cuprins - cci.ubbcluj.ro
TRANSCRIPT
Cuprins
Prezentare
Iunie - Iulie 2018
Activități de Internaționalizare
Activități de Internaționalizare 1-2
Evenimente Facultăți 3-4
UBB 4-5
Centre Culturale 5-6
Burse/ Internship-uri 6-7
Contact 7
Centrul de Cooperări Internaționale este
un promotor al inovării academice,
științifice și culturale continue a
Universității Babeș-Bolyai, iar scopul
echipei CCI este de a consolida rolul
competitiv al instituției clujene în
învățământul superior internațional.
Între 22 și 29 iulie, se desfășoară programul Tandem
Regensburg-Cluj, pe teme de cultură și civilizație
româno-germane, et. a II-a. Participanții se deplasează
la Regensburg, sub coordonarea Dnei. Lect. Zenovia
Pop (FSEGA).
În perioada 2-20 iulie, Biroul de Mobilități și Studenți
Internaționali din cadrul Centrului de Cooperări
Internaționale, împreună cu Departamentul de Limbă,
Cultură și Civilizație al Facultății de Litere, organizează
cea de-a XLVII-a ediție a Cursurilor de Vară de Limbă și
Civilizație Românească. Anul acesta, participă 22 de
cursanți din S.U.A., Austria, Olanda, Belgia, Germania,
Italia, Spania, Republica Cehă, Rusia, Tunisia, Elveția,
Ungaria și China. Programul cuprinde cursuri intensive
de limba română și activități culturale menite să îi
familiarizeze pe participanți cu diferite aspecte
culturale și istorice specifice țării noastre, cu precădere
pe realitățile transilvănene.
2
Activități de Internaționalizare
În perioada 16 – 20 iulie, Biroul Erasmus+ va organiza
ediția din iulie a evenimentului International Staff
Week – în urma interesului manifestat de universitățile
partenere și a succesului reportat de ediția din mai.
Agenda evenimentului va cuprinde activități de
training în domeniul relațiilor internaționale, schimb
de experiențe, prezentări ale universităților
participante, vizite la facultăți și activități de
socializare. Sunt așteptați 25 de reprezentanți ai
instituțiilor din țările partenere programului Erasmus+.
În perioada 2-6 iulie, colegele noastre Ramona Fäder și
Oana Cozmuța, s-au aflat în vizită de lucru la
Universitatea Sidi Mohammed Ben Abdellah, Maroc,
în vederea extinderii relațiilor de cooperare în
domeniul Erasmus+.
Universitatea Babeș-Bolyai a semnat acord
inter-universitar și acord de schimb de studenți cu
Plekhanov Russian University of Economics, Moscova
(Federația Rusă).
La finalul lunii iunie, UBB a primit vizita delegației de
la Universitatea Javadpur, India.
În zilele 28-29 iunie, Dl. Prorector Rudolf Gräf a
participat la întâlnirea anuală de selecție a
candidaților și de evaluare a programului Joint Master
History of South Eastern Europe, organizat de
Universitatea Graz, Austria.
În săptămâna 18-22 iunie, s-au efectuat mobilități de
staff training de la Peoples’ Friendship University of
Russia (cu care s-a semnat recent acord
interuniversitar) și din partea unor reprezentanți ai
Hanoi University of Science and Technology, din
Vietnam.
În perioada 11-15 iunie, Centrul de Cooperări
Internaționale a găzduit, prin intermediul programului
Erasmus+, mobilități de teaching și de staff training
ale delegației de la Gordon Academic College of
Education, Israel. Este în curs de negociere un acord
cadru, pe mai multe domenii. De asemenea, tot în
această perioadă, Dr. Ramona Onciu și o delegație a
Universității Babeș-Bolyai s-au aflat în vizită în Israel,
la aceeași instituție, în vederea dezvoltării
cooperărilor deja existente.
CCI a primit vizita delegației de la National University
of Laos și a directorului Departamentului de Relații
Internaționale al Université Sidi Mohamed Ben
Abdellah, din Maroc.
În perioada 6-7 iunie, Dr. Anca Kiss (CCI) s-a aflat la
Universitatea din Porto, Portugalia, pentru
participarea la grupul de lucru Think Tank America
Latină și China, organizat de membrii SGroup.
