în instituţii culturale, educaţionale şi religioase, individul asumându-şi adesea rolul de lider în aceste eforturi. Beneficiile financiare pot să apară prin afaceri sub formă de corporaţie, reduceri de taxe, asigurări, moşteniri sau bani în comun, perioada fiind prielnică pentru legături sau chestiuni legele privind aceste domenii. Dacă conjuncţia primeşte aspecte stresante de la alte planete natale sau în tranzit, există o tendinţă de a exploata sau a proteja viziunile culturale sau religioase fanatice ale celorlalţi. Pluto în tranzit în conjuncţie cu Jupiter natal are aceeaşi semnificaţie cu Jupiter în tranzit în conjuncţie cu Pluto natal; oricum durează de obicei mai mult şi indică o perioadă susţinută de acţiune constructivă, regenerativă în problemele culturale.

Jupiter în tranzit în conjuncţie cu Nodul Nord natal şi în opoziţie cu nodul Sud natal Acest tranzit este caracterizat de creşterea prestigiului social, a recunoaşterii publice şi a sprijinului pentru credinţele şi idealurile proprii. Individul simte o creştere a lucidităţii faţă de atitudinile, credinţele şi standardele culturale şi poate beneficia în vreun fel din ele. Poate exista o participare activă la tendinţele religioase, filozofice, educaţionale şi culturale populare actuale.

Nodul Nord în tranzit în conjuncţie cu Jupiter natal şi Nodul Sud în tranzit în opoziţie cu Jupiter natal are aceeaşi semnificaţie cu Jupiter în tranzit în conjuncţie cu Nodul Nord natal şi în opoziţie cu cu Nodul Sud natal; oricum, durează de obicei mai mult şi indică o perioadă susţinută de implicare personală în tendinţele culturale actuale.

Jupiter în tranzit în conjuncţie cu Nodul Sud natal şi în opoziţie cu nodul Nord natal Acest tranzit este caracterizat de credinţa în standardele morale tradiţionale, combinate cu o apropiere individualistă, de normele culturale populare actuale, de comportament etic şi social. Individul tinde să fie critic faţă de atitudinile şi credinţele actuale şi ca rezultat îi poate lipsi sprijinul popular pentru scopurile sale educaţionale, religioase şi culturale. Nodul Sud în tranzit în conjuncţie cu Jupiter natal şi Nodul Nord în tranzit în opoziţie cu Jupiter natal are aceeaşi semnificaţie cu Jupiter în tranzit în conjuncţie cu Nodul Sud natal şi în opoziţie cu cu Nodul Nord natal; oricum, durează de obicei mai mult şi indică o perioadă susţinută de diferenţe individuale faţă de tendinţele culturale prezente.

SEXTILELE LUI JUPITER

Jupiter în tranzit în sextil cu Soarele natal A se vedea "Soarele în tranzit în sextil cu Jupiter natal". Jupiter în tranzit în sextil cu Luna natală A se vedea "Luna în tranzit în sextil cu Jupiter natal".

Jupiter în tranzit în sextil cu Mercur natal A se vedea "Mercur în tranzit în sextil cu Jupiter natal".

Jupiter în tranzit în sextil cu Venus natal A se vedea "Venus în tranzit în sextil cu Jupiter natal".

Jupiter în tranzit în sextil cu Marte natal A se vedea "Marte în tranzit în sextil cu Jupiter natal".

Jupiter în tranzit în sextil cu Jupiter natal Acest tranzit este caracterizat de idei de expansiune culturală, religioasă şi educaţională. Se ivesc oportunităţi prin activităţi filozofice, culturale sau religioase. Trezirea intuitivă extinsă poate aduce noi oportunităţi pentru dezvoltare filozofică, educaţională sau culturală. Este un tranzit favorabil pentru implicarea în organizaţii educaţionale, religioase, filozofice, filantropice sau culturale în scopul educaţiei înalte. De acest tranzit beneficiază mai ales scriitorii, cititorii şi editorii. Individul poate interacţiona armonios cu vecinii, fraţii, surorile şi cu alţi membri ai familiei în timpul acestui tranzit. Este deasemenea favorabil călătoriei şi comunicaţiilor cu străinii sau cu cei din locuri îndepărtate. Acest tranzit apare de două ori înciclul de doisprezace ani al lui Jupiter.

Jupiter în tranzit în sextil cu Saturn natal Acest tranzit este caracterizat de progres în direcţia realizărilor pe termen lung. Se pot ivi oportunităţi importante în educaţieşi carieră. Individul poate primi ajutor şi recunoaştere de la cei în poziţii cu autoritate sau putere şi de la instituţiile pe care la reprezintă ei. Se poate realiza un progres stabil în atingerea scopurilor profesionale şi de afaceri şi în avansarea în carierăori pe plan educaţional şi cultural. Există o mai mare conştientizare a nevoii de onestitate în afacerişi în relaţiile prsonale iar aceasta creşte simţul responsabilităţii şi integritatea individului. El afişează o atitudine serioasă, filosofică exercitând o judecată matură în afacerile importante. Se poate dobândi un bun echilibru între optimism şi precauţie în afaceri şi pe plan profesional, în asociaţiile organizaţionale,în parteneriat şi în alte relaţii şi arii de responsabilitate importante. Pot apărea oportunităţi prin prietenii cu indivizi mai maturi, existând totodată o mai mare armonie în responsabilităţile domestice şi profesionale. Este un tranzit favorabil pentru avocaţi, politicieni administratori şi oameni de afaceri. Saturn în tranzit în sextil cu Jupiter natal are aceeaşi semnificaţie ca Jupiter în tranzit în sextil cu Saturn natal, oricum durează în general mai mult şi îi conferă individului o perioadă extinsă în care să-şi organizeze şi să-şi stabilizeze responsabilităţile importante în viaţă. Acest tranzit apare de două ori în ciclul de douăzeci şi nouă de ani al lui Saturn.

Jupiter în tranzit în sextil cu Uranus natal Acest tranzit este caracterizat de o sporire a înţelegerii intuitive şi de o viziune umanitară, cu orizonturi largi. Individul exprimă o atitudine optimistă în faţa vieţii şi o dorinţă de noi aventuri tulburătoare. Prieteniile tulburătoare şi neobiţnuite pot apare în viaţa individului în această perioadă. El poate beneficia prin legături cu grupuri şi organizaţii religioase, culturale, ştiinţifice, educaţionale sau oculte. Numeroşi oameni îşi dezvoltă o înţelegere largă a conceptelor ştiinţifice, educaţionale, religioase, filozofice sau spirituale. Acest tranzit poate trezi interesul pentru parapsihologie, astrologie sau scopuri mistice sau oculte. Este favorabil mai ales

studiului astrologiei. Este stimulat interesul pentru tradiţii religioase şi culturale altor ţări. Se pot ivi oportunităţi neaşteptate din călătorii şi educaţie înaltă. Asistenţa financiară pentru realizarea obiectivelor valoroase poate veni din partea unor fundaţii, colegii, universităţi şi instituţii religioase sau culturale. Individul poate beneficia de asemenea de afaceri sub formă de corporaţii, asigurări, reduceri de taxe şi moşteniri. Uranus în tranzit în sextil cu Jupiter natal are aceeaşi semnificaţie ca Jupiter în tranzit în sextil cu Uranus natal, oricum durează în general mai mult şi indică oportunitatea unei neobişnuite avansări culturale şi spirituale. Acest tranzit apare de două ori de-a lungul vieţii.

Jupiter în tranzit în sextil cu Neptun natal Acest tranzit este caracterizat de luciditate şi credinţă. Indivizii se asociază adesea cu grupuri şi culturi mistice în această perioadă iar mulţi dintre ei au experienţe mistice expansive. Se poate dezvolta interesul pentru meditaţie. Individul poate beneficia prin folosirea înţelepciunii şi a resurselor minţii subconştiente în această perioadă. Unii indivizi pot călători în scopul căutării spirituale sau al pelerinajului religios. Este o perioadă favorabilă serviciului sau asocierii cu spitale, instituţii, aşramuri sau retrageri spirituale. E probabil să fie exprimat un idealism religios şi umanitar. Deşi acest tranzit creşte idealismul, el nu garantează capacitatea de a-l exprima practic. Individul tinde să manifeste o neobişnuit de mare bunătate şi respect faţă de ceilalţi în special faţă de membrii familiei. În această perioadă se poate primi răsplata acţiunilor trecute. Neptun în tranzit în sextil cu Jupiter natal are aceeaşi semnificaţie ca Jupiter în tranzit în sextil cu Neptun natal, oricum durează în general mai mult şi indică o şansă extraordinară de trezire mistică.

Jupiter în tranzit în sextil cu Pluto natal Acest tranzit este caracterizat de interes pentru autodezvoltare spirituală şi regenerare. Individul manifestă o viziune mentalăpozitivă. Acest tranzit stimulează capacităţile intuitive şi de clarvedere latente. Poate exista un interes religios pentru reîncarnare, viaţă după moarte şi alte fenomene oculte. Este o perioadă favorabilă pentru studiul metafizicii, parapsihologiei, ocultismului şi subiectelor ştiinţifice avansate. Se pot ivi oportunităţi pentru progres şi creştere pe plan educaţional, filozofic şi religios. Sunt favorizate de acest tranzit educaţia înaltă, religia, legea şi călătoriile. Poate exista de asemenea un interes pentru regenerarea şi reforma instittuţiilor sociale, religioase, educaţionale, legale şi culturale existente. Individul poate beneficia prin interese în comun şi prin proiecte ştiinţifice şi de afaceri pe scară largă. Pluto în tranzit în sextil cu Jupiter natal are aceeaşi semnificaţie ca Jupiter în tranzit în sextil cu Pluto natal, oricum durează în general mai mult şi indică o perioadă de creştere şi dezvoltare spirituală. Acest tranzit poate să apară o dată sau de două ori de-a lungul vieţii.

Jupiter în tranzit în sextil cu Nodul Nord natal şi în trigon cu Nodul Sud natal Acest tranzit este caracterizat de armonie cu credinţele educaţionale, filozofice, religioase şi culturale tradiţionale şi actuale. Individul poate primi aprobare şi sprijin social pentru contribuţiile sale sociale şi culturale personale existând o creştere a conştienţei faţă de nevoia de a contribui la ordinea socială existenră. Nodul Nord în tranzit în sextil cu Jupiter natal şi Nodul Sud în tranzit în trigon cu Jupiter natal are aceeaşi semnificaţie cu Jupiter în tranzit în sextil cu Nodul Nord natal şi în trigon cu cu Nodul Sud natal; oricum, durează mai mult şi indică o perioadă susţinută de interacţiune culturală armonioasă.

Jupiter în tranzit în sextil cu Nodul Sud natal şi în trigon cu Nodul Nord natal Acest tranzit are aceeaşi semnificaţie cu Jupiter în tranzit în sextil cu Nodul Nord natal şi în trigon cu Nodul Sud natal; oricum există o mai mare luciditate intelectuală faţă de tradiţiile culturale combinată cu abilitatea de a se adapta uşor curentelor şi atitudinilor la modă în prezent. Nodul Sud în tranzit în sextil cu Jupiter natal şi Nodul Nord în tranzit în trigon cu Jupiter natal are aceeaşi semnificaţie cu Jupiter în tranzit în sextil cu Nodul Sud natal şi în trigon cu cu Nodul Nord natal; oricum, durează mai mult şi indică o perioadă susţinută de adaptare armonioasă la tradiţiile culturale.

CUADRATURILE LUI JUPITER

Jupiter în tranzit în cuadratură cu Soarele natal A se vedea "Soarele în tranzit în cuadratură cu Jupiter natal".

Jupiter în tranzit în cuadratură cu Luna natală A se vedea "Luna în tranzit în cuadratură cu Jupiter natal".

Jupiter în tranzit în cuadratură cu Mercur natal A se vedea "Mercur în tranzit în cuadratură cu Jupiter natal".

Jupiter în tranzit în cuadratură cu Venus natal A se vedea "Venus în tranzit în cuadratură cu Jupiter natal".

Jupiter în tranzit în cuadratură cu Marte natal A se vedea "Marte în tranzit în cuadratură cu Jupiter natal".

Jupiter în tranzit în cuadratură cu Jupiter natal Acest tranzit este caracterizat de confuzie şi conflicte cu privire la credinţele şi atitudinile educaţionale, religioase şi culturale. Individul tinde către inerţie şi e posibilă ipocrizie în aplicarea principiilor morale şi religioase. Există o tendinţă de exagerare în mâncare şi băutură. Călătoriile nefolositoare şi neproductive pot cheltui timpul şi banii. Se pot ivi dificultăţi cu comerţul, livrarea sau legăturile cu străinii ori cu ţările străine. Trebuie evitate decepţiile în afacerile practice şi financiare. Modalităţile de "îmbogăţire rapidă" e necesar să fie privite cu suspiciune. Individul nu trebuie să-şi neglijeze familia sau responsabilităţile domestice cât timp există tendinţa de a promite prea mult întimpul acestui tranzit.

Jupiter în tranzit în cuadratură cu Saturn natal Acest tranzit este caracterizat de probleme legale, de afaceri şi profesionale. Îndeplinirea sarcinilor profesionale şi de afaceri tinde să fie defectuoasă. Nu este o perioadă favorabilă pentru a începe schimbări în afaceri şi pe plan profesional. E necesară o grijă în desfăşurarea afacerilor pentru a fi evitate datoriile. Poate apărea şomajul sau încetinirea activităţii de afaceri. Se pot ivi conflicte între responsabilităţile familiale şi profesionale sau între problemele familiale şi domestice. Adesea individul este confruntat cu o criză morală privind deciziile etice, religioase şi culturale. Există tendinţa de a oscila între extremele de optimism şi pesimism şi de a neglija responsabilităţile importante sau de a compromite principiile de dragul rapidităţii. Individul va resimţi probabil dificultăţi în primirea ajutorului de la instituţii oficiale şi de la cei în poziţii influente şi de autoritate. Reputaţia individului poate suferi în această perioadă datorită greşelilor şi inadvertenţelor trecute. Saturn în tranzit în cudratură cu Jupiter natal are aceeaşi semnificaţie cu Jupiter în tranzit în cuadratură cu Saturn natal; oricum durează mai mult şi indică o perioadă de dificultăţi profesionale, domestice şi de afaceri. Acest tranzit apare de două ori în ciclul de douăzeci şi nouă de ani al lui Saturn.

Jupiter în tranzit în cuadratură cu Uranus natal Acest tranzit este caracterizat de exces de optimism, idealism nepractic, nerăbdare, lipsa simţului comun, a bunei organizări şi a disciplinei. Trebuie evitată tendinţa de a trage concluzii şi de a promite prea mult. Dorinţa de libertate fără responsabilitate care însoţeşte adesea acest tranzit poate aduce o atitudine nerealistă în faţa vieţii. Adesea individul simte dorinţa de călătorie şi aventură care nu folosesc nici unui scop util. Se pot ivi dificultăţi neaşteptate în timpul călătoriilor lungi sau în relaţiile cu străinii. Indivizii cu acest tranzit pot avea legături cu cei care au obiceiuri excentrice impredictibile sau pot afişa ei înşişi astfel de tendinţe. Individul poate intra în contact cu concepte religioase şi culturale perturbatoare sause poate asocia cu organizaţii şi culturi de natură dubioasă. Nu este o perioadă prielnică pentru a se lăsa antrenat în practici religioase şi psihice ciudate. Este o perioadă nefavorabilă pentru experimentare psihică şi ocultă. În timpul acestui tranzit se pot face greşeli de judecată în munca astrologică. Pot apare probleme neaşteptate în modalităţile de îmbogăţire rapidă şi în investiţiile financiare evaluate necorespunzător. Se pot ivi pierderi în afacerile sub formă de corporaţie prin taxe grele, eşecuri în afaceri şi parteneriat financiar neînţelept. Uranus în tranzit în cudratură cu Jupiter natal are aceeaşi semnificaţie cu Jupiter în tranzit în cuadratură cu Uranus natal; oricum durează mai mult şi indică o perioadă de atitudini nepractice şi nerealiste. Acest tranzit apare doar de două ori de-a lungul vieţii.

Jupiter în tranzit în cuadratură cu Neptun natal Acest tranzit este caracterizat de reverie, visare, idealism emoţional nepractic, aşteptări nerealiste şi simpatie greşită. Acestea sunt adesea mijloace de fugă psihologică cum ar fi băutura, drogurile, călătoriile şi scopurile educaţionale nepractice şi nesemnificative. Individul este supus unor religii greşit orientate şi devoţiunii mistice. Adesea aceasta ia forma aderenţei la culturi mistice şi adorări ale maestrului cu o valoare îndoielnică. Individul poate fi atras în acestea ca mijloc de a dobândi statut sau importanţă sau ca mijloc de a evita responsabilităţile practice ale vieţii. În general există o abordare nepractică a aplicării credinţelor religioase şi spirituale. Individul îşi poate produce autodistrugerea prin expansiune neînţeleaptă şi prin modalităţi dubioase de îmbogăţire rapidă. Neptun în tranzit în cudratură cu Jupiter natal are aceeaşi semnificaţie cu Jupiter în tranzit în cuadratură cu Neptun natal; oricum durează mai mult şi indică o perioadă de fugă emoţională şi autodecepţie. Acest tranzit apare doar de două ori de-a

lungul vieţii.

Jupiter în tranzit în cuadratură cu Pluto natal Acest tranzit este caracterizat de tactici constrângătoare în promovarea credinţelor religioase, culturale, educaţionale şi filozofice proprii. Individul poate atât să comită cât şi să fie subiectul jocurilor de putere religioasă, morală sau educaţională. Dorinţa de a-i schimba pe ceilalţi poate fi însoţită de neglijarea dezvoltării proprii. Există de asemenea posibilitatea ca individul să-şi schimbe radical atitudinile religioase şi filozofice. Poate apărea tentaţia de a folosi mijloace necinstite pentru a obţine putere şi statut. Există o nevoie de onestitate strictă şi integritate în toate legăturile de afaceri. Pot să apară conflicte şi litigii cu privire la finanţele comune, fondurile sub formă de corporaţie, asigurări, taxe, moşteniri, pensie alimentară. Individul tinde să facă promisiuni fără a avea o bază adecvată. El poate afişa mândrie şi aroganţă şi să neglijeze detalii mici dar importante. Practicile oculte dubioase sau atitudinile confuze privind moralitatea sexuală reprezintă un pericol pentru individ în timpul acestui tranzit. Pluto în tranzit în cudratură cu Jupiter natal are aceeaşi semnificaţie cu Jupiter în tranzit în cuadratură cu Pluto natal; oricumdurează mai mult şi indică un interval de luptă cu corupţia şi structurile existente ale puterii. Acest tranzit apare doar o dată de-a lungul vieţii.

