ACTIVITĂŢI ECONOMICE

1

Cuprins

ARGUMENT .....................................................................................................................3

CAPITOLUL1. Activităţi economice ................................................................................4

1.1. Componentele activităţii economice ................................................................5

1.2. Clasificarea activitatilor economice ................................................................6

1.3. Agenţi economici .............................................................................................7

CAPITOLUL 2. Procesul de producţie ............................................................................. 13

2.1. Factori de productie .........................................................................................14

2.2 Clasificarea proceselor de productie .................................................................16

CAPITOLUL 3. Costuri, Venituri, Rentabilitate ................................................................18

3.1. Costuri ..............................................................................................................18

3.2. Venituri .............................................................................................................19

3.3. Rentabilitate ..................................................................................................... 22

CAPITOLUL 4. Studiu de caz asupra eficienţei activităţii economice

la S.C. ALRO S.A. Slatina........................................................................23

CONCLUZII ....................................................................................................................... 30

2

BIBLIOGRAFIE ................................................................................................................. 31

Argument

Având în vedere nevoile nelimitate si resursele insuficiente (fenomen cunoscut sub

forma „raritatii” resurselor), activitatea economica are drept tel principal  tocmai lupta împo-

triva raritatii resurselor. Principiul de baza al activitatii economice consta în garantarea

existentei sociale, în satisfacerea nevoilor umane nelimitate prin atragerea, combinarea,

substituirea si utilizarea efectiva a resurselor relativ rare.

Activitatea economica reprezinta procesul complex ce reflecta ansamblul

comportamentelor oamenilor, a reactiilor si a deciziilor lor variate, referitoare la atragerea si

la utilizarea resurselor economice în vederea producerii, circulatiei si consumului de bunuri,

în functie de nevoile si interesele economice.

            Activitatea economica este forma fundamentala a activitatii umane, prin care se

fauresc conditiile materiale necesare desfasurarii altor activitati precum si bazele structurii

sociale.

3

            Viata economica este un sistem de activitati ale tuturor agentilor economici.

Activitatea economica trebuie sa fie caracterizata prin eficienta si rationalitate.

            Principiul urmarit în activitatea economica este de maximizare a efectelor utile si de

minimizare a consumului de resurse si de efort. Rationalitatea vizeaza, de asemenea,

maximizarea satisfacerii nevoilor umane. Activitatea economica rationala si eficienta se

caracterizeaza prin subordonarea ei fata de nevoile umane în continua crestere si diversificare.

Lucrarea este structurata in 4 capitole si bibliografie, după cum urmeaza:

1. Activităţi economice

2. Agenţi economici

3. Procesul de producţie

4. Costuri, venituri, rentabilitate

Bibliografie

CAPITOLUL1. ACTIVITĂŢI ECONOMICE

Activitatea economică este un proces fundamentai şi complex care cuprinde totalitatea

actelor şi faptelor oamenilor privind atragerea şi utilizarea resurselor economice pentru

producerea, circulaţia, repartiţia şi consumul bunurilor economice necesare satisfacerii\

nevoilor.

Nevoile (trebuinţele) umane reprezintă ansamblul cerinţelor care pot fi satisfăcute prin

consum de bunuri materiale şi servicii.

Nevoile pot fi:

naturale (biologice sau fiziologice), resimţite de oameni şi inerente fiecăruia dintre ei: hrană,

locuinţă, îmbrăcăminte, păstrare a sănătăţii;

sociale, legate de convieţuirea omului în societate: comunicare, poziţie socială, avere;

spirituale , referitoare la educaţia individului: morale, instructive de petrecere a timpului Iiber,

etc.

4

Resursele economice reprezintă totalitatea .elementelor pe care omul le foloseşte în

activitatea sa pentru a-şi satisface trebuinţele.

După natura lor, resursele pot fi:

materiale:

-primare sau naturale: sol, apă, vegetaţie, minerale, combustibili etc.;

-derivate: utilaje, tehnologii de fabricaţie, stocuri de materii, etc.;

umane:

-primare: populaţia aptă de muncă;

-derivate: nivelul de instruire, informaţia, inovaţia.

Bunurile sunt elemente utilizate pentru satisfacereanevoilor şi pot fi:

libere, date de natură, care se găsesc în cantităţi nelimitate şi oricine le poate consuma după

nevoi: aer, căldură solară, apa izvoarelor etc.;

economice, produse de om în cantităţi limitate şi. cu cheltuieli:

-bunuri materiale: carte, pâine, îmbrăcăminte, încălţăminte, televizor, mobilă,

calculator, etc.;

- servicii: de transport, pentru utilităţi publice, pentru alimentaţie şi cazare, pentru

comerţ (alimente, îmbrăcăminte), de informare în masă (radio, TV, ziare), personale etc.

Serviciile sunt rezultatul activităţii umane, satisfac anumite nevoi sociale şi nu se

materializează în produse.

1.1. Componentele activităţii economice:

1. Producţia reprezintă ansamblul activităţilor prin care oamenii utilizează resurse

(materiale şi umane) şi creează noi bunuri economice (bunuri materiale şi servicii) necesare

satisfacerii nevoilor.

În funcţie de rezultatele finale, producţia poate fi:

materială, când se obţin noi bunuri materiale. Exemplu: producţia industrială, producţia

agricolă, activităţile de construcţii etc.;

5

nematerială, când se obţin servicii, deci rezultatul nu are formă materială. Exemplu:

transporturile, turismul, cultura şi arta etc.

