b regulamentul (ue) nr. 142/2011 al comisiei …regulamentul (ue) nr. 142/2011 al comisiei din 25...
TRANSCRIPT
Acest document are doar scop informativ i nu produce efecte juridice. Institu iile Uniunii nu î i asum r spunderea pentru con inutul s u. Versiunile autentice ale actelor relevante, inclusiv preambulul acestora, sunt cele publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene i disponibile pe site-ul EUR-Lex. Aceste texte oficiale pot fi consultate accesând linkurile integrate în
prezentul document.
B REGULAMENTUL (UE) NR. 142/2011 AL COMISIEI
din 25 februarie 2011
de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1069/2009 al Parlamentului European i al Consiliului de stabilire a unor norme sanitare privind subprodusele de origine animal i produsele derivate care nu sunt destinate consumului uman i de punere în aplicare a Directivei 97/78/CE a Consiliului în ceea ce prive te anumite probe i produse care sunt scutite de la
controalele sanitar-veterinare la frontier în conformitate cu directiva men ionat
(Text cu relevan pentru SEE)
(JO L 54, 26.2.2011, p. 1)
Astfel cum a fost modificat prin:
Jurnalul Oficial
NR. Pagina Data
M1 Regulamentul (UE) nr. 749/2011 al Comisiei din 29 iulie 2011 L 198 3 30.7.2011 M2 Regulamentul (UE) nr. 1063/2012 al Comisiei din 13 noiembrie 2012 L 314 5 14.11.2012 M3 Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 1097/2012 al Comisiei din
23 noiembrie 2012 L 326 3 24.11.2012
M4 Regulamentul (UE) nr. 294/2013 al Comisiei din 14 martie 2013 L 98 1 6.4.2013 M5 Regulamentul (UE) nr. 555/2013 al Comisiei din 14 iunie 2013 L 164 11 18.6.2013 M6 Regulamentul (UE) nr. 717/2013 al Comisiei din 25 iulie 2013 L 201 31 26.7.2013 M7 Regulamentul (UE) nr. 185/2014 al Comisiei din 26 februarie 2014 L 57 21 27.2.2014 M8 Regulamentul (UE) nr. 592/2014 al Comisiei din 3 iunie 2014 L 165 33 4.6.2014 M9 Regulamentul (UE) 2015/9 al Comisiei din 6 ianuarie 2015 L 3 10 7.1.2015 M10 Regulamentul (UE) 2017/172 al Comisiei din 1 februarie 2017 L 28 1 2.2.2017 M11 Regulamentul (UE) 2017/786 al Comisiei din 8 mai 2017 L 119 1 9.5.2017 M12 Regulamentul (UE) 2017/893 al Comisiei din 24 mai 2017 L 138 92 25.5.2017 M13 Regulamentul (UE) 2017/1261 al Comisiei din 12 iulie 2017 L 182 31 13.7.2017 M14 Regulamentul (UE) 2017/1262 al Comisiei din 12 iulie 2017 L 182 34 13.7.2017
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 1
REGULAMENTUL (UE) NR. 142/2011 AL COMISIEI
din 25 februarie 2011
de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1069/2009 al Parlamentului European i al Consiliului de stabilire a unor norme sanitare privind subprodusele de origine animal i produsele derivate care nu sunt destinate consumului uman i de punere în aplicare a Directivei 97/78/CE a Consiliului în ceea ce prive te anumite probe i produse care sunt scutite de la controalele sanitar-veterinare la frontier în conformitate cu directiva
men ionat
(Text cu relevan pentru SEE)
CAPITOLUL I
DISPOZI II GENERALE
Articolul 1
Obiectul i domeniul de aplicare
Prezentul regulament stabile te m suri de punere în aplicare:
(a) a normelor de s n tate public i animal privind subprodusele de origine animal i produsele derivate, prev zute în Regulamentul (CE) nr. 1069/2009;
(b) privind anumite probe i produse care sunt scutite de la controalele sanitar-veterinare la punctele de control la frontier în conformitate cu articolul 16 alineatul (1) literele (e) i (f) din Directiva 97/78/CE.
Articolul 2
Defini ii
În sensul prezentului regulament, se aplic defini iile prev zute în anexa I.
Articolul 3
Punctul final în lan ul de produc ie pentru anumite produse derivate
Urm toarele produse derivate, altele decât cele importate, pot fi introduse pe pia f r restric ii, în conformitate cu articolul 5 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009:
(a) biomotorina care îndepline te cerin ele pentru eliminarea i utilizarea produselor derivate prev zute în anexa IV capitolul IV sec iunea 3 punctul 2 litera (b);
(b) hrana pentru animale de companie care îndepline te cerin ele specifice privind hrana prelucrat pentru animale de companie prev zute în anexa XIII capitolul II punctul 7 litera (a);
(c) produsele de ros pentru câini care îndeplinesc cerin ele specifice privind produsele de ros pentru câini prev zute în anexa XIII capitolul II punctul 7 litera (b);
(d) pieile de ungulate care îndeplinesc cerin ele specifice privind punctul final pentru aceste produse prev zute în anexa XIII capitolul V litera C;
B
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 2
(e) lâna i p rul care îndeplinesc cerin ele specifice privind punctul final pentru aceste produse prev zute în anexa XIII capitolul VII litera B;
(f) penele i puful care îndeplinesc cerin ele specifice privind punctul final pentru aceste produse prev zute în anexa XIII capitolul VII litera C;
M1 (g) bl nurile care îndeplinesc condi iile speciale aplicabile punctului
final din lan ul de fabrica ie a produsului respectiv, prev zute în anexa XIII capitolul VIII;
(h) uleiul de pe te destinat producerii de medicamente care îndepline te cerin ele specifice aplicabile punctului final din lan ul de fabrica ie a produsului respectiv, prev zute în anexa XIII capitolul XIII;
M4 (i) benzina i combustibilii care îndeplinesc cerin ele specifice apli
cabile produselor ob inute prin procesul catalitic în mai multe etape pentru producerea de combustibili regenerabili stabilite în anexa IV capitolul IV sec iunea 3 punctul 2 litera (c);
(j) produsele oleochimice derivate din gr simi topite i care îndeplinesc cerin ele prev zute în capitolul XI din anexa XIII;
M13 (k) motorina regenerabil , combustibilul regenerabil pentru avia ie,
propanul regenerabil i benzina regenerabil care îndeplinesc cerin ele specifice pentru produsele rezultate în urma hidrotratamentului catalitic în mai multe etape pentru producerea de combustibili regenerabili, prev zute în anexa IV capitolul IV sec iunea 3 punctul 2 litera (f).
B
Articolul 4
Boli transmisibile grave
Bolile enumerate de OIE în articolul 1.2.3. din Codul sanitar pentru animale terestre, edi ia 2010, i în capitolul 1.3 din Codul sanitar pentru animale acvatice, edi ia 2010, sunt considerate boli transmisibile grave în sensul restric iilor generale privind s n tatea animalelor, în conformitate cu articolul 6 alineatul (1) litera (b) punctul (ii) din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009.
CAPITOLUL II
ELIMINAREA I UTILIZAREA SUBPRODUSELOR DE ORIGINE ANIMAL I A PRODUSELOR DERIVATE
Articolul 5
Restric ii privind utilizarea subproduselor de origine animal i a produselor derivate
1. Operatorii din statele membre men ionate în anexa II capitolul I respect condi iile privind hr nirea animalelor de blan cu anumite materiale derivate din cadavre sau p r i de animale din aceea i specie prev zute în acela i capitol.
2. Operatorii respect restric iile privind hr nirea animalelor de ferm cu iarb provenit de pe terenuri pe care au fost aplicate anumite îngr
minte organice i amelioratori de sol, în conformitate cu anexa II capitolul II.
B
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 3
Articolul 6
Eliminare prin incinerare, eliminare sau recuperare prin coincinerare i utilizare drept combustibil pentru ardere
B 1. Autoritatea competent se asigur c incinerarea i coincinerarea subproduselor de origine animal i a produselor derivate are loc numai:
(a) în instala ii de incinerare sau coincinerare c rora le-a fost acordat o autoriza ie în conformitate cu Directiva 2000/76/CE; sau
(b) în cazul instala iilor care nu sunt obligate s de in o autoriza ie în conformitate cu Directiva 2000/76/CE, în instala ii de incinerare sau coincinerare care au fost autorizate de autoritatea competent s efectueze elimin ri prin incinerare, sau elimin ri sau recuper ri de subproduse de origine animal sau produse derivate, dac acestea reprezint de euri, prin coincinerare, în conformitate cu articolul 24 alienatul (1) litera (b) sau (c) din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009.
2. Autoritatea competent autorizeaz instala ii de incinerare i instala ii de coincinerare men ionate la punctul 1 litera (b), în conformitate cu articolul 24 alineatul (1) litera (b) sau (c) din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009, numai dac acestea îndeplinesc cerin ele stabilite în anexa III la regulamentul men ionat.
3. Operatorii instala iilor de incinerare i a instala iilor de coincinerare respect cerin ele generale privind incinerarea i coincinerarea stabilite în anexa III capitolul I.
4. Operatorii instala iilor de incinerare i coincinerare de mare capacitate respect cerin ele din anexa III capitolul II.
5. Operatorii instala iilor de incinerare i coincinerare de capacitate mic respect cerin ele din anexa III capitolul III.
M8 6. Operatorii se asigur c instala iile de ardere, altele decât cele la care se face referire în anexa IV capitolul IV sec iunea 2, aflate sub controlul lor, în care subprodusele de origine animal sau produsele derivate sunt utilizate drept combustibil, respect condi iile generale i cerin ele specifice prezentate în capitolele IV, respectiv V, din anexa III i c sunt autorizate de c tre autoritatea competent în conformitate cu
articolul 24 alineatul (1) litera (d) din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009.
7. Autoritatea competent autorizeaz doar instala iile de ardere la care se face referire la alineatul (6) pentru utilizarea subproduselor de origine animal sau a produselor derivate drept combustibil, în urmtoarele condi ii:
(a) instala iile de ardere se afl în sfera de cuprindere a capitolului V din anexa III la respectivul regulament;
(b) instala iile de ardere respect toate condi iile generale i cerin ele specifice relevante prezentate în capitolele IV i V din anexa III la respectivul regulament;
(c) exist în vigoare proceduri administrative menite s asigure faptul c cerin ele pentru autorizarea instala iilor de ardere sunt verificate anual.
M8
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 4
8. Pentru utilizarea dejec iilor provenite de la animalele de ferm drept combustibil pentru ardere, în conformitate cu capitolul V din anexa III, se aplic urm toarele norme, în plus fa de cele men ionate la alineatul (7) de la prezentul articol:
(a) cererea de autorizare transmis de operator autorit ii competente în conformitate cu articolul 24 alineatul (1) litera (d) din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009 trebuie s con in dovezi certificate de autoritatea competent sau de o organiza ie profesional autorizat de autorit ile competente din statul membru în cauz , din care s rezulte c instala ia de ardere în care dejec iile provenite de la animalele de ferm sunt utilizate drept combustibil respect pe deplin cerin ele stabilite la punctul B subpunctele 3, 4 i 5 din capitolul V din anexa III la prezentul regulament, f r a aduce atingere posibilit ii autorit ilor competente din statul membru în cauz de a acorda o derogare de la respectarea anumitor dispozi ii în conformitate cu punctul C subpunctul 4 din capitolul V din anexa III;
(b) procedura de autorizare prev zut la articolul 44 din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009 nu este încheiat decât dup efectuarea, în cursul primelor ase luni de func ionare a instala iei de ardere, a cel pu in dou verific ri consecutive, dintre care una neanun at , de c tre autoritatea competent sau de c tre o organiza ie profesional autorizat de autoritatea respectiv , incluzând m sur torile necesare privind temperatura i emisiile. Dup ce rezultatele verific rilor respective demonstreaz conformitatea cu cerin ele stabilite la punctul B subpunctele 3, 4 i 5 i, dac este cazul, la punctul C subpunctul 4 din capitolul V din anexa III la prezentul regulament, se poate acorda autoriza ia complet .
B
Articolul 7
Depozitarea de eurilor de materiale de categoriile 1 i 3
Prin derogare de la articolul 12 i articolul 14 litera (c) din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009, autoritatea competent poate autoriza eliminarea urm toarelor materiale de categoria 1 i 3 într-un depozit de de euri autorizat:
(a) hrana pentru animale de companie importat sau produs din materiale importate, din materiale de categoria 1 prev zute la articolul 8 litera (c) din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009;
(b) materialele de categoria 3 men ionate la articolul 10 literele (f) i (g) din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009, cu condi ia ca:
(i) astfel de materiale s nu fi intrat în contact cu niciun subprodus de origine animal men ionat la articolele 8 i 9 i la articolul 10 literele (a) – (e) i (h) – (p) din regulamentul respectiv;
(ii) în momentul în care sunt destinate elimin rii:
— materialele men ionate la articolul 10 litera (f) din regulamentul respectiv s fi fost supuse prelucr rii definite la articolul 2 alineatul (1) litera (m) din Regulamentul (CE) nr. 852/2004; i
— materialele men ionate la articolul 10 litera (g) din regulamentul respectiv s fi fost prelucrate în conformitate cu anexa X capitolul II la acesta sau în conformitate cu cerin ele specifice privind hrana pentru animalele de companie prev zute în anexa XIII capitolul II din regulamentul men ionat; i
(iii) eliminarea unor astfel de materiale nu prezint riscuri pentru s n tatea public sau animal .
M14
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 5
Articolul 8
Cerin e pentru instala iile de prelucrare i alte unit i
1. Operatorii se asigur c instala iile de prelucrare i alte unit i aflate sub controlul lor îndeplinesc urm toarele cerin e prev zute în anexa IV capitolul I:
(a) condi iile generale privind prelucrarea prev zute în sec iunea 1;
(b) cerin ele privind epurarea apelor uzate prev zute în sec iunea 2;
(c) cerin ele specifice privind prelucrarea materialelor de categoria 1 i 2 prev zute în sec iunea 3;
(d) cerin ele specifice privind prelucrarea materialelor de categoria 3 prev zute în sec iunea 4;
2. Autoritatea competent autorizeaz numai instala iile de prelucrare i alte unit i care îndeplinesc condi iile prev zute în anexa IV capitolul I.
Articolul 9
Cerin e privind igiena i prelucrarea pentru instala iile de prelucrare i alte unit i
Operatorii se asigur c unit ile i instala iile aflate sub controlul lor îndeplinesc urm toarele cerin e prev zute în anexa IV:
(a) cerin ele privind igiena i prelucrarea prev zute în capitolul II;
(b) metodele de prelucrare standard prev zute în capitolul III, cu condi ia ca astfel de metode s fie utilizate în unitatea sau instala ia respectiv ;
(c) metodele de prelucrare alternative prev zute în capitolul IV, cu condi ia ca astfel de metode s fie utilizate în unitatea sau instala ia respectiv .
Articolul 10
Cerin e privind transformarea subproduselor de origine animal i a produselor derivate în biogaz i compost
1. Operatorii se asigur c unit ile i instala iile aflate sub controlul lor îndeplinesc urm toarele cerin e privind transformarea subproduselor de origine animal i a produselor derivate în biogaz sau compost prev zute în anexa V:
(a) cerin ele aplicabile instala iilor de biogaz i de compostare prev zute în capitolul I;
(b) cerin ele de igien aplicabile instala iilor de biogaz i de compostare prev zute în capitolul II;
(c) parametrii de transformare standard prev zu i în capitolul III sec iunea 1;
(d) standardele privind reziduurile de digestie i compost prev zute în capitolul III sec iunea 3.
2. Autoritatea competent autorizeaz numai instala iile de biogaz i de compostare care îndeplinesc cerin ele prev zute în anexa V.
B
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 6
3. Autoritatea competent poate autoriza utilizarea unor parametri de transformare alternativi pentru instala iile de biogaz i de compostare dac sunt îndeplinite cerin ele prev zute în anexa V capitolul III sec iunea 2.
CAPITOLUL III
DEROG RI DE LA ANUMITE DISPOZI II ALE REGULAMENTULUI (CE) NR. 1069/2009
Articolul 11
Norme speciale privind probele pentru cercetare i diagnostic
1. Autoritatea competent poate autoriza transportul, utilizarea i eliminarea probelor pentru cercetare i diagnostic în condi ii care asigur controlul riscurilor pentru s n tatea public i animal .
Autoritatea competent se asigur , în special, c operatorii respect cerin ele din anexa VI capitolul I.
2. Operatorii respect normele speciale privind probele pentru cercetare i diagnostic prev zute în anexa VI capitolul I.
3. Operatorii pot expedia probe pentru cercetare i diagnostic care constau din urm toarele subproduse de origine animal i produse derivate c tre alt stat membru f r informarea autorit ii competente din statul membru de origine în conformitate cu articolul 48 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009, f r informarea autorit ii competente din statul membru de destina ie prin intermediul sistemului TRACES i f r acordul accept rii expedierii în conformitate cu articolul 48 alineatele (1) i (3) din regulamentul men ionat:
(a) materiale de categoria 1 i 2 i f in de carne i oase sau gr sime animal provenit din materiale de categoria 1 i 2;
(b) proteine animale prelucrate.
Articolul 12
Norme speciale privind probele comerciale i articolele pentru expozi ii
1. Autoritatea competent poate autoriza transportul, utilizarea i eliminarea probelor comerciale i a articolelor pentru expozi ii în condi ii care asigur controlul riscurilor pentru s n tatea public i animal .
Autoritatea competent se asigur , în special, c operatorii respect cerin ele din anexa VI capitolul I sec iunea 1 punctele 2, 3 i 4.
2. Operatorii respect normele speciale privind probele comerciale i articolele pentru expozi ii prev zute în anexa VI capitolul I sec iunea 2.
B
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 7
3. Operatorii pot expedia probe comerciale care constau din urmtoarele subproduse de origine animal i produse derivate c tre alt stat membru f r informarea autorit ii competente din statul membru de origine în conformitate cu articolul 48 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009, f r informarea autorit ii competente din statul membru de destina ie prin intermediul sistemului TRACES i f r acordul accept rii expedierii în conformitate cu articolul 48 alineatele (1) i (3) din regulamentul men ionat:
(a) materiale de categoria 1 i 2 i f in de carne i oase sau gr sime animal provenit din materiale de categoria 1 i 2;
(b) proteine animale prelucrate.
Articolul 13
Norme speciale privind hr nirea animalelor
1. Operatorii pot hr ni urm toarele animale cu materiale de categoria 2, cu condi ia ca astfel de materiale s provin de la animale care nu au fost ucise sau nu au decedat ca urmare a prezen ei sau a suspect rii prezen ei unei boli transmisibile la om sau la animale, sub rezerva îndeplinirii cerin elor generale prev zute în anexa VI capitolul II sec iunea 1 i a oric ror alte condi ii care ar putea fi stabilite de autoritatea competent :
(a) animalele din gr dinile zoologice;
(b) animalele de blan ;
(c) câinii din haite recunoscute;
(d) câinii i pisicile din ad posturi;
M4 (e) larvele i viermii pentru momeal de pescuit;
(f) animalele de circ.
B 2. Operatorii pot hr ni urm toarele animale cu materiale de categoria 3 sub rezerva îndeplinirii cerin elor generale prev zute în anexa VI capitolul II sec iunea 1 i a oric ror alte condi ii care ar putea fi stabilite de autoritatea competent :
(a) animalele din gr dinile zoologice;
(b) animalele de blan ;
(c) câinii din haite recunoscute;
(d) câinii i pisicile din ad posturi;
M4 (e) larvele i viermii pentru momeal de pescuit;
(f) animalele de circ.
B
Articolul 14
Hr nirea anumitor specii în puncte de hr nire sau în afara acestora i în gr dinile zoologice
1. Autoritatea competent poate autoriza utilizarea materialelor de categoria 1 care constau din cadavre întregi sau p r i de animale moarte care con in material cu risc specificat pentru hr nirea:
(a) în puncte de hr nire, a speciilor pe cale de dispari ie sau a speciilor protejate de p s ri necrofage i a altor specii care tr iesc în habitatul lor natural, pentru promovarea biodiversit ii, sub rezerva îndeplinirii condi iilor prev zute în anexa VI capitolul II sec iunea 2;
B
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 8
(b) în afara punctelor de hr nire, dac este cazul f r colectarea prealabil a animalelor moarte, a animalelor s lbatice men ionate în anexa VI capitolul II sec iunea 2 punctul 1 litera (a), sub rezerva îndeplinirii condi iilor prev zute în sec iunea 3 din capitolul men ionat.
2. Autoritatea competent poate autoriza utilizarea materialelor de categoria 1 care constau din cadavre întregi sau p r i de animale moarte care con in materiale cu risc specificat i utilizarea materialelor derivate din animale din gr dini zoologice pentru hr nirea animalelor din gr dinile zoologice, sub rezerva îndeplinirii condi iilor prev zute în anexa VI capitolul II sec iunea 4.
Articolul 15
Norme speciale privind colectarea i eliminarea
M4 Dac autoritatea competent autorizeaz eliminarea subproduselor de origine animal prin derogarea prev zut la articolul 19 alineatul (1) literele (a), (b), (c), (e) i (f) din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009, eliminarea îndepline te urm toarele norme speciale prev zute în anexa VI capitolul III:
B (a) normele speciale privind eliminarea subproduselor de origine
animal prev zute în sec iunea 1;
(b) normele privind incinerarea i îngroparea subproduselor de origine animal în zone izolate, prev zute în sec iunea 2;
(c) normele privind incinerarea i îngroparea albinelor i a subproduselor apicole, prev zute în sec iunea 3.
M9 Prin derogare de la articolul 14 din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009, statele membre pot autoriza colectarea, transportul i eliminarea unor cantit i mici de materiale de categoria 3, astfel cum se men ioneaz la articolul 10 litera (f) din regulamentul respectiv, prin mijloacele men ionate la articolul 19 alineatul (1) litera (d) din regulamentul respectiv, cu condi ia respect rii cerin elor privind eliminarea prin alte mijloace prezentate în capitolul IV al anexei VI la prezentul regulament.
B
CAPITOLUL IV
AUTORIZAREA METODELOR ALTERNATIVE
Articolul 16
Formatul standard pentru cererile de autorizare a metodelor alternative
1. Cererile de autorizare a metodelor alternative de utilizare sau eliminare a subproduselor de origine animal sau a produselor derivate, în conformitate cu articolul 20 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009, se depun de statele membre sau de p r ile interesate în conformitate cu cerin ele privind formatul standard al cererilor pentru metode alternative prev zut în anexa VII.
2. Statele membre desemneaz puncte de contact na ionale care ofer informa ii privind autoritatea competent responsabil cu evaluarea cererilor de autorizare a metodelor alternative de utilizare sau eliminare a subproduselor de origine animal .
B
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 9
3. Comisia public pe site-ul s u internet o list cu punctele de contact na ionale.
CAPITOLUL V
COLECTAREA, TRANSPORTUL, IDENTIFICAREA I TRASABILITATEA
Articolul 17
Cerin e privind documentele comerciale i certificatele de s n tate, identificarea, colectarea i transportul subproduselor de origine
animal i trasabilitatea
1. Operatorii se asigur c subprodusele de origine animal i produsele derivate:
(a) îndeplinesc cerin ele privind colectarea, transportul i identificarea prev zute în anexa VIII capitolele I i II;
(b) sunt înso ite în timpul transportului de documente comerciale sau certificate de s n tate în conformitate cu cerin ele din anexa VIII capitolul III.
2. Operatorii care expediaz , transport sau primesc subproduse de origine animal sau produse derivate p streaz înregistr rile transporturilor i documentele comerciale sau certificatele de s n tate aferente în conformitate cu cerin ele prev zute în anexa VIII capitolul IV.
3. Operatorii respect cerin ele privind marcarea anumitor produse derivate, prev zute în anexa VIII capitolul V.
CAPITOLUL VI
ÎNREGISTRAREA I AUTORIZAREA UNIT ILOR I INSTALA IILOR
Articolul 18
Cerin e privind autorizarea uneia sau mai multor unit i i instala ii care manipuleaz subproduse de origine animal în aceea i loca ie
Autoritatea competent poate autoriza mai multe unit i sau instala ii care manipuleaz subproduse de origine animal aflate în aceea i loca ie, cu condi ia ca amplasarea acestora i modul de manipulare a subproduselor de origine animal i a produselor derivate în cadrul unit ilor sau instala iilor s exclud transmiterea riscurilor pentru s n tatea public i animal între unit i sau instala ii.
Articolul 19
Cerin e privind anumite unit i i instala ii autorizate care manipuleaz subproduse de origine animal i produse derivate
Operatorii se asigur c unit ile i instala iile aflate sub controlul lor, autorizate de autoritatea competent , îndeplinesc cerin ele stabilite în urm toarele capitole din anexa IX la prezentul regulament în cazul în care acestea desf oar una sau mai multe din activit ile urm toare prev zute la articolul 24 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009:
(a) Capitolul I, în cazul în care ace tia produc hran pentru animale în conformitate cu articolul 24 alineatul (1) litera (e) din regulamentul men ionat;
B
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 10
(b) Capitolul II, în cazul în care ace tia depoziteaz subproduse de origine animal în conformitate cu articolul 24 alineatul (1) litera (i) din regulamentul men ionat i în cazul în care ace tia manipuleaz subproduse de origine animal dup colectarea acestora prin intermediul urm toarelor opera iuni prev zute la articolul 24 alienatul (1) litera (h) din regulamentul men ionat:
(i) sortare;
(ii) t iere;
(iii) refrigerare;
(iv) congelare;
(v) s rare;
(vi) conservare prin alte procese;
(vii) îndep rtarea pieilor sau îndep rtarea materialului cu risc specificat;
(viii) opera iuni care implic manipularea subproduselor de origine animal i care au loc în conformitate cu obliga iile impuse de legisla ia sanitar-veterinar a Uniunii;
(ix) igienizarea/pasteurizarea subproduselor de origine animal destinate transform rii în biogaz/compost rii, înainte de transformarea sau compostarea în alte unit i sau instala ii în conformitate cu anexa V la prezentul regulament;
(x) pasare;
M9 (c) capitolul III, în cazul în care depoziteaz produse derivate destinate
anumitor scopuri preconizate, astfel cum se men ioneaz la articolul 24 alineatul (1) litera (j) din regulamentul respectiv;
(d) capitolul V, în cazul în care depoziteaz în exploata ie subproduse de origine animal destinate elimin rii ulterioare, astfel cum se men ioneaz la articolul 4 din regulamentul respectiv.
B
Articolul 20
Cerin e privind anumite unit i i instala ii înregistrate care manipuleaz subproduse de origine animal i produse derivate
1. Operatorii instala iilor sau unit ilor înregistrate sau al i operatori înregistra i manipuleaz subprodusele de origine animal i produsele derivate în condi iile stabilite în anexa IX capitolul IV.
2. Operatorii înregistra i care transport subproduse de origine animal sau produse derivate, cu excep ia transportului între dou loca ii ale aceluia i operator, îndeplinesc în special condi iile stabilite în anexa IX capitolul IV punctul 2.
3. Alineatele (1) i (2) nu se aplic :
(a) operatorilor autoriza i pentru care transportul subproduselor de origine animal sau a produselor derivate reprezint o activitate auxiliar ;
(b) operatorilor care sunt înregistra i pentru activit i de transport în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 183/2005.
M2 4. Autoritatea competent poate deroga urm torii operatori de la obliga ia de notificare prev zut la articolul 23 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009:
(a) operatorii care manipuleaz sau produc trofee de vân toare sau alte preparate prev zute în anexa XIII capitolul VI din prezentul regulament în scopuri personale sau necomerciale;
B
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 11
(b) operatorii care manipuleaz sau elimin probe pentru cercetare i diagnostic în scopuri educa ionale;
M3 (c) operatorii care transport lân i p r uscate i netratate, cu condi ia
ca acestea s fie închise în ambalaje sigure i s fie expediate direct c tre o instala ie care fabric produse derivate destinate utiliz rilor în afara lan ului alimentar animal sau c tre o instala ie care efectueaz opera iuni intermediare, în condi ii care s permit evitarea propag rii de agen i patogeni;
M9 (d) operatorii care utilizeaz cantit i mici de materiale de categoriile 2
i 3 men ionate la articolele 9 i 10 din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009 sau de produse derivate din ele, în scopul furniz rii directe a produselor în regiune la utilizatorul final, pe pia a local sau la unit ile locale de comer cu am nuntul, în cazul în care autoritatea competent consider c o astfel de activitate nu prezint niciun risc de r spândire a vreunei boli grave transmisibile la oameni sau la animale; prezenta liter nu se aplic în cazul în care materialele respective sunt utilizate ca hran pentru animalele de ferm care nu sunt animale de blan ;
(e) utilizatori de îngr minte organice sau de amelioratori de sol în unit ile în care nu se cresc animale de ferm ;
(f) operatori care manipuleaz i distribuie îngr minte organice sau amelioratori de sol exclusiv în ambalaje gata de vânzare destinate comer ului cu am nuntul, cânt rind maximum 50 kg, destinate unor utiliz ri din afara lan ului hranei pentru animale i a lan ului alimentar.
M2
CAPITOLUL VII
INTRODUCEREA PE PIA
Articolul 21
Prelucrarea i introducerea pe pia a subproduselor de origine animal i a produselor derivate pentru hr nirea animalelor de
ferm , cu excep ia animalelor de blan
1. Operatorii îndeplinesc urm toarele cerin e privind introducerea pe pia , cu excep ia importurilor, de subproduse de origine animal i produse derivate destinate hr nirii animalelor de ferm , cu excep ia animalelor de blan , în conformitate cu articolul 31 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009, stabilite în anexa X la prezentul regulament:
(a) cerin ele generale privind prelucrarea i introducerea pe pia prev zute în capitolul I;
(b) cerin ele specifice privind proteinele animale prelucrate i alte produse derivate prev zute în capitolul II;
(c) cerin ele privind anumite tipuri de hran pentru pe ti i momeli pentru pescuit prev zute în capitolul III.
2. Autoritatea competent poate autoriza introducerea pe pia , cu excep ia importurilor, a laptelui, a produselor pe baz de lapte i a produselor derivate din lapte clasificate ca materiale de categoria 3 în conformitate cu articolul 10 literele (e), (f) i (h) din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009 i care nu au fost prelucrate în conformitate cu cerin ele generale prev zute în anexa X capitolul II sec iunea 4 partea I din prezentul regulament, cu condi ia ca materialele respective s îndeplineasc cerin ele privind derogarea pentru introducerea pe pia a laptelui prelucrat în conformitate cu standardele na ionale prev zute în partea II din sec iunea men ionat .
M2
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 12
Articolul 22
Introducerea pe pia i utilizarea îngr mintelor organice i a amelioratorilor de sol
1. Operatorii îndeplinesc cerin ele privind introducerea pe pia , cu excep ia importurilor, a îngr mintelor organice i a amelioratorilor de sol, precum i privind utilizarea unor astfel de produse, în special aplicarea acestora pe terenuri, în conformitate cu articolul 15 alineatul (1) litera (i) i cu articolul 32 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009, stabilite în anexa XI la prezentul regulament.
M9 2. Introducerea pe pia a urm toarelor produse nu face obiectul niciunei condi ii de s n tate a animalelor:
(a) guano de la p s ri marine s lbatice, colectate în Uniune sau importate din ri ter e;
(b) substraturi de cultur gata de vânzare, altele decât cele importate, cu un con inut mai mic de:
(i) 5 % în volum de produse derivate din materiale de categoria 3 sau de material de categoria 2 altul decât dejec ii animaliere prelucrate;
(ii) 50 % în volum de dejec ii animaliere prelucrate.
B 3. Autoritatea competent din statul membru în care urmeaz s se aplice pe terenuri un îngr mânt organic sau un ameliorator de sol, produs din f in de carne i oase derivat din materiale de categoria 2 sau din proteine animale prelucrate, autorizeaz una sau mai multe componente care urmeaz s fie amestecate cu materialele men ionate, în conformitate cu articolul 32 alineatul (1) litera (d) din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009, conform criteriilor prev zute în anexa IX capitolul II sec iunea 1 punctul 3 din prezentul regulament.
4. Prin derogare de la articolul 48 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009, autorit ile competente din statele membre de origine i de destina ie care au o frontier comun pot autoriza transportul de gunoi de grajd între fermele localizate în regiunile de frontier ale celor dou state membre, cu condi ia îndeplinirii condi iilor adecvate pentru controlul oric ror riscuri posibile pentru s n tatea public sau animal , cum ar fi obliga ia operatorilor în cauz de a p stra înregistr ri adecvate, prev zute într-un acord bilateral.
5. În conformitate cu articolul 30 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009, autorit ile competente din statele membre încurajeaz , dup caz, dezvoltarea, diseminarea i utilizarea de ghiduri na ionale de bune practici agricole pentru aplicarea pe terenuri a îngr mintelor organice i a amelioratorilor de sol.
Articolul 23
Produse intermediare
1. Produsele intermediare importate în Uniune sau aflate în tranzit prin aceasta îndeplinesc condi iile de control al riscurilor poten iale pentru s n tatea public i animal prev zute în anexa XII la prezentul regulament.
2. Produsele intermediare care au fost transportate c tre o unitate sau o instala ie men ionat în anexa XII punctul 3 la prezentul regulament pot fi manipulate f r alte restric ii în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1069/2009 i cu prezentul regulament, dac sunt îndeplinite urm toarele condi ii:
(a) unitatea sau instala ia dispune de dot ri adecvate pentru primirea produselor intermediare care s previn transmiterea bolilor transmisibile la om i la animale;
B
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 13
(b) produsele intermediare nu prezint niciun risc de transmitere a bolilor transmisibile la om i la animale datorit purific rii la care au fost supuse sau datorit altor tratamente la care au fost supuse subprodusele de origine animal i produsele intermediare, datorit concentra iei subproduselor de origine animal în produsul intermediar sau datorit m surilor adecvate de biosecuritate privind manipularea produselor intermediare;
(c) unitatea sau instala ia p streaz înregistr ri cu date referitoare la cantit ile de materiale primite, categoria acestora, dup caz, precum i la unitatea, instala ia sau operatorul c ruia i-a furnizat produsele sale; i
(d) produsele intermediare neutilizate i alte materiale în surplus ale instala iei sau unit ii, cum ar fi produsele expirate, sunt eliminate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1069/2009.
M9 3. Operatorul sau proprietarul unit ii sau al fabricii de destina ie a produselor intermediare sau reprezentantul acestuia utilizeaz i/sau expediaz produsele intermediare exclusiv în scopul fabric rii în conformitate cu defini ia produselor intermediare de la punctul 35 al anexei I.
B
Articolul 24
Hran pentru animale de companie i alte produse derivate
1. Se interzice utilizarea materialelor de categoria 1 men ionate la articolul 8 literele (a), (b), (d) i (e) din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009 pentru fabricarea produselor derivate destinate inger rii de c tre oameni sau animale sau aplic rii pe oameni sau animale, altele decât produsele derivate men ionate la articolele 33 i 36 din regulamentul respectiv.
2. În cazul în care un subprodus de origine animal sau un produs derivat poate fi utilizat pentru hr nirea animalelor de ferm sau pentru alte scopuri prev zute la articolul 36 litera (a) din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009, acestea se introduc pe pia , cu excep ia importurilor, în conformitate cu cerin ele specifice privind proteinele animale prelucrate i alte produse derivate prev zute în anexa X capitolul II din prezentul
regulament, dac anexa XIII la prezentul regulament nu prevede cerin e specifice privind astfel de produse.
3. Operatorii respect cerin ele pentru introducerea pe pia , cu excep ia importurilor, a hranei pentru animalele de companie, în conformitate cu articolul 40 din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009, prev zute în anexa XIII capitolele I i II din prezentul regulament.
4. Operatorii respect cerin ele pentru introducerea pe pia , cu excep ia importurilor, a produselor derivate, în conformitate cu articolul 40 din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009, prev zute în anexa XIII capitolul I i capitolele III – XII din prezentul regulament.
CAPITOLUL VIII
IMPORTUL, TRANZITUL I EXPORTUL
Articolul 25
Importul, tranzitul i exportul subproduselor de origine animal i a produselor derivate
1. Sunt interzise importul în Uniune i tranzitul prin aceasta a urmtoarelor subproduse de origine animal :
(a) gunoi de grajd neprelucrat;
B
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 14
(b) pene i p r i de pene i puf netratate;
(c) cear de albine sub form de fagure.
M2 2. Importul în Uniune i tranzitul prin aceasta a urm toarelor subproduse de origine animal nu se supun niciunei condi ii privind s n tatea animal :
(a) lâna i p rul care au fost sp late industrial sau care au fost tratate printr-o alt metod care asigur eliminarea tuturor riscurilor inacceptabile;
(b) bl nuri care au fost uscate cel pu in dou zile la o temperatur ambiant de 18 °C i 55 % umiditate;
(c) lâna i p rul ob inute de la animale, altele decât cele din specia porcin , care au fost tratate prin sp lare industrial , aceasta constând în scufundarea lânii i a p rului într-o serie de b i de ap , s pun i hidroxid de sodiu sau hidroxid de potasiu;
(d) lâna i p rul ob inute de la animale, altele decât cele din specia porcin , care sunt expediate la unitatea în care se fabric produse derivate din lân i p r pentru industria textil i au fost tratate prin cel pu in una din urm toarele metode:
— epilare chimic cu var stins sau sulfur de sodiu;
— fumiga ie în formaldehid într-o camer închis ermetic pentru cel pu in 24 de ore;
— sp lare industrial care const în scufundarea lânii într-un detergent solubil în ap la 60–70 °C;
— depozitare, care poate include timpul de transport, la temperatura de 37 °C timp de opt zile, 18 °C timp de 28 de zile sau 4 °C timp de 120 de zile;
(e) lâna i p rul care sunt uscate i introduse în ambalaje sigure, ob inute de la animale, altele decât cele din specia porcin , care sunt destinate pentru a fi expediate la unitatea în care se fabric produse derivate din lân i p r pentru industria textil i îndeplinesc toate condi iile urm toare:
(i) au fost produse cu cel pu in 21 de zile înainte de data de intrare în Uniune i inute într-o ar ter sau într-o regiune a acesteia care este
— men ionat în partea 1 din anexa II la Regulamentul (UE) nr. 206/2010 i autorizat pentru importare în Uniunea European a c rnii proaspete de rumeg toare care nu sunt supuse garan iilor suplimentare A i F men ionate în aceasta,
B
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 15
— indemn de febr aftoas , i, în cazul în care este vorba de lân i de p r de ovine i caprine, de variol ovin i caprin în conformitate cu criteriile generale de baz enumerate în anexa II la Directiva 2004/68/CE;
(ii) sunt înso ite de o declara ie importatorilor, astfel cum se prevede în conformitate cu capitolul 21 din anexa XV;
(iii) au fost prezentate de c tre operator pentru aprobare la unul din punctele de control la frontiera Uniunii care figureaz în anexa I la Decizia 2009/821/CE, unde au înregistrat un rezultat pozitiv la controlul documentar efectuat în conformitate cu articolul 4 alineatul (3) din Directiva 97/78/CE.
B 3. Operatorii respect urm toarele cerin e specifice privind importul în Uniune i tranzitul prin aceasta a anumitor subproduse de origine animal i produse derivate, în conformitate cu articolul 41 alineatul (3) i cu articolul 42 din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009, prev zute în
anexa XIV la prezentul regulament:
(a) cerin ele specifice pentru importul i tranzitul materialelor de categoria 3 i a produselor derivate destinate utiliz rilor în lan ul alimentar animal, altele decât utiliz rile în hrana pentru animale de companie sau pentru animale de blan , prev zute în capitolul I din anexa men ionat ;
(b) cerin ele specifice pentru importul i tranzitul subproduselor de origine animal i a produselor derivate destinate utiliz rilor în afara lan ului alimentar animal pentru animalele de ferm , prev zute în capitolul II din anexa respectiv .
M10 4. Normele prev zute în capitolul V din anexa XIV se aplic exporturilor din Uniune de produse derivate men ionate în respectivul capitol.
B
Articolul 26
Introducerea pe pia , inclusiv importul, i exportul anumitor materiale de categoria 1
Autoritatea competent poate autoriza introducerea pe pia , inclusiv importul, precum i exportul de piei provenite de la animale care au fost supuse unui tratament ilegal conform defini iei de la articolul 1 alineatul (2) litera (d) din Directiva 96/22/CE sau de la articolul 2 litera (b) din Directiva 96/23/CE, de intestine de rumeg toare cu sau f r con inut i de oase i produse din oase care con in coloana vertebral i craniul, cu condi ia îndeplinirii urm toarelor cerin e:
(a) materialele respective trebuie s nu fie materiale de categoria 1 provenite de la oricare din urm toarele animale:
(i) animale suspecte de infec ie cu EST în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 999/2001;
(ii) animale în care prezen a EST a fost confirmat oficial;
(iii) animale ucise în cadrul m surilor de eradicare a EST;
(b) materialele respective trebuie s nu fie destinate vreuneia din urmtoarele utiliz ri:
(i) hr nirea animalelor;
(ii) aplicarea pe terenuri din care se hr nesc animalele de ferm ;
(iii) producerea de:
— produse cosmetice astfel cum sunt definite la articolul 1 alineatul (1) din Directiva 76/768/CEE;
M2
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 16
— dispozitive medicale implantabile activ astfel cum sunt definite la articolul 1 alineatul (2) litera (c) din Directiva 90/385/CEE;
— dispozitive medicale astfel cum sunt definite la articolul 1 alineatul (2) litera (a) din Directiva 93/42/CEE;
— dispozitive medicale pentru diagnostic in vitro astfel cum sunt definite la articolul 1 alineatul (2) litera (b) din Directiva 98/79/CE;
— medicamente de uz veterinar astfel cum sunt definite la articolul 1 alineatul (2) din Directiva 2001/82/CE;
— medicamente astfel cum sunt definite la articolul 1 alineatul (2) din Directiva 2001/83/CE;
(c) materialele trebuie importate cu o etichet i trebuie s îndeplineasc cerin ele specifice pentru anumite deplas ri de subproduse de origine animal prev zute în anexa XIV capitolul IV sec iunea 1 din prezentul regulament;
(d) materialele trebuie s fie importate în conformitate cu cerin ele de certificare sanitar-veterinar prev zute în legisla ia na ional .
Articolul 27
Importul i tranzitul probelor pentru cercetare i diagnostic
1. Autoritatea competent poate autoriza importul i tranzitul probelor pentru cercetare i diagnostic, care con in produse derivate sau subproduse de origine animal , inclusiv subprodusele de origine animal prev zute la articolul 25 alineatul (1), în conformitate cu condi iile care asigur controlul riscurilor pentru s n tatea public i animal .
Condi iile respective includ cel pu in urm toarele:
(a) introducerea transportului trebuie s fi fost autorizat în prealabil de autoritatea competent din statul membru de destina ie; i
(b) transportul trebuie trimis direct de la punctul de intrare în Uniune c tre utilizatorul autorizat.
2. Operatorii prezint probele pentru cercetare i diagnostic destinate importului printr-un stat membru, altul decât statul membru de destina ie, la unul din punctele autorizate de control la frontier ale Uniunii enumerate în anexa I la Decizia 2009/821/CE. La punctul de control la frontier , probele pentru cercetare i diagnostic nu se supun controalelor sanitar-veterinare în conformitate cu capitolul I din Directiva 97/78/CE. Autoritatea competent a punctului de control la frontier informeaz autoritatea competent a statului membru de destina ie în leg tur cu introducerea probelor pentru cercetare i diagnostic prin intermediul sistemului TRACES.
3. Operatorii care manipuleaz probe pentru cercetare sau probe pentru diagnostic îndeplinesc cerin ele speciale privind eliminarea probelor pentru cercetare i diagnostic prev zute în anexa XIV capitolul III sec iunea 1 din prezentul regulament.
B
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 17
Articolul 28
Importul i tranzitul probelor comerciale i a articolelor pentru expozi ii
1. Autoritatea competent poate autoriza importul i tranzitul probelor comerciale în conformitate cu normele speciale prev zute în anexa XIV capitolul III sec iunea 2 punctul 1 din prezentul regulament.
2. Operatorii care manipuleaz probe comerciale îndeplinesc normele speciale privind manipularea i eliminarea probelor comerciale prev zute în anexa XIV capitolul III sec iunea 2 punctele 2 i 3 din prezentul regulament.
3. Autoritatea competent poate autoriza importul i tranzitul articolelor pentru expozi ii în conformitate cu normele speciale privind articolele pentru expozi ii prev zute în anexa XIV capitolul III sec iunea 3 din prezentul regulament.
4. Operatorii care manipuleaz articole pentru expozi ii îndeplinesc condi iile privind ambalarea, manipularea i eliminarea articolelor pentru expozi ii prev zute în anexa XIV capitolul III sec iunea 3 din prezentul regulament.
Articolul 29
Cerin e specifice privind anumite deplas ri de subproduse de origine animal între teritorii ale Federa iei Ruse
1. Autoritatea competent autorizeaz deplas ri specifice de transporturi de subproduse de origine animal provenite din i destinate Federa iei Ruse direct sau printr-o ar ter , pe c i rutiere sau feroviare prin Uniune, între punctele autorizate de control la frontier ale Uniunii enumerate în anexa I la Decizia 2009/821/CE, cu condi ia îndeplinirii urm toarelor condi ii:
(a) transportul este sigilat cu un sigiliu purtând un num r de serie, la punctul de control la frontier de intrare în Uniune, de c tre serviciile sanitar-veterinare ale autorit ii competente;
(b) documentele care înso esc transportul, prev zute la articolul 7 din Directiva 97/78/CE, cuprind pe fiecare pagin o tampil aplicat de medicul veterinar oficial al autorit ii competente responsabile pentru punctul de control la frontier , purtând men iunea „EXCLUSIV PENTRU TRANZIT PRIN UE CU DESTINA IA RUSIA”;
(c) sunt îndeplinite cerin ele procedurale prev zute la articolul 11 din Directiva 97/78/CE;
(d) transportul este certificat ca acceptabil pentru tranzit în documentul sanitar-veterinar comun de intrare prev zut în anexa III la Regulamentul (CE) nr. 136/2004 de c tre medicul veterinar oficial de la punctul de control la frontiera de introducere.
2. Nu sunt autorizate desc rcarea sau depozitarea, în sensul articolului 12 alineatul (4) sau al articolului 13 din Directiva 97/78/CE, a unor astfel de transporturi pe teritoriul unui stat membru.
B
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 18
3. Autoritatea competent efectueaz cu regularitate audituri pentru a verifica dac num rul de transporturi i cantit ile de produse care p r sesc teritoriul Uniunii corespund num rului i cantit ilor care au fost introduse în Uniune.
M5
Articolul 29a
Cerin e specifice pentru tranzitul prin Croa ia al subproduselor de origine animal provenite din Bosnia i Her egovina i având ca
destina ie ri ter e
1. Trecerea prin Uniune a transporturilor de subproduse de origine animal i produse derivate care provin din Bosnia i Her egovina i care au ca destina ie ri ter e, pe cale rutier , direct între punctul de control la frontier din Nova Sela i punctul de control la frontier din Plo e, este autorizat dac sunt îndeplinite urm toarele condi ii:
(a) transportul este sigilat de c tre medicul veterinar oficial, cu un sigiliu numerotat în serie, la punctul de control la frontiera de intrare;
(b) documentele care înso esc transportul, prev zute la articolul 7 din Directiva 97/78/CE, prezint , pe fiecare pagin , tampila „NUMAI PENTRU TRANZIT PRIN UE CU DESTINA IA RI TER E” aplicat de medicul veterinar oficial la punctul de control la frontiera de intrare;
(c) sunt respectate cerin ele procedurale prev zute la articolul 11 din Directiva 97/78/CE;
(d) transportul este certificat ca fiind acceptabil pentru tranzit în documentul sanitar-veterinar comun de intrare men ionat la articolul 2 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 136/2004 de c tre medicul veterinar oficial de la punctul de control la frontiera de intrare.
2. Nu sunt permise desc rcarea sau depozitarea unor astfel de transporturi în Uniune, în sensul articolului 12 alineatul (4) sau al articolului 13 din Directiva 97/78/CE.
3. Autoritatea competent efectueaz periodic audituri pentru a verifica dac num rul de transporturi i cantit ile de produse care p r sesc Uniunea corespund num rului i cantit ilor introduse în Uniune.
B
Articolul 30
Listele cu unit ile i instala iile din rile ter e
Listele cu unit ile i instala iile din rile ter e se introduc în sistemul TRACES în conformitate cu specifica iile tehnice publicate de Comisie pe site-ul s u internet.
Fiecare list se actualizeaz periodic.
Articolul 31
Modele de certificate de s n tate i declara ii pentru import i tranzit
Transporturile de subproduse de origine animal i produse derivate pentru importul în Uniune sau tranzitul prin aceasta trebuie s fie înso ite de certificate de s n tate i declara ii, în conformitate cu modelele prev zute în anexa XV la prezentul regulament, la punctul de intrare în Uniune în care au loc controalele sanitar-veterinare, în conformitate cu Directiva 97/78/CE.
B
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 19
CAPITOLUL IX
CONTROALE OFICIALE
Articolul 32
Controale oficiale
1. Autoritatea competent ia toate m surile necesare pentru a controla întreg lan ul de colectare, transport, utilizare i eliminare a subproduselor de origine animal i a produselor derivate, în conformitate cu articolul 4 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009.
M surile respective sunt luate în conformitate cu principiile privind controalele oficiale prev zute la articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 882/2004.
2. Controalele oficiale men ionate la alineatul (1) includ controalele privind p strarea înregistr rilor i a altor documente impuse de normele prev zute în prezentul regulament.
3. Autoritatea competent efectueaz urm toarele controale oficiale, prev zute la articolul 45 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009, în conformitate cu cerin ele prev zute în anexa XVI la prezentul regulament:
(a) controale oficiale ale instala iilor de prelucrare în conformitate cu capitolul I;
(b) controale oficiale ale altor activit i care implic manipularea subproduselor de origine animal i a produselor derivate în conformitate cu capitolul III sec iunile 1 – 9.
4. Autoritatea competent efectueaz controale ale sigiliilor aplicate transporturilor de subproduse de origine animal sau de produse derivate.
În cazul în care autoritatea competent aplic un sigiliu unui astfel de transport expediat c tre un loc de destina ie, aceasta trebuie s informeze autoritatea competent din locul de destina ie.
5. Autoritatea competent întocme te listele cu unit ile, instala iile i operatorii prev zute la articolul 47 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009, în conformitate cu formatul prev zut în anexa XVI capitolul II din prezentul regulament.
6. Autoritatea competent din statul membru de destina ie decide în leg tur cu cererea unui operator privind acceptarea sau refuzul anumitor materiale de categoria 1, categoria 2 i f inii de carne i oase sau gr simii animale derivate din materiale de categoria 1 i categoria 2, în termen de 20 de zile calendaristice de la data primirii unei astfel de cereri, cu condi ia ca cererea s fie depus în una din limbile oficiale ale statului membru respectiv.
7. Operatorii depun cererile de autorizare men ionate la alineatul (6) în conformitate cu formatul standard prev zut în anexa XVI capitolul III sec iunea 10 din prezentul regulament.
Articolul 33
Reautorizarea instala iilor i unit ilor dup acordarea unei autoriza ii temporare
1. În cazul în care o instala ie sau o unitate autorizat pentru prelucrarea materialelor de categoria 3 prime te ulterior o autoriza ie temporar pentru prelucrarea materialelor de categoria 1 sau de categoria 2, în conformitate cu articolul 24 alineatul (2) litera (b) punctul (ii) din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009, este interzis reluarea prelucr rii materialelor de categoria 3 înainte ca autoritatea competent s acorde autoriza ia de reluare a prelucr rii materialelor de categoria 3 în conformitate cu articolul 44 din regulamentul respectiv.
B
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 20
2. În cazul în care o instala ie sau o unitate autorizat pentru prelucrarea materialelor de categoria 2 prime te ulterior o autoriza ie temporar pentru prelucrarea materialelor de categoria 1, în conformitate cu articolul 24 alineatul (2) litera (b) punctul (ii) din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009, este interzis reluarea prelucr rii materialelor de categoria 2 înainte ca autoritatea competent s acorde autoriza ia de reluare a prelucr rii materialelor de categoria 2 în conformitate cu articolul 44 din regulamentul respectiv.
CAPITOLUL X
DISPOZI II FINALE
Articolul 34
Restric ii privind introducerea pe pia a anumitor subproduse de origine animal i produse derivate din motive de s n tate public
i animal
Autoritatea competent nu interzice i nu restric ioneaz introducerea pe pia a urm toarelor subproduse de origine animal i produse derivate din motive de s n tate public sau animal , altele decât în conformitate cu normele prev zute în legisla ia Uniunii, în special cele prev zute în Regulamentul (CE) nr. 1069/2009 i în prezentul regulament:
(a) proteine animale prelucrate i alte produse derivate prev zute în anexa X capitolul II din prezentul regulament;
(b) hrana pentru animale de companie i anumite alte produse derivate prev zute în anexa XIII la prezentul regulament;
(c) subproduse de origine animal i produse derivate importate în Uniune sau aflate în tranzit prin aceasta în conformitate cu anexa XIV la prezentul regulament.
Articolul 35
Abrogare
1. Se abrog urm toarele acte:
(a) Regulamentul (CE) nr. 811/2003;
(b) Decizia 2003/322/CE;
(c) Decizia 2003/324/CE;
(d) Regulamentul (CE) nr. 878/2004;
(e) Decizia 2004/407/CE;
(f) Regulamentul (CE) nr. 79/2005;
(g) Regulamentul (CE) nr. 92/2005;
(h) Regulamentul (CE) nr. 181/2006;
(i) Regulamentul (CE) nr. 197/2006;
(j) Regulamentul (CE) nr. 1192/2006;
(k) Regulamentul (CE) nr. 2007/2006.
2. Trimiterile la actele abrogate se interpreteaz ca trimiteri la prezentul regulament.
B
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 21
Articolul 36
M suri tranzitorii
1. Pentru o perioad tranzitorie pân la 31 decembrie 2011, operatorii pot introduce pe pia îngr minte organice i amelioratori de sol produse înainte de 4 martie 2011 în conformitate cu Regulamentele (CE) nr. 1774/2002 i (CE) nr. 181/2006:
(a) cu condi ia ca acestea s fi fost produse:
(i) fie de carne i oase provenit din materiale de categoria 2;
(ii) fie din proteine animale prelucrate;
(b) chiar dac acestea nu au fost amestecate cu o component care s exclud utilizarea ulterioar a amestecului pentru hr nirea animalelor.
2. Pentru o perioad de tranzi ie pân la 31 ianuarie 2012, transporturile de subproduse de origine animal i de produse derivate înso ite de un certificat de s n tate, o declara ie sau un document comercial, completat i semnat în conformitate cu modelul adecvat prev zut în anexa X din Regulamentul (CE) nr. 1774/2002, continu s fie acceptate pentru importul în Uniune, cu condi ia ca astfel de certificate, declara ii sau documente s fi fost completate i semnate înainte de 30 noiembrie 2011.
M9 __________
B
Articolul 37
Prezentul regulament intr în vigoare în a dou zecea zi de la data public rii în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Se aplic de la 4 martie 2011.
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale i se aplic direct în toate statele membre.
