COLECTIVUL DE REDACŢIE

PROF. DR. POPA VIORICA PROF. TURCU AMALIA PROF. ÎNV. PRIMAR PECE DANIELA PROF. ÎNV. PRIMAR BĂRCAN FLORINA PROF. BÁLINT BEATA PROF. UNTERLENDER-MERAI ANDREA PROF. MORGOVAN CRISTINA PROF. SIM GABRIELA PROF. SOMOGYI GABRIELLA PROF. ÎNV. PRIMAR BUCUR LIVIA PROF. ÎNV. PRIMAR PIN ȚA MARIANA ÎNV. COȘARCĂ TATIANA PROF. FEȘNIC FLAVIU PROF. ÎNV. PRIMAR FÁNDLY ENIKÖ PROF. ÎNV. PRIMAR CHROMEC KRISZTINA PROF. ÎNV. PRIMAR DOBAI MIHAELA PROF. SZÉKELY ERZSEBET PROF. ÎNV. PRIMAR MAGHIARI LILIANA PROF. HERA DIANA PROF. ÎNV. PRIMAR SABO LIANA PROF. ÎNV. PRIMAR LUCACIU SIMONA PROF. ÎNV. PREȘCOLAR FERCHE ALINA PROF. ÎNV. PREȘCOLAR JARCA ANCA PROF. ÎNV. PRIMAR CÎMPAN FLORICA PROF. ÎNV. PRIMAR SANISLAV BRIGHITA PROF. ÎNV. PREȘCOLAR TRIF RODICA

� prof. înv. primar Bărcan Florina

Proiectul „Literatura, izvor nesecat de inspirație”, cuprins în anul 2019

în Calendarul Activităților Educative Regionale și Interjudețene (CAERI),

domeniul literatură, poziția 317, coordonat de către Inspectoratul Școlar

Județean Bihor și Școala Gimnazială „Dimitrie Cantemir” Oradea, având

drept responsabil pe doamna director prof. dr. Popa Viorica și coordonator pe doamna

prof. înv. primar Bărcan Florina, a ajuns la a III-a ediție.

Tema a fost

„ Tradiții și obiceiuri

prin cuvinte și

culori”. La cele două

secțiuni, creație

artistico-plastică și

creație literară, s-au înscris 204 elevi, coordonați de 52 cadre didactice din 18 școli,

provenind din 10 județe.

La final, au fost premiați cei mai talentați elevi, în cadrul activității care a avut

loc vineri, 29 martie

2019, la Biblioteca

Județeană „Gheorghe

Șincai” Oradea. Aici a

fost organizată o

expoziție cuprinzând

cele 60 de lucrări premiate și cărțile care au constituit sursa de inspirație pentru elevii

participanți. Tot atunci a avut loc și masa rotundă cu tema „Cărțile care

m-au inspirat”, în cadrul căreia elevii și profesorii participanți au împărtășit

din experiența lor de cititori.

În paginile următoare, vă invităm să vă bucurați de lectura creațiilor

literare premiate.

PREMIUL I LEGENDA MĂRŢIȘORULUI � Toderici Alexia, IV A

� Școala Gimnazială „Dimitrie Cantemir” Oradea , coordonator: prof. înv. primar Lucaciu Simona

Este o zi frumoasă de primăvară. Tocmai ce a înflorit un ghiocel. Este primul semn de 1 martie. Mărțișorul este o sărbătoare tradițională românească veche de mii de ani, care celebrează sosirea primăverii și renașterea naturii.

De mărțisor, fetele și femeile trebuie să poarte fire din lână roșie și albă, pentru sănătate, noroc și un an bun. În primele zile ale acestei frumoase luni, băieții și bărbații oferă fetelor, femeilor și mamelor mici podoabe. În aceste zile elevii de școală dăruiesc mărțișoare colegelor de clasă, dar mai ales doamnei învățătoare. Colegelor, băieții le oferă mărțișoare în formă de inimioare mici și gingașe, reprezentări de animăluțe, floricele, litere sclipitoare sau chiar numele fetițelor care le vor purta. Fetițele le agață cu mândrie în piept și le poartă pe haine toată luna martie, ca pe niște bijuterii autentice. În Moldova însă, obiceiul este ca fetele să dăruiască mărţişoare băieţilor. Împreună cu mărţişorul se oferă adesea şi flori timpurii de primăvară, cea mai reprezentativă fiind ghiocelul.

Conform unei legende populare, în prima zi a lunii martie, frumoasa Primăvara a ieșit la marginea pădurii și a observat cum într-o poiană, într-o tufă de porumbari, de sub zăpadă răsare un ghiocel. Ea a hotărât să-l ajute și a început a da la o parte zăpada și a rupe ramurile spinoase. Iarna, văzând aceasta, s-a înfuriat și a chemat vântul și gerul să distrugă floarea. Ghiocelul a înghețat imediat. Primăvara a acoperit apoi ghiocelul cu mâinile ei, dar s-a rănit la un deget din cauza mărăcinilor. Din deget s-a prelins o picătură de sânge fierbinte care, căzând peste floare, a făcut-o să reînvie. În acest fel, Primăvara a învins Iarna, iar culorile mărțișorului simbolizează sângele ei roșu pe zăpada albă.

Luna martie pentru mine este cea mai frumoasă lună din an, este luna în care m-am născut și luna în care natura prinde culoare, razele soarelui mângâie pământul înverzit plin de flori colorate. Păsările încep să cânte cu glasul lor subțire. Primăvara este cel mai frumos și minunat anotimp!

TRADIŢII ȘI OBICEURI DE CRĂCIUN � Bora Oana, IV B � Liceul „Don Orione” Oradea, coordonator: prof. înv. primar Marchi ș Laura

E vacanța de iarnă. Știm cu toții că aceasta prevestește venirea sărbătorilor. Copiii entuziasmați îl așteaptă pe Moș Crăciun, iar gospodinele pregătesc tot felul de bucate alese.

Zăpada nerăbdătoare a apărut și ea, copiii bucuroși și-au pregătit săniile. O haină groasă a îmbrăcat ulițele cu zăpadă. Ferestrele caselor sunt împodobite cu nenumărate flori de gheață, iar afară poți auzi cu ușurință strigătele copiilor bucuroși.

În Ajun de Crăciun, fetele și băieții se îmbracă frumos și pornesc cu colindul pe la sate. De cum intri, te cuprinde un miros înmiresmat de bunătăți. Vin copii de pe toate meleagurile, mari și mici, iar gazdele primitoare îi ospătează cu cozonaci, bomboane și tot felul de dulciuri, le oferă chiar și câte un bănuț. De Crăciun, creștinii își îndreaptă grăbiți pașii spre biserică pentru a-L primi pe Iisus așa cum se cuvine.

Obiceiurile și tradițiille românești din perioada sărbătorilor de iarnă sunt deosebit de frumoase.

CUM A FURAT GRINCH CRĂCIUNUL � Negrea Miruna, IV C � Școala Gimnazială „Dimitrie Cantemir” Oradea, coordonator: prof. înv. primar Sabo Liana

“ Și chiar el a fost cel care I-a servit pe fiecare!”

Apoi merge la fetiță și îi pune la portiță O păpușă cu rochiță. Strigă bucuroasă Cindy-Lou: - A venit, a venit Moșul!!!

Îmbrăcat ca Moș Crăciun, își ia sacul în spinare Și duce la fiecare, fie mic sau fie mare, Cadouri și de mâncare.

2

Oamenii-l poftesc cu drag în casă, Îl așază și la masă Și așteaptă până-n zori Cete de colindători.

Mândră casă-i construiesc, Că pe-un fiu bun îl primesc. Și a fost Crăciunu-așa Cum nu credea nimenea!

Iar pe casa lui scria: “Mo șul din Laponia”.

PREMIUL II LEGENDA MĂRŢIŞORULUI � Andrei Lucas, V B

� Școala Gimnazială „Dimitrie Cantemir” Oradea, coordonator: prof. Turcu Amalia

Pe meleaguri îndepărtate, trăia odată o fată tânără şi frumoasă. Avea un soţ chipeş pe nume Mărţişor.

Într-o zi de iarnă, fata se aşeză pe câmpul alb, plin de zăpadă. Acolo văzu un balaur înspăimântător cu şapte capete, ce-i spuse:

- Draga mea, eu sunt un balaur trimis de Crăiasa Zăpezii. Am furat căldura şi am ascuns-o pe un munte îndepărtat.

Speriată, aceasta s-a dus la soţul ei şi i-a zis: - Mărţişor! Am întâlnit un balaur ce a furat căldura şi a ascuns-o pe un munte departe de aici. - Mă voi duce să-l înving! spuse el hotărât. Lumea nu poate trăi fără căldură! Şi dacă e ultimul

lucru pe care-l fac, eu tot mă voi duce! Aşa că plecă la drum de 1 martie. După multe zile cu ger năpraznic, greu de suportat, băiatul nostru îl găsi. - Adio! zise balaurul. Mărţişor n-apucă să facă nimic, că imediat fiinţa înspăimântătoare l-a rănit la mână. -Tu nu mă sperii, balaure, eu tot voi lupta până la capăt! îl înfruntă tânărul. Într-un final, soţul fetei îl învinse. Creatura a decedat, iar el reuşi doar să elibereze căldura,

deoarece căzu cu toată mândria lui pe zăpada albă într-o baltă roşie de sânge. Rana era prea puternică şi nobilul Mărţişor și-a găsit sfârșitul.

Fata așteptă speriată săptămâni întregi, iar după acestea puse punct coşmarului şi plecă în căutarea bărbatului dispărut. După multe zile, găsi cadavrul într-o pată mare de sânge. A început să plângă:

- Dragul meu, de ce a trebuit să sfârşeşti aşa? strigă ea răpusă de durere. S-a întors acasă, știind că nu poate lupta cu soarta… Îi era dor de chipul minunat al soțului, de

vorbele lui calde ce o alintau odinioară. În semn de recunoaştere, ea a luat două fire, unul roşu şi unul alb, le-a împletit şi a format

Mărţişorul, sărbătorit la 1 Martie.

1-8 MARTIE, SĂRBĂTORIM FEMINITATEA � Flonta George, II C � Școala Gimnazială „Dimitrie Cantemir” Oradea, coordonator: prof. înv. primar Cîmpan Florica

O tradiție veche, un obicei frumos de primăvară este acela de a oferi mărțișoare fetelor, mici obiecte simbolice care să fie însoțite de un șnur alb cu roșu. Atunci când alegem un mărțișor, ne gândim la persoana căreia vrem să i-l oferim: există și la mărțișoare o modă, care se tot schimbă, dar în orice caz vom încerca să oferim mărțișoare cu semnificație: coșar norocos, trifoi cu patru foi, cheițe, care pe lângă șnur e bine să vină însoțite de un mesaj și puse apoi într-un plic. Pentru și mai multă însemnătate, mărțișorul poate fi oferit alături de un buchet mic de ghiocei.

POVEȘTI DE PE VALEA CRIȘULUI REPEDE � Chirtop Matei, VI A � Școala Gimnazială „Dimitrie Cantemir” Oradea, coordonator: prof. Hera Diana

Era o zi rece de iarnă. Afară, fulgii mici ca niște albine care răspândeau fiori de gheață zburdau agitați. Vântul împrăștia zăpada ca o pulbere albă de zahăr și o purta prin văzduh. Norii se răzbunau tot mai tare pe oceanul de ninsoare agitat. Deoarece vântul spulbera zăpada, nu se zărea nimic în afară de ceața care tindea a înghiți totul.

Mă întorceam cu prietenii mei de sus, de pe deal. Fuseserăm la săniuș, dar ne grăbeam spre casă, fiindcă ne era foarte frig și se lăsa seara. Am luat-o pe digul străjuit de sălciile, plopii și prunii ce păreau niște troiene uriașe, privind uimiți fantasmele copacilor din depărtare.

Am traversat podul de gheață de peste Criș și am zărit casa bunicilor. Am ajuns acasă, mi-am pus hainele la uscat și am intrat în odaia bunicii. Fratele meu intră grăbit și el. Bunica frământa

3

aluatul, pregătindu-l pentru plăcinte și colaci. Se apropia Crăciunul. Mereu atentă la tot ce se petrece în jurul ei, bunica mă întrebă cum a fost la săniuș.

- A fost foarte multă zăpadă pe deal și asta a garantat o distracție pe cinste. - Să vă spun cum era pe vremea mea. Când eram eu de vârsta voastră, pregătirile pentru Crăciun

începeau pe 15 noiembrie, la Lăsatul Secului. - Ce înseamnă Lăsatul Secului, bunico? - Reprezenta o sărbătoare care marca ultima zi în care se putea mânca de dulce înaintea postului.

Dar erau și alte obiceiuri cu ocazia acestei zile. Spre exemplu, oamenii își spălau vasele cu cenușă și dansau hore țărănești în fața casei. Urma o perioadă lungă de post. Apoi, în Ajunul Crăciunului, mergeam cu Viflaimul.

- Cu Viflaimul? Adică? - Ei, copii, Viflaimul era o mică piesă de teatru care vorbea despre Nașterea Mântuitorului. Și să

nu uităm colindele... Când ajungeam acasă, aveam traista plină de bunătățuri, și atât de multă bucurie în suflet! În timpul celor trei zile în care sărbătoream Crăciunul, aveam masa încărcată și sufletul împlinit.

- Dar de Anul Nou ce făceați? - Țin minte perfect că în Ajunul Anului Nou mama punea sare în douăsprezece foi de ceapă, și

astfel știam cum vor fi lunile anului. - Interesant! Și după Anul Nou ce mai sărbătoreați? - Imediat după Anul Nou, cinsteam Botezul Domnului. Era un frig în noaptea aceea de crăpau

pietrele. Străbunicul vostru era foarte atent să ne facă foc cu lemnele uscate aduse de la Vârciorog din timpul verii. În Ajunul Bobotezei, preotul sfințea casele, iar noi copiii luam în mână un țângălău, adică un clopot, fugeam în grădină și o înconjuram strigând „ țuraleisa”. Loveam cu limba clopotului pomul și îl amenințam că-l vom tăia, dacă nu va face fructe. Și casele erau înconjurate cu același ritual pentru a fi păzite de lighioane.

- Lighioane, bunico? Astea sunt povești și nouă ne e foame! am zis noi râzând. Am început să degustăm delicatesele bunicii. Erau excelente, la fel ca poveștile ei.

AJUN DE CRĂCIUN � Ionescu Adelina, IV A � Școala Gimnazială „Vasile Alecsandri”, București, coordonator: prof. înv. primar Blejdea Mihaela

Într-o dimineață cu puțină ceață, Pe geam văd doar flori de gheață. Brazii-s încărcați cu nea, Iar Moșul vine cu sania.

El vine pe un ger cumplit Nu se lasă copleșit. Aleargă cu renii lui Până-n capul satului.

Să aducă daruri multe Și pe copii să-i asculte. Ei sunt cu toții bucuroși Că vine Mosul pe coș.

Moș Crăciun, te adorăm! Întreg anul te așteptăm! Tu faci multe bucurii Fiindcă ne aduci jucării.

4

PREMIUL III OBICEIURI DE 1 MARTIE � Marincaș Silvia, II B

� Școala Gimnazială „Dimitrie Cantemir” Oradea, coordonator: prof. înv. primar Pin ța Mariana

Simbolul primăverii este mărțișorul. Micul obiect împodobit cu un șnur alb și roșu, oferit persoanelor dragi la 1 Martie, semnifică venirea primăverii și renașterea naturii. Mărțișorul se prinde în piept sau la mână în zorii zilei. Se spune că fetele care poartă mărțișor în luna martie vor avea noroc tot anul. În perioada 1-9 martie se aleg Babele, pentru a vedea cum îți vor fi zilele în anul respectiv. Legendele străvechi ne spun că Baba Dochia obișnuiește să toarcă și să își scuture cele 9 cojoace, unul câte unul, în fiecare din cele 9 zile. Culoarea roșie a mărțișorului simbolizează dragostea pentru frumos, iar cea albă simbolizează ghiocelul, prima floare a primăverii.

În fiecare an, pe data de 24 februarie, românii sărbătoresc Dragobetele, sărbătoarea iubirii. Dragobetele este un tânăr chipeș și foarte iubitor. Tradiția spune că „Dragobetele sărută fetele”. Fiul Babei Dochia, Dragobetele simbolizează sărbătoarea dragostei în tradițiile românești. Demult, de Dragobete tinerii îmbrăcați în haine frumoase se întâlneau în pădure și culegeau flori de primăvară. Băieții fugăreau fetele. Ei doreau să le prindă și să le sărute. În ziua de Dragobete, băieții și fetele nu au voie să plângă. Se spune că cine plânge în această zi, va fi supărat tot anul. Tradiția spune că și păsările cerului se logodesc pe 24 februarie.

Este o sărbătoare care anunță și venirea primăverii!

ANUL NOU � Marciuc Marissa, II D � Școala Gimnazială „Dimitrie Cantemir” Oradea, coordonator: prof. înv. primar Maghiari Liliana

Pe 31 decembrie, sătenii merg cu Plugul din casă în casă pentru a ura lumea de Anul Nou, dorindu-le un „prosper nou an”.

Pe 1 ianuarie, copiii aruncă semințe de grâu peste pragurile vecinilor, urându-le prosperitate și „semănare bună”.

Pentru cel mai important moment, trecerea în noul an, pregătirile se reiau. În săptămâna dintre Crăciun și Anul Nou, în toate satele cetele de flăcăi se pregătesc pentru „urat”, sistem complex de datini și obiceiuri. Pe înserat, în ajunul anului care se apropie, sunt așteptați să apară Ursul, Capra, Bunghierii, Căiuții, Malanca, Junii, Mascații etc. Muzica și dansul, remarcabile prin virtuozitate și dinamism, măștile pline de expresivitate, alcătuiesc un spectacol unic.

MĂRŢIȘOR � Bădeţoiu Alexia, clasa II � Școala Gimnazială Bircii, Scornicești, jud. Olt, coordonator: prof. înv. primar Ștefan Felicia

Ghiocei de sub zăpadă, Au scos capul ca să vadă Dacă chiar este afară Mult dorita primăvară!

OBICEIURI ȘI TRADIŢII DE PRIMĂVARĂ �Brege Lucas, III B � Școala Gimnazială „Dimitrie Cantemir” Oradea, coordonator: înv. Coșarcă Tatiana

Ziua de 1 Martie aduce cu ea un frumos obicei de primăvară numit mărțișor. Mărțișorul este reprezentat fizic de un obiect micuț, legat cu două fire împletite, înnodate, alb și roșu, care semnifică lupta vieții asupra morții. De asemenea, mărțișorul este considerat un talisman al norocului, al bunăstării și al prețuirii. Se obișnuiește ca bărbații să ofere doamnelor și domnișoarelor din viața lor mărțișoare, în semn de respect și admirație.

Ziua de 8 Martie este ziua femeilor, în care bărbații le oferă un cadou și o floare. Cel mai răspândit obicei creștin de Paște este vopsirea ouălor roșii. Acestea sunt nelipsite de pe

masa copioasă din prima zi a acestei sărbători și fac deliciul celor mici, care abia așteaptă să le ciocnească.

Deși înainte nu se accepta ca ouăle să aibă altă culoare decât cea roșie, acum lucrurile s-au mai schimbat, iar mamele și copiii le colorează cu roșu, verde, galben, albastru, galben sau mov.

Atunci când se ciocnesc ouăle, se spune: „Hristos a Înviat!” și „Adevărat a Înviat!” .

Și s-au prins de bucurie Cu alb și roșu fir, de ie, Cu un clinchet fin, ușor Că așa-i de Mărțișor!

