1

ASPECTE TEORETICO-JURISPRUDENŢIALE PRIVIND INFRACŢIUNILE PREVĂZUTE DE LEGEA NR. 143/2000 1. Cadrul legislativ 1.1. Dezvoltarea legislativă în domeniul de analiză Legislaţia modernă în domeniul drogurilor debutează, în România, cu Legea pentru combaterea abuzului de stupefiante din 1928, în care sunt enumerate substanţele considerate a fi stupefiante (opiul şi preparatele sale sub orice formă, cocaina şi derivaţii săi, haşişul şi preparatele sale, eterul în stare pură ori amestecat cu orice substanţă, precum şi alte substanţe naturale ori sintetice cu efecte similare). Codul Penal din 1968 conţinea prevederi, la articolul 312, referitoare la producerea, deţinerea sau orice operaţiune privind circulaţia produselor ori substanţelor stupefiante sau toxice, cultivarea în scop de prelucrare a plantelor care conţin astfel de substanţe ori experimentarea produselor sau substanţelor toxice, toate acestea fără drept consta în închisoare de la 6 luni la 5 ani. Legea nr. 73/1969 privind regimul produselor şi al substanţelor stupefiante stabilea cadrul normativ de reglementare a circuitului licit al produselor şi al substanţelor stupefiante, în conformitate cu convenţiile internaţionale în materie. Prin adoptarea acestei legi au fost abrogate toate dispoziţiile anterioare. În aplicarea legii au fost elaborate şi adoptate Instrucţiunile nr. 103/1970, în care au erau prevăzute lista substanţelor şi a produselor stupefiante supuse acestui regim juridic şi procedurile şi formularele utilizate de instituţiile competente. Convenţia Unică asupra Stupefiantelor din 1961 a fost transpusă în legislaţia naţională prin Decretul nr. 626/1973. În 1979 este emis Decretul nr. 466 referitor la regimul substanţelor toxice, între care sunt incluse şi unele dintre substanţele chimice esenţiale şi precursorii, precum şi câteva dintre substanţele cu efect psihotrop prevăzute în Convenţia din 1971. Acesta definea noţiunea de trafic şi regimul sancţionator. În anul 1991 a fost adoptată Hotărârea Guvernului nr. 75 prin care s-a stabilit cadrul sancţionator al contravenţiilor la normele privind regimul produselor şi substanţelor stupefiante. Sub incidenţa acestei hotărâri intră toate faptele care, conform circumstanţelor în care au fost comise, nu constituie infracţiuni (în general fapte legate de nerespectarea măsurilor privind obţinerea licenţelor şi a autorizaţiilor de operare cu substanţe aflate sub control, eliberarea din farmacii a medicamentelor cu conţinut stupefiant sau psihotrop fără prescripţie, nerespectarea obligaţiilor privind raportarea periodică a cantităţilor şi operaţiunilor cu astfel de substanţe etc.). În anul 1992 a fost adoptată Legea nr. 118 prin care au fost preluate în legislaţia internă prevederile celor două Convenţii cu privire la stupefiante şi substanţe psihotrope (1971 şi 1988).

