Contribuția lui Dosoftei la introducerea limbii române în biserică

Cultura literară românescă are o istorie nu foarte îndelungată. Abia în sec. Al XVI-lea se redactează primele cărți de cult în limba română, fiind traduse și tipărite de diaconul Coresi și colaboratorii săi. Neavând încă un cult al scrisului, nu aveam stabilit alfabetul, așa că cea mai la îndemână variantă a fost să se folosească literele chirilice pentru tehnoredactarea textelor traduse. La nici un secol de la prima carte scrisă, slavona a fost înlocuită cu limba română în cancelariile domnești, iar un mare număr de cărturari talentați au avut ocazia să se remarce.

a) Personalitatea lui Dosoftei în operă:Secolul al XVII-lea, în care a trăit și activat mitropolitul Dosoftei, a fost, în istoria

Moldovei, o etapă cu trăsături și specificații diferite, care au îngreunat activitatea acestuia. Nici condițiile economico-politice și socio-culturale din acea vreme nu au fost cele mai fericite. Apărarea de Imperiul Otoman, incursiunile polone și orânduirile feudale au pricinuit sărăcie în țară și a condus la diferite situații dramatice. În acel secol, Biserica Moldovei a fost condusă de trei mari ierarhi și cărturari, care au scris pagini importante în viața culturală bisericiască a poporului nostru: mitropolitul Anastasie Crimca, mitropolitul Varlaam și mitropolitul Dosoftei, cel care este defapt figura cea mai importantă a acelei perioade.

Despre mitropolitul Dosoftei, a scris Ion Neculce așa: „nu era om prost de felul lui; era neam de mazil, prea învățat; multe limbi știa: elinește, latinește, slovinește și alte. Adânc din cărți știa; și deplin călugăr, și cucernic, și blând ca un miel; în țara noastră pre aceste vremi nu se afla om ca acesta.” Deși este dezvoltatorul literaturii românești, dar și al limbajului român, despre viața sa, nu se știu foarte multe lucruri. Documente multe nu s-au găsit, astfel că cercetătorii au formulat diverse păreri. Chiar și contemporanii său sunt foarte săraci în informație. Problema începe încă de la stabilirea anului nașterii. Unii consideră că anul de naștere ar fi 1624, unii vorbesc despre 1625 sau alții despre 1630. Se pare că cel mai probabil an de naștere este 1624, luându-se reală afirmația istoricului Nicolae Iorga. Chiar și în privința originii sale sunt dubii. Unii zic că ar fi de origine greacă, deoarece a fost fiu de negustor. Cert e că s-a născut pe 26 octombrie 1624 într-o familie de negustori, cu numele său real Laiuc Dimitrie.

Credem că a ales viața ascetică deoarece a fost încă de mic interesat de scris și învățat. Singurele școli din acea vreme erau la mănăstiri. Așa a ales mănăstirea Proboda, fiind din împrejurimile ei și fascinat fiind de personalitatea mitropolitului Varlaam, a ales să-i continuie munca.

Multe detalii despre evoluția sa ca persoană, nu se știu. Există diferite documente care atestă momente din viața sa, dar nimic nu este cert. O anomalie, am putea spune, deoarece este cel mai mare cărturar pe care ni l-a oferit istoria.

1

b) Opera acestuia:

Alătur de marile personalități românești care au ilustrat viața noastră culturală din secolul al XVII-lea se face remarcată și figura mitropolitului Moldovei, Dosoftei. Deși se găsesc multe scrieri cu privire la viața, activitatea și opera literară a lui Dosoftei, scrierile sale sunt încă puțin cunoscute. Acesta a lăsat o urmă adâncă în viața religioasă a Moldovei, dându-i acesteia un impuls nou. Prin reînființarea tipografiei, prin tipărirea de cărți noi, în specialde ritual bisericesc. Dosoftei este cel care a continuat opera culturală din epoca lui Vasile Lupu.

A promovat introducerea limbii române în biserică și a depășit modelul literaturii religioase canonice, astfel este considerat „fondatorul poeziei române literare”. Este și primul întemeietor de limbaj cult și ficțiune literară, secolul al XVII-lea fiind dominat de intensa sa activitate. Prima Cronologie a țării Moldovei a fost tipărită de Dosoftei. Este scrisă în versuri silabice și are 136 de rânduri. La tipografia din Uniev, mitropolitul Dosoftei publică în anul 1673 „Preacinstitul Acatist și Paraclistul Preacuratei Fecioare”, pe care le tradusese din slavonă cu mult timp înainte. Cu toate că demersurile sale erau foarte bine primite și limba română cucerea tot mai mult teritoriu, în biserică slujbele încă se oficializau în slavonă. Așa că a început un lung șir de traduceri a Liturghierului și a Moltivenicului, lucrări ce s-au întins pe mai mulți ani.

În anul 1679 tipărește o Liturghie, tradusă de el din limba greacă.

În anul 1680, Dosoftei tipărește Psaltirea de-ntăles, apoi în 1681 continuă tipărirea Molitavnicului de-ntăles. Doi ani mai târziu, adică în 1683 editează a doua ediție a Dumnezăieștii liturghii și a Parimiile peste an. Însă cea mai mare operă veche a noastră este cunoscută sub titlul Viața și petrecerea svinților sau Proloagele. Opera lui Dosoftei fiind o compilație a lui, alcătuită sau tradusă după mai multe izvoare, din greacă și sârbă.

