cezara

3
Era-ntr-o dimineață de vară. Marea și-ntindea nesfârșita-i albăstrime, soarele se ridica încet în seninătatea adânc-albastră a cerului, florile se trezeau proaspete după somnul lung al nopții, stâncile negre de rouă abureau și se făceau sure, numai p-ici pe colea cădeau din ele, lenevite de căldură, mici bucăți de nisip și piatră. Din niște colți de stânci despre apus se ridica o mănăstire veche încunjurată cu muri, asemenea unei cetățui, și de după muri vedeai pe ici pe colea câte-un vârf verde de plop ori de castan. Acoperămintele țuguiete de olane mucigăite, bolta neagră a bisericii, zidurile împrejmuitoare risipite și năpustite în risipa lor de plante grase, de furnici ce-și fondau state, de procesii lungi de gâze roșii care se soreau cu nespusă lene, poarta de stejar de o vechime seculară, scările de piatră tocite și mâncate de mult umblet, toate astea laolaltă te făceau a crede că este mai mult o ruină oprită curiozității decât locuință. În dreapta mănăstirii se ridicau dealuri cu păduri, grădini, vii, sătucene cu căsuțe albe presărate prin dungile văilor, în stânga un drum trecea ca o cordea prin o nemărginire de lanuri verzi care se pierdeau în depărtarea orizontului, în dreptul ei marea, a cărei suprafață era ruptă pe ici pe colea de câte-un colț de stâncă ce ieșea de sub apă. De-a lungul zidurilor împrejmuitoare mergeau cărărușe pe coasta dealului, curmate în cursul lor de mușunoaie de cârtițe. Pe una din cărări vedem un călugăr bătrân mergând spre poarta mănăstirei, cu mâinile unite după spate. Rasa i-e de șiac, e-ncins cu găitan alb, metaniile de lână spânzură c-un colț din sân, papucii de lemn se târâie și clăpăiesc la fiecare pas. Barba albă i-e cam rară, ochii ca zărul neexpresivi și cam tâmpiți; nimic resignat sau ascetic în el. Ajuns la poartă, trage clopoțelul, un frate îi deschide, el intră în curtea ce semăna a părăsită a mănăstirei, cu pardoseala ei de pietre pătrate printre care creșteau în voie fire de iarbă naltă, și-n mijlocu-i c-un iaz ale cărui maluri erau sălbătăcite de fel de fel de buruiene. Brusturi mari, lumânărele, sulcină și măzărichea care-și țese păturile ei de flori asupra întregii vegetații pe care o sugrumă cu încâlciturile ramurilor. Un cerdac lung, umbrit și multicolor răspunde c-o scară ce dă-n curte. Bătrânul deschide ușa tinzii și se face nevăzut înăuntrul clădirii. În zidul lung și nalt al mănăstirii, privit din grădină, se văd ferești cu gratii negre, ca ferestrele de chilii părăsite, numai una e toată- ntrețesută cu iederă și în dosul acelei mreje de frunze-ntunecoase se văd în oale roze albe ce par a căuta soarele cu capetele lor. Acea fereastră dădea într-o chilie pe pereții cărei erau aruncate cu creionul fel de fel de schițe ciudate — ici un sfânt, colo un cățel zvârcolindu-se în iarbă, colo icoana foarte bine executată a unei rudaște, flori, tufe, capete de

Upload: leo-cruz

Post on 20-Nov-2015

6 views

Category:

