Banci si sisteme bancare

1. Locul si rolul bancilor

2. Tipologia bancilor;criterii de clasificare3.4. Sisteme bancare;indicatori de evaluare;

5. Evolutia sistemului bancar european si a celui romanesc;

1. Locul si rolul bancilor1.1.Intermedierea bancaraPentru a ilustra funcţia de intermediere tradiţională a băncilor, se

poate folosi următorul grafic, în care, pe axa verticală este reprezentată rata dobânzii, iar pe axa orizontală volumul de credite, respectiv depozite (sursa: Modern Banking, Sh.Heffernan, 2005, pag.2)

r OC

rc OD

Spread r*

rd CC

E1 E2

În reprezentarea grafică, notaţiile au următoarea semnificaţie:OC = oferta de credite a băncii;OD = oferta de depozite a clienţilor;CC = cererea de credite; r = rata de dobândă: rc = rata de dobândă la credite;

rd = rata de dobândă la depozite;r* = rata de echilibru.

E1 şi E2 = nivelul de echilibru al creditelor şi depozitelor.

Din grafic reiese că dreptele OC şi OD, respectiv oferta de credite şi cea de depozite, sunt funcţii crescătoare ale ratei de dobândă r, în timp ce cererea de credite CC, descreşte în raport cu r. Atât banca, cât şi clienţii sunt avantajaţi când cresc dobânzile, respectiv, va acorda mai multe credite şi vor constitui mai multe depozite. În acelaşi timp, odată cu scumpirea creditelor, clienţii vor solicita din ce în ce mai puţin acest produs al băncii şi se vor orienta către alte surse de finanţare, ceea ce va determina reducerea cererii de credite.

Rata de dobândă r* corespunde situaţiei ideale în care cererea şi oferta de lichiditate se întâlnesc în mod direct fără intermediar şi fără costuri de tranzacţionare.

Volumul creditelor (depozitelor) pentru care se stabileşte echilibrul ratei r*, este dată de E2. În practică, însă, echilibrul se realizează pentru un volum al creditelor (depozitelor) E1, datorită diferenţei dintre rata de dobândă rc şi rd, care formează spread-ul ratei de dobândă şi constituie câştig pentru bancă.

Spread-ul ratei de dobândă antrenează câştiguri la nivelul băncii şi are rolul de a acoperi cheltuielile de intermediere suportate de bancă, costul capitalului, prima de risc şi obligaţiile fiscale. Mărimea spread-ului, respectiv a marjei de dobândă este influenţată de o multitudine de factori, dintre care şi concurenţa existentă pe piaţa bancară; cu cât aceasta este mai puternică, cu atât marja va fi mai redusă.

Funcţiile băncilor şi rolul în economie

-băncile reprezintă cele mai importante instituţii financiare din economie, fiind, atât, principala sursă de creditare pentru corporaţii, persoane fizice şi unităţi administrative, cât şi un instrument important de realizare a politicii guvernamentale în vederea stabilizării economiei.

-in prezent, băncile îndeplinesc o serie de funcţii, intrând în concurenţă cu alţi competitori nebancari, după cum rezultă din schema următoare.

Sursa: Peter S. Rose, Comercial Bank Management, Mc Grow-Hill, 2002, p.8

Din schema de mai sus rezultă că băncile funcţionează distinct de alte instituţii financiare, dar pot furniza servicii, în cadrul conglomeratelor financiare, împreună cu acestea.

-percepţia clienţilor faţă de bancă este legată de diversitatea produselor şi serviciilor pe care aceasta le oferă, ceea ce permite şi identificarea funcţiilor

Băncile sub impactul puternic al competitorilor nonbancari

Societăţi de asigurări şi fonduri de pensii

Fonduri mutuale

Uniuni de credit şi alte instituţii de economii

Companii ipotecare şi dezvoltatori imobiliari; oferte de finanţare şi expertiză în construcţii

Brokeri şi dealeri de titluri

Firme de încasare a cecurilor; vânzători de credite mici; companii financiare

îndeplinite. În schema următoare este redată varietatea funcţiilor îndeplinite de bănci în perioada actuală:

-băncile sunt instituţii financiare, care produc şi vând un management profesional al fondurilor atrase şi care îndeplinesc o mulţime de funcţii în economie. Succesul lor depinde de capacitatea de a identifica cererea de servicii financiare, de a furniza aceste servicii în mod eficient şi de a le vinde la preţuri competitive.

-cele mai importante roluri pe care le îndeplinesc băncile în economie, pot fi rezumate astfel:

intermediere: constă în transformarea economiilor atrase în credite pentru finanţarea companiilor, administraţiei publice şi populaţiei;

realizarea plăţilor în numele clienţilor, prin utilizarea mijloacelor şi instrumentelor de plată (transfer de fonduri, cecuri, plăţi electronice etc.);

Funcţiile băncilor

Funcţia de asigurare şi management al riscului

Funcţia de creditareFuncţia de plăţi şi tranzacţii

Funcţia de brokeraj pentru titluri

Funcţia de subscriere de titluri

Funcţii economice şi de economisire

Funcţia de planificare şi investiţii financiare

Funcţia de „merchant banking”

Funcţia de management al numerarului (cash)

Funcţia de dezvoltare a pieţei imobiliare

managementul riscului: constă în acordarea de asistenţă pentru clienţi, atât în procesul creditării, cât şi în situaţia de incapacitate de plată;

economisire/investiţii: constă în sprijinirea clienţilor în atingerea obiectivelor pe termen lung printr-un management adecvat şi o protecţie corespunzătoare a economiilor acestora;

certificare a valorii: se manifestă prin implicarea băncilor în procesul de evaluare a clienţilor şi de certificare a valorii reale de piaţă a acestora;

garantarea datoriilor: preluarea şi plata de către bancă a datoriilor clienţilor atunci când aceştia sunt în incapacitate de plată;

mijlocitor: se manifestă prin acţionarea în interesul clienţilor în vederea administrării şi protejării proprietăţii sau prin emisiunea şi răscumpărarea titlurilor;

în politica monetară: băncile servesc la îndeplinirea politicii guvernamentale, în vederea realizării creşterii economice şi a scopurilor sociale, în special prin cumpărarea titlurilor de stat.

