Foamea, setea, apetitul, sațietatea și siesta

Psihologia alimentației umane Page 41

Le Créateur, en obligeant l’homme, à manger pour vivre, l’y invite par l’appetit, et l’en recompense par le plaisir.

Organismul uman, sistem heterotrof, deschis ce necesită, pentru a realiza un echilibru dinamic metabolic, un aport de glucide, protide, lipide, vitamine, oligoelemente, sare şi apă.

Acest echilibru este menţinut în ciuda unor aporturi discontinue şi variate (omul este omnivor).

Discontinuitatea asigură o anumită autonomie a omului. Alimentaţia este un comportament, “vigoarea comportamentului”

variind ca orientare (între priorităţile apărare, sexualitate, somn, alimentaţie) şi intensitate în funcţie de numeroşi factori.

Alimentaţia este guvernată de foame, definită de unii ca “trezire specifică” a sistemului nervos central, care, ca răspuns la stimulii interni, controlează comportamentul de căutare, selecţie şi ingestie a alimentelor asigurând un echilibru al bilanţului energetic al organismului.

Alimentaţia este un act voluntar, datorat senzaţiei de foame, pentru care căile de satisfacere sunt influenţate de apetit şi încheiat când apare saţietatea, stare cu durată redusă.

CAPITOLUL

8

FOAMEA, SETEA, APETITUL,

SAŢIETATEA ŞI SIESTA

Foamea, setea, apetitul, sațietatea și siesta

Psihologia alimentației umane Page 42

Există trei termeni apropiaţi dar cu valori diferite. Aceştia sunt foamea, setea şi apetitul.

Foamea şi setea reprezintă suma senzaţiilor determinate de nevoia fizică de alimente şi apă.

Foamea reprezintă o senzaţie de disconfort, concomitentă cu o activitate specifică cerebrală care determină o conduită de căutare a alimentelor, ingestia alimentară scăzând senzaţia de disconfort şi aducând pe plan afectiv o bunăstare.

Ingestia alimentară are un dublu rol, homeostatic şi afectiv. Foamea este des asociată anxietăţii, iritabilităţii şi nervozităţii. Foamea este o dorinţă nespecifică. Apetitul este o dorinţă specifică, o plăcere anticipativă bazată pe

specificitate. Există o reglare pe termen scurt a ingestiei alimentare (masă cu masă)

şi o reglare pe termen lung prin compensări succesive (cu un “pas” mediu de 5 – 7 zile) vizând refacerea rezervelor adipoase, a căror volum reprezintă o componentă esenţială de reglare a greutăţii corpului.

Succesiunea perioadelor de consum de alimente (ingestie) presupune şi noningestie, presupune alternarea stărilor de motivaţie internă denumite “foame” şi perioadelor de saţietate.

Apetitul reprezintă dirijarea preferenţială a interesului pentru anumiţi

satisfactori. În sensul cel mai larg satisfactorii indică mijloacele prin care sunt

acoperite trebuinţele, aşa cum sunt ele filtrate şi exprimate sub formă de dorinţă, termenul s-a propos a fi echivalentul satisfiers,din engleză amplificat prin legătura cu mediul social, pe care o determină şi în care are loc.

Foamea se prezintă în două forme: Foamea globală – este senzaţie unică, provocată de necesităţile

plastice şi energetice (metabolism bazal, termoreglare, activităţi diverse etc.), are influenţă asupra comportamentului general şi se manifestă prin semne obiective bine definite. La om de exemplu (la acesta predomină obişnuinţele) foamea este resimţită la anumite ore la care se face obişnuit alimentarea. Dacă din anumite motive o masă nu poate avea loc, foamea se calmează până la următoarea oră de masă, iar în cursul posturilor îndelungate, foamea, foarte intensă în primele zile dispare ulterior.

Foamea calorică – senzaţie care reglează aportul alimentar total în funcţie de necesităţile energetice ale organismului. Aceasta este deosebit de bine reglată la animalul în libertate, reglarea aportului alimentar energetic la om în funcţie de activitatea fizică. Este mai puţin operantă la om.

Foamea se referă la o stare, o motivaţie care determină animalul să caute mâncare.

La oameni, foamea reprezintă o experienţă subiectivă sau un sentiment care este asociat cu dorinţa de a obţine şi consuma mâncare.