În săptămâna 4-8 iunie, colega noastră, Dr. Ilona
Drancă, a participat la International Staff Training
Week, organizată de Universitatea din Salerno, Italia.
Facultatea de Drept:
28-29 iunie - conferința internațională Confiscation of
Criminal Assets in the European Union.
Facultatea de Litere:
27 iunie - recital extraordinar susținut de artiști din
S.U.A. și Coreea de Sud.
26 iunie - prelegerea Kasa Poetry: Reflecting Women’s
Role in Pre-Modern Korean Society, susținută de Prof.
Sonja Häussler (Univ. Stockholm).
13 iunie - conferința Eugenio Coșeriu et la linguistique
du texte au Brésil, susținută de Prof. Clemilton Lopes
Pinheiro (Univ. Federal do Rio Grande do Norte,
Brazilia).
11 iunie - conferința The Future of the Brain, susținută
de Dr. Newton Howard (Univ. Oxford).
8-9 iunie - ed. a VIII-a a conferinței Dinamica
Limbajelor de Specialitate: tehnici și strategii
inovatoare.
Facultatea de Istorie și Filosofie:
12-16 iulie - seminarul de filosofie din Valea Lăpușului,
ed. a XXIII-a.
17 iunie - 1 iulie - școala de vară Să învățăm interactiv
istorie!
13-15 iunie - conferința internațională War Hecatomb.
Effects on Health, Demography, Territory and Modern
Thought (19th-21st centuries).
8 iunie - prelegere Baze de date și colecții de filigrane.
7 iunie - conferința internațională Governance.
Intelligence. Security.
Facultatea de Matematică și Informatică:
10 iulie - conferința Curbe proiective în geometrie
conformă, susținută de Dr. Florin Belgun, de la
Institutul de Matematică „Simion Stoilow” al
Academiei Române.
9 iulie - conferința Problema Dirichlet pe domenii
poliedrale, susținută de Prof. Dr. Victor Nistor (Univ.
de Lorraine, Metz-Nancy).
11 iunie - prelegerea Degree Bounds for Generators of
Invariant Rings, susținută de Dr. Kálmán Cziszter, de la
Institutul de Cercetare în Matematica „Rényi Alfréd”
din Budapesta.
5 iunie - prelegerea cu tema Watson Meets Watson—
How today’s Life Science Technologies Can Shape the
Crime Science of Tomorrow, susținută de Prof. Dirk
Labudde, Univ. Mittweida, Germania.
MHP Romania și MHP Lab Cluj anunță deschiderea
apelului pentru proiecte în comun și proiecte de
cercetare și dezvoltare cu Universitatea Babeș-Bolyai.
Facultatea de Chimie și Inginerie Chimică:
4 iulie - conferința Artificial Water Channels, susținută
de D.R. Dr. Mihail Bărboiu (Univ. din Montpellier).
Facultatea de Geografie:
9-13 iulie - școala de vară Dendrocronologia aplicată
în studiul hazardelor naturale.
Facultatea de Ingineria și Știința Mediului:
5 iunie - campania de informare și conștientizare De
ce nu pungilor de plastic!.
- prelegerea publică Deșeurile de plastic și
efectele acestora asupra mediului înconjurător.
3
Evenimente Facultăți
2
Facultatea de Sociologie și Asistență Socială
30 iunie - atelierul de critică a programelor de
dezvoltare personală și spirituală Câtă putere
interioară are sinele?.
20 iunie - lansarea cărții Viața mea ca spioană, a
autoarei Prof. Katherine Verdery (Doctor Honoris
Causa al Universității Babeș-Bolyai).
14 iunie - prelegerea Cancer Survivorship: Coping,
Well-Being and Personal Growth or Mind-Body Effects
of Stress in Old Age, susținută de Prof. Miri Cohen
(Univ. din Haifa, Israel).
Facultatea de Psihologie și Științele Educației:
6-7 iulie - a VI-a ediție a conferinței internaționale
Education, Reflection, Development.
19 iunie - prezentare interactivă Study Abroad in
Romania & Visions for Global Education, susținută de
Prof. Rebecca Davis (Univ. Rutgers, S.U.A.), găzduită
de Conf. Dr. Alina Rusu - Ambasador Fulbright.
Facultatea de Științe Economice și Gestiunea
Afacerilor:
14 iunie - seminar profesional Impactul GDPR asupra
profesiei contabile.
Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale
Comunicării:
2-9 iulie - școala de vară de Metode Aplicate de
Cercetare Socială.
Facultatea de Teologie Ortodoxă:
21 iunie - conferința România întregită. Istoria între
adevăr și manipulare, susținută de Prof. Gheorghe
Iacob (Univ. „Alexandru Ioan Cuza” din Iași).
Evenimente Facultăți
În perioada 15 iunie-15 iulie, la inițiativa Centrului de
Cercetări Biologice Grădina Botanică „Vasile Fati” din
Jibou, o echipă de 12 persoane, formată din
cercetători și personal auxiliar din partea grădinilor
botanice din Jibou, „Alexandru Borza”, UBB, Cluj-
Napoca, dar și a „Asociației Grădinilor Botanice din
România”, precum și un jurnalist Agerpress, se află
într-o expediție de cercetare a „Efectelor Schimbărilor
Climatice asupra Marii Păduri Boreale”. Traseul
propus pornește de la Jibou, traversează Ungaria,
Slovacia, Polonia, Belarus și apoi Rusia, astfel:
Moscova – Chelyabinsk – Novosibirsk – Irkutsk – Chita
– Vladivostok și retur.
În 11 iulie, are loc ceremonia de decernare a titlului
Doctor Honoris Causa dlui. Prof. Ciprian Manolescu,
de la Univ. California din Los Angeles, S.U.A..
În ziua de 5 iulie, a fost lansat volumul Poezia
românească neomodernistă, semnată Prof. Ion Pop.
În perioada 22-24 iunie, Universitatea Babeș-Bolyai a
găzduit reuniunea Consorțiului Universitaria, în cadrul
căreia s-a creat primul think tank universitar pentru
leadership și politici publice. Cele cinci universități
solicită, de asemenea, să fie implicate în elaborarea
noului cadru legislativ național în educație.
În 13 iunie, UBB a acordat titlul Profesor Honoris
Causa Dnei. Prof. Emerit Antoinette Fauve-Chamoux.
Între 11 și 17 iunie, Grădina Botanică „Alexandru
Borza” a organizat o expoziție de bonsai, în incinta
Serelor mici.
În 11 iunie, Muzeul Memorial „David Prodan” a
organizat primul eveniment cultural din seria
„Întâlnirile David Prodan”, intitulat Proiectul unei
națiuni. 70 de ani de la apariția primei ediții a cărții
Supplex Libellus Valachorum, David Prodan.
4
UBB
5
În ziua de 11 iunie, Institutul de Studii Avansate în
Știință și Tehnologie l-a avut ca invitat pe Prof.
Newton Howard, de la Univ. Oxford, care a prezentat
The Future of the Brain.
În perioada 8-10 iunie, a avut loc Campionatul
Național Universitar, unde echipa de volei masculin a
UBB a câștigat pentru al doilea an consecutiv locul I.
Felicitări echipei și antrenorului!
În 3-6 iunie, a avut loc conferința internațională Being
Transdisciplinary, organizată de UBB, în parteneriat cu
CIRET (Franța) și ATLAS (S.U.A.).
UBB
Centre Culturale
Casa do Brasil:
21 iunie - expoziția de fotografii realizate de cursanții
Casa do Brasil, în Brazilia, Pais Tropical.
19 iunie - conferința Mulheres artistas e a Arte no
Brazil - seculo XX, susținută de Prof. Rita Lages
Rodrigues (Univ. Federală Minas Gerais).
Institutul Confucius:
14-31 iulie - școala de vară din China.
23 iunie - concursul național de dictare a caracterelor
chinezești.
12 iunie - workshop de caligrafie chinezească.
7 iunie - seminar Bambusul în cultura chineză, Baia-
Mare.
2 iunie - concurs Podul chinezesc pentru studenți.
Centrul Cultural Rus:
28 iunie - proiecția filmului 12 scaune (regia Leonid
Gaidai, 1971) după Ilf și Petrov.
12 iunie - festivitatea de încheiere a cursurilor de
limbă rusă 2017-2018 și celebrarea Zilei Naționale a
Rusiei.
