constantin petrescu-ercea - profesor Şi...
TRANSCRIPT
1
CONSTANTIN PETRESCU-ERCEA - PROFESOR ŞI DECAN LA ORADEA
Semănaţi cu înţelepciune pe calea voastră dragostea
neamului românesc.
(M.S. Regina Elisabeta1)
1.1. Activitatea didactică, pedagogică şi ştiinţifică
Constantin Petrescu-Ercea a văzut lumina lumii la 28 noiembrie 1892, în localitatea
Ercea, judeţul Mehedinţi2. Numele Ercea şi l-a adăugat în anul 1926 în condiţiile în care numele
de Petrescu era foarte des întâlnit, pentru a nu fi confundat cu alte persoane cu acelaşi nume.
A devenit doctor în Drept la Paris, conform datelor existente în dosarul personal de la
Direcţia Judeţeană a Arhivelor Cluj, la data de 10 iulie 19233; a fost conferenţiar la Facultatea de
Drept din Cernăuţi, profesor titular la Catedra de Drept Comercial II, director al Seminarului de
Drept Comercial II, membru al Societăţii de Legislaţie comparată din Paris şi al Asociaţiei
juriştilor de limba franceză4 şi membru al Comitetului Central al Reuniunii Culturale Cele Trei
Crişuri din Oradea. În anul 1933 devine deputat, implicându-se astfel, tot mai activ, în viaţa
politică a României.
Conform declaraţiei existentă la Arhivele Naţionale, Direcţia Judeţeană Cluj privind
situaţia sa militară, prof. Constantin Petrescu-Ercea a făcut serviciul militar, participând pe front
în intervalul 1916-1920, la teatrul de operaţiuni militare, fiind concentrat pe o perioadă de până
în 2 luni (vezi anexa nr. 1 din Addendă).
Pe baza bogatei activităţi didactice şi ştiinţifice, a urcat constant în ierarhie, inclusiv din
punct de vedere financiar. Începând cu data de 1 aprilie 1936 i-a fost acordată a III-a gradaţie
(aceste gradaţii se acordau din 5 în 5 ani), conform adresei nr. 4088/1935 emisă de Ministerul
Instrucţiunii Publice şi trimisă Rectorului Universităţii Regele Ferdinand I, din Cluj. În anii
următori, mai precis în anul 1941, prof. Constantin Petrescu-Ercea va primi şi cea de-a IV-a
gradaţie, chiar dacă va întâmpina unele probleme din partea Ministerului de resort, probleme
legate de împlinirea sau neîmplinirea celor 20 de ani de la obţinerea diplomei de Doctor în
Drept5, condiţie importantă în obţinerea acestor tipuri de gradaţii.
Dreptul comercial românesc şi european.
Având ca antecesori pe Iacob Negruzzi, considerat primul profesor de Drept comercial din
Moldova şi pe Vasile Boerescu, care a inaugurat învăţământul şi ştiinţa dreptului comercial în
Muntenia, Constantin Petrescu-Ercea, alături de P.Poruţiu de la Cluj, este considerat primul
comercialist român de la Cluj după reîntregirea Ţării6 în anul 1918.
1Arhivele Naţionale-Direcţia Judeţeană Bihor, fond Prefectura judeţului Bihor, dosar nr. 138/1932, f. 64 2Anuarul Universităţii Regele Ferdinand I, Tipografia Cartea Românească, Cluj, 1939, p. 53 3Arhivele Naţionale-Direcţia Judeţeană Cluj, fond Universitatea Regele Ferdinand I-Academia de Drept din
Oradea, dosar personal nr. 171, filele 27, 29 şi 30 4Anuarul Universităţii Regele Ferdinand I, Tipografia Cartea Românească, Cluj, 1939, p. 431 5 Arhivele Naţionale-Direcţia Judeţeană Cluj, fond Universitatea Regele Ferdinand I-Academia de Drept din
Oradea, dosar personal nr. 171, filele 25, 26 şi 28 6Sorin Popescu, Tudor Prelipceanu, Juriştii comercialişti de la Consiliul Legislativ interbelic, coautori ai Codului
comercial unificat, în elita profesiei, în „Buletin de informare legislativă”, nr. 3/2006, p. 32
2
O contribuţie de seamă la dezvoltarea, în cursul timpului a dreptului românesc, în general, au
adus-o specialiştii din domeniul dreptului comercial din ţara noastră, având, de altfel, o
pregătire profesională multilaterală7.
Constantin Petrescu-Ercea a fost profesor titular la Academia Regală Regele Carol al II-
lea, predând Drept comercial şi cambial, 5 ore/săptămână încă din anul şcolar 1926-19278. În
Absolutoarele din anii universitari ce au urmat, numărul orelor la disciplina profesorului
Constantin Petrescu-Ercea a fost redus la 4, fără a micşora, în vreun fel, prestigiul disciplinei sau
al profesorului titular. Acest lucru este confirmat de Certificatul eliberat la 2 octombrie 1931 în
care se menţiona că funcţionează [Constantin Petrescu-Ercea- n.n.] în calitate de profesor de
Drept comercial de la 1 octombrie 19259. Certificatul înregistrat la numărul 4/1931-1932 este
semnat de profesorul Lazăr Iacob, deşi decan la acea dată era însuşi Constantin Petrescu-Ercea.
În cursul anului 1932? (anul nu este vizibil), cu ocazia Adunării delegaţilor din judeţ şi a tuturor
asociaţiilor din Oradea10
, ţinută în Piaţa Mihai Viteazul, printre cei care au luat cuvântul s-au
aflat dr. Lazăr Iacob, dr. Gheorghe Sofronie şi decanul Facultăţii de Drept din Oradea,
Constantin Petrescu-Ercea.
Profesorul Constantin Petrescu-Ercea, titular la catedra de Drept comercial şi cambial de
la Facultatea Juridică/de Drept Regele Carol al II-lea din Oradea, prin adresa Ministerului
Instrucţiunii din 10 ianuarie 1931, beneficiază, din punct de vedere financiar, de a doua gradaţie,
sumă de bani care putea fi primită de un profesor în plus la salariu, prin vechime neîntreruptă în
domeniul învăţământului. Aşadar, în proiectul de buget din anul 1932, la cheltuielile de personal
didactic, apare menţiunea la catedra de Drept comercial şi cambial s-a majorat [suma de bani
alocată-n.n.] faţă de cea prevăzută în exerciţiul 1931, la care titularul este dl. prof. Constantin
Petrescu-Ercea şi care conform legii cu începerea exerciţiului 1931 primeşte a 2-a gradaţie de
vechime11
.
În Registrul de prezenţă, intervalul 1927-1929, prof. Constantin Petrescu-Ercea, preda la
Academia de Drept din Oradea, Drept comercial, joia între orele 16,00-18,00, vinerea între orele
18,00-20,00 şi sâmbăta între orele 16,00-18,00 şi Drept internaţional, vinerea între orele 16,00-
18,0012
(Registru de prezenţă, anul 1927-1928). Cele două cursuri au fost ţinute de Ercea şi în
anul universitar anterior, 1926-1927, 5 ore/săptămână de Drept comercial şi cambial şi 3
ore/săptămână de Drept internaţional, aşa cum o demonstrează Absolutoarele13
studenţilor.
Din data de 23 februarie 1928, prof. Constantin Petrescu-Ercea este atestat ca predând
Drept comercial şi cambial joia, între orele 16,00-18,00 iar vinerea, între orele 18,00-20,00,
Drept comercial14
. Ultimul curs este predat şi sâmbăta, între orele 17,00-18,00. Toate aceste
cursuri erau ţinute studenţilor din anul III ai Facultăţii juridice.
Alături de profesorii Alexandru Angelescu, Ştefan Bezdechi, Gheorghe Buzoianu,
Aurelian Ionaşcu, Liviu Lazăr, Ioan Minea, Dumitru Mototolescu, Teodor Naum, Marin
Ştefănescu, Ioan Tănăsescu, Gheorghe Sofronie, Constantin Petrescu-Ercea a fost decorat cu
7 Ibidem 8 Arhivele Naţionale- Direcţia Judeţeană a Bihor, fond Academia de Drept Oradea, dosar 594/1931-1932, f. 156 9 Ibidem, f. 1 10 Idem, fond Episcopia Ortodoxă din Oradea, dosar 388/1914-1940, f. 109 11 Idem, fond Academia de Drept Oradea, dosar nr. 594/1931-1932, filele 111 şi 115 12 Ibidem, dosar 584/1927-1929, Registru de prezenţă, filele 1-3 13 Ibidem, dosar 594/1931-1932, filele 163-164 14 Ibidem, dosar 584/1927-1929, f. 35
3
ordinul Coroana României în grad de cavaler cu spade şi panglică de virtute militară15
. Această
înaltă distincţie i-a fost acordată în anul 1917, pe când profesorul Constantin Petrescu-Ercea
avea numai 25 de ani (vezi anexa nr. 1 din Addenda Lazăr Iacob).
Constantin Petrescu-Ercea la 4 noiembrie 1930, cu puţin timp înainte de a fi ales decan al
Facultăţii de Drept, a fost ales membru supleant din partea facultăţii în Comisia de examinare a
avocaţilor din Oradea16
, conform procesului verbal nr. 657/1930-1931 (vezi anexa 2 din
Addenda). Decan al facultăţii la acea dată era Victor G. Cădere.
În procesul-verbal al Consiliului Profesoral de la Facultatea de Drept din Oradea, din data
de 10 octombrie 1930, la care au fost prezenţi Bogdan Ionescu- prodecan, preşedinte, Iuliu
Hovanyi, Andrei Sigmond, Lazăr Iacob, Constantin Petrescu-Ercea - profesori titulari şi Eugeniu
Sparantia, Gheorghe Sofronie, Tiberiu Moşoiu, Liviu Lazăr – conferenţiari, Bogdan Ionescu a
adus în discuţie problema anului preparator (vezi anexa nr. 3-4).
Anul preparator va fi înlocuit cu anul de îndrumare, dovadă în acest sens fiind adresa
numărul 477/1931-1932 trimisă la Bucureşti de decanul Facultăţii de Drept din Oradea,
Constantin Petrescu-Ercea, în conformitate cu Legea de autonomie a universităţilor. Această
nouă terminologie, an de îndrumare, în locul anului preparator, trebuia să existe la toate
Facultăţile de Drept din România, facultatea noastră fiind de părere că organizarea acestui an
trebuie să fie uniformă la toate Facultăţile de Drept17
. Totodată, Constantin Petrescu-Ercea
propunea Universităţii din Bucureşti o întâlnire a tuturor decanilor Facultăţilor de Drept din
România pentru o decizie comună în acest sens.
Cu această ocazie, Consiliul hotărăşte ca absolvenţii de 7 clase cu bacalaureat să se
înscrie în anul I adăugându-se un curs de specializare, Noţiuni generale de drept cu 3
ore/săptămână18
care urma să fie ţinut de prof. Constantin Petrescu-Ercea19
. Acest curs devine
examen fundamental, dovadă fiind Absolutorul nr. 484/1931.
În Registrul de prezenţă din perioada 25 februarie 1931-15 martie 1932, profesorul
Constantin Petrescu-Ercea apare ca profesor de Drept comercial la anul III, având 4
ore/săptămână în zilele de joi şi vineri, între orele 16,00-18,00, iar la anul I cu 1 oră/săptămână
unde predă Noţiuni generale de drept sâmbăta între orele 16,00 şi 17,0020
şi lunea între orele
16,00-18,00 (vezi anexa 5). Începând cu anul universitar 1929-1930, Constantin Petrescu-Ercea
a predat studenţilor înscrişi la Facultatea de Drept în intervalul 1929-1932 şi Cursul de civilizaţie
şi instituţiile juridice franceze21
(vezi anexa 6), 3 ore/săptămână.
La data de 4 noiembrie 1930, în cadrul Consiliul Facultăţii de Drept din Oradea, Victor
G. Cădere, în calitate de decan-preşedinte, pune în discuţie desemnarea profesorului care va
preda cursul de Introducere generală în ştiinţa dreptului la anul I, pentru studenţii bacalaureaţi
cu 7 clase. Acest consiliu la care au participat şi prodecanul Bogdan Ionescu şi profesorii Iuliu
Hovanyi, Andrei Sigmond, Lazăr Iacob, Constantin Petrescu-Ercea, Ioan I. Polidor alege în
unanimitate, ca persoană capabilă de a preda acest curs, pe Constantin Petrescu–Ercea şi decide
ca salarizarea acestui curs să se facă din sumele încasate. Salariul primit urmează să fie
echivalentul salariului unui alt suplinitor. În cazul în care rezultă un surplus financiar, acesta se
15 Anuarul Universităţii Regele Ferdinand I Cluj-Sibiu, Tipografia Cartea Românească, Cluj, 1939, p. 22 şi 431 16 Arhivele Naţionale-Direcţia Judeţeană Bihor, fond Academia de Drept Oradea, dosar 589/1930-1931, f. 5 17 Ibidem, dosar 594/1931-1932, f. 69 18 Ibidem, dosar 589/1930-1931,f. 4 19 Ibidem, dosar 584/1927-1929, f. 2 20 Ibidem, dosar 601/1931, filele 2-3 21 Ibidem, dosar 602/1932-1933, filele 12, 140
4
va vărsa în fondul propriu al facultăţii. Dintre toate materiile predate de prof. Constantin
Petrescu-Ercea, Dreptul Comercial făcea parte din examenele fundamentale ale anului III22
,
fiind unul dintre cele mai importante cursuri.
Într-un singur Absolutor, nr. 2774/ 2 iulie 1934, al studentului Iuliu Dreghiciu, în anul
şcolar 1931-1932 Constantin Petrescu-Ercea apare ca predând, la examenul fundamental pe
lângă cele 4 ore/săptămână de Drept comercial şi 2 ore/săptămână de Medicină legală23
.
De aceea, alături de prof. George/Gheorghe Sofronie24
, Constantin Petrescu-Ercea poate
fi considerat deschizător de drumuri în ceea ce priveşte bazele şcolii moderne româneşti din
primele decenii ale secolului al XX-lea. Din acelaşi an universitar, apare ca decan al Academiei
Regale Regele Carol al II-lea din Oradea.
1.2. Lucrări de referinţă:
1. La puissance maritale en droit comparé – 1923
2. Curs elementar de Drept comercial - 1927
3. Actele de comerţ . După dreptul în vigoare în Transilvania şi după dreptul comercial
aplicat în Vechiul Regat – 1931
4. Criteriul de determinare a domeniului dreptului comercial în legătură cu anteproiectul
consiliului legislativ – 1931
5. Curs de drept comercial – 1934, 1938
6. Criza parlamentarismului -1934 (Bucureşti)
7. Criza universitară – 1937 (Bucureşti)
8. Obligaţiunile Comerciale – curs – 1938
9. Curs de drept comercial. Societăţi comerciale – 1938
10. Titlul preliminar al Codului Comercial Carol al II-lea – 1938
11. Spre un cod unic al obligaţiunilor – 1941
12. Determinarea comercianţilor – 194?
13. Dreptul comparat în materie comercială. Spre un sistem juridic unitar – 1947
Aproape toate lucrările sale au fost retipărite, reprelucrate în timpul vieţii de Societatea
Studenţilor în Drept de la Cluj. Cel mai reeditat/litografiat, a fost Cursul de Drept comercial
(vezi anexa 2 din Addenda). Ultimul curs a fost adăugit şi completat de Floriţa Ioan, Hule Sever,
Bocean Valentin şi Chira Aurel.
Acestor lucrări li se adaugă şi conferinţele ţinute de profesorul Constantin Petrescu-Ercea,
respectiv:
Dreptul şi Morala, Drobeta Turnu-Severin, februarie 1935;
Veneţia Renaşterii, în cadrul Extensiunii Universitare, 1942;
Nostalgia tinereţii, la Universitatea din Cluj-Sibiu, în data de 25 februarie 1944.
De asemenea, Constantin Petrescu-Ercea a rămas în memoria contemporanilor şi a
urmaşilor şi prin discursurile sale de o importanţă majoră, atât pentru activitatea universitară, cât
şi pentru întreaga naţiune română. Astfel, la 30 noiembrie 1934 în Adunarea Deputaţilor, cu
22 Gazeta de Vest (Oradea), an III, 1931, nr. 534/6 iunie, p. 2 23 Arhivele Naţionale-Direcţia Judeţeană Bihor, fond Academia de Drept Oradea, dosar 614/1933-1934, fila 98 24 Gheorghe Sofronie este născut pe data de 23 aprilie 1901, dată care coincide cu Sfântul Gheorghe, însă, în Europa,
şi nu numai, este cunoscut cu numele de George Sofronie datorită cărţilor sale traduse în limba franceză (în
traducere, Gheorghe devine George)
5
ocazia discutării adresei de răspuns la Mesajul Tronului, Constantin Petrescu-Ercea a rostit
discursul Criza parlamentarismului, iar la 14 martie 1937, rosteşte în cadrul Adunării
Deputaţilor la Bucureşti, discursul Criza universitară. Cele două discursuri vor fi publicate la
Bucureşti, de publicarea lor ocupându-se Imprimeria Centrală. Fiecare discurs al său a avut o
durată de 8 minute, însă primul discurs s-a întins pe 13 pagini, iar cel de-al doilea pe 10 pagini.
Deşi din anul 1934 Academia Regală Carol al II-lea din Oradea a fost transferată la Cluj,
Constantin Petrescu-Ercea şi-a continuat activitatea în acelaşi domeniu în noul oraş, care l-a
adoptat foarte repede, fiind, în continuare, profesor de Drept comercial. După al Doilea Război
Mondial, în acest nou oraş avea să-i apară al III-lea volum al cursului de Drept Comercial (anul
1946).
Spirit comercial, Constantin Petrescu-Ercea a publicat Cartea despre Paris, considerată
de Radu Ciobanu în articolul „Seducţia artelor minore” din anul 2005, un veritabil elogiu al artei
tipografice [...] spre deliciul bibliofililor [...] pe care numai un connaisseur o poate trăi şi
înţelege25
.
Fiind credincios, plecat intereselor culturale şi spirituale ale naţiei române, în acest colţ
de ţară mult încercat în decursul secolelor de cei care şi l-au dorit a face parte din teritoriul şi
patrimoniul lor naţional, Constantin Petrescu-Ercea primeşte din partea Redacţiei şi
Administraţiei „Legea Românească”, numărul de Crăciun al revistei eparhiale „Legea
Românească”. Prin adresa nr. 1305/28 decembrie 1931, care-i trimitea şi revista eparhială, este
considerat bun creştin şi credincios, membru fruntaş al Eparhiei Oradea26
.
1.3. Decanatul lui Constantin Petrescu-Ercea (1930-1934)
Având ca antecesor pe Victor G. Cădere, Constantin Petrescu-Ercea devine decanul
Academiei de Drept Regele Carol al II-lea la 18 noiembrie 1930, conform procesului-verbal nr.
833/1930-1931. La acest Consiliu profesoral au participat profesorii titulari ai Facultăţii de
Drept, şi anume: Victor G. Cădere-decan (în mandatul lui Constantin Petrescu-Ercea va deveni
prodecan), Bogdan Ionescu-prodecan, Iuliu Hovanyi, Andrei Sigmond, Lazăr Iacob, Constantin
Petrescu-Ercea şi Dumitru Mototolescu. A absentat, din motive neprecizate în procesul-verbal al
şedinţei, profesorul Ioan I. Polidor (Polydor).
În cadrul Consiliul profesoral din 18 noiembrie 1930 convocat în conformitate cu art. 100
din Legea învăţământului secundar şi superior din perioada respectivă, Constantin Petrescu-
Ercea a fost ales cu 5 voturi pentru, în timp ce Victor G. Cădere (fostul decan de până atunci)
cu doar 2 voturi pentru (vezi anexa nr.8)
Profesorul Constantin Petrescu-Ercea a fost confirmat ca decan de Ministerul Instrucţiunii
Publice şi al Cultelor, dovadă în acest sens fiind adresa nr. 157.341/22 noiembrie 1930,
înregistrată în cadrul Academiei la nr. 922/1930-1931, începând cu anul şcolar 1930-1931.