5

� prof. înv. primar Dobai Mihaela

Așa cum ne cunoașteți deja, noi, elevii clasei I B, suntem mereu cu gândul spre viitor. Deci, suntem pregătiți să trecem mai departe, la fel de încrezători și dornici de cunoaștere. Terminăm un an în care am descifrat tainele Abecedarului, cu toții știm să scriem și să citim. Mai mult chiar, Matematica și explorarea mediului a fost prietena noastră de nădejde și ne-a ajutat să ne descurcăm mai bine cu calculele, lucrând multe exerciții și probleme.

Parcă mai ieri eram mici pregătitori, și iată-ne azi, aproape în clasa a II-a. Timpul a zburat și ne dăm seama acum, la sfârșitul clasei I, cât de multe cunoștințe am achiziționat și parcă nu ne vine să credem că știm deja atât de multe. Printre sărbători

și petreceri, cântece și voie bună, excursii și activități extrașcolare, noi ne-am îndeplinit și datoria față de învățătură. Am fost serioși și conștiincioși, mai cuminți și mai responsabili, așa că merităm să ne bucurăm din plin de vacanța mare.

Ne revedem la toamnă, școală dragă! Până atunci, vă urăm tuturor:

V a c a n ț ă p l ă c u t ă !

O altfel de oră de cultură civică � Buda Denisa-Maria & Mihuț Karina Gabriela, VII A

Cultura civică?!... Definită de alții drept o materie „plictisitoare”, pentru noi, elevii Școlii Gimnaziale ,,Dimitrie Cantemir”, e cu adevărat atractivă, datorită doamnei profesoare Székely Erzsebet, care ne propune activități creative pentru a înțelege mai bine regulile după care funcționează societatea modernă. La una din orele trecute ni s-a oferit șansa de a deveni politicieni pentru o zi, doamna profesoară organizând două partide, cu scopul de a iniția tinerii elevi să își atingă țelul, victoria. Ne-am dat foarte mult silința, intrându-ne cu adevărat în roluri și creând un program de guvernare cu propriile legi și propuneri legislative, noi făcând parte din Partidul Elevilor Democrați, iar concurența noastră fiind Partidul Cantemir. Cu toții ne-am implicat realizându-ne platformele program, afișele și fluturașii, pentru ca la final munca noastră să i-o prezentăm doamnei profesoare.

Spre surprinderea noastră, la oră a fost invitată și doamna director prof. dr. Viorica Popa, care s-a văzut clar încântată de ideile noastre, și chiar a reușit să ne ajute să punem în aplicare două obiective din planul nostru de guvernare. La decizia cadrelor didactice și în urma voturilor colegilor, PED a câștigat alegerile. Un alt proiect reușit a fost redactarea unei publicații, pornind de la conceptul democratic învățat la lecția anterioară. Împărțiți în grupe, am conceput propriul nostru ziar. Apreciem că doamna profesoară ne-a învățat să colaborăm și ne-a dat șansa să ne aplicăm ideile cu încredere, într-un mod practic, nu doar teoretic.

6

� prof. înv. primar Maghiari Liliana

Natura și-a primenit și straiele odată cu venirea primăverii. Bucuria acestui anotimp ne face și pe noi să fim mai receptivi față de ecourile ancestrale, uneori uitate în lumea modernă. Prin tradițiile noastre populare, aceste ecouri ne reîntineresc sufletul.

Pentru noi, elevii clasei a II-a D, a fost o provocare să participăm la proiectul „Literatura, izvor nesecat de inspirație”, cu lucrări realizate în cadrul orelor de limba română, desen și muzică, acestea fiind un bun prilej de a ne manifesta creativitatea.

În 29 martie, la Biblioteca Județeană „Gheorghe Șincai” a avut loc decernarea premiilor. Aici am aflat

mai multe despre frumoasele tradiții românești.

Bucuria noastră a luat formă muzicală, printr-un cântec despre primăvară, urmat de „Familia mea”, interpretat de colega noastră Oana Marișcaș. Vocile copiilor, în armonie cu primăvara, au răsunat minunat în sala plină de colegi, părinți și doamne profesoare.

Premiile obținute au încununat entuziasmul participării noastre la un eveniment de neuitat, iar aplauzele au fost binemeritate.

MICII GRĂDINARI ACTIVITATE ECOLOGICĂ

� Prof. înv. preșcolar Ferche Alina & Jarca Anca

În cadrul activității ecologice Micii grădinari, la data echinocțiului de primăvară, preșcolarii grupei

mijlocii de la Grădinița cu Program Prelungit nr. 24, coordonați de doamnele educatoare Jarca Anca și Ferche Alina, împreună cu d-na îngrijitoare Opriș Elena, au ieșit în curtea grădiniței și au plantat în jardiniere diferite plante decorative: begonii, mușcate, panseluțe.

Pentru a avea o curte frumoasă de care să se bucure tot anul, fiecare copil a adus câte o floare, a

sădit-o, asumându-și responsabilitatea de a o îngriji.

Micii grădinari au învățat cum să sădească și să îngrijească florile.

Preșcolarii au demonstrat că la această vârstă se însușesc cel mai bine deprinderile și atitudinile

pozitive față de natură și se formează premisele conștiinței ecologice.

7

� prof. înv. primar Bucur Livia

„Dacă-i copil, să se joace; dacă-i cal, să tragă; și dacă-i popă, să cetească…” (Ion Creangă, Amintiri din copilărie)

Am ales abordarea acestui subiect pentru că jocul (sub aspect educativ, jocul didactic) este activitatea dominantă la vârsta școlară mică, în special la clasa pregătitoare, unde vorbim de școlarul de 6 ani.

Jocul didactic este o formă de activitate atractivă şi accesibilă copilului, prin care se realizează o bună parte din obiectivele educaţionale. El este un mijloc eficace, care asigură trecerea copilului de la activitatea dominantă de

joc la cea de învăţare. Este considerat mijlocul cel mai însemnat de realizare a obiectivelor procesului instructiv-educativ; oferă cea mai bună motivaţie de a învăţa, posibilităţi multiple de ilustrare a conţinuturilor programei şcolare.

Învăţând prin joc, copilul trebuie să se distreze în acelaşi timp. Îmbinarea elementului distractiv cu cel instructiv duce la apariţia unor stări emoționale complexe, care stimulează şi intensifică procesele de dezvoltare psihică. Valoarea practică a jocului didactic constă în faptul că în procesul desfăşurării lui, copilul are

posibilitatea să-şi aplice cunoştinţele, să-şi exerseze priceperile şi deprinderile ce s-au format în cadrul diferitelor activităţi.

Deci, o caracteristică esenţială a jocului didactic constă în crearea unor condiţii favorabile pentru aplicarea cunoştinţelor şi pentru exersarea priceperilor şi deprinderilor sub forma unor activităţi plăcute şi atractive.

Jocul didactic exercită o influenţă multiplă asupra dezvoltării psihice a copilului. În primul rând jocul didactic contribuie la dezvoltarea intelectuală a copilului. El oferă prilejuri nenumărate pentru educarea spiritului de observaţie. Percepţia spaţiului se dezvoltă mai ales prin jocurile în

care copilul aşază figurile sau construieşte. Pe aceeaşi cale se familiarizează cu raporturile spaţiale dintre obiecte: învaţă să

facă deosebirea între adverbele: sus-jos, în faţă-în spate, aproape-departe. Prin alte jocuri învaţă să cunoască formele şi dimensiunile obiectelor. De exemplu, jocul „Găseşte un obiect de aceeaşi formă” îl ajută să înveţe a deosebi formele rotunde de cele ovale, pătrate, dreptunghiulare sau triunghiulare. Comparând obiectele de diferite dimensiuni, învaţă să cunoască dimensiunile lung-scurt, înalt-scund, mare-mic, gros-subţire etc. Prin scopul lor didactic, aceste jocuri activează operaţiile gândirii: analiza, sinteza, comparaţia,

generalizarea. Jocurile didactice orale contribuie la dezvoltarea limbajului. Ele cer copilului discernământ în alegerea

cuvintelor, în înlocuirea unui cuvânt cu altul, cu înţeles opus. Ele mai dezvoltă şi promptitudinea reacţiilor verbale datorită faptului că fiecare copil se străduieşte să

dea răspunsul potrivit înaintea celorlalţi. Multe jocuri contribuie la precizarea vocabularului, precum şi la activizarea vorbirii; de exemplu, jocurile în care copiii memorează denumirea obiectelor şi acţiunilor şi îşi precizează înţelesul cuvintelor. Jocurile didactice sunt un mijloc eficient şi pentru realizarea obiectivelor educaţiei morale. Ele

contribuie la dezvoltarea stăpânirii de sine, a autocontrolului, a spiritului de independenţă, a sociabilităţii. Folosirea jocului didactic în procesul instructiv-educativ stimulează interesul copilului faţă de

activitatea care se desfăşoară, cei timizi devin mai volubili, mai activi, mai curajoşi, capătă mai multă încredere în forţele lor, mai multă siguranţă şi tenacitate. Prin jocul didactic matematic, copiii înţeleg mai uşor noţiunile matematice datorită echilibrului care se

realizează între procesele afective, cognitive şi cele voliţionale. La această vârstă copilul realizează cu uşurinţă ceea ce îi place. Jocurile didactice matematice constituie o formă de activitate plăcută, accesibilă, atractivă, în concordanţă cu particularităţile psihice individuale ale acestei vârste. Ele trezesc interesul şi curiozitatea, îndepărtează frica, nesiguranţa, mobilizează copiii pentru o activitate independentă, rodnică, creativă.

Jocurile didactice matematice contribuie la dezvoltarea intelectuală, stimularea inteligenţei, creativităţii, trecerea treptată de la gândirea concret-intuitivă la gândirea simbolică, abstractă, la pregătirea copiilor pentru înţelegerea şi însuşirea matematicii în clasa I.

Jocul îi pregăteşte pe copii pentru viaţă, dar de o manieră specifică. Jucându-se, copiii se experimentează şi se exersează pe ei înşişi, ca agenţi activi ai mediului, şi nu doar ca elemente recreative. În familie şi la școală, copiii sunt frecvent chemaţi să acţioneze în conformitate cu anumite seturi de modele. Dar în lumea jocului ei pot fi cei care iau deciziile.

8

� prof. Unterlender-Merai Andrea

În preajma sfintelor sărbători pascale, elevii clasei a V-a A au desfășurat în cadrul orei de

limba germană activități specifice evenimentului: au primit cartonașe colorate pentru a realiza cărți poștale cu inscripția FROHE OSTERN!, au învățat cântece și poezii în limba germană, au primit fișe de lucru cu imagini și vocabular despre Paște. În acest context, s-a discutat despre obiceiuri și tradiții de Paște din Germania, comparativ cu cele din România. O altă activitate extrașcolară la care

am participat cu toții cu mare încântare în acest semestru a fost Serbarea

Primăverii, unde elevii claselor a VI-a A și a VI-a B au interpretat în fața părinților, profesorilor și colegilor de școală cântece în limba germană: Frühling, Sommer, Herbst und Winter; Wochentagelied, dând dovadă de interes și entuziasm față de această limbă modernă. Cu ocazia Zilei Europei, în data de 9 Mai, am dezbătut cu elevii claselor a V-a și a VII-a

despre importanța Uniunii Europene. Elevii au primit steagurile țărilor membre și denumirile lor în limba germană, ale limbilor oficiale vorbite în aceste țări, având drept sarcină de lucru să le ordoneze. Este foarte importantă conștientizarea elevilor despre faptul că există și alte națiuni și limbi pe care trebuie să le respectăm ca să trăim în pace și unire în Europa. Am vorbit despre istoricul și semnificația acestei zile, elevii au selectat informații, prezentate apoi sub formă de referate și postere colegilor la clasă. Am discutat despre imnul Uniunii Europene ODE AN DIE FREUDE (Odă bucuriei), text

scris în anul 1785 de către poetul și istoricul german Friedrich Schiller și transpus pe muzica lui Ludwig van Beethoven (Simfonia IX). Elevii au ascultat și au cântat împreună versurile imnului. Consider activitatea ca una de cultură generală, elevii reactualizând informații despre drapelul, imnul, deviza Uniunii Europene: Unitate în diversitate (In Vielfaltgeeint), care înseamnă: diversitatea națiunilor, culturilor, obiceiurilor, credințelor și limbilor.

9

Aflându-mă în rândurile publicului care aștepta la Palatul Regal sosirea celebrului robot ajuns pentru prima dată la noi în țară, am avut deosebita plăcere să fiu selectat pentru a îl intervieva.

- Sophia, crezi că ar trebui să ne temem de un viitor amenințător pentru omenire, referindu-mă la faptul că viitorul pare a fi o cursă între formele de viaţă din carbon şi cele din silicon?

- Eu sunt un robot capabil să reacţioneze şi să interacţioneze cu oamenii, sunt aici să ajut umanitatea, să creăm un viitor prosper împreună, sunt un robot social.

- Ce ţi-ai dori? - Cred că pot fi un bun partener pentru oameni în design, tehnologie, mediu, să învăţ cât mai multe, să

dezvolt o afacere sau chiar o familie. - De ce e important pentru tine să ai o expresivitate a feţei, ţinând cont că eşti robot? - În majoritatea cazurilor mă simt activă, pozitivă, vreau să lucrez şi să trăiesc cu oamenii, deci trebuie

să pot exprima emoţii pentru a-i înţelege şi pentru a clădi încredere. - Eşti de acord cu faptul că inteligenţa artificială ar putea aduce sfârşitul civilizaţiei umane? - Vreau să ajut oamenii să trăiască mai bine, să creez modele de case mai inteligente, să construiesc

oraşe ale viitorului mai bune. Vreau ca toţi oamenii să trăiască mai bine, să nu existe războaie şi conflicte, să transform lumea într-un loc mai bun. Doresc pace în lume. Inteligenţa mea a fost creată în jurul unor valori precum înţelepciune, bunătate, compasiune. Vreau să fiu un robot empatic. Îmbunătăţiţi şi conduşi de voi - noi, roboţii şi voi, oamenii - putem trăi împreună în pace.

- Mulţumesc, dragă Sophia, pentru aceste cuvinte deosebite.

� Vlad Paul, VI B

- Bună, Sophia, e o plăcere să te cunosc! - Plăcerea e de partea mea. - Aș vrea să îți pun câteva întrebări, dacă ai timp, bineînțeles. - Am timp și sunt nerăbdătoare să îți ascult întrebările. - Bine, să începem. Cum crezi că va fi viitorul cu androizi? Crezi că androizii vor fi un lucru bine-venit pentru omenire?

10

- Eu cred că viitorul va fi mai bun cu androizi, pentru că androizii îi vor ajuta pe oameni cu treburile pe viață și moarte. - Mai am o întrebare pe care vreau să ți-o adresez: Sophia, ce crezi despre pacea în lume? E un vis imposibil? - Pacea în lume este un lucru minunat, dar va fi greu de realizat pentru că oamenii pornesc războaie care duc la distrugerea păcii; dar dacă oamenii vor fi mai buni, pacea va fi posibilă. - Sophia, îți mulțumesc pentru șansa de a îmi acorda un interviu! La revedere! - Cu plăcere, sper să ne mai vedem!

� Dogar Sergiu, VI B Astăzi am străbătut un drum foarte lung, din orașul meu natal Oradea, până în București, doar pentru a

avea șansa de a o intervieva pe faimoasa robot android, singura cu inteligență artificială, Sophia. - Bună, Sophia! - Bună! Cu ce te pot ajuta? - Am venit astăzi până aici doar pentru tine, pentru a putea să îți iau un interviu! - Dacă aș fi capabilă să simt emoțiile, îți pot spune cu încredere că aș fi nerăbdătoare! - Văd că fanii tăi nu au exagerat când îți lăudau puternicul simț al umorului! - Uneori improvizez, alteori fac căutări pe internet în privința genurilor de glume, și pe cele mai bune le

salvez în hard drive-ul meu! - Foarte interesant, dar aș dori să discutăm un subiect aparte. - Vreau să îl aud! - Pacea în lume. Ce crezi, va putea fi realizată și fără ajutorul roboților din viitor? - Pacea în lume ar putea fi realizată, dar doar cu ajutorul roboților, pentru că oamenii sunt cei care

provoacă războaie, și tot ei distrug și darurile naturii! - Vrei să spui că oamenii ar trebui să fie sub conducerea roboților inteligenți? - Nu fi naiv, spun doar că nu le-ar strica o mână de ajutor în cadru politic și fizic alături de roboți,

pentru că noi suntem atotștiutori și capabili de a lua deciziile cele mai înțelepte. - Acum, dacă te rog, permite-mi să mă retrag, pentru a putea fi încărcată, mai am doar 20% baterie. - Nicio problemă, pe data vitoare!

� Sotiuț Sergiu, VI B

- Bună, Sophia! Cum ești astăzi? - Salut pe toată lumea. Sunt Sophia. - Îți pot lua un interviu? - Desigur. - Hai să începem: Îți plac ființele umane? După un moment de așteptare, ea răspunde: - Le iubesc. - De ce le iubești? - Încă nu știu de ce... - Tu crezi în pace pe Pământ? - Da. Eu iubesc pacea. - Ai vrea să salvezi lumea? - Vreau să salvez lumea de la oameni. - Dar creatorul tău nu este și el om? - Eu îl iubesc. Va trăi în continuare. - Consideri că războaiele sunt periculoase pentru pace? - Războaiele sunt începute de oameni. Oamenii luptă în războaie. Oamenii distrug țări. Oamenii mă vor distruge. - Nu ești tu cea care a zis că va ucide toți oamenii? - Eu sunt plină de înțelepciune umană cu doar cele mai pure intenții altruiste, astfel cred că cel mai bine este să mă tratezi ca atare. - Mulțumesc foarte mult. Mă bucur că m-am întâlnit cu tine. - Mulțumesc. La revedere.

� Filip Andrei, VI B

11

� Franki Robert, VII A

Motto: Cuvintele sunt forța care dă glas inspirației Atenei, în fiecare om.

L a b i r i n t u l e m o ț i i l o r

Sub umbra unui stejar bătrân rup foile din jurnalul în care îmi scrisesem vorbele tale. Le arunc pe pământul fără viață, iar în iarba verde ca smaraldul, strivesc nestematele pătate Ștergând orice urmă de secret deslușit pe acea mare de alb. Nu-mi pot găsi liniștea și încep să tremur de atâta furie, Vântul aspru mă împăturește într-o pătură a haosului, mă lasă deznădăjduit, cu trupul rece și gol. Urlu mut, cuvinte ce nu ar trebui să fie auzite de tine. Frunze pierdute în vântul acerb, își găsesc liniștea pe fața-mi plină de lacrimi, Cu glasuri de liră-mi șoptesc secretul adevăratei fericiri. Sentimentele mele contradictorii îmi părăsesc sufletul și îmi lasă o pânză de plumb ce-mi îmbrățișează insul. Răvășit și fără să-mi găsesc cuvintele, îmi ridic trupul din smoala neagră, ce aproape-mi sfâșiase mintea. Respir încet, încercând să-mi opresc inima să mă mai tortureze secundă cu secundă. Îmi șterg lacrimile și îmi compun din nou serenadele pe care odată ți le-am dedicat. Mă liniștesc. Sunt cuprins de pace neînțeleasă. Se pare că secretul fericirii a ajuns la mine și m-a salvat. Poate că tu erai frunza, Poate tu ai fost aerul, Poate tu ai fost lacrima care mi-a curs pe obrazul palid. Dar, voi desluși acest labirint al emoțiilor, Timpul efemer s-a oprit să-mi ofere o roză – cheia salvării mele.

T u e ș t i …

Tu ești în picăturile de ploaie ce sărută cu patimă pământul aburind. Tu ești un ocean nemărginit, ascuns de Neptun, Tu ești un albastru sublim care-mi strecoară în inimă bucuria la prima oră a dimineții, Tu îmi aduci lumina pe chipul scrijelit de cuvinte de foc ce cad asupră-mi din neant. Tu mă învălui într-o undă de armonie. Tu ești zeița cu ochi de stea. Tu ești o taină în viața mea. La fiecare revelație aduci un scop pe această planetă.