Documents


0 download

DESCRIPTION

M. Eminescu

TRANSCRIPT

Era-ntr-o diminea de var. Marea i-ntindea nesfrita-i albstrime, soarele se ridica ncet n senintatea adnc-albastr a cerului, florile se trezeau proaspete dup somnul lung al nopii, stncile negre de rou abureau i se fceau sure, numai p-ici pe colea cdeau din ele, lenevite de cldur, mici buci de nisip i piatr.Din nite coli de stnci despre apus se ridica o mnstire veche ncunjurat cu muri, asemenea unei cetui, i de dup muri vedeai pe ici pe colea cte-un vrf verde de plop ori de castan. Acopermintele uguiete de olane mucigite, bolta neagr a bisericii, zidurile mprejmuitoare risipite i npustite n risipa lor de plante grase, de furnici ce-i fondau state, de procesii lungi de gze roii care se soreau cu nespus lene, poarta de stejar de o vechime secular, scrile de piatr tocite i mncate de mult umblet, toate astea laolalt te fceau a crede c este mai mult o ruin oprit curiozitii dect locuin.n dreapta mnstirii se ridicau dealuri cu pduri, grdini, vii, stucene cu csue albe presrate prin dungile vilor, n stnga un drum trecea ca o cordea prin o nemrginire de lanuri verzi care se pierdeau n deprtarea orizontului, n dreptul ei marea, a crei suprafa era rupt pe ici pe colea de cte-un col de stnc ce ieea de sub ap.De-a lungul zidurilor mprejmuitoare mergeau crrue pe coasta dealului, curmate n cursul lor de muunoaie de crtie. Pe una din crri vedem un clugr btrn mergnd spre poarta mnstirei, cu minile unite dup spate. Rasa i-e de iac, e-ncins cu gitan alb, metaniile de ln spnzur c-un col din sn, papucii de lemn se trie i clpiesc la fiecare pas. Barba alb i-e cam rar, ochii ca zrul neexpresivi i cam tmpii; nimic resignat sau ascetic n el.Ajuns la poart, trage clopoelul, un frate i deschide, el intr n curtea ce semna a prsit a mnstirei, cu pardoseala ei de pietre ptrate printre care creteau n voie fire de iarb nalt, i-n mijlocu-i c-un iaz ale crui maluri erau slbtcite de fel de fel de buruiene. Brusturi mari, lumnrele, sulcin i mzrichea care-i ese pturile ei de flori asupra ntregii vegetaii pe care o sugrum cu nclciturile ramurilor. Un cerdac lung, umbrit i multicolor rspunde c-o scar ce d-n curte. Btrnul deschide ua tinzii i se face nevzut nuntrul cldirii.n zidul lung i nalt al mnstirii, privit din grdin, se vd fereti cu gratii negre, ca ferestrele de chilii prsite, numai una e toat-ntreesut cu ieder i n dosul acelei mreje de frunze-ntunecoase se vd n oale roze albe ce par a cuta soarele cu capetele lor. Acea fereastr ddea ntr-o chilie pe pereii crei erau aruncate cu creionul fel de fel de schie ciudate ici un sfnt, colo un cel zvrcolindu-se n iarb, colo icoana foarte bine executat a unei rudate, flori, tufe, capete de femei, bonete, papuci, n fine, o carte de schie risipit pe perete. Un dulap cu cri bisericeti, un scaun cu spata nalt, haine clugreti spnzurate ntr-un cui, o lad zugrvit cu fel de fel de flori, un pat simplu de sub care se vedea o pereche de papuci i un motan negru, iat toat mbrcmintea. Prin mreaja vie i tremurtoare a feretii ptrundeau razele soarelui i umpleau semintunericul chiliei cu dungi de lumin n care se vedeau mii de firicele mictoare care toate jucau n imperiul unei raze i dispar din vedere deodat cu ea.Pe scaun ade un clugr tnr. El se afl n acele momente de trndvie plcut pe care le are un dulu cnd i-ntinde toi muchii n soare, lene, somnoros, fr dorine. O frunte nalt i egal de larg asupra creia prul formeaz un cadru luciu i negru st aezat deasupra unor ochi adncii n boltele lor i deasupra nasului fin, o gur cu buze subiri, o brbie rotunjit, ochii mulumii, cum am zice, de ei nii privesc c-un fel de contiin de sine care-ar putea deveni cutezare, expresia lor e un ciudat amestec de vis i raiune rece.S-apropie de fereastr i se uit n grdin jos la iarba moale, crescut-n umbra virgin a copacilor, la portocale ce luceau prin frunze, apoi lu creionul i desemn pe perete o portocal. Lu un papuc, l puse pe mas i se uit la el, apoi deschise-o carte bisericeas i pe-un col de pagin zugrvi papucul. i ce profanaie a crilor bisericeti! Toate marginile erau profile de femei, popi, cavaleri, ceritori, comediani... n sfrit, viaa n realitatea ei, mzglit n fiecare col disponibil.Deodat intr btrnul. Binecuvnteaz, printe. Domnul. Ei, Ieronime, zise btrnul vesel i-ntr-o ureche, ce mai lucrezi, trengariule? Eu? Dar cnd am mai lucrat eu ceva? Aceast presupunere jignete caracterul meu, printe... Eu nu lucrez nimica; m joc desemnnd cai verzi pe perei; dar s lucrez...? Sunt mai nelept de cum art. Faci ru c nu-nvei pictura. Eu nu fac nici ru, nici bine, cci nu fac nimic. M joc. ngropi talantul, fiule, ngropi talantul. ngrop pe dracul, printe. Apage Satana! zise btrnul srind ntr-un picior i aruncndu-i-se-n brae. Ieronim ncepu s rd. Dumnezeu tie, tat, de unde iei atta veselie. Eu am momente cnd sunt trist, tu... nu cred. Eu trist, Ieronime? S m ia dracul, ftul meu, dac-am fost trist vrodat. Tristeea fuge de mine ca cumtru-meu de tmie. Dar las asta... hai n ora cu mine. Azi, intrnd la stareul tu, am fcut o fa ctrnit i turceasc... am spus c-mi trebuieti tu pentr-o comndare, am minit ca totdeauna n sfrit, i concede societatea mea serioas de cioclu. Noi, Ieronim, ne-om duce n ora... tiu ntr-un loc vin bun, tii colea, phiu! om juca cri cu ali friori, om fuma din lulele lungi ct ziua de azi i ne-om uita pe fereti la duduci! Se-nelege c fr... Se-nelege. M mir cine dracul te-a clugrit pe tine, blestematule Ieronime? M mir cine dracul te-a clugrit pe tine, printe? Cine? Dracul. S-ar nela cineva creznd c toate uurinele clugrilor aveau vreo nsemntate. Aa numitele lor blstmii erau nite copilrii, cu toat libertatea vorbelor cu care le-mbrcau. Un pahar de vin, un joc de cri, o lulea de tutun, din cnd n cnd o privire repezit asupra profilului unei copile zmbitoare astea erau n fapt i ntotdeauna toate renumitele lor desfrnri. Tot farmecul consista n misterul cu care mbrcau farnic micile lor pasuri lumeti.Ieronim i arunc rasa pe el, tie o fa sinistr, mucalitul btrn tie una smintit de tot, spre a face efect asupra sprietului portar, i amndoi ieir repede din mnstire, spre a-i stmpra graba mersului abia n drumul mare, ce ducea la ora.