Căderea

prea multprea puţin

prea grasprea slabsau nimeni.

râs saulacrimi

duşmaniiubiţi

străini cu feţe caunghiile de ladegetele mari

armate alergând prinrâuri de sângefluturând sticle de vinînjunghiind cu baionetele şi violândvirgine

sau un tip în vârstă într-o cameră ieftinăcu o poză a lui M. Monroe

în această lume există singurătate atât de multăîncât o poţi vedea în mişcarea lentă a limbilorunui ceas.

oameni atât de obosiţimutilaţifie de dragoste fie de lipsa ei.

oamenii nu sunt buniunii cu alţii

bogaţii nu sunt buni cu bogaţiisăracii nu sunt buni cu săracii

ne este frică

sistemul nostru de învăţământne spune la toţi că putem ficu toţii învingători de super-căcat.

nu ne-a spus despre şanţurişi sinucideri.

sau teroarea unui omîndurerat, undeva,singur

neatins de nimenicăruia nimeni nu-i adreseazănici un cuvânt

oamenii nu sunt buni unii cu alţii.oamenii nu sunt buni unii cu alţii.oamenii nu sunt buni unii cu alţii.

cred că nu vor fi niciodată.nu le cer să fie.

dar uneori mă gândesc la asta.

mărgelele se vor clătinanorii se vor înnoraiar criminalul va decapita copilulca şi cum ar muşca dintr-o îngheţată pe băţ.

prea multprea puţin

prea grasprea slab

sau nimeni.

mai mulţi cei care mă urăscdecât cei care mă iubesc

oamenii nu sunt buni unii cu alţiipoate dacă ar fimorţile noastre nu ar mai fi aşa de triste.

între timp mă uit la fetele tinerelujereflori de posibilităţi.

trebuie să existe o cale.în mod sigur trebuie să existe o cale la care nu ne-am gândit încă.

cine mi-a pus creierul ăsta înăuntru?

urlăcerespune că există o şansă

nu va spunenu.�

Confesiune

aşteptând moarteaca pe un pisoicare-o să-mi sarăpe pat.îmi pare atât de răupentru nevasta-meao să găseascătrupul ăstaţeapănalbo să-l scuture o datăapoi poateîncă o datăHank!Hank nimic.nu că o să crăpmă îngrijorează,nevastă-measingură cu grămăjoaraaiade nimic.aş vrea să ştie căpentru toate nopţileîn care am dormit împreunăchiar şi cele mai inutilecerturiau fost lucruriîntotdeauna splendideşi că cele mai grelecuvintepe care m-am temutsă i le spunpot fi acum spuse:teiubesc

Desigur

conform unor studii ştiinţificedurează 325 de anipână când moare şi ultima celulădin creier.

acu-mi dau seama cămajoritatea gagicilorpe care le-am cunoscutm-au minţitîn privinţa vârsteilor.

Dinți albi perfecți

până la urmă mi-am cumpăratşi eu un televizor colorşi noaptea trecută am dat pestefilmul ăsta:în Paris e un individ caren-are nici un bandar poartă un costum de fiţeşi-un nod perfect la cravatănu e nici îngrijorat nici beatîn schimbtipul stă toată ziua într-o cafeneaşi toate femeile frumoase sântîndrăgostite de el şicumva reuşeşte să-şi plăteascăla timp chiria şitot urcă şi coboară nişte scări şicămăşile strălucesc pe el şile spune fetelorcă ele nu ştiu să scrie poeziecă el ştie darnu simtedeocamdatănevoiapentru că el acum cautăde fapt Adevărul.tunsoarea lui e şi ea perfectănu e niciodată mahmurn-are nici un tic

nu i se zbate nici o pleoapăiar dinţiiveşnic alb perfecţi.

ştiam ce urmează:tipul avea să rămână cu poeziafemeia şiAdevărul.aşa că am închis televizorulgândindu-mă, aşa-ţi trebuie,în pizda mă-tii, cretinule,le meriţi pe toatetrei.

Deci, vrei să fii scriitor

dacă nu vine explodînddin tineîn ciuda a oricenu o face.numai dacă vine neîntrebatădin inima şi mintea şi gura şiviscerele talenu o face.dacă trebuie să stai cu oreleholbîndu-te la ecranul calculatoruluisau aplecat deasupra maşiniitale de scriscăutînd cuvintele,nu o face.dacă o faci pentru banisau faimă,nu o face.dacă o faci pentru cădoreşti femei în patul tău,nu o face.dacă trebuie să stai acoloşi să o rescrii din nou şidin nou,nu o face.dacă e muncă greadoar gîndindu-te despre ea,nu o face.dacă încerci să scrii caaltcineva,uită de asta.dacă trebuie să aştepţi pentruca să răcnească din tine,

atunci aşteaptă răbdător,dacă nu mai răcneştedin tine,fă altceva.dacă dintîi trebuie să o citeştisoţiei talesau prietenei sau prietenuluisau părinţilor tăi sauoricărei alte persoanenu eşti pregătit.

