consecintele poluarii apelor

CONSECINTELE POLUARII APELOR

Apa reprezintă o sursă regenerabilă, vulnerabilă pentru societate, materie primă pentruactivităţile productive, sursă de energie şi cale de transport, precum şi factor determinant înmenţinerea echilibrului ecologic.

Utilizatorii de apă sunt obligaţi să folosească judicios apa, să asigure întreţinerea instalaţiilor proprii şi a celor din sistemele de alimentare cu apă şi (după caz) a celor de canalizare şi epurare a apelor uzate.

Dreptul de folosinţă a apei şi obligaţiile corespunzătoare se exercită în conformitate cuprevederile legislatiei in vigoare care are ca scop principal protejarea şi conservarea resurselor de apă.

Activitatea omului se răsfrange şi asupra calitaţii apelor prin “murdărirea” sau poluarea acestora.Fenomenele de poluare sunt de origini multiple si diferite: poluări casnice (deversarea pe sol sau în apele de suprafaţă a apelor de spălare, a dejecţiilor, acolo unde nu există fosă septica), poluări urbane (ape uzate menajere neepurate sau insuficient epurate), poluări industriale şi agricole.

Toate acestea introduc, direct sau indirect, un agent fizic (materii in suspensie), chimic (elemente chimice sau compuşi ai acestora), sau biologic (germeni bacterieni), nedoriţi şi nocivi pentru apă sau pentru utilizarea acesteia. Această poluare poate fi continuă sau accidentală, punctuală în timp şi bine localizată, sau poate fi difuză şi cu origine greu de localizat.

Astfel putem exemplifica: poluarea cu nitraţi proveniţi din agricultură a apelor subterane şi poluarea cu fosfaţi a apelor de suprafaţă. Ca urmare, sursele de apă devin improprii pentru folosirea lor ca apă potabilă.

Dacă asociem impactul omului asupra resurselor de apă cu noţiunea de ciclu al apei, cu unicitatea apei şi cu noţiunea de bazin hidrografic, la care ne-am referit mai sus, constatăm că se impune un consum judicios al apei, precum şi protecţia calităţii acesteia.

Folosirea cursului apelor generează, pentru toţi utilizatorii dintr-un bazin, restricţii solidare, nu numai din amonte către aval dar şi din aval către amonte. Deci bazinul hidrografic prezintă în funcţionarea sa o mare coerenţa, care trebuie să servească ca ghid in gestionarea apelor.

MANAGEMENTUL CALITATII 2009 1


Apa pentru consumul uman pune cele mai mari exigenţe în calitate, în special în ceea ce priveşte produsele toxice şi germenii bacterieni. De aceea se impune crearea de sisteme centralizate de alimentare cu apa şi canalizare.

Pe de o parte, prin sistemul centralizat de alimentare cu apă populaţia primeşte o apă de calitate corespunzătoare, controlată atât de furnizor cât şi de beneficiar, iar pe de altă parte, prin sistemul de taxe pentru tratarea apelor, cetăţenii sunt constranşi să consume judicios apa.

Din cauza lipsei de apă şi a costurilor alimentării cu apă, devine din ce in ce mai important controlul risipei, la fel ca şi pierderile de apă datorate utilizărilor ineficiente:

a. pierderile din reţelele de distribuţie a apei potabileb. comportamentul iresponsabil al unor consumatori.

In ceea ce priveşte sistemul centralizat de canalizare, acesta oferă posibilitatea colectării tuturor apelor uzate, cât şi tratarea acestora înaintea evacuării în mediul înconjurator. Astfel se elimină o serie de poluanţi (aluminiu, azot, substanţe toxice, microorganisme) care conduc la boli hidrice precum: febra tifoidă, dizenteria, hepatita, giardia, etc.

Totodată, in acest fel se poate face urmărirea limitelor poluanţilor la evacuarea în mediul înconjurător a apelor uzate şi respectiv aplicarea unui sistem de penalităţi, descurajator pentru cei care nu protejează resursele de apă.