Jupiter în tranzit în cuadratură cu Nodul Nord natal şi în cuadratură cu Nodul Sud natal În timpul acestui tranzit punctele de vedere religioase, culturale, morale şi educaţionale ale individului nu sunt în armonie custandardele culturale actuale sau individul aderă orbeşte la norme sociale şi culturale prezente. Nodurile Nord şi Sud în tranzit în cuadratură cu Jupiter natal au aceeaşi semnificaţie cu Jupiter în tranzit în cuadratură cu Nodul Nord natal şi în cuadratură cu Nodul Sud natal; oricum durează mai mult şi indică o perioadă susţinută de inadaptare la aşteptările sociale şi culturale actuale.

Jupiter în tranzit în cuadratură cu Nodul Sud natal şi în cuadratură cu Nodul Nord natal A se vedea "Jupiter în tranzit în cuadratură cu Nodul Nord natal şi în cuadratură cu Nodul Sud natal".

TRIGOANELE LUI JUPITER Jupiter în tranzit în trigon cu Soarele natal A se vedea "Soarele în tranzit în trigon cu Jupiter natal".

Jupiter în tranzit în trigon cu Luna natală A se vedea "Luna în tranzit în trigon cu Jupiter natal".

Jupiter în tranzit în trigon cu Mercur natal A se vedea "Mercur în tranzit în trigon cu Jupiter natal".

Jupiter în tranzit în trigon cu Venus natal A se vedea "Venus în tranzit în trigon cu Jupiter natal".

Jupiter în tranzit în trigon cu Marte natal A se vedea "Marte în tranzit în trigon cu Jupiter natal".

Jupiter în tranzit în trigon cu Jupiter natal În timpul acestui tranzit, individul poate beneficia direct de o bună educaţie, religie, filozofie călătorii sau de instituţii religioase, educaţionale şi culturale. Individul poate fi pus în situaţia de a expune sau preda valori culturale, etice sau religioase. El poate avea beneficii prin legesau prin instituţiile culturale. Acest tranzit poate aduce o îmbunătăţire în legăturile familiale şi de afaceri. Plăcerea (împlinirea) poate fi câştigată prin educaţie, călătorie, religie, filozofie sau pelerinaj religios şi individul poate profita de pe urma contactelor cu străinii şi cu ţările străine. Creşterea resurselor financiare face din aceasta o perioadă favorabilă pentru afaceri şi comerţ.

Jupiter în tranzit în trigon cu Saturn natal Acest tranzit este caracterizat de progres în afaceri şi legături profesionale. Este în special favorabil pentru profesiunile legate de lege, politică, administraţie, afaceri, educaţie, religie şi călătorie. Aceasta este o bună perioadă pentru a căuta dezvoltarea sau să fie iniţiate afaceri importante, activităţi profesionale, şi să se consolideze şi să se stabilizeze propria poziţie financiară şi profesională. Este de asemenea o perioadă favorabilă pentru a intreprinde afaceri legale sau înţelegeri cu guvernul. Individul este probabil să încerce să aplice standardele filozofice, religioase şi etice proprii în modalităţi practice. Pot fi implicări în activitatea de construcţii asociate cu grupurile şi organizaţiile religioase, caritabile, ştiinţifice şi profesionale. Individul poate primi în această perioadă cooperare efectivă din partea celor din poziţii sus-puse. Indivizii cu acest tranzit pot lua decizii importante, o atitudine responsabilă pentru a-şi duce la indeplinire scopurile şi obiectivele de amploare. Poate exista un echilibru între optimism şi precauţie, preocupare cu onestitate şi integritate.

Individul va afişa o atitudine mai responsabilă faţă de familia sa şi faţă de treburile domestice. Saturn în tranzit în trigon cu Jupiter natal are aceeaşi semnificaţie cu Jupiter în tranzit în trigon cu Saturn natal; oricum durează de obicei mai mult şi indică o perioadă susţinută de creştere şi stabilitate în preocupări profesionale, de afaceri şi domestice. Este o perioadă favorabilă pentru educaţie în scopul avansării profesionale. Acest tranzit apare de două ori în ciclul de douăzeci şi nouă de ani al lui Saturn. Jupiter în tranzit în trigon cu Uranus natal Acest tranzit este caracterizat de beneficii neaşteptate din înţelegeri, asigurări, finanţe comune, bani în comun, fonduri guvernamentale şi moşteniri, concomitent cu şanse neobişnuite pentru dezvoltarea afacerilor. Se pot ivi oportunităţi neaşteptate de călătorie sau de educaţie înaltă. Noile descoperiri privind istoria veche sau vestigii îl pot uimi pe individ. El va manifesta generozitate şi vederi largi faţă de oamenii din toate domeniile vieţii. Individul poate stabili noi prietenii interesante prin călătoriile sale sau prin asocierea cu organizaţii educaţionale, culturale, religioase, ştiinţifice sau oculte. Aceste prietenii şi asocieri organizaţionale sau de grup pot avea un efect de elevare spirituală asupra individului. Acest tranzit aduce adesea capacităţi intuitive şi de clarvedere latente şi poate conduce la anumite revelaţii şi pătrunderi spirituale senzaţionale. Este un tranzit excelent pentru studiul şi practica astrologiei. Individul poate avea viziuni profetice asupra tendinţelor şi dezvoltării culturale viitoare şi poate ajunge la o înţelegere ocultă sau ştiinţifică a legilor spirituale. Practicile spirituale sau oculte cum ar fi meditaţia, astrologia sau studiul parapsihologiei sau a conceptelor metafizice noi îi poate aduce beneficii individului în timpul acestui tranzit. Individul este deschis şi receptiv la idei noi. Acest tranzit poate aduce o mult aşteptată oportunitate de a exprima geniul sau talentul individual. Există o mare posibilitate de schimbare care îi dă posibilitatea să obţină ceva care marită osteneală. Este o perioadă propice pentru afaceri legate de tehnologie avansată şi electronice şi pentru a începe noi afaceri sub formă de corporaţii sau pentru speculaţii financiare în comun. Uranus în tranzit în trigon cu Jupiter natal are aceeaşi semnificaţie cu Jupiter în tranzit în trigon cu Uranus natal; oricum durează de obicei mai mult şi indică oportunităţi pentru creştere şi dezvoltare spirituală. Acest tranzit apare doar de două ori de-a lungul vieţii.

Jupiter în tranzit în trigon cu Neptun natal Acest tranzit este caracterizat de inspiraţie religioasă, spirituală şi intuitivă. Poate să apară sentimente de contact mistic cu Infinitul. Este un tranzit favorabil pentru meditaţie şi căutare spirituală interioară, mai ales când acestea au loc în casă. Individul poate beneficia de un învăţător spiritual, de un pelerinaj religios sau de altă călătorie lungă. Individul e capabil să sondeze mintea subconştientă pentru o cunoaştere şi inspiraţie reală. Sunt manifestate o mai mare înţelegere, generozitate şi empatie faţă de ceilalţi. Este o perioadă propice legăturilor cu spitale, universităţi, retragerilor religioase şi instituţiilor educaţionale şi culturale. Există un interes pentru dezvoltarea culturală şi educaţională. Imaginaţia creativă a oamenilor angajaţi în activităţi artistice este stimulată adesea şi individul simte o creştere a sensibilităţii faţă de frumos. În timpul acestui tranzit individul culege frecvent roadele acţiunilor bune trecute. Neptun în tranzit în trigon cu Jupiter natal are aceeaşi semnificaţie cu Jupiter în tranzit în trigon cu Neptun natal; oricum durează o mai lungă perioadă de timp şi indică un interval de inspiraţie intuitivă. Acest tranzit apare doar o dată sau de două ori de-a lungul vieţii.

Jupiter în tranzit în trigon cu Pluto natal Acest tranzit este caracterizat de interes pentru regenerare spirituală şi autodezvoltare. Beneficiile pot apărea pentru individ prin religie, educaţie înaltă, doctrine şi studii oculte sau esoterice. Poate să existe o ghidare constructivă din partea unor maeştrii spirituali. Acest tranzit aduce adesea o înţelegere sporită a legilor spirituale şi experienţe intuitive directe a realităţilor spirituale. Unii indivizi îşi dezvoltă interesul pentru viaţa după moarte, karmă şi reîncarnare. Este o perioadă favorabilă pentru practici metafizice sau oculte constructive cum ar fi meditaţia, astrologia sau filozofia spirituală. Există adesea un interes pentru reforme sociale, religioase, educaţionale şi culturale, cât şi pentru a-i ajuta pe ceilalţi să se ajute pe ei înşişi. Este o perioadă favorabilă pentru a elimina conceptele , credinţele şi atitudinile demodate. Va exista o creştere a voinţei de a pune în practică idealurile filozofice şi religioase. Aceasta poate fi o perioadă de inspiraţie pentru profesori, artişti şi pentru cei implicaţi în activităţi de afaceri inovatoare. Individul poate manifesta potenţialităţi şi poate primi o ghidare intuitivă în treburile de afaceri. Călătoriile legate de afaceri sub formă de corporaţie şi de cereri educaţionale, ştiinţifice şi spirituale apar adesea în această perioadă. Se pot ivi beneficii importante prin finanţe în comun, afaceri sub formă de corporaţie, moşteniri, reduceri de taxe, înţelegeri sau fonduri de afaceri sau guvernamentale. Este de asemenea propice îmbunătăţirilor locuinţei şi regenerării situaţiilor de familie. Pluto în tranzit în trigon cu Jupiter natal are aceeaşi semnificaţie cu Jupiter în tranzit în trigon cu Pluto natal; oricum dureazămult şi indică o perioadă de creştere a voinţei direcţionată către autodezvoltare constructivă. Acest tranzit apare doar o dată de-a lungul vieţii.

Jupiter în tranzit în trigon cu Nodul Nord natal şi în sextil cu Nodul Sud natal A se vedea "Jupiter în tranzit în sextil cu Nodul Sud natal şi în trigon cu Nodul Nord natal".

Jupiter în tranzit în trigon cu Nodul Sud natal şi în sextil cu Nodul Nord natal A se vedea "Jupiter în tranzit în sextil cu Nodul Nord natal şi în trigon cu Nodul Sud natal".

OPOZIŢIILE LUI JUPITER

Jupiter în tranzit în opoziţie cu Soarele natal A se vedea "Soarele în tranzit în opoziţie cu Jupiter natal".

Jupiter în tranzit în opoziţie cu Luna natală A se vedea "Luna în tranzit în opoziţie cu Jupiter natal".

Jupiter în tranzit în opoziţie cu Mercur natal A se vedea "Mercur în tranzit în opoziţie cu Jupiter natal".

Jupiter în tranzit în opoziţie cu Venus natal A se vedea "Venus în tranzit în opoziţie cu Jupiter natal".

Jupiter în tranzit în opoziţie cu Marte natal A se vedea "Marte în tranzit în opoziţie cu Jupiter natal".

Jupiter în tranzit în opoziţie cu Jupiter natal Acest tranzit este caracterizat de optimism fals, credulitate, decepţie şi nesinceritate. Individul este susceptibil la expansiuneexagerată şi extravaganţă. Există o tendinţă de a promite prea mult în relaţii iar individul adesea recurge la nesinceritate şi ipocrizie pentru a evita neplăcerile în relaţiile importante. Tind să apară neînţelegeri cu privire la atitudinile şi credinţele filozofice, religioase, educaţionale, culturale şi morale. Se pot ivi adesea dificultăţi în treburile legate de educaţie, publicare sau activităţi culturale. Călătoriile se pot dovedi mult mai scumpe decât s-a anticipat şi apar adesea dificultăţi legate de livrare, comerţ sau legătura cu cei din locuri indepărtate.

Jupiter în tranzit în opoziţie cu Saturn natal Acest tranzit este caracterizat de nesincronizare în afaceri, în treburi profesionale şi domestice. Individul poate folosi strategii îndoielnice pentru a-şi promova interesele de afaceri şi profesionale. Pot exista afaceri solide sau competiţii profesionale cât şi lipsa sprijinului din partea instituţiilor oficiale sau celor în poziţii de putere sau autoritate. Individul se poate confrunta în timpul acestei perioade cu dificultăţi legale, birocraţie sau procese. În cazuri extreme poate apărea faliment sau o criză financiară severă. Este o perioadă nefavorabilă pentru extinderea afacerilor legate de educaţie, lege, publicare, călătorie, comerţ la distanţă sauactivităţi culturale. Se pot ivi conflicte între responsabilităţile profesionale şi familiale şi motive ulterioare privind banii şi statutul pot afecta negativ prieteniile, asocierile de afaceri sau relaţiile profesionale şi organizaţionale. Ipocrizia sau confuzia privind soluţiile etice şi morale pot provoca de asemenea o rupere a relaţiilor. Poate exista o lipsă de echilibru între atitudinile conservatoare şi optimiste. Obstacolele pot fi create prin atitudini conservatoare sau lipsite de compromis din partea individului sau a celorcu care trebuie să aibă legături. Saturn în tranzit în opoziţie cu Jupiter natal are aceeaşi semnificaţie cu Jupiter în tranzit în opoziţie cu Saturn natal; oricum durează de obicei mai mult şi indică o perioadă de conflicte morale şi de amânări profesionale şi de afaceri. Acest tranzit apare o dată în ciclul de douăzeci şi nouă de ani al lui Saturn.

Jupiter în tranzit în opoziţie cu Uranus natal Acest tranzit este catacterizat de idealism nepractic şi relaţii cu persoane fără importanţă şi excentrice. E posibil ca individului să-i lipsească simţul practic sau echilibrul. Aceasta poate lua forma extravaganţi prosteşti, promisiunilor goale, agitaţiei ssau incapacităţii de a menţine un efort susţinut şi disciplinat. Există o tendinţă de a aştepta proiecte şi sarcini nerealiste. Adesea indivizii fac promisiuni şi înţelelegeri cu prieteni, grupuri şi organizaţii, promisiuni pe care le va fi dificil să le îndeplinească. Unii indivizi îşi dau seama că sunt incapabili să se angajeze constant şi ferm pe o cale spirituală. Ei merg de la un învăţător sau organizaţie spirituală la alta fără a rămâne suficient de mult nicăieri pentru a dobândi realizări valoroase. Uneori ei participă la activităţi religioase şi de cult cu o valoare dubioasă. Se pot ivi dificultăţi în relaţiile cu spitale şi universităţi, biserici şi instituţii culturale. Pot apărea conflicte cu privire al asigurări, taxe, pensie alimentară, bani în comun, moşteniri, procese şi speculaţii în afaceri instabile. Chestiunile financiare e probabil să fie impredictibile şi instabile în timpul acestei perioade. În timpul acestui tranzit trebuie evitate mai ales modalităţile de îmbogăţire rapidă deoarece factori neaşteptaţi şi nebănuiţi pot perturba planurile şi modalităţile obişnuite. Indivizii sunt capabili să se ridice după pierderi majore prin expansiune neînţeleaptă în special dacă

indică bani împrumutaţi. Călătoriile fară folos pot risipi timpul şi banii individului. În timpul lor se pot ivi dificultăţi neprevăzute. În timpul acestui tranzit e probabil ca prietenii să fie bine intenţionaţi dar nefolositori şi excentrici. Uranus în tranzit în opoziţie cu Jupiter natal are aceeaşi semnificaţie cu Jupiter în tranzit în opoziţie cu Uranus natal; oricumdurează de obicei mai mult şi indică o perioadă de aşteptări sociale, culturale şi financiare nerealiste. Acest tranzit apare doar o dată de-a lungul vieţii.

Jupiter în tranzit în opoziţie cu Neptun natal Acest tranzit este caracterizat de idealism religioas impractic şi de posibila implicare în culturi mistice. E probabil ca individul să fie lipsit de simţ practic în aplicarea idealurilor religioase şi spirituale. În unele cazuri există un simţ exagerat al importanţei culturale şi spirituale proprii. Aceasta poate lua forma falsei umilinţe sau a statutului de provizoriu dobândit prin urmarea unui maestru spiritual sau prin implicarea într-o sectă religioasă. Unii indivizi manifestă o tristeţe sentimentală şi simpatii greşite. Ei tind să cedeze la poveşti "plângăcioase" şi la cereri de ajutor care nu merită osteneala. Trebuie evitată încrederea în artişti sau în promotorii modalităţilor de îmbogăţire rapidă deoarece ele pot factorii care provoacă autodistrugerea individului. Disciplina practică este necesară în timpul acestui tranzit pentru a menţine contactul cu realitatea. Distorsiunile subconştiente şi tendinţele nevrotice de fugă pot ieşi la suprafaţă în această perioadă luând forma băuturii, abuzului de droguri, băuturii, abuzului de droguri, visării, reveriei, delirului grandorii şi dependenţei emoţionale faţă de familie. Visele, viziunile şi experienţele psihice bizare apar adesea în timpul acestui tranzit. Imaginaţia necontrolată poate conduce la rătăcirea individului. Neptun în tranzit în opoziţie cu Jupiter natal are aceeaşi semnificaţie cu Jupiter în tranzit în opoziţie cu Neptun natal; oricumdurează de obicei mai mult şi indică o perioadă în timpul căreia individul este susceptibil la autodecepţie. Acest tranzit aparedoar o dată de-a lungul vieţii.

Jupiter în tranzit în opoziţie cu Pluto natal Acest tranzit este caracterizat de promovarea tiranică a tendinţelor educaţionale, filozofice, religioase şi culturale. Individul poate fi atât agresorul cât şi victima. Experimentarea ocultă, neînţeleaptă sau periculoasă cum ar fi încercările de ai domina sau controla pe ceilalţi pot avea consecinţe nedorite în această perioadă. Individul trebuie să evite încercările de a-i schimba pe ceilalţi cât timp neglijează dezvoltarea personală. Constrângerile în numele religiei pot provoca o rupere a relaţiilor în această perioadă. Apar adesea separaţii şi rupturi în relaţiile de familie. Există o tendinţă de a se întinde peste măsură şi de a dezvolta proiecte grandioase, nerealiste. Individul trebuie să se păzească împotriva decepţiei şi fraudei în treburile financiare. Se pot ivi conflicte şi dificultăţi cu privire la banii în comun, taxe, asigurări, moşteniri sau pensie alimentară. Procesele sau alte dificultăţi legale constituie un pericol. Nu este o perioadă favorabilă pentru relaţii cu spitale, universităţi sau alte instituţii culturale. Pluto în tranzit în opoziţie cu Jupiter natal are aceeaşi semnificaţie cu Jupiter în tranzit în opoziţie cu Pluto natal; oricum durează mai mult şi indică o perioadă în timpul căruia individul poate fi implicat în lupte pentru putere în domeniul cultural şi de afaceri. Acest tranzit apare doar o dată de-a lungul vieţii.