2

Ca urmare a intensificării consumului şi traficului de droguri, în anul 2000 a fost adoptată Legea nr. 143 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri. Aceasta stabilea infracţiunile şi sancţiunile pentru traficul de droguri şi consumul fără prescripţie medicală. Listele anexă sunt adoptate în deplină concordanţă cu anexele la cele trei Convenţii internaţionale (1961, 1971 şi 1988). Tot atunci au început să se cristalizeze primele politici sectoriale antidrog. În anul 2005, Legea nr. 339 privind regimul juridic al plantelor, substanţelor şi preparatelor stupefiante şi psihotrope a abrogat Legea nr. 73/1969. Pe lângă alte elemente de noutate, legea prevede condiţiile în care călătorii pot deţine medicamente ce conţin substanţe stupefiante şi psihotrope. Legea nr. 143/2000 a fost modificată şi completată în 2004 prin Legea nr. 522. Acest act normativ are drept scop clarificarea sau introducerea unor elemente noi legate de asistenţa consumatorilor de droguri, măsurile de reducere a riscurilor asociate, circuitul informaţional etc. De asemenea, au fost introduse prevederi noi în domeniul prevenirii consumului de droguri, care să reechilibreze balanţa între reducerea cererii şi cea a ofertei de droguri. De asemenea, a fost reconsiderată poziţia faţă de consumatorii de droguri prin abordarea patologiei acestora din perspectivă biologică şi socială. Ca element de noutate au fost introduse şi definite noţiuni distincte pentru consumator şi consumator dependent. Apar definiţi termenii de circuit terapeutic, evaluare a consumatorului etc. iar sancţiunile aplicate pentru infracţiuni la regimul drogurilor sunt diferite în funcţie de categoria de risc din care face parte drogul. În anul 2003 a fost adoptată prima strategie antidrog, pentru perioada 2003-2004, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 154/2003, urmată de strategia din 2005, pentru perioada 2005-2012, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 73/2005, şi Planul de acţiune pentru perioada 2005-2008, acestea din urmă fiind elaborate în deplină concordanţă cu strategia europeană în domeniu. 1.2. Contextul normativ actual În prezent, actele normative în vigoare care completează reglementarea specială - Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri1 - sunt: Hotărârea Guvernului nr. 860/2005 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri2, Legea nr. 339/2005 privind regimul juridic al plantelor, substanţelor şi preparatelor stupefiante şi psihotrope3, Ordonanţa de ur-genţă a Guvernului nr. 121/2006 privind regimul juridic al precursorilor de droguri4 şi Legea nr. 508/2004 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea în cadrul Ministerului Public a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism5

1 Publicată în „Monitorul oficial al României", partea I, nr. 362 din 3 august 2000, modificată şi completată prin: Legea nr. 169/2002; Legea nr. 39/2003; Legea nr. 522/2004 şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 121/ 2006.

.

2 Publicată în „Monitorul oficial al României", partea I, nr. 749 din 17 august 2005. 3 Publicată în „Monitorul oficial al României", partea I, nr. 1095 din 5 decembrie 2005. 4 Publicată în „Monitorul oficial al României", partea I, nr. 1.039 din 28 decembrie 2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 186/2007, publicată în „Monitorul oficial al României", partea I, nr. 425 din 26 iunie 2007. 5 Publicată în „Monitorul oficial al României", partea I, nr. 1.089 din 23 noiembrie 2004, modificată şi completată de: Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 7/2005; Legea nr. 247/2005; Ordonanţa de urgenţă

3

Prin intrarea în vigoare a Legii nr. 143/2000, putem afirma că în prezent cadrul legislativ al combaterii traficului şi consumului ilicit de droguri în România s-a modernizat, el situându-se la nivelul celui existent în ţările occidentale. Complexitatea reglementărilor în materia combaterii traficului şi consumului ilicit de droguri pe care o are Legea nr. 143/2000, în comparaţie cu reglementările existente până la apariţia ei, decurge din următoarele considerente: a) Lista cu substanţele şi produsele stupefiante se găseşte ca anexă la Legea nr.