Primul Consiliu profesoral prezidat de Constantin Petrescu-Ercea, în calitate de decan, a
fost convocat la data de 28 noiembrie 1930. Faţă de celelalte Consilii profesorale, acesta are o
încărcătură emoţională aparte, deoarece se face trecerea „ştafetei” în conducerea Facultăţii de
Drept din Oradea. În acest sens, profesorul Constantin Petrescu-Ercea a mulţumit fostului decan,
Victor G. Cădere, pentru întreaga activitate pedagogică şi ştiinţifică depusă în cadrul şi în folosul
25http://www.emia.ro/semne/semne_2_2005/pagini_web/9%20Modelul%20cerchist/9%20Modelul%20cerchist.htm 26 Arhivele Naţionale-Direcţia Judeţeană Bihor, fond Academia de Drept Oradea, dosar 594/1931-1932, f. 410
6
instituţiei. La rândul său, Consiliul Profesoral a felicitat noul decan urându-i activitate rodnică
pentru promovarea intereselor acestei facultăţi urmând calea realizărilor predecesorilor săi27
.
Dar pentru că mai existau şi alte probleme de rezolvat pentru bunul mers al instituţiei,
Constantin Petrescu-Ercea acordă prof. Aurelian Ionaşcu numirea ca şi conferenţiar suplinitor la
Conferinţa de Drept Civil pentru data de 1 decembrie 193028
.
Este unul dintre cele mai importante Consilii Profesorale deoarece, cu această ocazie este
adusă în discuţie şi problema Şcolii Doctorale la Facultatea Juridică din Oradea29
.
Înconjurat de oameni bine pregătiţi din punct de vedere pedagogic şi ştiinţific, profesorul
Constantin Petrescu-Ercea îl deleagă pe prof. univ. George Strat30
în Comisiunea de bursă de pe
lângă Legaţiunea Franţei din Bucureşti şi în Consiliul General al Instrucţiunii. Bunele relaţii pe
care Constantin Petrescu-Ercea le-a avut cu reprezentanţii Franţei în România reies şi din
adresele nr. 477/4 noiembrie 1931 către Consulul Franţei de la Cluj şi cea trimisă Ministrului
Franţei de la Bucureşti31
.
În anul 1932, datorită mutaţiilor produse în statele de funcţiuni prin ridicarea unor
conferinţe la rangul de catedre şi a promovării unor cadre didactice la rangul de profesori
agregaţi, în data de 15 ianuarie în cadrul Consiliului Profesoral a fost pusă în discuţie cererea de
demisie din funcţia de decan a prof. Constantin Petrescu-Ercea şi, bineînţeles, alegerea unui nou
decan.
În cadrul Consiliului Profesoral de la Academia de Drept Regele Carol al II-lea din
Oradea, din data 16 ianuarie 1932, şedinţă convocată cu adresa nr. 1.345/15 ianuarie 1932 la care
au fost prezenţi: Constantin Petrescu-Ercea-decan, profesorii titulari: Iuliu Hovanyi, Andrei
Sigmond, Lazăr Iacob şi profesorii agregaţi: Eugen Sperantia, George Strat, Aurelian Ionascu,
George Sofronie, Tiberiu Moşoiu, Alexandru Angelescu, Liviu Lazăr (Bogdan Ionescu – absent
nemotivat, Victor C. Cădere – în concediu, D. Mototolescu – plecat din Oradea şi Ioan I.
Polydor – bolnav), s-a discutat despre Consiliu Profesoral din anul 1930 care l-a ales ca decan
pe prof. Constantin Petrescu-Ercea.
Deoarece vechiul Consiliu, între timp, a fost completat cu 7 profesori agregaţi cu drept
de vot în cazul alegerii decanului, se impunea alegerea unui nou decan în condiţiile în care
domnia sa şi-a depus demisia. Noul Consiliu Profesoral, prezidat de această dată de Iuliu
Hovanyi – seniorul facultăţii, a trecut la alegerea unui nou decan, pe baza votului secret, vot de
la care Constantin Petrescu-Ercea s-a abţinut. Consiliul a ales în unanimitatea celor 10 voturi, pe
o durată de 3 ani, ca decan pe acelaşi Constantin Petrescu-Ercea, începând cu data de 16 ianuarie
1932, în conformitate cu noua lege a autonomiei universitare (dosar 595/1931-1932). În aceeaşi
zi, a fost întocmită şi o adresă către ministrul de resort, adresă semnată de prof. Lazăr Iacob, prin
care se solicita trimiterea decretului regal pe numele lui Constantin Petrescu-Ercea pentru funcţia
de decan, începând cu data şi durata deja amintite.
Ca decan al Academiei de Drept (1930-1934), Constantin Petrescu-Ercea s-a implicat în
activităţi diverse.
27 Ibidem, dosar 584/1927-1929, f. 13 28 Această activitate fusese suplinită de prof. Bogdan Ionescu, prodecan la Facultatea de Drept din Oradea 29 Ibidem, filele 24-27 30 Ibidem, dosar 594/1931-1932, filele 229-230 şi 243 31 Ibidem, filele 172-173
7
Activităţi cu caracter cultural-naţional Prin adresa nr. 235/1931-1932, din data de 16 octombrie 1931, solicită aprobare din
partea domnului Mircea Eliade, secretar administrativ al Institutului de Ştiinţe Administrative al
României, pentru anuarul universitar Index Generalis32
. Acesta se adăuga celorlalte două
publicaţii ale Academiei, Anuarul Festiv şi Buletinul Conferinţelor33
(oferite şi ministrului de
justiţie, G. Hamangiu, conform adresei nr. 540/28 octombrie 1931, în numele Corpului
Profesoral al Facultăţii de Drept din Oradea pentru activitatea dvs. ca om al legii, ca autor, ca
sprijinitor al culturii34
). Pentru apariţia publicaţiilor facultăţii, Constantin Petrescu-Ercea a
solicitat Primăriei/Comisiei Interimare sume de bani din fondul cultural al municipiului. În
adresa nr. 1.525/1931-1932 trimisă Preşedintelui Comisiei Interimare, Ercea solicită suma de
30.000 lei din fondul cultural al Primăriei. Sprijinirea acestei instituţii de învăţământ era necesară
şi reiterată de către conducere ori de câte ori era nevoie de bani pentru acoperirea cheltuielilor de
genul acesta: să ni se acorde din fondul cultural al Primăriei suma de 30.000 lei pentru
publicaţiunile Facultăţii noastre35
.
Este prezent la manifestaţiile de simpatie36
organizate la Casa Naţională a judeţului Bihor
în cinstea maestrului George Enescu, prezent la Oradea, alături de alte cadre didactice ale
Facultăţii de Drept din localitate, Eugeniu Sperantia şi Aurelian Ionaşcu.
Tot în perioada în care a fost decan, a sprijinit studenţii Academiei Regale Regele Carol
al II-lea să ia parte la Conferinţele Balcanice, unii dintre aceştia primind premii pentru lucrările
lor. În acest sens, Constantin Petrescu-Ercea a primit din partea Consiliului de Miniştri o adresă
prin care i se aduceau la cunoştinţă premiile instituite de Conferinţa Balcanică pentru cea mai
bună lucrare asupra raporturilor existente între ţările balcanice sau cu interese în Balcani37
.
Fiind o instituţie cu caracter cultural, Academia de Drept din Oradea, prin reprezentanţii
săi, cadre didactice şi studenţi, se implica în toate acţiunile solicitate de Primăria Oradea şi
Prefectura Judeţului Bihor. Astfel, pe data de 16 octombrie 1931, orele 11,00, de ziua naşterii
M.S. Regele Carol al II-lea, decanul Constantin Petrescu-Ercea şi profesorii de la Facultatea de
Drept participă la manifestaţiile organizate cu această ocazie, iar pentru data de 29 octombrie
1931, acelaşi Constantin Petrescu-Ercea primeşte din partea Prefecturii invitaţia de a participa,
alături de studenţi şi de celelalte cadre didactice, la acţiunile organizate cu prilejul zilei de
naştere a M.S. Regina Maria, conform adresei nr. 12.633/193138
.
Prin adresa nr. 442/1931 trimisă din partea Prefecturii judeţului Bihor, Constantin
Petrescu-Ercea era invitat să participe la serbările dedicate zilei numelui M.S. Mihai Mare
Voievod de Alba Iulia.
Am arătat şi în alte rânduri că prof. Constantin Petrescu-Ercea s-a implicat în tot felul de
activităţi, fie alături de colegii săi, fie alături de studenţi, de alte persoane sau instituţii de cultură
din Oradea şi judeţul Bihor. Astfel, la 23 iunie 1931, studenţii anului al III-lea au organizat o
masă festivă în cinstea prof. Victor G. Cădere, personalitate marcantă a urbei Oradea, care pe
parcursul vieţii sale a deţinut mai multe funcţii politice importante, contribuind din această
postură la propăşirea culturii româneşti de la graniţa de vest. Alături de profesorii Iuliu Hovanyi,
32 Ibidem, dosar 594/1931-1932, f. 38 33 Ibidem, f. 92 34 Ibidem 35 Ibidem, dosar 595/1931-1932, f. 32 şi dosar 594/1931-1932, Adresa nr. 430/22 octombrie 1931, f. 63 36 Gazeta de Vest (Oradea), an III, 1931, nr. 677/1 decembrie, p. 1 37 Arhivele Naţionale-Direcţia Judeţeană Bihor, fond Academia de Drept Oradea, dosar 594/1931-1932, f. 310 38 Ibidem, f. 43
8
Lazăr Iacob, George Sofronie, care îndeplinea şi funcţia de primar, participă şi prof. Constantin
Petrescu-Ercea care în discursul său avea să-şi îndemne studenţii cu următoarele cuvinte:
Dincolo de ziua de azi, vă aşteaptă o viaţă cu mult mai serioasă şi mai grea decât viaţa
exuberantă de student, care se încheie azi defnitiv39
. În numele corpului profesoral de la
Facultatea de Drept din Oradea, Constantin Petrescu-Ercea le amintea foştilor săi studenţi că
profesorii acestei instituţii le vor fi permanent alături pentru consolidarea României, o Românie
câştigată cu jertfe mari40
.
În timpul decanatului său au loc schimburi de experienţă cu Facultatea de Drept din
Lyon. Astfel, prof. Louis Josserand va conferenţia la Oradea în 15 mai 1931, în Sala festivă a
facultăţii, în calitate de specialist în Drept Civil despre Le Code Civil Français et ses destineés,
iar pe data de 16 mai 1931, orele 18,00 despre L'évolution de la responsabilité. Louis Josserand
este un mare amic al României, de care îl leagă nu numai afinităţi de rasă şi intelectuale, dar şi
numeroşi amici personali şi studenţi români care au trecut prin clasa domniei sale41
.
Constantin Petrescu-Ercea participă şi la acţiunile locale ale altor instituţii din municipiu
şi judeţ, precum cele din partea Asociaţiei Generale a Românilor Uniţi (AGRU), pentru datele de
21-22 nov. 1931, la Congresul general al Comitetului Diecezan. Lucrările Congresului AGRU,
deschise la 21 nov. 1931 în sala Cercului Catolic42
, la care au participat Episcopul român ortodox
Roman Ciorogariu, Arhiereul Andrei Crişanul, dl. gen Eliade, George Ghika, Prefectul judeţului
Bihor, George Sofronie, primar al municipiului Oradea, au fost salutate, printre alţii şi de prof.
univ. Constantin Petrescu-Ercea, în numele Facultăţii de Drept din Oradea.
În data de 31 decembrie 1931, prin adresa nr. 559, înregistrată la nr. 311 la secretariatul
Academiei Regale, decanul Constantin Petrescu-Ercea primeşte mulţumiri din partea Prefecturii
judeţului Bihor pentru preţiosul dvs. sprijin şi concurs ce ni l-aţi dat în anul ce trece (...) în
interesul superior al prosperării neamului nostru43
. Adresa avea un final plin de încărcătură
sufletească şi de încredere că şi pe viitor aceste relaţii de colaborare vor fi păstrate: vă rugăm
deci să binevoiţi a ne acorda concursul dvs. şi pentru anul ce urmează44
, armonia şi colaborarea
să fie păstrate şi pentru viitor între autorităţi45
.
La data de 6 ianuarie 1932, decanul Constantin Petrescu-Ercea, prin adresa nr.
1.627/1931-1932, răspundea solicitării prefectului judeţului Bihor că alături de Eugeniu
Sperantia, George Sofronie (ultimii, însoţiţi de soţii) şi de profesorii Alexandru Angelescu,
Aurelian Ionaşcu, Dumitru Mototolescu, Liviu Lazăr, va participa la banchetul organizat în
cinstea lui Octavian Goga.
Activităţi organizatorice şi administrative privind buna funcţionare a instituţiei pe care o
reprezenta. În acest sens, Constantin Petrescu-Ercea ştia foarte bine cum să organizeze
activităţile privind deschiderea anului universitar. Astfel, pentru deschiderea anului universitar
1931-1932, lansează invitaţie tuturor cadrelor didactice şi studenţilor de a fi prezenţi pe data de 6
noiembrie 1931 în Sala Festivă a Facultăţii de Drept. Cu această ocazie, a fost prezentat şi
programul zilei de 6 noiembrie:
1. Te-Deum pentru ora 17,00.
39 Gazeta de Vest (Oradea), an III , 1931, nr. 548/24 iunie 1931, p. 6 40 Ibidem 41 Ibidem, nr. 516/14 mai 1931, p. 2 42 Ibidem, nr. 670/22 noiembrie 1931, p. 5 43 Arhivele Naţionale-Direcţia Judeţeană Bihor, fond Academia de Drept Oradea, dosar 594/1931-1932, f. 415 44 Ibidem 45 Ibidem
9
2. Cuvântarea de deschidere şi darea de seamă a decanului asupra activităţii Academiei46
.
Deschiderea propriu-zisă a cursurilor anului universitar 1931-1932 urma să aibă loc,
oficial, în data de 7 noiembrie 1931.
La deschiderea acestui an universitar au participat I.P.C. Sa Arhimandrit dr. Vasile
Lăzărescu, profesor la Academia Teologică Ortodoxă căruia, în numele întregului colectiv,
Constantin Petrescu- Ercea i-a mulţumit printr-o scrisoare datată 11 noiembrie 193147
.
Cu această ocazie a fost remarcat discursul decanului Constantin Petrescu-Ercea48
din
data de 7 noiembrie 1931, în care, printre altele, decanul a făcut un scurt istoric al instituţiei,
veche de peste 150 de ani, a menţionat faptul că, în decursul istoriei, la această
facultate/academie ştiinţa juridică s-a predat în limbile latină, germană, maghiară, depunându-se
toate eforturile pentru prosperarea şi înflorirea acestei instituţii ca să vadă minoritarii care ne
înconjoară că la această facultate se câştigă cunoştinţe temeinice în domeniul ştiinţei dreptului
şi se realizează mari progrese49
. Spre finalul acestui discurs, Constantin Petrescu-Ercea a
menţionat faptul că în anul universitar care tocmai se deschide, vor fi prezenţi la Oradea mai
mulţi jurişti din Europa Occidentală şi că vor fi depuse toate eforturile necesare pentru ca la
Oradea să se realizeze o Universitate cu mai multe facultăţi. Din păcate, acest lucru a rămas la
stadiul de teorie deoarece, încă din acest an universitar vor fi lansate numeroase zvonuri în
legătură cu desfiinţarea instituţiei de învăţământ superior.
Este foarte interesant faptul că atâta timp cât a fost decan al Facultăţii Juridice Regele
Carol al II-lea, prof. Constantin Petrescu-Ercea a adresat invitaţii scrise profesorilor şi
studenţilor50
instituţiei pe care o reprezenta, fie pentru a preciza rezultatele obţinute de studenţii
anilor I şi II, fie pentru a stabili programul cursurilor universitare51
.
De asemenea, tot din punct de vedere organizatoric şi administrativ, Constantin Petrescu-
Ercea stabilea comisiile de examinare de echivalenţă a diplomelor de licenţă52
obţinute la
Facultatea de Drept din Paris, la care era preşedinte. Din aceste comisii făceau parte profesorii
dr. Bogdan Ionescu, dr. Iuliu Hovanyi, dr. Andrei Sigmond şi dr. Dumitru Mototolescu –
profesori titulari ai Academiei. Componenţa acestor tipuri de comisii nu este aceeaşi în toţi anii
universitari şi nici chiar pe parcursul unui an, deoarece profesorii membri ai acestei comisii
trebuiau să corespundă din punct de vedere al pregătirii cu tipul de examen care trebuia să se
facă echivalarea. Dovadă în acest sens sunt procesele-verbale cu numerele 1.634/1931-1932 şi
1.635/1931-193253
în care, alături de preşedintele Constantin Petrescu-Ercea, apar profesorii
Andrei Sigmond, Lazăr Iacob, Alexandru Angelescu, Liviu Lazăr.
O trăsătură de caracter a lui Constantin Petrescu-Ercea este promptitudinea cu care
acţiona în rezolvarea problemelor care priveau Academia. În cazul în care unul dintre profesori
absenta din motive bine întemeiate, cum a fost şi cazul prof. I. Polydor, prin adresa nr.
429/1931-193254
, decanul Constantin Petrescu-Ercea desemnează pe prof. Iuliu Havanyi-decanul
46 Ibidem, f. 130 47 Ibidem, Adresa nr. 911/1931-1932 din 11 noiembrie 1931, f. 254 48 Gazeta de Vest (Oradea), an III, 1931, nr. 658/8 noiembrie, p. 5 49 Ibidem 50 Arhivele Naţionale-Direcţia Judeţeană Bihor, fond Academia de Drept Oradea, dosar 594/1931-1932, filele 220-221 51 Ibidem, filele 161-162 52 Ibidem, filele 98-100, 103 şi 140-143 53 Ibidem, dosar 595/1931-1932, filele 119-120 54 Ibidem, dosar nr. 594/1931-1932, f. 62
10
de vârstă al instituţiei, cu examinarea candidaţilor înscrişi la Drept Constituţional pentru a nu
perturba bunul mers al activităţii acestei instituţii.
Fiind şi preşedintele Consiliului profesoral, Constantin Petrescu-Ercea convoca acest for
ori de câte ori era necesar sau apăreau probleme care necesitau o rezolvare urgentă. Consiliul
Profesoral avea ca preşedinte pe decanul instituţiei, iar ca membri, profesorii titulari şi cei care
aveau statutul de agregaţi, ataşaţi unei catedre.
În data de 3 februarie 1931 (vezi anexa 10 din Addenda), Consiliul Profesoral al
Facultăţii de Drept la care au participat Constantin Petrescu-Ercea, decan-preşedinte şi
profesorii: Iuliu Hovanyi, Andrei Sigmond, Lazăr Iacob, Ioan I. Polydor, Dumitru Mototolescu,
Eugeniu Sperantia, George Sofronie, Tiberiu Moşoiu, Lazăr Liviu, Aurelian Ionaşcu, a hotărât în
unanimitate: a. Organizarea Doctoratului la Oradea;
b. Regulamentul Facultăţii de Drept din Oradea pentru introducerea
Doctoratului.
În acest sens, la art. 1 al Regulamentului erau adăugate titlul de doctor în drept, art. 3
cuprindea un nou alineat - unele cursuri se vor preda aprofundat şi comparat, la art. 5- alineatul
1 erau inserate cuvintele doctorat de doi ani frecvenţă după obţinerea titlului de licenţă55
, iar la
capitolul I se adăuga articolul 7 bis care preciza că Facultatea de Drept eliberează următoarele
două diplome de doctorat în Drept: a. O diplomă cu menţiunea „ştiinţe juridice”56
; b. O
diplomă cu menţiunea „ştiinţe politico-juridice”57
.
