Problema omului in viziunea lui Pascal

Filosofia lui Pascal nu este un sistem, o expunere conceptual i speculativ, ci o experien a gndirii aflat n meditaia asupra omului, universului sau credinei cretine; este rezultatul unui spirit pasionat, deosebit de sensibil fa de frmntrile i contradiciile existente n om i n epoca n care el a trit (n istorie).Omul este pentru Blaise Pascal o fiin a intervalului, suspendat ntre tot i nimic:nimicn raport cuinfinituldartotuln raport cuneantul avem de-a face cu o ambiguitate ontologic (infinit de ndeprtat de ambele extreme).Dramatismul condiiei umane rezult din aceea c se gsete la egal distan de cele dou extreme ale existenei, din faptul c n om se gsete un cmp de lupt pe care se nfrunt agonic mreia i josnicia, gloria i mizeria, fr ca btlia s se termine ntr-o victorie total a uneia dintre pri.Pot spune c, n acord cu gndirea lui Pascal, omul poate fi gndit ca o fiin atopic, dac pot spune astfel: nu tie pe ce treapt s se aeze. Spectacolul grandios al universului i provoac o permanent stare de nelinite, izvort din dorina i totodat din incapacitatea funciar de a-l nelege. Fptur firav, vulnerabil, dar de o complexitate extraordinar, amestec de lumini (raiune) i umbre (instinct), omul deine un statut prin excelen contradictoriu: nici nger, nici bestie sau demon: Nimic nu este mai straniu n firea uman dect contradiciile pe care le descoperim n ea cu privire la mai toate lucrurile.Blaise Pascal ne ofera o infinitate de idei asupra omului.Exemplific citeva fragmente din opera:

Este periculos s insiti asupra egalitilor omului cu vitele fr a-i arta i mreia sa, dup cum este periculos s-i ari cu prea mare insisten mreia pe care o are fr a-l face s-i vad josnicia. Este ns i mai periculos s-l lai netiutor i de una, i de alta. ns este foarte avantajos s i le nfim pe amndou. El nu trebuie s cread nici c este doar asemenea animalelor, nici c este asemenea ngerilor, i nici nu trebuie s fie n necunotin de cauz privind ambele, ci trebuie s le cunoasc. Omul nu este nici nger, nici animal; nenorocirea este c cine vrea s devin nger, devine animal. (opera Cugetari)La urma urmei, ce este omul n natur? Nimic n raport cu infinitul, tot n comparaie cu neantul, un lucru de mijloc ntre nimic i tot. El este infinit de ndeprtat de ambele extreme; iar fiina lui nu st mai aproape de nimicnicia din care este scoas dect din infinitul n care-i nghiit. Puterea sa de nelegere pstreaz, n ordinea lucrurilor inteligibile, acelai rang ca i corpul n imensitatea naturii. Tot ceea ce poate face ea este de a descifra ceva din ceea ce aparine lucrurilor de mijloc, venic disperat c nu le poate cunoate nici principiul de baz, nici finalitatea. () Iat adevrata noastr stare. Este ceva ce limiteaz cunotinele noastre ntr-un fel de margini peste care nu trecem, incapabili de a ti totul i de a ignora totul n mod absolut. (opera Cugetari)