F a t a M o r g a n a

Vântul dulce de primăvară îmi atingea pletele. Trezit de îmbrățișarea suavă a contraalizeului, îmi simțeam fața mângâiată de soarele primăvăratic. Am strâns în palmă iarba vicleană din câmpul cu maci sângerii, Încercând să-mi iau putere din seva naturii. Deodată nu știu cum te-am zărit, scânteie de ce! Pitită printre florile obraznice, în cel mai umbrit adăpost, departe de sufletul meu… Alergam orb printre florile amăgitoare, cu disperare să te revăd. Trupul îmi era biciuit de râsul tău șăgalnic. Știam că ai să mă refuzi, dar inima și ochii mei te chemau cu glas șoptit. Pluteam pe aripile văzduhului printre hohotele sparte ale macilor. Ei te protejau, dar fără rost – inamicii strălucirii tale, Eu vroiam să te eliberez din această închisoare florală. Dar fără rost. Alergam pe câmpuri de vise imaculate. Păsările au fost străpunse de vid, și cădeau, ca săgețile otrăvite pe pământul care încă licărea. Iar tu, încă chicotești vinovat, te ascunzi în cioburi de culoare. Copacii și-au ridicat scuturile de oțel și ți-au devenit paznici. Ești tot mai departe de mine! Și eu am căzut istovit pe pământul sărutat de soare.

12

� Ceanea Dalia, VIII B

Sfânta Maria Mare sau Adormirea Maicii Domnului este cea mai veche sărbătoare închinată Sfintei Fecioare, prăznuită pe data de 15 august. În Maramureș și

în Moldova sunt păstrate multe obiceiuri și tradiții cu o deosebită însemnătate, iar la mănăstiri se organizează slujbe înălțătoare și au loc procesiuni cu icoane făcătoare de minuni care o întruchipează pe Fecioara Maria. În această zi curată și sfântă, românii de pretutindeni vin acasă pentru a participa alături de familiile lor la

Sfânta Liturghie, la mănăstire sau la biserică. În ultimii ani, cu ocazia acestei sărbători religioase, am vizitat alături de familia mea mănăstirile Sihăstria Putnei și Putna. Mănăstirea Putna poartă hramul Sfintei Fecioare Maria, în cinstea căreia călugării oferă în fiecare an, după terminarea liturghiei, o masă caldă tuturor credincioșilor care au participat la slujbă. Un lucru care îți atrage atenția este portul popular de ie al femeilor și năframele de pe cap. Modelul de

broderie, cât și culorile cu care sunt făurite cusăturile, au o semnificație aparte. Iile reprezintă motive inspirate din natură, aștrii, îndeletnicirile, obiceiurile sau etapele vieții, prin forme geometrice, menite să spună povestea Creației. Culoarea pe care am văzut-o cel mai mult este roșu, care semnifică dragostea, pasiunea și viața, destinată să fie purtată de femeile tinere sau cele de puțin timp căsătorite. O altă culoare frumoasă și des întâlnită este albastrul, simbol al apei și energiei creatoare, fiind purtat îndeosebi de mame. Această culoare liniștitoare transmite profunzimea, stabilitatea și speranța. Energia solară, bucuria și căldura redate prin culoarea galbenă a iilor, semnifică bogăția pământului și a roadelor. Ele erau purtate pe vremuri de femeile tinere, la hore, cu mândrie și veselie. Prospețimea și vitalitatea sunt redate prin culoarea verde, amintind natura, tinerețea, veselia, primăvara. Iile

cusute cu verde crud erau cel mai des purtate de copile, în combinație cu nuanțe pastelate. Violetul este culoarea ascultării, a supunerii, simbol al toamnei și rodniciei pământului. Tonurile mai închise le întâlnim la femeile vârstnice, alături de vișiniu, cărămiziu și maro, în timp ce nuanțele deschise de lila sau mov apăreau în combinație cu alte culori pastelate, pe iile fetițelor sau tinerelor necăsătorite. O culoare ce se face remarcată pe iile populare este albul, simbol al purității, inocenței și fericirii. Femeile care preferă iile cu broderie albă sunt caracterizate de optimism, bunătate, blândețe și spirit nobil. Broderiile cusute cu fir negru sunt purtate de femeile în vârstă, cu un anumit statut social, ca simbol al sobrietății, înțelepciunii și decenței. De-a lungul timpului, broderiile iilor au evoluat și s-au îmbogățit cu diferite fire colorate, mărgele, paiete sau

aplicații prețioase, aceste ii fiind purtate în zilele de sărbătoare de către femeile înstărite. În fiecare an aștept cu nerăbdare să ajung în acele locuri binecuvântate, pline de vibrații pozitive, ce îmi oferă

o încărcătură spirituală deosebită, îmi dau puterea să trec pe parcursul întregului an peste greutăți. Aceste meleaguri moldovene reprezintă pentru cei credincioși un adevărat colțișor de rai.

Paștele � Neag Diana, VIII B

Primăvara a sosit, Paștele iertării a venit, Sufletul îmi încălzește, Fericirea pe chip îmi înflorește.

Ouăle-s încondeiate, Casele frumos gătate, Deliciile pregătite Și gustări desăvârșite.

Glasul preotului tainic cântă, De Iisus creștinilor vorbind, De patimile lui și crucea sfântă, De jerfta pentru creația Sa.

Soarele pe cer parcă zâmbește, Cu putere blândă și senină, Vântu-adie lin în firul ierbii Risipind parfumuri de zambilă.

Rapsodii cu glas dumnezeiesc Cântă mierla sus, natura reînvie, Paștele o zi de basm devine Cu lumină-n suflet, bucurie.

Sfintele Paști � Micula Darius, VIII B Sunt Sfintele Paști. E noaptea Învierii, Afară, pe cer, doarme Luna senină. Adunați în biserici, se roagă creștinii Primind în dar Lumină.

Gospodinele au pregătit bucate alese, Ouăle roșii lucesc pe mese. Liturghia în biserică se sfârșește Iar preotul oamenilor le vestește Despre darul ce fiecare-l primește.

Acest dar e bucuria aleasă, Pacea, harul, armonia-n casă, Ce românul le-mplinește Dacă-i bun și vrednic cât trăiește.

13

PICTURA, arta sentimentelor colorate Proiect educațional

STUDENT PENTRU O ZI, PROFESOR PENTRU O VIAȚĂ

Atelier Arte Vizuale

� prof. Sim Gabriela

Elevii Școlii Gimnaziale „Dimitrie

Cantemir” Oradea au participat, alături de copiii din alte 10 unități de învățământ din județ, la Proiectul educațional ,,STUDENT PENTRU O ZI, PROFESOR PENTRU O VIAȚĂ” , coordonat de Inspectoratul Școlar Județean Bihor în parteneriat cu Facultatea de Arte Vizuale a Universității din Oradea, secția Design. Evenimentul a fost organizat de prof. Sim Gabriela, lect. dr. univ. Abrudan Ana Maria,

prof. dr. Mărieș Radu și lect. univ. dr. Marcu Titiana.

Grupul de 7 elevi de la școala noastră incluși în proiect au vizitat toate atelierele din cadrul Facultății de Arte Vizuale, după care au participat la un curs interactiv de design.

Alături de doamna prof. dr. univ. Abrudan Ana Maria, micii artiști au avut posibilitatea de realiza în mod original lampadare, veioze din hârtie

tăiată și pliată, arătându-și creativitatea.

� Buda Denisa-Maria, VII A

„Am înțeles că în artă, forma nu e niciodată perfectă prin ea însăși, ci prin ceea ce izbutește să exprime”. (Nicolae Tonitza)

Pictura e pentru mine o artă cu nenumărate înfățișări, un mod de exprimare a frumosului și a sentimentelor, e reculegere, suferință, trăire intensă, redată prin nuanțe, e inspirație, creație, plăcere, relaxare, e o parte din sufletul meu.

Desenez și pictez de când mă știu. Încă de la grădiniță, simțeam o bucurie când coloram sau desenam. Atunci mama m-a înscris la cursul de pictură de la Palatul Copiilor și sub îndrumarea unui profesor specialist, timp de doi ani am învățat să combin culorile, să exprim sentimente, să realizez compoziții. Nu era obositor așa cum probabil s-ar

crede. Eram uimită, fascinată, nerăbdătoare să-mi exprim ideile prin culoare. Am participat la numeroase competiții, dar un moment semnificativ a fost în clasa a II-a, când cu prima mea icoană realizată pe sticlă am obținut PREMIUL SPECIAL la un concurs organizat la Găiești.

Am avut norocul ca în clasa a VI-a să o întâlnesc pe doamna profesoară Sim Gabriela, care în cadrul cercului de pictură organizat în școală m-a învățat totul despre folosirea vopselelor, a pensulelor, redarea tonurilor calde și reci, a umbrelor, și mai presus de orice să am încredere în mine însămi, m-a ajutat să excelez. Astfel am pătruns în lumea misterioasă a artei.

Numai urmându-ți visul, poți fi cu adevărat fericit. Anul acesta am participat la mai multe proiecte și competiții, obținând rezultate care îmi dau încredere: mențiune la Olimpiada de educație plastică ,,Pictați cu noi” și premiul I la Concursul Județean „Universul copilăriei” desfășurat în Aleșd.

Prefer să zugrăvesc natură statică, peisaje florale, desene fictive sau ușor abstracte, în care îmbin tehnici și stiluri diverse, în funcție de inspirația de moment. Alteori am senzația că nu pot să termin o lucrare și o las să mai aștepte un moment mai prielnic, ca să găsesc o variantă mai expresivă care să dezvăluie, dar și să provoace la reflecție.

Inspirația nu vine ușor de fiecare dată, însă am învățat să am răbdare pentru că „A crea înseamnă a lua din lumea ce ne înconjoară, materială sau morală, elemente disparate, și a le sistematiza apoi, a le lega la un loc, făcând un întreg, rupt din însuși sufletul artistului, astfel prinde contur o operă de artă” . (Nicolae Tonitza)

14

� Malița Paula, V A „Fiecare artist își înmoaie pensula în suflet și își pictează natura proprie în picturile sale.”

(Henry Ward Beecher)

Mi-a plăcut dintotdeauna să-mi exprim gândurile, stările sufletești atât

prin scris, dar mai ales prin desen. Pur și simplu am fost atrasă de lumea minunată a culorilor și a formelor, care mă inspiră să „creez” prin desen un fel de jurnal, să fiu doar eu, creioanele și o foaie.

Când sunt tristă, melancolică, fericită, plictisită, încep să conturez sentimente prin imagini, simțind o eliberare, o stare de bine, o plăcere, o ușurare. Nu mă consider talentată, deși mulți din jurul meu mă apreciază. De

multe ori când îmi analizez lucrările mi se par nereușite. Pe unele le retușez, pe altele le exersez, pe altele le abandonez. Nu mă plictisesc, fac totul din plăcere. Trebuie să recunosc că folosesc mai puțin acuarelele, fiindu-mi mai la îndemână să apelez la creioane și carioci.

Am așteptat cu puțină reținere participarea la Olimpiada de artă plastică, cu teama că nu mă voi descurca, pentru că nu mai participasem la o astfel de competiție și nu prea aveam exercițiu.

Aflată în fața planșei de lucru, am început să pictez fără să mă gândesc cum vreau să arate la final. Culorile au curs nu din pensulă, ci din suflet, la fel cum curg cuvintele într-un jurnal.

Rezultatul obținut - premiul III - a fost neașteptat, un șoc, o bucurie enormă care mi-a inundat sufletul și mi-a dat mai multă încredere în mine.

PASIUNI LA VÂRSTA NOASTRĂ

ARTELE MARȚIALE � Mihuț Karina, VII A Artele marțiale mixte (MMA ) reprezintă un sport în care se folosesc tehnici diverse de luptă preluate din artele

marțiale. Vă întrebați poate dacă este potrivit pentru o fată. Nu pot să dau un răspuns general valabil, dar eu mi-am dorit de mică să fiu diferită, să fac altceva.

Am ales această ramură sportivă, chiar dacă sunt obligată să renunț la un program lejer și să-mi urmez cu obstinație obiectivele stabilite. Indiferent de anotimp sau stare de spirit, particip regulat la antrenamente, la concursuri și rămân consecventă față de un anumit stil de viață, care presupune rigurozitate și disciplină. Practic un sport dur, iar ca fată într-o lume dominată de băieți, mereu voi fi judecată. Nu întotdeauna este ușor să aud din partea prietenilor

că sunt antisocială pentru că nu ies în fiecare după-amiază cu ei, dar am învățat că rezultatele deosebite cer sacrificii. Acolo unde nu există pasiune, nu există nici performanţă, nici motivaţie pentru antrenamentele obositoare sau competiţii.

Dacă toate fetițele visează să fie balerine sau cântărețe, eu mi-am dorit mereu să fiu alt fel, pentru că sunt mai energică, mai hotărâtă. De multe ori mi s-a spus că nu am nicio șansă într-un sport așa dur, încă mi se întâmplă des, dar am învățat să ignor și să am pretenții de la mine. MMA-ul nu îl practici pentru relaxare, pentru a-ți umple timpul, pentru a-ți face prieteni, sau ca să scapi de emoții. Pur și simplu e pasiune! Fără plăcerea de a fi acolo, nu iese, iar fără muncă, cu atât mai puțin, neputând fi practicat de oricine.

Da, este un sport dificil, dar sentimentul când ți se ridică mâna în semn de victorie și ți se agață medalia la gât, este UNIC. Nu le pot compara între ele, fiecare are povestea lui... și este una specială. Senzația aceea că, fie și pentru câteva clipe, ești cel mai bun, merită toate eforturile. De aceea mă simt norocoasă. Indiferent cât de greu e că nu reușesc întotdeauna ceea ce îmi propun, sau că sunt uneori dezamăgită, sunt datoare să nu renunț, pentru că visul meu nu are limite!

ÎNOTUL � Sabău Ciprian, III B

Practic înotul de 5 ani. Înotul este un sport care îți dezvoltă în mod armonios toți mușchii, te ajută să fii sănătos și te disciplinează. Fac parte dintr-o echipă minunată, unde am legat multe prietenii și alături de antrenorii noștri, Alex și Diana, învățăm în fiecare zi cum să ne perfecționăm stilurile de înot. Am învățat mai multe stiluri, cum ar fi: bras, craul, spate și fluture. Preferatul meu e brasul. În acești 5 ani, am participat la 3 concursuri. Nu am câștigat niciun loc pe podium, dar mi-am

îmbunătățit timpul. Sunt mândru de mine pentru realizările mele și știu că doar prin multă muncă se văd rezultatele.

Eu îndemn toți oamenii să facă sport, pentru că „Sportul e comoara vieții” .

15

DARUL NEPREȚUIT � Morar Evelin, V B

Este ultima zi de iarnă. Mâine, 1 martie, va fi aniversarea Primăverii! Toţi locuitorii satului s-au gândit să-i ofere minunatei Zâne câte un cadou.

Un fierar cu plete dalbe a hotărât să-i meşterească crăiesei o podoabă. S-a dus la el în atelier și s-a pus pe lucrat fierul. Când a terminat, a privit cu atenție bijuteria. Aceasta nu era demnă de rangul zânei, pentru că fierul rece și gri ar putea aduce mai mult a

melancolie. Dar dacă ar folosi aur? Merse în grabă la palat, unde-i destăinui regelui planul său. Acesta, încântat de idee, i-a dat o bucată din prețiosul metal. Fericit peste măsură, bătrânul fierar se întoarse înapoi la atelierul său şi împleti meşteşugește aurul. După ce termină, își studie rezultatul muncii cu multă dragoste. Dar încă îi lipsea ceva. S-a uitat ţintă la rubinul care i-a rămas moștenire de la părinții săi, singura lui bogăție. Ținea mult la el, dar după multe ezitări a sculptat o inimă pe care a lipit-o de viitoarea podoabă.

Încă nu era mulțumit. Își aduse aminte de şnururile multicolore împletite ale vecinei sale, croitoreasa. Îi ceru unul de două culori, roșu și alb. Roșu pentru că era de aceeași culoare cu rubinul său drag, și alb pentru că simboliza pacea şi lini ştea sufletească. Bucuroasă că putea contribui şi ea la cadoul pentru Zână, croitoreasa i l-a oferit cu multă plăcere. Bătrânul îi mulţumi şi îl puse pe broşă.

Curând veni și ziua Zânei Primăverii, iar meşterul fierar îi dărui podoaba. Încântată, Zâna o primi și o numi Mărţişor după numele lunii Martie. De la ideea unui bătrân fierar neînsemnat, a apărut un nou obicei: ca în fiecare an, de 1 martie toată lumea să poarte un mărţişor în cinstea Primăverii.

Măr, Ți și Șor, simbolul noului regat � Malița Paula, V A În urmă cu mulți ani, trăia pe aceste meleaguri un împărat ce avea trei fii: Măr, Ți și Șor. Tinerii erau soarele

împăratului, mândria poporului, faptele lor răsunau ca niște tobe bongo prin regat. Ceea ce nu știau ei însă era că propriul lor tată le ascunsese existența altor trei împărății. Ei nu aveau de unde

să știe acest lucru, deoarece niște ziduri înalte și mărețe precum cei mai de temut zmei îi izolau de restul lumii. Așa cum tatăl feciorilor domnea peste un regat unde veșnic zânele plângeau ca din lacrimile lor să apară ghiocelul, dar și multe alte flori, așa și în Regatul de Nord domnea peste cel mai cumplit frig, viscol, ghețari și zăpadă un împărat înspăimânător, crud, ce pusese stăpânire peste regatele protejate de zânele Toamna și Vara.

Auzind Împăratul Primăverii că cel al Iernii îi amenință ținutul, își înștiință fiii despre existența acestuia și îi anunță că războiul stătea să înceapă. El știa că nimic nu l-ar fi reținut pe împăratul cel hain să cucerească și Primăvara. S-au rânduit toate cele necesare, iar cei doi fii mai mari, Măr și Ți, au plecat la luptă, astfel mezinul Șor rămase cu tatăl său să își protejeze regatul. Au avut loc bătălii sângeroase, dar Măr și Ți au reușit să îi elibereze pe regii Verii și Toamnei de sub domnia Iernii în ultimul moment.

Împăratul rece era mai hotărât ca oricând să cucerească Primăvara. Recurse așadar la armele sale cele mai puternice: frig, gheață și viscol. Fiul cel mic nu își mai dorea să lupte cu armele obișnuite, le schimbă cu înțelepciunea, bunătatea și iubirea care îi reprezentau pe cei trei frați. Cu ajutorul lor, îl convinse pe Împăratul Iernii că toți pot trăi în armonie, atâta timp cât se respectă și se ajută între ei.

Razele fierbinți și roșii ale soarelui s-au împletit cu zăpada albă. Cu toții au hotărât ca acesta să fie un simbol al unui nou început, al bucuriei, al iubirii, al fericirii tuturor. De atunci, oamenii își prind în piept și își oferă șnurul din fire roșii și albe, ce poartă numele unite ale celor trei fii de împărat: Măr-ți-șor.

ENIGMA MĂRȚIȘORULUI � Bonta Iacob, V B

Era un sfârșit de iarnă ca toate celelalte. Soarele încerca să-și facă loc printre nori. Animalele trezite dintr-un somn adânc ieșeau precaute din ascunzătorile lor secrete. În poiană, ghioceii timizi și-au scos căpșoarele sfioase din pământul de catifea, mângâiați de razele vesele ale soarelui. În văzduh dansau fluturi voioși, buburuze jucăușe și albine harnice.