2. Tipologia băncilor. Structura şi criterii de clasificare

În literatura de specialitate, clasificarea băncilor se realizează după mai multe criterii, astfel:

1. după structura şi forma de organizare;2. după natura afacerilor derulate;3. după dimensiunea şi importanţa în cadrul pieţei.

1. După structura şi forma de organizare, se face distincţia între:a) banca universalăb) banca de tip „holding company”c) banca de tip „financial holding company”d) conglomerate financiaree) banca specializată

a) Banca universală oferă întreaga gamă de produse şi servicii bancare, la care se adaugă şi servicii financiare nebancare.

Germania este emblema băncii universale. Bănci, precum Deutsche Bank şi Dresder Bank oferă în prezent întreaga gamă de servicii enunţate. Băncile germane pot deţine propriile lor firme comerciale, iar suma investiţiilor în aceste firme (peste 10% din capital) plus alte investiţii fixe nu poate depăşi capitalul total al băncii. Deutsche Bank este acţionarul majoritar la Daimler – Benz; Allianz şi Metallgesellshaft, Philip Holzman, societăţi de renume din diferite ramuri industriale.

b) Banca de tip „Holding company”

Termenul a fost lansat în SUA, prin Legea din anul 1956: The Bank Holding Company Act (BHC), care definea acest tip de instituţie ca fiind acea firmă care deţine cel puţin 25% din drepturile de vot a două sau mai multe bănci subsidiare. Fiecare BHC deţine propriile subsidiare bancare (şi chiar nefinanciare), care sunt separate din punct de vedere legal şi capitalizate individual.

c) Banca de tip „Financial holding company”

În anul 1999, în SUA, legea de modernizare financiară „ The Gramm Leach Bliley Fianancial Modernisation” (GLB), a permis băncilor de tip holding să se transforme în companii financiare de tip holding (Financial Holding Company), care pot deţine ca subsidiare: bănci comerciale, bănci de investiţii şi societăţi de asigurării. Astfel, FCH devin bănci universale restricţionate, care se implică în activităţi bancare, de asigurări şi cu titluri, dar care deţin subsidiarele separate din punct de vedere al statutului legal şi al capitalizării. În Japonia, prin legislaţia din anii ’90 băncile au devenit membre ale FCH, însă societăţilor de asigurări nu li s-a acordat acest drept.

d) Conglomeratele financiare

În literatura de specialitate există, în principal, două abordări privind definirea conglomeratelor financiare, şi anume cea european-continentală şi cea anglosaxonă.

Potrivi primei abordări, un conglomerat financiar este definit ca fiind un grup de instituţii financiare format dintr-o bancă, o societate de

asigurări şi una de investiţii financiare şi care trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii:

- conducerea grupului este asigurată de către o instituţie de credit, sau, cel puţin una din filialele grupului este o instituţie de credit;- dacă la conducerea grupului nu se află o instituţie de credit, atunci se consideră că activităţile grupului se desfăşoară în sectorul financiar dacă ponderea acestora în totalul activităţilor depăşeşte 40%;- cel puţin una din entităţile grupului aparţine sectorului asigurărilor şi cel puţin una sectorului bancar sau sectorului de servicii de investiţii;- activităţile consolidate şi sau agregate ale entităţilor grupului trebuie să fie semnificative pentru fiecare sector în parte, respectiv ponderea bilanţului unei entităţi din sectorul financiar în totalul bilanţului entităţilor financiare din grup să fie mai mare de 10%.

Potrivit celei de-a doua abordări, un conglomerat financiar este definit ca un grup format dintr-o instituţie care desfăşoară activităţi bancare şi o societate de investiţii financiare.

În opinia noastră, un conglomerat financiar poate fi definit ca fiind acea organizaţie, care desfăşoară între două şi cinci dintre următoarele tipuri de activităţi şi anume: intermedierea şi gestiunea mijloacelor de plată; asigurări; operaţiuni cu titluri/ finanţe corporative; managementul fondurilor; consultanţa şi vânzarea produselor către clienţi retail.

În Marea Britanie, de exemplu, în anul 1998, doar 8 conglomerate autorizate ofereau cele 5 activităţi financiare, 13 conglomerate ofereau 4 activităţi, iar peste 50 de conglomerate erau autorizate să ofere 3 activităţi financiare.

Constituirea conglomeratelor financiare şi consolidarea relaţiilor dintre entităţile componente ale acestora reprezintă subiect de dezbateri în mediul de afaceri şi la nivelul autorităţilor de reglementare, fiind analizate avantajele, cât şi dezavantajele acestora.

