Conceptul de investiţie

Nici o economie, fie agrară, fie industrială, postindustrială sau informaţională, nu poate pretinde la dezvoltare, dacă nu este susţinută financiar. Investiţiile, în modul cel mai direct, sînt tratate drept reper şi promotor al dezvoltării economice contemporane.

Cuvântul „investire” este de origine latină (investire = a îmbrăca, a acoperi) şi a apărut în limbajul economic, cu sensul de a face un efort bănesc iniţial pentru atingerea unor scopuri ulterioare. S-ar părea ca însăşi etimologia cuvântului „investire” ne sugerează semnificaţia acestui fenomen. Însă, analizând definiţiile existente în literatura clasică şi contemporană, am constatat că „investiţiile” sunt tratate în mod diferit.

Deşi a devenit un termen uzual, prin care fiecare om înţelege că investiţia înseamnă, în fapt, cheltuirea unor sume de bani pentru a crea ceva nou, sau a se îmbunătăţi ceva existent, fără îndoială, că noţiunea de investiţii poate fi abordată, prin conţinutul său, din două puncte de vedere: în ”sens larg” şi ”sens îngust”.

Într-o accepţiune mai îngustă, noţiunea de investiţie se identifică, de regulă, cu unele cheltuieli făcute pentru crearea sau obţinerea unor bunuri (materiale sau intangibile), a căror valoare este, în majoritatea cazurilor, destul de mare, iar durata lor de folosinţă - îndelungată.

În ”sens larg”, adică într-un cadru mai cuprinzător, investiţiile reprezintă nu neapărat o sumă de bani anumită, ci, mai degrabă, o intenţie, o acţiune umană privind plasarea (direcţionarea) unui anumit capital pentru a se realiza ceva nou, sau ceva care trebuie readus la un aspect îmbunătăţit substanţial, în scopul producerii unor bunuri (materiale sau intangibile) de pe urma cărora să se poată obţine unele venituri suplimentare. Din acest punct de vedere, conceptul de investiţie constituie mobilul realizării unei intenţii de dezvoltare, de mobilizare pentru îndeplinirea unui scop propus. Sub acest aspect, investiţia este, mai de grabă, un factor de acţiune al societăţii, un îndemn pentru membrii săi de a da activităţii economice şi vieţii, în general, un sens ascendent, de continuă dezvoltare. Noţiunea de investiţii a fost privită diferit, în funcţie de politica economică a fiecărei ţări.

După cum se cunoaşte, în economia centralizată, sumele cheltuite pentru investiţii erau considerate numai acelea care se refereau la crearea şi dezvoltarea bazei materiale de producţie şi a celei pentru activităţile cu caracter social-cultural.

În economia de piaţă, însă, noţiunea de investiţii are o altă optică, legată, în mod normal, de unele elemente specifice ale acesteia, cum ar fi: circulaţia capitalului pe piaţă, profitul scontat, nivelul concurenţei etc.

Trebuie avut însă în vedere că investiţiile nu se referă numai la cheltuielile efectuate pentru producţia de bunuri materiale. Ele au un rol determinant în laturile vieţii sociale ale oamenilor, în procesul de instruire culturală şi profesională, în menţinerea capacităţii de muncă şi a stării de sănătate, în dezvoltarea bazelor de cercetare ştiinţifică, de perfecţionare a forţei de muncă etc. Teoria economică şi financiară este generoasă în acordarea libertăţii interpretării conceptului ”investiţie”.

Pentru Peumans, a investi înseamnă a dobîndi bunuri concrete, a plăti un cost actual în vederea obţinerii de încasări viitoare, a schimba o certitudine (renunţarea la o satisfacţie certă imediată) în favoarea unei serii de speranţe repartizate în timp.

La J.M.Keynes, investiţiile apar ca adaos curent la valoarea echipamentelor de producţie, adaos rezultat din activitatea de producţie a perioadei respective.

Pentru F.Aftalion, a investi înseamnă a renunţa la sume băneşti lichide în favoarea speranţei realizării unor venituri viitoare, distribuite în timp.

R.Heline şi O.Poupart-Lafarge apreciază că prin investiţii se afectează resursele pentru realizarea de obiective industriale sau financiare în speranţa realizării unor beneficii pe o perioadă de mai mulţi ani”.

Atît în literatura de specialitate autohtonă, cît şi în cea străină, fiecare autor a dorit să dea o noţiune, o definiţie cît mai completă, cu privire la investiţii. In cele ce urmează, vom contura noţiunea de investiţii aşa cum au sesizat-o autorii lucrării ”Investiţiile în economia de tranziţie” Florin Buhociu şi Gheorghe Negoescu.

Prin investiţii înţelegem ansamblul resurselor (materiale, financiare, tehnice şi umane) destinate creşterii capacităţii de producţie a societăţii, a vieţii sociale sub toate aspectele sale, pentru asigurarea obţinerii în viitor a efectelor scontate.

Reţinem, deci, că investiţiile sînt o categorie de cheltuieli care angajează viitorul societăţii, al agenţilor economici, în general, în sensul că de aceste cheltuieli depind: creşterea şi perfecţionarea potenţialului productiv (prin extindere şi modernizare), apariţia a noi capacităţi de producţie etc.

Este destul de cunoscută şi definiţia dată de Pierre Masse: „Investiţiile reprezintă o renunţare la o satisfacţie imediată şi sigură, în schimbul unor speranţe a căror suport sunt tocmai resursele investite. Pe scurt, investiţia trebuie privită ca o cheltuială certă pentru un viitor incert”.

