CE SUNT JOCURILE PSIHOLOGICE SI DE CE LE JUCAM?– RELATIA DINTRE JOCURI, ATASAMENT ŞI AUTONOMIENICOLETA GHEORGHEJocurile nu sunt ceva amuzant. Sunt consumatoare de timp şi emotii, iar beneficiulfinal este intotdeauna unul negativ.Sunt importante pentru că le jucăm zi de zi. De ce le jucăm? Cât de mult suntinfluenţate jocurile de ataşament? Oare limitează ele autonomia? Care sunt mesajele ascunse pecare le trimitem către ceilalţi în timpul unui joc şi cât de mult sunt influenţate aceste mesaje degradul nostru de dezvoltare emoţională? Analiştii Tranzacţionali au sugerat de-a lungul timpuluimai multe răspunsuri la aceste întrebări. Cu toţii sunt de acord că atunci când jucăm jocuri,urmăm nişte strategii învechite pe care le-am adoptat pe când eram copii, pentru a obţine cedoream de la lume. Însă în viaţa adultă avem alte opţiuni mai eficiente.În acest articol ne propunem să vedem ce sunt jocurile, cum pot fi eleanalizate şi să va propunem un “set de instrumente” practice pentru contracararea jocurilor.1. INTRODUCERE ÎN ANALIZA TRANZACŢIONALĂDorinţa de claritate, de uşurinţă în comunicarea terapeut – client, a fostprima dorinţă a fondatorului Analizei Tranzacţionale (AT) – Eric Berne. ATeste „teorie a personalităţii şi psihoterapie sistematică centrată pe schimbarea şidezvoltarea personală”.Filozofia AT este antideterministă, presupunând că orice om poategândi, poate lua decizii privind propriul destin şi aceste decizii pot fimodificate. Nu sunt neglijaţi nici factorii externi care acţionează în momentulluării acestor decizii, mai ales dacă acestea sunt luate în copilărie atunci cândinfluenţa lor este foarte mare, dar se accentuează faptul că orice decizie poate fimodificată sau revizuită dacă nu mai este adecvată.Consilierea şi psihoterapia bazată pe AT este contractuală, adică sebazează pe un contract între consilier / terapeut şi client în care sunt definiteobligaţiile fiecărei părţi: clientul se obligă se schimbe anumite aspecte legate deo problemă cu care se confruntă, iar terapeutul se obligă se îl asiste pe client înacest proces de schimbare folosindu-se de cunoştinţele şi tehnicile pe care leare. Se stipulează, de asemenea, care sunt sacrificiile pe care este dispus clientulsă le facă în vederea obţinerii rezultatului dorit cât şi recompensa pe care osolicită terapeutul în schimbul muncii sale.Mai precis într-un contract trebuie să se precizeze criterii obiective

(măsurabile) de reuşită cu ajutorul cărora atât clientul cât şi terapeutul vor şticând au fost atinse obiectivele propuse. Exemplu: „Voi considera că obiectivul2meu a fost atins când, sosind ultimul la serviciu, trei dintre cei opt colegi ai meide birou vor veni să mă salute”. Contractul va conţine o formulare pozitivă aobiectivelor care va mobiliza mai bine energia psihică a cuplului client –terapeut decât o formulare negativă. Programul de evoluţie format din etapeclare, jalonat de asemenea cu criterii obiective de parcurgere, face parte dintruncontract terapeutic eficient din punct de vedere al AT.Acest contract responsabilizează ambele părţi în atingerea scopuluipropus şi reprezintă o schimbare majoră în practica terapiei şi a consilierii.2. STĂRILE EULUIAT identifică în structura psihică a Eului trei stări: starea