Poluarea apei folosite la preparea apei potabile generează pentru societate, un cost ridicat atunci cand apa este supusa unei tratări inainte de a fi utilizată sau restituită.

Consecinţele poluării apelor sunt foarte diverse.Astfel, deversările de ape uzate menajere, cu conţinut ridicat de compuşi conţinând fosfor şi

azot pot provoca fenomenul de eutrofizare. Fenomenul se caracterizează prin înmulţirea excesivă a algelor, respectiv prin scăderea

concentraţiei de oxigen, reducându-se capacitatea de autoepurare a râului, şi ajungându-se pană la virarea proceselor biochimice spre anaerobioză, cu producerea de substanţe toxice şi moartea vieţuitoarelor, cu consecinţe indirecte grave (economice, ecologice...) asupra comunitaţilor umane. La nivelul instalaţiilor de tratare se produce corodare, colmatare sistematică a filtrelor, precipitarea fierului şi manganului şi alterarea proprietătilor organoleptice.

Influenţa altor modificări ale calitaţii apei:

Suspensiile (organice si anorganice), chiar şi în absenţa unei acţiuni negative directe asupra sănătăţii umane, tulbură major folosinţa respectivei ape (potabilizare, îmbăiere, utilizare in industrie, irigaţii şi agrement etc.), colmatează acumulările, etc.

Poluarea cu substanţe în suspensie plutitoare (ţiţei) şi cu substanţe tensioactive (detergenţi, alte substanţe spumante) se interpun la suprafaţa liberă a apei şi impiedică oxigenarea acesteia, rezultând efectele anterior amintite.

Coloranţii afectează şi ei fotosinteza si autoepurarea, alături de prejudiciul estetic. Duritatea mare a apei duce la depuneri în conducte şi multiple alte efecte nedorite,

făcând apa adesea improprie utilizării fără dedurizare.



Substanţele puternic acide sau alcaline afectează pH-ul apei, cu consecinţe negative multiple. Peştii mor de regulă la pH 4,5. Pe aceasta linie, a apărut in ultimele decenii marea problemă a ploilor acide, ce au dus nu doar la moartea pădurilor, ci şi la “moartea” multor lacuri, în special în nordul Europei, fenomen dificil de combătut.

APA POTABILĂ

Apa potabilă (apa destinată consumului uman), provenită în general din surse de apă de suprafaţă sau subterane (foarte rar din alte surse), a devenit un element de confort al omului atât de uzual încât nu se mai acorda atenţia cuvenita beneficiilor aduse de aceasta. În afara facilităţilor casnice pe care le are apa, prin folosirea ei la domiciliu (pentru igienă, pentru evacuarea deşeurilor casnice, spălarea şi curăţarea obiectelor, etc), apa potabilă de calitate corespunzătoare poate duce la eliminarea unor maladii, aşa cum s-a arătat mai sus.

În ţările în care nu există acces la apa potabilă (1,2 miliarde de oameni pe glob consumă apă baltită), apa este responsabilă de 30% din decese şi 80% din maladii.

Alimentarea cu apă potabilă a stat dintotdeauna pe primul plan atunci când s-au ridicat noi aşezări umane sau s-au extins cele existente. Unde vezi o casă sau un sat ştii că trebuie să existe in apropiere şi un izvor sau o fântână. În lumea modernă această regulă nu mai este strict valabilă deoarece s-au realizat alimentări centralizate cu apă pentru intregi localităţi sau lanţuri de localităti, cu apa din surse aflate uneori la sute de kilometri distanţă.

Alimentarea oricărei locuinţe sau instituţii cu apă potabilă rămane un standard de la care nu se poate abdica. In general, un om are nevoie, în medie, de circa 150 litri de apă zilnic: 12 litri pentru nevoia fundamentală, alimentară (3 litri pentru băut şi 9 litri pentru prepararea hranei),15 litri pentru spălat vesela, 18 litri pentru spălat rufe, 105 de litri pentru nevoi sanitare (spălat pe mâini si faţă, duş, apă pentru clătirea toaletei etc.). Variabilitatea este desigur foarte mare, în funcţie de disponibilitatea si preţul apei, de obiceiuri etc.