B
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 22
ANEXA I
DEFINI IILE MEN IONATE LA ARTICOLUL 2
În sensul prezentului regulament, se aplic urm toarele defini ii:
1. „animale de blan ” înseamn animale crescute pentru produc ia de blan i care nu sunt destinate consumului uman;
2. „sânge” înseamn sânge integral proasp t;
3. „materii prime furajere” înseamn acele materii prime furajere, conform defini iei de la articolul 3 alineatul (2) litera (g) din Regulamentul (CE) nr. 767/2009, de origine animal , inclusiv proteine animale prelucrate, produse din sânge, gr simi topite, produse din ou , ulei de pe te, deriva i de gr sime, colagen, gelatin i proteine hidrolizate, fosfat dicalcic, fosfat tricalcic, lapte, produse pe baz de lapte, produse derivate din lapte, colostru, produse din colostru i n moluri rezultate în urma centrifug rii sau separ rii;
4. „produse din sânge” înseamn produse derivate ob inute din sânge sau componente ale sângelui, cu excep ia f inii de sânge; acestea cuprind plasm deshidratat /congelat /lichid , sânge integral uscat, eritrocite deshidratate/congelate/lichide sau componente ale acestora i amestecuri;
5. „proteine animale prelucrate” înseamn proteine animale ob inute în întregime din materiale de categoria 3, care au fost tratate în conformitate cu anexa X capitolul II sec iunea 1 (inclusiv f in de sânge i f in de pe te), astfel încât acestea s poat fi utilizate direct ca materii prime furajere sau pentru orice alte utiliz ri în furaje, inclusiv în hrana pentru animale de companie, sau pentru utiliz ri în îngr minte organice sau amelioratori de sol; totu i, acestea nu includ produsele din sânge, laptele, produsele pe baz de lapte, produsele derivate din lapte, colostrul, produsele din colostru, n molurile rezultate în urma centrifug rii sau separ rii, gelatina, proteinele hidrolizate i fosfatul dicalcic, ou le i produsele din ou , inclusiv cojile de ou , fosfatul tricalcic i colagenul;
6. „f in de sânge” înseamn proteine animale prelucrate ob inute din tratamentul termic al sângelui sau al componentelor sângelui în conformitate cu anexa X capitolul II sec iunea 1;
M11 7. „f in de pe te” înseamn proteine animale prelucrate ob inute din animale
acvatice, cu excep ia mamiferelor marine, inclusiv nevertebrate acvatice de cresc torie, inclusiv cele care intr sub inciden a articolului 3 alineatul (1) litera (e) din Directiva 2006/88/CE a Consiliului ( 1 ) i steaua-de-mare din specia Asterias rubens care sunt recoltate într-o zon de produc ie a molutelor;
B 8. „gr simi topite” înseamn gr simi ob inute prin prelucrarea:
(a) fie a subproduselor de origine animal ;
(b) fie a produselor destinate consumului uman, pe care un operator le-a destinat altor scopuri decât pentru consumul uman;
M11 9. „ulei de pe te” înseamn ulei ob inut din prelucrarea animalelor acvatice, cu
excep ia mamiferelor marine, inclusiv nevertebrate acvatice de cresc torie, inclusiv cele care intr sub inciden a articolului 3 alineatul (1) litera (e) din Directiva 2006/88/CE i steaua-de-mare din specia Asterias rubens care sunt
B
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 23
( 1 ) Directiva 2006/88/CE a Consiliului din 24 octombrie 2006 privind cerin ele de s n tate animal pentru animale i produse de acvacultur i privind prevenirea i controlul anumitor boli la animalele de acvacultur (JO L 328, 24.11.2006, p. 14).
recoltate într-o zon de produc ie a molu telor, sau ulei ob inut din prelucrarea pe telui destinat consumului uman, pe care un operator l-a destinat altor scopuri decât pentru consumul uman;
B 10. „subproduse apicole” înseamn miere, cear de albine, l pti or de matc ,
propolis sau polen, care nu sunt destinate consumului uman;
11. „colagen” înseamn produse pe baz de proteine ob inute din piei, oase i tendoane de animale;
12. „gelatin ” înseamn proteine naturale, solubile, gelatinizate sau nu, ob inute prin hidroliza par ial a colagenului produs din oase, piei, tendoane i ligamente de animale;
13. „jum ri” înseamn reziduuri cu con inut de proteine ob inute prin topire, dup separarea par ial a gr simii i a apei;
14. „proteine hidrolizate” înseamn polipeptide, peptide i aminoacizi, precum i amestecurile acestora, ob inute prin hidroliza subproduselor de origine
animal ;
15. „ap alb ” înseamn un amestec de lapte, produse pe baz de lapte sau produse derivate din acestea, cu apa colectat de la cl tirea echipamentelor din industria laptelui, inclusiv recipientele utilizate pentru produse lactate, înainte de cur ire i dezinfec ie;
16. „conserv de hran pentru animale de companie” înseamn hran pentru animale de companie prelucrat termic, în recipiente închise ermetic;
17. „produse de ros pentru câini” înseamn produse de ros pentru animale de companie, produse din piei net b cite de ungulate sau din alte materiale de origine animal ;
18. „subproduse aromatizante de origine animal ” înseamn produse derivate de origine animal , lichide sau deshidratate, utilizate pentru a îmbun t i calit ile gustative ale hranei pentru animalele de companie;
M4 19. „hran pentru animale de companie” înseamn hran pentru animale, alta
decât materialele men ionate la articolul 24 alineatul (2), pentru utilizarea ca hran pentru animale de companie i produsele de ros pentru câini, care constau în subproduse de origine animal sau produse derivate:
(a) care con in materiale de categoria 3, altele decât materialele prev zute la articolul 10 literele (n), (o) i (p) din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009; i
(b) care pot con ine materiale de categoria 1 importate care constau în subproduse de origine animal ob inute din animale care au fost supuse unui tratament ilegal conform defini iei de la articolul 1 alineatul (2) litera (d) din Directiva 96/22/CE sau de la articolul 2 litera (b) din Directiva 96/23/CE;
B 20. „hran prelucrat pentru animale de companie” înseamn hran pentru
animale de companie, alta decât hrana neprelucrat pentru animale de companie, care a fost prelucrat în conformitate cu anexa XIII capitolul II punctul 3;
21. „hran neprelucrat pentru animale de companie” înseamn hran pentru animale de companie care con ine materiale de categoria 3 i care nu a fost supus niciunui proces de conservare, altul decât refrigerarea sau congelarea;
22. „de euri de catering” înseamn orice de euri alimentare, inclusiv uleiurile de g tit uzate provenite din restaurante, unit i de catering i buc t rii, inclusiv buc t rii centrale i buc t rii casnice;
M4 23. „reziduuri de digestie” înseamn reziduuri, inclusiv frac iuni lichide,
provenite din transformarea subproduselor de origine animal într-o instala ie de biogaz;
M11
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 24
24. „con inutul tractului digestiv” înseamn con inutul tractului digestiv al mamiferelor i ratitelor;
25. „deriva i de gr sime” înseamn produse derivate ob inute din gr simi topite care, în ceea ce prive te gr simile topite ob inute din materiale de categoria 1 sau categoria 2, au fost prelucrate în conformitate cu anexa XIII capitolul XI;
26. „guano” înseamn un produs natural colectat din excrementele provenite de la lilieci sau p s ri marine s lbatice i care nu este mineralizat;
27. „f in de carne i oase” înseamn proteine animale derivate din prelucrarea materialelor de categoria 1 sau categoria 2 în conformitate cu una din metodele de prelucrare prev zute în anexa IV capitolul III;
28. „piei tratate” înseamn produse derivate din piei netratate, altele decât produsele de ros pentru câini, care au fost:
(a) uscate;
(b) s rate uscat sau s rate umed timp de cel pu in 14 zile înainte de expediere;
(c) s rate timp de cel pu in apte zile în sare de mare cu un adaos de 2 % carbonat de sodiu;
(d) uscate timp de cel pu in 42 de zile la o temperatur minim de 20 °C; sau
(e) au fost supuse unui proces de conservare, altul decât prin t b cire;
29. „piei netratate” înseamn toate esuturile cutanate i subcutanate care nu au fost supuse niciunui tratament, altul decât t ierea, refrigerarea sau congelarea;
30. „pene i p r i de pene netratate” înseamn pene sau p r i de pene, altele decât penele sau p r ile de pene care au fost tratate:
(a) cu un curent de aburi; sau
(b) printr-o alt metod care asigur eliminarea tuturor riscurilor inacceptabile;
M2 31. „lân netratat ” înseamn lân , alta decât lâna care:
(a) a fost supus sp l rii industriale;
(b) a fost ob inut prin t b cire;
(c) a fost tratat printr-o alt metod care asigur eliminarea tuturor riscurilor inacceptabile;
(d) a fost ob inut de la animale, altele decât cele din specia porcin i a fost supus sp l rii industriale, aceasta constând în scufundarea lânii într-o serie de b i de ap , s pun i hidroxid de potasiu sau hidroxid de sodiu; sau
(e) a fost ob inut de la animale, altele decât cele din specia porcin i este destinat pentru a fi expediat direct la unitatea în care se fabric produse derivate din lân pentru industria textil i a fost supus cel pu in unuia din tratamentele urm toare:
(i) epilare chimic cu var stins sau sulfur de sodiu;
(ii) fumiga ie în formaldehid într-o camer închis ermetic pentru cel pu in 24 de ore;
(iii) sp lare industrial care const în scufundarea lânii într-un detergent solubil în ap la 60–70 °C;
(iv) depozitare, care poate include timpul de transport, la temperatura de 37 °C timp de opt zile, 18 °C timp de 28 de zile sau 4 °C timp de 120 de zile;
32. „p r netratat” înseamn p r, altul decât p rul care:
(a) a fost supus sp l rii industriale;
(b) a fost ob inut prin t b cire;
B
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 25
(c) a fost tratat printr-o alt metod care asigur eliminarea tuturor riscurilor inacceptabile;
(d) a fost ob inut de la animale, altele decât cele din specia porcin i a fost supus sp l rii industriale, aceasta constând în scufundarea p rului într-o serie de b i de ap , s pun i hidroxid de potasiu sau hidroxid de sodiu; sau
(e) a fost ob inut de la animale, altele decât cele din specia porcin i este destinat pentru a fi expediate direct la unitatea în care se fabric produse derivate din p r pentru industria textil i a fost supus cel pu in unuia din tratamentele urm toare:
(i) epilare chimic cu var stins sau sulfur de sodiu;
(ii) fumiga ie în formaldehid într-o camer închis ermetic pentru cel pu in 24 de ore;
(iii) sp lare industrial care const în scufundarea p rului într-un detergent solubil în ap la 60–70 °C;
(iv) depozitare, care poate include timpul de transport, la temperatura de 37 °C timp de opt zile, 18 °C timp de 28 de zile sau 4 °C timp de 120 de zile;
B 33. „p r de porc netratat” înseamn p r de porc, altul decât p rul de porc care:
(a) a fost supus sp l rii industriale;
(b) a fost ob inut prin t b cire; sau
(c) a fost tratat printr-o alt metod care asigur eliminarea tuturor riscurilor inacceptabile;
34. „articol pentru expozi ii” înseamn subproduse de origine animal sau produse derivate destinate expozi iilor sau activit ilor artistice;
M9 35. „produs intermediar” înseamn un produs derivat:
(a) care este destinat utiliz rilor în procesele de fabricare a medicamentelor, a medicamentelor de uz veterinar, a dispozitivelor medicale destinate unor scopuri medicale i veterinare, a dispozitivelor medicale implantabile active, a dispozitivelor medicale pentru diagnostic in vitro destinate unor scopuri medicale i veterinare, a reactivilor de laborator sau a produselor cosmetice, dup cum urmeaz :
(i) ca material în cadrul unui proces de fabrica ie sau produc ia final a unui produs finit;
(ii) în procesele de validare sau de verificare din cursul unui proces de fabrica ie; sau
(iii) în controlul calit ii unui produs finit;
(b) pentru care stadiile de proiectare, de prelucrare i de fabricare au fost suficient de avansate pentru a putea fi considerat un produs derivat i pentru ca materialul s poat fi clasificat direct ca fiind un produs sau o component a unui produs destinat scopurilor men ionate la litera (a);
(c) care, totu i, necesit anumite procedee sau prelucr ri suplimentare, cum ar fi amestecarea, învelirea, asamblarea sau ambalarea, pentru ca produsul s fie adecvat pentru introducerea pe pia sau pentru punerea în func iune, dup caz, ca medicament, ca medicament de uz veterinar, ca dispozitiv medical destinat unor scopuri medicale sau veterinare, ca dispozitiv medical implantabil activ, ca dispozitiv medical pentru diagnostic in vitro destinat unor scopuri medicale sau veterinare, ca reactiv de laborator sau ca produs cosmetic;
B 36. „reactiv de laborator” înseamn un produs ambalat, gata de utilizare, care
con ine subproduse de origine animal sau produse derivate i care este destinat, ca atare sau în combina ie cu substan e de origine neanimal , unor utiliz ri de laborator specifice ca reactiv sau produs reactiv, etalon sau material de control pentru detectarea, m surarea, examinarea sau producerea de alte substan e;
M2
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 26
37. „produs utilizat pentru diagnostic in vitro” înseamn un produs ambalat, gata de utilizare, care con ine un produs din sânge sau un alt subprodus de origine animal i care este folosit ca reactiv, produs reactiv, etalon, trus sau orice alt sistem, folosit fie ca atare, fie în combina ie, destinat utiliz rii in vitro în vederea examin rii probelor de origine uman sau animal , utilizat numai sau în special în vederea diagnostic rii unei st ri fiziologice, a unei st ri de s n tate, a unei boli sau anomalii genetice sau pentru a stabili nivelul de siguran i compatibilitatea cu reactivii; nu include organe donate sau sânge donat;
38. „probe pentru cercetare i diagnostic” înseamn subproduse de origine animal i produse derivate destinate urm toarelor utiliz ri: examinarea în contextul activit ilor de diagnostic sau analiz pentru promovarea progresului în domeniul tiin ei i tehnologiei, în context educa ional sau în activit i de cercetare;
M9 39. „probe comerciale” înseamn subproduse de origine animal sau produse
derivate destinate anumitor studii sau analize autorizate de autoritatea competent în conformitate cu articolul 17 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009, în vederea realiz rii unui proces de produc ie, inclusiv prelucrarea subproduselor de origine animal sau a produselor derivate, crearea de hran pentru animale, de hran pentru animale de companie sau de produse derivate ori testarea unor ma ini sau a unor echipamente;
B 40. „coincinerare” înseamn recuperarea sau eliminarea subproduselor de
origine animal sau a produselor derivate, în cazul în care acestea sunt de euri, într-o instala ie de coincinerare;
41. „combustie” înseamn un proces care implic oxidarea sau arderea în vederea utiliz rii valorii energetice a subproduselor de origine animal sau a produselor derivate, dac acestea nu sunt de euri;
42. „incinerarea” înseamn eliminarea subproduselor de origine animal sau a produselor derivate ca de euri, într-o instala ie de incinerare, în conformitate cu defini ia de la articolul 3 punctul 4 din Directiva 2000/76/CE;
43. „reziduuri de incinerare i coincinerare” înseamn orice reziduuri, astfel cum sunt definite la articolul 3 punctul 13 din Directiva 2000/76/CE, generate de instala iile de incinerare sau coincinerare care trateaz subproduse de origine animal sau produse derivate;
44. „cod de culori” înseamn folosirea sistematic a culorilor în conformitate cu anexa VIII capitolul II punctul 1 litera (c) pentru expunerea informa iilor în conformitate cu prezentul regulament pe suprafa a sau partea suprafe ei unui ambalaj, recipient sau vehiculul sau pe o etichet sau pe un simbol aplicat pe acestea;
45. „opera iuni intermediare” înseamn opera iunile, altele decât depozitarea, prev zute la articolul 19 litera (b);
46. „t b cire” înseamn înt rirea pieilor, cu ajutorul taninilor vegetali, a s rurilor de crom sau a altor substan e precum s rurile de aluminiu, s rurile ferice, s rurile de siliciu, aldehidele i chinonele sau al i agen i sintetici de înt rire;
47. „taxidermie” înseamn arta prepar rii i împ ierii pieilor de animale pentru a reproduce forma unui animal viu, astfel încât prin pielea împ iat s nu poat fi transmise riscuri inacceptabile pentru s n tatea public i animal ;
48. „comer ” înseamn comer ul cu m rfuri între statele membre în conformitate cu articolul 28 din Tratatul privind func ionarea Uniunii Europene;
49. „metode de prelucrare” înseamn metodele enumerate în anexa IV capitolele III i IV;
B
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 27
50. „lot” înseamn o unitate de produc ie produs într-o singur instala ie prin utilizarea unor parametri de produc ie uniformi, cum ar fi originea materialelor, sau mai multe asemenea unit i, dac acestea sunt produse în ordine consecutiv într-o singur instala ie i depozitate împreun ca o unitate de expediere;
51. „recipient închis ermetic” înseamn un recipient proiectat i destinat a fi folosit astfel încât s asigure protec ie împotriva p trunderii microorganismelor;
52. „instala ie de biogaz” înseamn o instala ie în care subprodusele de origine animal sau produsele derivate reprezint cel pu in o parte din materialul care este supus biodegrad rii în condi ii anaerobe;
53. „centre de colectare” înseamn spa ii, altele decât instala iile de prelucrare, în care sunt colectate subprodusele de origine animal men ionate la articolul 18 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009, cu inten ia de a fi utilizate pentru hr nirea animalelor men ionate la acela i articol;
54. „instala ie de compostare” înseamn o instala ie în care subprodusele de origine animal sau produsele derivate reprezint cel pu in o parte din materialul care este supus biodegrad rii în condi ii aerobe;
55. „instala ie de coincinerare” înseamn orice instala ie fix sau mobil al c rei scop principal este generarea de energie sau producerea de produse materiale definite la articolul 3 punctul 5 din Directiva 2000/76/CE;
56. „instala ie de incinerare” înseamn orice unitate tehnic fix sau mobil i echipamentul dedicat tratamentului termic al de eurilor conform defini iei de la articolul 3 punctul 4 din Directiva 2000/76/CE;
57. „instala ie de producere a hranei pentru animale de companie” înseamn spa ii sau instala ii pentru producerea de hran pentru animale de companie sau subproduse aromatizante de origine animal în conformitate cu articolul 24 alienatul (1) litera (e) din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009;
M9 58. „fabric de prelucrare” înseamn sedii sau instala ii pentru prelucrarea
subproduselor de origine animal astfel cum se men ioneaz la articolul 24 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009, în care subprodusele de origine animal sunt prelucrate în conformitate cu anexa IV i/sau cu anexa X;
59. „substraturi de cultur ” înseamn materiale, inclusiv p mânt pentru ghivece, altele decât solul in situ, în care se cultiv plante i care sunt utilizate independent de solul in situ.
B
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 28
ANEXA II
RESTRIC II PRIVIND UTILIZAREA SUBPRODUSELOR DE ORIGINE ANIMAL
CAPITOLUL I
Reciclarea intraspecific a animalelor de blan
1. În Estonia, Letonia i Finlanda, urm toarele animale de blan pot fi hr nite cu f in de carne i oase sau alte produse care au fost prelucrate în conformitate cu anexa IV capitolul III i care sunt ob inute din cadavre sau p r i de cadavre de animale din aceea i specie:
M1 (a) vulpi (Vulpes vulpes i Alopex lagopus);
B (b) câini eno i (Nycteroites procynoides).
2. În Estonia i Letonia, animalele de blan din specia nurc american (Mustela vison) pot fi hr nite cu f in de carne i oase sau alte produse care au fost prelucrate în conformitate cu metodele de prelucrare prev zute în anexa IV capitolul III i care sunt ob inute din cadavre sau p r i de cadavre de animale din aceea i specie.
3. Hr nirea men ionat la punctele 1 i 2 are loc în urm toarele condi ii:
(a) Hr nirea are loc numai în ferme:
(i) care au fost înregistrate de autoritatea competent pe baza unei cereri înso ite de documenta ia care dovede te c nu exist motive pentru a suspecta prezen a unui agent EST în popula ia de specii la care se refer cererea;
(ii) unde exist , în cadrul fermei, un sistem de supraveghere adecvat pentru encefalopatii spongiforme transmisibile (EST) la animale de blan i care include teste de laborator periodice ale probelor pentru detectarea TSE;
(iii) care au oferit garan ii adecvate c în lan ul alimentar uman sau în lan ul alimentar al altor animale decât animalele de blan nu p trund subproduse de origine animal , f in de carne i oase sau alte produse care au fost prelucrate în conformitate cu anexa IV capitolul III i care sunt derivate din animalele respective sau din descenden ii acestora;
(iv) care nu au avut niciun contact cunoscut cu ferme unde s-au înregistrat focare confirmate sau suspecte de EST;
(v) unde operatorul fermei înregistrate se asigur c :
— carcasele animalelor de blan destinate hr nirii animalelor din aceea i specie sunt manipulate i prelucrate separat de carcasele neautorizate pentru scopul respectiv;
— animalele de blan hr nite cu f in de carne i oase sau alte produse care au fost prelucrate în conformitate cu anexa IV capitolul III i care sunt derivate din animale de aceea i specie sunt p strate separat de animalele care nu sunt hr nite cu produse derivate din animale de aceea i specie;
— ferma îndepline te cerin ele prev zute în anexa VI capitolul II sec iunea 1 punctul 2 i în anexa VIII capitolul II punctul (2) litera (b) subpunctul (ii).
B
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 29
(b) Operatorul fermei se asigur c f ina de carne i oase sau alte produse derivate dintr-o specie i destinate hr nirii aceleia i specii:
(i) au fost prelucrate într-o instala ie de prelucrare autorizat în conformitate cu articolul 24 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009 numai prin utilizarea metodelor de prelucrare 1 – 5 sau a metodei de prelucrare 7 prev zute în anexa IV capitolul III din prezentul regulament;
(ii) au fost produse din animale s n toase ucise pentru producerea bl nurilor.
(c) În cazul oric rui contact cunoscut sau suspect cu orice ferm în care s-au înregistrat focare confirmate sau suspectate de EST, operatorul fermei trebuie imediat:
(i) s informeze autoritatea competent cu privire la un astfel de contact;
(ii) s opreasc expedierea de animale de blan c tre orice destina ie în lipsa unei autoriza ii scrise din partea autorit ii competente.
CAPITOLUL II
Hr nirea animalelor de ferm cu iarb
Pentru hr nirea animalelor de ferm cu iarb de pe terenuri, fie prin acces direct al animalelor la terenurile respective, fie prin utilizarea ierbii cosite ca furaj, se aplic urm toarele condi ii privind îngr mintele organice sau amelioratorii de sol aplicate pe terenurile respective:
(a) perioada de a teptare de cel pu in 21 de zile prev zut la articolul 11 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009 trebuie s fi fost respectat ;
(b) s-au utilizat numai îngr minte organice i amelioratori de sol în conformitate cu articolul 32 alineatele (1) i (2) din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009 i cu anexa XI capitolul II din prezentul regulament.
Cu toate acestea, condi iile men ionate nu se aplic dac pe terenuri se aplic numai urm toarele îngr minte organice i amelioratori de sol:
(a) gunoi de grajd i guano;
(b) con inutul tractului digestiv, lapte, produse pe baz de lapte, produse derivate din lapte, colostru i produse din colostru, care nu sunt considerate de autoritatea competent ca prezentând riscuri de r spândire a vreunei boli grave la animale.
B
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 30
ANEXA III
ELIMINAREA, RECUPERAREA I UTILIZAREA DREPT COMBUSTIBIL
B
CAPITOLUL I
CERIN E GENERALE PRIVIND INCINERAREA I COINCINERAREA
Sec iunea 1
Condi ii generale
1. Operatorii instala iilor de incinerare i coincinerare prev zute la articolul 6 alineatul (1) litera (b) din prezentul regulament se asigur c instala iile aflate sub controlul lor îndeplinesc urm toarele condi ii de igien :
(a) Subprodusele de origine animal i produsele derivate trebuie eliminate cât mai curând posibil dup sosirea acestora, în conformitate cu condi iile prev zute de autoritatea competent . Acestea trebuie depozitate în mod corespunz tor înainte de eliminare, în conformitate cu condi iile prev zute de autoritatea competent .
(b) Instala iile trebuie s fie prev zute cu utilaje adecvate pentru cur irea i dezinfectarea recipientelor i vehiculelor la fa a locului, i anume într-o zon desemnat din care apele uzate sunt eliminate în conformitate cu legisla ia Uniunii, în vederea elimin rii riscurilor de contaminare.
(c) Instala iile trebuie s fie plasate pe o suprafa solid cu scurgere adecvat .
(d) Instala iile trebuie s fie prev zute cu sisteme adecvate pentru protec ia împotriva d un torilor, precum insectele, roz toarele i p s rile. În acest scop, trebuie s se utilizeze un program documentat pentru controlul d un torilor.
(e) Personalul trebuie s aib acces la dot ri adecvate pentru igiena personal , cum ar fi lavabouri, vestiare i chiuvete, dup caz, pentru a preveni riscurile de contaminare.
(f) Trebuie s se stabileasc i s se documenteze proceduri de cur are pentru toate zonele din incint . Pentru cur enie trebuie s se prevad echipamente i agen i de cur are corespunz tori.
(g) Controlul igienei trebuie s includ controale regulate ale mediului i echipamentelor. Calendarul controalelor i rezultatele acestora trebuie p strate i documentate timp de cel pu in doi ani.
2. Operatorul unei instala ii de incinerare sau coincinerare ia toate m surile de precau ie necesare în ceea ce prive te recep ia subproduselor de origine animal sau a produselor derivate pentru a preveni sau a reduce, pe cât posibil, riscurile directe pentru s n tatea uman sau animal .
3. Animalele trebuie s nu aib acces la instala ii, subproduse de origine animal sau produse derivate care urmeaz s fie incinerate sau coincinerate sau la cenu a care rezult din incinerarea sau coincinerarea subproduselor de origine animal .
4. Dac instala ia de incinerare sau coincinerare este amplasat într-o exploata ie de cre tere a animalelor de ferm :
(a) trebuie s existe o separare fizic total între echipamentul de incinerare sau coincinerare i efectivele de animale, furajele i a ternutul acestora, prev zut cu împrejmuire dac este cazul;
M8
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 31
(b) echipamentul trebuie dedicat în exclusivitate oper rii incineratorului i nu poate fi utilizat altundeva în exploata ie sau, în mod alternativ, acesta trebuie cur at i dezinfectat înainte de o astfel de utilizare;
(c) personalul care lucreaz la instala ie trebuie s î i schimbe îmbr c mintea exterioar i înc l mintea înainte de manipularea animalelor sau a furajelor.
5. Depozitarea subproduselor de origine animal i a produselor derivate care urmeaz s fie incinerate sau coincinerate, precum i a cenu ii, trebuie s se efectueze în recipiente acoperite, identificate în mod corespunz tor i, dup caz, în recipiente etan e.
6. Subprodusele de origine animal incinerate incomplet trebuie reincinerate sau eliminate prin alte metode, altele decât prin eliminare într-un depozit de de euri autorizat, în conformitate cu articolele 12, 13 i 14, dup caz, din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009.
Sec iunea 2
Condi ii de operare
Instala iile de incinerare sau coincinerare trebuie s fie proiectate, dotate, construite i operate astfel încât gazul rezultat din aceste procese s se ridice în mod controlat i omogen, chiar i în cele mai defavorabile condi ii, la o temperatur de 850 °C timp de cel pu in dou secunde sau la o temperatur de 1 100 °C timp de 0,2 secunde, m surat în apropierea peretelui intern sau într- un alt punct reprezentativ al camerei în care are loc incinerarea sau coincinerarea, în conformitate cu autorizarea autorit ii competente.
Sec iunea 3
Reziduurile de incinerare i coincinerare
1. Cantitatea de reziduuri de incinerare i coincinerare trebuie s fie minim , iar reziduurile trebuie s fie inofensive. Astfel de reziduuri trebuie recuperate, dup caz, direct din instala ie sau în afara acesteia în conformitate cu legisla ia relevant a Uniunii, sau eliminate într-un depozit de de euri autorizat.
2. Transportul i depozitarea intermediar a reziduurilor uscate, inclusiv a pulberilor, trebuie s se efectueze astfel încât s se previn r spândirea în mediu, de exemplu în recipiente închise.
Sec iunea 4
M surarea temperaturii i a altor parametri
1. Se utilizeaz tehnici de monitorizare a parametrilor i a condi iilor relevante pentru procesul de incinerare sau coincinerare.
2. Autoriza ia emis de autoritatea competent sau condi iile anexate acesteia stabilesc cerin ele privind m surarea temperaturii.
3. Func ionarea oric ror echipamente de monitorizare automat face obiectul unor controale i a unui test anual de supraveghere.
4. Rezultatele m sur torilor de temperatur sunt înregistrate i prezentate în mod corespunz tor, astfel încât s îi permit autorit ii competente s verifice respectarea condi iilor de func ionare admise stabilite prin prezentul regulament în conformitate cu procedurile care urmeaz s fie adoptate de c tre autoritatea în cauz .
B
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 32
Sec iunea 5
Func ionarea anormal
În cazul unei defec iuni sau al unor condi ii de func ionare anormale a unei instala ii de incinerare sau de coincinerare, operatorul reduce sau opre te opera iunile cât mai rapid posibil, pân în momentul în care se pot relua opera iunile normale.
CAPITOLUL II
INSTALA II DE INCINERARE I COINCINERARE DE MARE CAPACITATE
Sec iunea 1
Condi ii specifice de operare
Instala iile de incinerare i coincinerare care trateaz numai subproduse de origine animal i produse derivate, cu o capacitate de peste 50 de kg pe or (instala ii de mare capacitate) i care nu sunt obligate s de in un permis de operare în conformitate cu Directiva 2000/76/CE, îndeplinesc urm toarele condi ii:
(a) Instala iile trebuie s fie echipate pentru fiecare linie cu cel pu in un arz tor auxiliar. Acest arz tor porne te automat în momentul în care temperatura gazelor de ardere dup ultima injec ie de aer de combustie scade, dup caz, sub 850 °C sau 1 100 °C. De asemenea, acesta trebuie s fie folosit în timpul opera iunilor de pornire sau oprire a instala iei pentru a asigura men inerea temperaturii de 850 °C sau 1 100 °C, dup caz, pe tot parcursul acestor opera iuni i pe toat perioada în care în camera unde are loc incinerarea sau coincinerarea se afl material nears.
(b) Dac în camera unde are loc incinerarea sau coincinerarea se introduc subproduse de origine animal sau produse derivate printr-un proces continuu, instala ia trebuie s dispun de un sistem automat care s previn introducerea subproduselor de origine animal sau a produselor derivate în faza de pornire, înainte de atingerea temperaturii de 850 °C sau 1 100 °C, dup caz, i în orice moment în care temperatura respectiv nu este men inut .
(c) Operatorul trebuie s opereze instala ia de incinerare astfel încât s se ating un nivel de incinerare la care con inutul de carbon organic total al cenu ii i zgurii s fie mai mic de 3 % din greutatea în stare uscat sau la care pierderea la calcinare a acestora s fie mai mic de 5 % din greutatea în stare uscat . Dac este necesar, se utilizeaz tehnici corespunz toare de pretratare.
Sec iunea 2
Evacuarea apelor
1. Amplasamentul instala iilor de mare capacitate, inclusiv zonele asociate de depozitare pentru subproduse de origine animal , sunt proiectate astfel încât s se previn eliberarea neautorizat i accidental de orice substan e poluante în sol, ape de suprafa i ape subterane.
2. Trebuie s se prevad o capacitate de depozitare pentru apa de ploaie contaminat provenit de la amplasamentul instala iei sau pentru apa contaminat provenit din pierderi prin scurgeri sau din opera iuni de stingere a incendiilor.
Dac este necesar, operatorul se asigur c apa de ploaie sau apa men ionat mai sus poate fi testat i epurat înainte de eliminare, dup caz.
B
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 33
CAPITOLUL III
INSTALA II DE INCINERARE I COINCINERARE DE CAPACITATE MIC
Instala iile de incinerare i coincinerare care trateaz numai subproduse de origine animal i produse derivate, cu o capacitate maxim mai mic de 50 de kg de subproduse de origine animal pe or sau per lot (instala ii de capacitate mic ) i care nu sunt obligate s de in un permis de operare în conformitate cu Directiva 2000/76/CE:
M9 (a) se utilizeaz numai pentru eliminarea:
(i) cadavrelor animalelor de companie men ionate la articolul 8 litera (a) punctul (iii) din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009;
(ii) materialelor de categoria 1 men ionate la articolul 8 literele (b), (e) i (f), a materialelor de categoria 2 men ionate la articolul 9 sau a materialelor de categoria 3 men ionate la articolul 10 din regulamentul respectiv; i
(iii) cadavrelor de ecvine identificate individual din exploata ii care nu fac obiectul unor restric ii sanitare în conformitate cu articolul 4 alineatul (5) sau cu articolul 5 din Directiva 2009/156/CE, dac exist autoriza ie din partea statului membru;
B (b) sunt echipate cu un arz tor auxiliar, în cazul în care în instala ia de capacitate
mic sunt introduse materiale de categoria 1 prev zute la articolul 8 litera (b) din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009;
(c) sunt operate astfel încât subprodusele de origine animal s fie transformate complet în cenu .
M8
CAPITOLUL IV
CERIN E GENERALE PENTRU UTILIZAREA SUBPRODUSELOR DE ORIGINE ANIMAL I A PRODUSELOR DERIVATE DREPT
COMBUSTIBIL
Sec iunea 1
Cerin e generale privind arderea subproduselor de origine animal i a produselor derivate drept combustibil
1. Operatorii instala iilor de ardere men iona i la articolul 6 alineatul (6) se asigur c urm toarele condi ii sunt îndeplinite în instala iile de ardere aflate sub controlul lor:
(a) Subprodusele de origine animal i produsele derivate destinate a fi utilizate drept combustibil trebuie s fie utilizate în scopul respectiv cât mai rapid posibil sau s fie depozitate în condi ii de siguran pân la utilizare.
(b) Instala iile de ardere trebuie s aplice m suri corespunz toare pentru a asigura faptul c cur area i dezinfectarea recipientelor i a vehiculelor se desf oar într-o zon desemnat de la fa a locului, din care apele reziduale pot fi colectate i eliminate în conformitate cu legisla ia Uniunii, în vederea elimin rii riscurilor de contaminare a mediului.
Prin derogare de la cerin ele prezentate în primul paragraf, recipientele i vehiculele utilizate la transportul gr similor topite pot fi cur ate i dezinfectate la sediul unde se afl instala ia de înc rcare sau la sediul oric rei alte instala ii autorizate sau înregistrate în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1069/2009.
(c) Instala iile de ardere trebuie s fie situate pe o funda ie bine drenat .
B
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 34
(d) Instala iile de ardere trebuie s aplice m suri corespunz toare de protec ie împotriva d un torilor. În acest scop, trebuie s se utilizeze un program documentat de control al d un torilor.
(e) Personalul trebuie s aib acces la dot ri adecvate pentru igien personal , cum ar fi s li de baie, vestiare i c zi, dac este necesar, pentru a se preveni riscurile contamin rii echipamentului de manipulare a animalelor de ferm sau a furajelor acestora.
(f) Procedurile de cur are i dezinfectare trebuie s fie stabilite i documentate pentru toate p r ile instala iei de ardere. Pentru cur are se folosesc echipamente i agen i de cur are adecva i.
(g) Controlul igienei trebuie s includ inspec ii regulate ale mediului i ale echipamentelor. Calendarul inspec iilor i rezultatele acestora trebuie s fie documentate i p strate cel pu in doi ani.
(h) În cazul în care gr simile topite sunt utilizate drept combustibil pentru ardere în motoarele fixe cu ardere intern situate în fabrici autorizate sau înregistrate de prelucrare a alimentelor sau a furajelor, prelucrarea alimentelor sau a furajelor în acela i loc trebuie s se desf oare în condi ii de separare stricte.
2. Operatorii instala iilor de ardere iau toate m surile de precau ie necesare în ceea ce prive te recep ia subproduselor de origine animal sau a produselor derivate pentru a preveni sau a limita, în m sura posibilului, riscurile pentru s n tatea uman sau animal i pentru mediu.
3. Animalele nu trebuie s aib acces la instala ia de ardere sau la subprodusele de origine animal i la produsele derivate care urmeaz a fi arse sau la cenu a care rezult din ardere.
4. În cazul în care instala ia de ardere este situat într-o exploata ie în care se afl animale din specii destinate produc iei de alimente:
(a) trebuie s existe o separare fizic complet între echipamentele de ardere i animale, incluzând furajele i a ternutul acestora;
(b) echipamentele trebuie s fie dedicate în exclusivitate func ion rii instala iei de ardere i s nu fie utilizate altundeva în exploata ie, cu excep ia cazului în care aceasta au fost cur ate i dezinfectate eficient înainte de o astfel de utilizare;
(c) personalul care lucreaz în instala ia de ardere trebuie s î i schimbe îmbr c mintea exterioar i înc l mintea i s aplice m suri de igien personal înainte de manipularea animalelor din exploata ia curent sau din orice alt exploata ie sau a hranei animalelor sau a a ternutului acestora.
5. Subprodusele de origine animal i produsele derivate care urmeaz s fie arse drept combustibil i reziduurile de ardere trebuie s fie depozitate într-o zon dedicat închis i acoperit sau în recipiente acoperite i etan e.
6. Combustia subproduselor de origine animal sau a produselor derivate este efectuat în condi ii care împiedic contaminarea hranei pentru animale.
M8
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 35
Sec iunea 2
Condi ii de exploatare a instala iilor de ardere
1. Instala iile de ardere trebuie s fie proiectate, construite, echipate i exploatate astfel încât, chiar i în cele mai nefavorabile condi ii, subprodusele de origine animal i produsele derivate s fie tratate cel pu in 2 secunde la temperatura de 850 °C sau cel pu in 0,2 secunde la temperatura de 1 100 °C.
2. Gazul care rezult din proces este expus, într-o manier controlat i omogen , timp de 2 secunde la temperatura de 850 °C sau timp de 0,2 secunde la temperatura de 1 100 °C.
Temperatura trebuie s fie m surat în apropierea peretelui intern sau într-un alt punct reprezentativ al camerei de ardere, astfel cum a fost autorizat de c tre autoritatea competent .
3. Tehnicile automatizate se utilizeaz pentru monitorizarea parametrilor i a condi iilor relevante pentru procesul de ardere.
4. Rezultatele m sur torilor temperaturii sunt înregistrate automat i prezentate în mod corespunz tor, astfel încât s îi permit autorit ii competente s verifice respectarea condi iilor de func ionare autorizate men ionate la punctele 1 i 2, în conformitate cu procedurile care urmeaz s fie decise de autoritatea relevant .
5. Operatorul unei instala ii de ardere se asigur c arderea combustibilului se realizeaz astfel încât con inutul de carbon organic total din zgur i din cenu a decantat s fie mai mic de 3 % din greutatea materialului în stare uscat sau astfel încât pierderea prin ardere a acestora s fie mai mic de 5 % din aceast greutate.
Sec iunea 3
Reziduuri de ardere
1. Cantitatea i nocivitatea reziduurilor de ardere trebuie s fie reduse la minimum. Astfel de reziduuri trebuie s fie recuperate sau, dac nu este posibil, eliminate sau utilizate în conformitate cu legisla ia relevant a Uniunii.
2. Transportul i depozitarea intermediar a reziduurilor uscate, inclusiv a pulberilor, se efectueaz în recipiente închise sau într-un alt mod prin care s se previn r spândirea în mediu.
Sec iunea 4
Defec iuni sau condi ii de func ionare anormale
1. Instala ia de ardere trebuie s fie dotat cu sisteme care închid automat opera iunile în cazul unei defec iuni sau al unor condi ii de func ionare anormale pân în momentul în care se pot relua opera iunile normale.
2. Subprodusele de origine animal i produsele derivate incomplet arse trebuie s fie arse din nou sau eliminate prin metode men ionate la articolele 12, 13 i 14 din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009, altele decât eliminarea într-un
depozit de de euri autorizat.
M8
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 36
CAPITOLUL V
TIPURI DE INSTALA II I DE COMBUSTIBILI CARE POT FI UTILIZATE PENTRU ARDERE I CERIN E SPECIFICE PENTRU
ANUMITE TIPURI DE INSTALA II
A. Motoare fixe cu ardere intern
1. Materii prime:
Pentru acest proces, o frac iune de gr simi derivat din subproduse de origine animal din toate categoriile poate fi utilizat dac îndepline te urm toarele condi ii:
(a) în afara cazurilor în care s-au utilizat uleiul de pe te sau gr simile topite produse în conformitate cu sec iunea VIII sau, respectiv, XII, din anexa III la Regulamentul (CE) nr. 853/2004, frac ia de gr sime derivat din subproduse de origine animal trebuie s fie prelucrat în prealabil utilizând:
(i) în cazul unei frac ii de gr sime ob inute din materiale din categoria 1 i 2, oricare dintre metodele de prelucrare nr. 1 - 5, astfel cum sunt prezentate în capitolul III din anexa IV.
În cazul în care aceast gr sime este transportat , prin intermediul unui sistem de transport închis care nu poate fi ocolit, autorizat de autoritatea competent , de la instala ia de prelucrare în vederea arderii directe imediate, marcarea permanent cu gliceroltriheptanoat (GTH) men ionat în anexa VIII capitolul V punctul 1 nu este necesar ;
(ii) în cazul unei frac ii de gr sime ob inute din materiale din categoria 3, oricare dintre metodele de prelucrare nr. 1-5 sau metoda de prelucrare 7, astfel cum sunt prezentate în capitolul III din anexa IV;
(iii) în cazul materialelor derivate din pe te, oricare dintre metodele de prelucrare nr. 1-7, astfel cum sunt prezentate în capitolul III din anexa IV;
(b) frac ia de gr sime trebuie s fie separat de proteine, iar în cazul gr simii ob inute de la rumeg toare i destinate arderii în alt instala ie, trebuie îndep rtate impurit ile insolubile al c ror nivel dep e te 0,15 % ca greutate.
2. Metodologie:
Arderea gr similor animale drept combustibil într-un motor fix cu ardere intern se realizeaz în modul urm tor:
(a) frac iile de gr sime men ionate la punctul 1 literele (a) i (b) trebuie supuse arderii:
(i) în condi iile prezentate în sec iunea 2 punctul 1 din capitolul IV; sau
(ii) utilizând parametri de prelucrare prin care se ob ine un rezultat echivalent condi iilor de la punctul (i) i care sunt autoriza i de autoritatea competent ;
(b) arderea materiilor de origine animal care nu sunt gr simi nu trebuie permis ;
M8
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 37
(c) gr simile animale derivate din categoria 1 sau categoria 2 arse în sedii autorizate sau înregistrate în conformitate cu Regulamentele (CE) nr. 852/2004, 853/2004, 183/2005 sau în locuri publice trebuie s fi fost prelucrate prin metoda 1, astfel cum se men ioneaz în capitolul III din anexa IV;
(d) arderea gr similor animale trebuie s fie efectuat în conformitate cu legisla ia Uniunii privind protec ia mediului, în particular în ceea ce prive te standardele i cerin ele legisla iei respective, precum i cu cerin ele referitoare la cele mai bune tehnici disponibile pentru controlul i monitorizarea emisiilor.
3. Condi ii de func ionare:
Prin derogare de la cerin ele prezentate în capitolul IV sec iunea 2 punctul 2 primul paragraf, cerin ele bazate pe al i parametri de prelucrare, care asigur un rezultat echivalent în ceea ce prive te mediul, pot fi autorizate de autoritatea competent responsabil cu problemele de mediu.
B. Instala ii de ardere situate în exploata ii în care dejec iile de p s ri de curte sunt utilizate drept combustibil
1. Tipul de instala ie:
Instala ie de ardere situat într-o exploata ie, cu o putere termic nominal total care nu dep e te 5 MW.
2. Materii prime i domeniu de aplicare:
Doar dejec ii neprelucrate de p s ri de curte, astfel cum se men ioneaz la articolul 9 litera (a) din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009, destinate utiliz rii drept combustibil pentru ardere în conformitate cu cerin ele de la punctele 3-5.
Arderea altor subproduse de origine animal sau a altor produse derivate i a dejec iilor provenite de la alte specii sau generate în afara exploata iei, în scopul utiliz rii drept combustibil, nu este permis în instala iile de ardere situate într-o exploata ie men ionate la punctul 1.
3. Cerin e specifice pentru dejec iile de p s ri de curte utilizate drept combustibil pentru ardere:
(a) Dejec iile se depoziteaz în siguran într-un spa iu de depozitare închis pentru a minimiza necesitatea de manipulare suplimentar i pentru a preveni contaminarea altor zone dintr-o exploata ie în care se afl animale din specii destinate produc iei de alimente.
(b) Instala ia de ardere din exploata ie trebuie s fie echipat cu:
(i) un sistem de gestionare automat a combustibilului pentru a introduce combustibilul direct în camera de ardere, f r manipul ri suplimentare;
(ii) un arz tor auxiliar care trebuie s fie utilizat în timpul opera iunilor de pornire i de oprire pentru a se asigura c cerin ele de temperatur prev zute în sec iunea 2 punctul 2 din capitolul IV sunt îndeplinite în orice moment în timpul opera iunilor respective i atât timp cât în camera de ardere se afl material nears.
M8
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 38
4. Valori limit ale emisiilor i cerin e de monitorizare:
(a) Emisiile de dioxid de sulf, de oxizi de azot ( i anume suma dintre monoxidul de azot i dioxidul de azot, exprimat ca dioxid de azot) i de materii sub form de particule nu trebuie s dep easc urm toarele valori limit ale emisiilor, exprimate în mg/Nm 3 la temperatura de 273,15 K, la presiunea de 101,3 kPa i în condi iile unui con inut de oxigen de 11 %, dup ajustarea în func ie de con inutul în vapori de ap al gazelor reziduale:
Poluant Valoare limit ale emisiilor, în mg/ Nm 3
Dioxid de sulf 50
Oxizi de azot (ca NO 2 ) 200
Materie sub form de particule 10
(b) Operatorul instala iei de ardere din exploata ie efectueaz m sur tori cel pu in anuale ale dioxidului de sulf, ale oxizilor de azot i ale materiilor aflate sub form de particule.
Ca alternativ la m sur torile men ionate la primul paragraf, pentru a determina emisiile de dioxid de sulf pot fi utilizate alte proceduri verificate i autorizate de c tre autoritatea competent .
Monitorizarea se efectueaz de c tre sau în numele operatorului, în conformitate cu standardele CEN. În cazul în care nu sunt disponibile standarde CEN, se aplic standardele ISO, standardele na ionale sau alte standarde interna ionale prin care se asigur ob inerea unor date de calitate tiin ific echivalent .
(c) Toate rezultatele se înregistreaz , se prelucreaz i se prezint astfel încât s permit autorit ii competente s verifice respectarea valorilor limit ale emisiilor.
(d) În cazul instala iilor de ardere din exploata ie care utilizeaz echipamente secundare de reducere a emisiilor pentru a se încadra în valorile limit ale acestora, func ionarea eficace a echipamentelor respective este monitorizat continuu, iar rezultatele acesteia se înregistreaz .
(e) În cazul nerespect rii valorilor limit ale emisiilor men ionate la litera (a) sau în cazul în care o instala ie de ardere din exploata ie nu îndepline te cerin ele de la capitolul IV sec iunea 2 punctul 1, operatorii informeaz imediat autoritatea competent i iau m surile necesare pentru a restabili conformitatea în cel mai scurt timp posibil. În cazul în care conformitatea nu poate fi restabilit , autoritatea competent suspend func ionarea instala iei i îi retrage autoriza ia.
5. Modific ri ale func ion rii i defec iuni:
(a) Operatorul notific autorit ii competente cu privire la orice modificare planificat vizând instala ia de ardere din exploata ie care i-ar putea afecta emisiile cu cel pu in o lun înainte de data la care se realizeaz modificarea.
(b) Operatorul ia m surile necesare pentru ca perioadele de pornire i de oprire a instala iilor de ardere din exploata ie i perioadele corespunz toare oric ror defec iuni s fie cât mai scurte cu putin . În cazul unei func ion ri deficitare sau a unei defec iuni a echipamentelor secundare de reducere a emisiilor, operatorul informeaz imediat autoritatea competent .
M8
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 39
C. Instala ii de ardere în care se utilizeaz drept combustibil dejec ii provenite de la animalele de ferm , altele decât dejec iile provenite de la p s rile de curte prev zute la punctul B
1. Tipul de instala ie:
Instala ie de ardere cu o putere termic nominal total de maximum 50 MW.
2. Materii prime:
Doar dejec ii provenite de la animalele de ferm , altele decât dejec iile provenite de la p s rile de curte prev zute la punctul B, care urmeaz s fie utilizate drept combustibil pentru ardere în conformitate cu cerin ele stabilite la punctul 3.
Arderea altor subproduse de origine animal sau a altor produse derivate, utilizate drept combustibil, nu este permis în instala iile de ardere men ionate la punctul 1. Dejec iile provenite de la animalele de ferm , altele decât dejec iile provenite de la p s rile de curte prev zute la punctul B, generate în afara exploata iei nu trebuie s intre în contact cu animalele de ferm .
3. Metodologie:
Instala iile de ardere în care se utilizeaz drept combustibil dejec ii provenite de la animalele de ferm , altele decât dejec iile provenite de la p s rile de curte prev zute la punctul B, respect cerin ele stabilite la punctul B subpunctele 3, 4 i 5.
4. Derogare i perioad de tranzi ie:
Autoritatea competent din statul membru în cauz , responsabil cu aspectele de mediu, poate:
(a) prin derogare de la punctul B subpunctul 3 litera (b) punctul (ii), s acorde instala iilor de ardere aflate în stare de func ionare la 2 august 2017 o perioad de timp suplimentar de maximum 6 ani pentru a se conforma cerin elor capitolului IV sec iunea 2 punctul 2 primul paragraf din anexa III la prezentul regulament;
(b) prin derogare de la punctul B subpunctul 4, s autorizeze emisii de particule de maximum 50 mg/m 3 , cu condi ia ca puterea termic nominal total a instala iilor de ardere s nu dep easc 5 MW;
(c) prin derogare de la punctul B subpunctul 3 litera (b) punctul (i), s autorizeze introducerea manual a dejec iilor provenite de la ecvidee drept combustibil în camera de ardere, în cazul în care puterea termic nominal total nu dep e te 0,5 MW.
M14
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 40
ANEXA IV
PRELUCRAREA
CAPITOLUL I
CERIN E PRIVIND INSTALA IILE DE PRELUCRARE I ANUMITE ALTE INSTALA II I UNIT I
Sec iunea 1
Condi ii generale
1. Instala iile de prelucrare îndeplinesc urm toarele cerin e privind prelucrarea prin sterilizare sub presiune sau în conformitate cu metodele de prelucrare prev zute la articolul 15 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009:
(a) Instala iile de prelucrare trebuie s nu fie situate în acela i loc cu abatoarele sau alte unit i autorizate sau înregistrate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 852/2004 sau cu Regulamentul (CE) nr. 853/2004, cu excep ia cazului în care riscurile pentru s n tatea public i animal care rezult din prelucrarea subproduselor de origine animal care provin din astfel de abatoare sau alte unit i sunt controlate prin respectarea cel pu in a urm toarelor condi ii:
(i) instala ia de prelucrare trebuie s fie separat fizic de abator sau de alte unit i, unde este cazul prin amplasarea unit ii de prelucrare într-o cl dire complet separat de abator sau de alte unit i;
(ii) în instala ia de prelucrare trebuie s se instaleze i s se utilizeze urm toarele:
— un sistem de band rulant care leag instala ia de prelucrare de abator sau alte unit i i care nu poate fi ocolit;
— intr ri, zone de recep ie, echipamente i ie iri separate, atât pentru instala ia de prelucrare, cât i pentru abator sau unit i;
(iii) trebuie luate m suri pentru prevenirea r spândirii riscurilor prin intermediul personalului comun instala iei de prelucrare i abatorului sau altor unit i;
(iv) persoanele neautorizate i animalele trebuie s nu aib acces la instala ia de prelucrare.
Prin derogare de la punctele (i) – (iv), în cazul unit ilor de prelucrare a materialelor de categoria 3, autoritatea competent poate autoriza alte condi ii în locul celor stabilite la aceste puncte, care s reduc riscurile pentru s n tatea public i animal , inclusiv riscurile rezultate din prelucrarea materialelor de categoria 3 provenite din unit i exterioare autorizate sau înregistrate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 852/2004 sau cu Regulamentul (CE) nr. 853/2004.
Statele membre informeaz Comisia i celelalte state membre în cadrul Comitetului permanent pentru lan ul alimentar i s n tatea animal prev zut la articolul 52 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009 în leg tur cu utilizarea acestei derog ri de c tre autorit ile lor competente;
B
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 41
(b) Instala ia de prelucrare trebuie s aib un sector curat i un sector murdar, separate în mod corespunz tor. Sectorul murdar trebuie s cuprind un spa iu acoperit pentru recep ionarea subproduselor de origine animal i trebuie s fie construit astfel încât s fie u or de cur at i dezinfectat. Podelele trebuie s fie construite astfel încât s faciliteze drenarea lichidelor;
(c) Instala ia de prelucrare trebuie s fie prev zut cu dot ri adecvate, inclusiv lavabouri, vestiare i chiuvete pentru personal;
(d) Instala ia de prelucrare trebuie s aib o capacitate suficient de produc ie de ap cald i abur pentru prelucrarea subproduselor de origine animal ;
(e) Sectorul murdar trebuie, dup caz, s con in echipamente pentru reducerea dimensiunii subproduselor de origine animal i echipamente pentru înc rcarea subproduselor de origine animal zdrobite în unitatea de prelucrare;
(f ) Dac este necesar tratamentul termic, toate instala iile trebuie s fie dotate cu:
(i) echipament de m surare pentru monitorizarea temperaturii în func ie de timp i, dac se aplic metodei de prelucrare utilizate, a presiunii în punctele critice;
(ii) dispozitive de înregistrare pentru înregistrarea continu a rezultatelor acestor m sur tori astfel încât acestea s r mân accesibile pentru verific ri i controale oficiale;
(iii) un sistem de siguran adecvat care s previn înc lzirile insuficiente;
(g) Pentru a se preveni recontaminarea produselor derivate prin introducerea de subproduse de origine animal , trebuie s existe o separare clar a zonei din instala ie unde sunt desc rcate subprodusele de origine animal care urmeaz s fie prelucrate de zonele prev zute pentru prelucrarea produsului în cauz i pentru depozitarea produsului derivat.
2. Instala iile de prelucrare trebuie s dispun de dot ri adecvate pentru cur area i dezinfectarea containerelor sau a recipientelor în care se primesc subprodusele de origine animal i a mijloacelor de transport, altele decât navele, în care acestea sunt transportate.
3. Trebuie s existe dot ri adecvate pentru dezinfectarea ro ilor vehiculelor i a altor p r i ale vehiculului, dup caz, la plecarea din sectorul murdar al instala iei de prelucrare.
4. Toate instala iile de prelucrare trebuie s aib un sistem de eliminare a apelor uzate care îndepline te cerin ele prev zute de autoritatea competent în conformitate cu legisla ia Uniunii.
5. Instala ia de prelucrare trebuie s dispun de propriul s u laborator sau s foloseasc serviciile unui laborator extern. Laboratorul trebuie s fie echipat pentru efectuarea analizelor necesare i s fie autorizat de autoritatea competent pe baza unei evalu ri a capacit ii laboratorului de a efectua analizele respective, s fie acreditat în conformitate cu standardele recunoscute la nivel interna ional sau s se supun controalelor periodice ale autorit ii competente în vederea evalu rii capacit ii laboratorului de a efectua aceste analize.
B
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 42
6. În cazul în care, pe baza unei evalu ri a riscurilor, volumul de produse tratate impune prezen a periodic sau permanent a autorit ii competente, instala ia de prelucrare trebuie s fie prev zut cu o înc pere dotat în mod adecvat care poate fi încuiat i care s fie utilizat exclusiv de c tre serviciul de inspec ie.
Sec iunea 2
Epurarea apelor uzate
1. Instala iile de prelucrare a materialelor de categoria 1 i alte unit i în care sunt eliminate materiale cu risc specificat, precum i abatoarele i instala iile de prelucrare a materialelor de categoria 2, dispun de un proces de pretratare pentru re inerea i colectarea materialelor de origine animal ca o prim etap a epur rii apelor uzate.
Echipamentul utilizat în procesul de pretratare const din bazine colectoare sau site cu dimensiunile ochiurilor de cel mult 6 mm situate în avalul procesului sau din sisteme echivalente care asigur faptul c particulele solide din apele uzate care trec prin aceste site nu dep esc 6 mm.
2. Apele uzate provenite de la unit ile men ionate la punctul 1 trebuie s treac printr-un proces de pretratare care asigur filtrarea tuturor apelor uzate înainte de a fi evacuate din unit ile respective. Nu se utilizeaz zdrobirea, macerarea sau orice alte prelucr ri sau aplicarea presiunii care ar putea facilita trecerea materialelor solide de origine animal prin procesul de pretratare.
3. Toate materialele de origine animal re inute de procesul de pretratare al unit ilor men ionate la punctul 1 se colecteaz i se transport ca materiale de categoria 1 sau categoria 2, dup caz, i sunt eliminate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1069/2009.
4. Apele uzate care au trecut de procesul de pretratare din unit ile men ionate la punctul 1 i apele uzate din alte unit i care manipuleaz sau prelucreaz subproduse de origine animal se epureaz în conformitate cu legisla ia Uniunii, f r restric ii în conformitate cu prezentul regulament.
5. În plus fa de cerin ele prev zute la punctul 4, autoritatea competent poate obliga operatorii s epureze apele uzate provenite din sectorul murdar al instala iilor de prelucrare i din instala iile sau unit ile care efectueaz opera iuni intermediare cu materiale de categoria 1 sau categoria 2 sau care depoziteaz materiale de categoria 1 sau categoria 2, în conformitate cu condi iile care asigur reducerea riscurilor prezentate de agen ii patogeni.
6. F r a aduce atingere dispozi iilor de la punctele 1 – 5, se interzice eliminarea subproduselor de origine animal prin sistemul de ape uzate, inclusiv a sângelui i a laptelui sau a produselor derivate.
Cu toate acestea, materialele de categoria 3 care constau din n moluri rezultate în urma centrifug rii sau separ rii pot fi eliminate prin sistemul de ape uzate, cu condi ia ca acestea s fi fost supuse unuia dintre tratamentele pentru n molurile rezultate în urma centrifug rii sau separ rii prev zute în anexa X capitolul II sec iunea 4 partea III din prezentul regulament.
Sec iunea 3
Cerin e specifice privind prelucrarea materialelor de categoria 1 i categoria 2
Amplasarea instala iilor de prelucrare a materialelor de categoria 1 i categoria 2 trebuie s asigure o separare total a materialelor de categoria 1 de materialele de categoria 2, de la recep ionarea materiilor prime pân la expedierea produsului derivat rezultat, cu excep ia cazului în care un amestec de materiale de categoria 1 i categoria 2 este prelucrat ca material de categoria 1.
B
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 43
Sec iunea 4
Cerin e specifice privind prelucrarea materialelor de categoria 3
În plus fa de condi iile generale stabilite în sec iunea 1, se aplic i urm toarele cerin e:
1. Instala iile de prelucrare a materialelor de categoria 3 nu pot fi amplasate în aceea i loca ie cu instala iile de prelucrare a materialelor de categoria 1 sau 2, cu excep ia cazului în care acestea se afl într-o cl dire complet separat .
2. Cu toate acestea, autoritatea competent poate autoriza prelucrarea materialelor de categoria 3 într-o loca ie care manipuleaz sau prelucreaz materiale de categoria 1 sau categoria 2, dac se previne contaminarea încruci at prin:
(a) amplasarea incintelor, în special dispunerea zonelor de recep ie, precum i prin manipularea ulterioar a materiilor prime;
(b) dispunerea i gestionarea echipamentului utilizat pentru prelucrare, inclusiv dispunerea i gestionarea unor linii de prelucrare separate sau proceduri de cur ire care exclud propagarea oric ror riscuri poten iale pentru s n tatea public i animal ; i
(c) dispunerea i gestionarea zonelor de depozitare temporar a produselor finite.
3. Instala iile de prelucrare a materialelor de categoria 3 trebuie s fie prev zute cu o instala ie de verificare a prezen ei corpurilor str ine, cum ar fi materialele de ambalaj sau buc ile de metal, din subprodusele de origine animal sau produsele derivate, dac acestea prelucreaz materiale destinate hr nirii animalelor. Astfel de corpuri str ine se îndep rteaz înainte sau în cursul prelucr rii.
CAPITOLUL II
CERIN E PRIVIND IGIENA I PRELUCRAREA
Sec iunea 1
Cerin e generale de igien
În plus fa de cerin ele generale de igien prev zute la articolul 25 din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009, instala iile de prelucrare dispun de un program documentat de control al d un torilor pentru implementarea sistemelor de protec ie împotriva d un torilor, cum ar fi insectele, roz toarele i p s rile, prev zute la articolul 25 alineatul (1) litera (c) din regulamentul respectiv.
Sec iunea 2
Cerin e generale privind prelucrarea
1. Pentru monitorizarea continu a condi iilor de prelucrare trebuie s se foloseasc aparate de m sur i dispozitive de înregistrare calibrate corespunz tor. Trebuie p strate eviden e care s indice data calibr rii aparatelor de m sur i a dispozitivelor de înregistrare.
2. Materiile prime care ar putea s nu fi fost supuse tratamentului termic specificat, cum ar fi materialul eliminat la începutul procesului sau scurgerile din fierb toare, trebuie recirculate prin instala ia de tratament termic sau colectate i reprelucrate sau eliminate în conformitate cu Regulamentul (CE)
nr. 1069/2009.
Sec iunea 3
Metode de prelucrare a materialelor de categoria 1 i categoria 2
Cu excep ia cazului în care autoritatea competent impune aplicarea steriliz rii sub presiune (metoda 1), materialele de categoria 1 i categoria 2 se prelucreaz în conformitate cu metodele de prelucrare 2, 3, 4 sau 5 prev zute în capitolul III.
B
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 44
Sec iunea 4
Prelucrarea materialelor de categoria 3
1. Pentru fiecare metod de prelucrare conform capitolului III, punctele critice de control care determin amploarea tratamentelor termice aplicate la prelucrare includ:
(a) dimensiunea particulelor materiilor prime;
(b) temperatura atins în procesul de tratament termic;
(c) presiunea, dac se aplic materiilor prime;
(d) durata procesului de tratament termic sau viteza de alimentare pentru un sistem continuu. Pentru fiecare punct critic de control aplicabil trebuie specificate standarde de prelucrare minime.
2. În cazul tratamentelor chimice care au fost autorizate de autoritatea competent ca metoda de prelucrare 7 în conformitate cu capitolul III litera G, punctele critice de control care determin amploarea tratamentelor chimice aplicate includ ajustarea pH-ului care a fost realizat .
3. Înregistr rile se p streaz timp de cel pu in doi ani pentru a dovedi aplicarea valorilor de prelucrare minime pentru fiecare punct critic de control.
4. Materialele de categoria 3 se prelucreaz în conformitate cu oricare din metodele de prelucrare 1 – 5 sau cu metoda de prelucrare 7 sau, în cazul materialelor provenite de la animale acvatice, cu oricare din metodele de prelucrare 1 – 7, în conformitate cu capitolul III.
CAPITOLUL III
METODE DE PRELUCRARE STANDARD
A. Metoda de prelucrare 1 (sterilizare sub presiune)
Reducere
1. Dac dimensiunea particulelor subproduselor de origine animal care sunt prelucrate este mai mare de 50 de milimetri, dimensiunea subproduselor de origine animal trebuie s fie redus cu ajutorul echipamentelor corespunz toare, reglate astfel încât dimensiunea particulelor dup reducere s nu fie mai mare de 50 de milimetri. Eficien a echipamentelor trebuie verificat zilnic, înregistrându-se starea acestora. Dac verific rile indic existen a unor particule mai mari de 50 de milimetri, procesul trebuie oprit i trebuie efectuate repara ii înainte de reluarea acestuia.
Timp, temperatur i presiune
2. Subprodusele de origine animal cu o dimensiune a particulelor de cel mult 50 de milimetri trebuie înc lzite la o temperatur intern de peste 133 °C timp de cel pu in 20 de minute f r întrerupere la o presiune (absolut ) de cel pu in 3 bari. Presiunea trebuie produs prin evacuarea total a aerului din camera de sterilizare i înlocuirea acestuia cu aburi („aburi satura i”); tratamentul termic poate fi aplicat ca proces unic sau ca etap de sterilizare anterioar sau posterioar procesului.
B
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 45
3. Prelucrarea poate fi efectuat în sistem discontinuu sau în sistem continuu.
B. Metoda de prelucrare 2
Reducere
1. Dac dimensiunea particulelor subproduselor de origine animal care urmeaz s fie prelucrate este mai mare de 150 de milimetri, dimensiunea subproduselor de origine animal trebuie s fie redus cu ajutorul echipamentelor corespunz toare, reglate astfel încât dimensiunea particulelor dup reducere s nu fie mai mare de 150 de milimetri. Eficien a echipamentelor trebuie verificat zilnic, înregistrându-se starea acestora. Dac verific rile indic existen a unor particule mai mari de 150 de milimetri, procesul trebuie oprit i trebuie efectuate repara ii înainte de reluarea acestuia.