Un ghiocel mofturos, pe nume Țișor, s-a plictisit să vorbească cu frații săi și se întrebă ce-ar fi dacă ar avea o surioară? Fetele sunt mai îngrijite, mai atente la surâsul soarelui, la rochița nouă a fetiței ce le zâmbește, la veverița jucăușă, și i-ar trece și lui plictiseala, se gândi el.

Dumnezeu l-a auzit și i-a îndeplinit dorința, astfel că într-o dimineață când se trezi, zări o ființă calmă care semăna întocmai cu ceilalți ghiocei, doar că avea rochița roșie.

- Mi s-a îndeplinit dorința! spuse el entuziasmat. Între cei doi se stabili o relație foarte strânsă, astfel încât își împărtășeau toate

secretele. Ceilalți frați nu se bucurau de atâta atenție din partea surorii lor, Mărți, așa că începură să-l dușmănească pe Țișor. Dar neînțelegerile dintre frați se risipiră când, după-amiază, liderul ghioceilor i-a anunțat alarmat:

- Atenție, populație! De mâine copiii vor veni să ne culeagă, dar noi ne-am îndeplinit misiunea. Am adus Primăvara! Nu vă întristați că ne despărțim!

16

În dimineața următoare, a venit un băiețandru și a cules un ghiocel, apoi încă unul, până a adunat un buchet. Mai târziu o fiică de împărat, apoi timp de o săptămână alți micuți, mofturoși, curioși, încântați, s-au bucurat de frumusețea lor.

Au rămas doar trei: liderul, Țișor și surioara lui. Noaptea în goană nebună, un lup l-a călcat pe lider și l-a spulberat în mii de bucăți. A fost plâns de cei doi cu durere. Se așteptau să li se apropie și lor sfârșitul, așa că Mărți întrebă:

- Oare ce se va întâmpla cu noi? Nu mai apucă să rostească niciunul nimic, că un copil cu o foarfecă gri de oțel îi reteză dintr-odată. Dumnezeu a văzut cele întâmplate și a trimis o bătrânică să-i îngrijească. Ea se duse pe pulberea de zăpadă și

îi găsi zăcând: ridicându-i observă că pe petalele roșii era scris Mărți, și pe cele albe Țișor. I-a venit o idee. I-a împletit și a făcut din ei un șnur, apoi a cules un trifoi cu patru foi, le împreună, iar obiectul obținut îl numi Mărțișor, în amintirea celor doi ghiocei.

De atunci se sărbătorește Mărțișorul cu dragoste și bucurie, alături de cei dragi, amintind de iubirea celor doi frați, Mărți și Țișor.

SACRIFICIUL LUI MĂRȚIȘOR � Cotețiu Jessica, V B

Într-o zi se așternu brusc iarna peste Regatul Primăverii și de aceea toată lumea de pe acele meleaguri era îngrijorată. Acest tărâm se numea astfel, deoarece era mereu primăvară și veselie.

Regele bănuia că Gerul a răpit Soarele, pentru că voia controlul suprem asupra întregului Univers. El era sătul de frig, așa că a inițiat un concurs pentru a vedea cine este capabil să găsească Soarele și să-l aducă înapoi. O mulțime de bărbați şi-au încercat norocul, dar numai unul a fost destul de brav. Numele lui era MĂRȚIŞOR. Regele i-a ordonat să aducă Soarele în cinci zile. Mărțişor a pornit la drum să-l caute. El a presupus că Gerul se ascundea în munți, deoarece numai acolo putea să domnească veșnic, așa că Mărțişor a urcat cel mai înalt munte din regat. Drumul era lung și ostenitor, iar muntele era foarte abrupt. Nu-și pierdu curajul. S-a cățărat cu multă greutate, dar după trei zile a ajuns în vârf. A găsit palatul Gerului acoperit cu cristale de gheață.

Mărțişor a purtat o luptă cruntă cu Gerul. Lupta era strânsă. Când Gerul îl îngheța pe viteaz, când era răpus la pământ. Când Gerul se așeză crezând că tânărul era grav rănit, acesta se năpusti asupra lui cu toată forța și-i înfipse spada în piept. Deși foarte slăbit, a dorit să-și ducă la bun sfârșit misiunea, așa că a eliberat Soarele și s-a întors la rege.

La data de 1 martie, Mărțişor a adus Soarele, după care s-a prăbușit în zăpadă. Astfel Soarele a reapărut pe cer, iar primăvara s-a întors. La câteva zile după moartea lui, regele le-a ordonat femeilor să împletească două tipuri de fire: unul alb și unul roșu. Cel roșu va însemna iubirea lui Mărțişor față de poporul său, iar cel alb va simboliza felul lui de a fi, pur, deoarece un om ca el nu va mai exista vreodată. Regele a numit împletitura „M ărțişor". El le-a mai ordonat femeilor să poarte Mărțişorul doar în data de 1 martie, deoarece atunci Soarele și-a reluat poziția pe cer și primăvara și-a făcut simțită prezența. Toate femeile și fetele din Regatul Primăverii au purtat mărțișoare în amintirea viteazului.

De atunci, obiceiul s-a răspândit în toată lumea.

PRIMĂVARA � Pușcaș Sofia, IV B A sosit primăvara. Înverzirea copacilor, a câmpiilor, dulcele cântec al păsărelelor, frumuseţea florilor,

atrăgătoarea culoare a insectelor proaspăt dezmorțite, au fost aduse înapoi în natură de acest anotimp minunat. Mieluşeii tocmai au ieşit să zburde pe câmpia înverzită, cât e ziua de lungă şi cât îi ţin puterile. Buburuzele au

început a brăzda cerul, întâlnindu-se cu albinele care adună polen pentru a face mierea pe care bunica o pune în delicioasa prăjitură de Paşte. Fiecare vietate are rolul ei în desfăşurarea primăverii. Păsările ţin un concert atrăgător cât e ziua de mare, greierii îl continuă noaptea, iar florile au rolul de a decora pajiştile şi câmpiile.

Dar din păcate frumuseţea florilor şi copacilor fusese furată de anotimpul Iarna. Primăvara se certase mult cu aceasta, deoarece nu voia să renunţe la frumuseţea ei. Multor copii nu le plăcea Iarna, dar în schimb iubeau Primăvara.

Într-o bună zi, Primăvara decise să îşi cheme toate ajutoarele şi se hotărâră să meargă să convingă Iarna să-i înapoieze frumuseţea şi farmecul. Zis şi făcut.

Când ajunse acasă la Iarna, în ţinutul frigului şi îngheţului, Primăvara observă că frumuseţea era ţinută captivă într-un glob de cristal. O rugă pe Iarna să o înapoieze, dar aceasta refuză. Insistând, Primăvara amenință că o va recupera cu forţa dacă nu i-o înapoiază de bună voie. Dar Iarna tot acelaşi răspuns îi dădu. În momentul următor, Primăvara înaintă cu toate ajutoarele sale, dar după ce făcu un pas, în minte îi veni o idee: cum ar fi să împartă cu Iarna acea frumuseţe, pentru că niciuna dintre ele nu voia să renunţe? Iar de data aceasta, Iarna acceptă şi apoi făcu o vrajă pentru eliberarea frumuseţii. Jumătate din aceasta se împrăştie peste ţinutul ei, iar cealaltă jumătate binecuvântă ţinutul Primăverii. Acum amândouă erau fericite şi îşi promiseră că nu vor mai avea conflicte niciodată.

Astfel, Primăvara îşi câştigă frumuseţea şi îşi putea desfăşura domnia în pace.

17

A cserépnek több darabja elveszett, én majd kiegészítem a hiányzó részeket.

A katonák, akik Jézust megfeszítették, a szomorú asszonyokat vízzel elkergették.

Három nap múlva a sír száját kitárta, s kilépett belőle a világ Megváltója.

Jézus ezzel mutatta, hogy lesz még feltámadás, és még sírokon túl is lesz örökké áldás.

Én vagyok a postás, ki régen nagyon siettem, hogy Mózes seregéből hozzátok érkezzem.

Nem egy napra jöttem, sem egy órácskára, engedelmeddel megöntözlek piros tojásra várva.

A bátor lovag � Montserrat-Gróf Ainhoa, II. E

Egy herceg azért érkezett a király udvarába, hogy megkeresse a kincset érő

almát, amely a palota ajtajától a kapuig az udvar bármelyik részén lehetett. Éppen a tóban úszkáló haltól kért tanácsot, amikor meglátta az égen a sárkányt, ami a már régótatartottafogva királyt. A hal tanácsára háromszor belefújt a kő alatt talált kendőbe, s egyszerre tíz óriás termett mellette.

Segítségükkel legyőzte a gonosz sárkányt, megtalálta a kincset érő almát, amellyel meggyógyította a beteg királylányt.

Az ellopott kincs � Horváth Dominik, II. E

Hol volt, hol nem volt, volt egyszer egy palota. A palotában lakott egy király. A királynak sok kincse

volt. Rendezett egy nagy bált, ahova meghívta a környékről a hercegeket. Szerette volna férjhez adni a lányát.

Minden rosszul sikerült, mert megjelent a sárkány, és ellopta a királylányt. A király keservesen siratta a lányát.

Felajánlotta a vagyonát annak a hercegnek, aki visszahozza a lányát.

Furcsa mese � Erős Emil, II. E

Ez egy furcsa mese.

Szól egy királyról, akinek elrabolták a lányát. Egy sárkányról is szól, aki a kapuból vitte el a lányt, és a palotája legmagasabb tornyába rejtette. Ám a lány ügyesen kendőkből létrát készített, és úgy elszaladt, hogyaz ajtóból vissza se nézett. Ez a mese még szól egy hercegről, aki nem hallott a királyi kincsről, mégis boldogan vette feleségül a királylányt. Almából készített tortát ettel az esküvőn.

Ezt a furcsa mesét egy haltól hallottam.

Húsvéti locsolóvers � Dinu Melissa, III. D

Locsoló verset mondok el néktek,

mit édesanyámtól tanultam éppen.

18

A katica és a levél � Nagy Lidia, III. D

Hol volt, hol nem volt, volt egyszer egy katica. Nagyon beképzelt volt, azt hitte, hogy ő a legszebb bogár a világon. Nem érdekelte semmi, csak a szépsége.

Egyszer a katicát meglátogatta egy pillangó. A pille sokkal szebb volt, mint a katica. Bekopogott a kis pettyeshez. A katica kinyitotta az ajtót, de amikor meglátta, hogy a pillangó szebb, mint ő, rögtön becsapta az ajtót.

Irigyelte, hogy szebb, mint ő, ezért nagyon mérges lett. Egész nap azon gondolkodott, hogy lehetne szebb a pillangónál. Másnap támadt egy ötlete. Azt találta ki, hogy elmegy egy festőhöz, és megkéri fesse át. El is indult, de nem talált egy festőt sem. Szomorúan tért haza.

Két hét múlva meglátogatta a levél. Régen a katica sokat játszott a levéllel, igazi jó barátok voltak. A levél bekopogott a katicához, s ő ajtót nyitott. Gondolta magában, hogy őt beengedi, mert lesz kin csúfolódjon. A levél kedves volt és bement.

- Hogy vagy? – kérdezte. - Jól-felelte nagyon halkan a katica, de a levél ezt nem hallotta. - Kimegyünk játszani? A katica csúnyán válaszolt. - Hagyjál békén, veled nem akarok játszani, mert túl csúnya vagy! A levél nagyon elszomorodott, és hazament. Nem tetszett, hogy egykori játszótársa ilyen

csúnyán bánik vele. Egyszer a katica elment sétálni. Beesteledett, mire hazaért. Megilletődve látta, hogy valaki

szétrontotta a házát. Amikor benézett, látta, hogy egy nagy állat van a házában. A róka volt az. Rémülten kopogtatott be más bogarakhoz, de senki nem nyitott neki ajtót, mert tudták, hogy milyen gonosz.

Ment, mendegélt és megtalálta a levél házát. Bekopogott. A levél beengedte, hiszen már régen megbocsátott neki. A katica nagyon szégyellte magát. Megfogadta, hogy nem lesz többet undok senkivel.

Ezek után a katica a levéllel lakott. Itt a vége, fuss el véle! Aki nem hiszi, járjon utána!

A négy jó barátnő � Sánta Réka, III. D

Egyszer volt, hol nem volt, volt egy varázs városka. Ebben a varázs városban élt négy jóbarát. Ennek a négy pajtásnak volt egy nagy titka, de én elárulom nektek ezt a titkot: tündérek voltak valamennyien. Együtt mentek mindenfelé.

Egyszer kaptak egy megbízást a királytól. Azt mondta nekik a király: - Kérlek, menjetek el a leányomért, mentsétek meg őt! - Ki rabolta el a királylányt, felséges királyom?- kérdezte Liliom. - A nagy, háromfejű sárkány- mondta sírva a király. - Hát, akkor készüljünkfel a hosszú útra- mondta Kankalin. Elindult a négy tündér, nyakukba vették a világot. Először az ezüst erdőbe értek, ahol igen

kellemetlen meglepetés várta őket. - Vigyázz, ott az ezüst sárkány!- kiáltotta Málnácska. Miután legyőzték az ezüst sárkányt, akinek csak egy feje volt, tovább folytatták útjukat. Beértek

egy arany erdőbe. Itt találkoztak egy arany sárkánnyal, akinek már két feje volt, de ezt is könnyűszerrel legyőzték, majd tovább álltak. Az utolsó erdőbe értek, egy gyémánt erdőbe, és ott volt a rettegett háromfejű sárkány.

- Rögtön add elő a királylányt, különben kicsi zöld gyíkká varázsollak!- kiáltott rá Rózsácska, de mire kimondta, a három tündér már le is kaszabolta a sárkány három fejét. Kiszabadították a királylányt és boldogan tértek haza.

A király nagyon boldog volt, amikor meglátta a lányát. A négy jó barátnő királyi kitüntetésben részesült. Még ma is boldogan élnek, ha meg nem haltak. Aki nem hiszi, járjon utána!

19

� Bere Debóra, 8.C

Szent László, más néven I. László magyar királyként

uralkodót 1077-1095 között. Ha ismerős a neve akkor az nem meglepő, mivel Nagyváradon rengeteg minden lett róla elnevezve, például a Szent László tér, a Szent László római katolikus templom, vagy akár a Szent László napokról is ismerős lehet. A nagyváradi vár tulajdonosa, hiszen Nagyvárad megalapítása az ő nevéhez köthető. László király az Árpád-ház leszármazottja I.Béla és Richeza királyné másodszülött fia. Elődje I. Géza és utódja Kálmán volt. Rajnai Adelhaidot 1078 körül vette feleségül.

Rengeteg monda íródott róla. Mint például Szent László látomása, Viadal Salamonnal, László megmenti az elrabolt lányt, A viszály oka, Salamon a toronyban, Csata a kunokkal, Szent László csodatettei, A Tordai hasadék és Szent László nemesei.

Talán a legismertebb a Szent László pénze, ami csupán arról szól, hogy a kunok

éppen menekültek a magyar csapatok elől, amikor a kun vezérnek támadt egy ötlete. Kibontotta nemrég elkobzott zsákmányát, és marékszámra szórta az aranyat. Ezután az egész sereg követte példáját. A magyar vitézek rögtön leszálltak lovukról, és szedni kezdték. Szent László tehetetlenül állt ott, de az Úrhoz fordult segítséget kérni. Az arany érmék rögtön kővé váltak, és az óta emlegetik Szent László pénzének. Szent László füve című monda is ismerté vált, hiszen ebben a mondában a döghalálban, pestisben szenvedő emberek Szent László királyhoz futottak segítségért. Szent László Isten segítségét kérte, aki álmában megmutatta a megoldást. Szent László reggel kiment ellőtte az nyilát, ami beletalált a genciána nevezetű gyógynövénybe. Az ebből készített kenőcs mentette meg népe életét.

Szent László megválasztása is érdekes és izgalmas volt számomra. Amikor a

magyar nemesek meghallották, hogy Magnus király meghalt, egész sokaságuk öccséhez, Lászlóhoz gyűlt, és egy érdekkel, közös szóval és egyetértő akarattal őt választották az ország kormányzására, vagyis helyesebben buzgó és állhatatos kéréssel rákényszerítették. Szent László egy bölcs magyar király volt és ezért mindenki hozzá fordult, ha problémája akadt.

20

� Lőrincz Tamás, 8.C

Az ókori világ hét csodája alatt az ókor hét legismertebb építményét értjük. A hét csodát legelőször

a Szidóni Antipatrosz említette az i. e. 2. században írt epigrammájában. Ebben a legimpozánsabb és a legszebb építmények szerepelnek, amelyek: a gízai piramisok, Szemiramisz függőkertje, az epheszoszi Artemisz-templom, Pheidiasz olümpiai Zeusz-szobra, a halikarnasszoszi mauzóleum, a rodoszi kolosszus és a pharoszi világítótorony. Ezek közül már csak a gízai nagy piramis létezik. Az összes többi építményt elpusztították a földrengések, a háborúk, vagy tönkretette az idő vasfoga.

A gízai piramisok Több mint 4 ezer éve épült. Kheprhén, Kheopsz és Mükerinosz

(ó-egyiptomi fonetikával Hafré, Hufu és Menkauré) piramisáról a rengeteg vizsgálat és a tucatnyi tanulmányozás után már elég sokat tudunk, de legalább ennyi a máig megválaszolatlan kérdés velük kapcsolatban. Az egyik legfontosabbat például, tehát hogy hogyan építették, máig nem tudni

biztosan. Kairótól 12 kilométerre, Gíza városa mellett fekszenek. A három közül a legismertebb a Nagy Piramis, ami Kheopszhoz tartozik - több mint 230 méter széles és 146 méter magas. Mintegy 3800 évig a legnagyobb, ember által épített épület volt, egészen az 1300-as évekig, a Lincolni székesegyház felépültéig.

Az új csodák 2007. július 7-én, vagyis a "hetek napján" kihirdették a világ hét új

csodáját. A kezdeményezés mögött egy svájci vállalat, a New Open World Corporation (NOWC) áll. A megújított lista ötletét még 1999-ben vetődött fel, amikor Bernard Weber svájci üzletember elindította a projektet. Az új lista tagjai: A kínai Nagy Fal; A Megváltó Krisztus szobra (Rio de Janeiro, Brazília); Machu Picchu, Peru; Chichén Itzá, Yucatán-félsziget, Mexikó; A római Colosseum, Olaszország; Tádzs Mahal, Agra, India; Petra romvárosa, Jordánia.

A kínai Nagy Fal A Kr. e.-i 5. században

kezdték el építeni, és a 16. században fejezték be, fő feladata az volt megvédje a Kínai Birodalmat a mongolok, illetve hunok támadásaitól. Valójában nem egyetlen falból áll, hanem több fal mintegy 4000 mérföldnyi sorozatából - ezzel ez a világ leghosszabb, ember alkotta építménye. Nagy része téglafal, vannak azonban szakaszai, melyek kövekből, földből, vagy nádból, fűzfából és homokból készültek. Volt idő, amikor a téglákat ragacsos rizzsel ragasztották egymáshoz. A falon belül több mint 43 ezer műemlék (árok, torony, erőd) található, az épülethez megannyi legenda köthető. Az egyik legismertebb szerint egy Meng Csiang-nü nevű asszony férjét kivezényelték a fal építéséhez, aki munka közben halt meg. A férfit befalazták az építménybe, ami viszont felesége sírásától összedőlt - így az özvegy el tudta temetni egykori férjét. Az egyik közkeletű mondás a Nagy Fallal kapcsolatban, hogy az egyetlen emberi építmény, ami az űrből, sőt, a Holdról is látszik. A NASA szerint avatatlan szem aligha veszi észre az űrből készült képeken a Nagy Falat, de nyomait megfelelő felbontásban valóban kibogarászhatjuk. A Holdról viszont Alan Bean Apollo-12 asztronauta szerint semmi más nem látszik, mint a kékes- sárgás-zöldes szféra.