În afară de aceasta, pot fi prezentate şi alte opinii (definiţii) asupra subiectului abordat.

Prin investiţie se înţelege totalitatea cheltuielilor, care se fac pentru realizarea de noi capitaluri fixe, inclusiv înlocuirea capitalului fix uzat, precum şi cheltuielile ocazionate de dezvoltarea sau modernizarea capitalurilor fixe existente.

Investiţiile constituie alocarea (plasarea) riscantă a valorilor în obiecte ale activităţii de antreprenoriat sau ale altor tipuri de activităţi cu scopul de a obţine profit sau efect social.

Investiţia este efortul financiar actual făcut pentru un viitor mai bun, creat prin dezvoltare şi modernizare, având ca sursă de finanţare renunţarea la consumuri actuale sigure, dar mici şi neperformante, în favoarea unor consumuri viitoare mai mari şi într-o structură modernă, mai aproape de opţiunile utilizatorilor, dar probabile.

Investiţiile sînt o cheltuială efectuată în prezent, cu caracter cert, în scopul obţinerii unor efecte viitoare, adesea incerte, ceea ce creează şi un risc, deoarece decalajul de timp dintre momentul investirii şi cel al obţinerii rezultatelor scontate, poate crea situaţii imprevizibile.

Investiţiile reprezintă o plasare de fonduri băneşti într-o acţiune, într-un proiect sau o activitate cu scopul de a crea un spor de avuţie, atît la nivelul individului, cît şi al firmelor şi societăţilor, în general;

Legislaţia Republicii Moldova defineşte investiţia ca „o totalitate de bunuri (active) depuse în activitatea de întreprinzator pe teritoriul Republicii Moldova pentru a se obţine venit”, iar

activitatea investiţională - ca „activitate de efectuare a investiţiei şi de desfăşurare a activităţii de întreprinzător în legătură cu această investiţie pentru a se obţine venit.

Teoria economică actuală pune în evidenţă o serie de aspecte legate de definirea activităţii investiţionale şi trăsăturile ei.

Investiţiile reprezintă inversul consumului imediat . Prin aceasta se explică faptul că orice investiţie necesită existenţa unor resurse obţinute ca rezultat al unor procese predecesoare de economisire şi acumulare, realizate de investitorul respectiv sau de alte persoane fizice sau juridice, aceste resurse fiind atrase prin finanţări directe sau indirecte.

Investiţiilor le este caracteristică relaţia investiţie-timp . Investiţiile se angajează în efectuarea de imobilizări de fonduri sau de elemente de cheltuieli pentru o perioadă, care este, de regulă, mai mare decât durata unui ciclu de producţie. Aceasta defineşte investiţia ca fiind cheltuieli de sume băneşti în momentul iniţial pentru a obţine efecte ulterioare, în timp.

Investiţiile au caracter dual . Adică investiţia nu trebuie privită doar ca o simplă cheltuială bănească, ci trebuie să se aibă în vedere, simultan, două sensuri care se corelează permanent:

sensul valoric , când investiţia este privită ca o cheltuială, şi nu reprezintă altceva decât o resursă financiară avansată şi consumată în prezent, cu scopul obţinerii efectelor viitoare;

sensul fizic , când investiţia este o acţiune în care sunt antrenate mijloacele materiale şi tehnice, oamenii cu cunoştinţele şi abilităţile, precum şi cu interesele lor.

În economiile moderne, investiţiile manifestă atât trăsături clasice, cât şi trăsături moderne ale activităţii de investire:

O listă a acestor trăsături ar putea fi reprezentată astfel:

Trăsăturile clasice:

diferenţa mare de timp dintre momentul efectuării cheltuielilor, momentul obţinerii efectelor şi momentul care indică sfârşitul efectelor investiţionale;

sacrificarea unor resurse certe, prezente, în defavoarea consumului imediat ; efectele riscurilor şi incertitudinii , care influenţează eforturile şi efectele unui proiect de

investiţii.

Trăsăturile moderne :

investiţiile devin o alocare permanentă de capitaluri pentru acţionarea unor active fizice sau financiare, impunând necesitatea creării şi gestionării portofoliului de investiţii;

reducerea considerabilă a segmentului de timp legat de realizarea şi exploatarea unei investiţii, durata de funcţionare scăzând din cauza mobilităţilor înregistrate ca urmare a progreselor tehnic, economic etc.

Investiţiilor le este propriu caracterul novator, căci sunt promotoare de ceva nou, de progres, aducând întotdeauna la schimbarea situaţiei existente, apariţia unor elemente noi, necunoscute anterior, adică investiţiile angajează de fiece dată viitorul.

Atributele principale ale investiţiilor sunt:

timpul

Cheltuiala se face în prezent, iar recompensa vine mai târziu; astfel, între momentul investirii şi cel al obţinerii profiturilor există un decalaj în timp;

riscul

Sacrificiul este făcut în prezent şi este sigur. Recompensa pentru el vine mai târziu, dacă vine, şi oricum mărimea ei este incertă. Altfel spus, dacă cheltuielile au un grad de certitudine rezonabil, efectele presupun numai speranţe;

conţinutul material concret al efortului investiţional

Investiţiile reprezintă un flux al valorilor care au ca punct iniţial de pornire o structură de resurse diverse ca natură şi ca volum (fonduri financiare, o parte a veniturilor şi a economiilor realizate, resurse umane etc.);

eficienţa

O investiţie este acceptată şi declanşată doar atunci când efectele - suma totală absolută a încasărilor viitoare - sunt superioare cheltuielilor iniţiale.