Jupiter în tranzit în opoziţie cu Nodul Nord natal şi în conjuncţie cu Nodul Sud natal A se vedea "Jupiter în tranzit în conjuncţie cu Nodul Sud natal şi în opoziţie cu Nodul Nord natal".

Jupiter în tranzit în opoziţie cu Nodul Sud natal şi în conjuncţie cu Nodul Nord natal A se vedea "Jupiter în tranzit în conjuncţie cu Nodul Nord natal şi în opoziţie cu Nodul Sud natal".

CONJUNCŢIILE LUI SATURN

Saturn în tranzit în conjuncţie cu Soarele natal A se vedea "Soarele natal în conjuncţie cu Saturn în tranzit".

Saturn în tranzit în conjuncţie cu Luna natală A se vedea "Luna natală în conjuncţie cu Saturn în tranzit".

Saturn în tranzit în conjuncţie cu Mercur natal A se vedea "Mercur natal în conjuncţie cu Saturn în tranzit".

Saturn în tranzit în conjuncţie cu Venus natal A se vedea "Venus natal în conjuncţie cu Saturn în tranzit".

Saturn în tranzit în conjuncţie cu Marte natal A se vedea "Marte natal în conjuncţie cu Saturn în tranzit".

Saturn în tranzit în conjuncţie cu Jupiter natal A se vedea "Jupiter natal în conjuncţie cu Saturn în tranzit".

Saturn în tranzit în conjuncţie cu Saturn natal Acest tranzit este caracterizat de sfârşitul condiţiilor profesionale cristalizate şi de începutul altora noi. Apar responsabilităţi majore care cer precauţie şi maturitate. Individul simte o mai mare nevoie de securitate materială şi de un loc însemnat în lume. Există dorinţa de a munci pentru atingerea ţelurilor şi obiectivelor pe termen lung asociate de obicei într-un fel cu ambiţiile pentru carieră. Ambiţia crescută şienergia latentă asociată cu acest tranzit fac posibilă iniţierea unor proiecte pe termen lung. Nevoia de a se stabili într-o rutinăa vieţii bine definită şi fixată după care fiinţa îşi poate construi securitatea viitoare, determină o viziune conservatoare asupra vieţii în special privitoare la afaceri, profesiune şi politică. Acest tranzit poate aduce o implicare în activităţi matematice, ştiinţifice, de afaceri sau politice serioase. Rezultatele acţiunilor trecute apar în această perioadă pentru evaluare şi corectare. Dacă aceste consecinţe îl ajută sau îl împiedică pe individ, depinde de meritele acestor acţiuni trecute. Dacă individul se relaţionează în aceste treburi într-un modresponsabil şi realist, el va fi liber să înceapă din nou în chestiunile importante ale vieţii. Când apare acest tranzit la indivizii între vârsta de douăzeci şi şapte şi douăzeci şi nouă de ani indică asumarea deplină a responsabilităţilor de adult. Când apare la indivizii între vârsta de cincizeci şi şapte şi cincizeci şi nouă indică punctul culminant al carierei individului. Această conjuncţie apare aproximativ la fiecare douăzeci şi nouă de ani.

Saturn în tranzit în conjuncţie cu Uranus natal Acest tranzit este caracterizat de responsabilitate crescută faţă de prieteni, grupuri şi organizaţii. Individul se implică adesea în grupuri sau organizaţii profesionale şi îşi dezvoltă interesul pentru aplicarea noilor metode şi tehnologii moderne în treburile profesionale. Activităţile profesionale în timpul acestui tranzit sunt adesea legate de inginerie, meşteşugărie, cercetare şi dezvoltare în special în industria electronică. Individul poate deveni preocupat de conducerea afacerilor şi activităţilor profesionale legate de aceste domenii. Există adesea o motivaţie sporită de a realiza scopurile şi obiectivele şi obiectivele personale. Individul trăieşte atât succesul personal cât şi o revenire a norocului potrivit acţiunilor şi motivaţiilor trecute. Aceste consecinţe apar adesea prin circumstanţe karmice, subite sau neaşteptate. Este o perioadă favorabilă pentru munca ştiinţifică şi matematică serioasă şi pentru aplicarea practică a ideilor originale şi a inspirţiilor intuitive. Uranus în tranzit în conjuncţie cu Saturn natal are aceeaşi semnificaţie cu Saturn în tranzit în conjuncţie cu Uranus natal; oricum durează de obicei mai mult şi indică o perioadă susţinută de activitate de grup utilă şi de schimbări radicale pe plan profesional. Acest tranzit apare o dată la optzeci şi patru de ani.

Saturn în tranzit în conjuncţie cu Neptun natal Acest tranzit este caracterizat printr-o concentrare fermă şi o focalizare psihologică. Activităţile de afaceri legate de artă, divertisment, muzică, fotografie, chimie, droguri, spitale, aziluri, universităţi şi instituţii culturale sunt adesea asociate cu acest tranzit. Unii indivizi îşi dezvoltă interesul pentru istoria culturii şi pentru tradiţiile religioase, artistice şi culturale ale ţărilor străine. Este o perioadă favorabilă pentru meditaţie şi discipline serioase. Există adesea o capacitate mărită pentru vizualizare practică a modului de a realiza scopurile şi obiectivele importante. Se poate ivi o depresie emoţională ca rezultat al evocării amintirilor subconştiente neplăcute sau dureroase ale experienţelor trecute. Individul trebuie să le facă faţă sincer şi să le înţeleagă aşa cum sunt, altfel ele pot fi cauza comportamentului iraţional sau neadecvat. Temerile iraţionale şi anxietatea pot aduce distrugerea individului. Dacă această conjuncţie e afectată e posibilă instituţionalizarea. Autocompătimirea şi tristeţea trebuie evitate cu orice preţ. Ele îl vor priva pe individ de la aflarea unor soluţii sincere la schimbările şi problemele sale psihologice. Practicile psihice periculoase cum ar fi spiritismul e necesar să fie evitate în timpul acestui tranzit. Se pot ivi incertitudini în afaceri, în asocieri şi în treburile familiale. Afectarea acestei conjuncţii poate indica decepţii în afaceri, pe plan legal şi profesional cât şi posibilitatea dizgraţiei publice şi scandalului. Unii indivizi devin implicaţi în secrete profesionale sau guvernamentale sau în intrigi politice şi de afaceri. Cu toate că duşmanii secreţi pot sta în calea succesului individului, în cazul în care această conjuncţie e afectată, ei sunt de obicei mai mult imaginaţi decât reali şi individul îşi poate distruge cel mai rău duşman al său. Neptun în tranzit în conjuncţie cu Saturn natal are aceeaşi semnificaţie cu Saturn în tranzit în conjuncţie cu Neptun natal; oricum durează mai mult şi indică o perioadă de activitate profesionalp secretă şi nevoia de a avea o viziune conştientă asupra minţii subconştiente. Acest tranzit apare o dată de-a lungul vieţii.

Saturn în tranzit în conjuncţie cu Pluto natal Acest tranzit este caracterizat de responsabilităţi profesionale pentru consecinţele de amploare. Poate intensifica dorinţa şi focalizarea individului. În acelaşi timp individul trece de obicei într-un fel sau altul printr-o disciplină severă. Acest tranzit poate aduce sfârşitul vechilor experienţe în special în treburi profesionale, de afaceri şi politice şi în începuturile altora noi. Reputaţia personală a individulşui în timpul acestuitranzit depinde de performanţele şi motivaţiile trecute. Este o perioadă favorabilă pentru proiecte de autodezvoltare, pentru dezvoltarea treburilor legate de afaceri şi dezvoltare cât şi a eficienţei munciii şi a metodologiei profesionale. Este o perioadă prielnică pentru autodezvoltare spirituală şi meditaţie, cât şi pentru studiu şi cercetare ştiinţifică, matematică sau ocultă. Capacităţile de clar vedere latente sunt stimulate adesea şi pot exista activităţi serioase implicând studiile ştiinţifice avansate şi ocultismul.

Unii indivizi se implică în secrete guvernamentale, politice sau profesionale iar alţii în lupte pentru putere şi intrigi politice sau colective. Individul poate fi frânat sau ajutat de interese legitime şi de monopoluri comune. E probabil să existe implicaţii profesionalesau de afaceri cu taxe, moşteniri, asigurări, finanţe în comun. Soluţiile de afaceri, profesionale şi ecologice tind să fie în prim plan în timpul acestui tranzit. Îndeplinirea obligaţiilor şi responsabilităţilor de afaceri îl poate îngreuna serios pe individ. El poate avea trăiri paranoice şi sentimente de pericol dacă este afectată conjuncţia. În cazuri extreme trebuie să existe o legătură cu soluţii pe viaţă şi pe moarte. În timpul acestei perioade poate apare moartea cuiva având consecinţe asupra individului. Pluto în tranzit în conjuncţie cu Saturn natal are aceeaşi semnificaţie cu Saturn în tranzit în conjuncţie cu Pluto natal; oricumdurează de obieci mai mult şi indică o perioadă de implicare susţinută în chestiuni ştiinţifice, de afaceri, profesionale şi politice. Acest tranzit apare o dată de-a lungul vieţii.

Saturn în tranzit în conjuncţie cu Nodul Nord natal şi în opoziţie cu Nodul Sud natal Acest tranzit este caracterizat de atitudini conservatoare faţă de tendinţele şi credinţele la modă în prezent. Individul poate simţi nevoia de conformitate socială ca mijloc de protejare a siguranţei personale. Totuşi, activităţile profesionale pot să-l implice pe individ într-un vreun fel în aceste tendinţe populare. Nodul Nord în tranzit în conjuncţie cu Saturn natal şi Nodul Sud în tranzit în opoziţie cu Saturn natal are aceeaşi semnificaţie cu Saturn în tranzit în conjuncţie cu Nodul Nord natal şi în opoziţie cu cu Nodul Sud natal; oricum, durează puţin mai mult şi indică o perioadă de implicare susţinută în tendinţele şi obiceiurile populare la nivel profesional şi de obicei conservator.

Saturn în tranzit în conjuncţie cu Nodul Sud natal şi în opoziţie cu Nodul Nord natal Acest tranzit este caracterizat de atitudini conservatoare faţă de credinţele şi atitudinile populare. Individul poate părea antisocial sau izolat. E probabil ca responsabilităţile profesionale să limiteze activităţile sociale şi culturale ale individului întimpul acestei perioade. Există o tendinţă de a trece de identificarea cu propriile păreri şi cu atitudinile conservatoare. Nodul Sud în tranzit în conjuncţie cu Saturn natal şi Nodul Nord în tranzit în opoziţie cu Saturn natal are aceeaşi semnificaţie cu Saturn în tranzit în conjuncţie cu Nodul Sud natal şi în opoziţie cu cu Nodul Nord natal; oricum, durează puţin mai mult şi indică o perioadă de implicare susţinută, atât în revizuirea critică a obiceiurilor şi tendinţelor sociale la modă sau retragerea temporară de la interacţiunea directă la acest nivel. O astfel de lipsă de contact se poate datora responsabilităţilor profesionale care trebuie îndeplinite.

SEXTILELE LUI SATURN

Saturn în tranzit în sextil cu Soarele natal A se vedea "Soarele în tranzit în sextil cu Saturn natal".

Saturn în tranzit în sextil cu Luna natală A se vedea "Luna în tranzit în sextil cu Saturn natal".

Saturn în tranzit în sextil cu Mercur natal A se vedea "Mercur în tranzit în sextil cu Saturn natal".

Saturn în tranzit în sextil cu Venus natal A se vedea "Venus în tranzit în sextil cu Saturn natal".

Saturn în tranzit în sextil cu Jupiter natal A se vedea "Venus în tranzit în sextil cu Jupiter natal".

Saturn în tranzit în sextil cu Saturn natal Acest tranzit este caracterizat de o bună organizare şi planificare în activităţile profesionale, de afaceri şi politice. Este o perioadă favorabilă să fie consolidate câştigurile profesionale şi din afaceri şi pentru a semna afaceri şi contracte profesionale, înţelegeri. Poziţia în societate a individului şi reputaţia sa pot fi dobândite prin activităţi profesionale, prin afilieri organizaţionale şi de grup, prin prieteni, prin căsătorie sau asociere. Oportunităţile de afaceri şi profesionale apar adesea prin prieteni, grupuri şi organizaţii. Individul consideră uşor să obţină prietenia şi cooperarea persoanelor mai în vârstă sau a celor cu putere şi autoritate. Individul poate fi implicat în activităţi serioase, utile împreună cu fraţii, surorile, vecinii şi prietenii săi.

Saturn în tranzit în sextil cu Uranus natal În timpul acestui tranzit individul devine implicat în prietenii, grupuri şi organizaţii serioase şi îşi asumă responsabilităţi legate de acestea. Este o perioadă favorabilă pentru a stabili prietenii cu persoane mature, educate, serioase şi pentru a începe treburi profesionale şi de afaceri.

Pot să apară oportunităţi de succes în afaceri şi pe plan profesional, legate de politică, muncă administrativă, afaceri sub formă de corporaţie, fonduri guvernamentale, inginerie şi cercetare ştiinţifică. Este posibil să fie manifestată ă abordare mult mai practică a scopurilor şi proiectelor umanitare. În timpul acestui tranzit individul este capabil să combine armonios elemente vechi şi noi. Acest tranzit poate creşte cunoaşterea intuitivă printr-o îmbunătăţire a puterii de concentrare. Individul poate avea înţelegeri originale şi în unele cazuri intuitive pentru avansare în carieră şi în scopurile organizaţionale şi de afaceri. Ideile inspirate pot dobândi o expresie practică în această perioadă, ea fiind excelentă pentru munca ştiinţifică sau astrologică. Individul poate deveni interesat de studiul serios al subiectelor tehnologice, ştiinţifice sau oculte. Uranus în tranzit în sextil cu Saturn natal are aceeaşi semnificaţie ca Saturn în tranzit cu Uranus natal; oricum durează de obicei o mai lungă perioadă de timp şi indică oportunităţi de introducere efectivă a noilor metode în îndeplinirea responsabilităţilor serioase ale vieţii. Acest tranzit apare de două ori de-a lungul vieţii. Saturn în tranzit în sextil cu Neptun natal Acest tranzit este caracterizat de pătrunderi în mintea subconştientă. Individul e capabil să sondeze în resursele profunde alememoriei, ceea ce-l poate chiar conduce înapoi la încarnările anterioare, aceasta furnizându-i individului pătrunderi profunde care îi sunt folositoare în prezent. Acest tranzit ajută la stabilirea minţii, făcând posibil atingerea unor nivele mai profunde de concentrare şi meditaţie. Capacitatea de imaginaţie creativă poate fi folosită efectiv în timpul acestui tranzit. Individul poate avea pătrunderi intuitive în modalităţile de a-şi dirija afacerile şi treburile profesionale. Cunoştinţele şi asocierile trecute furnizează adesea şanse pentru individ în această perioadă, ea fiiind favorabilă muncii în psihologie sau a celei legate de spitale, universităţi, biserici sau alte instituţii culturale cât şi a muncii serioase în artă sau muzică. Activitatea individului poate implica într-un fel sau altul secrete profesionale sau guvernamentale. Uranus în tranzit în sextil cu Saturn natal are aceeaşi semnificaţie ca Saturn în tranzit cu Neptun natal; oricum durează o mailungă perioadă de timp şi indică oportunităţi susţinute pentru aplicarea practică a cunoaşterii intuitive. Acest tranzit apare doar de două ori de-a lungul vieţii.

Saturn în tranzit în sextil cu Pluto natal Acest tranzit este caracterizat de stimularea capacităţilor mentale intuitive. El îi poare furniza individului o înţelegere semnificativă a legilor matematice, ştiinţifice sau oculte. Acest tranzit are de asemenea ca efect creşterea concentrării şi disciplinei mentale. Este o perioadă favorabilă pentru studiul serios al ştiinţei, matematicii şi metafizicii. Avansarea profesională este obţinută prin realizări fructuoase şi valoroase, deschizându-se totodată noi oportunităţi pentru individ. Activităţile profesionale implică adesea secretul într-un fel sau altul. Pot fi obţinute beneficii financiare prin moşteniri, taxe, bani în comun, fonduri sau investiţii. Pluto în tranzit în sextil cu Saturn natal are aceeaşi semnificaţie ca Saturn în tranzit cu Pluto natal; oricum durează de obicei o mai lungă perioadă de timp şi indică oportunităţi susţinute pentru avansare profesională prin aplicarea susţinută şi plină deresurse a voinţei.Acest tranzit apare de două ori de-a lungul vieţii.

Saturn în tranzit în sextil cu Nodul Nord natal şi în trigon cu Nodul Sud natal Acest tranzit este caracterizat de activitate profesională sau de afaceri angrenată pentru acceptare publică. Individul se identifică cu atitudinile şi părerile actuale ca mijloc de a dobândi securitate personală şi avansare profesională, manifestă precauţie în relaţiile cu publicul şi caută suport şi aprobare din partea elementelor conservatoare ale societăţii. Nodul Nord în tranzit în sextil cu Saturn natal şi Nodul Sud în tranzit în trigon cu Saturn natal are aceeaşi semnificaţie cu Saturn în tranzit în sextil cu Nodul Nord natal şi în trigon cu cu Nodul Sud natal; oricum, durează puţin mai mult şi indică o perioadă susţinută de acceptare publică a activităţilor profesionale şi de afaceri ale individului şi adesea avansare prin apelulla elementele conservatpoare din societate.

Saturn în tranzit în sextil cu Nodul Sud natal şi în trigon cu Nodul Nord natal Acest tranzit are aceeaşi semnificaţie cu Saturn în tranzit în sextil cu Nodul Nord natal şi în trigon cu Nodul Sud natal; oricum există o mai mare tendinţă de a se identifica cu tradiţia culturală. Individul este probabil mult mai critic faţă de atitudinile şi credinţele la modă în prezent. Nodul Sud în tranzit în sextil cu Saturn natal şi Nodul Nord în tranzit în trigon cu Saturn natal are aceeaşi semnificaţie cu Saturn în tranzit în sextil cu Nodul Sud natal şi în trigon cu cu Nodul Nord natal; oricum, durează puţin mai mult şi indică o perioadă susţinută de identificare cu credinţele culturale tradiţionale şi adesea o luciditate intelectuală focalizată asupra modalităţilor de conturare a atitudinilor şi credinţelor populare.