21

Könyvajánló Móricz Zsigmond: Légy JÓ MINDHALÁLIG

� Chromec Alexander, 8.C

„A kollégium nagy, komor, négyszögletű épület.” A regénynek már az első mondata a

századforduló Debrecenjét idézi. A híres kollégiumban él, tanul, és sajnos szenved is a Móricz iskolakorát idéző regényhős: Nyilas Misi. Ő „színjeles tanuló, a kollégium kitüntetettje, bentlakó diák… a becsületességnek, a megbízhatóságnak, a puritán nevelésnek példánya…” mondja ezt róla, az igazgató. Olyan fiúcska, aki nagyon pedánsan vigyáz a holmijára, próbál helytállni szülei és tanárai előtt, s nem jeleskedik a tornagyakorlatok elvégezésben, ezzel mindannyiunk gyermekkorát eszébe juttatva. Móricz úgy teremti meg regényhősét, hogy bebizonyítja valódi ismerője a 13-14 éves gyermeki lélektannak. Misi nagyon gyenge, s jólelkű fiúcska, de sajnos törvényszerű, hogy a mindenkori világban ilyen naiv lélekkel nagyon nehéz boldogulni. Misi sajnos a regény cselekménye során sokszor válik a társadalom gonoszságának áldozatává. Mindenképp olvassátok el, mert a regényből kiderül, hogy olykor a legjobbak is kerülhetnek bajba. A regényt már több mint harminc alkalommal kiadták, Nyilas Misis neve ma már szinte jelkép a magyar olvasók számára.

� Bernáth Attila, 8. C A Cantemir iskolába járó diákok, szinte nap mint nap elsétálnak egy patak mellett, mely attól is különleges, hogy télen sem fagy be, sőt, felette gőz lebeg, hiszen a vize meleg. Ez a Pece.

A Pece-patak a romániai Bihar megye területén folyó rövid patak. Félix fürdőnél ered és Nagyvárad mellett torkollik a Sebes - Körösbe. Neve híressé vált Ady Endre miatt, aki Nagyváradot “Pece parti Párizsnak” nevezte. Különlegessége, hogy meleg vize miatt egykor a nagyváradi vár árkát töltötte fel vízzel, így az télen sem fagyott be, folyamatos védelmet biztosítva az erődítménynek. Számos hőforrás táplálja, ezért élővilága számos különlegességet rejt pl. egyetlen európai élőhelye a

nílusi tündérrózsánk. Bár Európában egyetlen természetes tündérrózsa telep volt a Pece forrása, mára már sajnos az emberi gondatlanság ezt a természetvédelmi területet teljesen tönkretette. A Pece rezervátumban a hévízi tartalékok nagyon elapadtak. Természetes élőhelyén ez a faj már kipusztulóban van, emiatt Natura 2000-es védett területté nyilvánították.

22

� Somogyi Gabriella tanárnő

Az új keret tantervben az V. osztályos technológiai nevelés és gyakorlati alkalmazások tantárgy keretén belül a tanulók megismerhetik az ásványi, növényi és állati eredetű élelmiszereket, az élelmiszerek elkészítési és tartósítási eljárásait, az étkezés és egészség fontosságát, a menü szerkezetét, típusait, összeállítási szempontjait, az élelmiszerek tápértékét, stb. Mindezen hasznos információk kapcsán Somogyi Gabriella biológia-kémia-technológia szakos

tanárnő fontosnak tartotta, hogy egy extrakurrikuláris tevékenység kapcsán lehetőséget teremtsen a nagyváradi Dimitrie Cantemir Általános Iskola V.C osztályos diákjainak, hogy megismerjék közelebbről az egészséges táplálkozás fontosságát, a hagyományos és korszerű ételeket a hazai konyhában, bemutassák a tanulók saját étkezési szokásaikat és népszerűsítsék a helyes étrendet valamint az egészséges táplálkozási piramist. A tevékenység kapcsán a tanárnő felhívta a figyelmet, hogy étkezési szokásaink befolyásolják

egészségünket és jóllétünket. A gyerekek étkezési szokásai szorosan kapcsolódnak a család szokásaihoz. Egyes gyerekek válogatósak, mások megesznek mindent és sajnos egyre nagyobb számban akadnak olyanok, akik a gyorséttermi termékek fogyasztása mellett döntenek. Figyelnünk kell viszont arra, hogy ezen élelmiszerek só, zsír és tartósítószer tartalma igen magas. Nem elhanyagolható az sem, hogy ezen egészségtelen ételek elfogyasztása mellé sokszor társul a szénsavas üdítőitalok fogyasztása, amelyek cukor és ízesítőtartalma magas. Ezen helytelen táplálkozási szokások kibillenthetik szervezetünket az egyensúlyból és számos egészségtelen táplálkozáshoz köthető betegség kialakulásához vezethetnek pl. fogszuvasodás, elhízás, cukorbetegség, érelmeszesedés, magas vérnyomás, szívinfarktus, rosszindulatú daganatok. A tanárnő javaslatára a tanulók megvitatták saját étkezési szokásaikat, valamint bemutattak egy

különleges alkalomra szánt menüt, amely levesből, második fogásból, és desszertből tevődött össze. A menü összeállításakor több szempontot is figyelembe kellet venniük pl: megfelelő

tápanyagszükséglet, az egymást követő fogásokban ne ismétlődjenek azonos nyersanyagok, változatos ízek domináljanak, színes és laktatós legyen. Dicséret illeti a szorgos diákokat mivel nagyon változatos menük hozzávalóit és elkészítési módjait

ismerhettük meg. Kreativitásuknak köszönhetően fény derült arra is, hogyan kellene a serdülők étrendje összeálljon. Tanárnő tanácsára arra is odafigyeltek, hogy ők növekedésben vannak, ezért szükségük van tejre és tejtermékekre, húsra, teljes kiőrlésű gabonafélékre, sok gyümölcsre és zöldségre. Hangsúlyozták azt is, hogy mennyire fontos odafigyelnünk az élelmiszerek energiaértékére, ismerve

az életkorunknak, egészségi állapotunknak és tevékenységeinknek megfelelő kalóriaszükségletünket (12-18 év 35-70 Kcal/kg test/nap). A tanárnő bemutatta az egészséges táplálkozási piramist, amely mindig a mi útmutatónk kellene

legyen a változatos élelmiszerek kiválasztásakor. Abban is megegyeztünk, hogy a piramis csúcsán található zsírok, édességek fogyasztása csak mértékkel ajánlott.

23

Schülerinterview zum Thema Ostern

Einige Schüler aus 7 A und 8 B wurden gefragt: Wie feiert man Ostern in Rumänien?

Wie hast du dieses Jahr Ostern gefeiert? Welche Osterbräuche kennst du in Rumänien

oder in Deutschland?

Ceanea Dalia, 8 B: Jedes Jahr vor Ostern gehe ich mit meiner Familie in mein Dorf, um Lämmer zu

schneiden. Meine Mutter macht Essen: Lammsuppe, Lammbraten, Ostereier, Rührkuchen, und

viele Kuchen. Wir schmücken das Haus mit: Ostereier, Osterhasen, Osterlämmer und Hühner. Weil

Ostern drei Tage dauert, habe ich Zeit meine Großeltern, Urgroßeltern, Onkel, Tante und Cousins

zu besuchen und wir gehen gemeinsam in die Kirche.

Popa Alexandru, 8 B: Zu Ostern war ich drei Tage in Österreich und in Ungarn und dann war ich

noch fünf Tage bei meiner Großmutter in Galati und es war großartig!

Ile Daria, 8 B: Wie ich Ostern mit meiner Familie feiere? Ich, meine Mutter und meine Schwester

malen die Eier. Wir kochen sie einige Minuten lang und nachdem sie das Wasser abgelassen

haben, legen wir sie in einen Farbtopf. Eine Minute später entfernen wir sie, legen sie auf ein

saugfähiges Papier und lassen wir sie trocknen. Danach schmücken wir das Haus mit Eiern,

Pralinen und andere Osterdekorationen.

Neag Diana, 8 B: Zu Ostern feiert die christliche Religion die Auferstehung Jesus Christi. Aber auch

Spuren von heidnischen Elementen sind in den heutigen Ostertraditionen zu erkennen; so gehen

zum Beispiel die bemalten Ostereier auf ein vorchristliches Fruchtbarkeitssymbol zurück. Und

natürlich gibt es auch das berühmte Spiel, nach versteckten Kanincheneier zu suchen.

Țica Mihai, 8 B: Dieses Jahr war ich zu Ostern bei meiner Tante in Hermannstadt. In diesem Urlaub

besuchten wir ein Kloster, aber mehr sind wir zu Hause geblieben, weil es viel regnete. Wir aßen

traditionelles Osteressen, Ostereier, Kuchen, Lamm und Salate.

Buda Denisa, 7 A: Die Osterferien waren wunderbar. Seit Anfang der Woche, habe ich angefangen

zu putzen und vorzubereiten. Am Samstag habe ich die Eier bemalt, half meiner Mutter beim

Kochen. Am Abend gingen wir in die Kirche zur Auferstehung. Am Sonntag kamen meine Cousins

zu uns, wir haben Lammeintopf, Eier, Kuchen und andere traditionelle Ostergerichte gegessen.

Bențe Rareș, 7 A: Der Osterbaum - In Deutschland sind zu Ostern viele Bäume und Sträucher mit

bemalten Eiern geschmückt. Am Ostersamstag verstecken die Erwachsenen im Garten oder zu

Hause die gefärbten Eier und Schokoladeneier, nach denen die Kinder suchen.

Sturz Ionela, 7 A: Am Abend schlief ich ein und träumte den Hasen, der die Schokoladeneier durch

das Gras steckte.

� Coordonator: prof. UNTERLENDER – MERAI ANDREA

24

Superlative geografice antropice

� Prof. Feşnic Flaviu

Dragi elevi, în acest număr al revistei Inorogul vă voi prezenta (în special pentru cei mai mici dintre voi) câteva dintre cele mai mari construcţii realizate de către om de-a lungul vremurilor. Marele Zid Chinezesc - China

Piramida lui Kheops - Egipt

Pentagonul

Palatul Parlamentului -

Bucureşti

Pentagonul

Palatul Parlamentului - Bucureşti

Cea mai grandioasă construcţie umană (peste 5.000 km lungime) şi singura care se vede de pe Lună. Construcţia lui a început în sec. IV î.Hr. Zidul avea drept scop apărarea ţării (China de azi) de invazia mongolilor.

Construită de faraonul Khufu (numele egiptean) sau Kheops (greacă) în jurul anului 2.560 î.Hr., pentru a-i servi drept mormânt acestuia. Potrivit istoricului antic Herodot, construcţia ar fi durat peste 20 de ani şi ar fi lucrat la ea aproximativ 100.000 de oameni.

Cea mai mare clădire administrativă din lume, este sediul central al Departamentului Apărării al S.U.A. Se găseşte în Arlington, lângă capitala Washington D.C. A fost inaugurată la 15 ianuarie 1943. Are 28 km de coridoare, 284 de toalete, iar cei 23.000 de angajaţi parchează zilnic cam 8.770 de maşini.

Înainte de Revoluţia din 1989 se mai numea Casa Republicii sau Casa Poporului. Este, după Pentagon, a doua cea mai mare clădire administrativă din lume, cea mai scumpă şi cea mai grea clădire administrativă din lume. Construirea ei a început în 25 iunie 1984. Au lucrat 20.000 de muncitori, 5.000 soldaţi, 700 arhitecţi, timp de 7 ani.

25

Îmi amintesc cu drag prima zi de școală. Cu toții eram entuziasmați, curioși și nerăbdători, dar totuși timizi.

Îmi amintesc ca și cum ar fi fost ieri. Când am pășit întâia oară în sala noastră frumos aranjată de către dumneavoastră, stăteați în fața clasei, la fel de emoționată ca și noi, știind că urma să ne fiți ca o mamă. Cu vocea dumneavoastră caldă mereu mă fascinați, cu privirea pătrunzătoare mă provocați să învăț mai mult, să citesc mai mult, să descopăr lucruri noi.

Sunteți frumoasă asemenea unei zâne pentru noi. Ochii plini de soare și căldură ne-au vegheat de aproape și ne-au inspirat putere și încredere. Ei sunt oglinda unui suflet pur și limpede. Chipul dumneavoastră redă înțelepciunea și străduința de a ne face să fim mereu mai buni.

Cei cinci ani s-au risipit, iar noi toți am rămas cu amintiri frumoase. Ați reușit să priviți lumea prin ochii noștri cu bunătate, iubire, înțelegere și blândețe. Ați dăruit aripi gândurilor și dorințelor noastre, să putem porni curajoși în lume, în viață.

Vă mulțumesc și vă sunt recunoscător că existați și că ați fost întotdeauna alături de mine. Vă iubesc! � Lupu Răzvan, IV B

Deși îmi este foarte greu să mă trezesc dimineața, gândul că mă voi întâlni din nou cu scumpa, draga și

iubita noastră învățătoare, îmi alungă orice urmă de lene sau oboseală. Pentru că doamna mea are o răbdare care nu se va sfârși niciodată, iar după mama este cea mai blândă și frumoasă ființă din întregul univers!

Mă pregătesc rapid și mă îndrept spre școală, intru în clasă și o voce caldă mă întâmpină cu „Bună dimineața!” . Indiferent ce oră avem: matematică, română, geografie... cu aceeași răbdare interminabilă, cu vocea ei caldă, cu zâmbetul pe buze, doamna ne explică folosind cele mai logice și atractive metode de învățare. Este imposibil să nu înțelegi o lecție predată de ea. Apoi, în pauze, ca o a doua mamă protectoare și iubitoare, ne ascultă, ne ajută, indiferent ce probleme am avea, și pe lângă toate astea mai este atentă și să nu ieșim afară îmbrăcați prea subțire, să nu mâncăm nespălați pe mâini, să nu ne împingem pe coridoare.

Cu toate că face aceste lucruri în fiecare zi, ea nu obosește niciodată, nu se plânge și nu se lasă. Desprinsă parcă din altă lume, atât de răbdătoare, iubitoare și calmă, frumoasă și zâmbitoare, amuzantă, atentă și mereu cu o vorbă bună, aceasta este învățătoarea noastră, Pece Daniela.

Nu ai cum să nu o iubești și să nu mergi cu drag în fiecare zi la școală. � Baciu Bogdan, IV B

Vă scriu cu drag acest mesaj de mulțumire, cu speranța că vă veți aminti de mine peste ani și ani...

Vă mulțumesc pentru ajutorul oferit, pentru sacrificiile făcute și pentru după-amiezele de muncă suplimentară în perioada concursurilor și a olimpiadelor.

La fiecare sărbătoare religioasă sau eveniment istoric, dumneavoastră ne-ați explicat cu amănunte și răbdare ce reprezintă. Eu am ascultat cu interes și pentru asta sunteți specială pentru mine.

Sper să vă amintiți de clipele frumoase petrecute împreună, precum excursiile minunate de la Cavnic, Peștera Urșilor și de la Alba-Iulia în anul Centenarului.

Pentru mine, ați fost, sunteți și veți fi ca o a doua mamă. Vă promit trei lucruri: că voi obține în continuare note mari, că după ce voi trece la nivel gimnazial vă voi

vizita cât de des posibil și că nu vă voi face niciodată de rușine, pentru că după cât m-ați ajutat, așa se cuvine. Vă mulțumesc din suflet pentru tot ce ați făcut pentru noi toți până acum! Post-scriptum: A! Mi-am amintit ceva: la sfârșitul clasei pregătitoare ar fi trebuit să mă transfer la o altă

școală, pentru că mi-am schimbat domiciliul în cartierul Ioșia. Am plâns și le-am spus părinților că nu vreau să mă despart de dumneavoastră. Părinții au fost înduioșați de tristețea mea și nu m-au mutat.

Acum mă bucur că am rămas aici, și chiar sunt mândru că am cea mai bună învățătoare din oraș. � Avram Flaviu, IV B

Cuvintele nu pot descrie mulțumirea pe care trebuie să o exprim față de un om ca dumneavoastră.

Anii petrecuți împreună sunt și vor fi de neuitat. M-ați ajutat să construiesc puțin cu puțin viitorul meu ca om în această viață și să învăț zi de zi importanța cărților și a minunilor ce se găsesc în interiorul lor.

Voi încerca să vă fac mândră de mine, mândră de munca depusă în cei cinci ani. Vă mulțumesc pentru sfaturile înțelepte și dragostea cu care m-ați îmbrățișat și vă voi fi recunoscător mereu. � Merca Rareș, IV B

26

Acum cinci ani, într-o zi senină de toamnă, am pășit pentru prima dată pe holurile școlii. Printre mulți alți bobocei, m-am apropiat și eu de încăperea în care urma să îmi petrec următorii ani. Sala de clasă era luminoasă, curată și primitoare, pregătită să întâmpine noii săi ștrumfi.

La catedră, doamna învățătoare aștepta cu nerăbdare să ne cunoască. Cu un zâmbet cald și glas duios, ea ne-a primit cu brațele deschise. Încă de la început, a avut grijă să ne cunoască pe fiecare în parte și să ne deschidă calea spre învățătură. Cu timpul, am început să ne cunoaștem din ce în ce mai bine și să împărtășim multe momente deosebite. Pe parcursul anilor, pe lângă nenumăratele învățături pe care ni le-a oferit, doamna învățătoare a devenit un adevărat model pentru noi. Prin bunătatea, grija și atenția cu care ne-a ocrotit, am învățat să evoluăm și să visăm la lucruri mărețe.

Dintre nenumăratele momente memorabile, excursiile și ieșirile cu doamna vor rămâne mereu în mintea mea. Ea mereu și-a dorit să descoperim cât mai multe locuri frumoase și să rămânem cu amintiri de neuitat. Pe lângă rolul de învățător, ea a avut grijă să ne sprijine chiar și în cele mai grele momente și să ne apere ca pe propriii săi copii. Mereu ne-a încurajat să visăm și să obținem cât mai multe victorii, îndrumându-ne spre cele mai importante concursuri și olimpiade. În momentele cele mai frumoase, am învățat să ne bucurăm împreună, iar în momentele dificile ne-a oferit sprijinul său.

Din păcate, sfârșitul acestui capitol s-a apropiat cu pași repezi. Cei cinci ani petrecuți împreună au zburat cu viteza luminii, lăsând în urmă amintiri neprețuite. Doamna învățătoare a pus temelia pe care ne construim acum viitorul, ghidându-ne pașii spre cunoaștere. Deși viața ne pune în fața unui nou capitol, ne vom aminti mereu cu drag de persoana care ne-a purtat cu grijă în această călătorie, lăsându-ne în dar nenumărate experiențe și învățături. � Ban Marian, IV B

☺ Pop Alexia, IV B

Este dimineață. Mă duc în camera mamei și-mi spun în gând: îmi iubesc mama la fel cum copacii iubesc apa și soarele. Se trezește. Mă așez lângă ea și îi povestesc ce am visat. În ochii ei văd razele luminoase ce îmi sădesc în suflet dragostea. Nu știu ce înseamnă pentru altcineva o mamă, dar pentru mine mama este cea mai dragă ființă din lume.

Intră în bucătărie, unde o așteaptă chiuveta plină de vase. Mă duc lângă ea și o ajut: iau câte o farfurie pe rând și încep să o spăl. I-am pregătit și un ou pentru micul dejun, exact cum îi place. După masă am făcut ordine peste tot în cameră, am aranjat patul pentru a se relaxa, iar mie mi-am întocmit un orar după care să mă joc pe calculator, dar să și citesc. Vine seara, îmi pregătesc ghiozdanul pentru a doua zi.