143/2000, făcând parte integrantă din aceasta, iar prin includerea ei ca anexă, s-au rezolvat unele dificultăţi întâlnite în practică în legătură cu aplicarea fostului art. 312 din Codul penal (infracţiunea de trafic de stupefiante). În acest sens, au existat cazuri de persoane care, deţinând ilegal stupefiante, au încercat să le comercializeze, iar în faţa instanţei de judecată au invocat că nu cunoşteau că respectivele substanţe sau produse erau stupefiante, instanţele de judecată fiind nevoite să constate aplicarea dispoziţiilor art. 51 din Codul penal, privind eroarea de fapt. Lista cuprinde un număr de patru tabele în care sunt înscrise toate drogurile şi precursorii care se află sub control naţional. Astfel, în tabelele numărul I şi II au fost înscrise drogurile de mare risc (de exemplu: heroina, L.S.D., metadona, mescalina, morfina etc. - în Tabelul I şi cocaina, codeina, fentanilul, hidromorfonul, opiul etc. - în Tabelul II). Tabelul I conţine un număr de 47 de droguri, Tabelul II un număr de 111 droguri. Tabelul numărul III cuprinde un număr de 70 de droguri de risc (de exemplu: cannabisul frunze, haşişul sau răşina de cannabis şi haşişul lichid, diazepamul, meprobamatul, nitrazepamul, oxazepamul, fenobarbitalul etc.). Tabelul IV cuprinde precursorii. Precursorii sunt substanţe chimice care se folosesc în laboratoarele clandestine pentru fabricarea ilicită a unor droguri. De exemplu, substanţa chimică denumită anhidridă acetică (precursor din punct de vedere al Legii nr. 143/2000) se foloseşte în procesul chimic al transformării morfinei în heroină. Datorită acestor proprietăţi pe care le au precursorii, aceste substanţe fiind strâns legate de producerea/transformarea unor droguri în alte droguri cu o altă formulă chimică, legiuitorul le-a pus sub control naţional, fiind prevăzute în Tabelul numărul IV, anexă la Legea nr. 143/2000. Printre alţi precursori prevăzuţi în tabelul numărul IV, mai menţionăm: efedrina, ergomatrina, ergotamina, acidul lisergic, acetona, permanganatul de potasiu, toluenul etc. Până în 2007, cadrul legal era asigurat de Legea nr.300/2002 privind regimul juridic al precursorilor folosiţi la fabricarea ilicită a drogurilor, modificată şi completată prin Legea nr. 505/2004, şi de Regulamentul de aplicare a acestei legi. Mai multe instituţii erau implicate în eliberarea licenţelor şi

a Guvernului nr. 190/2005; Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006; Legea nr. 356/2006; Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 60/2006; Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 131/2006.

4

autorizaţiilor şi monitorizarea operatorilor cu precursori, şi anume: Agenţia Naţională Antidrog, Ministerul Sănătăţii Publice, Inspectoratul General al Poliţiei Române, Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, Agenţia pentru Substanţe Chimice Periculoase, Autoritatea Naţională Vamală. La data de 1 ianuarie 2007, odată cu aderarea României la Uniunea Europeană, a intrat în vigoare Ordonanţa de Urgenţă nr. 121 din 21 decembrie 2006 privind regimul juridic al precursorilor de droguri, aprobată cu modificări prin Legea nr. 186/2007, act normativ care realizează cadrul instituţional şi juridic adecvat aplicării directe a regulamentelor comunitare în materie. Conform acestei ordonanţe de urgenţă, punctul de contact al operatorilor cu autorităţile se realizează numai prin Agenţia Naţională Antidrog, care funcţionează ca ghişeu unic privind precursorii. Dintre competenţele ce îi revin Agenţiei Naţionale Antidrog după actualizarea legislaţiei, pot fi menţionate: monitorizarea operatorilor şi operaţiunilor cu precursori, gestionarea bazei naţionale centralizate de date, eliberarea autorizaţiilor pentru desfăşurarea operaţiunilor cu precursori de categoria 1, efectuarea înregistrărilor pentru operatorii care desfăşoară activităţi cu precursori de categoria 2 şi categoria 3, autorizarea operaţiunilor de import de precursori din categoria 1 precum şi a operaţiunilor de export de precursori din categoriile 1, 2 şi 3 Ordonanţa de urgenţă nr. 121/2006, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 186/2007, stabileşte faptele de natură contravenţională sau penală care constituie încălcări ale prevederilor legale ce constituie regimul juridic al precursorilor de droguri.

b) Prin apariţia Legii nr. 143/2000 se realizează o unificare a tuturor dispoziţiilor de drept penal material cu privire la droguri într-un singur act normativ. Astfel, în art. 32 din Legea nr. 143/2000 se prevede că se abrogă dispoziţiile art. 312 din Codul penal, în ceea ce priveşte produsele şi substanţele stupefiante, precum şi orice dispoziţii contrare.

c) Pentru prima oară, Legea nr. 143/2000 face o interpretare legală contextuală a unor termeni şi expresii folosite de legiuitor în legătură cu drogurile şi consumatorii lor, explicând ce se înţelege prin „substanţe aflate sub control naţional”, „droguri”, „droguri de mare risc”, „inhalanţi chimici toxici”, „consum ilicit de droguri”, „toxicoman”, „cura de dezintoxicare şi supraveghere medicală”, „livrare supravegheată”, şi „investigatori acoperiţi”.

d) Prin cele 11 infracţiuni prevăzute de Legea nr. 143/2000 sunt incriminate

toate faptele posibile prin care s-ar putea încălca regimul legal al substanţelor şi produselor stupefiante, psihotrope, cât şi al plantelor ce conţin asemenea substanţe - cu alte cuvinte, regimul drogurilor.

e) Prin folosirea de către organele de anchetă a unor metode speciale de luptă

împotriva traficului ilicit de droguri, sunt incorporate în această lege şi dispoziţii procedurale.