de Părinte,starea de Adult şi starea de Copil, o stare fiind definită ca „un pattern consistentde gânduri şi trăiri emoţionale, legat direct de un pattern comportamentalcorespunzător”O persoană se află în starea de Părinte al Eului atunci când gândurile,trăirile emoţionale şi comportamentul său reproduc gândurile, trăirileemoţionale şi comportamentul persoanelor influente din viaţa sa: în primul rândpărinţii şi/sau persoanele semnificative din copilărie, dar şi cei care au autoritaterelativ mai recentă, cum ar fi şeful direct sau patronul sau chiar un coleginfluent.Starea Eului Adult este formată din comportamente, gânduri şisentimente care reprezintă răspunsuri directe la aici-şi-acum.Gândurile, trăirile emoţionale şi comportamentele care sunt reluate dincopilărie exprimă starea de Copil a Eului. Intuiţia, creativitatea şispontaneitatea sunt prezente de asemenea în această stare a Eului.3. TRANZACŢIICând două persoane se întâlnesc are loc un schimb verbal sau nonverbalîntre diferitele stări ale Eului fiecărei persoane. Aceste schimburi senumesc în tranzacţii, de unde şi denumirea de AT. Tranzacţiile pot fi:o Tranzacţii paralele, când vectorii tranzacţionali sunt paraleli,adică stările Eului între care are loc schimbul sunt aceleaşi, de exemplutranzacţiile Părinte – Părinte sau Copil – Copil. În desenul de mai jos amreprezentat următoarea tranzacţie: „Avocaţii ăştia sunt toţi la fel.” – „Evident, îi

plăteşti degeaba” [Părinte – Părinte].3o Tranzacţii încrucişate, când vectorii tranzacţionali seintersectează, sau starea Eului căreia i se transmite mesajul diferă de stareaEului care răspunde, de exemplu: „Eşti un prost!” – „Prost eşti tu!”o Tranzacţii duble sau complicate, vagi, ambigue, când sunttransmise simultan două mesaje, primul care se aude şi are un nivel socialacceptabil iar al doilea care se înţelege care este numit nivelul psihologic.Aceste tipuri de tranzacţii apar cu precădere în aşa-numitele „jocuripsihologice” despre care vom discuta mai jos. Exemplu: Nivelul social: „Vreisă-mi vezi colecţia de timbre?” – „Da, e o propunere interesantă”; Nivelulpsihologic: „Vino să facem sex la mine acasă!” – „Abia aşteptam să măîntrebi.”4Cercetările arată că 90% din relaţiile de comunicare se înscriu în una dinurmătoarele tipuri de tranzacţii:oAdult – AdultoCopil– CopiloPărinte – CopiloCopil – PărinteoPărinte – Adult4. STRUCTURAREA TIMPULUIOamenii au trei tipuri de foame psihologică (nevoi de bază):oNevoia (foamea) de stimulareoNevoia de recunoaştere sau foamea de stroke-urioNevoia sau foamea de structurăTermenul de stroke este în Analiza Tranzacţională o noţiunefundamentală, imposibil de tradus în limba română printr-un cuvânt sau oexpresie. Sensul cuvântului stroke este mângâiere, dezmierdare sau lovitură,izbitură, fiind tradus de mulţi autori prin calorii psihologice sau stimul.Definiţia dată de Eric Berne este „orice act care implică recunoaştereaceluilalt” (Berne, 1964).Cercetările au arătat că, între a primi stroke pozitiv (o mângâiere, oapreciere, un semn de prietenie), a nu primi nici un stroke şi a primi strokenegativ, cel mai rău lucru care i se poate întâmpla unui om este lipsa de stroke,5ceea ce concordă cu binecunoscuta vorbă: „Iubeşte-mă, urăşte-mă, dar nu măuita!”

