cluster machine
DESCRIPTION
cluster machineTRANSCRIPT
CAPITOLUL 2. CLASIFICĂRI STATISTICE
2.1. ELEMENTE INTRODUCTIVE
Istoria statisticii consemnează faptul că încă din cele mai vechi timpuri
se utilizează pentru cunoaştere, structurare, metoda clasificării. Această metodă
statistică s-a utilizat şi se utilizează în orice ştiinţă – statisticizarea ştiinţelor şi
domeniilor de activitate fiind “un rău necesar” –, deoarece un prim pas în
cunoaştere îl reprezintă “omogenizarea materialului faptic (observat)”, pentru a
evidenţia asemănarea, tipicitatea diverselor formule individuale de manifestare
ale fenomenelor de masă.
Clasificarea în orice domeniu ştiinţific este o etapă primară care face
trecerea de la “masa amorfă de date înregistrate” la informaţie. Acesta este şi
motivul pentru care astăzi, când mijloacele informatice sunt extrem de
permisive, s-a ajuns o largă diversitate a tehnicilor de clasificare (sau de
clusterizare).
În esenţă, clasificarea ca metodă statistică, utilizată potrivit scopului
cercetării, este complexă şi presupune sistematizarea unui ansamblu de obiecte
sau noţiuni pe baza caracteristicilor comune, formarea (după criteriul
omogenităţii) claselor, a subclaselor ş.a.m.d. Scopul acestei metode, potrivit
criteriului amintit, este acela de a identifica un loc precis şi stabil al fiecărei
unităţi observate sau al fiecărei valori individuale înregistrate.
În cadrul tehnicilor utilizate în clasificare se disting:
obiectele de clasificat;
criteriul (criteriile) după care se efectuează clasificarea
(clusterizarea);
clasele rezultate prin clasificare (clusterizare).
Operaţiile de clasificare ale ansamblului de unităţi observate sau de date
înregistrate (numit generic “univers de discurs”) solicită respectarea unor reguli
generale (de bază) şi anume:
completitudinea : fiecare element trebuie repartizat unei clase
(clasificarea epuizează universul de discurs şi, în consecinţă, nu lasă rest);
unicitatea : fiecare element aparţine unei clase şi numai uneia (clasele
obţinute trebuie să fie disjuncte, adică nici un element nu poate fi repartizat
simultan în mai multe clase);
omogenitatea : elementele asemănătoare aparţin aceleiaşi clase
(diferenţa dintre elemente trebuie să fie minimă);
organizarea ierarhică : pe fiecare nivel de clasificare criteriul trebuie
să fie unic; trecerea de la un nivel la altul se efectuează prin creşterea gradului
de generalitate al criteriului adoptat.
Prin urmare, clasificarea (clusterizarea) obiectivă este o metodă
importantă care presupune operaţii complexe de formare de noţiuni şi
comportă, în principiu, două etape:
etapa I, o clasificare (grupare) pe orizontală a tuturor elementelor din
universul de discurs în clase (grupe) cu acelaşi grad de generalitate dar
disjuncte;
etapa a II a, o ierarhizare pe verticală în ordinea generalităţii, prin trecerea la
o nouă treaptă de clasificare în care clasele formate iniţial sunt cointegrate în
subclase (clase din clase).
În teorie şi practică se utilizează multiple criterii de clasificare. De
exemplu, natura criteriului de clasificare ar putea face distincţie între clasificări
naturale (când criteriul este selectat obiectiv, conform trăsăturilor intrinseci ale
elementelor din universul de discurs) şi clasificări artificiale (când criteriul
este selectat ţine seama de trăsături distinctive, alese în mod subiectiv sau
convenţional). În practica statistică (în statistica publică)se utilizează sisteme
standardizate de clasificări şi nomenclatoare. De exemplu: clasificarea
ramurilor din economia naţională (CREN); clasificarea activităţilor din
economia naţională (CAEN); clasificarea produselor şi serviciilor asociate
activităţilor (CPSA); nomenclatorul profesiilor (NP); nomenclatorul
indicatorilor economico-sociali (NIES) etc.
2.2. CLASIFICĂRI ŞI NOMENCLATOARE STANDARDIZATE. ROL,
LEGĂTURI, FUNCŢII
Procesul de cunoaştere, în orice economie naţională, nu exclude ci presupune
caracterul unitar (standardizat) al clasificărilor esenţiale. Aceste clasificări esenţiale
pentru statistica publică şi nu numai, în contextul armonizării raportului naţional –
internaţional, se cer mai mult ca oricând să fie standardizate. Această standardizare
necesară înregistrării, prelucrării, publicării şi diseminării datelor reprezintă în fond
o actualizare permanentă a strategiei de dezvoltare a sistemelor informaţionale în
conformitate cu priorităţile naţionale şi cu tendinţele mondiale. Institutul Naţional de
Statistică este în România autorizat oficial să stabilească nomenclatoarele şi
clasificările de interes general, utilizat în demersul statistic desfăşurat în etape.
În acest context menţionăm că în România au fost realizate şi adaptate
conform H.G. 656/1997 şi H.G. 53/1999, Clasificarea activităţilor din
economia naţională (CAEN) şi Clasificarea produselor şi serviciilor asociate
activităţilor (CPSA). În baza actelor normative menţionate utilizarea celor două
clasificări nu este numai necesară ci şi obligatorie pentru întregul sistem
instituţional: agenţi economici cu capital majoritar de stat sau privat;
organizaţii patronale, profesionale, politice, sindicale; asociaţii şi alte persoane
juridice şi fizice care îşi desfăşoară activitatea pe teritoriul României, în toate
documentele oficiale care se referă la activitatea desfăşurată sau la produsele şi
serviciile realizate.
Utilitatea CAEN depăşeşte cu mult sistemul activităţilor specifice
statisticii publice. În funcţie de modul de încadrare a activităţilor, instituţiilor,
agenţilor economici şi a altor categorii de utilizatori se reglementează şi
relaţiile acestora cu sistemul financiar (codificarea activităţilor în bilanţurile
contabile, în declaraţiile pentru plata TVA etc.), cu sistemul juridic, cu Oficiul
Naţional al Registrului Comerţului şi alte organizaţii.
Clasificarea CAEN reprezintă un trunchi comun pentru un sistem nou,
complet şi complex de clasificări şi nomenclatoare. În cadrul acestui sistem a
fost elaborată Clasificarea produselor şi serviciilor asociate activităţilor
(CPSA), care nu reprezintă altceva decât o detaliere a CAEN prin ordonarea
după principiul omogenităţii a tuturor familiilor de produse şi servicii pe nivele
ierarhice succesive.
Clasificarea CPSA asigură informaţii pentru: fundamentarea şi
gestionarea proceselor economico-sociale; satisfacerea cerinţelor de agregare şi
detaliere a datelor referitoare la producţia de bunuri şi servicii; identificarea
sistematizată a produselor şi serviciilor din economia naţională; compararea şi
interpretarea unitară a datelor statistice, constituind totodată un instrument
oferit utilizatorilor pentru efectuarea grupărilor economice după principii
unitare, indiferent de domeniul de activitate.
Clasificarea CPSA poate genera alte clasificări şi nomenclatoare
specializate, cu o strânsă legătură între ele, fiind concepută ca o structură
flexibilă pe bază căreia se pot efectua detalieri sa combinaţii într-un domeniu,
în vederea unor aplicaţii specifice.
O detaliere a CPSA se regăseşte în Nomenclatorul de produse pentru
anchetele în producţie (PRODCOM), detaliere efectuată în corelare cu Tariful
Vamal de Import al României.
Clasificările CAEN şi CPSA reprezintă o expresie a disponibilităţii de
armonizare şi aliniere a sistemului românesc de clasificări la sistemul
internaţional de clasificări. Clasificarea CAEN este derivată din Nomenclatorul
Activităţilor din Comunitatea Europeană (NACE versiunea 1) şi prin tabele de
corespondenţă se asigură legătura cu Clasificarea Internaţională Standard a
Activităţilor (CITI versiunea 3) elaborată de organismele specializate ale ONU.
Clasificarea CPSA este derivată din Clasificarea Internaţională CPA
(Clasificarea Produselor Asociate Activităţilor derivată din NACE versiunea
1). Legătura cu Clasificarea Centrală a Produselor (CPC) şi cu Nomenclatorul
Combinat (NC), clasificări elaborate de organismele specializate ale ONU, este
asigurată prin tabele de corespondenţă. Tot prin astfel de tabele se asigură
legătura dintre CPSA şi Tariful Vamal de Import al României (TVIR) –
nomenclator identic cu NC.
Schimbările frecvente ale TVIR trebuie să se repercurteze în
clasificările activităţilor şi produselor/serviciilor, ceea ce impun actualizări
periodice a clasificărilor CAEN şi CPSA (vezi şi art. 5, alin. 2 din H.G.
656/1997, respectiv art. 4, alin. 1 din H.G. 53/1999). Aceste actualizări nu
exclud ci presupun luarea în considerare a opiniilor utilizatorilor acestor
clasificări.
Clasificările CAEN şi CPSA reprezintă atât nucleul central al sistemului
standardizat de clasificări şi nomenclatoare cât şi (potrivit Strategiei Naţionale de
Informatizare) componente esenţiale ale nucleului informaţional al administraţiei
publice din România.
În prezentarea, analiza şi utilizarea sistemului standardizat de clasificări şi
nomenclatoare se face apel la o serie de simboluri şi sigle a căror semnificaţie se
prezintă mai jos.
Semnificaţia simbolurilor
= integrare;
T = corespondenţă prin tabele de trecere;
≡ = identitate;
= corespondenţă de tip activitate – produs; cu acelaşi principiu de codificare pentru activitate şi produs.
Semnificaţia siglelorCITI = Clasificarea Internaţională Standard, revizia a 3 – a, adoptată de ONU în 1989;
NACE = Nomenclatorul de Activităţi Economice din Comunitatea Europeană, revizia 1.
Acest nomenclator aprobat prin Regulamentul Consiliului CEE 3037/1990 şi
prin Regulamentul CEE 761/1993 (de modificare a Regulamentului
3037/1990), prin care se impune ţărilor din Uniunea Europeană alinierea
nomenclatoarelor naţionale la NACE.
CAEN = Clasificarea Activităţilor din Economia Naţională, aliniată la NACE şi CITI şi
aprobată prin H.G. 656/1997.
CPC = Clasificarea Centrală a Produselor. Aceasta este primul nomenclator general de
produse elaborat de ONU şi adoptat, cu titlu provizoriu, în februarie 1989.
Această clasificare nu este integrată complet în CITI; legătura dintre cele două
nomenclatoare se realizează prin tabela de trecere.
CPA = Clasificarea Produselor asociate Activităţilor. Acesta, reglementat oficial de
Consiliul CEE, este un nomenclator general de produse pentru ţările CEE şi are
o corespondenţă directă cu NACE.
