Ce sunt banii?Motto:

„Daţi-mi controlul asupra banilor, şi nu mă interesează cine face legile!”- Mayer Amshel Rothschild.

„Jumătate din mapamond să producă gunoi, iar cealaltă jumătate să fie obligată să-l cumpere”

- Rathenau (Ministru de externe, evreu, în Germania, 1922).

Ce sunt banii, astăzi? Cine îi tipăreşte? În ce cantităţi? Cine supraveghează aceastăactivitate? Acestea sunt întrebări pe care ar trebui să ni le punem cu toţii şi despre carevom urmări să discutăm în continuare.

Teoretic, fiecare stat emite moneda sa naţională în cantităţile pe care le consideră decuviinţă pentru a păstra un anumit echilibru asupra inflaţiei. Dar ce se întâmplă atuncicând moneda respectivă trece frontierele statului? Mai urmăreşte cineva traseul ei,efectele pe care le produce (inflaţie, depreciere)?

În fapt, statele care benficiează de o monedă puternică, convertibilă (valută forte) otipăresc în cantităţi uriaşe. Aceste „tone de hârtie tipărită”, în mare parte, i-au drumul„exportului”. Practic, un stat cu monedă puternică poate cumpăra/importa orice bundând la schimb „hârtii verzi”.

Aşa se face că, de exemplu, în SUA nu există nici 10% din totalul dolarilor tipăriţi,restul circulând pe tot mapamondul. Acesta este secretul „miracolului” economieiamericane: - pot cumpăra orice, de oriunde (materii prime, tehnologie, resurse umane)dând la schimb dolarii ce sunt tipăriţi non-stop, fără nici o acoperire.

La fel a procedat si Germania Federală cu marca germană. Această monedăputernică era folosită la schimb în tranzactiile comerciale, de asemenea fără nici oacoperire. Ascesta a fost secretul „hărniciei” germane. La fel proceda şi Franţa cufrancul francez. La fel procedează si astăzi Elveţia cu francul elveţian (acesta este unuldintre principalele motive pentru care nu doreşte integrarea în Uniunea Europeană:controlul asupra monedei interne. Practic, Elveţia tipăreşte franci elveţieni pe care apoi,prin bănci, îi împrumută populaţiei sau societăţilor comerciale, pentru ca apoi să îi iaînapoi cu dobândă sau să perceapă bunuri la schimb – de multe ori prin executări silite.Evident că, având controlul asupra monedei, cantitatea de franci de pe piaţă e controlatăşi ea nu va putea niciodată să fie restituită integral – aşa apar falimentele. De ex.,Elveţia tipăreşte 1.000.000 de franci elveţieni pe care îi aruncă pe piaţă cu împrumut,solicitând să primească înapoi cu dobândă, 1.100.000 de franci, dar aceasta nu se vaputea realiza niciodată întrucât suma de franci de pe piaţă este de doar 1.000.000, decieste un joc de tip piramidal din care întotdeauna cineva va pierde. Astfel a apărutexpresia „jungla financiară”, reprezentând lupta pentru supravieţuire pe piaţă.). La felprocedează şi Marea Britanie cu lira sterlină (are acelaşi motiv ca şi Elveţia pentru carerefuză trecerea la zona euro).

Dar ce s-a întâmplat de când a fost lansată moneda euro? Cine controlează emitereaacestei monede? Evident, statele puternice care au creat-o (Germania, Franţa în primulrând) care au acceptat renunţarea la propria monedă naţională în vederea uneia noi, maiputernică. Celelalte state membre ale zonei euro cunosc acest fapt şi profită de el dinplin. Ţări ca Belgia, Olanda, Italia au primit (şi încă mai primesc) credite de miliarde deeuro, bani tipăriţi special pentru aceste credite, fără nici o acoperire. Aceşti bani suntapoi infuzaţi în economiile lor. Astfel işi menţin aceste state supremaţia la niveleconomic. Acesta este motivul pentru care au renunţat la propria monedă naţională,acceptând moneda euro ca pe o monedă cu care pot face tranzacţii financiare oriunde,practic cu care pot cumpăra orice. Unii vor spune că tipărirea monedei euro este limitatăşi ţinută între anumite limite stricte. Sigur, în teorie aşa este, însă în practică cei care

controlează această monedă sunt tot cei care au creat-o şi care o controlează / utilizeazădupă bunul plac al lor. Cei care controlează moneda euro alcătuiesc un fel de „frăţie”, casă nu zic „mafie”, care păstrează cu stricteţe legea tăcerii (omerta) asupra acestuimecanism. Ei sunt cu toţii implicaţi şi se acoperă unul pe altul, pentru că dacă ar picaunul, atunci automat ar pica toţi.