Nevoia de stuctură o găsim în cele şase modalităţi de petrecere atimpului, de la izolare la intimitate, în care cantitatea şi calitatea de strokeschimbată dar şi riscul de a fi respins creşte pe măsură ce avansăm de la primala ultima.Izolarea sau retragerea înseamnă absenţa oricăror tranzacţii cu ceilalţi.Unii oameni, pentru a evita riscul de a fi respinşi, perceput de starea de Copil aEului, preferă să se izoleze de grupuri.Ritualurile reprezintă un prim element dintr-un şir de tranzacţii, oformulă de început, o formă, acceptată social, de apropiere, o exprimare,acceptată social, a dorinţei de comunicare.Discuţiile tematice în genul conversaţiilor despre vreme, despre politicăsau situaţia economică, în general discuţii care au aceeaşi structură. Ele suntmai puţin programate dinainte, sunt mai lungi şi au rolul de a favoriza unschimb de stroke ceva mai ridicat decât ritualurile dar încă foarte scăzut.Activităţile sunt cele la care participă cel puţin doi oameni şi care au unscop bine determinat. Tipurile de stroke care se schimbă în timpul activităţilorsunt variate – pozitive sau negative – şi se obţin, de regulă la sfârşitul activităţii,odată cu atingerea / neîndeplinirea scopului.Jocurile psihologice se bazează pe tranzacţiile duble de care am vorbitmai sus. Noi toţi jucăm astfel de jocuri din când în când, ele având următoareleavantaje: se eliberează o mare cantitate de stroke, se evită transparenţa uneiproximităţi, se rezolvă problema petrecerii timpului, dar, cel mai important, estefaptul că aceste jocuri nu rezolvă problema, cei doi protagonişti fiind capabili săreia jocul la nesfârşit. Mai multe despre acest subiect veţi gasi începând cuparagraful urmator.Intimitatea este modul de structurare al timpului perceput ca cel mairiscant dar care oferă cea mai mare cantitate de stroke-uri atât pozitive cât şinegative. Gândurile şi sentimentele şi nevoile sunt exprimate sincer şi deschis.Este o relaţie sinceră de la Copil la Copil iniţiată de stările Adulte ale Eu-rilorimplicate, fiecare acceptându-şi responsabilitatea.6

5. CE SUNT JOCURILE PSIHOLOGICE?Resimţim jocurile ca pe nişte întâmplări care se repetă în viaţa noastră şicare ne lasă la final un sentiment neplăcut. La sfârşitul unui joc, suntem tentaţisă facem afirmaţii de genul “Ştiam eu … (că o se se întâmple aşa)”, “De ce mise întâmplă numai (tocmai) mie aşa ceva”, “Am crezut că el / ea e altfel, dar ela fel ca ceilalţi…”Am ales urmatorul exemplu de joc psihologic pentru frecvenţa cu careel apare în viaţa de zi cu zi (Uite ce prostie fac din cauza ta):Miruna, o tânără secretară, se agită pregătindu-i directorului tot cecrede ea că e nevoie pentru ca acesta să susţină în cele mai bune condiţii oconferinţă. Ea se crede indispensabilă şi din această cauză se învârte excesiv înjurul lui, până când acesta se enervează şi devine Persecutor: „Mai stai şi tulocului!”. Ca din întâmplare, din greşeală, Miruna răstoarnă ceaşca de cafeapeste hârtiile directorului, aruncându-i o privire de Persecutor şi Victimă înacelaşi timp: „Uite ce prostii fac din cauza ta!” urmat de alt joc numit„Încercam doar să te ajut!”Trăsăturile caracteristice ale jocurilor (Berne) :oSunt repetitive, apar de mai multe ori în viaţa noastră. Se spuneca dacă apare o singură dată, este o întâmplare, daca apare de doua ori – ebine sa fim vigilenti, iar dacă apare de trei ori sau mai des, atumci estevorba de un obicei, un pattern. De