cardul - instrument modern de plata

25
UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA FACULTATEA DE ECONOMIE ŞI ADMINISTRAREA AFACERILOR Student:

Upload: andreea-irimia

Post on 01-Jul-2015

1.162 views

Category:

Documents


1 download

TRANSCRIPT

Page 1: Cardul - Instrument Modern de Plata

UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA

FACULTATEA DE ECONOMIE ŞI ADMINISTRAREA AFACERILOR

Student:

http://portal.feaa.uaic.ro/undergraduate/an3/fb/ecbanca/Documents/Cap%2012%20Decontari%20inter%20si%20intra%20bancare

%20%28partea%20a%20doua%29.pdf

Page 2: Cardul - Instrument Modern de Plata

CUPRINS

1. Istoricul apariţiei cardurilor……………………………………………

2. Caracteristici conceptuale şi tehnologice ale cardurilor………………2.1. Definirea cardului……………………………………………………2.2. Conceptul general al cardului………………………………………2.3. Caracteristici tehnologice ale cardului.Tipuri……………………

3. Procesarea bancară a cardurilor……………………………………….3.1. Emiterea cardurilor bancare……………………………………..3.2. Acceptarea cardurilor bancare……………………………………

4. Activitatea bancară cu carduri în România…………………………..

5. Tendinţe noi în tehnologia cardurilor…………………………………..

2

Page 3: Cardul - Instrument Modern de Plata

Cardul – instrument modern de plată

1.Istoricul apariţiei cardurilor

Iniţial cardul a avut forma unor bonuri valorice în schimbul cărora se puteau face achiziţii de la comerciamţii care au acceptat să participe la acest plan de creditare. Comercianţii care vindeau mărfuri, de rugulă de valori mici, în schimbul acestor bonuri valorice, le depuneau periodic la bancă, iar banca factura cumpărătorilor contravaloarea acestora.

Primul card a fost creat în anul 1950 ţi a fost un card de credit pentru plăţi în restaurante, având marca DINERS CLUB CARD.

La sfârşitul anului 1950 existau deja 20.000 de posesori ai acestor cărţi de credit. După încă un an cartea era acceptată în aproape toate marile oraşe ale Americii iar valoarea plăţilor era de 325.000 USD, cu un profit net afferent de 60.000 USD. La începutul deceniului şase, Diners Club trece oceanul şi înfiinţează prima reprezentanţă în Marea Britanie.

Diners Club devine prima carte de credit acceptată internaţional de oamenii de afaceri din Marea Britanie, Canada, Cuba şi Mexic. Hotelurile şi restaurantele din ţări cu tradiţie turistică încep să accepte cărţile de credit.

În anul 1957, după numai cinci ani de la înfiinţare, Diners Club avea deja 200.000 de posesori de carduri.

Anul 1958 a fost remarcabil pentru dezvoltarea cardurilor universale. În acest an a fost creat cardul Carte Blanche care iniţial, a fost un card particular al corporaţiei hoteliere Hilton.

Pe 1 octombrie a fost emis primul card American Express, iar peste un an această companie deţinea 32 de mii de întreprinderi şi peste 475 de deţinători de carduri.

În anii ’50 peste 100 de bănci americane au demarat propriile programe privind cardurile de credit. Cu toate acestea, perioada nouă în dezvoltarea businessului cu carduri a început atunci când au intrat pe piaţă băncile americane: Bank of America şi Chase Manhattan Bank.

Bank of America a lansat cardul BankAmericard.Pe măsura creşterii programelor de card majoritatea băncilor s-au confruntat cu primul

obstacol- caracterul local al deservirii cardurilor sale. În 1966 Bank of America a început să ofere licenţe de emitere a cardurilor BankAmericard altor bănci.

Ca răspuns la aceasta, câteva bănci mari concurente ale Bank of America au creat propria Asociaţie interbancară de carduri- ICA (Interbank Card Association). În 1969 această asociaţie a procurat drepturile asupra cardului Master Charge.

La rândul lor, băncile ce emiteau Bank Americard au insistat ca programul de carduri să fie scos de sub controlul Bank of America, astfel în iulie 1970 a fost creată NBI (National BankAmericard Incorporated).

La începutul anilor ’70 îm SUA s-au creat doi concurenţi de bază pe piaţa cardurilor universale: NBI şi ICA. Băncile care începuseră emiterea cardurilor s-au alăturat fie la NBI fie la ICA.

3

Page 4: Cardul - Instrument Modern de Plata

Bank of America şi Chase Manhattan, în octombrie 1976 au depus cerere pentru a deveni membri în Asociaţia interbancară de carduri pentru emiterea cardurilor Master Charge.

Paralel cu dezvoltarea pieţiii americane avea loc şi internaţionalizarea operaţiilor cu carduri. Ea a început încă din 1951, când Diners Club a eliberat prima licenţă pentru utilizarea numelui şi sistemului său în Marea Britanie.

Concurenţa asociaţiilor de carduri a continuat şi în Europa. În 1974 ICA a făcut un pas însemnat în lupta de concurenţă cu BnakAmericard făcând o înţelegere cu sistemul britanic Access Card care intră în Asociaţia Eurocard şi astfel începe colaborarea dintre Eurocard şi Asociaţia intrebancară de carduri americane ce emitea Master Charge.

Aceasta a fost una din cauzele care au dus la faptul că în 1976 NBI a schimbat denumirea cardului BankAmericard în cunoscuta VISA. La fel a procedat în 1980 şi ICA redenumind cardul în MasterCard.

Eurocard de asemenea nu a staţionat. Lărgind colaborarea cu Mastercard, această asociaţie, pe măsura apariţiei noilor tehnologii, a încheiat înţelegeri cu companiile Cirrus şi Maestro, ceea ce a permis să extindă spectrul serviciilor oferite clienţilor datorită cardurilor pentru ridicarea numerarului de la bancomate. La sfârşitul anului 1992 a avut loc unirea Eurocard Interbational cu sitemul de plăţi Eurocheck. Organizaţia nouă a fost numită Europay International.

Primele carduri erau din carton, pe care datele erau fie scrise, fie presate. Au început apoi să folosească plastine metalice, pe care datele se embosau şi au apărut cardurile plastice.

Iniţial informaţia despre client pe card era numai în formă de date embosate. Pe măsura dezvoltării ideilor ştiinţifice, cardul a căpătat o bandă magnetică. Pe care se păstrează informaţia de bază despre client. Apariţia benzii magnetice a permis emiterea cardurilor fără a embosa informaţia pe suprafaţa ei. Aceste carduri pot fi utilizate numai în utilaj electronic, ce permite obţinerea infotmaţiei de pe banda magnetică.