Titlul de doctor în drept era conferit candidaţilor declaraţi demni după susţinerea unei
teze tipărite asupra unui subiect din specialitatea în vederea căreia candidatul a depus
examenul58
. Erau admişi să-şi susţină teza de doctorat doar candidaţii care treceau cu succes
examenele celor 2 ani de studii de doctorat, examene care se susţineau in corpore în faţa unei
comisii compusă din profesorii care predaseră cursurile anului respectiv – 2 persoane, prezidată
de cel mai vechi profesor59
, ales liber de candidat. Notele erau de la 0 la 20 dar, pentru a fi
admis, media generală trebuia să fie 14, iar la fiecare materie şi interogaţie, trebuia să se obţină
cel puţin nota 12. Calificativele erau următoarele: 14 puncte-suficient, 15 şi 16 puncte – destul de
bine, 17 şi 18 – bine, iar 19 şi 20 – foarte bine. Mai exista, de asemenea, calificativul foarte bine
cu elogii pentru laureaţi ai Facultăţii de Drept din Oradea, în condiţiile în care au obţinut
unanimitate din partea Comisiei. Conform art. 53 , modificat, din Regulament, diplomele de
licenţă şi doctorat sunt date în numele M.S. Regelui, vor purta sigiliul facultăţii şi vor fi semnate
de Ministerul Instrucţiunii Publice, de decan şi candidat60
. Opinie separată a făcut prof. univ.
Dumitru Mototolescu, opinie anexată procesului verbal amintit, care subscria la înfiinţarea
doctoratului în Drept la Facultatea Regele Carol al II-lea însă, cu unele observaţii:
a. Schimbarea titulaturii din Academie în facultate, deoarece numai facultăţile acordă gradul de
licenţă şi doctorat.
b. În lipsa profesorilor titulari sau agregaţi desemnaţi să compună Comisia pentru examen I şi II,
Consiliul să-i poată delega pe conferenţiari să compună Comisia de examen.
55 Ibidem, dosar 589/1930-1931, f. 24 56 Ibidem 57 Ibidem, f. 25 58 Ibidem 59 Ibidem 60 Ibidem, f. 26
11
c. Comisia să fie formată din 5 profesori, între care să existe: un membru preşedinte şi o
persoană desemnată de candidat dintre profesorii titulari sau agregaţi.
d. Pentru secţia ştiinţe juridice să se adauge: Dreptul penal sau Procedură civilă; La secţia
ştiinţe politico-economice să se adauge: Legislaţia economică şi economia naţională. Aceste
materii urmau să înlocuiască Legislaţia industrială, Filosofia dreptului, Drept
bisericesc/canonic.
e. Pe lângă cursurile obligatorii, să se adauge seminarii de 2 ore/săptămână, lucrările de seminar
să fie consemnate în Caiete de cursuri. Acestora să li se adauge şi interpretări de texte din Drept
roman şi Drept civil comparat.
f. Cursurile de doctorat să fie făcute în mod gratuit până se vor găsi mijloace băneşti pentru a
putea fi plătite.
Consiliul Profesoral din data de 29 octombrie 1931 îl autorizează pe Constantin Petrescu-
Ercea, în calitatea sa de decan să facă demersurile necesare pentru organizarea doctoratului şi,
cum fostul decan Victor G. Cădere renunţă la calitatea de preşedinte al Comisiei pentru Cămine
şi Cantine61
, Consiliul alege ca preşedinte al Comisiei pe dl. Decan Constantin Petrescu-
Ercea62
.
La începutul lunii decembrie 1931, la Bucureşti s-au deschis lucrările pentru pregătirea
proectului de statut al învăţământului superior63
, acest eveniment fiind unica împrejurare în care
senatele tuturor universităţilor din ţară s-au întrunit, lucrând ca for oficial. La aceste discuţii,
Facultatea de Drept din Oradea a fost reprezentată de prof. univ. Constantin Petrescu-Ercea,
membru în Senatul Universităţii din Bucureşti.
Proiectul de statut elaborat, iscălit şi aprobat în unanimitate de senatele universitare
pentru a fi prezentat Parlamentului, cuprindea dispoziţia Facultatea de Drept Regele Carol al II-
lea din Oradea este ataşată Senatului Universităţii din Bucureşti64
. Acest proiect a fost susţinut
şi de Universitatea din Bucureşti, profesorii savanţi ai facultăţilor bucureştene angajându-se să
vină în număr mare pentru a ţine conferinţe în toate ramurile de specialitate, contribuind astfel la
lărgirea orizontului ştiinţific, la intensificarea preocupărilor intelectuale ale publicului
orădean65
. Prin acest sprijin acordat din punct de vedere moral de Universitatea din Bucureşti
oraşului Oradea, acesta este sortit să se afirme tot mai mult ca focar de lumină pentru ţinutul de
vest66
.
Între 16-18 februarie 1934, la Facultatea de Drept din Oradea, au avut loc examenele de
doctorat67
pentru ambele secţii: economico-politică şi juridică, conform articolului redacţiei
ziarului din data de 25 februarie 1934, Examene de doctorat la Oradea.
Astfel, la secţia economico-politică, comisia era compusă din profesorii: dr. A. Sigmond,
dr. G. Strat, dr. G. Sofronie, dr. L. Lazăr şi dr. B. Ionescu. Au fost admişi: căpitanul Petre
Baruţia din Comand. Diviz. 17 Oradea cu calificativul Foarte Bine şi laudă din partea Comisiei,
Csedö Adalbert, Avram Vasile şi Mojeu Ioan.
La secţia juridică, comisia era formată din profesorii: dr. B. Ionescu, dr. A. Ionaşcu, dr.
A. Angelescu şi dr. T. Moşoiu. Au fost admişi cu ocazia examenului de doctorat de la această
61 Ibidem, dosar 596/1931-1932, f. 3 62 Ibidem, f. 4 63 Gazeta de Vest (Oradea), an III, 1931, nr. 690/16 decembrie, p. 1 64 Ibidem 65 Ibidem 66 Ibidem 67 Gazeta de Vest (Oradea), an VI, 1934, nr.1164/25 februarie, p. 8
12
specializare: Bianka Klein, Weiner şi Mut (în cazul ultimilor doi, nu apare prenumele, ci doar
numele de familie).
Merită menţionat în acest sens procesul-verbal al Consiliului profesoral din data de 18
noiembrie 1933, ora 11,00, înregistrat la nr. 634/1933-1934, la care au fost prezenţi: Constantin
Petrescu-Ercea, decan şi preşedinte al Consiliului, domnii profesori titulari: Iuliu Hovanyi,
Andrei Sigmond, Lazăr Iacob, Dumitru D. Mototolescu şi domnii profesori agregaţi: Eugeniu
Sperantia, George Sofronie, Tiberiu Moşoiu, Aurelian Ionaşcu, Liviu Lazăr, Alexandru C.
Angelescu. Bogdan Ionescu şi George Strat au fost absenţi, iar în concediu, prof. Victor C.
Cădere.
La ordinea de zi, cea mai importantă problemă a fost cea referitoare la cursurile
organizate de facultate. Profesorii G. Sofronie, Alex. Angelescu şi A. Ionaşcu fac propunerea
remunerării cursurilor organizate (vezi anexa nr. 9), aceştia fiind susţinuţi şi de d-l Mototolescu
care invocă în sprijinul acestei propuneri art. 9 - Legea Universitară din 1932 şi art. 9 din
Regulamentul Facultăţii de Drept de la Bucureşti. În urma dezbaterilor, Consiliul profesoral a
decis în unanimitate:
a. Sumele de bani provenite din taxele de licenţă şi doctorat să fie afectate, după deducerea
taxelor de bibliotecă şi de asistenţă medicală, remunerării, în mod egal, a tuturor cursurilor
organizate de facultate. Se va deduce o sumă pentru acoperirea cheltuielilor de percepere a
taxelor, sumă al cărei cuantum va fi fixat de Consiliul Consultativ al Facultăţii, împreună cu
decanul;
b. Ridicarea cotei respective de fiecare dintre profesorii însărcinaţi cu asemenea cursuri, implică
din partea sa adeziunea întreagă şi fără nicio rezervă la procesul-verbal întocmit cu această
ocazie;
c. Constantin Petrescu-Ercea, în calitate de decan, este autorizat ca, după o lună de zile, să verse
în Fondul Universitar cotele care nu au fost ridicate.
La propunerea decanului privind cheltuielile materiale şi reprezentare ale facultăţii,
Consiliu prezidat de Constantin Petrescu- Ercea decide, în unanimitate, ca aceste cheltuieli să fie
acoperite din taxa universitară de 500 de lei. În aceeaşi zi, Consiliul Consultativ al facultăţii, la
care au mai participat profesorii Iuliu Hovanyi, Andrei Sigmond şi Lazăr Iacob, a identificat, ca
fiind disponibilă, taxa de licenţă în valoare de 782.250 de lei care provine de la 500 de studenţi
(700.000 de lei) şi 47 doctoranzi (82.250 de lei), sumă care urma să fie alocată remunerării
cursurilor organizate de facultate.
Prin adresa din 31 ianuarie 1933, trimisă de Universitatea din Oradea Universităţii din
Bucureşti, la ordinea de zi erau prevăzute:
Adresa Facultăţii de Drept cu privire la suplinirea catedrei de Drept Constituţional, devenită
vacantă după decesul prof. Ion I. Polydor.
Adresa Facultăţii de Drept cu referatul facultăţii asupra Proiectului de Regulament al
Facultăţii de Drept din Oradea.
Un alt Consiliu profesoral foarte important din timpul decanatului prof. Constantin
Petrescu-Ercea a fost şi cel din 2 noiembrie 1933 la care există procesul-verbal nr. 635/1933-
1934. La acest Consiliu au participat: Constantin Petrescu-Ercea-preşedinte al Consiliului,
profesorii titulari şi profesorii agregaţi deja amintiţi, absent fiind prof. G. Strat, iar în concediu,
prof. Victor C. Cădere-profesor titular. Constantin Petrescu-Ercea a supus atenţiei Consiliului
profesoral organizarea cursurilor pentru anul şcolar 1933-1934. Profesorii A. Ionaşcu, A.
13
Sigmond, E. Sperantia, Alex. Angelescu propun înlocuirea examenului unic de doctorat dovedit
foarte dificil pentru studenţi68
, cu două examene, menţinându-se frecvenţa de 1 an, şi anume:
doctorat juridic: examen A (Drept civil aprofundat, Drept roman general, Drept roman
aprofundat), examen B (Drept civil general, Drept civil comparat, Drept comercial
comparat şi maritim); Opţiune: Procedură civilă, Drept internaţional privat, Filosofia
dreptului, Drept bisericesc, Istoria dreptului privat român, Drept penal;
doctorat economic: examen A (Drept constituţional aprofundat şi general, Drept
administrativ general şi aprofundat, Drept internaţional public general şi aprofundat;
Opţiune: Drept bisericesc, Istoria dreptului public, Drept penal),
examen B (Istoria doctrinelor economice, Economie politică aprofundată, Finanţe
aprofundate; Opţiune: Sociologie, Legislaţie agrară şi industrială) – vezi anexa nr. 11
din Addenda.
Cu această ocazie, prof. dr. Constantin Petrescu-Ercea a fost desemnat în unanimitate
pentru cursul de Drept comercial comparat şi maritim. S-a hotărât, de asemenea, ca studenţii
care nu au promovat examenul de doctorat să mai poată susţine acest examen în sesiunea din
luna februarie 1934, cu aprobarea Senatului Universitar.
La solicitarea lui Constantin Petrescu-Ercea, a fost pusă în discuţie şi problema
examenului de licenţă. Astfel, A. Ionaşcu propune următoarea repartiţie pentru organizarea
cursurilor celor doi ani de licenţă: anul I (tip nou), materii: Introducere generală în drept, Drept
roman, Drept civil/Bunuri (2 ore), Drept constituţional, Economie politică; anul II (tip nou),
materii: Drept roman, Drept civil, Drept penal, Drept administrativ, Drept bisericesc, Filosofia
dreptului (2 ore); anul III, tip vechi, păstrat.
Tot în calitate de decan al Academiei Regale Regele Carol al II-lea, Constantin Petrescu-
Ercea, alături de alţi profesori, colegi ai săi, precum prof. dr. I. Hovanyi, dr. L. Iacob, dr. Alex.
C. Angelescu, făcea parte din comisiile de examinare a cererilor pentru recunoaşterea frecvenţei
studenţilor. De asemenea, era abilitat să semneze, în calitate de decan, acte şi cereri necesare
studenţilor pentru examenul de licenţă şi elaborarea de certificate necesare personalului
pensionabil care şi-a desfăşurat activitatea la Academia de Drept din Oradea.
În calitate de ordonator secundar de credite, decanul Constantin Petrescu-Ercea alocă
sume de bani pentru reparaţii necesare Căminului studenţilor în Drept69
, dar şi pentru zugrăvirea
a 3 săli de curs, 3 coridoare, frecatul podelelor, spălatul ferestrelor în întreg edificiul facultăţii70
,
semnează statele de plată ale profesorilor şi ale personalului administrativ.
Totodată, încă din data de 2 octombrie 1931, Constantin Petrescu-Ercea solicită Băncii
Naţionale deschiderea unui cont curent pentru depuneri zilnice pe seama Facultăţii de Drept
Regele Carol al II-lea, banii urmând a fi ridicaţi din acest cont numai cu avizul decanului
facultăţii71
.
Activităţi cu caracter social.
La 7 noiembrie 193172
, în calitate de decan, Constantin Petrescu-Ercea îl desemnează pe
prof. G. Strat pentru a se deplasa la Bucureşti în vederea participării la Comisia de Bursă de pe
68 Arhivele Naţionale-Direcţia Judeţeană Bihor, fond Academia de Drept din Oradea, dosar 609/1933-1934, f. 13 69 Ibidem, dosar 602/1932-1933, filele 190,192,194, 201 70 Ibidem 71 Ibidem, dosar 594/1931-1932, f. 2 72 Ibidem, dosar 609/1933-1934, filele 229-230
14
lângă Legaţiunea Franţei, fapt ce denotă bunele relaţii stabilite cu toate autorităţile statului. Pe
atunci, Ministerul Instrucţiunii şi Cultelor era Nicolae Popescu.
Constantin Petrescu-Ercea fost permanent preocupat de întrunirea Consiliului Profesoral
în vederea acordării burselor pentru studenţi. Din Comisia pentru acordarea burselor
studenţilor, alături de decanul Constantin Petrescu-Ercea, mai făceau parte două cadre didactice
titulare, şi anume: prof. Lazăr Iacob şi prof. Andrei Sigmond (vezi anexa nr. 12).
La solicitarea societăţilor de binefacere Asociaţia cercurilor de gospodine şi Societatea
pentru ocrotirea tinerelor fete, la 21 octombrie 1931, Constantin Petrescu-Ercea a acceptat
vinderea hârtiei maculatură, mai precis, este vorba despre materialul arhivistic din perioada
1832-1865. Sumele de bani strânse erau destinate celor două instituţii amintite pentru buna
desfăşurare a activităţii acestora. Această măsură s-a dovedit a fi păguboasă pentru o serie de
instituţii, deoarece au fost distruse cu această ocazie documente foarte importante.
Pe aceeaşi linie se înscrie şi invitaţia adresată lui Constantin Petrescu-Ercea şi tuturor
profesorilor Academiei de Drept de către Reuniunea Femeilor Române şi Asociaţia Tinerimii
Române de a lua parte la ceaiurile dansante organizate în saloanele Casei Naţionale în fiecare
duminică între orele 17,00 şi 21,00, în scop românesc şi de binefacere73
.
De asemenea, în data de 11 martie 1933, orele 18,oo, Reuniunea Culturală „Cele Trei
Crişuri” îl invită pe decanul Constantin Petrescu-Ercea la cea de-a 14-a Adunare Generală
Ordinară74
în Sala de bibliotecă a Reuniunii. Şedinţa a fost deschisă de unul dintre colegii săi de
la Facultatea Juridică, prof. Eugeniu Sperantia, care avea funcţia de vicepreşedinte în cadrul
acestei societăţi culturale. Alături de profesorii Eugeniu Sperantia şi Bogdan Ionescu, desemnaţi
cu această ocazie vicepreşedinţi, din noul comitet ales mai făceau parte de la Facultatea Juridică
din Oradea şi Constantin Petrescu-Ercea, Gheorghe Sofronie şi Alexandru Angelescu.
Din organul de presă al Casei Naţionale din Bihor, „Gazeta de Vest”, respectiv din
articolul intitulat „De la Balul Mircea”, aflăm de la redacţia acestei publicaţii că în seara
Bobotezei a avut loc în salele Halei Comerciale din Piaţa Mihai Viteazul obişnuitul bal al
Societăţii „Principele Mircea”75
la care a participat, printre alţii, şi decanul Facultăţii de Drept
din Oradea, prof. Constantin Petrescu-Ercea alături de profesorii Iacob Lazăr cu soţia şi Lazăr
Liviu, cu soţia. Acest bal era unul de binefacere, caritabil, având drept scop ajutorarea
persoanelor cu probleme sociale din municipiul Oradea şi judeţul Bihor.
O modalitate de reunire a intelectualilor, a publicului select din municipiul Oradea era
serata cu caracter cultural şi social. Astfel, la Serata artistico-dansantă a Societăţii „Amicii
Excursiei”76
organizată de studenţii Academiei de Înalte Studii Comerciale şi Industriale Regele
Carol al II-lea din Cluj s-au remarcat Î.P.S Arhiereu Roman Ciorogariu, D. Valeriu Traian
Frenţiu, decanul Facultăţii de Drept Constantin Petrescu-Ercea, Poenar-Bordea, preşedintele
Clubului „Crişana” şi Ioan Luciu, directorul Băncii Naţionale.
În luna martie 1933, Constantin Petrescu-Ercea alături de alte cadre didactice de la
facultate, printre care profesorii Bogdan Ionescu, Eugeniu Sparantia cu soţia, Gheorghe Sofronie
cu soţia, Aurel Ionaşcu cu soţia, participă la Serata artistică organizată de Reuniunea Culturală
„Cele Trei Crişuri”77
în saloanele Casei Naţionale.
73 Ibidem, f. 348 74 Gazeta de Vest (Oradea), an V, 1933, nr. 911/12 martie, p. 6 75 Ibidem, nr. 860/10 ianuarie, p. 3 76 Ibidem, nr. 900/28 februarie, p. 2 77 Ibidem, nr. 912/14 martie, p. 2
15
La rândul său, preşedintele Casei Naţionale, Lazăr Iacob, trimite lui Constantin Petrescu-
Ercea o adresă prin care îi solicită participarea, în data de 1 aprilie 1934, ora 12,00, la Adunarea
de constituire a Ligii Antirevizioniste, secţia Oradea şi Bihor, pentru a concentra toate forţele şi
a combate sistematic opera de subminare a revizioniştilor78
.
În documentele existente în arhiva judeţeană, sunt dovezi că decanul Constantin Petrescu-
Ercea a fost permanent preocupat de situaţia studenţilor din Căminul Studenţilor în Drept din
Oradea, deoarece alocă sume de bani pentru reparaţiile necesare; este vorba de 500.000 lei
alocaţi în anii 1931 şi 193279
.
Într-adevăr, una dintre preocupările importante ale decanului Constantin Petrescu-Ercea a
fost Căminul studenţilor în Drept din Oradea, a cărui capacitate era de 80-90 locuri. Situat în
Parcul Carmen Sylva nr. 26, căminul era o necesitate pentru studenţii din judeţ sau din alte
colţuri ale ţării. Studenţii care nu aveau posibilităţi materiale şi care obţineau examenele cu
distincţie, erau scutiţi de taxa de înscriere însă, pentru toţi studenţii care locuiau în cămin,
colocviile de la facultate erau obligatorii80
.
Cererile adresate pentru ocuparea unui loc în acest cămin erau stricte, trebuiau timbrate
şi însoţite de acte precum: a. Certificat de naţionalitate;
b. Adeverinţă că părinţii nu locuiesc în Oradea;
c. Certificat de stare materială eliberat de Percepţie şi vizat de Administraţia financiară;
d. Dovadă că sunt înscrişi la Facultatea de Drept din Oradea;
e. Certificat de sănătate eliberat de medicul căminului;
f. O declaraţie semnată de student81
.