asemenea, jucatorii au sentimentul căceva cunoscut se întâmplă, că “Ştiam eu! Ştiam eu că aşa se va întâmpla!”sau “De ce mi se întâmplă asta numai mie!” sau “Numai mie mi se puteaîntâmpla una ca asta!” sau “Credeam ca el e diferit, dar e la fel ca toţiceilalţi”.oJocurile sunt jucate fără conştienţa Adultului, adică, in mareparte a jocului, jucătorii nu sunt conştienţi de ceea ce se intâmplă înrealitatea din aici si acum, nu gandesc raţional, iar sentimentele lordepaşesc cu mult în intensitate nivelul adecvat situaţiei.oJocurile presupun un schimb de tranzacţii ulterioare, adică unschimb de replici în care putem distinge un nivel social, aparent, aldiscuţiei şi unul psihologic, ascuns.oÎn timpul desfaşurării unui joc poate să apară şi afirmarea directăsau implicită a unor credinţe şi /sau prejudecăţi.oJocul include un moment de surpriză sau de confuzie.7

Berne propune o formulă pentru descrierea jocurilor, numită Formula J :M + S = R → C →D → BnM – momeală, S – stratagema, R – răspuns, C – comutare, D – derută,Bn – beneficiu negativ.Momeala este invitaţia la joc. De regulă aici putem identificatranzacţiile ulterioare (mesajele ascunse). Stratagema se referă, de obicei, la ocredinţă sau o prejudecată a cel puţin unuia dintre cei doi jucători si la punctulsensibil / vulnerabilitatea celuilalt jucător. Răspunsul este acceptarea invitaţieila intrarea in joc. Comutarea este momentul de în care rolurile se schimbă bruscintre Salvator, Persecutor si Victimă. Deruta este momentul imediat urmatorcomutării şi este marcat de confuzie. Beneficiul negativ este confirmarea uneicredinţe fundamentală a celor doi jucatori care este legată, conştient sau nu, deanxietatea de bază sau de cel mai important conflict psihic interior.Vă invit să identificaţi in exemplul de mai sus, elementele formulei luiBerne.Uneori, putem confunda o simplă repetiţie sau o insistenţă cu un joc(Berne, 2006). De exemplu, o pacientă poate să-l întrebe pe doctorul ei direct şisincer, dar în mod repetat, daca se va face bine vreodată pentru că simte nevoiasa fie încurajată mai des. Doctorul o asigură că totul va fi bine şi pacienta selinişteşte şi îi mulţumeşte doctorului. Nu este vorba aici de nici un joc ci de onevoie permanentă a pacientei de încurajare. Dacă, după întrebarea pacientei,“Doctore, am sa ma fac bine?” şi răspunsul lui, “Bineînţeles că da!” pacienta îşidezvăluie adevăratul motiv al întrebării ei, acela de a-l putea contracara pedoctor cu replica: “De ce credeţi dumneavoastră că le ştiţi pe toate?” Replicaderutează terapeutul, si îl descumpăneşte, ceea ce a vrut şi pacienta. Apoi joculse termină prin bucuria pacientei că l-a păcălit pe doctor şi prin frustrareadoctorului. Astfel, la o analiză a ceea ce s-a întâmplat putem identifica:momeala a fost în întrebarea de la început care a avut un mesaj ascuns,stratagema a constat în credinţa doctorului că trebuie să fie drăguţ cu pacienţiisăi, punctul lui vulnerabil fiind acest sentimentalism. Apoi a urmat comutarea,deruta si rasplata (beneficiul negativ).Jocurile psihologice se clasifică crescător după gradul lor de