Unde nu exista apă curentă consumul casnic e mai mic, iar unde trebuie transportată de la mari distanţe sau e foarte scumpă se face economie. Sunt si situaţii , unde consumul este sub minimul acceptabil situatia ducând la consecinţe negative asupra igienei si sanataţii publice. A face baie în cadă în loc de duş duce automat la un consum mult mai mare de apă, la fel şi utilizarea frecventă de maşini se spălat haine, veselă etc. sau dacă acestea au eficienţa redusă din punct de vedere al consumului de apă.



Schema generală de tratare a apei

În general schema tehnologică a unei staţii de tratare a apei se înscrie pe o tehnologie clasică, care cuprinde procesul coagulare – decantare – filtrare rapidă prin nisip – clorare. Ca reactivi chimici se folosesc sulfatul de aluminiu (sau de fier) şi uneori varul şi silicea activă.

Majoritatea staţiilor de tratare a apei folosesc pentru treapta de limpezire, decantoare statice de tip orizontal longitudinal sau orizontal radial. Pentru filtrarea apei se folosesc filtre rapide cu nisip cuarţos, de la 0,9 la 1,20 m grosime, sau drenaje cu crepine. Filtrele lucrează cu nivel variabil sau constant, cu viteze de filtrare de 6-10 m3/h şi m2.

Pentru apele subterane care conţin fier si mangan (in unele cazuri hidrogen sulfurat) schema de tratare este cu aerare-filtrare si clorare. Filtrarea se face prin filtre rapide cu nivel liber şi uneori sub presiune.

În sistemele de alimentare cu apă, se prevăd rezervoare de înmagazinare, cu rolul foarte important de a asigura volumele necesare compensării variaţiilor de consum, volumelor necesare stingerii incendiilor şi volumelor necesare situaţiilor de avarii la surse, tratare sau aducţiune.

Calitatea apei potabile, în România, este reglementata de Legea nr. 458/2002, care transpune Directiva 98/83/CEE privind apa potabilă.

În această lege sunt preluate toate prevederile Directivei, inclusiv anexele: este definită apa destinată consumului uman – apa potabilă; este introdusă cerinţa de apă curată si sanogenă; sunt stabiliţi parametrii de calitate, valorile acestora şi metodele de analiză şi criteriile

de validare a metodelor; sunt stabilite autorităţile competente pentru monitorizare; sunt stabilite autorităţile si responsabilitătile lor privind informarea populaţiei; sunt stabilite responsabilităţile si cerinţele de elaborare a raportului periodic.

Totodată, trebuie cunoscut faptul că monitorizarea calităţii apei potabile se face de către Ministerul Sănătăţii şi Familiei, prin Direcţiile de Sănătate Publică (DSP) .

DSP efectuează monitorizarea de audit a calitătii apei potable distribuită populaţiei de catre toate sistemele publice (inclusiv cele ce nu aparţin administraţiilor publice locale) şi din fântânile publice.



Programul monitorizarii de control a calitatii apei potabile distribuita la populatie contine următorii parametri care trebuie monitorizati: Microbiologici: coliformi totali, coliformi fecali, streptococi fecali, Clorul rezidual, Gust, culoare, miros, turbiditate, Duritate totală, oxidabilitate, amoniac, nitriţi, nitraţi, (fier, hidrogen sulfurat – doar

acolo unde aceste substante se gasesc în sursă), aluminiu (acolo unde se foloseste în procesul de tratare);

şi limitat ca teritoriu si frecvenţă: Plumb, Pesticide, Trihalometani.Probele se prelevează la ieşirea din staţia de tratare, în reţeaua de distribuţie si de la robinetul consumatorului.

Populaţia care nu beneficiază de apă din sistemul centralizat, se alimentează din fântâni.