Directiva 2002/87/CE, 16 decembrie 2002 privind supravegherea suplimentară a instituţiilor de credit, a societăţilor de asigurare şi a societăţilor de investiţii care aparţin unui conglomerate financiar

Avantajele conglomeratelor financiare constau în următoarele:

1. îmbunătăţirea eficienţei activităţii prin realizarea economiilor de „scală” şi „scope”. Economia de scală este un concept care desemnează situaţia în

care la nivelul unei bănci creşterea factorilor de producţie (a inputurilor) antrenează o creştere suplimentară a rezultatelor (a outputurilor). De exemplu, dublarea depozitelor, a capitalului şi a forţei de muncă ar antrena o creştere mai mult decât dublă a creditelor.

Economia de scope este un concept care descrie situaţia în care: reunirea producerii şi furnizării a două sau mai multe servicii generează costuri mai reduse decât dacă acestea ar fi fost realizate separat.

2. dezvoltarea pieţelor financiare în ţările emergente, prin expertiza şi asistenţa oferită de conglomeratele care desfăşoară activitatea în aceste ţări.

3. reducerea vulnerabilităţii la şocurile economice, din diferite economii sau regiuni, prin diversificarea activităţii financiare şi subsidiare din ţări diferite.

Dezavantajele conglomeratelor financiare constau în:

1. dificultăţi de reglementare şi supraveghere generate de diversitatea şi complexitatea activităţilor financiare pe care le desfăşoară pe pieţe şi zone geografice diferite;

2. sporirea riscului sistemic, ca urmare a problemelor care se manifesta la nivelul unei entităţi a

conglomeratului financiar şi a propagării acestora la nivelul întregului grup. Pentru prevenirea efectului de contagiune între diferite entităţi şi

operaţiuni, la nivelul conglomeratelor se constituie adevăraţi pereţi de foc „firewalls”. Este vorba de restricţii legale care vizează fluxurile de informaţii şi alte tranzacţii financiare între subsidiare, agenţii, departamente etc. cu scopul de a proteja o entitate de problemele manifestate într-o altă entitate.

e) Băncile specializate asigură finanţarea unor domenii de activitate precum industria, agricultura sau a unor segmente ale pieţei financiare, precum băncile ipotecare şi băncile de investiţii.

Îmbracă o diversitate de forme, de la băncile de participaţie în industrie şi comerţ, până la băncile de comerţ exterior şi casele de titluri „house of securities”.

Ideea specializării a apărut în SUA, prin legislaţia Glass Steagal – Act care a produs o separare funcţională şi geografică a activităţii bancare, iar băncile comerciale (de depozit) şi-au delimitat activitatea de băncile de afaceri (investiţii).

2. Un alt criteriu în funcţie de care se pot clasifica băncile este natura afacerilor (operaţiunilor) derulate.

În funcţie de acest criteriu, distingem:a). wholesale bankingb). retail bankingc). private bankingd). shadow banking a). Wholesale banking (bănci globale) sau de corporate. Acestea

oferă servicii bancare investitorilor corporate în vederea susţinerii activităţii financiare a companiilor şi a investitorilor instituţionali, precum fondurile de pensii şi autorităţile guvernamentale. Aceste servicii includ: împrumuturi; managementul lichidităţii; credite ipotecare; operaţiuni de leasing şi de restructurare a capitalului.

Termenul de „wholesale banking” desemnează o largă varietate de servicii financiare oferite de către bănci clienţilor corporate şi celor instituţionali.

În general, băncile de acest tip, oferă servicii grupate în „pachete”, ceea ce le conferă atractivitate, comparativ cu oferta separată a acestora, prin practicarea unei rate mai scăzute a dobânzii.

De exemplu, ING reprezintă o bancă de tip „wholesale” care oferă următoare gamă de produse şi servicii bancare: finanţe comerciale (factoring); fuziuni şi achiziţii; oferte publice iniţiale şi secundare; preluări de companii; restructurarea bilanţului pentru firme; cumpărare sprijinită (leverage by out); investiţii; operaţiuni cu instrumente derivate; achiziţia de titluri emise de către companii şi administraţiile publice centrale şi locale; operaţiuni pe piaţa valutară; finanţarea prin securitizare; acordarea de împrumuturi generale; operaţiuni de leasing; operaţiuni de plăţi şi cash management; păstrarea în custodie a titlurilor clienţilor; asigurarea riscului şi consultanţă în managementul riscului, etc..

b). Retail banking reprezintă acea instituţie care oferă servicii către investitori individuali (persoane fizice) sau pentru finanţarea afacerilor de

mică dimensiune. În structura acestei oferte de produse şi servicii bancare se includ: conturi de economii şi depozite; credite de consum şi ipotecare; servicii de plată; carduri de credit şi de debit. În prezent o mare parte din serviciile de retail banking sunt oferite electronic, prin Automated Teller Machines (ATM) şi online banking. Activitatea de retail se desfăşoară de către o multitudine de tipuri de bănci, diferite de la o ţară la alta şi anume:

- bănci comerciale;- bănci locale;- bănci de economii ale Poştei;- băncile de economii;- societăţile de construcţii şi băncile „landesbanks”- bănci de dezvoltare rurală.

c). Private banking este instituţia care oferă servicii de private banking acelor clienţi care deţin conturi considerabile (valoarea minimă a acestora variază) şi doresc un management corespunzător al fondurilor lor pe termen lung.

Prima bancă de acest tip a fost creată la Geneva în anii 1800, pentru administrarea averilor unor persoane fizice. În SUA, private banking a fost o formă răspândită de activitate a băncilor, în secolul al XIX-lea, iar în prezent se poate distinge Brown Brothers Harriman, în New York.