Primele au apărut cardurile de credit, care nu erau nici bancare şi nici de plastic. Destinaţia lor consta în confirmarea credibilitătii deţinătorului în afara băncii. Ele au aparut în SUA, unde creditul de consum al persoanelor fizice se dezvolta vertiginos încă la sfârşitul secolului XIX. Deja în anul 1914 unele magazine au început să elibereze clienţilor săi cei mai bogaţi şi permanenţi carduri speciale pentru a-i păstra drept clienţi. În anul 1928 compania Farrington Manufacturing din Boston a emis primele plăci de metal pe care se scria în relief adresa şi care se eliberau clienţilor de încredere. Vânzătorul introducea placa într-o maşină specială numită imprinter şi informaţia de pe placă se imprimau pe cec. În anii următori au fost inventate categorii ale schemei creditar-financiare, ca rata minimă lunară de rambursare a creditului, perioada aminării, adica creditarea fără dobândă, şi multe altele.

2. Caracteristici conceptuale şi tehnologice ale cardului

2.1. Definirea cardului

Cardul reprezintă un instrument de decontare prin intermediul căruia posesorul autorizat poate achiziţiona bunuri sau servicii fără prezenţa efectivă a numerarului. Cardul facilitează legătura financiară între comercianţi şi consumatori, fiind o simplă cheie de acces la un cont bancar: acela al deţinătorului de card.

Având caracteristicile universale ale unui instrument de plată, cardul asigură şi posibilitatea obţinerii necondiţionate de numerar fie de la automatele de bani (ATM) fie de la ghişeele băncii (în cazul sumelor mari), înlăturându-se astfel orice barieră funcţională de utilizare. Datorită acestor caracteristici, cardul este un instrument de plată universal aplicabil şi global acceptabil.

Conform Regulamentului numărul 6 din 14 noiembrie 1995, capitolul l , articolul 2, cartela de plată, care va fi denumită, conform practicii internaţionale, cardul, este definit ca

4

Page 5: Cardul - Instrument Modern de Plata

fiind „ un suport de informaţie standardizat, securizat şi individualizat, care semnalează că deţinătorul său ar putea avea succes la dreptul de a-l folosi pentru plată, conferit de emitent; un card este acceptabil de către comerciant ca mijloc de plată, de către deţinător, a obligaţiilor asumate de către utilizator la procurarea de mărfuri, consumul de servicii sau obţinerea de avansuri în numerar de la comerciant, în termenele şi în condiţiile legii, a obligaţiilor reciproce şi a altor reglementări aplicabile ."Un card va fi acceptat ca mijloc pentru plată conform condiţiilor în care a fost emis, stipulate prin obligaţii reciproce”. Cardul are caracteristicile universale ale unui instrument de plată, dar deţine şi o caracteristică proprie, şi anume aceea de a permite obţinerea necondiţionată de numerar.

Cardul este o inovaţie revoluţionară care a putut fi aplicată datorită introducerii pe scară largă a innoirilor tehnologice desfăşurate în ansamblul tehnicilor informatice, electronice, telematice, în măsură să faciliteze schimbul de fonduri fără support de hârtie şi implicând o relaţie principală tripartită între bănci, comercianţi şi consumatori.

Experimental, cardul a putut fi conceput şi aplicat pe măsura evoluţiei cercetărilor ştiinţifice în domeniu. În fapt, cardul a intrat definitive în familia instrumentelor de plată, atunci când aplicarea tuturor inovaţiilor componente ce putea fi dirijată la dimensiuni de masă s-a dovedit eficientă, respectiv când s-a produs o scădere semnificativă a preţurilor producţiei de masă a tehnologiei echipamentelor şi reţelelor care să fie convenabilă, atât la nivelul băncilor, la nivelul comercianţilor şi a altor factori implicaţi, cât şi la nivelul utilizatorilor, persoane fizice, primordial.

2.2. Conceptul general al cardului

Caracteristica primordială a cardului este dată de natura sa tehnologică. Cardul este un ansamblu de tehnologii privind :

- Recepţia, prelucrarea şi stocarea informaţiilor în condiţii de operativitate şi rapiditate maximă;

- Transmiterea la distanţă a informaţiilor în condiţii de operativitate, oportunitate şi siguranţă, în măsură să permită un transfer de fonduri în mod efficient;

- Reflectarea operativă în situaţia contului beneficiarului a transferurilor efectuate, astfel încât să permită acestuia accesul accelerat la resursele transferate.

Cardul este operaţional prin existenţa unei reţele specifice cu multiple ramificaţii:- Care leagă comunitatea deţinătorilor de carduri de propriile bănci;- Care leagă comunitatea comercianţilor abilitaţi să primească fonduri prin

intermediul cardurilor, cu băncile lor;- Care leagă băncile deţinătorilor de carduri cu băncile comercianţilor,

beneficiarii de plăţi prin card şi cu administratorii reţelelor, cu relaţii funcţionale impilicte.De fapt, funcţionarea intensă a relaţiei implică existenţa unor multiple circuite în

măsură să asigure fluenţa şi corectitudinea operaţiilor.Cardul este, prin natura sa, un instrument de plată specific cu caracteristici noi, radical

deosebite de lumea veche a instrumentelor de plată.Prin card, instrumental de plată a încetat să aibă support de hârtie şi s-a eliberat de

limitele sale în această calitate.Caracteristicile materiale de structură ale cardului imprimă utilizării cardului aceste

coordinate noi.Principala caracteristică este construcţia sa specifică.Cardul este, în speţă, un dreptunghi de plastic de o anumită dimensiune şi

conformaţie, care permite poziţionarea sa în locaşele special construite şi conţinute de aparatajul poziţionat la punctele de vânzare sau la automatele bancare.