5

2. Aspecte penale şi procedurale prevăzute de Legea nr. 143/2000 pentru combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri 2.1. Consumul de droguri şi posesia În ce priveşte deţinerea pentru consum propriu, fără drept (conform art.4 din Legea nr. 143/2000, aşa cum a fost modificat de Legea nr. 522/2005), aceasta se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau amendă, dacă sunt droguri de risc (Anexa III), respectiv cu închisoare de la 2 la 5 ani, dacă sunt droguri de mare risc (Anexele I şi II). Conform Legii nr.143/2000 cu modificările şi completările ulterioare (art.27alin.1), consumul de droguri aflate sub control naţional, fără prescripţie medicală, este interzis pe teritoriul României. Cu toate acestea, consumul în sine nu este pedepsit penal. Persoana care consumă ilicit droguri aflate sub control naţional poate fi inclusă, cu acordul său, într-un program integrat de asistenţă a consumatorilor de droguri (art.27alin.2). 2.2. Traficul şi criminalitatea la regimul drogurilor Infracţiunile de trafic cu substanţe aflate sub control naţional sunt definite în Legea nr.143/2000 (art.2) prin: cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deţinerea etc. Dacă operaţiunile de trafic se desfăşoară cu droguri de risc, atunci pedeapsa este închisoarea de la 3 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi. Dacă sunt implicate droguri de mare risc, atunci pedeapsa este închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi. Conform art.6, prescrierea drogurilor de mare risc, cu intenţie, de către medic, fără ca aceasta să fie necesară din punct de vedere medical, se pedepseşte cu închisoare de la 1 an la 5 ani. De asemenea, punerea la dispoziţie, cu ştiinţă, cu orice titlu, a unui local, a unei locuinţe sau a oricărui alt loc amenajat, în care are acces publicul, pentru consumul ilicit de droguri ori tolerarea consumului ilicit în asemenea locuri se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 5 ani şi interzicerea unor drepturi. 2.3. Urmărirea penală Infracţiunile la regimul drogurilor şi al precursorilor se află în competenţa Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, conform art. 12 f) din legea de înfiinţare a DIICOT (Legea nr. 508/2004)6

6 Legea nr. 508 din 17 noiembrie 2004 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea în cadrul Ministerului Public a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, publicată în M.Of. nr. 1089 din 23 noiembrie 2004

. Urmărirea penală pentru aceste infracţiuni se desfăşoară, ca în toate celelalte situaţii, conform Codului de Procedură Penală. Astfel, procurori specializaţi întocmesc dosare penale pentru persoanele care comit faptele prevăzute de legile anterior menţionate şi deleagă responsabilitatea instrumentării acestor dosare unităţii specializate a poliţiei. La finalizarea dosarului instrumentat, procurorul de caz întocmeşte un rechizitoriu ce trebuie confirmat de procurorii şefi ai acestor servicii sau birouri, cele întocmite de procurorii şefi ai birourilor teritoriale trebuie confirmate de procurorii şefi ai serviciilor teritoriale, iar cele întocmite de procurorii şefi ai serviciilor teritoriale precum şi de procurorii din cadrul Structurii centrale a DIICOT, fiind supuse confirmării de către procurorul şef al

6

DIICOT (art. 20 alin. 1-3 din Legea 508/2004) pe care apoi îl înaintează instanţei de judecată. 2.4. Activitatea de prevenţie Din anul 2006, prin reţeaua teritorială de centre, Agenţia Naţională Antidrog7

a început să colaboreze cu Serviciile de probaţiune din cadrul Ministerului Justiţiei în vederea asigurării unei asistenţe adecvate persoanelor care au săvârşit infracţiuni, şi care figurează în evidenţa acestor servicii ca fiind consumatoare de droguri, precum şi în prevenirea debutului sau reluării obiceiurilor de consum.

