bune practici
DESCRIPTION
Bune PracticiTRANSCRIPT
7/16/2019 Bune Practici
http://slidepdf.com/reader/full/bune-practici-568bd0f216d5e 1/2
AE Institu ţ ii, Personalit ăţ i, Evenimente
Nr. 17 ● Aprilie 2005
„TRIBUNA ECONOMICĂ”
105 ANI DE TRADIŢIE ŞI CONTINUITATE
Pe îndelungatul drum parcurs împreună, am ajuns, stimate cititorule, în faţa unui
nou eveniment. Am aniversat, în noiembrie 2004, peste un secol de tradiţie şi
continuitate în presa economică românească. S-au împlinit 105 ani de la înfiinţarea
„Revistei economice” – venerabila obâr şie a întregii nostre familii de publicaţiieconomice – şi 15 ani de editare a „Tribunei economice”. Continuatoare îndrituită a
unei asemenea ascendenţe, „Tribuna economică” a devenit, în mintea şi inima
cititorilor, un adevărat Decan al presei economice româneşti.
Graţie întregii strategii editoriale pe
care o promovăm în interesul cititorilor,revistele şi căr ţile editate de „Tribuna
economică” se situează în fruntea topului publicisticii economice din ţar ă. Clasa înaltă
care le este caracteristică provine din
obiectivitatea şi echilibrul tematic, rigoarea
metodologică şi profunzimea abordărilor,
din apelul la surse autorizate şi la autoridintre cei mai competenţi.
Interesul manifestat faţă de utilitatea
publicaţiilor „Tribunei economice” decurge
din profesionalismul echipei redacţionale,
care pune pe primul plan prezentarea unor
soluţii practice pentru problemele concrete ale întreprinderii. Ceea ce asigur ă performanţă managementului şi profitabilitate activităţii firmei. Prin consultarea
sistematică a ghidurilor profesionale reprezentate de publicaţiile noastre, este facilitat
accesul la o serie de clarificări metodologice ce confer ă siguranţă afacerilor şi protecţie juridică firmelor.
Pe această bază, publicaţiile „Tribunei economice” şi-au câştigat în practică, la
nivelul specialiştilor şi al manageriatului firmelor, un prestigiu solid, larg (re)cunoscut.
Practic, produsele editoriale ale „Tribunei economice” au devenit adevărate publicaţii
de elită pentru un public de elită – specialiştii şi managerii firmei.Sunt, credem, motive întemeiate pentru care Zilele „Tribunei economice” pe
care le-am sărbătorit împreună, să constituie şi de acum înainte un îndemn încurajator, pe care noi ne pregătim să-l urmăm cum se cuvine.
Dr. Bogdan P ădure
Preşedinte Grupul de presă şi editur ă
„TRIBUNA ECONOMIC Ă ”
7/16/2019 Bune Practici
http://slidepdf.com/reader/full/bune-practici-568bd0f216d5e 2/2
AE
Amfiteatru Economic