5

Page 6: Cardul - Instrument Modern de Plata

Cardurile sunt diferite din punct de vedere al funcţiilor pe care le îndeplinesc, însă au o serie de trăsături comune în ceea ce priveşte construcţia lor, trăsături care dau posibilitate cardurilor de a se deosebi de celelalte instrumente de plată.Trăsăturile comune sunt:

a) ca suport fizic, cardul bancar este realizat din material plastic, comparabil ca formă şi dimensiune cu o carte de vizită.Are formă dreptunghiulară şi dimensiuni standard ( 86 mm K r>4 mm \ 0.54 mm grosime ) şi comportă diferite menţiuni pe recto ( fata ) şi verso(spate).

b) pe faţa cardului sunt menţionate: numele băncii emitente, numărul de cardformat din 16 sau 13 cifre, numele deţinătorului de card, data expirăriicardului, sigla organizaţiei internaţionale sub egida căreia este emis cardul, holograma specifică, numărul de control tipărit deasupra numărului de card (este format din 4 cifre identice cu cele ale numărului de card).

c) pe verso-ul cardului se găsesc: o bandă magnetică pe care sunt codate datele standard referitoare la deţinătorul de card şi anume: număr de cont, număr de cont confidenţial, fonduri disponibile, nulitatea titlului un spaţiu destinat semnăturii autorizate a deţinătorului de card. Substanţa şi structura cardului prezintă caracteristici semnificative.

Prin aceasta, cardul poate fi pus în poziţia de intercomunicare cu reţeaua emitentului de card şi devine apt să facă cunoscute deciziile deţinătorului privind utilizarea sa ca instrument de plată.

Cardul este purtător activ de informaţii, ceea ce permite posesorului cardului să-şi exercite deciziile de plată în cadrul reţelei cu care are contact.

De regulă, în carcasa cardului se află imprimat un microprocesor care acţionează:- Ca deposit de informaţii privind deţinătorul de card şi factorii implicaţi în

reţea;- Ca purtător de informaţii accesibile (în condiţii bine stabilite şi cu reguli

precise de accesare);- Ca receptor de informaţii, în principal privind mesajele de plată decise de

deţinător şi înregistrate ca atare în reţea, potrivit consimţământului expres al titularului de card.

Cu ajutorul cardului deţinătorul poate procesa în sistem, decizie de plată după decizie de plată, toate aspectele caracteristice fiecărei plăţi fiind înregistrate ca atare în reţea şi pe card.

În aceste condiţii cardul devine baza de date privind plăţile procesate; fiecare plată este înregistrată în dimensiunile şi caracteristicile sale, înregistrarea aflată pe card are, în condiţiile date, valoarea unei dovezi materiale care poate fi exprimată, cu privire la elementele esenţiale ale mesajului de plată, procesat ca atare de către titularul cardului.

Astfel, în temeiul cardului şi al deciziilor formulate de titular şi reţinute electronic în memoria calculatorului, prin intermediul diferitelor reţele informatice implicite, se consemnează electronic decizia privind efectuarea plăţii cu toate elementele caracteristice privind identitatea partenerilor, suma de referinţă etc. care sunt transmise prin canalele specifice pentru a fi luate în considerare pentru înregistrările implicite în conturile bancare.

Specificul cardului este, expresia unei calităţi noi, şi anume aceea că transmiterea mesajului privind dispoziţia de plată are loc prin fluxul de informaţii, direcţionat prin reţele specifice şi nu prin transmiterea documentelor suport-hârtie.

Pe de altă parte, cardul acţionează ca un instrument de plată multiplu, cu utilizarea succesivă şi permanentă asigurând înalte facilităţi utilizatorilor plătitori, precum şi beneficiarilor plăţilor, cu care utilizatorii se află în raporturi contractuale.

Pe această bază, dispunerea plăţilor devine mai operativă, mai accelerată, aspect favorabil pentru toţi participanţii. Sub alt aspect, mecanismul plăţii pe card implică, într-o mare măsură, exercitarea deciziei de plată în fieful beneficiarului plăţii.

Exercitarea deciziei de plată de către deţinătorul cardului înseamnă, implicit, înregistrarea sumei în contul bancar al beneficiarului de sumă şi producerea pe moment a creşterii disponibilităţilor din contul acestuia. Aceasta poate însemna, mai departe,

6

Page 7: Cardul - Instrument Modern de Plata

posibilitatea de a dispune imediat de aceste încasări, şi implicit, dirijarea disponibilităţilor spre satisfacerea nevoilor curente ale beneficiarului de sumă.

Se manifestă astfel, o altă calitate deosebită a cardului, accelerarea la maximum a plăţii în favoarea beneficiarului de sumă, de aşa manieră încât schimbul între parteneri ajunge efectiv la soluţia: marfă contra bani.

Derularea plăţilor prin card implică o siguranţă sporită pentru toţi participanţii, dar în special pentru beneficiarii de sume.

Desfăşurarea relaţiilor de plăţi prin reţele bine organizate, potrivit normelor stavilote de către fiecare din aceste reţele, în cardul cărora acţionează multiple forme de control, înseamnă verificări de conformitate care asigură corectitudinea tuturor operaţiunilor în cadrul filierei.

Pe ansamblu, derularea operaţiunilor de plată prin card, prin intermediul reţelelor, asigură un climat de siguranţă specific, condiţie a regularităţii şi accelerării procesului de plaţi.

2.3. Caracteristicile tehnologice ale cardurilor. Tipuri

Pentru clasificarea cardurilor se utilizează mai multe criterii, după cum urmează:

1)După modul de stocare al informaţiei: Carduri cu bandă magnetică; Carduri cu microprocesor;

Cardurile cu bandă magnetică conţin toate informaţiile esenţiale despre deţinătorul de card. Acestea sunt emise de bănci, comercianţi, prezintă caracteristici comune pentru toate sistemele naţionale de plată, şi anume:

- sunt confecţionate din material plastic şi au aceleaşi dimensiuni tipizate şi standardizate de ISO;

- prezintă pe recto denumirea şi simbolul emitentului şi o hologramă tridimensională vizibilă la lumina ultravioletelor, numărul cardului, data expirării, numele posesorului autorizat;

- pe verso-ul cardului prezintă o bandă magnetică şi un panel de semnatură.

Culorile de fundal şi desenul hologramei se aleg de fiecare emitent. În afara numelui posesorului imprimat în relief, apar cuvinte marcă pentru identificarea tipului cardului şi simboluri ce indică tipul de posesor.

Cărţile cu microprocesorÎn ultima perioadă (cu începere din anul 1992) a apărut o generaţie de carduri care

conţin încorporate un microprocesor şi o componentă de memorie (chip). Acestea se numesc chip-carduri şi prezintă un grad de securitate ridicat, fiind promovate pe scară largă de societăţile emitente: VISA Internaţional şi MASTER CARD.