Un alt exemplu, este Banque Populaire Cote d’Azur din Monaco, care oferă servicii personale şi confidenţiale adaptate la nevoile fiecărui client.

În Elveţia, prima „private banking” apare în anul 1700 la Geneva, în prezent băncile elveţiene fiind renumite pentru serviciile şi produsele oferite clienţilor lor, ale căror conturi depăşesc 500.000 USD sau ale căror venituri personale sunt considerabile.

d). Shadow banking (banca ascunsă), reprezintă acea entitate

(instituţie) financiară, care exercită funcţiile unei bănci, dar care nu este subiect al reglementării bancare.

În categoria instituţiilor „shadow” putem include :fondurile de pensii, fondurile pieţei monetare, băncile de investiţii.

Prin definiţie, aceste instituţii nu acceptă depozite (nu sunt instituţii depozitare), dar îndeplinesc un rol important în intermedierea financiara. Între anii 2000 şi 2008 în SUA şi Europa a crescut importanţa sistemului de

„shadow banking”, împrumuturile acordate clienţilor prin acest sistem depăşindu-le pe cele ale sistemului tradiţional.

Vulnerabilitatea acestor instituţii rezultă din nivelul ridicat al „financial leverage”, respectiv al fondurilor împrumutate, raportate la activele lichide sau la resursele proprii.

Exemple celebre de „shadow banks” sunt Bear Stearns şi Lehman Brothers.

3. În funcţie de dimensiunea şi importanţa în cadrul pieţei, se pot identifica:

a) bănci locale (bănci comunale);b) bănci regionale;c) bănci supraregionale;d )bănci multinaţionale.

a)Băncile locale (community bank), reprezintă bănci comerciale deţinute de o colectivitate locală, ale căror surse sunt de provenienţă locală şi pe baza cărora finanţează afacerile comunităţii respective.

Acestea nu sunt afiliate la companiile de tip holding. În SUA, o astfel de bancă, deţine active a căror valoare nu depăşeşte un milion de $.

În Rusia, de exemplu, funcţionează băncile municipale, care sunt controlate şi administrate de municipiul respectiv (Bank of Moscow), şi al cărei rol constă în furnizarea de împrumuturi şi alte servicii administraţiei locale garantate cu veniturile bugetelor locale.

b)Băncile regionale sunt specializate în colectarea de depozite şi acordarea de credite într-o anumită regiune a unei ţări; ele au o dimensiune mai mare decât a unei bănci locale. În Germania, de exemplu, băncile regionale sunt denumite „Landesbanken”

c)Bănci supraregionale reprezintă companii holding care operează în majoritatea regiunilor geografice ale unei ţări, sau care deţin subsidiare în două sau mai multe state. „The American Banker”, publicaţie zilnică în SUA, defineşte băncile supraregionale ca fiind „non-money center bank” – centre bancare nonmonetare.

d)Băncile multinaţionale reprezintă acele instituţii a căror activitate se derulează şi în alte ţări decât cea de origine. Citibank, de exemplu, deţine unităţi prin care operează în mai mult de 90 de ţări.

La nivelul anului 2007, în topul primelor 10 bănci multinaţionale, după capitalul social, se regăseau: Bank of America; Citigroup; HSBC; Mitsubishi Financial Group; Royal Bank of Scotland; BNP Paribas; Banca Santander; Mizuha Financial Group.

Fiecare bancă multinaţională poate opta pentru o anumită formă de organizare structurală, în vederea executării autorităţii şi a comunicării. Astfel, se pot utiliza:

reprezentanţe ale rezidenţilor; bănci de corespondent; agenţii bancare; branşe străine; subsidiare străine şi afiliate; consorţii bancare.

Reprezentanţele rezidenţilor sunt oficii care oferă clienţilor ajutor şi sprijin în ţările străine, fără a se implica în activitatea de intermediere bancară.

Băncile de corespondent sunt bănci prin care se menţine o legătură informală între băncile din diferite ţări, prin utilizarea conturilor de corespondent, care facilitează plăţile internaţionale pentru clienţi.

Agenţiile bancare sunt unităţi bancare, care operează precum băncile cu experienţă, pe piaţa valutară, monetară, acordă împrumuturi, investesc pe piaţa de capital, dar nu acceptă depozite.

Branşele străine operează precum băncile locale, cu excepţia faptului că directorul şi acţionarii provin din altă ţară. Acestea sunt supuse reglementărilor pieţei bancare locale, dar situaţiile financiare se află în evidenţele băncii mamă.

Subsidiarele străine şi afiliate reprezintă bănci locale care sunt încorporate parţial sau complet în banca mamă. Acestea pot efectua întreaga gamă de operaţiuni bancare.

Consorţiile bancare constituie reuniuni de mai multe bănci comerciale, în vederea efectuării de subscrieri de titluri, acordări de credite şi alte tipuri de activităţi.

În ultimii 30 de ani, băncile multinaţionale s-au dezvoltat ca urmare a evoluţiilor în materie de reglementări ale domeniului financiar şi a diversităţii produselor şi serviciilor bancare. În prezent, băncile multinaţionale se regăsesc sub forma conglomeratelor financiare.