Timp, temperatur i presiune
2. Dup reducere, subprodusele de origine animal trebuie înc lzite astfel încât s se ating o temperatur intern mai mare de 100 °C timp de cel pu in 125 de minute, o temperatur intern mai mare de 110 °C timp de cel pu in 120 de minute i o temperatur intern mai mare de 120 °C timp de cel pu in 50 de minute.
Temperaturile interne pot fi atinse consecutiv sau printr-o combina ie corespunz toare a perioadelor de timp indicate.
3. Prelucrarea se efectueaz în sistem discontinuu.
C. Metoda de prelucrare 3
Reducere
1. Dac dimensiunea particulelor subproduselor de origine animal care urmeaz s fie prelucrate este mai mare de 30 de milimetri, dimensiunea subproduselor de origine animal trebuie s fie redus cu ajutorul echipamentelor corespunz toare, reglate astfel încât dimensiunea particulelor dup reducere s nu fie mai mare de 30 de milimetri. Eficien a echipamentelor trebuie verificat zilnic, înregistrându-se starea acestora. Dac verific rile indic existen a unor particule mai mari de 30 de milimetri, procesul trebuie oprit i trebuie efectuate repara ii înainte de reluarea acestuia.
Timp, temperatur i presiune
2. Dup reducere, subprodusele de origine animal trebuie înc lzite astfel încât s se ating o temperatur intern mai mare de 100 °C timp de cel pu in 95 de minute, o temperatur intern mai mare de 110 °C timp de cel pu in 55 de minute i o temperatur intern mai mare de 120 °C timp de cel pu in 13 de minute.
Temperaturile interne pot fi atinse consecutiv sau printr-o combina ie corespunz toare a perioadelor de timp indicate.
3. Prelucrarea poate fi efectuat în sistem discontinuu sau în sistem continuu.
D. Metoda de prelucrare 4
Reducere
1. Dac dimensiunea particulelor subproduselor de origine animal care urmeaz s fie prelucrate este mai mare de 30 de milimetri, dimensiunea subproduselor de origine animal trebuie s fie redus cu ajutorul echipamentelor corespunz toare, reglate astfel încât dimensiunea particulelor dup reducere s nu fie mai mare de 30 de milimetri. Eficien a echipamentelor trebuie verificat zilnic, înregistrându-se starea acestora. Dac verific rile indic existen a unor particule mai mari de 30 de milimetri, procesul trebuie oprit i trebuie efectuate repara ii înainte de reluarea acestuia.
B
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 46
Timp, temperatur i presiune
2. Dup reducere, subprodusele de origine animal trebuie introduse într-un vas în care s-a ad ugat gr sime i înc lzite astfel încât s se ating o temperatur intern mai mare de 100 °C timp de cel pu in 16 minute, o temperatur intern mai mare de 110 °C timp de cel pu in 13 minute, o temperatur intern mai mare de 120 °C timp de cel pu in opt minute i o temperatur intern mai mare de 130 °C timp de cel pu in trei minute.
Temperaturile interne pot fi atinse consecutiv sau printr-o combina ie corespunz toare a perioadelor de timp indicate.
3. Prelucrarea poate fi efectuat în sistem discontinuu sau în sistem continuu.
E. Metoda de prelucrare 5
Reducere
1. Dac dimensiunea particulelor subproduselor de origine animal care urmeaz s fie prelucrate este mai mare de 20 de milimetri, dimensiunea subproduselor de origine animal trebuie s fie redus cu ajutorul echipamentelor corespunz toare, reglate astfel încât dimensiunea particulelor dup reducere s nu fie mai mare de 20 de milimetri. Eficien a echipamentelor trebuie verificat zilnic, înregistrându-se starea acestora. Dac verific rile indic existen a unor particule mai mari de 20 de milimetri, procesul trebuie oprit i trebuie efectuate repara ii înainte de reluarea acestuia.
Timp, temperatur i presiune
2. Dup reducere, subprodusele de origine animal trebuie înc lzite pân la coagulare, apoi presate astfel încât s se elimine gr simea i apa din materialul proteic. Materialul proteic trebuie apoi înc lzit astfel încât s se ating o temperatur intern mai mare de 80 °C timp de cel pu in 120 de minute i o temperatur intern mai mare de 100 °C timp de cel pu in 60 de minute.
Temperaturile interne pot fi atinse consecutiv sau printr-o combina ie corespunz toare a perioadelor de timp indicate.
3. Prelucrarea poate fi efectuat în sistem discontinuu sau în sistem continuu.
F. Metoda de prelucrare 6 (pentru subproduse de origine animal de categoria 3 provenite numai de la animale acvatice sau nevertebrate acvatice)
Reducere
1. Subprodusele de origine animal trebuie reduse astfel încât dimensiunea particulelor s fie de cel mult:
(a) 50 mm, în cazul tratamentului termic în conformitate cu punctul 2 litera (a); sau
(b) 30 mm, în cazul tratamentului termic în conformitate cu punctul 2 litera (b).
Acestea trebuie amestecate apoi cu acid formic pentru a reduce i a men ine pH-ul la cel mult 4,0. Amestecul trebuie depozitat timp de cel pu in 24 de ore înainte de aplicarea altui tratament.
Timp, temperatur i presiune
2. Dup reducere, amestecul trebuie înc lzit la:
(a) o temperatur intern de cel pu in 90 °C timp de cel pu in 60 de minute; sau
B
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 47
(b) o temperatur intern de cel pu in 70 °C timp de cel pu in 60 de minute.
În cazul în care se utilizeaz un sistem continuu, avansarea produsului prin convertorul de c ldur trebuie s fie controlat cu ajutorul unor comenzi mecanice care s limiteze deplasarea acestuia astfel încât la sfâr itul opera iunii de tratament termic produsul s fi trecut printr-un ciclu suficient în ceea ce prive te atât timpul, cât i temperatura.
3. Prelucrarea poate fi efectuat în sistem discontinuu sau în sistem continuu.
G. Metoda de prelucrare 7
1. Orice metod de prelucrare autorizat de autoritatea competent pentru care operatorul sau autoritatea competent a demonstrat urm toarele:
(a) identificarea riscurilor relevante prezentate de materiile prime, având în vedere originea materialelor, precum i a riscurilor poten iale având în vedere starea de s n tate a animalelor din statul membru respectiv sau zona în care metoda urmeaz s fie utilizat ;
(b) capacitatea metodei de prelucrare de a reduce riscurile men ionate la un nivel care nu prezint niciun risc semnificativ pentru s n tatea public sau animal ;
(c) prelevarea zilnic de probe din produsul finit pe o perioad de 30 de zile de produc ie cu respectarea urm toarelor standarde microbiologice:
(i) Probe de material prelevate direct dup tratament:
Clostridium perfringens: absent în 1 g de produs
(ii) Probe de material prelevate în timpul depozit rii sau la scoaterea din depozit:
Salmonella: absen în 25 g: n = 5, c = 0, m = 0, M = 0
Enterobacteriaceae: n = 5, c = 2; m = 10; M = 300 în 1 g
unde:
n = num rul de probe de analizat;
m = valoarea prag pentru num rul de bacterii; rezultatul este considerat satisf c tor dac num rul de bacterii din toate probele este mai mic sau egal cu m;
M = valoarea maxim pentru num rul de bacterii; rezultatul este considerat nesatisf c tor dac num rul de bacterii din una sau mai multe probe este egal cu M sau mai mare; i
c = num rul de probe în care num rul de bacterii poate fi cuprins între m i M, probele putând fi considerate totu i acceptabile dac num rul de bacterii din celelalte probe este mai mic sau egal cu m.
2. Detaliile privind punctele critice de control pe baza c rora fiecare instala ie de prelucrare respect în mod satisf c tor standardele microbiologice trebuie s fie înregistrate i p strate astfel încât operatorul sau autoritatea competent s poat monitoriza func ionarea instala iei de prelucrare. Informa iile care se înregistreaz i se monitorizeaz trebuie s includ dimensiunea particulelor i, dup caz, temperatura critic , valoarea absolut a timpului, profilul presiunii, viteza de alimentare cu materii prime i viteza de reciclare a gr similor.
B
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 48
3. Prin derogare de la punctul 1, autoritatea competent poate autoriza utilizarea unor metode de prelucrare care au fost autorizate înainte de data aplic rii prezentului regulament, în conformitate cu anexa V capitolul III din Regulamentul (CE) nr. 1774/2002.
4. Autoritatea competent suspend definitiv sau temporar aplicarea metodelor de prelucrare prev zute la punctele 1 i 3 în cazul în care ob ine dovezi conform c rora oricare din circumstan ele specificate la punctul 1 literele (a) sau (b) s-au modificat în mod substan ial.
5. Autoritatea competent informeaz la cerere autoritatea competent dintr-un alt stat membru cu privire la informa iile pe care le de ine conform punctelor 1 i 2 în leg tur cu o metod de prelucrare autorizat .
CAPITOLUL IV
METODE DE PRELUCRARE ALTERNATIVE
Sec iunea 1
Dispozi ii generale
M1 1. Materialele rezultate din prelucrarea materialelor de categoria 1 i de
categoria 2 se marcheaz în mod permanent în conformitate cu cerin ele privind marcarea anumitor produse derivate prev zute în anexa VIII capitolul V.
Cu toate acestea, marcarea men ionat nu este cerut pentru urm toarele materiale men ionate în sec iunea 2:
(a) biomotorina produs în conformitate cu punctul D;
(b) materialele hidrolizate men ionate la punctul H;
(c) amestecurile de var nestins i de gunoi de grajd provenit de la porci i de la p s ri de curte, amestecurile respective fiind produse în conformitate cu punctul I;
M13 (d) combustibilii regenerabili produ i din gr simi topite care sunt derivate
din materiale de categoria 1 i de categoria 2, în conformitate cu punctele J i L.
B 2. Autoritatea competent dintr-un stat membru pune la dispozi ia autorit ii
competente dintr-un alt stat membru, la cerere, rezultatele controalelor oficiale în cazul în care o metod alternativ este utilizat pentru prima dat în statul membru respectiv, în vederea facilit rii introducerii unei metode alternative noi.
Sec iunea 2
Standarde de prelucrare
A. Procesul de hidroliz alcalin
1. Materii prime
Pentru acest proces pot fi utilizate subproduse de origine animal din toate categoriile.
B
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 49
2. Metoda de prelucrare
Hidroliza alcalin se efectueaz în conformitate cu urm toarele standarde de prelucrare:
(a) Se utilizeaz fie o solu ie fie de hidroxid de sodiu (NaOH), fie de hidroxid de potasiu (KOH) (sau o combina ie a acestora), într-o cantitate care s asigure o echivalen molar aproximativ în raport cu greutatea, tipul i compozi ia subproduselor de origine animal care trebuie supuse digestiei.
Dac baza este neutralizat de un con inut ridicat de lipide al subproduselor de origine animal , baza ad ugat se ajusteaz astfel încât s se ating echivalen a molar men ionat .
(b) Subprodusele de origine animal se introduc într-un recipient din aliaj de o el. Se adaug cantitatea de alcaline m surat fie sub form solid , fie în solu ie, în conformitate cu litera (a).
(c) Recipientul se închide iar subprodusele de origine animal i amestecul alcalin se înc lzesc la o temperatur intern de cel pu in 150 °C la o presiune (absolut ) de cel pu in 4 bari, timp de cel pu in:
(i) trei ore f r întrerupere;
(ii) ase ore f r întrerupere în cazul tratamentului subproduselor de origine animal men ionate la articolul 8 litera (a) punctele (i) i (ii) din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009.
Cu toate acestea, materialele ob inute din materiale de categoria 1 care constau din animale ucise în contextul m surilor de eradicare a EST i care sunt fie rumeg toare care nu necesit testare pentru EST, fie rumeg toare care au fost testate i rezultatul a fost negativ în conformitate cu articolul 6 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 999/2001, pot fi prelucrate în conformitate cu punctul 2 litera (c) subpunctul (i) din prezenta sec iune; sau
(iii) o or f r întrerupere în cazul subproduselor de origine animal care constau din materiale ob inute din pe te sau p s ri.
(d) Procesul trebuie efectuat într-un sistem discontinuu, iar materialul din recipient trebuie amestecat în mod continuu pentru a facilita procesul de digestie pân când se ob ine dizolvarea esuturilor i înmuierea oaselor i a din ilor; i
(e) Subprodusele de origine animal trebuie tratate astfel încât cerin ele privind timpul, temperatura i presiunea s fie îndeplinite simultan.
B. Procesul de hidroliz la temperatur ridicat i presiune înalt
1. Materii prime
Pentru acest proces pot fi utilizate materiale de categoria 2 i categoria 3.
2. Metoda de prelucrare
Hidroliza la temperatur ridicat i presiune înalt se efectueaz în conformitate cu urm toarele standarde de prelucrare:
(a) Subprodusele de origine animal sunt înc lzite la o temperatur intern de cel pu in 180 °C timp de cel pu in 40 de minute f r întrerupere, la o presiune (absolut ) de cel pu in 12 bari, înc lzirea fiind ob inut prin aplicarea indirect a aburilor la reactorul biolitic;
B
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 50
(b) Tratarea se efectueaz discontinuu i materialul din recipient se amestec în mod constant; i
(c) Subprodusele de origine animal se trateaz astfel încât s se respecte simultan cerin ele privind timpul, temperatura i presiunea.
C. Procesul de producere a biogazului prin hidroliz la presiune înalt
1. Materii prime
Pentru acest proces pot fi utilizate subproduse de origine animal din toate categoriile.
2. Metoda de prelucrare
Procesul de producere a biogazului prin hidroliz la presiune înalt se efectueaz în conformitate cu urm toarele standarde de prelucrare:
(a) Subprodusele de origine animal trebuie mai întâi prelucrate într-o instala ie autorizat prin metoda de prelucrare 1 (sterilizare sub presiune) prev zut în capitolul III;
(b) La sfâr itul procesului prev zut la litera (a), materiile degresate se trateaz la o temperatur de cel pu in 220 °C timp de cel pu in 20 de minute, la o presiune (absolut ) de cel pu in 25 de bari, înc lzirea fiind efectuat în dou etape, prima prin injec ie direct de aburi, iar a doua în mod indirect printr-un schimb tor de c ldur coaxial;
(c) Procesul se efectueaz în sistem discontinuu sau în sistem continuu i materialul din recipient se amestec în mod constant;
(d) Subprodusele de origine animal se trateaz astfel încât s se respecte simultan cerin ele privind timpul, temperatura i presiunea;
(e) Materialul rezultat este apoi amestecat cu ap i fermentat în condi ii anaerobe (prelucrare generatoare de biogaz) într-un reactor de biogaz;
(f) În cazul materiilor prime de categoria 1, întregul proces trebuie s aib loc în aceea i loca ie i într-un sistem închis, iar biogazul produs în cursul procesului trebuie supus rapid procesului de combustie în aceea i instala ie la minimum 900 °C, urmat de r cire rapid („stingere”).
D. Procesul de ob inere a biomotorinei
1. Materii prime
Pentru acest proces poate fi utilizat frac ia de gr sime ob inut din subproduse de origine animal din toate categoriile.
2. Metoda de prelucrare
Producerea de biomotorin se efectueaz în conformitate cu urm toarele standarde de prelucrare:
(a) Cu excep ia cazului în care se utilizeaz ulei de pe te sau gr simi topite produse în conformitate cu anexa III sec iunea VIII, respectiv sec iunea XII, din Regulamentul (CE) nr. 853/2004, frac ia de gr sime ob inut din subproduse de origine animal trebuie mai întâi prelucrat utilizând:
(i) în cazul materialelor de categoria 1 sau 2, metoda de prelucrare 1 (sterilizare prin presiune) în conformitate cu capitolul III; i
B
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 51
(ii) în cazul materialelor de categoria 3, oricare din metodele de prelucrare de la 1 la 5 sau metoda de prelucrare 7 sau, în cazul materialelor derivate din pe te, metodele de prelucrare de la 1 la 7 în conformitate cu capitolul III;
(b) Gr simile prelucrate se prelucreaz în continuare utilizând una din urm toarele metode:
(i) un proces prin care gr simile prelucrate se separ de proteine în cazul gr similor provenite de la rumeg toare, impurit ile insolubile peste 0,15 % din greutate se îndep rteaz , iar gr simile prelucrate se supun ulterior esterific rii i transesterific rii.
Cu toate acestea, esterificarea nu este obligatorie pentru gr simile prelucrate derivate din materiale de categoria 3. Pentru esterificare se scade pH-ul sub 1 prin ad ugarea acidului sulfuric (H 2 SO 4 ) sau a unui acid echivalent, iar amestecul se înc lze te la 72 °C timp de cel pu in dou ore, amestecând cu putere.
Transesterificarea se efectueaz prin cre terea pH-ului la aproximativ 14 cu ajutorul hidroxidului de potasiu sau cu o baz echivalent la o temperatur cuprins între 35 °C i 50 °C timp de cel pu in 15 de minute. Transesterificarea se realizeaz de dou ori în condi iile descrise în prezentul punct, utilizând o nou solu ie bazic . Acest proces este urmat de rafinarea produselor, inclusiv printr-o distilare în vid la 150 °C, care rezult în producerea biomotorinei;
(ii) un proces care utilizeaz parametri echivalen i, autorizat de autoritatea competent .
E. Procesul de gazificare Brookes
1. Materii prime
Pentru acest proces pot fi utilizate materiale de categoria 2 i categoria 3.
2. Metoda de prelucrare
Procesul de gazificare Brookes se efectueaz în conformitate cu urmtoarele standarde de prelucrare:
(a) Camera de postcombustie se înc lze te cu gaze naturale;
(b) Subprodusele de origine animal se introduc în camera primar a gazificatorului, apoi se închide u a. Camera primar nu are arz toare i se înc lze te prin c ldura transferat prin conduc ie de la camera
de postcombustie situat sub camera primar . Cele trei supape de admisie montate pe u a principal pentru a m ri eficien a procesului constituie singura admisie de aer în camera primar ;
(c) Subprodusele de origine animal se volatilizeaz în hidrocarburi complexe, iar gazele ob inute trec din camera primar printr-o deschidere îngust situat în partea de sus a peretelui posterior spre zonele de amestecare i cracare, unde sunt descompuse în elementele lor constitutive. În final, gazele sunt evacuate în camera de postcombustie, unde se ard cu flac ra unui arz tor cu gaze naturale în prezen a unui exces de aer;
B
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 52
(d) Fiecare unitate de prelucrare este prev zut cu dou arz toare i dou ventilatoare secundare de rezerv , în caz de defectare a arz toarelor sau a ventilatoarelor. Camera secundar este conceput pentru un timp minim de reten ie de dou secunde la o temperatur de cel pu in 950 °C, atunci când sunt îndeplinite toate condi iile de combustie.
(e) La ie irea din camera secundar , gazele de evacuare trec printr-un amortizor barometric situat la baza co ului, care le r ce te i le dilueaz cu aer ambiant, men inând o presiune constant în camera primar i cea secundar ;
(f) Procesul se realizeaz într-un ciclu de 24 de ore, care include înc rcarea, prelucrarea, r cirea i eliminarea cenu ii. La sfâr itul ciclului, cenu a rezidual se îndep rteaz din camera primar printr-un sistem de extrac ie cu vid în saci închi i care se sigileaz înainte de transport;
(g) Nu este permis gazificarea altor materiale în afara subproduselor de origine animal .
F. Procesul de combustie a gr similor animale într-un cazan termic
1. Materii prime
Pentru acest proces pot fi utilizate frac ii de gr sime ob inute din subproduse de origine animal din toate categoriile.
2. Metoda de prelucrare
Combustia gr similor animale într-un cazan termic se efectueaz în conformitate cu urm toarele standarde de prelucrare:
(a) Cu excep ia cazului în care se utilizeaz ulei de pe te sau gr simi topite produse în conformitate cu anexa III sec iunea VIII, respectiv sec iunea XII, din Regulamentul (CE) nr. 853/2004, frac ia de gr sime ob inut din subproduse de origine animal trebuie mai întâi prelucrat utilizând:
(i) în cazul frac iei de gr sime a materialelor de categoria 1 i 2 destinat combustiei în alt instala ie,
— pentru frac ia de gr sime ob inut din prelucrarea rumegtoarelor care au fost testate cu un rezultat negativ în conformitate cu articolul 6 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 999/2001 i din prelucrarea animalelor, altele decât rumeg toarele care necesit testare pentru EST, oricare din metodele de prelucrare de la 1 la 5 în conformitate cu capitolul III din prezenta anex .
— pentru frac ia de gr sime ob inut din prelucrarea altor rumeg toare, metoda de prelucrare 1 conform capitolului III; i
(ii) în cazul materialelor de categoria 1 i 2 destinate combustiei în aceea i instala ie sau în cazul materialelor de categoria 3, oricare din metodele de prelucrare de la 1 la 5 sau metoda de prelucrare 7; în cazul materialelor ob inute din pe te, metodele de prelucrare de la 1 la 7 în conformitate cu capitolul III;
(b) Frac ia de gr sime se separ de proteine, iar în cazul gr simii ob inute din rumeg toare destinat combustiei în alt instala ie se îndep rteaz impurit ile insolubile peste 0,15 % în greutate;
B
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 53
(c) Dup procesul de prelucrare prev zut la literele (a) i (b), gr simile:
(i) se vaporizeaz într-un cazan de producere de vapori i se supun combustiei la o temperatur de cel pu in 1 100 °C, minimum 0,2 secunde; sau
(ii) se prelucreaz printr-un proces care utilizeaz parametri echivalen i, autorizat de autoritatea competent ;
(d) Nu este permis combustia materialelor de origine animal , altele decât gr simile animale.
(e) Combustia gr similor ob inute din materiale de categoriile 1 i 2 se efectueaz în aceea i instala ie în care aceste gr simi sunt topite, în vederea utiliz rii energiei generate la procesele de topire. Cu toate acestea, autoritatea competent poate s autorizeze transportul acestor gr simi c tre alte instala ii pentru a fi supuse combustiei, cu condi ia ca:
(i) instala ia de destina ie s fie autorizat s efectueze combustia;
(ii) prelucrarea produselor alimentare sau a hranei pentru animale într-o instala ie autorizat din acela i loc s se efectueze în condi ii de separare strict ;
(f) Combustia se efectueaz în conformitate cu legisla ia Uniunii pentru protec ia mediului, în special în conformitate cu standardele legisla iei respective privind cele mai bune tehnici disponibile pentru controlul i monitorizarea emisiilor.
G. Procesul termo-mecanic de producere a biocombustibilului
1. Materii prime
Pentru acest proces pot fi utilizate gunoiul de grajd, con inutul tractului digestiv i materialele de categoria 3.
2. Metoda de prelucrare
Producerea termo-mecanic de biocombustibil se efectueaz în conformitate cu urm toarele standarde de prelucrare:
(a) Subprodusele de origine animal se încarc într-un convertor i se trateaz ulterior la o temperatur de 80 °C timp de opt ore. În aceast perioad dimensiunea materialului trebuie redus în mod continuu prin utilizarea unui echipament adecvat de abraziune mecanic .
(b) Materialul se trateaz ulterior la o temperatur de 100 °C timp de cel pu in dou ore.
(c) Dimensiunea particulelor materialului rezultat trebuie s fie mai mic de 20 de milimetri;
(d) Subprodusele de origine animal se trateaz astfel încât s se respecte simultan cerin ele privind timpul, temperatura i presiunea prev zute la punctele (a) i (b);
(e) În cursul tratamentului materialului, apa evaporat se extrage în mod continuu din atmosfera de deasupra biocombustibilului i se trece printr-un condensator din o el inoxidabil. Condensatul de p streaz la o temperatur de cel pu in 70 °C timp de cel pu in o or înainte de a fi eliminat ca ap uzat ;
B
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 54
(f) Dup tratamentul termic al materialului, biocombustibilul din convertor rezultat se descarc i se transport automat printr-un conveier interconectat i acoperit în întregime în vederea inciner rii sau coinciner rii în acela i loc;
(g) Procesul se efectueaz în sistem discontinuu.
M9 __________
M1
I. Tratarea cu var a gunoiului de grajd provenit de la porci i de la p s ri de curte
1. Materii prime
Pentru acest proces, se poate utiliza gunoiul de grajd, astfel cum este men ionat la articolul 9 litera (a) din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009, provenit de la porci i de la p s ri de curte.
2. Metoda de prelucrare
(a) Con inutul de substan uscat al gunoiului de grajd trebuie s fie determinat prin utilizarea metodei CEN EN 12880:2000 ( 1 ) „Caracterizarea n molurilor. Determinarea con inutului de materie uscat i a con inutului de ap ”.
Pentru acest proces, con inutul de materie uscat trebuie s fie între 15 % i 70 %.
(b) Cantitatea de var care se adaug trebuie s fie determinat în a a fel încât s se ob in una dintre combina iile de durat i temperatur stabilite la litera (f).
(c) Dimensiunea particulelor subproduselor de origine animal care urmeaz a fi prelucrate trebuie s fie de maximum 12 mm.
Dac este necesar, dimensiunea particulelor gunoiului de grajd trebuie s fie diminuat astfel încât s nu se dep easc dimensiunea maxim respectiv a particulelor.
(d) Gunoiul de grajd trebuie s fie amestecat cu var nestins (CaO) care are un timp de reactivitate medie pân la ridicat mai mic de ase minute pentru a ob ine o cre tere cu 40 °C a temperaturii, conform criteriilor testului de reactivitate 5.10 din metoda CEN EN 459-2:2002 ( 2 ).
Amestecul trebuie realizat prin utilizarea a dou mixere sincronizate, fiecare dintre acestea dispunând de câte dou elice.
Ambele mixere trebuie:
(i) s fie echipate cu elice cu diametrul de 0,55 mm i cu o lungime de 3,5 m;
(ii) s func ioneze cu o putere de 30 kW i o vitez de rota ie a elicei de 156 rpm;
(iii) s aib o capacitate de tratare de 10 tone pe or .
Durata medie de amestecare trebuie s fie de aproximativ dou minute.
(e) Amestecul trebuie amestecat pe parcursul unei perioade de cel pu in ase ore pân la ob inerea unei mase cu dimensiunea minim de
dou tone.
B
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 55
( 1 ) BS EN 12880:2000, Caracterizarea n molurilor. Determinarea con inutului de materie uscat i a con inutului de ap . Comitetul European pentru Standardizare.
( 2 ) Metoda CEN EN 459-2:2002 din CEN/TC 51 - Ciment i var de construc ie. Comitetul European pentru Standardizare.
(f) Trebuie s se efectueze m sur ri continue în puncte de control ale masei ob inute pentru a demonstra c amestecul din aceasta atinge un pH de cel pu in 12 pe parcursul unei perioade dintre cele men ionate mai jos, în perioada respectiv fiind necesar s se ating una dintre temperaturile urm toare:
(i) 60 °C timp de 60 de minute; sau
(ii) 70 °C timp de 30 de minute.
(g) Procesul trebuie s se efectueze în sistem discontinuu.
(h) Trebuie instituit o procedur scris permanent privind principiile HACCP.
(i) Operatorii pot demonstra autorit ii competente, printr-o validare conform cu principiile de mai jos, c un proces în care se utilizeaz un dispozitiv de amestecare diferit de cele men ionate la litera (d) sau în care se utilizeaz var dolomitic (CaOMgO) în loc de var nestins este cel pu in la fel de eficient ca procesul descris la litere (a) - (h):
Validarea respectiv trebuie:
— s demonstreze c prin utilizarea unui dispozitiv de amestecare diferit de cel men ionat la litera (d) sau a varului dolomitic, dup caz, se poate ob ine un amestec cu gunoiul de grajd care s întruneasc parametrii referitori la pH, durat i temperatur care sunt men iona i la litera (f);
— s fie bazat pe monitorizarea duratei i temperaturii în partea inferioar , la mijlocul i în partea superioar a masei ob inute, asigurându-se un num r reprezentativ de puncte de monitorizare (cel pu in patru puncte de monitorizare în partea inferioar a masei, punctele respective fiind localizate la o distan maxim de 10 cm deasupra bazei p r ii inferioare i, respectiv, 10 cm sub limita superioar a p r ii inferioare; un punct de monitorizare la mijlocul distan ei dintre baza i vârful masei; i patru puncte de monitorizare în partea superioar a masei, acestea fiind localizate la o adâncime maxim de 10 cm de suprafa a masei i, respectiv, la o distan maxim de 10 cm de limita superioar a masei);
— s fie efectuat pe parcursul a dou perioade de cel pu in 30 de zile, una dintre acestea trebuind a fi dintr-un anotimp rece al anului în zona geografic în care urmeaz s fie utilizat dispozitivul de amestecare.
J. Procesul catalitic în mai multe etape pentru producerea de combustibili regenerabili
1. Materii prime
(a) Pentru acest proces se pot utiliza urm toarele materiale:
(i) gr simi topite derivate din materiale de categoria 2, care au fost prelucrate prin utilizarea metodei 1 de prelucrare (sterilizarea prin presiune);
(ii) uleiul de pe te i gr simile topite derivate din materiale de categoria 3, care au fost prelucrate prin utilizarea:
— oric reia dintre metodele 1 – 5 de prelucrare sau a metodei 7 de prelucrare; sau
— în cazul materialelor ob inute din ulei de pe te, a oric reia dintre metodele 1 – 7 de prelucrare;
(iii) uleiul de pe te sau gr simea topit care au fost produse în conformitate cu sec iunea VIII sau, respectiv, sec iunea XII ale anexei III la Regulamentul (CE) nr. 853/2004,
M1
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 56
(b) Se interzice utilizarea pentru acest proces a gr similor topite derivate din materiale de categoria 1.
2. Metoda de prelucrare
(a) Gr simea topit trebuie s fac obiectul unui tratament prealabil care const în:
(i) în lbirea materialelor centrifugate prin trecerea acestora printr-un filtru cu argil ;
(ii) îndep rtarea prin filtrare a impurit ilor insolubile r mase.
(b) Materialele tratate în prealabil trebuie s fie supuse unui proces catalitic în mai multe etape care cuprinde o etap de hidro-dezoxigenare urmat de o etap de izomerizare.
Materialele trebuie supuse unei presiuni de cel pu in 20 de bari la o temperatur de cel pu in 250 °C, timp de cel pu in 20 de minute.
M9
K. Însilozarea materiilor derivate din pe te
1. Materii prime
Pentru acest proces se pot utiliza numai urm toarele subproduse ob inute din animale acvatice:
(a) materiale de categoria 2 men ionate la articolul 9 litera (f) punctele (i) i (iii) din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009;
(b) materiale de categoria 3.
2. Metoda de prelucrare
2.1. Materialele care urmeaz s fie tratate vor fi colectate în fermele de acvacultur i în unit ile de prelucrare a alimentelor, zilnic i f r întârzieri nejustificate, m cinate sau t iate în buc i, fiind ulterior însilozate la un pH de 4 sau mai mic, cu acid formic sau cu un alt acid organic autorizat în conformitate cu legisla ia privind hrana pentru animale. Pe tele însilozat rezultat trebuie s fie o suspensie de p r i ale animalelor acvatice lichefiate prin ac iunea enzimelor endogene în prezen a acidului ad ugat. Proteinele provenite de la animale acvatice trebuie s fie reduse în unit i solubile mai mici, cu ajutorul enzimelor i al acidului, pentru a se preveni alterarea microbian . Materialul însilozat este transportat la fabrica de prelucrare.
2.2. În fabrica de prelucrare, materialul însilozat provenit de la animale acvatice trebuie s fie introdus în rezervoare de depozitare închise. Perioada de incubare trebuie s fie de cel pu in 24 de ore, la un pH de 4 sau mai mic, înainte ca tratamentul termic s poat fi aplicat. Înainte de aplicarea tratamentului termic, materialul însilozat provenit de la animale acvatice trebuie s aib un pH de 4 sau mai mic i un diametru al particulelor mai mic de 10 mm dup filtrare sau macerare în fabric . În timpul prelucr rii, el trebuie supus preînc lzirii la o temperatur de peste 85 °C, urmat de incubare într-un recipient izolat astfel încât s se ob in temperatura de 85 °C în întreaga mas a materialului de pe te, timp de 25 de minute. Procesul trebuie s se desf oare într-o linie de produc ie închis , cu rezervoare i conducte.
2.3. Înainte de acordarea autoriza iei, procedura scris permanent a operatorului men ionat la articolul 29 alineatele (1)-(3) din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009 trebuie s fie evaluat de autoritatea competent .
M1
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 57
L. Hidrotratamentul catalitic în mai multe etape pentru producerea de combustibili regenerabili
1. Materii prime
Pentru acest proces se pot utiliza urm toarele materiale:
(a) gr simi topite derivate din materiale de categoria 1, care au fost prelucrate prin utilizarea metodei de prelucrare 1 (sterilizarea sub presiune);
(b) gr simi topite i ulei de pe te în conformitate cu punctul J subpunctul (1) litera (a) din prezenta sec iune.
2. Metoda de prelucrare
(a) Gr simea topit trebuie s fac obiectul unui tratament prealabil care const cel pu in în albirea cu acid a materiei prime, inclusiv a gr similor topite, în prezen a unei argilei decolorante, urmat de înl turarea argilei decolorante i a impurit ilor insolubile prin filtrare.
Înainte de acest tratament, gr simea topit poate fi demucilaginat cu acid i/sau cu solu ie caustic , urm rindu-se înl turarea impurit ilor din gr simea topit prin formarea de mucilagii, apoi separarea acestor mucilagii prin centrifugare.
(b) Materialele tratate în prealabil trebuie s fie supuse unui proces de hidrotratament care cuprinde o etap de hidrotratament catalitic, o etap de stripare urmat de o etap de izomerizare.
Materialele trebuie supuse unei presiuni de cel pu in 30 de bari la o temperatur de cel pu in 265 °C, timp de cel pu in 20 de minute.
B
Sec iunea 3
Eliminarea i utilizarea produselor derivate
1. Produsele derivate din prelucrarea
(a) Materialelor de categoria 1:
(i) se elimin în conformitate cu articolul 12 literele (a) sau (b) din Regulamentul (CE) 1069/2009;
(ii) se elimin prin îngropare într-un depozit de de euri autorizat;
M4 (iii) se transform în biogaz. În acest caz, reziduurile de digestie
trebuie s fie eliminate în conformitate cu punctul (i) sau (ii), cu excep ia cazurilor în care materialul rezult de la prelucrare în conformitate cu punctul 2 litera (a) sau (b) în cazul în care reziduurile pot fi utilizate în conformitate cu condi iile stabilite la punctul 2 litera (a) sau punctul 2 litera (b) punctul (iii), dup caz; sau
B (iv) se prelucreaz mai departe în deriva i de gr sime pentru alte
utiliz ri decât hr nirea animalelor.
(b) Materialelor de categoria 2 sau categoria 3:
M4 (i) se elimin în conformitate cu punctul 1 litera (a) punctul (i) sau
(ii), cu sau f r prelucrare prealabil , în conformitate cu articolul 13 literele (a) i (b) i articolul 14 literele (a) i (b) din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009;
B (ii) se prelucreaz mai departe în deriva i de gr sime pentru alte
utiliz ri decât hr nirea animalelor;
M13
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 58
(iii) se utilizeaz ca îngr minte organice sau ca amelioratori de sol; sau
(iv) se composteaz sau se transform în biogaz.
2. Materialele care rezult de la prelucrare în conformitate cu:
(a) procesul de hidroliz alcalin definit în sec iunea 2 litera A pot fi transformate într-o instala ie de biogaz i ulterior supuse combustiei rapide la minimum 900 °C, urmat de r cire rapid („stingere”); în cazul în care materialul prev zut la articolul 8 literele (a) i (b) din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009 a fost utilizat ca materie prim , transformarea în biogaz are loc în acela i loc ca i prelucrarea, într- un sistem închis;
(b) procesul de producere a biomotorinei:
(i) biomotorina i reziduurile de la distilarea biomotorinei pot fi utilizate drept combustibil f r restric ii în conformitate cu prezentul regulament (punct final);
M4 (ii) sulfatul de potasiu poate fi utilizat pentru aplicarea direct pe sol
sau pentru fabricarea de produse derivate pentru aplicarea pe sol;
(iii) glicerina derivat din materialele de categoria 1 i categoria 2 care au fost prelucrate în conformitate cu metoda de prelucrare 1 conform capitolului III:
— folosit în scopuri tehnice;
— transformat în biogaz, caz în care reziduurile de digestie se pot aplica pe teren pe teritoriul na ional din statul membru de fabrica ie, în conformitate cu decizia autorit ii competente; sau
— utilizat pentru denitrificare la o sta ie de epurare a apelor reziduale, caz în care reziduurile de denitrificare se pot aplica pe teren în conformitate cu Directiva 91/271/CEE a Consiliului ( 1 );
(iv) glicerina derivat din materiale de categoria 3:
— folosit în scopuri tehnice;
— transformat în biogaz, caz în care reziduurile de digestie se pot aplica pe teren; sau
— utilizat pentru hr nire, cu condi ia ca glicerina s nu fie derivat din materiale de categoria 3 men ionate la articolul 10 literele (n), (o) i (p) din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009;
M1 (c) procesul catalitic în mai multe etape pentru producerea de combustibili
regenerabili poate fi:
(i) în cazul benzinei i al altor combustibili rezulta i din acest proces, pot fi utilizate drept combustibil f r restric ii în conformitate cu prezentul regulament (punct final);
(ii) în cazul argilei utilizate pentru în lbire i al n molului rezultat din procesul de tratare prealabil men ionat în sec iunea 2 punctul J alineatul (2) litera (a):
— se elimin prin incinerare sau coincinerare;
— se transform în biogaz;
— se composteaz sau se utilizeaz la fabricarea produselor derivate men ionate la articolul 36 litera (a) subpunctul (i) din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009;
B
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 59
( 1 ) JO L 135, 30.5.1991, p. 40.
(d) amestecul de gunoi de grajd provenit de la porci i de la p s ri de curte tratat cu var se poate aplica pe teren ca îngr mânt prelucrat;
(e) Produsul final derivat din însilozarea materialelor derivate din pe te:
(i) pentru materialele de categoria 2, poate fi utilizat în scopurile men ionate la articolul 13 litera (a)-(d) i (g)-(i) din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009 f r prelucrare suplimentar sau ca hran pentru animalele men ionate la articolul 18 sau la articolul 36 litera (a) punctul (ii) din regulamentul respectiv; sau
(ii) pentru materialele de categoria 3, poate fi utilizat în scopurile men ionate la articolul 14 din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009;
M13 (f) hidrotratamentul catalitic în mai multe etape pentru producerea de
combustibili regenerabili:
(i) motorina regenerabil , combustibilul regenerabil pentru avia ie, propanul regenerabil i benzina regenerabil rezultate din acest proces pot fi utilizate drept combustibili f r restric ii în conformitate cu prezentul regulament (punct final);
(ii) argila decolorant uzat i n molul rezultat din procesul de tratament prealabil men ionat în sec iunea 2 punctul L subpunctul (2) litera (a) pot fi:
— eliminate în conformitate cu articolul 12 literele (a) sau (b) din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009;
— eliminate prin îngropare într-un depozit de de euri autorizat;
— transformate în biogaz, cu condi ia ca reziduurile de digestie ob inute în urma transform rii în biogaz s fie eliminate în mod corespunz tor prin incinerare, coincinerare sau îngropare într-un depozit de de euri autorizat;
— utilizate în scopurile tehnice men ionate la articolul 36 litera (a) subpunctul (i) din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009.
M4 3. Orice de euri în afara subproduselor animale i a produselor derivate
men ionate la punctul 2, rezultate de la prelucrarea subproduselor de origine animal în conformitate cu prezenta sec iune, cum ar fi n molurile, filtratele, cenu a i reziduurile de digestie, se elimin în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1069/2009 i cu prezentul regulament.
M9
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 60
ANEXA V
TRANSFORMAREA SUBPRODUSELOR DE ORIGINE ANIMAL I A PRODUSELOR DERIVATE ÎN BIOGAZ I COMPOST
CAPITOLUL I
CERIN E APLICABILE INSTALA IILOR
Sec iunea 1
Instala ii de biogaz
1. Instala iile de biogaz trebuie s fie echipate cu o unitate de pasteurizare/igienizare, care nu poate fi ocolit , pentru subprodusele de origine animal sau produsele derivate introduse cu o dimensiune maxim a particulelor de 12 mm înainte de introducerea în unitate, care dispune de:
(a) instala ii de monitorizare care s asigure c temperatura de 70 °C este atins timp de o or ;
(b) instrumente pentru înregistrarea continu a rezultatelor m sur torilor de monitorizare prev zute la litera (a); i
(c) un sistem adecvat care s previn o înc lzire insuficient .
2. Prin derogare de la punctul 1, unitatea de pasteurizare/igienizare nu este obligatorie în cazul instala iilor de biogaz care transform numai:
(a) materiale de categoria 2 care au fost prelucrate în conformitate cu metoda de prelucrare 1 prev zut în anexa IV capitolul III;
(b) materiale de categoria 3 care au fost prelucrate în conformitate cu oricare din metodele de prelucrare 1 – 5 sau cu metoda de prelucrare 7 sau, în cazul materialelor provenite de la animale acvatice, cu oricare din metodele de prelucrare 1 – 7, în conformitate cu anexa IV capitolul III.
(c) materiale de categoria 3 care au fost supuse pasteuriz rii/igieniz rii în alt instala ie autorizat ;
M4 (d) subproduse de origine animal care pot fi aplicate pe soluri f r
prelucrare în conformitate cu articolul 13 litera (f) din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009 i cu prezentul regulament, în cazul în care autoritatea competent nu consider c acestea prezint un risc de r spândire a vreunei boli transmisibile grave la om sau la animale;
B (e) subproduse de origine animal care au fost supuse procesului de hidroliz
alcalin prev zut în anexa IV capitolul IV sec iunea 2 litera A;
(f) urm toarele subproduse de origine animal , dac au fost autorizate de autoritatea competent :
(i) subprodusele de origine animal prev zute la articolul 10 litera (f) din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009 care au fost supuse prelucr rii definite la articolul 2 alineatul (1) litera (m) din Regulamentul (CE) nr. 852/2004 în momentul în care acestea sunt destinate altor scopuri decât consumul uman;
(ii) subprodusele de origine animal prev zute la articolul 10 litera (g) din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009; sau
(iii) subprodusele de origine animal care sunt transformate în biogaz, dac reziduurile de digestie sunt ulterior compostate, prelucrate sau eliminate în conformitate cu prezentul regulament.
B
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 61
3. Dac instala ia de biogaz este localizat în sau lâng incinte unde sunt inute animale de ferm i instala ia de biogaz nu utilizeaz numai gunoi de grajd, lapte sau colostru provenite de la aceste animale, instala ia trebuie amplasat la distan de zona în care sunt inute animalele.
Distan a respectiv se determin într-un mod care s asigure c nu exist riscuri inacceptabile de transmitere a bolilor transmisibile la om sau la animale de la instala ia de biogaz.
În toate cazurile trebuie s existe o separare fizic total între instala ia de biogaz i animalele, furajele i a ternutul acestora, prev zut cu împrejmuire dac este cazul.
4. Fiecare instala ie de biogaz trebuie s aib propriul laborator sau s utilizeze un laborator extern. Laboratorul trebuie s fie echipat corespunz tor pentru efectuarea analizelor necesare i s fie autorizat de autoritatea competent , s fie acreditat conform standardelor recunoscute la nivel interna ional sau s se supun controalelor periodice ale autorit ii competente.
Sec iunea 2
Instala iile de compostare
1. Instala iile de compostare trebuie s fie echipate cu un reactor de compostare închis sau cu o zon închis , care nu poate fi ocolit de subprodusele de origine animal sau produsele derivate introduse în instala ie, i trebuie s fie echipat cu urm toarele:
(a) instala ii de monitorizare a temperaturii în timp;
(b) dispozitive pentru înregistrarea, dup caz continu , a rezultatelor m sur torilor de monitorizare men ionate la litera (a);
(c) un sistem de siguran adecvat care s previn înc lzirile insuficiente.
2. Prin derogare de la punctul 1, pot fi permise alte tipuri de sisteme de compostare dac acestea:
(a) sunt astfel exploatate încât toate materialele din sistem s îndeplineasc parametrii de timp i temperatur , inclusiv, dup caz, asigurarea monitoriz rii continue a parametrilor; sau
(b) transform numai materiale prev zute în sec iunea 1 punctul 2; i
(c) îndeplinesc toate celelalte cerin e relevante din prezentul regulament.
3. Dac instala ia de compostare este localizat în sau lâng incinte unde sunt inute animale de ferm i instala ia de compostare nu utilizeaz numai gunoi
de grajd, lapte sau colostru provenite de la aceste animale, instala ia de compostare trebuie amplasat la distan de zona în care sunt inute animalele.
Distan a respectiv se determin într-un mod care s asigure c nu exist riscuri inacceptabile de transmitere a bolilor transmisibile la om sau la animale de la instala ia de compostare.
În toate cazurile trebuie s existe o separare fizic total între instala ia de compostare i animalele, furajele i a ternutul acestora, prev zut cu împrejmuire dac este cazul.
B
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 62
4. Fiecare instala ie de compostare trebuie s aib propriul laborator sau s utilizeze un laborator extern. Laboratorul trebuie s fie echipat corespunz tor pentru efectuarea analizelor necesare i s fie autorizat de autoritatea competent , s fie acreditat conform standardelor recunoscute la nivel interna ional sau s se supun controalelor periodice ale autorit ii competente.
CAPITOLUL II
CERIN E DE IGIEN APLICABILE INSTALA IILOR DE BIOGAZ I DE COMPOSTARE
1. Subprodusele de origine animal se transform cât mai curând posibil dup sosirea la instala ia de biogaz sau de compostare. Acestea trebuie s fie depozitate în mod corespunz tor pân în momentul trat rii.
2. Containerele, recipientele i vehiculele utilizate pentru transportul materialelor netratate se cur i se dezinfecteaz într-o zon desemnat în acest sens.
Aceast zon trebuie proiectat sau amplasat astfel încât s se previn riscul de contaminare a produselor tratate.
3. Se iau în mod sistematic m suri de prevenire împotriva p s rilor, roztoarelor, insectelor i a altor d un tori.
În acest scop se folose te un program documentat de control al d un torilor.
4. Se stabilesc i se documenteaz proceduri de cur are pentru toate zonele din incint . Pentru cur are se folosesc echipamente i agen i de cur are adecva i.
5. Controlul igienei trebuie s includ inspec ii periodice ale mediului i ale echipamentelor. Programul inspec iilor i rezultatele acestora trebuie s fie documentate.
6. Instala iile i echipamentele trebuie p strate în stare bun de între inere, iar echipamentul de m surare trebuie calibrat la intervale regulate.
7. Reziduurile de digestie i compostul trebuie s fie astfel manipulate i depozitate în instala ia de biogaz sau de compostare încât s se previn orice recontaminare.
CAPITOLUL III
PARAMETRI DE TRANSFORMARE
Sec iunea 1
Parametri de transformare standard
1. Materialele de categoria 3 utilizate ca materii prime într-o instala ie de biogaz echipat cu o unitate de pasteurizare/igienizare trebuie s îndeplineasc urmtoarele cerin e minime:
(a) dimensiunea maxim a particulelor la intrarea în instala ie: 12 mm;
(b) temperatura minim a tuturor materialelor din instala ie: 70 °C; i
(c) timpul minim neîntrerupt al materialelor în instala ie: 60 de minute.
Cu toate acestea, laptele, produsele pe baz de lapte, produsele derivate din lapte, colostrul i produsele din colostru de categoria 3 pot fi utilizate f r pasteurizare/igienizare ca materii prime într-o instala ie de biogaz, dac autoritatea competent consider c acestea nu prezint un risc de r spândire a unor boli transmisibile grave la om sau la animale.
B
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 63
Cerin ele minime prev zute la literele (b) i (c) din prezentul punct se aplic i materialelor de categoria 2 care sunt introduse într-o instala ie de biogaz
f r a fi în prealabil prelucrate în conformitate cu articolul 13 litera (e) punctul (ii) din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009.
2. Materialele de categoria 3 utilizate ca materii prime într-o instala ie de compostare trebuie s îndeplineasc urm toarele cerin e minime:
(a) dimensiunea maxim a particulelor la intrarea în reactorul de compostare: 12 mm;
(b) temperatura minim a tuturor materialelor din reactor: 70 °C; i
(c) timpul minim f r întrerupere: 60 de minute.
Cerin ele minime prev zute la literele (b) i (c) din prezentul punct se aplic i materialelor de categoria 2 care sunt compostate f r a fi în prealabil
prelucrate în conformitate cu articolul 13 litera (e) punctul (ii) din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009.
Sec iunea 2
Parametri de transformare alternativi pentru instala iile de biogaz i de compostare
1. Autoritatea competent poate autoriza utilizarea altor parametri decât parametrii prev zu i în capitolul I sec iunea 1 punctul 1 i parametrii de transformare standard, dac solicitantul unei astfel de utiliz ri demonstreaz c astfel de parametri asigur reducerea adecvat a riscurilor biologice. Aceast demonstrare trebuie s includ o validare efectuat în conformitate cu urm toarele cerin e:
(a) Identificarea i analiza pericolelor posibile, inclusiv impactul materiilor prime, pe baza unei descrieri complete a condi iilor i parametrilor de transformare;
(b) O evaluare a riscurilor privind modul în care condi iile de transformare specifice men ionate la litera (a) sunt realizate în practic , în situa ii normale i atipice;
(c) Validarea procesului preconizat prin m surarea reducerii viabilit ii/infec iozit ii:
(i) organismelor indicatoare endogene în timpul procesului, atunci când indicatorul:
— este prezent în mod sistematic în num r mare în materiile prime;
— nu este mai pu in termorezistent la aspectele letale ale procesului de transformare, dar nici mult mai rezistent decât agen ii patogeni care sunt monitoriza i de c tre acesta;
— este relativ u or de cuantificat, de identificat i de confirmat; sau
(ii) unui organism indicator sau a unui virus bine caracterizat, pe durata expunerii, introdus în materiile prime în interiorul unui suport indicator adecvat;
B
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 64
(d) Validarea procesului preconizat men ionat la litera (c) trebuie s demonstreze c procesul realizeaz reducerea global a urm toarelor riscuri:
(i) pentru procesele termice i chimice:
— o reducere de 5 log10 a Enterococcus faecalis sau a Salmonella Senftenberg (775W, H 2 S negativ),
— o reducere a titrului de infec iozitate a virusurilor termorezistente precum parvovirusul cu cel pu in 3 log10, atunci când acestea sunt identificate ca prezentând un risc relevant; i
(ii) pentru procesele chimice:
— o reducere a parazi ilor rezisten i, precum ou le de Ascaris spp., de cel pu in 99,9 % (3 log10) a stadiilor viabile;
(e) Elaborarea unui program de control complet, care include proceduri de monitorizare a func ion rii procesului men ionat la litera (c);
(f) M suri care s asigure o monitorizare i o supraveghere continu a parametrilor relevan i ai procesului stabili i în programul de control, atunci când instala ia func ioneaz .
Detaliile privind parametrii relevan i ai procesului utiliza i într-o instala ie de biogaz sau într-o instala ie de compostare, precum i celelalte puncte critice de control, se înregistreaz i se p streaz astfel încât proprietarul, operatorul sau reprezentantul acestora i autoritatea competent s poat monitoriza func ionarea instala iei.
La cerere, operatorul pune la dispozi ia autorit ii competente aceste înregistr ri. La cerere, Comisiei i se pun la dispozi ie informa iile referitoare la un proces autorizat în conformitate cu prezentul punct.
2. Prin derogare de la punctul 1, pân la adoptarea normelor men ionate la articolul 15 alineatul (2) litera (a) punctul (ii) din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009, autoritatea competent poate autoriza utilizarea unor cerin e specifice, altele decât cele prev zute în prezentul capitol, cu condi ia ca aceasta s garanteze un efect echivalent în ceea ce prive te reducerea patogenilor pentru:
(a) de euri de catering utilizate ca singurele subproduse de origine animal într-o instala ie de biogaz sau de compostare; i
(b) amestecuri de de euri de catering cu urm toarele materiale:
(i) gunoi de grajd;
(ii) con inutul tractului digestiv separat de tractul digestiv;
(iii) lapte;
(iv) produse pe baz de lapte;
(v) produse derivate din lapte;
(vi) colostru;
(vii) produse din colostru;
B
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 65
(viii) ou ;
(ix) produse din ou ;
M9 (x) subproduse de origine animal men ionate la articolul 10 litera (f)
din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009, care au fost supuse prelucr rii definite la articolul 2 alineatul (1) litera (m) din Regulamentul (CE) nr. 852/2004;
(xi) amestec de subproduse de origine animal men ionate la punctul 2 litera (b) cu materiale derivate din subproduse care nu provin de la animale.
B 3. Dac materialele men ionate la punctul 2 litera (b) sau produsele derivate
men ionate la articolul 10 litera (g) din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009 reprezint singurele materii prime de origine animal care sunt tratate într-o instala ie de biogaz sau de compostare, autoritatea competent poate autoriza utilizarea unor cerin e, altele decât cele specificate în prezentul capitol, cu condi ia ca aceasta:
(a) s nu considere c materialele respective prezint un risc de r spândire a vreunei boli transmisibile grave la om sau la animale;
M9 (b) consider c reziduurile de digestie sau compostul sunt materiale
neprelucrate i oblig operatorii s le trateze în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1069/2009, cu prezentul regulament sau, în cazul compostului sau al reziduurilor de digestie derivate din de eurile de catering, s le recupereze sau s le elimine în conformitate cu legisla ia privind protec ia mediului.
B 4. Operatorii pot introduce pe pia reziduuri de digestie i compost care au
fost produse în conformitate cu parametrii autoriza i de autoritatea competent :
(a) în conformitate cu punctul 1;
(b) în conformitate cu punctele 2 i 3, numai în interiorul statului membru în care au fost autoriza i parametrii respectivi.
Sec iunea 3
Standarde pentru reziduurile de digestie i compost
1. (a) Probele reprezentative de reziduuri de digestie sau compost prelevate în cursul transform rii sau imediat dup aceea în instala ia de biogaz sau în instala ia de compostare în scopul monitoriz rii procesului trebuie s respecte urm toarele standarde:
Escherichia coli: n = 5, c = 1, m = 1 000, M = 5 000 în 1 g;
sau
Enterococcaceae: n = 5, c = 1, m = 1 000, M = 5 000 în 1 g;
i
(b) Probele reprezentative de reziduuri de digestie sau compost prelevate în timpul depozit rii sau la scoaterea din depozit trebuie s respecte urmtoarele standarde:
Salmonella: absen în 25 g: n = 5; c = 0; m = 0; M = 0
Unde, pentru literele (a) i (b):
n = num rul de probe de analizat;
m = valoarea prag pentru num rul de bacterii; rezultatul este considerat satisf c tor dac num rul de bacterii din toate probele este mai mic sau egal cu m;
B
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 66
M = valoarea maxim pentru num rul de bacterii; rezultatul este considerat nesatisf c tor dac num rul de bacterii din una sau mai multe probe este egal cu M sau mai mare; i
c = num rul de probe în care num rul de bacterii poate fi cuprins între m i M, probele putând fi considerate totu i acceptabile dac num rul de
bacterii din celelalte probe este mai mic sau egal cu m.
M10 2. Compostul sau reziduurile de digestie, altele decât cele men ionate la punctul
3 litera (b) din sec iunea 2, care nu îndeplinesc cerin ele prev zute în prezenta sec iune sunt supuse din nou transform rii sau compost rii i, în cazul prezen ei bacteriilor din genul Salmonella, sunt manipulate sau eliminate în conformitate cu instruc iunile autorit ii competente.
M1 3. Atunci când subprodusele de origine animal sunt transformate în biogaz sau
sunt compostate împreun cu alte materiale care nu sunt de origine animal , autoritatea competent poate autoriza operatorii s preleveze probe reprezentative dup pasteurizarea men ionat în capitolul I sec iunea 1 punctul 1 litera (a) sau dup compostarea men ionat în sec iunea 2 punctul 1, dup caz, i înainte s aib loc amestecarea cu materialele care nu sunt de origine animal , cu scopul de a monitoriza eficien a transform rii în biogaz sau a compost rii subproduselor de origine animal , dup caz.
B
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 67
ANEXA VI
NORME SPECIALE PRIVIND CERCETAREA, HR NIREA ANIMALELOR, COLECTAREA I ELIMINAREA
CAPITOLUL I
NORME SPECIALE PRIVIND PROBELE PENTRU CERCETARE I ALTE SCOPURI
Sec iunea 1
Probe pentru cercetare i diagnostic
1. Operatorii se asigur c expedierile de probe pentru cercetare i diagnostic sunt înso ite de un document comercial, care trebuie s specifice:
(a) descrierea materialului i specia animal de la care provine;
(b) categoria materialului;
(c) cantitatea materialului;
(d) locul de origine i locul de expediere a materialului;
(e) numele i adresa expeditorului;
(f) numele i adresa destinatarului i/sau utilizatorului;
2. Utilizatorii care manipuleaz probe pentru cercetare i diagnostic iau toate m surile necesare pentru a împiedica r spândirea bolilor transmisibile la om sau la animale în cursul manipul rii materialelor aflate sub controlul lor, în special prin aplicarea bunelor practici de laborator.
3. Se interzic orice utiliz ri ulterioare ale probelor pentru cercetare i diagnostic în alte scopuri decât cele prev zute la punctul 38 din anexa I.
4. Probele pentru cercetare i diagnostic i orice produse derivate din utilizarea acestora, cu excep ia cazurilor în care acestea sunt p strate ca referin e, se elimin :
(a) ca de euri prin incinerare sau coincinerare;
(b) în cazul subproduselor de origine animal sau al produselor derivate prev zute la articolul 8 litera (a) punctul (iv), la articolul 8 literele (c) i (d) i la articolele 9 i 10 din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009 care
fac parte din culturi de celule, seturi de laborator sau probe de laborator, prin tratament în condi ii cel pu in echivalente cu metoda validat pentru autoclavele cu aburi ( 1 ) i eliminare ulterioar ca de euri sau ape uzate în conformitate cu legisla ia relevant a Uniunii;
(c) prin sterilizare sub presiune i eliminare ulterioar sau utilizare în conformitate cu articolele 12, 13 i 14 din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009.
5. Utilizatorii care manipuleaz probe pentru cercetare i diagnostic p streaz un registru cu expedierile probelor respective.
B
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 68
( 1 ) CEN TC/102 – Sterilizatoare medicale - EN 285:2006 + A2:2009 - Sterilizare - Sterilizatoare cu aburi - Sterilizatoare mari, trimitere publicat în JO C 293, 2.12.2009, p. 39.
Registrul include informa iile men ionate la punctul 1 i data i metoda de eliminare a probelor i a oric ror produse derivate.
6. Prin derogare de la punctele 1, 4 i 5, autoritatea competent poate accepta manipularea i eliminarea probelor pentru cercetare i diagnostic în scopuri educa ionale în alte condi ii care s asigure eliminarea riscurilor inacceptabile pentru s n tatea public i animal .
Sec iunea 2
Probe comerciale i articole pentru expozi ii
1. Probele comerciale i articolele pentru expozi ii pot fi transportate, utilizate i eliminate numai în conformitate cu sec iunea 1 punctele 1 – 4 i 6.
2. Dup încheierea studiilor sau analizelor specifice, cu excep ia cazurilor în care acestea sunt p strate ca referin e, probele comerciale:
(a) se reexpediaz în statul membru de origine;
(b) se expediaz c tre alt stat membru sau o ar ter , dac o astfel de expediere a fost autorizat în prealabil de autoritatea competent din statul membru sau ara ter de destina ie; sau
(c) se elimin sau se utilizeaz în conformitate cu articolele 12, 13 i 14 din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009.
3. Dup încheierea activit ii expozi iei sau a activit ii artistice, articolele pentru expozi ie se reexpediaz în statul membru de origine, se expediaz sau se elimin în conformitate cu punctul 2.