De asemenea, noţiunea de investiţie poate fi privită din mai multe puncte de vedere: economic, contabil, financiar, juridic şi psihologic.

În abordarea economică imaginea investiţiei este dată de faptul, că veniturile viitoare trebuie să fie superioare cheltuielilor iniţiale actualizate.

În abordarea contabilă , investiţia este redusă la noţiunea de imobilizare, pornind de la faptul că toate valorile ce se creează sunt destinate a rămâne constant sub aceiaşi formă.

Imaginea financiară provine din faptul că investiţiile generează venituri şi economii pe termen lung.

Imaginea juridică impune condiţia că, în cazul în care o cheltuială nu are incidenţă patrimonială directă, aceasta nu poate fi considerată investiţie, chiar dacă sporeşte în timp potenţialul şi performanţele întreprinderii.

Abordarea psihologică reduce investiţia la o renunţare la bunuri imediate în schimbul unor avantaje viitoare.

Principalul subiect al investiţiei este investitorul.

În conformitate cu legislaţia R.Moldova, „investitorul este persoana fizică sau juridică încadrată în activitatea investiţională pe teritoriul Republicii Moldova”.

Obiectele în care se investeşte se deosebesc după mai multe criterii.

Astfel, în funcţie de ramurile beneficiare, putem vorbi despre investiţii industriale, agrare, de transport etc.

Reieşind din faptul că, conform structurii sale organice, capitalul este divizat în capital fix şi capital circulant, investiţiile în fonduri fixe şi în fonduri circulante diferă după termenii de recuperare, ce reies din caracteristicile specifice acestor tipuri de capital.

Mai există o serie de alte clasificări, despre care va fi vorba în continuare.

Clasificarea investiţiilor Pentru analiza mai profundă a investiţiilor este necesar de a le diviza după anumite caracteristici specifice, adică de efectuat clasificarea lor.

Investiţiile pot fi clasificate din mai multe puncte de vedere, condiţionate de o serie de factori (criterii) ca:

destinaţia investiţiilor; modul de execuţie a lucrărilor; stadiul de realizare a lucrărilor; caracterul lucrărilor etc.

În funcţie de factorii enumeraţi mai sus, vom prezenta o clasificare adoptată, în principiu, de un număr apreciabil de specialişti:

Conform destinaţiei se disting:

investiţii productive ; investiţii neproductive .

Cele productive asigură realizarea de bunuri materiale, iar cele neproductive sînt efectuate în scopuri social culturale, sau pentru perfecţionarea elementului uman etc.

Criteriul acesta de clasificare permite clasificarea investiţiilor şi pe sectoare de activităţi, după cum urmează:

investiţii în sectorul primar, cuprinzînd toate acele lucrări efectuate în ramurile extractive, unde se efectuează activităţi de desprindere din mediul biologic a unor substanţe (cărbuni, minereuri feroase şi neferoase, petrol, gaze naturale etc.);

investiţii în sectorul secundar, înglobînd lucrările prevăzute în toate ramurile tehnologice unde, prin supunerea materiilor prime şi a materialelor auxiliare anumitor transformări tehnologice se obţine întreaga gamă de produse materiale din toate ramurile industriale;

investiţii în sectorul terţiar, cuprinzînd toate investiţiile destinate sferei prestărilor de servicii (comerţ, asistenţă socială, proiectare etc.)

După modul în care se execută lucrările, se disting:

investiţii executate în antrepriză (cu posibilitatea extinderii executării lucrărilor şi sub formă de subantrepriză), atunci cînd lucrarea este încredinţată de beneficiar (investitor) spre execuţie unei întreprinderi specializate, ce poartă denumirea de antreprenor (subantreprenor); asemenea lucrări se efectuează pe bază de contracte ferme, prin care antreprenorul se angajează să execute lucrarea în parametrii proiectaţi, cu anumite termene intermediare de execuţie şi cu termen final, iar beneficiarul se obligă să achite costul execuţiei;

investiţii executate în regie, cele pe care investitorul (beneficiarul) şi le execută prin forţe proprii, fără a apela la o unitate specializată;

investiţii mixte (în sistem mixt), atunci cînd o parte a investiţiei o execută investitorul, iar o altă parte, antreprenorul.

După stadiul de executare investiţiile pot fi:

investiţii în curs de realizare (neterminate); investiţii terminate (cele la care lucrările au fost încheiate); investiţii restante (cele care la termenele finale prevăzute n-au fost realizate, ci sunt

realizate ulterior, la alte date);

După caracterul lucrărilor, investiţiile se pot clasifica în:

investiţii pentru construirea unor obiective noi; investiţii pentru refacerea (reconstituirea) acestora, dezvoltarea sau transformarea lor; investiţii pentru înnoirea unităţilor existente, atunci când progresul tehnic impune

retehnologizarea.

Conform aceluiaşi criteriu, investiţiile se pot clasifica în:

investiţii de expansiune (dezvoltare, extindere): acestea presupun cheltuieli în vederea măririi capacităţilor de producţie;

investiţii de menţinere, ce ţin de reutilarea capacităţilor de producţie existente; investiţii de modernizare, care se efectuează cu scopul creşterii performanţelor tehnice,

îmbunătăţirii randamentelor utilajelor existente; investiţii de inovare, adică lansarea noilor activităţi;

D upă gradul de risc pe care îl implică:

investiţii cu risc redus, care sunt cele mai frecvente. Această categorie include investiţiile de menţinere şi de ameliorare, care necesită resurse puţine, dar au şi cele mai mici efecte;

investiţii cu risc sporit, în categoria cărora intră investiţiile de dezvoltare, de expansiune, de inovare, iar uneori şi cele de modernizare, acestea fiind valori mult mai mari, producând însă şi efecte mai mari: creşterea capacităţilor tehnice, efectuarea unor restructurări de producţie, implementarea noilor produse şi servicii.