2. Circulaţia (schimbul) constă în mişcarea continuă a bunurilor economice de la

producător la consumator, de la o persoană la alta, prin vânzare-cumpărare. Exemplu:

activităţile de aprovizionare, transportul, depozitarea, păstrarea, conservarea, comerţul

interior, comerţul exterior etc.

3. Repartiţia cuprinde operaţiunile de distribuire şi redistribuire a rezultatejor

activităţii economice pe baza unor reguli stabilite de societate.

4. Consumul reprezintă obiectivul activităţii economice şi constă în folosirea bunurilor

economice în scopul satisfacerii nevoilor. Consumul poate fi:

de mărfuri - pentru crearea de noi bunuri economice;

autoconsum - pentru satisfacerea nevoilor personale;

Activităţile economice se desfăşoară în unităţi producătoare de bunuri economice,

prestatoare de servicii, de comercializare a produselor, financiar-bancare etc.

1.2. CLASIFICAREA ACTIVITĂŢILOR ECONOMICE

1.după forma materială a rezultatului activităţii:

industria, agricultura, construcţiile;

transporturile, telecomunicaţiile;

comerţul;

administraţia;

învăţământul, cultura şi arta;

ocrotirea sănătaţii;

asistenţa sociala, etc.

2. subramuri:

industria extractivă;

industria energetică;

6

industria alimentară;

industria lemnului;

industria textila;

industria pielăriei;

industria chimica etc.

3. sectoare:

primar: agricultura, industria extractiva, silvicultura, pescuitul;

secundar: industria prelucrătoare, construcţiile;

terţiar: serviciile;

quaternar: cercetarea, ştiinţifica.

2. după nivelul activităţii:

microeconomie - firme, bănci, administraţii;

mezoeconomie - ramuri, regiuni, zone economice;

macroeconomie - economie naţională;

mondoeconomie - economie mondială;

3. după modul de organizare: productive, comerciale, financiar-bancare etc.;

4. după structura teritorială: zone şi regiuni economice, părţi ale teritoriului naţional;

5. după forma de proprietate: private (particulare), publice şi mixte.

1.3. AGENŢII ECONOMICI

Agenţii economici sunt persoane sau grupuri de persoane fizice şi/sau juridice care

participă la activitatea economică a societăpi şi îndeplinesc funcţii bine determinate.

Clasificarea agenţilor economici după tipul de activitate:

7

Fig.1

Gospodăriile familiale sau menajele (familii, celibatari, fermieri) consumă sau produc

bunuri materiale şi servicii nemarfare (care nu au caracter de marfă, adică nu sunt schimbate

pe alte bunuri). Resursele menajelor sunt: salariile, titlurile de proprietate şi transferurile de la

celelalte sectoare.

Întreprinderile produc bunuri materiale şi servicii nefinanciare în vederea vânzării

acestora, cu scopul de a obţine profit. Activităţile desfăşurate pot fi: industriale (agricole, de

construcţii, transporturi etc. Resursele întreprinderilor provin din vânzarea producţiei.

Administraţiile sunt:

a. publice, care produc servicii nemarfare pentru colectivităţi şi redistribuie meniturile

statului (administraţiile locale şi centrale de stat, învăţământul public, sistemul protecţiei

sociale, justiţia, asistenţa sanitară publică etc.). Resursele administraţiilor publice provin din:

impozite, taxe, contribuţii, amenzi etc.;

b. private, care produc servicii nemarfare pentru populaţie (organizaţii, asociaţii,

fundaţii etc.). Resursele administraţiilor private provin din: donaţii, cotizaţii, sponsorizări etc.

Instituţiile financiare şi societăţile de asigurare (private, publice şi mixte) au rolul de

intermediar financiar între ceilalţi agenţi economici. Instituţiile financiare (băncile, CEC-ul)

păstrează economiile temporare ale unor unităţi şi le acordă altora sub formă de credite.

Societăţile de asigurare garantează despăgubirea în caz de risc. Resursele instituţiilor

financiare sunt fondurile băneşti atrase şi dobânzile încasate, iar resursele societăţilor de

asigurare provin din cotizaţiile şi primele plătite de asiguraţi.

8

Sectorul exterior (străinătatea sau „restul lumii") este constituit din celelalte economii

naţionale şi unităţile lor autonome (nerezidente în România), cu care agenţii economici interni

(naţionali) intră în relaţii economice, efectuând tranzacţii economice care leagă economia

naţională.de restul lumii. Străinătatea reprezintă un agent economic specific, care influenţează

activitatea economică internă prin operaţiunile de import-export ori angajamentele ţării

(acordare şi primire de împrumuturi).

Clasificarea agenţilor economici după numărul de angajaţi:

Agenţi economici:

- mici: cu 5-25 angajaţi

- mijlocii cu: 25-200 angajaţi

- mari: cu peste 200 angajaţi

Fig.1.2

Clasificarea întreprinderilor din România după forma juridică:

Organizaţia de persoane fizice

Scopul înfiinţării Principalele condiţii de constituire şi

funcţionare

9

desfăşurarea de către două sau mai

multe persoane a activităţii proprii,

independente, declarate.

garantarea activităţii prin averea

proprie a persoanelor;

autonomia deplina în afaceri;

răspunderea nelimitată a

proprietarilor;

Tabelul 1

Regia autonomă(RA)

Este înfiinţată în baza Legii nr. 15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca

regii autonome şi societăţi comerciale.