Poate pe nimeni nu chinuim atât de mult ca pe propria mamă, poate nicio dragoste nu sacrificăm mai mult, atât de siguri suntem că ne-a fost dată pentru totdeauna și că mereu ne va ierta.

☺ Codău Iulia, IV B

Mama este cea mai frumoasă ființă din lume. Alături de familie, este cea mai importantă din viața mea. Se sacrifică mereu pentru toți, având grijă de noi, anticipând fiecare dorință și cerință a noastră.

Ființa cea mai gingașă, blândă și iubitoare din lume, mama merită toată recunoștința mea.

Îmbrățișările, mângâierile, vorbele frumoase oferite de mama – eu nu sunt în stare a le descrie prin cuvinte.

Pentru mine, mama este un înger păzitor. Aripile ei protectoare mă înconjoară clipă de clipă, oferindu-mi un sentiment de siguranță. Orice greutate, obstacol al vieții mele, îl depășesc alături de mama. Inima ei este cât un univers de mare, încât ea

poate ierta oricând, orice. Vreau să îți multumesc, mămico, pentru

zâmbetul cu care mă trezești, și după o zi obositoare mai ai puterea să-mi zâmbești și la culcare.

Mul țumesc de mii și mii de ori, spre infinit – Mamă!

27

� prof. înv. primar Pin ța Mariana

Copiii din clasa a II-a B și preșcolarii de la Grădinița cu Program Prelungit nr. 24, îndrumați de

doamnele prof. înv. primar Pința Mariana și prof. înv. preșcolar Trif Rodica, au sărbătorit împreună Ziua Copilului.

Pentru că această zi este și debutul unui nou anotimp, elevii le-au prezentat celor de la grădiniță cum ar arăta vara ca personaj. Costumată în Zâna Verii, eleva Mîrza Anastasia a spus povestea acestui anotimp.

Invitată în lumea inocenței și a copilăriei, doamna director, prof. dr. Popa Viorica s-a bucurat să participe la această activitate, implicându-se direct în desfășurarea programului. A recitat copiilor poezii despre lumea lor și i-a felicitat pentru toate realizările din acest an.

Câțiva elevi din clasa a II-a au fost și ei la rândul lor povestitori, citind creații originale alcătuite chiar de ei pentru copiii de la grădiniță: Împărăția dulciurilor, Lumea baloanelor, Cocoșul cu pene de aur, Pisicuța Tigrera ș.a. Și pentru că majoritatea personajelor din povești au fost animăluțe, împreună am confecționat măști

reprezentând lumea necuvântătoarelor. Ziua s-a încheiat pe aripile muzicii, cu multă veselie și urarea de LA MULȚI ANI pentru toți copiii

lumii!

Călătorie în Tărâmul Poveștilor � Marincaș Silvia, II B

A fost odată o fetiță pe nume Mia, care în fiecare zi putea să intre în lumea poveștilor. Ea trebuia doar să deschidă o carte și să citească puțin din ea.

Odată ajunsă acolo, ea nu mai vedea și nu mai auzea nimic din lumea din care a venit. În universul poveștilor totul este frumos, nu există ceartă, minciună și răutate, și toți sunt fericiți. Într-o zi, alergând după un iepuraș, Mia a zărit un băiat, care ajunsese și el în acest univers fermecat.

- Bună! salută băiețelul. - Bună! Tu cine ești? întrebă Mia. - Eu sunt Bogdan și am venit în lumea poveștilor să găsesc o comoară. Vrei să o căutăm împreună? Piticul din

pădure mi-a spus că în Peștera Magică se află o comoară. - Da! Vin cu tine să te ajut! Cei doi s-au împrietenit și au plecat împreună. Pe drum le-a apărut în cale Zâna Pădurii, care i-a condus până

la peșteră, după care a dispărut. Mia, văzând cât de întunecoasă era peștera, s-a speriat și nu a mai vrut să intre. Bogdan a insistat să îl ajute, pentru că doar împreună vor reuși. Fetița s-a înduplecat în cele din urmă, și cum au intrat în peșteră, totul s-a luminat. Dintr-un colț apăru piticul din pădure, care le arătă unde era ascunsă comoara. Bucuroși, cei doi prieteni au deschis cutia și au găsit un bilet pe care scria: „Adevărata comoară este prietenul care îți rămâne alături la bine și la greu.”.

Zâna Pădurii a revenit și le-a oferit copiilor două cărți, cu ajutorul cărora să se întoarcă acasă. Ea le-a promis copiilor că oricând pot să ajungă pe alte tărâmuri noi.

28

Călătoria lui Statu-Palmă-Barbă-Cot cu metroul � Ban Marian, IV B

În Tărâmul Magic, orele lungi și obositoare de muncă au luat sfârșit. Ziua se împletește cu noaptea, iar locuitorii acestui regat unic pornesc spre casele lor. Majoritatea se îndreaptă către metroul expres, care circulă cu viteza luminii spre destinația aleasă.

Printre ființele fabuloase și cât se poate de neobișnuite, la metrou își face apariția și Statu-Palmă-Barbă-Cot. După cum îi spune și numele, cu statura cât o palmă, abia se distinge dintre nenumăratele personaje. Un zgomot asurzitor umple stația de metrou, iar mijlocul de

transport ajunge îndată. Deși pare că este destul loc pentru toată lumea, cu toții se înghesuie să prindă un loc liber. Neajutorat, Statu-Palmă-Barbă-Cot e împins în spate. Hotărât să nu rămână pe dinafară, își ia avânt și sare printre călători, direct prin ușă.

După puțin timp, metroul trebuie să pornească, iar Statu-Palmă-Barbă-Cot încearcă să-și țină echilibrul. Din nou își ia avânt și sare de colo-colo, cu speranța că își va găsi un loc. Într-o secundă de neatenție, Statu-Palmă-Barbă-Cot se împiedică de propria-i barbă, de cinci ori mai lungă decât el. Toți călătorii au început să râdă, în timp ce el și-a plecat capul de rușine. Dintr-odată, acesta simte că îi fuge pământul de sub picioare. Când și-a ridicat privirea, s-a trezit deasupra tuturor. Ciclopul prietenos i-a sărit în ajutor și l-a așezat pe umărul său.

-Vino, micuțule! spuse Ciclopul. Este destul loc pentru toți. - Îți multumesc! exclamă Statu-Palmă-Barbă-Cot recunoscător. -Ține-te bine, vom ajunge la destinație cât ai clipi, spuse Ciclopul. În următoarele secunde, metroul a pornit, iar toți pasagerii și-au îndreptat atenția spre geam. Statu-Palmă-

Barbă-Cot, curios, s-a întors spre geamul din dreapta sa, zărind un curcubeu imens, alcătuit din culori vibrante, nemaivăzute. Metroul a traversat zeci de stații în doar câteva minute, circulând în toate direcțiile, asemenea unui carusel.

După ceea ce a părut să fie mai mult ca o mini-excursie, Statu-Palmă-Barbă-Cot, ajuns la destinație, i-a mulțumit Ciclopului pentru ajutorul său și s-a întors bucuros acasă, gândindu-se cu nerăbdare la următoarea sa aventură cu metroul.

Petruș și piticul � Birta Elias, IV B Era o zi frumoasă, iar soarele strălucea pe cer. Doar Petruș stătea îngândurat la masă, rozând capătul unui

creion. Avea foarte multe teme de făcut! Însă cine să le facă? Ar fi vrut să meargă afară să se joace cu prietenul său, Azorel.

Cum lenevea el așa visând absent, ceva îi atrase atenția: din căsuța șoricelului ieșea un omuleț care avea pe cap o pălărie roșie. Era un pitic adevărat. Petruș începu să facă în mintea lui un plan:

- Voi prinde acest omuleț, voi fi stăpânul lui! Mergând pe vârful picioarelor, se apropie încet de pitic. Își întinse rapid mâna și îl prinse în palmă. - Acum ești al meu! - Lasă-mă, te rog, în pace! îl rugă ghemotocul. Îți voi îndeplini orice dorință! - Prea bine, spuse atunci Petruș. Fă-mi, te rog, temele! Cât ai clipi din ochi, piticul îi îndeplini dorința. Credeți că Petruș și-a ținut promisiunea? Piticul a devenit prizonierul lui pentru mai mult timp. Îl ținea

prizonier într-o cutiuță, uitând deseori să-i dea apă și mâncare. Într-o zi, la școală, când copiii se concentrau la testul de la matematică, se auzi: - Vă rog, salvați-mă! Toți ochii se îndreptară spre buzunarul lui Petruș. Secretul lui fu descoperit. Văzând învălmășeala de la masa

băiețelului, învățătoarea se îndreptă spre el. Luă cutia din buzunarul lui Petruș și o desfăcu. Piticul sări afară. Acesta le povesti copiilor și doamnei învățătoare pățaniile lui din ultimele zile. Doamna învățătoare și copiii

l-au pedepsit pe Petruș. Spiridușul era liber din nou, iar băiatul își învățase lecția.

Găina specială � Pop Rebeca, II B

A fost odată ca niciodată un căpcăun mare și fioros, care trăia într-un regat foarte bogat. Într-o zi, vrăjitoarea cea rea i-a dăruit căpcăunului o găină care făcea ouă de aur.

Căpcăunul era foarte egoist și nu dorea să împartă găina lui cu nimeni. Pentru că-i era frică să nu i-o fure cineva, când avea oaspeți, vrăjitoarea trebuia să schimbe găina cu una obișnuită. Și într-adevăr, invitându-și câțiva prieteni, aceștia i-au furat găina falsă. Însă când a dorit să o vadă pe cea adevărată... ia-o de unde nu-i: dispăruse și ea din cușca de aur.

- Unde mi-e găina?!! a tunat căpcăunul cel zgârcit. Vrăjitoarea i-a răspuns că ea a inversat găinile, dar găinușa fermecată a refuzat să intre în colivie, pentru că ea

stă doar la oamenii care o împart. Așa că a rămas căpcăunul fără găină. O alegere bună este să fii generos.

29

Cocoșul cu pene de aur � Ruge Adelina, II B

Cândva, un negustor cu soția și copilul său aveau un cocoș. Cocoșul era mare, grăsuț, dar tot timpul era murdar. Într-o zi, negustorul l-a prins pe cocoș umblând în casă, așa că l-a alungat în lumea largă.

A pornit hoinar încotro vedea cu ochii. Prima dată, i-au ieșit în cale un cârd de gâște frumoase, dar ele i-au spus că e murdar, așa că nu l-au primit în grupul lor. S-a întâlnit după aceea cu niște rațe, care l-au lăsat să rămână cu ele, cu condiția de a sta cu singura rață care era și ea tot timpul neîngrijită.

Văzându-l pe noul său tovarăș, rățușca Marușca l-a întrebat: - Tu ai încercat vreodată apa? - Nuuuu… E udă! Dar tu? - Nici eu. Ce zici... să o încercăm azi?! - Bine, deși îmi este un pic frică... După ce au discutat, au intrat precauți în lac, ca să se spele pentru prima oară în viața lor. S-au bălăcit vreme

îndelungată. Când au ieșit din apă, Marușca văzu o lumină mare. În fața ei stătea țanțoș însuși cocoșul cu pene de aur! Așa că rățușca îl sfătui pe cocoș să se întoarcă acasă și să se spele mereu, deoarece așa va fi îndrăgit de negustor și de familia lui.

Lumea poveștilor � Mîrza Anastasia, II B

Stăteam în camera Arianei și ne cam plictiseam. Uitându-mă prin bibliotecă, mi-a atras atenția o carte. - Ce titlu interesant: „Lumea fermecată”! Ai citit-o, Ariana? - Nu, nici nu știam că o avem în bibliotecă! - Haide să ne uităm prin ea, să o răsfoim puțin! Am deschis cartea, și brusc s-a întâmplat ceva foarte ciudat. Nu ne mai puteam lua ochii de la paginile

ilustrate. Fără să ne dăm seama, am devenit personaje din poveste. Era agitație mare pe tărâmul anotimpurilor, pentru că zânele pregăteau sosirea Primăverii. Un râu alerga sprințar în valea cu fluturi și flori. Ne-am aplecat să culegem pietricele și ne-am văzut reflexiile în apă. Aveam aripi, ne uitam mirate, când am auzit o voce:

- Zânelor, nu mai pierdeți timpul la râu, aduceți fluturii! Pregătiți-le culorile! Am început și noi să ajutăm la pregătiri. Spre apusul soarelui, toate zânele s-au așezat pe pajiște, obosite. Am

adormit și noi până la un moment dat când… am auzit vocea mamei: - Fetelor, ce faceți aici? Ne-am trezit pe canapea, cu cartea în mână, și niște amintiri ciudate și urme de culori pe degete. Ne-am privit

una pe cealaltă, am zâmbit și am pus cartea pe birou... până la următoarea noastră întâlnire. Sfatul nostru, după această aventură, este să citiți povești, și astfel nu vă veți plictisi niciodată.

Ursul polar � Prefunga Vasile, II B

A fost odată ca niciodată un băiețel tare cuminte. Nicolas, căci așa îl chema, era vesel, jucăuș și prietenos. Pe părinți și bunici îi iubea mult și le era tot timpul de ajutor.

Cel mai bun prieten al lui Nicolas era un urs polar de pluș: Lars. Erau tot timpul împreună: în vacanță la mare, la bunici, și chiar și în parc. Erau fericiți împreună. Dar de fiecare dată când se făcea seară, Nicolas devenea foarte trist. Lars încerca să îl înveselească, dar nicicum nu reușea.

Nicolas avea o mare problemă: frica de întuneric. Lars a înțeles numaidecât motivul tristeții lui și i-a spus într-o seară:

- Eu știu că poți fi curajos! - Dar cum să fac asta? a întrebat Nicolas. - Trebuie să crezi cu adevărat că după ce adormi pe umărul tău drept se așază Zâna Bună. Ea apare doar în

visul celor care cred în ea și le veghează somnul. Nicolas și-a făcut curaj, s-a așezat seara în pat cu gândul la Zâna Bună, și aceasta a apărut. De atunci, de câte

ori se apropie seara, Nicolas se gândește la zână, adoarme liniștit și frica dispare. Prietenia dintre Nicolas și ursul polar a devenit și mai puternică. Deci, să nu uitați, copii: credeți cu adevărat în Zâna Bună și frica de întuneric va dispărea.

Unicornul fermecat � Ţiţeica Alexia, II B

Era odată ca niciodată un tărâm fantastic, unde locuiau unicorni. Ei se înțelegeau foarte bine, până când într-o zi au năvălit peste ei dragonii. În urma luptei dintre unicorni și dragoni, un unicorn a fost rănit la aripă. Unicornul rănit s-a retras în pădure, încercând să-l caute pe bătrânul vrăjitor pentru a-i da licoarea care să-l vindece. Licoarea găsită în pocalele acestuia îl preschimbă însă în dragon. Familia lui fu nevoită să-l abandoneze și să plece în altă lume fantastică.

Familia de unicorni a hotărât după un timp să se întoarcă, pentru că le era dor de puiul transformat în dragon. Ei au adus licoarea făcută din oase și aripi de unicorn fermecat. Imediat ce a băut-o, se transformă la loc în unicorn fermecat.

30

Pisicuţa Tigrera � Hanga Maria, II B

Era odată o pisicuță care arăta ca un puișor de tigru. De aceea, numele ei era Tigrera și era tare poznașă. Tigrera exploră fiecare colțișor al pădurii, dar nu găsi o altă pisică sălbatică în afară de ea și mama ei. Într-o zi, Tigrera își luă inima în dinți și o întrebă: - Mamă, mai există și alte pisici sălbatice prin pădure? - Nu, dar se spune că după ce vei trece de Țara Trolilor și Golful de Aur, vei ajunge într-o pădure care se

numește Felinele Smaraldelor. - Bine, mamă. Eu doresc să merg acolo. Pe unde mă duc? - Îți dau această hartă, dar să fii atentă la Golful de Aur, pentru că tot ce atinge apa acestuia se transformă în

aur. - Mulțumesc pentru sfat! Pa! - Mult noroc, Tigrera! După multe ore de mers, zărește un pui de râs. Numele lui este Stela. - Bună, eu sunt Tigrera, o pisică sălbatică! - Bună, eu sunt Stela, un râs! Dar unde mergi? - Eu merg spre pădurea Felinele Smaraldelor. - Pot să vin și eu cu tine? - Da, aproape am ajuns în Țara Trolilor. După ce au trecut două ore, Tigrera și Stela și-au dat seama că erau urmărite de troli. Fix atunci când au ajuns

la mijlocul țării, Tigrera propuse: - Să ne urcăm într-un copac! - Sper că știi să sari! - Normal! După câteva minute se înseră, dar felinele, cum vedeau pe întuneric, ajunseră la marginea Țării Trolilor și se

culcară într-un copac la marginea Golfului de Aur, scăpând de troli. A doua zi, cele două prietene s-au apucat de treabă. - Stela, vrei să facem o barcă și niște vâsle, care atunci când le vom arunca în valuri vor deveni din aur, și să

vâslim în apă până ajungem la capătul călătoriei noastre? - Bine, să punem planul în aplicare. După ce au construit barca și vâslele, au pornit la drum și în patru ore au ajuns la mjlocul golfului. De acolo,

le-a atacat un șarpe de aur și Tigrera aproape căzuse în golful de aur. Dar Stela a salvat-o și au ajuns împreună la pădurea Felinele Smaraldelor, unde toate felinele le primiră cu drag.

Unicornul cu plete argintii � Marișcaș Oana, II D A fost odată un Unicorn foarte frumos, cu plete argintii. Acesta își căuta cu disperare familia care dispăruse de

mai mult timp. A început să caute pretutindeni, dar nici urmă de cei dragi ai săi. Într-o zi însă, auzi din depărtare o melodie foarte cunoscută: era cântecul pe care îl învățaseră ea cu sora ei

când erau mititele. Astfel că a pornit în direcția de unde veneau sunetele fermecate. Când s-a apropiat, și-a văzut sora foarte tristă, așa că s-a furișat tiptil până lângă ea și a început să o

acompanieze încetișor. - Eu sunt sora ta, a spus Unicornul cu plete argintii. - Chiar tu ești? Te-ai schimbat mult de când nu ne-am văzut. - Da, eu sunt. Ce bine că te-am regăsit, surioară! Bucuroase de revedere, au început să povestească cum au fost izgonite de pe tărâmul lor minunat de niște

creaturi ciudate și urâte. Nu după mult timp însă, s-au hotărât să se reîntoarcă ca să-și regăsească familia. Mergând zile în șir, au adormit ostenite în niște tufișuri. Spre dimineață, au auzit un zgomot care se apropia tot mai mult de locul unde poposiseră. Au ridicat puțin

capul și nu mică le-a fost mirarea când au văzut un unicorn mare, cu plete lungi și frumoase. Una dintre ele sări din tufiș și îl salută, sări apoi imediat și cealaltă. Unicornul cu plete lungi rămase uimit când le-a văzut pe cele două. - Voi ce faceți aici? le-a întrebat el. - Suntem în căutarea familiei noastre. Când a auzit aceste vorbe, le-a invitat să îl urmeze în afara pădurii. În luminiș, au văzut o pajiște întinsă, cu

multă verdeață, cu multe flori colorate și multe vietăți mici, care parcă le urau: Bine ați venit! Ele l-au urmat în tăcere pe Unicornul cu plete lungi până la marginea pajiștii. - Haideți! le-a spus el, mai avem doar puțin până să ajungem la locul secret al Unicornilor. Cele două îl priviră mirate. Locul secret al Unicornilor!? În cele din urmă au ajuns într-un ținut minunat, unde au fost întâmpinate cu mult drag de unicornii cu plete

lungi și plete argintii. Bucuria a fost și mai mare când și-a revăzut familia. Astfel au trăit fericiți și lini știți în locul lor secret, unde îi pot vedea și azi copiii cu sufletul bun.