3. Indicatori de exprimare a performanţelor sistemelor bancare, se pot grupa, după relevanţa informaţiilor pe care le furnizează, în următoarele categorii:

1. Indicatori care exprimă gradul de pătrundere geografică şi demografică a produselor şi serviciilor bancare.

În această categorie includem indicatori precum:a. numărul de bănci/pe suprafaţă de 1000 km2;b. numărul de sucursale (branşe) la 100000 locuitori;c. numărul de ATM-uri la 1000 km2;d. numărul de ATM-uri la 100000/locuitori;e. numărul de credite şi depozite/1000 persoane;f.mărimea medie a creditelor şi depozitelor/PIB pe locuitor.

Aceşti indicatori care arată expansiunea activităţii bancare în rândul clienţilor şi în spaţiu (a-d) înregistrează valori sporite, pe măsură ce nivelul de dezvoltare economică a ţării sporeşte, în timp ce indicatorii de la punctele e şi f înregistrează valori descrescătoare ;

2. O a doua categorie de indicatori, corelată cu prima, desemnează accesul pe piaţa bancară, atât a instituţiilor de credit, precum şi a clienţilor.

În acest sens, se pot utiliza indicatori care exprimă:- numărul de credite şi depozite/pe locuitor;- distribuţia creditelor (depozitelor) versus distribuţia

veniturilor;- numărul persoanelor care deţin conturi bancare/total

populaţie;- costul operaţiunilor cu administrarea conturilor

bancare/total număr de conturi;- cerinţele companiilor pentru obţinerea finanţării (creditori

bancari);- valoarea colateralului necesar pentru a obţine împrumuturi.

3. Indicatori care exprimă mărimea sistemului bancar şi gradul de intermediere.

Aceşti indicatori arată ponderea activelor totale ale instituţiilor de credit în PIB-ul unei ţări, precum şi ponderea creditului în PIB.

În vederea cuantificării mărimii sistemului bancar al unei ţări se utilizează, deci:

- raportul Active bancare/PIB, care exprimă gradul de intermediere financiară;

- raportul Credite neguvernamentale/PIB, care exprimă gradul de intermediere bancară;

- raportul Depozite bancare/PIB, care ilustrează gradul de economisire şi de plasare a economiilor în sistemul bancar;

- raportul Active ale Băncii Centrale/PIB;- raportul M2/PIB, care exprimă gradul de monetizare al

economiei, sau gradul de alimentare al economiei cu masa monetară;

- ponderea creditelor neguvernamentale (privat)/total credite;

4. Indicatori de exprimare ai structurii financiare, care au menirea de a desemna ponderea elementelor bilanţiere în total active, respectiv, total pasive bancare.

- numerar şi active cu lichiditate imediată/total active;- credite acordate/total active bancare;- plasamente în titluri/total active bancare;- capital/total pasive bancare;- credite acordate/total pasive bancare;- depozite atrase/total pasive bancare.

5. Indicatori care exprimă gradul de deschidere al sectorului bancar şi care poate fi cuantificat prin:

- ponderea acţiunilor străine (capital străin) din sistemul bancar în total disponibilităţi ale instituţiilor de credit;

- ponderea activelor externe, în total active;- numărul de bănci străine şi naţionale în cadrul unui sistem

bancar;- ponderea fuziunilor şi achiziţiilor transfrontaliere în care au

fost implicate băncile naţionale.

6. Indicatori de exprimare a competiţiei şi competitivităţii în sistemul bancar. În acest scop se pot utiliza:

- gradul de concentrare al activităţii bancare (ponderea primelor cinci bănci în total active sau credite ale sistemului bancar);

- indicele Herfindahl - Hirshmann al concentrării activelor bancare;

- indicele puterii de piaţă (Lerner Index) si indicele H statistic

- ponderea acţiunilor deţinute de stat în sistemul bancar;- ponderea capitalului străin şi autohton în total capital

bancar.Indicele Herfindahl –Hirshmann este calculat prin însumarea

pătratelor cotelor de piaţă ale fiecărei bănci în totalul pieţei.Acest indice poate lua valori cuprinse între 0 şi 10000, un nivel ridicat

indicând o piaţă mai concentrată. Considerăm sistemul bancar din ţara „X”, care prezintă următoarea structură a depozitelor bancare:

Într-o asemenea ipoteză de lucru, rezultă un nivel al indicelui de 3006,68, care desemnează o concentrare sporita a activităţii bancare. În realitate, acest indice nu depăşeşte valoarea de 5000-6000. De exemplu, pe cazul sistemului bancar european IHH are valoarea 1800,ceea ce arata o concentrare medie, iar în România de 890. La nivelul tarilor BRIC(Brazilia,Rusia,India,China),pentru anii 2008/2009,acest indicator a prezentat urmatoarele valori: Rusia:878,Brazilia:903,India:2655,China:479. O comparatie mai extinsa,pentru perioade mai indelungate de timp se regaseste in tabelul de mai jos,care ilustreaza un grad sporit de concentrare in Finlanda si in Elvetia.

Indicele concentrării bancare( Herfindahl Index) pentru totalul activelor

Nume bancă Depozite bancare % depozitelor în total Ponderea la pătrat

145 milioane um 42,39% 1874,02

B 93 milioane um 27,19% 739,296

C 59 milioane um 17,25% 297,56

D 45 milioane um 13,15% 172,92

342 milioane um 100% 3006,68

A

Grafic 1.1.