Scopul înfiinţării Principalele condiţii de constituire şi

funcţionare

valorificarea patrimonului unităţilor

din ramurile de interes strategic ale economiei

naţionale:

industria de armament, industria energetică,

exploatarea minelor şi a gazelor naturale,

telecomunicaţiile, transporturile.

este supusă autorităţii şi controlului

statului;

este persoana juridică;

are gestiune economică şi autonomie

financiară;

profitul excedentar este vărsat la

bugetul statului;

poate beneficia de subvenţii de la

bugetul de stat;

se poate asocia cu alte regii si

societăţi comerciale;

poate efectua operaţii de comerţ

exterior.

Tabelul 2

Societăţile comerciale

Sunt înfiinţate în baza Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale. Ele reprezintă

forma principală de întreprindere, sunt persoane juridice şi au ca scop efectuarea de activităţi

productive şi/sau de comerţ. în continuare, se vor prezenta formele de organizare a societăţilor

10

comerciale şi principalele condiţii de constituire şi funcţionare, conform Legii nr. 15/1990 şi a

Legii nr. 31/1990.

1. Societatea în nume colectiv (SNC):

o obligaţiile sociale sunt garantate cu patrimoniul social;

o se constituie prin contract de societate între doi sau mai mulţi asociaţi care răspund nelimitat

şi solidar pentru operaţiunile societăţii;

o capitalul social este divizat în părţi sociale şi format din aportul asociaţilor (bani şi/sau

natură);

o asociaţii participă direct la conducerea şi funcţionarea societăţii.

2. Societatea în comandită simplă (SCS):

o obligaţiile sociale sunt garantate cu patrimoniul social;

o se constituie prin contract de societate;

o capitalul social este divizat în părţi sociale;

o asociaţii (minimum 2) sunt grupaţi în două categorii:

- comanditarii, care contribuie cu fonduri băneşti la organizarea activităţii comerciale,

nu participă la conducerea societăţii, răspund pentru obligaţiile societăţii numai în limita

capitalului social cu care au participat, numele lor nu poate fi inclus în denumirea firmei,

primesc o parte din beneficiu;

- comanditaţii, care administrează societatea, participă la conducerea firmei, răspund

nelimitat (cu întreaga avere prezentă şi viitoare) şi solidar (unul pentru toţi şi toţi pentru unul)

pentru obligaţiile şi pagubele societăţii, numele lor poate fi inclus în denumirea firmei,

primesc dividende.

3. Societatea pe acţiuni (SA):

o obligaţiile sociale sunt garantate cu patrimoniul social;

o se constituie prin contract de societate şi statut, cu cel puţin cinci acţionari;

o capitalul social este divizat în acţiuni de valori egale şi negociabile;

o asociaţii se numesc acţionari şi participăia capitalul social cu acţiuni;

o acţionarii sunt obligaţi numai la plata acţiunilor lor;

11

o în conducerea societăţii, fiecare acţionar are un număr de voturi proporţional cu numărul şi

puterea acţiunilor deţinute;

o profitul societăţii se împarte acţionarilor sub formă de dividende, proporţional cu acţiunile

deţinute.

4. Societatea în comandită pe acţiuni (SCA):

o obligaţiile sociale sunt garantate cu patrimoniul social;

o se constituie prin contract de societate şi statut cu cel puţin cinci acţionari;

o capitalul social este împărţit în acţiuni;

o asociaţii se împart în: comanditari (care sunt obligaţi numai la plata acţiunilor lor) şi

comanditaţi (care răspund nelimitat şi solidar);

o profitul obţinut se distribuie asociaţilor proporţional cu valoarea acţiunilor deţinute, sub formă

de dividende/dobânzi.

5. Societatea cu răspundere limitată (SRL) (cea mai răspândită formă de societate

comercială în România);

o obligaţiile sociale sunt garantate cu patrimoniul social;

o se constituie prin contract de societate şi statut;

o capitalul social este divizat în părţi sociale;

o asociaţii (maximum 50) sunt obligaţi numai la plata părţilor sociale;

o fiecare parte socială dă dreptul la un vot;

o administrarea societăţii se face de către unul sau mai mulţi administratori, care pot fi sau nu

asociaţi.

Principalele acte juridice necesare constituirii, organizării şi funcţionării societăţilor

comerciale sunt:

1. Contractul de societate, care prevede:

părţile asociate, prin liber consimţământ;

forma, denumirea şi sediul societăţii;

obiectul de activitate, valoarea capitalului social;

aportul fiecărui asociat;

12

partea fiecărui asociat la beneficii şi pierderi;

localităţile în care societatea înfiinţează filiale;

durata de funcţionare a societătii;

modul de dizolvare şi lichidare a societăţii;

semnăturile asociaţilor, numărul de exemplare, localitatea şi data încheierii contractului.

2. Statutul de funcţionare a societăţii comerciale, care cuprinde:

forma juridică, obiectul de activitate, denumirea, sediul principal;

capitalul social subscris şi proporţiile cuvenite fiecărei părţi sociale;

organele de control, normele de organizare a evidenţei contabile;

data întocmirii, localitatea şi semnăturile asociaţilor.

CAPITOLUL 2. PROCESUL DE PRODUCŢIE

2.1 FACTORII DE PRODUCŢIE

Reprezintă resursele materiale şi umane care participă la producerea de noi bunuri

economice.

În economia de piaţă, factorii de producţie se află în proprietatea agenţilor economici

care îşi asumă responsabilitatea utilizării lor în activităţi impuse de piaţă, cu respectarea

reglementărilor existente.