CUADRATURILE LUI SATURN

Saturn în tranzit în cuadratură cu Soarele natal A se vedea "Soarele în tranzit în cuadratură cu Saturn natal".

Saturn în tranzit în cuadratură cu Luna natală A se vedea "Luna în tranzit în cuadratură cu Saturn natal".

Saturn în tranzit în cuadratură cu Mercur natal

A se vedea "Mercur în tranzit în cuadratură cu Saturn natal".

Saturn în tranzit în cuadratură cu Venus natal A se vedea "Venus în tranzit în cuadratură cu Saturn natal".

Saturn în tranzit în cuadratură cu Marte natal A se vedea "Marte în tranzit în cuadratură cu Saturn natal".

Saturn în tranzit în cuadratură cu Jupiter natal A se vedea "Jupiter în tranzit în cuadratură cu Saturn natal".

Saturn în tranzit în cuadratură cu Saturn natal Acest tranzit este caracterizat de grijă, anxietate şi atitudini negative, pesimiste. În această perioadă se ivesc de obicei frustrări, obstacole, blocând ambiţiile profesionale şi politice ale individului. E posibil ca responsabilităţile profesionale şi de afaceri să crească şi să devină apăsătoare. Individul poate fi supus şomajului şi o dificultăţilor financiare. Pot exista conflicte cu guvernul sau cu autorităţile. Individul poate fi supus unor probleme legale, perioada nefiind favorabilă afacerilor cu averi şi proprietăţi imobiliare. Individul poate avea grijă sau îşi poate asuma responsabilitatea persoanelor în vârstă. Părinţii sau alte persoane cu autoritate îl pot restrânge pe individ. În această perioadă lipsa popularităţii cu prieteni, grupuri şi asociaţi poate fi de asemenea o problemă. Pot să apară dificultăţi implicînd oase, dinţi şi piele.

Saturn în tranzit în cuadratură cu Uranus natal În timpul acestui tranzit individul întâlneşte obstacole în aplicarea practică, a ideilor creative. Se pot ivi dificultăţi neaşteptate şi întoarceri ale norocului în afacerile sau cariera individului, în special dacă motivaţiile trecute au fost egoiste, acestea aducând de asemenea pagube subite şi neaşteptate în reputaţia şi statutul personal. Individul e probabil să se simtă frustrat în eforturile de a-şi realiza scopurile şi obiectivele. Unii indivizi iau atitudini fanatice şi inconsistente faţă de treburile profesionale şi politice. Nu este o perioadă favorabilă pentru muncă sau activităţi cu grupuri şi organizaţii, fiind probabil să se ivească factori neaşteptaţi. Individul sau prietenii săi se pot dovedi motivaţi nefolositor, egoist sau inconsistent. E probabil ca individul să-i înşele pe ceilalţi sau să fie înşelat de ei. Sunt posibile procese şi dificultăţi legale conexe cu partenerii de afaceri, bani în comun, afaceri colective, asigurări, chestiuni profesionale, cotracte, taxe, pensie alimentară sau moşteniri. Problemele de sănătate cum ar fi oasele rupte, dificultăţi de circulaţie, probleme dentale, iritaţii ale pielii şi probleme nervoase. Există o tendinţă către inconsistenţă şi obiceiuri de a munci în salturi cât şi de a cere libertate fără responsabilitate, ceea ce poate provoca, de asemenea, probleme. Uranus în tranzit în cuadratură cu Saturn natal are aceeaşi semnificaţie cu Saturn natal în cuadratură cu Uranus în tranzit; oricum durează mai mult şi indică o perioadă de instabilitate şi frustrare în treburile personale de afaceri şi profesionale.Acest tranzit apare doar de două ori în timpul vieţii.

Saturn în tranzit în cuadratură cu Neptun natal Acest tranzit este caracterizat de temeri iraţionale, fobie şi anxietate. Există adesea o dorinţă de a evita responsabilităţile şi munca practică. Problemele psihologice ale membrilor familiei sau ale altora cu care e necesar să interacţioneze individul e probabil să interfereze cu performanţele de muncă şi succesele profesionale. Această combinaţie planetară este asociată adesea cu boala mentală. Unii indivizi sau cei cu care interacţionează aceştia manifestă tendinţe iraţionale. Depresia sau paranoia bazată pe amintiri subconştiente pot deveni evidente în această perioadă. Stările emoţionale negative şi în unele cazuri practicile psihice lipsite de înţelepciune cum ar fi spiritismul, abuzul de droguri ş.a.m.d. îl pot supune pe individ unor influenţe psihice nedorite din partea entităţilor astrale şi a modalităţilor distructive de gândire. Aceasta poate în schimb să agraveze tendinţele de boală mentală şi în cazuri extreme să conducă la spitalizare, instituţionalizare sau închisoare. Proasta utilizare a drogurilor şi a alcoolului e probabil să aibă în această perioadă un efect foarte distrugător. Individul poate deveni ţinta calomniilor secrete sau fărădelegile ascunse din trecut pot fidezvăluite public ducând la o întoarcere a norocului şi la prejudicierea reputaţiei şi statutului personal. Duşmanii ascunşi potsubmina reputaţia individului şi poziţia sa profesională dar datorită faptului că individul este înclinat către paranoia în timpul acestei peruiade, pericolele respective pot fi mai mult imaginate decât reale. Cum este cazul de obicei cu astfel de afectări ale lui Neptun, individul tinde să fie cel mai mare duşman al său. Neptun în tranzit în cuadratură cu Saturn natal are aceeaşi semnificaţie cu Saturn natal în cuadratură cu Neptun în tranzit; oricum durează mai mult şi indică o perioadă susţinută de confuzie profesională, nevroze, concepţii greşite şi pericolul de a folosi necorespunzător drogurile şi alcoolul. Practicile psihice periculoase pot fi evitate cu grijă şi ferm în această perioadă. Acest tranzi apare doar de două ori de-a lungul vieţii.

Saturn în tranzit în cuadratură cu Pluto natal Atitudinile grele, lipsite de simpatie şi austere caracterizează acest tranzit. Individul poate fi forţat să aibă de-a face cu circumstanţe de natură sinistră care pot implica lupte pentru putere şi conspiraţii economice, politice sau profesionale.

Individul poate fi supus constrângerii, şantajului sau ameninţărilor în treburile profesionale şi politice. Taxele, finanţele comune, interesele colective, asigurărilor, pensia alimentară şi moştenirile pot fi sursă de conflict. Individul se poate lupta împotriva corupţiei şi lipsei de onestitate iar reputaţia şi cariera sa pot suferi ca rezultat al acestor probleme. Orice încercare de a folosi mijloace neonorabile de a obţine avantaje personale poate conduce la prejudicii atât în carieră cât şi în reputaţia personală. Individul poate să nu fie interesat de sexualitate şi să aibă probleme sexuale. Paranoia şi teama de moarte sunt asociate adesea cu acest tranzit dar şi reîncarnarea şi viaţa după moarte îl interesează adesea pe individ în timpul acestui tranzit. El poate fi folosit constructiv pentru a creşte voinţa şi hotărârea de a reuşi. Pluto în tranzit în cuadratură cu Saturn natal are aceeaşi semnificaţie cu Saturn natal în cuadratură cu Pluto în tranzit; oricum durează mai mult şi indică o perioadă susţinută de creştere a voinţei, însoţită de probleme şi adesea de constrângeri şi lupte pentri putere - chiar de scandaluri publice - în treburile politice, profesionale şi de afaceri. Acest tranzit apare doar o dată de-a lungul vieţii.

Saturn în tranzit în cuadratură cu Nodul Nord natal şi în cuadratură cu Nodul Sud natal Acest tranzit este caracterizat de dezaprobabrea tendinţelor şi credinţelor populare actuale. Individul adoptă adesea o atitudine antisocială care poate conduce la nepopularitate şi obstacole în expansiunea afacerilor şi a relaţiilor publice. Nodurile Nord şi Sud în tranzit în cuadratură cu Saturn natal au aceeaşi semnificaţie cu Saturn în tranzit în cuadratură cu Nodul Nord natal şi în cuadratură cu Nodul Sud natal; oricum durează mai mult şi indică o perioadă susţinută de lipsă de popularitate şi dificultate în treburile de afaceri şi profesionale, mai ales unde acestea sunt legate de curente culturale şi credinţe populare.

Saturn în tranzit în cuadratură cu Nodul Sud natal şi în cuadratură cu Nodul Nord natal A se vedea "Saturn în tranzit în cuadratură cu Nodul Nord natal şi în cuadratură cu Nodul Sud natal".

TRIGOANELE LUI SATURN

Saturn în tranzit în trigon cu Soarele natal A se vedea "Soarele în tranzit în trigon cu Saturn natal".

Saturn în tranzit în trigon cu Luna natală A se vedea "Luna în tranzit în trigon cu Saturn natal".

Saturn în tranzit în trigon cu Mercur natal A se vedea "Mercur în tranzit în trigon cu Saturn natal".

Saturn în tranzit în trigon cu Venus natal A se vedea "Venus în tranzit în trigon cu Saturn natal".

Saturn în tranzit în trigon cu Marte natal A se vedea "Marte în tranzit în trigon cu Saturn natal".

Saturn în tranzit în trigon cu Jupiter natal A se vedea "Jupiter în tranzit în trigon cu Saturn natal".

Saturn în tranzit în trigon cu Saturn natal Acest tranzit este caracterizat de o creştere a simţului onestităţii şi integrităţii. Individul are preocupări serioase, folositoare. Se poate face un progres stabil în realizarea scopurilor şi obiectivelor pe termen lung. Este de asemenea o perioadă favorabilă pentru recunoaşterea experienţei trecute. Individul este harnivc, bine organizat şi conştiincios în îndeplinirea îndatoririlor sale.

Saturn în tranzit în trigon cu Uranus natal Acest tranzit este caravcterizat de aplicarea practică a ideilor creative pline de inspiraţie. Este o perioadă favorabilă pentru activităţi mentale în special în domeniile ştiinţei şi filosofiei. Se poate face un progres semnificativ în realizarea scopurilor şi obiectivelor personale. Prietenii, asocierile de grup şi organizaţionale pot juca un rol important în realizarea acestor scopuri şi obiective. Focalizarea şi marea trezire intuitivă care rezultă din acest tranzit îl pot ajuta pe individ să aibă o înţelegere mai profundă a legilor ştiinţifice sau oculte universale. Este o perioadă favorabilă pentru studiul astrologiei, parapsihologiei şi a disciplinelor similare. Pot apărea beneficii prin prietenia cu persoane mature, vârstnice sau cele sus puse. Este o perioadă favorabilă pentru implicarea în grupuri şi organizaţii cu scopuri şi activităţi serioase. Individul îşi poate asuma rolul de conducere şi responsabilitatea de a administra afacerile grupurile şi organizaţiei. Afacerile şi treburile profesionale ale individului pot beneficia prin utilizarea unor metode noi şi a invenţiilor tehnologice.

Unii indivizi îşi dezvoltă interesul pentru reformarea sau regenerarea instituţiilor politice, legale sau de afaceri existente. Este o perioadă favorabilă pentru implicarea în afaceri colective şi pentru legături cu asigurări, taxe, moşteniri. Este favorabilă în special pentru aceia implicaţi în muncă de inginerie şi ştiinţifică. Realizările valoroase pot conduce la onoruri şi avansări neaşteptate. Este o perioadă favorabilă pentru a căuta serviciu sau pentru a face chimbări profesionale importante. Uranus în tranzit în trigon cu Saturn natal are aceeaşi semnificaţie cu Saturn în tranzit în trigon cu Uranus natal; oricum durează mai mult şi indică o perioadă susţinută de realizare practică a ideilor şi metodologiilor creative. Acest tranzit apare doar de două ori de-a lungul vieţii.

Saturn în tranzit în trigon cu Neptun natal Acest tranzit este caracterizat de abilitatea de a găsi aplicaţii practice pentru inspiraţiile imaginative şi intuitive. Abilitatea de a fi calm şi de a-şi focaliza atenţia pe care o conferă acest tranzit este favorabil pentru disciplinele spirituale şi psihologice cum ar fi meditaţia. Prin acest proces individul poate dobândi o înţelegere profundă. Unii indivizi sunt capabili să sondeze nivelele profunde ale memoriei, întorcându-se chiar la încarnările anterioare. Individul poate avea pătrunderi adânci în forţele politice, economice şi culturale care acţionează acum sau a acţionat în trecut. Aceste pătrunderi pot fi partea unui model secvenţial de dezvăluire cum înţelegerea maşinaţiilor secrete ale celor în poziţii influente şi cu autoritate. Individul îşi poate dezvolta de asemenea interesul pentru istorie, ca mijloc de înţelegere a evoluţiei culturale. În timpul acestui tranzit individul poate beneficia de ghidare din partea unui învăţător spiritual. Este o perioadă favorabilă celor angajaţi în profesiuni legate de psihologie sau celor ale căror activităţi îi pun în contact cu spitale, aziluri, închisori sau instituţii religioase şi educaţionale. Secretele profesionale, guvernamentale sau colective îl pot implica într-un fel sau altul. Este o perioadă propice stabilizării psihologice a treburilor familiale şi domestice. În general individul poate culege beneficiile disciplinei, organizării şi efortului trecut. Neptun în tranzit în trigon cu Saturn natal are aceeaşi semnificaţie cu Saturn în tranzit în trigon cu Neptun natal; oricum durează mai mult şi indică o perioadă prelungită de înţelegere profundă a treburilor economice, de afaceri şi politice. Acest tranzit apare doar de două ori de-a lungul vieţii.

Saturn în tranzit în trigon cu Pluto natal Acest tranzit este caracterizat de creşterea concentrării şi a voinţei.este o perioadă favorabilă îndeplinirii scopurilor şi ambiţiilor de largă perspectivă datorită voinţei susţinute şi atitudinii severe, utile, harnice, aduse de acest tranzit. Individul îşi poate dezvolta luciditatea faţă de intrigile şi luptele de putere din interiorul organizaţiilor guvernamentale sau corporaţiilor pe scară largă sau din interiorul structurii proprii de afaceri şi profesionale. Este un tranzit favorabil pentru disciplină spirituală şi meditaţie. Individul poate avea pătrunderi în legile ştiinţifice şi spirituale profunde, concomitent cu o conştientizare a nevoii de a adera strict la principiile de dreptate universale. Este o perioadă favorabilă pentru a rezolva problemele legale şi pentru a dirija investigaţiile secrete. Individul manifestă adesea o mare ambiţie profesională şi numeroase resurse în promovarea ambiţiilor politice şi profesionale. Se poate dezvolta dorinţa de a transforma instituţiile politice, economice şi de afaceri existente şi structurile puterii. Este un tranzit favorabil pentru cei care sunt implicaţi în îndatoriri ştiinţifice, matematice şi tehnice şi pentru medici,judecători, oameni de ştiinţă şi ingineri. Individul exprimă o mai mare eficienţă în realizarea muncii şi uneori găseşte noi modalităţi de a creşte această eficienţă. Pluto în tranzit în trigon cu Saturn natal are aceeaşi semnificaţie cu Saturn în tranzit în trigon cu Pluto natal; oricum durează de obicei o mai lungă perioadă de timp şi indică un interval susţinut de resurse şi bună organizare în treburile de afaceri, econoice, profesionale, politice, ştiinţifice sau oculte. Acest tranzit apare doar de două ori de-a lungul vieţii.

Saturn în tranzit în trigon cu Nodul Nord natal şi în sextil cu Nodul Sud natal A se vedea "Saturn în tranzit în sextil cu Nodul Sud natal şi în trigon cu Nodul Nord natal".

Saturn în tranzit în trigon cu Nodul Sud natal şi în sextil cu Nodul Nord natal A se vedea "Saturn în tranzit în sextil cu Nodul Nord natal şi în trigon cu Nodul Sud natal".

OPOZIŢIILE LUI SATURN

Saturn în tranzit în opoziţie cu Soarele natal A se vedea "Soarele natal în opoziţie cu Saturn în tranzit".

Saturn în tranzit în opoziţie cu Luna natală A se vedea "Luna natală în opoziţie cu Saturn în tranzit".

Saturn în tranzit în opoziţie cu Mercur natal A se vedea "Mercur natal în opoziţie cu Saturn în tranzit".

Saturn în tranzit în opoziţie cu Venus natal A se vedea "Venus natal în opoziţie cu Saturn în tranzit".

Saturn în tranzit în opoziţie cu Marte natal A se vedea "Marte natal în opoziţie cu Saturn în tranzit".

Saturn în tranzit în opoziţie cu Jupiter natal A se vedea "Jupiter natal în opoziţie cu Saturn în tranzit".

Saturn în tranzit în opoziţie cu Saturn natal Acest tranzit este caracterizat de o viziune conservatoare pe plan social şi în afaceri cât şi de conformarea la normele socialetradiţionale. Această perioadă aduce de obicei, creşterea responsabilităţii în căsătorie şi parteneriat cât şi în relaţiile profesionale, politice şi de afaceri. Pot avea loc schimbări importante în conştientizarea nevoii de cooperare pentru scopurile şi ambiţiile pe termen lung. Aceastăă perioadă aduce o creştere a lucidităţii faţă de cerinţele treburilor de afaceri, economice, politice şi profesionale. Procesele şi problemele legale sunt posibile, existând totodată o creştere a responsabilităţii pentru relaţiile profesionale, politice şi de afaceri.