În anul 1690, termină de tradus Istoria bisericească și privirea tainică a patriarhului Gherman al Constantinopolului, precum și Epistolele lui Ignatie Teoforul, arhiepiscopul Antiohiei. În același an definitivează lucrarea intitulată Despre prefacerea Sfintelor Taine, parafrazând și citând din operele sfinților părinți, traducând totodată și Constituțiile Sfinților Apostoli.

c) Traducerea în versuri a Psaltirii.

Toată munca mitropolituli Dosoftei a reușit să mai acopere golurile pe care le avea limba română. Așa cum orice scriitor își încununează toată scrierea cu o operă care îl face cunoscut peste tot, Dosoftei și-a atins genialitatea atunci când a versificat psaltirea.

Într-un orășel mic din Polonia, la tipografia Uniev, în anul 1673 iese de sub lumina tiparului Psaltirea în versuri, cuprinzând psalmii biblici, pe care acesta i-a versificat într-o manieră artistică impresionantă. Chiar el a mărturisit la un moment dat că această lucrare este realizată „cu multă trudă și vriame îndelungată”, în „cinci ani foarte cu osândire mare”. La sfârșitul Psaltirii, Dosoftei tipărește și versurile lui Miron Costin cu privire la originea neamului românesc.

2

Ideea de a versifica psalmii a apărut încă de la începutul sec. Al XVI-lea (1509) și îi aparține lui Jean Calvin. Însă prima încercare reușită a fost a francezului Clement Marot, care a tradus 50 de psalmi din 150. Acesta a fost urmat de Theodor Beze, care a reușit să facă o traducere integrală. Lista continuă cu Jan Kochanowski, un mare poet polon care l-a determinat pe Dosoftei să versifice Psalmii în limba română.

Dintre toate traducerile românești în versuri ale Psaltirii, cu adevărat poetică este numai cea a lui Dosoftei. Ea reprezintă primul monument al poeziei românești culte. A tradus această carte din slavonă, trăind cu sinceritate sentimentele profund religioase care constituie substanța celor 150 de psalmi. Dosoftei începe să versifice Psaltirea urmând Septuaginta (Septuaginta este numită, în multe scrieri, cu cifrele romane "LXX" (70). Numele acestei traduceri a fost luat de la cuvintele latine "interpretatio septuaginta virorum", care înseamnă "interpretarea celor șaptezeci de bărbați", potrivit tradiției alcătuirii lucrării.), versiunea tradițională și specifică ortodoxismului. El a luat drept model textul ortodox, pe acesta căutând să îl amplifice după propria lui imaginație.

Cercetările atente demonstrează profunda originalitate a versurilor lui Dosoftei, precum și influența exercitată asupra lui de versul popular românesc. Dosoftei avea simțul ritmului și o mare spontaneitate în găsirea unor forme ritmice, variate și originale. Cele mai multe versuri sunt cele trohaice de 6 silabe. Psalmii în versuri ai lui Dosoftei au muzicalitatea cerută de poezie. Muzicalitate ce este creată pe deplin.

Majoritatea istoricilor și a crainicilor literari care au studiat modul original în care a versificat Dosoftei Psaltirea, au demonstrat că originalitatea și frumusețea operei sale constau în faptul că primul nostru poet a reușit să realizeze cu multă artă obiectivul pe care și l-a propus ca slujitor al bisericii, acela de a împiedica difuzarea printre români a Psaltirii în versiunea calvină.

Marea lui artă constă în faptul că a avut camacitatea să-și creeze limbajul poetic necesar și să imprime psalmilor versificați de el amprenta originalității efortului său creator. Mai mult de atât, Dosoftei reușește să imprime în Psalmii traduși de el veșmântul românesc, graiul moldovenesc, care îi converă realitate și veridicitate în rândul cititorilor.

Patru din psalmii lui Dosoftei (46, 48, 94 și 98) au devenit colinde și se cântă până în zilele noastre. Dosoftei are un liric incontestabil, prevestindu-l parcă pe Eminescu, mai ales prin temele filosofice fundamentale și stările interioare profunde, solitudinea, melancolia, frământările și durerile sufletești.

În concluzie, putem afirma că publicarea Psaltirii în versuri constituie un eveniment cu totul excepțional în istoria literaturii române. Astfel, s-a întreprins nu numai o încercare îndrăzneață de a apăra credința, dar s-a demonstrat și bogăția mijloacelor de exprimare ale limbii române. Psalmii au demonstrat la vremea aceea, că se poate scrie poezie și în limba română, mijloacele de exprimare fiind, poate, mai bogate decât în alte limbi. Munca lui Dosoftei reprezintă un pas mare pentru cultura românescă. Mitropolitul Dosoftei este deschizătorul de drumuri, întemeieturul literaturii române. Traducerea Psaltirii în versuri, constituie deschiderea drumului spre versificație și literatură în cultura românească.

3

Bibliografie:

1. Al. Andriescu, Studiu introductiv la volumul Dosoftei, Opere I, Versuri, ediția critică de N. A. Ursu, București, 1978.

2. Nicolae Cartojan, Istoria literaturii române vechi, București, 1980.3. Al. Rosetti, Istoria limbii române literare, vol. I., De la origini până la începutul

secolului al XIX-lea, București, 1971.

4