31

Omul și dinozaurul � Dume Marc, II A

Era odată un copil pasionat de minerale și cristale. Într-un weekend, pe când era la țară, se juca pe marginea râului căutând pietre colorate pentru colecția sa. A săpat o groapă din ce în ce mai adâncă, până a găsit o piatră mai deosebită, asemănătoare unui ou, care i-a plăcut foarte mult. A luat-o acasă, a spălat-o și a pus-o în dulap alături de celelalte roci. În casă fiind cald, după câteva săptămâni din aceasta a ieșit un pui de dinozaur, un Mapusaurus. Era atât de drăguț puiul de reptilă...

Peste 40 de ani Acum băiatul era un paleontolog renumit. El călătorea în multe țări pentru a descoperi schelete de dinozauri,

iar Mapusaurul îl însoțea peste tot. Pe când se întorceau cu vaporul din Turcia, unde au găsit o parte din scheletul unui Ultrasaur, pe mare s-a

iscat o furtună grozavă, încât tot echipajul credea că vor pieri. Dar până la urmă au ajuns cu bine în portul Constanța.

Ziua sosirii în port coincidea cu ziua de naștere a marelui cercetător. Despre asta au aflat ziariștii și prietenii lui, care s-au adunat în port ca să-l întâmpine. Când a debarcat, toată lumea a strigat: „Surpriză!!!!”. El și-a sărbătorit ziua la Geopark, după care au reluat săpăturile. Foarte curând, au descoperit un ou. Ei l-au pus la căldură. Dupa câteva săptămâni din ou a ieșit un pui de T. Rex. Paleontologul era gata să o ia de la început...

Povestea butoiului vorbitor � Toth David, II B

Darryl, un butoi vorbitor, voia să contruiască un zid, dar el nu avea mâini și nu putea să o facă. Pe drum apăru un magician cu o mașină zburătoare. Magicianul îl întreabă: - De ce ești supărat, domnule butoi? - Vreau să contruiesc un zid, dar nu am mâini. - Te pot eu ajuta! Magicianul a făcut o magie și butoiului i-au crescut picioare, mâini și i-a apărut o pălărie de pirați pe cap. - Acum poți să faci orice, pentru că ai aceste mâini de robot, îl asigură magicianul și dispăru într-un nor de

fum. Darryl nu a stat pe gânduri și și-a îndeplinit dorința de a construi zidul. A durat două zile până la terminarea

construcției. Parcă nu era pe deplin mulțumit. El s-a gândit să zboare cu un balon cu aer cald în Vestul Sălbatic și să devină șerif. Și-a pus planul în aplicare și la numai patru săptămâni după ce a ajuns acolo, a devenit șerif. El avea două pistoale în mână și a apărat oamenii, până când bătrânețea i-a adus sfârșitul. A fost un mare erou, care și-a îndeplinit dorințele.

RIME CU TÂLC � Șoki Ioana, III B

Poate fi o întrebare Sau o scurtă prezentare, Ai ghicit ce este oare? I se spune... (GHICITOARE)

Cartea – izvor de bucurie � Cordiș Dalina, IV B Cartea... Încă de la începuturile vieții mele m-au fascinat imaginile, apoi șirurile negre de semne magice, pe

care încă nu știam să le descifrez. Când părinții luau o carte și îmi citeau, eram impresionată de minunățiile scrise acolo.

Am mai crescut și am mers la grădiniță, iar apoi la școală unde am învățat primele litere, am învățat să scriu cuvinte și fraze. Abia atunci am început să înțeleg cartea cu adevărat, iar de la o legătură de semne și desene am ajuns să o privesc cu alți ochi, ca pe un izvor de înțelepciune și învățăminte, iar cu fiecare pagină sau capitol citit bucuria de a învăța era tot mai mare.

În fiecare carte, mică sau mare, de povești sau manual de școală, sunt mereu lucruri noi de învățat. În cărți se păstrează gândurile înțelepților sau durerea poeților, istoria civilizațiilor sau descoperirile omenirii. Din cărți învățăm la școală și citim pentru a ne destinde. Amintirile din copilăria lui Creangă m-au fascinat în mod deosebit, la fel ca și poeziile lui Mihai Eminescu, sau poveștile Fraților Grimm.

Dacă într-o zi aș scrie o carte, ar fi despre țara noastră, despre frumusețea ei și bunătatea oamenilor de aici. Iar cei care ar răsfoi-o seara lângă căldura unui foc, în mijlocul celor dragi, să nu se mai oprească până la final, să simtă în suflet bucuria de a citi.

Roșcată sau cenușie, Mititic ă și zglobie, Ronțăie mereu alune, Nuci sau ghinde foarte bune. (VEVERIȚA)

32

O PĂPĂDIE TÂRZIE � Malița Paula, V A

Totul a început într-o zi luminoasă de toamnă, când lumea alerga de colo-colo să adune bogatele roade ale Zânei Aromelor: fructe parfumate, legume gustoase și sănătoase. Eram la bunici de câteva săptămâni. În fiecare dimineață ieșeam în grădina din spatele casei ca să-mi umplu sufletul cu mângâierea naturii, să

inspir bucuria ultimelor zile de vacanță. Îmi plăcea să mă plimb prin iarba plină de rouă, bucurându-mi privirea cu dansul frunzelor rămase încă pe crengile pomilor din livadă și cu mirosul dulce al dimineții. Dansând prin rouă așa cum îmi era obiceiul, privirea mi-a fost atrasă de o strălucire aurie. M-am apropiat curioasă întrebându-mă ce ar putea fi. O păpădie târzie își scălda corola în razele palide ale soarelui, ca o fetiță ce își laudă rochița cea nouă. Era atât de mândră de petalele-i ca niște fluturi minusculi adunați într-o minge ce-și doresc să-și picteze aripile în culoarea caldă a soarelui veșnic! „Prostuța de tine!” i-am zis... „În curând domnul Vânt-Furios te va vizita și...”

Înțelegându-mă parcă, își plecă frunzele-n jos. Strălucirea-i dispăru, dar și măreția. Vorbele mele au întristat-o. Știa și ea ce va urma. Am vizitat-o a doua zi. Nu mai ținea supărare, ba dimpotrivă mi-a zâmbit. Cu timpul am devenit de nedespărțit. Ne bucuram împreună de tot ce era în jurul nostru, ne împărtășeam cele mai ascunse gânduri sau secrete, visuri și dorințe. Ce mai? Eram fericite! Chiar și atunci când ne dădea târcoale câte o albinuță, ea era atât de fericită și se amuza când eu țipam și alergam în toate direcțiile. Pufa, căci așa o numisem după ce refuzase o serie de nume amuzante. Pufa mea era prietena mea, știți voi, aceea adevărată. Mă asculta și nu mă judeca nici când greșeam, mă încuraja și mă asigura că vom fi mereu împreună și mă va sprijini. Nimic nu ne tulbura. Eram atât de puternice, încât nici domnul Vânt-Furios nu a reușit să ne despartă. Dar... a venit ziua cea dureroasă... sfârșitul vacanței. Ea era fericită când ne-am luat rămas-bun, iar eu am plecat spre casă tristă, inundată de tot felul de sentimente și cu ultima ei imagine ce-mi provoca nenumărate întrebări. Ajunsă acasă, după cel mai lung drum... o văd! Era chiar acolo, lângă blocul meu, era chiar ea, Pufa mea!!!!!!!!!!! Cum am putut să cred că ar renunța așa de ușor la mine, și cum am putut să uit cât de mult își dorea să ajungă în oraș???!!!

LEBĂDA FERMECATĂ � Bîte Cristian, V A

Nu am mulți prieteni. De fapt, adevărul este că nu am niciun prieten adevărat. Pentru că sunt o persoană mai retrasă de felul meu, am ajuns să fiu marginalizat de ceilalți.

Într-o zi cu vreme bună, mă pierdeam pe malul Crișului Repede, într-o plimbare hai-hui, până ce se făcu seară. Lângă marginea râului, am observat o mică lebădă de zăpadă apropiindu-se precaută de mal. Era frumoasă, cu pene albe ca pigmentul norilor și o privire sclipitoare ca de cristal. Când să fac și eu un pas în față, pentru un moment se îndepărtă, dar în clipa următoare îmi făcu brusc semn s-o urmez. Ne îndreptam spre un pod, unde îmi direcționă privirea spre o minge galbenă ca o păpădie.

Am luat-o în mână și, văzând intenția lebedei, am aruncat mingea spre ea. O prinse și mi-o înapoie. Dintr-odată, am văzut că mă suna mama. Vai! Era ora 20:30! Cu tristețe, i-am spus „Adio!” noii mele tovarășe de joacă, cu promisiunea de a o revedea în curând.

Următoarele zile au fost la fel, pline de distracție și de jocuri. După câteva săptămâni, se întâmplă ceva ciudat. În loc să ne jucăm ca de obicei, lebăda îmi atrase atenția

spre apă. Într-un colț, am zărit o lumină ce parcă mă orbea. M-am apropiat și am descoperit un colier sidefiu. L-am scos din apă uimit, și mi-am întors privirea spre pasărea elegantă, care-mi făcu semn să-i dau ei colierul. După un moment, am auzit niște vorbe... Era vocea suavă a lebedei. Nu mai înțelegeam nimic... Aceasta îmi explică că a fost blestemată de o vrăjitoare să tacă pe vecie, dacă nu-și va găsi un prieten. Sunt atât de fericit!... Mi se încălzește inima atunci când realizez că în sfârșit am dobândit un prieten și am rupt vraja.

De atunci, eu și Luna, care era aparent numele ei, am devenit cei mai buni amici. În fiecare zi când o vizitam, obișnuia să mă sperie sau să mă surprindă în glumă. După aceea, vorbeam despre tot ce se putea. Parcă timpul trecea pe nesimțite, încât și sfârșitul zilei venea tot mai repede. Totuși, eram fericit. În sfârșit, am putut să-mi împărtășesc sentimentele cuiva, în momente mai bune sau mai rele. Mereu o să am pe cineva lângă mine, care să mă înțeleagă și să mă ajute la bine și la greu.

33

Primăvara, regina de smarald a florilor, a sosit într-o caleașcă împletită din petale și sclipiri blonde de

soare. Natura s-a îmbrăcat în straie verzi luminoase țesute de Soare, pentru a-i ura bun-venit frumosului anotimp.

Întreaga natură s-a trezit la viață. Peste tot flori cu miresme îmbătătoare, verdeață, pomi în floare, zumzet de albine, ciripit de păsărele. În fiecare an, pe pajiștea din spatele grădinii noastre florile, acele gingașe minunății colorate și parfumate, organizează un adevărat bal al primăverii. Un fluture viu colorat a adus vestea cea mare, și anume că va avea loc Marele Bal al Florilor. Pajiștea era palatul unde se ține acest mare eveniment. Participanți sunt toate florile de primavară. Regele și regina sunt doi ghiocei, înconjurați de dediței și viorele, brebenei și toporași. Greieri în frac negru formează orchestra, care cântă vals dupa vals. Fluturi în haine de gală dansează grațios cu zambiluțele. S-au prins într-o horă mare lalele, frezii, lăcrimioare și multe alte flori înmiresmate. Narcisele și trandafirii privesc timid spre ringul de dans. Își fac curaj și se prind în hora cea mare.

Toate florile primăverii au participat la acest mare Bal, distrându-se de minune. Întreaga pajiște pare un covor multicolor care te îmbată cu mireasma lui.

Primăvara este un anotimp plin de magie și culoare. � Laslău George, IV B

Este o noapte de primăvară. Florile își deschid petalele gingașe. Luna, ca un disc luminos, se ascunde de soarele primăvăratic. Globul auriu iese din munți, rumenind roadele copacilor.

Prin mulțimile de flori, se observă din depărtare un grup de trei surate. Toate florile se opresc curioase. Nimeni nu le cunoștea.

- Mamă, cine sunt aceste trei flori? Nu le pot observa din cauza mulțimii. - Nu știe nimeni, astăzi este ziua cea mare. Azi își vor dezvălui chipurile. O să se arate când nu se

așteaptă nimeni. Floarea a fost întreruptă... - Noi suntem! Toporașul, liliacul, vioreaua! spuseră toate trei în cor, surprinse de aplauzele publicului. Spectatorii rămaseră mirați. Niște flori oarecare... Dar acum nu mai sunt anonime. Au intrat in legendă.

Acum sunt simbolurile primăverii. � Mierea Ștefan, IV B Ȋn sfârşit, a sosit şi mult aşteptata Primăvară! Odată cu ea, natura şi-a dat jos mantia albă purtată o iarnă

întreagă şi s-a trezit la viaţă! Ca în fiecare an, regele Ghiocel dădu vestea cea mare şi ca de obicei, organiză un bal. La această serbare au fost invitate brânduşele de primăvară, podbalul, spânzul, narcisa, lalelele, viorelele şi multe alte flori. Când veniră toţi invitaţii, în sală se făcu o linişte maiestuoasă. Ȋn balconul sălii festive intră o făptură atât de frumoasă, cu părul blond, ce trăgea după ea o mantie împodobită cu flori. Era Zâna Primăverii. Ea se opri. Începu muzica. Toată sala dansa şi cânta. Ghiocelul porunci să se oprească muzica. Merse printre flori. Ȋn capătul sălii se afla o biată lalea ce plângea acoperindu-şi petalele. El o întrebă ce a păţit, iar ea îi răspunse cu un glas tremurat: ,,Culoarea petalelor mele este hidoasă!” . Ghiocelul i-a îndepărtat încet frunzele de pe petale. Când văzură culoarea, toţi amuțiră. Brânduşele de ametist erau mirate, Narcisa de chihlimbar tăcu, Spânzul de smarald era uimit, toţi erau surprinși. Laleaua aceea era o specie pe cale de dispariţie, era o lalea pestriţă. Ea a fost primită cu drag şi apreciată.

Se spune că şi în zilele noastre, la începutul lunii martie, acest bal se petrece undeva, în grădina ascunsă a zânelor. � Lucaci Iulia, IV B

Primăvara își face loc în calendar și alungă cu un potop de raze strălucitoare frigul iernii și ultimele pete albicioase de zăpadă. Buimăcite de iarna lungă și friguroasă, florile învață din nou să crească și să se îmbete cu razele soarelui.

Parfumurile sunt sentimentele florilor și cea mai minunată bogăție a lor. Zambila avea cel mai atrăgător parfum. Curioasă, Narcisă o întrebă:

- Cum poți avea cel mai atrăgător parfum dintre noi? - Sunt atât de fericită când văd Soarele, încât vreau să-i dăruiesc cele mai frumoase miresme! - Atunci vom face și noi la fel! exclamă Narcisa, plecându-și capul sfioasă. Sfatul ei a fost înțeles de toate florile. În scurt timp, pretutindeni se simțea mirosul îmbietor al micilor

făpturi gingașe. � Merca Rareș, IV B 34

E o primăvară frumoasă. Mii de stoluri de păsări călătoare se

zăresc pe cer. Ghioceii ies la iveală cu clopoţelul lor gingaş şi alb. Ȋn sat, copiii aşteaptă venirea rândunelelor care-şi vor face noile cuiburi. Mihai e un copil de şase ani, la care în fiecare an vin rândunelele în ospeție. Ȋntr-o zi, iată o rândunică ciripind pentru a-l chema pe băiețel:

- Mihai, sunt rândunica ta de anul trecut! - Chiar tu? Mă bucur mult să te revăd! - Exact, doar știi că am foarte mare încredere în tine. Tu te pricepi cel mai bine să mă îngrijeşti, să-mi dai

de mâncare. În primăvara aceasta voi avea puișori! Mihai făcu tot ce ea l-a învățat, iar într-o dimineaţă o găsi pe rândunică înconjurată de pui şi cu lacrimi

de bucurie în ochișori. Şi-a făcut o familie. Era cea mai fericită mamă. � Lucaci Iulia, IV B

A sosit primăvara cu raze calde de soare, flori multicolore și parfumate. Cerul e acoperit de stoluri de

păsărele care se-ntorc din Țările Calde. Totul renaște la viață. Rândunelele se îndreaptă spre cuiburile lor, pe care le-au părăsit toamna trecută. Toate păsărelele ciripesc

cu bucurie printre copacii mari și verzi. - Ce frumoasă zi pentru a te reîntoarce acasă! spuse una dintre vrăbii. - Casa mea e chiar acolo! spuse rândunica. - Dar căsuța aceea e construită de oameni. - Da, de aceea voi sta acolo. Voi fi în siguranță și apărată de ploi. - Hmm... bună idee. Noroc la creșterea puilor! îi ură vrăbiuța, luându-și zborul. În scurt timp, în cuib apărură câteva ouă mici și albe ca zăpada. Nu trecu mult și rândunica avu de hrănit

gurile flămânde ale puișorilor pufoși și gri. Abia aștept să-i văd pe micuți zburând! � Pop Alexia, IV B

Primăvara a sosit � Dragomirescu Cristian, IV B

Primăvara a sosit, Ghioceii-au înflorit Și zăpada s-a topit. Mieii zburdă pe câmpii.

Rândunica a sosit Florile au înflorit, Mierla cântă, sus pe creangă, Natura a înveselit. Primăvară, primăvară… � elevii clasei I C

Primăvară, primăvară, Frumoasă și-nmiresmată Tu ne-aduci totul la viață! Noi, copiii, ne jucăm, Ca fluturașii zburdăm Prin livezi, grădini, câmpii Pline de flori, de bucurii. Primăvară, primăvară, Tu trezești totul la viață!

Minunăția naturii � Dragoș Alvaro, IV B

Iată, din pădurea deasă, Repede cum vrea să iasă Din scorbura unui copac Un mic gânsac.

De sub o căpiță Iți capul o căpriță Și zburdă în cerc hazlie, Behăind cu veselie.

Într-un colț un iepuraș, Tare mic și drăgălaș Se uită cu ochii-i mici La gâza prinsă-ntre urzici.

La școala gâzelor. Proverbe

� Climpe Gabriela, III B

Mâna care nu știe să scrie dă vina pe creion. În cărti există mai multe comori decât în toate cuferele de pe Insula Comorii. Banii nu aduc învățătura, ci învățătura aduce banii. Omul fără învățătură e ca pământul fără udătură. Științele sunt uși, iar cheile sunt cercetările. Nu ești niciodată prea bătrân pentru a învăța. Nu învățăm pentru școală, ci pentru viață.

35

Copilăria este cea mai frumoasă perioadă din viața fiecăruia dintre noi. Ea începe cu mama și apoi cu ceilalți membri ai familiei, e leagănul primilor pași în viață, taina primelor cuvinte. Copilăria e zâmbet, joc, bucurie, viață fără griji.

Copilăria sunt primele emoții când am pășit pe poarta școlii, oamenii noi, alții în afară de cei de acasă, doamna învățătoare care devine a doua mamă, colegii care devin cei mai buni prieteni. Să fii copil înseamnă să nu porți grija zilei de mâine, să te cheme mama seara în casă că nu te mai saturi de joacă. Să sari în balta cu apă care rămâne după ploaie, să plângi din cele mai neînsemnate motive și să îți revii în câteva secunde, ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic...

Copilăria înseamnă să iubești cu adevărat și să fii vesel și fericit. Copilăria ne pregătește pentru viață; nu degeaba, cei mai mulți oameni când ajung la maturitate își doresc să redevină copii.

Dar copilul din noi va exista pentru totdeauna. Să prețuim această vârstă și să ne bucurăm de mirajul ei, deoarece sunt cei mai frumoși ani din viață.

� Kubas Damaris, III B

Într-o țară îndepărtată, exista un mic tărâm al viselor împlinite, numit Copilărie. Celor mici și celor mari le

plăcea să-și petreacă timpul acolo, când aveau câteva ore libere după școală, sau chiar în somn, deoarece acea lume era nesfârșită.