Grecia, având o experienţă milenară în comerţ şi finanţe, a înţeles repede acestmecanism şi la început a acceptat să facă parte din el. Însă atunci când pretenţiile saleau depăşit voinţa marilor puteri care au creat moneda euro, a fost tratată cu dispreţ şimarginalizată. Astfel a apărut această perioadă de criză în zona sudică a Europei, cândţări ca Grecia, Spania, Portugalia nu au mai primit sumele colosale cu care seobişnuiseră; principalele state care controlează moneda euro sunt situate în partea denord a Europei.

Am ajuns acum într-un punct în care vedem cum sunt tipăriţi banii. Ne putem deci,întreba: atunci, cine mai munceşte? Cine ţine economia în spate? Cum sunt produsebunurile de larg consum? Răspunsul cred că este deja uşor de intuit: ţările care suntsclave ale acestui sistem financiar diabolic. Acum putem înţelege de ce ţări ca Ucraina,bogate în resurse şi în care poporul munceşte în condiţii grele zi-lumină sunt la limitafalimentului, iar ţări ca Olanda, cu resurse foarte puţine sau deloc şi cu oameni mai tottimpul petrecăreţi au economii puternice.

Care este scopul acestui „joc” de culise? Ţinerea în şah a întregii omeniri! Unii suntsubjugaţi de monedă, ceilalţi sunt subjugaţi de muncă. Nimeni nu câştigă, toţi suntsclavi într-un fel sau altul; singurii câştigători sunt cei care au creat Sistemul, cei careţin omenirea în lanţuri (şi cu ale căror citate am început acest articol). Însă, deoarece totmai mulţi oameni conştientizează acţiunile ocultei financiare globale, sperăm, totuşi, căziua dezrobirii va sosi cât mai curând.

În continuare, vom prezenta alte câteva articole care dezvoltă acest subiect.

«Alan Greenspan, fost şef al Trezoreriei americane, a declarat că nu există nicioşansă ca SUA să intre în incapacitate de plată (default), în urma decziei S&P de aretrograda ratingul de ţară al Americii, scrie CNBC.

“SUA pot plăti orice datorie au, pentrucă putem întotdeauna să tipărim banipentru asta. Deci probabilitatea deincapacitate de plată este zero”, a declaratGreenspan, într-o conferinţă de presă deduminică.

Alan Greenspan (născut în 1926) esteun economist american care în prezent areo firmă de consultanţă economică,Greenspan Associates LLC.

El a fost numit şef al Trezoreriei în 1987, de către Ronald Reagan, şi a deţinutaceastă funcţie până în 2006, fiind cel mai longeviv trezorier-şef din istoria SUA. Tatăllui Greenspan, Herbert, este un evreu de origine română care a emigrat în SUA.»