Saturn în tranzit în opoziţie cu Uranus natal Acest tranzit este caracterizat de atitudini inconsistente faţă de libertatea personală şi de responsabilitatea pentru ceilalţi. Individul se poate revolta împotriva autorităţii şi în acelaşi timp poate aştepta ascultare şi aderenţă la dorinţele sale. Relaţiilenecesare pentru siguranţa individului pot fi întrerupte prin atitudinile şi acţiunile sale inconsistente. E probabil să existe conflicte şi neplăceri cu cei în poziţii importante şi cu autoritate cât şi frustrări ale încercărilor individului de a schimba condiţiile existente. Printre conflictele dintre vechi şi nou care caracterizează acest tranzit există un conflict între persoanele în poziţii cu autoritate şi atitudinile revoluţionare ale individului, un conflict între vechile şi noile metode de a face lucrurile,în treburile de afaceri sau profesionale şi o extindere a acestor conflicte în asocierile organizaţionale sau de grup şi în prietenii. Responsabilităţile în relaţiile maritale sau în alte relaţii importante pot limita libertatea individului. Poate existe, de asemenea, o creştere a simţului de responsabilitate faţă de prieteni, faţă de grupuri şi organizaţii cărora le aparţine individul cât şi o nevoie de a coopera cu acestea. Ideile individului privind treburile de afaceri, politicce şi profesionale pot fi excentrice şi nepractice. Se pot ivi dificultăţi neaşteptate în profesiune sau în afaceri. Indivizii cu acest tranzit sau asociaţii lor pot avea motivaţii ulterioare cum ar fi creşterea statutului sau avansarea profesională, sperând să le îndeplinească prin prieteni, grupuri sau asociaţi deoarece nu le pot realiza prin ei înşişi. Aceasta conduce în mod natiural la înstrăinare. Dacă motivaţiile indivizilor sunt egoiste, ele pot provoca schimbări subite ale şansei, cum ar fi pierderea slujbei sau a poziţiei profesionale. Este o perioadă nefavorabilă pentru relaţii cu banii comuni, asigurări, taxe sau moşteniri. Procesele şi dificultăţile financiare legate de aceste chestiuni pot apărea în această perioadă. Revolta împotriva instituţiilor conservatoare sau disocierea de ele îl pot lăsa pe individ fără suport financiar. Se pot ivi, de asemenea, probleme cu duşmanii pe faţă şi cu concurenţii. Uranus în tranzit, în opoziţie cu Saturn natal are aceeaşi semnificaţie ca Saturn în tranzit în opoziţie cu Uranus natal; oricumdurează mai mult şi indică o perioadă susţinută în care luciditatea şi cooperarea sunt necesare în treburi şi relaţii de afaceri, profesionale, de grup şi organizaţionale. Acest tranzit apare doar o dată sau de două ori de-a lungul vieţii.

Saturn în tranzit în opoziţie cu Neptun natal Acest tranzit este caracterizat de probleme de relaţie cauzate de depresii emoţionale. Frici şi dureri subconştiente (provenite din subconştient), neîncredere sau atitudini nervoase vis-a-vis de ceilalţi pot fi trezite în această perioadă, individul avînd tendinţa să se simtă singur şi nesigur. El sau ea poate apărea ca cooperantă în relaţii importante în timp ce subminarea secretelor sau evadarea din realitate sau din responsabilitate sunt impuse în aceste relaţii. E necesar să se evite gândurile, mila de sine şi blamarea celorlalţi pentru propriile probleme din această perioadă. Dificultăţile întâlnite în relaţii în această perioadă sunt de obicei bazate pe frici subconştiente şi anxietăţi, altfel apare o posibilitare clar definită de subminare a statutului individualde către duşmanii secreţi. E posibil ca individului să-i lipsească disciplina şi încrederea în sine în această perioadă devenind din cauza aceasta o pacoste (greutate) pentru ceilalţi, alţii putând deveni apăsători pentru individ pentru aceleaşi motive. Tendinţele latente vis-a-vis de un mental bolnav, adesea apărute sub forma evitării muncii şi responsabilităţilor sunt adesea stimulate de acest tranzit fapt care cere o conştientizare şi o cooperare realistă. Pot apărea de asemenea paranoia şi lipsa de responsabilitate datorate nepotrivirilor personale şi a fricii de a greşi. Pentru ca individul să menţină un echilibru psihologic sunt necesare onestitatea şi un acces practic spre responsabilitate combinată cu un aport de viziune optimistă. Consumul abuziv de droguri şi de alcool sau indulgenţa în practicile psihice pot cauza de asemenea un dezechilibru şi poate fi periculos de controlat de influenţe psihice nedorite. Este de asemenea o perioadă nepotrivită pentru relaţii de afaceri cu spitale, aziluri şi alte instituţii de acest gen, precum şi instituţiile religioase şi culturale. În unele cazuri pot exista tactici ascunse şi necinstite în legăturile de afaceri sau profesionale. Dezvăluirile publice a fărădelegilor trecute ţinute în secret poate aduce pierderea poziţiei, a statutului şi a reputaţiei. Neptun în tranzit, în opoziţie cu Saturn natal are aceeaşi semnificaţie ca Saturn în tranzit în opoziţie cu Neptun natal; oricumdurează mai mult şi indică o perioadă susţinută de dificultăţi psihologice în relaţiile importante. Acest tranzit apare doar o dată de-a lungul vieţii.

Saturn în tranzit în opoziţie cu Pluto natal Acest tranzit este caracterizat de încercări de constrângere şi de conformitate impusă în relaţiile importante. Individul poate fi subiectul lipsei de onestitate, şantajului, constrângerii şi a conflictelor puternice în legăturile sale de afaceri, profesionale sau politice. Individul poate avea de-a face cu persoane sau instituţii de afaceri, economice sau politice, autoritare şi opresive. Oamenii răului şi caracterele sinistre trebuie să fie evitate cu orice preţ în timpul acestei perioade, deoarece pot implica pe individ în activităţi periculoase din lumea interlopă. Relaţiile vechi de afaceri, profesionale sau maritale vor fi separate sub acest tranzit.Individul poate fi implicat în procese în legătură cu afaceri corporate, bani în comun, taxe, asigurări sau pensie alimentară. Teama de pericolul practicilor oculte poate de asemenea constitui o problemă. Folosirea greşită a puterii oculte sau a puterii economice şi a autorităţii pentru propria consolidare (îmbogăţire) pot avea consecinţe distructive foarte serioase, de durată pentru individ. Această perioadă poate fi folosită pentru efectuarea de construcţii susţinând necesitatea cooperării şi îmbunătăţirii metodologiei în afaceri iar legăturile profesionale pot fi observate. Pluto în tranzit, în opoziţie cu Saturn natal are aceeaşi semnificaţie ca Saturn în tranzit în opoziţie cu Pluto natal; oricum durează o mai lungă perioadă de timp şi indică o perioadă susţinută de implicare serioasă în intrigile şi problemele economice, de afaceri şi profesionale. Tranzitul apare doar o dată în timpul unei vieţi.

CONJUNCŢIILE LUI URANUS

Uranus în tranzit în conjuncţie cu Soarele natal A se vedea "Soarele natal în conjuncţie cu Uranus în tranzit".

Uranus în tranzit în conjuncţie cu Luna natală A se vedea "Luna natală în conjuncţie cu Uranus în tranzit".

Uranus în tranzit în conjuncţie cu Mercur natal A se vedea "Mercur natal în conjuncţie cu Uranus în tranzit".

Uranus în tranzit în conjuncţie cu Venus natal A se vedea "Venus natal în conjuncţie cu Uranus în tranzit".

Uranus în tranzit în conjuncţie cu Marte natal A se vedea "Marte natal în conjuncţie cu Uranus în tranzit".

Uranus în tranzit în conjuncţie cu Jupiter natal A se vedea "Jupiter natal în conjuncţie cu Uranus în tranzit".

Uranus în tranzit în conjuncţie cu Saturn natal A se vedea "Saturn în tranzit în conjuncţie cu Uranus natal"

Uranus în tranzit în conjuncţie cu Uranus natal Acest tranzit este caracterizat de detaşament faţă de lucrurile materiale şi de eliberare de responsabilităţile lumeşti. În mod normal apare la vîrsta de optzeci şi patru ani, moment în care individul dezvoltă un interes pentru ştiinţă, ocultism sau subiectele mistice şi pentru organizaţiile în legătură cu ştiinţa, ocultismul sau activităţile mistice. Individul poate câştiga percepţii intuitive privind realităţile spirituale, viaţa după moarte şi reîncarnare.

Uranus în tranzit în conjuncţie cu Neptun natal Acest tranzit este caracterizat de percepţii intuitive puternice şi confruntări neaşteptate cu mintea subconştientă. Individul poate să-şi imagineze sau să aibă înţelegerea intuitivă a modalităţilor de realizare a scopurilor şi obiectivelor. Pot apărea schimbări neaşteptate în treburile personale şi secrete ale individului, câteodată ca rezultat al schimbărilor sociale, economice sau politice pe scară largă, dincolo de controlul său. Se dezvoltă uneori prietenii cu persoane intuitive, talentate artistic şi cu capacităţi psihice deosebite. Este o perioadă excelentă pentru aceia din domenii artistice şi ştiinţifice, datorită stimulării capacităţii intuitive şi imaginative. Este posibilă în această perioadă implicarea în prietenii, grupuri şi organizaţii secrete, cu preocupări ştiinţifice, mistice sau oculte, putându-se dezvolta şi interesul pentru astrologie sau pentru subiecte parapsihologice. Unii indivizi îşi măresc interesul pentru investigarea vieţilor anterioare. Adesea există înţelegeri profetice ale tendinţelor şi atitudinilor culturale viitoare. Se pot ivi circumstanţe neobişnuite sau ciudate privind finanţele colective, taxele, asigurările şi bunurile moştenite. Unii indivizi primesc daruri, fonduri sau moşteniri. Dacă conjuncţia în tranzit este afectată de alte planete individul se poate implica în culturi şi grupuri neortodoxe cu o valoare îndoielnică. Neptun în tranzit în conjuncţie cu Uranus natal are aceeaşi semnificaţie cu Uranus în tranzit în conjuncţie cu Neptun natal. Ambele tranzite durează un an sau mai mult şi marchează o perioadă susţinută de schimbare şi dezvoltare intuitivă interioară.

Uranus în tranzit în conjuncţie cu Pluto natal Acest tranzit este caracterizat de creşterea voinţei de a produce schimbări importante în propria viaţă. Poate exista o dorinţă puternică de schimbare sau regenerare a condiţiilor existente. În cazuri extreme, aceasta poate conduce la sentimente şi acţiuni revoluţionare. Forţele reallităţii pot distruge subit sentimentul fals de siguranţă al individului şi conceptele nefolositoare. Unii indivizi au experienţe de clarvedere surprinzătoare şi tulburătoare în această perioadă. Numeroşi oameni îşi dezvoltă interesul pentru viaţa după moarte, reîncarnare sau ssubiecte parapsihologice. În timpul acestui tranzit individul este probabil sever cu vechii prieteni şi asociaţi de grup şI-şi face alţii noi care sunt mult mai potriviţi cu interesele şi valorile sale. Acest tranzit poate indica apariţia meaşteptată a talentelor şi abilităţilor neobişnuite. Pot fi făcute schimbări drastice în forţele culturale, politice, sociale sau economice. În cazuri extreme aceasta implică războiul, revoluţia, catastrofe naturale sau haosul economic. Dacă această conjuncţie în tranzit este afectată, e important să se evite situaţiile cu pericol potenţial. Schimbările subite, drastice, pot afecta în bine sau rău asigurările, taxele, pensia alimentară, banii în comun, afacerile sau bunurile moştenite. Pluto în tranzit în conjuncţie cu Uranus natal are aceeaşi semnificaţie cu Uranus în tranzit în conjuncţie cu Pluto natal. Ambele tranzite durează în jur de un an sau mai mult şi marchează o perioadă susţinută de schimbări drastice în scopurile şi obiectivele personale, în stilul de viaţă şi în condiţiile culturale înconjurătoare.

Uranus în tranzit în conjuncţie cu Nodul Nord natal şi în opoziţie cu Nodul Sud natal Indivizii cu acest tranzit tind să se implice în ultimele forme ale experimentării sociale şi culturale. În unele cazuri ei se revoltă împotriva normelor culturale acutuale. Ei îşi pot dezvolta afaceri sau produse destinate exploatării curentelor la modă în prezent. Nodul Nord în tranzit în conjuncţie cu Uranus natal şi Nodul Sud în tranzit în opoziţie cu Uranus natal are aceeaşi semnificaţie cu Uranus în tranzit în conjuncţie cu Nodul Nord natal şi în opoziţie cu cu Nodul Sud natal; oricum, durează mai puţin.

Uranus în tranzit în conjuncţie cu Nodul Sud natal şi în opoziţie cu Nodul Nord natal Acest e caracterizat de revoltă împotriva valorilor culturale tradiţionale. Stilul de viaţă al individului este adesea în dizarmonie cu aceste valori şi din acest motiv el poate fi privit de prietenii săi ca excentric şi imprevizibil din punct de vedere social. Nodul Sud în tranzit în conjuncţie cu Uranus natal şi Nodul Nord în tranzit în opoziţie cu Uranus natal are aceeaşi semnificaţie cu Uranus în tranzit în conjuncţie cu Nodul Sud natal şi în opoziţie cu cu Nodul Nord natal; oricum, durează mai puţin.

SEXTILELE LUI URANUS

Uranus în tranzit în sextil cu Soarele natal A se vedea "Soarele natal în sextil cu Uranus în tranzit".

Uranus în tranzit în sextil cu Luna natală A se vedea "Luna natală în sextil cu Uranus în tranzit".

Uranus în tranzit în sextil cu Mercur natal A se vedea "Mercur natal în sextil cu Uranus în tranzit".

Uranus în tranzit în sextil cu Venus natal A se vedea "Venus natal în sextil cu Uranus în tranzit".

Uranus în tranzit în sextil cu Marte natal A se vedea "Marte natal în sextil cu Uranus în tranzit".

Uranus în tranzit în sextil cu Jupiter natal A se vedea "Jupiter natal în sextil cu Uranus în tranzit".

Uranus în tranzit în sextil cu Saturn natal A se vedea "Saturn în tranzit în sextil cu Uranus natal"

Uranus în tranzit în sextil cu Uranus natal Acest tranzit este caracterizat de stimularea ideilor noi şi de discuţii şi informaţii noi, captivante. Este un tranzit excelent pentru exprimarea mentală creativă şi originală. Ideile inspirate intuitiv îl pot ajuta pe individ să-şi realizeze scopurile şi obiectivele. Unii indivizi îşi dezvoltă un interes intelectual pentru subiecte umanitare, ştiinţifice şi

oculte. Activităţile interesante şi captivante, asociate cu acest tranzit pot implica fraţii, surorile, vecinii şi prietenii. Adesea există o notă de neobişnuit în prieteniile şi organizaţiile în care este implicat individul în timpul acestei perioade.

Uranus în tranzit în sextil cu Neptun natal Acest tranzit este caracterizat de stimularea capacităţilor intuitive şi a pătrunderilor în activităţile şi resursele minţii subconştiente. Capacităţile intuitive, de clarvedere latente pot fi stimulate în această perioadă şi individul îşi dezvoltă adesea interesul pentru misticism, astrologie şi parapsihologie. Vor apărea oportunităţi pentrucreştere şi dezvoltare interioară, spiritulă. Este un tranzit favorabil pentru munca ce necesită imaginaţie creativă şi abilitate artistică. Individul pune de obicei noile idei în practică în afacerile sale. Există de asemenea posibilitatea de a primi daruri sau moşteniri, în timpul acestui tranzit. Neptun în tranzit în sextil cu Uranus natal are aceeaşi semnificaţie cu Uranus întranzit în sextil cu Neptun natal. Ambele tranzite durează în jur de un an sau mai mult şi indică o perioadă susţinută pentru dezvoltare spirituală şi înţelegere psihologică.

Uranus în tranzit în sextil cu Pluto natal Încrederea în propriile forţe, ingeniozitatea şi inspiraţiile intuitive ale individului în rezolvarea problemelor sunt toate stimulate în timpul acestui tranzit. Noua înţelegere a vieţii pe care acest tranzit o aduce, poate produce schimbări importante, constructive, în scopurile şi obiectivele individului. Individul dobândeşte o luciditate sporită a modului de folosire dinamică şi constructivă a potenţialului său. Aceasta apare adesea prin înţelegeri subite, intuitive. Individul dobândeşte de asemenea o mai mare înţelegere a legilor ştiinţifice şi oculte. Este un tranzit excelent pentru cei implicaţi în cercetare ştiinţifică, inginerie, tehnologie avansată sau parapsihologie. Schimbările în viaţa individului au de obicei ca rezultat participarea la noi activităţi de grup şi organizaţionale. Numeroşi indivizi îşi dezvoltă interesul pentru îmbunătăţirea şi regenerarea condiţiilor existente în instituţiile sociale. Este o perioadă favorabilă pentru utilizarea banilor în comun, taxelor, asigurărilor, pensiei alimentare şi bunurilor moştenite.Încorporarea tehnologiei moderne în treburile de afaceri îi poate aduce individului beneficii. Pluto în tranzit în sextil cu Uranus natal are aceeaşi semnificaţie cu Uranus întranzit în sextil cu Pluto natal. Ambele tranzite durează în jur de un an sau mai mult şi indică o perioadă susţinută de oportunităţi pentru realizarea scopurilor şi obiectivelorpersonale prin înţelegere şi ingeniozitate.

Uranus în tranzit în sextil cu Nodul Nord natal şi în trigon cu Nodul Sud natal Acest tranzit este caracterizat de luciditate faţă de modul de a folosi valorile culturale la modă actuale, într-un mod original şi constructiv. Individul poate beneficia prin experimentarea inteligentă a unor noi stiluri de viaţă. Unii indivizi au o influenţă transformatoare asupra valorilor culturale ale lumii în care se mişcă. În orice situaţii, oamenii cu acest tranzit sunt capabili să discearnă inteligent cu privire la atitudinile şi valorile culturale populare în prezent. Nodul Nord în tranzit în sextil cu Uranus natal şi Nodul Sud în tranzit în trigon cu Uranus natal are aceeaşi semnificaţie cu Uranus în tranzit în sextil cu Nodul Nord natal şi în trigon cu cu Nodul Sud natal; oricum, durează mai puţin.

Uranus în tranzit în sextil cu Nodul Sud natal şi în trigon cu Nodul Nord natal Acest tranzit are aceeaşi semnificaţie cu Uranus în tranzit în sextil cu Nodul Nord natal şi în trigon cu Nodul Sud natal; totuşi există o evaluare mult mai critică a valorilor culturale tradiţionale şi o mai mare uşurinţă în experimentarea noilor stiluri de viaţă. Nodul Sud în tranzit în sextil cu Uranus natal şi Nodul Nord în tranzit în trigon cu Uranus natal are aceeaşi semnificaţie cu Uranus în tranzit în sextil cu Nodul Sud natal şi în trigon cu cu Nodul Nord natal; oricum, durează mai puţin.

CUADRATURILE LUI URANUS

Uranus în tranzit în cuadratură cu Soarele natal A se vedea "Soarele natal în cuadratură cu Uranus în tranzit".