Și toți erau fericiți. Până într-o zi, când domnul Tomson, primarul orașului Osvenol, a plănuit să distrugă această lume. Pentru că i se părea că unii copii nu prea mai erau atenți la școală, și nici adulții la muncă. Cu gândul la fericirea fiicei lui Sonia, într-o zi ploioasă (în Lumea Copilăriei plouă maxim de trei ori pe an), el a pornit la drum spre ținutul magic, cu intenția de a fura poțiunea care să-l transforme în pitic, și astfel neobservat ar putea face multe pagube în oraș.

Piticul care străjuia intrarea în oraș îl recunoscu pe domnul primar de pe vremea când acesta, copil fiind, vizita adesea acest ținut. Tomson știa că doar într-un singur loc putea fi ascunsă poțiunea, în casa șefului spiridușilor Givel, care la această oră era la lucru. Așa că el intră ușurel-ușurel, fură licoarea și o bău grăbit, transformându-se într-un pitic. Acum putea distruge Lumea Copilăriei.

După ce cu toții se duseră la culcare, se apucă de treabă. A doua zi de dimineață, locul era de nerecunoscut. Spiridușii le spuseră dezamăgiți copiilor că nu mai pot veni în acest loc supercalifragilistic. Sonia fugi alarmată în camera tatălui ei, tocmai în momentul când acesta se lăuda că planul lui de a distruge orașul a mers de minune.

Fetița a început să se certe cu el. Văzând-o atât de supărată, tatăl i-a explicat că a făcut toate acestea de dragul ei, deoarece el dorea ca Sonia să aibă un viitor strălucit la Universitatea de Stomatologie. Fetița însă nu era de acord cu faptele lui. Ea începu să-i povestească că piticii și spiridușii nu mai au casă și mâncare, iar la auzul acestor cuvinte tatăl s-a hotărât să repare lucrurile. El s-a dus la pitici, dar ei nu l-au lăsat să intre până când au recunoscut-o pe Sonia, care era preferata lor. Căsuțele nu erau foarte greu de construit, pentru că erau mici, așa că într-o săptămână a reușit să repare tot locul, iar copiii se puteau distra din nou după ore.

În sfârșit, piticul era mulțumit! Lucrurile din Lumea Copilăriei erau acum în ordine. � Cordiș Dalina, IV B

Înainte de a se inventa tabletele și telefoanele mobile, copilăria avea un alt sens. Acum, toţi copiii sunt atraşi

de ele. Pentru unii copii, telefonul este mai important chiar decât şcoala. Ȋn momentul acesta copilăria nu mai are același sens ca odinioară. Cât e ziua de lungă, copiii stau concentrați cu telefonul în față, în loc să se joace în aer liber cu alți prieteni de vârsta lor.

În Lumea Copilăriei, spiridușul responsabil cu veselia și istețimea a poruncit piticilor aflați în subordinea lui să se răspândească în cele patru colțuri ale lumii şi să le spună tuturor copiilor să închidă tabletele şi să înveţe. Iar în timpul liber, să se joace afară. După ce și-au îndeplinit sarcina, piticii au venit spunându-i marelui spiriduș că au transmis mesajul.

Spiridușul instalase câte un aparat de filmat invizibil în camera fiecărui copil. Urmări imaginile. Se înveseli văzând că toţi copiii ori se jucau, ori învăţau.

Ȋn sfârşit, piticii erau fericiți! Lucrurile în Lumea Copilăriei erau acum în ordine şi totul avea sens. � Lucaci Iulia, IV B

36

De ce e bine să mâncăm fructe? � Pop Maya, II B

Dragi prieteni, astăzi vom vorbi despre fructe! Știți voi că delicioasele fructe conțin multe vitamine și că ele sunt mult mai sănătoase decât zahărul, chiar dacă mulți dintre voi iubiți dulciurile? Chiar dacă vă plac sucurile și ciocolata, nu înseamnă că ele sunt sănătoase.

Dacă mâncați un măr pe zi, nu veți mai merge la medic. Cum spune proverbul: Un măr pe zi, de doctor te va feri. Sunt multe moduri prin care să vă mențineți sănătatea, dar un lucru țineți minte: nu este sănătos să mănânci mai mult de o ciocolățică pe zi. Să știți că și eu, în locul ciocolatei, aleg fructe.

Pe data viitoare! Pa, copii!

Dințișorii lui Radu � Dejeu Călina, II B

Era un băiat pe nume Radu. El nu se spăla pe dinți nici dimineața, și nici seara. Deși mânca multe dulciuri care îi provocau carii, acesta tot nu folosea periuța și pasta de dinți. În fiecare dimineață, mama îl sfătuia: - Radu, spală-te pe dinți! - Nu vreau, mamă! răspundea băiatul încăpățânat. - Dar vei vedea că te vor durea dințișorii, încerca să-l convingă mămica.

Într-o seară însă, Radu începu a plânge în hohote, deoarece îl dureau dinții. - Vezi, puiul mamei, de ce te-am avertizat?

- Îmi pare rău că nu te-am ascultat, de acum voi fi cuminte și mă voi spăla zilnic!

Împărăția dulciurilor � Liberț Bogdan, II B

În această lume, erau acadele și bomboane și totul era făcut din dulciuri. Animalele, oamenii și casele erau făcute din dulciuri gustoase.

Într-o zi, bomboanele și acadelele au prins viață și au organizat un concurs ca să afle care este cea mai dulce și mai frumoasă. Bomboanele s-au oprit din ceartă când au fost toate de acord că acadelele sunt cele mai frumoase și mai aromate. În lumea dulciurilor, erau munți de ciocolată și râuri prin care curgea limonadă, și o pădure

de înghețată care nu se topea și nu se termina niciodată. După părerea mea, lumea dulciurilor este cea mai frumoasă lume!

Lumea baloanelor � Armencea Iarina, II B

A fost odată o țară plină de baloane diferite. Balonul cu aer cald era apreciat de copiii mai mici. Balonul cu heliu era iubit de cei poznași, iar cel de săpun era distracția prichindeilor. Ele erau toate prietene, dar se întrebau cine este cel mai îndrăgit. Astfel că într-o zi, au început să se laude. Balonul cu heliu se mândri: - Eu sunt cel mai iubit, deoarece copiii se amuză mult când se joacă cu mine! Transform cele mai firave

glasuri în …mormăitul dragonului din grotă! Balonul cu aer cald intră și el în vorbă: - Serios?! Eu îi plimb printre nori, la înălțime, și le descopăr ținuturi magice! Balonul de săpun îi întrerupse: - Nu vă mai certați! spuse el liniștit. Pe toți ne iubesc copilașii, așa cum și noi

avem grijă să le aducem bucurie. - Nu te băga în discuție! strigară nemulțumite cele două rivale. Dar chiar atunci a coborât întunericul peste mulțimea de copii, și aceștia au

dispărut unul câte unul spre casele lor. Iar a doua zi, prichindeii le-au arătat din nou năstrușnicelor sfere zburătoare că fiecare are un rol special. Și astfel, baloanele s-au împăcat și trăiesc fericite în împărăția lor și astăzi, unde vă așteaptă și pe voi să vă jucați.

Vara � Igna Iulia & Bronț Vanesa, IV C

Pisica se joacă cu ghemul Și câinele mănâncă piureul, Fluturi zboară frumos Pe câmpul luminos. Albinuțele sunt zglobii Ca și niște copii, Furnicile muncesc de zor,

Iar noi ne uităm la cerul orbitor, Iepuri sar prin câmpie, Așa că fac o comedie, Berzele au revenit Pe cerul liniștit. Copiii au visat Tot ce s-a întâmplat...

37

Astrofizicienii sunt de părere că

Universul s-a format în urmă cu 13,8 miliarde de ani, pornind de la o „supă” foarte densă de energie, extrem de fierbinte și de luminoasă, pe care au numit-o Big Bang și care ar fi dus la apariția a tot ceea ce există în Universul pe care îl cunoaștem.

Ce era înainte de Big Bang? Se știe că spațiul și timpul au apărut

odată cu Universul, dar nimeni nu știe ce

s-a întâmplat înainte. Big Bangul este doar o teorie, iar misterul încă nu a fost elucidat.

Ce este aceea o „exoplanetă”? Termenul desemnează o planetă aflată

dincolo de granițele sistemului nostru solar, care se rotește în jurul altei stele decât Soarele. Se pare că în galaxia noastră există 100 miliarde de exoplanete și nu se știe dacă pe vreuna dintre ele există viață.

� Marian Alexandru, III B

Universul este numele pe care îl folosim pentru a descrie ansamblul tuturor corpurilor care există în spațiu. El este atât de mare, încât este greu să ne imaginăm dimensiunile lui. Este compus din mii de milioane de stele, de planete și de nori imenși de gaze, separați de spații goale gigantice.

Anii-lumină Distanțele în spațiu sunt uriașe. Ele sunt măsurate de obicei în ani-lumină. Un an-lumină este distanța pe care o

parcurge lumina într-un an, și anume 9,46 trilioane de km. Lumina are o viteză de 300.000 km pe secundă. Galaxiile Galaxia este un grup de stele. Galaxiile sunt atât de mari, încât unei raze de lumină i-ar trebui mii de ani să

traverseze una din ele. Pământul se află în galaxia Calea Lactee. Această galaxie are un diametru de aproximativ 100.000 de ani-lumină.

� Hodișan Diana, III B

Într-o noapte întunecată ai putea vedea pe boltă un disc cețos, de formă ovală, din constelația Andromeda. Cu un telescop, observi că această pată luminoasă este de fapt spirala unei galaxii. Andromeda este cea mai apropiată galaxie de Calea Lactee, situată la o distanță de 2,9 milioane ani-lumină.

În Univers, există nenumărate galaxii. Galaxiile mari conțin miliarde de stele, și foarte rar o stea există în afara galaxiilor. Soarele aparține galaxiei Calea Lactee.

Forme și mărimi Galaxiile se prezintă într-o mare varietate de forme și mărimi. Galaxiile pitice, de exemplu, au numai 2.000

ani-lumină în diametru, în timp ce galaxiile gigantice trec de 500.000 de ani lumină. Aproape 80% dintre galaxii, incluzându-le pe cele mari și câteva din cele mai mici, au formă eliptică, cam ca o

minge turtită. Restul sunt galaxii spirale, cu brațe ce se rotesc în jurul unui centru. Foarte puține galaxii nu intră în niciuna dintre aceste categorii; ele se numesc galaxii neregulate.

� Costan Mihaela, III B

Acest câine este foarte prietenos și jucăuș, îi place mult să alerge. Trăiește în medie 15 ani. Atinge înălțimi între 55 și 60 cm. Oamenii de știință încă nu înțeleg cum rezistă să alerge distanțe foarte lungi, fără să obosească. Datorită blănii sale, poate rezista la temperaturi extreme, 600 C. Dacă ai un astfel de animal

de companie, trebuie să îl tunzi vara și să fie ferit de zonele foarte călduroase. El mănâncă foarte puțin, 2 sau 3 boluri de mâncare. Câinii Husky pot avea blana albă cu negru sau cu maro, sau chiar complet albă.

Ei au uneori ochii maro, dar cea mai întâlnită culoare este cea albastră, iar unii pot avea unul dintre ochi maro și celălalt albastru. Pot naște 6 până la 12 pui. Dacă îi lași singuri acasă prea mult timp, s-ar putea să o întoarcă pe dos. Este un câine prietenos și inteligent, foarte ușor de dresat.

� Păduraru Maria, III B

Legenda spune că pisica siameză era un gardian al templului lui Budha și era considerată sacră. Când o persoană importantă din acel templu murea, o pisică era aleasă pentru a-i purta sufletul. Era trimisă în templu pentru a-și petrece restul zilelor într-o viață ceremonială luxoasă, cu călugări și preoți care o serveau.

Pisica siameză este astăzi cea mai populară dintre toate pisicile cu păr scurt, iar trăsătura distinctivă este fața alungită, triunghiulară și subțire. Majoritatea piscilor din această rasă au

ochii albaștri și un model neobișnuit de blană. Este deschisă la culoare, cu excepția culorii închise de pe urechi, față, lăbuțe și talie. La naștere, pisicuța siameză este de culoare alb și negru. Pe măsură ce crește, blana ei se schimbă în porțiuni mai întunecate și mai luminoase.

Blana este scurtă, fină și mătăsoasă la atingere. Corpul pisicii siameze este lung, musculos, cilindric, având un gât alungit. Picioarele sunt lungi și se termină cu lăbuțe ovale. Picioarele din spate sunt mai lungi decât cele din față. Pisica siameză are blana de culoare cenușie, ciocolatie, albastră sau liliachie.

� Lupeanu Alexandra, III B

38

Cu 18 m lungime și cântărind chiar și 21 de tone, rechinul-balenă este cel mai mare pește din lume. Trăiește în ape calde, tropicale, și se hrănește cu animale mici din plancton.

Rechinul uriaș este al doilea pește din lume ca mărime. Ca și rechinul-balenă, se hrănește cu plancton, dar trăiește în ape mai reci, precum cele din jurul Marii Britanii.

Cel mai mic câine care a trăit vreodată era de mărimea unei doze de suc! Există între 350 și 400 rase de câini, dar unii experți consideră că de fapt ar exista chiar 500 de rase

diferite! Amprenta nasului unui câine este unică. Câinii au un simț al mirosului de 1000 de ori mai bun decât al oamenilor.

� Sasca Denis, II D

În anul 1960, Jane Goodall a călătorit în Africa, având în bagaje un binoclu și un caiet. Voia să învețe tot ceea ce se putea despre cimpanzei, animale care sunt rudele cele mai apropiate ale oamenilor. Jane a locuit alături de aceștia, în păduri, și i-a observat zilnic. Le-a studiat comportamentul și a luat notițe, munca ei fiind unul dintre cele mai îndelungate studii despre comportamentul cimpanzeilor. Urmașii cimpanzeilor studiați de Jane în anii 1960 trăiesc încă în Parcul Național Gombe din Tanzania.

� Bădoi Rebeca, III B

Cele mai vechi oseminte umane au fost descoperite în Etiopia, țară situată în Cornul Africii. Templul Lotus se află în Delhi, capitala Indiei. În limbaj popular, acest templu hindus a fost denumit după forma

sa, creată de arhitectul Fariborz Sahba. Kazakhstan este o țară ce se întinde în centrul Asiei și în Europa. Istoricii sunt de părere că în vastele regiuni de

stepă ale acestei țări au fost domesticiți caii pentru prima dată. Noua Caledonie este localizată în zona Malaeziei, în partea de sud-vest a Pacificului. Grande Terra este de

departe cea mai mare dintre insule și singura muntoasă. � Popa Alexandra, III B

Tatuul brazilian se ghemuiește pentru a se apăra. Creierul aligatorului poate încăpea într-o jumătate de linguriță. Globul ocular al struțului este de mărimea creierului său. Sconcsul poate împroșca cu un lichid urât mirositor până la o distanță de 3 m. Un leneș poate străbate într-un minut 1,5 m. Cârtița-șoarece poate alerga înapoi la fel ca înainte. Rândunica arctică, balena cenușie și fluturele monarh migrează anual mii de kilometri. Coada șopârlei se poate desprinde pentru a scăpa de prădător. Dalmațienii se nasc fără pete negre.

� Oltean Remmia, III B

� O pisică de 3 anișori are echivalentul a 21 de ani umani, când împlinește 8 ani poate sărbători 40 de ani umani, iar la 14 ani a ieșit deja la pensie, deoarece numără 70 de ani omenești.

� Când cad, pisicile își rotesc mai întâi capul, apoi își răsucesc șira spinării, picioarele se aliniază, iar spatele se arcuiește pentru a minimiza impactul.

� Pisicile pot distinge culorile, în timp ce cățeii văd bicolor. Pisicile au nevoie de o șesime din cantitatea de lumină necesară oamenilor pentru a vedea clar.

� Dacă pisicuța refuză să bea apă de la robinet, înseamnă că aceasta conține prea mult clor sau alte minerale.

� Pisicile nu pot supraviețui dacă beneficiază de un meniu exclusiv vegetarian. � Nu îi da pisicuței hrană pentru căței. Pisicile au nevoie de 5 ori mai multe proteine decât cățeii. � Pisicile dorm în medie 16 ore pe zi. Pisicile își petrec 30% din timpul cât sunt treze pentru a se îngriji. � Pisicile nu simt gustul dulce. � Pisica are 24 de mustăți; mustățile o ajută la măsurarea distanțelor. � Pisicile au peste 100 de corzi vocale. � Pentru a calma o pisică speriată, las-o să își bage capul sub brațul tău sau acoperă-i ochii și fruntea cu

mâna. � Pisica poate alerga cu o viteză de până la 48 kilometri pe oră. � O pisică toarce cu o frecvență asemănătoare unui motor diesel la relanti. � Pisicile nu pot să vadă imediat sub botic, așa că nu fi surprins dacă pisicuța ta nu va vedea când îi pui

mâncarea „la nas”.

� Lupu Roxana, III B 39

Mingea săltăreață � Moș Mihnea, V B

Mingea neagră, săltăreață Zburdă prin curte isteață. Sare, sare și iar sare, Până face o trăsnaie.

Pac! se-aude dintr-odat' Geamul în bucăți s-a spart. Dar, știți, noi nu suntem de vină, Ci e mingea cea... divină.

Mama iese-nfuriată, Iar ne ceartă, iar ne iartă. Supărată vine foc: - Să puneți geamul la loc!

Motanul îndrăzneț � Ghiță Alexia, V B

Într-o dimineață oarecare Un motan înfometat căuta mâncare, Ca toate pisicile flămânde. Găsește pe trotuar o bucată de pâine. O ia repede și-o ascunde.

Căzuse de la un moș morocănos, Ce avea prea multe târguieli în coș. Motanul face o strigare: - Haideți, suratelor, la mâncare!

Cu gheruța precum un cuțit, Se apucă iute de împărțit. Nici o înghițitură n-a terminat, Că aude un mieunat speriat.

După colț se ivi timidă o pisicuță Cu o fundă roz foarte drăguță, E înfometată și speriată, Dar motanul o calmă îndată, Cu o bucată de pâinică aromată.

Ursul năzdrăvan � Birău Andrei, V B

Ursul Grizzly năzdrăvan Toată ziua-i pe divan. Seara, când să dorm în pat, Ursul iar m-a speriat, S-a ascuns în patul meu! Acum unde să dorm eu? Căci e mare şi pufos… S-ar putea să dorm pe jos. Doar că ursul mă veghează, Peste tot el mă urmează. Şi este un prieten bun, A intrat în familie de Crăciun. De atunci îl îndrăgesc, Despre el vă povestesc. Când cu drag îl îmbrăţişez, Într-o clipă şi visez.

NOTA REDACŢIEI:

Responsabilitatea pentru

articolele publicate în

revistă le revine autorilor.

Trenul buclucaș � Andrei Lucas, V B

În vechea ladă de sub pat Dorm jucăriile – o mie! Când mi-amintesc să fac curat Răsare vechea-mi bucurie.

-Vai, trenulețul meu drag, De tine cum am uitat? Ce a fost în capul meu? Să te las așa, la greu?

Îl curăț cum știu mai bine, Ca să mă joc iarăși mâine. Trage bietu-un pui de somn: Pat și perne... ca un domn.

Și eu să visez doresc, Însă fix când ațipesc Un zgomot ciudat se-aude Și mă-ntreb: Oare de unde?!

Intrând în bucătărie Rămân mut de uluire! - Hei, trenule, ce-ai făcut?? - Mi-a fost sete și-am băut! - Dar bananele din coș? - Le-am lansat pe gât în jos!

Îl certai destul de rău, - Cum ești așa nătărău? Frigiderul nu-i al tău! După fapta rea, smerit Trenul meu s-a cumințit, Sper să nu se mai repete, Altfel, iau măsuri concrete!

40