CAPITOLUL II
NORME SPECIALE PRIVIND HR NIREA ANIMALELOR
Sec iunea 1
Cerin e generale
M4 Materialele de categoria 2 i 3 prev zute la articolul 18 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009 pot fi utilizate ca hran pentru animalele prev zute la alineatul (1) literele (a), (b), (d), (f), (g) i (h) din articolul men ionat, dac sunt îndeplinite cel pu in urm toarele condi ii, pe lâng orice condi ii prev zute de autoritatea competent în conformitate cu articolul 18 alineatul (1) din regulamentul respectiv:
B 1. Subprodusele de origine animal se transport la utilizatori sau la centrele de
colectare în conformitate cu anexa VIII capitolul I sec iunile 1 i 3.
2. Centrele de colectare se înregistreaz de c tre autoritatea competent , dac acestea:
(a) îndeplinesc cerin ele privind instala iile care efectueaz opera iunile intermediare prev zute în anexa IX capitolul II; i
(b) dispun de dot ri adecvate pentru distrugerea materialelor neutilizate, sau le trimit la o instala ie autorizat de prelucrare sau la o instala ie autorizat de incinerare sau coincinerare în conformitate cu prezentul regulament.
3. Statele membre pot autoriza utilizarea ca centru de colectare a unei instala ii de prelucrare pentru materialele de categoria 2.
B
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 69
4. Operatorii centrelor de colectare care furnizeaz c tre utilizatori finali materiale, altele decât subprodusele de origine animal provenite de la animale acvatice sau de la nevertebrate acvatice, trebuie s se asigure c acestea sunt supuse unuia din urm toarele tratamente:
(a) denaturare cu o solu ie de agent colorant; solu ia trebuie s aib o astfel de concentra ie încât colora ia materialului colorat s fie vizibil în mod clar i s nu dispar atunci când materialele colorate sunt supuse congel rii sau refriger rii, iar întreaga suprafa a tuturor pieselor de material trebuie s fie colorat cu o astfel de solu ie fie prin imersarea materialului în solu ie, fie prin pulverizare sau alte moduri de aplicare a solu iei;
(b) sterilizare prin fierbere sau cu aburi sub presiune pân când fiecare pies de material este complet fiart ; sau
(c) orice alt manipulare sau tratament autorizate de autoritatea competent care r spunde de operator.
Sec iunea 2
Hr nirea anumitor specii în puncte de hr nire
1. Autoritatea competent poate autoriza utilizarea materialelor de categoria 1 prev zute la articolul 18 alienatul (2) litera (b) din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009 pentru hr nirea urm toarelor specii protejate sau pe cale de dispari ie în puncte de hr nire, în urm toarele condi ii:
(a) Materialele trebuie utilizate ca hran pentru:
M9 (i) una din urm toarele specii de p s ri necrofage în urm toarele state
membre:
Codul de ar Statul membru
Specia de animal
Denumirea local Denumirea tiin ific
BG Bulgaria Vulturul b rbos
Vulturul negru
Hoitarul
Vulturul sur
Acvila de munte
Acvila de câmp
Codalbul
Gaia neagr
Gaia ro ie
Gypaetus barbatus
Aegypius monachus
Neophron percnopterus
Gyps fulvus
Aquila chrysaetos
Aquila heliaca
Haliaeetus albicilla
Milvus migrans
Milvus milvus
EL Grecia Vulturul b rbos
Vulturul negru
Hoitarul
Vulturul sur
Acvila de munte
Acvila de câmp
Codalbul
Gaia neagr
Gypaetus barbatus
Aegypius monachus
Neophron percnopterus
Gyps fulvus
Aquila chrysaetos
Aquila heliaca
Haliaeetus albicilla
Milvus migrans
B
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 70
Codul de ar Statul membru
Specia de animal
Denumirea local Denumirea tiin ific
ES Spania Vulturul b rbos
Vulturul negru
Hoitarul
Vulturul sur
Acvila de munte
Acvila imperial iberic
Gaia neagr
Gaia ro ie
Gypaetus barbatus
Aegypius monachus
Neophron percnopterus
Gyps fulvus
Aquila chrysaetos
Aquila adalberti
Milvus migrans
Milvus milvus
FR Fran a Vulturul b rbos
Vulturul negru
Hoitarul
Vulturul sur
Acvila de munte
Codalbul
Gaia neagr
Gaia ro ie
Gypaetus barbatus
Aegypius monachus
Neophron percnopterus
Gyps fulvus
Aquila chrysaetos
Haliaeetus albicilla
Milvus migrans
Milvus milvus
HR Croa ia Vulturul b rbos
Vulturul negru
Hoitarul
Vulturul sur
Gypaetus barbatus
Aegypius monachus
Neophron percnopterus
Gyps fulvus
IT Italia Vulturul b rbos
Vulturul negru
Hoitarul
Vulturul sur
Acvila de munte
Gaia neagr
Gaia ro ie
Gypaetus barbatus
Aegypius monachus
Neophron percnopterus
Gyps fulvus
Aquila chrysaetos
Milvus migrans
Milvus milvus
CY Cipru Vulturul negru
Vulturul sur
Aegypius monachus
Gyps fulvus
PT Portugalia Vulturul negru
Hoitarul
Vulturul sur
Acvila de munte
Aegypius monachus
Neophron percnopterus
Gyps fulvus
Aquila chrysaetos
SK Slovacia Acvila de munte
Acvila de câmp
Codalbul
Gaia neagr
Gaia ro ie
Aquila chrysaetos
Aquila heliaca
Haliaeetus albicilla
Milvus migrans
Milvus milvus
B (ii) una din speciile din ordinul carnivorelor enumerate în anexa II la
Directiva 92/43/CEE, în arii speciale de conservare care au fost stabilite în conformitate cu directiva respectiv ; sau
M9
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 71
(iii) una din speciile din ordinul falconiformelor sau strigiformelor enumerate în anexa I la Directiva 2009/147/CE, în arii de protec ie special care au fost stabilite în conformitate cu directiva respectiv ;
(b) Autoritatea competent a acordat autorizarea operatorului responsabil pentru punctul de hr nire.
Autoritatea competent acord astfel de autoriza ii dac :
(i) hr nirea nu este utilizat ca o metod alternativ de eliminare a materialelor cu risc specificat sau a cadavrelor de rumeg toare care con in astfel de materiale cu risc de transmitere a EST;
(ii) exist un sistem adecvat de supraveghere a EST în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 999/2001, care implic teste de laborator periodice pentru detectarea EST;
(c) Autoritatea competent trebuie s asigure coordonarea cu orice autoritate competent responsabil cu supravegherea cerin elor prev zute în autorizare;
(d) Autoritatea competent trebuie s constate, pe baza unei evalu ri a situa iei specifice a speciilor în cauz i a habitatului acestora, c stadiul de conservare al speciilor respective va fi îmbun t it;
(e) Autorizarea acordat de autoritatea competent trebuie:
(i) s se refere i s men ioneze speciile în cauz ;
(ii) s descrie în detaliu localizarea punctului de hr nire din aria geografic în care are loc hr nirea; i
(iii) s fie imediat suspendat în cazul:
— unei implic ri suspecte sau confirmate în r spândirea EST, pân la excluderea riscurilor, sau
— nerespect rii oric rei norme prev zute în prezentul regulament.
(f) Operatorul responsabil cu hr nirea:
(i) desemneaz o zon pentru hr nire îngr dit , accesul la aceasta fiind limitat doar la speciile care urmeaz s fie conservate, dup caz cu gard sau alte mijloace care corespund modului natural de hr nire al speciilor respective;
(ii) se asigur c toate cadavrele eligibile de bovine i cel pu in 4 % din cadavrele eligibile de ovine i caprine destinate utiliz rii ca hran pentru animale sunt testate înainte de utilizare, cu rezultate negative, în cadrul programului de monitorizare a EST pus în aplicare în conformitate cu anexa III la Regulamentul (CE) nr. 999/2001 i, dup caz, în conformitate cu o decizie adoptat în conformitate cu articolul 6 alineatul (1b) al doilea paragraf din regulamentul respectiv; i
(iii) p streaz înregistr ri care con in cel pu in num rul, natura, greutatea estimat i originea carcaselor animalelor utilizate pentru hr nire, data hr nirii, locul unde a avut loc hr nirea i, dup caz, rezultatele testelor EST.
2. În cazul în care un stat membru trimite Comisiei o cerere de includere în lista prev zut la punctul 1 litera (a), acesta depune:
(a) o justificare detaliat pentru extinderea listei în vederea includerii anumitor specii de p s ri necrofage din statul membru respectiv, inclusiv o explica ie a motivelor pentru care este necesar hr nirea unor astfel de p s ri cu materiale de categoria 1 în loc de materiale de categoria 2 sau categoria 3;
(b) o explica ie privind m surile care urmeaz s fie luate pentru a asigura respectarea dispozi iilor de la punctul 1.
B
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 72
Sec iunea 3
Hr nirea animalelor s lbatice în afara punctelor de hr nire
Autoritatea competent poate autoriza utilizarea materialelor de categoria 1 care constau din cadavre întregi sau p r i de animale moarte care con in materiale cu risc specificat în afara punctelor de hr nire, dac este cazul f r colectarea prealabil a animalelor moarte, pentru hr nirea animalelor s lbatice men ionate în sec iunea 2 punctul 1 litera (a), în urm toarele condi ii:
1. Autoritatea competent trebuie s constate, pe baza unei evalu ri a situa iei specifice a speciilor în cauz i a habitatului acestora, c stadiul de conservare al speciilor respective va fi îmbun t it;
2. Autoritatea competent trebuie s identifice în autorizare exploata iile sau efectivele situate într-o zon de hr nire delimitat geografic în urm toarele condi ii:
(a) Zona de hr nire trebuie s nu se extind pe arii de cre tere intensiv a animalelor;
(b) Animalele de ferm din exploata iile sau efectivele din zona de hr nire trebuie s se supun supravegherii periodice a unui medic veterinar oficial în ceea ce prive te prevalen a EST i a bolilor transmisibile la om sau la animale;
(c) Hr nirea trebuie suspendat imediat în cazul:
(i) unei implic ri suspecte sau confirmate a unei exploata ii sau a unui efectiv în r spândirea EST, pân la excluderea riscurilor;
(ii) unui focar suspect sau confirmat de boal transmisibil grav la om sau la animale într-o exploata ie sau într-un efectiv, pân la excluderea riscurilor; sau
(iii) nerespect rii oric rei norme prev zute în prezentul regulament.
(d) Autoritatea competent trebuie s specifice în autorizare:
(i) m suri adecvate de prevenire a transmiterii EST i a bolilor transmisibile de la animale moarte la om sau la alte animale, cum ar fi m suri care s vizeze modurile de hr nire ale speciilor care urmeaz s fie conservate, restric ii de hr nire sezonale, restric ii de deplasare pentru animalele de ferm i alte m suri destinate s controleze riscurile poten iale de transmitere a bolilor transmisibile la om sau la animale, cum ar fi m suri referitoare la speciile prezente în zona de hr nire pentru care nu sunt destinate subprodusele de origine animal ;
(ii) responsabilit ile persoanelor sau entit ilor din zona de hr nire care ofer asisten la hr nire sau sunt responsabile pentru animalele de ferm , referitor la m surile men ionate la subpunctul (i);
(iii) condi iile de impunere a sanc iunilor prev zute la articolul 53 din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009 aplicabile înc lc rii m surilor prev zute la subpunctul (i) de c tre persoane sau entit i prev zute la prezenta liter (d) subpunctul (ii);
(e) În cazul în care hr nirea este efectuat f r colectarea în prealabil a animalelor moarte, se efectueaz o estimare a ratei mortalit ii preconizate în zona de hr nire i a cerin elor de hr nire preconizate ale animalelor s lbatice, pentru a servi ca baz pentru evaluarea riscurilor poten iale de transmitere a bolilor.
B
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 73
Sec iunea 4
Hr nirea animalelor din gr dinile zoologice cu materiale de categoria 1
Autoritatea competent poate autoriza utilizarea materialelor de categoria 1 care constau din cadavre întregi sau p r i de animale moarte care con in materiale cu risc specificat i utilizarea materialelor ob inute din animale din gr dinile zoologice pentru hr nirea animalelor din gr dinile zoologie în urm toarele condi ii:
(a) Autoritatea competent trebuie s fi acordat autorizarea operatorului responsabil cu hr nirea. Autoritatea competent acord astfel de autoriza ii dac :
(i) hr nirea nu este utilizat ca o metod alternativ de eliminare a materialelor cu risc specificat sau a cadavrelor de rumeg toare care con in astfel de materiale cu risc de transmitere a EST;
(ii) dac se utilizeaz materiale de categoria 1 care constau din cadavre întregi sau p r i de animale moarte care con in materiale cu risc specificat, provenite de la bovine, exist un sistem adecvat de supraveghere pentru EST în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 999/2001, care implic test ri de laborator periodice ale probelor pentru detectarea EST;
(b) Autorizarea acordat de autoritatea competent trebuie suspendat imediat în cazul:
(i) unei implic ri suspecte sau confirmate în r spândirea EST, pân la excluderea riscurilor; sau
(ii) nerespect rii oric rei norme prev zute în prezentul regulament.
(c) Operatorul responsabil cu hr nirea:
(i) depoziteaz materialul care urmeaz s fie utilizat pentru hr nire i efectueaz hr nirea într-o zon îngr dit cu gard pentru a se asigura c la materialele pentru hr nire nu au acces alte animale carnivore decât animalele din gr dinile zoologice pentru care a fost acordat autorizarea;
(ii) se asigur c rumeg toarele destinate utiliz rii ca hran sunt incluse în programul de monitorizare a EST pus în aplicare în conformitate cu anexa III la Regulamentul (CE) nr. 999/2001 i, dup caz, în conformitate cu o decizie adoptat în conformitate cu articolul 6 alineatul (1b) al doilea paragraf din regulamentul respectiv;
(iii) p streaz înregistr ri care con in cel pu in num rul, natura, greutatea estimat i originea cadavrelor animalelor utilizate pentru hr nire, rezultatele testelor EST i data hr nirii.
CAPITOLUL III
NORME SPECIALE PRIVIND COLECTAREA I ELIMINAREA
Sec iunea 1
Norme speciale privind eliminarea subproduselor de origine animal
1. În cazul în care autoritatea competent autorizeaz eliminarea subproduselor de origine animal la fa a locului în conformitate cu articolul 19 alineatul (1) literele (a), (b), (c) i (e) din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009, astfel de elimin ri pot fi efectuate:
(a) prin incinerare sau îngropare în incinta de origine a subproduselor de origine animal ;
(b) într-un depozit de de euri autorizat; sau
B
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 74
(c) prin incinerare sau îngropare într-un loc astfel încât riscurile pentru s n tatea animal , pentru s n tatea public i pentru mediu s fie reduse la minimum, cu condi ia ca acel loc s fie situat la o distan adecvat care s permit autorit ii competente gestionarea prevenirii riscurilor pentru s n tatea animal , s n tatea public i mediu;
2. Incinerarea subproduselor de origine animal în locurile prev zute la articolul 19 alineatul (1) literele (b), (c) i (e) din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009 trebuie efectuat astfel încât s se asigure c acestea sunt incinerate:
(a) pe ruguri amenajate corespunz tor, care s asigure transformarea subproduselor de origine animal în cenu ;
(b) f r periclitarea s n t ii umane;
(c) f r utilizarea de procese sau metode care ar putea d una mediului, în special în cazul în care acestea ar putea genera riscuri pentru ap , aer, sol, plante sau animale sau prin producerea de zgomot sau mirosuri nepl cute;
(d) în condi ii care s asigure c toate cenu ile rezultate sunt eliminate prin îngropare într-un depozit de de euri autorizat.
3. Îngroparea subproduselor de origine animal în locurile prev zute la articolul 19 alineatul (1) literele (a), (b), (c) i (e) din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009 trebuie efectuat astfel încât s se asigure c acestea sunt îngropate:
(a) într-un mod care s împiedice accesul animalelor carnivore sau omnivore la acestea;
(b) într-un depozit de de euri autorizat sau în alt loc f r a periclita s n tatea uman i utilizând procese sau metode care nu d uneaz mediului, în special în cazul în care acestea ar putea genera riscuri pentru ap , aer, sol, plante sau animale sau prin producerea de zgomot sau mirosuri nepl cute;
4. În cazul elimin rii în conformitate cu articolul 19 alineatul (1) literele (a), (b), (c) i (e) din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009, transportul subproduselor de origine animal de la locul de origine la locul de eliminare trebuie efectuat în urm toarele condi ii:
(a) subprodusele de origine animal s fie transportate în recipiente sau vehicule sigure i etan e;
(b) înc rcarea i desc rcarea subproduselor de origine animal s fie supravegheat de autoritatea competent , dup caz;
(c) ro ile vehiculelor s fie dezinfectate la plecarea de la locul de origine;
(d) recipientele i vehiculele utilizate pentru transportul subproduselor de origine animal s fie cur ate i dezinfectate în mod corespunz tor dup desc rcarea subproduselor de origine animal ; i
(e) s fie asigurate escorte pentru vehicule, teste de etan eitate i acoperitori duble adecvate, dup caz.
Sec iunea 2
Incinerarea i îngroparea subproduselor de origine animal în zonele izolate
Procentajele maxime prev zute la articolul 19 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009 nu dep esc:
(a) 10 % din popula ia de bovine din statul membru în cauz ;
(b) 25 % din popula ia de ovine i caprine din statul membru în cauz ;
B
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 75
(c) 10 % din popula ia de porcine din statul membru în cauz ; i
(d) un procentaj din popula ia altor specii, stabilit de autoritatea competent pe baza unei evalu ri a riscurilor poten iale pentru s n tatea public i animal generate de eliminarea animalelor din speciile respective prin incinerare sau îngropare la fa a locului.
Sec iunea 3
Incinerarea i îngroparea albinelor i a subproduselor apicole
În cazul albinelor i al subproduselor apicole, autoritatea competent poate autoriza eliminarea prin incinerare sau îngropare la fa a locului, în conformitate cu articolul 19 alineatul (1) litera (f) din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009, cu condi ia de se lua toate m surile necesare pentru a se asigura faptul c incinerarea sau îngroparea nu pericliteaz s n tatea animal , s n tatea uman sau mediul.
CAPITOLUL IV
ELIMINAREA PRIN ALTE MIJLOACE
Prin derogare de la articolul 14 din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009, statele membre pot autoriza colectarea, transportul i eliminarea materialelor de categoria 3 prev zute la articolul 10 litera (f) din regulamentul men ionat prin alte mijloace decât incinerarea sau îngroparea la fa a locului, dac :
(a) volumul materialelor nu dep e te 20 de kg pe s pt mân în unitatea sau instala ia de colectare a materialelor, indiferent de specia sau originea materialelor;
(b) materialele sunt colectate, transportate i eliminate prin mijloace care previn transmiterea riscurilor inacceptabile pentru s n tatea public i animal ;
(c) autoritatea competent efectueaz controale periodice, inclusiv controale ale înregistr rilor p strate de operatori, în unit ile sau instala iile în care sunt colectate materialele, în vederea asigur rii respect rii dispozi iilor prezentei sec iuni.
M9 __________
B
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 76
ANEXA VII
FORMATUL STANDARD AL CERERILOR DE AUTORIZARE A UNOR METODE ALTERNATIVE
CAPITOLUL I
Regimul lingvistic
1. Cererile de autorizare a unei metode alternative de utilizare sau eliminare a subproduselor de origine animal sau a produselor derivate, în conformitate cu articolul 20 din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009 (cereri), se depun în una din limbile oficiale ale Uniunii Europene, astfel cum se men ioneaz la articolul 1 din Regulamentul nr. 1 din 1958.
2. P r ile interesate care depun astfel de cereri într-o limb alta decât engleza trebuie s valideze traducerea oficial a cererii lor, furnizat de AESA, înainte de evaluare.
Perioada men ionat la articolul 20 alineatul (5) din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009 începe doar în momentul în care partea interesat a validat traducerea oficial a cererii.
CAPITOLUL II
Con inutul cererilor
M1 1. Cererile con in toate informa iile necesare pentru a permite AESA s
evalueze siguran a metodei alternative propuse i descriu, în special:
— categoriile de subproduse de origine animal care se inten ioneaz s fie supuse metodei;
— întregul proces;
— pericolele biologice implicate la adresa s n t ii oamenilor i animalelor i
— gradul de reducere a riscului care trebuie atins gra ie procesului.
2. Cererea men ionat la alineatul (1) trebuie, de asemenea:
(a) s indice punctele aplicabile din articolele 8, 9 i 10 din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009, inclusiv starea fizic a materialelor respective i, dac este cazul, orice tratament prealabil la care au fost supuse materialele respective, indicându-se orice alte materiale în afara subproduselor de origine animal care urmeaz s fie utilizate în cursul procesului;
(b) s includ un protocol HACCP i o diagram flux care s indice clar fiecare etap a procesului, s identifice parametrii critici pentru inactivarea unor patogeni relevan i cum ar fi temperatura, presiunea, timpul de expunere, ajustarea valorii pH i dimensiunea particulelor i s fie completat cu fi e de date tehnice privind echipamentele utilizate pe parcursul procesului;
(c) s identifice i s caracterizeze pericolele biologice la adresa s n t ii oamenilor i animalelor pe care le prezint categoriile de subproduse de origine animal care se inten ioneaz s fie supuse metodei;
(d) s arate faptul c cele mai rezistente pericole biologice asociate categoriei de materiale care urmeaz s fie prelucrate sunt reduse în oricare dintre produsele generate pe parcursul procesului, inclusiv în apele reziduale, cel pu in pân la nivelul atins de standardele de prelucrare stabilite în prezentul regulament pentru aceea i categorie de subproduse de origine animal . Gradul de reducere a riscurilor trebuie s fie determinat prin m sur ri directe validate, cu excep ia cazului în care se accept utilizarea de modele sau compara ii cu alte procese.
B
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 77
3. M sur rile directe validate men ionate la alineatul (2) litera (d) înseamn :
(a) m surarea reducerii viabilit ii/infec iozit ii: organismelor indicatoare endogene în timpul procesului, atunci când indicatorul:
— este prezent în mod sistematic în num r mare în materiile prime;
— nu este mai pu in rezistent la aspectele letale ale procedeului de tratare, cu toate acestea f r a fi mult mai rezistent decât agen ii patogeni pe care trebuie s -i controleze;
— este relativ u or de cuantificat, de identificat i de confirmat; sau
(b) folosirea unui organism de prob sau un virus bine caracterizat, introdus în materiile prime din cadrul unui corp de prob adecvat.
În cazul în care sunt implicate mai multe etape, trebuie s se evalueze în ce m sur diferitele etape de reducere au un efect cumulativ sau dac primele etape ale procesului risc s compromit eficacitatea etapelor ulterioare;
(c) raportarea de rezultate complete prin
(i) descrierea în detaliu a metodologiei utilizate;
(ii) descrierea naturii probelor care au fost analizate;
(iii) demonstrarea faptului c num rul de probe analizate este reprezentativ;
(iv) justificarea num rului de teste efectuate i selectarea punctelor de m surare;
(v) indicarea sensibilit ii i a specificit ii metodelor de detectare utilizate;
(vi) furnizarea de date privind repetabilitatea i variabilitatea statistic a m sur rilor ob inute pe parcursul experimentelor;
(vii) în cazul hranei neprelucrate pentru animale de companie: justificarea, în cazul în care sunt utilizate, caracterului semnificativ al surogatelor prionului;
(viii) demonstrarea, în cazul în care, în absen a m sur rilor directe, se utilizeaz modele sau compara ii cu alte procese, a faptului c factorii care duc la reducerea riscurilor sunt bine cunoscu i i c modelul de reducere a riscurilor este bine stabilit;
(ix) furnizarea de date, pentru întregul proces, cu privire la m sur torile directe ale tuturor factorilor care duc la reducerea riscurilor care demonstreaz c ace ti factori sunt aplica i în mod omogen la nivelul întregului lot tratat
4. Planul HACCP men ionat la punctul 2 litera (b) trebuie s se bazeze pe parametrii critici utiliza i în scopul reducerii riscurilor, în special
— temperatura;
— presiunea;
— timpul i
— criteriile microbiologice.
M1
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 78
Limitele determinante stabilite în planul HACCP trebuie definite pe baza rezultatelor valid rii experimentale i/sau a modelului furnizat.
Dac buna func ionare a procesului nu poate fi demonstrat decât pe baza parametrilor tehnici lega i în mod specific de echipamentul utilizat în cadrul procesului, planul HACCP trebuie s includ , de asemenea, limitele tehnice care trebuie respectate, în special consumul de energie, num rul de b t i ale pompei sau dozele de substan e chimice.
Trebuie furnizate informa ii cu privire la parametrii determinan i i tehnici care trebuie monitoriza i i înregistra i în continuu sau la intervale definite, precum i cu privire la metodele utilizate pentru m surare i monitorizare.
Trebuie luat în considerare variabilitatea parametrilor în condi ii de produc ie obi nuite.
Planul HACCP trebuie s reflecte condi iile de exploatare normale i cazurile de anomalie sau de urgen , inclusiv o defec iune survenit în cursul procesului, i trebuie s precizeze m surile corective care trebuie aplicate în caz de anomalie sau de urgen .
5. Cererile trebuie, de asemenea, s con in suficiente informa ii privind:
(a) riscurile asociate proceselor interdependente i în special privind rezultatul unei evalu ri a eventualelor impacturi indirecte care ar putea:
(i) influen a nivelul de reducere a riscurilor asociate unui anumit proces;
(ii) influen a pe care o poate avea transportul sau depozitarea oric ror produse ob inute în cursul procesului i eliminarea în condi ii de siguran a acestor produse, inclusiv apele uzate.
(b) riscurile asociate utiliz rii finale preconizate a produselor, în special:
(i) indicarea utiliz rii finale preconizate a oric ror produse ob inute în cursul procesului;
(ii) evaluarea riscurilor probabile pentru s n tatea uman i animal i a efectelor poten iale asupra mediului pe baza reducerii riscurilor estimat în conformitate cu punctul 2 litera (d).
6. Cererile trebuie înso ite de documente justificative, în special:
(a) o schem tehnic care detaliaz func ionarea procesului;
(b) elementele de prob men ionate la punctul 2 litera (d), precum i alte elemente de prob destinate s sus in informa iile furnizate în cadrul cererii, astfel cum se stabile te la punctul 2.
7. Cererile men ioneaz coordonatele p r ii interesate, respectiv numele i adresa complet , numerele de telefon i/sau de fax i/sau adresa de e-mail a unei persoane de contact care ac ioneaz în calitate de parte interesat sau în numele acesteia.
M1
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 79
ANEXA VIII
COLECTAREA, TRANSPORTUL I TRASABILITATEA
CAPITOLUL I
COLECTARE I TRANSPORT
Sec iunea 1
Vehicule i recipiente
1. Începând cu punctul de pornire al lan ului de produc ie men ionat la articolul 4 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009, subprodusele de origine animal i produsele derivate trebuie s fie colectate i transportate în ambalaje noi închise ermetic sau în recipiente sau vehicule etan e acoperite.
2. Vehiculele i recipientele refolosibile, precum i toate echipamentele sau aparatele reutilizabile care intr în contact cu subproduse de origine animal sau cu produse derivate altele decât produsele derivate introduse pe pia în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 767/2009 i care sunt depozitate i transportate în conformitate cu anexa II la Regulamentul (CE) nr. 183/2005, trebuie p strate curate.
Dac nu sunt dedicate transportului de subproduse de origine animal sau de produse derivate specifice într-un mod care s împiedice orice contaminare încruci at , ele trebuie s fie, în special:
(a) curate i uscate înainte de utilizare i
(b) cur ate, sp late i/sau dezinfectate dup fiecare utilizare în m sura necesar pentru a împiedica o contaminare încruci at .
3. Recipientele refolosibile trebuie s fie folosite numai pentru transportul unui anumit subprodus de origine animal sau produs derivat în m sura în care acest lucru este necesar pentru evitarea contamin rii încruci ate.
Cu toate acestea, recipientele refolosibile pot fi utilizate dac autoritatea competent a autorizat o astfel de utilizare:
(a) pentru transportul diferitelor subproduse de origine animal sau produse derivate, cu condi ia s fi fost cur ate i dezinfectate între diferitele utiliz ri într-un mod care s împiedice contaminarea încruci at ;
(b) pentru transportul subproduselor de origine animal sau al produselor derivate men ionate la articolul 10 litera (f) din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009, dup ce au fost folosite pentru transportul produselor destinate consumului uman, în condi ii care s împiedice contaminarea încruci at .
4. Ambalajele trebuie s fie eliminate prin incinerare sau prin alte mijloace, în conformitate cu legisla ia Uniunii.
Sec iunea 2
Condi ii de temperatur
1. Transportul subproduselor de origine animal destinate produc iei de materii prime furajere sau de hran neprelucrat pentru animale de companie trebuie s se desf oare la o temperatur adecvat , respectiv la o temperatur maxim de 7 °C în cazul subproduselor de origine animal ob inute din carne i produse pe baz de carne care nu sunt destinate consumului uman, cu excep ia cazului în care sunt utilizate pentru hrana animalelor în conformitate cu anexa II capitolul I, pentru a se evita orice risc pentru s n tatea animal sau public .
B
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 80
2. Materialele de categoria 3 neprelucrate destinate produc iei de materii prime furajere sau de hran pentru animale de companie trebuie s fie depozitate i transportate în stare refrigerat , congelat sau însilozat , cu excep ia cazurilor în care:
(a) sunt prelucrate în termen de 24 de ore de la colectare sau de la sfâr itul depozit rii în stare refrigerat sau congelat , dac transportul ulterior este asigurat prin mijloace de transport prin care este men inut temperatura de depozitare;
(b) în cazul laptelui, al produselor pe baz de lapte sau al produselor derivate din lapte care nu au fost supuse niciunuia dintre tratamentele men ionate în anexa X capitolul II sec iunea 4 partea I, sunt transportate în stare refrigerat i în recipiente izolate, cu excep ia situa iilor în care riscurile pot fi limitate prin alte m suri, datorit caracteristicilor materiilor.
3. Structura vehiculelor frigorifice folosite pentru transport trebuie s asigure men inerea unei temperaturi corespunz toare pe întreaga durat a transportului, precum i monitorizarea acestei temperaturi.
Sec iunea 3
Derogare privind colectarea i transportul materialelor de categoria 3 compuse din lapte, produse pe baz de lapte i produse derivate din lapte
Sec iunea 1 nu se aplic transportului i colect rii de materiale de categoria 3 compuse din lapte, produse pe baz de lapte i produse derivate din lapte efectuate de operatori ai unor unit i de prelucrare a laptelui autorizate în conformitate cu articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 853/2004, care recep ioneaz produse pe care le-au livrat anterior i care le-au fost returnate, în special de c tre clien ii lor.
Sec iunea 4
Derogare privind colectarea i transportul gunoiului de grajd
Prin derogare de la sec iunea 1, autoritatea competent poate autoriza ca transportul i colectarea gunoiului de grajd transportat între dou puncte aflate pe teritoriul aceleia i ferme sau între ferme i utilizatori afla i în acela i stat membru s se efectueze în condi ii care s asigure prevenirea riscurilor inacceptabile pentru s n tatea public i animal .
CAPITOLUL II
IDENTIFICARE
1. Trebuie s se ia toate m surile necesare pentru a se asigura c :
(a) transporturile de subproduse de origine animal i de produse derivate pot fi identificate i sunt p strate separat i pot fi identificate în timpul colect rii la locul de origine al subproduselor de origine animal i în timpul transportului;
(b) o substan de marcaj pentru identificarea subproduselor de origine animal sau a produselor derivate dintr-o anumit categorie este folosit numai pentru categoria pentru care utilizarea sa este cerut , în conformitate cu prezentul regulament, sau stabilit în temeiul punctului 4;
(c) transporturile de subproduse de origine animal i de produse derivate sunt expediate dintr-un stat membru c tre un alt stat membru în ambalaje, recipiente sau vehicule care poart , în mod vizibil i indelebil, cel pu in pe durata transportului, codul de culori descris în continuare, utilizat pentru afi area informa iilor prev zute în prezentul regulament pe suprafa a sau pe o parte a ambalajului, a recipientului sau a vehiculului, sau pe o etichet sau un simbol aplicat pe acestea:
(i) în cazul materialelor de categoria 1, folosind culoarea neagr ;
B
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 81
(ii) în cazul materialelor de categoria 2 (altele decât gunoiul de grajd i con inutul tractului digestiv), folosind culoarea galben ;
(iii) în cazul materialelor de categoria 3, folosind culoarea verde cu con inut ridicat de albastru pentru a o distinge în mod clar de celelalte culori;
(iv) în cazul transporturilor importate, culoarea men ionat pentru materiile respective la punctele (i), (ii) i (iii), de îndat ce transportul a trecut de punctul de control la frontier de prim intrare în Uniune.
2. În timpul transportului i al depozit rii, o etichet ata at pe ambalaj, recipient sau vehicul trebuie:
(a) s indice în mod clar categoria de subproduse de origine animal sau de produse derivate i
(b) s poarte una din urm toarele men iuni, care s apar în mod vizibil i lizibil pe ambalaj, un recipient sau un vehicul, dup caz:
(i) în cazul materialelor de categoria 3: „impropriu pentru consumul uman”;
(ii) în cazul materialelor de categoria 2 (altele decât gunoiul de grajd i con inutul tubului digestiv) i al produselor derivate din
materialele de categoria 2: „impropriu pentru consumul uman”; cu toate acestea, dac materialele de categoria 2 sunt destinate hranei animalelor men ionate la articolul 18 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009 în condi iile prev zute sau stabilite în conformitate cu articolul respectiv, eticheta va purta men iunea „pentru hrana …”, completat cu denumirea speciilor specifice de animale c rora le sunt destinate materiile respective;
(iii) în cazul materialelor de categoria 1 i a produselor derivate din materiale de categoria 1 care sunt destinate:
— elimin rii: „exclusiv pentru eliminare”;
— fabric rii de hran pentru animale de companie: „exclusiv pentru fabricarea de hran pentru animale de companie”;
— fabric rii unui produs derivat men ionat la articolul 36 din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009: „exclusiv pentru fabricarea de produse derivate. Impropriu pentru consumul uman sau animal sau pentru fertilizarea solurilor”;
(iv) în cazul laptelui, al produselor pe baz de lapte, al produselor derivate din lapte, al colostrului i al produselor din colostru: „impropriu pentru consumul uman”;
(v) în cazul gelatinei produse pornind de la materiale de categoria 3: „gelatin destinat consumului animal”;
B
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 82
(vi) în cazul colagenului produs pornind de la materiale de categoria 3: „colagen destinat consumului animal”;
(vii) în cazul hranei neprelucrate pentru animale de companie: „exclusiv ca hran pentru alimente de companie”;
(viii) în cazul pe telui i al produselor derivate din pe te destinate hranei pe tilor, tratate i ambalate înainte de distribu ie, denumirea i adresa unit ii de produc ie de origine a furajelor, marcate în mod clar i lizibil, i
— în cazul f inii de pe te provenind din pe ti s lbatici: „con ine doar f in de pe te provenind din pe ti s lbatici – poate fi folosit pentru hrana pe tilor de cresc torie din toate speciile”;
— în cazul f inii de pe te provenind din pe ti de cresc torie: „con ine doar f in de pe te provenind din pe ti de cresc torie din specia […] – poate fi folosit doar pentru hrana pe tilor de cresc torie din alte specii”;
— în cazul f inii de pe te provenind din pe ti s lbatici i pe ti de cresc torie: „con ine f in de pe te provenind din pe ti s lbatici i pe ti de cresc torie din specia […] – poate fi folosit doar pentru hrana pe tilor de cresc torie din alte specii”;
(ix) în cazul produselor din sânge provenite de la ecvidee nedestinate hranei animalelor: „sânge i produse din sânge provenite de la ecvidee. Impropriu pentru consumul uman sau animal”;
(x) în cazul coarnelor, copitelor i al altor materii destinate produc iei de îngr minte organice i de amelioratori de sol men ionate în anexa XIV capitolul II sec iunea 12: „impropriu pentru consumul uman sau animal”;
(xi) în cazul îngr mintelor organice i al amelioratorilor de sol: „îngr minte organice sau amelioratori de sol/accesul animalelor de ferm la p uni sau utilizarea recoltelor în calitate de p uni sunt interzise timp de cel pu in 21 de zile dup aplicare”;
(xii) în cazul materialelor utilizate pentru hrana animalelor în conformitate cu anexa VI capitolul II sec iunea I: denumirea i adresa centrului de colectare i men iunea „impropriu pentru consumul uman”;
(xiii) în cazul gunoiului de grajd i al con inutului tractului digestiv: „gunoi de grajd”;
(xiv) în cazul produselor intermediare, pe ambalajul exterior: „exclusiv pentru medicamente/medicamente de uz veterinar/dispozitive medicale/dispozitive medicale implantabile activ/dispozitive medicale pentru diagnostic in vitro/reactivi de laborator”;
(xv) în cazul probelor pentru cercetare i diagnostic: „pentru cercetare i diagnostic”, în locul textului pentru etichet prev zut la
litera (a);
(xvi) în cazul probelor comerciale: „probe comerciale improprii pentru consumul uman”, în locul textului pentru etichet prev zut la litera (a);
M1 (xvii) în cazul articolelor pentru expozi ii: „articole pentru expozi ii
improprii pentru consumul uman”, în locul textului pentru etichet prev zut la litera (a);
B
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 83
(xviii) în cazul uleiului de pe te destinat produc iei de medicamente men ionat în anexa XIII capitolul XIII: „ulei de pe te destinat produc iei de medicamente”, în locul textului pentru etichet prev zut la litera (a);
M4 (xix) în cazul gunoiului de grajd supus tratamentului cu var men ionat
în anexa IV capitolul IV sec iunea 2 punctul I: „amestec de gunoi de grajd i var”;
(xx) în cazul gunoiului de grajd prelucrat supus tratamentului men ionat în anexa XI capitolul I sec iunea 2 literele (b) i (c): „gunoi de grajd prelucrat”.
B (c) Cu toate acestea, eticheta men ionat la litera (b) subpunctul (xi) nu este
cerut pentru îngr mintele organice i amelioratorii de sol:
(i) ambalate în ambalaje prev zute pentru vânzare, a c ror greutate nu dep e te 50 de kg i care sunt destinate a fi utilizate de c tre consumatorul final sau
(ii) ambalate în saci mari, a c ror greutate nu dep e te 1 000 de kg, cu condi ia ca:
— acestea s fie autorizate de autoritatea competent a statului membru pe teritoriul c ruia trebuie s fie utilizate,
— s se indice pe aceste ambalaje sau pe ace ti saci faptul c ele nu sunt destinate a fi utilizate pe soluri la care au acces animalele de ferm .
3. Statele membre pot s instituie sisteme sau s stabileasc norme pentru codificarea cromatic a ambalajelor, recipientelor sau vehiculelor folosite pentru transportul subproduselor de origine animal i al produselor derivate, originare din i r mase pe teritoriul lor, cu condi ia ca aceste sisteme sau norme s nu confunde sistemul de codificare cromatic prev zut la punctul 1 litera (c).
4. Statele membre pot s stabileasc sisteme sau s defineasc reguli privind marcarea subproduselor de origine animal provenite de pe teritoriul lor i destinate s r mân pe acest teritoriu, cu condi ia ca aceste sisteme sau reguli s nu fie incompatibile cu cerin ele referitoare la marcare prev zute pentru produsele derivate în capitolul V al prezentei anexe.
5. Prin derogare de la punctele 3 i 4, statele membre pot folosi sistemele sau normele men ionate la aceste puncte pentru subprodusele de origine animal , provenite de pe teritoriul lor, dar nedestinate s r mân pe acest teritoriu, dac statele membre sau ara ter de destina ie i-au dat acordul.
6. Cu toate acestea:
(a) punctele 1 i 2 ale prezentului capitol nu se aplic identific rii materialelor de categoria 3 compuse din lapte, produse pe baz de lapte i produse derivate din lapte efectuate de operatori ai unor unit i de prelucrare a laptelui autorizate în conformitate cu articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 853/2004, care recep ioneaz produse pe care le-au livrat anterior i care le-au fost returnate, în special de c tre clien ii lor;
(b) autoritatea competent poate accepta ca identificarea gunoiului de grajd transportat între dou puncte situate în cadrul aceleia i ferme sau între ferme i utilizatori afla i în acela i stat membru s se efectueze prin alte mijloace, prin derogare de la punctele 1 i 2;
(c) furajele combinate definite la articolul 3 alineatul (2) litera (h) din Regulamentul (CE) nr. 767/2009 care au fost fabricate pornind de la subproduse de origine animal sau produse derivate i care au fost ambalate i introduse pe pia în calitate de furaje în conformitate cu articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 767/2009 nu trebuie s fie identificate în conformitate cu punctul 1 i nu trebuie s fie etichetate în conformitate cu punctul 2.
M1
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 84
CAPITOLUL III
DOCUMENTE COMERCIALE I CERTIFICATE DE S N TATE
1. În timpul transportului, subprodusele de origine animal i produsele derivate trebuie s fie înso ite de un document comercial stabilit în conformitate cu modelul care figureaz în prezentul capitol sau, dac este prev zut de prezentul regulament, de un certificat de s n tate.
Cu toate acestea, acest document sau certificat nu este necesar dac :
(a) comercian ii cu am nuntul furnizeaz produse derivate din materiale de categoria 3 i îngr minte organice i amelioratori de sol unor utilizatori finali din acela i stat membru, care nu sunt operatori ai sectorului;
(b) laptele, produsele pe baz de lapte i produsele derivate din lapte, care sunt materiale de categoria 3, sunt colectate i returnate unor operatori ai unor unit i de prelucrare a laptelui autorizate în conformitate cu articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 853/2004, dac ace ti operatori recep ioneaz produse, în special de la clien ii lor, pe care le-au livrat anterior;
(c) furajele combinate definite la articolul 3 alineatul (2) litera (h) din Regulamentul (CE) nr. 767/2009 care au fost fabricate pornind de la subproduse de origine animal sau produse derivate sunt introduse pe pia , ambalate i etichetate în conformitate cu articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 767/2009.
2. Documentul comercial se redacteaz în cel pu in trei exemplare (un exemplar original i dou copii). Originalul trebuie s înso easc transportul pân la destina ia final . Destinatarul trebuie s p streze documentul original. Produc torul p streaz una dintre copii, iar transportatorul p streaz cealalt copie.
Statele membre pot cere ca sosirea transporturilor s fie atestat prin intermediul sistemului TRACES sau al unui al patrulea exemplar al documentului comercial, pe care destinatarul îl trimite înapoi produc torului.
3. Certificatele de s n tate se emit i se semneaz de c tre autoritatea competent .
4. În timpul transportului în cadrul Uniunii, subprodusele de origine animal i produsele derivate sunt înso ite de un document comercial stabilit în conformitate cu modelul care figureaz la punctul 6, înc de la punctul de început în lan ul de prelucrare men ionat la articolul 4 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009.
Cu toate acestea, pe lâng autoriza ia de a transmite informa ii prin intermediul unui sistem alternativ, men ionat la articolul 21 alineatul (3) al doilea paragraf din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009, autoritatea competent poate autoriza ca subprodusele de origine animal i produsele derivate care sunt transportate pe teritoriul s u s fie înso ite de:
(a) un document comercial diferit, pe suport de hârtie sau în format electronic, cu condi ia ca acest document comercial s con in informa iile men ionate la litera (f) din notele care figureaz la punctul 6 al prezentului capitol;
(b) un document comercial în care cantitatea de materii s fie exprimat în greutate sau volum de materii sau în num rul de ambalaje.
5. Registrele i documentele comerciale sau certificatele de s n tate aferente sunt p strate pe o perioad de cel pu in doi ani pentru a fi prezentate autorit ii competente.
B
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 85
6. Model de document comercial
Note
(a) Documentul comercial este furnizat în conformitate cu modelul prev zut în prezentul capitol.
Acesta include, numerotate în ordinea indicat în model, atest rile necesare pentru transportul subproduselor de origine animal i al produselor derivate.
(b) Este întocmit într-una din limbile oficiale ale statului membru de origine i ale statului membru de destina ie, dup caz.
Totu i, poate fi, de asemenea, întocmit i în alte limbi oficiale ale Uniunii, cu condi ia s fie înso it de o traducere oficial , sau s fi fost acceptat în prealabil de autoritatea competent a statului membru de destina ie.
(c) Originalul fiec rui document comercial este compus dintr-o singur foaie de hârtie, recto i verso sau, în cazul în care nu este suficient, trebuie prezentat astfel încât toate foile de hârtie necesare s fac parte dintr-un tot integrat i indivizibil.
(d) În cazul în care la documentul comercial se anexeaz foi suplimentare din ra iuni legate de identificarea diverselor articole ale transportului, aceste foi sunt considerate, de asemenea, ca f când parte din certificatul original, iar semn tura i tampila persoanei responsabile pentru transport trebuie s se aplice pe fiecare pagin .
(e) În cazul în care documentul comercial, inclusiv foile suplimentare prev zute la litera (d), se compune din mai multe pagini, fiecare pagin se numeroteaz în josul paginii – (num rul paginii) din (num rul total de pagini) – i este prev zut , în partea de sus a paginii, cu num rul de cod al documentului atribuit de persoana responsabil .
(f) Originalul documentului comercial trebuie completat i semnat de c tre persoana responsabil .
Documentul comercial trebuie s indice:
(i) data la care materialele au fost preluate de la unitate;
(ii) descrierea materialelor, inclusiv;
— identificarea materialelor într-una din categoriile men ionate la articolele 8, 9 i 10 din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009,
— specia de animale i referirea specific la punctul aplicabil al articolului 10 din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009 pentru materialele de categoria 3 i produsele derivate din acestea care sunt destinate pentru hrana animalelor i
— dup caz, num rul crotaliei animalului;
(iii) cantitatea de materiale, în volum, greutate sau num r de ambalaje;
(iv) locul de origine al materialelor, de unde acestea au fost expediate;
(v) numele i adresa transportatorului de materiale;
(vi) numele i adresa destinatarului i, dup caz, num rul s u de autorizare sau de înregistrare, eliberat în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1069/2009 sau cu Regulamentele (CE) nr. 852/2004, (CE) nr. 853/2004 sau (CE) nr. 183/2005, dup caz;
B
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 86
(vii) dup caz, num rul de autorizare sau de înregistrare al unit ii sau al instala iei de origine, eliberat în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1069/2009 sau cu Regulamentele (CE) nr. 852/2004, (CE) nr. 853/2004 sau (CE) nr. 183/2005, dup caz, precum i natura i metodele de tratare.
(g) Culoarea semn turii persoanei responsabile trebuie s fie diferit de cea a textului tip rit.
(h) Num rul de referin al documentului i num rul de referin local nu pot fi atribuite decât o singur dat pentru acela i transport.
B
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 87
Document comercial
Pentru transportul în interiorul Uniunii Europene al subproduselor de origine animal i al produselor derivate care nu sunt destinate consumului uman, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1069/2009
M3
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 88
M3
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 89
CAPITOLUL IV
ÎNREGISTR RI
Sec iunea 1
Dispozi ii generale
1. Înregistr rile men ionate la articolul 22 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009 pentru subprodusele de origine animal i produsele derivate, altele decât furajele combinate definite la articolul 3 alineatul (2) litera (h) din Regulamentul (CE) nr. 767/2009, care au fost fabricate pornind de la subproduse de origine animal sau de la produse derivate i care sunt introduse pe pia în conformitate cu articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 767/2009, cuprind:
(a) o descriere a:
(i) speciei de animale pentru materialele de categoria 3 i produsele derivate ale acestora destinate utiliz rii ca materii prime furajere i, dac este cazul, num rul crotaliei animalului în cazul carcaselor întregi i al capetelor;
(ii) cantitatea de materiale;
(b) în cazul înregistr rilor p strate de orice persoan care expediaz subproduse de origine animal sau produse derivate, informa iile urmtoare:
(i) data la care materialele au fost preluate de la unitate;
(ii) numele i adresa transportatorului i a destinatarului i, dup caz, num rul lor de autorizare sau de înregistrare;
(c) în cazul înregistr rilor p strate de orice persoan care transport subproduse de origine animal sau produse derivate, informa iile urmtoare:
(i) data la care materialele au fost preluate de la unitate;
(ii) locul de origine al materialelor, de unde acestea au fost expediate;
(iii) numele i adresa destinatarului i, dac este cazul, num rul s u de autorizare sau de înregistrare;
(d) în cazul înregistr rilor p strate de orice persoan care prime te subproduse de origine animal sau produse derivate, informa iile urmtoare:
(i) data primirii materialelor;
(ii) locul de origine al materialelor, de unde acestea au fost expediate;
(iii) numele i adresa transportatorului.
2. Prin derogare de la punctul 1 al prezentei sec iuni, operatorii nu trebuie s p streze informa iile men ionate la punctul 1 litera (a) i la literele (b) subpunctul (i), (c) subpunctul (i), (c) subpunctul (iii), (d) subpunctul (ii) i (d) subpunctul (iii) separat dac p streaz o copie a documentului comercial care figureaz în capitolul III pentru fiecare transport i in la dispozi ie aceste informa ii, precum i informa iile cerute în temeiul punctului 1 al prezentei sec iuni.
3. Operatorii instala iilor de incinerare i de coincinerare p streaz înregistr ri privind cantit ile i categoria subproduselor de origine animal i ale produselor derivate incinerate sau coincinerate, dup caz, precum i data la care au fost efectuate aceste opera iuni.
B
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 90
Sec iunea 2
Cerin e suplimentare în cazul utiliz rii în scopuri furajere speciale
Pe lâng înregistr rile cerute în conformitate cu sec iunea 1, operatorii p streaz urm toarele înregistr ri în leg tur cu materialele relevante dac subprodusele de origine animal sunt utilizate în scopuri furajere speciale, în conformitate cu anexa VI capitolul II:
1. în cazul utilizatorilor finali, cantitatea utilizat , animalele pentru care trebuie s serveasc drept hran i data utiliz rii;
2. în cazul centrelor de colectare:
(i) cantitatea manipulat sau tratat în conformitate cu anexa VI capitolul I sec iunea 1 punctul 4;
(ii) numele i adresa fiec rui utilizator final care utilizeaz materialele;
(iii) incintele în care materialele urmeaz a fi utilizate;
(iv) cantitatea expediat i
(v) data expedierii materialelor.
Sec iunea 3
Cerin e referitoare la anumite animale de blan
Operatorul fermei men ionat în anexa II capitolul I înregistreaz cel pu in:
(a) num rul de bl ni i de carcase provenind de la animale hr nite cu materiale provenind din propria lor specie i
(b) fiecare transport, pentru a asigura trasabilitatea materialelor.
Sec iunea 4
Cerin e pentru aplicarea anumitor îngr minte organice i amelioratori de sol
Persoana responsabil de terenurile c rora li se aplic îngr minte organice i amelioratori de sol, altele decât materialele men ionate în anexa II capitolul II al doilea paragraf i la care au acces animale de ferm sau de pe care se taie iarb pentru hrana animalelor de ferm p streaz înregistr rile urm toare pe o perioad de cel pu in doi ani:
1. cantit ile de îngr minte organice i de amelioratori de sol aplicate;
2. data la care s-au aplicat îngr mintele organice i amelioratorii de sol i locurile aplic rii acestora;
3. în urma aplic rii îngr mântului organic sau a amelioratorului de sol, data la care animalele au fost l sate s pasc pe teren sau la care iarba de pe terenul respectiv a fost t iat pentru a fi utilizat în calitate de furaj.
Sec iunea 5
Cerin e referitoare la subprodusele de origine animal derivate din animale acvatice i la hrana pe tilor
Instala iile de prelucrare care produc f in de pe te sau alte furaje provenite de la animale acvatice p streaz înregistr ri ale urm toarelor date:
(a) cantit ile produse în fiecare zi;
(b) specia de origine, precizând dac animalele acvatice au fost capturate în natur sau dac provin din acvacultur ;
B
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 91
(c) în cazul f inii de pe te ob inute din pe ti de cresc torie, destinat hranei pe tilor de cresc torie dintr-o alt specie, denumirea tiin ific a speciei de origine.
Sec iunea 6
Cerin e referitoare la incinerarea i la îngroparea subproduselor de origine animal
În cazul inciner rii sau al îngrop rii subproduselor de origine animal , astfel cum se prevede la articolul 19 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009, persoana responsabil de incinerare sau de îngropare p streaz înregistr ri privind urm toarele date:
(a) cantit ile, categoriile i speciile de subproduse de origine animal incinerate sau îngropate;
(b) datele i locurile de incinerare i de îngropare.
Sec iunea 7
Cerin e referitoare la fotogelatin
Operatorii fabricilor autorizate din industria fotografic men ionate în anexa XIV capitolul II sec iunea 11 p streaz înregistr ri referitoare la achizi iile i la utiliz rile fotogelatinei, precum i la eliminarea reziduurilor i a materialelor în surplus.
CAPITOLUL V
MARCAREA ANUMITOR PRODUSE DERIVATE
1. În instala iile de prelucrare a materialelor de categoria 1 sau 2, produsele derivate sunt marcate în mod permanent cu triheptanoat de glicerol (GTH), astfel încât:
(a) GTH s se adauge la produsele derivate care au fost supuse unui prim tratament de dezinfectare termic la o temperatur intern de cel pu in 80 °C i r mân protejate de recontaminare;
(b) toate produsele derivate s con in în întreaga substan , în mod omogen, o concentra ie minim de cel pu in 250 mg GTH pe kilogram de gr sime.
2. Operatorii instala iilor de prelucrare men ionate la punctul 1 dispun de un sistem de monitorizare i de înregistrare a parametrilor care permit s se demonstreze autorit ii competente c este atins concentra ia minim omogen cerut de GTH.
Acest sistem de monitorizare i înregistrare include determinarea, pe baza unor probe prelevate la intervale regulate, a con inutului de GTH intact ca triglicerid într-un extract de GTH cur at în eter de petrol 40-70.
3. Marcarea cu GTH nu este cerut pentru:
(a) produsele derivate lichide destinate unor instala ii de biogaz sau de compostare;
(b) produsele derivate utilizate pentru hrana animalelor de blan în conformitate cu anexa II capitolul I;
(c) biomotorina produs în conformitate cu anexa IV capitolul IV sec iunea 2 punctul D;
B
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 92
(d) produsele derivate ob inute în conformitate cu articolul 12 litera (a) subpunctul (ii) i litera (b) subpunctul (ii), cu articolul 13 litera (a) subpunctul (ii) i litera (b) subpunctul (ii) i cu articolul 16 litera (e) din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009, în cazul în care aceste produse sunt:
(i) deplasate în afara instala iei de prelucrare cu ajutorul unui sistem închis de band rulant , care nu poate fi ocolit, cu condi ia ca acest sistem s fi fost autorizat de autoritatea competent pentru:
— o incinerare sau o coincinerare direct imediat ,
— o utilizare imediat în conformitate cu o metod autorizat pentru subprodusele de origine animal de categoria 1 i de categoria 2, în conformitate cu anexa IV capitolul IV sau
M1 (ii) destinate cercet rii i altor scopuri specifice men ionate la
articolul 17 din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009, care au fost autorizate de autoritatea competent ;
M13 (e) combustibilii regenerabili produ i din gr simi topite care sunt derivate
din materiale de categoria 1 i de categoria 2, în conformitate cu punctele J i L din anexa IV capitolul IV sec iunea 2.
M4
CAPITOLUL VI
TRANSPORTUL CADAVRELOR ANIMALELOR DE COMPANIE
Condi iile de la articolul 48 punctele 1-3 din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009 referitoare la autorizarea prealabil de c tre autoritatea competent din statele membre de destina ie i utilizarea TRACES nu sunt necesare în cazul transport rii unui animal de companie mort în vederea inciner rii într-o unitate sau instala ie aflate într-o regiune de frontier a unui alt stat membru atunci când statele membre încheie un acord bilateral privind condi iile de transportare.
B
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 93
ANEXA IX
CERIN E APLICABILE ANUMITOR UNIT I I INSTALA II AUTORIZATE I ÎNREGISTRATE
CAPITOLUL I
PRODUCEREA HRANEI PENTRU ANIMALELE DE COMPANIE
Unit ile sau instala iile care produc hran pentru animalele de companie, men ionate la articolul 24 alineatul (1) litera (e) din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009, trebuie s dispun de dot ri corespunz toare pentru:
(a) depozitarea i tratarea materialelor în deplin siguran i pentru
(b) eliminarea, în conformitate cu prezentul regulament, a subproduselor de origine animal r mase dup produc ia produselor, sau aceste materiale trebuie s fie trimise c tre o instala ie de incinerare, o instala ie de coincinerare, o instala ie de prelucrare sau, în cazul materialelor de categoria 3, o instala ie de biogaz sau de compostare în conformitate cu articolele 12, 13 i 14 din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009 i cu prezentul regulament.
CAPITOLUL II
MANIPULAREA SUBPRODUSELOR DE ORIGINE ANIMAL DUP COLECTAREA LOR
Cerin ele prezentului capitol se aplic depozit rii subproduselor de origine animal , men ionate la articolul 24 alineatul (1) litera (i) din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009 i urm toarelor opera iuni care presupun manipularea subproduselor de origine animal dup colectarea lor, men ionat la articolul 24 alineatul (1) litera (h) din regulamentul respectiv:
(a) sortare;
(b) t iere;
(c) refrigerare;
(d) congelare;
(e) s rare sau alte procese de conservare;
(f) înl turarea pieilor;
(g) îndep rtarea materialelor cu risc specificat;
(h) opera iuni care implic manipularea subproduselor de origine animal i care au loc în conformitate cu obliga iile impuse de legisla ia sanitar-veterinar a Uniunii, cum ar fi examinarea post-mortem sau prelevarea de probe;
(i) igienizarea/pasteurizarea subproduselor de origine animal destinate transform rii în biogaz sau compost rii, înainte de transformarea sau compostarea în alte unit i sau instala ii în conformitate cu anexa V din prezentul regulament;
(j) pasare.
B
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 94
Sec iunea 1
Cerin e generale
1. Spa iile i instala iile în care se efectueaz opera iuni intermediare trebuie s îndeplineasc cel pu in urm toarele cerin e:
(a) trebuie s fie separate în mod adecvat de drumurile publice prin care se poate propaga o contaminare i de alte spa ii, cum ar fi abatoarele. Structura instala iilor trebuie s asigure separarea complet a materialelor de categoria 1 i 2, pe de o parte, de materialele de categoria 3, pe de alt parte, de la primire pân la expediere, în afara cazului în care se afl în cl diri complet separate.
(b) instala ia trebuie s dispun de un spa iu acoperit pentru primirea i expedierea subproduselor de origine animal , cu excep ia cazului în care acestea sunt desc rcate cu ajutorul unor instala ii care împiedic propagarea unor riscuri pentru s n tatea public i animal , cum ar fi tuburile închise pentru subprodusele lichide de origine animal .
(c) instala ia trebuie s fie construit astfel încât s fie u or de cur at i dezinfectat. Du umeaua trebuie s fie instalat astfel încât s faciliteze drenarea lichidelor.
(d) instala ia trebuie s fie prev zut cu dot ri adecvate, inclusiv lavabouri, vestiare, chiuvete pentru personal i, dac este necesar, birouri care s poat fi puse la dispozi ia personalului care efectueaz controale oficiale.
(e) instala ia trebuie s beneficieze de aranjamentele adecvate pentru protec ia împotriva d un torilor, precum insectele, roz toarele i p s rile.
(f) dac este necesar în vederea îndeplinirii obiectivelor prezentului regulament, instala iile trebuie s dispun de unit i de depozitare cu temperatur controlat adecvate, cu o capacitate suficient pentru p strarea subproduselor de origine animal la temperaturi corespunz toare i proiectate astfel încât s permit monitorizarea i înregistrarea acestor temperaturi.
2. Instala ia trebuie s dispun de dot ri corespunz toare pentru cur area i dezinfectarea containerelor i a recipientelor în care sunt primite subprodusele de origine animal , precum i a vehiculelor, altele decât navele, în care acestea sunt transportate. Trebuie s existe dot ri corespunz toare pentru dezinfectarea ro ilor vehiculelor.
Sec iunea 2
Cerin e de igien
1. Sortarea subproduselor de origine animal trebuie s se efectueze astfel încât s se evite orice risc de propagare a bolilor animale.