AP
I
CPSA = Clasificarea Produselor şi Serviciilor asociate Activităţilor – este nomenclatorul
de produse şi servicii din România aliniat la CPA.
SH = Sistemul Armonizat de descriere şi codificare a mărfurilor. Acesta este un
nomenclator vamal internaţional şi a fost elaborat de Consiliul de Cooperare Vamală.
El face obiectul unei convenţii internaţionale şi a intrat în vigoare în anul 1988.
NC = Nomenclatorul Combinat (statistic şi tarifar). Acesta este o variantă a SH
aplicată în comerţul exterior pentru ţările din Uniunea Europeană. Mai exact el
reprezintă o extindere a SH de la 6 cifre la 8 cifre.
TVIR = Clasificarea Mărfurilor din Tariful Vamal de Import al României. Ea este
similară cu NC şi reprezintă un nomenclator aprobat prin H.G. 120/1993.
PRODCOM = Nomenclatorul de produse pentru anchete statistice de producţie care va fi
utilizat în România (cu excepţia produselor energetice pentru care există un
nomenclator specific). El este integrat în CPSA şi este aliniat la PRODCOM
ANS = Alte nomenclatoare specifice cercetării statistice
2.3. CLASIFICAREA ACTIVITĂŢILOR DIN ECONOMIA NAŢIONALĂ (CAEN)
- principii, metodologie, utilizare -
2.3.1. Principii şi arhitectură
Clasificarea Activităţilor din Economia Naţională (CAEN) asigură
identificarea tuturor activităţilor şi codificarea lor într-un sistem unitar. Aceasta
permite organizarea, raţionalizarea şi informatizarea fluxurilor informaţionale
economico-sociale, crearea facilităţilor de prelucrare pentru integrarea în
sistemele naţional şi internaţional de prezentare şi analiză a informaţiilor.
În CAEN, activităţile economico-sociale sunt grupate pe cinci trepte
(secţiuni, subsecţiuni, diviziuni, grupe şi clase), potrivit schemei de mai jos.
Acestea sunt constituite după principiul omogenităţii, ca totalitate de activităţi
care au drept caracteristici comune:
natura bunurilor şi serviciilor prestate (componenţa lor fizică,
stadiul de fabricaţie, necesităţile pe care le pot satisface);
modul de folosire a bunurilor şi serviciilor de către agenţii
economici (consum intermediar, consum final, formarea capitalului
etc.);
materia primă, procesele tehnologice, organizarea şi finanţarea
producţiei.
Importanţa acestor caracteristici variază în funcţie de gradul de
detaliere a categoriilor din CAEN.
Clasificarea CAEN aprobată prin HG nr.656/1997, este armonizată cu
NACE - rev. l şi CITI rev.3 prin intermediul tabelelor de trecere. Schemele de
corespondenţă structurală şi de codificare între acestea se prezintă în esenţă
astfel:
Schema de structurăCITI rev.3 NACE - rev. l CAEN
Secţiuni 17 17 19
Subsecţiuni - 31* 34*
Diviziuni 60 60 60
Grupe 159 222 226
Clase 292 503 546
Schema de codificareCITI rev.3 NACE - rev. l CAEN
Secţiuni 1 literă 1 literă 1 literă
Subsecţiuni - 2 litere 2 litere
Diviziuni 2 litere 2 litere 2 litere
Grupe 3 litere 3 litere 3 litere
Clase 4 litere 4 litere 4 litere
Aşa cum se observă din aceste scheme, structurile clasificărilor comparate
sunt echivalente, diferă numai gradul de detaliere. Trunchiul diviziunilor este
neschimbat, păstrându-se codificarea identică pentru a se asigura o cât mai
largă identitate de coduri de la nivel de diviziune în jos.
CAEN permite clasificarea tuturor activităţilor din economia naţională.
Descrierea activităţilor pentru fiecare clasă nu este exhaustivă şi de aceea s-a
* Cuprinde şi secţiunile care nu au subsecţiuni*
considerat ca în cazul unor secţiuni, diviziuni şi chiar grupe, pentru a se evita
repetările, să se facă şi unele precizări cu caracter general la nivel mai agregat,
după cum urmează:
a) Activităţile din agricultură s-au definit ca fiind legate de
exploatarea resurselor naturale în scopul obţinerii unor bunuri / produse
rezultate din cultura plantelor şi creşterea animalelor. Ele cuprind de asemenea
şi serviciile care se integrează în operaţiile normale ale activităţii agricole cu
excepţia activităţilor veterinare care sunt încadrate în Secţiunea P - Sănătate şi
asistenţă socială şi Diviziunea 85 - Sănătate şi asistenţă socială, întrucât
activităţile veterinare sunt strâns legate şi de sănătatea umană.
Secţiunea A - Agricultură exclude activităţile de prelucrare
(transformare) a bunurilor obţinute din agricultură care se includ în Secţiunea E -
Industria prelucrătoare, dar aici intervin şi unele convenţii, de exemplu,
producerea vinului în ferme proprii care nu dispun de instalaţii industriale de
vinificaţie (gospodăriile populaţiei), care se încadrează în Secţiunea A -
Agricultură. De asemenea, se exclud din Secţiunea A - Agricultură activităţile de
punere în valoare a pământului (lucrările de îmbunătăţiri funciare - lucrări de
desecări, îndiguiri, corecţia torenţilor, amenajările pentru irigaţii etc.), care se
includ în Secţiunea G - Construcţii.
b) Industria extractivă, atât în CITI rev.3 cât şi în NACE rev. l
şi CAEN, este definită ca o secţiune a industriilor care au ca scop extracţia şi
transformarea minereurilor din stare naturală în produse vandabile. Această
secţiune este construită din două subsecţiuni (DA - Industria extractivă de
produse energetice şi DB - Industria extractivă de produse neenergetice) pentru a
permite ca prin agregare să se creeze o secţiune derivată "Energie" în care se
cuprind activităţile din Subsecţiunea DA - Industria extractivă de produse
energetice, activităţile din Secţiunea F - Energic electrică si termică, gaze şi apă
şi Subsecţiunea EF - Industria de prelucrare a ţiţeiului, cocsificarea cărbunelui şi
tratarea combustibililor nucleari.
c) Industria prelucrătoare (Secţiunea E) cuprinde în primul
rând activităţile de fabricare ce implică o transformare materială semnificativă
în cursul proceselor de producere a unor bunuri.
Industria prelucrătoare nu are la originea producţiei bunurile extrase
din natură (spre deosebire de agricultură, pescuit sau industria extractivă), ci
materii prime sau produse cu diverse grade de transformare provenite din
activităţile sectorului primar sau chiar din industriile prelucrătoare.
Activităţile de întreţinere, reparare şi instalare a maşinilor şi
echipamentelor sunt încadrate, de regulă, în aceeaşi clasă cu cele specializate
pentru producerea bunurilor respective, cu excepţia reparaţiilor navale şi de
aeronave pentru care s-au creat clase distincte, precum şi cu excepţiile prevăzute la
descrierea secţiunii E - Industria prelucrătoare.
d) Lucrările de construcţii sunt ansambluri complexe ce rezultă
din activitatea unei multitudini de categorii de întreprinderi care au ca scop principal
producerea de bunuri imobiliare.
Fabricarea materialelor de construcţii sau de elemente mai complexe
destinate lucrărilor de construcţii este cuprinsă în industria prelucrătoare, ca de
exemplu: fabricarea elementelor prefabricate din beton, fabricarea structurilor
din lemn şi a tâmplăriilor, fabricarea construcţiilor şi structurilor metalice etc.
Montarea sau instalarea echipamentelor industriale executate de către
întreprinderile care le produc se includ în industria prelucrătoare, iar cele
montate şi instalate de către întreprinderile de construcţii se includ în Secţiunea
G - Construcţii.
Montarea sau instalarea echipamentelor concepute pentru, funcţionarea
unei construcţii ca atare (obiecte sanitare, instalaţii electrice etc.), precum şi
montarea elementelor prefabricate din beton, structurilor metalice şi tâmplăriei
se cuprind în Secţiunea G - Construcţii.
În cazul unităţilor de construcţii care execută elemente prefabricate pe
şantiere sau în ateliere, activităţile acestora se, includ tot în Secţiunea G -
Construcţii, cu condiţia ca mai mult de jumătate din cantităţile fizice realizate
să fie montate de aceste unităţi.
e) Comerţul (Secţiunea H) acoperă toate formele de
comercializare, precum şi unele servicii (reparaţii de bunuri personale şi
gospodăreşti şi de autovehicule). Obiectul comerţului îl constituie cumpărarea
şi vânzarea de mărfuri.
Vânzarea propriei producţii se consideră activitate auxiliară, deci nu se
încadrează la comerţ. Unităţile specializate (cu gestiune separată) în vânzarea
cu amănuntul a propriei producţii (magazinele de prezentare) se includ în
activitatea de comerţ.
În unele cazuri, delimitarea dintre comerţ şi industrie este determinată de
efectuarea, de către unităţile de comerţ, a unor operaţii asupra produselor, cum
sunt: sortare, fracţionare, lotizare, condiţionare, antrepozitare, livrare cu
instalare. Aceste operaţii nu afectează natura produsului şi se consideră ca
operaţii intermediare sub forma unor servicii efectuate de terţi, ca de exemplu:
antrepozitarea sau condiţionarea, instalarea la clienţi a unor aparate, a mobilei
etc.
Formele de comercializare ce nu privesc bunurile transportabile nu
sunt incluse în Secţiunea H, ca de exemplu: afacerile imobiliare, tranzacţiile
asupra bunurilor imobiliare, agenţiile de voiaj, vânzarea de spaţii publicitare
etc.
În Secţiunea H - Comerţ cu ridicata şi cu amănuntul se mai includ şi
repararea şi întreţinerea autovehiculelor, motocicletelor şi a bunurilor
personale şi casnice, precum şi activităţile de intermedieri comerciale în care
se execută acţiuni comerciale în contul terţilor, întrucât operaţiile de
intermediere conduc la vânzarea de mărfuri (comisionari, intermediari etc.).
Intermediarii comerţului cu ridicata sunt evidenţiaţi distinct în Grupa
511 - Activităţi de intermedieri în comerţul cu ridicata din Diviziunea 51 -
Comerţ cu ridicata (cu excepţia autovehiculelor şi motocicletelor), în timp ce
intermediarii comerţului cu amănuntul nu sunt evidenţiaţi separat în
Diviziunea 52 - Comerţ cu amănuntul (cu excepţia autovehiculelor fi
motocicletelor); repararea bunurilor personale şi gospodăreşti.
Secţiunea H include unităţi cu diferite statute juridice, inclusiv
cooperativele, punctele de colectare etc.
În această secţiune activităţile importatorilor şi exportatorilor, precum
şi ale celor care intermediază tranzacţii de import - export în contul terţilor nu
apar distinct fiind incluse în comerţul cu ridicata.