Astfel, în cazul în care organele judiciare solicită evaluarea gradului de dependenţă al unei persoane aflate sub urmărire penală, serviciul de probaţiune, pe baza consimţământului scris al persoanei în cauză, solicită o întâlnire cu reprezentantul Centrului de Evaluare şi Consiliere Antidrog din cadrul Agenţiei Naţionale Antidrog care, în termen de 5 zile de la primirea solicitării, va înainta Serviciului de probaţiune un raport de evaluare ce va conţine propuneri de introducere într-un program integrat de asistenţă. Pe baza concluziilor formulate de managerul de caz, Serviciul de probaţiune întocmeşte un referat pe care îl transmite organului judiciar. În cazul în care instanţa dispune executarea unei sancţiuni privative de libertate, consumatorul poate continua sau, după caz, poate fi inclus într-un program integrat de asistenţă derulat, în parteneriat, la locul de detenţie. Colaborarea dintre managerii de caz şi serviciile de probaţiune continuă şi în situaţia în care instanţele aplică sancţiuni neprivative de libertate (suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, libertate supravegheată). În ultimii ani, şcolile au reprezentat scena dominantă pentru activităţile universale de prevenire. Încă din 2006, au fost implementate la nivel naţional şase programe universale de prevenire prin şcoală. În 2005, Agenţia Naţională Antidrog a lansat serviciul „Info-line”, o linie telefonică de asistenţă pentru persoanele care solicită informaţii privind drogurile, tutunul şi alcoolul. Prevenirea selectivă vizează în mare parte cazurile de abandon şcolar, deţinuţii, adolescenţii cu risc infracţional ridicat, părinţii, grupuri de ţigani şi copii cu probleme şcolare. Aceasta se bucură de rezonanţă politică vizibilă, chiar dacă este limitată, şi agenţiile si instituţiile naţionale orientate în mod exclusiv asupra campaniilor specifice realizează programe selective de prevenire în locuri de recreare. Caracteristicile speciale ale culturii de prevenire în România în cadrul contextului european sunt: o orientare foarte puternica asupra campaniilor mass-media, abordări pur informaţionale şi atenţie sporită acordată grupurilor vulnerabile.8

7 http://www.anagov.ro/ 8 http://www.emcdda.europa.eu/html.cfm/index54976RO.html#prev

7

3. Opinii privind soluţii jurisprudenţiale În practica judiciară şi în doctrina de specialitate s-au exprimat mai multe opinii privind infracţiunea de trafic intern de droguri, atât din punct de vedere al dreptului material, cât şi din punct de vedere al dreptului procesual penal. Un interesant punct de vedere privind aceste opinii divergente întâlnite în practica judiciară, este analizat de Ioan Gârbuleţ9

cu privire la încadrarea juridică corectă atunci când se comite infracţiunea de trafic intern de droguri de mare risc. Astfel, există soluţii jurisprudenţiale potrivit cărora dispoziţiile art.2 din Legea nr. 143/2000 reglementează o singură infracţiune ce conţine şi o circumstanţă agravantă sau reglementează două infracţiuni distincte, de sine stătătoare.

Într-o opinie, se apreciază că faptele enunţate în art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, dacă au ca obiect droguri de mare risc, determină existenţa modalităţii agravate a infracţiunii prevăzute în alin. 2 din aceeaşi lege10

.

Dar, potrivit art. 2 din Legea nr. 143/2000 privind traficul intern de droguri, legiuitorul face distincţie între două infracţiuni de sine stătătoare, şi anume: • traficul intern de droguri de risc, prevăzut de art. 2 alin. 1 din Legea nr.