2. Pe întreg parcursul depozit rii, subprodusele de origine animal se manevreaz i se depoziteaz separat de alte m rfuri, astfel încât s se previn propagarea agen ilor patogeni.
3. Subprodusele de origine animal se depoziteaz în mod corespunz tor, inclusiv în condi ii de temperatur adecvate, pân la reexpediere.
Sec iunea 3
Standarde de prelucrare pentru igienizare/pasteurizare
Igienizarea/pasteurizarea men ionat la subpunctul (i) al paragrafului ini ial al prezentului capitol trebuie s fie efectuat în conformitate cu standardele de prelucrare men ionate în anexa V capitolul I sec iunea 1 punctul 1 sau în conformitate cu parametrii de transformare alternativi autoriza i în conformitate cu anexa V capitolul III sec iunea 2 punctul 1.
B
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 95
CAPITOLUL III
CERIN E REFERITOARE LA DEPOZITAREA PRODUSELOR DERIVATE
Sec iunea 1
Cerin e generale
Incintele i dot rile în care sunt depozitate produse derivate trebuie s îndeplineasc cel pu in urm toarele cerin e:
1. Incintele i dot rile în care sunt depozitate produse derivate din materiale de categoria 3 nu pot fi situate în acela i loc cu incintele în care sunt depozitate produse derivate din materiale de categoria 1 sau de categoria 2, cu excep ia cazului în care contaminarea încruci at este împiedicat de structura i de gestionarea spa iilor, de exemplu prin depozitarea în cl diri complet separate.
2. Instala ia trebuie:
(a) s dispun de un spa iu acoperit pentru primirea i expedierea produselor derivate, cu excep ia cazului în care produsele derivate:
(i) sunt desc rcate cu ajutorul unor instala ii care împiedic propagarea unor riscuri pentru s n tatea public i animal , cum ar fi tuburile închise pentru produsele lichide sau
(ii) sunt recep ionate ambalate, de exemplu în saci mari sau în recipiente sau mijloace de transport ermetice acoperite;
(b) s fie construit astfel încât s fie u or de cur at i dezinfectat. Du umeaua trebuie s fie instalat astfel încât s faciliteze drenarea lichidelor;
(c) s dispun de dot ri adecvate, inclusiv b i, vestiare i chiuvete corespunz toare pentru personal;
(d) s beneficieze de aranjamentele adecvate pentru protec ia împotriva d un torilor, precum insectele, roz toarele i p s rile.
3. Instala ia trebuie s dispun de dot ri corespunz toare pentru cur area i dezinfectarea containerelor i a recipientelor în care sunt primite produsele derivate, precum i a vehiculelor, altele decât navele, în care acestea sunt transportate.
4. Produsele derivate se depoziteaz în mod corespunz tor pân la reexpediere.
Sec iunea 2
Cerin e specifice referitoare la depozitarea laptelui, a anumitor produse pe baz de lapte i a anumitor produse derivate din lapte
1. Depozitarea produselor men ionate în anexa X capitolul II sec iunea 4 partea II se efectueaz la o temperatur adecvat pentru a evita orice risc pentru s n tatea public sau animal , într-o unitate sau o instala ie de depozitare autorizat i înregistrat , prev zut în acest scop sau într-o zon de depozitare separat , prev zut în acest scop, în cadrul unei unit i sau instala ii de depozitare autorizate i înregistrate.
2. Probele prelevate din produsele finale în cursul sau la terminarea depozit rii trebuie s fie cel pu in conforme cu standardele microbiologice stabilite în anexa X capitolul I.
B
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 96
CAPITOLUL IV
OPERATORI ÎNREGISTRA I
1. Operatorii instala iilor sau unit ilor înregistrate sau al i operatori înregistra i manipuleaz subprodusele de origine animal i produsele derivate în urmtoarele condi ii:
(a) spa iile trebuie s fie astfel construite încât s poat fi cur ate i dezinfectate în mod eficace, dac este necesar;
(b) spa iile trebuie s fie prev zute cu sisteme adecvate pentru protec ia împotriva d un torilor, precum insectele, roz toarele i p s rile;
(c) instala iile i echipamentele trebuie s fie p strate în condi ii de igien , dac este necesar;
(d) subprodusele de origine animal i produsele derivate trebuie s fie depozitate în condi ii care s împiedice orice contaminare.
2. Operatorii p streaz înregistr ri într-o form accesibil autorit ii competente.
3. Operatorii înregistra i care transport subproduse de origine animal sau produse derivate între locuri care nu constituie spa iile aceluia i operator trebuie, în special:
(a) s dispun de informa ii de identificare a vehiculelor lor, care s permit verificarea utiliz rii vehiculelor pentru transportul subproduselor de origine animal sau al produselor derivate;
(b) s - i cure e i s - i dezinfecteze vehiculele, dup caz;
(c) s ia toate m surile necesare pentru a preveni contaminarea i propagarea bolilor transmisibile la om i la animale.
M9
CAPITOLUL V
METODE DE DEPOZITARE CONTROLAT
Sec iunea 1
Dispozi ii generale
1. Materialele care rezult prin aplicare unei metode de depozitare controlat pot fi utilizate sau eliminate numai în statul membru în care metoda respectiv de depozitare controlat este autorizat de autoritatea competent .
2. La cerere, autoritatea competent dintr-un stat membru pune la dispozi ia autorit ii competente dintr-un alt stat membru rezultatele controalelor oficiale în cazul în care o metod de depozitare controlat este utilizat pentru prima dat în statul membru respectiv, în vederea facilit rii introducerii unei noi metode de depozitare controlat .
Sec iunea 2
Metodologie
A. Maturarea aerob i depozitarea porcilor care au murit în ferm , precum i a anumitor alte materiale de origine porcin , urmate de incinerare sau de coincinerare.
1. Statele membre vizate
Procesul de maturare aerob i depozitare a porcilor care au murit în ferm i a anumitor alte materiale de origine porcin , urmate de incinerare sau de coincinerare poate fi utilizat în Fran a, Irlanda, Letonia, Portugalia i Regatul Unit.
B
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 97
Dup maturare aerob i depozitarea materialului, autoritatea competent din statul membru în cauz trebuie s se asigure c materialele sunt colectate i eliminate pe teritoriul respectivului stat membru.
2. Materii prime
Pentru acest proces, pot fi utilizate numai urm toarele materiale provenite de la porcine:
(a) materiale de categoria 2 men ionate la articolul 9 litera (f) punctele (i)-(iii) din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009;
(b) materiale de categoria 3 men ionate la articolul 10 litera (h) din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009.
Aceast metod este aplicabil doar în cazul elimin rii porcinelor care provin din aceea i exploata ie, cu condi ia ca aceast exploata ie s nu fie supus unor restric ii cauzate de un focar epidemic suspect sau confirmat de boal transmisibil grav care afecteaz porcinele. Aceast metod nu poate fi utilizat nici în cazul animalelor care au murit din cauza bolilor respective sau au fost ucise din motive de control al bolilor, nici în cazul p r ilor provenite de la animalele respective.
3. Metodologie
3.1. Principii generale
Metoda este un proces autorizat de autoritatea competent .
Locul trebuie construit i amenajat în conformitate cu legisla ia Uniunii referitoare la protec ia mediului, în scopul prevenirii mirosurilor i a riscurilor la adresa solului i a apei freatice.
Operatorul trebuie:
(a) s aplice m suri de prevenire a accesului animalelor i s pun în aplicare un program documentat de control al d un torilor;
(b) s pun în aplicare proceduri de prevenire a r spândirii bolilor;
(c) s pun în aplicare proceduri de prevenire a r spândirii rumegu ului uzat în afara sistemului închis.
Procesul trebuie s fie efectuat într-un sistem închis, format din mai multe celule, cu podea impermeabil la ap i delimitat de pere i solizi. Toat apa rezidual trebuie colectat ; celulele trebuie s fie conectate cu o conduct de drenare dotat cu un grilaj cu deschideri de 6 mm, pentru a capta materialele solide.
Dimensiunea i num rul de celule trebuie s fie adaptate nivelului mortalit ii definit în procedura scris permanent men ionat la articolul 29 alineatele (1)-(3) din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009, cu o capacitate suficient pentru nivelul de mortalitate în ferm pe o perioad de cel pu in opt luni.
3.2. Faze
3.2.1. Faza de umplere i de depozitare
Porcii deceda i i alte materiale provenite de la porcine trebuie s fie acoperite în mod individual cu rumegu i puse unul peste altul pân când celula este plin . În primul rând, pe p mânt se pune un strat de rumegu de cel pu in 30 cm. Carcasele de porcine i alte materiale provenite de la acestea trebuie apoi plasate pe acest prim strat de rumegu i fiecare strat de carcase i de alte materiale provenite de la porcine trebuie s fie acoperit cu un strat de rumegu de cel pu in 30 cm.
Personalul nu trebuie s p easc pe materialele depozitate.
M9
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 98
3.2.2. Faza de maturare
Atunci când celula este plin i o cre tere a temperaturii permite degradarea tuturor esuturile moi, începe perioada de maturare, care trebuie s dureze cel pu in 3 luni.
La sfâr itul fazei de umplere i de depozitare i pe parcursul întregii faze de maturare, operatorul trebuie s monitorizeze temperatura din fiecare celul cu un senzor de temperatur plasat la o adâncime de 40- 60 cm sub suprafa a gr mezii a ultimului strat aplicat.
Citirea electronic i monitorizarea temperaturii trebuie s fie înregistrat de c tre operator.
La sfâr itul fazei de umplere i de depozitare, monitorizarea temperaturii este un indicator al amenaj rii satisf c toare a gr mezii. Temperatura trebuie s fie m surat cu un dispozitiv de înregistrare automat . Obiectivul este de a se ajunge la 55 °C timp de 3 zile consecutive, ceea ce înseamn c procesul de maturare este activ, iar amenajarea gr mezii este eficient , precum i c faza de maturare a început.
Operatorul trebuie s monitorizeze temperatura o dat pe zi i, în func ie de rezultatul acestor m sur tori, se aplic urm toarele m suri:
(a) în cazul în care temperatura de 55 °C sau mai mare este men inut timp de 3 zile consecutive, gr mada poate fi îndep rtat dup o faz de maturare de 3 luni consecutive sau poate s r mân stocat la fa a locului pân la îndep rtarea ulterioar ;
(b) în cazul în care nu se ajunge la temperatura de 55 °C timp de 3 de zile consecutive, m surile definite în procedura scris permanent men ionat la articolul 29 alineatele (1)-(3) din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009 trebuie aplicate de operator; dac este necesar, autoritatea competent poate stopa desf urarea metodei de prelucrare, iar materialele trebuie eliminate în conformitate cu articolul 13 din regulamentul men ionat anterior.
Autoritatea competent poate stabili o limit de timp pentru faza de depozitare.
3.2.3. Transportul i incinerarea sau coincinerarea
Transportul materialelor rezultate din faza de maturare la instala ia autorizat de incinerare sau de coincinerare face obiectul controalelor men ionate în Regulamentul (CE) nr. 1069/2009 sau în Directiva 2008/98/CE.
B. Hidroliza cu eliminare ulterioar
1. Statele membre vizate
Procesul hidrolizei cu eliminare ulterioar se poate folosi în Irlanda, Spania, Letonia, Portugalia i Regatul Unit.
Dup hidroliz , autoritatea competent autorizant trebuie s se asigure c materialele sunt colectate i eliminate pe teritoriul aceluia i stat membru men ionat anterior.
2. Materii prime
Pentru acest proces se pot utiliza numai materialele de origine porcin de mai jos:
(a) materiale de categoria 2 men ionate la articolul 9 litera (f) punctele (i)-(iii) din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009;
(b) materiale de categoria 3 men ionate la articolul 10 litera (h) din regulamentul respectiv.
M9
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 99
Aceast metod este aplicabil doar în cazul elimin rii porcinelor care provin din aceea i exploata ie, cu condi ia ca aceast exploata ie s nu fie supus unor interdic ii cauzate de un focar epidemic suspect sau confirmat de boal transmisibil grav care afecteaz porcinele, sau a animalelor care au fost ucise din motive de control al bolilor.
3. Metodologie
Hidroliza cu eliminare ulterioar const într-o depozitare temporar la fa a locului. Ea se efectueaz în conformitate cu urm toarele standarde:
(a) Dup colectarea subproduselor de origine animal într-o exploata ie pentru care autoritatea competent a autorizat utilizarea metodei de prelucrare pe baza unei evalu ri a densit ii de animale din exploata ie, a ratei mortalit ii probabile i a poten ialelor riscuri pentru s n tatea public i a animalelor care ar putea s apar , subprodusele respective trebuie s fie introduse într-un recipient construit în conformitate cu litera (b) („recipientul”) i care a fost a ezat într- un loc rezervat în conformitate cu literele (c) i (d) („locul rezervat”).
(b) Recipientul trebuie:
(i) s fie prev zut cu un dispozitiv de închidere;
(ii) s fie impermeabil la ap , etan i sigilat ermetic;
(iii) s fie învelit într-un mod care s previn coroziunea;
(iv) s fie dotat cu un dispozitiv de control al emisiilor în conformitate cu litera (e).
(c) Recipientul trebuie s fie plasat într-un loc rezervat i care este separat din punct de vedere fizic de exploata ie.
Locul respectiv trebuie s beneficieze de c i de acces rezervate transport rii materialelor i accesului vehiculelor de colectare.
(d) Recipientul i locul acestuia trebuie construite i amenajate în conformitate cu legisla ia Uniunii referitoare la protec ia mediului, în scopul prevenirii mirosurilor i a riscurilor la adresa solului i a apei freatice.
(e) Recipientul trebuie s fie conectat la o conduct de evacuare a emisiilor de gaze, care trebuie s fie echipat cu filtre adecvate, menite s previn transmiterea bolilor transmisibile la oameni i la animale.
(f) Recipientul trebuie s fie închis pe parcursul procesului de hidroliz , timp de cel pu in trei luni, astfel încât s se previn orice deschidere neautorizat a acestuia.
(g) Operatorul trebuie s pun în aplicare proceduri de prevenire a transmiterii bolilor transmisibile la oameni sau la animale prin intermediul circula iei personalului.
(h) Operatorul trebuie:
(i) s aplice m suri preventive împotriva p s rilor, a roz toarelor, a insectelor i a altor d un tori;
(ii) s pun în aplicare un program documentat de control al d untorilor.
(i) Operatorul trebuie s înregistreze:
(i) orice introducere a unor materiale în recipient;
(ii) orice colectare a materialelor hidrolizate din recipient.
M9
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 100
(j) Operatorul trebuie s goleasc recipientul la intervale regulate pentru:
(i) a verifica absen a coroziunii;
(ii) a detecta i a preveni orice eventual scurgere în sol a unor materialelor lichide.
(k) Dup hidroliz , materialele trebuie colectate, utilizate i eliminate în conformitate cu articolul 13 literele (a), (b), (c) sau cu articolul 13 litera (e) punctul (ii) din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009 sau cu articolul 14 din regulamentul respectiv pentru materialele de categoria 3.
(l) Procesul se efectueaz în sistem discontinuu.
(m) Se interzice orice alt manevrare sau utilizare a materialelor hidrolizate, inclusiv aplicarea acestora pe sol.
M9
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 101
ANEXA X
MATERII PRIME FURAJERE
CAPITOLUL I
CERIN E GENERALE REFERITOARE LA PRELUCRARE I LA INTRODUCEREA PE PIA
Standarde microbiologice aplicabile produselor derivate
Standardele microbiologice enun ate în continuare se aplic produselor derivate:
Probele de produse finale prelevate în timpul depozit rii sau la scoaterea din depozit în instala ia de prelucrare trebuie s respecte urm toarele standarde:
Salmonella: absen în 25 g: n = 5, c = 0, m = 0, M = 0
Enterobacteriaceae: n = 5, c = 2, m = 10, M = 300 în 1 g
unde:
n = num rul de probe de analizat;
m = valoarea prag pentru num rul de bacterii; rezultatul este considerat satisf c tor dac num rul de bacterii din toate probele este mai mic sau egal cu m;
M = valoarea maxim pentru num rul de bacterii; rezultatul este considerat nesatisf c tor dac num rul de bacterii din una sau mai multe probe este mai mare sau egal cu M i
c = num rul de probe în care num rul de bacterii poate fi cuprins între m i M, probele putând fi considerate totu i acceptabile dac num rul de bacterii din celelalte probe este mai mic sau egal cu m.
Cu toate acestea, standardele microbiologice stabilite în prezentul capitol nu se aplic gr similor topite i uleiului de pe te provenite din prelucrarea subproduselor de origine animal , atunci când proteinele animale prelucrate, ob inute în cursul aceleia i prelucr ri, sunt supuse unei prelev ri aleatorii de probe cu scopul de a asigura respectarea acestor standarde.
CAPITOLUL II
CERIN E SPECIFICE REFERITOARE LA PROTEINELE ANIMALE PRELUCRATE I LA ALTE PRODUSE DERIVATE
Sec iunea 1
Cerin e specifice privind proteinele animale prelucrate
M12
A. Materii prime
1. Doar subprodusele de origine animal care sunt materiale de categoria 3 sau produsele care sunt derivate din astfel de subproduse de origine animal , altele decât materialele de categoria 3 men ionate la articolul 10 literele (n), (o) i (p) din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009, pot fi utilizate pentru producerea proteinelor animale prelucrate.
2. Proteine animale prelucrate derivate din insecte de cresc torie, destinate produc iei de hran pentru alte animale de ferm decât cele de blan , pot fi ob inute doar din urm toarele specii de insecte:
(i) musca „soldatul negru” (Hermetia illucens) i musca comun de cas (Musca domestica),
(ii) viermele de f in galben (Tenebrio molitor) i gândacul de grajd negru-ro cat (Alphitobius diaperinus),
(iii) greierele de cas (Acheta domesticus), greierele mic (Gryllodes sigillatus) i greierele de câmp (Gryllus assimilis).
B
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 102
B. Standarde de prelucrare
1. Proteinele animale prelucrate provenite de la mamifere trebuie s fi fost supuse metodei de prelucrare 1 (sterilizare sub presiune) descrise în anexa IV capitolul III.
Cu toate acestea,
(a) sângele porcin sau componentele sângelui porcinelor destinate producerii de f in de sânge pot s fi fost supuse oric reia dintre metodele de prelucrare de la 1 la 5 sau metodei de prelucrare 7 descrise în anexa IV capitolul III cu condi ia ca, în cazul metodei 7, s se aplice un tratament termic la o temperatur de 80 °C pentru întregul con inut;
(b) proteinele animale prelucrate provenite de la mamifere
(i) pot s fi fost supuse oric reia dintre metodele de prelucrare de la 1 la 5 sau metodei de prelucrare 7 descrise în anexa IV capitolul III, cu condi ia ca ele s fie apoi eliminate sau utilizate în calitate de combustibil;
(ii) în cazul în care sunt destinate exclusiv hranei pentru animalele de companie, este posibil ca acestea s fi fost supuse oric reia dintre metodele de prelucrare de la 1 la 5 sau metodei de prelucrare 7 descrise în anexa IV capitolul III, cu condi ia ca acestea:
— s fie transportate în recipiente prev zute în acest scop care s nu fie utilizate pentru transportul subproduselor de origine animal sau al furajelor pentru animalele de ferm i
— s fie expediate direct dintr-o instala ie de prelucrare de materiale de categoria 3 c tre instala ia de producere a hranei pentru animale de companie sau c tre o instala ie de depozitare autorizat , de unde sunt expediate direct c tre o instala ie de producere a hranei pentru animale de companie.
2. Proteinele animale prelucrate de alte animale decât mamiferele, cu excep ia f inii de pe te, trebuie s fie supuse oric rei metode de prelucrare de la 1 la 5 sau metodei de prelucrare 7 descrise în anexa IV capitolul III.
3. F ina de pe te trebuie s fi fost supus :
(a) oric reia dintre metodele de prelucrare descrise în anexa IV capitolul III sau
(b) unei alte metode care s garanteze conformitatea produsului cu standardele microbiologice pentru produse derivate descrise în capitolul I al prezentei anexe.
C. Depozitare
1. Proteinele animale prelucrate trebuie s fie ambalate i depozitate în saci noi sau steriliza i sau depozitate în silozuri pentru marf în vrac construite în mod corespunz tor sau în hambare.
Trebuie s se adopte m suri suficiente pentru reducerea la minimum a condensului din interiorul silozurilor, transportoarelor sau al ascensoarelor.
2. Produsele din transportoare, ascensoare i silozuri trebuie protejate împotriva contamin rii accidentale.
3. Echipamentele de manipulare a proteinelor animale prelucrate trebuie s fie men inute în stare uscat i curat i trebuie s existe puncte de inspec ie adecvate astfel încât echipamentele s poat fi examinate în ceea ce prive te gradul de cur enie.
Toate unit ile de depozitare trebuie s fie golite i cur ate în mod regulat, în m sura necesar pentru a preveni orice contaminare.
B
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 103
4. Proteinele animale prelucrate trebuie p strate la loc uscat.
Trebuie s se previn scurgerile i condensul din zonele de depozitare.
Sec iunea 2
Cerin e specifice privind produsele din sânge
A. Materii prime
Doar sângele men ionat la articolul 10 litera (a) i litera (b) subpunctul (i) din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009 poate fi utilizat pentru producerea de produse din sânge.
B. Standarde de prelucrare
Produsele din sânge trebuie s fi fost supuse:
(a) oric reia dintre metodele de prelucrare 1 - 5 sau metodei de prelucrare 7 descrise în anexa IV capitolul III sau
(b) unei alte metode care s garanteze conformitatea produsului din sânge cu standardele microbiologice pentru produse derivate descrise în capitolul I al prezentei anexe.
Sec iunea 3
Cerin e specifice referitoare la gr simile topite, uleiul de pe te i deriva ii de gr sime provenind din materiale de categoria 3
A. Materii prime
M9 1. Gr simi topite
Pentru producerea de gr simi topite pot fi utilizate doar materialele de categoria 3, altele decât cele men ionate la articolul 10 literele (n), (o) i (p) din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009.
M11 2. Ulei de pe te
Doar materialele de categoria 3 men ionate la articolul 10 literele (i), (j) i (l) din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009 i materialele de categoria 3 provenite de la animalele acvatice men ionate la articolul 10 literele (e) i (f) din regulamentul respectiv pot fi utilizate pentru producerea de ulei de pe te.
B
B. Standarde de prelucrare
Dac uleiul de pe te sau gr simile topite nu au fost produse în conformitate cu sec iunea VIII sau cu sec iunea XII a anexei III la Regulamentul (CE) nr. 853/2004, gr simile topite trebuie s fie produse cu ajutorul uneia dintre metodele de prelucrare 1 – 5 sau al metodei de prelucrare 7, iar uleiurile de pe te pot fi produse:
(a) folosind una dintre metodele de prelucrare 1 – 7 descrise în anexa IV capitolul III; sau
(b) în conformitate cu o alt metod care s garanteze conformitatea produsului cu standardele microbiologice pentru produse derivate descrise în capitolul I al prezentei anexe.
Gr simile topite ob inute de la rumeg toare trebuie s fie purificate astfel încât nivelul maxim al cantit ii totale de impurit i insolubile r mase s nu dep easc 0,15 % din greutate.
Deriva ii de gr sime provenind de la gr simi topite sau uleiuri de pe te de categoria 3 trebuie s fie produ i în conformitate cu una dintre metodele de prelucrare men ionate în anexa IV capitolul III.
B
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 104
C. Cerin e de igien
În cazul în care se ambaleaz gr simile topite sau uleiul de pe te, acestea trebuie ambalate în recipiente noi sau în recipiente care au fost cur ate i dezinfectate, dac acest lucru este necesar pentru prevenirea contamin rii, luându-se toate m surile de precau ie pentru a se preveni recontaminarea acestora.
În cazul în care urmeaz s se efectueze transportul în vrac al produselor respective, tuburile, pompele i rezervoarele pentru marfa în vrac, precum i orice alt recipient sau autocistern pentru marf în vrac, folosite la transportul produselor din unitatea produc toare fie direct pe nav sau în rezervoare de coast , fie direct în instala ii, trebuie s fie curate înainte de utilizare.
Sec iunea 4
Cerin e specifice referitoare la lapte, colostru i la anumite alte produse derivate din lapte sau din colostru
P a r t e a I
C e r i n e g e n e r a l e
A. Materii prime
Doar laptele men ionat la articolul 10 litera (e) din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009, cu excep ia n molurilor rezultate în urma centrifug rii sau separ rii i laptele men ionat la articolul 10 literele (f) i (h) din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009 pot fi utilizate pentru produc ia de lapte, produse pe baz de lapte i produse derivate din lapte.
Colostrul nu poate fi utilizat decât dac provine de la animale vii care nu prezentau niciun semn de boal transmisibil la om sau la animale prin intermediul colostrului.
B. Standarde de prelucrare
1. Laptele trebuie s fie supus unuia din tratamentele urm toare:
1.1. sterilizare la o valoare F 0 (*) egal sau superioar lui trei;
1.2. Tratament UHT (**) combinat cu unul din tratamentele urm toare:
(a) un tratament fizic ulterior, prin:
(i) un proces de deshidratare, combinat, în cazul laptelui pentru hrana animalelor, cu o înc lzire suplimentar la cel pu in 72 °C, sau
(ii) reducerea pH-ului la un nivel mai mic de 6 timp de cel pu in o or ;
(b) condi ia ca laptele, produsul pe baz de lapte sau produsul derivat din lapte s fi fost produs cu cel pu in 21 de zile înainte de expediere i ca în aceast perioad s nu se fi detectat niciun caz de febr aftoas în statul membru de origine.
1.3. Tratament HTST (***) aplicat de dou ori;
B
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 105
(*) F 0 este efectul bactericid calculat asupra sporilor de bacterii. O valoare F 0 de 3,00 înseamn c punctul cel mai rece din produs a fost înc lzit suficient pentru a ob ine acela i efect bactericid ca la 121 °C (250 °F) în trei minute, cu înc lzire i r cire instantanee.
(**) UHT = tratare la temperatur ridicat , adic la 132 °C timp de cel pu in o secund . (***) HTST = temperatur ridicat într-un interval scurt, adic la 72 °C timp de cel pu in
15 secunde, sau efect de pasteurizare echivalent cu reac ie negativ la fosfataz .
1.4. Tratament HTST combinat cu unul din urm toarele:
(a) un tratament fizic ulterior, prin:
(i) un proces de deshidratare, combinat, în cazul laptelui pentru hrana animalelor, cu o înc lzire suplimentar la cel pu in 72 °C, sau
(ii) reducerea pH-ului la un nivel mai mic de 6 timp de cel pu in o or ;
(b) condi ia ca laptele, produsul pe baz de lapte sau produsul derivat din lapte s fi fost produs cu cel pu in 21 de zile înainte de expediere i ca în aceast perioad s nu se fi detectat niciun caz de febr aftoas în statul membru de origine.
2. Produsele pe baz de lapte i produsele derivate din lapte trebuie s fie supuse cel pu in unuia din tratamentele prev zute la punctul 1 sau s fie produse din lapte tratat în conformitate cu punctul 1.
3. Zerul destinat hranei animalelor din specii receptive la febra aftoas i produs din lapte tratat în conformitate cu punctul 1 trebuie:
(a) fie s fie colectat la cel pu in 16 ore de la coagularea laptelui, iar pH-ul înregistrat s fie sub 6,0 înainte de a fi transportat la exploata iile de animale; sau
(b) s fi fost produs cu cel pu in 21 de zile înainte de expediere i în aceast perioad s nu se fi detectat niciun caz de febr aftoas în statul membru de origine.
4. În plus fa de cerin ele prev zute la punctele 1, 2 i 3, laptele, produsele pe baz de lapte i produsele derivate din lapte trebuie s îndeplineasc urm toarele cerin e:
4.1. dup prelucrare, trebuie s se ia toate m surile de precau ie pentru a se preveni contaminarea produselor;
4.2. produsul final trebuie s fie etichetat astfel încât s indice faptul c acesta con ine materiale de categoria 3 i nu este destinat consumului uman, i trebuie s fie:
(a) ambalat în recipiente noi, sau
(b) transportat în vrac în recipiente sau în orice alt mijloc de transport care înainte de utilizare a fost cur at i dezinfectat în totalitate.
5. Laptele crud trebuie s fie produs în condi ii care s ofere garan ii adecvate privind s n tatea animalelor.
6. Colostrul i produsele din colostru trebuie:
6.1. s fie ob inute de la bovine crescute într-o exploata ie în care toate efectivele de bovine sunt recunoscute oficial indemne de tuberculoz , oficial indemne de bruceloz i oficial indemne de leucoz enzootic bovin , conform defini iilor de la articolul 2 alineatul (2) literele (d), (f) i (j) din Directiva 64/432/CEE;
6.2. s fi fost produs cu cel pu in 21 de zile înainte de expediere i în aceast perioad s nu se fi detectat niciun caz de febr aftoas în statul membru de origine;
B
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 106
6.3. s fi fost supuse unui tratament unic HTST (*);
6.4. s îndeplineasc cerin ele stabilite la punctul 4 al prezentei p r i.
P a r t e a I I
D e r o g a r e p r i v i n d i n t r o d u c e r e a p e p i a a l a p t e l u i p r e l u c r a t î n c o n f o r m i t a t e c u s t a n d a r d e l e n a i o n a l e
M4 1. Cerin ele enun ate la punctele 2 i 3 ale prezentei p r i se aplic prelucr rii,
utiliz rii i depozit rii laptelui, produselor pe baz de lapte i produselor derivate din lapte care sunt materiale de categoria 3, astfel cum sunt men ionate la articolul 10 litera (e) din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009, cu excep ia n molurilor rezultate în urma centrifug rii sau separ rii laptelui, a laptelui, a produselor pe baz de lapte i produselor derivate din lapte men ionate la articolul 10 literele (f) i (h) din regulamentul respectiv, care nu au fost prelucrate în conformitate cu partea I a prezentei sec iuni.
B 2. Autoritatea competent autorizeaz unit ile de prelucrare a laptelui autorizate
sau înregistrate în conformitate cu articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 853/2004 s furnizeze lapte, produse pe baz de lapte i produse derivate din lapte pentru utiliz rile men ionate la punctul 3 al prezentei p r i, cu condi ia ca unitatea vizat s asigure trasabilitatea produselor.
3. Laptele, produsele pe baz de lapte i produsele derivate din lapte pot fi furnizate i utilizate ca materii prime furajere:
(a) în statul membru vizat i în zonele transfrontaliere în care statele membre au un acord reciproc în acest sens, în cazul produselor derivate, inclusiv apa alb , care au fost în contact cu lapte crud i/sau cu lapte pasteurizat în conformitate cu cerin ele privind tratamentul termic enun ate în anexa III sec iunea IX capitolul II punctul II.1 litera (a) sau (b) din Regulamentul (CE) nr. 853/2004, dac aceste produse derivate au fost supuse unuia dintre urm toarele tratamente:
(i) tratamentul UHT;
(ii) o sterilizare în urma c reia se atinge o valoare Fc mai mare sau egal cu 3 sau care a fost efectuat la o temperatur de minimum 115 °C timp de 15 minute sau o combina ie echivalent de temperatur i timp;
(iii) o pasteurizare sau o sterilizare, alta decât cea prev zut la subpunctul (ii), urmat de:
— în cazul laptelui deshidratat sau al produselor deshidratate pe baz de lapte sau derivate din lapte, de un proces de deshidratare;
— în cazul unui produs din lapte acidificat, un proces prin care valoarea pH-ului este redus i men inut timp de cel pu in o or la un nivel sub 6;
(b) în statul membru în cauz ,
(i) în cazul produselor derivate, inclusiv apa alb , care au fost în contact cu lapte care a fost doar pasteurizat în conformitate cu cerin ele privind tratamentul termic enun ate în anexa III sec iunea IX capitolul II punctul II.1 litera (a) din Regulamentul (CE) nr. 853/2004 i al zerului produs pornind de la produse pe baz de lapte netratate termic, care a fost colectat la cel pu in 16 ore dup coagularea laptelui i al c rui pH trebuie s fie m surat la o valoare mai mic de 6,0 înainte de livrarea zerului pentru a fi utilizat ca hran pentru animale, cu condi ia ca ele s fie trimise unui num r limitat de exploata ii de animale autorizate în acest scop, pe baza unei evalu ri a riscurilor efectuate în cazul scenariului cel mai favorabil i al scenariului cel mai pu in favorabil de c tre statul membru vizat în cadrul elabor rii planurilor de urgen privind epizootiile, în special febra aftoas ;
B
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 107
(*) HTST = temperatur ridicat într-un interval scurt, adic la 72 °C timp de cel pu in 15 secunde, sau efect de pasteurizare echivalent cu reac ie negativ la fosfataz .
(ii) în cazul produselor crude, inclusiv apa alb care a fost în contact cu lapte crud i cu alte produse care nu pot fi supuse tratamentelor men ionate la litera (a) i la litera (b) subpunctul (i), cu condi ia ca ele s fie trimise unui num r limitat de exploata ii de animale autorizate în acest scop, pe baza unei evalu ri a riscurilor efectuate în cazul scenariului cel mai favorabil i al scenariului cel mai pu in favorabil de c tre statul membru vizat în cadrul elabor rii planurilor de urgen privind epizootiile, în special febra aftoas i cu condi ia ca animalele prezente în exploata iile de animale autorizate s nu poat fi deplasate decât
— direct c tre un abator situat în acela i stat membru, sau
— c tre o alt exploata ie situat în acela i stat membru, în privin a c reia autoritatea competent garanteaz c animalele receptive la febra aftoas nu pot p r si exploata ia decât pentru a fi transportate direct c tre un abator situat în acela i stat membru sau, dac animalele au fost expediate c tre o exploata ie care nu utilizeaz produsele vizate la prezentul subpunct (ii), doar dup trecerea unei perioade de a teptare de 21 de zile de la introducerea animalelor.
4. Autoritatea competent poate autoriza furnizarea de colostru care nu îndepline te condi iile enun ate în partea I punctul B.6 de la un fermier la un alt fermier afla i în acela i stat membru în scopuri furajere, în condi ii care s împiedice transmiterea de riscuri pentru s n tate.
P a r t e a I I I
C e r i n e s p e c i a l e r e f e r i t o a r e l a n m o l u r i l e r e z u l t a t e î n u r m a c e n t r i f u g r i i s a u s e p a r r i i
Materialele de categoria 3 compuse din n moluri rezultate în urma centrifug rii sau separ rii trebuie s fi fost supuse unui tratament termic de cel pu in 70 °C timp de 60 de minute sau de cel pu in 80 °C timp de 30 de minute înainte de a putea fi introduse pe pia pentru a fi utilizate la hrana animalelor de ferm .
M9 Prin derogare de la primul paragraf, autoritatea competent poate autoriza parametri alternativi pentru tratamentul termic al n molurilor rezultate din centrifugare sau separare destinate utiliz rii în statele membre care au autorizat respectivii parametri alternativi, cu condi ia ca operatorii s poat demonstra c tratamentul termic efectuat în conformitate cu parametrii alternativi s garanteze cel pu in aceea i reducere a riscurilor ca i cea determinat de tratamentul efectuat în conformitate cu parametrii men iona i în primul paragraf.
B
Sec iunea 5
Cerin e specifice privind gelatina i proteinele hidrolizate
A. Materii prime
Doar subprodusele de origine animal care sunt materiale de categoria 3 sau produsele care sunt derivate din aceste subproduse de origine animal , altele decât materialele men ionate la articolul 10 literele (m), (n), (o) i (p) din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009, pot fi utilizate pentru producerea gelatinei i a proteinelor hidrolizate.
B. Standarde de prelucrare pentru gelatin
1. Dac gelatina nu a fost produs în conformitate cu anexa III sec iunea XIV din Regulamentul (CE) nr. 853/2004, ea trebuie s fie produs printr-un proces care s garanteze c materialele de categoria 3 sunt supuse unui tratament cu acid sau substan e alcaline, urmat de una sau mai multe cl tiri.
Este necesar ca pH-ul s fie apoi rectificat. Este necesar ca gelatina s fie extras cu ajutorul mai multor opera iuni succesive de înc lzire, urmate de o purificare prin filtrare i sterilizare.
B
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 108
2. Dup ce a fost supus proceselor men ionate la punctul 1, gelatina poate trece printr-un proces de deshidratare i, dac este necesar, printr-un proces de pulverizare sau de laminare.
3. Utilizarea conservan ilor, al ii decât dioxidul de sulf sau apa oxigenat , este interzis .
C. Alte cerin e referitoare la gelatin
Gelatina trebuie s fie împachetat , ambalat , depozitat i transportat în condi ii de igien satisf c toare.
În mod concret:
(a) trebuie prev zut o camer sau un spa iu special pentru depozitarea materialelor de ambalare i de împachetare;
(b) împachetarea i ambalarea trebuie s aib loc într-o înc pere sau un spa iu special destinat acestui scop.
D. Standarde de prelucrare pentru proteine hidrolizate
Proteinele hidrolizate trebuie s fie produse printr-un proces de produc ie care include m suri corespunz toare de reducere la minimum riscurile de contaminare. Proteinele hidrolizate provenite de la rumeg toare trebuie s aib o greutate molecular sub 10 000 Dalton.
În afar de cerin ele enun ate în primul paragraf, proteinele hidrolizate provenite integral sau par ial din piei de rumeg toare trebuie s fie produse într-o instala ie de prelucrare destinat în exclusivitate producerii proteinelor hidrolizate, printr-un proces care include prepararea materiilor prime de categoria 3 prin tratare cu saramur , cenu rire i sp lare intensiv , urmate de expunerea materiilor la:
(a) un pH mai mare de 11, timp de peste trei ore la o temperatur de peste 80 °C i tratament termic ulterior la peste 140 °C timp de 30 de minute la o presiune de peste 3,6 bari sau
(b) un pH de 1-2, urmat de un pH mai mare de 11, urmat de tratament termic la 140 °C timp de 30 de minute la o presiune de 3 bari.
Sec iunea 6
Cerin e specifice privind fosfatul dicalcic
A. Materii prime
Doar subprodusele de origine animal care sunt materiale de categoria 3 sau produsele care sunt derivate din aceste subproduse de origine animal , altele decât materialele men ionate la articolul 10 literele (m), (n), (o) i (p) din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009, pot fi utilizate pentru producerea fosfatului dicalcic.
B. Standarde de prelucrare
1. Fosfatul dicalcic trebuie s fie produs printr-un proces care s cuprind urm toarele trei etape:
(a) în primul rând, se asigur c întregul material osos de categoria 3 este zdrobit în particule fine i degresat cu ap fierbinte i tratat cu acid clorhidric diluat (la o concentra ie minim de 4 % i la un pH mai mic de 1,5) timp de cel pu in dou zile;
B
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 109
(b) în al doilea rând, dup etapa din proces prev zut la litera (a), se aplic un tratament cu solu ie fosforic ob inute cu oxid de calciu, rezultând un precipitat de fosfat dicalcic cu un pH de 4-7;
(c) în final, precipitatul de fosfat dicalcic este uscat cu aer la o temperatur de intrare între 65 °C i 325 °C i o temperatur de ie ire între 30 °C i 65 °C.
2. În cazul în care fosfatul dicalcic este derivat din oase degresate, el trebuie s provin din oase men ionate la articolul 10 litera (a) din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009.
Sec iunea 7
Cerin e specifice pentru fosfatul tricalcic
A. Materii prime
Doar subprodusele de origine animal care sunt materiale de categoria 3 sau produsele care sunt derivate din aceste subproduse de origine animal , altele decât materialele men ionate la articolul 10 literele (m), (n), (o) i (p) din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009, pot fi utilizate pentru producerea fosfatului tricalcic.
B. Standarde de prelucrare
Fosfatul tricalcic trebuie s fie produs printr-un proces care s asigure:
(a) c tot materialul osos de categoria 3 este zdrobit în particule fine i degresat în contracurent cu ap fierbinte (a chiile de os trebuie s
fie mai mici de 14 mm);
(b) o fierbere continu în aburi timp de 30 de minute, la o temperatur de 145 °C i o presiune de 4 bari;
(c) separarea masei proteinice din hidroxiapatit (fosfatul tricalcic) prin centrifugare;
(d) granularea fosfatului tricalcic dup uscare în pat fluidizat cu aer la 200 °C.
Sec iunea 8
Cerin e specifice aplicabile colagenului
A. Materii prime
Doar subprodusele de origine animal care sunt materiale de categoria 3 sau produsele care sunt derivate din aceste subproduse de origine animal , altele decât materialele men ionate la articolul 10 literele (m), (n), (o) i (p) din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009, pot fi utilizate pentru producerea colagenului.
B. Standarde de prelucrare
1. Dac colagenul nu a fost produs în conformitate cu cerin ele referitoare la colagen men ionate în anexa III sec iunea XV din Regulamentul (CE) nr. 853/2004, ea trebuie s fie produs printr-un proces care s garanteze c materialele de categoria 3 neprelucrate sunt supuse unui tratament care include sp larea, adaptarea pH-ului, utilizându-se un acid sau substan e alcaline, urmat de una sau mai multe cl tiri, filtrare i extrudare.
Dup acest tratament, colagenul poate fi supus unui proces de uscare.
B
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 110
2. Se interzice utilizarea altor agen i de conservare decât cei autoriza i de legisla ia Uniunii.
C. Alte cerin e
Colagenul trebuie s fie ambalat, împachetat, depozitat i transportat în condi ii de igien satisf c toare. În mod concret:
(a) trebuie prev zut o camer sau un spa iu special pentru depozitarea materialelor de ambalare i de împachetare;
(b) împachetarea i ambalarea trebuie s aib loc într-o înc pere sau un spa iu special destinat acestui scop.
Sec iunea 9
Cerin e specifice aplicabile produselor din ou
A. Materii prime
Doar subprodusele de origine animal men ionate la articolul 10 literele (e) i (f) i la articolul 10 litera (k) punctul (ii) din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009 pot fi utilizate pentru producerea de produse din ou .
B. Standarde de prelucrare
Produsele din ou trebuie s fi fost în prealabil:
(a) supuse oric reia dintre metodele de prelucrare 1 - 5 sau metodei de prelucrare 7 descrise în anexa IV capitolul III;
(b) supuse unei alte metode i unor parametri care garanteaz conformitatea produselor cu standardele microbiologice aplicabile produselor derivate, enun ate în capitolul I sau
(c) tratate în conformitate cu cerin ele referitoare la ou i la produsele din ou enun ate în anexa III sec iunea X capitolele I, II i III din Regulamentul (CE) nr. 853/2004.
M4
Sec iunea 10
Cerin e specifice pentru hr nirea animalelor de ferm , altele decât animalele pentru blan , cu anumite materiale de categoria 3 men ionate la articolul 10
litera (f) din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009
Materialele de categoria 3 care cuprind produse alimentare care con in produse de origine animal originare din state membre i care nu mai sunt destinate consumului uman din motive comerciale sau din cauza unor probleme de fabrica ie ori a unor defecte de ambalare sau a altor defecte care nu determin niciun risc pentru s n tatea public sau animal , men ionate la articolul 10 litera (f) din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009, pot fi introduse pe pia pentru a fi utilizate ca hran pentru animalele de ferm , altele decât animalele pentru blan , f r alte tratamente suplimentare, cu condi ia ca materialele:
(i) s fi fost supuse prelucr rii definite la articolul 2 alineatul (1) litera (m) din Regulamentul (CE) nr. 852/2004 sau în temeiul prezentului regulament;
(ii) s fie formate din sau s con in unul sau mai multe dintre urm toarele materiale de categoria 3 men ionate la articolul 10 litera (f) din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009:
— lapte;
— produse pe baz de lapte;
— produse derivate din lapte;
— ou ;
B
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 111
— produse din ou ;
— miere;
— gr simi topite;
— colagen;
— gelatin ;
(iii) s nu fi fost în contact cu niciun alt material de categoria 3; i
(iv) s fi fost luate toate m surile de precau ie necesare pentru a preveni contaminarea materialelor.
B
CAPITOLUL III
CERIN E REFERITOARE LA ANUMITE TIPURI DE HRAN PENTRU PE TI I MOMELI PENTRU PESCUIT
1. Subprodusele de origine animal provenite din pe ti sau nevertebrate acvatice i produsele derivate din acestea care sunt destinate a fi utilizate pentru hrana pe tilor de cresc torie sau a altor specii de acvacultur trebuie:
(a) s fie manipulate i prelucrate separat de materialele care nu sunt autorizate în acest scop;
(b) s provin
(i) din pe ti sau alte animale acvatice, cu excep ia mamiferelor marine, debarcate în scop comercial, sau din subproduse de origine animal provenite din pe ti s lbatici care provin din unit ile de fabricare a produselor din pe te pentru consumul uman sau
(ii) din pe ti de cresc torie, cu condi ia s fie utilizate pentru hrana pe tilor de cresc torie dintr-o alt specie.
(c) s fie prelucrate într-o instala ie de prelucrare conform unei metode care s asigure siguran a microbiologic a produsului, inclusiv în ceea ce prive te agen ii patogeni ai pe tilor.
2. Autoritatea competent poate stabili condi ii cu scopul de a preveni riscurile inacceptabile de transmitere a bolilor transmisibile la om i la animale, aplicabile în cazul utiliz rii animalelor acvatice i a nevertebratelor acvatice i terestre:
(a) pentru hrana pe tilor de cresc torie sau a nevertebratelor acvatice, atunci când subprodusele de origine animal nu au fost prelucrate în conformitate cu punctul 1 litera (c);
(b) ca momeal pentru pescuit, inclusiv pentru nevertebratele acvatice.
M4
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 112
ANEXA XI
ÎNGR MINTELE ORGANICE I AMELIORATORII DE SOL
CAPITOLUL I
CERIN E REFERITOARE LA GUNOIUL DE GRAJD NEPRELUCRAT, LA GUNOIUL DE GRAJD PRELUCRAT I LA PRODUSELE
DERIVATE DIN GUNOIUL DE GRAJD PRELUCRAT
Sec iunea 1
Gunoi de grajd neprelucrat
1. Comer ul cu gunoi de grajd neprelucrat provenit de la alte specii decât p s rile de curte sau ecvideele între statele membre trebuie s fie supus urm toarelor condi ii, în plus fa de consim mântul statului membru de destina ie men ionat la articolul 48 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009:
(a) Comer ul cu gunoi de grajd neprelucrat provenit de la alte specii decât p s rile de curte sau ecvideele este interzis, cu excep ia cazului gunoiului de grajd:
(i) dintr-o zon care nu este supus restric iilor din cauza unei boli transmisibile grave; i
(ii) destinat aplic rii, sub supravegherea autorit ilor competente, pe un teren care face parte dintr-o singur exploata ie situat de ambele p r i ale frontierei dintre dou state membre.
(b) Cu toate acestea, autoritatea competent a statului membru de destina ie poate s acorde, inând cont de originea gunoiului de grajd, destina ia sa i considerente privind s n tatea, o autoriza ie specific pentru intro
ducerea pe teritoriul s u:
(i) a gunoiului de grajd destinat:
— prelucr rii într-o instala ie pentru fabricarea produselor derivate destinate a fi utilizate în afara lan ului alimentar animal, sau
— transform rii în biogaz sau compost în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1069/2009 i cu anexa V la prezentul regulament, în vederea fabric rii produselor men ionate în sec iunea 2 a prezentului capitol.
În astfel de cazuri, autoritatea competent trebuie s in cont de originea gunoiului de grajd atunci când autorizeaz introducerea sa în astfel de instala ii; sau
(ii) a gunoiului de grajd destinat a fi aplicat pe terenul unei exploata ii, cu condi ia ca autoritatea competent a statului membru de origine s - i fi comunicat acordul cu privire la acest comer .
(c) în cazurile men ionate la litera (b), un atestat de s n tate stabilit în conformitate cu modelul care figureaz la punctul 3 trebuie s fie anexat documentului comercial care înso e te transportul gunoiului de grajd.
2. Comer ul cu gunoi de grajd neprelucrat provenit de la p s rile de curte între statele membre trebuie s fie supus urm toarelor condi ii, în plus fa de consim mântul statului membru de destina ie men ionat la articolul 48 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009:
(a) gunoiul de grajd trebuie s provin dintr-o zon care nu este supus restric iilor din cauza bolii Newcastle sau a gripei aviare;
(b) de asemenea, gunoiul de grajd netransformat provenind de la efectivele de p s ri de curte vaccinate împotriva bolii Newcastle nu trebuie s fie livrat într-o regiune care a ob inut statutul de zon care nu se supune obliga iei de vaccinare împotriva bolii Newcastle în temeiul articolului 15 alineatul (2) din Directiva 2009/158/CE i
(c) un atestat de s n tate stabilit în conformitate cu modelul care figureaz la punctul 3 trebuie s fie anexat documentului comercial care înso e te transportul gunoiului de grajd.
B
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 113
3. Model de atestat de s n tate care trebuie anexat documentului comercial.
B
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 114
B
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 115
4. Gunoiul de grajd neprelucrat de la ecvidee poate face obiectul unor schimburi comerciale între statele membre, cu condi ia ca statul membru de destina ie s - i fi dat acordul cu privire la schimburile comerciale în conformitate cu articolul 48 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009 i cu condi ia ca el s nu provin dintr-o exploata ie supus restric iilor în materie de s n tate animal legate de r pciug , stomatita veziculoas , antrax sau rabie, în conformitate cu articolul 4 alineatul (5) din Directiva 90/426/CE.
5. În conformitate cu articolul 48 alineatul (1) litera (c) subpunctul (ii) din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009, autoritatea competent a statului membru de destina ie poate cere operatorilor care expediaz gunoi de grajd neprelucrat dintr-un alt stat membru:
(a) s -i transmit informa ii suplimentare în leg tur cu expedierea prev zut , cum ar fi indica ii geografice precise privind locul în care gunoiul de grajd urmeaz s fie desc rcat; i
(b) s depoziteze gunoiul de grajd înainte de aplicarea acestuia pe teren.
6. Autoritatea competent poate autoriza expedierea de gunoi de grajd transportat între dou puncte situate în cadrul aceleia i ferme, sub rezerva unor condi ii privind controlul riscurilor posibile pentru s n tate, cum ar fi obliga iile operatorilor viza i de a p stra înregistr rile adecvate.
Sec iunea 2
Guano de la lilieci, gunoi de grajd prelucrat i produse derivate din gunoi de grajd prelucrat
M1 Introducerea pe pia a gunoiului de grajd prelucrat, a produselor derivate din gunoi de grajd prelucrat i guano de la lilieci trebuie s respecte urm toarele condi ii. În plus, în cazul guano-ului de la lilieci, este necesar aprobarea statului membru de destina ie, astfel cum se men ioneaz la articolul 48 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009:
B (a) Ele trebuie s provin dintr-o instala ie pentru produse derivate destinate unor
utiliz ri în afara lan ului alimentar animal, dintr-o instala ie de biogaz sau de compostare sau dintr-o instala ie de produc ie de îngr minte organice i de amelioratori de sol.
(b) Ele trebuie s fi fost supuse unui tratament termic la o temperatur de cel pu in 70 °C timp de cel pu in 60 de minute i unui tratament pentru reducerea bacteriilor generatoare de spori i a form rii de substan e toxice, atunci când acestea sunt identificate ca fiind un risc relevant.
(c) Cu toate acestea, autoritatea competent poate autoriza utilizarea altor parametri de procedeu standardiza i decât cei descri i la litera (b), cu condi ia ca solicitantul s demonstreze c ace tia asigur reducerea la minimum a riscurilor biologice.
Aceast demonstrare presupune o validare, care trebuie efectuat dup cum urmeaz :
(i) identificarea i analiza eventualelor pericole, inclusiv efectele materiilor prime, pe baza unei defini ii complete a condi iilor de transformare i evaluarea riscurilor pe care le poate crea ob inerea practic a condi iilor de transformare specifice, în situa ii normale i atipice.
(ii) validarea procedeului prev zut
(ii-1) prin m surarea reducerii viabilit ii/infec iozit ii organismelor indicatoare endogene în cursul procedeului, atunci când indicatorul:
— este prezent în mod sistematic în num r mare în materiile prime;
B
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 116
— nu este mai pu in termorezistent la aspectele letale ale procedeului de tratare, cu toate acestea f r a fi mult mai rezistent decât agen ii patogeni pe care trebuie s -i controleze;
— este relativ u or de cuantificat, de identificat i de confirmat; sau
(ii-2) prin m surarea reducerii viabilit ii/infec iozit ii, pe durata expunerii, a unui organism de prob sau a unui virus bine caracterizat, introdus în materiile prime dintr-un corp de prob adecvat.
(iii) validarea men ionat la subpunctul (ii) trebuie s demonstreze c procedeul realizeaz reducerea global a urm toarelor riscuri:
— pentru procedeele termice i chimice, prin reducerea cu cel pu in 5 log10 a Enterococcus faecalis i prin reducerea titlului de infec iozitate a virusurilor termorezistente precum parvovirus cu cel
pu in 3 log10, atunci când sunt identificate ca un risc de luat în considerare;
— pentru procedeele chimice, de asemenea, prin reducerea parazi ilor rezisten i, precum ou le de Ascaris spp., cu cel pu in 99,9 % (3 log10) din stadiile viabile.
(iv) elaborarea unui program de control complet, care s includ proceduri de supraveghere a func ion rii procesului.
(v) m suri care s asigure o monitorizare i o supraveghere continu a parametrilor relevan i ai procesului stabili i în programul de control, atunci când instala ia func ioneaz .
Datele detaliate privind parametrii adecva i ai procedeului dintr-o instala ie, precum i alte puncte critice de control se consemneaz i se p streaz , astfel încât proprietarul, operatorul sau reprezentantul acestora i autoritatea competent s poat controla func ionarea unit ii. La cerere, Comisiei i se pun la dispozi ie informa iile referitoare la un procedeu autorizat în conformitate cu prezentul punct.
(d) probele reprezentative de gunoi de grajd prelevate în instala ie, în cursul transform rii sau imediat dup aceea, în scopul control rii procedeului, trebuie s îndeplineasc urm toarele norme:
Escherichia coli: n = 5, c = 5, m = 0, M = 1 000 în 1 g;
sau
Enterococcaceae: n = 5, c = 5, m = 0, M = 1 000 în 1 g;
i
Probele reprezentative de reziduuri de gunoi de grajd, în cursul sau la termenul de reducere a stocurilor din instala ia de produc ie, instala ia de biogaz sau instala ia de compostare trebuie s îndeplineasc urm toarele standarde:
Salmonella: absen în 25 g: n = 5; c = 0; m = 0; M = 0
unde:
n = num rul de probe de analizat;
m = valoarea prag pentru num rul de bacterii; rezultatul este considerat satisf c tor dac num rul de bacterii din toate probele este mai mic sau egal cu m;
B
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 117
M = valoarea maxim pentru num rul de bacterii; rezultatul este considerat nesatisf c tor dac num rul de bacterii din una sau mai multe probe este mai mare sau egal cu M i
c = num rul de probe în care num rul de bacterii poate fi cuprins între m i M, probele putând fi considerate totu i acceptabile dac num rul
de bacterii din celelalte probe este mai mic sau egal cu m.
Gunoiul de grajd transformat sau produsele pe baz de gunoi de grajd transformate care nu îndeplinesc standardele de la prezentul punct sunt considerate neprelucrate;
(e) Ele trebuie s fie depozitate în a a fel încât dup tratare, contaminarea, infestarea secundar sau formarea de umiditate s se reduc la minimum. Prin urmare, acestea trebuie s fie depozitate în:
(i) silozuri bine sigilate i izolate sau hambare construite în mod corespunz tor; sau
(ii) saci sigila i corespunz tor, precum sacii de plastic sau „sacii mari”.
CAPITOLUL II
CERIN E PRIVIND ANUMITE ÎNGR MINTE ORGANICE I AMELIORATORI DE SOL
Sec iunea 1
Condi ii de produc ie
1. Îngr mintele organice i amelioratorii de sol, care nu sunt gunoi de grajd, con inut al tractului digestiv, compost, lapte, produse pe baz de lapte, produse derivate din lapte, colostru, produse din colostru i reziduuri de digestie provenite din transformarea subproduselor de origine animal sau a produselor derivate în biogaz, sunt fabricate:
(a) prin aplicarea metodei de prelucrare 1 (sterilizare sub presiune), atunci când materialele de categoria 2 sunt utilizate ca materii prime;
M4 (b) prin utilizarea unor proteine animale, inclusiv proteinele de origine
animal produse în conformitate cu punctul B.1 litera (b) punctul (ii) din anexa X capitolul II sec iunea 1, care au fost produse pornind de la materiale de categoria 3 în conformitate cu anexa X capitolul II sec iunea 1 sau de la materiale care au fost supuse unui alt tratament, atunci când aceste materiale pot fi utilizate pentru producerea de îngr minte organice sau de amelioratori de sol, în conformitate cu prezentul regulament; sau
B (c) prin aplicarea oric reia dintre metodele de prelucrare 1 – 7 descrise în
anexa IV capitolul III atunci când materialele de categoria 3 sunt utilizate ca materii prime care nu sunt folosite pentru producerea de proteine animale prelucrate.
2. Îngr mintele organice i amelioratorii de sol care constau în f in de carne i oase ob inut din materiale de categoria 2 sau din proteine animale
prelucrate, ori care au fost produ i pornind de la aceste materiale, trebuie s fie amesteca i, într-o unitate sau o instala ie înregistrat , cu o propor ie minim suficient a unei componente autorizate de autoritatea competent a statului membru pe teritoriul c ruia produsul trebuie s fie utilizat, pentru a exclude utilizarea ulterioar a amestecului în scopuri furajere.
3. Autoritatea competent autorizeaz componenta men ionat la punctul 2 în conformitate cu urm toarele condi ii:
(a) componenta const în var, gunoi de grajd, urin , compost sau reziduuri de digestie provenite din transformarea subproduselor de origine animal în biogaz sau alte substan e, cum ar fi îngr mintele minerale, care nu sunt utilizate în hrana pentru animale i care exclud utilizarea ulterioar a amestecului în scopuri furajere în conformitate cu bunele practici agricole;
B
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 118
(b) componenta este determinat pe baza unei evalu ri a condi iilor climatice i a condi iilor solului în vederea utiliz rii amestecului ca îngr mânt, pe
baza indica iilor conform c rora componenta face amestecul de neconsumat pentru animale sau este eficace în ceea ce prive te prevenirea unei utiliz ri abuzive a amestecului în scopuri furajere i, în ceea ce prive te protec ia solului i a apelor subterane, este în conformitate cu dispozi iile prev zute în legisla ia Uniunii sau în legisla ia na ional privind protec ia mediului, dup caz.
Autoritatea competent trebuie s pun lista componentelor autorizate la dispozi ia Comisiei i a altor state membre, la cerere.
4. Cu toate acestea, cerin ele men ionate la punctul 2 nu se aplic :
(a) îngr mintelor organice i amelioratorilor de sol ambala i în ambalaje prev zute pentru vânzare, a c ror greutate nu dep e te 50 de kg i care sunt destina i a fi utiliza i de c tre consumatorul final; sau
(b) îngr mintelor organice i amelioratorilor de sol ambala i în saci mari a c ror greutate nu dep e te 1 000 de kg, pe ambalajele c rora este indicat faptul c îngr mintele organice nu sunt destinate terenurilor la care au acces animalele de ferm , cu condi ia ca autoritatea competent a statului membru pe teritoriul c ruia trebuie aplicat îngr mântul organic sau amelioratorul de sol s fi autorizat utilizarea acestor saci mari pe baza unei evalu ri a probabilit ii unei reorient ri a materialelor c tre ferme care cresc animale sau c tre terenuri la care au acces animale de ferm .
5. Produc torii de îngr minte organice i de amelioratori de sol trebuie s se asigure c decontaminarea de agen ii patogeni este efectuat înainte de introducerea lor pe pia , în conformitate cu:
— anexa X capitolul I, în cazul proteinelor animale prelucrate sau al produselor derivate ob inute din materiale de categoria 2 sau de categoria 3,
— anexa V capitolul III sec iunea 3, în cazul compostului i al reziduurilor de digestie provenite din transformarea subproduselor de origine animal sau a produselor derivate în biogaz.