D upă locul în care se fac:

investiţii interne; investiţii externe (participarea cu fonduri la formare capitalurilor altor firme, pentru

diversificarea activităţii).

D upă sursa de finanţare investiţiile se clasifică în:

investiţii finanţate din surse proprii; investiţii finanţate din surse atrase.

D in punctul de vedere al obiectului de investiţii, se disting:

investiţii reale ; investiţii financiare .

Cele din urmă, la rîndul său, la fel pot fi divizate în baza unor criterii distincte. Spre ex., în dependenţă de scopul investirii, investiţiile financiare se pot diviza în:

investiţii directe (când agentul finanţator capătă şi posibilitatea de a lua decizii şi de a efectua controlul proiectului pe linie managerială, tehnologică, de marketing etc.);

investiţii de portofoliu (care reprezintă plasamente cu scopul de a obţine venit sau în scopul diversificării riscurilor etc., fără alte implicaţii în viaţa proiectului).

Investiţiile mai pot fi clasificate în funcţie de:

importanţa acestora (proprie, de ramură, naţională, mondială); modul de constituire (nete şi brute) etc.

Impactul investiţiilor asupra dezvoltării economice

Pentru a analiza impactul investiţiilor asupra dezvoltării economice a oricărui stat este indicată analiza abordărilor teoretice cu privire la rolul investiţiilor în asigurarea proporţiilor şi dinamicii macroeconomice.

Economiştii clasici au analizat corelaţiile dintre diverse fenomene economice, inclusiv investiţiile, şi procesul dezvoltării economice. Investiţiile, în teoriile acestor economişti deţin un rol opus economisirilor – ele joacă un rol expansionist, deoarece prin investire se provoacă extinderea activităţilor agenţilor economici. Iar aceasta, la rândul său, se reflectă în creşterea produsului intern brut. Rata dobânzii este elementul principal care determină activitatea investiţională într-o economie. De aceea, în teoriile clasicilor, investiţiile şi economiile sunt tratate ca două fenomene opuse.

Tratarea investiţiilor ca fenomen opus economiilor explică înţelegerea îngustă a factorilor ce condiţionează investiţiile. Aşadar, aceşti economişti se limitează la concluzia că rata dobânzii este determinantul principal al investiţiilor.

O abordare nouă o reprezintă concepţia keynesistă, conform căreia este posibilă restabilirea (sau menţinerea) echilibrului economic de ansamblu prin creşterea volumului consumului şi/sau investiţiilor, cererii globale în economie şi, deci, a ocupării forţei de muncă şi a mijloacelor de producţie. Accentuând prioritatea investiţiilor, J.M. Keynes, autorul acestei teorii, le plasează în lista categoriilor economice prioritare, alături de câteva alte categorii importante, şi le notează cu litere mari: Venitul Naţional, Consumul, Investiţiile, Economiile.

J.M. Keynes şi urmaşii sistemului său de gândire au modificat abordarea problemei investiţiilor, constatând că investiţiile reale sunt determinate, înprimul rând, de perspectivele existente la un moment dat în economie, şi doar în al doilea rând, de rata dobânzii. Din momentul în care cresc perspectivele de profitabilitate, creşte şi nivelul activităţii investiţionale, producându-se expansiunea economică. Investiţiile financiare, la rândul lor, sunt determinate de rata dobânzii. Cu cât rata dobânzii este mai mare, cu atât creşte atractivitatea acestui tip de investire, şi invers.

J.M. Keynes apreciază investiţiile ca cel mai instabil element în economie. În cazul unui nivel constant al consumului, cererea globală şi nivelul ocupării braţelor de muncă depinde de volumul investiţiilor curente. La rândul său, acesta este condiţionat de dorinţa şi interesarea întreprinzătorului pentru a investi. Această dorinţă este determinată de eficienţa marginală a investiţiilor noi. J.M. Keynes denotă că întreprinzătorii nu sunt predispuşi să investească, sau să transforme economiile în investiţii, decât în cazul în care se profilează perspectivele obţinerii unui profit ce ar corespunde necesităţilor lor. Adică situaţia în care rata „sperată” a profitului e mult mai înaltă decât rata dobânzii.

După J.M. Keynes, “investiţia constituie actul economic fundamental care determină o creştere atât de mare a venitului global, încât poate să asigure o sporire a economisirii dorite corespunzătoare injecţiei financiare iniţiale”.

Putem menţiona că, în teoria sa, J.M. Keynes ajunge la concluzia că în economia reală investiţiile sunt egale cu economiile. El consideră economiile o reflectare a comportamentului colectiv al consumatorului individual, iar investiţiile – un comportament colectiv al întreprinzătorului individual. În cazul în care economiile sunt transformate în investiţii, este provocată expansiunea capitalului fix şi circulant.

În orice domeniu-economic, social-cultural, investiţiile sunt asociate ideii de dezvoltare. Astfel investiţiile reprezintă suportul material al dezvoltării economico-sociale a ţării. Prin ele se asigură:

- sporirea capitalului fix,

- creşterea randamentului tehnic şi economic al fondurilor existente;

- crearea de noi locuri de muncă etc.