«După ce „Cavalerii Roşii” au înfiinţat prima lor colonie în Pennsylvania, Loja masonicăengleză a întemeiat şi aici o lojă în 1730. Războiul de independenţă american a fost organizatşi dus de masoni, iar constituţia au conceput-o şi au semnat-o masonii. Preşedinţii americani aufost masoni, ei fiind de asemenea reprezentaţi în Cameră şi Senat. Pecetea americană, piramidacu un ochi la mijloc, pe verso pasărea Phoenix, drapelul american cu 13 dungi şi 13 state, cele13 trepte ale piramidei, toate acestea sunt simboluri masonice instaurate de familia Rotschild şiaplicate în practică de Weishaupt. Macheta piramidei de pe bancnota de un dolar a fost făcutăde Filip Rotschild împreună cu iubita sa Any Rand, aşa cum scrie ea însăşi în cartea ei „AtlasShrugged”. Mai târziu, loja masonică americană s-a împărţit în alte două loji: „Ritul york” şi„Ritul scoţian”, împărţite în 33 de grade. Majoritatea masonilor cred că cel de al 33-lea gradeste ultimul. Dar gradele superioare lojei a 33-a sunt gradele Iluminaţilor. Toate lojile „MareluiOrient” din Europa au fost pătrunse de iluminismul lui Weishaupt, la fel şi în America. 90%din masonii organizaţi nu ştiu nici în zilele noastre, ce scopuri au Iluminaţii din gradele de sus.Aceste organizaţii ale gradelor inferioare sunt grupuri umanitare, utilitare. Ei se dau dreptlocalnici de vază, folosesc simboluri secrete şi alte scamatorii. Tot ceea ce fac aduc avantajecarierei şi afacerilor. Soţiile lor se adună şi ele în organizaţii sociale sau de caritate undepreocuparea principală este bârfa. Fratele mason nu are idee de ce se întâmplă în vârf.

Dar cum stăteau finanţele în America? Benjamin Franklin şi Thomas Jefferson, ambiipreşedinţi, erau împotriva creării unei bănci centrale după modelul celei engleze. Dupămoartea lui Franklin, agentul lui Rotschild, Alexander Hamilton, a fost numit ministru definanţe şi a întemeiat „First National Bank of the United States”. Această bancă a fostcontrolată de Rotschild. În 1811, când concesiunea acestei bănci s-a sfârşit, nu a mai fostprelungită pe cinci ani, deoarece, economia americană era într-o stare de destabilizare.Rotschild, prin presiuni asupra parlamentului englez, a făcut ca englezii să ceară americanilorcoloniile. Aceasta a dus la războiul dintre 1812-1814. După război, America a trebuit să facădatorii, astfel încât nu a avut altă posibilitate decât să prelungească mandatul băncii.

În 1836 preşedintele Jackson i-a retras din nou concesiunea pentru ca în 1836 să i se deadin nou dreptul să funcţioneze. În sfârşit, în 1913, a devenit „Federal Reserve Bank” (FED),care există până astăzi ca puternică bancă particulară. Cum funcţionează această FED?Comitetul de bancheri ai acestei bănci tipăreşte „Federal Reserve Bancnote”, adică dolari. Gu-vernul american nu are dreptul să tipărească bancnote. Banca FED dă guvernului aceşti dolari,în schimbul unor obligaţii (poliţe de împrumut), care folosesc băncii ca garanţie. Acesteobligaţiuni sunt ţinute de cele 12 filiale ale băncii FED care încasează anual procente. Şimuntele datoriilor creşte şi iar creşte. În 1982, ministerul de finanţe american publica suma de1.070.241.000.000 dolari pentru care FED încasa de la contribuabilul american115.800.000.000 dolari procente anual. Această enormă sumă de procente se scurge înbuzunarul bancherilor particulari ai lui FED. Ei deţineau în 1992 obligaţiuni în valoare de5.000.000.000.000 dolari. Pe aceşti bancheri îi costă numai vopseaua, hârtia şi tipărituldolarilor! Charles Lindbergh, un membru al Congresului de atunci, este primul care a numit-ope Federal Reserve Bank „guvernul invizibil”.

Deţinătorii acţiunilor acestei bănci erau:

1. Băncile Rotschild din Paris şi Londra;

2. Banca Lazard Brothers din Paris;

3. Israel Moses Seif Bank din Italia;

4. Banca Warburg din Amsterdam şi Hamburg;

5. Banca Lehmann din New-York;

6. Banca Cuhn şi Loeb din New-York;

7. Banca Chase Manhattan din New-York;

8. Goldman Sachs Bank din New-York.

Este foarte curios de menţionat că toate aceste bănci sunt evreieşti.