Cărţile au fost dotate progresiv cu microprocesoare încorporate („chips" ). Aceste instrumente, standardizate pe plan internaţional, integrează date informatice susceptibile unei lecturi optice în cadrul aparatelor de distribuit bilete, facilitându-se astfel evidenţa şi verificarea ordinelor primite de la clienţi. De asemenea, se economisesc hârtia şi timpul pentru verificarea autenticităţii semnăturilor (spre deosebire de cec). Cardurile cu microprocesor se mai numesc şi SMART CARDURI. SMART-CARD-urile au o serie de caracteristici, printre care se numară:

- sunt rezistente la încercările de spargere şi protejeazăinformaţia personală;

- izolează calculele sensibile, legate de securitate (mai ales cele legate de autentificare sau semnături digitale), de alte parţi ale sistemului care „nu trebuie să stie";

7

Page 8: Cardul - Instrument Modern de Plata

- asigură portabilitatea informaţiilor incluse între calculatoare şi sisteme, independent de arhitectura de bază ale acestor sisteme.

2)După funcţiile îndeplinite (respectiv modul de acoperire a cheltuielilor), cardurile se împart în:

carduri de credit; carduri de debit; card multifuncţional.1

Cardul de credit: ca instrument de plată dă dreptul posesorului de a utiliza o linie de credit pe o anumită perioadă de timp, egală de regulă cu termenul de valabilitate al cardului. Pe baza acestei linii de credit titularul poate face plăţi şi retrageri de numerar până la un plafon prestabilit. Banca poate să modifice acest plafon în funcţie de solvabilitatea clientului. Plafonul de creditare constituie o împuternicire dată de banca emitentă centrului de autorizare pentru a autoriza orice operaţie în limita acestuia în cazul lipsei disponibilului.

Cardul de debit: asigură utilizatorului posibilitatea achiziţionării de bunuri sau servicii, sau retragere de numerar în limita soldului disponibil în contul aferent cardului. Conditia esentială de funcţionare a acestui tip de card o reprezintă existenţa disponibilului în contul dedicat cardului. Aceste carduri pot fi emise sub restricţia unei utilizări doar în mediul electronic, caz în care va apărea menţiunea „Use only electronic” iar elementele de identificare nu sunt realizate în relief. Tot aici se încadrează şi cardurile pentru retragere de numerar care permit deţinătorului să retragă numerar prin automatele bancare de distribuire a numerarului sau să depună numerar, precum şi consultarea soldului contului.

Card multifuncţional: este un debit card care poate îndeplini şi alte funcţii: retrageri de numerar de la ATM-uri, garantarea unor cecuri emise de deţinătorul cardului.

3)După calitatea emitentului, se realizează distincţia între: cardurile emise de bănci; cardurile emise de societăţile nebancare.

Cardurile emise de bănci se încadrează în domeniul preocupărilor multiple ale băncilor de a identifica şi de a lansa pe piaţă instrumente de plată attractive, utile, facil de obţinut, sigure şi profitabile. Sistemul bancar american a reuşit lansarea cardurilor pe piaţa mondială a instrumentelor de plată cu începere din anul 1960, când Bank of America a lansat un instrument de plată, denumit Bank Americard (în prezent VISA Internaţional). La început cardul a fost utilizat de foarte puţini consumatori, pentru ca numai după 10 ani statisticile să indice prelucrarea a peste 170 milioane de bonuri de vânzări (realizate pe baza acestui tip de card).

În 1966 un grup de 17 bancheri din diferite instituţii financiare şi-au creat propria reţea prin care să-şi accepte reciproc cardurile locale. Astfel s-a creat Asociaţia Interbancară de Carduri, care se ocupa de producerile de autorizare, clearing şi decontare. În anul 1979, ca urmare a dezvoltării pe plan internaţional a acestei organizaţii, numele s-a schimbat în Mastercard, care a înregistrat o dezvoltare rapidă, ca şi Visa Internaţional, existând, în 1990 peste 90 milioane de Mastercard în circulaţie.

Carduri emise de societăţi nonbancareUrmând exemplul cardurilor bancare, societăţile nonbancare, lanţurile de magazine şi

cluburi private au lansat propriile carduri. Acestea asigurau posibilitatea efectuării de cheltuieli în timp real, fără a se mai pune problema dimensionării la un moment dat a disponibilităţilor proprii.

1 Stoica Victor, Deaconu Petre – Bani şi credit, Ed. Economică, Bucureşti, 2003, pag.349

8

Page 9: Cardul - Instrument Modern de Plata

În această categorie se încadrează cardul de comerciant, care poate fi utilizat numai la punctele de vânzare controlate de către emitentul de card (magazine, benzinării).

4)După momentul în care se utilizează tranzacţia: Carduri cu plata înainte (prealimentate) – carduri care au o reală putere de

cumpărare, întrucât utilizatorul a realizat o plată în avans. Cele mai frecvente carduri prealimentate sunt cardurile telefonice.

Cu plata acum (carduri de debit); Cu plata mai târziu (carduri de credit); Carduri de comerciant (retaiter card); Carduri de cheltuieli (charge card) – cunoscute sub denumirea de carduri de

călătorie şi petrecere a timpului liber (travel card).

3. Procesarea bancară a cardurilor

3.1. Emiterea cardurilor bancareLa cererea solicitanţilor de carduri, care pot fi persoane fizice sau juridice, după

semnarea contractelor de emitere a cardurilor, banca deschide acestora conturile aferente operaţiunilor cu carduri.

Emiterea cardurilor solicitanţilor presupune parcurgerea următoarelor etape: Completarea cererii de emitere a cardului şi depunerea documentelor necesare

aprobării acestei cereri; Verificarea de către bancă a cererilor de emitere de card şi, după caz, a celei de

deschidere de cont; Determinarea de către bancă a elementelor de personalizare, necesare emiterii

cardului şi codificarea datelor personale; Eliberarea cardurilor se face numai după depunerea sumelor reprezentând faza

de emitere, taxa anuală de utilizare a cardului, precum şi suma minimă necesară a fi depusă lunar în conmt;

După caz, solicitantul poate beneficia de o linie de credit, pusă la dispoziţie de către bancă, după efectuarea analizei de creditare.

Deschiderea conturilor personale are loc după semnarea contractului de emitere a cardului. Titularii de cont, posesori ai cardurilor, trebuie să efectueze cu regularitate depuneri în cont la termene stabilite de comun accord cu banca, astfel încât să fie asigurate cu anticipaţie disponibilităţile necesare operaţiunilor, nu mai puţin decât valoarea unui plafon minim detreminat de emitent, în funcţie, de exemplu, de veniturile lunare nete ale titularului. Titularii pot efectua operaţiuni de plăţi în limita disponibilităţilor existente în cont sau pot fi creditaţi pentru o perioadă şi cu o sumă stabilită prin contractul de emitere al cardului, în care se specifică şi condiţiile de rambursare. Închiderea conturilor se face la cererea posesorului de card sau din iniţiativa băncii, în caz de nerespectare a clauzelor prevăzute în contractul de emitere.