periculozitate şi intensitate:oJocurile de gradul întâi, cele pe care le relatam mai departe indiscutiile cu prietenii sau la petreceri : « Stai sa vezi ce am păţit … »oJocurile de gradul al doilea, cele în care jucatorul nu vrea sa facăpublic ce s-a întâmplat8Jocurile de gradul trei sunt cele mai periculoase, ele se sfârşesc la spital,in sala de operaţii, la morgă sau la tribunal.Alte exemple de jocuri psihologice:o Al meu este mai bun decât al tăuo Este îngrozitoro Te-am prins, ticălosule!o Datorniculo Alcooliculo Tribunalulo Da, dar…Vă invit să identificaţi la jocurile pe care le jucaţi in viaţa de zi cu zi, cupartenerul/partenera, colegul/colega de şcoala sau de la seviciu.6. JOCURILE ŞI ATAŞAMENTULJocurile provin, după parerea soţilor Schiff (1975), din relaţii simbioticenerezolvate, în care fiecare dintre jucători se desconsideră atât pe sine cât şi pecelălalt. Jucătorii îşi păstrează nişte convingeri exagerate pentru a justificasimbioza. “Nu pot să fac nimic” (Copil) “Eu nu trăiesc decât pentru tine,dragă!” Din această perspectivă, jocurile sunt modalităţi de menţinere asimbiozei sau o modalitate indirectă de exprimare a furiei împotriva aceleisimbioze.Pornind de la această idee, ne putem întreba dacă nu cumva jocurile potexprima, chiar dacă într-un mod neadecvat, nevoia unui ataşament sănătos. Întradevăr,John James (1976) este de părere că jocurile pot avea şi beneficiipozitive. El se bazează, pe de o parte, pe ideea că oamenii au o tendinţă naturalăcătre sănătate şi pe de altă parte, pe urmărirea a ceea ce se întâmplă după cejocul a trecut de beneficiul negativ. Tendinţa naturală a omului de a acţiona îndirecţia sănătăţii lui este o idee frecvent regăsită în psihoterapia modernă, iarpentru Berne este unul dintre cele trei “sloganuri terapeutice” de bază (Berne,

1966). James a obsrevat că, de multe ori, după aşa zisa încheiere a jocului cubeneficiul negativ, lucrurile pot progresa ulterior catre un beneficiu pozitiv. Deexemplu: un cuplu se cearta şi apoi fiecare se retrage şi are sentimente de furie,de vinovăţie şi tristeţe (beneficiul negativ). După un timp, îşi cer scuze şi începsă vorbească, să-şi acorde atenţie unul celuilalt, să se simtă din nou bineîmpreună într-o admosferă intimă. Putem presupune că aceasta este motivul9pentru care cei doi au jucat acel joc: dorinţa de apropiere, de a vorbi şi a fiascultat, de a primi atenţie, de a fi intimi. Şi exemplele pot contina. Jamesconcluzionează că formula J poate fi completată în felul următor:M + S = R → C →D → Bn → BpBp – beneficiu pozitiv. Acest beneficiu pozitiv este, de fapt, nevoiasanătoasă de bază care susţine jocul. Dacă nevoia respectivă nu este împlinitădirect, atunci vom juca jocuri şi vom utiliza căi indirecte de a o împlini. Sau,altfel spus, jucăm jocuri pentru că avem o nevoie de bază pe care nu ştim să oîmplinim direct, ci doar după ce plătim prin beneficiu negativ de la sfărşituljocului. Jocul este mai tentant prin aparenta lui lipsă de riscuri în comparaţie cuafirmarea directă a nevoii care are un risc de a fi respinsă.7. MODALITĂŢI DE A IEŞI DIN JOCURIDupa cum am vazut mai sus, jocurile sunt repetitive, ceea ce ne poateajuta sa fim conştienti că le jucăm. Chiar dacă am jucat un joc şi, deci, nu maipot ieşi din el, pot totuşi să-mi dau seama că a fost un joc şi acest prim pas,conştientizarea ne poate ajuta sa evitam intrarea în acelaşi tip de joc înmomente similare. Cum?John James (1973) a conceput un set de întrebări ale căror răspunsuriscrise pe scurt pot duce la identificarea jocurilor. Planul de joc (The GamePlan) constă din următoarele întrebări:oCe se întâmplă în mod repetat?oCum începe?oCe se petrece în continuare?oŞi apoi, ce se mai întâmplă?oCum se termină?oCum te simţi?