De asemenea, în documente cu caracter financiar apare semnătura lui Constantin
Petrescu-Ercea pentru alocarea unor sume de bani pentru: reparaţii, mobilier, combustibil,
iluminat, procurarea de material didactic, legarea cărţilor, completarea bibliotecii cu material
românesc82
.
Deşi ar intra mai mult la domeniul organizatoric, decât la cel social, merită atenţie
acţiunile decanului Constantin Petrescu-Ercea la Academia Regală Carol al II-lea în ceea ce
priveşte solicitarea pentru aprovizionare şi plata lemnelor necesare acestei instituţii pentru
perioada de iarnă. Este de remarcat preocuparea sa permanentă în acest sens şi, mai ales,
acordurile încheiate cu Ministerul de Finanţe şi Casa Autonomă a Pădurilor, pentru ca studenţii,
profesorii şi toţi angajaţi să poată să-şi desfăşoare activitatea în bune condiţii.
Constantin Petrescu-Ercea sprijină studenţii cu nevoi speciale, mai ales de ordin financiar
şi moral. Este cazul studentului Krouse Ladislau83
(care solicită decanului, la 16 decembrie 1933,
ajutor de înscriere în valoare de 300 de lei, deoarece singurul venit este al mamei care nu poate
acoperi taxele şi necesităţile familiei din care provine) şi al studentei Veturia Ignăţel (care la 28
octombrie 1934 solicită o scrisoare de recomandare pentru întărirea cererii mele de bursă
pentru doctorat84
, pe motiv că este orfană, iar diploma de licenţă a fost una însoţită de distincţie).
78 Arhivele Naţionale-Direcţia Judeţeană Bihor, fond Academia de Drept din Oradea, dosar 614/1933-1934,
Adresa nr. 29/1934, f. 89 79 Ibidem, dosar 594/1931-1932, filele 120-123 80 Gazeta de Vest (Oradea), an III, 1931, nr. 618/20 septembrie, p. 6 81 Ibidem 82 Arhivele Naţionale-Direcţia Judeţeană Bihor, fond Academia de Drept din Oradea, dosar 594/1931-1932, filele
117-118 83 Ibidem, dosar 614/1933-1934, f. 28 84 Ibidem, f. 189
16
În aceeaşi direcţie se înscrie şi cererea din data de 17 octombrie 193385
, privind scutirea de taxă
pentru examenul de licenţă a studentului Boitor Gheorghe, orfan de război.
Activităţi cu caracter pedagogic şi profesional.
Decanul Constantin Petrescu-Ercea s-a preocupat permanent de promovarea cadrelor
didactice care-şi desfăşurau activitatea în cadrul instituţiei pe care o conducea.
Încă de la preluarea mandatului, Constantin Petrescu-Ercea a fost preocupat de
continuarea activităţilor ştiinţifice din cadrul instituţiei pe care o reprezenta. Astfel, la şedinţa
Consiliului Profesoral din 23 ianuarie 1931, Constantin Petrescu-Ercea aduce la cunoştinţa
Consiliului:
1. invitaţia făcută d-lui Traian Ionaşcu, profesor la Universitatea din Iaşi, director general al
învăţământului superior, pentru a ţine o conferinţă la Oradea;
2. organizarea unui ciclu de conferinţe publice care să fie ţinute de profesorii Facultăţii de Drept
din Oradea, din ţară şi străinătate;
3. bursele pe anul şcolar 1930-1931 (cu întârziere, datorită documentaţiei solicitate). Era vorba
de 10 burse acordate de Comisia de burse.
Fiecare Consiliu Profesoral se ţinea pe baza unui convocator86
. Acest lucru poate fi probat
şi în cazul Consiliului Profesoral din data de 29 octombrie 1931, care urma a pune în discuţie
cererile profesorilor care au solicitat ridicarea conferinţelor la rangul de catedră.
În procesul-verbal din data de 29 octombrie 193187
, decanul Constantin Petrescu-Ercea a
prezentat cererile conferenţiarilor definitivi: Eugeniu Sperantia, George Strat, Geoge Sofronie,
Tiberiu Moşoiu, Liviu Lazăr, Alexandru Angelescu, pentru ridicarea la rangul de catedră şi
pentru a fi recomandaţi ca profesori. La acest Consiliu Profesoral au participat, cu excepţia d-lui
prof. I. Polidor (Polydor) care era bolnav, toţi profesorii titulari ai facultăţii.
Domnii conferenţiari se obligă să facă cursurile şi în viitor cu leafa de conferenţiari,
până când situaţia bugetară va permite valorizarea lor ca profesori88
, ei făcând, de altfel, acest
lucru ca şi profesori.
Astfel se pune capăt unei anomalii dăunătoare bunului mers al învăţământului superior
românesc89
.
Conform aceluiaşi proces-verbal, este decisă în unanimitate ridicarea conferinţelor de:
Drept roman, Drept civil, Filosofia Dreptului, Drept internaţional, Economie politică. În ceea ce
priveşte catedra de Legislaţie agrară şi industrială, aceasta a primit 5 voturi „pentru” şi 2
„contra” fiind şi aceasta acceptată ca ridicată de la rangul de conferinţă, la cel de catedră. Tot în
cadrul acestui Consiliu Profesoral, au fost propuşi de prof. Bogdan Ionescu, raportorii care să se
ocupe de prezentarea activităţii pedagogice şi a celei ştiinţifice a persoanelor care trebuiau
ridicate la rangul de catedră şi care au fost amintite anterior. Propunerea a fost acceptată cu 5
voturi „pentru” şi 2 „contra” fără a se menţiona numele profesorilor votanţi pro sau contra.
Dacă studiem documentele arhivistice din perioada respectivă, putem observa că acel
Consiliu Profesoral din data de 29 octombrie 1931 este rezultatul cererilor adresate de profesori
decanului Constantin Petrescu-Ercea. La data de 2 octombrie 1931, apare cererea lui Gheorghe
Sofronie, înregistrată la Secretariatul Academiei la nr. 12/1 octombrie 1931. În cerere, profesorul
85 Ibidem, f. 328 86 Ibidem, dosar 594/1931-1932, f. 93 87 Ibidem, dosar 596/1931-1932, f. 1 88 Ibidem 89 Gazeta de Vest (Oradea), an III, 1931, nr. 651/31 octombrie, p. 1
17
amintit, invocă titlul de conferenţiar definitiv de Drept Internaţional Public şi solicită supunerea
Consiliului Profesoral recomandarea ca profesor de Drept Internaţional Public şi rectificarea
conferinţei mele în catedră90
, aducând ca argumente: activitatea ştiinţifică şi didactică, vechimea
de 4 ani în gradul de conferenţiar, faptul că materia predată este una fundamentală pentru cursul
de licenţă în drept, autonomia universitară şi interesul Facultăţii. În perioada 26 - 28 octombrie
1931, la acelaşi secretariat, au mai fost înregistrate două cereri, şi anume: cererea lui George
Strat91
, conferenţiar definitiv pentru Economie Politică, solicita transformarea conferinţei de
Economie Politică în catedră şi ridicarea sa la gradul de profesor titular; şi cererea lui Liviu
Lazăr92
, conferenţiar definitiv de legislaţie agrară şi industrială, care solicită să mă recomande
(Ministerului Instrucţiunii Publice-n.n.) ca profesor agregat la această catedră93
. Cele două
cadre didactice precizau în finalul cererii lor că pentru a înlătura orice dificultate de ordin
financiar, declar prin aceasta, că consimt a funcţiona ca profesor agregat cu salariul de
conferenţiar până când împrejurările vor permite rectificarea corespunzătoare94
.
Publicaţia „Gazeta de Vest”, insera în nr. 651/31 octombrie 1931, încă de la prima sa
pagină, din partea redacţiei referitor la acest subiect, următoarele rânduri: ne place a crede că
Minsiterul va accepta recomandările Consiliului profesoral al Facultăţii de Drept din Oradea şi
că din acel moment, Facultatea [...] va activa pe teren ştiinţific într-un cadru legal şi
corespunzător dezvoltării învăţământului nostru superior.
Prin adresa din 14 noiembrie 1931, transmisă Ministrului Instrucţiunii Publice,
Constantin Petrescu- Ercea reia problema conferenţiarilor de la facultate şi solicită ridicarea
conferenţiarilor la rangul de profesori agregaţi. Era vorba de dr. Tiberiu Moşoiu, Alexandru C.
Angelescu, Gheorghe Sofronie, Eugeniu Sperantia, George Strat şi Liviu Lazăr. Acestora li se va
adăuga solicitarea prof. Aurelian Ionaşcu.
Pentru aceasta, decanul foloseşte o puternică argumentaţie, şi anume: toţi aceşti
conferenţiari sunt elemente foarte preţioase pentru învăţământul superior, iar prin lucrările lor
cunoscute în ţară şi străinătate, precum şi prin activitatea didactică îndelungată corespund perfect
misiunii ce li se încredinţează95
. De asemenea, materiile predate de aceşti profesori reprezintă
materii fundamentale pentru gradul de Licenţă în Drept.
Această problemă a profesorilor agregaţi era una mai veche, de pe vremea în care Lazăr
Iacob era decan al Academiei de Drept din Oradea. Acest fapt reiese din invitaţia nr. 440/1926-
192796
, semnată de Lazăr Iacob în calitatea sa de decan şi preşedinte al Consiliului profesoral
(membrii Consiliului Profesoral erau: Iuliu Hovanyi, Andrei Sigmond şi Bogdan Ionescu), din
data de 21 februarie 1927, orele 11,00, prin care era convocat Consiliul profesoral al Academiei
de Drept pentru discutarea cererilor profesorilor agregaţi: Victor G. Cădere, Constantin
Petrescu-Ercea, Dumitru Mototolescu pentru a fi recomandaţi ca profesori titulari. Problema a
fost rezolvată în mod favorabil pentru profesorii solicitanţi, dar şi pentru Academie ca instituţie
de cultură.
90 Arhivele Naţionale-Direcţia Judeţeană Bihor, fond Academia de Drept din Oradea, dosar 594/1931-1932, f. 3 91 Ibidem, f. 76 92 Ibidem, f. 77 93 Ibidem 94 Ibidem 95 Ibidem, dosar 596/1931-1932, filele 257-258 96 Arhivele Naţionale-Direcţia Judeţeană Cluj, fond Universitatea Regele Ferdinand I- Academia de Drept din
Oradea, dosar 79/1926-1927, f. 11
18
Raportorii desemnaţi pentru a face studii asupra activităţii didactice şi ştiinţifice a
profesorilor agregaţi au fost: pentru d-nii. Eugeniu Sperantia şi Tiberiu Moşoiu, dl. Iuliu
Hovanyi; pentru d-nii George Strat şi Liviu Lazăr, dl. Andrei Sigmond; pentru dl. George
Sofronie, dl. Lazăr Iacob, iar pentru d-nii Aurelian Ionaşcu şi Alexandru Angelescu, dl.
Constantin Petrescu-Ercea (vezi anexa nr. 13).
O lună mai târziu, la data de 14 decembrie 1931, ora 10,30, profesorii amintiţi sunt
convocaţi să depună jurământul97
, dovadă că demersurile făcute în ceea ce priveşte promovarea
domnilor profesori şi-au atins scopul, iar Academia şi profesorii din această instituţie se bucurau
de respect şi stimă, nu numai la nivel local, ci şi naţional. Consiliul Profesoral din data de 14
decembrie 1931 a avut o dublă semnificaţie98
, şi anume: Înştiinţarea cadrelor didactice asupra
Legii Învăţământului Superior redactată de Senatele universitare întrunite şi modul de aplicare a
Legii autonomiei universitare.
În baza deciziei din data de 21 decembrie 1931, trimisă de Ministerul Instrucţiunii
Publice şi al Cultelor-Direcţiunea Învăţământ Superior, se solicită decanului Facultăţii de Drept
din Oradea scoaterea la concurs a catedrelor, examenelor de docenţă, conferenţiarilor99
, în
conformitate cu legislaţia în vigoare, votată de Corpurile Legiuitoare. Acelaşi minister îl
înştiinţează pe Constantin Petrescu-Ercea că, la fel ca şi alţi decani sau rectori, este autorizat
legal să întrebuinţeze personal ştiinţific onorific, fără ca ministerul să dea aprobarea formală de
numire şi fără vreo obligaţie de retribuţie din partea statului.
Dovadă în acest sens stă adresa din data de 21 ianuarie 1932 prin care Ministerul Instrucţiunii
Publice şi al Cultelor îl înştiinţează pe Constantin Petrescu-Ercea de condiţiile în care se pot
face numiri în cursul anului 1932 cu privire la catedre, examene de docenţă, conferinţe etc., dar
şi adresa nr. 1626/1931-1932 din data de 26 ianuarie 1932 prin care acelaşi minister precizează
că ministerul nu poate face face numiri decât pe posturi cu existenţă bugetară100
.
De fapt, astfel de angajări fuseseră făcute şi în perioada anterioară. Este cazul instalării
domnului prof. univ. A.C. Angelescu la catedra de Drept Civil. Evenimentul avusese loc în 20
martie 1931101
în prezenţa întregului Corp profesoral de la Facultatea de Drept. Profesorul
amintit şi-a făcut studiile la Paris sub auspiciile celor mai vestiţi civilişti, iar teza sa de doctorat,
La technique legislativ a fost recomandată pentru a fi laureată de Academia Franceză.
Cu ocazia instalării prof. univ. A.C. Angelescu, decanul Constantin Petrescu-Ercea, în
numele Consiliului profesoral, l-a salutat pe noul coleg scoţând, totodată, în evidenţă,
importanţa pe care o reprezintă Catedra de Drept civil şi personalitatea lui A.C. Angelescu.
Aceeaşi modalitate de angajare, fără aprobarea Ministerului Instrucţiunii Publice şi al
Cultelor, se păstra şi în cazul personalului de serviciu. Astfel, prin adresa nr. 1608/29 ianuarie
1932, ministerul îl înştiinţa pe Constantin Petrescu- Ercea despre faptul că angajarea şi
concedierea personalului de serviciu se face direct de decan102
.
La 13 iunie 1932, Constantin Petrescu-Ercea, în numele Consiliului Profesoral de la
Academia Regală de Drept din Oradea, pe baza procesului-verbal întocmit în şedinţa acestuia din
data de 30 mai 1932, solicită transformarea Conferinţei de Drept Administrativ în catedră, în
97 Arhivele Naţionale-Direcţia Judeţeană Bihor, fond Academia de Drept din Oradea, dosar 594/1931-1932,
Convocator nr.1.230/13 decembrie 1931, f. 333 98 Ibidem, f. 334 99 Ibidem, dosar 595/1931-1932, f. 35 100 Ibidem, f. 111 101 Gazeta de Vest (Oradea), an III, 1931, nr. 476/22 martie, p. 2 şi p. 6 102 Arhivele Naţionale-Direcţia Judeţeană Bihor, fond Academia de Drept din Oradea, dosar 595/1931-1932, f. 106
19
conformitate cu art. 83 al legii învăţământului universitar şi transferarea domnului Andrei
Sigmond de la Catedra de Finanţe şi Statistică, la Catedra de Drept Administrativ103
. Profesorul
Andrei Sigmond fusese desemnat în unanimitate de Consiliul Profesoral în acest sens, iar prin
adresa nr. 1.256/1931-1932, încă din data de 18 decembrie 1931, Constantin Petrescu-Ercea
înştiinţase Ministerul Instrucţiunii Publice şi al Cultelor de această numire. Modificările erau
necesare atât pentru buna desfăşurare a activităţii didactice, cât şi pentru buna pregătire a
studenţilor Academiei.
Doi ani mai târziu, la 31 mai 1934, orele 18,00, în cadrul Consiliului Profesoral prezidat
în calitate de preşedinte de decanul Constantin Petrescu-Ercea, conform procesului-verbal nr.
2.252/1933-1934, şedinţă la care au participat şi profesorii titulari Iuliu Hovanyi, Andrei
Sigmond, Bogdan Ionescu, Lazăr Iacob, Dumitru Mototolescu, profesorul Constantin Petrescu-
Ercea va prezenta cererile profesorilor agregaţi (amintiţi anterior) de ridicare la rangul de
profesori titulari, problemă reluată şi la data de 6 iunie 1934, orele 17,30, conform procesului-
verbal nr. 2.490/1933-1934. La cea din urmă şedinţă a Consiliului profesoral, Constantin
Petrescu-Ercea a prezentat rapoartele pentru examinarea titlurilor şi lucrărilor candidaţilor
Alexandru Angelescu şi Aurelian Ionaşcu. Rapoartele întocmite au fost favorabile celor doi
colegi ai domniei sale, pe baza activităţilor lor didactice şi ştiinţifice dezvoltate în timpul
agregaţiei104
.
O situaţie similară este întâlnită şi la 18 decembrie acelaşi an, când Constantin Petrescu-
Ercea solicită ministerului de resort, mutarea profesorului Andrei Sigmond de la Catedra de
Statistică şi Finanţe, la Catedra de Drept Administrativ, deoarece, din motive bugetare, Dreptul
Administrativ se face sub formă de conferinţe. Se solicită, cu aceeaşi ocazie, rectificarea
bugetului acestei facultăţi.
Situaţia nu este singulară. Pentru merite deosebite, pentru întreaga activitate desfăşurată
în slujba învăţământului superior românesc, Constantin Petrescu-Ercea susţinea cererile
profesorilor de la Acedemia de Drept din Oradea pentru menţinerea lor în activitatea didactică,
chiar dacă aceste cadre didactice erau la vârste înaintate. Astfel, procesul-verbal nr. 1.891/1931-
1932 din 12 martie 1932105
, convocat de decanul Constantin Petrescu-Ercea, la care au participat
atât profesorii titulari cât şi cei agregaţi, decanul a recomandat călduros cererea prof. I. Hovanyi
pentru menţinerea sa ca profesor încă 2 ani (1 octombrie 1932-1 octombrie 1934), aducând ca
argumente:
meritele speciale pentru trecerea acestei facultăţi sub regimul românesc şi pentru
reluarea [activităţii, probabil-n.n.] şi consolidarea acestei facultăţi;
47 de ani vechime neîntreruptă în facultate106
.
Singurul profesor care s-a opus, ca de obicei, a fost domnul prof. D. Mototolescu. În cadrul
acestui consiliu, profesorii agregaţi au avut drept de vot consultativ.
Alături de Iacob Lazăr, Constantin Petrescu-Ercea a fost membru în Senatul Universităţii
din Bucureşti, conform adreselor nr. 1.056/30 iunie 1933 (înregistrată la Facultatea de Drept cu
nr. 2784/3 iulie 1933) şi 2.156/9 decembrie 1932 (înregistrată la Facultatea de Drept din Oradea
cu nr. 2.361/1932-1933)107
.
103 Ibidem, dosar 602/1932-1933, filele 167-168 şi dosar 594/1931-1932, f. 345 104 Ibidem, f. 19 105 Ibidem, dosar 596/1931-1932, filele 8-11 106 Ibidem, f. 8 107 Ibidem, dosar 602/1932-1933, filele 108 şi 110
20
De pe poziţia pe care a ocupat-o timp de aproape 4 ani, Constantin Petrescu-Ercea a fost
de foarte multe ori nevoit să intervină pentru a aplana situaţiile conflictuale apărute în cadrul
instituţiei, fie între profesorii acesteia, fie între profesori şi studenţi. Astfel, în Consiliul
Profesoral din data de 10 februarie 1931108
, care a reunit profesorii titulari ai instituţiei, Victor G.