Problema majoră în cadrul secţiunii H este delimitarea între comerţul
cu ridicata (Diviziunea 51) şi comerţul cu amănuntul (Diviziunea 52).
Diviziunea 50 cuprinde comercializarea autovehiculelor şi a
motocicletelor (cu ridicata şi cu amănuntul) noi sau de ocazie, intermedierile
din acest domeniu, precum şi întreţinerea, repararea şi aprovizionarea cu piese
de schimb şi carburanţi.
Diviziunea 51 include comercializarea cu ridicata, inclusiv
intermedierile către agenţii care fac comerţ cu amănuntul sau către
întreprinderi. Distincţia între comerţul cu ridicata şi comerţul cu amănuntul, în
unele cazuri, ţine seama şi de natura produsului vândut întrucât anumite
produse nu se vând niciodată prin comerţul cu amănuntul şi, în consecinţă, nu
poate fi vorba de un paralelism sistematic între diviziunile 51 şi 52.
Diviziunea 52 include comercializarea cu amănuntul, inclusiv prin
intermediari, în principal către populaţie, fără a exclude posibilitatea de
vânzare şi către întreprinderi.
Repararea bunurilor personale sau casnice, activitate asociată uneori cu
comercializarea, se include de asemenea în Diviziunea 52.
În detaliu, diferenţele între comerţul cu ridicata şi comerţul cu
amănuntul sunt redate în notele explicative de la diviziunile respective din
descrierea activităţilor.
f) Hoteluri şi restaurante (Secţiunea I).
Serviciile de cazare se deosebesc esenţial de închirierile (locaţiile) de
locuinţe prin durata scurtă de punere la dispoziţie a unui loc de cazare, cu
excepţia unor cazări colective (cămine studenţeşti etc.) care în mod tradiţional
sunt apropiate de serviciile hoteliere.
Separarea între restaurant şi magazin de băuturi sau între spectacole şi
activităţi recreative uneori poate fi destul de dificilă. Ca procedeu general, un
spectacol rămâne spectacol, chiar dacă este asociat consumului de băuturi sau
mâncare, după cum un bar rămâne bar chiar dacă este asociat cu spectacol
muzical, potrivit funcţiunii acestora. Separarea între restaurant şi magazin de
băuturi şi produse alimentare se face ţinând seama de posibilitatea consumării
pe loc.
g) Transport şl depozitare (Secţiunea J).
Transportul, ca serviciu în general, nu este definit decât dacă se exercită
în contul terţilor; el poate rezulta dintr-o prestaţie colectivă sau individuală
(taxi) ca şi prin închirierea cu operator (şofer) a unui mijloc de transport.
Activitatea de transport propriu-zis se înscrie într-un ansamblu mai
vast de prestaţii (administraţia, depozitarea, gestiunea infrastructurii).
Combinaţiile de servicii vizând transportul pot fi oferite prin agenţiile de voiaj
(pentru persoane) sau prin organizatorii de transport (pentru mărfuri).
h) Poştă şi telecomunicaţii (Secţiunea K).
În activităţile poştale nu se includ serviciile financiare ale poştei care se
cuprind în Secţiunea L.
Prin telecomunicaţii se înţelege transmiterea de informaţii prin canale
de telecomunicaţii / radiocomunicaţii, fără tratarea acestor informaţii. Tratarea
informaţiei se include, după caz, în secţiunile respective, ca de exemplu:
prelucrarea datelor se cuprinde în Diviziunea 72 - Informatică şi activităţi
conexe.
i) Activităţi financiare, bancare şi de asigurări (Secţiunea L).
Această secţiune vizează serviciile financiare (bancare, intermedieri
financiare etc.), asigurările şi activităţile auxiliare financiare şi de asigurări,
care conduc la cele 3 diviziuni (65, 66 şi 67).
j) Tranzacţii imobiliare, închirieri şi activităţi de servicii
prestate în principal întreprinderilor (Secţiunea M).
Diviziunea 70 (Tranzacţii imobiliare) reflectă activităţile imobiliare, cu
excepţia construcţiilor şi activităţilor hoteliere, în această diviziune se includ
activităţile de dezvoltare (promovare) imobiliară, cumpărarea şi vânzarea de
bunuri imobiliare, închirierea şi subînchirierea de bunuri imobiliare, activitatea
agenţiilor imobiliare, administrarea imobilelor.
Cea de a doua Diviziune, 71, se referă la închirierea maşinilor şi
echipamentelor fără operator şi a bunurilor personale şi gospodăreşti. Locaţia
cu operator se încadrează, după caz, în categoriile de clasificare ale căror
activităţi sunt deservite de maşinile şi echipamentele respective.
La Diviziunea 72 - Realizarea de produse software, servicii
informatice conexe, trebuie să se manifeste precauţie; de exemplu: a ţine
contabilitatea proprie pe mijloace informatice rămâne tot activitate contabilă,
însă întreţinerea şi păstrarea echipamentelor de calcul intră în această diviziune
cu toate că regula generală prevede ataşarea lor la construcţiile de maşini.
Între telecomunicaţii şi informatică limita se stabileşte, în principal,
dacă se efectuează un transfer sau o transformare de informaţii. Activităţile de
documentare pe calculator desfăşurate de biblioteci şi arhive se includ în Clasa
9251 - Activităţi ale bibliotecilor şi arhivelor şi nu în informatică.
La Diviziunea 73 - Cercetare - dezvoltare, criteriul principal pentru a
distinge cercetarea şi dezvoltarea de o activitate conexă acesteia este prezenţa
în cercetare şi dezvoltare a unui apreciabil element de noutate.
A cincea diviziune din acesta secţiune este Diviziunea 74 - Alte
activităţi de servicii prestate în principal întreprinderilor, care nu se bazează
rigid pe un criteriu de clientelă, întrucât acestea se adresează atât agenţilor
economici cât şi populaţiei, ca de exemplu activităţile juridice. Numărul mare
de clase care apar în această diviziune este consecinţa dezvoltării activităţilor
de servicii într-o economie modernă. Activităţile de servicii nu sunt în
exclusivitate prestări de servicii. Industria prelucrătoare produce anumite
servicii ca: instalarea, repararea sau chiar servicii cu caracter industrial cum
sunt de exemplu acoperirile metalice ce participă la ciclul de fabricaţie a unui
produs. Invers, anumite bunuri rezultă din activităţi de servicii, ca de exemplu
fotografiile.
k) Administraţie publică (Secţiunea N) cuprinde o singură
diviziune (Diviziunea 75) cu acelaşi titlu. Pentru clasificarea unităţilor de tip
administrativ în Diviziunea 75, statutul juridic sau instituţional nu este
determinant. Această diviziune descrie activităţile de administraţie publică
care, prin natura lor, nu sunt exercitate pe piaţă.
l) Secţiunea O - Învăţământ are o singură diviziune
(Diviziunea 80) cu aceeaşi denumire, care cuprinde învăţământul în sensul larg
al cuvântului, de toate nivelurile şi sub toate formele. Nu sunt incluse cursurile
de natură recreativă, ucenicia la locul de muncă, precum şi instruirea
personalului la locul de muncă sau pentru protecţia muncii.
m) Secţiunea P - Sănătate şi asistenţă socială include numai
Diviziunea 85 care cuprinde toate activităţile referitoare la sănătatea umană
(asistenţă spitalicească şi sanatorială, ambulatorie, activităţi de analize
medicale etc.), activităţile veterinare şi asistenţa socială cu sau fără cazare.
n) Secţiunea R - Alte activităţi de servicii colective, sociale fi
personale cuprinde patru diviziuni.
Diviziunea 90 - Asanarea şi îndepărtarea gunoaielor; salubritate şi
activităţi similare cuprinde epurarea apelor uzate, inclusiv întreţinerea
canalelor de scurgere (evacuarea apelor uzate, tratamentul şi evacuarea
noroaielor, dejecţiilor apelor epurate, vidanjarea şi curăţirea haznalelor şi
foselor septice), colectarea, transportul, depozitarea şi tratarea gunoaielor
menajere şi a altor deşeuri nerecuperabile.
În această diviziune nu se include activitatea de recuperare a deşeurilor
reciclabile, aceasta fiind cuprinsă în Diviziunea 37 - Recuperarea deşeurilor şi
resturilor de materiale reciclabile. De asemenea, nu se include tratarea
deşeurilor radioactive care face parte din Diviziunea 23 - Industria de
prelucrare a ţiţeiului, cocsificarea cărbunelui şi tratarea combustibililor
nucleari.
Diviziunea 91 - Activităţi asociative diverse cuprinde activităţile
asociative economice, patronale, profesionale, sindicale, religioase, politice şi
alte activităţi asociative.
Diviziunea 92 - Activităţi recreative, culturale şi sportive include
activităţile cinematografice şi video (producţia, distribuţia şi proiecţia filmelor
cinematografice şi video); activităţile de radio şi televiziune (producţia de
programe radio şi televiziune); activităţile de spectacole; activităţile de
gestionare a sălilor de spectacole; activităţile agenţiilor de presă; activităţile
bibliotecilor, arhivelor, muzeelor şi alte activităţi culturale; activităţile
sportive; alte activităţi recreative (jocuri de noroc, parcuri de recreaţii şi plaje,
târguri şi expoziţii cu caracter recreativ, pescuitul recreativ, biliard, jocuri
electronice şi alte jocuri, instalaţii de transport cu scopuri recreative etc.).
Această diviziune nu cuprinde: reproducerea filmelor şi benzilor video
care se include în Diviziunea 22, locaţia (închirierea) sălilor de spectacole şi a
amplasamentelor de proiecţie care se include în Diviziunea 70, difuzarea
programelor de radio şi televiziune care se include în Diviziunea 64,
închirierea materialelor sportive care se include în Diviziunea 71.
Diviziunea 93 - Alte activităţi de servicii cuprinde activităţile de
spălare, curăţare şi vopsire a textilelor şi blănurilor, activităţile de frizerie şi
coafură şi alte activităţi de înfrumuseţare, activităţile de pompe funebre
inclusiv întreţinerea mormintelor, serviciile de întreţinere corporală (băi
publice, saune, băi de aburi, cabinete de slăbire şi masaj), activităţile
astrologice şi de spiritism, activităţile agenţiilor matrimoniale, serviciile
lustrageriilor, parcarea autoturismelor, hamalâcul etc.
În această diviziune nu se includ activităţile de reparaţii şi retuş ale hainelor şi ale altor textile efectuate independent de curăţirea lor, care se încadrează în Diviziunea 52; fabricarea perucilor, meşelor etc. care se include în Diviziunea 36; serviciile religioase cuprinse în Diviziunea 91 .
o) Secţiunea S - Activităţi ale personalului angajat în
gospodării personale cuprinde o singură diviziune cu aceeaşi denumire şi
include activităţile personalului angajat în gospodăriile personale.