Indicele Lerner se utilizează pentru aprecierea puterii de piaţă, arătând măsura în care o banca este capabilă să practice preţuri peste nivelul costului marginal.Acest indice,arata daca o banca ,care detine o anumita cota de piata, poate influenta nivelul ratelor de dobanda si al comisioanelor practicate in sistemul bancar. În condiţii de concurenţă perfectă, preţul este egal cu costul marginal, deci, indicele Lerner este = 0. Când preţul depăşeşte costul marginal, atunci indicele devine pozitiv şi are valoarea cuprinsă între 0 şi 1. O valoare mai apropiată de 1 arată gradul puterii de monopol al băncii.Indicel puterii de piata,pentru tarile BRIC,prezenta in perioada 2002-2008,urmatoarele valori:Rusia:0,138;Brazilia:0,054;China:0,209;India:0,145. Cu cat indicele are o valoare mai mica,cu atat sistemul bancar se apropie de conditiile unei concurente perfecte.

Pentru exprimarea gradului de competitivitate a unui sistem bancar se utilizează şi un alt indicator denumit H - statistic. Acest indicator pune in evidenta in ce masura modificarile in factorii de intrare in activitatea bancara se regasesc in rezultate.În graficul de mai jos (nr.1.3.) este prezentată comparativ, evoluţia competiţiei bancare la nivelul

mai multor ţări. Nivelul H statistic = 1, arată competiţie perfectă, iar H≤0 semnifică poziţia de monopol.

Indicele competiţiei bancare (H - statistic)Graficul nr.1.2

În concordanţă cu H – statistic(competiţia bancară), băncile din Germania, Luxemburg şi Grecia sunt cele mai competitive, în timp ce cele din Japonia sunt mai puţin competitive. În concordanţă cu această măsură, băncile din Europa sunt în medie, mai competitive, decât cele din Marea Britanie şi SUA.Studii recente efectuate asupra bancilor de importanta sistemica din sistemul bancar romanesc(Barbu,Boitan,Dumitrescu) romanesc evidentiaza un nivel al competitiei de tip monopolistic,respectiv,un nivel al indicelui H statistic de 0,52. Astfel, în sistemul bancar românesc există puţini competitori de talie mare, al căror plan de business şi profil de risc denotă un comportament strategic, intrucât se fundamentează pe observarea strategiilor băncilor mari cu care se afla in competiţie direct.

In Rusia,de exemplu,acest indicator prezinta valori diferite,in functie de marimea bancilor si tipologia acestora.Astfel,pentru bancile din top 20,H-statistic are valoarea 0,735;bancile guvernamentale prezinta valoarea 0,542,,iar bancile straine:0,717.

Un alt indicator important este cel care exprimăponderea capitalului străin în totalul activelor interne aferente unui sistem bancar si numarul de banci straine in cadrul unui sistem bancar . Referitor la prezenta bancilor straine pe pietele locale,literatura de specialitate prezinte o

multime de abordari care se concentreaza pe urmatoarele aspecte.La intrebarea: de ce intra

bancile straine pe alte piete,se regasesc doua raspunsuri:a)in tarile dezvoltate,bancile straine isi urmeaza clientii;b)bancile sunt interesate sa fructifice oportunitatile oferite de

tarile gazda(fiscalitate redusa,eficienta scazuta a sistemului bancar din tara gazda,nivel sporit al PIB/locuitor),in cazul tarilor emergente.

La intrebarea care sunt bancile care se extind,raspunsul este,

-bancile care au o dimensiune mare si sunt dispuse sa intre pe alte piete,prin preluarea bancilor locale.

-bancile cu eficienta sporita, si, care pot contribui la refacerea sistemelor bancare din tarile gazda.

Intrarea bancilor straine pe pietele locale, genereaza urmatoarele efecte:

sporirea eficientei sectorului bancar;

intensificarea competitiei, reducerea costurilor, furnizarea unor surse de creditare mai stabile, de la bancile mama, implicarea in restructurarea si recapitalizarea bancilor locale, in situatii de criza.

Ca şi dezavantaje, se poate remarca faptul că prin oferta de produse şi servicii bancare noi, se produce:

-migrarea clienţilor de la băncile locale către cele străine; -accesul la credite, pentru unele sectoare, se reduce, - in cazurile de retragere masivă a băncilor străine, se manifestă

dezechilibre majore pe pieţele locale, ca urmare a decapitalizării sistemelor bancare.

Ponderea băncilor străine (active ale acţionarilor străini în total active interne)

Graficul 1.3.

Referitor la ponderea capitalului bancar detinut de stat ,pana la masurile de interventie ale guvernelor prin recapitalizare bancara, pentru sustinerea bancilor cu probleme,se considera ca statul actionar limiteaza concurenta si duce la performante reduse in activitatea bancara.

In anii 2008-2009, ,unele banci au ajuns sa fie detinute in totalitate de stat,in tari precum:Marea Britanie,Franta,Irlanda,Belgia,unde fara interventia statului in calitate de cumparator al actiunilor institutiilor respective,acestea ar fi ajuns in situatii de faliment.

Majoritatea acestor banci isi rascumpara,in prezent ,actiunile detinute de stat.Astfel ,se considera ca recapitalizarea este o strategie de succes in perioadele de criza financiara,fara de care ,in unele tari,banci de importanta sistemica s-ar fi prabusit.

7. Indicatori de exprimare a eficienţei şi productivităţii care oferă informaţii cu privire la:

- venit net din dobânzi;- marja netă din dobânzi;- venituri nondobânzi/total active;- ponderea costurilor operaţionale în total venituri;- raportul cost/venit

- rentabilitatea activităţii bancare calculate în funcţie de active (ROA) sau de capital (ROE);

- cheltuieli nondobânzi/total venituri;- productivitatea muncii (valoarea adăugată/ore lucrate sau

valoare adăugată/angajat).