Sec iunea 2
Depozitare i transport
Dup prelucrare sau transformare, îngr mintele organice i amelioratorii de sol trebuie s fie depozita i i transporta i în mod corespunz tor:
(a) în vrac, în condi ii adecvate care s împiedice orice contaminare;
(b) ambala i sau în saci mari, în cazul îngr mintelor organice sau al amelioratorilor de sol destina i a fi vându i utilizatorilor finali; sau
(c) în cazul depozit rii într-o ferm , într-un loc de depozitare adecvat la care animalele de ferm nu au acces.
M9
Sec iunea 3
Cerin e pentru autorizarea unit ilor sau a fabricilor
Pentru a fi autoriza i în conformitate cu articolul 24 alineatul (1) litera (f) din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009, operatorii se asigur c unit ile sau fabricile care efectueaz activit ile men ionate la punctul 1 din sec iunea 1 îndeplinesc cerin ele stabilite la articolul 8 din prezentul regulament i:
(a) dispun de dot ri adecvate pentru depozitarea ingredientelor primite, pentru a preveni contaminarea încruci at i pentru a evita contaminarea în timpul depozit rii;
(b) elimin subprodusele de origine animal sau produsele derivate neutilizate în conformitate cu articolele 13 i 14 din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009.
B
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 119
ANEXA XII
PRODUSE INTERMEDIARE
În conformitate cu articolul 34 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009, urm toarele condi ii se aplic la importul în Uniune i la tranzitul în interiorul acesteia a produselor intermediare:
1. Importul i tranzitul produselor intermediare sunt autorizate, cu condi ia ca:
(a) produsele intermediare s fie derivate din urm toarele materiale:
(i) materiale de categoria 3, altele decât materialele prev zute la articolul 10 literele (c), (n), (o) i (p) din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009;
(ii) produsele provenite din animale men ionate la articolul 10 literele (i), (l) i (m) din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009; sau
(iii) amestecuri de materiale men ionate la subpunctele (i) i (ii);
(b) în cazul produselor intermediare destinate producerii de dispozitive medicale, în dispozitive medicale pentru diagnostic in vitro i în reactivi de laborator, ele s fie derivate din:
(i) materiale care îndeplinesc criteriile men ionate la litera (a), cu excep ia faptului c pot proveni de la animale care au fost supuse unui tratament ilegal conform defini iei de la articolul 1 alineatul (2) litera (d) din Directiva 96/22/CE sau de la articolul 2 litera (b) din Directiva 96/23/CE;
(ii) materiale de categoria 2 men ionate la articolul 9 literele (f) i (h) din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009; sau
(iii) amestecuri de materiale men ionate la subpunctele (i) i (ii);
(c) în cazul produselor intermediare destinate producerii de dispozitive medicale implantabile activ, în medicamente i în medicamente de uz veterinar, ele s fie derivate din materialele men ionate la litera (b), în cazul în care autoritatea competent consider c utilizarea acestor materiale este justificat pentru protec ia s n t ii publice sau animale;
(d) s provin dintr-o ar ter care figureaz pe lista Organiza iei Mondiale pentru S n tatea Animalelor (OIE) publicat în buletinul OIE;
(e) s provin dintr-o unitate sau dintr-o instala ie înregistrat sau autorizat de autoritatea competent a unei ri ter e men ionate la litera (d), în conformitate cu condi iile enun ate la punctul 2;
(f) fiecare transport s fie înso it de o declara ie a importatorului în conformitate cu modelul de declara ie stabilit în anexa XV capitolul 20, în cel pu in una dintre limbile oficiale ale statului membru în care se afl punctul de control la frontier la care trebuie efectuat inspec ia i ale statului membru de destina ie; aceste state membre pot autoriza utilizarea altor limbi i pot cere traduceri oficiale ale declara iilor stabilite în aceste limbi;
(g) în cazul materialelor men ionate la litera (b), ca importatorul s îi demonstreze autorit ii competente c materialele:
(i) nu prezint niciun risc de transmitere a unei boli transmisibile la om sau la animale; sau
(ii) sunt transportate în condi ii care împiedic transmiterea oric ror boli transmisibile la om sau la animale.
B
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 120
2. O unitate sau o instala ie poate fi înregistrat sau autorizat de autoritatea competent a unei ri ter e, astfel cum se prevede la punctul 1 litera (e), cu condi ia ca:
(a) operatorul sau proprietarul instala iei sau reprezentantul s u:
(i) s demonstreze c instala ia dispune de dot ri adecvate pentru transformarea materialelor men ionate la punctul 1 litera (a), (b) sau (c), dup caz, pentru a asigura încheierea etapelor necesare de concepere, transformare i fabricare;
(ii) s elaboreze i s pun în aplicare metode de monitorizare i verificare a punctelor critice de control în func ie de procesul folosit;
(iii) s p streze înregistr ri ale informa iilor ob inute în temeiul subpunctului (ii) timp de cel pu in doi ani, pentru a fi prezentate autorit ii competente;
(iv) s informeze autoritatea competent dac vreuna dintre informa iile de care dispune arat existen a unui risc grav pentru s n tatea animal sau s n tatea public ;
(b) autoritatea competent a rii ter e efectueaz , la intervale regulate, inspec ii în unitate sau în instala ie i supravegheaz instala ia în conformitate cu urm toarele condi ii:
(i) frecven a inspec iilor i a supravegherii se stabile te în func ie de dimensiunea instala iei, de tipul de produse realizate, de evaluarea riscurilor i de garan iile oferite, pe baza unui sistem de controale stabilit în conformitate cu principiile sistemului de analiz a riscurilor i puncte critice de control (HACCP);
(ii) în cazul în care inspec ia efectuat de autoritatea competent arat c dispozi iile prezentului regulament nu sunt respectate, autoritatea competent trebuie s ac ioneze în consecin ;
(iii) autoritatea competent întocme te o list cu unit ile sau instala iile autorizate sau înregistrate în conformitate cu prezenta anex i atribuie fiec rei unit i i fiec rei instala ii un num r oficial de identificare legat de natura activit ilor sale; aceast list i modific rile sale ulterioare sunt prezentate statului membru în care se afl punctul de control la frontier la care trebuie efectuat inspec ia i statului membru de destina ie.
M9 3. Produsele intermediare importate în Uniune sunt verificate la punctul de
inspec ie la frontier în conformitate cu articolul 4 din Directiva 97/78/CE i sunt transportate direct de la punctul de inspec ie la frontier la:
(a) o unitate sau o fabric înregistrat , pentru produc ia de reactivi de laborator, dispozitive medicale i dispozitive medicale pentru diagnostic in vitro destinate unor scopuri medicale sau veterinare sau de produse derivate men ionate la articolul 33 din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009, unde produsele intermediare trebuie s fie amestecate în continuare, utilizate pentru învelire, asamblate sau ambalate înainte de a fi introduse pe pia sau date în folosin în conformitate cu legisla ia Uniunii aplicabil produsului derivat;
B (b) fie c tre o unitate sau o instala ie autorizat pentru depozitarea subpro
duselor de origine animal în conformitate cu articolul 24 alineatul (1) litera (i) din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009, de unde pot fi expediate doar c tre o unitate sau o instala ie men ionat la litera (a) a prezentului punct, pentru utiliz rile men ionate la litera (a).
4. Produsele intermediare aflate în tranzit în Uniune trebuie s fie transportate în conformitate cu articolul 11 din Directiva 97/78/CE.
B
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 121
5. Medicul veterinar oficial al postului de control la frontier vizat informeaz autoritatea responsabil de unitate sau de instala ie de la locul de destina ie cu privire la transport, prin intermediul sistemului TRACES.
6. Operatorul sau proprietarul unit ii sau al instala iei de destina ie ori reprezentantul s u p streaz înregistr ri în conformitate cu articolul 22 din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009 i îi furnizeaz autorit ii competente, la cerere, informa iile necesare privind achizi iile, vânz rile, utiliz rile, stocurile i elimin rile produselor intermediare în surplus, în scopul verific rii confor
mit ii cu prezentul regulament.
7. Autoritatea competent se asigur , în conformitate cu Directiva 97/78/CE, c transporturile de produse intermediare sunt expediate din statul membru în care se afl postul de control la frontier la care trebuie s fie efectuat inspec ia c tre instala ia de destina ie, astfel cum se men ioneaz la punctul 3 sau, în caz de tranzit, c tre punctul de control la frontier de ie ire.
8. Autoritatea competent trebuie s efectueze controale documentare la intervale regulate pentru a controla coresponden a între cantit ile de produse intermediare importate, pe de o parte, i cantit ile depozitate, utilizate, expediate sau eliminate, pe de alt parte, pentru verificarea conformit ii cu prezentul regulament.
9. În ceea ce prive te transporturile de produse intermediare în tranzit, autorit ile competente responsabile de la punctele de control la frontier de intrare i, respectiv, de ie ire trebuie s coopereze în m sura necesar pentru a garanta realizarea unor controale efective i trasabilitatea acestor transporturi.
B
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 122
ANEXA XIII
HRANA PENTRU ANIMALELE DE COMPANIE I ANUMITE ALTE PRODUSE DERIVATE
CAPITOLUL I
Cerin e generale
Instala iile de produc ie a hranei pentru animale de companie i unit ile sau instala iile care produc produse derivate men ionate în prezenta anex trebuie s dispun de dot ri adecvate pentru:
(a) depozitarea i tratarea materiilor prime în condi ii care s îndep rteze riscurile pentru s n tatea public i animal ;
(b) eliminarea subproduselor de origine animal nefolosite i a produselor derivate r mase dup produc ie, cu excep ia cazului în care materialele neutilizate sunt trimise c tre o alt unitate sau instala ie pentru prelucrare sau eliminare, în conformitate cu prezentul regulament.
CAPITOLUL II
Cerin e specifice privind hrana pentru animalele de companie, inclusiv produsele de ros pentru câini
1. Hran neprelucrat pentru animale de companie
Operatorii pot fabrica hran neprelucrat pentru animale de companie doar pornind de la materiale de categoria 3 men ionate la articolul 10 litera (a) i litera (b) subpunctele (i) i (ii) din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009.
Hrana neprelucrat pentru animale de companie trebuie s fie ambalat în ambalaje noi pentru a se preveni orice scurgeri.
Trebuie s se ia m suri eficiente pentru a se asigura c produsul nu este expus contamin rii pe parcursul întregului lan de produc ie i pân la punctul de vânzare.
2. Materii prime pentru hran prelucrat pentru animale de companie i pentru produse de ros pentru câini
Operatorii pot fabrica hran prelucrat pentru animale de companie i produse de ros pentru câini doar pornind de la:
(a) materiale de categoria 3, altele decât materialele prev zute la articolul 10 literele (n), (o) i (p) din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009; i
(b) în cazul hranei pentru animale de companie importate sau fabricate pornind de la materiale importate, de la materiale de categoria 1 care constau din subproduse de origine animal ob inute din animale care au fost supuse unui tratament ilegal conform defini iei de la articolul 1 alineatul (2) litera (d) din Directiva 96/22/CE sau la articolul 2 litera (b) din Directiva 96/23/CE.
3. Hran prelucrat pentru animale de companie
(a) Conservele de hran pentru animale de companie pot fi supuse tratamentului termic la o valoare Fc minim de 3.
(b) Hrana prelucrat pentru animale de companie, alta decât cea în conserve, trebuie:
(i) s fie supus unui tratament termic la cel pu in 90 °C în întregul con inut al produsului final;
B
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 123
(ii) s fie supus unui tratament termic la cel pu in 90 °C pentru ingredientele de origine animal ; sau
(iii) s fie produs în ceea ce prive te materiile prime furajere de origine animal exclusiv prin utilizarea de:
— subproduse de origine animal sau produse derivate din carne sau din produse din carne care au fost supuse unui tratament termic la cel pu in 90 °C pentru întregul con inut;
— urm toarele produse derivate care au fost fabricate în concordan cu cerin ele prezentului regulament: lapte i produse pe baz de lapte, gelatin , proteine hidrolizate, produse din ou , colagen, produse sangvine men ionate în anexa X capitolul II sec iunea 2, proteine animale prelucrate, inclusiv f in de pe te, gr sime topit , uleiuri de pe te, fosfat dicalcic, fosfat tricalcic sau subproduse aromatizante de origine animal ;
(iv) dac autoritatea competent autorizeaz acest lucru, s fie supus unui tratament cum ar fi deshidratarea sau fermentarea, care s garanteze c hrana pentru animalele de companie nu prezint niciun risc inacceptabil pentru s n tatea public i animal ;
(v) în cazul subproduselor de origine animal men ionate la articolul 10 literele (l) i (m) din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009 i în cazul subproduselor de origine animal provenite din animale acvatice, din nevertebrate acvatice i terestre, i dac autoritatea competent autorizeaz acest lucru, s fie supus unui tratament care s garanteze c hrana pentru animalele de companie nu prezint niciun risc inacceptabil pentru s n tatea public i animal .
Dup fabricare se iau toate m surile de precau ie pentru a se garanta c hrana prelucrat pentru animale de companie nu este expus la contaminare.
Hrana prelucrat pentru animalele de companie trebuie s fie ambalat în ambalaje noi.
4. Produsele de ros pentru câini trebuie s fie supuse unui tratament termic suficient pentru a distruge organismele patogene, inclusiv Salmonella.
Dup acest tratament se iau toate m surile de precau ie pentru a se garanta c produsul nu este expus contamin rii.
Produsele de ros pentru câini trebuie s fie ambalate în ambalaje noi.
5. Pe parcursul produc iei i/sau al depozit rii (înainte de expediere) trebuie s se preleveze probe aleatorii de la produsele de ros pentru câini i de la hrana prelucrat pentru animalele de companie, cu excep ia hranei în conserve i a hranei prelucrate pentru animale de companie care a fost tratat în conformitate cu punctul 3 litera (b) subpunctul (v), pentru a se verifica respectarea urm toarelor standarde:
Salmonella: absent în 25 g, n = 5, c = 0, m = 0, M = 0.
Enterobacteriaceae: n = 5, c = 2, m = 10, M = 300 în 1 g
unde:
n = num rul de probe de analizat;
m = valoarea prag pentru num rul de bacterii; rezultatul este considerat satisf c tor dac num rul de bacterii din toate probele este mai mic sau egal cu m;
B
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 124
M = valoarea maxim pentru num rul de bacterii; rezultatul este considerat nesatisf c tor dac num rul de bacterii din una sau mai multe probe este mai mare sau egal cu M i
c = num rul de probe în care num rul de bacterii se poate situa între m i M, proba fiind în continuare considerat acceptabil , în cazul în care num rul bacteriilor din celelalte probe este egal cu sau mai mic decât m.
6. Pe parcursul produc iei i/sau al depozit rii (înainte de expediere) trebuie s se preleveze probe aleatorii de la hrana neprelucrat pentru animale de companie, pentru a se verifica respectarea urm toarelor standarde:
Salmonella: absent în 25 g, n = 5, c = 0, m = 0, M = 0.
Enterobacteriaceae: n = 5, c = 2, m = 10, M = 5 000 în 1 g.
unde:
n = num rul de probe de analizat;
m = valoarea prag pentru num rul de bacterii; rezultatul este considerat satisf c tor dac num rul de bacterii din toate probele este mai mic sau egal cu m;
M = valoarea maxim pentru num rul de bacterii; rezultatul este considerat nesatisf c tor dac num rul de bacterii din una sau mai multe probe este mai mare sau egal cu M i
c = num rul de probe în care num rul de bacterii se poate situa între m i M, proba fiind în continuare considerat acceptabil , în cazul în care num rul bacteriilor din celelalte probe este egal cu sau mai mic decât m.
7. Punctul final în lan ul de produc ie pentru hrana prelucrat pentru animale de companie i produsele de ros pentru câini
Pot fi introduse pe pia f r restric ii în conformitate cu prezentul regulament:
(a) hrana prelucrat pentru animale de companie
(i) care a fost fabricat i ambalat în Uniune în conformitate cu punctul 3 i care a fost testat în conformitate cu punctul 5; sau
(ii) care a fost supus controalelor sanitar-veterinare în conformitate cu Directiva 97/78/CE la un punct de control la frontier .
(b) produsele de ros pentru câini
(i) care au fost fabricate i ambalate în Uniune în conformitate cu punctul 4 i care au fost testate în conformitate cu punctul 5; sau
(ii) care au fost supuse controalelor sanitar-veterinare în conformitate cu Directiva 97/78/CE la un punct de control la frontier .
CAPITOLUL III
Cerin e specifice aplicabile subproduselor aromatizante de origine animal utilizate la fabricarea hranei pentru animale de companie
1. Operatorii pot utiliza doar subproduse de origine animal care pot fi utilizate ca materii prime pentru hrana prelucrat pentru animalele de companie i produsele de ros pentru câini, în conformitate cu capitolul II punctul 2, pentru fabricarea de produse derivate lichide sau deshidratate, utilizate pentru a îmbun t i calit ile gustative ale hranei pentru animalele de companie.
B
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 125
2. Subprodusele aromatizante de origine animal trebuie s fi fost în prealabil supuse unei metode de tratare i unor parametri care s garanteze conformitatea produsului cu standardele microbiologice stabilite în capitolul II punctul 5 al prezentei anexe. Dup tratament trebuie s se ia toate m surile de precau ie pentru a se asigura c produsul nu este expus contamin rii.
3. Produsul final trebuie s fie:
(a) ambalat într-un ambalaj nou sau sterilizat; sau
(b) transportat în vrac în recipiente sau în orice alt mijloc de transport care a fost cur at i dezinfectat în totalitate.
CAPITOLUL IV
Cerin e specifice privind sângele i produsele din sânge de la ecvidee
Introducerea pe pia a sângelui i a produselor din sânge provenite de la ecvidee în alte scopuri decât hrana pentru animale este supus urm toarelor condi ii:
1. Sângele poate fi introdus pe pia în aceste scopuri cu condi ia s fi fost recoltat:
(a) de la ecvidee care:
(i) la inspec ia din data recolt rii sângelui nu prezint semne clinice ale niciunei boli cu notificare obligatorie men ionate în anexa I la Directiva 2009/156/CE i nici ale gripei ecvine, piroplasmozei ecvine, rinopneumoniei ecvine sau ale arteritei virale ecvine men ionate la articolul 1.2.3. punctul 4 din Codul sanitar pentru animale terestre al Organiza iei Mondiale pentru S n tatea Animalelor (OIE), edi ia 2010;
(ii) au fost inute sub supraveghere veterinar cel pu in 30 de zile înainte de data recolt rii sângelui i în cursul recolt rii sângelui în exploata ii care nu f ceau obiectul unei interdic ii în temeiul articolului 4 alineatul (5) din Directiva 2009/156/CE sau al unor restric ii în temeiul articolului 5 din directiva respectiv ;
(iii) pentru perioadele men ionate la articolul 4 alineatul (5) din Directiva 2009/156/CE, nu au avut contact cu ecvidee din exploata ii care f ceau obiectul unei interdic ii din motive de s n tate a animalelor în temeiul articolului respectiv i timp de cel pu in 40 de zile înainte de data colect rii i în cursul colect rii sângelui, nu au avut contact cu ecvidee dintr-un stat membru sau dintr-o ar ter care nu erau considerate indemne de pesta cabalin african în conformitate articolul 5 alineatul (2) primul paragraf literele (a) i (b) din directiva respectiv ;
(b) sub supraveghere veterinar :
(i) în abatoare înregistrate sau autorizate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 853/2004; sau
(ii) în unit i autorizate, c rora le-a fost alocat un num r de autorizare veterinar i supravegheate de autoritatea competent , pentru colectarea de sânge de la ecvidee în vederea fabric rii de produse din sânge destinate unor alte utiliz ri decât hrana pentru animale.
2. Produsele din sânge pot fi introduse pe pia în aceste scopuri în urm toarele condi ii:
(a) s se fi luat toate m surile de precau ie pentru a se evita contaminarea produselor din sânge cu agen i patogeni în cursul fabric rii, mânuirii sau ambal rii;
B
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 126
(b) produsele din sânge s fi fost fabricate din sânge care:
(i) fie îndepline te condi iile prev zute la punctul 1 litera (a); sau
(ii) a fost supus cel pu in unuia din tratamentele urm toare, urmate de o verificare a eficacit ii, în vederea inactiv rii posibililor agen i etiologici ai pestei cabaline africane, encefalomielitelor ecvine de toate tipurile, inclusiv encefalomielita ecvin venezuelean , anemiei infec ioase ecvine, stomatitei veziculoase i morvei (Burkholderia mallei):
— tratament termic la o temperatur de 65 °C timp de cel pu in trei ore,
— iradiere cu 25 kGy prin raze gama,
— modificare a pH-ului la pH 5 timp de dou ore,
— tratament termic la cel pu in 80 °C pentru întregul con inut.
3. Sângele i produsele din sânge de ecvidee trebuie s fie ambalate în recipiente impermeabile sigilate care, în cazul sângelui de ecvidee, poart num rul de autorizare al abatorului sau al unit ilor de colectare men ionate la punctul 1 litera (b).
CAPITOLUL V
Cerin e specifice privind pieile de ungulate i produsele derivate din acestea
A. Unit i i instala ii
Autoritatea competent poate autoriza instala iile care manipuleaz piei, inclusiv piei cenu rite, s furnizeze buc i i fragmente ale acestora pentru producerea de gelatin pentru consumul animal, de îngr minte organice sau de amelioratori de sol, cu condi ia ca:
(a) instala ia s dispun de spa ii de depozitare dotate cu podele tari i pere i netezi, u or de cur at i de dezinfectat i, dup caz, echipate cu instala ii frigorifice;
(b) spa iile de depozitare s fie p strate în bun stare de între inere i igien , astfel încât s nu existe riscul contamin rii materiilor prime;
(c) în cazul în care materiile prime care nu respect cerin ele prezentului capitol sunt depozitate i/sau prelucrate în aceste spa ii, este necesar ca acestea s fie inute separat de materiile prime care respect cerin ele din prezentul capitol pe toat perioada recep iei, depozit rii, prelucr rii i expedierii;
(d) în cazul buc ilor i fragmentelor provenite de la pieile cenu rite, buc ile i fragmentele s fie supuse unui tratament care s garanteze c orice risc pentru s n tatea public i animal este îndep rtat înainte de a fi utilizate pentru producerea:
(i) gelatinei pentru consumul animal; sau
(ii) îngr mintelor organice sau amelioratorilor de sol.
B. Introducerea pe pia a subproduselor de origine animal i a produselor derivate
1. Pieile netratate pot fi introduse pe pia cu condi ia s îndeplineasc condi iile de s n tate aplicabile c rnii proaspete în temeiul Directivei 2002/99/CE.
B
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 127
2. Pieile tratate pot fi introduse pe pia cu condi ia ca:
(a) s nu fi intrat în contact cu alte produse de origine animal sau cu animale vii care prezint un risc de r spândire a unei boli transmisibile grave;
(b) documentul comercial stabilit în anexa VIII capitolul III s con in o declara ie care s precizeze c au fost luate toate m surile de precau ie pentru a evita contaminarea cu agen i patogeni.
C. Punctul final în lan ul de produc ie pentru piei
1. Pieile de ungulate care, în temeiul deciziei unui operator, sunt destinate altor scopuri decât consumul uman, i care îndeplinesc cerin ele Regulamentului (CE) nr. 853/2004 referitoare la materiile prime pentru produc ia gelatinei sau a colagenului destinate a fi utilizate în alimenta ie, pot fi introduse pe pia f r restric ii în conformitate cu prezentul regulament.
2. Urm toarele piei tratate pot fi introduse pe pia f r restric ii în conformitate cu prezentul regulament:
(a) piei care au fost supuse procesului complet de t b cire;
(b) piei în stare „wet blue”;
(c) „piei piclate”;
(d) piei cenu rite (tratate cu var i în saramur la un pH de 12-13 timp de cel pu in opt ore).
3. Prin derogare de la punctul C.2, autoritatea competent poate cere ca transporturile de piei tratate men ionate la punctul 2 literele (c) i (d) s fie înso ite de un document comercial în conformitate cu modelul stabilit în anexa VIII capitolul III punctul 6, atunci când ele sunt livrate unit ilor sau instala iilor care produc hran pentru animale de companie, îngr minte organice sau amelioratori de sol sau care transform aceste materiale în biogaz.
CAPITOLUL VI
Cerin e specifice privind trofeele de vân toare i alte preparate din animale
A. Dispozi iile prezentului capitol se aplic f r a aduce atingere m surilor de protec ie a faunei s lbatice, adoptate în temeiul Regulamentului (CE) nr. 338/97.
B. Siguran a aprovizion rii
Trofeele de vân toare i celelalte preparate din animale pot fi introduse pe pia atunci când, în scopul prepar rii, subprodusele de origine animal au fost supuse unui tratament sau sunt prezentate într-o stare care nu prezint niciun risc pentru s n tate, cu condi ia ca ele s provin :
(a) de la alte specii decât ungulatele, p s rile i animalele din clasa biologic Insecta sau Arachnida; i
(b) de la animale dintr-o zon care nu este supus restric iilor din cauza prezen ei unei boli transmisibile grave la care sunt receptive animalele din speciile în cauz .
B
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 128
C. Siguran a tratamentului
1. Trofeele de vân toare sau alte preparate din animale pot fi introduse pe pia atunci când, în scopul prepar rii, subprodusele de origine animal au fost supuse unui tratament sau sunt prezentate într-o stare care nu prezint niciun risc pentru s n tate, cu condi ia ca ele:
(a) s provin de la ungulate i p s ri care au fost supuse unui tratament taxidermist complet care le asigur o conservare la temperatura ambiant ;
(b) s fie ungulate sau p s ri împ iate sau p r i împ iate ale acestor animale;
M4 (c) s fi fost supuse unei prepar ri anatomice, cum ar fi plastina ia;
(d) s fie animale din clasa biologic Insecta sau Arachnida care au fost supuse unui tratament precum uscarea, care s împiedice transmiterea de boli transmisibile la om sau la animale; sau
(e) sunt obiecte în colec ii de istorie natural sau pentru promovarea tiin ei i au fost:
(i) conservate în medii, cum ar fi alcoolul sau formaldehida, care permit expunerea lor; sau
(ii) complet incluse în microlamele;
(f) sunt e antioane de ADN prelucrate destinate depozitelor pentru promovarea cercet rii în domeniul biodiversit ii, ecologiei, tiin ei medicale i veterinare sau biologiei.
B 2. Trofeele de vân toare sau alte preparate, altele decât cele men ionate la
punctul B i la punctul C.1, care provin de la animale originare dintr-o zon supus restric iilor legate de prezen a unor boli transmisibile grave la care sunt receptive animalele din specia vizat , pot fi introduse pe pia cu condi ia ca:
(a) în cazul trofeelor de vân toare sau al altor preparate constând exclusiv în oase, coarne, copite, gheare, coarne de cerb sau din i:
(i) s fi fost scufundate în ap clocotit pe o durat corespunztoare, astfel încât s se garanteze eliminarea oric ror materii, altele decât oasele, coarnele, copitele, ghearele, coarnele de cerb sau din ii;
(ii) s fi fost dezinfectate cu un produs autorizat de c tre autoritatea competent , în special cu ap oxigenat , în cazul p r ilor alc tuite din oase;
(iii) s fi fost ambalate, imediat dup tratare, f r s fi intrat în contact cu alte produse de origine animal care le-ar putea contamina, în ambalaje individuale, transparente i închise astfel încât s se evite o contaminare ulterioar ; i
(iv) s fie înso ite de un certificat de s n tate care s ateste c au fost îndeplinite condi iile enun ate la subpunctele (i), (ii) i (iii);
(b) în cazul trofeelor de vân toare sau al altor preparate constând exclusiv în piei,
(i) s fi fost:
— uscate,
— s rate uscat sau s rate umed timp de cel pu in 14 zile înainte de expediere, sau
— supuse unui proces de conservare, altul decât prin t b cire;
B
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 129
(ii) s fi fost ambalate, imediat dup tratare, f r s fi intrat în contact cu alte produse de origine animal care le-ar putea contamina, în ambalaje individuale, transparente i închise astfel încât s se evite o contaminare ulterioar ; i
(iii) s fie înso ite de un document comercial sau de un certificat de s n tate care s ateste c au fost îndeplinite condi iile enun ate la subpunctele (i) i (ii).
CAPITOLUL VII
Cerin e specifice privind lâna, p rul, p rul de porc, penele, p r ile de pene i puful
A. Materii prime
1. Lâna netratat , p rul netratat, p rul de porc netratat i penele, p r ile de pene i puful netratate trebuie s fie materiale de categoria 3 men ionate la articolul 10 litera (b) subpunctele (iii), (iv) i (v) i la articolul 10 literele (h) i (n) din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009.
Ele trebuie s fie închise în ambalaje sigure i uscate.
Cu toate acestea, în cazul penelor, p r ilor de pene i pufului netratate expediate direct de la abatoare la instala ia de prelucrare, autoritatea competent poate s acorde o derogare de la cerin a privind starea uscat a materialelor transportate pe teritoriul s u, cu condi ia ca:
(a) s fie luate toate m surile pentru a se evita orice r spândire a eventualelor boli;
(b) transportul s se realizeze în recipiente i/sau cu vehicule închise etan care trebuie s fie cur ate i dezinfectate imediat dup fiecare utilizare.
M2 2. Este interzis s se deplaseze p rul de porc, lâna i p rul de animale din
specia porcin provenite din regiunile în care pesta porcin african este endemic , cu excep ia p rului de porc, a lânii i p rului de animale din specia porcin care:
B (a) a fost op rit, vopsit sau decolorat; sau
(b) a fost supus unei alte forme de tratare care asigur eliminarea agen ilor patogeni, cu condi ia s se prezinte o dovad în acest sens, sub forma unui certificat emis de un medic veterinar competent din locul de origine. Sp larea în fabric nu poate fi considerat ca fiind o form de tratare în sensul prezentei dispozi ii.
3. Dispozi iile de la punctul 1 nu se aplic penelor decorative sau penelor:
(a) pe care c l torii le transport în scopuri personale; sau
(b) sub form de transporturi trimise unor persoane fizice în scopuri neindustriale.
B. Punctul final în lan ul de produc ie pentru lân i p r
Lâna i p rul care au fost sp late industrial sau care au fost tratate printr-o alt metod care asigur eliminarea tuturor riscurilor inacceptabile pot fi introduse pe pia f r restric ii în conformitate cu prezentul regulament.
B
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 130
Statele membre pot autoriza introducerea pe pia a lânii i a p rului netratate provenind de la ferme, unit i sau instala ii care au fost înregistrate în conformitate cu articolul 23 din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009 sau autorizate în conformitate cu articolul 24 alineatul (1) litera (i) din acela i regulament pe teritoriul lor, f r restric ii în conformitate cu prezentul regulament, dac s-au asigurat c lâna i p rul nu prezint niciun risc inacceptabil pentru s n tatea public i animal .
M2 Lâna i p rul de animale, altele decât cele din specia porcin pot fi introduse pe pia f r restric ii în conformitate cu prezentul regulament, cu condi ia ca:
(a) s fi fost supuse sp l rii industriale, care const în scufundarea lânii i p rului într-o serie de b i de ap , s pun i hidroxid de potasiu sau hidroxid de sodiu; sau
(b) s fie trimise la unitatea în care se fabric produse derivate din lân sau p r pentru industria textil , iar aceast lân sau p r s fi fost supuse cel pu in unuia din tratamentele urm toare:
(i) epilare chimic cu var stins sau sulfur de sodiu;
(ii) fumiga ie în formaldehid într-o camer închis ermetic pentru cel pu in 24 de ore;
(iii) sp lare industrial care const în scufundarea lânii într-un detergent solubil în ap la 60–70 °C;
(iv) depozitare, care poate include timpul de transport, la temperatura de 37 °C timp de opt zile, 18 °C timp de 28 de zile sau 4 °C timp de 120 de zile.
B
C. Punctul final în lan ul de produc ie pentru pene i puf
Penele, p r ile de pene i puful care au fost sp late industrial i tratate cu abur fierbinte la o temperatur de 100 °C pentru cel pu in 30 de minute pot fi introduse pe pia f r restric ii în conformitate cu prezentul regulament.
CAPITOLUL VIII
Cerin e specifice referitoare la bl nuri
Punct final
Bl nurile care au fost uscate dou zile la o temperatur ambiant de 18 °C i 55 % umiditate pot fi introduse pe pia f r restric ii în conformitate cu prezentul regulament.
CAPITOLUL IX
Cerin e specifice referitoare la subprodusele apicole
Subprodusele apicole destinate exclusiv utiliz rii în apicultur :
1. nu trebuie s provin dintr-o zon care face obiectul unei interdic ii legate de apari ia:
(a) unor cazuri de loc american (Paenibacillus larvae larvae), cu excep ia situa iilor în care autoritatea competent a considerat riscul neglijabil, a eliberat o autoriza ie special care limiteaz utilizarea acestor produse la statul membru în cauz i a luat toate m surile necesare pentru a preveni propagarea acestei boli;
(b) unor cazuri de acarioz [Acarapis woodi (Rennie)], cu excep ia situa iilor în care regiunea de destina ie a ob inut garan ii suplimentare conform articolului 14 alineatul (2) din Directiva 92/65/CEE;
(c) gândacului mic de stup (Aethina tumida); sau
B
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 131
(d) a acarianului Tropilaelaps (Tropilaelaps spp.); i
2. trebuie s îndeplineasc cerin ele impuse în articolul 8 litera (a) din Directiva 92/65/CEE.
CAPITOLUL X
Cerin e specifice pentru gr simile topite provenite de la materialele de categoria 1 sau de categoria 2 destinate unor scopuri oleochimice
1. Gr simile topite provenite din materiale de categoria 1 sau de categoria 2, care sunt destinate unor scopuri oleochimice, trebuie s fie produse utilizând oricare dintre metodele de prelucrare 1 - 5 descrise în anexa IV capitolul III.
2. Gr simile topite ob inute de la rumeg toare trebuie s fie purificate astfel încât nivelul maxim al cantit ii totale de impurit i insolubile r mase s nu dep easc 0,15 % din greutate.
CAPITOLUL XI
Cerin e specifice referitoare la deriva ii de gr sime
1. Pentru ob inerea deriva ilor de gr sime din gr simi topite provenite din materialele de categoria 1 i de categoria 2 se pot folosi urm toarele procese:
(a) transesterificarea sau hidroliza la cel pu in 200 °C, la presiunea corespunz toare, timp de 20 de minute (glicerol, acizi gra i i esteri);
(b) saponificarea cu NaOH 12M (glicerol i s pun):
(i) într-un proces discontinuu la 95 °C timp de trei ore; sau
(ii) într-un proces continuu la 140 °C, la o presiune de 2 bari (2 000 hPa), timp de opt minute; sau
(c) hidrogenare la 160 °C, la o presiune de 12 bari (12 000 hPa), timp de 20 de minute.
2. Deriva ii de gr sime produ i în concordan cu prezentul capitol pot fi introdu i pe pia doar:
(a) pentru alte utiliz ri decât hrana pentru animale, produsele cosmetice i medicamentele;
(b) în plus, în cazul deriva ilor de gr sime provenind din materiale de categoria 1, pentru alte utiliz ri decât în îngr minte organice i amelioratori de sol.
M4 3. Punctul final pentru produsele derivate din gr simi topite:
Derivatele din gr sime care au fost prelucrate, men ionate la punctul 1, pot fi introduse pe pia pentru utiliz ri indicate la punctul 2, f r restric ii în conformitate cu prezentul regulament.
B
CAPITOLUL XII
Cerin e specifice privind coarnele i produsele din coarne, exceptând f ina din coarne, i copitele i produsele din copite, exceptând f ina din copite,
destinate produc iei de îngr minte organice sau de amelioratori de sol
Comercializarea coarnelor i produselor din coarne, exceptând f ina din coarne, i a copitelor i produselor din copite, exceptând f ina din copite, destinate
produc iei de îngr minte organice sau de amelioratori de sol face obiectul urm toarelor condi ii:
(a) ele trebuie s provin de la animale care:
B
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 132
(i) fie au fost sacrificate într-un abator, dup efectuarea unei inspec ii ante- mortem, în urma c reia s-au dovedit a fi adecvate pentru sacrificarea în vederea consumului uman, în conformitate cu legisla ia Uniunii Europene; sau
(ii) nu prezint semne clinice ale niciunei boli transmisibile la om sau la animale prin intermediul produsului respectiv;
(b) ele trebuie s fi fost supuse unui tratament termic timp de o or la o temperatur interioar de cel pu in 80 °C;
(c) coarnele trebuie s fie îndep rtate f r deschiderea cavit ii craniene;
(d) în orice etap a prelucr rii, depozit rii sau transportului, se iau toate m surile de precau ie pentru a se evita contaminarea reciproc ;
(e) ele trebuie fie ambalate într-un ambalaj sau recipient nou; fie transportate în vehicule sau containere de transport în vrac dezinfectate înainte de înc rcare cu ajutorul unui produs autorizat de c tre autoritatea competent ;
(f) ambalajele sau recipientele trebuie:
(i) s indice tipul de produs (coarne, produse din coarne, copite sau produse din copite);
(ii) s fie marcate cu numele i adresa unit ii sau instala iei autorizate sau înregistrate de destina ie.
M1 CAPITOLUL XIII
Cerin e specifice pentru uleiul de pe te destinat produc iei de medicamente
Punct final al lan ului de fabricare a uleiului de pe te destinat produc iei de medicamente
Uleiul de pe te ob inut din materialele men ionate în anexa X capitolul II sec iunea 3 punctul A.2, care a fost dezacidificat cu o solu ie NaOH la o temperatur mai mare sau egal cu 80 °C i care a fost ulterior purificat prin distilare la o temperatur mai mare sau egal cu 200 °C, poate fi introdus pe pia pentru produc ia de medicamente f r restric ii, în conformitate cu prezentul regulament.
B
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 133
ANEXA XIV
IMPORTUL, EXPORTUL I TRANZITUL
CAPITOLUL I
CERIN E SPECIFICE PRIVIND IMPORTUL ÎN UNIUNE I TRANZITUL ÎN INTERIORUL ACESTEIA A MATERIALELOR DE CATEGORIA 3 I A PRODUSELOR DERIVATE DESTINATE UNOR UTILIZ RI ÎN LAN UL ALIMENTAR ANIMAL, ALTELE DECÂT CA HRAN PENTRU ANIMALE DE COMPANIE SAU CA HRAN
PENTRU ANIMALE DE BLAN
Sec iunea 1
În conformitate cu articolul 41 alineatul (1) litera (a) i alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009, urm toarele cerin e se aplic transporturilor importate i în tranzit de materiale de categoria 3 i de produse derivate din acestea destinate unor utiliz ri în lan ul alimentar animal, altele decât ca hran pentru animale de companie sau ca hran pentru animale de blan :
(a) ele trebuie s fie constituite din materiale de categoria 3 men ionate în coloana „materii prime” din tabelul 1 sau s fi fost produse pornind de la aceste materii, dup caz;
(b) trebuie s respecte condi iile de import i de tranzit specificate în coloana „Condi ii de import i de tranzit” din tabelul 1;
M4 (c) trebuie s provin dintr-o ar ter sau dintr-o parte a unei ri ter e
enumerate în coloana „Liste de ri ter e” din tabelul 1;
(d) trebuie s provin dintr-o unitate sau instala ie înregistrat sau autorizat de c tre autoritatea competent din ara ter , dup caz, i care se afl pe lista unit ilor i instala iilor din rile ter e men ionat la articolul 30; i
(e) trebuie s fie:
(i) înso ite, în timpul transportului lor c tre punctul de intrare în Uniune în care sunt efectuate controalele sanitar-veterinare, de certificatul de s n tate vizat în coloana „Certificate/modele de documente” din tabelul 1; sau
(ii) prezentate, la punctul de intrare în Uniune în care sunt efectuate controalele sanitar-veterinare, înso ite de un document corespunz tor modelului vizat în coloana „Certificate/modele de documente” din tabelul 1.
__________
B
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 134
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 135
B
Tabe
lul
1
Nr.
Prod
usul
M
ater
ii pr
ime
[ref
erire
la d
ispo
ziiil
e R
egul
amen
tulu
i (C
E) n
r. 10
69/2
009]
C
ondi
ii de
im
port
i de
tra
nzit
List
e de
ri
tere
C
ertif
icat
e/m
odel
e de
doc
umen
te
M12
1 Pr
otei
ne
anim
ale
prel
ucra
te,
incl
usiv
alt
e am
estec
uri
i pr
odus
e de
cât
hran
a pe
ntru
ani
male
de
com
pani
e ca
re
con
ine
astfe
l de
pr
otein
e,
i hr
an
com
bina
t
pent
ru
anim
ale
care
co
nin
e as
tfel d
e pr
otei
ne c
onfo
rm
defin
iiei
de
la a
rtico
lul
3 ali
neat
ul
(2)
liter
a (h
) di
n Re
gulam
entu
l (C
E)
nr. 7
67/2
009
Mat
eria
le
de
cate
goria
3
men
iona
te l
a ar
ticol
ul 1
0 lit
erel
e (a
), (b
), (d
), (e
), (f
), (h
), (i)
, (j)
, (k
), (l)
i
(m).
(a)
prot
eine
le a
nim
ale
prel
ucra
te tr
ebui
e s
fi
fost
pr
odus
e în
co
nfor
mita
te
cu
sec
iune
a 1
din
capi
tolu
l II
al
anex
ei
X;
i
(b)
prot
eine
le
anim
ale
prel
ucra
te
înde
plin
esc
cerin
ele
supl
imen
tare
sta
bilit
e în
sec
iune
a 2
a pr
ezen
tulu
i ca
pito
l.
(a)
în c
azul
pro
tein
elor
ani
mal
e pr
eluc
rate
, cu
exc
epia
fin
ii de
pe
te:
rile
tere
incl
use
în li
sta
din
parte
a 1
a an
exei
II
la
R
egul
amen
tul
(UE)
nr
. 20
6/20
10;
(b)
în c
azul
fin
ii de
pe
te:
rile
tere
inc
luse
în
lista
din
ane
xa I
I la
Dec
izia
200
6/76
6/C
E.
(a)
în
cazu
l al
tor
prot
eine
an
imal
e pr
eluc
rate
de
cât
cele
der
ivat
e di
n in
sect
ele
de c
resc
torie
:
Ane
xa X
V,
capi
tolu
l 1;
(b)
în c
azul
pro
tein
elor
ani
mal
e pr
eluc
rate
de
rivat
e di
n in
sect
ele
de c
resc
torie
:
Ane
xa X
V,
capi
tolu
l 1a
.
B
2 Pr
odus
e di
n sâ
nge
pent
ru
mat
erii
prim
e fu
raje
re
Mat
eria
le
de
cate
goria
3
men
iona
te l
a ar
ticol
ul 1
0 lit
era
(a)
i lit
era
(b)
punc
tul
(i).
M9
Prod
usel
e de
rivat
e di
n sâ
nge
trebu
ie
s
fi fo
st
prod
use
în
conf
orm
itate
cu
se
ciu
nea
2 di
n ca
pito
lul
II a
l an
exei
X
i cu
sec
iune
a 5
din
capi
tolu
l I
al a
nexe
i X
IV.
(a)
În
cazu
l pr
odus
elor
di
n sâ
nge
prov
enin
d de
la
ungu
late
:
ri te
re s
au p
ri d
in
ri te
re in
clus
e în
lis
ta
din
anex
a II
pa
rtea
1 di
n R
egul
amen
tul
(UE)
nr.
206/
2010
, di
n ca
re s
e au
toriz
eaz
im
portu
ri di
n to
ate
cate
gorii
le d
e ca
rne
proa
spt
pro
veni
t
de l
a sp
eciil
e re
spec
tive.
(b)
În
cazu
l pr
odus
elor
di
n sâ
nge
prov
enin
d de
la
alte
spe
cii:
ri te
re i
nclu
se î
n lis
ta d
in a
nexa
II
parte
a 1
din
Reg
ulam
entu
l (U
E)
nr.
206/
2010
.
Ane
xa X
V c
apito
lul
4(B
).
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 136
B
Nr.
Prod
usul
M
ater
ii pr
ime
[ref
erire
la d
ispo
ziiil
e R
egul
amen
tulu
i (C
E) n
r. 10
69/2
009]
C
ondi
ii de
im
port
i de
tra
nzit
List
e de
ri
tere
C
ertif
icat
e/m
odel
e de
doc
umen
te
3 G
rsi
mi
topi
te
i ul
eiur
i de
pe
te
(a)
În c
azul
gr
sim
ilor
topi
te,
cu
exce
pia
ul
eiul
ui
de
pete
: m
ater
iale
de
ca
tego
ria
3 m
enio
nate
la
ar
ticol
ul
10
liter
ele
(a),
(b),
(d),
(e),
(f),
(g),
(h),
(i), (
j) i
(k).
(b)
În
cazu
l ul
eiul
ui
de
pete
: m
ater
iale
de
ca
tego
ria
3 m
enio
nate
la
ar
ticol
ul
10
liter
ele
(e),
(f),
(i)
i (j)
.
(a)
Gr
sim
ile
topi
te
i ul
eiul
de
pe
te
trebu
ie s
fi
fost
pro
duse
în
conf
orm
itate
cu
an
exa
X
capi
tolu
l II
se
ciu
nea
3 i
(b)
Gr
sim
ile
topi
te
trebu
ie
s
înde
pli
neas
c c
erin
ele
supl
imen
tare
sta
bilit
e în
sec
iune
a 3
a pr
ezen
tulu
i ca
pito
l.
(a)
În c
azul
gr
sim
ilor
topi
te,
cu e
xcep
ia
ulei
ului
de
pete
:
ri te
re i
nclu
se î
n lis
ta d
in a
nexa
II
parte
a 1
din
Reg
ulam
entu
l (U
E)
nr.
206/
2010
.
(b)
În c
azul
ule
iulu
i de
pe
te:
rile
tere
incl
use
în li
sta
din
anex
a II
la
Dec
izia
200
6/76
6/C
E.
(a)
În c
azul
gr
sim
ilor
topi
te,
cu
exce
pia
ul
eiul
ui
de
pete
:
Ane
xa X
V c
apito
lul 1
0 (A
).
(b)
În c
azul
ule
iulu
i de
pe
te:
Ane
xa X
V c
apito
lul
9.
4 La
pte,
pro
duse
pe
baz
de
la
pte
i pr
odus
e de
rivat
e di
n la
pte,
co
lost
ru
i pr
odus
e di
n co
lost
ru
(a)
Lapt
e i
prod
use
pe b
az d
e la
pte:
mat
eria
le
de
cate
goria
3
men
iona
te
la
artic
olul
10
lit
erel
e (e
), (f
) i
(h).
(b)
Col
ostru
i
prod
use
din
colo
stru
:
Mat
eria
le
de
cate
goria
3
prov
enin
d de
la
anim
ale
vii
care
nu
au
prez
enta
t ni
ciun
se
mn
de
boal
tra
nsm
isib
il
prin
co
lost
ru
la
om
sau
la
anim
ale.
Lapt
ele,
pr
odus
ele
pe
baz
de
la
pte,
co
lost
rul
i pr
odus
ele
din
colo
stru
tre
buie
s
în
depl
inea
sc
cerin
ele
enun
ate
în
sec
iune
a 4
a pr
ezen
tulu
i ca
pito
l.
(a)
În c
azul
lap
telu
i i
al p
rodu
selo
r pe
ba
z d
e la
pte:
rile
tere
au
toriz
ate
men
iona
te
în
anex
a I
la
Reg
ulam
entu
l (U
E)
nr.
605/
2010
.
(b)
În c
azul
col
ostru
lui
i al p
rodu
selo
r di
n co
lost
ru:
rile
tere
en
umer
ate
ca
fiind
au
toriz
ate
în c
oloa
na „
A”
din
anex
a I
la R
egul
amen
tul
(UE)
nr.
605/
2010
.
(a)
În
cazu
l la
ptel
ui,
al
prod
usel
or
pe
baz
de
la
pte
i al
pr
odus
elor
de
rivat
e di
n la
pte:
Ane
xa X
V c
apito
lul
2(A
).
(b)
În
cazu
l co
lost
rulu
i i
al
prod
usel
or d
in c
olos
tru:
Ane
xa X
V c
apito
lul
2(B
).
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 137
B
Nr.
Prod
usul
M
ater
ii pr
ime
[ref
erire
la d
ispo
ziiil
e R
egul
amen
tulu
i (C
E) n
r. 10
69/2
009]
C
ondi
ii de
im
port
i de
tra
nzit
List
e de
ri
tere
C
ertif
icat
e/m
odel
e de
doc
umen
te
5 G
elat
in
i pr
otei
ne
hidr
oliz
ate
Mat
eria
le
de
cate
goria
3
men
iona
te l
a ar
ticol
ul 1
0 lit
erel
e (a
), (b
), (e
), (f
), (g
), (i)
i (
j) i,
în
cazu
l pr
otei
nelo
r hi
drol
izat
e,
mat
eria
le
de
cate
goria
3
men
iona
te l
a ar
ticol
ul 1
0 lit
erel
e (d
), (h
) i
(k).
Gel
atin
a i
prot
eine
le h
idro
lizat
e tre
buie
s
fi fo
st p
rodu
se î
n co
nfor
mita
te c
u an
exa
X
capi
tolu
l II
sec
iune
a 5.
(a)
rile
tere
incl
use
în li
sta
din
anex
a II
pa
rtea
1 di
n R
egul
amen
tul
(UE)
nr
. 20
6/20
10
i ur
mto
arel
e ri:
(KR
) C
oree
a de
Sud
(MY
) M
alay
sia
(PK
) Pa
kist
an
(TW
) Ta
iwan
.
(b)
În
cazu
l ge
latin
ei
i al
pr
otei
nelo
r hi
drol
izat
e pr
oven
ite d
e la
pe
ti:
rile
tere
inc
luse
în
lista
din
ane
xa I
I la
Dec
izia
200
6/76
6/C
E.
(a)
În c
azul
gel
atin
ei:
anex
a X
V c
apito
lul
11.
(b)
În c
azul
pro
tein
elor
hid
rol
izat
e:
anex
a X
V c
apito
lul
12.
6 Fo
sfat
dic
alci
c M
ater
iale
de
ca
tego
ria
3 m
enio
nate
la
artic
olul
10
liter
ele
(a),
(b),
(d),
(e),
(f),
(g),
(h),
(i), (
j) i
(k).
Fosf
atul
dic
alci
c tre
buie
s f
i fos
t pro
dus
în
conf
orm
itate
cu
an
exa
X
capi
tolu
l II
se
ciu
nea
6.
rile
tere
inc
luse
în
lista
din
ane
xa I
I pa
rtea
1 di
n R
egul
amen
tul
(UE)
nr
. 20
6/20
10
i ur
mto
arel
e ri:
(KR
) C
oree
a de
Sud
(MY
) M
alay
sia
(PK
) Pa
kist
an
(TW
) Ta
iwan
.
Ane
xa X
V c
apito
lul
12.
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 138
B
Nr.
Prod
usul
M
ater
ii pr
ime
[ref
erire
la d
ispo
ziiil
e R
egul
amen
tulu
i (C
E) n
r. 10
69/2
009]
C
ondi
ii de
im
port
i de
tra
nzit
List
e de
ri
tere
C
ertif
icat
e/m
odel
e de
doc
umen
te
7 Fo
sfat
tric
alci
c M
ater
iale
de
cate
goria
3 m
enio
nate
la
ar
ticol
ul
10
liter
ele
(a),
(b),
(d),(
e), (
f), (g
), (h
), (i)
i (
k).
Fosf
atul
tric
alci
c tre
buie
s fi
fost
pro
dus
în
conf
orm
itate
cu
an
exa
X
capi
tolu
l II
se
ciu
nea
7.
rile
tere
inc
luse
în
lista
din
ane
xa I
I pa
rtea
1 di
n R
egul
amen
tul
(UE)
nr
. 20
6/20
10
i ur
mto
arel
e ri:
(KR
) C
oree
a de
Sud
(MY
) M
alay
sia
(PK
) Pa
kist
an
(TW
) Ta
iwan
.
Ane
xa X
V c
apito
lul
12.
8 C
olag
en
Mat
eria
le
de
cate
goria
3
men
iona
te l
a ar
ticol
ul 1
0 lit
erel
e (a
), (b
), (e
), (f
), (g
), (i)
i
(j).
Col
agen
ul
trebu
ie
s
fi fo
st
prod
us
în
conf
orm
itate
cu
an
exa
X
capi
tolu
l II
se
ciu
nea
8.
rile
tere
inc
luse
în
lista
din
ane
xa I
I pa
rtea
1 di
n R
egul
amen
tul
(UE)
nr
. 20
6/20
10
i ur
mto
arel
e ri:
(KR
) C
oree
a de
Sud
(MY
) M
alay
sia
(PK
) Pa
kist
an
(TW
) Ta
iwan
.
Ane
xa X
V c
apito
lul
11.
9 Pr
odus
e di
n ou
M
ater
iale
de
ca
tego
ria
3 m
enio
nate
la
artic
olul
10
liter
ele
(e),
(f)
i lit
era
(k)
punc
tul
(ii).
Prod
usel
e di
n ou
treb
uie
s f
i fos
t pro
duse
în
con
form
itate
cu
anex
a X
cap
itolu
l II
se
ciu
nea
9.
rile
tere
inc
luse
în
lista
din
ane
xa I
I pa
rtea
1 di
n R
egul
amen
tul
(UE)
nr
. 20
6/20
10,
prec
um
i ri
tere
sau
pri
di
n ri
ter e
di
n ca
re
stat
ele
mem
bre
auto
rizea
z
impo
rturi
de
carn
e pr
oasp
t
de p
sri
de c
urte
, de
ou
i
de p
rodu
se
din
ou
care
su
nt
incl
use
în
lista
di
n an
exa
I pa
rtea
1 di
n R
egul
amen
tul
(CE)
nr
. 79
8/20
08.
Ane
xa X
V c
apito
lul
15.
Sec iunea 2
M1
Importuri de proteine animale prelucrate, inclusiv amestecuri i produse altele decât hrana pentru animale de companie care con ine astfel de proteine i furajele combinate care con in astfel de proteine definite la
articolul 3 alineatul (2) litera (h) din Regulamentul (CE) nr. 767/2009
B Cerin ele urm toare se aplic importurilor de proteine animale prelucrate:
1. Înainte de introducerea transporturilor în liber circula ie în interiorul Uniunii, autoritatea competent trebuie s preleveze probe de la proteinele animale prelucrate din cadrul transporturilor importate la punctul de control la frontier , pentru a asigura respectarea cerin elor generale din anexa X capitolul I.
Autoritatea competent trebuie:
(a) s preleveze probe de la fiecare transport de produse transportat în vrac;
(b) s efectueze prelev ri aleatorii de probe din transporturile de produse ambalate în unitatea produc toare de origine.
2. Prin derogare de la punctul 1, în cazul în care ase teste consecutive efectuate pe transporturile în vrac provenite dintr-o anumit ar ter au un rezultat negativ, autoritatea competent a punctului de control la frontier poate efectua prelev ri aleatorii de probe din urm toarele transporturi în vrac provenite din ara ter în cauz .
În cazul în care una dintre aceste probe aleatorii are un rezultat pozitiv, autoritatea competent care efectueaz prelevarea de probe informeaz autoritatea competent din ara ter de origine astfel încât aceasta s poat lua m surile corespunz toare în vederea remedierii situa iei.
Autoritatea competent din ara ter de origine trebuie s transmit aceste m suri autorit ii competente care efectueaz prelevarea de probe.
În cazul în care se ob ine înc un rezultat pozitiv din aceea i surs , autoritatea competent a punctului de control la frontier trebuie s efectueze prelev ri de probe din fiecare transport din sursa respectiv pân în momentul în care ob ine ase teste consecutive cu rezultat negativ.
3. Autorit ile competente trebuie s p streze timp de cel pu in trei ani o eviden a rezultatelor ob inute din e antion rile efectuate pe toate transporturile din care s-au prelevat probe.
4. Atunci când rezultatul testelor de verificare a prezen ei Salmonella asupra unui transport importat în Uniune este pozitiv sau când transportul nu respect standardele microbiologice referitoare la Enterobacteriaceae stabilite în anexa X capitolul I, acesta trebuie:
(a) s fie tratat în conformitate cu procedura stabilit la articolul 17 alineatul (2) litera (a) din Directiva 97/78/CE sau
(b) s fie reprelucrat într-o instala ie de prelucrare sau decontaminat printr-un tratament autorizat de c tre autoritatea competent . Transportul nu poate fi eliberat înainte de a fi tratat, testat pentru verificarea prezen ei Salmonella sau a Enterobacteriaceae de c tre autoritatea competent în conformitate cu anexa X capitolul I i înainte de ob inerea unui rezultat negativ.
M12 5. Proteinele animale prelucrate ob inute din insecte de cresc torie pot fi
importate în Uniune dac au fost produse în conformitate cu urm toarele condi ii:
(a) insectele apar in uneia dintre urm toarele specii:
— musca „soldatul negru” (Hermetia illucens) i musca comun de cas (Musca domestica),
B
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 139
— viermele de f in galben (Tenebrio molitor) i gândacul de grajd negru-ro cat (Alphitobius diaperinus),
— greierele de cas (Acheta domesticus), greierele mic (Gryllodes sigillatus) i greierele de câmp (Gryllus assimilis);
(b) substratul de hr nire a insectelor poate con ine numai produse de origine neanimal sau urm toarele produse de origine animal din materiale de categoria 3:
— f in de pe te;
— produse din sânge provenite de la nerumeg toare;
— fosfat di- i tricalcic de origine animal ;
— proteine hidrolizate provenind de la nerumeg toare;
— proteine hidrolizate din piei de rumeg toare;
— gelatin i colagen provenite de la nerumeg toare;
— ou i produse din ou ;
— lapte, produse pe baz de lapte i produse derivate din lapte i colostru;
— miere;
— gr simi topite;
(c) substratul de hr nire a insectelor i insectele sau larvele acestora nu au fost în contact cu niciun alt material de origine animal decât cele men ionate la litera (b), iar substratul nu con inea dejec ii animaliere, de euri de catering sau alte de euri.
B
Sec iunea 3
Importuri de gr simi topite
Cerin ele urm toare se aplic importurilor de gr simi topite:
Gr simile topite trebuie:
(a) s provin par ial sau în întregime din materii prime porcine i dintr-o ar ter sau dintr-o zon a teritoriului unei ri ter e care a fost indemn de febr aftoas în ultimele 24 de luni sau indemn de pest porcin clasic sau de pest porcin african în ultimele 12 luni;
(b) s provin par ial sau în întregime din materii prime de p s ri de curte i dintr-o ar ter sau dintr-o zon a teritoriului unei ri ter e care a fost indemn de boala Newcastle sau de grip aviar în ultimele ase luni;
(c) s provin par ial sau în întregime din materii prime de rumeg toare i dintr-o ar ter sau dintr-o zon a teritoriului unei ri ter e care a fost indemn de febr aftoas în ultimele 24 de luni i de pest bovin în ultimele 12 luni sau
(d) în cazul în care a existat un focar al uneia dintre bolile men ionate la literele (a), (b) i (c) în cursul perioadei de referin men ionate la punctele respective, s fi fost supuse unuia dintre urm toarele tratamente termice:
(i) la cel pu in 70 °C timp de cel pu in 30 de minute sau
(ii) la cel pu in 90 °C timp de cel pu in 15 minute
Informa iile detaliate privind punctele critice de control trebuie s fie înregistrate de operatori i p strate astfel încât proprietarul, operatorul sau reprezentantul acestora i, dac se dovede te necesar, autoritatea competent , s poat controla func ionarea unit ii; informa iile înregistrate trebuie s includ dimensiunea particulelor, temperatura critic i, dac este necesar, valoarea absolut a timpului, profilul presiunii, viteza de alimentare cu materii prime i rata de reciclare a gr similor
M12
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 140
Sec iunea 4
Importuri de lapte, produse pe baz de lapte, produse derivate din lapte, colostru i produse din colostru
A. Cerin ele urm toare se aplic importurilor de lapte, produse pe baz de lapte, produse derivate din lapte, colostru i produse din colostru:
1. Laptele, produsele pe baz de lapte i produsele derivate din lapte trebuie:
(a) s fi fost supuse cel pu in unuia dintre tratamentele prev zute în anexa X capitolul II sec iunea 4 partea I, punctele 1.1, 1.2, 1.3 i punctul B.1.4 litera (a);
(b) s fie conforme cu dispozi iile anexei X capitolul II sec iunea 4 partea I, punctele B.2 i B.4 i, în cazul zerului, punctul B.3.