În acest context, investiţiile reprezintă elementul decisiv al creşterii economice şi al promovării factorilor intensivi, calitativi şi de certă eficienţă.

Investiţiile au un pronunţat caracter novator, căci prin ele se creează condiţiile materiale necesare promovării progresului tehnic şi asigurării rezultatelor cercetării ştiinţifice în toate domeniile de activitate, iar prin aceasta se asigură şi perfecţionarea mijloacelor de producţie, tehnologiilor, formelor de organizare a producţiei, precum şi înnoirea produselor.

În dezvoltarea economiei naţionale, investiţiile joacă un rol hotărâtor în asigurarea modernizării întregii activităţi economice. Dezvoltarea stabilă a economiei naţionale, precum şi a statului depinde, în mare măsură, de orientarea şi planificarea judicioasă a investiţiilor. Prioritatea în repartiţia lor trebuie să aparţină ramurilor de producţie ce vor asigura în modul cel mai efectiv şi în cel mai scurt timp recuperarea lor. Prin investiţii se poate asigura dotarea locurilor de muncă cu utilaje performante şi perfecţionarea proceselor tehnologice, jucând un rol deosebit de important în dezvoltarea economico-socială a ţării.

În ţările cu o economie de piaţă, volumul investiţiilor reprezintă unul dintre principalii indicatori ai situaţiei economice, iar devierile alocărilor de investiţii – indicatorul modificării cererii agregate, volumului producţiei naţionale şi ocupării forţei de muncă. Pentru Republica Moldova, un interes esenţial prezintă metodele economice de stimulare a investiţiilor în producţie ale ţărilor dezvoltate occidentale, în care a fost efectuată o schimbare radicală a sistemelor de creditare şi impozitare în scopul liberalizării economiei, stimulării propriei iniţiative şi susţinerii financiare a antreprenorilor de către stat.

Investitiile si rolul lor în economie

Investitiile sunt o categorie de cheltuieli care angajeaza cel mai mult viitorul, în sensul ca de ele depind cresterea si perfectionarea potentialului productiv al unei întreprinderi (prin extindere si modernizare), aparitia de noi capacitati de productie într-o ramura sau alta a economiei. În acelasi timp, se fac importante cheltuieli de investitie pt. dezvoltarea bazei materiale a activitatii social-culturale, precum si pentru construirea de locuinte1[1].

În orice economie, investitiile fac legatura dintre prezent si viitor, între generatii. Acumularea de

capital fix, productiv si neproductiv , construirea de cladiri de locuit, scoli, teatre etc. asigura

premisele 16116h721q ridicarii standardului de viata a populatiei: locuri de munca, ridicarea

gradului de cultura, de pregatire profesionala si destindere pentru tineret etc.

1.1Conceptul de investitie - structura investitiei

Notiunea de investitie, într-o acceptiune larga, este sinonima cu: alocare, plasare, dotare, iar într-un sens mai restrâns (financiar-contabil) reprezinta o cheltuiala facultativa pentru obtinerea de bunuri materiale cu valoare mare si durata de folosinta îndelungata.

Investitiile sunt întelese ca reprezentând partea din venit destinata pentru ,,formarea

capitalului". Utilizarea venitului pentru cresterea capitalului si a structurii reprezinta nivelurile

nete, daca se utilizeaza si amortizeaza, obtinerea investitiei brute. A investi înseamna a aloca

resurse pentru sporirea capitalului real existent la un moment dat.

Acceptiunea cea mai des întâlnita pentru definirea investitiei este aceea de cheltuiala sau

plasament de sume banesti la un moment initial, pentru a obtine efecte ulterioare.

Un prim aspect în definirea investitiei se refera la faptul ca acestea sunt opuse

consumului imediat, care înseamna distrugerea unei parti din valoarea creata, în fapt, distrugerea

de avutie, investitia urmarind tocmai contrariul.

P. Mosse stabileste patru elemente esentiale pentru o investitie2[2]:

1.Subiectul, reprezentat de cel care investeste (persoana fizica sau juridica).

2.Obiectul, reprezentând lucrul, întreprinderea, firma, utilajul etc.; modul în care se

concretizeaza investitia.

3.Costul, reprezentând efortul suplimentar, cert, actual, consumat pentru obtinerea acelui

obiect concret.

1

2

4. Efectele valorice, rezultate prin realizarea investitiei, care se obtine în viitor si

reprezinta în realitate o speranta mai mult sau mai putin certa.

Orice investitie trebuie analizata sub aspect financiar si material sau fizic, iar necorelarea

acestor doua elemente, fac practic nerealizabila o investitie.

În economia de piata se vorbeste si de un proces invers - dezinvestitia, prin care se

transforma active si lichiditati folosite fie pentru returnarea lor unor investitori care se retrag din

afaceri, fie pentru a fi reinvestite în alte afaceri si, în acest caz, dezinvestitia nu este sinonima cu

consumul, ea servind în continuare activitatii de investitii.

Conceptul de investitieLiteratura engleza de specialitate, înca dupa primul razboi mondial, a definit investitia dupa alte 3 criterii importante.

Definirea contabila considera investitiile ca fiind similare cu mobilizarea, întelese ca

bunuri mobiliare si imobiliare, corporatii sau necorporatii, achizitionate sau create pentru o

întreprindere, destinate sa ramâna durabile, deci sa se materializeze în însasi întreprinderea

respectiva. Ele pot fi, la rândul lor, departajate astfel:

-   mobilizari legate de exploatare;

-   mobilizari în afara exploatarii sau care nu sunt direct productive, ele raspunzând altor

preocupari.