8. Indicatori pentru caracterizarea sistemului de plăţi şi decontări- numărul de sisteme de plăţi şi distribuţia fluxurilor în

cadrul acestora;- numărul de mijloace de plată de retail (transferuri bancare,

cecuri, carduri de credit);- numărul tranzacţiilor/ATM şi POS;- numărul de carduri la 1000 locuitori.

9. Indicatori de exprimare ai stabilităţii financiare a sistemului bancar şi care se referă la:

- gradul de adecvare a capitalului în funcţie de riscul activelor;

- ponderea activelor lichide/total pasive;- ponderea depozitelor clienţilor/total pasive;- ponderea creditelor acordate clienţilor/depozite atrase de la

clienţi.10. Indicatori de exprimare a gradului de reglementare şi supraveghere a sistemelor bancare

În acest sens, se utilizează indicatori care cuantifică:a) puterea de supraveghere a băncii centrale;b) intervenţia autorităţii de supraveghere (indicele discreţiei);c) independenţa băncilor centrale;d) indicele restricţionării activităţii bancare;

e)indicele hazardului moral al asigurării şi garantării depozitelor

11.Pentru evaluarea activitatii bancare,se mai poate utiliza si indicele profunzimii informatiei bancare despre credit(credit depth of information),propus de Banca Mondiala.(sursa World Bank indicators)

Acesta masoara gradul in care:scopul , accesibilitatea si cantitatea informatiilor despre creditele

oferite sectorului public sau privat,sunt afectate de reglementarile in domeniu.

Acest index ia valori de la 0 la 6,valoarea 6 indicand disponibilitatea unui volum mare de informatii oferite publicului,prin registre publice sau birouri private ,care faciliteaza decizia de creditare.

Retinem cateva valori semnificative:Rusia inregistra valoarea 0 in anul 2006 si 5 in anul 2010;

in Slovenia,valoarea indicelui a scazut de la 3p in anul 2006 la 2p in anul 2010;

in Polonia,valoarea indicelui a ramas stabila la 4p,in ultimii 5 ani;Romania inregistreaza 5p;Franta,4p;Germania 6p.

In concluzie,pentru caracterizarea sistemelor bancare se utilizeaza o multitudine de indicatori,care pun in evidenta atat aspecte cantitative cat si calitative ale activitatii desfasurate de institutiile de credit

PROFITABILITATEA MARILOR BANCI ca pondere in total active

Tara Profit brut / marja neta impr –proviz costuri operat.

2010 2009 2008 2010 2009 2008 2010 2009 2008 2010 2009 2008

Australia (4) 1.14 0.93 1.01 1.89 1.88 1.66 0.31 0.54 0.26 1.24 1.20 1.2

Austria (2) 0.67 0.63 0.46 2.50 2.46 2.44 0.97 1.20 0.56 1.94 2.00 2.00

Canada (5) 1.01 0.72 0.47 1.65 1.73 1.39 0.26 0.45 0.21 1.87 2.04 1.69

France (3) 0.45 0.18 0.04 1.11 1.02 0.68 0.26 0.36 0.18 0.63 1.10 0.97Italy (3) 0.37 0.36 0.27 1.74 1.92 2.02 0.60 0.76 0.42 1.70 1.79 1.86Japan (10)3 0.30 0.29 –0.16 0.51 0.96 0.93 0.10 0.32 0.42 0.494 0.864 0.834 Netherlands (2) –0.04 –0.15 –0.61 0.82 0.98 0.80 0.28 0.33 0.21 1.39 1.01 0.90

Spain (4) 0.95 0.88 1.07 2.26 2.27 1.85 0.83 0.94 0.53 1.56 1.49 1.40

Sweden (4) 0.61 0.34 0.67 0.89 1.02 0.99 0.11 0.46 0.11 0.88 0.95 0.90

Switzerland (4) 0.66 0.21 –1.75 0.54 0.56 0.61 0.01 0.10 0.12 2.13 2.10 2.57

United Kingdom (7) 0.25 –0.04 –0.05 1.03 0.95 0.86 0.61 0.90 0.39 0.90 1.18 0.99

United States (7) 1.02 0.42 0.28 2.62 2.71 2.30 0.87 1.72 1.21 2.94 2.79 2.45

Numarul de banci din fiecare tara este indicat in paranteza... 2 Costurile operationale reprerzinta suma a acheltuielor cu personalul si a altor cheltuieli operationale.sursa; BIS,the 81 th annual report of BIS;www.bis.org

4 Evolutia sistemului bancar European

Analiza evolutiei structurale a sistemului bancar european evidentiaza ca actuala criza financiara a avut un impact important asupra nivelului agregat al activelor bancare si asupra activitatii de consolidare bancara prin fuziuni si achizitii nationale si transfrontaliere.

Graficul 2 arata cresterea nivelului intermedierii bancare ,pentru toate categoriile de agregare a informatiilor:la nivelul zonei euro,al Uniunii Europene sau al noilor state membre.Nivelul intermedierii bancare inregistreaza valori peste 300%,exceptie fac NMS,unde ,in medie gradul de intermediere ajunge la 100%.