2. Prin derogare de la anexa X capitolul II sec iunea 4 partea I punctul B.1.4, laptele, produsele pe baz de lapte i produsele derivate din lapte pot fi importate din rile ter e autorizate men ionate în coloana A a anexei I la Regulamentul (UE) nr. 605/2010, cu condi ia ca laptele, produsele pe baz de lapte i produsele derivate din lapte s fi fost supuse unui tratament HTST unic i:
(a) s nu fi fost expediate înainte de trecerea unei perioade minime de 21 de zile de la produc ie i în aceast perioad s nu se fi detectat niciun caz de febr aftoas în ara ter exportatoare sau
(b) s fi fost prezentate la un punct de control la frontier al Uniunii la cel pu in 21 de zile dup produc ie i în aceast perioad s nu se fi detectat niciun caz de febr aftoas în ara ter exportatoare.
B. Cerin ele urm toare se aplic importurilor de colostru i de produse din colostru:
1. Materialele trebuie s fi fost supuse unui tratament HTST unic i:
(a) s nu fi fost expediate înainte de trecerea unei perioade minime de 21 de zile de la produc ie i în aceast perioad s nu se fi detectat niciun caz de febr aftoas în ara ter exportatoare sau
(b) s fi fost prezentate la un punct de control la frontier al Uniunii la cel pu in 21 de zile dup produc ie i în aceast perioad s nu se fi detectat niciun caz de febr aftoas în ara ter exportatoare.
2. Materialele trebuie s fie ob inute de la bovine supuse unor inspec ii veterinare regulate pentru a garanta c acestea provin din exploata ii în care bovinele:
(a) sunt recunoscute ca oficial indemne de tuberculoz i oficial indemne de bruceloz , conform defini iilor de la articolul 2 alineatul (2) literele (d) i (f) din Directiva 64/432/CEE, fie nerestric ionate conform legisla iei na ionale a rii ter e din care provine colostrul în ceea ce prive te eradicarea tuberculozei i a brucelozei i
(b) sunt recunoscute ca oficial indemne de leucoz enzootic bovin , conform defini iilor de la articolul 2 alineatul (2) litera (j) din Directiva 64/432/CEE, fie incluse într-un sistem oficial pentru controlul leucozei enzootice bovine i s nu se fi înregistrat, ca urmare a testelor clinice i de laborator, simptome ale prezen ei bolii respective în efectivul de animale în ultimii doi ani.
3. Dup prelucrare, trebuie s fie luate toate m surile de precau ie pentru a se preveni contaminarea colostrului i a produselor din colostru.
B
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 141
4. Produsul final trebuie s fie etichetat astfel încât s indice faptul c acesta con ine material de categoria 3 i nu este destinat consumului uman i trebuie s fi fost:
(a) ambalat în recipiente noi, sau
(b) transportat în vrac în recipiente sau în orice alt mijloc de transport care înainte de utilizare a fost cur at i dezinfectat în totalitate.
M9
Sec iunea 5
Importurile de produse derivate din sânge destinate hr nirii animalelor de ferm
Urm toarele cerin e se aplic importurilor de produse derivate din sânge, inclusiv sângele i plasma sangvin uscate prin pulverizare care au fost derivate de la porcine, destinate hr nirii porcinelor:
Aceste produse derivate trebuie s fie:
(a) supuse unui tratament termic la o temperatur de cel pu in 80 °C în întreaga mas de substan , iar sângele i plasma sangvin uscate au un con inut de umiditate de maximum 8 %, cu o activitate a apei (Aw) mai mic de 0,6;
(b) depozitate în mediu uscat la temperatura ambiant timp de cel pu in 6 s pt mâni.
B
CAPITOLUL II
CERIN E SPECIFICE REFERITOARE LA IMPORTUL ÎN UNIUNE I LA TRANZITUL ÎN INTERIORUL ACESTEIA A SUBPRODUSELOR DE ORIGINE ANIMAL I A PRODUSELOR DERIVATE DESTINATE A FI UTILIZATE ÎN AFARA LAN ULUI ALIMENTAR ANIMAL AL ANIMALELOR DE FERM , CU EXCEP IA ANIMALELOR DE BLAN
Sec iunea 1
Cerin e specifice
În conformitate cu articolul 41 alineatul (1) litera (a), alineatul (2) litera (c) i alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009, urm toarele cerin e specifice se aplic transporturilor importate i în tranzit de subproduse de origine animal i de produse derivate destinate a fi utilizate în afara lan ului alimentar animal al
animalelor de ferm :
(a) trebuie s fie constituite din subproduse de origine animal men ionate în coloana „Materii prime” din tabelul 2 sau s fi fost produse pornind de la aceste subproduse de origine animal ;
(b) trebuie s respecte condi iile de import i de tranzit specificate în coloana „Condi ii de import i de tranzit” din tabelul 2;
M4 (c) trebuie s provin dintr-o ar ter sau dintr-o parte a unei ri ter e
enumerate în coloana „Liste de ri ter e” din tabelul 2;
(d) trebuie s provin dintr-o unitate sau instala ie înregistrat sau autorizat de c tre autoritatea competent din ara ter , dup caz, i care se afl pe lista unit ilor i instala iilor din rile ter e men ionat la articolul 30; i
(e) trebuie s fie:
(i) înso ite, în timpul transportului lor c tre punctul de intrare în Uniune în care sunt efectuate controalele sanitar-veterinare, de certificatul de s n tate vizat în coloana „Certificate/modele de documente” din tabelul 2; sau
(ii) prezentate, la punctul de intrare în Uniune în care sunt efectuate controalele sanitar-veterinare, înso ite de un document corespunz tor modelului vizat în coloana „Certificate/modele de documente” din tabelul 2.
__________
B
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 142
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 143
B
Tabe
lul
2
Nr.
Prod
usul
M
ater
ii pr
ime
[ref
erire
la d
ispo
ziiil
e R
egul
amen
tulu
i (C
E) n
r. 10
69/2
009]
C
ondi
ii de
im
port
i de
tra
nzit
List
e de
ri
tere
C
ertif
icat
e/ m
odel
e de
doc
umen
te
1 G
unoi
de
graj
d pr
eluc
rat,
prod
use
deriv
ate
din
guno
i de
gra
jd p
relu
crat
i
guan
o de
la
lilie
ci
Mat
eria
le
de
cate
goria
2
men
iona
te la
arti
colu
l 9 li
tera
(a).
Gun
oiul
de
gr
ajd
prel
ucra
t, pr
odus
ele
deriv
ate
din
guno
i de
gra
jd p
relu
crat
i
guan
oul
de
la
lilie
ci
trebu
ie
s
fi fo
st
prod
use
în
conf
orm
itate
cu
an
exa
XI
capi
tolu
l I
sec
iune
a 2.
rile
tere
enu
mer
ate
în:
(a)
anex
a II
pa
rtea
1 di
n R
egul
amen
tul
(UE)
nr.
206/
2010
;
(b)
anex
a I
la D
eciz
ia 2
004/
211/
CE;
sau
(c)
anex
a I
parte
a 1
din
Reg
ulam
entu
l (C
E) n
r. 79
8/20
08.
Ane
xa X
V c
apito
lul
17.
2 Pr
odus
e di
n sâ
nge,
cu
ex
cep
ia c
elor
pro
veni
te
de
la
ecvi
dee,
pe
ntru
fa
bric
area
de
pr
odus
e de
rivat
e de
stin
ate
util
izril
or î
n af
ara
lan
ului
al
imen
tar
anim
al p
entru
an
imal
ele
de f
erm
Mat
eria
le
de
cate
goria
I
men
iona
te l
a ar
ticol
ul 8
lite
rele
(c
) i
(d)
i m
ater
iale
de
ca
tego
ria
3 m
enio
nate
la
ar
ticol
ul 1
0 lit
erel
e (a
), (b
), (d
) i
(h).
Prod
usel
e di
n sâ
nge
trebu
ie
s
fi fo
st
prod
use
în c
onfo
rmita
te c
u se
ciu
nea
2.
Urm
toar
ele
ri te
re:
(a)
în c
azul
pro
duse
lor
din
sâng
e ne
trata
te
prov
enin
d de
la
ungu
late
:
—
rile
tere
sau
pri
din
ril
e te
re
incl
use
în li
sta
din
anex
a II
par
tea
1 di
n R
egul
amen
tul
(UE)
nr
. 20
6/20
10
din
care
se
au
toriz
eaz
im
portu
ri de
ca
rne
proa
spt
de
or
ice
spec
ie
de
ungu
late
do
mes
tice
i nu
mai
în
pe
rioad
a in
dica
t î
n co
loan
ele
7 i
8 al
e p
rii
resp
ectiv
e,
— J
apon
ia.
(b)
în c
azul
pro
duse
lor
din
sâng
e ne
trata
te
prov
enin
d de
la p
sri
de c
urte
i d
e la
al
te s
peci
i av
iare
:
—
rile
tere
sau
pri
din
ril
e te
re
incl
use
în li
sta
din
anex
a I
parte
a 1
din
Reg
ulam
entu
l (C
E)
nr.
798/
2008
,
— J
apon
ia.
(c)
în c
azul
pro
duse
lor
din
sâng
e ne
trata
te
prov
enin
d de
la
alte
ani
mal
e:
(a)
în
cazu
l pr
odus
elor
di
n sâ
nge
netra
tate
:
anex
a X
V c
apito
lul
4(C
).
(b)
în
cazu
l pr
odus
elor
di
n sâ
nge
trata
te:
anex
a X
V c
apito
lul
4(D
).
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 144
B
Nr.
Prod
usul
M
ater
ii pr
ime
[ref
erire
la d
ispo
ziiil
e R
egul
amen
tulu
i (C
E) n
r. 10
69/2
009]
C
ondi
ii de
im
port
i de
tra
nzit
List
e de
ri
tere
C
ertif
icat
e/ m
odel
e de
doc
umen
te
—
rile
tere
inc
luse
fie
în
lista
din
an
exa
II
parte
a 1
din
Reg
ulam
entu
l (U
E) n
r. 20
6/20
10,
fie î
n lis
ta d
in p
arte
a 1
a an
exei
I
la R
egul
amen
tul (
CE)
nr.
798/
2008
, fie
în l
ista
din
ane
xa I
par
tea
1 di
n R
egul
amen
tul
(CE)
nr.
119/
2009
,
—
Japo
nia.
(d)
în c
azul
pro
duse
lor
din
sâng
e tra
tate
pr
oven
ind
de l
a or
ice
spec
ie:
—
rile
tere
in
clus
e în
lis
ta
din
anex
a II
pa
rtea
1 di
n R
egul
amen
tul
(UE)
nr
. 20
6/20
10,
din
anex
a I
parte
a 1
din
Reg
ulam
entu
l (C
E)
nr.
798/
2008
sa
u di
n an
exa
I pa
rtea
1 di
n R
egul
amen
tul
(CE)
nr.
119/
2009
,
— J
apon
ia.
3 Sâ
nge
i pr
odus
e di
n sâ
nge
de e
cvid
ee
Mat
eria
le
de
cate
goria
3
men
iona
te l
a ar
ticol
ul 1
0 lit
erel
e (a
), (b
), (d
) i
(h).
Sâng
ele
i pr
odus
ele
din
sâng
e tre
buie
s
înde
plin
easc
ce
rinel
e st
abili
te
în
sec
iune
a 3.
Urm
toar
ele
ri te
re:
(a)
în
cazu
l sâ
ngel
ui
reco
ltat
în
conf
orm
itate
cu
an
exa
XII
I ca
pito
lul
IV
punc
tul
1 sa
u al
pro
duse
lor
din
sâng
e pr
odus
e în
con
form
itate
cu
punc
tul
2 lit
era
(b)
subp
unct
ul (
i) di
n ca
pito
lul
resp
ectiv
:
—
rile
tere
sau
pri
din
ril
e te
re
incl
use
în
lista
di
n an
exa
I la
D
eciz
ia
2004
/211
/CE,
di
n ca
re
este
au
toriz
at
impo
rtare
a de
ec
vide
e pe
ntru
re
prod
ucer
e i
pent
ru p
rodu
cie
.
(b)
în c
azul
pro
duse
lor
din
sâng
e tra
tate
în
conf
orm
itate
cu
anex
a X
III c
apito
lul I
V
punc
tul
2 lit
era
(b)
subp
unct
ul (
ii):
Ane
xa X
V c
apito
lul
4(A
).
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 145
B
Nr.
Prod
usul
M
ater
ii pr
ime
[ref
erire
la d
ispo
ziiil
e R
egul
amen
tulu
i (C
E) n
r. 10
69/2
009]
C
ondi
ii de
im
port
i de
tra
nzit
List
e de
ri
tere
C
ertif
icat
e/ m
odel
e de
doc
umen
te
—
rile
tere
in
clus
e în
lis
ta
din
anex
a II
pa
rtea
1 di
n R
egul
amen
tul
(UE)
nr.
206/
2010
, di
n ca
re s
tate
le m
embr
e au
toriz
eaz
im
portu
ri de
ca
rne
proa
spt
de
ec
vide
e do
mes
tice.
4 Pi
ei
proa
spet
e sa
u re
frig
erat
e de
ung
ulat
e M
ater
iale
de
ca
tego
ria
3 m
enio
nate
la
artic
olul
10
liter
a (a
) i
liter
a (b
) pu
nctu
l (ii
i).
Piei
le
trebu
ie
s
înde
plin
easc
ce
rinel
e st
abili
te î
n se
ciu
nea
4 pu
ncte
le 1
i
4.
Piei
le p
rovi
n di
ntr-
o ar
ter
sau
, în
caz
de
re
gion
aliz
are
în
conf
orm
itate
cu
le
gisl
aia
Uni
unii,
din
tr-o
zon
a u
nei
ri te
re
figur
ând
în
anex
a II
pa
rtea
1 di
n R
egul
amen
tul
(UE)
20
6/20
10,
de
unde
st
atel
e m
embr
e au
toriz
eaz
im
portu
rile
de
care
pro
asp
t d
e la
ace
eai
spec
ie.
Ane
xa X
V c
apito
lul
5(A
).
5 Pi
ei t
rata
te d
e un
gula
te
Mat
eria
le
de
cate
goria
3
men
iona
te l
a ar
ticol
ul 1
0 lit
era
(a),
liter
a (b
) pu
ncte
le (
i) i
(iii)
i lit
era
(n).
Piei
le
trebu
ie
s
înde
plin
easc
ce
rinel
e st
abili
te î
n se
ciu
nea
4 pu
ncte
le 2
, 3
i 4.
(a
) în
caz
ul p
ieilo
r tra
tate
de
ungu
late
:
rile
tere
sa
u p
r i
din
rile
tere
in
clus
e în
lis
ta d
in a
nexa
II
parte
a 1
din
Reg
ulam
entu
l (U
E) n
r. 20
6/20
10.
(b)
în c
azul
pie
ilor
trata
te d
e ru
meg
toar
e de
stin
ate
expe
dier
ii în
Uni
unea
Eur
ope
an,
care
au
fo
st
izol
ate
timp
de
dou
zeci
i
una
de
zile
sa
u ca
re
urm
eaz
s
fie
tra
nspo
rtate
tim
p de
do
uze
ci
i una
de
zile
fr
între
rupe
re
înai
nte
de i
mpo
rt:
oric
e ar
ter
.
(a)
în c
azul
pie
ilor
trata
te d
e un
gula
te,
alte
le d
ecât
cel
e ca
re
înde
plin
esc
cerin
ele
stab
ilite
în
se
ciu
nea
4 pu
nctu
l 2:
anex
a X
V c
apito
lul
5(B
).
(b)
în c
azul
pie
ilor
trata
te d
e ru
meg
toar
e i
de e
cvid
ee
dest
inat
e ex
pedi
erii
în
Uni
unea
Eu
rope
an,
care
au
fo
st
izol
ate
timp
de
dou
zeci
i
una
de z
ile s
au
care
urm
eaz
s f
ie t
rans
porta
te t
imp
de d
ouze
ci
i un
a de
zile
fr
înt
reru
pere
în
aint
e de
im
port:
decl
ara
ia o
ficia
l p
rev
zut
în
ane
xa X
V c
apito
lul 5
(C).
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 146
B
Nr.
Prod
usul
M
ater
ii pr
ime
[ref
erire
la d
ispo
ziiil
e R
egul
amen
tulu
i (C
E) n
r. 10
69/2
009]
C
ondi
ii de
im
port
i de
tra
nzit
List
e de
ri
tere
C
ertif
icat
e/ m
odel
e de
doc
umen
te
(c)
în c
azul
pie
ilor
trata
te d
e un
gula
te
care
în
depl
ines
c ce
rinel
e st
abili
te
în
sec
iune
a 4
punc
tul
2:
nu
este
ce
rut
nici
un
certi
ficat
.
6 Tr
ofee
de
vâ
nto
are
i al
te
prep
arat
e di
n an
imal
e
Mat
eria
le
de
cate
goria
2
men
iona
te l
a ar
ticol
ul 9
lite
ra (
f)
prov
enite
de
la a
nim
ale
slb
atic
e ca
re n
u su
nt s
uspe
cte
de i
nfec
ie
cu o
boa
l tr
ansm
isib
il la
om
sau
la
an
imal
e i
mat
eria
le
de
cate
goria
3
men
iona
te
la
artic
olul
10
liter
a (a
), lit
era
(b)
punc
tele
(i),
(iii)
i (v)
i l
itera
(n).
Trof
eele
de
vân
toar
e i
cele
lalte
pre
para
te
trebu
ie s
înd
eplin
easc
cer
inel
e st
abili
te
în s
eciu
nea
5.
(a)
În c
azul
tro
feel
or d
e vâ
nto
are
i al
ce
lorla
lte
prep
arat
e m
enio
nate
în
se
ciu
nea
5 pu
nctu
l 2:
oric
e ar
ter
.
(b)
În c
azul
tro
feel
or d
e vâ
nto
are
i al
ce
lorla
lte
prep
arat
e m
enio
nate
în
se
ciu
nea
5 pu
nctu
l 3:
(i)
Trof
ee d
e vâ
nto
are
de p
sri:
—
rile
ter e
inc
luse
în
lista
din
an
exa
I pa
rtea
1 di
n R
egul
amen
tul
(CE)
nr
. 79
8/20
08,
din
care
sta
tele
m
embr
e au
toriz
eaz
im
portu
ri de
car
ne p
roas
pt
de
ps
ri de
cur
te
i ur
mto
arel
e ri:
(GL)
Gro
enla
nda,
(TN
) Tu
nisi
a.
(ii)
Trof
ee d
e vâ
nto
are
de u
ngul
ate:
—
rile
tere
en
umer
ate
în
colo
anel
e co
resp
unz
toar
e c
rnii
proa
spet
e de
un
gula
te
din
parte
a I
a an
exei
II
la
R
egul
amen
tul
(UE)
nr
. 20
6/20
10,
incl
usiv
or
ice
rest
ricii
prev
zute
în
colo
ana
cu
obse
rva
ii sp
ecia
le
pent
ru
carn
ea p
roas
pt
.
(a)
În
cazu
l tro
feel
or
de
vân
toar
e m
enio
nate
în
se
ciu
nea
5 pu
nctu
l 2:
anex
a X
V c
apito
lul
6(A
).
(b)
În
cazu
l tro
feel
or
de
vân
toar
e m
enio
nate
în
se
ciu
nea
5 pu
nctu
l 3:
anex
a X
V c
apito
lul
6(B
).
(c)
În
cazu
l tro
feel
or
de
vân
toar
e m
enio
nate
în
se
ciu
nea
5 pu
nctu
l 1:
nu
este
ce
rut
nici
un
certi
ficat
.
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 147
B
Nr.
Prod
usul
M
ater
ii pr
ime
[ref
erire
la d
ispo
ziiil
e R
egul
amen
tulu
i (C
E) n
r. 10
69/2
009]
C
ondi
ii de
im
port
i de
tra
nzit
List
e de
ri
tere
C
ertif
icat
e/ m
odel
e de
doc
umen
te
7 P
r de
por
c M
ater
iale
de
ca
tego
ria
3 m
enio
nate
la
artic
olul
10
liter
a (b
) su
bpun
ctul
(iv
).
Pru
l de
porc
treb
uie
s fi
fost
ob
inut
de
la
anim
ale
prov
enite
din
ar
a te
r d
e or
igin
e i
sacr
ifica
te î
ntr-
un a
bato
r în
ace
ast
ar
.
(a)
În c
azul
pru
lui
de p
orc
netra
tat:
rile
tere
sau
, în
caz
ul r
egio
naliz
rii,
regi
uni
ale
aces
tora
inc
luse
în
lista
din
an
exa
II
parte
a 1
din
Reg
ulam
entu
l (U
E) n
r. 20
6/20
10,
care
su
nt i
ndem
ne d
e pe
sta
porc
in a
fric
an
în
cele
12
lu
ni
care
pr
eced
da
ta
impo
rtrii
.
(b)
În c
azul
pru
lui
de p
orc
trata
t:
rile
tere
inc
luse
în
lista
din
ane
xa I
I pa
rtea
1 di
n R
egul
amen
tul
(UE)
nr
. 20
6/20
10,
care
ar
pute
a s
nu
fie
inde
mne
de
pest
a po
rcin
afr
ican
în
cele
12
luni
car
e pr
eced
dat
a im
port
rii.
(a)
Dac
nic
iun
caz
de p
est
po
rcin
afr
ican
nu
a fo
st
cons
tata
t în
cu
rsul
ul
timel
or 1
2 lu
ni:
anex
a X
V c
apito
lul
7(A
).
(b)
Dac
unu
l sa
u m
ai m
ulte
ca
zuri
de
pest
po
rcin
af
rican
au
fost
con
stat
ate
în c
ursu
l ul
timel
or 1
2 lu
ni:
anex
a X
V c
apito
lul
7(B
).
M2
8 Lâ
n
i p
r ne
trata
te
prod
use
de
la
anim
ale,
al
tele
de
cât
cele
di
n sp
ecia
por
cin
Mat
eria
le
de
cate
goria
3
men
iona
te l
a ar
ticol
ul 1
0 lit
erel
e (h
) i
(n).
(1)
Lâna
i
pru
l ne
trata
te t
rebu
ie s
fie
:
(a)
înch
ise
în a
mba
laje
sig
ure
i
(b)
trim
ise
dire
ct c
tre o
ins
tala
ie c
are
prod
uce
prod
use
deriv
ate
dest
inat
e a
fi ut
iliza
te
în
afar
a la
nul
ui
alim
enta
r an
imal
sa
u c
tre
o in
stal
aie
car
e ef
ectu
eaz
ope
raiu
ni
inte
rmed
iare
, în
co
ndii
i ca
re
s
perm
it
evita
rea
prop
agrii
de
ag
eni
pato
geni
.
(1)
Oric
e ar
ter
. (1
) N
iciu
n ce
rtific
at d
e s
nta
te
nu e
ste
ceru
t pe
ntru
im
por
turil
e de
lâ
n
i p
r ne
trata
te.
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 148
M2
Nr.
Prod
usul
M
ater
ii pr
ime
[ref
erire
la d
ispo
ziiil
e R
egul
amen
tulu
i (C
E) n
r. 10
69/2
009]
C
ondi
ii de
im
port
i de
tra
nzit
List
e de
ri
tere
C
ertif
icat
e/ m
odel
e de
doc
umen
te
(2)
Lâna
i p
rul m
enio
nate
la a
rtico
lul 2
5 al
inea
tul
(2)
liter
a (e
). (2
) ar
ter
sau
reg
iune
din
ace
asta
(a)
enum
erat
e în
par
tea
1 di
n an
exa
II
la R
egul
amen
tul (
UE)
nr.
206/
2010
i
auto
rizat
e pe
ntru
im
portu
rile
în
Uni
unea
Eu
rope
an
de
carn
e pr
oasp
t d
e ru
meg
toar
e ca
re n
u su
nt
supu
se
gara
niil
or
supl
im
enta
re
A
i F
men
iona
te
în
acea
sta;
i
(b)
inde
mne
de
febr
afto
as
i, în
caz
de
lâni
i i a
pru
lui d
e an
imal
e di
n sp
eciil
e ov
ine
i cap
rine,
de
vario
l
ovin
i
capr
in î
n co
nfor
mita
te c
u an
exa
II l
a D
irect
iva
2004
/68/
CE.
(2)
O
decl
ara
ie
a im
porta
toru
lui
în c
onfo
rmita
te c
u ca
pito
lul
21 d
in a
nexa
XV
es
te o
blig
ator
ie.
B
9 Pe
ne,
pri
de
pe
ne
i pu
f tra
tate
M
ater
iale
de
ca
tego
ria
3 m
enio
nate
la
artic
olul
10
liter
a (b
) pun
ctul
(v)
i lite
rele
(h)
i (n)
.
Pene
le
i pri
le d
e pe
ne tr
ebui
e s
res
pect
e ce
rinel
e st
abili
te î
n se
ciu
nea
6.
Oric
e ar
ter
. N
iciu
n ce
rtific
at d
e s
nta
te n
u es
te c
erut
pen
tru i
mpo
rturil
e de
pe
ne,
pri
de
pene
i
puf
trata
te.
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 149
B
Nr.
Prod
usul
M
ater
ii pr
ime
[ref
erire
la d
ispo
ziiil
e R
egul
amen
tulu
i (C
E) n
r. 10
69/2
009]
C
ondi
ii de
im
port
i de
tra
nzit
List
e de
ri
tere
C
ertif
icat
e/ m
odel
e de
doc
umen
te
10
Subp
rodu
se a
pico
le
Mat
eria
le d
e ca
tego
ria 3
men
iona
te
la a
rtico
lul 1
0 lit
era
(e).
(a)
În
cazu
l su
bpro
duse
lor
apic
ole
dest
inat
e a
fi ut
iliza
te
în
apic
ultu
r,
alte
le d
ecât
cea
ra d
e al
bine
sub
for
m
de f
agur
e:
(i)
subp
rodu
sele
tre
buie
s
fi
fost
su
puse
une
i te
mpe
ratu
ri m
ai m
ici
sau
egal
e cu
-12
°C
tim
p de
cel
pu
in 2
4 de
ore
; sa
u
(ii)
În c
azul
cer
ii de
alb
ine,
mat
eria
tre
buie
s
fi
fost
pr
eluc
rat
în
co
nfor
mita
te
cu
oric
are
din
met
odel
e de
pre
lucr
are
1 –
5 sa
u cu
met
oda
de p
relu
crar
e 7,
ast
fel
cum
au
fo
st
prez
enta
te
în
anex
a IV
cap
itolu
l II
I i
rafin
at
înai
nte
de a
fi
impo
rtat
.
(b)
În c
azul
cer
ii de
alb
ine,
alta
dec
ât c
eara
de
al
bine
su
b fo
rm
de
fagu
re,
dest
inat
al
tor
scop
uri
decâ
t hr
ana
anim
alel
or d
e fe
rm,
cear
a de
alb
ine
trebu
ie s
fi f
ost r
afin
at s
au p
relu
crat
în
con
form
itate
cu
oric
are
din
met
odel
e de
pre
lucr
are
1 -
5 sa
u cu
met
oda
de
prel
ucra
re
7,
astfe
l cu
m
au
fost
pr
ezen
tate
în
an
exa
IV
capi
tolu
l II
I în
aint
e de
a f
i im
porta
t.
(a)
În
cazu
l su
bpro
duse
lor
apic
ole
dest
inat
e a
fi ut
iliza
te în
api
cultu
r:
rile
tere
inc
luse
în
lista
din
ane
xa I
I pa
rtea
1 di
n R
egul
amen
tul
(UE)
nr
. 20
6/20
10
i ur
mto
area
ar
:
(CM
) C
amer
un.
(b)
În c
azul
cer
ii de
alb
ine
dest
inat
e al
tor
scop
uri
decâ
t hr
ana
anim
alel
or
de
ferm
:
oric
e ar
ter
.
(a)
În
cazu
l su
bpro
duse
lor
apic
ole
dest
inat
e a
fi ut
iliza
te î
n ap
icul
tur
:
anex
a X
V c
apito
lul
13.
(b)
În
cazu
l ce
rii
de
albi
ne
dest
inat
e al
tor
scop
uri
decâ
t hr
ana
anim
alel
or d
e fe
rm:
un
docu
men
t co
mer
cial
ca
re s
ate
ste
c m
ater
ia a
fo
st r
afin
at
i pr
eluc
rat
.
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 150
B
Nr.
Prod
usul
M
ater
ii pr
ime
[ref
erire
la d
ispo
ziiil
e R
egul
amen
tulu
i (C
E) n
r. 10
69/2
009]
C
ondi
ii de
im
port
i de
tra
nzit
List
e de
ri
tere
C
ertif
icat
e/ m
odel
e de
doc
umen
te
11
Oas
e i p
rodu
se d
in o
ase
(cu
exce
pia
f
inii
de
oase
), co
arne
le
i pr
odus
ele
din
coar
ne
(cu
exce
pia
f
inii
de
coar
ne)
i co
pite
le
i pr
odus
ele
din
copi
te (
cu
exce
pia
fin
ii de
cop
ite)
dest
inat
e ut
iliz
rii î
n al
te
scop
uri
decâ
t ca
mat
erii
prim
e fu
raje
re,
îngr
m
inte
or
gani
ce
sau
amel
iora
tori
de s
ol
Mat
eria
le
de
cate
goria
3
men
iona
te l
a ar
ticol
ul 1
0 lit
era
(a),
liter
a (b
) pu
ncte
le (
i) i
(iii)
i lit
erel
e (e
) i
(h).
Prod
usel
e în
depl
ines
c ce
rinel
e en
unat
e în
se
ciu
nea
7.
Oric
e ar
ter
. Pr
odus
ele
trebu
ie s
fie
înso
ite
de:
(a)
docu
men
tul
com
erci
al
prev
zut
în
sec
iune
a 7
punc
tul
2 i
(b)
o de
clar
aie
a
impo
rtato
rulu
i în
con
form
itate
cu
anex
a X
V
capi
tolu
l 16
, în
tocm
it î
n ce
l pu
in u
na
dint
re
limbi
le
ofic
iale
al
e st
atul
ui m
embr
u pr
in c
are
intr
tra
nspo
rtul
în U
niun
e i
în c
el p
uin
una
din
tre
limbi
le o
ficia
le a
le s
tatu
lui
mem
bru
de d
estin
aie
.
M10
12
Hra
n p
entru
ani
mal
e de
co
mpa
nie,
in
clus
iv
prod
use
de
ros
pent
ru
câin
i
(a)
În
cazu
l hr
anei
pr
eluc
rate
pe
ntru
ani
mal
e de
com
pani
e i
al p
rodu
selo
r de
ros
pen
tru
câin
i: m
ater
iale
men
iona
te l
a ar
ticol
ul 3
5 lit
era
(a)
punc
tele
(i)
i
(ii).
(b)
În
cazu
l hr
anei
ne
prel
ucra
te
pent
ru a
nim
ale
de c
ompa
nie:
m
ater
iale
m
enio
nate
la
ar
ticol
ul 3
5 lit
era
(a)
punc
tul
(iii).
Hra
na
pent
ru
anim
ale
de
com
pani
e i
prod
usel
e de
ros
pen
tru c
âini
tre
buie
s f
i fo
st p
rodu
se î
n co
nfor
mita
te c
u ca
pito
lul I
I di
n an
exa
XII
I.
(a)
În
cazu
l hr
anei
ne
prel
ucra
te
pent
ru
anim
ale
de c
ompa
nie:
ri te
re in
clus
e în
list
a di
n pa
rtea
1 a
anex
ei
II
la
Reg
ulam
entu
l (U
E)
nr.
206/
2010
sa
u di
n an
exa
I la
R
egul
amen
tul
(CE)
nr.
798/
2008
, di
n ca
re
stat
ele
mem
bre
auto
rizea
z
impo
rturi
de
carn
e pr
oasp
t
de
la
acel
eai
spec
ii i
din
care
es
te
auto
rizat
doa
r ca
rnea
ned
ezos
at.
În c
eea
ce p
rive
te m
ater
iile
din
pete
, ril
e te
re i
nclu
se î
n lis
ta d
in a
nexa
II
la D
eciz
ia 2
006/
766/
CE.
(b)
În c
azul
pro
duse
lor
de r
os p
entru
câi
ni
i al
hr
anei
pe
ntru
an
imal
e de
co
mpa
nie,
alta
dec
ât h
rana
nep
relu
crat
pe
ntru
ani
mal
e de
com
pani
e:
(a)
În
cazu
l co
nser
velo
r de
hr
an
pent
ru
anim
ale
de
com
pani
e:
anex
a X
V
capi
tolu
l 3(
A).
(b)
În
cazu
l hr
anei
pr
eluc
rate
pe
ntru
an
imal
e de
co
mpa
nie,
alta
dec
ât c
ea î
n co
nser
ve:
anex
a X
V
capi
tolu
l 3(
B).
(c)
În c
azul
pro
duse
lor
de r
os
pent
ru
câin
i: an
exa
XV
ca
pito
lul
3(C
).
(d)
În c
azul
hra
nei n
epre
lucr
ate
pent
ru
anim
ale
de
com
pani
e:
anex
a X
V
capi
tolu
l 3(
D).
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 151
M10
Nr.
Prod
usul
M
ater
ii pr
ime
[ref
erire
la d
ispo
ziiil
e R
egul
amen
tulu
i (C
E) n
r. 10
69/2
009]
C
ondi
ii de
im
port
i de
tra
nzit
List
e de
ri
tere
C
ertif
icat
e/ m
odel
e de
doc
umen
te
rile
tere
incl
use
în li
sta
din
parte
a 1
a an
exei
II
la
R
egul
amen
tul
(UE)
nr
. 20
6/20
10
i ur
mto
arel
e ri:
(JP)
Jap
onia
(EC
) Ec
uado
r
(LK
) Sr
i La
nka
(TW
) Ta
iwan
.
În
cazu
l hr
anei
pr
eluc
rate
pe
ntru
an
imal
e de
co
mpa
nie
deriv
ate
din
mat
erii
prov
enite
de
la p
eti,
ri
tere
in
clus
e în
lis
ta d
in a
nexa
II
la D
eciz
ia
2006
/766
/CE.
M4
13
Subp
rodu
se a
rom
atiz
ante
de
or
igin
e an
imal
pe
ntru
pro
duce
rea
hran
ei
pent
ru
anim
ale
de
com
pani
e
Mat
eria
le
men
iona
te
la
artic
olul
35
liter
a (a
). Su
bpro
duse
le
arom
atiz
ante
de
or
igin
e an
imal
treb
uie
s fi
fost
pro
duse
în c
onfo
rm
itate
cu
anex
a X
III
capi
tolu
l II
I.
rile
tere
inc
luse
în
lista
din
ane
xa I
I pa
rtea
1 di
n R
egul
amen
tul
(UE)
nr.
206/
20
10,
din
care
sta
tele
mem
bre
auto
rizea
z
impo
rturi
de c
arne
pro
asp
t d
e la
ace
lea
i sp
ecii
i un
de e
ste
auto
rizat
doa
r ca
rnea
ne
dezo
sat
.
În c
eea
ce p
rive
te s
ubpr
odus
ele
arom
atiz
ante
ob
inut
e di
n pe
te,
ri te
re i
nclu
se
în l
ista
din
ane
xa I
I la
Dec
izia
200
6/76
6/
CE.
În c
eea
ce p
rive
te s
ubpr
odus
ele
arom
atiz
ante
ob
inut
e di
n ca
rne
de p
asre
, ri
tere
inc
luse
în
lista
din
par
tea
1 a
anex
ei
I la
Reg
ulam
entu
l (C
E) n
r. 79
8/20
08,
din
care
sta
tele
mem
bre
auto
rizea
z im
portu
rile
de c
arne
pro
asp
t d
e pa
sre
.
Ane
xa X
V c
apito
lul
3(E)
.
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 152
B
Nr.
Prod
usul
M
ater
ii pr
ime
[ref
erire
la d
ispo
ziiil
e R
egul
amen
tulu
i (C
E) n
r. 10
69/2
009]
C
ondi
ii de
im
port
i de
tra
nzit
List
e de
ri
tere
C
ertif
icat
e/ m
odel
e de
doc
umen
te
14
Subp
rodu
se
de
orig
ine
anim
al
pent
ru
prod
ucer
ea h
rane
i pe
ntru
an
imal
e de
co
mpa
nie,
al
tele
de
cât
hran
a ne
prel
ucra
t
pent
ru
anim
ale
de c
ompa
nie,
i
a pr
odus
elor
de
rivat
e de
stin
ate
a fi
utili
zate
în
afar
a la
nul
ui
alim
enta
r an
imal
M4
(a)
Mat
eria
le d
e ca
tego
ria
3 m
enio
nate
la
artic
olul
10
liter
ele
(a)-
(m).
(b)
În
cazu
l m
ater
iale
lor
pent
ru
prod
ucer
ea
hran
ei
pent
ru
anim
ale
de
com
pani
e,
mat
eria
le
de
cate
goria
1
men
iona
te
la
artic
olul
8
liter
a (c
).
(c)
În
cazu
l bl
nii
pent
ru
prod
ucer
ea
prod
usel
or
deriv
ate,
m
ater
iale
de
ca
tego
ria
3 m
enio
nate
la
ar
ticol
ul 1
0 lit
era
(n).
Prod
usel
e în
depl
ines
c ce
rinel
e en
unat
e în
se
ciu
nea
8.
(a)
În
cazu
l su
bpro
duse
lor
de
orig
ine
anim
al
dest
inat
e pr
epar
rii
hran
ei
pent
ru a
nim
ale
de c
ompa
nie:
(i)
în c
azul
sub
prod
usel
or d
e or
igin
e an
imal
ob
inut
e de
la
an
imal
e di
n sp
eciil
e bo
vin
, ov
in,
capr
in,
porc
in
i ca
balin
, in
clus
iv a
nim
alel
e s
lbat
ice
i de
cr
esc
torie
:
rile
tere
sau
pri
din
ril
e te
re
incl
use
în l
ista
din
ane
xa I
I pa
rtea
1 di
n R
egul
amen
tul
(UE)
nr
. 20
6/20
10,
din
care
se
au
toriz
eaz
im
portu
ri de
ca
rne
proa
spt
de
stin
at
cons
umul
ui
uman
.
(ii)
Mat
erii
prim
e ob
inut
e de
la p
sri
de c
urte
, inc
lusi
v de
la
ratit
e
rile
tere
sau
pri
din
ril
e te
re
din
care
st
atel
e m
embr
e au
toriz
eaz
im
portu
ri de
ca
rne
proa
spt
de
pa
sre
, in
clus
e în
lis
ta
din
anex
a I
parte
a 1
din
Reg
ulam
entu
l (C
E) n
r. 79
8/20
08.
(iii)
mat
erii
prim
e ob
inut
e de
la
peti:
rile
ter e
in
clus
e în
lis
ta
din
anex
a II
la
Dec
izia
200
6/76
6/C
E.
(iv)
mat
erii
prim
e ob
inut
e de
la
alte
m
amife
re s
lbat
ice
tere
stre
i
de
la l
epor
ide:
rile
tere
in
clus
e în
lis
ta
din
anex
a II
pa
rtea
1 di
n R
egul
amen
tul
(UE)
nr.
206/
2010
sa
u di
n an
exa
I pa
rtea
1 di
n R
egul
amen
tul
(CE)
nr.
798/
2008
.
(a)
În
cazu
l su
bpro
duse
lor
de
orig
ine
anim
al
dest
inat
e pr
epar
rii h
rane
i pr
eluc
rate
pe
ntru
an
imal
e de
co
mpa
nie:
anex
a X
V c
apito
lul
3(F)
.
(b)
În
cazu
l su
bpro
duse
lor
de
orig
ine
anim
al
dest
inat
e fa
bric
rii
de
prod
use
dest
inat
e ut
iliz
rii î
n af
ara
lan
ului
alim
enta
r an
imal
al
anim
alel
or d
e fe
rm:
anex
a X
V c
apito
lul
8.
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 153
B
Nr.
Prod
usul
M
ater
ii pr
ime
[ref
erire
la d
ispo
ziiil
e R
egul
amen
tulu
i (C
E) n
r. 10
69/2
009]
C
ondi
ii de
im
port
i de
tra
nzit
List
e de
ri
tere
C
ertif
icat
e/ m
odel
e de
doc
umen
te
(b)
În
cazu
l su
bpro
duse
lor
de
orig
ine
anim
al
dest
inat
e pr
oduc
erii
de
prod
use
farm
aceu
tice:
rile
tere
inc
luse
în
lista
din
ane
xa I
I pa
rtea
1 di
n R
egul
amen
tul
(UE)
nr
. 20
6/20
10,
din
anex
a I
parte
a 1
din
Reg
ulam
entu
l (C
E) n
r. 79
8/20
08
sau
din
anex
a I
parte
a 1
din
Reg
ulam
entu
l (C
E)
nr.
119/
2009
, pr
ecum
i
urm
toar
ele
ri te
re:
(JP)
Jap
onia
(PH
) Fi
lipin
e
(TW
) Ta
iwan
.
(c)
În
cazu
l su
bpro
duse
lor
de
orig
ine
anim
al d
estin
ate
fabr
icrii
de
prod
use
dest
inat
e ut
iliz
rii
în
afar
a la
nul
ui
alim
enta
r an
imal
al
an
imal
elor
de
fe
rm,
alte
le
decâ
t pr
odus
ele
farm
ace
utic
e:
rile
tere
incl
use
în li
sta
din
parte
a 1
a an
exei
II
la
R
egul
amen
tul
(UE)
nr
. 20
6/20
10,
din
care
se
auto
rizea
z
impo
rturi
de c
arne
pro
asp
t p
rove
nit
de
la
spec
iile
resp
ectiv
e, î
n lis
ta d
in
anex
a I
parte
a 1
din
Reg
ulam
entu
l (C
E) n
r. 79
8/20
08
sau
din
anex
a I
parte
a 1
din
Reg
ulam
entu
l (C
E) n
r. 11
9/20
09 s
au,
în
cazu
l m
ater
iilor
pr
oven
ite
de
la
peti,
ril
e te
re e
num
erat
e în
ane
xa I
I la
Dec
izia
200
6/76
6/C
E.
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 154
B
Nr.
Prod
usul
M
ater
ii pr
ime
[ref
erire
la d
ispo
ziiil
e R
egul
amen
tulu
i (C
E) n
r. 10
69/2
009]
C
ondi
ii de
im
port
i de
tra
nzit
List
e de
ri
tere
C
ertif
icat
e/ m
odel
e de
doc
umen
te
M4
15
Subp
rodu
se
de
orig
ine
anim
al
dest
inat
e a
fi ut
iliza
te
ca
hran
ne
prel
ucra
t
pent
ru
anim
ale
de c
ompa
nie
Mat
eria
le
de
cate
goria
3
men
iona
te l
a ar
ticol
ul 1
0 lit
era
(a)
i lit
era
(b)
punc
tele
(i)
i (ii
).
Prod
usel
e tre
buie
s în
depl
inea
sc c
erin
ele
enun
ate
în s
eciu
nea
8.
ri te
re in
clus
e în
list
a di
n an
exa
II p
arte
a 1
din
Reg
ulam
entu
l (U
E) n
r. 20
6/20
10 s
au
din
anex
a I
la R
egul
amen
tul
(CE)
nr.
798/
20
08,
din
care
sta
tele
mem
bre
auto
rizea
z
impo
rturi
de c
arne
pro
asp
t d
e la
ace
lea
i sp
ecii
i un
de e
ste
auto
rizat
doa
r ca
rnea
ne
dezo
sat
.
În c
eea
ce p
rive
te m
ater
iale
le d
in p
ete
, ri
tere
inc
luse
în
lista
din
ane
xa I
I la
D
eciz
ia 2
006/
766/
CE.
Ane
xa X
V c
apito
lul
3(D
).
16
Subp
rodu
se
de
orig
ine
anim
al
dest
inat
e a
fi ut
iliza
te
pent
ru
hran
a an
imal
elor
de
blan
Mat
eria
le
de
cate
goria
3
men
iona
te l
a ar
ticol
ul 1
0 lit
erel
e (a
)-(m
).
Prod
usel
e tre
buie
s în
depl
inea
sc c
erin
ele
enun
ate
în s
eciu
nea
8.
ri te
re in
clus
e în
list
a di
n an
exa
II p
arte
a 1
din
Reg
ulam
entu
l (U
E) n
r. 20
6/20
10 s
au
din
anex
a I
la R
egul
amen
tul
(CE)
nr.
798/
20
08,
din
care
sta
tele
mem
bre
auto
rizea
z
impo
rturi
de c
arne
pro
asp
t d
e la
ace
lea
i sp
ecii
i un
de e
ste
auto
rizat
doa
r ca
rnea
ne
dezo
sat
.
În
ceea
ce
pr
ive
te
mat
eriil
e di
n pe
te,
rile
tere
inc
luse
în
lista
din
ane
xa I
I la
D
eciz
ia 2
006/
766/
CE.
Ane
xa X
V c
apito
lul
3(D
).
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 155
B
Nr.
Prod
usul
M
ater
ii pr
ime
[ref
erire
la d
ispo
ziiil
e R
egul
amen
tulu
i (C
E) n
r. 10
69/2
009]
C
ondi
ii de
im
port
i de
tra
nzit
List
e de
ri
tere
C
ertif
icat
e/ m
odel
e de
doc
umen
te
M1
17
Gr
sim
i to
pite
des
tinat
e an
umito
r sc
opur
i în
af
ara
lan
ului
al
imen
tar
anim
al a
l an
imal
elor
de
ferm
M4
(a)
În
cazu
l m
ater
iilor
de
stin
ate
prod
ucer
ii de
bio
mo
torin
sa
u pr
odus
e ol
eoch
imic
e:
mat
eria
le
de
cate
gorii
le
1,
2 i
3 m
enio
nate
la
artic
olel
e 8,
9
i 10
.
(b)
În c
azul
mat
eria
lelo
r de
stin
ate
prod
ucer
ii de
co
mbu
stib
ili
rege
nera
bili
men
iona
i în
an
exa
IV
capi
tolu
l IV
se
ciu
nea
2 pu
nctu
l J:
mat
eria
le d
e ca
tego
riile
2
i 3
men
iona
te
la
artic
olel
e 9
i 10
.
(c)
În
cazu
l m
ater
iilor
pr
ime
dest
inat
e în
grm
inte
lor
orga
nice
i
amel
iora
toril
or d
e so
l:
mat
eria
le
de
cate
goria
2
men
iona
te
la
artic
olul
9
liter
ele
(c),
(d)
i lit
era
(f)
punc
tul
(i)
i m
ater
iale
de
ca
tego
ria
3 m
enio
nate
la
ar
ticol
ul
10
la
alte
lit
ere
decâ
t (c
) i
(p).
Gr
sim
ile t
opite
tre
buie
s
înde
plin
easc
ce
rinel
e en
unat
e în
sec
iune
a 9.
ril
e te
re i
nclu
se î
n lis
ta d
in a
nexa
II
parte
a 1
din
Reg
ulam
entu
l (U
E)
nr.
206/
2010
i,
în
cazu
l m
ater
iilor
din
pe
te,
rile
tere
in
clus
e în
lis
ta
din
anex
a II
la
Dec
izia
200
6/76
6/C
E.
Ane
xa X
V c
apito
lul
10(B
).
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 156
M1
Nr.
Prod
usul
M
ater
ii pr
ime
[ref
erire
la d
ispo
ziiil
e R
egul
amen
tulu
i (C
E) n
r. 10
69/2
009]
C
ondi
ii de
im
port
i de
tra
nzit
List
e de
ri
tere
C
ertif
icat
e/ m
odel
e de
doc
umen
te
(d)
În
cazu
l m
ater
iilor
pr
ime
dest
inat
e al
tor
scop
uri:
mat
eria
le
de
cate
goria
1
prev
zute
la
ar
ticol
ul
8 lit
erel
e (b
), (c
) i
(d),
mat
eria
le
de
cate
goria
2
prev
zute
la
ar
ticol
ul
9 lit
erel
e (c
) i
(d)
i lit
era
(f)
punc
tul
(i)
i m
ater
iale
de
ca
tego
ria
3 pr
evzu
te
la
artic
olul
10
, la
al
te
liter
e de
cât
(c)
i (p
).
M4
18
Der
iva
i de
gr
sim
e (a
) În
caz
ul d
eriv
ailo
r de
grsi
me
dest
ina
i uno
r ut
iliz
ri în
afa
ra
lan
ului
al
imen
tar
anim
al
pent
ru a
nim
alel
e de
fer
m:
mat
eria
le
de
cate
goria
1
prev
zute
la
ar
ticol
ul
8 lit
erel
e (b
), (c
) i
(d),
mat
eria
le
de
cate
goria
2
prev
zute
la
ar
ticol
ul
9 lit
erel
e (c
) i
(d)
i lit
era
(f)
punc
tul
(i)
i m
ater
iale
de
ca
tego
ria
3 pr
evzu
te
la
artic
olul
10.
(b)
În c
azul
der
iva
ilor d
e gr
sim
e de
stin
ai a
fi u
tiliz
ai c
a hr
an
pent
ru a
nim
ale:
mat
eria
le d
e ca
tego
ria 3
, alte
le
decâ
t ce
le
men
iona
te
la
artic
olul
10
liter
ele
(n),
(o)
i (p
);
Der
iva
ii de
gr
sim
e tre
buie
s
în
depl
ine
asc
cer
inel
e en
unat
e în
sec
iune
a 10
. O
rice
ar t
er.
(a)
În
cazu
l de
riva
ilor
de
grsi
me
dest
ina
i un
or
utili
zri
în
afar
a la
nul
ui
alim
enta
r an
imal
pe
ntru
an
imal
ele
de f
erm
:
anex
a X
V c
apito
lul
14(A
).
(b)
În
cazu
l de
riva
ilor
de
grsi
me
dest
ina
i a
fi ut
iliza
i ca
hr
an
pent
ru
anim
ale:
anex
a X
V c
apito
lul
14(B
).
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 157
B
Nr.
Prod
usul
M
ater
ii pr
ime
[ref
erire
la d
ispo
ziiil
e R
egul
amen
tulu
i (C
E) n
r. 10
69/2
009]
C
ondi
ii de
im
port
i de
tra
nzit
List
e de
ri
tere
C
ertif
icat
e/ m
odel
e de
doc
umen
te
19
Foto
gela
tin
Mat
eria
le
de
cate
goria
1
men
iona
te
la
artic
olul
8
liter
a (b
) i
mat
eria
le
de
cate
goria
3
men
iona
te l
a ar
ticol
ul 1
0.
Foto
gela
tina
impo
rtat
tre
buie
s î
ndep
line
asc
cer
inel
e en
unat
e în
sec
iune
a 11
. Fo
toge
latin
a po
ate
fi im
porta
t d
oar
din
cadr
ul u
nor
unit
i de
orig
ine
situ
ate
în
Stat
ele
Uni
te
i în
Ja
poni
a ca
re
sunt
au
toriz
ate
în c
onfo
rmita
te c
u se
ciu
nea
11.
Ane
xa X
V c
apito
lul
19.
20
Coar
ne
i pr
odus
e di
n co
arne
, ex
cept
ând
fin
a di
n co
arne
, i
copi
tele
i
prod
usel
e di
n co
pite
, ex
cept
ând
fin
a di
n co
pite
, des
tinat
e pr
oduc
iei
de î
ngr
min
te o
rgan
ice
sau
de a
mel
iora
tori
de s
ol
Mat
eria
le
de
cate
goria
3
men
iona
te l
a ar
ticol
ul 1
0 lit
erel
e (a
), (b
), (h
) i
(n).
Prod
usel
e tre
buie
s în
depl
inea
sc c
erin
ele
enun
ate
în s
eciu
nea
12.
Oric
e ar
ter
. A
nexa
XV
cap
itolu
l 18
.
Sec iunea 2
Importurile de sânge i produse din sânge, cu excep ia celor provenite de la ecvidee, destinate fabric rii produselor derivate destinate utiliz rilor în afara
lan ului alimentar animal pentru animalele de ferm
Urm toarele cerin e se aplic importurilor de sânge i produse din sânge, cu excep ia celor provenite de la ecvidee, destinate fabric rii de produse derivate destinate utiliz rilor în afara lan ului alimentar animal pentru animalele de ferm :
1. Produsele din sânge trebuie s provin dintr-o instala ie de produc ie a produselor derivate destinate utiliz rilor în afara lan ului alimentar animal pentru animalele de ferm care îndeplinesc cerin ele specifice prev zute de prezentul regulament sau din unitatea de colectare.
M4 2. Sângele din care sunt fabricate produsele derivate din sânge destinate
fabric rii produselor derivate destinate utiliz rilor în afara lan ului alimentar animal pentru animalele de ferm trebuie s fi fost recoltat sub supraveghere veterinar :
(a) în abatoare:
(i) autorizate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 853/2004; sau
(ii) autorizate i supravegheate de c tre autoritatea competent a rii în care s-a efectuat recoltarea; sau
(b) de la animale vii, în unit i autorizate i supravegheate de c tre autoritatea competent a rii în care s-a efectuat recoltarea.
B 3.1. Produsele din sânge destinate fabric rii de produse derivate destinate util
iz rilor în afara lan ului alimentar animal pentru animalele de ferm derivate de la animalele care apar inând taxonilor Artiodactyla, Perissodactyla i Proboscidea, inclusiv hibrizii acestora, trebuie s respecte fie condi iile de la punctul (a) fie cele de la punctul (b):
(a) produsele trebuie s fi fost supuse unuia dintre urm toarele tratamente, garantând absen a agen ilor patogeni ai bolilor men ionate la punctul (b):
(i) tratament termic la o temperatur de 65 °C timp de cel pu in trei ore, urmat de un test de eficacitate;
(ii) iradiere la 25 kGy cu raze gamma, urmat de un test de eficacitate;
(iii) tratament termic în profunzime la o temperatur de cel pu in 80 °C, urmat de un test de eficacitate;
(iv) numai în cazul animalelor care nu fac parte din Suidae i Tayassuidae: modificarea pH-ului la valoarea 5 timp de dou ore, urmat de un test de eficacitate;
(b) în cazul produselor din sânge care nu sunt tratate conform punctului (a), produsele trebuie s provin dintr-o ar ter sau regiune:
(i) unde nu s-a înregistrat niciun caz de pest bovin , pest a rumegtoarelor mici sau febr a V ii de Rift pentru o perioad de cel pu in 12 luni i unde, de cel pu in 12 luni, nu s-a practicat vaccinarea împotriva bolilor respective.
(ii) unde nu s-a înregistrat niciun caz de febr aftoas pentru o perioad de cel pu in 12 luni i
— unde, de cel pu in 12 luni, nu s-a practicat vaccinarea împotriva bolii respective, sau
B
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 158
— unde programele de vaccinare a rumeg toarelor domestice împotriva febrei aftoase se deruleaz i se controleaz în mod oficial pentru o perioad de cel pu in 12 luni; în acest caz, în urma controalelor sanitar-veterinare prev zute în Directiva 97/78/CE i în conformitate cu cerin ele men ionate la articolul 8 alineatul (4) din directiva respectiv , produsele trebuie s fie transportate direct la unitatea înregistrat sau la instala ia de destina ie i trebuie s se ia toate m surile de precau ie, inclusiv de eliminare în siguran a de eurilor, a materialului neutilizat sau în surplus, pentru a evita riscul r spândirii bolilor la animale sau oameni.
3.2. În cazul animalelor care nu fac parte din Suidae i Tayassuidae, pe lâng punctul 3.1 litera (b) subpunctele (i) i (ii) trebuie s se respecte una din urm toarele condi ii:
(a) în ara ter sau în regiunea de origine nu s-a înregistrat, în ultimele 12 luni, niciun caz de stomatit veziculoas i boala limbii albastre (inclusiv prezen a de animale seropozitive) i, de cel pu in 12 luni, nu s-a practicat vaccinarea speciilor receptive la bolile respective;
(b) în urma controalelor sanitar-veterinare prev zute în Directiva 97/78/CE i în conformitate cu cerin ele men ionate la articolul 8 alineatul (4) din
directiva respectiv , produsele trebuie s fie transportate direct la instala ia de destina ie i trebuie s se ia toate m surile de precau ie, inclusiv de eliminare în siguran a de eurilor, a materialului neutilizat sau în surplus, pentru a evita riscul r spândirii bolilor la animale sau oameni.
3.3. Pe lâng punctul 3.1 litera (b) subpunctele (i) i (ii), în cazul animalelor din familiile Suidae i Tayassuidae din ara ter sau în regiunea de origine, nu s-a înregistrat, în ultimele 12 luni, niciun caz de boal veziculoas a porcului, pest porcin clasic i pest porcin african , nu s-a practicat vaccinarea împotriva bolilor respective, de cel pu in 12 luni i se respect una din urm toarele condi ii:
(a) în ara sau în regiunea de origine nu s-a înregistrat, în ultimele 12 luni, niciun caz de stomatit veziculoas (inclusiv prezen a de animale seropozitive) i, de cel pu in 12 luni, nu s-a practicat vaccinarea speciilor receptive la boala respectiv ;
(b) în urma controalelor sanitar-veterinare prev zute în Directiva 97/78/CE i în conformitate cu cerin ele men ionate la articolul 8 alineatul (4) din
directiva respectiv , produsele trebuie s fie transportate direct la unitatea înregistrat sau la instala ia de destina ie i trebuie s se ia toate m surile de precau ie, inclusiv de eliminare în siguran a de eurilor, a materialului neutilizat sau în surplus, pentru a evita riscul r spândirii bolilor la animale sau oameni.
4. În cazul produselor din sânge pentru produc ia de produse derivate destinate utiliz rilor în afara lan ului alimentar animal pentru animalele de ferm care provin de la p s ri de cresc torie i alte specii aviare, acestea trebuie s respecte urm toarele condi ii de la litera (a) sau (b):
(a) Produsele trebuie s fi fost supuse unuia dintre urm toarele tratamente, garantând absen a agen ilor patogeni ai bolilor men ionate la litera (b):
(i) tratament termic la o temperatur de 65 °C timp de cel pu in trei ore, urmat de un test de eficacitate;
B
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 159
(ii) iradiere la 25 kGy cu raze gamma, urmat de un test de eficacitate;
(iii) tratament termic în profunzime la o temperatur de cel pu in 70 °C, urmat de un test de eficacitate;
(b) în cazul produselor din sânge care nu sunt tratate conform literei (a), produsele trebuie s provin dintr-o ar ter sau regiune:
(i) care a fost indemn de boala de Newcastle i de gripa aviar înalt patogen , astfel cum sunt incluse în Codul de S n tate al Animalelor Terestre al OIE, edi ia din 2010;
(ii) în care, în ultimele 12 luni, nu s-a efectuat vaccinarea împotriva gripei aviare;
(iii) în care p s rile de cresc torie sau alte specii aviare de la care provin produsele nu au fost vaccinate împotriva bolii de Newcastle cu vaccinuri preparate dintr-o tulpin dominant a virusului bolii de Newcastle, care arat un indice de patogenicitate mai ridicat decât tulpinile lentogene ale virusului.
Sec iunea 3
Importuri de sânge i produse din sânge de ecvidee
Urm toarele cerin e se aplic importurilor de sânge i produse din sânge de ecvidee:
M4 1. Sângele trebuie s respecte condi iile men ionate în anexa XIII capitolul IV
punctul 1 litera (a) i trebuie s fie recoltat sub supraveghere veterinar :
(a) în abatoare:
(i) autorizate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 853/2004; sau
(ii) autorizate i supravegheate de c tre autoritatea competent a rii în care s-a efectuat recoltarea; sau
(b) de la ecvidee vii, în unit i autorizate i c rora le-a fost alocat un num r de autorizare veterinar i supravegheate de autoritatea competent a rii în care s-a efectuat recoltarea, pentru recoltarea de sânge de la ecvidee în vederea fabric rii de produse din sânge destinate altor utiliz ri decât hr nirea animalelor.
B 2. Produsele din sânge trebuie s respecte condi iile stabilite în anexa XIII
capitolul IV punctul 2.