Aceste bănci împrumută bani guvernului american prin FED, iar procentele le suportă

contribuabilul, plătind impozite. Aceasta este cea mai mare tâlhărie din istoria Statelor Unite şitrece aproape neobservată. FED prin obligaţiunile ce le posedă are drept de zălog pe întreagaavere a Americii de Nord. O mulţime de încercări, de a anula legea prin care se asiguraexistenţa acestei bănci au dat greş. S-a încercat prin instanţe ale justiţiei. De drept, cetăţeanulamerican nu poate cere aceşti bani înapoi, deoarece FED nu este o instituţie de stat, ci ostructură particulară. De fapt, această bancă este anticonstituţională, de aceea nouă stateamericane au intentat o acţiune judecătorească pentru anularea concesiunii acestei bănci.

Nathan Rotschild a înfiinţat, după moartea tatălui său, în 1812, banca „Nathan MayerRotschild şi Fiii”, la Londra, cu filiale la Viena, Berlin şi Paris. În America, banca lui a fostreprezentată de băncile Cuhn Loeb & Co, J.P.Morgan & Co, August Belmont & Co.

Familia Rotschild îşi câştigase o influenţă imensă în economia americană prin tranzacţiibancare, bursiere, asigurări, credite acordate guvernului, finanţarea căilor ferate, fabrici de oţelşi armament etc. Ei au finanţat războiul dintre 1861-1865, provocând conflicte prin intermediulunor agenţi. Un agent al lor, George Bickley, fondatorul lojii „Cavalerii cercului de aur” aincitat statele din sud să formeze o confederaţie şi să se separe de Uniune. Un alt agent al lordin partea băncii Morgan agita spiritele în statele nordice. Preşedintele Lincoln, care a aflatjocul, a încetat în 1862 şi 1863 să plătească dobânda imensă băncilor lui Rotschild şi a datCongresului însărcinarea să tipărească acei dolari numiţi „Green Back” cu care să plăteascăarmata Uniunii. Acest lucru, bineînţeles, nu a fost pe placul Rotschilds-ilor, care au pus unagent al lor, John Wilkes Booth, să-l asasineze pe Lincoln. Acesta a fot ucis pe 14 aprilie 1865.„Cavalerii cercului de Aur” l-au scos mai târziu pe ucigaş din închisoare. Acesta a fugit laLondra unde şi-a petrecut restul vieţii fără lipsuri, fiind plătit de Rotschild. După moartea luiLincoln, dolarii „Green Back” s-au scos din circulaţie, fiind cumpăraţi pe nimica de bancaMorgan şi Belmont.

În rezumat, putem spune că Banca N.M.Rotschild şi Fiii controlează: City-ul din Londra,coloniile coroanei engleze, guvernele englez şi francez, Comitetul celor 300, toate lojileIluminaţilor din Europa şi America. Prin băncile Cuhn-Loeb, al căror director este Jacob Schiff(fiica acestuia a fost soţia lui Trotzki) şi prin banca Morgan, Belmont şi Warburg au ridicatimperiul Rockefeller „Standard Oil”, liniile ferate Harriman şi fabrica de oţel Carnegie. Acestebănci sunt cele mai puternice din lume. Establishment-ul Coastei de Răsărit cu mafia eifinanciară, politică, academică şi mass-media este stăpânită de Rockefeller.»

«Banca Goldman Sachs din New York este una dintre cele opt bănci evreieşti ce aufondat banca centrală privată a Statelor Unite ale Americii, Federal Reserve Bank, iar înprezent este principalul “jucător” bancar mondial, alături de băncile Morgan Stanley şiMerril Lynch, despre care analiştii au scris: “Lumea este dominată de trei instituţii careau acaparat sacii cu bani... Este remarcabil cât de multe afaceri din domeniulinvestiţiilor bancare au fost concentrate sub influenţa acestor firme şi a rivalilor lorapropiaţi”.

În continuare, revista Capital (în suplimentul «Lumea în 2001»), descrie mai ampluimaginea constelaţiei băncilor evreieşti din SUA:

„Pentru a lua doar un exemplu al puterii lor oligarhice, primele cinci astfel de firmeau intermediat trei sferturi din totalul emisiunii de noi acţiuni în America.

Întorcându-ne în Europa, Morgan Stanley şi Goldman Sachs se ocupă, din punct devedere valoric, de 60% din achiziţiile şi fuziunile trans-frontaliere...