Fig.1.3

13

Factori de producţie clasici

Munca este activitatea conştientă, specific umană desfăşurată în scopul obţinerii de

bunuri economice, în vederea satisfacerii trebuinţelor. în cadrul Qiicărei activităţi economice,

munca constituie factorul de producţie cel mai important. Munca presupune efort fizic

(muscular), efort intelectual (de gândire) şi experienţă. La începuturile existenţei umane,

latura fizică a muncii a fost preponderentă. Treptat, şi în mod deosebit în zilele noastre, rolul

primordial îl are efortul intelectual, de gândire şi creativitate.

Pământul (natura), factorul de producţie natural, este cadrul de desfăşurare a tuturor

activităţilor umane, principalul mijloc de producţie în agricultură, depozitul originar al

resurselor de materii prime şi energetice. în sens larg, pământul cuprinde solul, subsolul,

aerul, apa, fauna, flora etc.; în sens restrâns, el se referă numai la sol. Pământul, în calitate de

corp natural, viu, se caracterizează printr-o înaltă capacitate de regenerare şi de sporire a

fertilităţii sale naturale, ceea ce necesită folosirea lui raţională şi prevenirea dezechilibrelor

ecologice.

Capitalul reprezintă totalitatea bunurilor produse prin muncă şi utilizate pentru

obţinerea altor bunuri materiale şi servicii destinate vânzării.

După modul în care se consumă şi se înlocuieşte, capitalul se împarte în capital fix şi

capital circulant.

a. Capitalul fix este format din bunuri materiale de folosinţă îndelungată, care sunt

utilizate în mai multe cicluri de producţie, sedepreciază treptaLşi sunUnlo- cuite după o

anumită perioadă de timp. în cadrul capitalului fix sunt incluse:

construcţiile - clădiri, hale, depozite, căi ferate, mine;

echipamentele de producţie - utilaje, maşini-unelte, calculatoare, roboţi, mijloace de transport

etc.;

licenţele cumpărate şi care se aplică, invenţiile, brevetele.

b. Capitalul circulante ste concretizat în resurse materiale, care se consumă în

întregime într-un singur ciclu de producţie şi se înlocuiesc după fiecare nou ciclu. In cadrul

acestuia, sunt cuprinse: materiile prime, materialele de bază şi auxiliare, semifabricatele,

energia şi combustibilii consumate în activităţile productive, resursele băneşti etc.

14

Neofactori

1. Invenţia este o creaţie ştiinţifică sau tehnică concretizată în producerea de noi

bunuri economice care prin însuşirile lor constructive şi economice se deosebesc esenţial de

cele existente şi care nu au mai fost brevetate sau făcute public în ţară sau străinătate.

2. Progresul este saltul calitativ într-un anumit domeniu de activitate umană şi poate

fi:

ştiinţific - ansamblul descoperirilor epocale şi al marilor realizări teoretice în

toate domeniile ştiinţei;

tehnic - consecinţa utilizării şi valorificării rezultatelor cercetării ştiinţifice.

3. Informaţia este o sumă de cunoştinţe veridice, ordonate şi folosite. Ea devine un

element de cea mai mare importanţă atât pentru desfăşurarea şi caracterizarea muncii, cât şi

pentru potenţarea celorlalţi factori de producţie.

4. Managementul activităţii reprezintă modul de organizare şi conducere a unei

întreprinderi, firme, companii etc. Managementul activităţii are drept obiectiv creşterea

competitivităţii agenţilor economici în concurenţa cu ceilalţi, sporirea profitului etc.

Procesul de producţie reprezintă totalitatea activităţilor ce au ca scop transformarea

organizată şi realizată de om a materiilor prime şi semifabricatelor în produse finite (bunuri

materiale şi servicii), prin utilizarea şi combinarea factorilor de producţie.

15

ComponenţeleProcesului de

producţie

Procesul de muncă

Procesul tehnologic

Fig.1.4

1. Procesul de muncă reprezintă activitatea prin care omul transformă obiectele muncii

(materiile prime), cu ajutorul mijloacelor de muncă, în bunuri materiale.

2. Procesul tehnologic reprezintă localitatea operaţiilor de prelucrare prin care

obiectele muncii sunt transformate din materie primă în produs finit (ex.: prelucrarea

construcţiilor metalice, fabricarea pâinii, executarea unui echer din tablă etc.).

3. Procesul natural este acela în decursul căruia se produc modificări fizice, chimice,

oiologice etc. (ex.: uscarea textilelor, uscarea cherestelei, fermentarea etc.).

Fig.1.5

2.2. CLASIFICAREA PROCESELOR DE PRODUCŢIE:

După procentul de participare la transformarea obiectului muncii în produse finite:

16

Procesul natural

1. procese de bază, care realizează transformarea materiei prime în produse Viite, (exemplu:

executarea unui echer din tablă) şi care pot fi:

a) pregătitoare, care pregătesc materia primă în vederea prelucrării. Exemplu: curăţarea tablei;

b)prelucrătoare, care preiau obiectele muncii de la procesele pregătitoare şi le transformă

conform proceselor tehnologice. Exemplu: prelucrarea tablei şi obţinerea echerului;

c)montaj - finisare, care execută ultimele operaţii şi asigură anumite calităţi produsului finit.