In categoria creditelor acordate populatiei,o evolutie dramatica au inregistrat-o creditele pentru cumpararea de locuinte,in special in Belgia si Irlanda, unde piata imobiliara a inregistrat o prabusire incepand cu anul 2008.Descresterea este atribuita inaspririi conditiilor de creditare,reducerii pretului locuintelor si pierderii increderii popultiei in institutiile de credit.Aceeasi tendinta de declin s-a manifestat si in tarile baltice,in anul 2009.Exceptie de la aceasta tendinta prezinta Marea Britanie,care a ramas la un nivel apropiat de cel di anul 2007.

Analiza evolutiilor din sistemul bancar european arata o crestere a volumului depozitelor,in anii 2008-2009,chiar daca intr-un ritm redus.Aceasta evolutie favorabila reprezinta rezultat al eforturilor bancilor de a atrage fonduri mai stabile,sub forma de depozite si de a reduce dependenta fata de pietele financiare .De asemenea,cresterea ratelor de dobanda la depozite,comparative cu alte oportunitati de investire a constituit un factor de atractivitate.ca urmare a cresterii nivelului depozitelor,raportul imprumuturi/depozite,ca expresie a lichiditatii institutiilor de credit ,a inregistrat un trend descrescator continuu,cu incepere din 2008 pana in 2010.Scaderea acestui raport a fost considerabila,in special in noile state membre,in conditiile eforturilor de reducere a dependentei fata de resursele straine si a eforturilor autoritatilor nationale de a limita imprumuturile in moneda straina.

Exceptia de la tendinta,inregistreaza Danemarca,unde acest raport are o valoare sporita,datorita includerii creditelor ipotecare,care se finanteaza prin emisiunea de obligatiuni ipotecare.De precizat ca in aceasta tara,institutiile de credit ipotecar nu atrag depozite.

O alta tendinta puternic marcata de manifestarea actualei crize,a fost activitatea de consolidare bancara,prin fuziuni si achizitii,care a continuat in anii 2008-2009,astfel incat,numarul de institutii de credit s-a diminuat .Declinul a fost accentuat in Cipru,ca urmare a consolidarii

copoperativelor de credit;de asemenea, o reducere considerabila s-a inregistrat in Danemarca,Germania,Franta,Olanda si Suedia.Exceptia au facut tarile baltice,ceea ce indica nevoia sporita de noi servicii financiare la nivelul acestora.Cu exceptia unor fuziuni si achizitii importante,precum:achizitia ABN Amro de catre consortiul Royal Bank of Scotland sau preluarea Fortis de catre BNP Paribas, a unor banci Marea Britanie de catre Santander,in anul 2008,fenomenul fuziunilor si achizitiilor a cunoscut un declin semnificativ in anul 2008,valoarea operatiunilor indicand tendinta spre operatiuni de mica valoare si dimensiune.La nivelul anului 2009 si continuand cu anul 2010,poate fi mentionata achizitia Dresdner Bank de catre Commerzbank si achizitia HBOS de catre Lloyds TSB.

Rezulta o diminuare a consolidarii bancare transfrontaliere,situatie explicabila prin urmatorii doi factori:

-in primul rand,strategia de expansiune externa nu a mai constitui o prioritate a institutiilor de credit,in decursul crizei,bancile

fiind preocupate,mai degraba sa faca fata pierderilor si sa-si restructureze bilantul.

-In al doilea rand,s-a manifestat o modificare importanta in structura activitatii acelor banci care au beneficiat de ajutoarele de stat ,pentru recapitalizare bancara.

Potrivit cerintelor impuse de Comisia Europeana,bancile au fost conditionate de operatiuni de dezinvestire in anumite activitati si pe anumite piete,pentru a nu genera o competitie distorsionanta.De exemplu,Dexia a fost obligate sa-si reduca bilantul cu 35% pana in anul 2014,prin dezinvestirea in operatiunile din Slovacia.De asemenea,Lloyds Group,rezultat in urma fuziunii din 2009,intre HBOS si Lloyds TBS, a fost conditionat sa dezinvesteasca in principalele activitati de retail banking din marea Britanie.

. O masura a eficientei activitatii bancare este raportul dintre valoarea activelor bancare si numarul de angajati,ca expresie a eficientei operationale a utilizarii resurselor(personalul angajat)in raport cu outputul activitatii bancare(care poate fi asociat cu valoarea activelor,respectiv, valoarea serviciilor si produselor furnizate).Din reprezentarea grafica,rezulta ca activitatea bancara a devenit eficienta ,in contextul manifestarii crizei,ca urmare a unor masuri adoptate de banci in aceasta privinta.

Indicatorii care exprima capacitatea sistemului bancar sunt redati in tabelul urmator,care indica diferente considerabile de la o tara la alta,ca urmare a strategiilor diferite adoptate de banci si ca urmare a densitatii populatiei .

Expresie a competitiei din sistemul bancar,indicele concentrarii bancare este calculat prin utilizarea IHH si prin cota de piata a primelor 5 institutii de credit.Ca tendinta generala,se observa o reducere a Indicelui IHH,ca medie la nivelul UE 27,desi pentru tarile din zona euro,concentrarera a inregistrat o usoara crestere.

Exceptie fac Olanda si Finlanda, unde gradul de concentrare a sporit considerabil, aceste tari fiind printre cele cu cea mai mare concentrare a activitatii bancare.

Pe cazul Romaniei ,indicele indica o concentrare in scadere in 2009 fata de 2008, ca urmare a reducerii considerabile numarului de unitati bancare de la 7375 la 6425.