componente pc.docx

8
Părțile unui computer Dacă utilizați un computer desktop, este posibil să știți deja că nu există nicio parte denumită „computer”. Un computer este de fapt un sistem format din multe părți care lucrează împreună. Părțile fizice care se pot vedea și atinge poartă denumirea colectivă de hardware. (Software, pe de altă parte, se referă la instrucțiunile sau la programele care indică hardware-ului ce să facă.) Ilustrația următoare afișează cel mai obișnuit hardware dintr-un sistem de computer desktop. Este posibil ca sistemul dvs. să arate puțin diferit, dar are probabil majoritatea acestor părți. Un laptop are părți similare, dar le combină într-un sigur pachet de dimensiunea unei agende. Sistem de computer desktop Să examinăm fiecare dintre aceste părți. Unitate de sistem Unitatea de sistem este nucleul sistemului unui computer. Aceasta este de obicei o cutie dreptunghiulară amplasată pe birou sau dedesubtul lui. În interiorul acestei cutii se află multe componente electronice care prelucrează informații. Cea mai importantă dintre aceste componente este unitatea centrală de prelucrare (CPU) sau procesorul, care funcționează pe post de „creier” al computerului. O altă componentă este memoria cu acces aleator (RAM), care memorează temporar informații pe care le utilizează CPU, atunci când

Upload: ginamariana

Post on 03-Oct-2015

8 views

Category:

Documents


5 download

TRANSCRIPT

Prile unui computerDac utilizai un computer desktop, este posibil s tii deja c nu exist nicio parte denumit computer. Un computer este de fapt un sistem format din multe pri care lucreaz mpreun. Prile fizice care se pot vedea i atinge poart denumirea colectiv dehardware. (Software, pe de alt parte, se refer la instruciunile sau la programele care indic hardware-ului ce s fac.)Ilustraia urmtoare afieaz cel mai obinuit hardware dintr-un sistem de computer desktop. Este posibil ca sistemul dvs. s arate puin diferit, dar are probabil majoritatea acestor pri. Un laptop are pri similare, dar le combin ntr-un sigur pachet de dimensiunea unei agende.Sistem de computer desktopS examinm fiecare dintre aceste pri.Unitate de sistemUnitatea de sistemeste nucleul sistemului unui computer. Aceasta este de obicei o cutie dreptunghiular amplasat pe birou sau dedesubtul lui. n interiorul acestei cutii se afl multe componente electronice care prelucreaz informaii. Cea mai important dintre aceste componente esteunitatea central de prelucrare (CPU)sauprocesorul, care funcioneaz pe post de creier al computerului. O alt component estememoria cu acces aleator (RAM), care memoreaz temporar informaii pe care le utilizeaz CPU, atunci cnd computerul este deschis. Informaiile stocate n RAM sunt terse cnd computerul se nchide.Aproape toate celelalte pri ale computerului se conecteaz la unitatea de sistem utiliznd cabluri. Cablurile se introduc nporturi(deschideri) specifice, de obicei n spatele unitii de sistem. Hardware-ul care nu face parte din unitatea de sistem se numete uneoridispozitiv perifericsaudispozitiv.Unitate de sistemnceputul paginiiStocareComputerul are unul sau mai multeuniti de disc- dispozitive care stocheaz informaiile pe un disc din metal sau din plastic. Discul conserv informaiile chiar i atunci cnd computerul se nchide.Unitate de hard diskUnitatea de hard diska computerului stocheaz informaii pe unhard disk- o plac rigid sau un grup de plci cu o suprafa magnetic. Deoarece hard diskurile pot susine volume mari de informaii, acestea servesc de obicei drept mijlocul principal de stocare al computerului, pstrnd aproape toate programele i fiierele. Unitatea de hard disk este amplasat n mod normal n interiorul unitii de sistem.Unitate de hard diskUniti CD i DVDAproape toate computerele de astzi vin echipate cu o unitate CD sau DVD, de obicei amplasat n faa unitii de sistem. Unitile CD utilizeaz lasere pentru a citi (regsi) date dintr-un CD; multe uniti CD pot i s scrie (nregistreze) date pe CD-uri. Dac avei o unitate de disc de inscripionare, avei posibilitatea s stocai copii ale fiierelor pe CD-uri goale. De asemenea, avei posibilitatea s utilizai o unitate CD pentru a asculta CD-uri cu muzic, la computer.CDUnitile DVD pot face tot ceea ce fac unitile CD, n plus citesc DVD-uri. Dac avei o unitate DVD, avei posibilitatea s vizionai filme la computer. Multe uniti DVD pot nregistra date pe DVD-uri goale.Sfat Dac avei o unitate CD sau DVD de inscripionare, facei periodic copii de rezerv fiierelor importante pe CD-uri sau DVD-uri. Astfel, dac vreodat se ntmpl ca hard diskul s se deterioreze, nu vei pierde datele.Unitatea de dischetUnitile de dischete stocheaz informaii pedischete, denumite idiscuri flexibilesaudiscuri floppy. Prin comparaie cu CD-urile i DVD-urile, dischetele pot stoca numai un volum mic de date. De asemenea, ele regsesc informaiile mai greu i se deterioreaz mai uor. Din aceste motive, unitile de dischet nu mai sunt att de populare ca nainte, dei sunt nc incluse n unele computere.DischetDe ce sunt dischetele numite i discuri flexibile? Partea exterioar este confecionat din plastic dur, dar acesta este numai nveliul. Discul dinuntru este realizat dintr-un material de vinilin subire i flexibil.nceputul paginiiMouseUn mouse este un dispozitiv mic utilizat pentru a indica spre elemente i a le selecta de pe ecranul computerului. Cu toate c mouse-urile au foarte multe forme, un mouse (oricel, n limba englez) tipic seamn puin, de fapt, cu un oarece real. Este mic, alungit i conectat la unitatea de sistem printr-un fir lung care se aseamn cu o coad. Unele mouse-uri mai noi sunt fr fir.MouseUn mouse are de obicei dou butoane: un buton principal (de obicei butonul din stnga) i un buton secundar. De asemenea, multe mouse-uri au o roti ntre cele dou butoane, care permite defilarea lin prin ecrane cu informaii.Indicatori de mouseAtunci cnd mutai mouse-ul cu mna, pe ecran se mut un indicator n aceeai direcie. (Aspectul indicatorului se poate modifica, n funcie de locul unde este poziionat pe ecran.) Atunci cnd dorii s selectai un element, indicai spre acesta, apoifacei clic(apsai i eliberai) butonul principal. A indica i a face clic cu mouse-ul este modalitatea principal de a interaciona cu computerul. Pentru mai multe informaii, consultaiUtilizarea mouse-ului.nceputul paginiiTastaturaO tastatur este utilizat ndeosebi pentru tastarea unui text n computer. La fel ca tastatura unei maini de scris, aceasta are taste pentru litere i numere, dar are i taste speciale: Tastele funcionale, aflate pe rndul de sus, efectueaz funcii diferite, dup locul unde sunt utilizate. Minitastatura numeric, amplasat n partea din dreapta a majoritii tastaturilor, permite introducerea rapid a numerelor. Tastele de navigare, cum ar fi tastele sgei, v permit s mutai poziia ntr-un document sau ntr-o pagin Web.TastaturaDe asemenea, tastatura se poate utiliza pentru a efectua multe dintre activitile efectuate cu mouse-ul. Pentru mai multe informaii, consultaiUtilizarea tastaturii.nceputul paginiiMonitorUnmonitorafieaz informaiile n form vizual, utiliznd text i reprezentri grafice. Partea din monitor care afieaz informaii poart numele deecran. La fel ca ecranul unui televizor, ecranului unui computer arat imagini fixe sau n micare.Exist dou tipuri principale de monitoare: monitoareCRT(cu tub catodic) i mai noile monitoareLCD(afiaj cu cristale lichide). Ambele tipuri produc imagini clare, dar monitoarele LCD au avantajul de a fi mult mai subiri i mai uoare.Monitor LCD (stnga); monitor CRT (dreapta)nceputul paginiiImprimantO imprimant transfer date dintr-un computer pe hrtie. Nu avei nevoie de o imprimant pentru a utiliza computerul, dar dac deinei una avei posibilitatea s imprimai mesaje de pot electronic, felicitri, invitaii, anunuri i alte materiale. De asemenea, multe persoane prefer s imprime acas propriile fotografii.Cele dou tipuri principale de imprimante suntimprimantele cu jet de cernealiimprimantele laser. Imprimantele cu jet de cerneal sunt imprimantele cele mai obinuite pentru acas. Acestea pot imprima n alb-negru sau color i pot produce fotografii la calitate nalt, dac sunt utilizate cu hrtie special. Imprimantele laser sunt mai rapide i, n general, mai capabile s susin o utilizare intens.Imprimant cu jet de cerneal (stnga); imprimant laser (dreapta)nceputul paginiiDifuzoareDifuzoarele se utilizeaz pentru a reda sunete. Pot face parte din unitatea de sistem sau pot fi conectate prin cabluri. Difuzoarele permit ascultarea muzicii i a efectelor sonore din computer.Difuzoare de computernceputul paginiiModemPentru a conecta computerul la Internet, v trebuie unmodem. Un modem este un dispozitiv care trimite i primete informaii de computer printr-o linie telefonic sau printr-un cablu de mare vitez. Modemurile se afl uneori n interiorul unitii de sistem, dar modemurile de vitez mai ridicat sunt de obicei componente separate.Modem de cablu