În această diviziune nu se includ activităţile unităţilor independente,
specializate în furnizarea de servicii, inclusiv persoanele care furnizează
servicii în gospodăriile personale plătite cu ziua sau ora, sau care execută
anumite reparaţii la comandă, care se încadrează în funcţie de activitatea
acestora, precum şi personalul care acordă ajutor în cadrul acţiunilor sociale
care se încadrează în Diviziunea 85.
p) Secţiunea T - Activităţi ale organizaţiilor şi organismelor
extrateritoriale cuprinde de asemenea o singură diviziune cu aceeaşi denumire
şi include activităţile organizaţiilor şi organismelor străine cu statut diplomatic
care-şi desfăşoară activitatea în România (ambasade şi consulate), precum şi
ale organizaţiilor şi organismelor FMI, Băncii Mondiale, Comunităţii
Europene, ONU etc.
În această diviziune nu se includ activităţile de administrare şi gestiune
a ambasadelor şi consulatelor române în străinătate sau pe lângă secretariatele
organizaţiilor internaţionale care se regăsesc în Diviziunea 75 - Administraţie
publică.
2.3.2. Încadrarea în CAEN a unităţilor după activitatea principală
Definirea activităţii. Prin activităţi se înţelege, în general, ansamblul de acţiuni fizice, intelectuale, morale etc. întreprinse pentru obţinerea unui anumit rezultat. Activitatea economică reprezintă ansamblul acţiunilor prin care oamenii îşi satisfac cerinţele prin intermediul producţiei şi al schimbului de bunuri şi servicii.
În consecinţă, activităţile economice sunt rezultatul unui concurs de
acţiuni, care dau naştere la un anumit tip de produs. Altfel spus, o activitate
este rezultatul unei combinaţii de diferite resurse, cum sunt: utilaje, tehnologii,
manoperă, produse. O activitate este caracterizată, deci, de o intrare de bunuri
şi servicii, un proces continuu productiv, şi de o ieşire de bunuri şi servicii.
În practică, cea mai mare parte a unităţilor de producţie desfăşoară în
mod frecvent mai multe activităţi. Astfel se pot distinge: activitatea principală,
activităţi secundare şi activităţi auxiliare.
Pentru a înregistra ca atare o unitate într-o clasă CAEN este necesar să
delimităm aceste activităţi:
—Activitatea principală este acea activitate ce contribuie în mod
major la valoarea adăugată a unităţii, sau activitatea la care valoarea adăugată
este superioară celei din orice altă activitate a unităţii, care produce bunuri şi
servicii destinate a fi vândute la terţi.
—Activităţile secundare sunt acele activităţi care, alături de activitatea
principală, produc bunuri şi servicii destinate a n vândute la terţi.
— Activităţilor principale şi secundare le sunt asociate activităţile
auxiliare ca, de exemplu: administraţia unităţii, aprovizionarea, desfacerea
propriei producţii transporturi, depozitare, contabilitate, reparaţii şi întreţinere
în regie proprie etc. O activitate se consideră auxiliară dacă satisface simultan
următoarele patru condiţii:
1) serveşte doar unităţii la care se referă şi nu vinde pe piaţă bunurile şi
serviciile sale;
2) există şi în alte unităţi producătoare similare;
3) produce servicii sau, în unele cazuri, bunuri care nu formează o
parte din produsul final al unităţii;
4) concurează la formarea costurilor curente ale unităţii dar, în acelaşi
timp, nu este generatoare de capital fix.
Deosebirile de principiu faţă de activităţile principale sau secundare şi
cele auxiliare sunt ilustrate prin câteva exemple:
- producţia de mici utilaje (scule şi dispozitive) pentru a fi utilizate în
aceeaşi unitate este o activitate auxiliară întrucât respectă toate cele
patru criterii;
- vânzarea propriei producţii, indiferent dacă se face pentru intern sau
export, întrucât regula generală este că nu se poate produce fără a se
vinde;
- transportul cu mijloace proprii pentru activităţile unităţii;
- repararea şi întreţinerea utilajelor proprii.
Activităţile auxiliare nu se iau în considerare la determinarea activităţii
principale şi a celor secundare.
Ţinând seama de cele patru condiţii care trebuie îndeplinite simultan,
nu sunt considerate activităţi auxiliare:
1) producerea de bunuri sau lucrări efectuate care sunt o parte a formării
capitalului fix, ca de exemplu: utilaje pentru autodotare sau lucrări de
construcţii în regie proprie;
2) producerea de bunuri care se consumă în activitatea principală sau
activităţile secundare, dacă o parte semnificativă a acestora, mai
mult de 50%, se comercializează;
3) producerea de bunuri care devin o parte integrantă a activităţii
principale sau secundare, ca de exemplu: producţia de lăzi,
recipienţi şi alte ambalaje, secţii ale întreprinderii care servesc la
ambalarea produselor sale;
4) producţia de energie (centrale electrice sau termice, cocserii proprii)
consumată în întregime sau parţial pentru activitatea principală sau
activităţile secundare;
5) cumpărarea de bunuri pentru a fi revândute ca atare;
6) cercetarea şi dezvoltarea în cadrul aceleiaşi unităţi, întrucât nu
furnizează un serviciu consumat în cursul producţiei curente.
Reguli pentru clasificarea unităţilor statistice. Orice unitate este
clasificată pe baza activităţilor desfăşurate în cadrul său. Unităţile sunt
clasificate la nivelul cel mai detaliat din CAEN, adică la nivel de clasă.
Unităţile vor fi încadrate în categoria de clasificare ce descrie cel mai
exact activitatea lor, ţinându-se cont nu numai de structura rezultatelor, dar şi de
aceea a intrărilor, inclusiv de procesul productiv. Clasificarea unităţilor după
activitate, în grupe sau diviziuni, este determinată de clasele CAEN, în care sunt
incluse numai activităţile principale.
Activitatea principală a unei unităţi este, în principiu, activitatea
care contribuie cel mai mult la valoarea adăugată la costul factorilor
unităţii. La nivel de clasă o activitate ce reprezintă mai mult de 50% din
valoarea adăugată determină clasificarea unităţii. În toate celelalte cazuri
sunt respectate regulile de clasificare privind ierarhizarea activităţilor (ordinea
descrescătoare).
Activităţi integrate. Integrarea pe verticală se verifică atunci când diferite etape ale procesului de producţie se desfăşoară într-o succesiune de părţi diferite ale aceleiaşi unităţi şi când rezultatul unui proces al unei părţi din unitate serveşte ca intrare procesului următor al altei părţi din unitate, ca de exemplu: extracţia de argilă combinată cu fabricarea cărămizilor; producţia de fibre textile combinată cu o filatură etc.
O unitate cu un lanţ de activităţi integrate vertical va fi, în general,
clasificată după activitatea care are cel mai mare aport la valoarea adăugată pentru
bunurile şi serviciile produse, în practică însă nu întotdeauna dispunem de date
privind valoarea adăugată pe diferite faze de fabricaţie, în aceste situaţii unitatea se
încadrează într-o clasă CAEN pe baza producţiei finale.
Această metodă este aplicabilă şi în cazuri speciale de integrare
orizontală, adică în care variază tipurile de activităţi desfăşurate simultan,
utilizând aceiaşi factori de producţie şi care nu pot fi scindate în unităţi
statistice aparte, de exemplu: fabricarea produselor de patiserie combinată cu
fabricarea produselor din ciocolată, creşterea animalelor combinată cu
producţia vegetală în cazul fermelor mixte.
În baza acestor produse, clasificarea se face treptat, utilizând metoda
descrescătoare, în practică este aproape imposibil să se obţină informaţii cu
privire la valoarea adăugată şi, ca urmare, activitatea principală se determină pe
baza altor caracteristici (variabile) în scopul de a obţine o aproximare cât mai
apropiată a rezultatului ce poate fi obţinut pe baza valorii adăugate.
Caracteristicile (variabilele) se vor alege fie pe baza rezultatelor, fie pe
baza intrărilor, sau chiar o combinaţie între acestea, ca de exemplu:
Pe baza rezultatelor:
- producţia cu ponderea cea mai mare a unităţii, atribuită
bunurilor şi serviciilor asociate fiecărei activităţi;
- valoarea vânzărilor produselor/serviciilor anumitor activităţi ce se
cuprind în cifra de afaceri pe total unitate.
Pe baza intrărilor:
- retribuţiile atribuite diverselor activităţi;
- numărul de salariaţi din diferite activităţi.
2.3.3. Identificarea activităţii principale a unei unităţi după
metoda
„ordinii descrescătoare”
Acest proces se realizează în următoarele etape:
a) Enumerarea activităţilor desfăşurate de unitate şi încadrarea lor în
fiecare clasă corespunzătoare din CAEN, după valoarea adăugată
sau a altui indicator pertinent, în cazul în care este imposibilă
calcularea valorii adăugate, pentru o perioadă recentă, de regulă un
an.
b) Determinarea secţiunii din CAEN, care deţine ponderea cea mai
mare a indicatorului ales.
c) Dacă este posibil, în cadrul secţiunii respective, să se determine
subsecţiunea care deţine ponderea cea mai mare a indicatorului
ales.
d) În cadrul subsecţiunii se determină diviziunea care deţine ponderea
cea mai mare a indicatorului ales.
e) În cadrul diviziunii, se determină grupa care deţine ponderea cea
mai mare a indicatorului ales.
f) În cadrul grupei se determină clasa care deţine ponderea cea mai
mare.
O astfel de clasă formată identifică activitatea principală.
Înainte de realizarea etapelor folosind metoda "ordinii descrescătoare"
este necesară explicarea unor noţiuni.
Semnificaţia termenului industrie. Unii specialişti atribuie termenului
de industrie o semnificaţie mult mai amplă, considerându-l sinonimul
"activităţii", astfel încât se vorbeşte de industrii producătoare de bunuri şi
industrii producătoare de servicii.
În CAEN, termenul de industrie are o semnificaţie restrictivă şi anume,
în industrie se includ activităţile în care se desfăşoară procese de extragere din
natură a unor obiecte ale muncii care există şi se reproduc independent de
intervenţia omului, procese de prelucrare a produselor extrase din natură, a
produselor agricole şi cele ale exploatării forestiere, stufului şi pescuitului,
precum şi procese de restabilire a parametrilor tehnici şi calitativi iniţiali ai
produselor industriale. Delimitarea industriei de celelalte activităţi neindustriale
s-a făcut, în principiu, după caracteristicile proceselor mai sus arătate şi, în
unele cazuri, are un caracter convenţional. Din punct de vedere al caracterului
economic al obiectelor muncii, industria se împarte în industria extractivă şi
industria prelucrătoare.