Exemplu: şlefuirea echerului;

d)control, prin care se verifică calitatea produselor. Exemplu: verificarea dimensiunilor liniare

şi a unghiului echerului;

2. procese auxiliare, care permit buna desfăşurare a proceselor de bază. Exemplu:

confecţionarea sculelor, dispozitivelor şi verificatoarelor (SDV), întreţinerea şi repararea

utilajelor, producerea de energie electrică necesară producţiei;

3. procese de deservire, care asigură condiţiile normale de lucru proceselor de bază şi

auxiliare fără să intervină direct în fabricaţie. Exemplu: transportul, aprovizionarea,

depozitarea

După gradul de dotare tehnică:

1. procese manuale, la care se utilizează forţa muncitorului sau a animalelor. Exemplu:

transportul pieselor cu roaba, săparea unei gropi cu lopata etc.;

procese mecanizate, la care forţa omului este înlocuită de cea a maşinii, dirijată în fiecare

moment de acesta. Exemplu: transportul pieselor cu electrocarul, săparea unei gropi cu

excavatorul etc.;

2. procese automatizate, la care maşina execută operaţiile şi menţine automat parametri

stabiliţi de om. Exemplu: excavatorul este ghidat de o rază laser care îi arată direcţia gropii,

căruciorul se deplasează şi se opreşte de fiecare dată când un contact electric îi transmite acest

ordin etc.;

3. procese robotizate, la care activităţile sunt realizate cu ajutorul roboţilor. Exemplu, linie de

ambalare a pachetelor de biscuiţi, într-o fabrică;

17

4. procese informatizate, la care parametrii maşinii sunt stabiliţi de calculator, care în funcţie

de condiţiile exterioare alege soluţia optimă. Exemplu: la excavatorul mecanic calculatorul va

alege, de exemplu, viteza de mişcare în funcţie de duritatea solului pentru a executa lucrarea

într-un interval de timp cât mai mic, cu minim de consum de energie şi uzură a utilajelor.

CAPITOLUL 3. COSTURI, VENITURI, RENTABILITATE

3.1. COSTURI

Cheltuielile cu factorii de producţie, pentru obţinerea bunurilor, se regăsesc în preţul

de vânzare al acestora, prin costul de producţie.

Costul (costul de producţie) este:

Fig.1.6

18

1.cheltuiala pe care o face agentul economic pentru producerea şi vânzarea bunurilor

materialesaupentru prestări de servicii;

2. indicator economic prin care se măsoara efortul privind consumul de materii prime,

combustibil, energie, maşini, utilaje, instalaţii, plata salariilor, dobânzi, chiriei, contribuţiei

pentru asigurări etc.

Căile de reducere a costului de producţie sunt:

cumpărarea factorilor de producţie la preţuri mai mici;

reducerea stocurilor şi a consumului de materiale;

reducerea cheltuielilor, de exploatare a utilajelor, administrative, de desfacere, de publicitate

etc.;

recuperarea şi valorificarea materialelor refolosibile;

eliminarea întreruperilor nejustificate etc.

3.2. VENITURI

Venitul sintetizează expresia valorică de încasat sau de primit efectiv de I către agenţii

economici de la alte persoane pentru unele bunuri materiale sau prestări de servicii.

Pentru a-şi atinge scopul activităţii şi anume acela de a obţine profit, este necesară acoperirea

cheltuielilor cu sumele încasate (venituri). Tipurile de venituri sunt

venitul mediu (Vm) sau preţul pe produs = venit total (VT) împărţit la cantitatea de produse

vândută (Q):

Vm=VTQ

venitul marginal (Vmg) = venitul suplimentar obţinut atunci când producţia •ândută creşte cu

o unitate:

Vmg=∆ VT∆ Q

Formele concrete ale veniturilor, în economia de piaţă, sunt:

19

salariul - venit câştigat pentru munca efectuată;

dobânda - venit ce revine factorului capital;

renta - venit fără muncă, obţinut din deţinerea pământului;

profitul (beneficiul) - venit, câştig, obţinut de posesorul de capital ca recompensă pentru

utilizarea acestuia ca factor de producţie.

Din dorinţa de a obţine profit, agenţii economici produc mai mult la cererea

cumpărătorilor şi cu preţuri accesibile. Profitul este folosit pentru: dezvoltarea şi

modernizarea activităţii, creşterea stocurilor de materii prime şi materiale, plata dividendelor

etc. Profitul este diferenţa între preţul de vânzare al unui bun şi costurile sale totale de

producţie.

profit = preţ – cost

Dacă:

preţul > costul, se obţine profit;

preţul = costul, se obţine profit = 0;

preţul < costul, se obţin pierderi.

Mărimea profitului se exprimă prin doi indicatori:

1. masa profitului care reprezintă profitul total obţinut de un agent economic, de o ramură sau

de economia unei ţări, într-o perioadă de timp. Se calculează astfel:

în tabelul următor se calculează venitul mediu şi marginal. Completaţi spaţiile goale într-un

tabel asemănător cu cel dat.

Masa profitului (Profitul total) = venituri- cheltuieli

2. rata profitului, care arată gradul de rentabilitate pe produs, agent economic, •amură sau

economie naţională. Se calculează astfel:

Rata profitului= Profitul totalCostul de producţie

∙100

20

Sau ¿Profitul total

Capital∙100

Sau¿Profitul total

Cifrade afaceri∙100

Creşterea ratei profitului determină creşterea eficienţei economice.

Eficienţa economică este forma concretă a raţionalităţii umane care impune orice

activitate economică: atingerea scopului cu un efort cât mai mic posibil.

Formula de exprimare a eficienţei economice este:

Eficienţă economică = efect (rezultat) /efort (cheltuieli)

Fiecare agent economic este interesat să obţină rezultate cât mai mari cu chieituieli cât

mai mici. Activitatea pe care o desfăşoară este eficientă atunci când trasările sunt mai mari

decât cheltuielile făcute.

Indicatorii eficienţei economice sunt

randamentul factorilor de producţie, care, la nivelul agenţilor economici, se calculează cu

relaţia:

Eficienţă economică = venituri realizate / factori de producţie consumap

rentabilitatea.