-   Definirea economica considera investitia ca fiind toate sacrificiile de resurse facute azi

în speranta obtinerii în viitor a unor rezultate, al caror nivel total va fi superior cheltuielii initiale.

Spre deosebire de simpla înregistrare contabila, definitia economica tine seama de o serie de

aspecte importante:

-                                                                                                                                                                                                                                                                        

                       influenta factorului timp;-                                                                                                                                                                                                                                                     

                                          notiunea de randament si eficienta a operatiilor economice;

-                                                                                                                                                                                                                                                     

                                          riscurile legate de viitor.

De asemenea, o investitie poate fi reprezentata la fel de bine printr-o achizitie de bunuri, de echipamente, dar si prin cheltuieli pentru o campanie publicitara, pentru elaborarea unui produs nou, pentru un progres de cercetare si dezvoltare.Definirea financiara este mai putin restrictiva, astfel ca o investitie este un ansamblu de cheltuieli ce va genera pe o perioada lunga venitul sau economic, care sa ramburseze sau sa recupereze cheltuielile initiale. Fata de definitia economica, din punct de vedere financiar, se are

permanent în vedere acoperirea nevoii de fonduri de exploatare generate de diferitele tipuri de nivel.O abordare mai recenta este cea psihologica care pune accent pe intuitia individului sau a firmei care investeste. Se insista asupra faptului ca investitia conduce la decalarea consumului în timp. Din aceasta perspectiva, investitia însusi renunta la bunul imediat în schimbul bunului viitor. Aceasta formulare prezinta ,,contradictia psihologica" la care este supus investitorul constrâns sa confrunte resursele imediate pe care le-ar angaja cu rambursarile viitor si incerte la care spera.Ceea ce trebuie retinut este faptul ca investitia reprezinta suportul material al dezvoltarii economico-sociale a tarii. Prin ele se asigura sporirea capitalului fix, cresterea randamentului tehnic si economic al celui existent, dar si crearea de noi locuri de munca. În acest context investitia reprezinta elementul decisiv al cresterii economice, al promovarii factorilor intensivi, calitativi si de eficienta.1.2Clasificarea investitieiStructurarea poate fi realizata în functie de modul în care este privita si definita investitia si anume ca o cheltuiala sau ca o materializare a acestei cheltuieli. Pe lânga aceste doua acceptiuni, investitiile pot fi grupate si în functie de sursa de finantare a cheltuielilor3[3].- Dupa notiunea tehnologica, investitiile pot fi: a) investitii de lucrari constructii-montaj care constau în executarea constructiilor considerate mijloace fixe pentru realizarea productiei, dar si în montajul utilajelor; b) investitiile pentru cumpararea utilajelor necesare realizarii productiei; c) investitii pentru lucrari geologice; d) investitii pentru studii, cercetari, proiectari si pregatirea personalului, precum si alte investitii necesare acoperirii unor cheltuieli speciale aparute odata cu realizarea obiectivului de investitie. -Dupa caracterul investitiilor, întâlnim: a) investitii în sfera productiva, care pot fi: de înlocuire, de modernizare, de dezvoltare si strategice;b) investitii în sfera neproductiva care se realizeaza în învatamânt, cultura si arta, stiinta, sanatate si asistenta sociala.;În legislatia româna nu se face o delimitare clara între investitiile de modernizare, de dezvoltare si celelalte categorii de investitii.În literaturile de specialitate distinctia este clara, din punct de vedere al elementelor pe care le contin si din punctul de vedere al modului în care poate fi evoluat proiectul respectiv.O investitie de modernizare are în vedere doar ameliorarea conditiilor de productie cu sau fara modificarea volumului produs. De aici, rezultatul este de a obtine o economie la costurile de productie si îmbunatatirea rentabilitatii activelor întreprinderii.Într-o alta acceptiune, investitiilor de modernizare le sunt asemanate si cele de înlocuire: acestea vizând înlocuirea si revizuirea echipamentelor tehnice, uzate din punct de vedere fizic si moral.Inventiile de modernizare prezinta o serie de avantaje, cum ar fi: -                                                                                                                                                                                                                                                                         

                      pornesc de la o baza tehnica-materiala existenta;-                                                                                                                                                                                                                                                                         

                      durata realizarii investitiei este mica;-                                                                                                                                                                                                                                                                         

                      creste gradul de fiabilitate si rentabilitate, concomitent cu prelungirea duratei de viata a utilajului;-                                                                                                                                                                                                                                                                         

                      efortul investitional este orientat spre echipamentul de productie si mai putin spre alte investitii conexe si laterale.