Cel de-al doilea grup - al «greilor» aflaţi în rivalitate - constă în 2 bănci comercialegigantice, care s-au extins în domeniul investiţiilor bancare. Citigroup, formată dinfuziunea, în 1998, a Citicorp şi Travelers, a avut destul succes împletind acoperireaglobală a Citibank cu abilităţile comerciale Salomon Brothers, know-how-ul acumulatal Smith Barney ca bancă de investiţii şi, apoi, experienţa Schroders ca bancă

comercială.O tot atât de spectaculoasă afacere a fost fuzionarea, în septembrie 2000 a J.P.

Morgan cu Chase Manhattan... Achiziţionarea firmei J.P. Morgan, un vechi nume înfinanţele americane, face din Chase o putere în lumea băncilor de investiţii...

Dispariţia lui J.P. Morgan a lăsat Bear Stearns şi Lehman Brothers ca principalebănci de investiţii de pe Wall Street... După crearea firmei J.P. Morgan, Chase & Co.,primele trei firme din galeria «greilor» ar putea găsi atrăgătoare ideea să-şi adaugecâţiva muşchi prin cumpărarea de bănci comerciale...

Cei trei membri ai clubului trilionarilor vor continua să lase în urmă mulţimea.Goldman Sachs, Morgan Stanley şi Merril Lynch vor face fiecare [anual] câte o mie demiliarde de dolari din activităţi de consultanţă... CSFB, Citigroup şi Chase / J.P.Morganvor face tot ce pot pentru a-i prinde din urmă sau îşi vor uni eforturile pentru a intra şi eiîn club.”

Evreu polonez, Jeffrey Sachs face parte din organigrama evreului ungur GeorgeSoros, figurând ca principal consilier economic. La rândul său, evreul ungur GeorgeSoros este cel mai bine plătit manager-finanţist din S.U.A., câştigând curent 500milioane de dolari anual. Prin lovitura pe care a dat-o în septembrie 1993 BănciiNaţionale a Angliei, Soros a câştigat un miliard de dolari din banii contribuabililorenglezi. In mod ipocrit, Soros şi-a creat în ultimii ani o imagine de “Robin Hood al ereicomputerului”, care ia bani de la ţările occidentale prin geniale speculaţii financiare şi îidă apoi Europei răsăritene şi Rusiei prin diferitele “Fundaţii Soros” în scopul “nobil” alinstaurării unui tip de democraţie numit de el “societate deschisă”. Că Soros estedeparte de a fi un altruist, o demonstrează mai ales doctrina sa, prezentată în propria-ilucrare, The Alchemy of Finance: “Ceea ce cred speculanţii finanţelor are mai multăimportanţă decât faptele economice reale”.

Conform biografului său, William Engdahl, George Soros a fost identificat ca fiind“omul de paie” al concernelor bancare anglo-franceze ale Rothschild-zilor. Engdahlprecizează: “Relaţiile lui George Soros cu cercurile internaţionale ultrasecrete aleRothschildzilor nu sunt relaţii bancare întâmplătoare sau obişnuite. Iar succesulextraordinar al lui Soros ca speculant pe nisipurile mişcătoare ale pieţelor financiaresunt greu de explicat doar prin simplul său «talent de jucător». Soros are acces lainformaţiile interne ale unuia dintre cele mai importante canale de informaţii privatedin lume.”

Unul dintre principalele roluri ale lui Soros, rezervat lui de Rothschildzi, deci deoculta mondială, este acela de agent de influenţă la nivel planetar, în folosul luiRothschild şi al acoliţilor lor, pentru promovarea “economiei de piaţă” când doresc sădisperseze proprietatea altora (a statelor, de regulă), sau pentru centralism, atunci cândvor să acumuleze pentru ei. Astfel, în anii ’80, cu concursul d-nei Margaret Theatcher,prim-ministru al Marii Britanii, banca N.M. Rothschild & Sons a câştigat sume de maimulte mii de miliarde de dolari din privatizarea întreprinderilor britanice de stat.