Cădere, prodecan, propune Consiliului să autorizeze pe Constantin Petrescu- Ercea, în calitate de
decan, să ceară Ministerului Instrucţiunii deschiderea acţiunii disciplinare, bazată pe atitudinea
generală a profesorului Dumitru Mototolescu. Consiliul l-a desemnat în unanimitate pe decanul
Constantin Petrescu-Ercea să intervină la Minister pentru deschiderea acţiunii disciplinare
împotriva profesorului Dumitru Mototolescu. În sprijinul acestei acţiuni, Consiliul Profesoral
fixează punctele următoare:
a) Cursurile prof. Dumitru Mototolescu;
b) Insulta adusă lui Constantin Petrescu-Ercea;
c) Procesele d-lui Mototolescu;
d) Inconsecvenţele şi incoerenţa prof. Mototolescu.
Ameninţările prof. Mototolescu erau legate de faptul că dacă se va pune în discuţie
personalitatea sa ca om de ştiinţă, va recurge la mijloacele pe cari le pune la dispoziţie Codul
penal109
.
Înzestrat cu tact pedagogic şi bun diplomat, Constantin Petrescu-Ercea a rezolvat toate
problemele care au apărut, în timpul decanatului său, între unii domni profesori de la Academia
Regală Carol al II-lea şi unii studenţi ai acestei instituţii de cultură. Astfel, în procesul-verbal nr.
2.283/1932-1933, Consiliul Profesoral, întrunit la data de 6 iunie 1933, ora 12,00, a discutat
întâmpinarea domnului prof. Dumitru Mototolescu privind participarea la examenul de Istoria
Dreptului Român, examen al studenţilor din anul III, a domnilor profesori care alcătuiesc
Consiliul Profesoral de la Academia de Drept Regele Carol al II-lea. Prezenţa unui cadru
didactic din Consiliul Profesoral era necesară avându-se în vedere starea de spirit a studenţilor şi
pentru „a înlătura orice suspiciune în ceea ce priveşte examinarea110
din partea domnului
profesor de Istoria Dreptului Roman. În acest context, Consiliul Profesoral, prezidat de decanul
Constantin Petrescu-Ercea şi la care au lipsit prof. Bogdan Ionescu, George Strat, Eugeniu
Sperantia, Dumitru Mototolescu şi Victor G. Cădere (acesta din urmă aflat în concediu),
stabileşte ca delegat din partea sa pe domnul prof. univ. Alexandru C. Angelescu, deşi fusese
propus domnul prof. univ. I. Hovanyi, care a refuzat, pe motiv că „este foarte ocupat”.
Profesorul Constantin Petrescu-Ercea a fost preocupat în permanenţă de Regulamentul111
privind buna funcţionare a întregii activităţi a instituţiei pe care a reprezentat-o. În acest sens, a
fost de acord cu elaborarea unui Regulament valabil pentru toate Facultăţile de Drept din ţară, în
contextul în care, alături de prof. Lazăr Iacob, făceau parte din Senatul Universităţii Bucureşti.
În şedinţa Senatului Universităţii din 17 martie 1933, prin adresa nr. 376/14 martie 1933,
se solicita Facultăţii de Drept din Oradea, numirea unui delegat în Comisiunea pentru
sistematizarea planului Cetăţii Universitare. Este o dovadă a faptului că problemele de interes
general erau luate la Bucureşti, dar prin participarea membrilor Senatului universitar din celelalte
instituţii similare din ţară.
108 Ibidem, dosar 589/1930-1931, filele 29-30 109 Ibidem, f. 29 110 Ibidem, dosar 595/1931-1932, f. 127 111 Ibidem, dosar 602/1932-1933, Adresa nr. 1977/23 nov. 1932 şi Adresa nr. 158/3 februarie 1933, filele 145 şi
147
21
La deschiderea anului universitar 1932-1933, în data de 19 noiembrie 1932, la Facultatea
de Drept din Oradea, ataşată pe atunci Universităţii din Bucureşti112
, Universitatea marilor
realizări naţionale şi culturale ale României moderne113
, a participat rectorul Universităţii din
Bucureşti, Nicolae Gheorghiu. Şedinţa a fost deschisă de prof. dr. Constantin Petrescu-Ercea,
decanul facultăţii, vădit emoţionat de atât de grandioasa manifestaţie de simpatie114
, care a
evocat rolul acestei facultăţi la graniţa de vest a ţării, activitatea pe care a desfăşurat-o în
decursul timpului şi evenimentele care, în ultimul timp, au imprimat o nouă vitalitate acestei
instituţii de înaltă cultură, precum şi însemnătatea şi semnificaţia acordării patronajului
regal115
. Încadrarea Universităţii Oradea în Universitatea Metropolei, prin noua Lege a
învăţământului, era considerată de Constantin Petrescu-Ercea o mărturie vie a rolului important
pe care-l are Facultatea şi a înţelegerii pe care Universitatea mamă o are pentru toate sforţările
ştiinţifice şi naţionale pe care, de la Unire încoace, le-a realizat Facultatea din Oradea116
. Cele
două evenimente, numele primit de facultate, Regele Carol al II-lea, şi sprijinul acordat de
Universitatea Bucureşti (trecerea Facultăţii de Drept sub patronajul Universităţii din Bucureşti)
sunt catalogate de decanul Constantin Petrescu-Ercea drept evenimente de natură culturală117
,
care nu fac decât să întregească importanţa pe care acestă instituţie o are în vestul României.
Ulterior, s-a demonstat că acest nou statut pe care Facultatea de Drept din Oradea l-a dobândit nu
va fi unul dintre cele mai bune, deoarece Facultatea de Drept va fi contopită cu Universitatea
Regele Ferdinand I din Cluj.
De asemenea, Constantin Petrescu-Ercea a evidenţiat şi faptul că la Facultatea de Drept
din Oradea există un corp profesoral competent şi studenţi muncitori, fapt pentru care această
facultate va prezenta cu toată demnitatea ştiinţa juridică şi naţionalismul românesc118
.
În asentimentul decanului orădean, prof. dr. Nicolae Gheorghiu, preciza faptul că:
Universitatea din Bucureşti este o universitate bătrână. Răspunzând astăzi din nou chemării sale
naţionale, ea a primit în sânul ei Facultatea de Drept Regele Carol al II-lea, fiică iubită ce
străjuieşte la graniţa de vest119
.
Serviciul religios a fost oficiat de I.P.C. Sa Arhimandridul V. Lăzărescu, secondat de
preoţii dr. P. Procopovici şi I. Evuţianu120
. La deschiderea anului universitar 1932-1933 a mai
luat cuvântul şi Teodor Grozav, preşedintele studenţilor orădeni, care a menţionat că pentru
studenţi, arondarea facultăţii orădene Universităţii din Bucureşti este un lucru benefic pentru
rezultatele pe care le vor obţine cei care învaţă şi îşi desfăşoară activitatea în această instituţie
culturală.
Bunele relaţii pe care Academia le-a avut cu oficialii de la Bucureşti transpar şi în
adresele de mulţumire pe care conducătorii instituţiei de cultură le trimit acestora. Astfel, prin
adresa trimisă profesorului Nicolae Iorga-preşedintele Consiliului de Miniştri, în anul 1934, cu
ocazia împlinirii a 50 de ani de la proclamarea Regatului România, Constantin Petrescu-Ercea
evoca personalitatea lui Nicolae Iorga numindu-l cărturar care timp de patru decenii de-a rândul
112 Ibidem, Adresă nr. 17.584/1932-1933, f. 146 113 Ibidem, dosar 603/1932-1933, f. 1 114 Ibidem 115 Ibidem 116 Ibidem 117 Gazeta de Vest (Oradea), an IV, 1932, nr. 832/20 noiembrie, p. 3 118 Arhivele Naţionale-Direcţia Judeţeană Bihor, fond Academia de Drept din Oradea, dosar 603/1932-1933, f. 1 119 Ibidem, f. 2 120 Gazeta de Vest (Oradea), an IV, 1932, nr. 832/20 noiembrie, p. 3
22
a contribuit atât de mult la afirmarea pe toate tărâmurile românismului121
. Mulţumiri fuseseră
trimise şi de Nicolae Iorga lui Constantin Petrescu-Ercea în data de 8 decembrie 1931 pentru
implicarea personală în activităţile cu caracter naţional organizate în cursul anului. Cu aceeaşi
ocazie, a fost trimisă o adresă şi M.S. Regelui Carol al II-lea căruia îi mulţumeşte pentru înalta
protecţie122
pe care întotdeauna M.S. a acordat-o învăţământului şi, mai ales, Academiei Regale
Regele Carol al II-lea din Oradea.
De aici se pot desprinde şi trăsăturile sale de caracter care i-au marcat întreaga
personalitate: receptivitatea (rapiditatea, modalitatea de rezolvare a problemelor de orice fel
care au apărut la nivelul facultăţii), empatia (a înţeles cel mai bine problemele colegilor şi ale
studenţilor pentru că nu de puţine ori s-a pus în postura celor cu probleme majore), sociabilitatea
(acest lucru reiese mai ales din relaţiile pe care profesorul Constantin Petrescu-Ercea le-a avut cu
autorităţile centrale şi locale), diplomaţia (reiese din modul în care a ştiut întotdeauna să rezolve
problemele).
Ultima trăsătură de caracter a fost pusă la grea încercare de unul dintre colegii săi,
respectiv de prof. univ. dr. Dumitru D. Mototolescu care, aşa cum s-a putut observa, a avut unele
amendamente şi în problema înfiinţării Şcolii Doctorale la Oradea. Acest profesor, la 19
decembrie 1931, adresa un memoriu Ministerului Instrucţiunii Publice în care acuza Consiliul
Profesoral şi pe decanul Constantin Petrescu-Ercea că au transformat catedra de Drept Roman în
Conferinţă de Drept Roman şi că au ridicat Conferinţa de Istoria Dreptului Român la rang de
catedră unde el a fost recomandat, fără consimţământul său şi contrar Statutului Academiei de
Drept, care prevede 8 catedre divizate în 15 cursuri iar un profesor să predea 2-3 cursuri123
.
Acuzaţiile nu se opresc aici. Din contră, Constantin Petrescu-Ercea este acuzat că a
recomandat pe Tiberiu Moşoiu ca suplinitor, iar mai târziu, ca şi conferenţiar la catedra de Drept
Roman, catedră la care D. Mototolescu era profesor agregat din data de 14 octombrie 1925.
Contribuţia decanului Constantin Petrescu-Ercea la dezvoltarea Facultăţii de Drept din
Oradea, mai ales în sprijinirea studenţilor cu capacităţi intelectuale deosebite, dar fără posibilităţi
materiale, este reflectată şi de publicaţia „Gazeta de Vest”. Această publicaţie, în data de 23
noiembrie 1933, scoate în evidenţă importanţa facultăţii care, încă din primii săi ani de existenţă,
a acordat o atenţie deosebită studenţilor merituoşi cari s-au distins prin studii şi examene
strălucite în cursul anilor de licenţă124
. Decanul Constantin Petrescu-Ercea a depus, de
asemenea, mari eforturi pentru a face posibilă studenţilor perfecţionarea lor la o universitate
importantă din străinătate. S-a putut realiza acest lucru şi datorită bunei sale colaborări cu alte
instituţii de cultură care s-au arătat interesate de proiectele decanatului şi ale profesorilor de la
Facultatea de Drept din Oradea.
Aceste eforturi morale şi materiale ale facultăţii s-au intensificat în ultimul an, în aşa
măsură încât facultatea a reuşit să trimită aproape în fiecare an câte un student la studii de
specializare în străinătate, ba în anul acesta (...) au fost trimişi în acest scop doi studenţi (...)125
.
Este de remarcat faptul că, în acest sens, corpul profesoral al facultăţii a format corp comun, unii
s-au oferit cu averea personală, a veni în ajutorul tinerilor merituoşi [...], rol important în acest
121 Arhivele Naţionale-Direcţia Judeţeană Bihor, fond Academia de Drept din Oradea, dosar 595/1931-1932, f. 382 122 Ibidem, f. 384 123 Ibidem, dosar 594/1931-1932, f. 363 124 Gazeta de Vest (Oradea), an V, 1933, nr. 1113/24 noiembrie, p. 4 125 Ibidem
23
sens avându-l I. Hovanyi126
, care timp de mai bine de 40 de ani a cedat, în acest scop măreţ,
50.000 lei Facultăţii de Drept din Oradea, cu scopul de a se da bursă unuia dintre absolvenţii
facultăţii, specializare în Drept Penal.
Funcţia de decan al Facultăţii Juridice din Oradea a fost îndeplinită de Constantin
Petrescu-Ercea până la finalul anului 1934, dovadă în acest sens fiind Absolutorul nr.
3.983/1933-1934127
, din 14 decembrie 1934, care poartă semnătura celui care a fost ultimul
decan al acestei prestigioase instituţii de cultură din vestul României, instituţie pe care unele
persoane o consideră a fi contribuţia autorităţilor maghiare care şi-au exercitat autoritatea în
aceste părţi timp de mai multe secole.
1.4. A fost odată ... ACADEMIA DE DREPT REGELE CAROL AL II-LEA DIN
ORADEA
Cultura este o formă de viaţă...
(Marin Preda, Cel mai iubit dintre pământeni)
„Gazeta de Vest” despre Academia de Drept
Regele Carol al II-lea
Anii crizei economice mondiale, 1929-1933, şi-au pus amprenta şi asupra învăţământului
românesc în partea de vest a ţării. Una dintre instituţiile culturale care a avut cel mai mult de
suferit a fost Facultatea Juridică Regele Carol al II-lea, fosta Academie Regală care exista încă
din anul 1780, de pe vremea Mariei Tereza.
Presa orădeană, în special „Gazeta de Vest”, organul de presă al Casei Naţionale din
Bihor şi, în acelaşi timp, ziar naţional, a inserat în paginile sale, pe tot parcursul anilor 1933-
1934, decizia Parlamentului României de a desfiinţa această instituţie care se număra printre cele
5 existente în România de după anul 1918.
Împlinirea a 15 ani de învăţământ românesc la graniţa de vest a ţării, în loc să devină un
moment de bucurie şi de împlinire pentru destinele acestei naţiuni greu încercate în decursul
timpului, s-a transformat într-o perioadă de decepţie, deziluzie, de jocuri politice şi de
neîmpliniri. Această perioadă coincide cu ultimii ani de decanat ai profesorului Constantin
Petrescu-Ercea, ultimul decan al acestei prestigioase instituţii bihorene.
Este adevărat că nu găsim articole de presă în care decanul Constantin Petrescu-Ercea să
răspundă acestor zvonuri, deoarece statutul pe care-l avea la acea dată, tactul diplomatic l-au
reţinut. Nu este vorba de laşitate, ci doar de a nu intra în polemici interminabile cu diferite
persoane sau instituţii care nu ar fi făcut altceva decât să altereze şi mai mult o situaţie care s-a
dovedit incendiară pe marginea acestei probleme. Şi, oricum, zarurile fuseseră aruncate. Până la
sosirea unei decizii autorizate, nu era cazul să se hazardeze. De aceea, tactica expectativei s-a
dovedit a fi una benefică pentru sine şi instituţia pe care o reprezenta la acea dată deşi, dacă
privim mai apoi la afirmaţiile oamenilor de cultură orădeni, afirmaţii făcute după aplicarea
deciziei de desfiinţare a Facultăţii de Drept orădene, probabil, cedarea a fost prea uşoară. Un
avanpost odată câştigat nu trebuia cedat, mai ales că această zonă cunoscuse în decursul anilor
vitregiile şi reticenţa autorităţilor, indiferent de etnie, limbă, religie sau perioadă istorică.
126 Ibidem 127 Arhivele Naţionale-Direcţia Judeţeană Bihor, fond Academia de Drept din Oradea, dosar 614/1933-1934, f. 210
24
Deşi apărute încă din anul 1932, zvonurile despre desfiinţarea Facultăţii de Drept din
Oradea nu au împiedicat profesorii şi studenţii acestei facultăţi să meargă mai departe. În luna
ianuarie 1932, la Facultatea de Drept din Oradea conferinţa de Drept Administrativ devine
catedră128
, iar profesorul Andrei Sigmond, care suplinea conferinţa, devine titularul acesteia.
Catedra de Statistică şi Finanţe deţinută până atunci de prof. Sigmond devine conferinţă şi, ca
urmare, vacantă.
Tot în aceeaşi lună şi în acelaşi an sunt anunţate Conferinţe publice la Academia de
Drept129
, începând cu 30 ianuarie (sâmbăta), ora 18,00 în Sala Festivă a facultăţii, după
următorul program:
Cuvântarea decanului Constantin Petrescu-Ercea;
Securitatea internaţională, conferinţă ţinută de Gh. Sofronie.
Problema securităţii internaţionale va fi reluată şi în data de 6 februarie 1932 când, în
Aula Facultăţii de Drept din Oradea, decanul Constantin Petrescu-Ercea a făcut o scurtă
prezentare în care a precizat scopul acestor conferinţe iniţiate de el şi de Corpul profesoral al
facultăţii. În baza celor susţinute de Constantin Petrescu-Ercea, conferinţele reprezintă o
necesitate culturală, ele au o importanţă socială, pe lângă cea ştiinţifică, şi se doresc a fi
continuate şi după înfiinţarea cursurilor de doctorat, care încep cu anul universitar 1932-1933.
Încă de la sfârşitul anului 1931, în ziarul „Gazeta de Vest” apărea articolul Facultatea de
Drept va aparţine Senatului Universităţii din Bucureşti130
. Prin acest articol erau dezminţite
zvonurile legate de desfiinţarea Facultăţii de Drept din Oradea despre care profesorul şi primarul
George Sofronie spunea...Facultatea de Drept din Oradea va continua să funcţioneze şi pe mai
departe şi va aparţine Senatului Universităţii din Bucureşti131
. Aceste afirmaţii erau bazate
tocmai pe discuţiile care avuseseră loc la Bucureşti pe marginea problemei Proectului de statut
al învăţământului superior132
, proiect care prevedea acest lucru.
În luna martie a anului 1932, apăreau discuţii în legătură cu viitorul Facultăţii de Drept
din Oradea. Astfel, „Gazeta de Vest” din data de 17 martie 1932 publica din partea redacţiei
articolul Chestiunea Facultăţii de Drept din Oradea în discuţia Camerei133
, articol bazat pe
corespondenţa acestui ziar cu cele din capitala ţării. Conform acestui articol, în data de 16 martie
1932, în Comisia Camerei a fost discutat proiectul de reformă a învăţământului superior unde un
punct important l-a constituit situaţia Facultăţii de Drept din Oradea. Deoarece facultatea din
Cluj a refuzat să primească în sânul său Facultatea de Drept din Oradea, se făceau eforturi pentru
ca aceasta să fie ataşată universităţii din Bucureşti.
Se crede, că parlamentarii judeţului Bihor, fără deosebire de colorit politic, vor depune
toate stăruinţele ca Facultatea din Oradea să fie ataşată la una din Universităţile din ţară134
deoarece, conchide redacţia ziarului „Gazeta de Vest”, desfiinţarea acestei facultăţi ar fi o mare
lovitură pentru întreaga regiune situată la graniţa de vest a României.
Criza creată în jurul facultăţii de Drept din Oradea s-a accentuat odată cu dezbaterile din
Parlamentul României la sfârşitul lunii martie 1931, dar, mai ales, cu criticile aduse acestei
128 Gazeta de Vest (Oradea), an IV, 1932, nr. 716/22 ianuarie, p. 4 129 Ibidem, nr. 720/27 ianuarie, p. 3 130 Idem, an III, 1931, nr. 689/15 decembrie, p. 1 131 Ibidem 132 Ibidem, nr. 690/16 decembrie, p. 1 133 Idem, an IV, 1932, nr. 762/17 martie, p. 1 134 Ibidem
25
facultăţi de dl. Vrăbiescu de la Bucureşti. Proiectul de lege privind învăţământul superior era
considerat de acesta că nu face altceva decât să lovească în tineri, în sensul că s-au suprimat
docenţii şi conferenţiarii neplătiţi deşi tocmai aceştia duc mai departe ştiinţa românească135
. Ca
urmare, Universitatea, în general, suferă din această cauză pe care o cataloghează drept interese
personale: cei care vor să ajungă pe baricade, şi nu cei ajunşi produc cele mai bune şi
importante lucrări pe ogorul ştiinţei136
. Aceste interese, anormale, după părerea aceluiaşi domn
Vrăbiescu, au dus şi la crearea facultăţii de Drept din Oradea unde sunt profesori care n-au nici
măcar doctoratul în drept137
. Acestor acuze grave la adresa facultăţii orădene a răspuns G.