Activităţi industriale şi activităţi de servicii. O activitate economică
este considerată activitate industrială atunci când:
- este producătoare şi transformatoare a bunurilor materiale sau a
purtătorilor de energie, în energie electrică care este un bun material;
- produsul său este susceptibil a fi ulterior comercializat;
- activitatea de producţie sau de transformare desfăşurată sub o
conducere specifică de către o parte a unei unităţi economice, care se consumă
intern în aceeaşi unitate economică (consumul intern productiv).
O activitate economică este considerată producătoare de servicii atunci
când:
- produce bunuri imateriale, exclusiv energia electrică;
- produce sau transformă bunuri materiale de larg consum sub
îndrumarea (cerinţele) unei unităţi economice consumatoare.
În consecinţă, producţia de fotografii, de filme, a videocasetelor
înregistrate, a software-ului, ce pot fi folosite de orice utilizator sunt considerate
bunuri industriale, în timp ce activitatea de producţie a fotografiilor, a filmelor, a
software-ului sau a înregistrărilor de videocasete sub comanda unui client secundar,
cu cerinţe particulare, sunt considerate servicii.
În ceea ce priveşte producţia de cărţi se poate argumenta că activitatea
autorului de pregătire a manuscrisului este activitate de servicii, în timp ce
activitatea de industrie (fabricaţie) începe doar în faza editării. De aceea, în
definiţiile activităţilor de fabricaţie şi a activităţilor de servicii care se
suprapun, este oportună o evidenţiere a faptului că în realitatea obiectivă există
unele situaţii de suprapunere între activităţile de industrie, în sens strict
(restrictiv) şi cele de servicii.
În ceea ce priveşte unele unităţi care practică activitate de fabricaţie,
acestea pot câteodată să lucreze şi la comandă, în această situaţie, pentru
încadrarea corectă, trebuie să se recurgă la activitatea principală.
Activităţi executate în contul terţilor. Unităţile care desfăşoară o
activitate pentru terţi sunt clasificate în aceeaşi categorie cu unităţile ce produc
aceleaşi bunuri sau servicii pentru propriul lor folos. Există două tipuri
fundamentale pentru aceste activităţi:
a) Activităţi bazate pe proiecte, în care antreprenorul furnizează
subantreprenorului toate tehnicile specifice necesare pentru producerea
produsului stabilit. Această situaţie se întâlneşte, în special, în sectorul
metalurgie (forjare, tăiere, modelare, fuziune).
b) Activităţi executate la ordin (comandă), în care subantreprenorul
supune la o procedură specială un obiect furnizat de un antreprenor.
Obiectul poate fi materie primă sau o piesă mecanică complet
realizată. Operaţiunea poate consta în prelucrarea metalelor
(cromare, zincare), pregătirea pentru ambutisare etc.
Unităţile care au o influenţă importantă asupra programării şi realizării
producţiei şi îşi asumă riscul producţiei (de exemplu proprietarii de materii
prime, materii cu care se fabrică produsul), adică unităţile beneficiare (unităţi
de conversie) sunt clasificate ca şi cum ar produce aceleaşi bunuri şi servicii.
Lohnul reprezintă forme de operaţiune economică internaţională ce
constă în tranzacţii desfăşurate pe baza contractului dintre două firme din ţări
diferite, în care una execută un produs la comandă după modelele, desenele şi
materialele celeilalte firme, sub marca acesteia din urmă. Firma care lansează
comanda se numeşte ordonator, iar cea care realizează produsul, executor.
Ordonatorul îndeplineşte funcţia de importator iar executantul, cea de
exportator.
2.3.4. Modalităţi de încadrare
Încadrarea unei unităţi statistice (o întreprindere) care desfăşoară mai
multe activităţi ce se includ în clase diferite, dar care, nici una nu deţine mai
mult de 50% din volumul total de activitate, nu se înscrie în regula generală
care stabileşte că dacă o activitate dintr-o clasă CAEN deţine mai mult de 50%
din activitatea totală a întreprinderii, această clasă determină activitatea
principală.
În această situaţie folosim metoda "ordinii descrescătoare".
Să parcurgem etapele prezentate mai sus, pe baza unui model ipotetic
al unei întreprinderi care desfăşoară mai multe activităţi, care potrivit CAEN
pot fi încadrate în 6 clase diferite:
1) Enumerarea activităţilor desfăşurate şi încadrarea lor în clasele
CAEN
Ponderarea în total activitate a
indicatorului ales în %
3616 Producţia de scaune din metal 18
3617 Producţia de mobilier din metal pentru birouri şi
magazine
22
3640 Fabricarea articolelor pentru sport (aparate pentru
sport şi instalaţii pentru gimnastică şi atletism)
8
2812 Structuri şi tâmplarii metalice 20
4531 Montare instalaţii de alarmă şi instalaţii contra
incendiilor
25
7420 Proiectare instalaţii de alarmă şi instalaţii contra
incendiilor
7
Total activităţi (principală şi secundare), exclusiv
activităţile auxiliare care se repartizează convenţional
la clasa care deţine ponderea cea mai mare
100
2) Determinarea secţiunii CAEN care deţine ponderea cea mai mare
Secţiunea E Industria prelucrătoare 68(18+22+8+20) 25
Secţiunea G Construcţii 25
Secţiunea M Tranzacţii imobiliare, închirieri şi activităţi de
servicii prestate în principal întreprinderilor
7
Deci secţiunea principală este secţiunea E "Industria prelucrătoare" care deţine o pondere în volumul total de activitate de 68%.
3) Determinarea subsecţiunii principale, din cadrul "secţiunii principale"
selectate:
Subsecţiunea EO "Alte activităţi industriale" 48 (18+22+8)
Subsecţiunea EK "Industria construcţiilor metalice şi a produselor
din metal (exclusiv maşini, utilaje şi instalaţii)"
20
Subsecţiunea principală este EO "Alte activităţi industriale" şi deţine
ponderea de 48%.
1. În cadrul subsecţiunii principale se determină diviziunea
principală (care deţine ponderea cea mai mare).
În cazul dat, a subsecţiunii principale, avem o singură diviziune 36
"Producţia de mobilier şi alte activităţi industriale n.c.a."
2. În cadrul diviziunii principale se determină grupa principală
361 "Producţia de mobilier" 40 (18+22)
364 "Fabricarea articolelor pentru sport" 8
Grupa cu activitatea principală este 361 "Producţia de mobilier" care deţine
ponderea de 40% din activitatea totală a întreprinderii
3. În cadrul grupei se determină clasa care deţine ponderea cea mai mare
a indicatorului ales.
Această clasă identifică activitatea principală.3616 "Producţia de scaune din metal" 183617 "Producţia de mobilier din metal pentru birouri
şi magazine"22
În concluzie activitatea principală o reprezintă clasa 3617 "Producţia de mobilier din metal pentru birouri şi magazine" şi, ca urmare, întreprinderea va fi clasificată, după activitatea principală exercitată, în această clasă şi va avea codul APE 3617 (APE= activitatea principală exercitată).
Observaţie: Cu toate că la enumerarea activităţilor de la punctul l, din
etapele ce trebuie parcurse, clasa care deţine ponderea cea mai mare în volumul
total de activitate este 4531 "Montare instalaţii de alarmă şi instalaţii contra
incendiilor" (25%), unitatea se încadrează, însă, la o clasă care deţine o pondere în
volumul total de activitate de numai 22%, având în vedere că ponderile pe
diviziune indică faptul că unitatea are o activitate industrială.
Unităţile specializate care se ocupă cu repararea, întreţinerea utilajelor
sau instalaţiilor sunt clasificate în aceeaşi clasă a unităţilor care produc
bunurile respective, cu următoarele excepţii:
- unităţile care asigură repararea şi întreţinerea autovehiculelor şi
motocicletelor sunt clasificate în clasele 5021, 5022, 5042;
- unităţile care asigură repararea bunurilor personale şi casnice sunt
clasificate în clasele grupei 527;
- unităţile care asigură repararea şi întreţinerea maşinilor de birou şi
contabilizat, a calculatoarelor şi echipamentelor periferice sunt
clasificate în clasa 7250.
Pentru încadrarea unităţilor de construcţii "ordinea descrescătoare"
începe de la nivel de diviziune (45) urmând aceleaşi principii ca şi unităţile
producătoare de bunuri industriale. Este necesar să se facă însă şi unele
precizări cu privire la instalare şi montaj.
Unităţile angajate, în principal, în instalarea sau montajul pe loc în edificii
sau alte opere de construcţii necesare funcţionării unui edificiu, a aparaturii,
utilajului şi altor instalaţii fabricate de alte întreprinderi, sunt clasificate în
diviziunea 45 "Construcţii". In această situaţie sunt incluse instalaţiile de încălzire
şi ventilaţie, ascensoarele şi scările rulante, instalaţiile de distribuţie a energiei
electrice, gaz şi apă, telecomunicaţii, uşi, ferestre etc.
Instalarea şi montajul utilajelor executate de către întreprinderile
producătoare se includ în clasa în care se încadrează producerea acestora.
Instalarea efectuată la domiciliu, ca servicii, de unităţile care au ca
obiect comerţul, a unor aparate şi utilaje casnice este considerată ca activitate
auxiliară a comerţului şi, ca atare, se încadrează în clasa comerţului respectiv,
în aceeaşi situaţie se află şi activitatea de transport la domiciliul clientului
realizată de către unitatea vânzătoare de bunuri întrucât costul transportului
este inclus în valoarea produsului vândut.
Reguli pentru clasificarea serviciilor de comerţ. (Secţiunea H "Comerţ
cu ridicata şi cu amănuntul, repararea şi întreţinerea autovehiculelor,
motocicletelor şi a bunurilor personale şi casnice".)
În CAEN, comerţul cu ridicata şi cu amănuntul cuprinde toate
unităţile a căror activitate economică principală constă în achiziţionarea de
bunuri transportabile şi revânzarea lor, precum şi unităţile care au ca obiect
intermedieri între vânzări şi cumpărări de bunuri mobile. Astfel de bunuri sunt
supuse, în mod obişnuit, o singură dată mişcării şi ambalării şi nu suportă
transformări în mod semnificativ.
Comerţul cu ridicata şi cu amănuntul cuprinde nu numai comerţul
direct dintre două părţi, dar şi cel executat în numele unuia sau mai multor terţi.
Pe de altă parte, este esenţial ca principala activitate să fie comerţul cu produse
care nu au fost modificate mai mult decât normal de către vânzător.
Mişcarea obişnuită în sectorul comerţului nu influenţează
caracterul fundamental al mărfii şi poate include: separarea (lotizarea),
amestecarea şi ambalarea, în afară de acestea sunt cuprinse şi unele servicii
legate de vânzarea produselor, ca de exemplu: transportul şi instalarea
aparatelor electrocasnice, mobilei etc.
În comerţul cu ridicata există diferite activităţi în care mişcarea
obişnuită în sectorul comerţului are o importanţă deosebită. Un exemplu tipic
este ambalarea produselor înainte de livrarea lor la vânzătorii cu amănuntul.
