ce trebuie să știți despre cărțile mele

2
Ce trebuie să știți despre cărțile mele Februarie 2015 Unele fragmente din aceste cărți, veți vedea, sunt extraordinare, scrise într-un moment de luciditate extremă, de Conștiință de Sine pură și adevărată, altele însă au fost consemnate atunci când obida, deznădejdea și durerea m-au covârșit, în consecință pot fi discutabile. Despre hrana cu lumină, preocupare pe care o veți găsi adesea abordată în cărțile mele de până acum, vreau să vă spun că într-adevăr ea este cea mai puternică cale de realizare a divinității, dar, luând în considerare condițiile în care viețuiește omul obișnuit, este recomandat, pentru început, să se abordeze o metodă mai blândă. Fără doar și poate suntem ceea ce mâncam, iar odată cu energia pe care ne-o furnizează, alimentele ne dau și o mulțime de instincte animale și vegetative impregnate în ele. Împreună cu aceste instincte se transmite și sentimentul morții, al depresiei, al deznădejdii și al tuturor tarelor lumii acestea. Dacă veți obliga un milion de oameni să trăiască doar cu Lumină, poate unul dintre ei va reuși, dar ceilalți 999999 vor muri negreșit. Și atunci, pentru realizarea scopului nostru general, trebuie să abordam o metodă mai blândă, iar Conștiința de Sine este cea mai bună dintre toate. Posturile ocazionale și abținerea de la unele alimente extrem de dăunătoare pot aduce forte multe beneficii, pentru început. Hrana cu lumină ar putea să ne ridice la un nivel de vibrație superior și automat toate tragediile lumii acestea s-ar stinge ca flacăra unui foc care nu mai are combustibil, dar acesta este un proces care pentru un neofit depinde de o sursă exterioară, fapt ce îl poate rătăci. Calea Conștienței de Sine însă, deși este un proces de lungă durată, este un drum conștient care se suprapune Vieții Trăite. De ce m-am întors înapoi? Se pare pentru că am fost convins de acel prieten al meu de care v-am mai vorbit, dar în același timp cred că subconștientul meu mi-a transmis această cerință ca să înțeleg mai bine ce reprezintă Conștiența de Sine. În ciuda durerii pe care am resimțit-o nu regret nimic, pentru că astfel am obținut Înțelegerea Sursei care se află în Sinele meu, creatoare a Soarelui, a Universului

Upload: cluntraru

Post on 19-Dec-2015

4 views

Category:

Documents


0 download

DESCRIPTION

O prefață generală

TRANSCRIPT

Page 1: Ce trebuie să știți despre cărțile mele

Ce trebuie să știți despre cărțile meleFebruarie 2015

Unele fragmente din aceste cărți, veți vedea, sunt extraordinare, scrise într-un moment de luciditate extremă, de Conștiință de Sine pură și adevărată, altele însă au fost consemnate atunci când obida, deznădejdea și durerea m-au covârșit, în consecință pot fi discutabile.Despre hrana cu lumină, preocupare pe care o veți găsi adesea abordată în cărțile mele de până acum, vreau să vă spun că într-adevăr ea este cea mai puternică cale de realizare a divinității, dar, luând în considerare condițiile în care viețuiește omul obișnuit, este recomandat, pentru început, să se abordeze o metodă mai blândă. Fără doar și poate suntem ceea ce mâncam, iar odată cu energia pe care ne-o furnizează, alimentele ne dau și o mulțime de instincte animale și vegetative impregnate în ele. Împreună cu aceste instincte se transmite și sentimentul morții, al depresiei, al deznădejdii și al tuturor tarelor lumii acestea. Dacă veți obliga un milion de oameni să trăiască doar cu Lumină, poate unul dintre ei va reuși, dar ceilalți 999999 vor muri negreșit. Și atunci, pentru realizarea scopului nostru general, trebuie să abordam o metodă mai blândă, iar Conștiința de Sine este cea mai bună dintre toate. Posturile ocazionale și abținerea de la unele alimente extrem de dăunătoare pot aduce forte multe beneficii, pentru început.Hrana cu lumină ar putea să ne ridice la un nivel de vibrație superior și automat toate tragediile lumii acestea s-ar stinge ca flacăra unui foc care nu mai are combustibil, dar acesta este un proces care pentru un neofit depinde de o sursă exterioară, fapt ce îl poate rătăci. Calea Conștienței de Sine însă, deși este un proces de lungă durată, este un drum conștient care se suprapune Vieții Trăite. De ce m-am întors înapoi? Se pare pentru că am fost convins de acel prieten al meu de care v-am mai vorbit, dar în același timp cred că subconștientul meu mi-a transmis această cerință ca să înțeleg mai bine ce reprezintă Conștiența de Sine. În ciuda durerii pe care am resimțit-o nu regret nimic, pentru că astfel am obținut Înțelegerea Sursei care se află în Sinele meu, creatoare a Soarelui, a Universului și chiar a Tatălui Ceresc. Am aflat astfel că Lumina și Conștiența de Sine, în definitiv, înseamnă același lucru.Realizarea înțelepciunii și uniunea cu Tot Ce Există implică neapărat respingerea tuturor dogmelor, a religiilor, al intereselor naționale, a apartenenței la o anumită cultură și civilizație, a terestrului în opoziție cu extraterestrul, deoarece toate acestea induc sentimentul separării și vă determină să împărțiți lumea între „ai noștri” și „ceilalți”, iluzie care mai devreme sau mai târziu vă va produce foarte multă suferință.Tot ca urmare a acestui regres am aflat că oamenii și toate ființele universului, chiar dacă uneori nu merită iubite pentru faptele lor, trebuie iubite de dragul Sinelui, ca să ne împăcăm Conștiința cu lumea pe care ea însăși a creat-o.