Sofronie care vine cu contraargumente: vechimea şcolii (150 de ani), regimul de facultate pe care
l-a dobândit şi activitatea profesorilor, foarte bine precizată din punct de vedere didactic şi
ştiinţific. Aceste afirmaţii ale lui G. Sofronie, reprezentant al Facultăţii din Oradea, au fost
susţinute şi de Tiberiu Moşoiu, ele reprezentând argumente care au cântărit destul de mult la
Bucureşti.
La finele acestor discuţii aprinse, Facultatea de Drept din Oradea a fost încadrată
Universităţii din Bucureşti, iar din toamna anului 1932 au început în cadrul acestei instituţii şi
cursurile Şcolii Doctorale138
.
Dacă aruncăm fie şi doar o privire în documentele existente în Arhivele Naţionale,
Direcţia Judeţeană Bihor, vom găsi în fondul acestei instituţii, informaţii cu privire la pregătirea
didactică şi ştiinţifică a cadrelor didactice din centrul universitar Oradea, dar mai ales pregătirea
europeană a acestora, cele mai multe cadre obţinându-şi doctoratul la Paris, vechi centru cultural
european şi mondial. Numai dacă dăm un exemplu, prof. D. Mototolescu, apreciat în străinătate
pentru limba şi instituţiile slave, este ales în anul 1932 de către înalta instituţie ştiinţifică Regia
Societas Scientiarium Bohemica, membru activ şi ordinar al său, singurul român devenit membru
al Academiei Cehe139
. La rândul său, prof. G. Sofronie se bucură alături de alte cadre didactice
ale acestei instituţii de mai multe decoraţii primite din parte oficialilor români pentru activitatea
sa ştiinţifică.
Este foarte interesantă întreaga zvonistică, toate articolele de presă din perioada 1933-
1934, modul în care s-au găsit vinovaţii pentru această decizie dar, mai ales, faptul că, din
nefericire pentru intelectuali, oamenii de cultură şi studenţii din această zonă, întregul război al
nervilor a devenit realitate cu implicaţii nefaste pentru cultura românească şi evoluţia acesteia în
perioada ce a urmat.
Încă din data de 26 februarie 1933, în „Gazeta de Vest” apărea, din partea redacţiei
acestui ziar, articolul Se desfiinţează Facultatea de Drept din Oradea140
. Articolul încriminează
pe decanul Facultăţii din Cluj, omologul lui Constantin Petrescu-Ercea, care ar fi cerut acest
lucru utilizând ca motiv faptul că instituţia nu ar fi utilă şi că ea ar fi avut rostul numai pe timpul
dominaţiei maghiare, rost care a fost pierdut odată cu Marea Unire. Probabil că decanul de la
Cluj avea în vedere faptul că, până în anul 1918 această instituţie a fost într-adevăr, cu predare
în limba maghiară datorită dominaţiei străine şi a măsurilor aplicate românilor, a statutului lor de
„toleraţi”, mai ales, pe acest teritoriu după instaurarea regimului dualist austro-ungar, în anul
135 Ibidem, nr. 773/31 martie, p. 1 136 Ibidem 137 Ibidem 138 Ibidem, nr. 777/5 aprilie, p. 1 139 Ibidem, nr. 727/5 februarie, p. 2 140 Idem, an V, 1933, nr. 899/24 februarie, p. 7
26
1867. Ce este interesant este faptul că decanul facultăţii din Cluj foloseşte argumente total
nefondate în sprijinul desfiinţării Facultăţii Juridice din Oradea, şi anume că:
Unii profesori de la facultatea orădeană nu au calificarea necesară;
Restrângerea bugetului ar fi un motiv prielnic pentru desfiinţarea acestei instituţii.
Răspunsul la afirmaţiile decanului Facultăţii de la Cluj a venit din partea decanului
Constantin Petrescu-Ercea care, printre altele, a precizat faptul că: pe mine mă surprinde, este de
neînţeles că cea mai înaltă instituţie de cultură din Ardeal să ceară desfiinţarea altei instituţii
care, de asemenea, serveşte intereselor culturale ale Ardealului141
. De asemenea, Ercea a afirmat
că ar exista, în contextul actual (să nu uităm că ne aflăm la finalul crizei economice mondiale),
un singur motiv plauzibil – economiile bugetare -, determinate de colapsul economic prin care
trecea ţara noastră. Desfiinţarea acestei instituţii nu va aduce bani la bugetul statului, deoarece
profesorii definitivi de la această instituţie vor trebui „plasaţi” în alte facultăţi similare şi plătiţi
pentru munca depusă. De asemenea, pentru ca această instituţie să fie desfiinţată ea trebuia să
aibă avizul Universităţii din Bucureşti, deoarece Facultatea din Oradea aparţine de aceasta, iar
Constantin Petrescu-Ercea, în calitate de decan şi membru în Senatul Universităţii, nu fusese
convocat pentru a se prezenta la Bucureşti în acest sens. Nici profesorul Lazăr Iacob, care era şi
el membru în Senatul Universităţii alături de Ercea, nu fusese, la rândul său, chemat la Bucureşti
pentru a discuta problema încetării activităţii instituţiei pe care o reprezentau.
O săptămână mai târziu, la data 31 martie 1933, problema a fost reluată de ziarul „Gazeta
de Vest” prin articolul S-a desfiinţat Academia de Drept din Oradea?. Articolul preciza că astăzi
s-a comunicat telefonic din Bucureşti, că Facultatea de Drept din Oradea a fost desfiinţată142
.
Zvonul i-a determinat pe studenţii Facultăţii de Drept din Oradea să ţină o conferinţă, hotărându-
se să protesteze energic împotriva acestei decizii. Adunaţi în curtea Facultăţii, ei au pornit „în
manifestaţie”143
, cântând cântece naţionale. Studenţii s-au deplasat spre centrul oraşului
oprindu-se la statuia Reginei Maria şi a Regelui Ferdinand, unde au susţinut mai multe cuvântări.
Deşi considerată în tradiţia românească, o zi a păcălelilor data de 1 aprilie 1933 aducea cu
ea un nou articol în „Gazeta de Vest”, şi anume: Nu se desfiinţează Facultatea de Drept în care
se preciza, printre altele, că decanul Constantin Petrescu-Ercea se află de vreo săptămână la
Bucureşti144
- un articol al cărui titlu suna promiţător pentru viitorul Facultăţii de Drept din
Oradea dar care, în realitate, ascundea adevărul crunt al desfiinţării acestei instituţii. În acest
răstimp, se pare că decanul Facultăţii de Drept din Oradea, a avut o întrevedere oficială cu dl.
ministru Gusti care a dat asigurări formale că guvernul este departe de orice tentativă de
desfiinţare a facultăţii145
.
Acest articol va fi susţinut şi în perioada următoare. Astfel, în data de 13 aprilie 1933,
dintr-o informaţie apărută la Bucureşti cu o zi înainte, „Gazeta de Vest” publica un articol identic
ca şi titlu cu cel din data de 1 aprilie, în care se preciza: după o hărţuială de câteva săptămâni,
Parlamentul a votat o lege din iniţiativă parlamentară prin care se menţine şi pe mai departe
Facultatea de Drept Carol al II-lea din Oradea146
. Articolul avea un caracter contradictoriu,
deoarece făcea referiri şi la anumite condiţii care s-ar impune în cazul desfiinţării acestei
141 Ibidem 142 Ibidem, nr. 922/31 martie, p. 6 143 Ibidem 144 Ibidem, nr. 927/1 aprilie, p. 2 145 Ibidem 146 Ibidem, nr. 937/13aprilie, p. 3
27
instituţii. Conform articolului, exista un proiect de lege care urma a fi discutat în Senat.
Proiectul de lege, care este imposibil să treacă prin Senat fără amendamente, prevedea că
profesorii facultăţii puteau fi pensionaţi, chiar dacă nu atingeau vârsta limită, ei urmând a fi
numiţi de Ministerul de Instrucţie, contrar autonomiei universitare, şi mutaţi oricând şi oriunde.
Ce oportunităţi aveau profesorii şi studenţii în cazul în care, într-adevăr, Facultatea de
Drept din Oradea s-ar desfiinţa?
În data de 4 aprilie 1933, acelaşi ziar, publica din partea redacţiei, articolul intitulat
Facultatea de Drept se mută la Timişoara?147
. Articolul aducea acuzaţii regimului politic
existent deoarece s-a dovedit a fi incapabil să gestioneze această situaţie în condiţiile în care
anumite cercuri interesate [...] au pus la cale desfiinţarea Facultăţii de Drept din localitate şi
refuză să se dea bătuţi148
. Pentru că nu renunţă la bătălie şi pentru a-şi masca eşuarea menevrelor
(regimul politic existent- n.n.), a lansat zvonul cu mutarea acestei instituţii la Timişoara. Se părea
că Primăria din Timişoara nu era străină de această decizie venită de la Bucureşti, ea oferind
guvernului, local pentru facultate şi cămin, plus un fond de burse studenţilor orădeni.
Ştirile acestea s-au dovedit a fi profund dăunătoare pentru bunul mers al activităţii
didactice a acestei instituţii şi pentru menţinerea liniştii printre studenţii centrului universitar.
Redacţia ziarul era de părere că un comunicat de presă oficial al decanatului (personal al
decanului Constantin Petrescu-Ercea-n..n.) îl credem mai mult decât necesar pentru a tăia pofta
unor cioclii ai culturii româneşti la această parte a graniţei149
.
Care era totuşi adevărul în legătură cu soarta Facultăţii de Drept de la Oradea? Încă din
data de 13 aprilie 1933, aproape toate ziarele din Bucureşti publicau ştirea că se desfiinţează
facultatea de Drept din Oradea150
. În sprijinul acestei ştiri erau aduse ca argumente:
Proiectul de lege depus la Cameră, din iniţiativă parlamentară, considerat de autorii ştirii
ca fiind nepotrivit şi nesocotit;
Suprimarea fondurilor de întreţinere din noul buget pentru facultatea Juridică Regele
Carol al II-lea din Oradea Mare;
Pensionarea profesorilor definitivi care au atins limita de vârstă, ceilalţi profesori,
inclusiv aparatul administrativ şi cel de serviciu, fiind declaraţi disponibili;
Patrimoniul Facultăţii desfiinţate trece la stat;
Facultăţile de Drept din ţară vor putea invita catedrele vacante, fără concurs, pe profesorii
care întrunesc condiţiile de recrutare ale Corpului profesoral universitar;
Studenţii îşi vor păstra toate drepturile câştigate prin cursurile audiate la Oradea şi
examenele trecute în sesiunile anterioare.
Această ştire va fi preluată şi în perioada următoare151
cu precizarea că, în momentul în
care proiectul de lege nu s-a dezbătut pe data de 15 aprilie aşa cum fusese stabilit, el va fi
dezbătut fie într-o sesiune extraordinară, probabil în luna iunie, fie într-o sesiune ordinară, în
luna octombrie. Ca urmare, jocul nervilor şi al aşteptărilor continua.
Luna aprilie a coincis cu Congresul General al UNSCR (Uniunea Naţională a Studenţilor
Creştini din România) din Arad, unde a avut loc Congresul Studenţilor Ardeleni152
, prilej cu care
147 Ibidem, nr. 929/4 aprilie, p. 6 148 Ibidem 149 Ibidem 150 Ibidem, nr. 938/14aprilie, p. 1 151 Ibidem, nr. 939/16 aprilie, p. 17 152 Ibidem, nr. 1042/25 august, p. 5
28
s-a pus în discuţie şi problema desfiinţării Facultăţii de Drept din Oradea. Studenţimea română
şi-a manifestat îngrijorarea faţă de această decizie a Bucureştiului însă, cum politicul va avea mai
mare influenţă asupra tinerilor, situaţia se va modifica în perioada următoare, fapt pentru care
studenţii orădeni se vor retrage din UNSCR153
. Cu această ocazie, dl. Faur, delegatul studenţimii
orădene la acest congres, a subliniat faptul că este profund dezamăgit de atitudinea autorităţilor
care, deşi afirmaseră după Marea Unire că nu vor renunţa la nici un petec de pământ, nu au făcut
nimic în acest sens ci, dimpotrivă, Parlamentul român, din proprie iniţiativă, încă din luna martie,
a hotărât desfiinţarea Facultăţii de Drept din Oradea, tocmai când se desenează de mâini nu
numai vrăjmaşe, dar şi imprudente, geografia revendicărilor ungare154
. Se aduceau cu această
ocazie acuzaţii grave conducerii de la Bucureşti care, nefiind în stare să gestioneze situaţia
provinciilor unite cu Vechiul Regat în anul 1918, mai bine le abandonează.
Existenţa Facultăţii [...], acolo în acel oraş cu un colorit străin atât de pronunţat, mai
are o deosebită importanţă pentru radiaţiunea şi stimularea culturală, pe cari le exercită de-a
lungul frontierei. Acolo studenţii au un rol frumos de paşnică şi înaltă propagandă
românească155
. Orice manifestare a studenţilor a rămas fără ecou, iar decizia Bucureştiului s-a
dovedit a fi definitivă şi irevocabilă, chiar dacă studenţii îl ameninţau pe primul ministru cu
manifestaţii, agitaţii, pe întregul teritoriu al ţării.
Cum s-a ajuns totuşi la această situaţie? Cum a fost posibil ca, după 15 ani de la Marea
Unire, să se întâmple una ca aceasta? Unde erau românii care-şi propuseseră să nu renunţe uşor
la niciun petec de pământ, care erau dispuşi să apere cu propria viaţă ceea ce câştigaseră cu
sângele atâtor şi atâtor generaţii?
Cu ocazia Congresului General, încă din data de 14 iulie 1933, s-a văzut tot mai clar că
purtătorii curentului de desfiinţare au început a influenţa studenţii din ţară156
în sensul că
această instituţie, în concepţia acelora, ar fi inutilă.
În apărarea Facultăţii de Drept din Oradea a venit Terenţiu M. Nonu, preşedintele
Centrului Studenţesc din Oradea şi raportor al acestui subiect care urma a se delibera în prezenţa
primului ministru şi al ministrului instrucţiunii publice la Bucureşti.
Conjunctura total nefavorabilă creată în jurul Facultăţii de Drept din Oradea, l-a
determinat pe T. Nonu să refuze a mai participa ca apărător în sensul menţinerii pe viitor a
Facultăţii de Drept orădene, deoarece spiritele [...] sunt (n.n.) deja pregătite în sensul de-a vota
contra existenţei acestei facultăţi157
. Centrul Studenţesc orădean s-a retras din UNSCR,
eveniment care a dus la anumite agitaţii în rândul UNSCR care nu avea nevoie la acea dată de
grupări separatiste în cadrul mişcării studenţeşti din România.
În data de 20 aprilie 1933, Tetenţiu Nonu, conform articolului din „Gazeta de Vest”,
semnat pde ing. Ştefan D. Câmpianu, preşedintele UNSCR, s-a întâlnit cu decanul facultăţii,
Constantin Petrescu-Ercea expunându-i doleanţele studenţilor orădeni şi acţiunea pe care Centrul
Studenţesc orădean a desfăşurat-o în acest sens.
Cu această ocazie, i-au fost prezentate lui Constantin Petrescu-Ercea listele de subscriere
pentru menţinerea facultăţii de Drept cu cca 60.000 semnături din Bihor, Satu Mare, urmând ca,
în câteva zile să sosească şi listele de la Sălaj şi alte judeţe care aderă la această acţiune a
153 Ibidem, nr. 1008/15 iulie, p. 2 154 Ibidem, nr. 1042/25 august, p. 5 155 Ibidem 156 Ibidem, nr. 1008/15 iulie, p. 2 157 Ibidem
29
studenţilor de la Oradea158
. Aceste liste urmează a fi prezentate şi regelui Carol al II-lea de către
T. Nonu şi preşedintele UNSCR pentru a cere protecţia şi sprijinul de a apăra această instituţie
de cultură naţională de la graniţa de vest, de pericolul dispariţiei159
.
Motivele invocate de semnatarii protestului erau:
Desfiinţarea nu poate fi justificată prin realizări de economii bugetare, deoarece
subvenţiile primite de la stat sunt şi aşa infime;
Chiar dacă s-ar cheltui sume enorme cu această Academie, ea este o necesitate la graniţa
de vest a ţării unde propaganda revizionistă ungară şi comunistă, îşi găsesc o
contrabalansare în acţiunea sinceră şi devotată binelui ţării, a studenţimii române
creştine160
;
În condiţiile în care străinii cheltuiesc foarte mulţi bani pentru subminarea statului român,
este o crimă contra ţării, desfiinţarea acestui cuib naţionalist, care face cea mai
frumoasă şi mai utilă operă naţională161
în acestă parte a ţării.
Cum Facultatea de Drept din Oradea aparţinea de Bucureşti, era şi normal ca
Senatul Universităţii din Bucureşti, din care ştim că făceau parte şi două cadre didactice
universitare din Oradea (decanul Constantin Petrescu-Ercea şi prof. univ. Lazăr Iacob) să
ia atitudine faţă de această propagandă dusă în defavoarea centrului universitar orădean.
Astfel, la 20 mai 1933, apărea Comunicatul Senatului universităţii din Bucureşti, în
articolul intitulat În jurul desfiinţării Facultăţii de Drept din Oradea, în care erau
precizate următoarele:
- Senatul îşi manifestă nedumerirea faţă de încercările de desfiinţare a facultăţii de Drept
din Oradea, fără consultarea şi avizul forurilor competente în dispreţul principiului
consacrat al autonomiei universitare162
;
- Această decizie contravine prestigiului şi demnităţii învăţământului universitar;
- Senatul l-a desemnat pe dl. rector al Universităţii din Bucureşti să intervină pe lângă
ministrul instrucţiunii publice ca în calitatea sa de reprezentant al intereselor culturii
naţionale în guvern163
să pledeze în sprijinul Facultăţii orădene;
- Senatul consideră că menţinerea pe viitor a acestei Facultăţi reprezintă o necesitate
naţională atât din punct de vedere al culturii şi ştiinţei, cât şi în ceea ce priveşte
consolidarea românismului în acest colţ vestic al României Mari.
Situaţia, din nefericire, se va complica în perioada următoare în defavoarea Facultăţii de
Drept din Oradea deoarece, datorită situaţiei create şi a întârzierii discutării de către Parlamentul
României a legii propuse pentru desfiinţarea acestui centru universitar, în luna iulie a anului
1933 era publicat de către redacţia ziarului „Gazeta de Vest”, articolul În atenţia decanului
Facultăţii de Drept, în care se solicitau expunerea motivelor pentru care nu se eliberează
certificate provizorii licenţiaţilor până la sosirea diplomelor şi faptul că ni se pare ciudat ca
absolvenţii să nu-şi poată valida un drept câştigat164
.
158 Ibidem, nr. 942/21 aprilie, p. 2 159 Ibidem 160 Ibidem 161 Ibidem 162 Ibidem, nr. 964/20 mai, p. 6 163 Ibidem 164 Ibidem, nr. 997/2 iulie, p. 1
30
Deşi situaţia studenţilor din Oradea era incertă, ei vor participa alături de studenţii din
alte 26 de ţări europene la concursul Federaţiunii universitare internaţionale pentru Societatea
Naţiunilor165
, care s-a desfăşurat în intervalul 1 noiembrie 1932-1 februarie 1933. Centrul
universitar orădean a fost reprezentat de Victor A. Cordoş, Vereş A. Rosescu şi Zuranyi
Wilhelm.
La finalul anului 1933, „Gazeta de Vest” publica articolul Cari sunt cauzele nemulţumirii
studenţimei noastre? - ce ne declară preşedintele studenţilor de la Oradea, în care T.M. Nonu,
pune accent pe faptul că în România nu există mai mulţi studenţi faţă de alte centre universitare
din Europa, un semnal de alarmă faţă de decizia autorităţilor de a desfiinţa una dintre cele mai
prestigioase Facultăţi de Drept din România.