Uranus în tranzit în cuadratură cu Luna natală A se vedea "Luna natală în cuadratură cu Uranus în tranzit".

Uranus în tranzit în cuadratură cu Mercur natal A se vedea "Mercur natal în cuadratură cu Uranus în tranzit".

Uranus în tranzit în cuadratură cu Venus natal A se vedea "Venus natal în cuadratură cu Uranus în tranzit".

Uranus în tranzit în cuadratură cu Marte natal A se vedea "Marte natal în cuadratură cu Uranus în tranzit".

Uranus în tranzit în cuadratură cu Jupiter natal A se vedea "Jupiter natal în cuadratură cu Uranus în tranzit".

Uranus în tranzit în cuadratură cu Saturn natal A se vedea "Saturn în tranzit în cuadratură cu Uranus natal"

Uranus în tranzit în cuadratură cu Uranus natal Acest tranzit este caracterizat de dorinţa de independenţă faţă de autoritatea exterioară. E probabil ca individul să rupă legăturile de familie, responsabilităţile profesionale, prieteniile şi afilierile de grup. În procesul acesta sunt lăsate în urmă adesea afaceri neterminate care pot avea un efect negativ atât asupra individului cât şi asupra celorlalţi pentru un timp. Unii indivizi sunt forţaţi să se adapteze noilor circumstanţe şi schimbări nefamiliare care îl pot face să se simtă nesiguri şi stingheriţi. De obicei, individul este confruntat cu necesitatea de adaptare la standardele şi valorile sociale schimbătoare şi de a-şi găsi propriul scop şi rost în viaţă. Acest tranzit apare la vârstele aproximative de douăzeci şi unu şi şaizeci şi trei de ani. În timpul acestor perioade individul este forţat să-şi asume un nou rol şi o nouă poziţie în viaţă.

Uranus în tranzit în cuadratură cu Neptun natal Acest tranzit este caracterizat de impresii psihice confuze şi de fantezii neproductive. Individul simte dorinţa de a fugi de rutinele şi responsabilităţile vieţii normale. Confuzia psihologică şi emoţională face această perioadă neprielnică pentru angajarea în experimentare psihică cum ar fi şedinţele de spiritism. Acest tranzit poate aduce ieşirea la suprafaţă a forţelor şi dorinţelor inconştiente. În cazuri extreme, apar halucinaţii şi iluzii psihologice. E probabil ca individului să-i lipsească simţul orientării şi să fie confuz cu privire la scopul şi orientările sale. Trebuie evitat excesul de droguri şi alcool deoarece folosirea lor poate agrava problemele enumerate mai jos. Sub acest tranzit, indivizii se înşeală asupra vieţilor trecute considerându-se oameni faimoşi sau importanţi. Ei tind de asemenea să fie implicaţi în grupuri sau culturi de valoare dubioasă şi de a atrage prietenii sau de a se implica în grupuri sau organizaţii care sunt impractice sau eronate, confuze din punct de vedere psihologic. Unii indivizi cauztă o astfel de companie ca mijloc de a scăpa de treburile dezordonate ale propriilor vieţi. Prietenii individului pot fi în mod deliberat sau inconştient răspunzători, trăgându-l pe individ în activităţi impractice sau neproductive. Individului îi lipseşte frecvent organizarea în îndeplinirea treburilor financiare. Poate să apară decepţia în finanţele comune şi chestiunile legate de asigurări, taxe, pensie alimentară şi bunuri moştenite. Familia individului şi treburile domestice sunt adesea confuze din punct de vedere psihologic sau întrerupte în vreun fel. Întreruperile în viaţa individului pot să apară, de asemenea, prin forţe politice, economice şi culturale pe scară largă, dincolode controlul său personal. Neptun în tranzit în cuadratură cu Uranus natal are aceeaşi semnificaţie ca Uranus în tranzit în cuadratură cu Neptun natal. Ambele tranzite durează în jur de un an sau mai mult marcând o perioadă susţinută de confuzie psihologică şi susceptibilitate la influenţe psihice negative.

Uranus în tranzit în cuadratură cu Pluto natal Acest tranzit este caracterizat de sentimente revoluţionare şi de alterarea drastică sau de întreruperea scopurilor şi obiectivelor de bază. Nu este o perioadă favorabilă pentru a începe schimbări; totuşi, dacă trebuie făcute adaptări, individul e necesar să recunoască că aceste schimbări vor fi valoroase în viitor. Viaţa individului poate fi schimbată prin forţe care acţionează la scară largă dincolo de controlul său. Oamenii cărora le apare acest tranzit trebuie să înveţe să se adapteze elegant schimbărilor inevitabile şi să facă cele mai multe din oportunităţile viabile în noul set de circumstanţe. Unii indivizi au de-a face cu circumstanţe periculoase sau periculoase, fiind supuşi unor influenţe psihice sau oculte perturbatoare. Nu este o perioadă favorabilă pentru experimentare psihică sau ocultă. Vechile prietenii şi legături de grup sau organizaţionale înăsprite în această perioadă. Oamenii cu însemnătate pentru individpot muri subit şi neaşteptat. Pierderi financiare neaşteptate pot să apară în finanţe comune, afaceri colective, asigurări sau bunuri moştenite. Se pot ivi pericole prin interese corporate sau structuri ale puterii. Pluto în tranzit în cuadratură cu Uranus natal are aceeaşi semnificaţie ca Uranus în tranzit în cuadratură cu Pluto natal. Ambele tranzite durează în jur de un an sau mai mult marcând o perioadă susţinută de schimbare şi adaptare

Uranus în tranzit în cuadratură cu Nodul Nord natal şi în cuadratură cu Nodul Sud natal Acest tranzit este caracterizat de revoltă împotriva normelor şi atitudinilor actuale. Individul e probabil să devină nonconformist pe plan social şi să fie considerat ca inconstant sau nepăsător faţă de semenii săi. Nodurile Nord şi Sud în tranzit în cuadratură cu Uranus natal au aceeaşi semnificaţie cu Uranus în tranzit în cuadratură cu Nodul Nord natal şi în cuadratură cu Nodul Sud natal; oricum durează mai puţin.

Uranus în tranzit în cuadratură cu Nodul Sud natal şi în cuadratură cu Nodul Nord natal A se vedea "Uranus în tranzit în cuadratură cu Nodul Nord natal şi în cuadratură cu Nodul Sud natal".

TRIGOANELE LUI URANUS

Uranus în tranzit în trigon cu Soarele natal A se vedea "Soarele natal în trigon cu Uranus în tranzit".

Uranus în tranzit în trigon cu Luna natală A se vedea "Luna natală în trigon cu Uranus în tranzit".

Uranus în tranzit în trigon cu Mercur natal A se vedea "Mercur natal în trigon cu Uranus în tranzit".

Uranus în tranzit în trigon cu Venus natal A se vedea "Venus natal în trigon cu Uranus în tranzit".

Uranus în tranzit în trigon cu Marte natal A se vedea "Marte natal în trigon cu Uranus în tranzit".

Uranus în tranzit în trigon cu Jupiter natal A se vedea "Jupiter natal în trigon cu Uranus în tranzit".

Uranus în tranzit în trigon cu Saturn natal A se vedea "Saturn în tranzit în trigon cu Uranus natal"

Uranus în tranzit în trigon cu Uranus natal Acest tranzit este caracterizat de modalităţi de autoexprimare originale şi creative. Capacităţile intuitive şi de clarvedere ale individului pot fi stimulate prin noi experienţe, preocupări şi prietenii interesante. Numeroşi indivizi stabilesc prietenii asocieri de grup sau organizaţionale, noi şi tulburătoare în această perioadă. Este un tranzit favorabil pentru toate scopurile ştiinţifice, tehnologice, umanitare, oculte, şi astrologice unice şi originale. Noile metode sau utilizarea modernă a tehnologiei îi permit individului să facă progrese în lumea afacerilor. Pot să apară beneficii prin afaceri sub formă de corporaţie, finanţe comune, reduceri de taxe, fonduri guvernamentale, asigurări, moşteniri sau donaţii.

Uranus în tranzit în trigon cu Neptun natal Capacităţile intuitive, imaginative sunt stimulate în timpul acestui tranzit. În unele cazuri aceasta poate conduce la revelaţii mistice sau experienţe de clar vedere. Este o perioadă favorabilă pentru meditaţie şi pentru îndeplinirea practicilor spirituale. Individul e probabil să-şi dezvolte interesul pentru reîncarnare sau viaţă după moarte, telepatie, parapsihologie sau metafizică. Numeroşi indivizi au o inspiraţie artistică intuitivă, premoniţie şi viziuni profetice ale tendinţelor culturale viitoare. Viziunile pot fi obţinute din mintea subconştientă proprie iar memoriile încarnărilor trecute pot adesea reactualizate. Este un tranzit excelent pentru studiul şi practica astrologiei. Individul poate de asemenea înţelege principiile ştiinţifice avansate. Participarea la grupuri şi organizaţii de natură ştiinţifică, religioasă, educaţională, umanitară sau ocultă îi poate aduce beneficii individului. Există adesea un interes pentru elevarea şi regenerarea condiţiilor sociale existente. Este un tranzit favorabil pentru predare, lectură, călătorie şi în scopul educaţiei înalte. Este posibilă în timpul acestui tranzit reapariţia unor prieteni şi cunoştinţe vechi. Activităţile privind prietenii, grupurile şi organizaţiile au adesea loc în casă. Pot fi obţinute beneficii financiare prin intreprinderi de afaceri cooperante, asigurări, moşteniri sau finanţe comune. Neptun în tranzit în trigon cu Uranus natal are aceeaşi semnificaţie cu Uranus în tranzit în trigon cu Neptun natal. Ambele tranzite durează în jur de un an sau mai mult şi ambele indică o perioadă susţinută de creştere a lucidităţii faţă de realităţile paranormale.

Uranus în tranzit în trigon cu Pluto natal Acest tranzit este caracterizat de manifestarea voinţei pentru a aduce un nivel mai înalt de conştienţă şi de autoexprimare creativă. Individul poate avea revelaţii intuitive senzaţionale şi experienţe mistice care aduc schimbări importante în scopurile şi obiectivele personale. Numeroşi indivizi au motivaţia de a încheia vechile situaţii din viaţa lor pentru a aduce un mod de viaţă mai tulburător şi cu mai mult sens. Acest tranzit stimulează calităţile originale, întreprinzătoare. Mai specific, el stimulează voinţa de a produce schimbări şi îmbunătăţiri necesare în metodele şi condiţiile existente atât în individ cât şi în jur. Schimbările ireversibile se pot produce în conştienţa individului care poate conduce la o mai bună înţelegere a legilor spirituale care guvernează viaţa umanităţii pe pământ. Individul dobândeşte o înţelegere mai satisfăcătoare a morţii şi a vieţii după moarte. Este un tranzit excelent pentru implicarea în astrologie sau în alte scopuri oculte. Se dezvoltă adesea interesul pentru reforma şi regenerarea instituţiilor culturale, economice, politice şi educaţionale existente cât şi interesul pentru religie, filozofie, călătorie şi culturi străine.

Beneficiile pot să apară prin afaceri colective, asigurări, reduceri de taxe, fonduri guvernamentale sau moşteniri. Pluto în tranzit în trigon cu Uranus natal are aceeaşi semnificaţie cu Uranus în tranzit în trigon cu Pluto natal. Ambele tranzite durează în jur de un an sau mai mult şi indică o perioadă susţinută de conştienţă sporită faţă de schimbările pe scară largă care apar în această lume şi care afectează existenţa fiecărei fiinţe umane.

Uranus în tranzit în trigon cu Nodul Nord natal şi în sextil cu Nodul Sud natal A se vedea "Uranus în tranzit în sextil cu Nodul Sud natal şi în trigon cu Nodul Nord natal".

Uranus în tranzit în trigon cu Nodul Sud natal şi în sextil cu Nodul Nord natal A se vedea "Uranus în tranzit în sextil cu Nodul Nord natal şi în trigon cu Nodul Sud natal".

OPOZIŢIILE LUI URANUS

Uranus în tranzit în opoziţie cu Soarele natal A se vedea "Soarele natal în opoziţie cu Uranus în tranzit".

Uranus în tranzit în opoziţie cu Luna natală A se vedea "Luna natală în opoziţie cu Uranus în tranzit".

Uranus în tranzit în opoziţie cu Mercur natal A se vedea "Mercur natal în opoziţie cu Uranus în tranzit".

Uranus în tranzit în opoziţie cu Venus natal A se vedea "Venus natal în opoziţie cu Uranus în tranzit".

Uranus în tranzit în opoziţie cu Marte natal A se vedea "Marte natal în opoziţie cu Uranus în tranzit".

Uranus în tranzit în opoziţie cu Jupiter natal A se vedea "Jupiter natal în opoziţie cu Uranus în tranzit".

Uranus în tranzit în opoziţie cu Saturn natal A se vedea "Saturn în tranzit în opoziţie cu Uranus natal"

Uranus în tranzit în opoziţie cu Uranus natal Acest tranzit este caracterizat de un comportament eretic în relaţiile umane. Dorinţa de libertate cu orice preţ poate crea probleme atât pentru individ cât şi pentru ceilalţi. Prieteniile şi afilierile de grup sunt adesea întrerupte în timpul acestui tranzit. Se pot ivi probleme şi dificultăţi neaşteptate în realizarea scopurilor şi obiectivelor personale. Acest tranzit apare de obicei când individul are în jur de patruzeci şi doi de ani. El oincide cu o perioadă de insatisfacţie faţăde rutinele vieţii normale (uneori fiind numiţi "periculoasa vârstă de patruzeci de ani") cât şi sentimentul că individul "a pierdut" unele din plăcerile şi libertăţile vieţii pe care acum trebuie să le experimenteze cât nu este prea târziu. Această insatisfacţie produce adesea experimentare sexuală sau activităţi care sunt dezaprobate de standardele culturale tradiţionale. Aceasta poate fi o perioadă de instabilitate în afaceri şi în chestiuni financiare. Se pot ivi dificultăţi privind taxele, asigurările, moştenirile, pensia alimentară, banii în comun şi bunurile moştenite. Acţiunile făcute în această perioadă pot avea efecte ce durează mult mai mult decât satisfacţia momentană obţinută. Dacă individul consideră se pot evita greşeli serioase.

Uranus în tranzit în opoziţie cu Neptun natal Acest tranzit este caracterizat de un comportament eretic motivat subconştient. Individul este supus unor vise şi experienţe psihice neplăcute. Există adesea confuzie cu privire la scopurile şi obiectivele personale în timpul acestei perioade. Împlinirea lor poate fi frustrată de o lipsă a dorinţei de cooperare din partea individului sau a prietenilor săi. Individul are nevoie să-şi dezvolte o viziune largă şi universală asupra vieţii şi o voinţă de a accepta schimbarea. Practicile psihice neînţelepte şi folosirea greşită a drogurilor şi alcoolului trebuie să fie evitate în această perioadă. Dificultăţi neobişnuite sau fraude pot să apară chestiuni legate de taxe, asigurări, bani colectivi sau bunuri moştenite. Viaţa personală a individului poate fi întreruptă sau confuză datorită forţelor economice, politice, culturale sau naturale pe scară largă, care sunt dincolo de controlul său. Unii indivizi sunt atraşi subit în circumstanţe ciudate în care trebuie să aibă de a face cu persoane şi condiţii nefamiliare. Există un pericol către sau din partea prietenilor, grupurilor sau organizaţiilor. Asociaţii individului se pot dovedi confuzi din punct de vedere psihologic sau dezorientaţi. În cazuri extreme, prietenii se dovedesc a fi duşmani secreţi, care, atât intenţionati cât şi neintenţionaţi îl induc în eroare pe individ. Neptun în tranzit în opoziţie cu Uranus natal are aceeaşi semnificaţie cu Uranus în tranzit în opoziţie cu Neptun natal. Ambele tranzite durează în jur de un an sau mai mult şi indică o perioadă susţinută de confuzie psihologică şi dificultăţi.

Uranus în tranzit în opoziţie cu Pluto natal

Acest tranzit este caracterizat de eliminarea aspectelor nedurabile, nefolositoare. Condiţiile existente în viaţa indicidului sunt supuse unor schimbări drastice. Numeroşi indivizi sunt forţaţi să-şi revadă în mod drastic scopurile şi obiectivele. Acest tranzit poate forţa o nouă conştienţă a nevoii de schimbare. Dacă individul poate recunoaşte potenţialul constructiv în legătură cu condiţiile noi şi nefamiliare, chiar cu experienţele destructive, acest tranzit va fi util. Unii indivizi îşi dezvoltă sentimentele revoluţionare concomitent cu o dorinţă de a sparge ordinea existentă. Rutinele vieţii normale pot fi întrerupte de catastrofe naturale, războiaie, revoluţii sau alte schimbări politice, economice sau culturale. În circumstanţe extreme, viaţa individului poate fi pusă în pericol. Adesea sunt rupte vechi prietenii sau asocieri de grup iar altele noi începute. Acest tranzit coincide adesea cu moartea neaşteptată a cuiva important pentru individ. Poate exista o implicare în lupte pentru putere pe plan marital, de afaceri sau organizaţional. Luptele pentru putere pot implica de asemenea partenerii sau relaţiile de afaceri cu prieteni sau organizaţii. Se pot ivi dificultăţi neaşteptate privind taxele, finanţele comune, pensia alimentară, moştenirile, asigurările . Implicarea în experimentări psihice cum ar fi spiritismul sau transa mediumică sunt periculoase în această perioadă. Pluto în tranzit în opoziţie cu Uranus natal are aceeaşi semnificaţie cu Uranus în tranzit în opoziţie cu Pluto natal. Ambele tranzite durează în jur de un an sau mai mult şi indică o perioadă susţinută de evenimente distructive şi de tensiune psihologică.

CONJUNCŢIILE LUI NEPTUN

Neptun în tranzit în conjuncţie cu Soarele natal A se vedea "Soarele natal în conjuncţie cu Neptun în tranzit".

Neptun în tranzit în conjuncţie cu Luna natală A se vedea "Luna natală în conjuncţie cu Neptun în tranzit".

Neptun în tranzit în conjuncţie cu Mercur natal A se vedea "Mercur natal în conjuncţie cu Neptun în tranzit".

Neptun în tranzit în conjuncţie cu Venus natal A se vedea "Venus natal în conjuncţie cu Neptun în tranzit".

Neptun în tranzit în conjuncţie cu Marte natal A se vedea "Marte natal în conjuncţie cu Neptun în tranzit".