Dacă reuşim să ne dăm seama că jucăm un joc, este, oare, important să-idăm un nume? Eric Berne a scris o carte cu un mare succes, Games PeoplePlay, în care a prezentat foarte multe jocuri cu denumiri atrăgătoare. Apoi altianalişti tranzacţionali au “găsit” şi alte jocuri până când această “modă” atrecut. Astăzi, pentru noi este mai puţin important cum se numeşte jocul pe careîl jucăm, decât cum îl jucăm, care este procesul în defavoarea conţinutului. În10acest fel, putem mai uşor să identificăm principii generale de contracarare ajocului şi nu să învăţăm câte o antiteză pentru fiecare joc.Cea mai simplă modalitate este contractarea cu partenerul de joc a uneimodalităţi de evitare a declanşării conflictului (jocului) în situaţii similare.Aceasta se poate face prin confruntarea OK care se recomandă pentrurezolvarea micilor probleme cotidiene. De multe ori sunt folositoare umătoareleprincipii ale confruntării ok-ok:oRezolvarea problemei nu trebuie asociată cu judecarea persoaneiîn cauzăoSă se menţioneze precis faptele care se doresc a fi schimbate, deexemplu: „Marian, nu ai închis bine uşa de la frigider”.oSpuneţi celuilalt de ce suntem nemulţumiţi: „Mă deranjeazăcând găsesc o baltă lângă frigider şi mâncarea stricată înăuntru”.oCereţi în mod explicit modul în care aţi dori să se comportecelălalt: „Când umbli de acum înainte la frigider, asigură-te că laşi uşaînchisă”.De exemplu, dacă parterii unui cuplu joacă în mod repetat jocuri inlegătura cu lucruri des întâlnite în viaţa lor de zi cu zi, cum ar fi, spălatulvaselor, dusul gunoiului, curăţenia după o seară petrecută cu prietenii sau alteleasemănătoare, ei pot stabili prin negociere directă, reguli suficient de clare înlegătură cu aceste activităţi care sa răspundă într-o mare masură nevoilorambelor părţi. Desigur că asta nu va duce automat la dispariţia jocurilor, darputem spera că ele vor fi mai rare, în condiţiile în care cantitatea de stoke-uri vafi în ansamblu aceeaşi.Atitudinea paradoxală constă în răspunsuri naturale care doar par

paradoxale în raport cu obişnuinţa noastră de a practica jocuri psihologice (seconsideră că 75-80% din timpul petrecut cu diferite moduri de structurare atimpului este alocat jocurilor psihologice). Asta presupune sa ne dăm seama de“Momeală”. În acest sens antrenamentul asertiv poate fi foarte folositor. Înexemplul dat mai sus, directorul putea să evite intrarea în jocul „Încercam doarsă vă ajut” prin următoarea intervenţie paradoxală: „Miruna, apreciez ajutorultău, dar prefer să ţi-l cer eu”, iar doctorul ar fi putut spune “Eu fac tot ceea cepot ca să vă faceţi bine, şi dacă lucrurile decurg în mod normal, o să vă faceţibine”. Nu e uşor să facem o astfel de intervenţie, în primul rând pentru că“momeala” vizează exact vulnerabilitate noastră cea mai mare, şi ne e destul degreu să rezistăm la o ispită atât de tentantă. În al doilea rând, pentru că se joacă11cu inconştienţa adultului, aşa că, e greu de crezut că, în inconştienţa noastră o săputem sesiza “momeala iniţială”Dejucarea beneficiului negativ: îndată ce recunosc că am fost într-unjoc, şi îmi dau seama că sunt pe cale sau chiar am început să îmi iau beneficiulnegativ, pot să îl refuz şi să mă răsplătesc pentru isteţimea de a vedea că am fostîn joc. Nu mă răsplătesc pentru că am intrat în joc ci pentru că am văzut că suntacolo! În acest fel pot obţine si nişte stroke-uri de la mine însumi care potcompensa într-o oarecare măsură stroke-urile pe care le-am pierdut neducândjocul până la capăt.Direct către beneficiul pozitiv: după cum am văzut, putem avea şibeneficii pozitive de pe urma unui joc, doar că ele vin după împlinirea celornegative. De multe ori este dificil sa le aflăm. James (1976) ne propune un altset de întrebări care pot duce la descoperirea beneficiului pozitiv:oLa sfârşitul jocului, ce sentiment neplăcut (beneficiu negativ) ai?oAtunci când simţi acel sentiment negativ, ce îti spui despre tineşi despre ceilalţi? Sau, cum ai completa “Asta nu face decât sădovedească ….”oDupă ce te simţi rău, cum te ocroteşti, cum te salvezi, sau ce facipentru tine ca să ieşi din starea asta proastă? Sau cum o altă persoană îţidă acest beneficiu pozitiv?