Serviciul de ambalare sau reambalare realizat de către o unitate care are ca
obiect comerţul reprezintă o activitate auxiliară comerţului şi ca atare, aceasta
se ataşează de regulă activităţii principale sau activităţii în care se încadrează
vânzarea mărfurilor respective, în cazul când ambalarea se face de către unităţi
specializate în această activitate, aceste unităţi se încadrează în clasa 7482
"Activităţi de ambalare".
Intermediarii comerţului cu ridicata sunt incluşi într-o singură
diviziune din CAEN, şi anume diviziunea 51 "Comerţ cu ridicata (cu excepţia
autovehiculelor şi motocicletelor)". Clasele de intermediari ai comerţului cu
ridicata sunt cuprinse în 6 grupe (512 517).
Comerţul cu amănuntul este cuprins într-o diviziune separată (52),
în cadrul căreia există 6 grupe pentru reflectarea diferitelor aspecte ale
comerţului cu amănuntul şi o grupă separată (527) în care sunt incluse
activităţile de reparare a bunurilor personale şi casnice.
Comerţul cu autovehicule şi motociclete, împreună cu întreţinerea
şi repararea acestora, precum şi vânzarea cu amănuntul a carburanţilor pentru
autotracţiune formează diviziunea 50.
Intermedieri în comerţ. Intermediarii în comerţ sunt încadraţi în
grupa 511 şi cuprinde toate unităţile a căror activitate principală este comerţul
de bunuri în numele sau în contul altora (terţilor). Aceste activităţi pot fi
reprezentate de agenţi sau intermediari comerciali, sau de asociaţii comerciale
care efectuează tranzacţii pentru terţi. Intermediarii comerciali cu amănuntul nu
sunt evidenţiaţi separat, aceştia sunt cuprinşi în clasele diviziunii 52, după caz,
în funcţie de specificul bunurilor care se vând către consumatori, întrucât
aceştia sunt consideraţi ca vânzători cu amănuntul şi sunt plătiţi în funcţie de
nivelul comisionului pentru mărfurile vândute de către aceştia.
Comerţul cu ridicata. Grupele comerţului cu ridicata cuprind toate
unităţile a căror activitate economică constă, în principal, în vânzarea
mărfurilor în nume propriu către vânzătorii cu amănuntul, utilizatorilor
industriali, comerciali, instituţionali sau profesionali sau, în unele cazuri, altor
vânzători cu ridicata.
Comerţul cu ridicata este clasificat pe baza gamei de produse, neţinându-
se seama de alte criterii, ca de exemplu comerţul intern sau exterior (import-
export) etc.
Comerţul cu amănuntul. Grupele din CAEN ale comerţului cu
amănuntul cuprind toate unităţile a căror activitate economică o constituie, în
principal, vânzarea în contul consumatorilor, cu excepţia celor industriali,
instituţionali sau profesionali (meseriaşi).
Comerţul cu amănuntul este efectuat în cea mai mare parte în sedii accesibile
tuturor: Pe de altă parte, există şi alte forme de vânzare cu amănuntul ca: vânzarea
prin corespondenţă şi prin telefon, comerţul prin mijloace mobile, în sedii
temporare şi chiar în depozite.
Comerţul cu amănuntul este înainte de toate clasificat pe tipuri de
puncte (locuri) de vânzare. Vânzarea cu amănuntul de bunuri noi în magazinele
specializate este ulterior împărţită pe baza gamei produselor vândute.
La împărţirea pe clase nu sunt luate în considerare alte aspecte
eventuale ale activităţilor de vânzare cu amănuntul, de tipul: serviciilor
tradiţionale, serviciilor de asigurare (garanţie) etc., punctelor de vânzare
gestionate de servicii voluntare sau distincţia între comerţul cu amănuntul
practicat de cooperative şi comerţul cu amănuntul de alt gen.
Unităţile care desfăşoară diverse activităţi de comerţ cu amănuntul fără
ca nici una să deţină o pondere mai mare de 50% pentru a fi considerat comerţ
specializat sunt clasificate în grupa 521. în clasa 5211 sunt clasate unităţile care
vând cu precădere (predominant) produse alimentare, băuturi şi tutun, iar în
clasa 5212 sunt clasate unităţile care comercializează predominant alte tipuri de
mărfuri decât cele specifice clasei 5211.
Unităţile a căror activitate principală este determinată în funcţie de
cifra de afaceri sau alt indicator care poate reflecta cel mai bine valoarea
adăugată (întrucât valoarea adăugată este de multe ori imposibil de defalcat pe
sortimente de mărfuri vândute) şi care îşi desfăşoară activitatea prin magazine
vor fi clasificate într-una din clasele 5211 5250. O dată stabilită gama de
produse vândute de către fiecare unitate, atribuirea codurilor APE (Activitatea
principală exercitată) va fi efectuată pe baza următoarelor reguli:
a) Dacă produsele vândute se includ într-o singură clasă CAEN,
atribuirea codului APE va fi cel al clasei respective. De exemplu: dacă o unitate
vinde prin magazinele sale numai produse cum ar fi carne şi produse din carne,
această unitate va avea codul APE 5222, sau dacă vinde numai băuturi, va avea
codul APE 5225.
b) Dacă produsele vândute cuprind mărfuri din mai multe clase CAEN
(se iau numai clasele a căror limită inferioară a ponderii mărfurilor vândute este
de cel puţin de 5%) se determină clasa care reprezintă 50% sau mai mult din
ponderea cifrei de afaceri (sau alt indicator reprezentativ), iar unitatea va fi
clasificată într-o astfel de clasă. Exemplu: avem două unităţi de comerţ cu
amănuntul care reprezintă următoarele ponderi:
Clasa Unitatea A Clasa Unitate B
5241 - 20% 5221 - 10%
5242 - 30% 5224 - 10% grupa 522 = 30%
5243 - 50% 5225 - 10%
5233 - 15% grupa 523= 15%
5241 - 55% grupa 524 = 55%
În aceste situaţii unitatea A va avea codul APE 5243, iar unitatea B, codul 5241.
c) În situaţia în care produsele vândute cuprind mai multe clase CAEN şi
nici una din acestea nu deţine o pondere de cel puţin 50% pentru indicatorul
ales, este necesară o analiză suplimentară pentru determinarea clasificării
corespunzătoare. Această analiză depinde de numărul de clase din CAEN
asociate.
Dacă produsele vândute cuprind până la 4 clase CAEN (grupele 522,
523 şi 524) şi nici o clasă nu deţine o pondere mai mare de 50% faţă de
indicatorul ales, se respectă regula "ordinii descrescătoare", pornindu-se de la
nivelurile mai apropiate (grupe) pentru determinarea grupei principale şi, în
cadrul ei, clasa principală al cărei cod i se atribuie activităţii principale, ca de
exemplu:
clasa 5244 - 45% grupa 524 = 45%
clasa 5225 - 30%
clasa 5227 - 25% grupa 522 = 55%
Încadrarea se va face în clasa 5225 întrucât grupa 522 deţine ponderea
cea mai mare (55%), iar în cadrul grupei, această clasă deţine, de asemenea,
ponderea cea mai mare.
Dacă produsele vândute se încadrează în cinci sau mai multe clase din
grupele 522, 523 şi 524, fiecare din ele reprezentând o pondere mai mare de
5% din totalul indicatorului ales, în schimb nici o grupă sau clasă nu reprezintă
un procent mai mare de 50%, atunci este vorba de un mare magazin ce trebuie
încadrat în grupa 521. în această situaţie, dacă produsele alimentare, băuturile
si tutunul reprezintă cel puţin 35%, încadrarea se va face la clasa 5211 din
CAEN. în toate celelalte cazuri, când nu se atinge acest procent, încadrarea se
va face la clasa 5212.
Aceste reguli de încadrare se bazează numai pe activitatea comerţului
cu amănuntul al unităţii. Dacă unitatea desfăşoară şi alte activităţi decât
comerţul cu amănuntul definite ca activităţi secundare, încadrarea unităţii în
clasa corespunzătoare a diviziunii 52 va depinde de structura mărfurilor
vândute cu amănuntul.
La încadrarea unităţilor statistice după APE există, în anumite situaţii,
şi unele convenţii acceptate şi anume:
În situaţia în care o unitate realizează activităţi de producţie şi activităţi
de comerţ, pentru determinarea APE, la ponderea activităţilor comerciale în
compararea cifrei de afaceri rezultată din producţia de bunuri şi cea din
activitatea de comerţ s-a convenit ca în calcul să se ţină cont de marja
comercială reprezentativă pentru activităţile de comerţ. Astfel se folosesc
următoarele ponderi pentru activităţile de comerţ: 1/3 pentru grupele 501, 503,
504 (exclusiv clasa 5042), diviziunea 51 (fără grupa 511), diviziunea 52 (fără
grupa 527 şi clasa 5226) şi ponderea de 1/9 pentru grupa 505 şi clasa 5226.
Aceste ponderi sunt justificate prin aportul de valoare adăugată între activitatea
de producţie şi cea de comerţ, considerându-se în aceste situaţii că aportul
activităţii de comerţ pentru valoarea adăugată faţă de cel al activităţii de
producţie este mai mic de 3 şi, respectiv, de 9 ori.
O altă convenţie acceptată este aceea că activităţile auxiliare ale unei
unităţi statistice sunt atribuite activităţii principale a unităţii respective.
Fermele agricole cu activitate mixtă (cultură vegetală şi creşterea
animalelor) sunt considerate specializate în una din cele 2 activităţi dacă una
din aceste activităţi deţine cel puţin 2/3 din ponderea pe total activităţi.
Servicii generale ale administraţiei publice. Criteriile de clasificare
aplicate în sectorul particular sunt prin analogie aplicate întreprinderilor
guvernamentale, în consecinţă, nu toate întreprinderile guvernamentale sunt
clasificate în diviziunea 75. Regulile de clasificare ale unităţilor statistice,
propuse de CEE, prevăd ca unităţile locale ale administraţiei publice ce
desfăşoară activităţi conexe în domenii specifice CAEN să fie încadrate în
clasele respective. De exemplu: întreprinderile municipale (orăşeneşti) de
transport sunt clasificate la transporturi şi nu în diviziunea 75; o instituţie de
învăţământ gestionată de o întreprindere centrală sau locală este încadrată în
diviziunea 80; un spital gestionat de o întreprindere centrală sau locală este
încadrat în diviziunea 85.
Exemple asemănătoare pot fi date şi în cazul instituţiilor de cultură
(teatre, cinematografe, muzee etc.).
Pentru celelalte diviziuni, cu obiect de activitate de servicii, încadrarea
unităţilor în clasele CAEN nu ridică probleme deosebite, întrucât unităţile
prestatoare de servicii au, în general, o gamă restrânsă de servicii bine
specializate, în aceste situaţii pentru încadrarea în activităţi nu se apelează Ia
valoarea adăugată, ci la alţi indicatori, cum ar fi: cifra de afaceri, numărul de
salariaţi, fondul de salarii, întrucât, în majoritatea cazurilor, valoarea adăugată
este imposibil de a fi repartizată pe clase CAEN.