Apa din fântâni este în principiu bună direct pentru consum dacă apa freatică din zonă nu este contaminată si fântâna este bine construită si intreţinută. Există norme precise în acest sens:

Fantana trebuie amplasată departe de latrină sau de grajd, pe cât posibil mai sus sau la acelaşi nivel.Pereţii interiori trebuie sa fie din tub de beton sau piatră, iar la exterior vecinătatea imediată impermeabilizată contra infiltraţiilor.Fântâna trebuie sa fie închisă / acoperită, pentru a feri apa de impurităţi, iar găleata să atârne în timpul nefolosirii şi lanţul / cablul să aibă limitator pentru a nu ajunge găleata la fundul fântânii şi a tulbura apa.

Calitatea apei din fântână trebuie verificată periodic şi fântâna trebuie, tot periodic, golită, curaţată şi dezinfectată cu clor.

CANALIZAREA

Deşi apele uzate menajere sunt deversate în cursurile de apă, râul nu trebuie considerat ca fiind destinat acestei utilizări, chiar dacă respectivele ape sunt epurate. Totuşi, cursul de apă la o astfel de utilizare se comportă bine, pentru că este folosită capacitatea sa de autoepurare.

Nu toate zonele locuite au sau este economic sa aibă un sistem colectiv de canalizare. În zonele mai puţin dense, sistemele de canalizare autonome sau semi-colective sunt preferate reţelelor foarte întinse (şi deci foarte costisitoare) pentru un număr mic de populaţie deservită.

Apele uzate domestice sunt compuse din ape menajere (provenite de la lavoare, duşuri, băi si spalatoare de vase) şi din ape provenite de la WC-uri. S-a estimat că o persoană care consumă 150 litri de apă zilnic elimină 70 gr. materii in suspensie, 60-70 gr. materie organică, 15-17 gr. azot şi 4 gr. fosfor.

Serviciul de canalizare este asemănător serviciului de distribuţie a apei, prin urmare un serviciu comunal, care poate fi exploatat asemănător serviciului de distribuţie a apei. Reţelele se construiesc după două principii: sistemul separativ si sistemul unitar.Sistemul unitar – este bazat pe principiul evacuării într-o canalizare unică a apelor pluviale şi a apelor uzate menajere. Principalele avantaje ale acestui sistem sunt simplitatea concepţiei şi funcţionării şi a economiei realizate. În schimb, acest sistem generează debite de intrare în staţia de epurare, foarte variabile.



Colectarea si epurarea apelor uzate

Sistemul separativ – este format dintr-o canalizare de dimensiuni mici pentru apele uzate şi o alta mai mare ca dimensiuni pentru apele pluviale.Această concepţie permite aducerea apelor uzate direct la staţia de epurare şi deversarea în râu a apelor pluviale, cunoscute ca fiind nepoluate (considerate convenţional curate).

Această viziune asupra apelor pluviale considerate ca fiind nepoluate, se adevereste că este falsă deoarece apele pluviale se incarcă de pe trotuare şi şosele cu materii poluante, cum sunt materiile in suspensie, materiile organice, metale grele şi hidrocarburi.

Tratarea apelor pluviale este atotprezentă, şi se ia in consideraţie impactul ei asupra mediului. Se pune astăzi problema finanţării tratării acestor ape pluviale.

Reducerea tendinţei de poluare a apelor – cerintă expresă a Directivei cadru privind apa şi a altor directive din domeniul protecţiei calitaţii apei , se poate face pe doua cai:

- prin realizarea canalizării centralizate şi a epurării apelor uzate menajere şi industriale,- prin introducerea unor tehnologii perfomante, prietenoase faţă de mediu, care au avantajul

că produc ape uzate ce pot fi mult mai uşor epurate (întrucât concentraţiile de poluanţi sunt mult mai scăzute), cât şi datorită realizării de economii de materii prime.

Lipsa investiţiilor şi durata depăşită de funcţionare a unor staţii de epurare a apelor uzate au condus la o evoluţie descrescătoare a capacităţii funcţionale a staţiilor de epurare.