3.3. RENTABILITATE

Rentabilitatea este capacitatea unui agent economic de a obţine profit III şi se exprimă

prin rata rentabilităţii (rata profitului).

21

Rata rentabilităţii ¿Profitul total

Costul de productie∙ 100

Rentabilitatea presupune ca veniturile obţinute de agentul economic din rinzarea

produselor pe piaţă să fie mai mari decât cheltuielile făcute pentru aroducerea bunurilor sau

prestarea serviciilor. Pragul de rentabilitate sau punctul nort al întreprinderii indică volumul

de producţie sau cifra de afaceri de la care, acmind, producătorul obţine profit. Rentabilitatea

reflectă eficienţa obţinută de agentul economic.

Căile creşterii rentabilităţii sunt:

creşterea productivităţii muncii;

folosirea eficientă a timpului de muncă;

mai buna utilizare a capacităţilor de producţie;

reducerea cheltuielilor materiale de producţie (reducerea consumului de materii prime, de

combustibil, de energie etc.);

ridicarea calităţii produselor.

Falimentul reprezintă imposibilitatea debitorului de a mai onora obligaţiile

de plată faţă de creditori.

Falimentul este rezultatul concurenţei care înlătură agenţii economici necompetitivi.

El are efecte negative, afectând starea economică şi socială a salariaţilor.

22

CAPITOLUL 4. STUDIU DE CAZ ASUPRA EFICIENŢEI ACTIVITĂŢII

ECONOMICE la S.C. ALRO S.A. SLATINA

Scurt istoric al societăţii ALRO Slatina

SC. ALRO SA SLATINA este unicul producător de aluminiu primar din România,

sub formă de lingouri, şleburi ( plăci ), sârmă şi bare omogenizate, fiind al şaptelea producător

ca dimensiune din Europa.

Bazele industriei de aluminiu în România au fost puse în 1963 ca urmare a politici de

industrializare a ţării din acea perioadă. Necesitatea dezvoltării industriei de producere şi de

prelucrare a aluminiului în România a fost determinată de cererea tot mai mare de aluminiu în

diferite domenii industriale atât în ţară cât şi pe piaţa externă.

Aluminiul este un metal care a cunoscut o utilizare spectaculară în epoca modernă în

toate domeniile industriale începând cu industria alimentară, de autovehicule, electrotehnică şi

23

electronică, construcţii civile şi industriale până la construcţia de avioane – fiind numit

metalul secolului XX.

ALRO SLATINA a fost concepută şi construită după licenţa societăţii ALUMINIUM

PECHINEY FRANŢA după cele mai recente realizări din domeniu din acel moment. La 1

octombrie 1981 uzina a devenit “Întreprinderea de Aluminiu Slatina”.

Prin dezvoltări succesive capacitatea de producţie a crescut la 263.000 tone/an în 1982. Uzina

a funcţionat la toată capacitatea pe durata anilor 1982-1989, având în structura sa:

4 hale de electroliză de 63-65 KA; 176 cuve/hală; 6 hale de electroliză de 83-85 KA; 128

cuve/hală; 2 turnătorii de aluminiu; 2 ateliere pentru producerea anozilor; 1 instalaţie de

epurare a gazelor; 1 secţie de aluminiu rafinat; 1 secţie termo-hidro-energetică; 1 uzină de

producere a utilajelor şi pieselor de schimb.

Obiectul de activitate

Obiectul principal de activitate al S.C. ALRO S.A. SLATINA îl constituie producţia şi

comercializarea aluminiului tehnic primar şi a aliajelor de aluminiu primar sub formă de:

1) - bare omogenizate din aliaje de aluminiu primar;

2) - sârmă din aluminiu;

3) - şleburi ( plăci ) din aluminiu şi din aliaje de aluminiu primar;

4) - lingouri din aliaje de aluminiu primar.

Prin modernizările de la secţia Turnătorie structura produselor s-a schimbat, crescând

procentul celor cu valoare adăugată mare, aşa cum poate fi observat şi în graficul ce urmează :

S.C. ALRO S.A. SLATINA este cotată la Bursa de Metale Neferoase de la Londra

( LME ), iar calitatea produselor realizate de ALRO sunt conforme cu standardele LME şi cu

cele mai severe norme internaţionale. Este certificată din 1995 cu standardele de calitate –

ISO 9001 şi ISO 9002, iar în 2002 a fost certificat şi standardul pentru mediu prin ISO-14001.

Evolutia indictaorilor economico-financiari ai societatii

ALRO Slatina este una dintre cele mai eficiente societăţi comerciale din România. În

sprijinul acestei afirmaţii vin rezultatele financiare pe care societatea le-a realizat în decursul

24

activităţii sale, dar mai ales în ultimii 10 – 12 ani, perioadă în care rezultatele economice au

înregistrat o creştere spectaculoasă. O altă explicaţie a eficienţei activităţii economice o

reprezintă schimbarea strategiei managemetului firmei, care în ultimii ani s-a axat pe creşterea

intensivă a calităţii produselor oferite, a producţiei şi nu în ultimul rând a productivităţii

factorilor de producţie.

Analiza economico – financiară a societăţii ALRO pentru perioada 2010 – 2014 arată o

evoluţie în continuă creştere a tuturor indicatorilor de eficienţă economică, chiar dacă

procesul de modernizare si retehnologizare este în plină desfăşurare. Rezultatele economice

prezentate în tabelul 2.3, evidenţiază o creştere economică eficientă şi dinamică.