Deschiderea conturilor persoanelor juridice se face la cererea acestora după ce au semnat contractul de acceptare a cardurilor. Operaţiunile de încasări şi plăţi, în şi din contul comercianţilor acceptanţi de carduri, se fac de către bancă cu consimţământul prealabil al clienţilor şi potrivit cu clauzele contractuale.

Banca creditează contul comerciantului cu contravaloarea tuturor documentelor de vânzare-cumpărare primate spre decontare, după deducerea comisioanelor şi spezelor bancare. Comercianţii pot efectua, de asemenea, plăţi în favoarea unor terţi din contul pentru operaţiuni cu carduri, dar numai în limita disponibilităţilor existente. Închiderea conturilor se face la cererea titularului sau a lichidatorilor şi pentru încălcarea prevederilor contractuale.

3.2. Acceptarea cardurilor bancare

9

Page 10: Cardul - Instrument Modern de Plata

Pentru a putea deţine calitatea de acceptanţi, comercianţii încheie cu banca contracte de acceptare la plată a cardurilor. Contractele cuprind clauze referitoare la condiţiile de acceptare, termenii de acceptare, drepturile şi obligaţiile părţilor contractante. Clauza de acceptare este obligatorie şi necondiţionată.

Băncile emitente pun la dispoziţia comercianţilor acceptanţi: citiroare de carduri (magnetice sau electronice); formulare de documente de vânzare ( de exemplu, chitanţe de vânzare); centralizatoare; liste cu carduri interzise la acceptare. În schimb, băncile pretend comisionul pentru operaţiunea de acceptare, stabilit pe categorii de comercianţi şi de comun accord cu ei. De asemenea, fiecărui comerciant i se atribuie un cod unic, care conţine şi codul băncii emitente, precum şi o limită de autorizare, reprezentând valoarea maximă a unei operaţiuni pentru care nu este necesară obţinerea aprobării afectuării ei de la centrul de autorizare al băncii.

Emitenţii, respectiv băncile, trebuie să asigure servicii de autorizare a efectuării de operaţiuni cu carduri pentru comercianţii acceptanţi. Autorizarea constă în atestarea validităţii operaţiunii între un posesor autorizat şi un comerciant acceptant şi se face de Centrul de autorizare, organizat în cadrul biroului specializat al fiecărei bănci. În funcţie de nivelul limitei de autorizare sunt evidenţiate următoarele categorii de operaşiuni:

a) Operaţiuni cu o valoare mai mică decât limita de autorizare;b) Operaţiuni cu o valoare mai mare decât limita de autorizare;c) Operaţiuni pentru care limita de autorizare este zero.

În toate aceste trei cazuri, comerciantul acceptant verifică atât identitatea posesorului cardului şi caracteristicile de securitate ale acesteia, cât şi ultima listă a cardurilor interzise la acceptare şi care-i sunt furmizate de banca emitentă. Dincolo de aceste caracteristici commune, el procedează diferit de la un caz la altul.

În primul caz comerciantul acceptă cardul şi completeză documentele de vînzare-cumpărare aferente întrucât nu are nevoie de autorizare.

În al doilea caz transmite băncii o cerere de autorizare a operaţiunii. Centrul de autorizare verifică disponibilităţile existente în contul posesorului cardului şi aprobă sau respinge cererea. În cazul aprobării, comerciantul primeşte un cod ed autorizare al operaţiunii, pe care-l înscrie pe documentele de decontare, după care procedează la realizarea efectivă a operaţiunii.

În ultimul caz pentru toate operaţiunile privind eliberarea de numerar, limita de autorizare atribuită unităţilor băncii este zero. Drept urmare, ele trebuie să solicite autorizarea pentru toate operaţiunile cu carduri pentru retrageri de numerar, după care înscriu codul de autorizare pe chitanţele tip de eliberare de numerar.

Băncile emitente au dreptul de a refuza la plată contravaloarea documentelor de decontare. Refuzul se face:

o Fie prin iniţiativă proprie, în cazul în care se constată nerespectarea cerinţelor procedurii de acceptare a acrdurilor, acelei de autorizare a operaţiunilor sau a modului de completare a documentelor;

o Fie din iniţiativa posesorului, pe baza unei notificări în scris prin care se contestă valabilitatea documentelor.

În funcţie de motivele prezentate, refuzurile se pot clasifica astfel:a) Refuzuri de plată datorate nevalabilităţii operaţiunilor din

următoarele motive: bunurile, serviciile sau numerarul care constituie obiectul operaţiunii nu au fost primate de posesorul cardului după ce acesta a semnat documentele (chitanţele tip); operaţiunea de vânzare-cumpărare nu a fost finalizată efectiv, iar chitanţa tip aferantă operaţiunii nu a fost anulată sau nu s- a întocmit o chitanţă de stornare; comercianţii au modificat suma contarvalorii operaţiunii fără acordul posesorului de card;

b) Refuzuri de plată datorate nerespectării procedurii de autorizare a operaţiunilor din următoarele motive: cardul era înscris pe lista celor interzise la acceptare; cardul a fost utilizat pentru efectuarea mai multor operaţiuni de vânzare la aceeaşi unitate a

10

Page 11: Cardul - Instrument Modern de Plata

comerciantului şi la aceeaşi dată îm scopul evitării solicitării de autorizare atribuită comerciantului etc;

c) Refuzuri de plată datorate erorilor de completare sau de procesare a chitanţelor tip;

d) Refuzuri de plată datorate acceptării unui card expirat, contrafăcut sau a unor operaţiuni frauduloase.

4. Activitatea bancară cu carduri în România

În România utilizarea cardurilor a început în anul 1970, când persoanele străine nerezidente, care vizitau ţara puteau folosi la anumite hoteluri, restaurante, magazine ca mijloc de plată, cardul . Dar, abia după decembrie 1989 s-a putut discuta despre emiterea propriilor carduri de către băncile comerciale din România.

In 1992, cinci societăţi bancare (Banca Comercială Romînă, Banca Agricola, Banca Română pentru Dezvoltare, Banca Română de Comerţ Exterior-BANCOREX, Banca Ion Ţiriac) au pus bazele unei societăţi comerciale numită ROMCARD şi au emis carduri proprii pe piaţa românească.