Sursele de poluare ale apelor naturale se caracterizează in principal după:- Volumele de ape uzate evacuate anual (milioane mc.),- Cantităţile de substanţe poluante evacuate în receptorii naturali (tone/an).

Menţionăm că, în conformitate cu Directiva UE privind epurarea apelor uzate municipale, apele uzate trebuie colectate şi epurate cel puţin într-o treaptă secundară, ceea ce implică epurarea biologică.

Directiva nr.91/271/EEC privind epurarea apelor uzate urbane a fost transpusă în legislaţia românească prin Hotărârea de Guvern nr.188/2002 pentru aprobarea unor norme privind condiţiile de descărcare a apelor uzate în mediul acvatic. Anexa la această hotărâre de guvern, cuprinde Planul de acţiune privind colectarea, epurarea şi evacuarea apelor uzate:

La nivel national imensa majoritate a locuinţelor rurale şi bună parte din cele orăşeneşti, nu beneficiază de canalizare comunitară.

Prima consecinţă: neavând canalizare unde să poată fi deversate apele reziduale, locuitorii nu işi pot instala apă în casă. Localitaţile rurale nu beneficiază de reţea de apă potabilă, apa se ia din puţuri individuale sau comune câtorva familii, puţuri de mică adâncime. Mai mult, nu pot beneficia nici de apă caldă menajeră.

A doua consecinţă: dacă nu-şi pot instala apă în casă, nu-şi pot monta nici WC în casă. Imensa majoritate a locuinţelor sunt dotate cu WC tip hazna săpat în curte.

Această hazna se vidanjează la câţiva ani, sau se acoperă cu pământ săpându-se o altă hazna. Apele rezultate din spălarea rufelor se aruncă de cele mai multe ori într-o groapă sau un şanţ, săpate în grădină şi nu de puţine ori chiar în stradă în faţa porţii. A treia consecinţă: această situaţie precară pe lângă faptul că este generatoare de disconfort, în anumite circumstanţe devine generatoare de focare de infecţie, de mirosuri şi nu de puţine ori genereaza conflicte între vecini.

Soluţia de eliminare a acestor neajunsuri, acolo unde legislaţia nu prevede alimentare cu apă şi canalizare în sistem centralizat, este echiparea locuinţelor rurale cu fose septice, fose septice care se vidanjează la anumite intervale, între 1 şi 5 ani, de către o societate abilitată să practice astfel de activităţi. Această soluţie este recomandată şi de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), este soluţia care se practică în toată lumea.

Fosa septică asigură lichefierea parţiala a materiilor poluante concentrate în apele uzate, de asemenea asigură reţinerea materiilor solide şi a deşeurilor plutitoare. Asigură o pretratare eficientă şi o lichefiere a dejecţiilor evacuate dintr-o gospodărie ce nu poate fi legată la o reţea de canalizare, este indispensabilă fazei de epurare a apelor.



În unele cazuri, ea poate constitui o alternativă economică de asanare a reţelelor de apă din zonă. Pentru antrenarea spre fosă a deşeurilor fecaloide si menajere este necesară o cantitate mare de apă. Apele care se emit din fosa septica nu sunt totuşi pure. .

Problema prioritară însă, în domeniul protecţiei resurselor acvatice, dincolo de abordarea inţeleaptă a alimentării cu apă şi a canalizării, o constitue educaţia ecologica.

Acceptarea conceptului dezvoltării durabile, in care protectia mediului devine principiul central de organizare al civilizaţiei, practic nu poate avea loc fără o potenţializare adecvată a capitalului uman, fără schimbări radicale în modelele de gândire şi acţiune.

Se constată că cel mai greu obstacol în trecerea spre o altă treaptă de cultură sunt vechile tipare de gândire si de comportament. Reconsiderarea acestor metode reprezintă un efort care cere a fi susţinut prin programe speciale de informare şi educaţie ecologică.

Orasele si apa : o anevoioasa conciliere

Este o afirmatie de bun simt ca orasele nu au chiar cel mai fericit impact asupra raurilor invecinate. In ciuda investitiilor masive in facilitatile de tratare a apelor uzate, situatia este cu greu multumitoare chiar in Europa de Vest.