T. M. Nonu atrage atenţia că, deşi toată lumea (se referă la autorităţile din România-n.n.),
cere reducerea studenţimei noastre fără să considere că pe baze statistice numărul nu este
revoltător166
.
Făcând o analiză statistică, T.M. Nonu, ajunge la concluzia că, rapotându-se la alte ţări
precum Ungaria, Elveţia, Belgia sau Olanda, numărul studenţilor din România este proporţional
cu nr. de facultăţi şi universităţi pe care aceasta le are167
. Studenţii din Oradea adaugă faptul că
taxele s-au ridicat foarte mult comparativ cu anul 1924, de la 400 lei la 2.200-2.500 de lei în anul
1933.
Ţara Nr. universităţi/Facultăţi Nr.
studenţi
România 4 universităţi+facultăţi izolate 29.400
Ungaria 4 universităţi+facultăţi izolate
*cu o populaţie mai mică
decât cea a României
26.800
Elveţia 4 universităţi 31.000
Italia 25 de universităţi 47.000
Iugoslavia 5 universităţi 38.000
Belgia 4 universităţi 47.000
Franţa 17+3 universităţi 38.000
Anglia+Irlanda 34 de universităţi în Europa 57.000
Disputele în jurul desfiinţării Facultăţii de Drept din Oradea s-au concretizat în noi
articole publicate de „Gazeta de Vest” şi în anul 1934.
Astfel, pe 5 iunie 1934, ziarul „Gazeta de Vest” insera încă de la prima sa pagină articolul
Spre contopirea Facultăţii de Drept din Oradea cu cea de la Cluj în care se precizau pe baza
relatărilor unui profesor care a asistat la [...] consiliu universitar168
următoarele:
Ministerul Instrucţiunii vrea să ducă la îndeplinire decizia de contopire a celor două facultăţi
printr-o lege care se va vota, probabil chiar în sesiunea extraordinară, ce se va deschide în 15
iunie169
;
165 Ibidem, nr. 1016/25 iulie, p. 2 166 Ibidem, nr. 1093/29 octombrie, p. 6 167 Ibidem 168 Idem, an VI, nr. 1223/25 iunie 1934, p. 1 169 Ibidem
31
Domnul decan al Facultăţii de Drept din Cluj, dl. Romul Boilă, prezent în consiliul
interuniversitar care a decis contopirea celor două facultăţi, şi-a manifestat dorinţa de a nu se
contopi cele două facultăţi, invocând motivul că la Oradea a existat o Academie de Drept
inferioară unei facultăţi universitare170
;
Prin decretul emis de Maria Tereza urma să se creeze la Oradea o facultate şi nu o Academie şi
numai ungurii au degradat-o la academie171
;
La Facultatea din Cluj sunt 7-8 catedre vacante din cauză că unii profesori doresc să încaseze
câte două lefuri, să ia taxe de la examene şi frecvenţă, care se ridică la câteva sute de mii
anual172
; unii dintre aceştia nu-şi ţin nicio oră de curs (cazul prof. Ghiulea, de la Facultatea de
Drept din Cluj, licenţiat în matematici, profesor de politică socială, fără doctorat în drept);
Corpul Profesoral al Facultăţii (este vorba de centrul universitar orădean) nu a introdus
cursurile de doctorat conform legii învăţământului superior din anul 1932, ci după regulamentul
unguresc care a fost abrogat;
Facultatea de Drept din Oradea trebuie să se organizeze după noua lege a învăţământului
superior cu 4 ani licenţă şi 2 ani doctorat;
Prin desfiinţarea Facultăţii de Drept din Oradea se face o mare economie bugetară173
; astfel, se
vor desfiinţa 15 catedre care au un acoperământ bugetar anual de 200-300.000 de lei174
şi,
continuă aceeaşi sursă, astfel se rezolvă completarea catedrelor din ţară;
Studenţii din centrul universitar Oradea vor avea numai de câştigat deoarece pot să studieze şi
alte cursuri la celelalte facultăţi şi vor putea să urmeze şi seminariile de drept pe care
facultatea clujeană le pune la dispoziţia lor prin noile reglementări care urmează a fi făcute;
Doctoratul de la Oradea nu a fost recunoscut de Senatul universitar din Bucureşti, deoarece el
implica formarea a 10 noi catedre;
La Facultatea de Drept din Oradea există 4 catedre vacante, iar numărul lor este foarte posibil
să crească cu încă 1-2;
Concluzia profesorilor care au susţinut necesitatea desfiinţării Facultăţii de Drept din Oradea
(Ştefănescu Goangă, rectorul Universităţii, Stanciu, decanul de la Ştiinţe, dl. Drăgan, decanul de
la Litere) era că numai dl. Angelescu, ministrul instrucţiunii, va putea rezolva această problemă
aşa după cum o dictează interesele culturale şi naţionale.
Deşi războiul nervilor a continuat şi în anul 1934, în data de 8 iulie 1934, la rubrica Ştiri
a ziarului „Gazeta de Vest” apare informaţia prin care orădenii află că, Gheorghe Balog, şeful de
cabinet al d-lui director al Prefecturii Bihor175
a fost promovat cu titlul de doctor al Facultăţii de
Drept din Oradea.
Surprinzător, în data de 18 iulie 1934176
, apărea în acelaşi ziar, „Gazeta de Vest” ,
informaţia conform căreia Facultatea de Drept din Oradea era menţinută în bugetul pe anul 1934-
1935. Conform aceleiaşi surse, măsura de desfiinţare a facultăţii s-a dovedit a fi atât de crudă,
170 Ibidem 171 Ibidem 172 Ibidem 173 Ibidem 174 Ibidem 175 Ibidem, nr. 1250/8 iulie, p. 8 176 Ibidem, nr. 1258/18 iulie, p. 1
32
care ar fi lovit în interesele noastre naţionale de la frontieră, lipsind Oradea de un focar
tineresc, naţional şi cultural177
.
Una dintre cele mai importante personalităţi culturale şi spirituale bihorene, care a luat
poziţie fermă faţă de decizia contopirii Facultăţii de Drept din Oradea cu cea din Cluj, a fost PSS
Episcop Roman Ciorogariu, un luptător al drepturilor naţionale româneşti pe aceste meleaguri.
Încă din 17 iulie 1934, decanul Constantin Petrescu-Ercea primise adresa din partea Ministerului
Instrucţiunii Publice prin care fusese informat că în bugetul anului 1934-1935 fusese inclusă şi
Facultatea de Drept care urma a funcţiona pentru încă 1 an, până când problemele vor fi
rezolvate într-un sens sau altul.
Această decizie a Bucureştiului a mulţumit atât cadrele didactice, cât şi studenţii acestei
instituţii. În data de 5 august 1934, la rubrica „Ştiri” a ziarului „Gazeta de Vest” apărea, de
asemenea, informaţia că la Academia de Drept/Facultatea de Drept din Oradea au fost numiţi de
către Ministerul Instrucţiunii Publice ca profesori definitivi, Alexandru Angelescu pentru Drept
Civil şi Liviu Lazăr, pentru Legislaţie Agrară.
Dar, cum orice minune durează foarte puţin, la finalul lunii august 1934, în Monitorul
Oficial din data de 24 august, apărea decretul-lege178
prin care Facultatea de Drept din Oradea
era contopită cu cea din Cluj. Conform acestui decret-lege:
1. Facultatea de Drept din Oradea, dependentă de Universitatea din Bucureşti se
contopea, începând cu data publicării decretului în Monitorul Oficial, cu Facultatea de Drept a
Universităţii din Cluj. Astfel, se constituia o singură Facultate de Drept în partea de nord-vest a
României care aparţinea Universităţii clujene;
2. În luna octombrie 1934 urmează a avea loc Consiliul întregit al Facultăţii în care: va fi
rectificat Senatul universitar, vor fi repartizate catedrele pe ani de studii, se vor face modificări în
cazul catedrelor desfiinţate, va avea loc reorganizarea cursurilor şi a programelor;
3. Catedrele şi conferinţele făcute la Facultatea de Drept din Oradea se desfiinţează;
4. Studenţii din Oradea trec la Cluj, cu respectarea frecvenţei, a examenelor dobândite şi
a tuturor celorlalte drepturi care le revin;
5. Profesorii din Oradea vor ţine în luna septembrie 1934 o sesiune specială de examene
de lichidare;
6. Personalul administrativ trece la Universitatea din Cluj cu respectarea tuturor
drepturilor câştigate, urmând a fi repartizat, după necesităţi, de rectorul Universităţii clujene;
7. Întreaga avere mobilă a Facultăţii de Drept din Oradea şi biblioteca trec în patrimoniul
Universităţii din Cluj;
8. Averea imobilă trece în proprietatea statului179
.
Aceste afirmaţii sunt susţinute şi de decanul Constantin Petrescu-Ercea care în „Gazeta de
Vest” nr. 1294/2 septembrie 1934, anunţa studenţii că în luna în curs va avea loc sesiunea de
examene de lichidare care începe în 24 septembrie. La acest tip de sesiune se vor prezenta
studenţii cu drept de prezentare la examenele din sesiunea de toamnă şi cei cu restanţe. Această
177 Ibidem 178 Ibidem, nr. 1288/25 august, p. 2 179 În numărul 1322/7 octombrie 1934 încă de la prima sa pagină, “Gazeta de Vest” precizează că Ministerul de
Domenii a cedat clădirea din b-dul Regele Ferdinand 24 pentru Şcoala Comercială de băieţi şi pentru Şcoala de
Arte şi Meserii; Şcoala Superioară de Comerţ se mută în clădirea fostei Academii de Drept.
33
afirmaţie a decanului este confirmată şi de anunţul venit din partea Secretariatului Facultăţii de
Drept din Oradea, în data de 7 septembrie 1934180
.
Ultima serie de licenţiaţi şi doctoranzi în drept la Facultatea de Drept din Oradea a fost în
luna octombrie 1934181
, şi anume: un doctor în drept juridic în persoana lui Paul Roth (deşi
iniţial se înscriseseră 10 persoane la Dreptul juridic şi 5 persoane la cel economic), iar licenţiaţi
un număr de 103 persoane (97 băieţi şi 6 fete).
Cu toate acestea, pe întreg parcursul anului 1934, atât studenţii, cât şi profesorii Facultăţii
de Drept din Oradea s-au implicat în toate acţiunile întreprinse la nivel local, naţional sau
european, sperând că Parlamentul României va renunţa la decizia sa de desfiinţare a acestei
instituţii de învăţământ superior.
În acest sens, studenţii Facultăţii de Drept au prezentat pe data de 20 aprilie 1934, drama
Zorile182
, dramă istorică în 2 acte scrisă de Ştefan P. Iosif. Această piesă de teatru a fost
prezentată cu prilejul Festivalului organizat la Teatrul Regina Maria din Oradea, festival care
era dedicat celor 15 ani de când oraşul Oradea fusese eliberat de ameninţările maghiare (1919).
În data de 10 iunie 1934, la aniversarea a 20 de ani de la înfiinţarea Reuniunii Femeilor Române,
50 de studenţi ai facultăţii au manifestat pentru reuniune şi preşedinta ei doamna Veturia
Candrea183
cântând cântece naţionale şi jucând hora în faţa asistenţei.
La rândul lor, profesorii, în frunte cu decanul Constantin Petrescu-Ercea, au participat la
Grandioasele serbări naţionale, religioase şi culturale de la Oradea184
din intervalul 27-28 mai,
serbări organizate cu ocazia depunerii jurământului cercetaşilor, a inaugurării Palatului Şcolii
Normale Române Unite şi în cinstea miniştrilor dr. Angelescu şi Lapedatu care au vizitat Oradea.
Cei doi miniştrii au sosit la Oradea cu trenul, fiind aşteptaţi la gară, printre alţii, de decanul
Facultăţii de Drept, prof. Constantin Petrescu-Ercea şi preşedintele Casei Naţionale, prof. Lazăr
Iacob. La scara vagonului, în numele Şcolii Secundare şi a Academiei, prof. Constantin Petrescu-
Ercea a adresat câteva cuvinte de bun venit celor doi.
A fost vizitat cu această ocazie Căminul Studenţilor în Drept185
, unde studenţii l-au primit
pe ministrul Angelescu cu Mulţi ani trăiască şi Bine aţi venit, iar prof. Lazăr Iacob i-a expus
ministrului situaţia căminelor (pe atunci, Lazăr Iacob era directorul căminului).
În seara zilei de 27 mai 1934, orele 21,00, Asociaţia profesorilor secundari a organizat o
masă la care au participat 120 de persoane profesori, profesoare, medici, ofiţeri186
.
Au toastat domnii: Constantin Petrescu-Ercea, decanul Facultăţii de Drept, prof.
Ştefănescu, Gh. Tulbure, inspector general al învăţământului primar, dr. Zeno Dumitrescu,
preşedintele Colegiului medical, lt.col. Mircea Ionescu, preşedintele Societăţii Ştiinţelor
Medicale, prof. Banuşi, directorul Şcolii Normale.
În ziua de 28 mai 1934, dl. Constantin Petrescu-Ercea, a rostit o cuvântare în numele
Academiei în care preciza: un veac şi jumătate de carte ilustrează caracterul poporului nostru-
setea de lumină şi de civilizaţie. O sută cincizeci de ani de activitate rodnică înseamnă
reclădirea evenimentelor glorioase care ne-au adus la înfăptuirea României Mari187
.
180 Ibidem, nr. 1322/7 septembrie 1934, p. 6 181 Ibidem, nr. 1326/12 octombrie 1934, p. 4 182 Ibidem, nr. 1192/22 aprilie 1934, p. 7 183 Ibidem, nr. 1227/10 iunie 1934, p. 7 184 Ibidem, nr. 1218/30 mai 1934, p. 1 185 Ibidem, p. 2 186 Ibidem, p. 3 187 Ibidem, p. 5
34
La 28 octombrie 1934, fostul decan al Facultăţii de Drept din Oradea lua parte, alături de
dl. prefect Ion Picu Băncilă, gen Negulescu, senator, T. Neş, A. Mavrodin şi alţi intelectuali
fruntaşi ai judeţului, la Sfinţirea pichetului de grăniceri: Generalul Traian Moşoiu la 13 km de
localitatea Salonta, pe şoseaua Salonta-Şărcad. Fiind deputat din partea aceluiaşi partid, PNL,
Constantin Petrescu-Ercea a vorbit în numele guvernului şi al învăţământului, scoţând în
evidenţă personalitatea şi rolul pe care fostul general Traian Moşoiu le-a avut, fiind considerat
strateg şi om de stat-pildă de sacrificiu viitoarelor generaţii, care sunt datoare să păstreze
neştirbit, patrimoniul sfânt câştigat prin jertfe seculare188
.
Trei zile mai târziu, Constantin Petrescu-Ercea solicita Primăriei Comunei/Municipiului
Oradea, prin adresa nr. 3817/31 octombrie 1934, scutiri de taxe pentru lumina electrică având în
vedere că facultatea nu are resursele financiare necesare pentru acoperirea acestor cheltuieli şi
de asemenea, că această facultate, în ultimii săi ani de existenţă, nu a primit bani de la stat
pentru cheltuieli de întreţinere189
, iar prin adresa nr. 3818/31 octombrie 1934, în condiţiile în
care a fost decisă contopirea Facultăţii de Drept din Oradea cu Facultatea de Drept din Cluj,
aceleiaşi instituţii îi sunt solicitate scutirile pentru taxele de apeduct, salubritate şi curăţenie
publică din cauza lipsei de fonduri190
.
Concluzionând, putem observa că foarte mulţi dintre profesorii fostei Facultăţi de Drept
din Oradea au rămas ataşaţi acestei zone implicându-se pe mai departe în tot felul de acţiuni de
factură culturală, chiar dacă decizia venită din partea autorităţilor de la Bucureşti a umbrit parţial
cultura acestor meleaguri prin desfiinţarea uneia dintre cele mai importante facultăţi de la graniţa
de vest a României Mari.
1.5. Reacţii ale oamenilor de cultură orădeni
Decizia autorităţilor de la Bucureşti de a pune capăt activităţii didactice şi ştiinţifice a
Facultăţii de Drept din Oradea a determinat reacţii dintre cele mai diverse pe această temă. Cele
mai multe dintre părerile oamenilor de cultură orădeni au fost exprimate cu ocazia manifestaţiilor
organizate de Casa Naţională a judeţului Bihor, cuib de cultură românesc creat în anul 1929,
unde un rol important l-a avut unul dintre profesorii Academiei de Drept din Oradea, prof. univ.
Iacob Lazăr care a fost preşedintele aceastei instituţii.
În acest sens, în articolul Manifestaţia de Duminecă, apărut în data de 17 octombrie 1934,
în acelaşi ziar „Gazeta de Vest”, unul dintre preşedinţii de onoare ai Casei Naţionale a judeţului
Bihor, este vorba de ÎPSS Andrei Crişanul regreta foarte mult pierderea profesorilor de la
Facultatea de Drept din Oradea pe cari i-am considerat pionieri ai culturii româneşti la această
frontieră. Oradea i-a primit şi a fost pentru dânşii o adevărată familie, Bihorul s-a dovedit a fi
primitor faţă de noile valori venite să dureze muncă aici191
.
La rândul său, Nicolae Zigre, devenit preşedintele Casei Naţionale după retragerea lui
Iacob Lazăr, datorită contopirii Facultăţii de Drept din Oradea cu cea din Cluj, considera gestul
celor din Oradea şi din întreg judeţul Bihor, o dovadă de slăbiciune pierderea Facultăţii de Drept
din Oradea deoarece n-am protestat destul de energic contra desfiinţării [...]. Am pierdut prin
188 Ibidem, nr. 1340/30 octombrie, p. 2 189 Arhivele Naţionale-Direcţia Judeţeană Bihor, fond Academia de Drept Oradea, dosar 614/1933-1934, f. 196 190 Ibidem, f. 197 191 Gazeta de Vest (Oradea), an VI, 1934, nr. 1330/17 octombrie, p. 4
35
aceasta o forţă culturală şi naţională [...]. odată ce am cucerit un post, să nu-l cedăm în ruptul
capului192
.
Generalul A. Negulescu, cel care l-a reprezentat la acest eveniment pe Tiberiu Moşoiu,
avea să precizeze la rândul său că: Mutarea Facultăţii de Drept a fost o greşeală, dar să sprerăm
că ea va fi reparată când posibilităţile se vor schimba193
, în timp ce dl. dr. Teodor Roxin
propune înfiinţarea sub preşedinţia ÎPSS Andre Crişanul a unei societăţi cu scopul de a activa
pentru realizarea unei Universităţi la Oradea, care să se numească Universitatea de Vest194
.
Să nu uităm, de asemenea, că această facultate a dat oameni de valoare zonei şi României.
Cu ocazia examenelor de licenţă din anul 1931, absolvenţi precum Zoe Iacob, fiica lui Lazăr
Iacob şi Bărsan Ioan au absolvit cu distincţie cu unanimitate. În conformitate cu art. 42 din
Regulamentul Facultăţii de Drept din Oradea, în numele acestei instituţii, prof. Constantin
Petrescu-Ercea a conferit d-rei Zoe Iacob (care a fost admisă la toate examenele fundamentale şi
la examenul final de licenţă cu distincţie) şi titlul de Cum laude195
.
1.6. Implicaţiile deciziei Bucureştiului.
Desfiinţarea Facultăţii de Drept din Oradea a avut repercusiuni şi asupra activităţii altor
instituţii de cultură orădene deoarece, unii dintre prof. univ. de la această instituţie au deţinut
funcţii în multe dintre instituţiile culturale ale municipiului Oradea.