143/2000; • traficul intern de droguri de mare risc, stipulat de art. 2 alin. 2 din Legea

nr. 143/2000. Cu privire la încadrarea juridică a infracţiunilor de trafic intern de droguri de mare risc, nu există o practică unitară în acest domeniu. Astfel, unele instanţe11 au reţinut că art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 constituie textul incriminatoriu cadru al infracţiunii respective, iar alin. 2 o agravantă, pentru situaţia în care drogul este de mare risc, în timp ce alte instanţe12

au apreciat că, în cazul comiterii infracţiunii de trafic intern de droguri de mare risc, încadrarea corectă este cea prevăzută de art. 2 alin. 2 din Legea nr. 143/2000.

Aşadar, în cazuri similare, instanţele de judecată au stabilit încadrări juridice diferite,, tocmai datorită faptului că încă nu s-a ajuns la o concluzie, nici în doctrină şi nici în practica judiciară, dacă art. 2 din Legea nr. 143/2000 reglementează o singură infracţiune de trafic intern de droguri, care conţine şi o formă agravată sau două infracţiuni distincte. Prin urmare, susţinem părerea exprimată în doctrină13

, potrivit căreia art. 2 din Legea nr. 143/2000 reglementează două infracţiuni diferite şi nicidecum o agravantă a infracţiunii prevăzute la alin. 1 al art. 2 din lege, întrucât există o diferenţă semnificativă între aceste infracţiuni, în special, în privinţa obiectului material, dar şi în privinţa tratamentului sancţionator, mult mai sever în cazul celei de-a doua.

9 Ioan Gârbuleţ, Consideraţii în legătura cu traficul intern de droguri reglementat de art. 2 din Legea nr. 143/2000, Dreptul nr.12/2008, p.197 10 H. Diaconescu, Infracţiuni de corupţie şi cele asimilate sau în legătură cu acestea, Editura AII Beck, Bucureşti, 2004, p.472 11 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia penală., Decizia nr. 151 din 2006, www.scj.ro 12 înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia penală., Decizia nr. 3427 din 2004, www.scj.ro 13 Ioan Gârbuleţ, op.cit., p.198

8

Prin incriminarea faptei de deţinere de droguri pentru consum propriu, stipulată de art.4 din Legea nr. 143/2000, legiuitorul a avut în vedere, pe de o parte, descurajarea consumatorilor de droguri să mai consume astfel de substanţe, iar, pe de altă parte, descurajarea persoanelor care au sau aveau intenţia de a consuma droguri.14

În România, la ora actuală, consumul de droguri nu constituie infracţiune distinctă, însă este sancţionată deţinerea de droguri indiferent de cantitatea şi scopul deţinerii, chiar şi pentru consum propriu. Art. 4 din Legea nr. 143/2000 face referire la două infracţiuni distincte15, şi nu la o singură infracţiune ce conţine şi o agravantă16

• deţinerea de droguri de risc pentru consum propriu (art.4 alin (1)); :

• deţinerea de droguri de mare risc pentru consum propriu (art.4 alin (2)); În mod logic, încadrarea juridică în cazul săvârşirii infracţiunii de deţinere de droguri de mare risc în vederea consumului propriu de droguri este cea prevăzută de art.4 alin (2) din Legea nr. 143/2000, nefiind vorba de o agravantă a infracţiunii prevăzute de art.4 alin (1) din acelaşi act normativ. În condiţiile în care, în practica juridică există soluţii divergente, apreciem ca oportună promovarea unui recurs în interesul legii de către Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în sensul interpretării şi aplicării unitare a textului de lege mai sus menţionat, de către toate instanţele de judecată din ţară.

14 Ioan Gârbuleţ, Traficul şi consumul ilicit de droguri, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2008, p.142-143 15 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia penală, Decizia nr. 1506 din 8 martie 2006, www.scj.ro 16 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia penală, Decizia nr. 3823 din 15 iunie 2006, www.scj.ro

9

4. Tendinţe in ceea ce priveşte posesia de droguri in UE Marea majoritate a statelor occidentale membre ale UE au adoptat o tactica tot mai apropiată de renumita anulare a prohibiţiei alcoolului din America secolului trecut, sperând ca printr-o relaxare a durităţii pedepselor acordate unui anumit tip de infractori (consumatorii de droguri), să se producă şi o reducere a infracţiunilor legate de acestea, prin descurajarea traficului de stupefiante şi chiar prin implementarea unor sisteme eficiente de recuperare şi educare a populaţiei în sensul combaterii consumului acestora. 17