Constienti ca totul costa, reprezentanti ai autoritatilor guvernamentale din Vest si operatorii utilitatilor publice explica regulat necesarul de investitii pentru a se asigura de sprijinul publicului. In urma cu ceva vreme , Suez Lyonnaise des Eaux, un operator major din domeniu serviciilor de apa a initiat în Franta o campanie de comunicare cu scopul de a informa publicul si factorii de decizie ai autoritatilor locale despre investitiile necesare pentru tratarea apelor uzate pentru a diminua impactul oraselor asupra raurilor invecinate.

In ciuda investitiilor masive in tratarea apelor uzate din Franta, reprezentantii companiei au declarat ca mai mult de 50% din volumul de deseuri lichide este tratat inca necorespunzator. Totusi, in cele mai multe state vestice, conditiile de mediu se imbunatatesc treptat, mai ales sub presiunea publica. Europa de Vest pare sa încerce cel putin sa constientizeze problemele de mediu.

Romania : mostenirea nedorita

Daca ne întoarcem atentia catre tarile "ex-comuniste" din Europa Centrala si de Est, situatia este in mod sensibil mai alarmanta. Pe fostii lideri comunisti i-a interesat sa construiasca uzine, dar nu sa reduca efectele industrializarii. Printre aceste tari, Romania trebuie sa faca fata acum uneia dintre cele mai dificile situatii ecologice din toata Europa de Est. Timp de peste 40 ani, principiile dezvoltarii nationale ar fi putut fi cu usurinta rezumate sub formula "indiferent cat costa, construiti orice". Rezultatul a fost ocuparea unor vaste portiuni din teritoriu cu tehnologii invechite numai pentru a satisface un orgoliu fara margini care judeca fericirea in termeni de metri cubi de beton si tone de otel. O simpla plimbare de-a lungul raurilor mai importante este relevanta: imense obiective industriale construite fara a se lua în consideratie nevoile si impactul ecologic. In plus, in ciuda existentei unor facilitati proiectate pentru tratarea deseurilor industriale, lichide si solide, cele mai multe dintre resturile productiei erau (si sunt înca) aruncate fara scrupule în natura. Adica, in deponeele si in raurile invecinate.

Rapoarte oficiale publicate de Ministerul Apelor, Padurilor si Protectiei Mediului dovedesc ca starea mediului a ajuns într-un stadiu în care numai actiuni hotarate in prezent vor ajuta la restabilirea echilibrului ecologic afectat.

Intr-un raport din 1996, MAPPM estima ca aproximativ 3000 km de rau sunt foarte degradati "si practic fara viata".In acelasi an, in Romania erau circa 2000 statii de epurare, din care MAPPM estima ca peste 50% nu functioneaza corespunzator.



Acest lucru are ca rezultat un continut mare de metale grele, cianuri, amoniu, substante organice in suspensie, fosfor si nitrogen in apele uzate deversate in rauri.Cu gandul la viitor S-au facut o serie de pasi pentru imbunatatirea conditiilor de mediu in Romania.

In 1995, European Bank for Reconstruction and Development si Guvernul Romaniei au încheiat un acord de împrumut pentru co-finantarea reabilitarii facilitatilor de tratare a apei potabile si a apelor uzate.Programul a fost remarcabil pentru transferul de know-how catre operatorii romani prin interventia unor experimentati consultanti privati.Totusi, in ciuda unui volum fara precedent de investitii, programul a cuprins numai cinci orase majore.

Angajarea autoritatilor locale si centrale dovedeste constientizarea crescânda legata de problemele de mediu.Pe masura ce cadrul legislativ se clarifica, devine tot mai atragatoare implicarea operatorilor privati care pot asigura finantarea si controlul permanent al derularii investitiilor.

Nevoia de actiune in prezent este coplesitoare deoarece efectele negative asupra mediului sunt tot mai greu si tot mai costisitor de remediat pe zi ce trece.


consecintele poluarii apelor

Documents