Tabelul 2.3 – Rezultatele economico–financiare ale societăţii ALRO Slatina

Rezultate economico-financiare

Anul:2010 2011 2012 2033 2014

Venituri

totale:

mii lei

7.581.573.490 9.608.501.575 10.555.237.317 11.207.760.977 14.647.831.412

Cheltuieli totale:6.013.390.954 7.984.438.378 9.536.541.295 9.757.352.271 12.975.767.105

Profit net:

mii lei1.385.663.024 1.428.478.635 844.218.431 1.227.040.869 1.278.086.719

Active

totale:

mii lei

3.234.886.093 5.572.143.171 6.301.847.284 10.377.710.942 12.052.880.452

Capitaluri

proprii:

mii lei

2.007.926.517 3.625.291.508 5.293.761.909 8.710.866.388 9.292.764.104

Capital

social: 792.290.910 792.290.910 1.770.592.180 1.949.710.535 2.111.448.055

Numar

Actiuni: 158.458.182 158.458.182 354.118.436 389.942.107 422.289.611

Valoare

nominala:5.000 5.000 5.000 5.000 5.000

Dividend

actiune:2.760 3.540 1.367 2.207 3.107

25

Profitul societăţii, ca indicator al eficienţei economice, a avut o evoluţie crescătoare,

cu o scădere în anul 2012, explicată prin cheltuielile mari cu modernizarea şi retehnologizarea

bazei tehnico – materiale dar şi prin evoluţia descrescătoare a preţului produselor din aluminiu

de pe piaţa LME (London Metal Exchange). Evoluţia profitului o putem analiza şi din datele

oferite de profitul din exploatare rezentat ţn tabelul următor:

Tabelul nr. 2.4 – profitul din exploatare

INDICATOR ANUL

2010

ANUL

2011

ANUL

2012

ANUL

2013

ANUL

2014

VENITURI

DIN

EXPLOATAR

E mii lei 7296280850 9441940917 10353331754 11066567475 14369818458

CHELTUIELI

DIN

EXPLOATARE

mii lei 5548620316 7744684220 9364514513 9592149127 12679887412

PROFIT

DIN

EXPLOATARE

Mii lei 1747660534 1697256697 988817241 1474418348 1689931046

Sursa : rapoartele de companie 2010 – 2014

Din datele de mai sus se poate observa şi evoluţia veniturilor care au crescut constant,

cu un punct de maxim chiar în ultimul an analizat, 2014, când piaţa aluminiului a înregistrat

o creştere ce s-a reflectat şi asupra activităţii ALRO. Această creştere fiind o creştere coerentă

demonstrată prin creşterea profitului.

Comparativ cu anul 2013, în 2014 creşterea veniturilor (V) a fost mai mare decât creşterea

cheltuielilor ( C ) :

V V2014 – V 2013Ic = = C C2014 – C2013

26

Unde :Ic – Indicele de evoluţie al veniturilor în raport cu cheltuielile V – Veniturile C – Cheltuielile

V V2014 – V 2013Ic = = C C2014 – C2013

14369818458 11066567475 3 303 250 983Ic = = 12679887412 9592149127 3 087 738 285

Ic = 215 512 698

Creşterea aceasta poate fi explicată în primul rând prin creşterea eficienţei factorilor

de producţie, determinată de modernizarile şi retehnologizările intensive care au avut loc în

cadrul companiei. O altă explicaţie ar fi schimbarea strategiei de producţie, şi implicit a

strategiei de vânzare, pe produsele cu valoare adăugată mare care au adus câştiguri

suplimentare companiei, noi parteneri de afaceri şi intrarea pe pieţe noi, cu un potenţial de

vânzare mult mai mare, decât al pieţelor de vânzare pentru produsele cu valoare adăugată

mică.

Profitul obţinut în decursul perioadei anlizate a avut o evoluţie, în general crescătoare,

cu o mică excepţie în anul 2012, când datorită implementării tehnologiei noi în halele 7 şi 8,

precum şi datorită scăderii continue, pe tot parcursul anului respectiv, a

preţului la produsele din aluminiu ( în special preţul lingourilor din aluminiu, produsul care

avea cea mai mare pondere în vânzarile ALRO ). Evoluţia profitului fiind prezentată şi în

figura ce urmează :

Rentabilitatea companiei indică şi ea cifre în continuă creştere. Rentabilitatea

economică, financiară şi comercială arată eficienţa fiecărui departament în parte şi eficienţa

întregului sistem economic de la ALRO Slatina.

27

P Rp = x 100 C.A.

P Re = x 100 A.T.unde :

Rp – Rentabilitatea comercială

Re – Rentabilitatea economic

P – Profitul

C.A. – Cifra de afaceri

A.T. – Activele totale

Tabelul 2.5 – Indicatorii

ANUL INDICATOR DE EFICIENŢĂCIFRA DE

AFACERI mii leiPROFITUL NET mii lei

ACTIVE TOTALE mii lei

2010 7.050.402.491 1.385.663.024 3.234.886.0932011 8.632.086.765 1.428.478.635 5.572.143.1712012 10.358.934.721 844.218.431 6.301.847.2842013 11.071.363.271 1.227.040.869 10.377.710.9422014 12.136.741.173 1.398.086.719 12.052.880.452

Sursa : Rapoartele companiei

Din tabelul de mai sus

P Rp = x 100 C.A. 1385663024Rp / 2010 = x 100 = 19.6536 % 7050402491

1398086719Rp / 2014 = x 100 = 11.5194 %

28

14136741173

Rata rentabilităţii comerciale în decursul perioadei analizate a avut o evoluţie

crescătoare, cu o scădere bruptă în 2012 atunci cănd piaţa aluminiului a înregistrat un declin

vizibil şi când societatea investea în retehnologizare. Acestea evenimente au înjumătăţit

rentabilitatea companiei în comparaţie cu anul 2011, însă nu a avut repercursiuni majore

asupra activităţii companiei. Rentabilitatea scăzută din 2012, rămânând o consecinţă a

cheltuielilor de modernizare - retehnologizare importante desfăşurate in acel an,

retehnologizare ce s-a făcut din fonduri proprii.