Această societate comună, numită Romcard, cu un capital social de aproximativ 350 milioane lei, are drept scop principal mijlocirea tranzacţiilor cu carduri.

Primul card în lei a fost emis în România de către BRD în decembrie 1995. El se numea PRIMA şi avea o serie de caracteristici care nu au mai fost prezente la nici un card landat pe piaţă în anii care au urmat. Astfel Prima era un card cu funcţii duale respectiv debit/credit pentru persoane fizice şi debit pentru persoane juridice. Dar principala particularitate era că prima era un card proprietar, el nefiind emis sub licenţă AMERICANM EXPRESS, DINERS CLUB, EUROPAY sau VISA. Această experienţă nu a mai fost repetată, toate cardurile emise ulterior de sistemul bancar romîn fiind lansate sub o marcă internaţională.

Astăzi există în circulaţie peste 53 de tipuri diferite de carduri active, dintre care 26 au licenţă VISA, 21 sub EUROPAY şi 6 sub AMERICAN EXPRESS.

Cu excepţia cardurilor BRD Visa Clasic ( lei), BCR Eurocard/Mastercard (lei şi USD) şi RIB Eurocard/ Mastercard (lai şi USD), toate celelalte carduri puse în circulaţie sunt de debit, iar statisticile băncilor arată că gradul de utilizare a acestora este în proporţie de peste 97% numai la ATM-uri pentru eliberarea de numerar.

Pe piaţa românească există, în present, 12 emitenţi de carduri: Banca Comercială Română; BRD-GSG; Banc Post; Banca Agricolă-Reifeissen; Banca Transilvania; BCIT; Citybank; Alpha Bank; ABN AMRO Bank; ING Bank.

Cultura cardurilor în România este încă în dezvoltare. Tot mai mulţi români se conving că a cumpăra cu plata prin card bancar este mai sigur şi mai convenabil decât a cumpăra cu

11

Page 12: Cardul - Instrument Modern de Plata

numerar, semn că piaţa este foarte activă şi că oamenii înţeleg necesitatea diminuării plăţilor cash. Potrivit studiului realizat de GIK ROMÂNIA referitor la piaţa de carduri, 64 % dintre români au declarat că nu cunosc nici un nume de card bancar şi numai 11 % posedă un astfel de instrument financiar.

Statisticile băncilor arată că 95 % dintre deţinătorii de carduri le folosesc pentru retragerea numerarului din bancomate şi numai 5 % efectuează plăţi în magazine. În momentul de faţă, cea mai frecventă utilizare pe care românii o dau cardurilor bancare este aceea de retragere de numerar de la bancomat. În   anul  2002   s-a   produs   o   creştere   fără  precedent  a   numărului utilizatorilor de carduri, ca urmare a punerii în practică a prevederilor referitoare la obligativitatea ca toate instituţiile, regiile autonome, agenţii economici cu capital parţial sau majoritar de stat să-şi plătească salariaţii prin carduri (cardurile emise pentru plata salariilor reprezintă 80 % din total). În contextul aderării României la Uniunea Europeană este foarte importantă evoluţia în procesarea, utilizarea şi reaşezarea structurală a instrumentelor de plată fără numerar electronice pentru a satisface clientela în corelaţie cu cerinţele viitorului. S-au făcut şi se fac eforturi concertate pentru a avansa în acest domeniu fiind implicate în acest demers Guvernul, Banca Naţională a României, Ministerul Comunicaţiei şi Tehnologiei Informaţiilor, băncile, comercianţii, organizaţiile care pun la dispoziţie carduri şi tehnologia necesară, firmele de IT & C.

În ţara noastră numai un sfert dintre comercianţi pot accepta plata prin card (din cei 7.000 de comercianţi acceptanţi sunt activi numai 3.000), faţă de Polonia unde sunt 70.000 sau Ungaria unde sunt 65.000 de astfel de comercianţi. Cardul este folosit ca instrument de plată mai mult la restaurante şi hoteluri. Sondajele de piaţă din ultima vreme demonstrează că numai 5-6 % dintre români îşi fac cumpărături pe card. Se fac eforturi ca, până la sfârşitul anului, să se instaleze circa 6.000 de POS-uri la comercianţi, sediile sucursalelor bancare fiind deja acoperite. În această operaţiune se mizează pe faptul că în ţară există peste 20.000 de locaţii comerciale care acceptă tichete de masă, deci condiţii ar exista. Legea nr. 250/2003 stabileşte că de la 01.07.2003 toţi comercianţii cu amănuntul, care au o cifră de afaceri mai mare decât echivalentul în lei al sumei de 100.000 euro, trebuie să accepte carduri de plată. Legea nu prevede, însă, sancţiuni clare pentru cei care nu se încadrează în acest termen. De altfel nici comercianţii nu se grăbesc să respecte această lege, deoarece consideră prea mare comisionul  de 2 % aplicat la valoarea vânzărilor achitate prin intermediul cardului. Pe viitor, în momentul în care acest sistem se va generaliza, băncile promit să mai reducă acest comision pe măsura creşterii volumului de vânzări achitate cu card. România este, aşadar,   încă o ţară de numerar. Explicaţiile situaţiei menţionate ar fi:

românii nu au încă o cultură a cardului, adică “situaţia” şi “obişnuinţa” de a-l folosi;

veniturile românilor nu au permis expansiunea pieţei cardurilor; bancomatele sunt prea puţine şi se blochează relativ frecvent; comercianţii nu acceptă carduri la plată invocând comisioanele mari pe

operaţiune; slaba extindere teritorială a emitenţilor de carduri; accesul greu al oamenilor din oraşele mici şi din zonele rurale la structurile

bancare.În România sunt la ora actuală 19 bănci emitente de carduri, ceea ce înseamnă aproape

jumătate din sistem. B.C.R., Banc Post şi B.R.D. Groupe Societe Generale deţin 82 % din piaţă. Alte trei bănci au un cuvânt de spus: Raiffeisen Bank, Banca Ţiriac şi Banca Transilvania. Recent au intrat pe piaţă Carpatica, Romexterra, Unicredit România şi Finansbank. Băncile româneşti, la ora actuală, oferă clienţilor o mare varietate de carduri în lei şi în valută sub sigla celor două mari organizaţii emitente respectiv MasterCard şi Visa International. Accent se pune din ce în ce mai mult pe emiterea cardurilor utilizate exclusiv pentru cumpărături şi plăţi pe Internet. B.C.R şi Banca Românească au lansat în acest an carduri virtuale de debit, în USD, destinate numai plăţii mărfurilor şi serviciilor pe Internet.