Legăturile dintre Rothschild şi Soros se ţin prin oameni cheie. Astfel, evreulRichard Katz face parte atât din comitetul director al concernului lui Soros (QuantumFund), dar, în acelaşi timp, este director al Rothschild Italia S.P.A. din Milano şi încomitetul director al N.M. Rothschild & Sons. Iar acesta este numai un exemplu.

Jeffrey Sachs, cel care operează intens în România prin “consultanţă” asupraprivatizărilor, este de fapt unul dintre agenţii de influenţă ai lui Soros (şi, de la distanţămai mare, al clanului Rothschild) în ceea ce priveşte implementarea “terapiei de şoc” îneconomiile ţărilor ţintă, adică, mai recent, în Europa răsăriteană.

Jeffrey Sachs nu este numai acţionarul firmei care a operat intens în privatizăriledin România. Sachs este, totodată, director la Harvard Institut for Development - SUA,specialist în finanţe mondiale, ca şi în funcţionarea Fondului Monetar Internaţional şi aBăncii Mondiale. El a ocupat în anii '90 funcţia de consilier pentru reformă în Polonia,

Estonia, Rusia, Bulgaria, Slovenia şi alte câteva ţări din răsăritul european, dar făceatotodată frecvente vizite în România, pentru a da indicaţii guvernului pentru"accelerarea reformei".

Deşi responsabil de cele mai importante determinări macroeconomice de la niveluleconomiilor fostelor state socialiste, ca şi de atitudinile instituţiilor internaţionale, el re-cunoaşte inechitatea în tratamentul diferenţiat al acestora. „Tratamentul inegal al ţărilordin Europa Centrală şi de Est se menţine şi azi, apreciază Jeffrey Sachs. Dacă Polonieii-au fost anulate datorii de 40 miliarde USD, atunci când Iugoslavia a solicitat în 1990reeşalonarea datoriei externe, nu a primit nici un răspuns. În cazul României, laeforturile de a îndeplini integral cerinţele Acordului stand-by, Fondul MonetarInternaţional a răspuns plusând cu noi condiţii pentru a îndepărta cât mai multeliberarea celei de a doua transe a împrumuturilor." (Capital nr.5/2000).

Jeffrey Sachs a cerut personal la începutul anului 1999, guvernului român sădesfiinţeze Banca Naţională a României pentru a fi înlocuit de instituţia ConsiliuluiMonetar, instituţie aplicată de regulă statelor în "stare de faliment". Fiind condus decinci membri, din care trei străini, Consiliul Monetar emite moneda naţională, susţinutădin spate de una străină (chiar de către una artificială, "emisă" de Fondul MonetarInternaţional). Consiliul Monetar are un "sediu naţional" în capitala ţării ţintă, precumşi filiale regionale. Analiştii economici independenţi consideră că un astfel de Consiliuare un "caracter oneros", deoarece: „puterea de decizie se află în mâna directorilorstrăini..., reprezintă o ingerinţa a politicului în relaţiile economice internaţionale, ţarasăracă fiind practic obligată să crediteze ţara bogată pe toată durata instituirii CM cuvaloarea rezervei valutare (orice achiziţie de valută este o creditare a ţării emitente)”.Opunându-se acestei măsuri, directorul Institutului Naţional de Economie, prof.Constantin Icnete, îi răspunsese pe loc lui Sachs, în revista Capital nr.7/1999:

„Este surprinzătoare apariţia unei galerii de fani ai instituirii unui Consiliu Valutarîn ţara noastră..., [consiliu] scos din muzeul organizării sistemului monetar în coloniilebritanice cu aproape două secole în urmă... [În istorie] Consiliul Valutar, cunoscut şi subalte denumiri, a apărut necesar pentru depăşirea prăbuşirii monedei naţionale şi asistemului bancar, ajuns în pragul încetării de plăţi... Prin exclusivismul său, aceastărelaţie devine măsura tuturor lucrurilor şi o cenzură a tot ce este permis sau interzis îneconomie... Consiliul Valutar funcţionează în condiţiile abdicării puterii de stat şi aclasei politice de la gestionarea crizei economice, şi ale cedării răspunderii unuiorganism de supraveghere internaţională...”