6
Centre Culturale Burse/ Internship-uri
Institutul Limbii Române recrutează și selectează
candidați din mediul preuniversitar și universitar
pentru ocuparea postului de lector de limba română
din Universitatea de Stat din Arizona, S.U.A., pentru
o perioadă determinată, de 12 luni, care poate fi
prelungită, anual, cu condiția obținerii aprobării de
continuare a activității din partea Institutului Limbii
Române și a universității străine partenere. Perioada
determinată nu poate depăși, în total, 36 de luni.
Activitatea la catedră a noului lector de limba română
va începe odată cu deschiderea anului universitar
2018-2019 în Universitatea de Stat din Arizona.
Lectoratul de Limba română din Universitatea de Stat
din Arizona- S.U.A., înființat în anul 2011,
funcționează în baza unui protocol interinstituțional,
în cadrul College of Liberal Arts and Sciences, School
of International Letters and Cultures.
Condiții generale: Candidații trebuie să fie cadre
didactice cu minimum 2 ani vechime la catedră,
titulari într-o instituție/ unitate de învățământ
românească acreditată sau autorizată (conform art. 2
din H.G. nr. 837/2014). Metodologia privind
recrutarea și selecția lectorilor este accesibilă pe
pagina web www.ilr.ro, la secțiunea Legislație.
Termenul limită de aplicare este 16 iulie. Pentru mai
multe informații, accesați pagina: http://
cci.ubbcluj.ro/international_news/
international_opportunities.php
Centrul Clujean pentru Studii Indiene:
3 iulie - Namaste India, festivalul culturii indiene:
spectacol de muzică și dans.
16-17 iunie - Cluj Yoga Fest.
Centrul Cultural Italian:
14-29 iunie - expoziția Viaggio onirico, a artistei Emma
Anticoli Borza.
Institutul Francez - Cluj:
9-13 iulie - ateliere digitale pentru copii FrancoTech.
28 iunie - 20 iulie - expoziția de fotografie Histoires
urbaines par Pierre Pichot.
9-10 iunie - Festivalul de Film Internațional tres court,
a XX-a ediție.
Contact
Centrul de Cooperări Internaționale
Str. Avram Iancu, nr. 68
Cluj-Napoca, 400083 Cluj
Tel.: +40.264.429.762/ Fax: +40.264.429.755
E-mail: [email protected]
Web: www.cci.ubbcluj.ro
Contact
Centrul de Cooperări Internaționale
Str. Avram Iancu, nr. 68
Cluj-Napoca, 400083 Cluj
Tel.: +40.264.429.762/ Fax: +40.264.429.755
E-mail: [email protected]
Web: www.cci.ubbcluj.ro
Burse/ Internship-uri
Bundestagul german împreună cu Freie Universität Berlin, Humboldt-Universität Berlin, Technische Universität
Berlin vă invită să candidați pentru o Bursă Parlamentară Internațională (IPS) de cinci luni la Berlin. Condiții:
cetățenia română, studii universitare încheiate, cunoștințe foarte bune ale limbii germane, cunoștințe ale politicii,
societății și istoriei germane, vârsta sub 30 ani la începerea stagiului de bursă Bursa: 500 EURO lunar, cazare
gratuită, cheltuieli de asigurare și de călătorie. Depunerea candidaturii: până la data de 30 iunie. Informații
suplimentare: www.bundestag.de/ips.
Stagiu în Departamentul Politic al Reprezentanței Comisiei Europene în România pentru studenți.
Burse de studiu în baza acorduriolr bilaterale de colaborare ale României, a.a. 2018-2019
(http://cci.ubbcluj.ro/international_news/files/burse%2018-19.pdf).
Programe de studiu lansate de Institutul de Diplomație Culturală.
Burse de studii provenite din acordurile bilaterale ale României, 2017-2018 (http://roburse.ro/burse-de-studii/).
Internship la Biroul de Relații Internaționale, Hochschule Darmstadt, Germania, septembrie-ianuarie, martie-iulie.
Mobilități pentru cercetători din Estul și Centrul Europei de a prezenta o contribuție științifică.
International Youth Leaders Assembly, USA.
Informații burse pentru studenți/ masteranzi/ doctoranzi
http://cci.ubbcluj.ro/international_news/international_opportunities.php
https://www.facebook.com/cci.ubbcluj/
Informații stagii de mobilitate pentru personalul administrativ
https://www.facebook.com/cci.ubbcluj/
http://staffmobility.eu/staff-week-search