Foamea, setea, apetitul, sațietatea și siesta

Psihologia alimentației umane Page 43

Din punct de vedere funcţional foamea reprezintă un scop. Foamea stimulează o serie de funcţiuni care ne amintesc că

organismul nostru are nevoie de hrană. Foamea privită astfel are un rol biologic clar.

Foamea reprezintă o senzaţie de disconfort, concomitentă cu o activitate specifică cerebrală care determină o conduită de căutare a alimentelor, ingestia alimentară scăzând senzaţia de disconfort şi aducând pe plan afectiv o bunăstare.

Succesiunea perioadelor de ingestie presupune şi noningestie, presupune alternarea stărilor de motivaţie internă denumite “foame” şi perioadelor de saţietate.

Satur în latină înseamnă plin, în particular “plin de mâncare”. Satis în latină înseamnă “destul”. Latinescul satisfacere ( de la care provine românescul satisfacere) se

traduce cu “a face destul”. Este foarte greu de spus ce este in fapt saţietatea, săturarea. Este o

senzaţie euforizantă, vagă, de uşurare, de bunăstare psihică, o senzaţie greu de descris şi localizat, care apare când s-au ingerat suficiente cantităţi de alimente.

Instalarea sa este dinamică, o frână a ingestiei acţionând în timp: încetinirea vitezei de ingestie, reducere numărului de înghiţituri şi a volumului acestora.

Instalarea senzaţiei depinde de individ şi poate diferi chiar la acelaşi individ în funcţie de circumstanţe, servind ca mecanism de apărare împotriva depăşirilor posibilităţilor digestive şi a capacităţii metabolice.

Există în acest sens mecanisme genetic programate: Saţietatea orală este alterarea rapidă a naturii plăcute a gustului unui

aliment înainte ca, la nivel, gastric captorii să inducă saţietatea; perceperea gustului este o primă treaptă în instituirea saţietăţii.

Analizatorii care induc saţietatea orală se află dispuşi la nivel bucofaringian;

Aliestezia – stimularea receptorilor duodenului de către un aliment ingerat modifică aprecierea faţă de acesta, modificări ce pot merge până la transformarea preferinţei în aversiune. Aliestezia este modificarea rapidă, tranzitorie şi reversibilă, a componentei afective alimentare în funcţie de starea nutriţională a subiectului. Aliestezia poate fi negativă când este însoţită de o scădere a plăcerii sau pozitivă când este însoţită de o creştere a acesteia. Un individ flămând va reacţiona cu plăcere la o soluţie dulce ingerată; după ce a primit o cantitate de dulciuri senzaţia psihică se modifică negativ, cum zice românul „i se apleacă”. Rolul adaptării numită aliestezie este frânarea specifică ingestiei alimentului care tocmai a fost ingerat pentru a permite o alimentaţie cu un mai larg evantai calitativ. Modificarea percepţiei afective asupra alimentului în cauză este realizat de chemoreceptori enterici şi în mod special duodenali. Prin aceşti chemoreceptori alimente specifice îşi autofrânează ingestia în mod altruist: fac loc şi altora !

Foamea, setea, apetitul, sațietatea și siesta

Psihologia alimentației umane Page 44

Variaţiile glicemiei, asociate cu foamea sau cu saţietatea, modulează de asemenea aprecierea alimentelor.

Mecanismelor genetic programate li se pot asocia reacţii condiţionate

cum ar fi aversiunea gustativă condiţionată descoperită în 1966 de John Garcia şi Robert Koelling.

O experienţă alimentară dezagreabilă (în experiment greaţa) poate induce aversiune pentru orice gust.

Cu tot caracterul său specific apetitul reglează atât ingestia calitativă cât şi cea cantitativă a hranei.

Substantivul latin era appetitus, un derivat din verbul compus APPETERE – a dori acut.

Există factori endocrini multipli ce reglează apetitul şi reversul lui negativ, saţietatea.

Apetitul este determinat de parametri multipli organizaţi într-o „cascadă de saţietate”.

Intervin în reglarea apetitului factori genetici, factori endocrini multipli, factori legaţi de sistemul nervos autonom, factori psihologici.