12

Page 13: Cardul - Instrument Modern de Plata

La finele anului 2003 în România 5 milioane de persoane deţineau un card valid. Cu această cifră România este încă departe de a atinge masa critică necesară, apreciată de specialişti la 7-8 milioane. Nedezvoltarea cardurilor în România comparativ cu ţările dezvoltate este determinată pe de o parte de decalajul de peste patru decenii, iar pe de altă parte de costul mare al aparaturii în acest domeniu de activitate, aparatură pe care ţara noastră o importă în totalitate (1 ATM costă între 15.000-45.000 USD, iar soft-ul 2.000 USD la care se adaugă cheltuieli de instalare, service, închirierea liniilor de comunicaţii). România se află însă şi în urma ţărilor vecine. Acest decalaj se datorează faptului că organizarea activităţilor şi cadrul legislativ au demarat cu întârziere, iar managementul bancar românesc a fost necorespunzător  orientându-se spre acordarea creditelor de valoare mare şi uitând retail banking-ul din care fac parte emiterea şi circulaţia cardurilor.

Băncile fac eforturi susţinute pentru creşterea numărului de carduri de credit deoarece acestea deţin numai 7 % din totalul cardurilor emise. Pe piaţa românească există numai 5 credit-carduri emise de patru bănci: Banc Post, cardul Briliant; B.R.D.-G.S.G., cardul Visa Classic; B.C.R., cardul Eurocard/Mastercard şi R.I.B., cardurile Eurocard/Mastercard Classic şi Gold. Valoarea creditului pe card este diferenţiată în funcţie de veniturile lunare nete şi de capacitatea de rambursare; de regulă creditul maxim este dublul salariului net.

În general, băncile iau în considerare doar venitul solicitantului, doar B.R.D.-G.S.G. ia în calcul venitul net al familiei. B.C.R. şi B.R.D.-G.S.G. nu solicită garanţii speciale la acordarea creditului pe card. R.I.B. solicită drept garanţie un depozit colateral, purtător de dobândă, din care titularul nu va putea retrage bani pe perioada valabilităţii creditului. Banc Post lasă la alegerea clientului modul de garantare oferindu-I următoarele variante: veniturile nete lunare ale unuia sau doi giranţi; depozit colateral; poliţă de risc de neplată sau poliţă de asigurare de viaţă cesionată în favoarea băncii emitente a cardului. Pentru un credit pe card vechimea minimă la locul de muncă este de 3 luni faţa de 6 luni cât se solicită pentru acordarea unui credit de nevoi personale. În acelaşi timp creditele pe card au o valoare mai redusă decât alte tipuri de credite şi trebuie rambursate în timp mai scurt. Dobânda la creditele pe card este mai mare decât la creditele tradiţionale (Banc Post – 29 %; B.R.D.-G.S.G. – 32 %, R.I.B. – 27 %), B.C.R. fiind singura bancă unde se practică aceeaşi dobândă: 23 %. B.C.R. a mai lansat, în luna martie 2003, şi un card de credit destinat I.M.M.-urilor, care poate fi utilizat atât în ţară cât şi în străinătate pentru plata mărfurilor şi serviciilor în mediu electronic. Plafonul de creditate este de maximum 800 milioane de lei, iar dobânda este de 27 %.

În zonă numai România şi Bulgaria nu au încă programe pentru smart carduri. Europa este cea mai avansată din punct de vedere al cardurilor “inteligente”. Poşta Română şi Banc Post se preocupă să lanseze un program pilot de plată a pensiilor prin smart carduri, care le va da posibilitatea deţinătorilor să achite la ATM-uri facturile de telefon, curent electric, gaz, apă şi taxele locale.

Derularea afacerilor on-line şi efectuarea transferurilor electronice de fonduri impun în mod stringent asigurarea unei depline securităţi a tranzacţiilor, autentificarea corectă a participanţilor la tranzacţii, precum şi posibilitatea repudierii  tranzacţiilor iniţiate. Experţii în securitatea reţelelor definesc trei metode de bază pentru autentificarea identităţii persoanelor ce accesează o reţea: ceva ce se cunoaşte – în general o parolă, ceva ce se deţine – o cheie, un transmiţător de semnale sau un smart card care deţine o cheie de identificare unică, ceva ce este persoana respectivă – dispozitiv de identificare a vocii pentru calculatoare sau, în cazul cardurilor, imaginea irisului. Câteva soluţii de securitate asociate plăţilor electronice ar fi:

sistemul SSL (Secure Socket Layer) – în care datele transmise sunt criptate astfel încât ele nu pot fi citite sau modificate în timpul transmisiei. Transferul fondurilor se realizează fără autentificarea clientului, ceea ce reprezintă un inconvenient pentru comerciant având în vedere că  transferul fondurilor de la banca clientului nu este garantat

sistemul SET (Secure Electronic Transaction) – care asigură confidenţialitatea informaţiei prin împiedicarea interceptării numerelor de cont. SET foloseşte

13

Page 14: Cardul - Instrument Modern de Plata

perechi de chei RSA pentru a crea semnături digitale: cheia privată este folosită pentru criptare (semnare), iar cea publică este folosită pentru decriptare (verificarea semnăturii). Cel mai adesea, transmisia securizată a cheilor se realizează prin intermediul unui terţ, numit autoritate de certificare (AC). Se garantează astfel că nu este posibilă alterarea conţinutului mesajelor (datele trimise de cumpărător către vânzător, date de identificare, instrucţiuni de plată) în timpul transmisiei acestora prin reţea. În cadrul acestui sistem plăţile sunt garantate de către bancă, dar sunt necesare investiţii suplimentare atât ale băncilor cât şi ale comercianţilor.

camuflajul criptografic – care oferă acelaşi sistem de securitate ca şi un smart card dar este mai puţin costisitor. Utilizatorii sunt autentificaţi foarte solid prin utilizarea unui ATM unde PIN-ul utilizatorului nu este niciodată stocat şi este cunoscut doar de deţinătorul său.

Pentru următorii doi trei ani se va înregistra o creştere semnificativă a cardurilor de debit, însă o rată mai mare de creştere vor cunoaşte cardurile de credit. Pentru aceasta se impune un sprijin real din partea statului, aşa cum s-a întâmplat în Ungaria, unde POS-urile au fost subvenţionate încă din anul 1997, şi în Coreea de Sud, unde, între altele, au fost reduse taxele cu până 20 % pentru familiile care au cheltuit pe card mai mult de 10 % din venitul anual. Banca cu cea mai bună poziţie pentru cardurile de credit este în momentul actual BRD Societe Generale, care consideră că neperformanţa creditelor acordate pe card este inferioară celei generale.