Neptun în tranzit în conjuncţie cu Jupiter natal A se vedea "Jupiter natal în conjuncţie cu Neptun în tranzit".

Neptun în tranzit în conjuncţie cu Saturn natal A se vedea "Saturn în tranzit în conjuncţie cu Neptun natal".

Neptun în tranzit în conjuncţie cu Uranus natal A se vedea "Uranus în tranzit în conjuncţie cu Neptun natal".

Neptun în tranzit în conjuncţie cu Neptun natal Acest tranzit nu apare într-o viaţă normală, exceptând copilăria, atunci când Neptun este retrograd sau direct. În astfel de cazuri, forţele dincolo de propriul control al copilaşului sau al familiei sale pot periclita sau altera viaţa sa viitoare. În hărţile politice el indică forţe Karmice care afectează ţara sau municipalitatea.

Neptun în tranzit în conjuncţie cu Pluto natal Acest tranzit este caracterizat de explorarea minţii subconştiente şi în unele cazuri de întâmplări aparent supranaturale sau miraculoase. El poate stimula abilităţile oculte şi intuitive latente şi poate aduce experienţe intuitive, de clarvedere sau mistice care alterează nivelul de conştiinţă al individului. Unii indivizi se manifestă ca şi canale de inspiraţie spirituală şi de înţelepciune în timpul acestui tranzit. În cazuri extreme individul învaţă, este martor sau este subiectul experienţelor în afaracorpului, telepatiei, premoniţiei sau memoriei vieţilor trecute. Alte experienţe extraordinare apar, cum ar fi, vederea unor OZN-uri. Acest tranzit aduce nevoia de regenerare a minţii subconştiente şi de debarasare de atitudini emoţionale vechi, nefolositoare şi de complicaţii prin examinarea gândurilor şi urmelor conştiente personale până la originea lor. Se pot face schimbări importante în viaţa şi treburile private ale individului prin activităţi economice, politice, ecologice sau culturale pe scară largă. Circumstanţe misterioase şi ciudate pot afecta finanţele comune, afacerile colective, asigurările, taxele, moştenirile şi pensia alimentară. În cazuri extreme, individul sau cineva important pentru el poate muri într-un spital sau în circumstanţe misterioase. Pluto în tranzit în conjuncţie cu Neptun natal are aceeaşi semnificaţie cu Neptun în tranzit în conjuncţie cu Pluto natal. Ambele tranzite durează în jur de un an sau mai mult şi ambele indică o perioadă susţinută de intensă trezire spirituală.

Neptun în tranzit în conjuncţie cu Nodul Nord natal şi în opoziţie cu Nodul Sud natal Acest tranzit este caracterizat de o luciditate intuitivă şi de pătrundere profetică în curentele culturale şi în credinţele populare. Adesea există o percepere intuitivă a atitudinilor sociale ale celorlalţi. Există o mare posibilitate ca individul să se izoleze psihologic de curentele sociale la modă în prezent. Nodul Nord în tranzit în conjuncţie cu Neptun natal şi Nodul Sud în tranzit în opoziţie cu Neptun natal are aceeaşi semnificaţie cu Neptun în tranzit în conjuncţie cu Nodul Nord natal şi în opoziţie cu cu Nodul Sud natal; oricum, durează mai puţin.

Neptun în tranzit în conjuncţie cu Nodul Sud natal şi în opoziţie cu Nodul Nord natal În timpul acestui tranzit atitudinile subconştiente ale individului tind să fie diferite de standardele şi credinţele tradiţionale. Numeroşi indivizi simt o lipsă de înţelegere pentru aceia cu care au contacte zilnice. Scopul lor social nu este definit; în consecinţă ei se simt separaţi şi e probabil să se izoleze de implicarea socială. Nodul Sud în tranzit în conjuncţie cu Neptun natal şi Nodul Nord în tranzit în opoziţie cu Neptun natal are aceeaşi semnificaţie cu Uranus în tranzit în conjuncţie cu Nodul Sud natal şi în opoziţie cu cu Nodul Nord natal; oricum, durează o mai scurtă perioadă de timp.

SEXTILELE LUI NEPTUN

Neptun în tranzit în sextil cu Soarele natal A se vedea "Soarele natal în sextil cu Neptun în tranzit".

Neptun în tranzit în sextil cu Luna natală A se vedea "Luna natală în sextil cu Neptun în tranzit".

Neptun în tranzit în sextil cu Mercur natal A se vedea "Mercur natal în sextil cu Neptun în tranzit".

Neptun în tranzit în sextil cu Venus natal A se vedea "Venus natal în sextil cu Neptun în tranzit".

Neptun în tranzit în sextil cu Marte natal A se vedea "Marte natal în sextil cu Neptun în tranzit".

Neptun în tranzit în sextil cu Jupiter natal A se vedea "Jupiter natal în sextil cu Neptun în tranzit".

Neptun în tranzit în sextil cu Saturn natal A se vedea "Saturn în tranzit în sextil cu Neptun natal".

Neptun în tranzit în sextil cu Uranus natal A se vedea "Uranus în tranzit în sextil cu Neptun natal". Neptun în tranzit în sextil cu Neptun natal Capacităţile intuitive şi de clarvedere cât şi imaginaţia intuitivă sunt stimulate întimpul acestui tranzit. Pot să apară pătrunderi în mintea subconştientă. Este un tranzit favorabil pentru raorturi emoţionale şi telepatice cu ceilalţi. Imaginaţia creativă a individului poate fi de asemenea activată în domenii ca arta, muzica şi literatura. Este o perioadă favorabilă relaţiilor cu instituţii educaţionale, religioase, medicale şi psihologice.

Neptun în tranzit în sextil cu Pluto natal Acest tranzit este caracteriat de regenerarea minţii subconştiente şi a motivaţiilor ei. De asemenea se pot ivi oportunităţi, atâtpentru dezvoltarea cât şi pentru studiul capacităţilor intuitive şi de clarvedere. Este o perioadăexcelentă pentru scopuri ştiinţifice, oculte, meditative sau filozofice. Individul poate beneficia într-un fel de ştiinţa, artă sau tehnologie avansată. Se poate dobândi înţelegerea profundă a principiilor ştiinţifice şi oculte cât şi interesul pentru fenomene paranormale, parapsihologie şi vieţi trecute. Pot apărea pătrunderi în modalităţile de utilizare a materialelor şi informaţiilor vechi sau nefolositoare. Poate exista interes pentru schimburi de idei şi discuţii iluminatoare cu prietenii. Pluto în tranzit în sextil cu Neptun natal are aceeaşi semnificaţie cu Neptun în tranzit cu Pluto natal. Ambele tranzite durează în jur de un an sau mai mult şi ambele indică o perioadă susţinută de iluminare intelectuală privind forţele supranaturale.

Neptun în tranzit în sextil cu Nodul Nord natal şi în trigon cu Nodul Sud natal Acest tranzit este caracterizat de luciditate intuitivă cu privire la curentele şi forţele culturale. Se dezvoltă abilitatea intuitivăde a acţiona cu tendinţele şi atitudinile culturale prezente. Acest tranzit favorizează relaţiile publice legate de artă, muzică şi distracţie.

Nodul Nord în tranzit în sextil cu Neptun natal şi Nodul Sud în tranzit în trigon cu Neptun natal are aceeaşi semnificaţie cu Neptun în tranzit în sextil cu Nodul Nord natal şi în trigon cu cu Nodul Sud natal; oricum, durează mai puţin.

Neptun în tranzit în sextil cu Nodul Sud natal şi în trigon cu Nodul Nord natal Acest tranzit are aceeaşi semnificaţie cu Neptun în tranzit în sextil cu Nodul Nord natal şi în trigon cu Nodul Sud natal. Aici,oricum, există o mai mare luciditate intelectuală cu privire la valorile culturale tradiţionale şi o mai mare uşurinţă în exprimarea individuală referitoare la tendinţele şi credinţele la modă în prezent. Nodul Sud în tranzit în sextil cu Neptun natal şi Nodul Nord în tranzit în trigon cu Neptun natal are aceeaşi semnificaţie cu Neptun în tranzit în sextil cu Nodul Sud natal şi în trigon cu cu Nodul Nord natal; oricum, durează mai puţin.

CUADRATURILE LUI NEPTUN

Neptun în tranzit în cuadratură cu Soarele natal A se vedea "Soarele natal în cuadratură cu Neptun în tranzit".

Neptun în tranzit în cuadratură cu Luna natală A se vedea "Luna natală în cuadratură cu Neptun în tranzit". Neptun în tranzit în cuadratură cu Mercur natal A se vedea "Mercur natal în cuadratură cu Neptun în tranzit".

Neptun în tranzit în cuadratură cu Venus natal A se vedea "Venus natal în cuadratură cu Neptun în tranzit".

Neptun în tranzit în cuadratură cu Marte natal A se vedea "Marte natal în cuadratură cu Neptun în tranzit".

Neptun în tranzit în cuadratură cu Jupiter natal A se vedea "Jupiter natal în cuadratură cu Neptun în tranzit".

Neptun în tranzit în cuadratură cu Saturn natal A se vedea "Saturn în tranzit în cuadratură cu Neptun natal".

Neptun în tranzit în cuadratură cu Uranus natal A se vedea "Uranus în tranzit în cuadratură cu Neptun natal".

Neptun în tranzit în cuadratură cu Neptun natal Acest tranzit este caracterizat de probleme emoţionale subconştiente şi de experienţe psihice perturbatoare. În timpul acesteiperioade individul încearcă adesea să se separa psihologic de ceilalţi căutând izolarea. Responsabilităţile domestice şi profesionale sunt evitate uneori. Obiectivitatea emoţională tinde să lipsească din cauza confuziei emoţionale pe care o resimte adesea individul în această perioadă. Stimularea amintirilor subconştiente neplăcute poate fi sursa unor dificultăţi emoţionale. Stresul psihic poate slăbi sănătatea individului ducând la boală greu de diagnosticat. În cazuri extreme individul este supus unor halucinaţii şi influenţe astrale nedorite cum ar fi vocile şi viziunile neplăcute. Exagerările în mâncare, droguri şi alcool trebuie evitate în timpul acestei perioade. Dacă alte aspecte stresante completează această cuadratură, individul poate fi arestat sau instituţionalizat în vreun fel. Unii oameni îşi dezvoltă noţiuni religioase confuze care sunt în realitate un mijloc de scăpare psihologică. Se pot ivi dificultăţi în timpul călătoriilor sau legăturilor cu ţări străine şi cu străini.

Neptun în tranzit în cuadratură cu Pluto natal Acest tranzit este caracterizat de constrângere psihologică atât din partea cât şi către individ. Există nevoia de a înţelege de alucra cu subconştientul şi de a-l regenera prin observarea gândurilor şi reacţiilor personale şi examinarea originilor. Poate exista o erupere de forţe subconştiente şi o tentaţie de a folosi abilităţile psihice în scopuri egoiste. Individul îşi poate produce propria distrugere prin impulsuri egoiste necontrolate, subconştiente. El poate fi suspus unor influenţe şi halucinaţii nedorite. Utilizarea neînţeleaptă a drogurilor şi alcoolului cât şi a practicilor psihice cum ar fi manipularea psihologică, atât a celorlalţi cât şi din partea lor, sunt foarte periculoase în timpul acestui tranzit. Problemele sau conflictele spirituale dificile cu privire credinţele religioase pot să apară, existând şi pericolul decepţiei în probleme de finanţe comune, bani colectivi, asigurări, taxe sau pensie alimentară. Individul tinde să fie preocupat de probleme pe scară largă care afectează întreaga umanitate. Treburile personale pot fi întrerupte în timpul acestui tranzit de schimbări economice, politice, culturale şi ecologice, dincolo de controlul personal. Poate să apară moartea cuiva având consecinţe asupra individului. Pluto în tranzit în cuadratură cu Neptun natal are aceeaşi semnificaţie cu Neptun în tranzit în cuadratură cu Pluto natal. Ambele tranzite durează în jur de un an sau mai mult şi indică o perioadă susţinută de stres psihologic şi implicare în

probleme culturale serioase.

Neptun în tranzit în cuadratură cu Nodul Nord natal şi în cuadratură cu Nodul Sud natal Acest tranzit este caracterizat de confuzie privind tendinţele culturale şi credinţele populare. Individul îşi poate provoca propria distrugere prin aderenţa oarbă la curente culturale şi credinţe populare nefolositioare, distructive. Pe de altă parte poate exista izolare psihologică de activităţile culturale înconjurătoare şi revoltă împotriva normelor culturale şi tendinţelor populare actule. Băuturile în societate reprezintă pericole pentru individ în timpul acestui tranzit cum ar fi luarea de droguri sau alte obiceiuriautodistructive. Nodurile Nord şi Sud în tranzit în cuadratură cu Neptun natal au aceeaşi semnificaţie cu Neptun în tranzit în cuadratură cu Nodul Nord natal şi în cuadratură cu Nodul Sud natal; oricum durează mai puţin.

Neptun în tranzit în cuadratură cu Nodul Sud natal şi în cuadratură cu Nodul Nord natal A se vedea "Neptun în tranzit în cuadratură cu Nodul Nord natal şi în cuadratură cu Nodul Sud natal".

TRIGOANELE LUI NEPTUN

Neptun în tranzit în trigon cu Soarele natal A se vedea "Soarele natal în sextil cu Neptun în tranzit".

Neptun în tranzit în trigon cu Luna natală A se vedea "Luna natală în trigon cu Neptun în tranzit".

Neptun în tranzit în trigon cu Mercur natal A se vedea "Mercur natal în trigon cu Neptun în tranzit".

Neptun în tranzit în trigon cu Venus natal A se vedea "Venus natal în trigon cu Neptun în tranzit".

Neptun în tranzit în trigon cu Marte natal A se vedea "Marte natal în trigon cu Neptun în tranzit".

Neptun în tranzit în trigon cu Jupiter natal A se vedea "Jupiter natal în trigon cu Neptun în tranzit".

Neptun în tranzit în trigon cu Saturn natal A se vedea "Saturn în tranzit în trigon cu Neptun natal".

Neptun în tranzit în trigon cu Uranus natal A se vedea "Uranus în tranzit în trigon cu Neptun natal".

Neptun în tranzit în trigon cu Neptun natal Acest tranzit este caracterizat de inspiraţie artistică, intuitivă şi creativă. Este o perioadă favorabilp pentru meditaţie şi practici spirituale constructive cât şi pentru legături cu spitale şi instituţii religioase, culturale, educaţionale şi psihiatrice. Capacităţile intuitive şi de clarvedere latente pot fiaduse de acest tranzit iar individul poate dobândi o mai mare înţelegere a proceselor de evoluţie în ansamblu a vieţii.

Neptun în tranzit în trigon cu Pluto natal Idividul poate beneficia personal prin avansarea culturală şi ştiinţifică din timpul acestui tranzit. Adesea există un interes pentru regenerarea condiţiilor sociale, culturale şi economice existente. Indivizii cu acest tranzit dobândesc inspiraţie şi ghidare intuitivă în tot ceea ce-i priveşte. Unii indivizi obţin înţelegerea legilor ştiinţifice şi spirituale cât şi a activităţii minţii subconştiente. Adesea se dezvoltă interesul pentru parapsihologie sau mecanismul fenomenelor paranormale. Este o perioadă favorabilă pentru investigarea vieţilor anterioare, a vieţii după moarte şi a comunicării cu spiritele. Este de asemenea propice călătoriilor în scopul cunoaşterii. Este o perioadă prielnică pentru a căuta fonduri şi suport financiar pentru proiecte culturale care merită osteneala. Pot să apară beneficii prin bani colectivi, fonduri guvernamentale, finanţe în comun, asigurări şi moşteniri. Pluto în tranzit în trigon cu Neptun natal are aceeaşi semnificaţie cu Neptun în tranzit în trigon cu Pluto natal. Ambele tranzite durează în jur de un an sau mai mult şi ambele indică o perioadă susţinută de creştere a lucidităţii faţă de aspectele ştiinţifice şi oculte avansate ale vieţii.

Neptun în tranzit în trigon cu Nodul Nord natal şi în sextil cu Nodul Sud natal A se vedea "Neptun în tranzit în sextil cu Nodul Sud natal şi în trigon cu Nodul Nord natal".

Neptun în tranzit în trigon cu Nodul Sud natal şi în sextil cu Nodul Nord natal A se vedea "Neptun în tranzit în sextil cu Nodul Nord natal şi în trigon cu Nodul Sud natal".

OPOZIŢIILE LUI NEPTUN

Neptun în tranzit în opoziţie cu Soarele natal A se vedea "Soarele natal în sextil cu Neptun în tranzit".

Neptun în tranzit în opoziţie cu Luna natală A se vedea "Luna natală în opoziţie cu Neptun în tranzit".

Neptun în tranzit în opoziţie cu Mercur natal A se vedea "Mercur natal în opoziţie cu Neptun în tranzit".

Neptun în tranzit în opoziţie cu Venus natal A se vedea "Venus natal în opoziţie cu Neptun în tranzit". Neptun în tranzit în opoziţie cu Marte natal A se vedea "Marte natal în opoziţie cu Neptun în tranzit".

Neptun în tranzit în opoziţie cu Jupiter natal A se vedea "Jupiter natal în opoziţie cu Neptun în tranzit".

Neptun în tranzit în opoziţie cu Saturn natal A se vedea "Saturn în tranzit în opoziţie cu Neptun natal".

Neptun în tranzit în opoziţie cu Uranus natal A se vedea "Uranus în tranzit în opoziţie cu Neptun natal".

Neptun în tranzit în opoziţie cu Neptun natal Acest tranzit este caracterizat de nevoia de a dezvolta o atitudine de seninătate spirituală. Individul, în general trece printr-o retragere psihologică de la treburile lumeşti. Există probabilitatea unei dependenţe faţă de familie sau faţă de relaţiile personale intime pentru nevoi psihologice sau pentru suport psihologic. Acest tranzit apare spre sfârşitul vieţii.

