curs 3 -evaluarea 2016

Curs Contabilitate 2016

Evaluarea - procedeu al metodei contabilităţii

Evaluarea este procedeul care se referă la cuantificarea în etalon valoric a mărimii activelor, creanţelor, obligaţiilor, cheltuielilor, veniturilor şi rezultatelor financiare. Prin intermediul acestui procedeu, toate elementele, constituent ale patrimoniului, pot fi exprimate valoric. Evaluarea este o necesitate obiectivă impusă de exprimarea în etalon monetar a operaţiilor economice ce urmează a fi consemnate în documente, în conturi, de centralizarea şi sintetizarea informaţiilor economice în conturi cu ajutorul balanţelor de verificare, de calcularea indicatorilor economico-financiari necesari efectuării analizelor economice. Evaluarea operaţiunilor economice, precum si a elementelor patrimoniale, impune respectarea urmatoarelor principii : Principiul prudenţei, conform caruia nu este admisa nici supraevaluarea activelor patrimoniale şi a veniturilor si nici subevaluarea pasivelor patrimoniale şi a cheltuielilor, ţinând cont de deprecierile, riscurile si pierderile posibile generate de desfăşurarea activităţii economico-finnanciare. Prudenţa presupune ca la finele anului sa se stabilească patrimoniul real, care poate fi valorificat la preţurile pieţei la data respectivă. Principiul permanentei metodelor, conform caruia metodele de evaluare adoptate de entitate trebuie să fie aceleaşi pe tot parcursul exerciţiului financiar, precum şi de la un exerciţiu la altul. Metodele de evaluare pot fi schimbate în cazuri cu totul execepţionale, dar acest lucru trebuie menţionat în anexa la bilanţ, inclusiv influenţa metodei aplicate asupra situaţiei patrimoniale şi financiare, precum si asupra rezultatelor exerciţiului. Principiul costului istoric, conform căruia înregistrarea elementelor patrimoniale în contabilitate se face la costul efectiv al acestora, în funcţie de modalitatea de procurare : prin cumparare, din producţie proprie, prin aportul asociaţilor/acţionarilor la creşterea capitalului social al acesteia. Principiul cuantificarii factorului timp asupra elementelor patrimoniale, conform căruia comparabilitatea cheltuirii în timp a resurselor necesită actualizarea lor.

Metode de evaluare a stocurilor La evaluarea elementelor bilanţiere se disting patru momente principale,

corespunzătoare stării lor patrimoniale: A. Evaluarea la intrarea în patrimoniul întreprinderi. B. Evaluarea la inventariere. C. Evaluarea la bilanţ. D. Evaluarea la ieşirea din patrimoniu.

A. Evaluarea la intrarea în patrimoniu. Conform reglementărilor legale în vigoare, la instrarea în patrimoniu, bunurile sunt evaluate la costul istoric prin care se înţelege: a) costul de achiziţie – când sunt procurate de la furnizori. Costul de achiziţie este format

din următoarele componente:

Cost de achiziţie = Preţ de achizitie + Cheltuieli accesorii + Cheltuieli de transport – Reduceri comerciale primite (înscrise în aceeaşi factură)

Facultatea de Zootehnie, USAMV Bucureşti


*Cheltuieli accesorii - taxe vamale aferente bunurilor importate, accize, comisioane, taxe de asigurare, etc. b) costul de producţie – pentru bunurile ce provin din activitatea proprie de exploatare,

format din:

- cheltuielile directe de fabricaţie: materiale directe, energia consumată în scopuri tehnologice, manopera directă, alte chetuieli directe de producţie; - cota cheltuielilor indirecte de producţie alocată în mod raţional ca fiind legată de fabricaţia acestora.

c) valoarea de aport – stabilită în urma evaluării stocurilor aduse ca aport la înfiinţarea societăţii şi efectuată de către un evaluator autorizat.

d) valoarea justă – pentru stocurile primite cu titlu gratuit sau donate, valoare stabilită de un evaluator autorizat în funcţie de preţul pieţei, utilitatea şi starea bunurilor primite.

e) preţul de vânzare cu amănuntul (PVA), pentru mărfurile vândute în comerţul cu amănuntul. Recunoaşterea iniţială în contabilitate se face la valoarea preţului cu amănuntul:

PVA = Cost de achiziţie +Adaos comercial + TVA

PVA se înregistrează în contul 371 Mărfuri; Adaosul comercial - este recunoscut şi în contul 378 Diferente de preţ la mărfuri; TVA neeexigibilă în contul 4428 şi aplicată la valoarea cumulată a cost de achiziţie şi adaosul comercial.

În momentul vânzării, pentru descărcarea gestiunii, este calculat un coeficient, cunoscut în literature de specialitate K378:

Adaosul comercial =

În bilant, determinarea costului de achiziţie se face astfel:

Cost de achizi ţie = Cont 371 – Cont 378 – Cont 4428


/ Q)indirecte heltuielidirecte + C heltuieliC( = ieţCostul de produc


costul standardMă pentrurfuri produselor finite obDiferenţe de preţţinute de societate la marfuri . TVA neexigibilă

În cazul folosirii acestei metode de evaluare, produsele finite sunt recunoscute la un cost stabilit anterior pe baza estimărilor din perioadele precedente. În momentul determinării costului efectiv, pentru diferenţa dintre cele două valori în contabilitate se vor face anumite corecţii înregistrate în contul 348 Diferente de preţ la produse, diferenţe ce pot fi:

Informaţiile prezentate în conturi sunt următoarele:

Cont 345 Produse finite

Cont 348 Diferenţe de preţ la produse

Cont 711 Venituri aferente costurilor

stocurilor de produse

•COST STANDARD • DIFERENŢA DE COST •COST EFECTIV

B. Evaluarea cu ocazia inventarierii, se face la valoarea actuală sau de utilitate denumită şi

valoare de inventar. Aceste valori se stabilesc în funcţie de utilitatea bunului în societate sau preţul pieţei şi se identifică astfel:

stocurilor destinate vânzării, li se stabileşte valoarea de inventar sub forma valorii nete de realizare, care este dată de preţul de vânzare previzionat minus cheltuielile cu transport, comisioane etc.

semifabricatele şi producţia în curs de execuţie se evaluează la valoarea componentelor materiale încorporate plus costurile stadiilor de prelucrare.

materiile prime şi materiale consumabile destinate utilizării în exploatare se evaluează la costul lor de înlocuire. C. Evaluarea la închiderea exerciţiului prin bilanţul contabil

Aceasta evaluare se realizează la valoarea de intrare, respectiv la valoarea contabilă pusă de acord cu rezultatele evaluărilor la inventariere, astfel:

Pentru stocurile la care au rezultat diferenţe în plus între valoarea de inventar şi valoarea de intrare, în bilanţ acestea sunt evaluate la valoarea lor de intrare, deci plusul de valoare nu se înregistrează în contabilitate.

Pentru stocurile la care s-au constatat diferenţe în minus între valoarea de inventar şi valoarea lor de intrare, acestea se evaluează în bilanţ la valoarea de inventar. D. Evaluarea ieşirea din patrimoniu


Cost efectiv < Cost standard Diferente favorabile•

Cost efectiv > Cost standard Diferente nefavorabile•


La ieşirea din patrimoniu sau la darea în consum, stocurile sunt evaluate şi scoase din gestiune la valoarea lor de intrare. Problema fundamentală la ieşirea din gestiune a stocurilor este a preţului utilizat pentru evaluare, în condiţiile în care pe parcursul desfăşurării activităţii, aceleaşi feluri de bunuri se procură la preţuri diferite.

Metode de evaluare la ieşirea din patrimoniu a stocurilor: 1. Metoda costului mediu ponderat (CMP) Costul mediu ponderat se

calculează ca raport între valoarea totală a stocului iniţial (Si) plus valoarea totală a intrărilor (Vi) şi cantitatea existentă în stocul iniţial (qs), plus cantităţile intrate (qi):

Aceasta metoda poate fi aplicată în două variante: - la sfârşitul lunii (se ia în calcul valoarea ieşirilor totale din luna respectivă); - înainte de

fiecare ieşire. Valoarea bunurilor ieşite se calculează prin înmulţirea CMP cu cantităţile ieşite. Avantajele

metodei: - nivelează variaţiile de cost în cazul fluctuaţiilor de curs şi simplifică calculele de evaluare a

stocurilor. Dezavantaje: - nu permite evaluarea fiecărei ieşiri din stoc, ci numai evaluarea lor globală la sfârşitul perioadei

de gestiune, ceea ce este in contradicţie cu principiul de bază a inventarului permanent; - valoarea stocurilor finale vor fi minimizate în perioada de creştere a preţurilor şi supraevaluată în

perioada de scadere a preţurilor.

2. Metoda prima intrare - prima ieşire (FIFO) Potrivit acestei metode, bunurile ieşite din gestiune se evaluează la costul de achiziţie al

primului lot intrat, iar pe măsura epuizării lotului, ieşirile din stoc se evaluează la costul de achiziţie al lotului următor, în ordine cronologică. Prin această metodă ieşirile se estimează la valoarea de intrare în ordinea intrării loturilor în gestiune.

Intrări: Ieşiri: 5.03. ...........800 x 10 lei 3.04 ................500 x 10 lei 10.03...........500x 15 lei 5.04.................300 x 10 lei

100 x 15 lei Avantajele metodei:

- este simplă şi uşor de aplicat; - stocurile finale sunt evaluate la valorile cele mai recente şi sunt, deci, sunt mai aproape de valoarea lor

economică. Dezavantaje: - iesirile din stoc sunt subevaluate în perioada de inflaţie ceea ce conduce la minimizarea cheltuielilor şi la

o supraevaluare a rezultatului financiar; - ieşirile din stoc sunt supraevaluate într-o perioadă de scădere a preţurilor, deci conturile se corelează cu

întârziere cu variaţia de preţ.

3. Metoda ultima intrare - prima ieşire (LIFO) Potrivit acestei metode, ieşirile sunt evaluate la costul ultimului lot intrat, iar după

epuizarea lotului, cantităţile ieşite vor fi evaluate la costul lotului anterior. Prin această metodă ieşirile se estimează la valoarea de intrare în ordinea inversă intrării loturilor în gestiune. Facultatea de Zootehnie, USAMV Bucureşti

qs + qi

Si + Vi = CMP


Intrări: Ieşiri:

5.03. ...........800 x 10 lei 6.04 ................500 x 15 lei 10.03............500x 15 lei 200 x 10 lei

Avantaje: - iesirile din stoc sunt evaluate la costurile cele mai recente iar în perioada de inflaţie consumurile sunt

supraevaluate în comparaţie cu metoda FIFO, ceea ce conduce la o majorare a cheltuielilor şi la o diminuare a rezultatului financiar, precum şi la micşorarea impozitului pe profit. Dezavantaje:

- costurile se corelează cu variaţia de preţ, dar stocul este subevaluat în caz de depreciere monetară.


curs 3 -evaluarea 2016

Documents