3

Decizia privind realizarea proiectului de modernizare se preteaza unei analize financiare. Cheltuielile de investitie si economiile la costurile de exploatare sau cresterea productivitatii sunt cunoscute pot fi estimate de catre întreprindere.Investitiile de dezvoltare sau se refera la toate investitiile întreprinderii care contribuie la dezvoltarea activitatii sale si care au drept scop cresterea capacitatii de productie a unei firme, crestere determinata de modificarea cererii pentru produsele firmei sau lansarea de produse noi. si acestea sunt legate de investitii realizate în perioadele precedente si prezinta o serie de avantaje:-                                                                                                                                                                                                                                                                         

                      existenta investitiilor colaterale, care se materializeaza în utilitati;-                                                                                                                                                                                                                                                                         

                      existenta surselor de materii prime;-                                                                                                                                                                                                                                                                         

                      existenta unui personal calificat, cu o anumita experienta si traditie.Din punctul de vedere al naturii lor aceste investitii se preteaza cel mai bine la evaluarea rentala financiara.Un proiect de modernizare dezvoltat poate si trebuie sa cuprinda si investitii umane. Aceasta se refera la decizia de a angaja noi specialisti sau de perfectionare a celor existenti. Acest aspect nu se preteaza la o valoare de rentabilitate financiara, deoarece elementele necesare sunt mai grele de evaluat.-Dupa rolul lor, investitiile sunt:a)     investitii care se materializeaza si se gasesc în capitalul fix si circulant al firmei, cum ar fi investitiile corporatiilor care cuprind teren si mijloace financiare;b)     investitii care nu se materializeaza si nu maresc valoarea capitalului fix si circulant, care pot fi:- investitii necorporale care cuprind cheltuieli de constituire, de cercetare, dezvoltare-proiectare si alte imobilizari necorporale; - investitii financiare care cuprind titluri de participare si alte titluri de valoare.-Dupa sursa de finantare, putem întâlni:a)     investitii realizate din surse proprii: amortizarea, capitalizarea profiturilor, atragerea economiilor altor persoane prin emiterea de actiuni noi sau prin mobilizarea resurselor;b)     investitii realizate din surse atrase sau împrumutate, prin intermediul unor credite interne sau externe.-Dupa riscul asociat proiectelor de investitii:

a)     cu risc minim sau 0 (plasament în obligatiuni);b)     cu risc redus (investitii de înlocuire);c)     cu risc mediu (investitii de modernizare);d)     cu risc ridicat si foarte ridicat (investitii de dezvoltare sau cercetare-dezvoltare).

-Dupa modul de realizare a lucrarii:a)     investitii în antrepriza: lucrarile sunt realizate de o firma specializata si nu de

agentii economici în cauza;b)     investitii în regie: lucrari mai putin specializate sunt realizate cu forte pregatite de

agentii economici.Un loc aparte în notiunile investitionale îl ocupa trei categorii de investitii:

a)     investitii directe;b)     investitii colaterale;c)     investitii conexe.a)     Investitiile directe cuprind totalitatea cheltuielilor prevazute în documentatia

previzionata de un agent economic în vederea realizarii a unor obiective de investitii noi, înlocuirea, modernizarea sau dezvoltarea unor întreprinderi deja existente.

b)     Investitiile colaterale cuprind cheltuielile pentru efectuarea unor lucrari legale, teritoriale si functionale de o anumita investitie directa si se refera la constructia de conducte

pentru alimentarea cu apa, gaze, canalizare, energie termica, linii de transportare a energiei electrice, retele de telecomunicatie, cai si drumuri de acces necesare punerii în functionare si exploatarii capitalului fix creat prin investitia directa.

c)     Investitiile conexe reprezinta cheltuielile de investitie, necesare pentru a se efectua în alte ramuri sau domenii pentru a putea pune la dispozitia investitiei directe utilaje, materii prime, combustibil, energie, cai de comunicatii, dotari social-culturale. - Din punctul de vedere al pietei financiare:

a)     investitiile pentru afaceri constau în cheltuielile pentru masini, utilaje, dotari ale unei societati comerciale;

b)     investitii imobiliare (cladiri, locuinte, terenuri);c)     investitii în stocuri constau în productii stocate, dorite sau nu, pentru a fi vândute.

- În metodologia ONU se foloseste notiunea de investitii brute si investitii nete, primele referindu-se la cresterea si refacerea capitalului fix si circulant, iar ultimele definind doar cheltuielile pentru cresterea capitalului fix si circulant.1.3 Investitii de succes sau noul know-how în investitii Sistemul investitional din etapa actuala nu are prea multe lucruri comune cu investitia simpla a generatiei imediat anterioare.Investitiile prezentului sunt comparabile cu a crea o întreprindere definita ca un proiect si reprezinta un act riscant care reuseste, daca este real, cu participarea tuturor actorilor vizati (cei implicati)4[4].Adesea apar lamentari cu privire la investitii insuficiente, dupa o oarecare reducere a lichiditatilor întreprinderii. Aceasta situatie este normala pentru ca în esenta investitia este indubitabil mijlocul de progres competitiv, lipsa de investitie este moartea lenta a unei întreprinderi. În acelasi timp investitia gresita este moarte rapida, mai ales azi, cu bani ,,scumpi" si concurenta implacabila.Observând diferenta extraordinara între investitiile reusite si cele ratate, se poate constata ca resursele cheie a unei bune investitii nu înseamna mai multi bani, ci a sti sa investesti, know-how investitional.Se constata ca succesul rezulta nu numai din promovarea progresului tehnologic ci mai mult datorita rolului sporit al investitiilor necorporale (în software, în formarea personalului, în cercetare si dezvoltare, în restructurare, în retete comerciale, comunicatii) a caror eficacitate proprie se masoara mai dificil, dar conditioneaza eficacitatea investitiei materiale.Rezulta astfel diferite modalitati de a gândi în ce trebuie investit. Ceea ce trebuie edificat si condus la nivelul formelor în etapa actuala este un sistem coerent, închegat, de investitii atât corporale cât si necorporale, sistem caruia îi sunt putin aplicabile principiile si regulile traditionale care de fapt tratau actiunea de investitie si proiectele individuale, separat, nu corelate într-un singur sistem.1.4. Proiectul de investitii si programul de investitii Pentru a evidentia corect toate distinctiile într-un studiu de fezabilitate al unei investitii într-o întreprindere facem apel la definitia proiectului.Un proiect, poate fi definit ca o operatiune formata dintr-un ansamblu coerent de cheltuieli care contribuie la realizarea unui obiectiv dat. Fiecare proiect vine sa se insereze într-un program existent sau în unul nou. El poate duce la cresterea capitalului sau modificarea structurii de ansamblu si nivelului sau de rentabilitate.Studiul asupra proiectului se face nu numai pentru proiecte diferite dar si pentru variantele acestora. Proiectul difera în functie de perioada de timp si pot existenta proiecte de investitii pe termen mediu sau lung.Alegerea unei abordari financiare poate deschide perspective favorabile de crestere, fie continuând cu activitatea actuala, fie lansând noi activitati. Un esec sau o eroare pot afecta competitivitatea viitoare, chiar viitorul întreprinderii.