Este absolut necesară instalarea mai multor ATM-uri, în localităţi din întreaga ţară, nu numai la sucursale şi agenţii bancare, ci în special acolo unde românii locuiesc.

Trebuie făcute eforturi pentru creşterea reţelei de comercianţi acceptanţi, care în România ar trebui să fie în jur de 50.000. Comercianţii trebuie convinşi de faptul că acel comision de 2 % din valoarea unei tranzacţii, pe care trebuie să-l plătească băncii, nu reprezintă o  pierdere, ci aduce şi un beneficiu: mai mulţi clienţi şi mai multă marfă vândută.

Până în anul 2006 , conform mandatului Visa, toate băncile Europei Centrale şi de Est vor migra către emiterea şi acceptarea smart cardurilor. Pentru Uniunea Europeană mandatul este până în 2005.

În concluzie, în viitor, se are în vedere trecerea de la o creştere cantitativă la una calitativă, de la debit şi overdraft la credit, de la carduri de salarii la carduri cu pachete de servicii, de la retrageri de numerar la tranzacţii la comercianţi.

5. Tendinţe noi în tehnologia cardurilor

Până în present, în activitatea de transfer electronic al fondurilor a apărut o serie de alternative la cardurile deja existente pe bază de bandă magnetică sau microprocessor. Acestea sunt rezultatul introducerii unor tehnologii electronice deosebit de înalte ale unor firme specializate în domeniu. Au luat naştere ca urmare a dorinţei continue de perfecţionare, precum şi datorită dorinţei de stopare a fraudelor . deoarece costurile lor sunt ridicate, se utilizează experimental pe scară relative restrînsă.

CRYPT CARD se bazează pe sistem electronic computerizat care asigură prelucrarea foarte rapidă a datelor. Acest tip de card este complet independent de un calculator, având încorporat un procesor şi un ceas. Are la bază un procedeu de codificare ce se poate efectua la întâmplare fără a i se micşora performanţele. De asemenea, se asigură o viteză de prelucrare a datelor deosebit de ridicată (15 Mb/secundă), mai mare decât cea a sistemelor obişnuite. Ceasul cu afişaj electronic asigură şi posibilitatea de codificare, utilizând caractere ce nu pot fi falsificate. Protecţia este realizată prin intermediul unui dispozitiv electronic deosebit de sofisticat ce are la bază o tehnologie specială de cifrare. Cifrarea se realizează prin intermediul unui computer, având forme imposibil de descifrat, ceea ce-i conferă utilizatorului o siguranţă ridicată. Numai când computerul cifrului arată că cifrul cardului este valabil, iar

14

Page 15: Cardul - Instrument Modern de Plata

când cardul recunoaşte răspunsul computerului, se va permite accesul la informaţii. Aceste două căi de autentificare stopează atât utilizarea defectuoasă a dispozitivului electronic, cât şi a cardului ce poate fi pierdut sau furat.

Dacă o companie are mai multe probleme de rezolvat, utilizând acest sistem, cardul poate fi programat să aibă acces la mai multe dispozitive electronice.

LASER CARD, sub formă nonmagnetică, cu o mare densitate a înregistrărilor, are o înaltă capacitate de memorie. Este realizat dintr-un material special, de dimensiuni reduse care permite o conmcentrare foarte mare de informaţii. Capacitatea de socare a LASER CARD este cuprinsă între 4 şi 6.6 Mega Byţi, fiind de 500 de ori mai mare decât a cardurilor cu microprocessor şi de 20.000 de ori mai mare decât a celor cu bandă magnetică, şi poate cuprinde câteva sute de mii de caractere.

DIGITAL CREDIT este noul sitem de plăţi introdus de VISA INTERNATIONAL. Acest nou sistem electronic permite codificări care sunt deja programate la nivelul benzii magnetice, ceea ce a dus la reducerea pierderilor, ca urmare a fraudelor. Este compatibil la sistemul PS 2000 (PAYEMENT SERVICE), care constă în faptul că pentru fiecare tranzacţie, efectuată cu oricare comerciant, de oriunde, se atribuie un număr unic. Astfel, identificarea se poate face direct prin aflarea terminalului POS de la care s-a iniţiat operaţiunea.

CARDURILE BANCARE CU FOTOGRAFIA posesorului presupun o tehnologie de imprimare cu ajutorul laserului. Tehnologia este cunoscută sub numele de difuzia culorii bazându-se pe transferal de căldură.

Prin intermediul acestei tehnici a fost creată posibilitatea imprimării pe faţa sau pe spatele cărţilor de plată a fotografiei, semnăturii deţinătorului, fapt ce va contribui active la reducerea fenomenului infracţional.

CARDUL OPTIC este una din cele mai recente afirmări, poate fructifica multe din inovaţiile propuse pentru perfecţionarea cardului, fiind bazat pe un alt vârf al tehnologiei-fibra optică.

Cardul optic presupune includerea în structura cardului a unei benzi optice utilizate în sistemul CD-ROM care coexistă cu o bandă magnetică.

Prin aceasta, pe de o parte, se majorează memoria până la 4.1. mega byţi, iar pe de altă parte, se abilitează cardul cu calităţi superioare privind siguranţa informaţiilor întrucât banda optică şi informaţiile înregistrate nu pot fi alterate.

Cardul optic va putea folosi posibilităţi de indentificare şi recunoaştere multiple; fotografiere, fişier de informaţii privind datele personale, imagini ale amprentei sau ale irisului posesorului înlăturând definitive pericolul falsurilor şi, în general, al furturilor de identiatate.

15

Page 16: Cardul - Instrument Modern de Plata

BIBLIOGRAFIE

1. Alina Bratu – Monedă. Credit. Bănci, Editura Ex Ponto, Constanţa, 2005

2. Cezar Basno, Nicolae Dardac – Sisteme de plăţi, compensări şi decontări, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2003

3. Dumitru Tudorache, Toader Pîrjol – Monedă, Banci, Credit, Editura Universitară, Bucureşti, 2005

4. Iulian Aştefanei – Promovarea mijloacelor moderne de decontare în contextual internaţionalizării serviciilor bancare, Editura Sedcom Libris, Iaşi, 2002

16