Neptun în tranzit în opoziţie cu Pluto natal

Acest tranzit este caracterizat de un potenţial pentru creşterea conştienţei spirituale intuitive. El nu apare la generaţia actuală, exceptându-i pe aceia care au o vârstă avansată; oricum poate să apară la generaţiile viitoare şi a apărut la generaţiile trecute. Acest tranzit are un potenţial de producere a lucidităţii culturale profunde şi cu consecinţe extinse care îl îndreptăţeşte pe individ să înţeleagă larga evoluţie culturală pe termen lung. Rutinele vieţii normale pot fi întrerupte de revoluţii politice economice şi sociale pe scară largă cât şi de catastrofe naturale. Se pot ivi mistere şi intrigi privind relaţiile care sunt importante pentru individ. Individul poate avea de a face cu experienţe şi probleme psihice dificile, bazate pe stimularea memoriilor subconştiente dureroase. Unii indivizi pot fi supuşi sau îi pot eiînşişi chinui manipula psihologic ciudat sau constrânge pe alţii, ceea ce trebuie evitat cu orice preţ. Pot apărea probleme cu privire la banii colectivi, taxe, asigurări şi bunuri moştenite. Pluto în tranzit în opoziţie are aceeaşi semnificaţie cu Neptun în tranzit în opoziţie cu Pluto natal. Ambele durează în jur de un an sau mai mult şi indică o perioadă susţinută de tensiune psihologică şi de conştienţă.CONJUNCŢIILE LUI PLUTO

Pluto în tranzit în conjuncţie cu Soarele natal A se vedea "Soarele natal în conjuncţie cu Pluto în tranzit".

Pluto în tranzit în conjuncţie cu Luna natală A se vedea "Luna natală în conjuncţie cu Pluto în tranzit".

Pluto în tranzit în conjuncţie cu Mercur natal A se vedea "Mercur natal în conjuncţie cu Pluto în tranzit".

Pluto în tranzit în conjuncţie cu Venus natal A se vedea "Venus natal în conjuncţie cu Pluto în tranzit".

Pluto în tranzit în conjuncţie cu Marte natal A se vedea "Marte natal în conjuncţie cu Pluto în tranzit".

Pluto în tranzit în conjuncţie cu Jupiter natal A se vedea "Jupiter natal în conjuncţie cu Pluto în tranzit".

Pluto în tranzit în conjuncţie cu Saturn natal A se vedea "Saturn în tranzit în conjuncţie cu Pluto natal".

Pluto în tranzit în conjuncţie cu Uranus natal A se vedea "Uranus în tranzit în conjuncţie cu Pluto natal".

Pluto în tranzit în conjuncţie cu Neptun natal A se vedea "Neptun în tranzit în conjuncţie cu Pluto natal".

Pluto în tranzit în conjuncţie cu Pluto natal Acest tranzit nu apare într-o viaţă normală exceptând cazurile de copilăriei când Pluto se poate întoarce din mişcare directă în mişcare retrogradă. În acest caz forţele dincolo controlul copilului sau a familiei pot periclita sau altera viaţa viitoare. În hărţi politice poate exista moartea condiţiilor vechi şi începerea altora noi.

Pluto în tranzit în conjuncţie cu Nodul Nord natal şi în opoziţie cu Nodul Sud natal Acest tranzit este caracterizat de pătrunderi profunde în forţele motivaţionale din spatele credinţelor populare şi tendinţelor culturale. Poate exista dorinţa de a transforma curentele şi credinţele populare existente sau, din contră, o încercare de a le exploata, depinzând de dispoziţia generală a individului în cauză. Nodul Nord în tranzit în conjuncţie cu Pluto natal şi Nodul Sud în tranzit în opoziţie cu Pluto natal are aceeaşi semnificaţie cu Pluto în tranzit în conjuncţie cu Nodul Nord natal şi în opoziţie cu cu Nodul Sud natal; oricum, durează mai puţin.

Pluto în tranzit în conjuncţie cu Nodul Sud natal şi în opoziţie cu Nodul Nord natal Acest tranzit este caracterizat de penetrări profunde în dezvoltarea istorică a evoluţiei culturale. Există adesea revoltă împotriva standardelor şi moravurilor tradiţionale. Individul se poate implica în afaceri legate de refolosirea sau reciclarea obiectelor vechi neutilizate. Unii indivizi se implică în afaceri cu antichităţi. Nodul Sud în tranzit în conjuncţie cu Pluto natal şi Nodul Nord în tranzit în opoziţie cu Pluto natal are aceeaşi semnificaţie cu Pluto în tranzit în conjuncţie cu Nodul Sud natal şi în opoziţie cu cu Nodul Nord natal; oricum, durează mai puţin.

SEXTILELE LUI PLUTO

Neptun în tranzit în sextil cu Soarele natal A se vedea "Soarele natal în sextil cu Pluto în tranzit".

Pluto în tranzit în sextil cu Luna natală A se vedea "Luna natală în sextil cu Pluto în tranzit".

Pluto în tranzit în sextil cu Mercur natal A se vedea "Mercur natal în sextil cu Pluto în tranzit".

Pluto în tranzit în sextil cu Venus natal A se vedea "Venus natal în sextil cu Pluto în tranzit".

Pluto în tranzit în sextil cu Marte natal

A se vedea "Marte natal în sextil cu Pluto în tranzit".

Pluto în tranzit în sextil cu Jupiter natal A se vedea "Jupiter natal în sextil cu Pluto în tranzit".

Pluto în tranzit în sextil cu Saturn natal A se vedea "Saturn în tranzit în sextil cu Pluto natal".

Pluto în tranzit în sextil cu Uranus natal A se vedea "Uranus în tranzit în sextil cu Pluto natal".

Pluto în tranzit în sextil cu Neptun natal A se vedea "Neptun în tranzit în sextil cu Pluto natal".

Pluto în tranzit în sextil cu Pluto natal Acest tranzit este caracterizat de creşterea voinţei, a conştienţei de sine şi a şanselor pentru autodezvoltare. Capacităţile intuitive şi de clarvedere sunt stiimulate adesea. Individul găseşte noi întrebuinţări pentru obiectele şi resursele vechi, nefolositoare, şi manifestă originalitate în găsirea soluţiilor la problemele de afaceri şi financiare.

Pluto în tranzit în sextil cu Nodul Nord natal şi în trigon cu Nodul Sud natal Acest tranzit este caracterizat de intuiţii pătrunzătoare ale curentelor şi dezvoltărilor culturale cât şi de oportunităţi de a le folosi în vreun fel. Individul îşi poate dezvolta interesul în influenţarea sau reforma curentelor culturale şi credinţelor la modă şi abilitatea în exploatarea în afaceri a psihologiei maselor. Nodul Nord în tranzit în sextil cu Pluto natal şi Nodul Sud în tranzit în trigon cu Pluto natal are aceeaşi semnificaţie cu Pluto în tranzit în sextil cu Nodul Nord natal şi în trigon cu cu Nodul Sud natal; oricum,durează o mai scurtă perioadă de timp.

Pluto în tranzit în sextil cu Nodul Sud natal şi în trigon cu Nodul Nord natal Acest tranzit are aceeaşi semnificaţie cu Pluto în tranzit în sextil cu Nodul Nord natal şi în trigon cu Nodul Sud natal; oricum conferă o mai mare luciditate intelectuală cu privire la tradiţia culturală şi pătrundere profetică în tendinţele culturale viitoare. Nodul Sud în tranzit în sextil cu Pluto natal şi Nodul Nord în tranzit în trigon cu Pluto natal are aceeaşi semnificaţie cu Pluto în tranzit în sextil cu Nodul Sud natal şi în trigon cu cu Nodul Nord natal; oricum,durează o mai scurtă perioadă de timp.

CUADRATURILE LUI PLUTO

Pluto în tranzit în cuadratură cu Soarele natal A se vedea "Soarele natal în cuadratură cu Pluto în tranzit".

Pluto în tranzit în cuadratură cu Luna natală A se vedea "Luna natală în cuadratură cu Pluto în tranzit".

Pluto în tranzit în cuadratură cu Mercur natal A se vedea "Mercur natal în cuadratură cu Pluto în tranzit".

Pluto în tranzit în cuadratură cu Venus natal A se vedea "Venus natal în cuadratură cu Pluto în tranzit".

Pluto în tranzit în cuadratură cu Marte natal A se vedea "Marte natal în cuadratură cu Pluto în tranzit".

Pluto în tranzit în cuadratură cu Jupiter natal A se vedea "Jupiter natal în cuadratură cu Pluto în tranzit".

Pluto în tranzit în cuadratură cu Saturn natal A se vedea "Saturn în tranzit în cuadratură cu Pluto natal".

Pluto în tranzit în cuadratură cu Uranus natal A se vedea "Uranus în tranzit în cuadratură cu Pluto natal".

Pluto în tranzit în cuadratură cu Neptun natal A se vedea "Neptun în tranzit în cuadratură cu Pluto natal".

Pluto în tranzit în cuadratură cu Pluto natal Acest tranzit este caracterizat de nevoia de a elimina idei, condiţii şi posesiuni uzate şi în plus, o realizare forţată a realităţilor spirituale. Se pot ivi soluţii pe viaţă şi pe moarte. Individul poate fi supus unor influenţe psihice perturbatoare. Pot apărea probleme în legătură cu asigurări, taxe, bani colectivi, moşteniri, pensie alimentară sau soluţii ecologice.

Pluto în tranzit în cuadratură cu Nodul Nord natal şi în cuadratură cu Nodul Sud natal Acest tranzit este caracterizat de stimularea amintirilor subconştiente neplăcute şi de nevoia de a depăşicondiţionările emoţionale negative. Se pot ivi conflicte cu părinţii, cu autorităţile sau guvernul şi individul este probabil să se revpolte împotriva atitudinilor şi credinţelor sociale la modă în prezent. Dacă individul aderă orbeşte la aceste atitudini şi credinţe, în special dacă privesc sexualitatea şi banii el poate fi supus în vreun fel pericolului. Este necesară în această perioadă o evaluare critică fără comportament antisocial. Nodurile Nord şi Sud în tranzit în cuadratură cu Pluto natal au aceeaşi semnificaţie cu Pluto în tranzit încuadratură cu Nodul Nord natal şi în cuadratură cu Nodul Sud natal; oricum durează mai o mai scurtă perioadă de timp.

Pluto în tranzit în cuadratură cu Nodul Sud natal şi în cuadratură cu Nodul Nord natal A se vedea "Pluto în tranzit în cuadratură cu Nodul Nord natal şi în cuadratură cu Nodul Sud natal".

TRIGOANELE LUI PLUTO

Neptun în tranzit în trigon cu Soarele natal A se vedea "Soarele natal în trigon cu Pluto în tranzit".

Pluto în tranzit în trigon cu Luna natală A se vedea "Luna natală în trigon cu Pluto în tranzit".

Pluto în tranzit în trigon cu Mercur natal A se vedea "Mercur natal în trigon cu Pluto în tranzit".

Pluto în tranzit în trigon cu Venus natal A se vedea "Venus natal în trigon cu Pluto în tranzit".

Pluto în tranzit în trigon cu Marte natal A se vedea "Marte natal în trigon cu Pluto în tranzit".

Pluto în tranzit în trigon cu Jupiter natal A se vedea "Jupiter natal în trigon cu Pluto în tranzit".

Pluto în tranzit în trigon cu Saturn natal A se vedea "Saturn în tranzit în trigon cu Pluto natal".

Pluto în tranzit în trigon cu Uranus natal A se vedea "Uranus în tranzit în trigon cu Pluto natal".

Pluto în tranzit în trigon cu Neptun natal A se vedea "Neptun în tranzit în trigon cu Pluto natal".

Pluto în tranzit în trigon cu Pluto natal Acest tranzit este caracterizat de înţelepciune, pătrundere şi înţelegere a scopului spiritual, al evoluţiei. Deoarece acest tranzit apare târziu în viaţă el marchează o perioadă în timpul căreia individul dobândşte o profundă înţelegere a vieţii şi a morţii.

Pluto în tranzit în trigon cu Nodul Nord natal şi în sextil cu Nodul Sud natal A se vedea "Pluto în tranzit în sextil cu Nodul Sud natal şi în trigon cu Nodul Nord natal".

Pluto în tranzit în trigon cu Nodul Sud natal şi în sextil cu Nodul Nord natal A se vedea "Pluto în tranzit în sextil cu Nodul Nord natal şi în trigon cu Nodul Sud natal".

OPOZIŢIILE LUI PLUTO

Neptun în tranzit în opoziţie cu Soarele natal A se vedea "Soarele natal în opoziţie cu Pluto în tranzit".

Pluto în tranzit în opoziţie cu Luna natală A se vedea "Luna natală în opoziţie cu Pluto în tranzit".

Pluto în tranzit în opoziţie cu Mercur natal A se vedea "Mercur natal în opoziţie cu Pluto în tranzit".

Pluto în tranzit în opoziţie cu Venus natal A se vedea "Venus natal în opoziţie cu Pluto în tranzit".

Pluto în tranzit în opoziţie cu Marte natal A se vedea "Marte natal în opoziţie cu Pluto în tranzit".

Pluto în tranzit în opoziţie cu Jupiter natal A se vedea "Jupiter natal în opoziţie cu Pluto în tranzit".

Pluto în tranzit în opoziţie cu Saturn natal A se vedea "Saturn în tranzit în opoziţie cu Pluto natal".

Pluto în tranzit în opoziţie cu Uranus natal A se vedea "Uranus în tranzit în opoziţie cu Pluto natal".

Pluto în tranzit în opoziţie cu Neptun natal A se vedea "Neptun în tranzit în opoziţie cu Pluto natal".

Pluto în tranzit în opoziţie cu Pluto natal Acest tranzit nu apare într-o viaţă normală. În harta politică indică perioade de dificultăţi economice, lupte majore pentru putere şi crize ecologice.

Pluto în tranzit în opoziţie cu Nodul Nord natal şi în conjuncţie cu Nodul Sud natal A se vedea "Pluto în tranzit în conjuncţie cu Nodul Sud natal şi în opoziţie cu Nodul Nord natal".

Pluto în tranzit în opoziţie cu Nodul Sud natal şi în conjuncţie cu Nodul Nord natal A se vedea "Pluto în tranzit în conjuncţie cu Nodul Nord natal şi în opoziţie cu Nodul Sud natal". Luna in cj cu Mercur

Favorizează luarea deciziilor şi manifestarea bunului simţ în relaţiile cu ceilalţi. Indică cooperare bună între conştient şi subconştient. Vă puteţi adapta rapid gândirii constructive şi sugestiilor pozitive. Sunt favorizate comunicarea verbală sau în scris şi călătoriile scurte. Activitatea intelectuală poate fi legată de cămin. Persoanele cu acest tranzit tind să fie mult mai practice şi raţionale, lucru confirmat de răspunsul automat la stimulii exteriori. Perioada este favorabilă pentru a ne îngriji deîmbrăcăminte, igienă şi dietă, precum şi de celelalte treburi domestice. Tranzitul favorizează afacerile şi comenzile prin corespondenţă, mai ales cele legate de necesităţile şi gusturile femeilor. Este o perioadă bună pentru reclamă şi relaţiile publice. Ideile practice vizează îmbunătăţirea afacerilor şi eficacitatea muncii.

Planetele in tranzit cu Asc si MC

Soarele in cj ,sextil ,trig Asc Acordă încredere în sine şi o dispoziţie optimistă. Conferă vitalitate şi temperament energic. Comportamentul câştigă încrederea şi cooperarea celorlalţi. Sunt favorizate cariera şi căminul.

Soare careu ,opozitie Asc Apare un conflict între natura sufletească şi exprimarea la nivelul personalităţii. Există tendinţa de a acţiona dizarmonios, rezultatul fiind nereuşita satisfacerii intereselor.

Soare cj ,sextil ,trig MC

Indică succes în plan profesional, în viaţa publică şi în familie. Este un aspect de elevare sigură. Favorizează afirmarea pe post de lider. Trebuie însă sacrificat orgoliul menţinerea poziţiei sociale.

Soare careu ,opp MC

Apare un conflict între natura sufletească şi exprimarea la nivelul personalităţii. Există tendinţa de a acţiona dizarmonios, rezultatul fiind nereuşita satisfacerii intereselor.

Mercur cj Asc

Sunt accentuate toate aspectele mercuriene: mare activitate intelectuală, inteligenţă abilă, ideile care se impun conduc la dezacorduri cu partenerii.

mercur sextil ,trig Asc

Favorizează capacitatea de adaptare intelectuală şi conduce spre valoarea formei şi armoniei, fiecare experienţă fiind judecată din punctul de vedere al simetriei şi corespondenţei. Favorabil relaţiilor sociale, călătoriilor, plăcerilor intelectuale.

mercur careu ,opp asc

Cauzează probleme de exprimare şi de comunicare cu oamenii. Gândurile pot fi exteriorizate într-un mod stângaci, cu a mimică nepotrivită. Lipsă de spirit practic. Pierderi de memorie şi căderi psihice. Perioada poate fi favorabilă tuturor formelor de comunicaţie, dacă este evitată atitudinea oportunistă sau critică.

mercur cj ,SEXTIL,TRIG MC

Indică multă energie nervoasă, atracţie pentru probleme intelectuale sau educative. Alegerile vor afecta căminul şi cariera.

Mrcur careu MC

Indică aspiraţii şi ambiţii greşit direcţionate, activitate de rutină sau cu un consum nervos major care va provoca blazare, încorsetare, tensiune sau nefericire.

MERCUR opp MC

Obstacole datorate fie unei lipse de educaţie, fie unei structuri deficitare a planului sau locului de acţiune; tentaţii financiare cu sfârşit nefericit, conflicte psihice.

Venus cj ,sextil ,trig Asc

Favorizează asocierile şi legăturile interumane. Determină rafinarea, spiritualizarea şi transfigurarea trăirilor de natură erotică; armonie şi echilibru general. Din punct de vedere ezoteric, favorizează extraordinar de mult menţinerea unor cupluriideale, divine, de factură tantrică, precum şi interacţiunile de natură erotică, integrate ca o cale spirituală. În cazul sufletelor mai puţin evoluate conjuncţia poate duce la narcisism şi infatuare.

Venus careu ,opp Asc Indică dorinţa de bani şi relaţii facile, întâmplătoare. Există superficialitate în modul de abordare a relaţiilor de unde dificultăţi maritale şi sociale, lipsă de popularitate. Devine necesară dezvoltarea puterii de transfigurare, restabilirea echilibrului şi a armoniei.

venus cj ,sextil ,trig MC Indică armonie, echilibru şi sociabilitate (în cazul conjuncţiei, mai puţin în sfera familială), fiind calităţi ce pot aduce popularitatea. Impuls estetic sau artistic. Este favorizată munca de creaţie şi relaţiile cu publicul.

Venus careu ,opp MC

Indică dificultăţi emoţionale legate de scena profesională şi cea casnică.

Tranzitul lunii isi face simtita influenta vreo 2 ore