4

Într-un program de investitii se stabilesc obiective, performante, actiuni si mijloace necesare atingerii obiectivului, precum si modul de combinare si folosire a acestor mijloace. Din acest motiv proiectele nu sunt exclusive (concurente). Urmaresc aceleasi obiective sau obiective diferite, nu presupun acelasi spatiu de desfasurare, nu presupun finantare din aceeasi sursa, ci sunt luate împreuna pentru a se reduce riscul proiectului individual.Programele de investitii, în general, au o arie de cuprins mai larga decât proiectele de investitii, iar pentru implementarea lor este necesar a fi detaliate în unul sau mai multe proiecte de investitii.1.5. Dimensiunile unui proiect Un proiect de dezvoltare se poate defini prin patru dimensiuni5[5]:

Dimensiunea organizationala Dimensiunea manageriala Dimensiunea strategica Dimensiunea operationala Dimensiunea manageriala asigura garantarea si validarea ansamblului de procese de dezvoltare a unui proiect de la idee pâna la faza de realizare financiara. În proiecte, aceasta dimensiune se materializeaza în avize, acorduri, în genere în decizii, aprobari care triaza solutii angajeaza fondurile, stabileste sarcini.Dimensiunea organizationala: marile proiecte presupun crearea de noi structuri, reorganizarea de structuri existente, de regula parteneriate pe baza unui proiect cunoscut. Aceasta dimensiune presupune si partajarea si echilibrarea corecta a riscurilor acceptate sau consimtite. Organizational înseamna ca un proiect de mare anvergura presupune crearea de organizatii întregi, de firma noua, crearea de organisme destinate proiectului, angajarea unor subunitati din unitati existente cu realizarea anumitor parti din cadrul proiectului.Dimensiunea operationala presupune punerea în aplicare a componentilor meniti sa conduca la o buna executie a diferitelor faze de dezvoltare a proiectului. Daca dimensiunea organizationala6[6] 7[7]presupune definirea asa-numitilor efectori (organe, compartimente, firme care sa participe la proiect) sau presupune o autonomie a proiectului, dimensiunea operationala presupune functionarea, fiziologia, logistica proiectului.Dimensiunea strategica presupune detectarea semnalelor emise de mediu cu scopul de a integra proiectul într-o viziune pe termen lung si de a asigura adaptarea lui continua. De fapt, dimensiunea strategica este o componenta a dimensiunii manageriale, dar care vizualizeaza numai asa-numitul management de vârf.1.6. Caracteristici ale investitiei Investitia reprezinta actiuni sau succesiuni de actiuni prin care anumite resurse disponibile, disponibilizabile sau atrase sunt transformate în bunuri concrete în scopul obtinerii de efecte viitoare sub forma de avantaje, dar, în principal, profit.De aici se desprind câteva caracteristici esentiale8[8]:a). Derularea temporara a investitiei se realizeaza pe intervale lungi de timp fiind însotite de o separare a proiectului de angajare a efortului si de obtinere a efectului.

5

6

7

8

Astfel, dezvoltarea actiunii investitionale induce categoria speciala de risc, atât la nivelul cheltuielii cât si al încasarii. În acelasi timp, decalarea interna a cheltuielilor si efectul obliga la folosirea tehnicii actualizarii pentru a putea compara valori (cheltuieli, încasari si beneficii).În actiunile investitionale pot fi precizate trei perioade distincte, identificate în raport cu eforturile implicate:-                                                                                                                                                                                                                                                                         

                      cercetarea ideilor si evaluarea;-                                                                                                                                                                                                                                                                         

                      punerea în opera;-                                                                                                                                                                                                                                                                         

                      obtinerea efectelor.b) Complementaritatea investitiei este evidentiata în raport cu caracterul limitat al resurselor de care investitorul dispune sau pe care le poate atrage pentru realizarea actiunilor sale. Alocarea unor resurse pentru un proiect diminueaza proportional sansele alocarii de resurse pentru alte proiecte ale investitorului.c)Caracterul conexiunii este dat de interconditionalitatea dintre proiecte. Orice investitie induce nevoia de alte investitii atât în aval cât si în amont.d) Ireversibilitatea investitiei se raporteaza la imposibilitatea recuperarii ca atare a resurselor implicate pentru realizarea lor.e) Unicitatea proiectului. Chiar daca proiectele au acelasi profil, volum, calitate, ele nu sunt identic reproductibile si de aceea, determinarile si analizele sunt specifice pentru fiecare proiect.