2.3.5. Reguli de stabilitate
Este necesar adesea ca unităţile să-şi modifice activitatea principală la
un moment dat, sau gradat, în timp. Activitatea principală poate fi schimbată în
timpul anului sau în decursul unei perioade statistice datorită factorilor
sezonieri sau ca urmare a unei hotărâri manageriale ce urmăreşte modificarea
structurii producţiei sau fuzionarea cu alte unităţi. Modificările prea frecvente
alterează seriile de date statistice, alterare care se reflectă în interpretarea
oficială a acestora.
Pentru evitarea modificărilor frecvente este necesar să existe o regulă
de stabilitate. Fără o regulă de acest tip s-ar asista la modificări, uneori
aparente, a demografiei populaţiei de întreprinderi, ceea ce reprezintă doar
artificii statistice. A doua regulă este aceea că o activitate secundară va trebui
să depăşească activitatea principală în care unitatea a fost încadrată o perioadă
de cel puţin doi ani, înainte ca prima clasificare să fie modificată.
Modificările în clasificarea unităţilor la anchetele statistice nu sunt
efectuate decât o singură dată pe an, la date fixe, în funcţie de informaţiile
disponibile privind modificarea activităţii principale. Modificările mai
frecvente ar putea cauza incompatibilităţi între statistici la un moment dat
(lunar, trimestrial sau pe termen lung).
2.4. CLASIFICAREA PRODUSELOR ŞI SERVICIILOR ASOCIATE ACTIVITĂŢILOR (CPSA)
- principii, metodologie, utilitate, corespondenţe -
Clasificarea Produselor şi Serviciilor asociate Activităţilor (CPSA) a
fost elaborată urmărindu-se armonizarea obligatorie (directă sau prin tabele de
trecere) cu CPA, CPC, SH/NC/TVIR şi a fost adoptată prin H.G. nr. 53/1999.
Prin produse se înţeleg bunurile transportabile şi netransportabile, iar
prin servicii se înţeleg activităţile prin care se satisfac cerinţele materiale şi
spirituale ale populaţiei, întreprinderilor şi instituţiilor şi care nu se exprimă
direct şi imediat prin produse. Serviciile pot fi comerciale şi necomerciale.
CPSA reprezintă o primă versiune de ordonare a familiilor de produse şi
servicii şi este concepută pe nivele ierarhice succesive: secţiuni, subsecţiuni,
diviziuni, grupe, clase, subclase, subclase elementare. Sistemul de codificare este
alfanumeric, arborescent şi semnificativ.
Corespondenţa CPSA cu CAEN este asigurată la nivelul entităţilor din
nomenclatorul CAEN, astfel încât codurile şi numărul secţiunilor, subsecţiunilor,
diviziunilor, grupelor şi claselor sunt identice în cele două tipuri de clasificări,
după cum urmează:
Schema de codificare
Entităţi CAEN CPSANr. Denumire
Nivel 1 19 Secţiuni 1 literă 1 literăNivel 2 J34 Subsecţiuni 2 litere 2 litereNivel 3 60 Diviziuni 2 cifre 2 cifreNivel 4 226 Grupe 3 cifre 3 cifreNivel 5 546 Clase 4 cifre 4 cifre
CPSA mai cuprinde:
nivelul 6 - subclasa - identificat printr-un cod format din 4
caractere numerice care reprezintă clasa CAEN, la care se adaugă un punct şi
un caracter numeric (xxxx.x);
nivelul 7 - subclasa elementară - identificat printr-un cod format
din 4 caractere numerice care reprezintă clasa CAEN, la care se adaugă un
punct şi două caractere numerice (xxxx.xx).
Subclasa este o grupare de produse sau de servicii al cărei grad de
omogenitate este superior celui din clasa CAEN.
Subclasa elementară, constituită prin detalierea subclasei, exprimă cea
mai omogenă grupare a produselor şi serviciilor din nomenclator.
În ceea ce priveşte legătura CPSA cu CAEN, există situaţii când dintr-o
clasă CAEN s-a creat, în CPSA, o singură subclasă, din care s-a detaliat o singură
subclasă elementară.
Această particularitate este determinată de gradul de omogenitate
foarte ridicat a produselor şi serviciilor din unele clase CAEN, care se poate
identifica cu gradul de omogenitate impus de structura CPSA.
Faţă de CPA, în care prin produse se înţeleg bunurile transportabile,
bunurile netransportabile şi serviciile, în CPSA, prin produse se înţeleg bunurile
transportabile şi netransportabile, iar prin servicii se înţeleg atât serviciile
comerciale cât şi cele necomerciale.
CPA utilizează pentru nivelele 6 şi 7 noţiunile de categorie şi, respectiv,
subcategorie.
Schema de legătură utilizată între CPA şi CPSA este următoarea:
Schema de structurăDenumire CPA CPSA
Nivel 1 Secţiune 17 19Nivel 2 Subsectiune 31 34Nivel 3 Diviziune 60 60Nivel 4 Grupă 222 226Nivel 5 Clasă 497 546Nivel 6 Categorie/Subclasă 946 1004Nivel 7 Subcategorie/Subclasă elementară 2300 2391Schema de codificare
CPA CPSANivel 1 1 literă 1 literă 1 literăNivel 2 2 litere 2 litere 2 litereNivel 3 2 cifre Xx xxNivel 4 3 cifre xx. x xxx
Nivel 5 4 cifre xx. xx xxxxNivel 6 5 cifre xx. xx. x xxxx.xNivel 7 6 cifre xx. xx. xx xxxx. xx
În CPSA, ca şi în CPA, există situaţii când la ultimul nivel de detaliere
nu s-au putut asocia coduri CPC.
De exemplu:
- Clasa CAEN 0130 (Activităţi mixte - cultura vegetală şi producţia
animală). Produsele acestei clase se regăsesc în clasele grupelor
CAEN 011 (Cultura vegetală) şi 012 (Creşterea animalelor), ale
căror subclase elementare, din CPSA, au corespondenţă cu codurile
CPC;
- Subclasa CPSA 5139.2 (Comerţ cu ridicata nespecializat cu
produse alimentare diverse), grupele 521 (Vânzări cu amănuntul în
magazine nespecializate), 525 (Vânzări cu amănuntul a bunurilor de
ocazie efectuate prin magazine), 526 (Vânzări cu amănuntul
efectuate în afara magazinelor). Varietatea de produse cuprinse în
aceste grupări ar fi necesitat asocierea unui număr foarte mare de
coduri CPC. Produsele care fac obiectul acestor tipuri de comerţ au
asociate coduri CPC la subclasele elementare detaliate din clasele
CAEN din care provin.
Corespondenţa între CPSA şi CPC este asigurată prin tabele de trecere.
Corespondenţa între CPSA, SH/NC şi TVIR s-a utilizat numai la
poziţiile de subclasă elementară, nivel care reprezintă ultimele ramificaţii
detaliate încadrate în CPSA şi asigură cel mai înalt grad de detaliere şi
omogenitate ale produselor.
Unei subclase elementare CPSA îi corespund una sau mai multe poziţii
tarifare din SH/NC
Legătura dintre CPSA şi NC presupune următoarele precizări:
a) Subclasele referitoare la laptele muls, de vacă şi bivoliţă, oaie şi
capră (cod: 0121.2, 0122.2); la energia termică şi apă caldă (cod:
4031.1), nu au asociate coduri TVIR deoarece produsele respective,
prin natura şi particularităţile lor, nu pot face obiectul comerţului
exterior;
b) Subclasele elementare ale CPSA din sfera serviciilor comerciale sau
necomerciale nu au asociate coduri NC, acesta fiind în exclusivitate
un nomenclator de mărfuri destinate schimburilor internaţionale. Fac
excepţie de la această regulă numai anumite tipuri de produse din
cadrul CPSA care se regăsesc în sfera serviciilor, la diviziunile 72,
74, 92;
c) Spre deosebire de corespondenţa cu celelalte nomenclatoare de
produse, legătura CPSA cu NC este mai instabilă datorită
modificărilor frecvente care apar în codificarea poziţiilor tarifare ale
mărfurilor din cel de-al doilea nomenclator.
CAEN şi CPSA fac parte dintr-un sistem integrat de nomenclatoare
naţionale şi internaţionale de activităţi, produse şi servicii.
SCHEMA SISTEMULUI INTEGRAT DE CLASIFICĂRI ŞI
NOMENCLATOARE
ActivităţiProduse/
servicii
Anchete de
producţieComerţ exterior
Nivel
mondial
Nivel
european
Nivel
naţionalPR
ODROM ANS
CPSA TVIRCAEN
CPA NCNACE
CITI CPC SHT T
T
T
TI I
I I
I
II
T
AP
AP
PRODCOM
2.5. CLASIFICAREA PRODUSELOR ŞI SERVICIILOR ASOCIATE ACTIVITĂŢILOR
Clasificarea Produselor şi Serviciilor asociate Activităţilor se referă la
toate produsele (principale, secundare, subprodusele şi deşeurile) şi serviciile
puse în circulaţie între agenţi economici sau instituţii şi între acestea şi
populaţie, indiferent de destinaţia pe care o primesc, de gradul de prelucrare la
care au fost supuse anterior şi de faptul că provin din producţia internă sau
import.
Totodată, sunt cuprinse şi acele produse care circulă numai în cadrul
unor întreprinderi cu proces de producţie integrat, dar pentru care este necesară
urmărirea distinctă a producţiei, mişcării şi consumului acestora.
Produsele din import sunt tratate la fel ca şi produsele care provin din
producţia internă, fără a fi scoase în evidenţă, după provenienţa lor, prin
denumire, grupare şi codificare. Astfel, în CPSA s-au inclus produse cum sunt
fructele şi alte plante exotice, care nu se cultivă în România, dar care se
încadrează, prin convenţie, în clasele CAEN corespunzătoare cu cele din
clasificările standard internaţionale. Convenţia s-a aplicat în nomenclator din
necesitatea ca acesta să satisfacă şi alte cerinţe decât încadrarea în activităţi a
produselor (importul, activitatea de comerţ etc.).
Fac, de asemenea, obiectul clasificării deşeurile care sunt valorificate
printr-o nouă prelucrare sau prin vânzare şi care ocazionează astfel relaţii între
producători, colectori-distribuitori şi consumatori, precum şi reziduurile
radioactive.