Fiinta umana este atat de sensibila, incat, spune autorul "nu este nevoie ca intreg universul sa se inarmeze pentru a-l strivi pe om" fiindu-i de-ajuns doar o suflare de vant sau un strop de apa care sa-l aplece si sa-l doboare la pamant. Dar omul este nobil pentru ca este constient ca moare, lucru care nu se poate afirma si despre univers, caci acesta din urma nu constientizeaza avantajul sau asupra omului. Pascal vede in om un rege deposedat deoarece desi are cugetare nu poate surprinde infinitatea universului. "Astfel, toata demnitatea noastra sta in cugetare." Pascal considera omul o mare enigma, pe care gandirea nu o poate descifra. Filosofii care s-au raportat la om l-au privit unilateral, remarcand fie maretia, fie nenorocirea sa. Pascal dimpotriva, include o realitate in alta, sondeaza mizeria in profunzime pentru a cunoaste mai bine maretia: pe masura ce inainteaza mai adanc in noaptea mizeriei, el descopera in fiinta umana si mai multa maretie, dar si mizerie. in ceea ce priveste vanitatea omului autorul vorbeste de faptul ca nu se bucura de viata continuta de propria-i fiinta, dar se forteaza sa para ceea ce nu este, astfel incat sa isi atraga respectul semenilor sai de partea sa Pascal noteaza: "Vanitatea este atat de adanc inradacinata in sufletul omului, incat pana si un soldat, o ordonanta, un bucatar sau un hamal se lauda si vrea sa aiba proprii admiratori. Acelasi lucru este valabil si pentru filozofi". In aceasta fuga necontenita de sine, omul ajunge pana acolo incat il considera infam pe acela care nu si-ar da viata pentru a-si pastra onoarea in fata lumii, caci "dulceata gloriei este atat de mare, incat orice lucru careia ii este atasata devine placut si demn de a fi iubit, chiar si moartea." Cercetand mai adanc vanitatea, Pascal descopera faptul ca aceasta nu este decat curiozitatea: acea curiozitate care ne face sa citim anumite opere si sa vizitam anumite locuri exotice doar pentru a avea cu ce ne mandri in fata celorlalti. Tot curiozitatea este cea care ne impiedica sa traim prezentul, caci ne indreapta atentia ori spre un viitor de care nu putem fi siguri nici macar un moment, ori spre trecut, ale carui evenimente imuabile nu ne mai apartin si dau nastere unei stari de nostalgie: "Astfel noi nu traim niciodata, ci doar speram sa traim." in drumul sau spre interiorul fiintei umane, autorul puncteaza asupra slabiciunii umane, afirmand ca "slabiciunea ratiunii umane apare mai degraba in cei care nu o cunosc decat in cei care sunt constienti de ea", si continua rationamentul "Daca suntem prea tineri nu putem judeca lucrurile bine. Daca suntem prea in varsta, la fel. Daca nu gandim destul, sau gandim prea mult ne incapatanam si nu mai putem gasi adevarul." Eul poate fi incomod pentru ceilalti, deoarece "vrea sa ii inrobeasca", si este pe deasupra si "nedrept in sine, deoarece vrea sa devina centrul a tot: Fiecare eu este dusmanul si ar dori sa fie si tiranul celorlalti" Omul moral nu este decat un impostor, deoarece onorabilitatea sa este doar o fatada, iar prima victima a ipocriziei sale este el insusi. Viata sub amenintarea infinitului a transformat omul intr-un mister chiar si pentru el insusi. Pascal se intreaba:Ce himer mai este i acest om? Ce noutate, ce monstru, ce haos, ce ngrmdire de contradicii?! Judector al tuturor lucrurilor; imbecil vierme de pmnt; depozitar al adevrului; ngrmdire de incertitudine i de eroare; mrire i lepdtur a universului. Dac se laud, eu l cobor; de se coboar, l laud i-l contrazic mereu pn ce reuete s neleag c este un monstru de neneles Omul este aa de mare, nct mreia lui reiese i din aceea c el se tie nenorocit. Un copac nu se tie nenorocit. Este adevrat c s te vezi nenorocit nseamn s fii cu adevrat; dar nseamn i c eti mare dac tii c eti nenorocit. Astfel, toate nenorocirile omului dovedesc mreia sa. Sunt nite nenorociri de mare senior, de rege deposedat Omul nu este dect o trestie, cea mai slab din natur; dar este o trestie cugettoare. Nu trebuie ca ntregul univers s se narmeze spre a-l strivi. Un abur, o pictur de ap e destul ca s-l ucid. ns n cazul n care universul l-ar strivi, omul ar fi nc mai nobil dect ceea ce-l ucide; pentru c el tie c moare; iar avantajul pe care universul l are asupra lui, acest univers nu-l cunoate.

(opera Cugetari)

"Daca un om ar sti sa stea cu el insusi, sa stea in locuinta sa interioara, nu ar avea nevoie de aceste locuri: pur si simplu ar trai." Dar viata noastra se scurge astfel: ne propunem un scop bine determinat si nu foarte usor de atins, iar daca in cele din urma reusim sa-l ducem la indeplinire, in loc sa ne bucuram de odihna bine meritata, aceasta devine un chin datorita inactivitatii si cautam alte piscuri de cucerit. Multe dintre meditatiile pascaliene din Cugetari, asupra unor probleme importante si astazi, au facut ca aceasta scriere sa fie citita cu mult interes de oameni mai putin interesati de aspectul religios, ceea ce probeaza caracterul universal al operei chiar si in ochii celor care nu vor sa recunoasca aspectul universal existential al dimensiunii religioase. Blaise Pascal, in Cugetari, ne ofera o imagine a omului aflat intr-o continua lupta cu sine si cu limitele sale in descoperirea adevarului ce il inconjoara.

Mreia i adevrul sunt rezultate ale suferinei umane; cu toate c este pndit peste tot de eroare, omul nzuiete ntotdeauna la adevr i de aceea l caut cu atta aviditate; este fcut pentru a-l cuta, i n aceasta st principiul demnitii umane: Omul nu este dect o trestie, cea mai slab din natur; dar este o trestie cugettoare.