După identificarea beneficiului pozitiv, avem opţiunea de a merge directla nevoia de bază care a stat la originea jocului, în loc să jucăm tot jocul pentrua o implini. Prin recunoaşterea aspectelor pozitive ale jocurilor putem devenimai conştienţi de nevoile noastre şi de dificultăţile noaste de a le exprima. Îndefinitiv, jucăm un joc pentru că avem o nevoie, nu ştim să o împlinim direct şiatunci o împlinim cum ştim, adică indirect, prin joc. Cu ajutorul acesteiatitudini, putem fi mai toleranţi atat cu noi cât şi cu ceilalţi în abordareajocurilor şi dejucarea lor.Oare putem trăi fără jocuri? Cum ar arăta viaţa noastră fără jocuri?Opinia mea este că jocurile nu sunt dăunătoare prin ele însele: e adevărat că nurezolvă pe loc problema de bază, dar aduc în schimb, o mare cantitate de strokeuri,şi satisfac, într-o mare măsură şi foamea de structură. Deci, dacă am avea oviaţă lipsită de jocuri, ar fi bine să compensăm atât printr-o mai bună structurarea timpului cât şi printr-o cantitate semnificativ mai mare de stroke-uri. Aşadar,întorcând raţionamentul pe dos, dacă reuşim să primim mai multe stroke-uri şine satisfacem mai bine foamea de structură, atunci ne putem aştepta ca, în12viitor, frecvenţa şi intensitatea jocurilor psihologice pe care le jucăm să scadă.Şi chiar dacă, din când în când mai jucăm câte un “joculeţ” este important cefacem cu el: îl negăm ca şi cum ar fi fost un vis urât, sau analizăm situaţia şiînvăţăm ceva din el. Şi cel mai bine ar fi să vedem care este nevoia care stă labaza jocului şi cum am putea să o exprimăm pe viitor într-o manieră maiadecvată şi mai directă, fără să “beneficiem” de răsplata negativă.BIBLIOGRAFIE1. BERNE, ERIC, Ce spui după “Bună ziua”?: Psihologia destinuluiuman, Bucuresti, Editura Trei, 2006.2. BERNE, ERIC, Games People Play, New York, Grove Press, 1964.3. BERNE, ERIC, Principles of Group Treatment, Oxford UniversityPress, 1966.

4. BERNE, ERIC, Transactional Analysis in Psychotherapy, London,Souvenir Press (Educational & Academic) Ltd., 1975.5. JAMES, JOHN, Positive Payoffs after Games, TAJ, 6:3, Iulie 1976.6. JAMES, JOHN, The Game Plan, TAJ, III:4, Octombrie 1973.7. SCHIFF, J. et al., The Cathexis reader: transactional analysistreatment of psychosis, New York, Harper and Row, 1975.8. STEWARD, IAN, JOINES, VANN, AT astăzi: o nouă introducere înAnaliza tranzacţională, Timişoara, MITRON, 2004.What are the psychological games and why are we playing them? The relationship betweenpsychological games, attachement and autonomyAbstractGames are not something funny: they are consuming time and emotions and the finalbenefit is, always, a negative one.They are important because we are playing them each day. Why are weplaying them? How much are the games being influenced by the attachment? Do they limit theautonomy? What are the hidden messages we are sending to others, while playing, and howmuch are these messages influenced by our emotional development level? In time, theTransactional Analists suggested several answers to these questions. We all agree that whenwe’re playing games, we are following some old-fashioned strategies that we took while we13were children, in order to get what we wanted from the world. But in our adult life we havesome other, more efficient, options.In this article we suggest to take a look at what games are, the way they canbe analyzed and to offer you “a set of practical instruments” to counteract the games.