Deosebim:

Apetitul specific care adaptează aportul alimentar trebuinţelor latente. Se datorează proprietăţilor nutriţionale ale alimentelor cât şi stimulării unor receptori interni sau externi. Pentru om apetitul specific joacă un rol minor, fiind mascat de obiceiuri alimentare tradiţionale, al căror conţinut se bazează pe amestecuri variate de produse, prin care se obţine o raţie alimentară echilibrată.

Apetitul preferenţial influenţează alegerea unor anumite alimente producătoare de senzaţii plăcute (gustative, olfactive, vizuale etc.) sau datorate amintirii unor asemenea senzaţii. Apetitul preferenţial depinde de informaţiile primite de la alimente (valoarea senzorială) şi de informaţii interne.

Setea este senzaţia ce duce la dorinţa conştientă de a bea apă.

Necesitatea ingerării apei se datoreşte deshidratării intracelulare. Spre deosebire de foame, care se atenuează prin înfometare

îndelungată, setea nu încetează decât prin consumarea unor băuturi.

Siesta este repaosul de la miezul zilei, tipică ţărilor calde, Spaniei, Americii latine a intrat în limbajul modern al Europei prin limba spaniolă. În spaniolă siesta a poposit din latinescul sexta (hora), a şasea oră preluată de la romani, ca timp corespunde miezului zilei.

După diviziunea orară a zilei la romani siesta corespunde miezului zilei.

Lehmann, propune curba capacităţii de efort şi variaţia circadiană a acesteia.

Curba lui Lehmann arată o prăbuşire a acestei capacităţi la debutul după amiezii (fig. 8.1.)

M.F.J. Blake care a investigat fenomenul a aflat că este în primul rând vorba de o manifestare extrem de veche din punct de vedere biologic

Foamea, setea, apetitul, sațietatea și siesta

Psihologia alimentației umane Page 45

înscrisă în memoria noastră genetică, făcând parte din ciclul filogenetic activitate / repaus.

Este o formă de adaptare străveche vizând economia de energie, momentul unei cheltuieli excesive de energie necesar termolizei, în condiţii de efort, fiind evitat.

Această economie de energie are ca scop evitarea consecinţelor practice ale erorilor ce se produc în perioada golului meridian.

S-a efectuat studiul repartiţiei orare a greşelilor comise între 1912 – 1931 de către salariaţii Companiei suedeze de gaze naturale, studiu ce analizează 175.000 de greşeli profesionale(fig.8.2.).

Există o serie de neuroni care aduc informaţii de la tubul digestiv privind starea de saţietate.

Activarea şi inhibarea acestora se reflectă şi asupra ciclului somn – veghe.

Fig. 8.1. Curba lui Lehmann

După ingestia alimentară celulele ce căptuşesc pe interior vasele de

sânge din tubul digestiv, eliberează un vasodilatator local extrem de puternic, peroxidul de azot. Irigaţia sanghină a tubului digestiv creşte şi compensator scade irigarea creierului. Se produce o redistribuire regională a celor cinci litri de sânge circulant al omului. Fiind cu o irigaţie cerebrală diminuată omul devine somnolent.

Există o posibilitate de a contrabalansa acest reflex ancestral ? Există, acesta este secretul enormului succes comercial a ceea ce pare

o ciudăţenie americană, chewing – gum, guma de mestecat. Atunci când funcţionează muşchii masticatori (mai ales muşchiul

maseter) fluxul de sânge în arterele carotide, principala sursă de sânge oxigenat a creierului creşte.

Dai din fălci îţi irigi creierul ! Numele arterei carotide vine de la grecescul karoûn, a aţipi. Grecii

antici atribuiau cauza somnului acestor artere.

Foamea, setea, apetitul, sațietatea și siesta

Psihologia alimentației umane Page 46

0

1000

2000

3000

4000

5000

6000

6 10 14 15 18 22 2 5 6

Ora zilei

Nu

mă

r d

e e

rori

Fig.8.2. Repartiţia orară a celor 175.000 de erori comise de către angajaţii Companiei suedeze de gaz, între 1912 şi 1931.

Viaţa a demonstrat că anticii intuiseră corect: scăderea fluxului sanghin cerebral diminuează starea de vigilenţă.

Fig.8.3. Siesta mexicană