Cu ocazia Adunării generale a Ateneului Român-secţia Bihor, care a avut loc la începutul
lunii octombrie 1934, la sediul Reuniunii Culturale „Cele Trei Crişuri”, sub preşedinţia prof.
univ. Bogdan Ionescu, au participat, printre alţii, Gheorghe/George Sofronie, Eugeniu Sperantia,
Andrei Sigmond, de la Facultatea de Drept din Oradea. Cu această ocazie, Gh. Sofronie
adresează câteva cuvinte prin care scoate în evidenţă activitatea fostului preşedinte (este vorba
de Bogdan Ionescu, în locul său fiind ales I. Glăvan) care, timp de 18 ani, a ştiut să înfiripeze
această instituţie de cultură. De asemenea, Gheorghe Sofronie îşi exprimă convingerea că noul
preşedinte va fi ales dintre membrii comitetului cari au dovedit că poartă un interes pentru
această instituţie196
şi că reprezintă o garanţie a continuării operei începută de preşedintele
Bogdan Ionescu.
O situaţie asemănătoare a existat şi în cazul prof. univ. Lazăr Iacob care în momentul
desfiinţării Facultăţii de Drept din Oradea îndeplinea funcţia de preşedinte al Casei Naţionale. În
şedinţa Casei Naţionale din data de 11 octombrie 1934197
, prof. univ. Lazăr Iacob îşi depune
demisia din funcţia de preşedinte al acestui for cultural, datorită contopirii Facultăţii de Drept din
Oradea cu Facultatea de drept din Cluj. Plecarea sa a fost regretată de P.S.S. Andrei Crişanul,
Teodor Neş-noul preşedinte al Casei Naţionale, directorul Liceului „Emanuil Gojdu”, gen. A.
Negulescu, senator şi ajutor de primar, preşedinta Reuniunii Femeilor Române, d-na Veturia
Candrea, dl. Augustin Chirilă, directorul prefecturii.
192 Ibidem 193 Ibidem 194 Ibidem 195 Idem, an III, nr. 556/4 iulie, p. 2 196Idem, an VI, nr. 1323/9 octombrie, p. 2 197 Ibidem, nr. 1326/12 octombrie, p. 2
36
1.7. Activitatea politică orădeană a lui Constantin Petrescu-Ercea (1933-1934)
Din informaţiile obţinute, în ceea ce priveşte activitatea sa politică, Constantin Petrescu-
Ercea a făcut parte din Partidul Naţional Liberal, gruparea I.G. Duca, în anul 1933 devenind
deputat din partea acestui partid politic.
În data de 6 iunie 1933, organizaţia din Bihor a PNL, a ţinut o întrunire publică198
la care au
luat parte aproape 1000 de persoane, majoritatea lor ţărani. Întrunirea, ţinută în sala cercului
Catolic, a fost prezidată de prof. Tiberiu Moşoiu199
, coleg cu Constantin Petrescu-Ercea, care a
declarat că partidul pe care îl reprezintă stă pe baze monarhice, de aceea deschiderea întrunirii s-
a făcut cu strigătul Trăiască regele. La această întrunire, decanul Facultăţii de Drept din Oradea,
Constantin Petrescu-Ercea, a dezvoltat programul juridic al Partidului Liberal200
. Anul acestei
întruniri este anul apogeului crizei economice, anul care a avut implicaţii nefaste nu numai
economice, ci şi sociale şi culturale, anul care coincide cu decizia Bucureştiului de desfiinţare a
Facultăţii de Drept din Oradea, o decizie care s-a dovedit a fi mai veche, dar care a apărut tot în
anii crizei economice
Constantin Petrescu-Ercea nu s-a implicat în discursuri furtunoase cu caracter politic (cu
excepţia celor deja amintite), nu a avut o activitate politică fulminantă însă, la 9 decembrie
1933201
- ultima zi de depunere a listelor pentru Camera Deputaţilor, pe lista nr. 1, la P.N.L.-I.G.
Duca apare şi Constantin Petrescu-Ercea. Cele 13 liste întocmite la nivelul judeţului Bihor,
aparţineau celor mai importante partide politice: P.N.L.-I.G. Duca (lista 1), P.N.Ţ (lista 2),
P.N.L-Gh. Brătianu (lista 3), P. N. Maghiar (lista 4), Partidul Naţional-Agrar (lista 5), Partidul
Ţărănesc-Radical (lista 6), Partidul Ţărănesc (lista 7), Partidul Ţărănesc Independent (lista 8),
P.S.D. (lista 9), Garda de Fier (lista 10), Partidul Evreiesc (lista 11), Partidul Poporului (lista 12),
Uniunea Agrară (lista 13).
În acest partid politic a fost coleg, pe lângă Tiberiu Moşoiu, şi cu Liviu Lazăr care iniţial a făcut
parte din PNŢ pe care l-a părăsit considerând că doctrina politică a acestui partid nu i se
potriveşte.
La 22 decembrie 1933, „Gazeta de Vest”, în articolul redacţiei intitulat Repartizarea
voturilor pe partide politice în judeţul Bihor, menţiona faptul că în urma alegerilor pe ţară pentru
Camera Deputaţilor, din data de 21 decembrie 1933, în judeţul Bihor s-au exprimat 71.835
voturi, anulate 1349 repartizate astfel202
: duciştii (din care făcea parte şi prof. Constantin
Petrescu-Ercea) – 35.192 de voturi, naţional-ţărăniştii – 12.745 de voturi, liberalii georgişti –
1.905 de voturi, ungurii – 7.604 de voturi, Goga – 2.754 de voturi, Iunian – 1.461 de voturi,
Lupu - ?5389 de voturi, social-democraţii – 737 de voturi, evreii – 1.528 de voturi, averescanii –
504 de voturi, Argetoianu – 716 de voturi.
Din această statistită se poate deduce că guvernul va lua 8 mandate în judeţul Bihor.
Intrau în Cameră, de pe lista guvernului domnii: Tiberiu Moşoiu, Pamfil Şeicaru Nerva, Traian
Cosma, Constantin Petrescu-Ercea, Gheorghe N. Leon, Petre Fodor, Gh. Bota, Liviu Lazăr.
198 Gazeta de Vest (Oradea), an V, 1933, nr. 978/7 iunie, p. 4 199 Ibidem 200 Ibidem 201 Ibidem, nr. 1126/10 decembrie 1933, p. 7 202 Ibidem, nr. 1136/22 decembrie 1933, p. 1
37
Astfel, din totalul de 13 liste cu 117 candidaţi din judeţul Bihor, pe lista nr. 1, la poziţia
nr. 4, din 9 candidaţi ai P.N.L.-I.G. Duca, este confirmat prof. univ. Constantin Petrescu-Ercea,
alături de colegii săi de facultate, Tiberiu Moşoiu şi Liviu Lazăr.
În intervalul 21-22 mai 1932 are loc Congresul Partidului Liberal de la Cluj, congres la
care au fost prezentate toate organizaţiile PNL din Ardeal. Congresul a avut loc sub preşedinţia
lui I. G. Duca şi a făcut parte din lanţul de întruniri organizate de PNL pentru răsturnarea
guvernului. Această luptă se duce după o prealabilă înţelegere cu PNŢ. Organizaţia PNL-
I.G.Duca din Bihor a fost reprezentată la Cluj de Traian Moşoiu, Tiberiu Moşoiu, Ulpiu Traian
Gomboşiu – secretar general al organizaţiei, dr. Ioan Piciu Băncilă, Gh. Boţa, Nerva Traian
Cosma, Iosif Tărău, Constantin Petrescu-Ercea, Ludovic Bica, dr. Nicolae Turla, Petru Fodor, dr.
Drugărin-Petricoane.
Sfârşitul de an 1934 s-a dovedit rodnic pentru prof. Constantin Petrecu-Ercea care se
implică în festivităţile organizate cu ocazia comemorării unui veac şi jumătate de la ridicarea
Catedralei Ortodoxe din Oradea. În acest sens, în data de 12 noiembrie 1934203
sosesc în Oradea
C. Angelescu, ministrul instrucţiunii, Al. Lapedatu, ministrul cultelor şi artelor, subsecretarul de
stat la industrie şi comerţ, Leon, gen Condeescu, reprezentantul suveranului, O. Goga,
preşedintele Partidului Naţional-Agrar, Î.P.S. Mitropolitul Nicolae Bălan, Episcopul de
Caransebeş, Vasile Lăzărescu, Episcopul de Arad, dr. Grigore Comşa, Titus Simedrea,
reprezentantul Patriarhului, dr. George Crişan, fost ministru. Aceştia au fost întâmpinaţi la gară,
printre alţii de Tiberiu Moşoiu, primarul oraşului Oradea, George Bota, deputat, Liviu Lazăr,
Matei Vasiliu, Gheorghe Păcală, Nerva Traian Cosma, Constantin Petrescu-Ercea, parlamentari
de Bihor.
În data de 18 decembrie 1934204
, cu ocazia Adunării Generale a PNL-fosta grupare a lui
I.G. Duca, în sala cinematografului „Capitol” participă peste 2000 de persoane, intelectuali şi
ţărani delegaţi din toate comunele judeţului Bihor, prilej cu care Tiberiu Moşoiu a fost reales
preşedintele organizaţiei liberale Bihor. Cu această ocazie a fost aleasă şi Delegaţia Permanentă
din care, alături de Ludovic Bica, senator, Gheorghe Păcală, senator, Matei Vasiliu, senator,
Gheorghe Bota, deputat, prof. Petre Fodor, deputat, Nerva T. Cosma, deputat ş.a., a fost ales şi
Constantin Petrescu-Ercea, deputat din partea Partidului Liberal.
Om politic al judeţului Bihor, deputatul Constantin Petrescu-Ercea, alături de Tiberiu
Moşoiu, şeful organizaţiei naţional-liberale a judeţului Bihor şi primarul Oradiei, protopopul
Ştefan Domocoş, deputatul Petre Fodor, dr. Ioan P. Băncilă, prefectul judeţului Bihor, participă
la inaugurarea Spitalului de la Bratca205
, o instituţie sanitară deosebit de importantă în această
zonă.
Moş Crăciun a adus locuitorilor din Bratca şi împrejurimi un dar nespus de preţios. Un
cămin de vindecare a boalelor cari decimează şi distrug populaţia206
, insera cu această ocazie
ziarul afirmării naţionale „Gazeta de Vest”, în articolul redacţiei intitulat Inaugurarea spitalului
de la Bratca.
La întâlnirea de la Bratca au fost prezenţi 15 primari, intelectuali ai satelor: preoţi, învăţători,
medici de circumscripţie, ţărani din localitate şi împrejurimi.
203 Idem, an VI, nr. 1351/13 noiembrie 1934, articol Marile festivităţi pentru comemorarea unui veac şi jumătate de
la ridicarea Catedralei Ortodoxe din Oradea, p. 1 204 Ibidem, nr. 1378/18 decembrie 1934, p. 5 205 Ibidem, nr. 1385/29 decembrie 1934, p. 2 206 Ibidem
38
Era una dintre ultimele participări ale lui Constantin Petrescu-Ercea ca om politic
bihorean pentru că, după cum ştim, prin contopirea Facultăţii de Drept din Oradea cu cea din
Cluj, activitatea politică orădeană a lui Ercea se va opri aici.
1.8. Constantin Petrescu-Ercea şi ... altfel
despre viaţă, tinereţe, împliniri
...fără Franţa lumea ar fi mai pustie;
fără Paris, care este sufletul Franţei,
viaţa e insuportabilă.
(Constantin Petrescu-Ercea, Nostalgia tinereţii, 1944)
Dincolo de preocupările sale pur didactice şi ştiinţifice, pe parcursul vieţii sale, profesorul
Constantin Petrescu-Ercea a dat dovadă şi de preocupări literare legate, în special, de locurile pe
unde a umblat. Unul dintre cele mai îndrăgite locuri s-a dovedit a fi Parisul.
Pe lângă lucrarea sa despre Paris, în care demonstrează preocupările sale de veritabil
comercialist, prof. Constantin Petrescu-Ercea, s-a remarcat ca literat prin conferinţele sale. La la
25 februarie 1944 susţinea una dintre cele mai frumoase conferinţe, Nostalgia Tinereţii la
Universitatea din Cluj-Sibiu.
Încă de la începutul acesteia, autorul ne introduce în lumea mirifică a Parisului interbelic, un
Paris plin de iubire, de împlinire, de istorie care niciodată nu se uită. Deşi foarte mulţi autori de
lucrări precizează încă de la început motivele pentru care s-a ales titlul respectiv, Constantin
Petrescu-Ercea te lasă pe tine, cititor, să desluşeşti tainele alegerii sale pentru ca, spre finalul
conferinţei, să explice de ce a făcut alegerea titlului Nostalgia tinereţii deşi, poate mai potrivit ar
fi fost titlul de Nostalgia Parisului.
Explicaţia o dă autorul folosindu-se de mai multe motive/argumente, multe dintre ele
subiective, având în vedere ataşamentul vizibil pe care autorul l-a realizat cât timp a stat la Paris,
şi anume:
Parisul se oglideşte prin viaţa celor tineri pentru că este nevoie de sensibilitate tinerească
pentru a simţi farmecul, istoria tuturor locurilor de aici;
În aerul acestui oraş al tinereţii, pluteşte bucuria de a trăi, în inimile celor tineri primăverile
parisiene sunt eterne;
Parisul este oraşul sensibilităţii, entuziasmului, bucuriei de a trăi, oraşul în care domină cultul
prieteniei şi unde florile afecţiunii sunt totdeauna înflorite şi parfumate207
;
Parisul reprezintă acel neuitat paradis al timpurilor de odinioară pe care, cei care au trecut
demult prin aceste locuri, îl caută ori de câte ori revin în acest oraş de pe malurile Senei, oraş în
care orice piatră este încărcată de istorie, de bucurii şi suferinţe, de împliniri şi decepţii;
Parisul reprezintă o întreagă istorie a spiritualităţii moderne208
.
Îndrăgostit de unul dintre cele mai frumoase oraşe ale Europei şi lumii, oraşul luminilor-
Paris, Constantin Petrescu-Ercea, încă din prima pagină a conferinţei publicată în 400 de
exemplare după cum este menţionat la finalul conferinţei, menţionează: Când călătorul a ajuns
207 Constantin Petrescu-Ercea, Nostalgia tinereţii, Universitatea Cluj-Sibiu, 25 februarie 1944, p. 36 208 Constantin Petrescu-Ercea, Op. Cit, p. 10
39
la Paris, are impresia netă că se găseşte la capătul liniei, la capătul tuturor liniilor. Are
impresia că aici s-a terminat călătoria209
. Ce l-a impresionat cel mai mult pe Constantin
Petrescu-Ercea la Paris în timpul studiilor şi al tinereţii sale (1918-1919) a fost Cartierul Latin,
Teatrul Francez, Biblioteca Naţională, Muzeul Cluny, arta culinară, vestimentaţia, grădinile...
adică totul. Dintre toate acestea, cel mai legat a fost de Cartierul Latin care se remarca prin
ambianţa de vis şi realitate, convieţuirea cu oamenii de ieri, de astăzi, de mâine, atâtor eroi şi
eroine, ale căror figuri par mai cunoscute, mai concrete chiar decât acelea ale creatorilor lor210
.
Această ambianţă de fantezie, de tinereţe, de poezie, a fost permanent întreţinută în
Cartierul Latin de virtuoşi animatori211
, de teatrele parisiene unde Comedia Franceză constituie
un ansamblu unic de viaţă teatrală. Aceste acţiuni culturale au făcut din limba franceză o limbă a
elitelor, saloanelor şi diplomaţilor timp de mai multe secole. Aici, în această Franţă în care seara
râul Sena pare a fi de mătase cenuşie, luminile care se reflectă în ea par nişte bijuterii şlefuite.
Aminteam mai sus că arta l-a atras foarte mult pe Constantin Petrescu-Ercea. În concepţia
sa, viaţa obişnuită la Paris este o adevărată artă212
, (...) arta de a trăi, se manifestă în toate
compartimentele, în toate aspectele vieţii sale213
. Arta vestimentară s-a transformat în moda
lumii civilizate de pretutindeni iar arta culinară a atins perfecţiunea, fapt care a contribuit la
socializarea oamenilor. Aici oamenii sunt mai generoşi, mai ospitalieri, mai politicoşi, de aceea,
la Paris, a invita pe cineva, înseamnă să te ocupi de fericirea lui tot timpul cât e la tine214
.
209 Ibidem, p. 7 210 Ibidem, p. 11 211 Ibidem, p. 16 212 Ibidem, p. 24 213 Ibidem, p. 26 214 Ibidem, p. 27
40
Addenda
Anexa nr. 1, Declaraţia lui Constantin Petrescu-Ercea privind situaţia sa militară, fond Universitatea Ferdinand I Cluj-
dosar personal nr. 171, f. 15
41
Anexa nr. 2, Proces-verbal nr. 657 din 4 noiembrie 1930, Constantin Petrescu-Ercea desemnat membru supleant din
partea Facultăţii de Drept în Comisia de examinare a avocaţilor din Oradea, fond Academia de Drept Oradea, dosar
589/1930-1931, f. 5
42
Anexa nr. 3, Consiliul Profesoral din data de 10 octombrie 1930, unde este propus de prof. Bogdan Ionescu anul preparator şi
cursul de Noţiuni generale de Drept care va fi predat de Constantin Petrescu-Ercea, fond Academia de Drept Oradea, dosar
nr. 589/1930-1931, f. 2
43
Anexa nr. 4, Consiliul Profesoral din data de 10 octombrie 1930, unde este propus de prof. Bogdan Ionescu anul
preparator şi cursul de Noţiuni generale de Drept care va fi predat de Constantin Petrescu-Ercea, fond Academia de Drept
Oradea, dosar nr. 589/1930-1931, f. 2
44
Anexa nr. 5, Absolutor nr. 4008/1933-1934 – în anul şcolar 1931-1932 prof. Constantin Petrescu-Ercea preda Noţiuni
generale de Drept, fond Academia de Drept Oradea, dosar 614/1933-1934, f. 230
45
Anexa nr. 6, Absolutor nr. 3994/1933-1934 – în anul şcolar 1929-1930 prof. Constantin Petrescu-Ercea preda Curs de
civilizaţie şi institutele juridice franceze, fond Academia de Drept Oradea, dosar 614/1933-1934, f. 217
46
Anexa nr. 7, fişă-Curs de Drept Comercial preluat din publicaţiile Societăţii Studenţilor în Drept, Cluj, BCU
47
Anexa nr. 8, Proces-verbal nr. 833 din 18 noiembrie 1930, în care Constantin Petrescu-Ercea e desemnat decan al
Facultăţii de Drept din Oradea, fond Academia de Drept Oradea, dosar 589/1930-1931, f. 12
48
Anexa nr. 9, Proces-verbal nr. 634 din 18 noiembrie 1933 privind modalităţile de remunerare a profesorilor pentru cursurile
organizate în cadrul facultăţii, fond Academia de Drept Oradea, dosar 609/1933-1934, f. 3
49
Anexa nr. 10, Proces-verbal nr. 1366 din 3 februarie 1931 prin care se înfiinţează Şcoala Doctorală, fond Academia de Drept
Oradea, dosar 589/1930-1931, f. 24
50
Anexa nr. 11, Proces-verbal nr. 635/1933-1934 privind organizarea cursurilor universitare pentru anul 1933-1934 şi
examenele de doctorat, fond Academia de Drept Oradea, dosar 609/1933-1934, f. 13
51
Anexa nr. 12, Proces-verbal nr. 1096 din 31 decembrie 1930, semnat de Constantin Petrescu-Ercea în calitate de decan,
fond Academia de Drept Oradea, dosar 589/1930-1931, f. 1
52
Anexa nr. 13, Proces-verbal nr. 2490/1933-1934 din 6 iunie 1934 , cuprinde numele profesorilor raportori, fond Academia de
Drept Oradea, dosar 609/1933-1934, f. 18
53
Anexa nr. 14, Tablou despre decoraţiile profesorilor de la Academia de Drept din Oradea înregistrat la nr. 563/1926-1927 din
6 mai 1927 semnat de decanul Lazăr Iacob, fond Universitatea Regele Ferdinand I Cluj– Academia de Drept din Oradea,
dosar nr. 79/1926-1927, f. 3