Încadrarea deşeurilor în clasele, subclasele şi subclasele elementare din
CPSA prezintă următoarele particularităţi:
recuperarea deşeurilor metalice şi nemetalice reciclabile, în contul
terţilor, este cuprinsă în subclasele elementare 3710.10 şi respectiv
3710.20;
colectarea şi comercializarea deşeurilor reciclabile se încadrează la
comerţ cu ridicata (cod 5157.10);
deşeurile reciclabile se includ, prin convenţie internaţională, la
activităţile care le generează prima dată, deci implicit la subclasele
elementare derivate din acestea. De exemplu: deşeurile metalice au
fost încadrate la industria metalurgică (diviziunea 27); deşeurile de
sticlă, la fabricarea sticlei şi articolelor de sticlă (grupa 261);
deşeurile de hârtie, la industria celulozei, hârtiei şi cartonului
(diviziunea 21); reziduurile radioactive, care au un regim special de
evidenţă, sunt incluse în grupa 233 (combustibili nucleari), iar
combustibilii nucleari iradiaţi sunt cuprinşi la energia electrică
(clasa 4011). CPSA are, de asemenea, ca obiect clasificarea tuturor
serviciilor realizate în economie, indiferent de tipul şi locul
consumării lor.
Diferenţa între bunuri şi servicii este determinată de mai multe criterii:
corporal/necorporal, stocabil/nestocabil, transportabil/netransportabil, criterii
valabile pentru majoritatea situaţiilor, dar care nu exclud şi excepţii referitoare
la crearea de bunuri din activităţi de servicii (fotografii, benzi magnetice
înregistrate, lucrări de artă şi altele).
În nomenclator sunt cuprinse atât serviciile realizate la cererea
beneficiarilor, cât şi serviciile realizate numai din iniţiativa prestatorilor, fără a
se face deosebirea între serviciile cu plată şi cele fără plată.
Serviciile nu sunt tratate rigid, pe criteriu de clientelă, întrucât acestea
se adresează atât agenţilor economici cât şi populaţiei.
Nomenclatorul cuprinde toate serviciile realizate în marile categorii de
activităţi economice:
În agricultură: mecanizare; chimizare; protecţie fitosanitară;
întreţinere a culturilor; îmbunătăţiri funciare; irigaţii; reproducţie şi selecţie în
creşterea animalelor etc.;
În silvicultură, pescuit şi piscicultura: conservarea şi dezvoltarea
fondului forestier; gestiunea, evaluarea, întreţinerea fondului forestier; vânatul;
întreţinerea şi exploatarea instalaţiilor de piscicultura şi acvacultura; pescuitul;
repopularea apelor etc.;
În industria extractivă: forajul; montarea, repararea şi
demontarea turnurilor de foraj; cimentarea şi acoperirea puţurilor etc.;
În industria prelucrătoare: transformarea, prelucrarea sau
finalizarea unor produse, în contul terţilor (în acest caz unitatea prestatoare nu
devine proprietara bunurilor şi nu le poate vinde la terţi); lucrări de asamblare,
de montaj, instalare a maşinilor şi echipamentelor (cu excepţia celor în raport
cu lucrările de construcţii); întreţinere şi reparaţii de maşini şi echipamente;
fierbere, sterilizare, congelare (în activitatea de conservare şi transformare a
cărnii, peştelui, fructelor, legumelor, produselor lactate, produselor de
panificaţie etc.); vopsirea şi apretarea fibrelor şi firelor; apretarea şi tăbăcirea
pieilor de animale (în industria pielăriei şi încălţămintei); repararea articolelor
tehnice confecţionate din textile; impregnarea lemnului (în industria de
prelucrare a lemnului); tipărirea publicaţiilor; imprimarea cărţilor şi a altor
produse; prelucrări de piese din material plastic realizate prin tehnici speciale;
turnarea pieselor din fontă, oţel, metale uşoare şi metale neferoase; operaţiuni
de mecanică generală, tratamente şi acoperiri ale metalelor; distribuţia energiei
electrice, termice, a apei calde şi a combustibililor gazoşi etc.;
În construcţii: toate lucrările de construcţii sunt servicii, acestea
realizându-se la comandă pe bază de proiecte. Spre deosebire de industria
prelucrătoare, în care serviciile participă indirect la crearea capitalului fix,
majoritatea serviciilor din construcţii creează direct fonduri fixe;
În comerţ: vânzări de produse cu ridicata şi cu amănuntul;
servicii ale intermediarilor care efectuează tranzacţii în contul vânzătorilor sau
consumatorilor; repararea şi întreţinerea autovehiculelor şi motocicletelor, a
bunurilor personale şi casnice;
În activitatea de hoteluri şi restaurante: servicii de cazare care se
deosebesc de închirierile (locaţiile) de locuinţe prin durata scurtă de punere la
dispoziţie a unui loc de cazare, cu excepţia cazărilor colective de "tip cămine",
care sunt apropiate de serviciile hoteliere;
În transporturi: servicii care se execută în contul terţilor (ele pot
rezulta dintr-o prestaţie colectivă sau individuală -taxi-, ca şi prin închirierea cu
operator a unui mijloc de transport); agenţii de voiaj etc.;
În activitatea de poştă şi telecomunicaţii: mesagerie; curierat;
distribuirea presei; operaţiuni poştale; telefonie, telegrafie, telex (inclusiv
întreţinerea reţelei); comunicaţii radio-TV etc.;
În activitatea finanţe-bănci şi asigurări: intermedieri financiare şi
monetare; servicii ale Băncii Naţionale; servicii de credite; servicii ale caselor de
pensii, de asigurări etc.;
În tranzacţii imobiliare şi închirieri: vânzări şi cumpărări de
imobile; tranzacţii ale construcţiilor şi terenurilor de construcţii; închirieri de
bunuri imobiliare şi administrarea acestora; închirieri ale maşinilor şi
echipamentelor fără operator şi a bunurilor personale şi gospodăreşti etc.;
În informatică: consultaţii în domeniul echipamentelor de calcul
(instalare, întreţinere, reparare); realizarea şi furnizarea de programe;
prelucrarea datelor; crearea băncilor de date etc.;
Servicii prestate în principal întreprinderilor, este diviziunea 74
care cuprinde cel mai mare număr de clase şi peste 100 subclase elementare de
servicii, consecinţă a dezvoltării activităţilor de servicii într-o economie de
piaţă;
În administraţie: servicii de administraţie publică şi apărare;
asistenţă socială obligatorie; protecţie civilă etc.;
În învăţământ şi sănătate: instruire preşcolară, şcolară,
universitară şi postuniversitară; instruiri în şcoli speciale; servicii de sănătate;
asistenţă socială cu cazare şi fără cazare etc.
În CPSA mai sunt cuprinse în subclase elementare distincte următoarele
servicii: alte servicii colective şi personale; servicii ale organizaţiilor
asociative; servicii recreative, culturale şi sportive; servicii ale personalului
angajat în gospodării; servicii personale; servicii ale organismelor
extrateritoriale.
Ambele clasificări (CAEN şi CPSA) prezentate, în paralel, au
următoarele funcţiuni:
asigură informaţii la nivelul de detaliere cerut pentru gestionarea
proceselor economice şi sociale;
satisface cerinţele de agregare şi detaliere în funcţie de scopul
urmărit prin cercetare;
structura lor evită proliferarea sistemelor incompatibile de
codificare şi facilitează identificarea unitară a activităţilor, produselor şi
serviciilor;
asigură un cadru de referinţă care permite compararea datelor
pentru producţie, consum, comerţ exterior şi alte activităţi;
asigură interpretarea unitară a datelor economico-sociale de către
toţi utilizatorii;
asigură comparabilitatea cu datele statistice internaţionale;
reprezintă un instrument oferit utilizatorilor pentru efectuarea
grupărilor economice după principii unitare, indiferent de domeniul de
activitate;
constituie baza de referinţă pentru elaborarea eşantioanelor în
cercetările privind: veniturile, cheltuielile şi consumurile populaţiei; preţurile;
producţia agricolă şi industrială; construcţiile; transporturile şi comunicaţiile;
comerţul; turismul; sănătatea; învăţământul; prestările de servicii şi altele;
sunt instrumentele de bază pentru recensământul întreprinderilor,
produselor şi serviciilor din economia naţională;
pot genera alte clasificări şi nomenclatoare specializate, cu o
strânsă legătură între ele.
Aceste clasificări nu sunt concepute rigid, pe baza lor se pot face
detalieri sau combinaţii într-un anumit domeniu, cum ar fi de exemplu,
turismul, care combină transporturile, hotelurile şi restaurantele, serviciile
recreative, culturale şi sportive.
2.6. EXEMPLU DE STRUCTURĂ DETALIATĂ A CATEGORIILOR DE CLASIFICARE
A ACTIVITĂŢILOR DIN ECONOMIA NAŢIONALĂ
Cod CAENSecţiune/subsecţiuneDiviziune/Grupă/Clasă
DENUMIRECODCITI rev. 3 NACEV rev. 1
A Agricultură A A01 Agricultură şi servicii auxiliare 01 01011 Cultura vegetală 011 01.10111 Cultura cerealelor 0111 01.110112 Cultura leguminoaselor boabe 0112 01.12…
012 Creşterea animalelor 012 01.20121 Creşterea bovinelor 0121 01.210122 Creşterea ovinelor şi caprinelor 0122 01.22…
B Silvicultură, exploatare forestieră şi economia vinului
A A
...
C Pescuitul şi piscicultura B B...
D Industria extractivă C CDA Industria extracţiilor de produse
energetice- CA
10 Extracţia şi prepararea cărbunelui 10 10101 Extracţia şi prepararea antracitului
şi huilei101 10.1
1010 Extracţia şi prepararea antracitului şi huilei
1010 10.10
...
DB Industria extractivă de produse
neenergetice
- CB
13 Extracţia şi prepararea minereurilor 13 13
metalifere
131 Extracţia şi prepararea minereurilor
feroase
131 13.1
1310 Extracţia şi prepararea minereurilor
feroase
1310 13.10
.
.
.
Clasificarea produselor şi serviciilor asociate activităţilor
A Produse ale agriculturii
AAProduse ale agriculturii
01 Produse agricole şi servicii auxiliare
011 Produse vegetale
0111 Cereale
0111.1 Cereale
0111.11 Grâu dur
0111.12 Grâu moale şi meslin
0111.13 Porumb
...
D Produse ale industriei extractive
DA Produse energetice ale industriei extractive
10 Cărbuni
101 Huilă şi antracit
1010 Huilă şi antracit
1010.1 Huilă şi antracit
1010.11 Antracit
1010.12 Huilă neaglomerată
1010.13 Brichete de huilă
102 Lignit
...
Corespondenţa între codurile CPSA şi SH/NC
Cod CPSA Cod CH/NC Cod CPSA Cod SH/NC
0111.11 1001.10 0820
0111.12 1001.90(.10-.99)
0111.13 1005 0117.14 0805
0111.14 1006.10 0117.15 0801-0804
...
1010.11 2701.11(.10-.90) 1511.13 0203 (.11-.19)
1010.12 2701(.12-.19) 1511.14 0203 ).21-.29)
...