Sachs a activat în Polonia prin Fundaţia Ştefan Batory, din anul 1989. Soros însuşirecunoaşte a fi ştiut dinainte că terapia sa de şoc va produce o imensă rată a şomajului şide aceea a ţinut să instaleze la guvernare sindicatul Solidarnosci. În Iugoslavia, laînceputul anului 1990, Soros împreună cu FMI, prin implementarea terapiei de şoc, aucondus la incendierea întregii ţări.

Jeffrey Sachs a fost implantat şi în Rusia, pe lângă preşedintele Elţîn, pentruaplicarea terapiei de şoc. Din ianuarie 1992 terapia de şoc Soros-Sachs a dezlănţuit înRusia un haos economic fără precedent şi superinflaţie. De situaţie au profitat acoliţii luiSoros, precum comerciantul evreu Marc Rich, care practic a cumpărat pe nimic întreagaproducţie de aluminiu a Rusiei. Printre magnaţii ruşi produşi peste noapte de terapia deşoc, îi aflăm astfel pe evreii Roman Abramovici (acumulare: 3 miliarde de dolari),Mihail Fridman (2,2 miliarde de dolari), Mihail Hodorkovski (3,7 miliarde de dolari) şialţii.

Toate ţările ţintă ale lui Soros au fost determinate să promoveze privatizarea totală,impunându-se o legislaţie de vânzare la “preţul de piaţă” a fostelor întreprinderisocialiste. Dar, ca şi în România, “piaţa” fusese aproape distrusă în prealabil de cătreterapia de şoc. Iar consultant în privatizare apare, pe loc, indispensabila Goldman &Sachs care, aşa cum s-a văzut în cazul RomTelecom, şi-a încasat şi un frumos comision,

românii de rând alegându-se doar cu scumpirea convorbirilor telefonice, căci cinevatrebuie să “onoreze” nota de plată.»

«Decizia SUA care afectează economia mondială: tipărirea de bani va continua.

Preşedintele Rezervei Federale a SUA, Ben Bernanke, a indicat miercuri căprogramul de stimulare a economiei prin preluarea de obligaţiuni de pe piaţă în valoarede 85 miliarde de dolari pe lună de către banca centrală va continua, pentru a revigoracreşterea economică şi a reduce şomajul.

Consiliul de politică monetară al băncii centrale americane a arătat într-uncomunicat transmis miercuri seară că creşterea economică a fost încetinită de factoritranzitorii, însă riscurile persistă deşi tensiunile de pe pieţele financiare mondiale s-auatenuat. Rezerva Federală anticipează revigorarea creşterii economice şi scădereaşomajului odată ce măsurile de politică monetară îşi vor face efectul. "Acest comunicatsugerează că vor continua să cumpere obligaţiuni de 85 miliarde de dolari pe lună şi vamai trece mult timp până vor fi satisfăcuţi în ceea ce priveşte piaţa muncii", comenteazăWard McCarthy, economist şef la Jefferies & Co. şi fost economist la Fed.

Programul de stimulare a economiei derulat de Bernanke şi colegii săi are o valoarerecord, extinzând portofoliul de active al băncii centrale prin tipărirea de bani injectaţiîn economie prin achiziţii de obligaţiuni de pe piaţă, în principal titluri de trezorerie şipachete de credite ipotecare. Oficialii Fed au stabilit că beneficiile revigorării economieisunt mai importante decât riscul instabilităţii financiare şi creşterii inflaţiei. Fed areiterat miercuri că va menţine dobânda de politică monetară aproape de zero atât timpcât şomajul va rămâne la cote de peste 6,5%, iar inflaţia nu va depăşi 2,5%.

În prezent, rata şomajului din SUA este de 7,8%, iar inflaţia anuală înregistrată îndecembrie a stagnat la 1,7%, faţă de 2,1% în noiembrie. Economia SUA a scăzut înultimele trei luni de anul trecut cu 0,1% şi a avut cea mai slabă performanţă dupăperioada aprilie-iunie 2009, când se afla încă în recesiune, în urma reduceriicheltuielilor guvernamentale şi a stocurilor companiilor, dar a crescut în 2012 cu 2,2%.»