Prin “posesie de droguri” se are in vedere posesia sau detenţia ilegală a unui drog precum şi achiziţionarea unui asemenea drog declarat ca ilegal. În UE exista o tendinţă din ce în ce mai mare în a se face diferenţa între infracţiunile ce sunt săvârşite de persoane în vederea consumului propriu, precum şi acelea asociate distribuirii de droguri. Posesiei de droguri i se răspunde mai degrabă cu măsuri medicale sau sociale decât cu pedepsirea. În 11 state membre ale UE, incriminarea pentru posesie de droguri în cantităţi mici ţine cont după cum substanţa este pentru consum personal sau nu. Într-adevăr, motivul pentru care infractorul a săvârşit fapta este un element fundamental în a defini şi aplica sancţiunea. Cantitatea şi natura drogurilor implicate sunt ceilalţi doi factori importanţi luaţi in considerare de autorităţi. În practica, o persoana acuzata de posesie de droguri nu va fi in mod necesar condamnată, iar puterea discreţionara a instanţelor este mai degrabă largă, depinzând de specificul naţional, circumstanţele individuale (dacă este dependent sau nu), locul unde infracţiunea a fost comisă (mediul rural sau urban), cantitatea de droguri deţinută, natura drogului în discuţie, ceea ce face să pară imposibilă adoptarea unor reguli comune, chiar şi în cazul unei singure ţări. Analizând fenomenul din punct de vedere comparativ, observăm că incriminarea deţinerii de droguri pentru consum propriu este întâlnită şi în legislaţia altor state (Franţa, Suedia)18

.Totuşi, putem afirma că în unele state europene, de exemplu în Austria, accentul se pune pe terapie în ceea ce priveşte consumul de droguri în cazul dependenţilor de droguri. În Italia, consumul ilicit de droguri nu constituie infracţiune, iar deţinerea de droguri pentru consum propriu este sancţionată contravenţional. În Olanda, cu unele excepţii, consumul de droguri nu constituie infracţiune.

Citând declaraţia preşedintelui asociaţiei de poliţie NPB din Olanda, Hans van Duijn, „cultivarea de canabis pentru producerea marijuanei ar trebui să fie legală, iar guvernul ar trebui să distribuie droguri „tari” persoanelor dependente”, considerând că lupta împotriva canabisului nu are sens, ducând dimpotrivă la creşterea criminalităţii.19

17 A se vedea http://www.dreptonline.ro/resurse/situatie_droguri.php 18 T.Dima, M.A. Hotca, T.B. McCann, Aspecte de practică judiciară şi de drept penal comparat referitoare la deţinerea de droguri pentru consum propriu, Dreptul nr.10/2007, p.193-200

19 (http://stiri.rol.ro/content/view/125160/2/)

10

5. Concluzii O pedeapsă cuprinsă între 15–25 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 3 alin. 2 din lege, la fel de mare ca o infracţiune de omor deosebit de grav este mult prea aspră şi disproporţionat de mare în comparaţie cu infracţiunea prevăzută la art. 12 din lege, legiuitorul considerând că operaţiuni precum cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deţinerea ori alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor de mare risc aduce o vătămare valorilor sociale protejate de lege mai mare decât moartea unei persoane survenite ca urmare a săvârşirii uneia dintre faptele anterior enumerate. Autorii nu îmbrăţişează ideea unei incriminări în cazul consumului de droguri uşoare, considerând că statul, prin organele sale, face eforturi pecuniare însemnate, cu efecte neconvingătoare. Luând modelul altor ţări din interiorul UE, de a relaxa lupta împotriva consumatorilor, considerăm ca fiind oportună concentrarea autorităţilor asupra combaterii traficului ilicit de droguri la nivel naţional şi internaţional de către grupurile infracţionale organizate în acest scop. Alcoolismul şi dependenţa de fumat sunt mai grave decât consumul de marijuana, o posibilă explicaţie în refuzul statului de a dezincrimina consumul de substanţe psihotrope uşoare este accizarea şi impozitarea excesivă a produselor din tutun şi alcoolice. avocat Răzvan Vasile Viorescu avocat Paul Bogdan Vargan Suceava, —martie 2009