nu fi ca atît de mulţi scriitorinu fi ca atîtea mii deoameni care se consideră scriitori,nu fi nasol şiplictisitor şi pretenţios,nu fi consumat cu iubirea de sinebibliotecile lumii au căscat pînăla adormiredin cauza acestui fel de scriiturănu te alătura la astanu o face.numai dacă vine din sufletultău ca o rachetă,numai dacă stînd nemişcat te-araduce la nebunie sau suicidsau crimă,nu o face.numai dacă soarele din interiorultău îţi arde viscerelenu o face.

cînd într-adevăr este timpul,şi dacă ai fost ales,se va facede la sine şi va continua săse facăpînă cînd vei muri sau va muriîn tinenu există o altă caleşi niciodată nu a existat.

Curvei care mi-a furat poemele

unii spun c-ar trebui să ne ţinem departeresentimentele de poezie,să ne ţinem abstracţi, şi au într-un fel dreptate,dar, hiiisuse! doişpepoezii pierdute şi nu păstrez copii şi ai şi picturilemelecele mai bune; e sufocant:vrei să mă distrugi cum vor toţi?de ce nu mi-ai luat banii? de obicei asta fac curvele,îmi curăţă buzunarelecând sânt prăbuşit.data viitoare ia-mi mâna stângă sau una de 50 de dolaridar nu poemele mele:n-oi fi eu Shakespearedar uneori pur şi simplunu-mi mai ies altele, abstracte sau nu;o să fie mereu bani şi curve şi beţivi,până-n ultima clipă,pân-o să cadă şi ultima bombă,dar, cum zice Dumnezeu,stând picior peste picior,Observ că am făcut mulţi poeţidar prea puţină poezie

Cruzimea dragostei

fată mică și întunecată cu ochi blânzicând va veni vremea să folosești cuțitulnu voi tresăriși nu te voi învinuiîn timp ce merg de-a lungul malului singurîn timp ce palmierii se unduiescpalmierii grei și urâțiîn timp ce viața nu soseșteși moartea nu pleacănu te voi învinuiîn schimbîmi voi aminti săruturilebuzele noastre zgâriate din iubirecum mi-ai dăruit tot ce aveaicum ți-am dăruit ce a mai rămas din mineși îmi voi aminti camera ta micăsenzația de tinelumina din fereastrădiscurile talecărțile talecafeaua noastră de dimineață

prânzurile nopțilecorpurile răsturnate împreunădormindcurenții minusculi mișcându-se viu și eternpiciorul tău piciorul meubrațul tău brațul meuzâmbetul și căldura tacare ma făceau să râddin nou.

fată mică și întunecată cu ochi blânzinu ai niciuncuțit. cuțitul e al meu și nu-l voi folosiîncă.

a ieșit din baie cu părul ei roșu ca focul și-a spus

poliţiştii vor să merg la secţie şi să identificun individ care-a încercat să mă violeze.iar mi-am pierdut cheia de la maşină.am o cheie de intrat dar nu şi pe-aia care-oporneşte. vor să-mi ia copilul dar n-o să-i las.Rochelle aproape-a căzut în supradozăşi pe urmă s-a dus la Harry şi ăla a pocnit-o.are coastele fisurate şi una dintre elei-a străpuns plămânii. acum e sub o maşinărie.

unde-i pieptenele meu?al tău e plin de mizerii.

nu ţi-am văzut pieptnele,i-am spus.

Fete tăcute curate în rochiţe cadrilate

am avut parte numai de curve, foste prostituate,nebune. văd peste tot bărbaţi cu femei tăcute,blânde - îi văd în supermarketuri,îi văd plimbându-se pe străzi,îi văd în casele lor: liniştiţi, trăind cumsecade.ştiu că pacea lor e doar parţială, dar e pace,multe ore şi zile de pace.

am avut parte numai de drogate, alcoolice,curve, prostituate, nebune.

când pleacă una

vine altamai rea decât cealaltă.

văd atâţia bărbaţi cu fete curateîn rochiţe cadrilatecu chipuri normale, fără privireaaia de şacal.

"să n-aduceţi vreo curvă pe-aici"le spun puţinilor mei prieteni,"sigur m-aş îndrăgosti de ea".

"n-ai fi în stare să iubeşti o femeie bună, Bukowski."

am nevoie de o femeie bună. am nevoiede o femeie bună mai mult decât am nevoiede maşina asta de scris, mai mult decât deautomobilul meu, mai mult decât am nevoie deMozart, am nevoie de o femeie bunăîncât aproape că o simt în aer, în vârfuriledegetelor. văd trotuare construite specialpentru paşii ei,văd perne pentru capul ei,simt în mine hohotele de râs pecare ni le vom dărui unul altuia,o văd mângâind o pisică,o văd cum doarme,îi văd papucii de casă pe hol.

ştiu că ea existădar unde se-ascunde pe pământul ăstaîn timp ce curvele continuă să mă găsească ?