În plus, produsele din sânge men ionate în anexa XIII capitolul IV punctul 2 litera (b) subpunctul (i) trebuie s fie fabricate din sânge recoltat de la ecvidee care au fost inute sub supraveghere veterinar timp de cel pu in trei luni – sau de la na tere dac au vârsta mai mic de trei ani – înainte de data recolt rii în exploata ii din ara ter unde s-a efectuat recoltarea, care, în perioada respectiv i în cursul perioadei în care s-a efectuat recoltarea, a fost indemn de:
(a) pest cabalin african în conformitate cu articolul 5 primul paragraf alineatul (2) din Directiva 2009/156/CE;
(b) encefalomielit ecvin venezuelean timp de cel pu in doi ani;
B
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 160
(c) morv :
(i) timp de trei ani; sau
(ii) timp de ase luni, în cazul în care animalele nu au prezentat niciun semn clinic de morv (Burkholderia mallei) la inspec ia post-mortem efectuat în abatorul men ionat la punctul (1) litera (a), incluzând o examinare atent a membranelor mucoase din trahee, laringe, cavit i nazale i sinusuri cu ramifica iile lor, dup sec ionarea capului în planul median i excizarea septului nazal;
M4 (d) în cazul produselor din sânge altele decât serul i plasma, stomatita
veziculoas pentru o perioad de cel pu in ase luni.
B 3. Produsele din sânge trebuie s provin de la o unitate sau instala ie care a
fost autorizat sau înregistrat de autoritatea competent a rii ter e.
4. Sângele i produsele din sânge sunt ambalate i etichetate în conformitate cu anexa XIII capitolul IV punctul 3.
Sec iunea 4
Importuri de piei de ungulate
Urm toarele cerin e se aplic importurilor de piei de ungulate:
1. Pieile proaspete sau refrigerate pot fi importate în cazul în care:
(a) provin dintr-o ar ter men ionat în coloana aplicabil din tabelul 2 rândul 4 prev zut în sec iunea 1 care, în func ie de specia în cauz :
(i) pentru o perioad de cel pu in 12 luni înaintea expedierii, a fost indemn de urm toarele boli:
— pesta porcin clasic ,
— pesta porcin african i
— pesta bovin ; i
(ii) a fost indemn de febr aftoas pentru o perioad de cel pu in 12 luni înainte de data expedierii i în care, pentru o perioad de cel pu in 12 luni înainte de data expedierii, nu s-a practicat vaccinarea împotriva bolii respective;
(b) au fost ob inute de la:
(i) animale care au r mas pe teritoriul rii ter e de origine timp de cel pu in trei luni înainte de a fi sacrificate sau de la na tere, în cazul animalelor cu o vârst mai mic de trei luni;
(ii) în cazul pieilor de biungulate, animale care provin din exploata ii în care nu a existat niciun focar de febr aftoas în ultimele 30 de zile i în jurul c rora, pe o raz de 10 km, nu a existat niciun caz de febr aftoas timp de 30 de zile;
(iii) în cazul pieilor de porcine, animale care provin din exploata ii în care nu a existat niciun focar de boal veziculoas a porcului în ultimele 30 de zile sau de pest porcin clasic sau african în ultimele 40 de zile i în jurul c rora, pe o raz de 10 km, nu a existat niciun caz de astfel de boli timp de 30 de zile; sau
B
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 161
(iv) animale care au fost supuse inspec iei de s n tate ante-mortem la abator pe parcursul celor 24 de ore anterioare sacrific rii i nu au prezentat semne de febr aftoas , pest bovin , pest porcin clasic , pest porcin african sau boal veziculoas a porcului; i
(c) acestea au fost supuse tuturor m surilor de precau ie pentru a se evita recontaminarea cu agen i patogeni.
2. Pieile tratate men ionate în anexa XIII capitolul V punctul C.2 pot fi importate f r nicio restric ie.
3. Alte piei tratate pot fi importate în cazul în care:
(a) provin fie:
(i) dintr-o ar ter sau, în caz de regionalizare în conformitate cu legisla ia Uniunii, dintr-o zon a unei ri ter e figurând pe lista prev zut la litera (a) din coloana „lista rilor ter e” din sec iunea 1 tabelul 2 rândul 5 de unde importurile de carne proasp t de la speciile în cauz sunt autorizate i au fost tratate astfel cum se specific în anexa I punctul 28 literele (a), (b) i (c);
(ii) dintr-o ar ter care figureaz pe lista prev zut în sec iunea 1 tabelul 2 rândul 5 coloana aplicabil litera (a) i au fost tratate astfel cum se specific în anexa I punctul 28 literele (c) sau (d); sau
(iii) de la ecvidee sau animale rumeg toare dintr-o ar ter men ionat în lista din sec iunea 1 tabelul 2 rândul 5 coloana „lista rilor ter e” litera (b) i au fost tratate în conformitate cu anexa I punctul 28 literele (a), (b) i (c) i care dup tratament au fost izolate timp de cel pu in 21 de zile i
(b) în cazul pieilor s rate transportate pe cale naval , acestea au fost tratate în conformitate cu anexa I punctul (28) literele (b) i (c) i au fost izolate dup tratament pe durata transportului timp de cel pu in 14 zile în cazul tratamentului men ionat la punctul 28 litera (b) sau apte zile în cazul tratamentului men ionat la punctul 28 litera (c) înaintea importului, iar certificatul de s n tate care înso e te transportul atest acest tratament i durata transportului.
4. Pieile proaspete, refrigerate sau tratate de ungulate trebuie s fie importate în recipiente, vehicule rutiere, vagoane de cale ferat sau baloturi sigilate sub responsabilitatea autorit ii competente din ara ter din care sunt expediate.
Sec iunea 5
Importuri de trofee de vân toare i alte preparate din animale
Urm toarele cerin e se aplic importurilor de trofee de vân toare i a altor preparate din animale:
1. Trofeele de vân toare sau alte preparate din animale care respect cerin ele men ionate în anexa XIII capitolul VI punctele B i C.1 pot fi importate f r restric ii.
2. Trofee de vân toare tratate sau alte preparate de la p s ri i ungulate, constând exclusiv în oase, coarne, copite, gheare, coarne de cerb, din i, piei din ri ter e pot fi importate dac respect cerin ele specificate în anexa XIII capitolul VI punctul C.1 litera (a) i punctul C.2 litera (a) subpunctele (i)-(ii) i litera (b) subpunctele (i) i (ii).
B
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 162
Totu i, în cazul pieilor s rate uscat sau s rate umed transportate cu nave, pieile nu trebuie s fie s rate cu 14 zile înainte de expediere, cu condi ia ca ele se fie s rate timp de 14 zile înainte de import.
3. Trofee de vân toare sau alte preparate de la p s ri i ungulate alc tuite din p r i anatomice întregi care nu au fost tratate deloc pot fi importate în cazul în care:
(a) provin de la animale originare dintr-o zon care nu este supus restric iilor din cauza prezen ei unei boli transmisibile grave la care sunt receptive animalele din speciile în cauz ;
(b) au fost ambalate, f r a intra în contact cu alte produse de origine animal care le-ar putea contamina, în ambalaje individuale, transparente i închise, pentru a evita orice contaminare ulterioar .
Sec iunea 6
Importuri de pene i p r i de pene i puf tratate
Pene i p r i de pene i puf tratate pot fi importate în cazul în care:
(a) sunt pene decorative tratate, pene tratate transportate de c l tori pentru uz personal sau transporturi de pene sau puf tratate trimise unor persoane fizice în scopuri neindustriale; sau
(b) sunt înso ite de un document comercial în care se precizeaz c penele i p r ile de pene sau puful au fost tratate cu un curent de abur sau prin alt metod care asigur eliminarea tuturor riscurilor inacceptabile i sunt bine ambalate i uscate; i
(c) cu excep ia cazului în care documentul comercial atest c au fost sp late industrial i tratate cu abur fierbinte la o temperatur de 100 °C timp de cel pu in 30 de minute, acestea sunt trimise unei unit i sau instala ii înregistrate pentru un astfel de tratament.
Sec iunea 7
Importuri de oase i produse din oase (cu excep ia f inii de oase), coarne i produse din coarne (cu excep ia f inii de coarne) i copite i produse din copite (cu excep ia f inii de copite) destinate utiliz rii în alte scopuri decât ca
materii prime furajere, îngr minte organice sau amelioratori de sol
1. Oase i produse din oase (cu excep ia f inii de oase), coarne i produse din coarne (cu excep ia f inii de coarne) i copite i produse din copite (cu excep ia f inii de copite) pot fi importate pentru fabricarea de produse derivate destinate utiliz rilor în afara lan ului alimentar animal în cazul în care:
(a) produsele sunt deshidratate înainte de exportul c tre Uniune i nu sunt refrigerate sau congelate;
M9 (b) produsele sunt expediate din ara ter de origine direct la un punct de
inspec ie la frontier de intrare în Uniune i nu sunt transbordate într-un alt port sau loc din exteriorul Uniunii;
B (c) dup verificarea documentelor, prev zut de Directiva 97/78/CE,
produsele sunt transportate direct la unitatea sau la instala ia de destina ie înregistrat .
B
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 163
2. Fiecare transport trebuie s fie înso it de un document comercial tampilat de autoritatea competent care supravegheaz unitatea de origine, care s cuprind urm toarele informa ii:
(a) ara ter de origine;
(b) denumirea unit ii sau a instala iei de produc ie;
(c) tipul produsului (os deshidratat/produse din os deshidratat/coarne deshidratate/produse din coarne deshidratate/copite deshidratate/produse din copite deshidratate) i
(d) confirmarea faptului c produsul a fost:
(i) ob inut de la animale s n toase sacrificate într-un abator;
(ii) deshidratat timp de 42 de zile la o temperatur medie de cel pu in 20°;
(iii) înc lzit timp de o or la o temperatur intern de cel pu in 80 °C înainte de deshidratare;
(iv) calcinat timp de o or la o temperatur intern de cel pu in 800 °C înainte de deshidratare;
(v) supus unui proces de acidificare astfel încât pH-ul s fie men inut la o valoare mai mic de 6 timp de cel pu in o or înainte de deshidratare i
nu este destinat, în nicio etap , folosirii ca hran , materii prime furajere, îngr minte organice sau amelioratori de sol.
3. La expedierea c tre Uniune, materialul trebuie s fie închis în recipiente sau vehicule sigilate sau transportate în vrac cu nave.
În cazul în care se transport în recipiente, recipientele i, în toate cazurile, toate documentele înso itoare trebuie s poarte numele i adresa unit ii sau instala iei de destina ie înregistrate.
4. În urma controalelor sanitar-veterinare prev zute în Directiva 97/78/CE i în conformitate cu cerin ele men ionate la articolul 8 alineatul (4) din directiva respectiv , materialul trebuie s fie transportat direct la unitatea înregistrat sau la instala ia de destina ie.
Sec iunea 8
Importuri de subproduse de origine animal pentru fabricarea de hran pentru animalele de blan , hran pentru animalele de companie, alta decât hrana neprelucrat pentru animalele de companie i de produse derivate destinate utiliz rii în afara lan ului alimentar animal pentru
animalele de ferm
Subprodusele de origine animal destinate fabric rii de hran pentru animalele de blan , hran pentru animalele de companie, alta decât hrana neprelucrat pentru animalele de companie i produsele derivate destinate utiliz rii în afara lan ului alimentar animal pentru animalele de ferm pot fi importate în cazul în care:
1. subprodusele de origine animal au fost congelate în instala ia de origine sau au fost conservate în conformitate cu legisla ia Uniunii, astfel încât s se evite alterarea lor între data expedierii i data livr rii la unitatea sau instala ia de destina ie;
2. subprodusele de origine animal au fost supuse tuturor m surilor de precau ie în vederea evit rii contamin rii cu agen i patogeni;
3. subprodusele de origine animal au fost ambalate în ambalaje noi pentru a preveni orice scurgere sau în ambalaje care au fost cur ate i dezinfectate înainte de utilizare;
B
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 164
4. în urma controalelor sanitar-veterinare prev zute în Directiva 97/78/CE i în conformitate cu cerin ele men ionate la articolul 8 alineatul (4) din directiva respectiv , subprodusele de origine animal trebuie s fie transportate direct la:
(a) o instala ie de producere a hranei pentru animale de companie sau la o unitate sau instala ie înregistrat de destina ie care a oferit garan ii c subprodusele de origine animal vor fi utilizate doar în scopul fabric rii produselor pentru care a fost înregistrat sau autorizat , dup caz, conform preciz rilor autorit ii competente – dac acestea sunt necesare – i nu p r sesc unitatea sau instala ia f r s fi fost tratate, decât cu scopul de a fi eliminate direct;
(b) o unitate sau instala ie care a fost autorizat în conformitate cu articolul 24 alineatul (1) litera (h) din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009;
(c) un utilizator înregistrat sau un centru de colectare înregistrat care a furnizat garan ii conform c rora subprodusele de origine animal urmeaz s fie utilizate exclusiv în scopuri autorizate, conform preciz rilor autorit ii competente – dac acestea sunt necesare; sau
(d) o unitate sau instala ie care a fost autorizat în conformitate cu articolul 24 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009; i
5.1. în cazul materiei prime pentru produc ia de hran pentru animale de companie men ionat la articolul 35 litera (a) punctul (ii) din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009, materia prim :
(a) se marcheaz într-o ar ter , înainte de intrarea în Uniune, cu o cruce de mangal lichefiat sau de c rbune activ, pe fiecare fa exterioar a fiec rui bloc congelat sau, atunci când materia prim este transportat în pale i care nu sunt împ r i i în transporturi separate în timpul transportului la instala ia de producere a hranei pentru animale de companie de destina ie, pe fiecare parte extern a fiec rui palet, astfel încât marcajul s acopere cel pu in 70 % din lungimea diagonalei laturii blocului congelat i s aib o l ime de cel pu in 10 cm;
(b) în cazul materialelor necongelate, s fie marcate în ara ter înainte de intrarea în Uniune, prin vaporizare cu mangal lichefiat sau prin aplicarea unui praf de mangal astfel încât mangalul s fie foarte vizibil pe suprafa a materialului;
(c) s fie transportate direct c tre:
(i) instala ia de producere a hranei pentru animale de companie de destina ie, conform punctului 4 litera (a); sau
(ii) o unitate sau instala ie de destina ie care a fost autorizat în conformitate cu articolul 24 alineatul (1) litera (h) din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009, în conformitate cu punctul 4 litera (b) din sec iunea în cauz i de acolo este transportat direct c tre instala ia de producere a hranei pentru animale de companie men ionat la litera (i), cu condi ia ca instala ia de destina ie:
— s trateze exclusiv materialele prev zute la prezentul punct 5.1. sau
— s trateze exclusiv materialele destinate unei instala ii produc toare de hran pentru animale de companie prev zut la punctul (i); i
(d) s fie manipulate astfel încât marcajul prev zut la literele (a) i (b) s nu fie îndep rtat decât în instala ia de producere a hranei pentru animale de companie de destina ie, chiar înainte ca materialul s fie utilizat pentru fabricarea de hran pentru animale de companie, în conformitate cu condi iile aplicabile hranei pentru animalele de companie fabricate din material de categoria 3 prev zut în anexa XIII capitolul II;
B
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 165
5.2. în cazul în care transporturile fabricate din materie prim care a fost tratat astfel cum se men ioneaz la punctul 5.1 de mai sus sau din materie prim netratat , toate materiile prime din transport au fost marcate în conformitate cu punctul 5.1 literele (a) i (b) de mai sus;
5.3. marcajul prev zut la punctul 5.1. literele (a) i (b) i la punctul 5.2 r mâne vizibil de la expediere pân la livrarea c tre instala ia de producere a hranei pentru animale de companie de destina ie;
6. În instala ia de producere a hranei pentru animale de companie de destina ie, materiile prime pentru produc ia de hran pentru animale de companie men ionate la articolul 35 litera (a) punctul (ii) din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009 sunt depozitate înainte de produc ie, utilizate i eliminate respectând condi iile autorizate de autoritatea competent , permi ând realizarea controalelor oficiale privind cantitatea de materii prime primite, utilizate pentru produc ie i eliminate, dup caz.
Autoritatea competent poate autoriza operatorul instala iei de producere a hranei pentru animale de companie s depoziteze astfel de materiale împreun cu materialele de categoria 3.
Sec iunea 9
Importuri de gr simi topite destinate anumitor scopuri în afara lan ului alimentar animal al animalelor de ferm
Gr simile topite care nu sunt destinate produc iei de hran pentru animalele de ferm , fabric rii de produse cosmetice, medicamente sau dispozitive medicale pot fi importate, cu condi ia:
(a) s fie derivate din:
M4 (i) în cazul materialelor destinate pentru producerea de biomotorin sau
produse oleochimice, subprodusele de origine animal men ionate la articolele 8, 9 i 10 din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009;
B (ii) în cazul materiilor prime destinate produc iei de îngr minte organice
sau de amelioratori de sol, materialele de categoria 2 men ionate la articolul 9 literele (c), (d) i (f) punctul (i) din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009 sau materiale din categoria 3, altele decât materialele men ionate la articolul 10 literele (c) i (p) din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009;
M1 (iii) în cazul materialelor destinate producerii de combustibili regenerabili
men iona i în anexa IV capitolul IV sec iunea 2 punctul J la prezentul regulament, materiale de categoria 2 men ionate la articolul 9 din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009 i materiale de categoria 3 men ionate la articolul 10 din regulamentul respectiv;
(iv) în cazul altor materiale, materiale de categoria 1 men ionate la articolul 8 literele (b), (c) i (d) din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009, materiale de categoria 2 men ionate la articolul 9 literele (c), (d) i litera (f) punctul (i) din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009 sau materiale de categoria 3, altele decât materialele men ionate la articolul 10 literele (c) i (p) din regulamentul respectiv;
B (b) s fi fost prelucrate prin metoda de prelucrare 1 (sterilizare sub presiune) sau
în conformitate cu una dintre celelalte metode de prelucrare men ionate în anexa IV capitolul III;
(c) în cazul gr simii ob inute de la rumeg toare s se fi îndep rtat impurit ile insolubile de peste 0,15 % în greutate;
B
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 166
(d) s fi fost marcate înainte de expedierea în Uniunea European , astfel încât s fie atins concentra ia minim de GTH men ionat în anexa VIII capitolul V punctul (1) litera (b).
(e) ca în urma controalelor sanitar-veterinare prev zute în Directiva 97/78/CE i în conformitate cu cerin ele men ionate la articolul 8 alineatul (4) din directiva respectiv , gr simile topite sunt transportate direct la unitatea înregistrat sau la instala ia de destina ie, în condi ii care s împiedice contaminarea; i
(f) s se aplice etichete pe ambalaj sau pe recipient indicând „NU ESTE DESTINAT CONSUMULUI UMAN SAU ANIMAL”.
Sec iunea 10
Importuri de deriva i de gr sime
1. Deriva ii de gr sime pot fi importa i în cazul în care certificatul de s n tate care înso e te transportul certific faptul c :
(a) deriva ii de gr sime provin din materiale de categoria 1, 2 sau 3;
(b) în cazul deriva ilor de gr sime care provin din materiale de categoria 2, produsele:
(i) au fost fabricate conform unei metode care respect cel pu in standardele unuia dintre procesele prev zute în anexa XIII capitolul XI punctul 1; i
(ii) vor fi utilizate exclusiv în îngr minte organice, în produse de ameliorare a solului sau alte utiliz ri în afara lan ului alimentar animal pentru animalele de ferm , altele decât produsele cosmetice, produsele farmaceutice i dispozitivele medicale.
(c) în cazul deriva ilor de gr sime fabrica i din materiale de categoria 1, produsele nu trebuie s fie utilizate în îngr minte organice i amelioratori de sol, produse cosmetice, produse farmaceutice i dispozitive medicale; totu i, acestea pot fi utilizate pentru alte scopuri în afara lan ului alimentar animal pentru animalele de ferm .
2. Certificatul de s n tate men ionat la punctul 1 trebuie s fie prezentat autorit ii competente la punctul de control la frontier de prim intrare a bunurilor în Uniune i, în continuare, un exemplar trebuie s înso easc transportul pân la sosirea acestuia la instala ia de destina ie.
3. În urma controalelor sanitar-veterinare prev zute în Directiva 97/78/CE i în conformitate cu cerin ele men ionate la articolul 8 alineatul (4) din directiva respectiv , deriva ii de gr sime sunt transporta i direct la unitatea înregistrat sau la instala ia de destina ie.
Sec iunea 11
Importuri de fotogelatin
1. Gelatina care a fost fabricat din materiale care con in coloan vertebral de bovine compus din materiale de categoria 1 în conformitate cu articolul 8 litera (b) din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009 i care este destinat utiliz rii în industria fotografic (fotogelatina) poate fi importat , cu condi ia ca aceasta:
(a) s provin de la una dintre instala iile de origine indicate în tabelul 3;
(b) s fi fost produs în conformitate cu punctul 6;
(c) s fie importat printr-unul dintre punctele de control la frontier de prim intrare în Uniune indicate în tabelul 3; i
(d) s fie destinat produc iei într-o fabric autorizat din industria fotografic men ionat în tabelul 3.
B
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 167
Tabelul 3
Importuri de fotogelatin
ara ter de origine Instala ii de provenien Statul membru de destina ie
Punct de control la frontier de prim intrare
în Uniune
Fabrici autorizate din industria fotografic
Japonia Nitta Gelatin Inc., 2-22 Futamata Yao-City, Osaka 581-0024 Japonia
Jellie Co. Ltd- 7-1, Wakabayashi 2-Chome, Wakabayashi-ku, Sendai-City; Miyagi, 982 Japonia
NIPPI Inc. Gelatine Division 1 Yumizawa-Cho Fujinomiya City Shizuoka 418-0073 Japonia
rile de Jos Rotterdam FujifilmEurope, Oudenstaart 1, 5047 TK Tilburg,
rile de Jos
Nitta Gelatin Inc., 2-22 Futamata Yao-City, Osaka 581-0024 Japonia
Regatul Unit Liverpool Felixstowe Heathrow
Kodak Ltd. Headstone Drive, Harrow, Middlesex, HA4 4TY, Regatul Unit
Republica Ceh Hamburg FOMA Bohemia, spol. SRO Jana Krušinky 1604 501 04 Hradec Králove, Republica Ceh
Statele Unite Eastman Gelatine Corporation, 227 Washington Street, Peabody, MA, 01960 SUA
Gelita North America, 2445 Port Neal Industrial Road Sergeant Bluff, Iowa, 51054 SUA
Regatul Unit Liverpool Felixstowe Heathrow
Kodak Ltd. Headstone Drive, Harrow, Middlesex, HA4 4TY, Regatul Unit
Republica Ceh Hamburg FOMA Bohemia spol. SRO Jana Krušinky 1604 501 04 Hradec Králove, Republica Ceh
B
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 168
2. Din momentul intr rii fotogelatinei pe teritoriul statului membru de destina ie, ea nu este comercializat între state membre, ci este utilizat doar în fabricile autorizate din industria fotografic din acela i stat membru de destina ie i doar în scopul utiliz rii în produc ia fotografic .
3. În urma controalelor sanitar-veterinare prev zute în Directiva 97/78/CE i în conformitate cu cerin ele men ionate la articolul 8 alineatul (4) din directiva respectiv , fotogelatina trebuie s fie transportat direct la fabrica autorizat din industria fotografic de destina ie.
4. Transportul men ionat la punctul 3 este efectuat în vehicule sau recipiente în care fotogelatina este complet separat de alte produse destinate alimenta iei umane sau animale.
5. În fabrica autorizat din industria fotografic de destina ie, operatorul se asigur c orice surplus, reziduu sau alt tip de de eu derivat din fotogelatin este:
(a) transportat în recipiente etan e care poart eticheta „exclusiv pentru eliminare” în vehicule în condi ii de igien satisf c toare;
(b) eliminat în conformitate cu articolul 12 litera (a) punctul (i) din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009 sau exportat într-o ar ter de origine în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1013/2006.
6. Fotogelatina este produs în conformitate cu urm toarele cerin e:
(a) Fotogelatina se produce doar în instala ii care nu produc gelatin pentru alimenta ia uman sau pentru hrana pentru animale destinat expedierii în Uniunea European i care sunt autorizate de autoritatea competent din ara ter în cauz .
(b) Fotogelatina este produs printr-un proces care s asigure c materiile prime sunt tratate prin metoda de prelucrare 1 (sterilizare sub presiune) în conformitate cu anexa IV capitolul III sau fac obiectul unui tratament cu acid sau substan e alcaline timp de cel pu in dou zile, sp l rii cu ap i;
(i) dup tratamentul cu acid, este tratat cu o solu ie alcalin pentru o perioad de cel pu in 20 de zile; sau
(ii) dup tratamentul cu acid, este tratat cu o solu ie de acid pentru un interval de 10-12 ore;
în continuare, nivelul de pH trebuie modificat, iar materialul purificat prin filtrare i sterilizare la o temperatur de 138 °C-140 °C, timp de 4 secunde.
(c) Dup ce a fost supus procesului men ionat la litera (b), fotogelatina poate fi supus unui proces de deshidratare i, dac este necesar, unui proces de pulverizare sau de laminare.
(d) Fotogelatina este împachetat i ambalat în ambalaje noi, depozitat i transportat în recipiente închise ermetic, etan e i etichetate într-un vehicul în condi ii de igien satisf c toare.
În cazul în care se observ scurgeri, vehiculul i recipientele se cur în profunzime i se inspecteaz înaintea reutiliz rii.
(e) Pachetele i ambalajele care con in fotogelatin trebuie s poarte men iunea „fotogelatin fotografic destinat exclusiv industriei fotografice”.
B
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 169
Sec iunea 12
Importuri de coarne i produse din coarne, cu excep ia f inii de coarne, i de copite i produse din copite, cu excep ia f inii de copite, destinate produc iei
de îngr minte organice sau de amelioratori de sol
Coarnele i produsele din coarne, cu excep ia f inii de coarne, i copitele i produsele din copite, cu excep ia f inii de copite, destinate produc iei de îngr
minte organice sau de amelioratori de sol, pot fi importate cu condi ia:
1. s fie produse conform anexei XIII capitolul XII; i
2. s fie transportate, dup efectuarea controalelor sanitar-veterinare prev zute în Directiva 97/78/CE i în conformitate cu cerin ele men ionate la articolul 8 alineatul (4) din directiva respectiv , direct c tre o unitate sau instala ie autorizat sau înregistrat .
CAPITOLUL III
NORME SPECIALE PRIVIND ANUMITE PROBE
Sec iunea 1
Probe pentru cercetare i diagnostic
Probele pentru cercetare i diagnostic i orice produse derivate din utilizarea acestora, cu excep ia cazurilor în care acestea sunt p strate ca referin e sau reexpediate c tre ara ter de origine, se elimin :
(a) ca de euri prin incinerare;
(b) prin sterilizare sub presiune i eliminare ulterioar sau utilizare în conformitate cu articolele 12 i 14 din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009; sau
(c) în conformitate cu anexa VI capitolul I sec iunea 1 punctul 4 litera (b) în cazul:
(i) cantit ilor care nu dep esc 2 000 ml; i
(ii) cu condi ia ca probele sau produsele derivate s fi fost produse în i expediate din ri ter e sau zone ale rilor ter e din care statele membre autorizeaz importurile de carne proasp t de animale domestice din specia bovin care sunt enumerate în anexa II partea I din Regulamentul (UE) nr. 206/2010.
Sec iunea 2
Probe comerciale
1. Autoritatea competent poate autoriza importul i tranzitul de probe comerciale, cu condi ia ca acestea:
(a) s provin din:
(i) rile ter e men ionate în coloana „lista rilor ter e” din prezenta anex capitolul II sec iunea 1 tabelul 2 rândul 14;
(ii) în cazul probelor comerciale care constau din lapte, produse pe baz de lapte sau produse derivate din lapte, din rile ter e autorizate enumerate în anexa I la Regulamentul (UE) nr. 605/2010;
(b) s fie înso ite de un certificat de s n tate astfel cum se men ioneaz în anexa XV capitolul 8; i
B
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 170
(c) dup efectuarea controalelor sanitar-veterinare prev zute în Directiva 97/78/CE i în conformitate cu cerin ele men ionate la articolul 8 alineatul (4) din directiva respectiv , s fie transportate direct c tre una din unit ile sau instala iile autorizate sau înregistrate indicate în autoriza ia autorit ii competente.
2. Cu excep ia cazului în care probele comerciale sunt p strate ca referin , acestea:
(a) se elimin sau se utilizeaz în conformitate cu articolele 12, 13 i 14 din Regulamentul (CE) 1069/2009; sau
(b) se reexpediaz în ara ter de origine.
3. În cazul în care probele comerciale sunt utilizate pentru testarea utilajelor, testarea este efectuat :
(a) cu echipament corespunz tor; sau
(b) cu echipament care este cur at i dezinfectat înainte de utilizarea în alte scopuri decât testarea.
În timpul transportului c tre unitatea sau instala ia autorizat sau înregistrat , probele comerciale trebuie s fie ambalate în recipiente etan e.
Sec iunea 3
Articole pentru expozi ii
1. Importul i tranzitul articolelor pentru expozi ii se desf oar în conformitate cu urm toarele condi ii:
(a) acestea provin din rile ter e men ionate în capitolul II sec iunea 1 tabelul 2 rândul 14 coloana „lista rilor ter e”;
(b) introducerea acestora a fost autorizat în prealabil de c tre autoritatea competent a statului membru în care articolul de expozi ie urmeaz s fie utilizat;
(c) dup efectuarea controalelor sanitar-veterinare prev zute de Directiva 97/78/CE, articolele de expozi ie sunt trimise direct c tre utilizatorul autorizat.
2. Fiecare transport trebuie s fie ambalat în ambalaje care s împiedice orice scurgere i trebuie s fie înso it de un document comercial care specific :
(a) descrierea materialului i specia animal de la care provine;
(b) categoria materialului;
(c) cantitatea materialului;
(d) locul de expediere al materialului;
(e) numele i adresa expeditorului;
(f) numele i adresa destinatarului; i
(g) detalii care s permit identificarea autoriza iei autorit ii competente de destina ie.
B
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 171
3. Dup încheierea activit ii expozi iei sau a activit ii artistice, articolele pentru expozi ie:
(a) se reexpediaz în ara ter de origine;
(b) se expediaz c tre alt stat membru sau ar ter , dac o astfel de expediere a fost autorizat în prealabil de autoritatea competent din statul membru sau ara ter de destina ie; sau
(c) se elimin în conformitate cu articolele 12, 13 i 14 din Regulamentul (CE) 1069/2009.
CAPITOLUL IV
CERIN E SPECIFICE ÎN CAZUL ANUMITOR DEPLAS RI ALE SUBPRODUSELOR ANIMALE
Sec iunea 1
Importuri de anumite materiale de categoria 1
Materialele men ionate la articolul 26 pot fi importate în urm toarele condi ii:
1. Materialele importate prezint o etichet ata at pe ambalaj, recipient sau vehicul care indic „Interzis utilizarea în alimenta ie, hrana animalelor, îngr
minte, produse cosmetice, medicamente i dispozitive medicale”.
2. Materialele sunt trimise direct unei unit i sau instala ii autorizate sau înregistrate pentru produc ia de produse derivate, altele decât produsele men ionate la punctul 1.
3. Materialul neutilizat sau în surplus se utilizeaz sau se elimin în conformitate cu articolul 12 din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009.
Sec iunea 2
Importuri de anumite materiale destinate altor scopuri decât hrana animalelor de ferm
1. Autoritatea competent poate autoriza importurile urm toarelor materiale destinate altor scopuri decât hrana animalelor de ferm , cu excep ia celor destinate pentru hrana animalelor de blan , cu condi ia s nu existe niciun risc inacceptabil de transmitere a bolilor transmisibile la om sau la animale:
(a) subproduse de origine animal din animale acvatice i produse derivate din animale acvatice;
(b) nevertebrate acvatice i produse derivate din nevertebrate acvatice;
(c) nevertebrate acvatice, incluzând oricare dintre formele lor de transformare, cum ar fi larvele i produse derivate din larve;
(d) produsele provenite de la animalele men ionate la literele (a), (b) i (c), cum ar fi icrele de pe te;
(e) materialele de categoria 3 care cuprind animale i p r i ale acestora din ordinele zoologice Rodentia i Lagomorpha.
2. Importul transporturilor de materiale men ionate la punctul 1 se desf oar în conformitate cu cerin ele de certificare sanitar-veterinar prev zute în legisla ia na ional .
B
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 172
CAPITOLUL V
NORME PRIVIND EXPORTUL ANUMITOR PRODUSE DERIVATE
Norme aplicabile exporturilor de produse derivate enumerate mai jos, astfel cum sunt men ionate la articolul 25 alineatul (4):
Produse derivate Norme privind exportul
1 Dejec ii animaliere prelucrate i îngr minte organice, compost sau reziduuri de digestie provenite din prelucrarea generatoare de biogaz, care nu con in alte subproduse de origine animal sau produse derivate decât dejec ii animaliere prelucrate
Dejec iile animaliere prelucrate i îngr mintele organice, compostul sau reziduurile de digestie provenite din prelucrarea generatoare de biogaz, care nu con in alte subproduse de origine animal sau produse derivate decât dejec ii animaliere prelucrate trebuie s îndeplineasc cel pu in condi iile prev zute la literele (a), (b), (d) i (e) din sec iunea 2 a capitolului I din anexa XI.
M10
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 173
ANEXA XV
MODELE DE CERTIFICATE DE S N TATE
Modelele de certificate de s n tate din prezenta anex se aplic importurilor din ri ter e i tranzitului prin Uniunea European de subproduse de origine animal i de produse derivate men ionate în modelele de certificate de s n tate respective.
Note
(a) Certificatele veterinare sunt întocmite de ara ter exportatoare pe baza modelelor prev zute în prezenta anex , în conformitate cu modelul corespunz tor subproduselor sau produselor derivate de origine animal în cauz . Ele con in, numerotate în ordinea indicat în model, certificatele necesare pentru orice ar ter i, dac este cazul, garan iile suplimentare cerute pentru ara ter exportatoare sau pentru o parte a acesteia.
(b) În cazul în care modelul de certificat prevede c anumite men iuni se p streaz dup caz, men iunile care nu sunt relevante pot fi t iate de c tre medicul veterinar oficial responsabil cu certificarea, acesta marcându-le cu ini ialele i tampila sa, sau pot fi eliminate complet din certificat.
(c) Originalul fiec rui certificat este compus dintr-o singur foaie de hârtie, fa -verso, sau, în cazul în care nu este suficient, este prezentat astfel încât toate foile de hârtie necesare s fac parte dintr-un tot integrat i indivizibil.
(d) Certificatul se întocme te în cel pu in una dintre limbile oficiale ale statului membru al UE în care se efectueaz inspec ia transportului la punctul de control la frontier i ale statului membru al UE de destina ie. Cu toate acestea, statele membre respective pot autoriza i utilizarea altor limbi, înso ite, dac este cazul, de o traducere oficial .
(e) În cazul în care la certificat se anexeaz foi de hârtie suplimentare, din ra iuni legate de identificarea elementelor transportului, aceste foi de hârtie sunt considerate, de asemenea, ca f când parte din certificatul original, prin aplicarea pe fiecare foaie de hârtie a semn turii i a tampilei medicului veterinar oficial
care face certificarea.
(f) Atunci când certificatul, inclusiv tabelele suplimentare prev zute la litera (e), con ine mai mult de o pagin , fiecare pagin trebuie s fie numerotat în partea de jos a paginii – (num rul paginii) din (num rul total de pagini) –, iar num rul de cod al certificatului acordat de autoritatea competent trebuie s figureze în partea de sus a paginii.
(g) Certificatul original se completeaz i se semneaz de c tre un medic veterinar oficial. De aceea, autorit ile competente ale rii exportatoare garanteaz aplicarea principiilor de certificare echivalente cu cele stabilite în Directiva 96/93/CE.
(h) Semn tura trebuie s fie de culoare diferit de cea a textului tip rit. Aceea i regul se aplic i pentru alte tampile, cu excep ia celor în relief sau
filigranate.
(i) Certificatul original trebuie s înso easc transportul pân la punctul
comunitar de control la frontier .
(j) În cazul în care certificatele de s n tate sunt folosite pentru transporturile în tranzit, se va completa rubrica nr. I.5 („Destinatar”) a certificatului de s n tate relevant, cu numele i adresa punctului de control la frontier prin care transportul urmeaz s p r seasc Uniunea European .
B
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 174
CAPITOLUL 1
M12
Certificat de s n tate
Pentru alte proteine animale prelucrate decât cele derivate din insecte de cresctorie, care nu sunt destinate consumului uman, inclusiv alte amestecuri i produse decât hrana pentru animale de companie care con in astfel de proteine, destinate expedierii în sau tranzitului prin ( 2 ) Uniunea European
B
B
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 175
B
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 176
B
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 177
B
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 178
CAPITOLUL 1a
Certificat de s n tate
Pentru alte proteine animale prelucrate decât cele derivate din insecte de cresctorie, care nu sunt destinate consumului uman, inclusiv alte amestecuri i produse decât hrana pentru animale de companie care con in astfel de proteine, destinate expedierii în sau tranzitului prin ( 2 ) Uniunea European
M12
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 179
M12
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 180
M12
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 181
M12
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 182
M12
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 183
M12
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 184
CAPITOLUL 2(A)
Certificat de s n tate
Pentru lapte, produse pe baz de lapte i produse derivate din lapte care nu sunt destinate consumului uman destinate expedierii în sau tranzitului prin ( 2 ) Uniunea European
B
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 185
B
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 186
B
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 187
B
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 188
CAPITOLUL 2(B)
Certificat de s n tate
Pentru colostru i produse din colostru de bovine care nu sunt destinate consumului uman destinate expedierii în sau tranzitului prin ( 2 ) Uniunea European
B
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 189
B
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 190
B
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 191
B
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 192
CAPITOLUL 3(A)
Certificat de s n tate
Pentru conservele de hran pentru animale de companie destinate expedierii în sau tranzitului prin ( 2 ) Uniunea European
B
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 193
B
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 194
B
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 195
B
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 196
CAPITOLUL 3(B)
Certificat de s n tate
Pentru hrana pentru animale de companie prelucrat , alta decât conservele de hran pentru animale de companie, destinat expedierii în sau tranzitului prin ( 2 ) Uniunea European
M4
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 197
M4
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 198
M4
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 199
M4
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 200
M4
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 201
M4
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 202
CAPITOLUL 3(C)
Certificat de s n tate
Pentru produse de ros pentru câini destinate expedierii în sau tranzitului prin ( 2 ) Uniunea European
B
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 203
B
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 204
B
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 205
B
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 206
CAPITOLUL 3(D)
Certificat de s n tate
pentru hrana pentru animale de companie neprelucrat , destinat vânz rii directe, sau subprodusele de origine animal utilizate în hrana pentru animalele de blan , destinate expedierii în sau tranzitului prin ( 2 ) Uniunea European
M6
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 207
M6
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 208
M6
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 209
M6
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 210
M6
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 211
CAPITOLUL 3(E)
Certificat de s n tate
Pentru subproduse aromatizante de origine animal utilizate la fabricarea hranei pentru animale de companie, destinate expedierii în sau tranzitului prin ( 2 ) Uniunea European
B
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 212
B
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 213
B
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 214
B
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 215
B
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 216
CAPITOLUL 3(F)
Certificat de s n tate
pentru subproduse de origine animal ( 3 ) pentru producerea hranei pentru animale de companie, destinate expedierii în sau tranzitului prin ( 2 ) Uniunea European
M6
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 217
M6
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 218
M6
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 219
M6
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 220
M6
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 221
M6
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 222
CAPITOLUL 4(A)
Certificat de s n tate
Pentru importurile de sânge i produse din sânge de ecvidee pentru utilizarea în afara lan ului alimentar animal, destinate expedierii în sau tranzitului prin ( 2 ) Uniunea European
M4
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 223
M4
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 224
M4
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 225
M4
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 226
CAPITOLUL 4(B)
Certificat sanitar
Pentru produsele derivate din sânge care nu sunt destinate consumului uman, care ar putea fi utilizate ca materiale în hrana animalelor i care sunt destinate expedierii în Uniunea European sau tranzitului prin aceasta ( 2 )
M9
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 227
M9
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 228
M9
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 229
M9
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 230
CAPITOLUL 4(C)
Certificat de s n tate
Pentru produse din sânge netratate, cu excep ia celor provenite de la ecvidee, pentru fabricarea de produse derivate destinate utiliz rilor în afara lan ului alimentar animal pentru animalele de ferm destinate expedierii în sau tranzitului prin ( 2 ) Uniunea European
M4
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 231
M4
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 232
M4
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 233
M4
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 234
CAPITOLUL 4(D)
Certificat de s n tate
Pentru produse din sânge tratate, cu excep ia celor provenite de la ecvidee, pentru fabricarea de produse derivate destinate utiliz rilor în afara lan ului alimentar animal pentru animalele de ferm , destinate expedierii în sau tranzitului prin ( 2 ) Uniunea European
M4
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 235
M4
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 236
M4
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 237
M4
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 238
CAPITOLUL 5(A)
Certificat de s n tate
Pentru piei proaspete sau refrigerate de ungulate, destinate expedierii în sau tranzitului prin ( 2 ) Uniunea European
B
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 239
B
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 240
B
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 241
CAPITOLUL 5(B)
Certificat de s n tate
Pentru piei tratate de ungulate, destinate expedierii în sau tranzitului prin ( 2 ) Uniunea European
B
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 242
B
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 243
B
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 244
CAPITOLUL 5(C)
Declara ie oficial
Pentru pieile tratate de rumeg toare i de ecvidee expedierii în sau tranzitului prin ( 1 ) Uniunea European i care au fost izolate timp de 21 de zile sau care urmeaz s fie transportate timp de 21 de zile f r întrerupere înainte de import
B
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 245
B
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 246
B
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 247
CAPITOLUL 6(A)
Certificat de s n tate
Pentru trofeele de vân toare tratate i alte preparate de p s ri i ungulate, constând numai în oase, coarne, copite, gheare, coarne de cerb, din i, piei, destinate expedierii în sau tranzitului prin ( 2 ) Uniunea European
M4
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 248
M4
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 249
M4
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 250
CAPITOLUL 6(B)
Certificat de s n tate
Pentru trofee de vân toare sau alte preparate de p s ri i ungulate tratate care constau din p r i întregi care nu au fost tratate, destinate expedierii în sau tranzitului prin ( 2 ) Uniunea European
B
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 251
B
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 252
B
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 253
CAPITOLUL 7(A)
Certificat de s n tate
Pentru p r de porc provenind din ri ter e sau din regiuni ale acestora indemne de pest porcin african , destinat expedierii în sau tranzitului prin ( 2 ) Uniunea European
B
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 254
B
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 255
CAPITOLUL 7(B)
Certificat de s n tate
Pentru p r de porc provenind din ri ter e sau din regiuni ale acestora care nu sunt indemne de pest porcin african , destinat expedierii în sau tranzitului prin ( 2 ) Uniunea European
B
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 256
B
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 257
B
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 258
CAPITOLUL 8
Certificat de s n tate
pentru subproduse de origine animal destinate utiliz rii în afara lan ului alimentar animal sau ca probe comerciale ( 2 ), destinate expedierii în sau tranzitului prin ( 2 ) Uniunea European
M6
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 259
M6
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 260
M6
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 261
M6
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 262
M6
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 263
M6
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 264
CAPITOLUL 9
Certificat de s n tate
Pentru uleiul de pe te nedestinat consumului uman, care se utilizeaz ca materie prim furajer sau destinat utiliz rilor în afara lan ului alimentar animal destinat expedierii în sau tranzitului prin ( 2 ) Uniunea European
B
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 265
B
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 266
B
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 267
CAPITOLUL 10(A)
Certificat de s n tate
Pentru gr simile topite nedestinate consumului uman, utilizate ca materie prim furajer , destinate expedierii în sau tranzitului prin ( 2 ) Uniunea European
B
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 268
B
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 269
B
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 270
B
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 271
B
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 272
CAPITOLUL 10(B)
Certificat de s n tate
Pentru gr simile topite care nu sunt destinate consumului uman, utilizate pentru anumite scopuri în afara lan ului alimentar animal, destinate expedierii în sau tranzitului prin ( 2 ) Uniunea European
M4
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 273
M4
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 274
M4
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 275
M4
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 276
CAPITOLUL 11
Certificat de s n tate
Pentru gelatin i colagen nedestinate consumului uman, utilizate ca materie prim furajer sau în afara lan ului alimentar animal, destinate expedierii în sau tranzitului prin ( 2 ) Uniunea European
M4
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 277
M4
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 278
M4
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 279
M4
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 280
CAPITOLUL 12
Certificat de s n tate
Pentru proteine hidrolizate, fosfat dicalcic i fosfat tricalcic nedestinate consumului uman, utilizate ca materie prim furajer sau în afara lan ului alimentar animal, destinate expedierii în sau tranzitului prin ( 2 ) Uniunea European
B
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 281
B
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 282
B
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 283
B
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 284
B
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 285
CAPITOLUL 13
Certificat de s n tate
Subproduse apicole destinate exclusiv utiliz rii în apicultur , destinate expedierii în sau tranzitului prin ( 2 ) Uniunea European
B
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 286
B
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 287
CAPITOLUL 14(A)
Certificat de s n tate
Pentru deriva ii de gr sime nedestina i consumului uman, utiliza i în afara lan ului alimentar animal, destina i expedierii în sau tranzitului prin ( 2 ) Uniunea European
M4
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 288
M4
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 289
M4
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 290
M4
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 291
CAPITOLUL 14(B)
Certificat de s n tate
Pentru deriva ii de gr sime nedestina i consumului uman, utiliza i ca hran pentru animale sau în afara lan ului alimentar animal, destina i expedierii în sau tranzitului prin ( 2 ) Uniunea European
B
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 292
B
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 293
B
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 294
CAPITOLUL 15
Certificat de s n tate
Pentru produsele din ou care nu sunt destinate consumului uman, care ar putea fi utilizate ca materie prim furajer i care sunt destinate expedierii în sau tranzitului prin ( 2 ) Uniunea European
M4
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 295
M4
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 296
M4
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 297
CAPITOLUL 16
Declara ie-tip
B
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 298
CAPITOLUL 17
Certificat de s n tate
Pentru gunoi de grajd prelucrat i produse derivate din gunoi de grajd prelucrat i guano de la lilieci, destinate expedierii în sau tranzitului prin ( 2 ) Uniunea
European
B
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 299
B
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 300
B
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 301
CAPITOLUL 18
Certificat de s n tate
Pentru coarne i produse din coarne, exceptând f ina din coarne, i copite i produse din copite, exceptând f ina din copite, destinate produc iei de îngr
minte organice sau de amelioratori de sol destina i expedierii în sau tranzitului prin ( 2 ) Uniunea European
B
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 302
B
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 303
B
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 304
CAPITOLUL 19
Certificat de s n tate
Pentru gelatin nedestinat consumului uman, utilizat în industria fotografic i care urmeaz s fie expediat c tre Uniunea European
B
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 305
B
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 306
B
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 307
CAPITOLUL 20
Declara ie-tip
Declara ie pentru importul din ri ter e i pentru tranzitul prin Uniunea European a produselor intermediare care urmeaz s fie utilizate în fabricarea de medicamente, de medicamente de uz veterinar, de dispozitive medicale destinate unor scopuri medicale i veterinare, de dispozitive medicale implantabile active, de dispozitive medicale pentru diagnostic in vitro destinate unor scopuri medicale i veterinare, de reactivi de laborator i de produse cosmetice.
M9
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 308
M9
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 309
M9
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 310
M9
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 311
M9
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 312
CAPITOLUL 21
Declara ie tip
Declara ia importatorului de lân i de p r men ionat la articolul 25 alineatul (2) litera (e) pentru importarea în Uniunea European
M2
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 313
M2
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 314
ANEXA XVI
CONTROALE OFICIALE
CAPITOLUL I
CONTROALE OFICIALE ÎN INSTALA IILE DE PRELUCRARE
Sec iunea 1
Supravegherea produc iei
1. Autoritatea competent supravegheaz instala iile de prelucrare pentru a asigura respectarea cerin elor Regulamentului (CE) nr. 1069/2009 i a prezentului regulament.
În special, aceasta:
(a) verific :
(i) starea general de igien a incintelor, echipamentelor i a personalului;
(ii) eficien a verific rilor proprii efectuate de operatorul instala iei de prelucrare, în conformitate cu articolul 28 din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009; astfel de verific ri includ o examinare a rezultatelor verific rilor men ionate i dac este necesar, prelevarea de probe;
(iii) implementarea eficient a procedurii scrise permanente bazat pe principiile HACCP în conformitate cu articolul 29 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009; astfel de verific ri includ o examinare a rezultatelor implement rii men ionate i, dac este necesar, prelevarea de probe;
(iv) standardele produselor dup prelucrare; analizele i testele trebuie efectuate în conformitate cu metode recunoscute tiin ific, în special cele prev zute de legisla ia Uniunii sau, dac acestea nu exist , cu standardele interna ionale recunoscute sau, în absen a acestora, cu standardele na ionale; i
(v) condi iile de depozitare;
(b) preleveaz orice probe necesare pentru testele de laborator; i
(c) efectueaz orice alte verific ri pe care le consider necesare în vederea respect rii Regulamentului (CE) nr. 1069/2009 i a prezentului regulament.
2. Pentru a putea s duc la îndeplinire responsabilit ile sale în conformitate cu punctul 1, autoritatea competent trebuie s aib acces liber în orice moment la toate componentele instala iei de prelucrare i la toate eviden ele, documentele comerciale i certificatele de s n tate.
Sec iunea 2
Proceduri de autorizare
1. Înainte de emiterea unei autoriza ii pentru o instala ie de prelucrare, astfel cum se prevede la articolul 44 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009, autoritatea competent trebuie s verifice dac validarea instala iei de prelucrare a fost efectuat de operator în conformitate cu urm toarele proceduri i indicatori:
(a) o descriere a procesului printr-o diagram a fluxului de proces;
(b) o identificare a punctelor critice de control (CCP), inclusiv viteza de prelucrare a materiilor prime pentru sistemele continue;
(c) respectarea cerin elor de prelucrare specifice stabilite în prezentul regulament; i
B
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 315
(d) îndeplinirea urm toarelor cerin e:
(i) dimensiunea particulelor pentru tratamentul discontinuu i continuu sub presiune – definit în func ie de orificiul toc torului i de dimensiunea fantei nicovalei;
(ii) temperatura, presiunea, timpul de prelucrare i, în cazul sistemelor de prelucrare continue, viteza de prelucrare a materiilor prime, conform punctelor 2 i 3.
2. În cazul unui sistem de tratament discontinuu sub presiune:
(a) temperatura trebuie s fie monitorizat cu un termocuplu permanent i trebuie s fie înscris într-un grafic în func ie de timpul real;
(b) faza de presiune trebuie s fie monitorizat cu un manometru permanent; presiunea trebuie înscris într-un grafic în func ie de timpul real;
(c) timpul de prelucrare trebuie indicat în diagramele timp/temperatur i timp/presiune.
Termocuplul i manometrul trebuie calibrate cel pu in o dat pe an.
3. În cazul unui sistem de tratament continuu sub presiune:
(a) temperatura i presiunea trebuie monitorizate cu termocupluri sau cu un detector de temperatur cu infraro u, iar manometrele trebuie folosite în anumite pozi ii definite în întregul sistem de prelucrare astfel încât temperatura i presiunea s respecte condi iile necesare în interiorul întregului sistem continuu sau într-o sec iune a acestuia; temperatura i presiunea trebuie înscrise într-un grafic în func ie de timpul real;
(b) m sur torile timpului de tranzitare minim în interiorul întregii sec iuni relevante din sistemul continuu în care temperatura i presiunea respect condi iile necesare trebuie s fie transmise autorit ilor competente, folosindu-se markeri insolubili, cum ar fi dioxidul de mangan sau o metod care ofer garan ii echivalente.
M sur torile exacte i controlul vitezei de prelucrare a materiilor prime sunt esen iale i trebuie s fie m surate pe parcursul testului de validare fa de un CCP care poate fi monitorizat în mod continuu, precum:
(i) rota iile urubului de avans pe minut (rpm);
(ii) curentul electric (amperi la un o anumit tensiune);
(iii) viteza de evaporare/condensare; sau
(iv) num rul de b t i ale pompei pe unitate de timp.
Toate echipamentele de m surare i monitorizare trebuie s fie calibrate cel pu in o dat pe an.
4. Autoritatea competent trebuie s repete procedurile de validare atunci când consider necesar i de fiecare dat când procesul sufer modific ri importante, cum ar fi modificarea structurii echipamentelor sau schimbarea materiilor prime.
CAPITOLUL II
LISTELE UNIT ILOR, INSTALA IILOR I OPERATORILOR ÎNREGISTRA I I AUTORIZA I
1. Accesul la listele unit ilor, instala iilor i operatorilor înregistra i i autoriza i
În vederea sprijinirii statelor membre în a pune la dispozi ia celorlalte state membre i a publicului listele actualizate cu unit ile, instala iile i operatorii înregistra i i aproba i, Comisia realizeaz un site internet care s includ leg turile c tre site-urile internet na ionale realizate de fiecare stat membru, în conformitate cu punctul 2 litera (a).
B
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 316
2. Formatul site-urilor internet na ionale
(a) Fiecare stat membru furnizeaz Comisiei un link c tre un site internet na ional unic în care figureaz indexul cu listele tuturor unit ilor, instala iilor i operatorilor înregistra i i autoriza i de pe teritoriul s u („index”).
(b) Fiecare index const dintr-o pagin , prezentat în una sau mai multe limbi oficiale ale Uniunii.
3. Structura, inclusiv informa iile relevante i codurile, indexurilor urmeaz specifica iile tehnice publicate de Comisie pe site-ul s u internet.
CAPITOLUL III
CERIN E SPECIFICE PENTRU CONTROALELE OFICIALE
Sec iunea 1
Controale oficiale privind marcarea produselor derivate
Autorit ile competente efectueaz o verificare a performan elor sistemului de monitorizare i înregistrare men ionat la punctul 2 din capitolul V anexa VIII la prezentul regulament, pentru a asigura conformitatea cu prezentul regulament i pot, în cazul în care este necesar, s cear testarea probelor suplimentare în
conformitate cu metoda vizat la acela i punct al doilea paragraf.
Sec iunea 2
Controale oficiale în instala ii de incinerare de capacitate mic
Autoritatea competent inspecteaz o instala ie de incinerare de capacitate mic pentru incinerarea materialelor cu risc specificat, cel pu in o dat pe an, pentru a monitoriza respectarea Regulamentului (CE) nr. 1069/2009 i a prezentului regulament.
Sec iunea 3
Controale oficiale în zone izolate
În cazul elimin rii subproduselor provenite din zone izolate, în conformitate cu articolul 19 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009, autoritatea competent asigur monitorizarea periodic a zonelor clasificate ca zone izolate, pentru a garanta c zonele respective i opera iunile de eliminare sunt controlate în mod corespunz tor.
Sec iunea 4
Controale oficiale în ferme înregistrate pentru hr nirea animalelor de blan
1. Autoritatea competent ia m surile necesare pentru a controla:
(a) compozi ia, prelucrarea i utilizarea corespunz toare a hranei pentru animale care con ine f in de carne i oase sau alte produse care au fost prelucrate în conformitate cu metodele de prelucrare prev zute în anexa IV capitolul III i care sunt ob inute din cadavre sau p r i de cadavre de animale din aceea i specie.
B
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 317
(b) c animalele sunt hr nite cu hrana pentru animale men ionat la litera (a) inclusiv:
(i) supravegherea strict a st rii de s n tate a animalelor respective; i
(ii) un sistem corespunz tor de supraveghere a EST prin e antionare i analize de laborator regulate în vederea depist rii EST.
2. Probele men ionate la punctul 1 litera (b) subpunctul (ii) includ probe prelevate de la animale care prezint simptome neurologice i de la animale de reproducere mai mature.
Sec iunea 5
Controale oficiale privind centrele de colectare
1. Autoritatea competent :
(a) include centrele de colectare în lista alc tuit în conformitate cu articolul 47 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009;
(b) atribuie un num r oficial fiec rui centru de colectare; i
(c) actualizeaz lista centrelor de colectare i o pune la dispozi ia publicului împreun cu lista alc tuit în conformitate cu articolul 47 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009.
2. Pentru a verifica respectarea prezentului regulament, autoritatea competent efectueaz controale oficiale la centrele de colectare.
M4
Sec iunea 6
Controale oficiale privind hr nirea animalelor s lbatice i a anumitor animale din gr dinile zoologice cu materiale de categoria 1
Autoritatea competent supravegheaz starea de s n tate a animalelor de ferm din regiunea în care hr nirea este efectuat astfel cum se specific în sec iunile 2, 3 i 4 din capitolul II din anexa VI i efectueaz o supraveghere corespunz toare a EST prin e antionare i analize de laborator în vederea depist rii EST.
Probele respective includ probe prelevate de la animale suspecte i de la animale de reproducere mai mature.
B
Sec iunea 7
Controale oficiale privind aplicarea anumitor îngr minte organice i amelioratori de sol
Autoritatea competent efectueaz controale de-a lungul întregului lan de produc ie i utilizare a îngr mintelor organice i amelioratorilor de sol supu i restric iilor prev zute în capitolul II din anexa II.
Aceste controale includ verific ri ale amestecului cu o component men ionat la punctul 2 din sec iunea 1 din capitolul II din anexa XI, iar verific rile efectuate asupra stocurilor de produse existente în exploata ie i eviden ele inute în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1069/2009 i cu prezentul Regulament.
Sec iunea 8
Controale oficiale privind fabrici autorizate din industria fotografic
Autoritatea competent efectueaz controale documentare în fabricile autorizate din industria fotografic men ionate în tabelul 3 de la punctul 1 din sec iunea 11 capitolul II din anexa XIV pe circuitul de aprovizionare dintre punctele de control la frontier de la prima intrare i fabrica autorizat din industria fotografic , în scopul verific rii coresponden ei cantit ii produselor importate, utilizate i eliminate.
B
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 318
Sec iunea 9
Controale oficiale privind anumite gr simi topite importate
Autoritatea competent efectueaz controale documentare în unit ile sau instala iile înregistrate care primesc gr simi topite care au fost importate în conformitate cu sec iunea 9 capitolul II din anexa XIV pe circuitul de aprovizionare dintre punctele de control la frontier de la prima intrare i unitatea sau instala ia înregistrat , în scopul verific rii coresponden ei cantit ii produselor importate, utilizate i eliminate.
M3
Sec iunea 10
Format standard pentru cererile de anumite autoriz ri în cadrul schimburilor comerciale din interiorul Uniunii
Operatorii transmit autorit ii competente din statul membru de destina ie o cerere de autorizare a expedierii subproduselor de origine animal i a produselor derivate men ionate la articolul 48 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009 în conformitate cu urm torul format:
B
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 319
M3
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 320
M3
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 321
Sec iunea 11
Controale oficiale privind hidroliza cu eliminare ulterioar
Autoritatea competent efectueaz controale în locurile unde se utilizeaz procedeul hidrolizei cu eliminare ulterioar în conformitate cu partea B din sec iunea 2 a capitolului V din anexa IX.
În scopul asigur rii coresponden ei dintre cantit ile de materiale hidrolizate expediate i eliminate, astfel de controale includ controale documentare:
(a) ale cantit ii de materiale hidrolizate în locul respectiv;
(b) în unit ile sau în fabricile unde materialele hidrolizate sunt eliminate.
Controalele trebuie efectuate în mod regulat, pe baza unei analize a riscurilor.
În cursul primelor dou sprezece luni de operare, se efectueaz o vizit de control la locul în care se afl un recipient destinat hidrolizei de fiecare dat când materialul hidrolizat este colectat din recipient.
Dup primele dou sprezece luni de operare, se efectueaz o vizit de control la astfel de locuri de fiecare dat când recipientul este golit i verificat în vederea constat rii absen ei coroziunii i a scurgerilor, în conformitate cu partea B punctul (3) litera (j) din sec iunea 2 a capitolului V din anexa IX.
M14
Sec iunea 12
Controalele oficiale ale instala iilor autorizate pentru arderea subproduselor de origine animal
Autoritatea competent efectueaz verific ri ale documentelor în conformitate cu procedurile men ionate la articolul 6 alineatele (7) i (8) în instala iile autorizate men ionate în capitolul V din anexa III.
M9
02011R0142 — RO — 02.08.2017 — 012.001 — 322