Cu excepţia anului 2012, rentabilitatea comercială a societăţii s-a situat peste procentul de 10

% , o cifră şi aşa destul de mare.

În prezent circa 80% din exporturile ALRO au ca destinaţie ţările din Uniunea

Europeană, acest lucru fiind o consecinţă a unei politici deliberate de a speculare a avantajului

concurenţial dat de acordul României cu Uniunea Europeană pentru scutirea de taxe vamale

pentru anumite produse ( inclusiv cele din aluminiu ). Deşi pe termen lung această taxă v-a

dispărea, cei câţiva ani în care ALRO a beneficiat de protecţie au adus venituri suplimentare

utilizate pentru ecoloizarea societăţii, eficientizarea activităţii şi producerea şi/sau lansarea de

noi produse.

În cea ce priveşte clienţii cei mai importanţi de pe pieţele externe, trebuie menţionaţi :

BRANDEIS Ltd, MARUBENI, MITSUI & CO UK, MARCH – RICH, HZDRO

ALUMINIUM , GLENCORE

De asemenea, trebuie menţionat că cea mai mare parte din clienţii ALRO sunt fime de

procesare independente, firme care achiziţionează materia primă de pe piaţa liberă. Excepţiile

sunt Pechiney ( care achiziţionează şleburi de la ALRO pentru fabricile din Issoire şi Neuf

Brisac ) şi Alcoa (care cumpără bare şi şleburi de la ALRO pentru fabrica Kofem din

Ungaria).

Acest fapt a determinat marile grupuri producătoare de aluminiu să fie interesate de

cumpărarea S.C. ALRO S.A. Slatina.

29

CONCLUZII

Prin mecanismul său de dezvoltare economia de piaţă se bazează pe concurenţă şi

competitivitate. Reuşesc întotdeauna acei manageri, care au o deosebită capacitate de

conducere şi organizare şi care se adaptează rapid la cerinţele pieţii. Datorită preocupărilor lor

de a asigura supraveţuirea şi dezvoltarea întreprinderii în condiţiile unui mediu concurenţial,

aparatul managerial, apelează tot mai des la o serie de metode şi tehnici ştiinţifice printre care

putem enumera şi analiza economico-financiară.

Analiza economico-financiară reprezintă punctul de pornire în conceperea,

fundamentarea şi implementarea soluţiilor strategice de îmbunătăţire a performanţelor curente

ale întreprinderii. Dacă într-o economie centralizată, analiza era motivată, în contextul

30

apariţiei unor disfuncţionalităţi în activitatea întreprinderii, de necesitatea cercetării şi analizei

responsabilităţilor şi a identificării cauzelor acestor disfuncţionalităţi, conducînd în final, la

elaborarea unor programe de acţiuni privind redresarea sau ameliorarea performanţelor, într-o

economie de piaţă ea devine un instrument operativ de cunoaştere şi de reglare a activităţii,

baza elaborării unor planuri reale, ştiinţific fundamentate pe exigenţele economiei de piaţă.

Cunoaşterea stării actuale şi a situaţiei economico-financiare a întreprinderii S.C.

ALRO SLATINA oferă posibilitatea de a găsi căi şi modalităţi de redresare care ar conduce la

creşterea rentabilităţii, profitabilităţii şi a altor indicatori. Printre căile şi modalităţile ce ar

putea fi utile în vederea sporirii eficientizării activităţii întreprinderii se enumeră:

- continuarea politicii stricte faţă de debitori, şi înăsprirea ei, ceea ce ar duce la

eficientizarea utlizării resurselor financiare;

- orientarea spre finanţarea activelor curente;

- modificarea în limitele recomandate a lichidităţii

- optimizarea corelaţiei între sursele proprii şi sursele împrumutate prin aplicarea

eficientă a pârghiei financiare ce se obţine prin atragerea investiţiilor noi de conducerea

întreprinderii. Această măsură va asigura un nivel confortabil al rentabilităţii capitalului

propriu în corespundere cu rata bancară pentru împrumuturile de capital.

BIBLIOGRAFIE

1.Dima D., Ionascu I., Petrescu V., - "Elementele de teorie si strategia calitatii

marfurilor" - volumul al II-lea, Editura ASE,

Bucuresti, 1991.

2. Bancila N., - Evaluarea financiară a întreprinderii: Curs

Universitar,Departamentul Editorial-Poligrafic al

ASEM, 2005.

3. GORTOLOMEI V., - Bazele analizei activităţii economice: Curs

universitar / Departamentul Editorial-Poligrafic al

ASEM, 2006.

31

4.Cristea P. si Albea M. - "Bazele markentingului", Editura ASE, Bucuresti,

2002

5. Dacian M. si Radu F.M. - "Managementul calitatii, tehnici si instrumente",

Editura ASE, Bucuresti, 1999.

6.Danila C. - "Evolutia marketingului",Editura Uranus,

Bucuresti, 2000

7. Stancu D. - "Studii de caz - analiza produselor", Editura

Goran, 2002.

8. *** - www.marketingul-general.ro

32

33

4